Urmele de urechi

Urmele de urechi sunt cele mai valoroase dintre urmele formate de alte părți ale

corpului uman1. Explicația constă în aceea că urechea este diferită de la o persoană la alta atât

prin forma generală a pavilionului, dimensiunea și modul sau de dispunere, precum și prin

caracteristicile proprii fiecărui element component (lob, helix, tragus etc.). Acestei unicități a

”desenului” sau formatului urechii ise mai adaugă încă o proprietate importantă, și anume

fixitatea.

La fața locului, urmele de urechi se întâlnesc într-o frecvență mai mare în comparație

cu urmele altor părți ale corpului persoane, cu excepția urmelor de buze. Ca mod de formare

ele pot fi statice sua dinamice, latente și uneori vizibile. Desigur că în discuție intră numai

urmele statice, ale căror revelare se face prin metodele specifice din dactiloscopie.

Formarea, revelarea și ridicarea urmelor de urechi

Urmele de urechi au făcut obiectul unor cercetări de specialitate, ajungându-se la

concluzia că ”toate părțile corpului uman pot lăsa urme, prin contact sau penetrație cu alte

obiecte”2.

Prin aceste urme se poate ajunge în unele cazuri la identificarea persoanei care a lăsat

urma, iar în anumite situații, în coroborare cu alte categorii de urme găsite la fața locului,

contribuie la stabilirea apartanenței de gen ori a altor date cu privire la făptuitor sau fapta

penală.

Interpretarea la fața locului a urmelor urechilor, oferă anumite date cu privire la:

vărsta, înălțimea, sexul, numarul persoanelor, ori despre activitățile ce au avut loc în câmpul

infracțional. Astfel existența mai multor urme de ureche, provenind de pe aceeași parte a

câmpului, ajută la aflarea numărului persoanelor care le-au creat, iar distanța de la sol și până

la locul unde a rămas urma, în raport cu condițiile concrete, poate servi uneori la stabilirea

înălțimii făptuitorilor.

Expertiza urmelor de urechi

Încă de la ănceputul secolului al XX-lea, specialiștii au încercat să găsească metode

adecvate de identificare a omului, folosind în primul rând rezultate fructoase obținute de

Alfonso Bertillom prin măsurătorile antropometrice.

1 I.R. Constantin, Gh. Niță și Gh. Bratu, Tratat practic de criminalistică, vol. II2 E. Locard, Tratat de criminalistică, Lyon 1931, vol II

Cercetătorul Fritz Hirschi consideră urechea ca unul din semnalmentele cele mai

edificatoare în identificarea unei persoane1, dar o expertiza a urmelor lăsate de către ea nu s-a

făcut decăt după cel de-al doilea război mondial.

Edmond Locard2 semnalează atât în anul 1931, cât și ulterior, efectuarea unor

experimentări prin ridicarea cu ajutorul mulajului a unei urme de față umană rămasă pe nispip

și alta pe zăpadă, folosite pentru identificarea cu ajutorul martorilor.

Urechea face parte dintre semnalmentele anatomice ale omului care prezintă caracter

de imuabilitate și de diversitate, ceea ce constituie temeiul științific al identificării persoanelor

după urmele pe care ea le lasă.

Caracteristici generale și individuale

a) Cacteristici generale

Urmele lăsate de uechi fac parte din categoria urmelor formă, reflectând construcția

anterioară a obiectului creator.

Caracteristicile urechii sunt determinate de părțile constitutive ale pavilionului extern

(helix, antehelic, tragus șo antetragus, lob, precul cele două fosete).

b) Caracteristici individuale

Caracteristicile individuale ale urechii se referă la forma și dimensiunea fiecăruia

dintre părțile componente ale pavilionului, din punct de vedere al lungimii, lățimii li distanșei

dintre ele, precum și a existenței unor semne particulare, cum ar fi: negi, lob găurit, lob tăiat

etc.

ETAPELE EXAMINĂRII

a) Examinarea separată

În cadrul examinării separate se studiază și delimitează caracteristicile generale și cele

individuale atât în urma creată de urechi, cât și în metodele prelevate de la persoanele

suspecte.

Expertul trebuie să aibă în vedere că, în raport cu natura obiectului primitor, nu

întotodeauna caracteristicile sunt reflectate în totalitatea lor.

1 F. Hirschi, Revue Internationale de Police Criminelle, nr. 239/19702 E. Locard, op. cit.

b) Examinarea comparativă

În etapa examinării comparative se analizează coincidențele de mărime și plasament

ale caracteristicilor reliefate îne tapa precedentî, ținându-se seama de eventualele modificări

ce puteau să apară în momentul creării urmei și cel al prelevării metodelor de comparație.

c) Demonstrația

Exsistența unor puncte caracteristice coincidente în urmă și modelul de comparație se

demonstrează cu ajutorul confruntării, juxtapunerii sau suprapunerii.

d) Formularea concluziei

Expertul criminalist poate formula, dupa caz, una din următoarele concluzii: certa

pozitivă sau certa negativă.

Expertize ce se pot efectua

Prin examinarea urmelor lăsate de urechi, se pot efectua expertize antropometrice și

raseologice.

Răspunsurile ce pot fi date de expert se referă la următoarele:

a) Când se prezintă urmele:

numărul persoanelor care au creat urmele;

sexul, vârsta și înășțimea aproximativă ale persoanei care a creat urma;

malformațiile prezentate la ureche;

mecanismul de formare a urmei și vechimea aproximativă.

b) Când se prezintă urmele și metodele de comparație:

dacă urmele de ureche au fost ori nu create de persoane de la care s-au prelevat modele

de comparație