Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași Facultatea de ... file2 UNIVERSITATEA ‖ALEXANDRU...

1

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași

Facultatea de Geografie și Geologie

Școala Doctorală de Geoștiințe

ANALIZA SPAŢIALĂ A SCHIMBĂRILOR DE UTILIZARE A

TERENULUI DIN JUDEŢUL IAŞI

ÎN SECOLELE XX-XXI

-Rezumatul tezei de doctorat-

Coordonator ştiinţific :

Prof. univ. dr. Constantin Rusu

Candidat:

Drd. Silviu-Costel Doru

IAȘI, 2018

2

UNIVERSITATEA ‖ALEXANDRU IOAN CUZA‖ din IAȘI

Facultatea de Geografie și Geologie

Departamentul de Geografie

Domnului/Doamnei.....................................................................................................

Vă facem cunoștință că în data de 28 septembrie 2018, ora 11:00, în Amfiteatrul B8, etaj III,

Corpul B, drd. Silviu Costel DORU va susține în ședință publică teza de doctorat cu titlul:

ANALIZA SPAŢIALĂ A SCHIMBĂRILOR DE UTILIZARE A TERENULUI DIN

JUDEŢUL IAŞI ÎN SECOLELE XX-XXI

în vederea obținerii titlului științific de doctor în domeniul GEOGRAFIE

Comisia de doctorat a fost numită prin Decizia Nr. 13615/31.08.2018 a Rectoratului

Universității ‖Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași și are următoarea componență:

Președintele:

Prof. univ. dr. Adrian GROZAVU – Decan al Facultății de Geografie și Geologie,

Universitatea ‖Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași

Conducător științific:

Prof. univ. dr. Constantin RUSU - Departamentul de Geografie, Facultatea de Geografie și

Geologie, Universitatea ‖Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași

Referenți:

Prof. univ. dr. Alexandru NEDELEA – Facultatea de Geografie, Universitatea din

București

Prof. univ. dr. ing. Gabriela BIALI – Universitatea Tehnică „Gh. Asachi‖ Iași

Conf. univ. dr. Lilian Niacșu – Facultatea de Geografie și Geologie, Universitatea

‖Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași

Teza poate fi consultată la Biblioteca Facultății de Geografie și Geologie.

3

Cuprins

Capitolul I: Aspecte introductive ............................................................................................... 4

I.1 Utilizarea terenului noțiuni și concepte ................................................................................ 4 I.2 Schimbarea utilizării terenurilor şi schimbarea acoperirii terenului .................................... 5 I.3 Obiectivele lucrării ............................................................................................................... 5 I.4 Prezentarea zonei de studiu .................................................................................................. 5 I.4.1 Cadrul natural ................................................................................................................ 5

I.4.2 Organizarea administrativ teritorială ............................................................................. 6 I.4.3 Evoluția așezărilor umane în județul Iași ...................................................................... 6 I.5 Încadrarea cronologică a bazelor de date ............................................................................. 7 I.6 Importanța S.I.G în studiul utilizării terenului ..................................................................... 8 Capitolul II Materiale utilizate și baze de date .......................................................................... 8

Capitolul III Metodologie de lucru ............................................................................................ 9

III.1 Sisteme de clasificare - nomenclatura ................................................................................ 9 III.2 Crearea bazelor de date privind utilizarea terenului ........................................................ 10

III.2.2.1 Baza de date - Suprafața forestieră 1895 ............................................................... 11 III.2.2.2 Baza de date - Utilizarea terenului 1920 ................................................................ 11 III.2.2.3 Baza de date - Utilizarea terenului 1960 ................................................................ 11 III.2.2.4 Baza de date - Utilizarea terenului 1980 ................................................................ 11

III.3 Verificarea bazelor de date Corine Land Cover .............................................................. 12 III.3.1 Baza de date - CLC 1990 .......................................................................................... 13

III.3.2 Baza de date - CLC 2000 .......................................................................................... 13 III.3.3 Baza de date - CLC 2006 .......................................................................................... 14 III.3.4 Baza de date - CLC 2012 .......................................................................................... 14

III.4.1 Detecția schimbărilor .................................................................................................... 15 III.4.2 Modelarea cartografică și algebra rasterelor ................................................................. 16

III.4.3 Matrice de confuzie ....................................................................................................... 16

III.5 Scripturi R pentru analiza schimbărilor utilizării terenului ............................................. 17

Capitolul IV: Rezultate ............................................................................................................ 19 IV.1 Hărțile generale de utilizare a terenului în județul Iași .................................................... 19

IV.2 Dinamica utilizării terenului în Județul Iaşi – analiza globală ........................................ 22 IV.2.1Balanţa schimbărilor globale ..................................................................................... 24

IV.3 Hărţile cu detecţia schimbărilor ....................................................................................... 25 Capitolul V: Discuții ................................................................................................................ 25 Considerații generale ............................................................................................................... 25 V.1 Terenurile locuite .............................................................................................................. 34 V.2 Terenurile arabile .............................................................................................................. 38

V.3 Terenurile cu pășuni .......................................................................................................... 40 V.4 Terenurile forestiere .......................................................................................................... 42 V.5 Terenurile cu mlaștini ....................................................................................................... 45

V.6 Model conceptual de utilizare adecvată a terenurilor ....................................................... 47 Concluzii .................................................................................................................................. 49 Referințe bibliografice ............................................................................................................. 51

4

Capitolul I: Aspecte introductive

Știința utilizării terenului poate fi definită ca un subiect incluziv și interdisciplinar,

deoarece se concentrează asupra materialelor legate de natura utilizării și acoperiri terenului,

schimbările lor în timp și spațiu (aspectele sociale, economice, culturale și politice, de luare a

deciziilor) și procesele ecologice care produc aceste tipare și schimbări (Aspinall și Hill,

2007).

Paradigma actuală spre care tinde societatea modernă este cea a dezvoltării durabile,

ce are ca punct de plecare folosirea rațională a resurselor. Utilizarea terenurilor este modelată

sub influența a două seturi largi de forțe – nevoile umane și caracteristicile și procesele de

mediu (Fig. 1.1).

Interesul științific cu privire la schimbarea de utilizare a terenurilor a demonstrat atât

rolul central al schimbărilor cât și complexitatea sa (Lambin et al., 2006), de cele mai multe

ori modificările fiind unidirecționale și permanente, determinând consecințe nedorite.

Cauzele, consecințele și controlul schimbării utilizării terenurilor au devenit subiecte

de o importanță enormă pentru societatea contemporană, având ca preocuparea majoră

actuală, extinderea zonelor urbane și periurbane și problemele legate de utilizarea terenurilor

din spațiu non-urban, (Goetz et al., 2005). Problemele rurale includ intensificarea producției

agricole, creșterea animalelor, abandonarea terenurilor agricole, împădurirea și degradarea

terenurilor agricole, pierderea zonelor umede în scopuri agricole sau de altă natură.

Abordarea istorică a dinamicii utilizării terenurilor este atât amplă, cât și complexă.

Lățimea copleșitoare a subiectului este evidentă dintr-o lungă listă de controverse reale și

percepute, care pot lua parte la deciziile de

schimbare a utilizării terenului, cele mai marcante

fiind reformele agrare.

Amploarea schimbării utilizării terenului

variază în funcție de perioada de timp examinată.

Gradul și ritmul activităților umane pe suprafața

terenului au accelerat în ultimii 300 de ani

(Briassoulis, 2000; Lambin et al, 2006).

Fig. 1. 1 Relația dintre factorii biofizici și factorii

socio-economici și alte componente ale sistemului

utilizarea/acoperirea terenului (prelucrare după Lambin et

al, 2006)

I.1 Utilizarea terenului noțiuni și

concepte

Terenul cuprinde mediul fizic, inclusiv

clima, relieful, solurile, hidrologia și vegetația, în

măsura în care acestea influențează potențialul de utilizare a terenului. Terenul include

rezultate pozitive cum sunt activității umane trecute și prezente. Caracteristicile pur

economice și sociale, nu sunt incluse în conceptul de teren; acestea fac parte din contextul

economic și social (FAO, 1976).

Acoperirea terenurilor (eng. Land Cover) este starea biofizică a suprafeței terestre și a

subsuprafeței imediate (Turner et al., 1995). Cu alte cuvinte, acoperirea terenurilor descrie

starea fizică a suprafeței terestre ce poate fi descrisă: în suprafețe cultivate, munți sau păduri

(Meyer 1995).

Utilizarea terenurilor (eng. Land Use) implică atât modul în care atributele biofizice

ale terenului sunt manipulate cât şi intenţia care stă la baza scopului pentru care terenul este

folosit (Turner et al. 1995). În cele din urmă, FAO (1995) susține afirmația că utilizarea

5

terenurilor se referă la funcţia sau scopul pentru care terenul este utilizat de către populaţia

locală şi poate fi definită ca totalitatea activităţilor umane ce sunt direct legate de teren, ce

utilizează resursele sale sau care au un impact asupra lor. Astfel utilizarea terenurilor şi

acoperirea terenurilor nu sunt echivalente, deşi acestea se pot suprapune.

Importanța și necesitatea de a distinge între utilizarea terenurilor și acoperirea

terenurilor este mai evidentă în analiza impactului asupra mediului, al schimbărilor de

utilizare a terenului.

I.2 Schimbarea utilizării terenurilor şi schimbarea acoperirii terenului

În analiza de utilizare a terenurilor şi a schimbării acoperiri terenului, este necesar mai

întâi conceptualizarea sensului de „schimbare‖ pentru a identifica situaţiile din lumea reală.

La un nivel foarte elementar, utilizarea terenurilor și acoperirea terenurilor cu ajutorul

mijloacelor (cantitative), se modifică în funcție de amploarea arealului (crește sau scade)

dintr-un anumit tip de utilizare a terenurilor sau de acoperire a terenurilor (Briassoulis, 2000).

Modificările în utilizarea terenului cuprind două elemente diferite: schimbări în ceea

ce privește acoperirea terenurilor, adică o trecere de la un tip de acoperire la altul, cum ar fi

conversia pădurilor în terenurile agricole și schimbările în intensitatea utilizării terenului,

numită și modificarea acoperirii terenului, adică o schimbare a intensității cu care se

utilizează un anumit tip de acoperire (Lambin et al., 2001).

Schimbările acoperii terenului sunt rezultatele proceselor naturale, cum ar fi: variaţiile

climatice, erupţiile vulcanice sau variațiile nivelului mării, etc. Cu toate acestea, majoritatea

schimbărilor în acoperirea terenurilor prezente şi din trecutul recent se datorează acţiunilor

umane. (Bičik et al., 2015).

I.3 Obiectivele lucrării

Cercetarea utilizării terenurilor aduce beneficii majore din două motive principale.

Primul beneficiu reprezintă nevoia realizări bazelor de date ce conțin informații precise și

bine structurate, pentru domeniul utilizării terenurilor. De aici reiese primul obiectiv:

O.1 Creearea unei baze de date a utilizării terenurilor din județul Iași (actual) din

ultimul secol (1920, 1960, 1980, 1990, 2000, 2006) pe baza materialelor cartografice,

imaginilor satelitare și altor baze de date disponibile.

Cel de-al doilea beneficiu vizează modele de utilizare a terenului rezultat din

interacţiunea pe termen lung dintre societatea umană și mediul natural. Această cercetare

oferă informații privind schimbările produse în relația om-natură, fiind la granița dintre

științele naturale şi cele sociale.

O.2 Creearea unei imagini de ansamblu asupra evoluției utilizării terenurilor din

județul Iași din ultimul secol.

Cercetarea utilizării terenurilor, nu este doar o sursă de date în acest demers. Cea mai

importantă contribuție este analiza și explicarea modelului spațial, a factorilor şi relațiilor cu

privire la utilizarea practică a zonei de studiu. Această analiză ajută la dezvăluirea tendinţelor

care se schimbă în timp şi rolul diferitelor nivele de decizie. Astfel, se pot formula prognoze

realiste de utilizare a terenurilor pentru viitor.

O.3 Cunoașterea istorică a utilizării terenurilor poate fi premisa către realizarea unui

cadru conceptual ce poate oferi posibilități de exploatare a datelor obținute pentru o utilizare

optimă a terenurilor.

I.4 Prezentarea zonei de studiu

I.4.1 Cadrul natural

Teritoriul județul Iași este situat în partea nord-estică a României și ocupă arealul

central al Podișului Moldovei. Zona este relativ uniformă, cu un relief de podiș, situat între

văile râurilor Moldova la vest și Prut la est. Din punct de vedere al subunităților de relief se

6

întâlnesc: Câmpia Colinară a Jijiei sau Dealurile Jijiei în partea nord-estică, Culoarul Prutului

în est, Podișul Central Moldovenesc în sud, iar în partea de vest, Șaua Ruginoasa-Strunga,

Dealul Mare-Hârlău, Culoarul Siretului, Podișul Fălticeni și Culoarul Moldovei (Fig. 1.2).

Județului Iași este drenat de principalele râuri ale Moldovei: Prut, Siret, Moldova,

Jijia, Miletin, Bahlui, Bahluieț, Șacovăț, Rebricea și Vaslui, acestea având la rândul lor o

serie de afluenți. Din punct de vedere climatic pentru județul Iași temperatura medie

multianuală înregistrată este de 9.4°C, în timp ce precipitațiile atmosferice înregistrează

valori cuprinse între 450-500 mm/an în funcție de înălțimea reliefului și poziția geografică

(Băcăuanu et al. 1980). Geologie și solurile deasemenea constituie un factor important în

cadrul utilizării terenurilor.

Fig. 1. 2 Județul Iași – harta unităților de relief

I.4.2 Organizarea administrativ teritorială

Județul Iași, cu reședința în municipiul Iași se află la intersecția paralelei 47°N cu

meridianele 27-28°E. Suprafața județului este de 5476 km2 reprezentând 2,3% din suprafața

României. În cadrul Regiunii de Dezvoltare Nord-Est, suprafața județul reprezintă 14,86%

din total. Din punct de vedere administrativ județul Iași cuprinde 2 municipii (Iași și Pașcani),

3 orașe (Târgu Frumos, Hârlău și Podu Iloaiei), 94 de comune și 418 sate.

Organizarea administrativ teritorială a României a cunoscut mai multe forme,

începând cu organizarea Statelor medievale românești și evoluând treptat în funcție de

contextul politic, ajungând până la organizarea actuală. Scopul prezentării evoluției formelor

de organizare administrativ teritorială a județului Iași, este legat de colectarea datelor și

informațiilor spațiale privind utilizarea terenului, limitele teritoriului județului Iași au variat

în timp.

I.4.3 Evoluția așezărilor umane în județul Iași

Încă de la începuturile civilizației umane, omenirea a înființat așezări variate ce

reprezintă una dintre amprentele majore asupra ecosistemului terestru. Populația a înregistrat

o creștere și o dezvoltare continuă în perioada istorică, proces de evoluție, în care omenirea a

schimbat peisaje continuu. În acest sens s-a realizat o sinteză a tiparelor și proceselor de

interacțiune dintre sistemul uman în continuă expansiune și sistemul natural (Liu et al., 2007)

în cazul județului Iași, începând cu perioada medievală (Doru et al. 2018).

7

Din punct de vedere spațial se poate observa un tipar al distribuției localităților în

funcție de anul atestării documentare:

i) cele mai vechi așezări atestate datează între 1350 și 1500 și se află la contactul dintre

Podișul Central Moldovenesc sau Podișul Siretului și dealurile Jijia sau de-a lungul râurilor

Siret și Prut și afluenții lor (Bahlui și Jijia); aceste localități reprezintă aproximativ 27% din

numărul total al localităților identificate (Fig. 1.3);

ii) între 1500 și 1600, rețeaua de decontare crește lent (10% din total) în aceleași zone,

dar unele așezări apar în zonele defrișate și pe unii afluenți Jijia, Bahlui, Bârlad, Siret și Prut

(Fig. 1.3);

iii) între 1600 și 1700, pe lângă locațiile menționate, apar așezări (15% din total) în

zonele înalte ale Podișului Central Moldovenesc și Podișul Siretului și pe interfluviile dintre

Jijia și Bahlui (Fig. 1.3);

iv) între anii 1700 și 1800, rețeaua de așezări se întărește lent (12% din total) în zonele

menționate anterior (Fig. 1.3);

v) între 1800 și 1900 există o explozie de așezări (27% din total) în toate zonele

menționate, în această fază și zonele nepopulate ale marginilor Castei Iașului și ale

interfluviilor dintre afluenții Jijia și Bahlui și Bârlad devind acoperite de așezări (Fig. 1.3);

vi) după 1900, rețeaua de localități crește încet (9% din total).

În a doua parte a secolului XX, dezvoltarea organică a așezărilor umane a fost oprită și

a fost impus un program de dezvoltare sistematică a așezărilor care generează dispariția mai

multor sate.

Fig. 1. 3 Evoluția așezărilor umane după anul atestării documentare

Populația județului Iași aproape s-a triplat în ultimul secol, de la cca 300.000 locuitori

în anul 1912 la peste 800.000 locuitori la început de secolului al XXI-lea. Acestă creștere

rapidă a populației asociată cu nevoia de alimente, apă și adăpost a condus la reorganizarea

utilizării terenului.

I.5 Încadrarea cronologică a bazelor de date

Pentru o mai bună vizualizare și întelegere a informațiilor privind inventarele spațiale

ale utilizării terenului din cadrul acestei lucrări este necesar cunoașterea plasării lor în timp.

Astfel s-a realizat o scurtă sinteză a principalelor reforme și politici.

În ultimul sfert de secolului al XVIII-lea și în primele decenii ale secolului al XIX-

lea, economia Țărilor Române se baza e agricultură.

8

Regulamentele Organice (1829) au reprezentat primul pas în schimbarea peisajului în

Principatele Unite (Fig. 1.4), așadar, în acestă perioadă s-a înregistrat o creștere semnificativă

a terenurilor arabile și a producție agricole în Moldova (Hitchins, 2013).

Refroma agrară din anul 1864 reprezintă o etapă primordială în evoluția utilizării

terenurilor din județul Iași, mai ales prin decizia de a împropietări pe țărani cu pământ și de ai

elibera de obligații față de boieri.

Reforma agrară în anul 1921 a avut loc pe fondul împropietării cu pământ a țăranilor

participanți direcți la Primul Război Mondial. Acest lucru a condus la o divizare masivă a

terenurilor agricole. Așadar baza de date utilizarea terenului 1920 acoperă acestă perioadă,

limita sa cu aproximație fiind reforma agrară din anul 1945.

Printre primele măsuri ale guvernului comunist se enumeră și reforma agrară din anul

1945, fiind urmată de procesul de colectivizare desfășurat în perioada anilor 1949 -1962.

Aceste două principale politici sunt bine surprinse în inventarul utilizării terenului 1960.

Agricultura sistematizată caracterizată de îmbunătățiri funciare, ce începe cu anii

1970 se remară pe inventarul utilizării terenului 1980 și 1990 (Fig. 1.4).

Perioada de tranziție ce avut ca mecanism principal Legea nr. 18/1991 este marcată de

utilizarea terenului 2000 și 2006. Totodată aceste două repere în utilizarea terenului reușesc

să ofere o imagine a impactului legilor aplicate în toată acestă perioadă.

Fig. 1. 4 Cronologia principalelor evenimente cu impact în schimbarea utilizării terenului

I.6 Importanța S.I.G în studiul utilizării terenului

Sistemele Informaționale Geografice (SIG) au evoluat în ultimele cinci decenii

devenind instrumente indispensabile în geografia cantitativă, având o gamă largă de sarcini,

de la simpla inventariere și elaborare de hărți, până la modelare și suportul decizional

(Agnew și Livingstone, 2011).

Astfel teledetecția este o parte integrantă a SIG ce permite cartografierea

utilizării/acoperirii terenurilor. În domeniul utilizării terenului SIG reprezintă o componentă

esențială ce asigură un cadru de lucru optim, începând de la colectarea datelor spațiale, atât

spațial cât și temporal, la interpretarea lor și crearea de modele.

Capitolul II Materiale utilizate și baze de date

Datele privind dinamica utilizării terenurilor pot fi obținute din diverse surse:

documente istorice ce conțin informații despre utilizarea terenurilor, materiale cartografice,

imagini satelitare și baze de date (Lambin et al, 2006; Yang et al., 2014).

Lucrarea s-a realizat pe baza mai multor surse de date ce au fost separate în: surse de

date primare (hărți topografice militare, ortofotoplan), surse de date complementare (planuri

cadastrale, aerofotograme, imagini satelitare) și baze de date ce oferă acoperire temporală și

spațială integrală pentru zona de studiu. Motivația alegerii acestor materiale este

fundamentată de acuratețea mare a informației în ceea ce privește reprezentarea modului de

utilizare a terenurilor.

Astfel, în această lucrare au fost folosite următoarele materiale cartografice:

9

Hărțile 1: 50.000 Atlasul Topografic al Moldovei, Ediție Provizorie, Marele Stat

Major-Secția III (1895);

Planurile directoare de tragere 1:20.000, Lambert-Cholesky (1916-1959);

Hărțile topografice militare la scara 1:25.000, ed. 1960-1962;

Hărțile topografice militare la scara 1:25.000, ed. 1972-1981;

Hărțile topografice la scara 1:5.000, ed. 1960-1964;

Hărțile topografice la scara 1:5.000, ed. 1978-1982;

Planurile cadastrale la scara 1:2000 intravilan și 1:10.000 extravilan, ed. 1980;

Aerofotograme edițiile 1959, 1964, 1978, 1982;

Imagini satelitare Corona KH-4B (1960-1974);

Imagini satelitare Landsat misiunile 5 – 7 (1970-2006);

Ortofotoplanuri ed. 2005, 2008;

Imaginiile satelitare World Imagery 2012-2014;

Corine Land Cover 1990, 2000, 2006;

Capitolul III Metodologie de lucru

III.1 Sisteme de clasificare - nomenclatura

Luând în calcul aspectele privind metodologia și clasificarea utilizării terenurilor, s-a

folosit metodologia oferită de proiectul Corine Land Cover. Având în vedere tematica

proiectului Corine Land Cover de inventaria și urmări schimbările apărute în acoperirea

terenurilor la nivel european metodologia a fost modificată și adaptată la nivel național cu

orientare către utilizarea terenurilor (Tabel 3.1). Tabel 3. 1 Corespondența dintre clasele Corine Land

Cover și clasele de utilizare a terenurilor Metodologia descrisă în

proiectul Corine Land Cover (CLC

2006 Tehnical Guidelines) a fost

implementată pentru fiecare clasă

nivel 3 și aplicată conform

indicațiilor oferite. S-a respectat

metodologia CLC în măsura

posibilităților zonei de studiu, în

așa fel încât s-a urmărit evitarea

creării unei detecții a schimbărilor

falsă. Unitatea minimă de

cartografiere de 25 ha a reprezentat

o problemă pentru clasa de utilizare

localități.

Pentru a evita introducerea

de erori în studiu s-au făcut excepții

privind pragul de 25 ha, astfel încât

intravilanele sub această valoare au

fost cartografiate indiferent de

suprafața. Această situație a fost

întâlnită pentru perioada de început

a secolului al XX-lea.

În cazul extinderii

suprafețelor construite izolat de

nucleu principal la o distanța mai

mare de 300 m și sub 5 ha nu au

10

fost luate în considerare, fiind alocate următoarei perioade.

Poligoanele cu suprafață mai mică de 25 ha dar cu valori apropiate de acest prag (23,5

ha, 24 ha) au fost generalizate pentru a ajunge la suprafața standard. Generalizarea s-a

efectuat în funcție de clasa de utilizare, încât zona introdusă să respecte criteriu de

omogenitate a clasei generalizate. În situația poligoanelor mai mici de 20,5 ha s-a aplicat

principiu asocierii fiind integrate în clase de utilizare omogene corespunzătoare

nomenclaturii.

III.2 Crearea bazelor de date privind utilizarea terenului

Etapele de scanare și georeferențiere au fost realizate pentru toate materialele

descrise, direct de către autor sau indirect, unele surse de date având sistem de georeferință

implementat.

Vectorizarea/digitizarea este cea mai importantă tehnică de colectare a datelor în

mediu SIG, dar în același timp este o metodă consumatoare de timp. Digitizarea manuală

asigură utilizatorului un grad de control și siguranța mai mare. Cu toate acestea metoda

prezintă și unele dezavantaje ce țin de erori de topologie precum: erori de acuratețe, precizie,

suprapuneri, zone lipsă, etc.

Colectarea informațiilor

prin această tehnică în mediul

SIG permite stocarea în baze de

date spațiale în formatul dorit:

punct, linie, poligon.

În lucrarea de față

vectorizarea utilizării terenului

s-a realizat în softul SIG

ArcMap 10.2.2 deoarece asigură

un cadrul de lucru predictibil și

cunoscut autorului.

Etapele parcurse în

colectarea informațiilor și

crearea bazelor de date a

utilizării terenului sunt

prezentate sintetizat în ordinea

cronologică a surselor de date în

figura 3.1.

În procesul de realizare a

bazelor de date spațiale a

utilizării terenurilor din județul

Iași s-au urmat aceiași pași (Fig.

3.1), respectiv digitizare și

atributarea, în continuare fiind

descrise mult mai pe larg

situațiile particulare pentru

fiecare perioadă în parte

Un aspect important

propus de autor reprezintă

Fig. 3. 1 Cadrul conceptual - cartografierea utilizării terenului

11

utilizarea modelului numeric al terenului, în cazul de față s-a utilizat SRTM1 30 m

(Shuttle Radar Topography Mission), cu rol important în procesul de cartografiere și

înțelegere în distribuția spațială a unor clase de utilizare a terenului.

III.2.2.1 Baza de date - Suprafața forestieră 1895

Prima etapă în demersul cartografierii utilizării terenurilor în județul Iași a fost

extragerea informațiilor de pe hărțile 1: 50.000 Atlasul Topografic al Moldovei (1895).

Au fost vectorizate suprafețele de pădure, fiecare suprafață cu vegetație forestieră

fiind interpretată vizual și vectorizată în softul SIG ArcMap 10.2.2 în formatul ESRI

shapefile. Poligoanele obține au fost atributate și codate conform metodologiei descrise, cu

indicativul 311 pentru nivelul 3 CLC și 6 (terenuri forestiere) pentru clasa de utilizare a

terenului.

III.2.2.2 Baza de date - Utilizarea terenului 1920

Planurile directoare de tragere 1:20.000, redau o imagine mult mai bună a situației

utilizării terenului pentru perioada de început a secolului al XX-lea. Cu toate acestea

extragerea și colectarea datelor a fost îngreunată de alte aspecte ce țin de achiziția hărților și

georeferențierea lor.

Asigurarea unui cadru de lucru corect și aplicând metodologia descrisă pas cu pas a

permis relizarea bazei de date, ce poartă denumirea generică de utilizarea terenului 1920,

anul fiind determinat în urma examinării anilor ridicărilor în teren și perioadele de editare și

tipărire a planurilor.


Numărul mare de materiale cartografice disponibile pentru perioada anilor 1960, a

determinat schimbarea fluxului de lucru în inventarierea utilizării terenului.

Astfel, hărțile topografice militare la scara 1:25.000, ed. 1960-1962 au fost desemnate

ca sursă primară de date, pentru a se respecta scara de lucru inițial stabilită. Acoperirea

spațială integrală pentru perioada anilor 1960 a fost posibilă prin folosirea materialelor

complementare cu perioadă de achiziție apropiată (aerofotogramele ed. 1955-1964, hărțile

topografice la scara 1:5000. ed. 1960-1962 și imaginile satelitare CORONA KH-4B - 1960).

Totodată pe baza acestor materiale s-a realizat validarea și interpretarea zonelor acolo

unde harta topografică 1:25.000 nu oferă siguranță. Utilizarea directă a materialelor a constat

în folosirea lor pentru arealele în cauză prin georeferențiere și suprapunere și indirect pentru

identificare și comparare vizuală.

În urma aplicării proceselor de vectorizare, atributare și validare s-a obținut baza de

date salvată cu denumirea utilizarea terenului 1960.


Pentru extragerea datelor privind utilizarea terenului pentru perioada 1980 s-a utilizat

ca suport cartografic principal, hărțile topografice militare la scara 1:25.000, ed. 1972-1981.

Pentru a evita posibilele erori în cartarea și interpretarea utilizării terenului s-a decis

integrarea altor surse de date precum hărțile topografice la scara 1:5.000 (ed. 1972-1981),

aerofotograme (ed. 1978, 1982), planurile cadastrale la scara 1:2000 intravilan și 1:10.000

extravilan (ed. 1980) și imagini satelitare.

Pentru a evita o detecție a schimbărilor falsă între perioadele 1960-1980 au fost luate

în considerare rezultatele inventarul utilizării terenurilor din perioada precedentă.

Imaginile satelitare utilizate pentru determinarea structurii utilizării terenului pentru

perioada anilor 1980 fac parte din misiunea Landsat 5 (TM). S-au ales scene din perioade

diferite de vegetație respectiv din lunile aprilie, august și noiembrie 1984.

Pe baza materialelor utilizate în cartografierea utilizării terenului și implementarea

metodologie alese, s-a putut întocmi baza de date utilizarea terenului 1980, având ca an de

referință 1980.

12

III.3 Verificarea bazelor de date Corine Land Cover

Proiectul Corine Land Cover pe lângă scopul principal de a oferi o bază de date amplă

a acoperii terenului la nivel european, s-a angajat și în asigurarea calității și controlul calității

informațiilor oferite, axându-se pe două componente cheie: verificare și validare.

Constant s-au adus îmbunătățiri, ajustări și actualizări bazelor de date, în acest sens în

cadrul lucrării s-au ales și descărcat ultimele versiuni: CLC 1990 versiunea 18.5, CLC 2000

versiunea 18.5, CLC 2006 versiunea 18.5.1 și CLC 2012 versiunea 18.5.1 în format vectorial

ESRI shapefile.

Pentru a putea fi implementată în studiu baza de date Corine Land Cover a fost supusă

unor serii de investigări pentru a determina nivelul de încredere și acuratețea datelor la

nivelul județului Iași.

Rezultatul obținut prin compararea zonelor test cu baza de date utilizarea terenului

1980 a pus în evidență gradul mare de generalizare, omiterea unor suprafețe de culturi

permanente și erori de interpretare. În toate cele patru cazuri predomină gradul mare de

generalizare, acest lucru determină o detecție a schimbărilor falsă la nivel statistic și spațial.

Alte probleme semnalate sunt legate de încadrarea greșită și confuzii între clase.

Evaluarea calității bazelor de date s-a realizat prin analiza schimbărilor la nivel global

a bazelor de date CLC 1990, 2000, 2006 și 2012 rezultând la primă vedere o serie de

schimbări. Crește suprafața utilizată ca teren arabil și scade suprafața utilizată pentru locuire

(Fig. 3.2). Acest lucru este evident mai ales daca analizăm perioada 1990 și perioada 2012.

Cu toate acestea, dacă analizăm perioada 1990-2006 vom vedea că tendința de creșterea a

suprafeței utilizată ca teren arabil rămâne, însă la nivelul suprafețelor utilizate pentru locuire,

rezultă un regres. Această situație ridică o serie de probleme privind corectitudinea datelor

din 1990 și 2012. În cazul fotointerpretării claselor nivel 3 CLC, sunt semnalate o serie de

probleme (Ursu et al., 2006) în adaptarea nomenclaturii Corine Land Cover la specificul

utilizării terenului în România.

Prin urma s-a decis controlul amănunțit a fiecărui inventar spațial în parte, pentru a

crește de gradul de încredere. În procesul de evaluarea a acurateței s-a asigurat corectarea

posibilelor erori inerente apărute în urma procesului de digitizare și fotointerpretare. În cadrul

acestei etape s-a propus și realizat examinarea fiecărui poligon în parte.

Fig. 3. 2 Analiza globală a bazelor de date CLC în județul Iași – perioada 1990-2012

13

III.3.1 Baza de date - CLC 1990

Corectarea erorilor s-a efectuat prin raportarea la situația anilor 1980 și informațiile

oferite de imaginile satelitare, asigurându-se coerență între cele două perioade. Generalizarea

clasei 411 - mlaștini s-a făcut fără a fi luat în considerare relieful. Au fost consemnate un

număr mare de poligoane specifice acestei clase ce au fost generalizate și trasate la nivelul

versanților și platourilor. Identificarea erorilor similare a fost posibilă prin utilizarea

modelului numeric al terenului, SRTM1 cu rezoluție spațială de 30 m.

Alte erori frecvent semnalate țin de fotointerpretarea greșită, confuzia între clasele de

utilizare arabil și pășuni, zone de culturi complexe și zone acoperite de tufărișuri (Fig. 3.3).

Procesul de verificare și validare a fost aplicat tuturor poligoanelor din baza de date

CLC 1990 pentru județul Iași. În cazul generalizării s-a retrasat limita poligonul în cauză pe

baza imagininilor satelitare.

Spațial, distribuția procesului de generalizare, încadrare tematică greșită sau alte erori

apărute în procesul de colectare a datelor este una generală raportată la întreaga suprafața a

județului Iași. În figura 3.3 poligoanele ce reprezintă aceiași clasă de utilizare în urma

verificării variantei originale apar în nuanță de gri în comparație cu varianta corectată.

Analiza reflectă tranziția pentru toate tipurile de utilizare, prin folosirea de culori

specifice fiecărei modificări apărute, respectiv către ce clasă de utilizare s-a produs schimbare

și din ce clasă provine.

Fig. 3. 3 Rezultatul procesului de verificare și corectare a datelor CLC 1990 – comparație între datele

originale și cele corectate


Ca reper pentru evoluție dinamicii terenurilor s-a folosit baza de date CLC 1990

varianta verificată și corectată, respectiv imagini satelitare din misiunea Landsat 7 (ETM+).

Au fost selecta imagini satelitare pentru a avea acoperire completă pentru suprafața județului

Iași cu dată de achiziție 13/05/2000 și achiziție 05/06/2000. Alegerea imaginilor satelitare din

anotimpul de primăvară a condus la o interpretare mult mai bună a terenurilor arabile, a

zonelor umede și a pășunilor. Erorile după cum se poate observa în figura 3.4 sunt distribuite

pe întreaga suprafață a zonei de studiu.

14


originale și cele corectat


Corine Land Cover 2006 reprezintă un pas important în monitorizarea utilizării

terenurilor. Materialele utilizate pentru corectarea erorilor pentru această perioadă au fost

ortofotoplanul ed. 2005 și 2008, imagini World Imagery și imagini satelitare Landsat 5 cu

dată de achiziție 25/07/2006.

Din puncte de vedere al calității datelor CLC 2006 pentru județul Iași au fost

identificate retrageri ale suprafețelor construite – intravilan în comparația cu perioada anului

2000. Aceste situații nu sunt reale ci sunt induse de probleme de metodologie (Fig. 3.5).

O situație aparte este dată de modul de utilizare a terenului, în special în lunca râului

Prut (Fig. 3.5). Nesiguranța în interpretarea datelor din acest areal este dată de abandonarea

terenurilor agricole, pentru perioade scurte de timp și repunerea în circuitul agricol aleatoriu.

Decizia de a încadra un teren necultivat mai mult de 3 ani în clasa de utilizare pășuni necesită

investigarea imaginilor multitemporale (CLC2006 Tehnical Guidelines, 2007).

Toate aceste aspecte au dus la corectarea și validarea datelor Corine Land Cover 2006

pentru județul Iași, obținând o bază de date mult mai precisă.


Corine Land Cover 2012, este ultima variantă disponibilă1 din acest lung șir de date.

Varianta pentru România este intermediară, urmând ca în viitorul apropiat agenția să

ofere o variantă finală pentru cele 39 de țări participante. Pe baza analizei globale (Fig. 3.2) s-

au determinat abateri mari privind dinamica utilizării terenurilor din acest motiv acest set de

date nu a fost inclus în lucrarea de față.

CLC 2012 pentru a putea fi integrat în studiu trebuie supus unor corecturi riguroase

1 CLC 2012, este ultima variantă disponibilă, raportat la momentul redactării tezei de doctorat

15


originale și cele corectate

III.4.1 Detecția schimbărilor

Detecția schimbărilor în mediul SIG este un proces ce ajută la măsurarea intensității

schimbărilor între două sau mai multe intervale de timp. Detecția schimbărilor implică de

cele mai multe ori compararea între două imagini satelitare sau între două aerofotograme cu

date de achiziție diferite, ce acoperă aceeași zonă de interes (Lu et al., 2004).

Procesul de detecție a schimbărilor este o metodă uzuală folosită în analiza dinamicii

utilizării terenului și presupune utilizarea a două sau mai multe straturi spațiale prin a căror

comparație se determină dacă apar schimbări la nivelul categoriilor, claselor reprezentate de

acestea. În general detecția schimbărilor, se realizează pe strate raster.

Cea mai completă metodologie, denumită „vector change detection‖, presupune

estimarea direcției și magnitudinii în spațiul statistic, a schimbării.

Detecția schimbărilor varianta simplă, implică analiza unei singure clase, având la

bază două intervale de timp diferite (t1 și t2). Interpretarea rezultatului se face cu ajutorul

tabelului de contingență (Fig. 3.6), ce indică eventuale modificări apărute în analiză.

Fig. 3. 6 Tabel de contingență pentru detecția schimbărilor în varianta simplă

16

Detecția schimbărilor varianta complexă, implică analiza a mai multor clase pe două

intervale de timp (t1 și t2). Principiile de bază sunt aceleași, în schimb crește gradul de

complexitatea a analizei. Conform tabelului de contingență (Fig. 3. 7) vor rezultat mai multe

situații, în urma combinării celor două rastere.

Fig. 3. 7 Tabel de contingență pentru detecția schimbărilor în varianta complex

Detecția schimbărilor în varianta dublă/complexă urmează o anumită ordine a

operațiilor: o primă etapă este detecția schimbărilor la nivel de clasă, după ce au fost

identificate schimbările la nivel de clasă, se trece la a doua etapă analiza între clase.

Detecția schimbărilor ne permite evaluarea câștigurilor și pierderilor dintre tipurile de

utilizare a terenurilor/acoperire a terenurilor dintr-o regiune pe o anumită perioadă de timp.

Studiile privind detecția schimbărilor trebuie să furnizeze următoarele informații (Lu

et al., 2004):

Schimbarea zonei și rata schimbării;

Distribuția spațială a claselor modificate;

Traiectoria schimbărilor a claselor de utilizare;

Evaluarea acurateței rezultatelor detecției schimbărilor.

III.4.2 Modelarea cartografică și algebra rasterelor

Lucrările fundamentale în cartografie, statistică spațială și modelarea spațială au

contribuit în mod semnificativ la dezvoltarea Sistemelor Informaționale Geografice.

Studiile spațiale de referință au condus la noi metode care țin cont de variațiile locale

și procesele locale cum ar fi algebra rasterelor, denumită și Map Algebra (Tomlin, 1990) sau

Indicator de Asociere Spațială Locală (LISA) (Anselin, 1995).

În esență, modelarea constă în combinarea a numeroase etape de transformare și

manipulare într-un singur întreg, pentru un singur scop.

Etapele individuale pot consta dintr-un număr mare de opțiuni, cuprinzând toate

transformările de bază capabile în SIG.

III.4.3 Matrice de confuzie

Detecția schimbărilor se bazează pe utilizarea algebrei rasterelor pentru a crea date

privind evoluția utilizării terenului de la o perioadă la alta pentru fiecare pixel. Datele

geografice produse în format raster sunt utilizate în perechi pentru crearea tabelelor

(matricilor) de contingență („cross tabulation‖ - încrucișare). Acestea reprezintă în format

17

tabelar (matriceal) frecvența multivariată a două variabile categorice (care pot fi separate în

grupuri mutual exclusive). Dacă în locul formatului matriceal se utilizează coduri pentru

fiecare pixel, se pot obține hărți care arată trecerea din și spre fiecare tip de utilizare către

celelalte.

Există două tipuri de indicatori care pot fi folosite pentru a estima calitatea modelelor

de clasificare: indicatori de calitate cantitativi și indicatori grafici. În cazul clasificării

utilizării terenurilor varianta indicatorilor grafici este ideală în evaluarea calității modelului și

vizualizarea rezultatului.

Pentru a descrie grafic rezultatele detecției schimbării utilizării se utilizează tabele de

contingentă care în anumite condiții devin tabele de tip matrice de confuzie. Formele diferite

ale matricei de confuzie ne ajută să observăm mai ușor anumite caracteristici ale clasificării

(Kohavi și Provost, 1998). Dinamica utilizării terenurilor se poate vizualiza cel mai bine

folosind matricea sub forma câștiguri și pierderi (Fig. 3.8), ce conține informații despre

câștigurile și pierderile determinate de clasificarea dintre t1-t2.

Fig. 3. 8 Matricea de confuzie – pierderi și câștiguri între clase

Așadar, detecția schimbărilor se poate realiza la nivel multi-scalar oferind nenumărate

posibilități de analiză prin reliefarea tranzițiilor între diferite tipuri de utilizare, dar mai ales

prin raportul cantitativ ce înregistrează între aceste clase. Prin amplitudinea transformărilor

dintre clase de utilizare, se pot urmări diferite fenomene ce induc modificări în ceea ce

privește utilizarea terenurilor.

III.5 Scripturi R pentru analiza schimbărilor utilizării terenului

Pentru a implementa metodologia de detecţie a schimbărilor aplicată dinamicii

spaţiale a utilizării terenului propusă, au fost utilizate o serie scripturi implementate în

limbajul specific aplicației R stat (R Core Team, 2018). Primul script (Fig. 3.9) clasifică

acoperirea terenului CLC în utilizare pe baza tabelului 3.1. Acesta are ca date de intrare

fişierele shapefile codate după metodologia CLC. Într-un prin pas cu ajutorul pachetului

RSAGA (Brenning, Bangs și Becker, 2018) se calculează aria poligoanelor CLC și se

stochează valoarea acestora într-o coloană nouă a fișierului shapefile (Fig. 3.9). În al doilea

pas are loc importul fișierelor .shp cu ajutorul pachetului maptools (Bivand și Lewin-Koh,

2017) și funcția readShapeSpatial().

Funcția creează un obiect de tip SpatialPolygonsDataFrame, implementat de către

pachetul sp (Pebesma și Bivand, 2005; Bivand et al., 2013), din care sunt preluate datele

tabelare și stocate în formatul tabelar al R stat (data.frame). Pentru a transforma codul CLC în

cod de utilizare se utilizează o funcție creată special (clc2lds). Această funcție preia un

data.frame și creează o nouă coloană unde stochează codul de utilizare. Ulterior acest

18

data.frame este înlocuit în SpatialPolygonsDataFrame, după care are loc exportul către un

fișier de tip shapefile.

Fig. 3. 9 Schema logică de implementare a scriptului

Al doilea script (Fig. 3. 10) utilizează datele vector privind utilizarea terenului pentru a

obţine o serie de grafice globale privind evoluţia acesteia. Operațiunea începe cu importul

datelor shapefile la fel ca în cazul scriptului 1. Utilizând funcția aggregate() din pachetul de

bază R stat se însumează aria pentru fiecare cod de utilizare în cadrul data.frame-ului.

Urmează transformarea datelor însumate din metri pătrați, în hectare și în procente. Pentru

fiecare format tabelar se exportă fișiere .csv. Formatele tabelare sunt utilizate și pentru

crearea de grafice (funcția barplot) și exportul acestora către fișiere .pdf. Tot în cadrul acestui

al doilea script pachetul RSAGA este utilizat pentru a transforma datele vector în raster cu

rezoluție de 5 m. Datele raster (valorile pixelilor) sunt copiate într-un șir de valori (vector) cu

ajutorul pachetului raster (Hijmans, 2017), fiind apoi create tabele de contingență cu numărul

pixelilor aferent fiecărei utilizări pentru fiecare interval temporal (funcția table). Tabele de

contingență sunt salvate în format .csv și utilizate pentru crearea și salvarea graficelor cu

balanța spațială a dinamicii utilizării terenului în județul Iași.

Fig. 3. 10 Schema logică de implementare a scriptului 2

Al treilea script (Fig. 3.11) analizează cu ajutorul metodei de detecţie a schimbărilor

dinamica spaţială a utilizării terenului. Pachetul raster este utilizat pentru importul rasterelor

19

cu utilizarea terenului create de scriptul 2. Pentru aplicarea algebrei rasterelor a fost creată o

funcție de tip if-else care evaluează valorile de utilizare ale rasterului t1 și t2, atribuind o

valoare finală în funcție de valorile rasterelor t1 și t2. Au fost create câte două funcții pentru

fiecare utilizare (10x2=20 funcții). O funcție evaluează în ce utilizare t2 a trecut o anumită

utilizare t1. Această funcție este considerată ca balanță negativă. Cealaltă funcție evaluează

din ce utilizare t1 s-a ajuns într-o anumită utilizare t2. Această funcție este considerată ca

balanță pozitivă. Existând 10 utilizări rezultă 10 valori pentru fiecare funcție, iar pentru că

funcțiile sunt definite și pentru fiecare anumită utilizare rezultă 100 de valori posibile pentru

fiecare tip de balanță și 200 de valori în total. Numerele de la 1 la 100 sunt utilizate pentru

codare. După aplicarea funcțiilor cu ajutorul overlay() din pachetul raster are loc crearea

hărților prin utilizarea funcției plot() din același pachet. Peste rasterul cu detecția

schimbărilor s-au afișat și limitele unităților administrative de rang 3 din județul Iași și

denumirile lor, cu ajutorul funcțiilor plot() din pachetele raster și sp. Acestea a fost importate

cu ajutorul pachetului maptools din fișierul shapefile pus la dispoziție de ANCPI

http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/catalog/download/download.page).

Fig. 3. 11 Schema logică de implementare a scriptului 3

Capitolul IV: Rezultate

În acest capitol se vor discuta în principal aspecte privind rezultatele obţinute din punct

de vedere tehnic şi al metodelor, urmând ca în capitolul de discuţii să se abordeze pe larg

problematica schimbării utilizării terenului.

IV.1 Hărțile generale de utilizare a terenului în județul Iași

Primul rezultat îl constituie realizarea hărților generale privind utilizarea terenului

pentru întreaga perioadă analizată. Reprezentarea grafică ajută la vizualizarea realității din

perioadele respective, mai mult ele sunt rezultatul colectării datelor conform metodologiei

stabilite privind cartografierea elementelor de pe hartă.

Harta utilizării terenului 1920 (Fig. 4.1) reprezintă din punct de vedere temporal o

perioadă cu mare încărcătură istorică în ceea ce privește gestionarea terenurilor. Trebuie

menționat faptul că acest inventar spațial al utilizării terenurilor cu an de referință 1920 din

punct de vedere cronologic se plasează după evenimentele din secolul al XIX-lea, cel mai

reprezentativ fiind reforma agrară din anul 1864. După acest an de referință principalele

evenimente istorice cu impact în utilizarea terenului au fost reprezentate de reformele agrare,

perioada interbelică și perioada de progres postbelic.

Harta utilizării terenului 1960 (Fig. 4.2) și harta utilizării terenului 1980 (Fig. 4.3) pot

fi analizate atât individual cât și împreună. Analiza individuală a perioadei 1960 reflectă

perioada de tranziție respectiv urmările reformei agrare din 1945 și procesul de colectivizare

ce s-a sfârșit în anul 1962.

http://geoportal.ancpi.ro/geoportal/catalog/download/download.page

20

Utilizarea terenurilor 1980 constituie însumarea deciziilor aplicate de după procesul

de colectivizare, ce au avut ca efect direct reformarea sistemului agricol. Rezumatul perioadei

comuniste, a politicilor privind agricultura și altor efecte conexe se regăsește în harta utilizării

terenului 1990 (Fig. 4.4). Hărțile utilizării terenului pentru perioadele 2000 (Fig. 4.5) și 2006

(Fig. 4.6) redau efectele produse după căderea regimului comunist și abordarea de noi politici

ce au avut impact în structura sistemului agricol românesc respectiv dezvoltarea unor clase de

utilizare în detrimentul altora.

Fig. 4. 1 Harta utilizării terenului în județul Iași în perioada de referință 1920


21


Fig. 4. 4 Translarea CLC 1990 în utilizarea terenului în județul Iași

22



IV.2 Dinamica utilizării terenului în Județul Iaşi – analiza globală

Reprezentarea grafică a datelor statistice este un instrument puternic în orice analiză. În

cazul dinamicii utilizării terenului graficele care reprezintă global clasele de utilizare sunt

cele mai ușor de obținut, prin însumarea ariei funcție, de clasa de utilizare (Tabelul 4.1).

Pentru a reprezenta grafic aceste valori se utilizează graficele cu bare (Fig. 4.7).

23

Tabel 4. 1 Datele statistice globale privind procentul aferent fiecărei categorii de utilizare a terenului în județul

Iași pentru perioada 1920-2006

Pe aceste grafice se poate observa cu ușurință care utilizări sunt majoritare și se poate

intui evoluția acestora. Reprezentarea cumulativă ne arată cel mai bine faptul că județul Iași

este un județ cu utilizare a terenului predominant agricolă (45-54%). Pășunile și pădurile au

proporții apropiate (15-20%) fiind urmate de terenurile locuite (5-10%). Terenurile viticole,

pomicole, cele cu mlaștini și cele acoperite de ape au proporții asemănătoare (sub 3%).

Terenurile neproductive și fânețele nu au suprafețe care să arate o relevanță a acestora în

dinamica utilizării terenului din județul Iași.

Ca dinamică temporală, cea mai sugestivă reprezentare globală este cea cu bare

alăturate și grupate pe tipuri de utilizare. Aceasta arată clar tendința de creștere a suprafețelor

locuite, scăderea suprafețelor agricole, creșterea celor ocupate de pășuni, stabilitatea celor

forestiere, scăderea celor viticole, pomicole și a celor acoperite de mlaștini și creșterea

suprafețelor acvatice. Se pot observa și tendințe temporale, cum ar fi cazul terenurilor viticole

și pomicole, care au înregistrat o creștere după 1960, și o scădere după 1990, revenind la

valorile dinainte de 1960.

Fig. 4. 7 Dinamica utilizării terenului în județul Iași în perioada 1920-2006

24

Fig. 4. 8 Dinamica utilizării terenului în județul Iași în perioada 1920-2006 - bare cumulate

IV.2.1Balanţa schimbărilor globale

Pe lângă reprezentarea globală ca valoare totală, se pot obține și reprezentări ale

balanței globale, pe fiecare interval temporal (Fig. 4.19 – Fig. 4.10). Aceste reprezentări sunt

importante pentru că relevă exact schimbările globale (câștig global sau pierdere globală) ale

utilizării terenului. Pe lângă observația privind creșterea suprafețelor locuite se poate observa

și rata cu care au crescut acestea, rată care variază de la peste 2% în perioada interbelică, la

sub 1% în perioadele următoare. Se poate observa și o stagnare a creșterii în perioada 1890-

1990.

Fig. 4. 9 Balanța dinamicii utilizării terenului în județul Iași în perioada 1920-2006 pe serii temporale

Tot la nivel global se observă dinamica pe care o are terenul arabil, cu o creștere în

perioada interbelică și cu o scădere în prima parte a comunismului (1960-1980), când are loc

reorganizarea proprietății și o primă etapă de planificare teritorială (și se convertesc multe

terenuri agricole aflate în pantă în pășuni). Tendința de scăderea se păstrează în a doua etapă

a comunismului (1980-1990) dar cu valoare mai redusă, fiind urmată în perioada post-

comunistă de o slabă creștere inițială (1990-2000) și de o scădere după anul 2000, probabil pe

seama creșterii suprafețelor locuite din proximitatea intravilanelor sau a orașelor. Răspunsul

25

la mecanismele unor serii de schimbări poate fi detaliat mult mai bine dacă se analizează și

schimbările spațiale.

Fig. 4. 10 Balanța dinamicii utilizării terenului în județul Iași în perioada 1920-1960 pe intervale

reprezentative

IV.3 Hărţile cu detecţia schimbărilor

Hărțile cu detecția schimbărilor ne arată unde sunt localizate schimbările de la o

utilizare la alta și sunt disponibile în două versiuni pentru fiecare interval temporal:

schimbarea de la celelalte utilizări către utilizarea cartografiată (balanța pozitivă);

schimbarea de la o utilizarea la celelalte (balanța negativă).

Persistența în aceeași clasă de utilizare este reprezentată cu gri, iar conversiile către/din

cu o culoare caracteristică utilizării respective.

Astfel au rezultat un număr mare de hărți cu detecția schimbărilor (vezi Anexa 1din

teză) pentru perioadele 1920 vs 1960, 1960 vs 1980, 1980 vs 1990, 1990 vs 2000 și 2000 vs

2006. Totodată s-a realizat detecția schimbărilor și pentru perioadele 1960 vs 1990, hărți ce

reprezintă schimbările produse pentru întreaga perioadă comunistă; respectiv 1900 vs 2006,

hărți ce indică schimbările în utilizarea terenului din perioada recentă. Principiu descris a fost

aplicat pentru toate tipurile de utilizare, mai puțin pentru clasele de utilizare terenuri cu fânețe

și terenuri neproductive, acestea având un impact și o dinamică redusă.

Capitolul V: Discuții

Considerații generale

În general, pentru arealul de studiu se remarcă persistenţa utilizării terenului cu

pierdere sau câştig în jurul aceluiaşi nucleu spaţial (a se vedea pe diagramele alluvial, Sankey

şi pe hărţile cu schimbările spaţiale unde persistența apare cu gri), cu excepţii notabile în

privinţa unor anumite categorii sau intervale temporale, unde se înregistrează tranziții dintre o

categorie de utilizare a terenului în alta.

Intervalele temporale pentru care există date spațiale privind utilizarea și care au fost

utilizate în acest studiu surprind o serie de etape cu caracteristici socio-economice și politice

bine definite și care au influențat dinamica utilizării terenului:

- Perioada interbelică: seturile de date 1920 și 1960;

- Primele trei decade ale perioadei comuniste: seturile de date 1960 și 1980;

26

- Ultima decadă a perioadei comuniste: seturile de date 1980 și 1990;

- Perioada post-comunistă: seturile de date 1990 și 2006.

Setul de date privind utilizarea aferent anului 1920 prezintă situația aferentă Regatului

României, înainte de Marea Unire, cu efectele ei la nivelul reorganizării administrative și a

reformelor agrare. Aceste efecte se observă cumulat pe setul de date din 1960. În acest set de

date intră parțial și o serie de efecte ale măsurilor luate de regimul comunist, dar mult mai

reduse, deoarece setul 1960 prezintă situația din teren din anii 1950-1954.

În perioada interbelică s-a făcut trecerea de la economia de subzistență, către o

economie de tip capitalist. Suprafața agricolă și producția agricolă au crescut, predominantă

fiind cultura porumbului și a cerealelor (Iacob, 2015), dar sub potențial, în special datorită

tehnologizării reduse, cu o preponderență a micii proprietății, care de la an la an se fragmenta

(în 1930 30% dintre proprietăți erau sub 5 ha – Iacob, 2015). Industria a fost cea care a

evoluat cel mai mult investițiile industrial crescând de 3 ori între 1924 și 1939 (Iacob, 2015).

Progresul economic al României a fost determinat și de construcția de calea ferată la

sfârșitul secolului al XIX-lea, reprezentând un prim pas în modernizarea țării și crearea de noi

perspective comerciale (Turnock, 2004).

Putem concluziona, că pe fondul crizei mondiale, economia românească a cunoscut

progrese remarcabile în perioada interbelică, progrese care se pot observa și în dinamica

utilizării terenului: creșterea suprafețelor cu utilizare arabilă și locuite, în dauna pășunilor și a

pădurilor, care înregistrează în această perioadă cea mai mare regresie.

Din punct de vedere fizico-geografic, ținând cont că bazele utilizării terenului în

arealul studiat au fost puse încă din perioada medievală și modernă (a se vedea prezentarea

regiunii studiate din capitolul 1 și considerațiile privind persistența utilizării terenului făcute

la capitolul 4) trebuie menționat modelul general de utilizare a terenurilor influențat de

factorii fizico-geografici, atât din punct de vedere al favorabilității, cât și al restricțiilor:

- Relieful major, caracterizat de prezența unei zone înalte în partea central estică a

impus o extindere a zonelor locuite din arealul de contact, către zonele depresionare externe

de la vest și est și în interiorul zonelor înalte;

- Formele de relief minore, caracterizate de cueste și interfluvii structurale și văi

structurale cu albii majore foarte largi pe o parte și de cele două văii cu alibi majore și terase

extinse, au impus localizarea predominant pe terase fluviale sau pe versanți;

- Direcția generală a vânturilor, excesul de umiditate și inundabilitatea luncilor

(Tufescu, 1935) a restricționat până recent utilizarea platourilor structurale, a reversurilor de

cuestă și a albiilor majore ca zone locuite;

- Pătura loessoidă inegal distribuită la nivelul culmilor interfluviale de tip revers sau

platou a generat prezența acviferului la adâncimi mari, iar solurile cernoziomoide au

determinat o favorabilitate pentru terenuri agricole, astfel că aceste areale au fost dedicate

exclusive terenurilor arabile;

- Frunțile de cuesta, prin procesele geomorfologice controlate de pantă și litologie au

favorizat dezvoltarea pășunilor;

- Pe versanții moderat înclinați, dar foarte frecvent afectați de alunecări de teren de tip

translațional, relicte și stabilizate, intravilanele de sat au fost favorizate în special de

adăpostul climatic și de prezența apei freatice din masele de alunecare la adâncimi mici

(Mărgărint și Niculiță, 2017); reactivarea alunecărilor de teren a fost combătută de utilizarea

27

unor material tradiționale pentru construcția caselor, care putea fi ușor refăcute; cu toate

acestea există cazuri frecvente în care intravilanul a fost mutat din cauza exacerbării acestor

fenomene.

În perioada interbelică au apărut deviații de la modelul optim impus de factorii fizico-

geografici, prin (Fig. 5. 1):

- extinderea suprafețelor arabile pe versanți înclinați în dauna pășunilor, chiar dacă

această măsură a dus la eroziunea solurilor;

- pe fondul unor anii secetoși au intrat în categoria arabilă o serie de lunci drenate în

mod natural de scăderea nivelului freatic;

- pe fondul extensiei suprafețelor locuite are loc alegerea unor situri de locuite care se

vor dovedi improprii, aici văzându-se efectele alunecărilor de teren și a eroziunii malurilor.

Principalii vectori ai dinamici terenului în această perioadă au fost reforma agrară,

creșterea populației, modernizarea societății și creșterea economică.

Fig. 5. 1 Harta cu procese ale schimbărilor utilizării terenului în județul Iași în perioada 1920-1960

În privința influenței reliefului asupra utilizării terenului se pot face o serie de

consideraţii raportând panta terenului şi formele de relief (Fig. 5.2) la fiecare tip de utilizare.

Au fost separate albiile majore (Niculiţă, 2011; 2013) de versanţii slab înclinaţi şi cei puternic

înclinaţi: valoarea de pantă de 8,1° corespunzând valorii de 18%, valoare prag pentru terenul

arabil, dată de agrotehnică (Moţoc şi al., 1973). La nivelul terenurilor locuite se observă o

descreştere a medianei şi a quartilelor spre perioadele recente pe fondul mutării unor

intravilane în albiile majore, după amenajarea hidrotehnică complexă din perioada comunistă.

Raportat la unităţile de relief, ponderea este stabilă (Fig. 5.2). În acelaşi timp, cresc

valorile extreme pe măsură ce dotarea edilitară permite locuirea platourilor structurale şi a

28

culmilor (în special accesul la apă curentă, fie din puţuri adânci, fie prin distribuţie

centralizată). La nivelul terenurilor arabile se remarcă aceeaşi descreştere a tuturor indicilor

statisticii descriptive a pantei o dată cu trecerea timpului, datorită optimizării utilizării din

perioada comunistă, când multe terenuri arabile au fost convertite în păşuni. Se remarcă

scăderea abruptă din perioada 1920-1980, remarcată inclusiv la raportarea doar pentru

versanţi. Efectul amenajării din perioada comunistă este vizibil şi la nivelul formelor de

relief, ponderea versanţilor înclinaţi scăzând şi crescând ponderea albiilor majore încă din

perioada interbelică (Fig. 5.2).

Terenurile viticole prezintă o scădere a pantelor, pe acelaşi fond de optimizare din

perioada comunistă, când întregi zone de versant au fost terasate şi convertite în vii (ponderea

albiilor majore şi a versanţilor înclinaţi scade în favoarea ponderii versanţilor înclinaţi – Fig.

5.2).

La nivelul terenurilor pomicole situaţia este oarecum asemănătoare, dar mascată

probabil de distribuţia mai fragmentată în teritoriu şi la nivelul formelor de relief (Fig. 5.2).

De remarcat este creşterea pantei terenurilor ocupate de păşuni, pe fondul conversiei

lor dinspre terenuri agricole în perioada comunistă. Analiza pe forme de relief arată o variaţie

în perioada interbelică, dată de ponderea mare a albiilor majore ocupate de păşune. Aceeaşi

creştere se înregistrează la nivelul suprafeţelor forestiere, pe fondul conversiei, care are loc

exclusiv la marginea, situată de obicei pe pante mai mici, a masivelor forestiere, pretabile

locuirii sau agriculturii. La aceasta contribuie şi plantaţiile utilizate ca măsuri CES pe

versanţii frunte de cuestă, intens afectaţi de procese de eroziune (situaţie perfect vizibilă la

nivelul ponderii mai mari a versanţilor puternic înclinaţi).

Terenurile cu mlaştini prezintă o creştere a pantei de la perioada interbelică către cea

comunistă, pe fondul desecărilor, după care prezintă o descreştere, pe fondul apariţiei unor

noi zone cu mlaştini în locul lacurilor de acumulare colmatate (Fig. 5. 1). Terenurile acoperite

de ape prezintă o scădere a pantei din perioada interbelică către cea comunistă pe fondul

construcţiei lacurilor de acumulare, după care înregistrează creşterea pantei pe fondul

colmatării şi conversiei în terenuri cu mlaştini.

În cadrul teritoriului județului Iași, după perioada interbelică, în perioada regimului

comunist au avut loc o serie de modificări importante la nivelul mai multor tipuri de utilizări

(Fig. 5.3). Acestea au fost impuse de o serie de măsuri care au vizat în principal acțiunea de

protecție a intravilanelor orașelor de efectele inundațiilor, uneori catastrofale (Tufescu, 1935).

Astfel, în primii ani ai regimului comunist Filiala Academiei R.P.R. Iași (1952) a întocmit

Memoriul tehnico-economic asupra amenajării hidrotehnicii integrale a regiunii geografice

Iași, intervenție ce a presupus amenajarea hidrotehnică complexă, deschisă de controlul

debitelor prin construcția de lacuri de acumulare, urmată de controlul excesului de umiditate

prin construcția de sisteme de drenaj la nivelul luncilor.

Ulterior s-au impus măsuri de controlul eroziunii solului (CES) atât pentru a minimiza

efectul eroziunii asupra lacurilor de acumulare (colmatarea acestora cu materialul sedimentar

produs de eroziune) cât și pentru a îmbunătăți calitatea terenului prin lucrări de îmbunătățiri

funciare (Moțoc et al 1973). Asociat acestor lucrări s-a investit foarte mult și în crearea unei

rețele de irigații care să utilizeze apa din Prut și o serie de lacuri de acumulare pentru

contracararea efectului secetelor asupra culturilor agricole (care aveau producții modeste,

chiar în contextul unor soluri din clasa de calitate I).

29

Fig. 5. 2 Ponderea claselor de utilizare a terenului pe forme de relief în judeţul Iaşi (1920-2006)


Aceste amenajări au avut loc până după 1980 într-o cronologie care a inclus o serie de

etape:

- Rectificarea albiilor minore ale Bahluiului, Jijiei și a unor afluenți (Bahluieț) – 1940-

1960;

- Construcția marilor lacurilor de acumulare, etapa 1960-1965, completarea rețelei

lacurilor de acumulare: etapa 1975;

- Amenajarea râului Jijia pentru combaterea inundațiilor (după 1980);

30

- Lucrări de desecare în zonele Sculeni-Țuțora-Gorban, Pașcani-Mircești, Țibana-

Tungujei, Iași Nord etapa I, Iași Nord etapa II, Dorohoi-Vlădeni, Vlădeni-Țigănași, Goești,

Târgu-Frumos-Podu Iloaiei, Belcești-Miroslava (după 1980, continuând cu modernizări până

în 1998) – 47 512 ha în 1989, 75 345 ha în 1998;

- Amenajarea sistemelor de irigații, exemple: Larga Jijia – Mălăești, Sculeni-Țuțora-

Gorban, Probota-Trifești, Gropnița-Movileni, Rediu-Miroslava, Pașcani-Mircești, ș.a – 52

950 ha în 1989, 132 913 ha în 1989;

- Lucrări CES în arealele BH Sinești, SCPP Iași-Velnița, Velnița-Deleni, Et. etalon

Ciortești, Complexul etalon Ciortești, IAS Cotnari-Ceplenița, Vasluieț-Poieni-Satu-Nou,

Gurguiata inferioară, etc. (cu etapele până în 1975, 1975-1980, 1980-1985 și 1982-1990,

continuând cu modernizări până în 1998) – 127 671 ha în 1989, 229 000 ha în 1998;

- Lucrări de desecare, irigații și controlul eroziunii solului în Lunca Siretului între

Pașcani și Roman (după 1988);

- Completarea rețelei de protecție contra inundațiilor prin construcția de acumulări

permanente, nepermanente și poldere, după 1980, continuând și până astăzi.

Seturile de date 1980 și 1990 evidențiază cumulativ efectele perioadei comuniste,

setul de date 1990 putând fi luat ca reper pentru schimbările impuse de regimul comunist.

Setul de date 1980 este caracterizat de principalele efecte induse de regimul comunist, în

perioada de până în 1990 păstrându-se aceleași tendințe, cu valori mai mici, dar apărând și o

serie de variații introduse de trăsăturile acestei perioade, când regimul comunist a restrâns o

serie de investiții pentru a plăti datoria externă (Fig. 5.4).

Principalii vectori și procese ai dinamicii utilizării terenului în această perioadă au

fost naționalizarea terenurilor, implementarea generalizată a planificării teritoriale și creșterea

populației (Fig. 5.4).

În perioada comunistă economia era etatizată. Planificarea și conducerea erau

hipercentralizate și foarte rigide, de multe ori criteriile raționale lipsind. Producția era foarte

adesea concentrate în unități mari, astfel încât rigiditatea economiei era pronunțată. Economia

era ineficientă, iar situația a fost agravată după anii 1980 de investițiile în ramuri energofage

și de stoparea investițiilor în flux tehnologic, ca urmare a politicii de rambursare anticipate

forțată a datoriei externe. Pe lângă ineficiența decizională, și populația avea o slabă motivație

a muncii, toată lumea trebuind să „facă ceva‖, chiar ineficient, astfel încât competitivitatea nu

exista. Această situație a făcut, ca în special după anii 1980 standardul de viață să scadă

destul de mult, iar România să intre într-un stadiu de subdezvoltare economică.

În această perioadă, optimul fizico-geografic de utilizare a terenurilor a fost completat

printr-o serie de măsuri cu scopul de minimiza o serie de restricții impuse de către natură:

- drenarea zonelor de luncă, unde s-a introdus utilizarea arabilă și construcția lacurilor

de acumulare care a permis scăderea sau chiar eliminarea inundabilității, permițând

extinderea terenurilor locuite în arealele de luncă;

- stabilizarea arealelor aflate în pantă și afectate de procese geomorfologice, fie prin

plantații, fie prin amenajări specifice (terasare, drenare), areale care au putut fi convertite în

vii, livezi, terenuri arabile sau chiar terenuri locuite.

31


Tot în această perioadă, prin măsuri de conversie a utilizării, s-au eliminat o serie de

„greșeli‖ făcute în perioada interbelică, în special la nivelul utilizării terenurilor în pantă ca

terenuri arabile.

Seturile de date 2000 și 2006 evidențiază cumulativ situația evolutivă dată de căderea

regimului comunist, retrocedarea terenurilor și dezvoltarea relațiilor economice de tip

capitalist (Fig. 5.5 și Fig. 5.6). În aceste seturi de date nu sunt incluse efectele aderării la UE,

ci eventual o serie de efecte induse de măsuri de preaderare (investiții în infrastructura

edilitară și de utilități, o creștere a suprafețelor retrocedate).

Principalii vectori ai dinamicii utilizării terenurilor în această perioadă sunt

retrocedarea terenurilor către foștii proprietari și modificările aduse legislației privind

amenajarea teritoriului și urbanismul (Fig. 5.5 și Fig. 5.6).

După căderea regimurilor comuniste din Europa de Est, România, împreună cu

celelalte state foste comuniste au intrat în sistemul economic capitalist, care a presupus

integrarea în economia globală. Prima perioadă, din 1990 până în 2000 a fost caracterizată

(Ivănescu, 2011) de un declin economic general, datorat decăderii structurilor economice și a

pierderii piețelor de aprovizionare și desfacere, cu creşterea inflaţiei şi a şomajului și

înrăutățirea condiţiilor de viaţă în general. Tranziția a generat o serie de disfuncționalități,

unele resimțindu-se și astăzi (Fig. 5.7). Această situație a generat o relativă stabilitate la

nivelul utilizării terenului, în general dinamica fiind marcată de fenomene asociate lipsei

investițiilor și a resurselor pentru a menține situația din perioada comunistă.

Retrocedarea terenurilor agricole s-a făcut în baza Legii 18 din 1991 care prevedea

retrocedarea pe vechiul amplasament în zona de deal, eventual pe sole în zona de câmpie și

32

nu neapărat pe vechiul amplasament, într-o suprafață de minim 0.5 ha de persoană și maxim

10 ha de familie. Terenurile nerevendicate au rămas în domeniul privat al unității teritorial-

administrative respective. Suprafețele ocupate de plantații pomicole, viticole, sere, heleșteie,

amenajări piscicole, pepiniere, construcții administrative și agrozootehnice, precum și cele

necesare bazei furajere aferente capacităților de producție zootehnice existente în

cooperativele agricole de producție erau favorizate de lege pentru constituirea unor forme de

asociere. S-au împroprietărit și persoane care nu au fost proprietari înainte de colectivizare,

dar și lăcașurile de cult.

Această lege prevedea și o serie de reguli privind schimbarea categoriei de folosință și

finanțarea de stat a lucrărilor de prevenire și combatere a proceselor de degradare și poluare a

solului, dar care nu au fost implementate cel mai adesea, pentru că implementarea lor

presupunea o serie de costuri. Aceste costuri, care în perioada comunistă erau suportate de

stat, nu au putut fi preluate de persoanele fizice, astfel încât o serie de conversii au apărut în

mod natural prin. Astfel foarte multe terenuri cu utilizare viticolă și pomicolă fie au fost

lăsate să se degradeze și au fost transformate în pășuni, fie au fost distruse și arate,

transformate astfel în teren arabil (Fig. 5.5).


De cele mai multe ori conversiile au încălcat legea, deoarece legea 18 prevedea clar

situațiile în care este permisă conversia terenurilor agricole, mai ales cel din clasele I și II de

calitate și impunea utilizarea taxelor plătit la aceste conversii către un fond din care ulterior

să se finanțeze lucrările de amenajare a teritoriului agricol. Încălcarea legii s-a făcut în acest

fel cu acordul tacit al autorităților locale, județene și naționale. Tot Legea 18 stabilea și cadrul

legal pentru viitoare grupare și comasare a terenurilor, eventuala rectificare a parcelelor

33

nerațional amplasate și utilizarea rațională a exploatațiilor agricole, bazată pe studii și

proiecte.

România, împreună cu celelalte țări sud-est europene foste comuniste este considerată

un laborator al schimbărilor de utilizare a terenului induse de regimuri social-politice

(Radeloff și Gutman, 2017). Modul în care a evoluat utilizarea terenului în perioada post-

comunistă este dependent de factori variați și a depins de caracteristice evoluției fiecărei țări.

La nivelul terenurilor agricole un fenomen demn de menționat pentru perioada post-

comunistă este abandonarea terenurilor agricole (Alcantara et al. 2013; Estel et al.2015; de

Beurs et al. 2017; Feranec et al. 2017; Lyalko et al. 2017).

În perioada de după 2000 s-a observat o îmbunătățire a situației economice, cu o

creștere la nivelul tuturor ramurilor economice și o creștere a investițiilor. Această situație

influențează direct extinderea suprafețelor locuite în defavoarea terenurilor arabile, la un

nivel fără precedent (Fig. 5.6). Tocmai în această perioadă se pot face multe greșeli de

conversie a utilizării terenului, tocmai când se vorbește din ce mai mult de dezvoltare

durabilă și de planificare a utilizării. Acest lucru apare evident la nivelul pierderilor de teren

forestier.

La nivelul pădurilor, trendul general a fost de scădere a ratei de tăieri, datorită

declinului piețelor lemnului, dar datorită neaplicării legii de multe ori trendul a fost de

creștere a tăierilor, sau de tăieri necontrolate care au dăunat ecosistemului forestier și nu a

permis regenerarea în areal unde în timpul regimului comunist tăierile controlate permiteau

regenerarea. Acest lucru s-a întâmplat mai ales pe fondul restituirii pădurilor foștilor

proprietari, chiar dacă restituirea s-a făcut după anii 2000 (Knorn et al. 2013; Munteanu et al.

2015, 2017).


34

Urbanizarea a cunoscut un trend pozitiv important, deși numărul total al locuitorilor a

scăzut. Decăderea activităților agricole sau industrial/meșteșugărești din mediul rural sau din

orașele mici au dus la o migrare masivă către marile orașe, în special a tinerilor. Extinderea

urbană s-a făcut în special prin conversia terenurilor arabile din vecinătatea marilor orașe în

complexe de apartament sau în areale rezidențiale cu locuințe familiale.

Cu toate acestea inclusiv la nivelul arealelor rurale spațiile locuite s-au extins tot în

dauna terenului arabil.

V.1 Terenurile locuite

Terenurile locuite reprezintă o categorie în care se încadrează intravilanele orașelor și

satelor (conform definiției și încadrării legale), dar și areale din extravilan unde există

clustere de construcții, posibil legate de alte activități precum agricultura intensivă,

construcții industriale, etc. Date privind intravilanele oficiale sunt restrânse la perioada

actuală, dar nici în această perioadă ele nu pot fi preluate ca atare și considerate ca fiind reale,

deoarece există multe erori în raportarea lor. Experiența pe un areal restrâns (Doru și al.,

2017) a arătat că nu este oportună utilizarea intravilanelor pentru a delimita terenurile locuite,

deoarece uneori intravilanul se suprapune pe terenuri arabile pe care este permisă construcția,

dar care nu sunt încă construite, astfel încât utilizarea lor este potențială. În alte situații

intravilanele pot să includă și terenuri forestiere, caz în care informația privind utilizarea nu

este reală. Concluzionând, terenurile locuite sunt areale unde predomină utilizarea

rezidențială sau legată de activități economice.

Aceste terenuri prezintă o tendință generalizată de creștere în perioada analizată (Fig.

5.7), creștere care are însă o dinamica legată de evoluția socio-economică a societății

românești. O forță motrice importantă în spatele expansiunii localităților este, desigur,

creșterea populației (Nilsson et al., 2013) ce în ultimul secol în linii mari s-a triplat ajungând

la numărul de 800.000 de locuitori în județul Iași.

Tufescu (1937) face observații pertinente privind tipologia așezărilor din județul Iași,

în contextul celor două mari tipuri de medii fizico-geografice: dealurile înalte și dealurile

joase. Astfel în Dealurile Jijiei vegetația preponderent ierboasă și așezările „mărunte‖ și

recente contrastează cu Dealurile Siretului și Podișul Central Moldovenesc, unde apar o

varietate de vegetație și sunt așezări mari și vechi. În special pentru Dealurile Siretului se

remarcă zonele de înșeuare, unde pădurile de stejar, cernisolurile, utilizarea arabilă și locuirea

vechea creat așa numitele ―porți‖ de legătură dinspre ―munte‖ spre ―câmpie‖, adevărate

noduri de circulație (Tufescu, 1937). În zona de contact s-au format și așezările cu cea mai

diversificată economie, și unde utilizarea terenului este cea mai variată: păduri, podgorii și

culturi agricole. În arealul înalt, acoperit de păduri predominau așezările monahale (schituri,

mănăstiri) sau cele ale romilor, în zona de contact așezări cu predominarea viticulturii cu

populații săsești și secuiești, iar în arealul dealurilor joase cu predominare a culturilor

agricole așezări românești. Tufescu (1937) remarcă existența între aceste areale locuite a unor

spații destul de întinse unde nu apar urme de locuire. În aceste zone nu sunt excluse siliștile

(vetre sa sate părăsite), până în perioada României moderne neputându-se crea o rețea de

locuire bine închegată și care să asigure o densitate pronunțată. Astfel pe lângă fondul socio-

politic, întinsele zone stepice și cele de codru au făcut ca doar după 1848 să se poată închega

o rețea de așezări care să ocupe tentacular tot arealul studiat. Reformele agrare, sociale și

35

creșterea populației și a economiei care au urmat au făcut ca în perioada interbelică să se

individualizeze o rețea de așezări umane care nu a mai suferit modificări majore și care ocupa

și utiliza tot teritoriul disponibil. Tufescu (1937) menționează o serie de mecanisme prin care

a evoluat această rețea:

- baza rețelei este constituită de satele răzeșești din arealele înalte, protejate;

- apar sate de pribegie;

- din sate existente (de tip ―stup‖) roiesc ―slobozii‖;

- satele de împroprietăriți, geometrice.

Este de citat modalitatea prin care s-au bus bazele extinderii rețelei de așezări din

Dealurile Siretului și Dealurile Jijiei (Tufescu, 1937). În Dealurile Siretului și la contactul său

cu Dealurile Jijiei este cunoscut un puternic flux de români ardeleni și bucovineni, pe fondul

ruperii Bucovinei la 1775. În Dealurile Jijiei este menționat un drum al păstorilor din bazinul

Trotușului, care iernau aici, existând și multe toponime în acest sens (Strunga, Valea Oii,

Suhat). Probabil în acest areal predominau pășunile, iar o locuire temporară avea loc în

―odăile de vite‖ și ―târle‖ (Chișcărenii vechi, Larga – Movileni). Intrarea acestei zone în

utilizare arabilă are ca .

Tufescu (1937) menționează și dispariția unor sate din cuprinsul Dealurile Înalte ale

Siretului, unde greutatea cu care se făcea accesul a dus în timp la părăsirea vetrei, care uneori

mai era vizibilă: Onega, Lingurarii de Bahlui, Humosul, Vlanici, Sângeap, Lacuri, Bahlui,

Balș)

Sevastos (1908) face o observație pertinentă în legătură cu localizarea fântânilor în

funcție de geologie: pe platourile structurale sau pe versanții de tip revers de cuestă, în

general acoperiți de pături de până la 15-20 m de loess, dacă sub loess apar depozite fluviale

și argilă sarmatică puțurile fântânilor se pot face și oamenii locuiesc în acest zone. Dacă sub

loess apar nisipuri sarmatice, situația geologică este ―neprielnică pentru săparea puțurilor‖.

Autorul concluzionează: ―Locuitorii sunt destul de practici, de aceia în regiunile cu nisip

sarmatic satele se stabilesc în apropierea humei sarmatice de pe coaste‖. Astfel, pe reversurile

și platourile cuestelor de la nord de valea Bahluiului există condiții favorabile de așezare a

localităților, situația diferită de reversurile de cuesta și de platourile structurale din Podișul

Central Moldovenesc, unde sub pătura de loess depozitele de nisip și calcare/gresii nu permit

formarea de structuri hidrofreatice care să fi permis localizarea așezărilor. În aceste areale

satele sunt așezate predominant pe versanți, unde apar izvoare la contactul nisip/calcar/gresie,

cu argilele bazale basarabiene. Există însă și situații unde versanții de tip frunte de cuesta sunt

fragmentați de râuri de ordinal 1 Horton-Strahler și unde se ajunge la contactul

nisip/calcar/gresie și pătura bazală de argilă, favorizându-se așezarea localităților – este cazul

arealelor Răducăneni și Bohotin (Sevastos, 1908).

Albiile majore ale râurilor Siret, Prut, Jijia, Bahlui nu erau favorabile așezării

localităților, decât în contextual prezenței unor terase de luncă (5-10 m altitudine relative față

de albia locală). Pe lângă excesul de apă freatică, lipsa apei potabile (freaticul de luncă

accesibil în puțuri de mica adâncime era în general afectat de variația calității apei fluviale,

iar apa de adâncime de la nivelul bazal al depozitelor aluviale era mineralizată – Sevastos,

1908; excepția poate face zona Iașului unde pe lunca Bahluiului exista o pânză captivă care

era potabilă – Macarovici, 1948), aceste areale erau frecvent inundate de ―revărsările regulate

de primăvară‖ care depuneau ―un subțire strat de nisip puțin argilos sau marnos‖ (Sevastos,

36

1908). Aceste zone erau însă foarte rapid vegetate natural, devenind pășuni (―după retragerea

apelor iarba crește cu mai mare iuțeală‖ – Sevastos, 1908).

Fig. 5. 7 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din utilizarea terenuri locuite către alte utilizări

Astfel, în perioada interbelică și în primele trei decade ale regimului comunist

creșterea este apropiată de 2%, fiind urmată de o stagnare în al patrulea deceniu al regimului

comunist și de o revenire în perioada de după 1990. Analiza spațială relevă faptul că această

creștere caracterizează în special zonele rurale pentru perioada interbelică, când

reîmproprietărirea țăranilor a dus la extensii spațiale importante a intravilanelor, chiar cu

înființări de sate (Podoleni, Prut, Boroșoaia, Focuri, Hoiseștii Noi). Creșterea suprafeței

terenurilor locuite se face predominant în dauna terenurilor agricole și a pășunilor (Fig. 5.8 și

Fig. 5.9).

În perioada comunistă, creșterea suprafeței terenurilor locuite s-a făcut în special în

centrele urbane, prin construcția cartierelor de locuințe pentru muncitorii care au migrat din

mediul rural în mediul urban. Pe lângă arealele rezidențiale, s-au extins și zonele industriale

(Băcăuanu și al., 1980; Barbu și al., 1987), au loc și conversii de terenuri forestiere către

terenuri locuite.

Începând cu anii 2000 legislația a fost modificată în așa fel încât să permită extinderea

intravilanelor în afara limitelor deja stabilite. Legea nr. 401/2003 pentru modificarea şi

completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții este un

factor decisiv privind amenajarea teritoriului.

Astfel alineatul (3) al articolului 20, "(3) Terenurile destinate construirii se scot din

circuitul agricol, temporar sau definitiv, potrivit legii." este un factor cheie în dinamica

utilizării terenurilor. Spre exemplu în zona periurbană a municipiului Iași au loc modificări

majore, o mare parte a terenurilor agricole capătă noi valențe, (transformându-se din

extravilan în intravilan, în urma modificării PUG-ul), respectiv în spațiu construit. Cele mai

mari modificări au loc în comunele Miroslava, Valea Lupului, Breazu, Ciurea, etc.

Unele intravilane s-au remarcat prin creșteri semnificative, acestea producându-se în

anumite situații fără a se modifica limitele, fapt determinat de existența de spații de construit

37

în interiorul intravilanului. Acest fenomen a fost întâlnit doar în anumite intervale. Din

această categorie amintim satele Sirețel, Feredeni, Slobozia, Deleni, Ceplenița (Fig. 5.7).

Fig. 5. 8 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din alte utilizări către utilizarea terenuri locuite

Începând cu perioada anilor 1990 pierderile în suprafață a localităților sunt cauzate de

abandonarea complexelor agricole din proximitatea satelor, distrugerea acestora și

transformarea lor în teren viran (Fig. 5.7). Conform metodologie aplicate, spațiile

agroindustriale (serele) au fost încadrate ca spațiu construit, așadar în intervalul 1980-1990

acestea dispar sau sunt reintroduse în circuitul agricol determinând pierderi din punct de

vedere statistic (Fig. 5.7).

În cazul orașelor mari din România și inclusiv cele din județul Iași, extinderea zonelor

periferice și dezvoltarea unor noi cartiere este influențată de abandonare terenurilor agricole

în proximitatea zonelor urbane (Grădinaru et al, 2015). Aici putem aminti situațiile

municipiilor Iași și Pașcani ce sunt înconjurate de spații comerciale și industriale, respectiv

cartiere rezidențiale.

Fig. 5. 9 Harta extinderii terenurilor locuite în perioada 1920-2006

38

Hazardele naturale au reprezentat de-a lungul timpului vectori ai schimbărilor

utilizării terenului, mai ales pentru terenurile locuite, unde sunt factori restrictivi. Această

situație este caracteristică în special pentru perioada 1920-1960 pe fondul extinderii masive a

intravilanelor, fără a se ține cont neapărat de condițiile fizico-geografice, dar au apărut situații

și în perioada 1960-1980, sau chiar mai recent (după 1990). Alunecările de teren și eroziunea

malurilor albiilor minore sunt cele două procese geomorfologice care duc la

dispariția/mutarea suprafețelor locuite (Fig. 5.7).

În concluzie la nivelul suprafeţelor locuite se remarcă o tendință de continuă creștere,

creștere susținută de dezvoltarea zonelor periurbane și metropolitane.

Dezvoltarea zonelor construite poate constitui un indicator economic și social. Exodul

continuu a populației spre zonele urbane, centre regionale, determină dezvoltarea pieței

imobiliarelor, respectiv creșterea continuă a suprafețelor construite.

V.2 Terenurile arabile

Terenurile arabile sunt areale în care se practică o agricultură bazată pe arătură, fie că

este intensivă fie că este tradițională. În zona studiată agricultura este preponderent

tradiţională, dar în perioada comunistă şi post-comunistă au exista şi există areale unde se

practică şi agricultură intensivă.

Cele mai dinamice perioade sunt cea interbelică şi cea comunistă, când au loc două

fenomene importante:

Extensivizarea agriculturii din perioada interbelică se referă la creşterea suprafeţei

arabile în dauna păşunilor, pădurilor şi a suprafeţelor înmlăştinite ca urmare a nevoii crescute

de produse agricole a populaţiei aflate în creştere şi modernizare.

Reconversia terenurilor agricole din perioada comunistă a presupus trecerea în terenuri

cu păşuni a terenurilor arabile care nu produceau datorită faptului că se aflu pe areale în pantă

unde calitatea solului este redusă sau eroziunea restricţionează producţia. Restricţia a fost

dată şi de regula ca la peste 18% pantă tractorul nu mai poate fi utilizat, astfel încât aceste

terenuri au devenit terenuri viticole sau pomicole, dacă au fost executate lucrări de terasare.

În privința situației terenurilor agricole de la nivelul albiilor majore, o serie de date

istorice ne fac să considerăm reală situația înregistrată pe planurile directoare de tragere. În

aceste areale de luncă, cu exces de umiditate și cu frecvente inundații, existau însă o serie de

areale mai înalte, denumite popular șesuri (șesurile Rediu, Braniște, Voloaca în albia comună

Jijia-Prut) care fiind drenate nu prezentau exces de umiditate și avea utilizare variată. Unele

au fost acoperite de păduri de stejar (șesul Voloaca – Sevastos, 1908), ulterior defrișate, iar

altele de pășuni, fânețe sau terenuri agricole. Dacă aluviosolul era argilos umiditatea solului

se păstra mult timp în sezonul de vară și permitea culturi de porumb (Sevastos, 1908). Dacă

aluviosolul era nisipos seceta pedologică se instala foarte devreme și cultura porumbului era

neprielnică (Sevastos, 1908).

Terenurile arabile sunt citate pe valea Bahluiețului și a afluenților săi de Apăvăloaiei

(1960), care menționează o creștere a suprafețelor arabile (cultivate cu legume și

―zarzavaturi‖) irigate (sursa apei era predominant din izvoare de versant sau de terasă, dar și

din iazuri) aflate în lunci, cu 39% între 1951 și 1959. Acest autor identifică pe luncile din

bazinul Bahluieț și ai afluenților (inclusiv Valea Oii), areale importante unde se poate

39

practica (este ―pretabilă‖) agricultura, și unde deși nu menționează cel mai probabil la acel

moment (1950-1960) nu existau zone înmlăștinite ci pășuni.

Perioada de după 1943 este cunoscută ca fiind foarte secetoasă (Gugiuman și Erhan,

1960):

- Anul 1946 a fost considerat cel mai secetos pentru perioada 1976-1955, la Iași fiind

doar 40 de zile cu precipitații;

- Au existat luni de iarnă fără zăpadă în decembrie 1942, 1949, 1950, 1952;

- În perioada 1921-1955 s-au înregistrat 23 de secete, cu perioade cuprinse între 3 și 14

luni;

- Mediile anuale sub 450 mm s-au înregistrat în 1921, 1924-1925, 1929, 1934-1935,

1939, 1945, 1951, 1953-1954, existând chiar și valori de351,3 mm în 1934-1935.

Pentru perioada 1879-1921 se citează 19 intervale secetoase (Gugiuman și Erhan,

1960), din care un interval a durat 12 luni (iunie 1891-mai 1892).

Din punct de vedere al pierderilor de teren agricol, acestea s-au făcut predominant prin

reconversie către terenuri construite (în toate etapele), terenuri cu păşuni (între 1960 şi 1990)

(Fig. 5.10 și Fig. 5.11), lacuri de acumulare (în special după 1960).

Alte pierderi au la baza fenomenul de abandonare a terenurilor agricole. Abandonarea

terenurilor se produce adesea în zone marginale, în timp ce producția agricolă se

concentrează pe regiuni fertile și cu un grad de accesibilitate mare (Smaliychuk et al, 2016).

Prin abandon se face trecerea către pășuni cel mai adesea, sau chiar spre terenuri forestiere

(care anterior au fost defrișate). La rândul său abandonul agricol poate fi indus de migrația

populației din zonele rurale către zonele urbane, fenomen social mult mai accentuat după

perioada anilor 1990.

În concluzie la nivelul suprafeţelor arabile se remarcă o creștere pronunțată în perioada

interbelică, urmată de un declin în perioada comunistă, de o tendință de revenire după 1990,

și de începerea unui nou declin, după 2000, care cel mai probabil se va pronunța pe fondul

extinderii terenurilor locuite. Principalul factor cheie în dinamica terenurilor agricole sunt

reformele agrare, acompaniate de factorul uman.

Putem argumenta că datele obținute privind situația terenurilor arabile și a pășunilor de

la nivelul luncilor județului este una reală, susținută de date spațiale, imagini de teledetecție și

surse științifice și istorice. În perioada interbelică pe fondul nevoii de resurse agricole s-au

luat în cultură areale importante de la nivelul luncilor, care în trecut erau ocupate de mlaștini.

Nu putem să facem precizări exacte privind privind modul de conversie. Putem doar să

susținem ipoteza că în funcție de regimul hidrologic specific zonei (Mihăilă, 2006; Pelin,

2013), existau ani când aceste suprafețe deveneau libere de exces de umiditate, devenind în

mod natural pajiști care erau utilizate ca pășuni sau fiind utilizate ca terenuri arabile.

Utilizarea ca teren arabil probabil nu era permanentă, depinzând de regimul hidrologic, dar și

de fertilitatea aluviosolurilor.

40

Fig. 5. 10 Aerofotogramă din anul 1959 reprezentând situația terenurilor agricole din zona localității

Buda, comuna Brăești

Fig. 5. 11 Aerofotogramă din anul 1979 reprezentând situația terenurilor agricole din zona localității

Buda, comuna Brăești

V.3 Terenurile cu pășuni

Terenurile cu utilizare pastorală se suprapun cel mai adesea frunților de cuestă unde

solul slab fertil (regosoluri, cu un orizont cu A ocric pretabile doar la culturi ocazionale o

41

dată la câțiva ani) și procesele erozionale nu favorizează producții agricole care să facă

sustenabile culturile de câmp, sau luncilor drenate, unde restricțiile sunt tot de natură

pedologică (aluviosoluri, predominant argiloase sau cu schelet) și hidrologică.

Din punct de vedere a schimbărilor de utilizare a terenurilor, clasa pășuni este o clasă

de tranziție de cele mai multe ori. Dacă analizăm o secvență de schimbare a utilizării, această

clasă poate fi considerată clasă intermediară între un teren despădurit și introducerea lui în

timp ca teren agricol. Această legitate este folosită ca matrice în modelele de predicție a

utilizării terenului (Verburg, 2010). În zona studiată, pășunile au avut același rol de clasă

intermediară în relație cu terenurile agricole, în sensul că atunci când situația a impus-o

(agricultura extensivă din perioada interbelică) pășunile au fost convertite în terenuri arabile,

și invers (în perioada comunistă când a fost aplicată planificarea și amenajarea teritorială).

Numărul mare de suprafețe cu pășune este condiționat și de organizarea locală a

comunităților, astfel fiecare comunitate deține cel puțin un islaz comunal, necesar creșterii

animalelor, fiind amplasat fie pe lunci fie pe versanții înclinați.

În perioada 1920-1960 cresc considerabil în suprafață (Fig. 5.13), câștigul spațial

provenind din abandonarea unor terenuri agricole, defrișarea unor zone de pădure ce nu au

reușit să se mai regenereze și prin desecarea terenurilor cu exces de umiditate. Tot în acest

interval se face tranziția spre clasa de utilizare terenuri arabile (Fig. 5.12). Se poate observa

strânsa legătură între clasele de utilizare pășuni-trenuri arabile.

Conform datelor obținute suprafața terenurilor cu pășuni a crescut considerabil, după

perioada anilor 1990. Principalul mecanism ce a produs acestă creștere este abandonarea

terenurilor situate pe lunci, de cele mai multe ori s-a renuțat la întreținerea canalelor de

drenaj.

Fig. 5. 12 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din utilizarea terenuri cu pășuni către

alte utilizări

42

Fig. 5. 13 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din alte utilizări către utilizarea terenuri

cu pășuni

V.4 Terenurile forestiere

Starea actuală a pădurilor din România, este rezultatul evoluției naturale și a modului

de intervenție și gestionare a spațiilor forestiere în decursul timpului (Rusu, 2012).

Terenurile cu utilizare forestieră sunt de trei tipuri în arealul studiat: păduri native de

tip masiv, păduri native de luncă și păduri plantate.

Masivele de pădure nativă sunt localizate în special în părțile vestice și sudice ale

județului Iași, areale care se suprapune cu Podișul Sucevei și Podișul Central Moldovenesc.

În Dealurile Jijiei apar câteva areale cu păduri native, însă mult mai restrânse, în special în

zonele de culme interfluvială, cu altitudini care tind spre 200 m și unde solurile (―insule‖ de

preluvosol) indică existența unui biotop propice ecosistemelor forestiere. Pădurile de luncă

apar exclusiv de-a lungul albiei majore a Prutului și Siretului.

Perioada pentru care există materiale cartografice privind extensia pădurilor în arealul

de studiu este limitată de anul 1895, când apar primele materiale cartografice cu scară

topografică (Atlasul Moldovei la scara 1:50 000). Pentru perioada dinainte de acest moment,

se pot face doar o serie de referințe la literatură: după reforma agrară a lui Cuza au avut loc

defrișări în special în arealul pădurilor de stejar de la nivelul șeilor din Dealurile Siretului

O primă etapă a dinamicii suprafețelor ocupate de pădure, este intervalul 1895-1920.

Așadar această perioadă din punct de vedere cronologic se situează între trei mari reforme

agrare din spațiul românesc (regulamentul organic 1831 , reforma agrară 1864 și reforma

agrară din 1921).

La nivelul pădurilor au loc modificări semnificative privind suprafața acestora.

Retragerea pădurii se face prin poienire și defrișare pentru introducerea terenului în circuitul

agricol (Niculiță, 2008), extinderea localităților, crearea de pășuni necesare comunităților din

proximitatea pădurilor. Principalele zone afectate de defrișări sunt cele din sudul județului

43

Iași, (Sinești, Mădârjac, Țibana, Mogoșești) și cele din estul și nordul județului pe

aliniamentul localităților Mircești, Miroslăvești, Valea Seacă, Sirețel.

Statistic suprafața împădurită din anul 1895, reprezenta 18.97%, din suprafața actuală a

județului Iași. Pe baza relațiilor matematice s-a determinat faptul că 16% din acesta, trece

neschimbată la nivelul anului 1920. Pe de altă parte 2.9% din suprafața pădurii se retrage, în

timp ce doar 0.5% apare ca extindere a pădurii.

Materia lemnoasă are diverse întrebuințări, printre care și utilizarea drept combustibil.

Estimare privind consumul de lemne de foc pentru perioada de începutul secolului al XX-lea

era de 0.5 mc de cap de locuitor/an (Brauner, 1929). Această cifră trebuie interpretată în

contextul dat de condițiile din acea perioadă, încălzirea locuințelor realizându-se doar cu

lemne.

Pe baza literaturii s-au identificat 8 fabrici de prelucrare a lemnului în județul Iași

(Brauner 1929). Din punct de vedere spațial corelarea acestora cu zonele de pădure ce au

dispărut în intervalul 1895-1920 este relativ identică (Fig. 5.14). Pe lângă acestea se adaugă și

numărul mare de exploatatori de pădure (Anuarul Socec, 1926), ce au condus la scăderea

suprafeței cu vegetație forestieră din județul Iași. La această statistică oficială privind

consumul de lemn de foc estimat, fabricile de cherestea și exploatatorii de pădure se adaugă

și nevoia populație de materie lemnoasă ce dese ori era procurată direct din pădure, fără a fi

consemnată statistic.

Fig. 5. 14 Harta detecției schimbărilor suprafețelor de pădure în județul Iași 1895-1920 – principalele

fabrici de prelucrare a lemnului

Un aspect important este criza lemnului din timpul Primului Război Mondial,

determinând o cerere mare de lemn necesar reparațiilor. Defrișările s-au realizat constant

pentru procurarea lemnului, dar și pentru obținerea de noi terenuri cu folosință diversă. Între

perioada 1920 și 1960 suprafețele de forestiere din zona de studiu înregistrează scăderi, fluxul

fiind orientat către terenurile cu pășuni și arabil.

44

Bilanțul pentru această perioadă este unul negativ, înregistrând valoare de -1.67%.

Factorul cheie pentru această perioadă este similar cu perioada precedentă și anume reforma

agrară din anul 1921, respectiv situația dificilă din perioada interbelică.

Reforma agrară din 1921 a reprezentat o necesitate pentru economia românească în

perioada interbelică (Șandru, 1975), determinând numeroase modificări în structura

proprietății funciare rurale din România, prin exproprierea unui număr mare de proprietari,

pentru a asigura împroprietărirea individuală a țăranilor.

Un alt vector privind dinamica suprafețelor de pădure este impactul celui de al-Doilea

Război Mondial și perioada imediat următoare.

Studiile la nivel național (Munteanu et al., 2018), indică numeroase despăduriri în

perioada anilor 1950-1960, ce au legături cu plata datoriilor de război. Defrișările din această

perioadă se regăsesc și în cadrul zonei de studiu, întregind astfel imaginea de ansamblu a

evoluției suprafețelor de pădure. Tendința s-a menținut până în anii 1970 (Kullervo, 1994),

începând de atunci s-au abordat alte politici de management a suprafețelor forestiere.

În sens opus apar unele mici câștiguri neînsemnate de suprafețe de pădure, determinate

de amenajarea terenurilor degradate, în special pășuni.

Corpurile de pădure plantată au apărut în special după 1960 pe terenurile unde

eroziunea solului, ravenele și alunecările de teren erau extinse. Plantațiile s-au făcut în special

cu salcâm, paltin de câmp și sălcioară. Asociat a apărut și păducelul ca formă de vegetație.

Balanța pentru terenurile forestiere în perioada 1960-1990 indică un bilanț pozitiv

cumulat de 1.33%, indus de lucrările de îmbunătățiri funciare prin împădurire.

Matematic, poate fi considerat a fi un raport bun între retragere/apariție pădurilor,

practic suprafețele noi apărute, sunt inferioare celor defrișate, din punct de vedere ecologic,

economic și spațial, dar au un rol important în ecosistem.

Pierderea de teren forestier s-a făcut de-a lungul timpului în special către terenuri

arabile, pășuni și terenuri locuite. Metodologia de lucru a eliminat în mare parte arealele care

sunt tăiate și ulterior regenerate în mod natural, astfel încât situația prezentată este cât se

poate de reală.

Cele mai mari pierderi de terenuri forestiere se remarcă în următoarele areale:

Mogoșești, Mironeasa, Ciurea, Grajduri, Țibana, Sinești, Todirești, Vânători, Sirețel,

Scobinți, Strunga, și sunt cele mai importante pentru perioada 1920-1960 când apar și

extinderi de intravilan. Ulterior majoritatea despăduririlor apar pentru local, determinate strict

de exploatarea lemnului.

Situația suprafețelor forestiere de după anul 1990 este caracterizată de un bilanț negativ

-0.174%, determinat de schimbarea dreptului de proprietate cu accent pe prima parte a acestei

epoci 1990-2000.

Un caz aparte de conversie de tip teren locuit către teren forestier apare pentru

intravilanul satului Cârlig, la NE de orașul Iași unde din cauza unor alunecări în anii 1970,

acesta a fost părăsit pentru o locație în lunca Cacainei. Arealul a fost ulterior împădurit,

pentru stabilizarea alunecărilor de teren.

În concluzie la nivelul suprafeţelor forestiere se remarcă o tendință de scădere între

extremele perioadei analizate 1920-2006, tendință atenuată în perioadă comunistă de măsurile

de îmbunătățiri funciare prin împădurire. Din punct de vedere spațial corpurile de mari de

pădure se mențin în același etaj altitudinal, acesta fiind și zona ecologică specifică.

45

V.5 Terenurile cu mlaștini

Terenurile pe care există perioade extinse (mai mari de 6 luni din an) de saturare cu

apă sunt o realitate a zone de studiu, în condițiile în care geomorfologia le este favorabilă.

Astfel, majoritatea luncilor din arealul de studiu au lărgimi mari și profil transversal și

longitudinal caracterizat de pante reduse. Acest lucru favorizează stagnarea apelor nivale,

pluviale sau fluviale la nivelul luncilor.

Situația terenurilor cu mlaștini a cunoscut o dinamică surprinzătoare în perioada

studiată. Cele mai multe zone umede se regăsesc pe cursul principalelor rețele hidrografice:

Prut, Jijia, Bahlui, Siret și local pe cursul unor râuri de dimensiuni mai mici.

În perioada 1920 acestea conform datelor extrase de pe materialele cartografice

reprezentau aproximativ 10% din suprafața județului Iași. Tot în această perioadă conform

legendei hărții cartografice ele mai sunt numite și zone inundabile.

Existența lor este dată și de lipsa unor măsuri de îmbunătățiri funciare sau măsuri de

prevenire a inundațiilor – diguri.

Pentru a explica situația luncilor pe hărțile directoare de tragere din 1920, în literatura

hidrologică, geomorfologică și pedologică există referințe la însemnate fenomene care au loc

în arealele cu exces de umiditate:

- Inundarea frecventă a albiei majore, chiar la ploi torențiale, dar mai ales în sezonul de

primăvară (Sevastos, 1908) când avea loc scurgerea cu cea mai mare frecvență (47%), pe

fondul pantei slabe a cursului de apă și a luncii adiacente (Pantazică și Schram, 1967); în

perioada de vară fiind posibilă secarea unor afluenți ai Jijiei (Miletin) sau Bahluiului

(Bahluieț) (Fig. 5. 17);

- Existența mlaștinilor și bălților, ―lungărețe în formă de lațuri sinuoase‖, mai ales în

albia comună Jijia-Prut (Sevastos, 1908);

- suprafețele cu ―coșcove‖ care apar pe sectoarele plane din luncă, cu depozite argiloase

sau lutoase, în curs de desalinizare, și care constau dintr-un micro-relief de depresiuni

ovoidale cu lungimi de până la 3, lățimi de până la 2 m și adâncimi de până la 50 cm (Bucur,

1966). Aceste microforme se datorează excesului de umiditate datorită apelor pluviale pe

suprafețele plane cu drenaj deficitar, și a efectului apei asupra argilelor;

- ―ochiurile glodoase‖, depresiuni circulare de 1-10 m diametru umplute cu apă sau

noroi din care ies bule de CO2 și înconjurate de areale cu noroi și cruste de sare, citate în

lunca Jijiei la Țigănași, lunca Bahluiului la Ceplenița, luncile afluenților Nicolinei pe Șesul

Bârca – Ciurbești și la Vocotești, lunca Cacainei la Cârlig (Băcăuanu, 1966); aceste

fenomene sunt legate de circulația apelor și a gazelor naturale (produse de descompunerea

materiei organice acumulate la anumite nivele ale materialului aluvionar sau ale depozitelor

geologice sarmatice) în cadrul depozitelor de luncă sau a unor depozite geologice.

Schimbările climatice ce se suprapun peste perioada anilor 1960 au dus la reducere

suprafețelor terenurilor ocupate de zone umede și posibilitatea de a fi integrate în circuitul

agricol (Fig. 5.16). Fluxul cel mai mare este îndreptat către pășuni, fiind urmat de tranziția

către terenuri arabile (Fig. 5.15).

Pierderile cele mai semnificative ale acestei clase de utilizare au loc începând cu

perioada comunistă, prin amenajarea luncilor, construcția de lacuri de acumulare,

regularizarea cursurilor râurilor.

46

Un rol important în desecarea acestor zone îl are barajul Stânca-Costești, pe râul Prut

construit în anul 1978. Așadar în aval de acest lac s-au realizat măsuri de îmbunătățiri

funciare, canele de desecare ce au permis realizarea agriculturii pe fostele terenuri

mlăștinoase.

Fig. 5. 15 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din utilizarea terenuri cu mlaștini către

alte utilizări

Fig. 5. 16 Diagrama Sankey cu fluxurile temporale de schimbare din alte utilizări către utilizarea terenuri

cu mlaștini

În cadru zonei de studiu s-au impus același măsuri pe cursurile râurilor Jijia, Miletin,

Bahlui (Minea, 2009).

Până în prezent, 2006, suprafața terenurilor cu mlaștini s-a menținut în jurul acelorași

valori, cu mici variații, de cca. 1%.

În concluzie la nivelul suprafeţelor cu exces de umiditate (mlaştini) se remarcă o

dinamică semnificativă determinată de nevoile de teren arabil, mai ales în perioada socialistă.

Declinul zonelor umede este în strânsă corelație cu fenomenele de uscăciune și secet

prelungită

47

.

Fig. 5. 17 Aerofotografierea municipiului Pașcani de către armata germană septembrie 1944

V.6 Model conceptual de utilizare adecvată a terenurilor

În prezent societatea umană se confruntă cu diverse provocări precum creşterea

cererilor privind resursele limitate (deja epuizate de diverși actori), degradarea terenurilor,

pierderea biodiversității şi schimbările climatice. Toate acestea ridică problema utilizării

raționale a resurselor și la nivelul teritoriului analizat în acest studiu, care să susțină, să

îmbunătățească productivitatea şi să mențină rezistența ecosistemului la schimbări.

Planificarea fondului funciar (planificarea utilizării terenurilor) este un instrument

pentru realizarea unei utilizări durabile și eficiente a resurselor, în care se integrează

dimensiunile biofizice și socio-economice.

Scopul planificării resurselor funciare este sprijinirea factorilor de decizie şi a

posesorilor de terenuri în selectarea şi punerea în practică a utilizării terenurilor care să

satisfac cel mai bine nevoile populației, protejând în același timp resursele naturale şi

serviciile ecosistemelor pentru generațiile actuale şi viitoare.

Instrumentele şi metodele utilizate în planificarea resurselor funciare ar trebui să

sprijine utilizatorii diverși şi adesea concurenți ai resurselor terestre pentru a selecta opțiunile

de utilizare a terenurilor şi de gestionare care sporesc productivitatea, sprijină agricultura

durabilă şi sistemele alimentare, promovează îmbunătățirea guvernanței resurselor terestre și

de apă și satisfacerea nevoilor societății.

Conform demersului FAO de construire a unei viziuni comune pentru alimentaţie

durabilă şi agricultură, există cinci principii interconectate pentru tranziţia către alimentaţia

durabilă şi agricultură: 1) îmbunătăţirea eficienţei utilizării resurselor; 2) conservarea

resurselor naturale; 3) îmbunătățirea mijloacelor de trai rurale; 4) consolidarea rezistenţei; şi

5) guvernare (FAO 2017). Planificarea resurselor terestre poate integra cele trei dimensiuni

ale durabilităţii – economice, sociale şi de mediu – la diferite scări şi pentru utilizări

concurente ale resurselor.

48

Astfel planificarea utilizării terenurilor face parte dintr-un mecanism integrat de

gestionare a resurselor funciare, care începe cu o evaluare a bazei resurselor terestre

(evaluarea terenurilor), identificarea nevoilor și a provocărilor după care este urmată de

selecția și punerea în aplicare a abordări optime prin implementarea de sisteme de susţinere a

deciziilor pornind de la fermă până la peisaj regional/national (Fig. 5.18).

Un alt aspect important îl constituie monitorizarea şi evaluarea impactului generat de

utilizarea terenurilor pentru a informa factorii de decizie şi părţile interesate. Procesul este

puternic influențat de scară şi integrează mai multe părţi interesate şi sectoare. Principiul de

bază din orice model de gestionare a resurselor de teren este faptul că societatea umană este

cea care se află în centrul procesului de utilizare a terenurilor, iar guvernanța, politicile și

instituțiile care permit sprijinirea realizării planului de utilizare a terenurilor trebuie să

conducă la o sinergie între om și natură ( gestionarea integrată a peisajului ca modalitate de a

satisface nevoile mai multor părți interesate și de a implementa strategii și angajamente

naționale de utilizare a terenurilor ).

Fig. 5. 18 Cadrul conceptual pentru stabilirea politicilor de utilizare a terenului (prelucrare după FAO,

2017)

49

Concluzii

Lucrarea de față și-a propus să abordeze din perspectivă metodologică, dar și aplicată

problematica evoluției/dinamicii utilizării terenului în județul Iași pentru perioada 1920-2006.

A fost sintetizată teoria internațională a utilizării terenurilor, cu focus pe abordarea

metodologică, geografică și spațială.

Din punct de vedere al datelor s-a apelat la diferite surse cartografice și de

teledetecție, astfel încât să se acopere fiecare interval temporal cu surse cât mai variate. A

fost utilizată o metodologie clasică de aerofoto-interpretare pentru obținerea datelor primare

privind utilizarea terenurilor și o metodologie modernă bazată pe utilizarea SIG pentru a

releva schimbările utilizării terenului. Datele obținute prin SIG au fost analizate statistic prin

metode univariate și multivariate, atât grafic cât și numeric.

Rezultatele obținute acoperă obiectivele propuse și prezintă originalitate, atât din

perspectivă metodologică, cât și din perspectivă aplicată.

Ca noutate metodologică, a fost implementată detecția schimbărilor în mediul

aplicației R, în acest fel metodologia fiind accesibilă și altor cercetători. Utilizarea datelor

globale, care nu provin dintr-o analiză spațială poate fi cel mai adesea să ascunde o serie de

schimbări, sau să nu poată releva mecanismele din spatele unor schimbări ale utilizării

terenului. Utilizarea matricilor de detecție a schimbărilor spațiale și a hărților care arată

schimbarea din și către tipurile de utilizare poate releva foarte bine mecanismele care stau la

baza unor schimbări identificate în datele globale. De exemplu, scăderea ponderii terenurilor

arabile în intervalul 2000-2006 după ce acestea au crescut moderat după 1990, poate fi

explicată numai parțial prin creșterea suprafețelor retrocedate, care în mare parte au fost

convertite în terenuri locuite, după ce se analizează matricea și harta. Majoritatea acestor

terenuri au fost convertite în pășuni în arealele de luncă, modificări induse probabil de variații

ale nivelului freatic sau a epuizării fertilității acestor soluri.

În privința surselor de date utilizate pentru extragerea utilizării terenului recomandăm

ca diversitatea acestora să fie cât mai mare pentru a se obține rezultate valide. Verificarea în

teren și buna cunoaștere a arealului de studiu este un atu care poate elimina o parte

semnificativă din erorile inerente oricărui proces de clasificare. În cazul zonei de studiu și în

general pentru zona deluroasă din estul României concluzionăm:

- că pentru intervalele îndepărtate, imaginile aeriene (aerofotogramele sau datele

CORONA) sunt resurse inestimabile, datele de teledetecție neavând tot timpul rezoluția

optimă, iar hărțile topografice fiind prea generalizate; aceste observații sunt valide în special

pentru decelarea dintre terenurile arabile și terenurile ocupate cu pășune, dar și pentru alte

utilizări care au texturi compozite pe imaginile de teledetecție cum ar fi terenurile viticole,

pomicole sau neproductive; terenurile locuite și cele forestiere sunt în general bine

reprezentate pe hărțile topografice și sunt decelabile pe imaginile de teledetecție;

- că pentru intervalele recente surse precum Google Earth, Google Panoramio, Google

Street View sunt resurse inestimabile, iar verificările pe teren pot da indicii inclusiv pentru

perioade mai îndepărtate.

- că în procesul de colectare a datelor de utilizare a terenului este necesar integrarea și

folosirea ca suport, a modelului numeric al terenului, pentru a avea o perspectivă clară a

distribuției spațiale a claselor de utilizare a terenului.

50

- că pentru integrarea bazelor de date Corine Land Cover în studiu este necesar

evaluarea acurateței în prealabil, simpla utilizarea a acestora introduce erori în analiza.

Ca originalitate din perspectivă aplicată metodele folosite au permis identificarea

distribuției spațială a fenomenelor descrise în literatura de specialitate privind utilizarea

terenului respectiv: urbanizarea, probleme agriculturii, managementul suprafețelor de pădure,

respectiv alte schimbări ce au apărut în perioada secolelor XX-XXI în județul Iași.

Evaluarea dinamicii utilizării terenului s-a realizat prin determinarea fluxului între

tipurile de utilizare pentru fiecare perioadă în parte, prin realizarea balanței dintre câștig și

pierderi și detectarea schimbărilor la nivel spațial.

Urbanizarea a fost surprinsă încă de la începutul secolului al XX-lea, reușind în acest

fel captarea celor mai importante schimbări, de la începerea procesului de sistematizarea din

perioada anilor 1960 la gradul de urbanizare de la sfârșitul perioadei comuniste, respectiv

extinderea spațiului construit din perioada anilor 2000 la nivelul județului Iași.

Agricultura a cunoscut două etape: intensificarea din perioada interbelică și

extensivizarea agriculturii din perioada socialistă, fenomene ce au putut fi cuantificate cu

ajutorul metodologie utilizate.

Starea actuală a pădurilor este efectul managementului din trecut, caracterizat de

tranziția între proprietate privată și cea de stat. Metodologia aplicată a permis monitorizarea

spațială și temporală cu rol de înțelegere a proceselor de despădurire și împădurire.

Activitățile antropice privind modificarea mediului înconjurător, cu rol economic

semnificativ a constat în: construcția lacurilor de acumulare, având ca scop reducerea

arealelor cu exces de umiditate și posibilitate de creștere a suprafețelor agricole.

Suprafețele viticol-pomicol din județul Iași au fost caracterizate de perioade de

intensificare, în perioada socialistă. Tranziția de la o economia planificată la economia de tip

capitalist a dus la degradarea acestora respectiv abandon

În privința etapelor istorice, socio-economice și de schimbare a utilizării terenului am

reușit să sintetizăm următoarele caracteristici:

- pentru perioada interbelică a fost surprinsă creșterea suprafețelor locuite în special în

mediul rural, unde se înregistrează impactul datorat reformei agrare;

- pentru perioada comunistă a fost surprinsă urbanizarea indusă de construirea

cartierelor muncitorești și extinderea zonelor industriale;

- pentru perioada post-comunistă a fost surprinsă extinderea suprafețelor locuite în

arealul periurban, în dauna terenurilor agricole;

Prezentul set de date obținut a fost creat autor pentru primele trei serii temporale

(1920, 1960, 1980) și modificat de autor pentru celelalte trei serii temporale (1990, 2000,

2006) și reprezintă o bază solidă de analiză a dinamicii utilizării terenului în județul Iași.

Extinderea acestui set de date pentru perioada 1850-1890 și 2006-2012 poate să întregească

viziunea de evoluție a utilizării terenului în județul Iași.

Prezentul studiu de caz s-a bazat pe utilizarea și aplicarea metodologiei internaționale

pentru detectarea schimbărilor de utilizare a terenului prin care s-a evidențiat fluxurile

temporale și spațiale a modificărilor. Aceste schimbări au fost interpretate în contextul

efectelor reformelor agrare și a altor politici cu impact asupra utilizării terenurilor din

perioada secolelor al XX-XXI-lea.

51

Referințe bibliografice

Álvarez D., G., Olmedo M., T., C., (2017), Changes in the methodology used in the

production of the Spanish CORINE: Uncertainty analysis of the new maps. International

Journal of Applied Earth Observation and Geoinformation, Vol.63, pp. 55-67.

Anderson J.R., Hardy E.E., Roach J.T.,Witmer R.E, (1976), A Land Use and Land

Cover Classification System for Use with Remote Sensor Data, Editura US Government

Printing Office: Washington, WA, USA, p. 34.

Anselin, L. (1995), Local indicators of spatial association—LISA, Geographical

Analysis 27, Vol.2 p. 93–115.

Anuarul SOCEC al României Mari – Provincia, 1925-26, Editura Socec & Co, Vol II.

p. 985.

Aspinall R., J., Hill M., J., (2007), Land use change: science, policy, and management.

Editura CRC Press, p. 232.

Băcăuanu V., (1966), Contribuții la studiul ochiurilor glodoase din Câmpia Moldovei,

Analele Universității „Al. I. Cuza‖ din Iași, serie nouă, secțiunea IIb (Științe Naturale), tom

XII, 199-201.

Bičík I., Kupková L., Jeleček L., Kabrda J., Štych P., Janoušek Z., Winklerová J.,

(2015), Land use changes in the Czech Republic 1845-2010 – Socio-economic driving

foreces. Editura Springer, p. 215.

Bindschadler R., Seider W., (1998), Declassified intelligence satellite photography

(DISP) –Coverage of Antarctica, p. 44.

Bivand R., Koh N., Lewin., (2017), maptools: Tools for Reading and Handling Spatial

Objects. R package version 0.9-2. https://CRAN.R-project.org/package=maptools

Bivand R, Rundel C., (2018), rgeos: Interface to Geometry Engine - Open Source

('GEOS'). R package version 0.3-28. https://CRAN.R-project.org/package=rgeos

Bivand, R, Edzer Pebesma, Virgilio Gomez-Rubio, (2013), Applied spatial data

analysis with R, Second edition. Springer, NY. http://www.asdar-book.org/

Bivand, R, Keitt T., Rowlingson B., (2018), rgdal: Bindings for the 'Geospatial' Data

Abstraction Library. R package version 1.3-3. https://CRAN.R-project.org/package=rgdal

Brenning A., Donovan B., Becker M., (2018), RSAGA: SAGA Geoprocessing and

Terrain Analysis., R package version 1.2.0. https://CRAN.R-project.org/package=RSAGA

Briassoulis H., (2000), Analysis of Land Use Change: Theoretical and Modeling

Approaches. Teză de doctorat, University of the Aegean Lesvos, Greece

Bucur N., (1960), Microrelieful de coșcove din partea de răsărit a țării, Analele

Universității ―Al. I. Cuza‖ din Iași, serie nouă, secțiunea II (Științe Naturale), tom VI, fasc. 2,

pp. 397-407.

Chiriac D., (1970), Câteva aspecte istorico-geografice referitoare la evoluția așezărilor

rurale din Câmpia Moldovei.

CLC 2006 Tehnical Guidelines (2007), – European Environment Agency.

Congalton R., F., Green k., (2008), Assessing the Accuracy of Remotely Sensed Data:

Principles and Practices, Vol II. CRC Press. p. 210.

52

Conrad O., Bechtel B., Bock M., Dietrich H., Fische, E., Gerlitz L., Wehberg J.,

Wichmann V., Böhner J. (2015), System for Automated Geoscientific Analyses (SAGA) v.

2.1.4, Geosci. Model Dev., 8, 1991-2007.

Costachel V., Panaitescu P., P., Cazacu A.,(1957), Viata feudala în Ţara Româneasca si

Moldova (sec. XIV-XVIII), Editura Academiei Române, Bucuresti.

Costachescu V., I., (1932), Documente moldovenești înainte de Stefan cel Mare, vol. 1,

Iasi, 1931 - 1932.

Cuba N., (2015), Sankey diagrams for visualizing land cover dynamics, Landscape and

Urban Planning, Vol.139, pp.163-167.

Doru S., C., Niculiță M., Andrei A., Rusu C, (2018), Human settlements evolution

since the Medieval Period in Iași county, Romania. Present environment and sustainable

development Vol.12.

Doru, S., C., Andrei, A., Niculiță, M., (2017), From communism to post-socialism: land

use dynamics in eastern Romania. Study case: Mogoșești commune, Lucrările Seminarului

Geografic" Dimitrie Cantemir", Vol.45(2), pp.55-62.

Douglas I. (1994), Human Settlements. In Changes in Land Use and Land Cover: A

Global Perspective, eds. W.B. Meyer and B.L. Turner II, Cambridge, Editura Cambridge

University Press, pp. 149-170.

Feranec J., Soukup T., Hazeu G., Jaffrain G., (2016), European landscape dynamics –

Corine Land Cover Data, Editura CRC Press, p. 381.

Feranec J., Soukup T., Taff G.N., Stuch P., Bicik I., (2017), Overview of changes in

land use and land cover in Eastern Europe, în Land-Cover and Land-Use changes in Eastern

Europe after the Collapse of the Soviet Union in 1991, G. Gutman și V. Radeloff, eds.,

Editura Springer, pp.13-33,

Food and Agriculture Organization (1976), A framework for land evaluation. FAO and

Agriculture Organization of the United Nations, Rome.

Fuchs R., (2015), A data-driven reconstruction of historic land cover/use change of

Europe for the period 1900 to 2010. Teză de doctorat, Wageningen University, p. 168.

Gheyle W., Bourgeois J., Goossens R., Jacobsen K., (2011), Scan problems in digital

CORONA satellite images from USGS archives. Photogrammetric Engineering & Remote

Sensing Vol. 77, pp. 1257-1264.

Goetz S., J., Shortle J., S., Bergstorm J., C., (2005), Contemporary land use problems

and conflicts. Routledge. p. 304.

Gomarasca M. A. (2009), Basics of Geomatics. Editura Springer, Dordrecht, p. 698.

Gugiuman I., Erhan E., (1960), Regimul precipitațiilor atmosferice la Iași în perioada

1921-1955, Analele Universității ―Al. I. Cuza‖ din Iași, serie nouă, secțiunea II (Științe

Naturale), tom VI, fasc. 2, pp. 211-221.

Herold H., (2018), Geoinformation from the past - Computational retrieval and

retrospective monitoring of historical land use. Editura Springer Spektrum, p. 211.

Heymann Y., Steenmans C., Croissille G., Bossard M., (1994), CORINE Land Cover.

Technical guide. Luxembourg.

Iacob Gh., (2015), România în secolul XX. Politică și societate, Universitatea

Alexandru Ioan Cuza din Iași.

53

Irwin E., G., Bockstael N.,E. (2007), The evolution of urban sprawl: Evidence of spatial

heterogeneity and increasing land fragmentation. Proceedings of the National Academy of

Sciences Vol.104: 20672–20677.

Ivănescu I.M., (2011), Dinamica economică în perioada postbelică. Evoluţii în planul

comerţului internaţional, Editura Universitară.

Jones A., Clark J., (1997), Driving Forces behind European Land Use Change: An

Overview. In The User Needs for More Harmonized Land Use Information at the National

and EU Level. Report o the CLAUDE workshop, Wageningen The Netherlands, 22-23 May,

1997. CLAUDE (Coordinating Land Use and Cover Data and Analyses in Europe),

Concerted Action, EC, DGXII, pp. 24-31

Lambin E. F., Helmut G., (2006), Land use and Land-Cover Change – Local processes

and global impacts. Global Change – The IGBP Series, Editura Springer, p.235.

Lu D., Mausel P., Brondizio E. Moran E., (2003), – Changes detection techniques.

International Journal of Remote Sensing (20) pp. 2365-2407.

Luc A., (1995), Local Indicator of spatial association-LISA, Geography Analysis,

Vol.27, pp. 93-115.

Macarovici N., (1948), Asupra hidrogeologiei împrejurimilor orașului Iași, Revista

Studii, iulie-septembrie 1948, pp.14-20.

Manakos I., Braun M., (2014), Land use and land cover mapping in Europa – Practices

and trends. Editura Springer Netherlands, p.436.

Martiniuc C., Băcăuanu V., Dumitrașcu M., (1956), Observații geomorfologice asupra

bazinului rîului Ciric din Câmpia Moldovei, Analele Universității ―Al. I. Cuza‖ din Iași, serie

nouă, secțiunea IIb (Științe Naturale), tom II, pp.373-386.

Mărgărint C.M., (2010), Utilizarea teledetecției în studiul geografic al teritoriului

județului Iași. Edit. Univesității „Alexandru Ioan Cuza‖, Iași, p. 300.

Meyer W., B., Turner B.L., (1994), Changes in Land Use and Land Cover: A Global

Perspective. Cambridge: Editura Cambridge University Press.

Mihai B.A., (2007), Teledecție. Introducere în procesarea digitală a imaginilor. Vol I

Editura Universității din București, p. 172.

Minea I., (2009), Bazinul hidrografic Bahlui – studiu hidrologic, Editura Universității

Alexandru Ioan Cuza din Iași, p. 364.

Moser, S., C., (1996), A Partial Instructional Module on Global and Regional Land

Use/Cover Change: Assessing the Data and Searching for General Relationships. Geojournal

Vol.39 (3), pp. 241-283.

Moţoc M., Stănescu P., Luca Al., Popescu C.N., Popescu C., Zaharia I., (1973),

Instrucţiuni privind studiile şi calculele necesare la proiectarea lucrărilor de combaterea

eroziunii solului, Redacţia Revistelor Agricole, Bucureşti.

Niculiță M., Lupașcu A., Minea I., (2008), Evoluția suprafețelor forestiere în ocoalele

silvice Ciurea și Podu Iloaiei între anii 1894-2000, Lucrări Științifice – Vol.51, serie

Agronomie, pp.195-201.

Niculiţă M., (2013), Floodplain delineation using cluster analysis of geomorphometric

variables and class spectral statistics, Proceedings of Geomorphometry Symposium 2013,

Nanjing, China.

54

Niculiţă M., (2011), A classification schema for structural landforms of the Moldavian

platform (Romania), Proceedings of Geomorphometry Symposium 2011, Redlands, USA.

Niculiță M., Andrei A., Lupu C., (2017), The landslide database of the North-Eastern

Romania, în Proceedings of Romanian Geomorphology Symposium, vol. 1, M. Niculiță și

M.C. Mărgărint, eds., Editura Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași, pp. 81-84. DOI:

10.15551/prgs.2017.81.

Pebesma E.J., Bivand R.S., (2005), Classes and methods for spatial data in R. R News

5 (2), https://cran.r-project.org/doc/Rnews/.

R Core Team (2018), R: A language and environment for statistical computing. R

Foundation for Statistical Computing, Vienna, Austria. URL https://www.R-project.org/.

Radeloff, V.C., Gutman, G., (2017), Introduction, în Land-Cover and Land-Use

changes in Eastern Europe after the Collapse of the Soviet Union in 1991, G. Gutman și V.

Radeloff, eds., Editura Springer., pp.1-11.

Robert J., Hijmans, (2017), raster: Geographic Data Analysis and Modeling. R package

version 2.6-7. https://CRAN.R-project.org/package=raster

Schowengerdt R., (2006), Remote Sensing - Models and methods for image processing.

Vol III, Academic Press.

Sevastos R., (1908), Descrierea geologică a regiunii Codăești și Răducăneni din

Moldova de Nord, Anuarul Institutului Geologic al României, Vol.2.

Singh A. (1989), Review Article. Digital change detection techniques using remotely

sensed data. International Journal of Remote Sensing Vol.10 (6) pp. 989–1003.

Skaloš J., Weber M., Lipský Z., Trpáková I., Šantrůcková M., Uhlířová U., Kukla P.,

(2011), Using old military survey maps and orthophotograph maps to analyse long-term land

cover changes Case study (Czech Republic). Applied GeographyVol. 31, pp. 426-438.

Skidmore A., (2002), Environmental Modelling with GIS and Remote Sensing. Editura

CRC Press. p. 286.

Skole D., L., (1994), Data on Global Land-Cover Change: Acquisition, Assessment,

and Analysis. In Changes in Land Use and Land Cover: A Global Perspective. Cambridge:

Cambridge University Press.

Tufescu V., (1935), Inundațiiile Bahluiului, Revista Ştiinţifică V. Adamachi, 2-3, pp.

99-103.

Tufescu V, (1936), Inundațiile Bahluiului, Revista Vasile Adamachi, 21, 2-3, 99-103

Tufescu V., (1937), Dealul Mare Hârlău. Observări asupra evoluției reliefului și

așezărilor omenești, Buletinul Societății Române de Geografie, Tom LVII/1937.

Turnock D., (2004), The economy of eastern Central Europe, 1815-1989: Stages of

transformation in a peripheral region, Taylor & Francis, London, p. 584.

Yang H., Li S., Chen J., Zhang X., Xu S., (2017), The Standardization and

Harmonization of Land Cover Classification Systems towards Harmonized Datasets: A

Review. ISPRS Vol.6.

Yang Y., Zhang S., Yang J., Chang L., Bu k., Xing X., (2014), A review of historical

reconstruction methods of land use/land cover. Journal of Geographical Science,Vol.24 (4)

pp-747-766.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași Facultatea de ... file2 UNIVERSITATEA ‖ALEXANDRU...

Documents

Transcript of Universitatea „Alexandru Ioan Cuza‖ din Iași Facultatea de ... file2 UNIVERSITATEA ‖ALEXANDRU...