Unirea principatelor sub Alexandru Ioan Cuza

1. Situaţia Ţărilor Româneşti după revoluţie:

a) Moldova – în 1848-1849 a fost domnitor Mihail Sturza, iar din 1849 până în 1856 Gheorghe Ghica.

b) Ţara Românească – imediat după revoluţie a fost numit un caimacam, iar din 1849 până în 1856 a fost numit Barbu Ştirbei.

c) Transilvania – depinde de curtea de la Viena.

2. Formarea mişcării unioniste:

Sufletul şi mintea mişcării unioniste au fost românii aflaţi în exil. Unioniştii au activat în jurul revistelor "România viitoare" şi "Junimea Română". Au trimis de asemenea memorii marilor puteri europene:

- Napoleon al III-lea al Franţei;

- Regina Victoria a Angliei;

- Ministrul de externe Walewski al Franţei;

Unirea României a fost susţinută şi de către prestigioşi oameni de cultură ca Edgard Quinet şi Jules Michelet.

Unirea României a mai fost susţinută de: Franţa, Rusia, Prusia, Anglia şi Sardinia. Statele care nu au susţinut unirea sunt Austro – Ungaria şi Imperiul Otoman.

3. Contextul extern (1853 – 1856):

Se desfăşoară războiul Crimeei, încheiat prin tratatul de la Paris din 30 martie 1856 care prevedea:

- problema Unirii de către Walewski;

- organizarea adunării ad – hoc în Prinicipate pentru a consulta opinia românilor cu prevedere la Unire;

- judeţele din sudul Basarabiei Cahul, Volgrad şi Ismail erau retrocedate Moldovei.

4. Adunări ad – hoc şi Unirea:

Revoluţionarii exilaţi se întorc în ţară (1857) formând "Partidul Naţional Unionist" iar în fiecare judeţ se formează comitete unioniste.

Alegerile ad – hoc încep în martie 1857.

În Moldova, alegerile sunt falsificate de către Nicolae Vogoride. În semn de protest Aexandru Ioan Cuza îşi dă demisia din funcţia de pârcălav de Galaţi, iar marile puteri unioniste ameninţau Constantinopolul cu distrugerea relaţiilor diplomatice.

S-a ajuns la un compromis în urma întânlirii de la Osborn dintre Napoleon al III-lea şi Regina Victoria.

Noile adunări ad – hoc s-au desfăşurat în septembrie – octombrie 1857. Cu acest prilej, Mihail Kogâlniceanu a dat citire programului partidei naţionale şi a adunării ad – hoc.

Unirea principatelor:

- candidaţii la domnie în Moldova era Gheorghe Sturza şi Mihail Sturza;

- candidaţii la domnie în Ţara Românească erau Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbei;

- candidat al partidei naţionale în Moldova a fost Cuza, el fiind ales la 5 ianuarie 1859 domn al Moldovei iar la 24 ianuarie 1859 domn al Ţării Româneşti.

5. Reformele lui Cuza:

Primii ani s-au caracterizat prin recunoaşterea dublei alegeri în martie 1859 de către Rusia, Prusia, Sardinia, Franţa şi Anglia iar în septembrie de Imperiului Otoman şi Austro – Ungaria.

Marile puteri Europene au recunoscut şi Unirea legislativă în ianuarie 1861 drept urmare la 22 ianuarie 1862 se forma primul guvern unic condus de către Barbu Catargiu iar la 24 ianuarie 1862 se forma adunarea naţională.

Începând cu 1862, Principatele Unite vor purta numele de România.

Cele mai importante reforme au fost:

- adoptarea statutului naţional;

- în 1863 – legea secularizării averilor mânăstireşti;

- în 2 mai 1864 – elaborarea unei noi constituţii numită "Statutul Dezvoltator al convenţiei de la Paris" (în 1858 marile puteri s-au întrunit la Paris, au luat cunoştinţa de dorinţele românilor de a se uni şi au elaborat documentul "Convenţia" care în perioada august 1858 – 2 mai 1864 a servit drept constituţie principatelor unite).

- în 14 august 1864 – legea agrară: erau împroprietărite 468 000 de familii de ţărani cu 1 800 000 hectare teren arabil.

- în 7 decembrie 1864 – legea învăţământului: învăţământul devenea obligatoriu şi gratuit; au fost înfiinţate universităţi la Iaşi şi Bucureşti.