În secolul al XIV-lea se dezvolta în Europa o amplă mişcare culturală cunoscută sub

numele de Renaştere. Renaşterea a promovat o concepţie socială şi filozofică umanistă,

adică a pus în centrul preocupărilor omul, a militat pentru egalitatea în drepturi şi a

promovat ideea încrederii în valoarea lui. În Ţările Române, datorită unor condiţii

istorice vitrege, umanismul se dezvoltă destul de târziu, odată cu apariţia primilor

cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.

Astfel, reprezentanţii umanismului românesc sunt cronicarii care susţin în operele lor

idei fundamentale ale culturii româneşti: originea latină a poporului şi a limbii române si

continuitatea existenţei acestui popor pe teritoriul românesc, sustinand rolul civilizator

al tipăriturilor, forţa educativă a istoriei, credinţa în adevăr pentru a salva oameni de

ignoranţă, pentru a construi constiinta nationala.

Cronicile realizează cea dintâi imagine scrisă a istoriei noastre, constituind

primele dovezi ale romanitatii poporului si latinitatii limbii. Apariţia şi

dezvoltarea scrisului cronicăresc se exprimă printr-o necesitate adâncă. Prima intenţie a

cronicarilor a fost aceea a recuperării trecutului. În concepţia cronicarilor, istoria era

purtătoarea unor valori educative. Ureche nu este interesat numai de cantitatea ştirilor,

ci şi de calitatea lor. El nu scrie numai pentru a informa, ci şi pentru a educa, pentru a

oferi un îndreptar de viaţă.  El vrea ca lucrarea lui „să rămîie feciorilor şi nepoţilor, să le

fie de învăţătură”, deci scrierea operei porneşte de la un sentiment puternic de datorie

faţă de urmaşi. Această datorie patriotică este de fapt obligatorie pentru orice popor

care vrea să păşească pe o primă treaptă a culturii. Grigore Ureche urmăreşte să

trezească în contemporani sentimentul patriotic, iar rândurile dedicate lui Ştefan

cel mare sunt un prilej de glorificare a unui erou care a dat Moldovei maximă

stabilitate şi independenţă. Ceea ce l-a preocupat în mod deosebit pe Miron Costin a

fost ideea unităţii de teritoriu şi limbă a poporului român, fiind conştient că toţi cei

ce trăiesc în cele 3 principate sunt de un neam şi o limbă. Miron Costin a scris primul

poem filozofic „Viaţa lumii” unde analizează rostul şi rolul omului pe pământ.

Cronicarii români au avut un rol important la dezvoltarea culturii române şi la

răspândirea umanismului. Ei au contribuit la dezvoltarea istoriei: au pus bazele

istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr), au transmis informaţii

preţioase cu privire la istoria medievală (domnii şi evenimente) şi în legătură cu

etnogeneza românilor. Grigore Ureche este cel dintâi care vorbeşte despre originea

românilor: „şi toţi de la râmi se trag”. Miron Costin continuă ideile lui Ureche în

lucrarea sa „De neamul moldovenilor” în legătură cu etnogeneza românilor aducând

argumente ştiinţifice, astfel contribuie în mod esenţial la formarea conştiinţei naţionale.

În cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade de evoluţie.

Cronicile oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare

într-un mijloc de transmitere a culturii. Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită,

stilul sobru. Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.

Cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.

Grigore Ureche face primul portret al lui Ştefan cel Mare, tablouri, schiţe de nuvele.

Cronicarii realizează prin operele lor un act de cultură, oferă surse de inspiraţie

pentru scriitorii de mai târziu, au contribuit la dezvoltarea istoriografiei limbii şi

literaturii, au format conştiinţa naţională.

În concluzie, umanismul românesc atinge apogeul datorită cronicarilor români,

letopiseţele lor prezentând următoarele trăsături comune:

Continuitatea – fiecare cronicar prelua consemnarea datelor din punctul în care se

oprise predecesorul său. În acest mod, patru secole din istoria Moldovei sunt

înregistrate în aceste lucrări care vor pune baza istoriei naţionale

Valoarea documentară şi educativă – născută din dorinţa autorilor de a respecta

adevărul istoric şi de a le oferi urmaşilor nişte modele. Umanismul, caracterizat

printr-un puternic specific românesc, se concretizează în următoarele idei comune:

originea latină a poporului român şi a limbii române, ura împotriva turcilor, valoarea

educativă a istoriei, rolul personalităţilor în destinul unui popor.

Valoarea literară: cronicile cuprind primele noastre naraţiuni artistice cu care, prin

arta evocării sau a portretului, prin gradarea conflictului şi intuiţia psihologică, prin

utilizarea acestor mijloace artistice se creează bazele literaturii noastre beletristice

de mai târziu.

Grigore Ureche

Este intemeiatorul portretisticii in literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan, intrarea lui in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat , ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.

Ion Neculce

Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are savoarea limbii populare. Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea, prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga.Dar cronicarul are si arta portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand caracterul printr-un element particular: un gest, o actiune simpla, un tic, un obicei, sau conturand portrete complexe.Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta artistica se

datoreaza si limbajului, mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete, comparatii, pilde, proverbe si zicatori). La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale, supus elaborarii dar totusi verosimil.

Caracteristicile umanismului universal:

increderea in libertatea, demnitatea si perfectabilitatea omului;

increderea in ratiune;

promovarea omului universal;

armonia dintre om si natura;

admiratia fata de valorile antichitatii greco-latine;

in centrul preocuparilor umanistilor se afla omul;

Descrierile au avut menirea de a oferi modele cu scopul de a sublinia nobletea poporului si resursele sale morale.

Portretul lui Stefan cel Mare

are rolul unui hipotext dezvolta cele m impt trasaturi morale ale domnitorului intr-o portretizare

sintetica in stilul lapidar al textului cronicaresc obiectul descrierii este precizat inca de la inceput intr-un enunt care poarta

particularitati arhaice se concentreaza asupra trasaturilor morale(dominante) ce sunt ilustrate prin

cateva din actiunile domnitorului Surprinde relatia domnitorului cu poporul sub forma unei constatari referitoare

la moartea domnitorului si la modul in care oamenii au perceput-o Spre final cronicarul realizeaza o supradimensionare a personalitatii lui Stefan

care ii confera o aura legendara prin unicizare; in acest context reactiile naturii din cadrul mortii domnitorului reprezinta in viziunea cronicarului la fel ca in mentalul colectiv popular un fapt premonitoriu

Se incheie cu o scurta consemnare in cifre a domniei lui S cel M Reuneste particularitatile unui text cronicaresc prin concizia transcrierii datelor

si in acelasi timp are si val lit intrucat proiecteaza o personalitate istorica in afara limitelor realitatii

=> reprezinta punctul de plecare pentru viitoarele scrieri fictionale despre S cel Mare

Miron Costin- invazia lacustelor

Descrierea constitue o pauza narativa care are drept scop contextualizarea unor evenimente si ilustrarea importantei lor prin analogia cu fenomene neobisnuite ale naturii

La inceput cronicarul ofera date spatiotemporale concrete pentru a conferi veridicitate fenomenului

Ipostaza naratorului se regaseste in vocea cronicarului, elementele subiective fiind vizibile la nivel stilistic acolo unde viziunea cronicarului se exprima prin figuri de stil precum metafore, comparatii ce confera concrete perceptiei, epitete cu efecte cromatice

Tabloul capata plasticitate prin utilizarea imaginilor artistice vizuale si auditive ce denuta o cromatica intunecoasa, sumbra dezvaluind o dimensiune aproape apocaliptica a tabloului

Concretetea detaliilor, ancorarea lor spatiotemporala si spatiul de expresivitate care reda punctul de vedere al descriptorului fac din fragmentul dat o ilustrate a specificului descrierii in textul cronicaresc

Ion Neculce- arta povestirii

Oralitatea textului= particularitatea textului scris de a valorifica forma vorbita a limbii

Naratiune scurta care se desfasoara intr-un ritm alert, avand nucleul narativ dezvoltat in jurul unor situatii sau a unui personaj

Utilizeaza detalii evocatoare sau creatoare de atmosfera si concentreaza dialogurile in fiecare schimb de replici