Tulburari psihice în epilepsie

Tulburarile psihice în epilepsie se împart în : 1. Tulburări paroxistice de scurtă durată2. Tulburări episodice care: - se instalează relativ rapid

- au o durată îndelungată- au o alură mai puțin spectaculară

3. Tulburări intrercritice permanente

1. Tulburări critice paroxistice

Crizele epileptice în orice formă se manifestă inevitabil și cu o componentă psihopatologică care poate fi centrală/periferică, globală/specifică.

De exemplu: - o criză ”paroxistică vegetativă” se însoțește de o stare afectivă particulară.- o criză majoră tonico clonică se însoțește de suspendarea conștinței- absențele epileptice determină modificări ale câmpului de conștință.

Dintre aceste crize unele au un conâinut și o manifestare ”psihică mai accentuată”. Pot fi amintite: 1) Crize senzitive – parestezii resimțite la diverse părți ale corpului

crize motorii delrulări imaginative ” fantasmatice”

2) crize senzoriale vizuale, auditive, olfactive, gustative, vertiginoase – desfășurate ca impresii senzoriale simple pe un fond de conștință critică destul de păstrată.

3) Iluzii, halucinații vizuale/auditive4) Modificări afective- anxietate sau euforie5) Modificări de gândire-momente de ”vid cerebral

-momente de gândire impusă6) Tulburări mnezice- amintiri ce se derulează rapid- imagini panoramice- fenomene ”dejavu” ”jamais vu”

Mai pot să apară ca modificări intermediare între modificările paroxistice și cele episodice următoarele:

1. stari crepusculare2. automatisme ambulatorii diurne/nocturne3. în epilepsia temporală – fenomene de derealiyare

- fenomene de ”stare de vis” - sentimente de ciudățenii, bizarerie a trăirii + halucinații olfactive, gustative, în

cadrul crizelor uncinate

2. Tulburări psihice episodice

- se instalează relativ brusc- durează câteva ore, zile, săptămâni- încetează relativ brusc

Apar la 5-10% din epilepsiile cu crize paroxistice fiind mai frecvente în urma crizelor repetate subintrante.

Pot apărea următoarele : 1. stari crepusculare :

- mai frecvente în epilepsia temporală

1

- constau din denivelarea conștinței, păstrarea relativă a percepției și comportamentului în liminte acceptabile.

- bolnavul executa fara dificultate activitatile de rutina, poate chiar sa calatoreasca departe de casa (fuga epileptica), se fereste de pericole si se comporta aparent normal

- se observa –aspectul exterior neglijent -o relativa detasare de ambianta -gandire vascoasa -tendinta la perseverare -lentoare a reactiilor -comportament neconcordant cu felul de a fi al subiectului-dupa revenire poate avea amnezie lacunara 2.stari de obnubilare-apar periodic-pacientul este lent in perceptie, ideatie, miscari, uneori somnolent cu o amnezie mai putin profunda-pot sa apara stari confuzive cu dezorientare temporo-spatiala si mnezica care se desfasoara –fie cu agitatie anxioasa -fie cu tablou stuporos-aceste stari apar de obicei dupa crize majore, mai ales dupa crize repetate subintrante 3.modificari episodice ale dispozitiei afective si ale comportamentului-constau in aparitia periodica a unei ”stari disforice” in care pacientul este trist, nemultumit, posomorat, irascibil, impulsiv, interpretativ,nimeni nu poate intra in voia lui-mai rar apar stari euforice insotite de potential agresiv-suicidul+ comportamentul autodistructiv sunt de 4x mai frecvente la epileptici decat in populatia generala-agresivitatea se asociaza cu –intelect de limita -instabilitatea emotionala 4.stari halucinator delirante-trairile halucinatorii sunt predominant vizuale dar si auditive si olfacive si apar pe un fond de denivelare usoara a constiintei-pot sa apara :-trairi delirante cu tematica predominant religioasa dar si de revendicare ,prejudiciu, persecutie si ”cosmice”.

+ anxietate secundara -i-au aspectul unei psihoze de model endogen pentru ca starea confuziva poate fii

minoră 5. Psihozele epileptice prelungite

- îmbracă un aspect delirant paranoid cu tematică de persecuție; cu halucinații auditive și olfactive (rar vizuale) + automatism mintal;

- apar în epilepsia temporală

3. Tulburări psihice intercritice permanente

DPDV psihologic epilepticul se află mereu într-o stare ”reactivă” în raport cu conștientizarea situației sale de bolnav, cu crize ce vin din interior și care reprezintă un handicap social. La tulburările psihice ale epilepticului mai contribuie și :

- atitudinea hiperprotectoare a familiei față de copilul epileptic- atitudinea de respingere a grupului de copii, a grupului școlar – profesional față

de cel cu epilepsie- efectele secundare ale medicației de întreținere- eventuala evoluție a unui sindrom encefalopat de fond care dtermină crize

comițiale

2

Tulburări de caracter și personalitate: - apar la o treime din epileptici- depind de vechimea bolii, de frecvența crizelor, de medicație- dpdv al caracterului apar următoarele trăsături:

a) instabilitate cu apariția unor perioade disforice însoțite de reacții clastice, anxietate, impulsivitate

b) viscozitate psiho-afectivă care constă într-o lentoare ideo-motorie, o viață psihică lentă ” concentrată”, condensată, adezivă, cu incapacitate de a face față schimbărilor vieții la situațiile noi.

- aderă la obiecte, persoane, este meticulos, exact, riguros.- Procesează din aproape în aproape fiind legat de detalii, concrete, devenind

sâcâietor și plictisitor pentru ceilalți.- Rețin și acumulează trăiri neplăcute până la un punct culminant când se

produce o explozie clastică- Aspectele pozitive sunt: conștinciozitatea, meticulozitatea, solicitudine.

Cu aceste particularități caracteriale ce evoluează uneori din copilărie, împreună cu dificultățile de inserție socială, epilepticul poate să dezvolte un comportament perturbat de model psihopatologic devenind capricios, mincinos căutând să obțină privilegii din situația de bolnav.Deficitul intelectual și demența epileptică:

Epilepticii ”endogeni” au o inteligență similară cu cea a populației generale, adică persoane normointeligente, hipo/hiperinteligente.

Epileptici ”encefalopați” au o inteligență deficitară cauzată de condițiile somatice care au determinat encefalopatia.

Dificultățile de randament intelectual apar la 20-40% din epileptici în perioada școlară și a vieții active. Aceste dificultăți apar nu datorită capacităților intelectuale scăzute ci datorită particularităților caracteriale (bradipsihie) de modificări de conștință după criză, de neîncrederea în sine, de medicație.

Epilepsiile care rezultă dintr-o sechelă de encefalopatie infantilă au un pronostic mai rezervat dpdv intelectual. La epilepticii la care:

- epilepsia a debutat la vârste tinere- crizele sunt frecvente- necesită un tratament intens- au traumatisme cranio cerebrale

poate să apară o scădere progresivă a funcțiilor intelectuale, scădere care poate să evolueze spre ”demență epileptică”.

Preocupările și interesele epilepticului devin tot mai reduse progresează lentoarea ideomotorie, limbajul sărăcește, gândirea devine tot mai vâscoasă și mai lentă, monotonă, săracă, incapbilă să distingă esențialul de neesențial, scade discernământul. Preocupările sociale și profesionale își pierd treptat semnificația și crește grija pentru propria sănătate și devine evident egoismul, egocentrismul, astfel încât se vorbește de o ” demență concentrică”. Trebuie ținut cont de efectele secundare ale medicației antiepileptice și de complicațiile sociale ce apar pe parcursul evoluției bolii.

3