Trauma şi InconştientulO privire de ansamblu asupra ultimelor cercetări

Cristina Elena GinghinăFacultatea de PsihologieAnul IIUniversitatea Ecologică Bucureşticristina.elena.ginghina@gmail.com

Cum îşi amintesc victimele trauma este un aspect foarte controversat in psihologie şi este privit din doua puncte de vedere. Unul al neuroştiinţei, iar celalalt al psihanalizei.

Prin topicul acestei lucrari nu doresc sa pledez pentru o poziţie dogmatica ci mai degrabă doresc să prezint părerile specialiştilor pro şi contra.

Trauma şi InconştientulO privire de ansamblu asupra ultimelor

cercetări din această arie

Breuer şi Freud

Ne întoarcem la jumătatea secolului 19 şi ne amintim că Breuer şi Freud au scris o carte despre isterie („Studii asupra isteriei”, 1895), în care explicau teoria Catharsisului. Orice tip de isterie este rezultatul unei experienţe traumatizante, care nu se înadrează în conceptul pacientului despre lume în general. Deşi emoţiile asociate cu trauma nu sunt exprimate in mod direct, acestea nu dispar ci sunt exprimate prin comportament, sub forma unor simptome fizice. Atunci când pacientul constientizează înţelesul simptomelor – prin terpaie cathartica, sentimentele refulate sunt eliberate(prin retraire) şi astfel dispare necesitatea exprimării prin simptome.

Psihanaliza acceptă ca atare această ipoteză.

Specialiştii au descoperit că dezastrele create de om au variate efecte transgeneraţionale, nu doar pentru familiile implicate în mod direct în dezastre, ci şi pentru întreaga societate.

Tratarea copiilor supravieţuitorilor de către psihanalişti ne ajută să demonstrăm că există consecinţe şi asupra generaţiilor următoare.

(Tamara Fischmann, Michael O. Russ and Marianne Leuzinger-Bohleber. „Trauma, dream, and psychic change in

psychoanalyses: a dialog between psychoanalysis and the neurosciences”)

Efecte Transgeneraţionale

Bazându-se pe conceptualizarea psihoanalitică, Bullock şi Stallybrass(1971) afirma despre trauma:

„Trauma pătrunde prin sistemele de protecţie ale individului şi în lipsa unei abreacţii normale(noţiunea descoperită de Joseph Breuer, procesul de eliminare al emoţiilor reprimate, prin revederea şi retrăirea experienţelor dureroase îngropate în inconştient...o descărcare a tensiunii) generează o reacţie de genul apariţiei unui „corp străin” – echivalentul mental al procesului prin care ţesuturile pielii zidesc corpurile străine care îşi fac culcuş în ele. În consecinţă excitarea emoţională poate readuce la viaţă experienţele traumatice anterioare, ducând la un atac simultan din interior şi din exterior asupra mecanismelor de apărare.”

Ce este trauma?

Reprezintă un set de acţiuni şi emoţii conştiente şi inconştiente, asociat cu tensiunile evenimentului tragic şi cu perioada imediat următoare.

Reacţia de stres traumatic(Traumatic Stress Reaction)

Reprezintă un set de comportamente şi emoţii, conştiente şi inconştiente, care provin din amintirea evenimetului tragic la care a fost supus subiectul.Criteriile internaţionale de diagnosticare a tulburărilor de stres post traumatice (PTSD), le gasim în DSM-III, DSM-IV şi în DSM-V (Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders, 4th Edition, Text Revision and 5th Edition, Text revision 18 May, 2013) şi stau la baza mai multor studii interdisciplinare.PTSD include doua subtipuri: PTSD acut unde simptomele durează mai puţin de trei luni şi PTSD cronic unde simptomele durează trei luni sau mai mult. În debutul întârziat al PTSD, primele simptome apar la cel puţin şase luni după evenimentul traumatizant.Unii specialişti consideră că violul, lupta şi alte experienţe traumatizante sunt întipărite în minte şi nu pot fi uitate niciodata, pe când alti specialişti consideră ca mintea se protejează prin alungarea amintirilor din conştient (reprimare), acest aspect făcând dificilă amintirea celor mai urâte experienţe de catre supravieţuitori.PTSD reprezintă în fond o tulburare de memorie. Foarte important este că evenimentele terifiante din trecut sunt reamintite foarte bine, ceea ce cauzează tulburări emoţionale în prezent. Psihoterapeuţii consideră că amintirile acestor abuzuri sunt blocate în inconştient de mecanismele de apărare ale minţii tocmai pentru a evita tulburările emoţionale menţionate mai sus.Unul dintre aceste mecanisme este represia care este pusă sub semnul întrebării de către neuroştiinţa cognitivă.

Tulburările de stres post traumatice (Post Traumatic Stress Disorder)

Eduard Claparede prin studiul cazului „Belle Air” 1913, a ajuns la ideea ca memoria este construită dintr-o combinaţie de funcţii distincte. În cazuri de amnezie, unele dintre acestea sunt pierdute, altele sunt reţinute.

Sisteme de memorie functionează incompatibil între ele, în sensul că fiecare sistem are datoria de a rezolva probleme specifice lui.

Claparede nu a fost singurul care a observat aceste disocieri in comportamentul acestor pacienţi amnezici. Ribot şi Korsakoff au făcut observaţii asemănătoare, dar acestea erau mai mult observaţii clinice si nu erau luate in serios de psihologii experimentali din acea perioadă.

Înţelegerea traumei prin studiul memoriei umane

Dintre variatele distincţii, aceea dintre memoria semantică şi memoria episodică a fost propusă prima oară de Endel Tulving,1972.

El a diferenţiat cele două sisteme de memorie definind memoria semantică ca abilitatea de stocare a conceptelor fara reţinerea circumstanţelor, iar memoria episodică abilitatea de stocare a informaţiilor autobiografice impreună cu conţinutul spaţio-temporal.

Memoria semnatică si memoria episodică

Cinci ani mai târziu, Roger Brown si James Kulik (1977) au creat termenul de memorie flash (flashbulb memory). În acord cu aceştia amintirile „flash” sunt amintirile despre circumstanţele în care aflăm sau trăim, luăm contact pentru prima dată cu un eveniment foarte surprinzător sau important prin consecinţe şi/sau intens activant emoţional.

Cercetările asupra amintirilor flash au vizat evenimente socio-politice majore şi în special evenimente „negative”. Această preferinţă pentru evenimente socio-politice se datorează faptului că la astfel de evenimente se poate raporta o întreagă generaţie, comparativ cu alte evenimente „flash” (evenimente personale, catastrofe colective) la care se poate raporta doar un număr restrâns de persoane. (Constantin, T. „Amintiri „flash” – amintiri la intersecţia între social şi personal”, 2000)

Datorită acestor descoperiri despre memorie există multe semne de întrebare cu privire la cum îşi amintesc victimele trauma. După cum am observat, psihanaliza ia ca atare teoria reprimării amintirilor, însă neuroştiinţa pune sub semnul întrebării acest aspect şi consideră ca la baza reprimării există o motivaţie conştientă a victimei.

Memoria flash (flashbulb memory)

Yoram Yovel – cercetător şi psihanalist, realizează un raport de cercetare în care 6 traume au fost urmărite prospectiv. Supravieţuitorii au fost intervievaţi la 7, 30 şi 120 de zile dupa evenimentul traumatizant. Fiecare interviu a avut ca scop cercetarea în detaliu a modului în care victimele îşi amintesc trauma.

La 4 subiecţi care nu au manifestat simptome de tulburări de stres post traumatic (PTSD), s-au identificat scurte, stabile şi persistente lacune de memorie, care coincid cu momentele de maximă intensitate emoţională. La doi subiecţi care au manifestat PTSD, s-au identificat lacune de memorie lungi, progresive şi instabile.

Acesta afirma ca cercetătorii neurobiologi ne oferă două mecanisme explicative pentru aceste observaţii: eşecul de a achiziţiona amintirile episodice poate explica lacunele de memorie stabile întâlnite la subiecţi. Acesta poate coincide cu dereglările de stres induse de sistemul de memorie declarativ din hipocamp. Eşecul reamintirii spontane poate fi o explicaţie pentru amnezia traumatică mai extinsă pe care am observat-o la pacienţii cu simptome de PTSD. Aceasta seamana cu descrierea psihanalitică a represiei.

Amnezia la supravieţuitorii unor evenimente traumatizante

Aceste cercetări preliminare sugerează că lacunele de memorie scurte si ireversibile sunt comune la toti supravieţuitorii unei traume, în timp ce amnezia îndelungată, progresivă şi potenţial reversibilă o identificăm printre supravieţuitorii care manifestă simptome de tulburări de stres post traumatic (PTSD).

În concluzie acest studiu a descoperit doua tipuri de amnezie în urma unor traume psihice severe: un deficit scurt, fix care pare să fie foarte comun şi probabil fără legătură cu psihopatologia post traumatică şi o amnezie potenţial reversibilă şi expansivă care pare să fie legată de evitare şi de PTSD.

Mecanismele de apărare psihice pentru amnezie pot fi responsabile pentru aceste rezultate clinice.

Lucrare de cercetare Yoram Yovel

Experineţa clinică şi cercetările desfăşurate de-a lungul anilor au condus la schimbări în criteriile de diagnosticare dintre DSM-III şi DSM-III-R (1987), DSM-IV (1994) şi DSM-V (2013).

DSM-III adaugă pentru victimele cu PTSD criteriul „Tulburări de memorie sau probleme de concentrare”. DSM-II-R vine cu o schimbare radicală. Deşi păstrează criteriul de „probleme de concentrare”, criteriul „tulburări de memorie” este schimbat în „incapacitatea victimei de a-şi aminti anumite episoade din traumă”. Acest criteriu este menţinut şi în DSM-IV (1994).

Criteriile din DSM-IV sunt clasate pe grupe, iar „incapacitatea victimei de a-şi aminti anumite episoade din trauma” este în grupa C (Avoidance-Evitare). Ideea pe care o deducem de aici este că cei care au făcut această clasificare au considerat că fundamentul care stă la baza amneziei traumatice este evitarea, iar evitarea prin definiţie, ne duce cu gândul la motivaţie.

Ceea ce trebuie să observăm este că în DSM-V (2013) această idee a fost abandonată foarte subtil prin trecerea de la grupa C („Avoidance”-”Evitare”) la grupa D („Negative Alterations in Cognition” – „Modificări negative în cunoaştere”). Ceea ce este important este că acest criteriu înca este recunoscut în pofida faptului că a fost scos de la criteriul a cărui bază era motivaţia, şi conform cu anumite studii chiar se întamplă.

Schimbări în criteriile de dignosticare

Am afirmat la inceputul acestei lucrări că părerile cercetătorilor sunt impărţite. Unii dintre cercetători se îndoiesc de existenţa represiunii.

Elizabeth Loftus este unul dintre aceşti cercetători. A proiectat şi a realizat experimente cu sute de subiecţi în ultimele două decenii, investigând cum memoria este vulnerabilă la sugestii, la trecerea timpului şi la influienţa noilor informaţii dobândite.

Ideea pe care o susţine este că există şi alte modalităţi prin care amintirile unor evenimente traumatice pot fi reprimate pentru perioade lungi de timp, nu doar pentru a fi recuperate mulţi ani mai târziu cum susţine teoria freudiană. Una dintre aceste modalităţi ar putea fi explicată prin procesul de uitare motivată.

Primul său proiect de cercetare din această arie a fost „The formation of false memory”, 1996. Acest studiu a demonstrat că aproximativ o cincime dintre participanţii la studiu ar putea fi determinată să creadă că a experimentat un eveniment care nu s-a întâmplat, si de asemenea, a convins-o pe E. Loftus că terapeuţii ar putea implanta din greseală amintiri false de abuz sexual în mintea pacienţilor lor.

Există represiunea?

O punte de legătură între psihanaliză şi neuroştiinţă

În ultimii ani, descoperiri recente în studiul creierului cu ajutorul tehnicilor neuroimagistice, au stimulat şi intensificat dialogul interdisciplinar dintre psihanaliză şi neuroştiinţă.

Până acum neuroştiinţa este echipată cu obiective şi metode precise pentru a verifica ipoteze despre comportamentul uman, pe când psihanaliza, bazată pe o experienţă bogată cu pacienţii şi pe metoda unică de cercetare pe teren a descoperit o varietate de modele diferite cu scopul de a conceptualiza mulţimea de straturi şi observaţiile complexe care derivă din studiile psihanalitice şi testarea lor prin intermediul formei sale specifice de cercetare emiprică – cercetarea clinică psihanalitică.

„...oamenii nu sunt afectaţi de ceea ce li se întâmplă, ci de cum înţeleg/interpretează ei ceea ce li se întâmplă...”

Epictet

Freud, S.,(2005). „Studii despre isterie”, Editura TREI Fischmann, T., Russ, O. M. and Leuzinger-Bohleber., M (2013). „Trauma, dream,

and psychic change in psychoanalyses: a dialog between psychoanalysis and the neurosciences”, Frontiers in Human Neuroscience, December 2013, Volume 7, Article 877

McNally, R. Y. (2005). „Remembering Trauma”, Harvard University Press McCann, L. I., Pearlman, L. A. (1990). „Psychological Trauma and the Adult

Survivor: Theory, Therapy, and Transformation”, Psychology Press Figley, C. R. (1985). „ Trauma and Its Wake: The study and Treatment of Post-

traumatic Stress Disorder, Volumul 1, Psychology Press Yovell, Y., M.D., PhD, Bannett,Y., Shalev, Y. A., (2003). „ Amnesia for Traumatic

Events Among Recent Survivors: A Pilot Study”, CNS SPECTRUMS First In Applied Neuroscience

Loftus, E. F., PhD; and Pickrell, E. J., BA, (1995). „The Formation of False Memories - Recovered Memories: True and False”, Psychiatric Annals

Bibliografie