TRANSPLANTUL DE ORGANE

Transplantul de organ (denumit si grefa de organ) presupune înlocuirea unui organ (sau

tesut) bolnav cu un organ (sau tesut) sanatos, care provine de la un donator (în viata sau aflat în

moarte cerebrala). Organul sau tesutul transplantat se numeste grefon. Persoana beneficiara a

transplantului se numeste primitor sau recipient. Persoana de la care se recolteaza organul se

numeste donator.

Organele care pot fi transplantate sunt: cordul, rinichii, ficatul, plamânii, pancreasul, penisul si

intestinul. Tesuturile care pot beneficia de transplant sunt: oase, tendoane, cornee, valve

cardiace, vene, brate si piele.

Cheia transplantului de organe o reprezinta rejetul de grefã - care este o reactie de

respingere a organismului fata de un material strain din punct de vedere imunologic si care poate

duce la esecul interventiei. În acest scop, primitorul va trebui sa urmeze toata viata un tratament

cu agenti imunosupresori (cu exceptia transplantului de cornee, deoarece corneea nu contine

molecule MHC). 

O alta problema sensibila a transplantului o reprezinta numarul mic de donatori în

comparatie cu pacientii care necesita o astfel de interventie pentru a supravietui. În acest scop

exista liste de asteptari, alocarea facându-se dupa compatibilitatea imunologica între donator si

primitor (grup sangvin, HLA), gradul de urgenta al starii pacientului si ordinea înscrierii. 

TIPURI DE TRANSPLANT

A.Dupa relatia   între donator si primitor exista:

1.Homotransplant: atunci când transplantul se efectueaza între indivizi apartinând aceleiasi

specii.

2.Heterotransplant: atunci când transplantul se efectueaza între indivizi apartinând unor specii

diferite.

B.Dupa originea grefonului exista mai multe tipuri de transplant:

1.Autogrefa: consta în transplantarea de tesuturi/organe la acelasi individ (donatorul si

primitorul sunt una si aceeasi persoana), dar în alta parte a corpului. Grefoanele se preleveaza din

zone regenerabile, din zone cu exces de tesut sau din zone unde prezenta lor este mai putin

importanta decât cea pentru care se face transplantul. În aceasta categorie intra grefa de piele la

pacientii cu arsuri sau prelevarea de vene în vederea unui bypass aorto-coronarian (vena safena,

vena mamara interna). 

2.Allogrefa: consta în transplantarea de organe între indivizi din aceeasi specie, dar diferiti din

punct de vedere genetic. Este tipul cel mai întâlnit de grefa. Ca urmare a imunogenitatii

organului transplantat, exista riscul aparitiei rejetului de grefa. Pentru prevenirea acestei reactii

de respingere de catre organism se instituie tratament imunosupresor, dar care afecteaza sever

imunitatea primitorului, facându-l vulnerabil la actiunea patogenilor infectiosi.

3.Izogrefa: consta în transplantarea de organe între indivizi din aceeasi specie, identici din punct

de vedere genetic (cum sunt spre exemplu gemenii monozigoti). Ca urmare a compatibilitatii

genetice, nu este necesar tratament imunosupresor.    

4.Xenogrefa: reprezinta transplantarea de organe sau tesuturi între specii diferite. Un exemplu

sunt transplatele de valve cardiace porcine. Xenogrefa poate fi concordanta (între specii

apropiate din punct de vedere al dezvoltarii filogenetice) sau discordante (între specii îndepartate

filogenetic: cum sunt transplantele experimentale de tesut insular pancreatic de la peste la

primate non-umane). Xenotransplantarea este asociata cu un risc major de incompatibilitate

imunologica.    

5.Split-transplant: consta în divizarea în doua a unui organ (de obicei ficat) pentru a fi

transplantat la 2 primitori, de obicei un adult si un copil. 

6.Transplant domino: acest tip de interventie se practica de obicei la pacientii cu fibroza

chistica deoarece ambii plamâni necesita înlocuire si este mai facil din punct de vedere tehnic sa

se realizeze un transplant complet cord-pulmon. Considerând ca inima nativa a  primitorului este

sanatoasa, ea poate fi astfel transplantata unui alt recipient. O alta situatie în care se practica

transplantul domino este polineuropatia amiloidozica familiala (FAP - familial amyloidotic

polyneuropathy), o afectiune în care ficatul produce o proteina (amiloid) care afecteaza cordul,

tractul gastrointestinal si tesutul nervos. Cu exceptia sintezei acestei proteine, ficatul unui pacient

cu FAP are o functie normala. Astfel, ficatul sau poate fi transplantat unui pacient cu risc crescut

de deces prin insuficienta hepatica sau unui pacient cu sanse minime de a primi o grefa la

momentul respectiv (scopul fiind prelungirea supravietuirii în vederea unei posibile viitoare

grefe). Termenul de transplant domino este folosit si pentru transplantarile încrucisate, în care

sunt facilitate transplante multiple între donatori vii (living related), prin realizarea de perechi de

donatori-primitori compatibili (spre exemplu pacientul 1 are un fiu care ar dona un rinichi, dar

exista incompatibilitati imunologice între ei; pacientii 2 si 3 sunt în aceeasi situatie; fiul

pacientului 1 este compatibil însa cu pacientul 2, fiul pacientului 2 este compatibil cu pacientul

3, iar fiul pacientului 3 este compatibil cu pacientul 1; se realizeaza un transplant renal între cele

3 perechi compatibile, toti pacientii putând beneficia astfel de un nou rinichi, chiar daca erau

incompatibili cu fii lor).

C .Din punct de vedere al topografiei , transplantul poate fi:

1.Ortotopic: grefonul este plasat în regiunea anatomica normala a organului respectiv (cum este

cazul transplantului hepatic).

2.Heterotopic: grefonul este plasat în alta parte decât în regiunea anatomica normala a organului

respectiv (cum este cazul transplantului renal).

ORGANE SI TESUTURI CE POT FI TRANSPLANTATE

> organe toracice: cord (M), plamân (V, M), cord-pulmon (M, D)

> organe abdominale: rinichi (V, M), ficat (V, M), pancreas (M), intestin (V, M)

> tesuturi, celule, fluide: brate (M), cornee (M), piele (A), penis (M), insule Langerhans (V,M),

maduva hematogena/celule stem adulte (V, A), transfuzii sangvine (V, A), vase de sânge (A, M),

valve cardiace (V, M, X), os (V, M).

A = autogrefa, X = xenogrefa, M = donatori în moarte cerebrala, V = donatori vii, D = transplant

domino

TIPURI DE DONATORI

Exista 2 tipuri de donatori:

1.Donatori în viata - în acest caz donatorul ofera un tesut sau fluid regenerabil (piele,

sânge) sau un organ (segment de organ) fara de care poate supravietui (prin asigurarea functiei

respective de catre organul pereche sau segmentul ramas, spre exemplu: donarea unui rinichi,

donarea partiala de ficat, intestin subtire sau pancreas). Donatorii în viata pot fi rude ale

primitorului (living-related) sau pot sa nu aiba nicio legatura de rudenie cu acesta (living-

unrelated).

2. Donatori aflati în moarte cerebrala - sunt pacienti declarati în moarte cerebrala

(coma profunda, cu absenta reflexelor de trunchi cerebral, absenta ventilatiei spontane

confirmata de testul de apnee si cu 2 trasee EEG înregistrate la interval de 6 ore care evidentiaza

absenta activitatii cerbrale). Organele acestor pacienti sunt mentinute în stare viabila prin suport

artificial. Exista 2 tipuri de astfel de donatori: cei cu activitate cardiaca si cei fara activitate

cardiaca (non-heart beating) - organele prelevate de la acestia din urma fiind mai putin viabile.

ISTORIC AL PRIMELOR REUSITE DE TRANSPLANT

- 1905: primul transplant de cornee (Eduard Zirm)

- 1954: primul transplant renal (Joseph Murray, Boston, SUA)

- 1966: primul transplant de pancreas (Richard Lillehei si William Kelly, Minnesota, SUA)

- 1967: primul transplant hepatic (Thomas Starzl, Denver, SUA)

- 1967: primul transplant de cord (Christiaan Barnard, Cape Town, Africa de Sud)

- 1981: primul transplant cord-pulmon (Bruce Reitz, Stanford, SUA)

- 1983: primul transplant de lob pulmonar (Joel Cooper, Toronto, Canada)

- 1986: primul dublu transplant pulmonar (Joel Cooper, Toronto, Canada)   

- 1987: primul transplant pulmonar complet (Joel Cooper, St. Louis, SUA)

- 1995: prima prelevare laparoscopica de rinichi de la donator viu (Lloyd Ratner si Louis

Kavoussi, Baltimore, SUA)

- 1998: primul transplant pancreatic partial de la donator viu (David Sutherland, Minnesota,

SUA)    

- 1998: primul transplant de mâna (Franta)

- 2005: primul transplant partial de fata (Franta)

- 2005: primul transplant de penis (China)  

- 2006: primul transplant de mandibula - combinatie între mandibula de la donator si maduva

hematogena de la recipient (Eric M. Genden, New York, SUA)

- 2008: primul transplant dublu de brate (Edgar Biemer, Christoph Höhnke si Manfred Stangl,

Munich, Germania)

- 2008: primul copil nascut la o femeie cu transplant de ovar

- 2008: primul transplant de trahee cu celule stem

PROCEDURA DE TRANSPLANT

Prima etapa a unui transplant este reprezentata de analiza compatibilitatii imunologice

între donor si primitor. Celulele organismului au pe suprafata lor o serie de receptori antigenici

denumiti HLA (human leukocyte antigen) sau MHC (major histocompatibility complex). Acesti

receptori sunt specifici pentru fiecare organism în parte si confera fiecarei celule apartenenta la

organismul respectiv. Antigenele HLA sunt cele mai importante în evaluarea compatibilitatii

imunologice între donor si primitor. Daca ele sunt foaret diferite, atunci riscul unei reactii

imunologice de respingere e grefei este foarte mare, deoarece organismul beneficiarului

recunoaste celulele organului transplantat ca fiind straine. Pe lânga antigenele HLA, trebuie

evaluata si compatibilitatea de grup sangvin, precum si prezenta anticorpilor preformati (cross-

match test).   

A doua etapa consta în recoltarea organelor de transplantat, stocarea si transportarea lor.

Se recolteaza întâi cordul (daca este viabil), apoi plamânii, ficatul, rinichii si pancreasul.

Interventia consta în oprirea vascularizatiei normale a organului ce urmeaza a fi recoltat si

perfuzarea acestuia cu solutii reci (perioada de ischemie rece), care sa asigure prezervarea grefei.

Racirea organului duce la diminuarea masiva a metabolismului acestuia si implicit si a nevoilor

sale de energie si nutrienti. Perioada de timp în care organele pot fi mentinute în afara

organismului sunt: pentru rinichi - 60 ore, pentru ficat - 24 ore, pentru pancreas - 12 ore, pentru

cord - 6 ore si pentru plamân - 4 ore.

Dupa recoltare, organul este transportat în recipiente speciale si pregatit pentru transplantare.

Urmeaza iarasi o perioada critica pentru acesta, din momentul scoaterii de la gheata si

pregatirii pentru grefare (perioada de ischemie calda). Ulterior, se realizeaza conexiunile

vasculare ale organului si se urmareste reperfuzarea acestuia.     

Ultima etapa este reprezentata de terapia imunosupresoare, care continua de fapt pe toata

durata vietii. Supresia sistemului imun are ca scop scaderea reactivitatii celulelor imune fata de

noile celule din organul transplantat, astfel încât acestea sa fie tolerate din punct de vedere

imunologic în organismul primitorului. Agentii imunosupresori cei mai frecvent folositi sunt

tacrolimus, ciclosporina, azatioprina, glucocorticoizi, anticorpi monoclonali de tipul muromonab,

ciclofosfamida.