O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867

Titu Maiorescu

O cercetare critică asupra poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza asupra literaturii prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase ale poeziei romane.

Maiorescu arată deosebirile dintre arta si tiinta, explicand, in mare, ca stiinta ș se ocupa de adevăr, in timp ce poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, respectiv prima informeaza (cuprinde idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in materie sensibila) si isi propune sa arate ce este poezia in orice conditii istorice,care este poezia proasta si cea buna.Criticul incepe cu o definitie:”Poezia,ca toate artele,este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta,care se ocupa de adevar.Ceea dintai si cea mai mare diferenta intre adrevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai ideii,pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in forma sensibila" .In aceasta definitie Maiorescu deduce doua conditiuni ale artei: conditiunea ideala, prin care intelege continutul, si conditiunea materiala, prin care denumeste forma artistic, considerand ca o poezie, ca sa-si merite numele, trebuie sa indeplineasca cele doua conditii.

"Conditiunea materiala a poeziei" este prima parte a studiului si defineste substanta materiala a versurilor, a poeziei in general.Arata ca spre deosebire de pictura, sculptura, muzica, poezia nu are in cuvant conditia sa materiala ci trebuie s-o creeza prin imagini artistice .Maiorescu nu are notiunea de simbol dar o intuieste denumind-o „alegerea cuvantului celui mai putin abstract” dand exemple corecte din Andrei Muresanu: „N-ajunge iataganul barbarei semilune”, din Shakespeare: „Orce te-ar departa de la cercul de aur”. Epitetele sunt luate din Homer: „Minerva cu ochiul albastru”, din Vasile Alecsandri: „Galben ca faclia de galbena ceara”.Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic, tensionat si cu deznodamant bine construit, iar forma operei ar trebui sa se intemeieze pe cuvinte simple, care exprima imagini unanim stiute, dar si pe un stil elaboratPentru realizarea conditiei materiale, poetul utilizeaza o serie de procedee: simbolul, epitetul, personificarea si metafora. Comparatia, metafora, tropul in genere sunt alte figuri de stil ce pot sensibiliza imaginatia cititorului Exemplele de metafore si comparatii le ia din Goethe, Heine, Dimitrie Bolintineanu: „Mihai mandru vine iara / Falnic ca un stalp de para”, din Vasile AlecsandriMaiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste reguli concrete. Astfel, conditiu-nea materiala se realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa concretizeze obiectul artistic. in opinia lui, cuvantul particularizeaza imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia cititorului in masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat limbii, ceea ce face ca neologismele sa nu fie preferate ca material al poeziei.Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa incoroneze

cuvantul prin sugestii multiple. Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic, pe cata vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de sens.Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o comparatie trebuie sa fie noua si justa. Asadar, o comparatie nu reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila.

“Conditiunea ideala a poeziei” este cea de a doua partea a articolului,unde autorul se ocupa de fondul poeziei si se defineste ca "produs de lux al vietei intelectuale", "une noble inutilite": "ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtamant sau o pasiune, si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala sau care se tine de taramul stiintific, fie in teorie, fie in aplicare practica Pentru a transmite mesajul sau afectiv poetul utilizeaza mai multe procedee: „O mai mare repejune a miscarii ideilor”, „O exagerare sau cel putin o marire si o noua privire a obiectelor sub impresiunea simtamantului si a pasiunii”, „O dezvoltare grabnica si crescanda spre o culminare finala sau spre o catestrofa”. El da exemple din Heine, Alecsandri, Lessing, Goethe, poezia pupulara, Horatiu. Rolul criticii este „sa arate modelele bune cate au mai ramas si sa le distinga de cele rele.”Abundenta de idei este o conditie de realizare abstracta a universurilor ideale. Citatul lui Voltaire: "Le secret d etre ennuyeux c est de touf dire" pare a fi aplicabil cel mai bine in cazul lui Goethe: "De sub pamant Un ghiocel De-abia iesise Tinerel. Veni o albina, Gusta din el: Sa stii ca natura Cand i-a creat Pentru olalta I-a destinat". Imaginea prezentata mai sus poate fi asociata cu aceea a unui paradis vegetal terestru, cu solaritate si abundenta de aer curat. Ca urmare, poezia nu poate fi socotita plictisitoare.Exagerarea gandirii, contrastele sunt binevenite in cazul poeziei, exprimand un adevar artistic, cel mai adesea subiectiv. Opozitiile prezent-trecut-viitor ale vietii umane nu fac decat sa accentueze caracterul artistic: "Ieri eram plin de amor,/ Azi patimesc,/ Maine-o sa mor:/ Totusi gandesc/ Astazi si maine/ La ieri cu dor" (Lessing, "Cantec spaniol").Poezia nu trebuie sa contina asadar, in mod explicit, referiri la prozaicele ocupatii cotidiene, ci trebuie sa transceanda granitele realului, cu nota de expresivitate necesaraUn exemplu, neremarcat de Titu Maiorescu, este totusi cel mai mare poet roman, Mihai Eminescu, care, asa cum vor constata oamenii secolului XX, introduce in poeziile sale o teorie dincolo de limitele actuale ale teoriei relativitatii: zborul Luceafarului nu se supune nici uneia din legile cunoscute, pare sa le modifice, iar timpul nu se mareste si nu se micsoreaza relativist, ci pare sa se contraga in nimicul originar din care a aparut, in locul unde salasluieste DemiurgulRespectiv, atat in opera de fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment, este nevoie de exagerarea obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu deznodamant bine construit

Forma trebuie sa se intemeieze pe cuvinte concretizatoare si pe figuri de stil sugestive.Scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocrităţi”Maiorescu face o munca in critica literara, in clasarea operelor cu adevarat valoroase de cele fara valoare, intr-un moment hotarator, pregatind terenul pentru perioade creatoare din literatura romana, epoca marilor clasici.

Conditiunea materiala a poeziei• “Poezia trebuie să deştepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului.”• “Frumosul nu e o idee teoretică, ci o idee învălită în formă sensibil㔕 procedee recomandate poeţilor:• alegerea cuvintelor mai puţin abstracte• folosirea epitetelor ornante şi a personificărilor• comparaţia (nouă şi justă) şi tropul în general

Conditiunea ideala a poeziei• “Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simţimânt sau o pasiune, şi niciodata o cugetare exclusiv intelectual㔕 obiecte poetice: iubirea, ura, tristeţea, bucuria, desperarea, mânia• “Poezia e un product de lux al vieţii intelectuale” • concluzie: “scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocrităţi”