Timpul cronologic și psihologic în romanul

”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu

Camil Petrescu este considerat fondatorul romanului psihologic din literature română,

roman subiectiv în realizarea căruia prozatorul respectă ”mutațiile” pe care criticul Eugen

Lovinescu le-a menționat în teoretizarea sa despre modernismul românesc.

”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, este primul roman subiectiv de

analiză psihologică în literatura română, apărut în 1930, conformându-se principiilor

moderniste teoretizate criticul Eugen Lovinescu.

Creația lui Camil Petrescu este un roman subiectiv de analiză psihologică, deoarece are

drept caracteristici: unicitatea perspectivei narative, timpul prezent și subiectiv, memoria

afectivă, narațiunea la persoana I, accentul căzând pe trăirile interioare ale personajului.

Romanul apare în perioada interbelică, încadrându-se în realism.

Titlul inițial al romanului a fost ”Romanul căpitanului Andreescu”, după care autorul l-a

modificat în ”Proces verbal de dragoste și război”. Componențele titlului final ”Ultima noapte

de dragoste, întâia noapte de război” sunt adjectivele ”Ultima” și ”întâia” care definesc, în

ordinea derulării evenimentelor două experiențe care au marcat personajul narator: dragostea

și războiul. Substantivul ”noapte”, repetat în titlu, face referire la experiențele trăite în

conștiință de către personajul narator, noaptea fiind un moment al trecerii, ce marchează

sfârșitul unei etape și începutul alteia.

Temele romanului sunt anunțate în titlu: dragostea și războiul, iar subtemele ale acestui

acestui roman sunt drama intelectualului care își dorește să trăiască în plan afectiv experiențe

absolute, cât și inadaptarea intelectualului într-o lume mediocră și drama cunoașterii cauzate

de imposibilitatea trăirii experiențelor fundamentale ca dragostea și moartea.

Conflictul interior al romanului este dat de nesiguranța lui Gheorghidiu, referitoare la

împărtășirea sentimentului de iubire, trăit de el la cote maxime. El concepe iubirea ca un

sentiment absolut în care ”cei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra

celuilalt”.

Conflictul exterior de factură morală are loc între Ștefan Gheorghidiu și societatea în care

trăiește și nu se poate adapta, dar și un conflict cu Ela, cu care dispută averea.

Perspectiva narativă aparține unui narator de persoana I, care nu poate decât să redea un

punct de vedere unic și subiectiv asupra evenimentelor exterioare. Cu toate că omogenitatea

lumii reprezentate are de pierdut, ceea ce câștigă o astfel de formulă este efectul de

autenticitate, tehnica narativă predilectă în romanul psihologic ce înlocuiește ideea de

verosimilitate a romanului realist – obiectiv.

O trăsătură specifică a romanului subiectiv se referă la tehnicile narative care implică

fluxul memoriei, evocarea, retrospectiva și acronia. Din această perspectivă romanul ”Ultima

noapte de dragoste, întâia noapte de război” prezintă evenimentele în mod obiectiv și

cronologic în romanul de război și în mod subiectiv și anacronic, în romanul de iubire, inserat

în romanul cadru și prezent în capitolele II-V.

Timpul cronologic este prezent în debutul romanului, realizat în manieră realistă prin care

se fixează evenimentele în timp și spațiu: ”În primăvara anului 1916”, când Ștefan

Gheorghidiu este înrolat în armata română cantonată la Piatra Craiului situată între Bușteni și

Predeal. Cronologia permite prezentarea evenimentelor în ordinea derulării lor din momentul

prezenței lui Gheorghidiu pe front și cuprinzând: discuția de la popotă, frământarea interioară

a lui Gheorghidiu, care insistă să primească permisia pentru a-și întâlni soția la Câmpulung.

Evenimentele aparțințnd timpului obiectiv cronologic sunt rulate în Cartea I odată cu

ajungerea lui Gheorghidiu la Câmpulung și cu ulima noapte de dragoste trăită de acesta alături

de soția sa. Șirul evenimentelor cronologice implică atacul Branului, trecerea Oltului, luptele

de pe front, întoarcerea lui Gheorghidiu, rănit la București precum și epilogul romanului

cuprins în capitolul ”Comunicat apocrif”.

Timpul psihologic și subiectiv este prezent în romanul de iubire, respectiv capitolele II-V.

în care Gheorghidiu își rememorează povestea de iubire trăită alături de soția sa Ela în urmă

cu doi ani și jumătate față de experiența de pe front: ”Eram însura de doi ani și jumătate cu o

colegă de la Universitate...”. Momente semnificative din evoluția acestei relații sunt: căsătoria

celor doi tineri, primirea moștenirii, modificarea statutului social, evoluția descendentă a

iubirilor.