Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

25
1 Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012 Autor: Alexandrescu, Andreea-Cristina Titlul: Problematica frumosului şi a urâtului în muzica zilelor noastre din punct de vedere sociologic şi axiologic Coordonator: Prof.univ.dr. Octavian Nemescu Data susţinerii: 02.01.2012 Scurtă prezentare: Tratarea temei implică aspecte pluridisciplinare şi interdisciplinare, în scopul înţelegerii locului pe care îl ocupǎ arta sunetelor în societatea actualǎ. Teza de doctorat este structurată în cinci capitole, care evolează de la câteva considerente privitoare la interacţiunea proceselor psihice ale omului şi a psihologiei sociale, parcurse succint în primul capitol al lucrǎii, urmând ca în capitolul al II-lea sǎ fie studiată antiteza frumos - urât privită în context general şi muzical. Capitolul al III-lea dezbate problema evoluţiei problematicii frumosului şi a urâtului de-a lungul istoriei muzicii, iar studiul continuă prin analizarea muzicii noi (capitolul al IV-lea). În finalul prezentei cercetări, în capitolul al V-lea se prezintă şi analizează unele aspecte ale educaţiei şi rolul acesteia în dezvoltarea gustului estetic, pornind de l a premiza cǎ formarea gustului pentru muzica de calitate debutează în şcoală, în cadrul orelor specifice, deoarece emoţiile artistice se creează nu numai prin interpretare, ci şi prin audierea muzicii, aceasta fiind responsabilă de trăirea unor înalte sentimente estetice. Autor: Arista, Ramiro-Mariano (Argentina) Titlul: „Flautul fermecat” – o perspectivă din secolul al XXI-lea Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu Data susţinerii: 14.12.2012 Scurtă prezentare:

Transcript of Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

Page 1: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

1

Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB

2012

Autor: Alexandrescu, Andreea-Cristina

Titlul: Problematica frumosului şi a urâtului în muzica zilelor noastre din punct

de vedere sociologic şi axiologic

Coordonator: Prof.univ.dr. Octavian Nemescu

Data susţinerii: 02.01.2012

Scurtă prezentare:

Tratarea temei implică aspecte pluridisciplinare şi interdisciplinare, în scopul înţelegerii

locului pe care îl ocupǎ arta sunetelor în societatea actualǎ. Teza de doctorat este structurată în

cinci capitole, care evolează de la câteva considerente privitoare la interacţiunea proceselor

psihice ale omului şi a psihologiei sociale, parcurse succint în primul capitol al lucrǎii,

urmând ca în capitolul al II-lea sǎ fie studiată antiteza frumos - urât privită în context general

şi muzical. Capitolul al III-lea dezbate problema evoluţiei problematicii frumosului şi a

urâtului de-a lungul istoriei muzicii, iar studiul continuă prin analizarea muzicii noi (capitolul

al IV-lea). În finalul prezentei cercetări, în capitolul al V-lea se prezintă şi analizează unele

aspecte ale educaţiei şi rolul acesteia în dezvoltarea gustului estetic, pornind de la premiza cǎ

formarea gustului pentru muzica de calitate debutează în şcoală, în cadrul orelor specifice,

deoarece emoţiile artistice se creează nu numai prin interpretare, ci şi prin audierea muzicii,

aceasta fiind responsabilă de trăirea unor înalte sentimente estetice.

Autor: Arista, Ramiro-Mariano (Argentina)

Titlul: „Flautul fermecat” – o perspectivă din secolul al XXI-lea

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 14.12.2012

Scurtă prezentare:

Page 2: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

2

Punctul de plecare în cadrul acestei lucrări este acela al dirijorului de orchestră, al regizorului,

al scenografului, al cântăreţului, al preparatorului muzical. Toţi sunt unul în actul artistic al

creaţiei; iar modul de abordare al operei Flautul fermecat este reprezentat de multitudinea

perspectivelor şi a punctelor de vedere. Analiza de faţă îşi propune îmbinarea armonioasă

între elementele teoretice, scrise (reprezentate de partitură) şi elementele practice temporale

(interpretarea), la care se adaugă experienţa personală şi intuiţia artistică muzicală, care

reprezintă unul din criteriile de bază pe drumul descoperii reale şi spirituale a partiturii.

Flautul fermecat a fost asociată de-a lungul timpului cu o interpretare stilizată a unui ritual,

deoarece cuprinde ideea drumului iniţiatic al individului din întuneric (ignoranţă) spre lumină

(cunoaştere, înţelepciune). În concepţia lui Mozart, printr-o analiză mai profundă a lucrurilor,

drumul la care participă auditorul se transformă într-o călătorie spre aflarea Adevărului Suprem.

Opera Flautul fermecat este o lucrare a patrimoniului cultural al umanităţii şi va continua să

fie deliciul copiilor dar şi al adulţilor, să reprezinte modelul de dragoste al tinerilor şi să

vorbească despre triumful iubirii asupra urii, al luminii asupra întunericului, al umanităţii

asupra distrugerii, al justiţiei asupra injustiţiei şi al spiritualităţii asupra materialismului.

Autor: Bălă, Ovidiu-Florin

Titlul: Particularităţi funcţionale, stilistice şi structurale ale etno-muzicii din nordul

ţinutului Mehedinţi

Coordonator: Prof.univ.dr. Gheorghe Oprea

Data susţinerii: 28.05.2012

Scurtă prezentare:

În partea de Sud-Vest a României, la îngemănarea munţilor Carpaţi cu Dunărea se află

Ţinutul Mehedinţi, vatră etno-folclorică originală în cadrul căreia condiţiile geografice şi de

mediu, evoluţiile istorice şi specificitatea vieţii oamenilor au favorizat apariţia şi păstrarea a

numeroase creaţii etno-muzicale deosebit de valoroase. Creativitatea şi respectul faţă de

tradiţie se observă atât în cazul creaţiilor caracteristice obiceiurilor de trecere - nunta şi

înmormântarea - precum şi în reprezentările etno-muzicale specifice obiceiurilor de iarnă -

colindatul, steaua, sorcova, pluguşorul, capra sau în creaţiile folclorului păstoresc. Aceleaşi

trăsături le întâlnim şi în cazul baladei, unde interferenţele cu regiunile învecinate din Ardeal,

Banat sau Timoc sunt evidente, precum şi în cel al doinei, care îmbracă atât forme arhaice, cât

şi pe cele de „tip oltenesc”, cu influenţe regionale şi de gen muzical. La rândul său, cântecul

Page 3: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

3

propriu-zis de stil modern - „sârba” este prezent şi tinde să ia o mai mare răspândire, fiind

însă adaptat specificului muzical şi coregrafic („danţul”). Jocul popular, organologia populară,

bogatul material inedit cercetat şi analizat - fiind prima lucrare de acest gen - tratează unitar

particularităţile funcţionale, stilistice şi structurale ale etno-muzicii din nordul Mehedinţiului.

Autor: Bejinariu, Mihai-Laurenţiu

Titlul: Gândirea dirijorală ca expresie a raportului determinare-nedeterminare în

ipostaze repertoriale contemporane din muzica sacră vocal-simfonică

Coordonator: Prof.univ.dr. Eleonora Enăchescu

Data susţinerii: 26.09.2012

Scurtă prezentare:

Cercetarea de față propune un aparat analitic, personal, corelat la fenomenologia actului

dirijoral și a particularităților stilistice ale repertoriului sacru contemporan. Demersul analitic

cuprinde concepte pe care le definim și cu care argumentăm structurarea formei muzicale și

înțelegerea repertoriului propus: obiecte sonore, heterofonia și relația nod-ventru, fractali,

gândire dirijorală, determinare-nedeterminare etc. Definim rolul gândirii dirijorale în

legătură cu raportul determinare-nedeterminare surprins în ipostaze în afara și în timpul

actului muzical. Particularitățile de reprezentare tridimensională a obiectelor sonore sunt

corelate la gestul dirijoral prin două funcții: complementaritate și congruență. Aplicarea

aparatului analitic la cele două lucrări sacre, funebre, Pomenire – un recviem românesc de

Ștefan Niculescu și Requiem de John Rutter reliefează înțelegerea, structurarea și abordarea

dirijorală a genului, încadrat în contextul evoluției și dezvoltării acestuia precum și a

influențelor bizantine, folclorice sau protestante în lucrările analizate. Gestul dirijoral este

privit în integralitatea sa ca transparență la calitățile dirijorului și la trăirile acestuia.

Concluziile lucrării proiectează viziunea de sens și valențele generale și particulare ale

repertoriului analizat.

Autor: Budescu, Cristian

Titlul: Elemente stilistice şi interpretative în repertoriul timpanistic orchestral,

cameral şi solistic

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Page 4: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

4

Data susţinerii: 09.04.2012

Scurtă prezentare:

Teza de doctorat prezintă cele trei ipostaze ale percuţionistului timpanist (membru al

orchestrei simfonice, membru al ansamblului cameral şi ca solist). Teza este structurată pe

patru capitole, organizate evolutiv, pentru a delimita şi ordona evoluţia structurală a

timpanului, a scriiturii timpanistice dar şi a posibilităţilor interpretative ale timpaniştilor. În

primul capitol este prezentată cercetarea cu privire la apariţia şi evoluţia timpanilor pe

continentul european. Cel de-al doilea capitol este alcătuit din trei subcapitole de bază şi

cuprinde aspecte determinante ale evoluţiei timpanilor în orchestra simfonică, în epoca

Barocului, în Clasicism şi în Romantism. Capitolul al treilea evidenţiază rolul major al

timpanilor în ansamblul cameral, în muzica pentru ansamblul de percuţie. În capitolul al

patrulea este analizată ipostaza solistică a timpanilor, în ambele ipostaze, ca solist în cadrul

orchestrei şi în lucrări compuse doar pentru timpani. Un obiectiv principal al acestei lucrări a

fost acela de cercetare a diferitelor limbaje muzicale în funcţie de perioadele evolutive şi de

decodificare a lor, în perspectiva interpretării optime a discursului muzical, de către timpanist.

Lucrarea îşi propune să creeze un nou orizont pentru cei care vor să aprofundeze suplimentar

o anumită perioadă sau secţiune din această teză de doctorat.

Autor: Bugu, Gabriel

Titlul: Imnografia şi melosul psalmilor în concepţia Sfinţilor Părinţi

Coordonator: Prof.univ.dr. Octavian Lazăr Cosma

Data susţinerii: 10.12.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea cuprinde o expunere a concepţiei patristice asupra semnificaţiei imnografiei psalmilor în

context soteriologic şi în acelaşi timp asupra specificităţii melosului psalmodic, apărut în serviciul de

cult al vechilor evrei odată cu inaugurarea marelui Templu din Ierusalim (aprox. 1000 Î.Hr.), transmis

prin Sfinţii Apostoli Bisericii creştine primare şi prezervat până în zilele noastre de către biserica

ortodoxă. În orice timp şi loc, muzica de tip imnografic a reflectat sonor semnificaţia conţinutul

textual; dacă psalmii constituie, în esenţă, un dialog progresiv în iubire între om şi Dumnezeu şi

strucutura psalmodiei trebuie să reflecte în mod esenţial acelaşi lucru, o dovadă constituindu-o atât

caracterul bipolar al melosului cât şi clasificarea sa în 8 ehuri diferite ca ethos, după logica tetradei

puterilor şi virtuţilor sufletului şi în legătură cu tetrada de tip pitagoreic. Armonia muzicală, în

concepţia patristică, are un înţeles mai cuprinzător decât cel actual, fiind de trei feluri: cosmică, umană

Page 5: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

5

şi instrumentală, constituind modelul arhetipal al tuturor formelor de existenţă şi mişcare. Armonia

făcea obiectul studiului sistemului filozofic al celor 7 arte liberale, încă din cele mai vechi timpuri,

sistem care, în creştinism, a fost asimilat cunoaşterii catafatice, de tip raţional. Din înţelegerea

principiului logico-armonic universal – numit şi logos - se ajunge la descoperirea unui Creator raţional

şi a unui scop logic al existenţei umane.

Autor: Burdun, Constantin

Titlul: Particularităţi stilistice şi interpretative ale concertului pentru trombon

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 10.12.2012

Scurtă prezentare:

Teza surprinde aspecte semnificative ale evoluţiei literaturii concertante dedicate

instrumentului. Un scurt istoric al trombonului precede cercetarea amalgamului stilistic al

lucrărilor apărute la graniţa dintre Baroc şi Clasicism. Pentru o mai uşoară descifrare a

discursului analizat, un scurt Îndrumar al regulilor de interpretare muzicală în Baroc

deschide prezentarea Concertului pentru trombone alto şi orchestră de G.C.Wagenseil.

Capitolul Ferdinand David şi Launy Grøndahl – ipostaze ale Romantismului şi

Postromantismului – sintetizează evoluţia genului în spiritul valorilor romantice pe durata

unui secol. Concertele prezentate sunt creaţii de referinţă, atât în repertoriul instrumentului,

cât şi din punct de vedere al trăsăturilor specific romantice. Capitolul Darius Milhaud -

Concertino d' hiver, sinteză a diversităţii stilistice a începutului de secol XX prezintă o lucrare

ce foloseşte un limbaj polifonic eliberat de orice constrângere în părţile extreme şi un discurs

mai calm, meditativ, în mişcarea centrală. Seven Days, lucrare a compozitorului român

L.Dănceanu, pune în lumină elemente de tehnică instrumentală avansată. Finalul cercetării,

Perspective ale gândirii interpretative aplicate asupra câtorva lucrări din creaţia concertantă

dedicată trombonului lansează modele de abordare hermeneutică.

Autor: Buruiană, Laura

Titlul: Sonatele pentru viola da gamba şi clavecin / violoncel şi pian de Johann

Sebastian Bach

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Page 6: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

6

Data susţinerii: 18.12.2012

Scurtă prezentare:

În teza de doctorat cu titlul “Sonatele pentru viola da gamba și clavecin/violoncel și pian de

Johann Sebastian Bach" am prezentat aspectele analitice şi interpretative ale acestor lucrări

din prisma ambelor instrumente, subliniind diferențele majore care există între cele două

versiuni. Teza cuprinde o parte teoretică - structurată în şase capitole - şi înregistrările celor

trei sonate în dublă versiune interpretativă. Am conceput teza având în vedere trei planuri: o

prezentare şi o plasare istorică a lucrărilor în universul componistic al lui Johann Sebastian

Bach, o analiză detaliată a formei şi aspectele interpretative specifice fiecăruia dintre cele

două instrumente. Înregistrările au fost realizate in 2012 la Paris de către inginerul de sunet

Moritz Bergfeld, urmând să fie lansate la jumătatea anului 2013 la casa de discuri germană

Coviello Classics.

Autor: Cherata, Ioan-Emanuel

Titlul: Mesajul dramatico-muzical în interpretarea vocii de bariton din operele

verdiene. Argumente şi implicaţii artistice

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 04.09.2012

Scurtă prezentare:

Teza de doctorat este structurată în trei secţiuni distincte. Capitolul I conţine consideraţii

estetice cu privire la Romantism precum şi la legătura dintre muzică şi literatură. Sunt arătate

principalele coordonate ale romantismului literar şi muzical, precum şi influenţele contextului

social politic asupra principalelor opere verdiene. Capitolul II analizează stilistic unele roluri

de bariton în operele verdiene, el fiind structurat pe două aspecte majore: roluri principale şi

secundare dedicate acestei voci. Rolurile de importanţă majoră sunt la rândul lor analizate din

două perspective distincte, cele care dau titlul operei, respectiv cele care nu se regăsesc în

acesta. Ultimul capitol, cel de-al III-lea, analizează unele probleme specifice de creaţie

interpretativă în rolurile de bariton verdian. Aici sunt relevate unele aspecte ce rezultă din

propria experienţă, atât cea practică dar mai ales cea didactică. În final sunt evidenţiate cele

mai importante trăsături ale vocii de bariton verdian, care au fost analizate pe parcursul tezei.

Page 7: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

7

Autor: Chifu, Ana

Titlul: Flautul şi intermedierile mistice

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 23.11.2012

Scurtă prezentare:

În teză, descriu lucrări reprezentative scrise pentru flaut în secolele XX şi XXI, muzică ce o

dată cu Claude Debussy a fost marcată de întoarcerea cărtre primitiv, mit, folosirea unor

elemente extraeuropene, toate acestea într-o manieră simbolică. Simbolul acvatic debussyan,

noua viziune a flautului, au inspirat sute de lucrări pentru flaut pănă în zilele noastre. În acest

sens, am ales să analizez în capitolul II, lucrarea Vox balaenae a compozitorului George

Crumb și I hear the water dreaming, compusă de Toru Takemitsu. Capitolul III expune acest

instrument ca mediator între viață si moarte, această abilitate fiindu-i atribuită în cultura

multor popoare și transpusă în piese precum Chant de Linos de André Jolivet și Mei de Kazuo

Fukushima. O altă asociere este făcută cu visul, transa, viziunea timbrală, astfel, analizez în

capitolul IV piesa lui Brian Ferneyhough, Cassandra’s dream song și Hermes, compusă de

Salvatore Sciarrino. Capitulul V prezintă lucrările Krishna e Radha de Giacinto Scelsi și

Do.mi.no 6.1 de Cătălin Crețu în contextul improvizatoric. Capitolul următor descrie postura

de actor și dansator a interpretului, într-un cadru ce sugerează ritualul, în spectacolul Mihaelei

Vosganian The white lady’s power places și SerpenS de Diana Rotaru. Tot în cadrul

spiritualității româninești rămân și în capitolul VII și voi prezenta lucările: Dizzy Divinity de

Horațiu Rădulescu, rouaUruauor de Octavian Nemescu, Naufragi III de Dan Dediu, L’ange

avec une seule aile de Doina Rotaru.

Autor: Cioacă (căsătorită Arvunescu), Luminiţa

Titlul: Muzică şi cultură radiofonică – investigaţii analitice -

Coordonator: Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu

Data susţinerii: 23.01.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea de faţă este o abordare analitică a rezultatului apropierii celor două domenii - muzică

şi radiofonie – pe terenul culturii occidentale şi în capsula temporală a ultimilor şaptezeci de

ani. Şi am înţeles prin „cultura occidentală”, în fapt cultura europeană, inseparabil legată în

Page 8: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

8

secolul XX de influenţele stimulative venite din Statele Unite. În primele capitole,

investigaţiile s-au realizat din perspectiva notelor comune muzicii şi radiofoniei; şi au

continuat apoi din perspectiva experienţelor lor individuale, urmărind în ultimele capitole

fuzionarea totală a celor două domenii, atât în studiourile experimentale deschise în sau lângă

radiodifuziuni, cât şi la nivelul formatelor radio specializate, de tip Classical. Pentru o

imagine şi mai completă, în ultimul capitol am comentat şi comportamentele culturale

editoriale oferite câtorva posturi de radio Classic FM ca : BBC Radio 3 şi Classic FM din

Londra, France Musique şi Radio Classique din Paris, WDR 3 din Köln , RAI Radio 3 din

Roma, KCSC din Oklahoma, WQXR şi Met Opera Radio din New York; iar la final, am

optat pentru un studiu de caz, aplicat postului Radio România Muzical.

Autor: Colpoş, Mariana

Titlul: Soprana în creaţia Pucciniană

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 20.12.2012

Scurtă prezentare:

Cercetarera urmărește sublinierea unor aspecte privind tipologiile personajelor feminine din

creația pucciniană și caracteristicile acestora din punct de vedere psihologic, emoțional, social,

caracterial, aspecte conturate prin procedee novatoare în limbajul componistic, impuse de

noile tendințe culturale și sociale, cât și de influența personalitații omului și compozitorului

Giacomo Puccini. Personajele feminine dominante ale discursului dramatic în creația de operă

a lui Giacomo Puccini sunt încadrate în anumite tipologii, existența lor fiind percepută pe

două planuri diferite în cadrul desfașurării dramatice - planul vocal și teatral, şi imagistic-

figurativ sugerat în permanență de planurile sonore orchestrale. Dubla ipostază a personajului

face parte dintr-un complex principiu al dublajelor, al echilibrelor, care însoțesc permanent

universul componistic puccinian. Toate aceste aspecte sunt puse în evidență de analiza

muzicală și interpretativă a rolurilor propuse spre cercetare.

Autor: Danciu-Tomescu (căsătorită Gheorghiu), Diana

Titlul: Originar versus original în muzica românească începând cu cea de a

doua jumătate a secolului XX

Page 9: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

9

Coordonator: Prof.univ.dr. Octavian Nemescu

Data susţinerii: 02.11.2012

Scurtă prezentare:

Teza se constituie într-un demers de cercetare a fenomenului muzical contemporan din țara

noastră, ca expresie a evoluției istorice a cuplului de noțiuni ”originar/original”. Cercetarea

este structurată în cinci capitole, ce explorează, fiecare dintr-o altă perspectivă, transformarea

gândirii componistice, de la societățile primitive și până în zilele noastre, sub incidența

raportului originar/ original, punând la dispoziția cititorului o sinteză de informații dintr-o

arie largă de domenii, cât și o serie de aplicații cu caracter absolut original. O posibilă

clasificare a tipologiilor creatoare prin prisma caracteristicilor socio-umane, diferite grupe de

constante și variabile identificabile în creația muzicală universală, o teorie cu aplicaţie în

analiza comparată a lucrărilor, din perspectiva originalităţii la nivel de limbaj, parametri,

estetică, sintaxă și construcţie, caracteristici stilistice ale compozitorilor postmoderni, sau

preliminariile pentru teoretizarea unei estetici personale (cea a memoriei eterne), precum și a

tehnicii umbrelor captive, constituie tot atâtea instrumente de investigație, ce pot genera, în

funcție de obiectul asupra căruia vor fi îndreptate și de priceprea utilizatorului, noi posibilități

de aplicare.

Autor: Dumitrescu, Eugen

Titlul: Suita pentru pian la patru mâini în tradiţia muzicală occidentală

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 12.01.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea Suita pentru pian la patru mâini în tradiția muzicală occidentală propune o

incursiune în evoluția suitei instrumentale în literatura pentru pian la patru mâini, în trei

curente stilistice distincte romantism, impresionism și muzica românească. Cercetarea

pornește de la premisa suitei ca gen muzical ce permite duo-ului pianistic corespondențe

stilistico-interpretative sincretice generatoare de o tehnică pianistică diversă, care pune

accentul pe omogenitatea și diversitatea sonoră ce impune utilizarea tuturor resurselor

instrumentale. Autorul subliniază particularitățile stilistice prin analiza aplicativă amănunțită

cu o abordare a limbajului de natură semiotică, hermeneutică și fenomenologică, ce surprinde

aspecte agogice, dinamice, armonice, de frazare, timbru, culoare, pedalizare, gest

Page 10: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

10

interpretativ, arhitectură și estetică muzicală. Considerațiile interpretative sunt desprinse din

bogata activitate scenică a autorului și din cercetarea amănunțită a lucrărilor: II.1. Robert

Schumann Bilder aus Osten op.66, II.2. Gabriel Fauré – Suita Dolly op.56, III.1. Claude

Debussy – Petite suite, III.2. Maurice Ravel – Ma mère l’Oye, IV.1. George Enescu –

Pastorală, Menuet trist și Nocturnă, IV.2. Constantin Silvestri - Jocuri populare din

Transilvania op.4. În subcapitolul V.2. Proiecții metodice este prezentat un demers pedagogic

aplicat Sonatei de Francis Poulenc. Lucrarea este însoțită de înregistrări din concert ale

autorului.

Autor: Dragnea, Răzvan-Victor

Titlul: Evoluţia post-beethoveniană a genului de sonată pentru pian

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 12.01.2012

Scurtă prezentare:

Teza de doctorat are ca obiect al cercetării evoluția sonatei pentru pian, privită ca formă, gen

și stil de la modelul beethovenian până la creația contemporană. Am urmărit transformările

structurale, de limbaj și de gândire muzicală oglindite în formele unui număr de șase sonate

alese pentru a fi analizate, socotite reprezentative pentru evoluția genului de-a lungul

ultimelor două secole, pornind de la ipoteza de lucru că acesta este strâns legat de

transformările care au avut loc în formele și limbajele muzicale: Sonata în si minor de Franz

Liszt S 178, Sonata I în fa# minor op. 24 de George Enescu, Sonata de Béla Bartók BB 88,

Sonata a V-a în fa# major op. 53 de Alexandr Scriabin, Sonata a VIII-a în Si bemol major op.

84 de Serghei Prokofiev și Sonata a II-a de Pierre Boulez. Dintre cele nouă capitole, primul

prezintă o sinteză a evoluției istorice și sociale a muzicii pentru pian, incluzând și dezvoltarea

instrumentului și apariția sălilor de concert, următoarele patru sunt destinate analizei propriu-

zise, urmată de un capitol de sinteze care include rezumatul și o proiecție metodică asupra

Sonatei I în fa# minor op. 24 de George Enescu. Bibliografia, cuprinzând titluri semnificative

atât pentru analiza muzicologică detaliată cât și pentru abordări sintetice stilistice, semiotice și

hermeneutice precum și cele 247 de note sunt repere relevante pentru stadiul cunoașterii

actuale a problematicii tezei. În ultimul capitol prezint un număr de înregistrări personale

legate de subiect reprezentând o parte a unui repertoriu extins, prezentat în manifestări

artistice recunoscute pe plan național și internațional.

Page 11: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

11

Autor: Georgescu (căsătorită Micu), Cristina-Loredana

Titlul: Aspecte ale problematicii artei corale româneşti reflectate în creaţia de

gen a compozitorului Dan Buciu

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 26.06.2012

Scurtă prezentare:

Teza este structurată în 3 capitole ample încadrate de argument şi concluzii, reuşind să

surprindă complexitatea universului stilistic al compozitorului Dan Buciu, prin prisma creaţiei

corale. Lucrarea îşi propune să prezinte muzica corală a compozitorului român Dan Buciu, din

perspectivă dirijorală, să descopere particularităţile creaţiei corale şi să analizeze principiile

dirijorale folosite în stilistica interpretării lucrărilor corale reprezentative, din creaţia

compozitorului. Aria de investigare a fost delimitată de rezultatele experienţei personale şi

desprinsă din activitatea dirijorală şi pedagogică, ce au permis abordarea creaţiei corale a

compozitorului în cunoştinţă de cauză. Lucrarea susţine necesitatea îmbinării tehnicii

dirijorale cu descifrarea înţelesurilor profunde din construcţia componistică. Am ales lucrări

reprezentative din creaţia corală a compozitorului Dan Buciu, pe care le-am analizat cu

minuţiozitate, stabilind conexiuni profunde între naţional şi universal, precum şi răspunsul

particular al compozitorului la problemele generale ale creaţiei din această perioadă. Sunt

redate modalităţile de utilizare a sintaxelor şi structurilor muzicale în descoperirea aspectelor

particularizante, ritmice, metrice, agogice, intonaţionale, dinamice şi timbrale, pentru a

extrage apoi esenţele caracteriale şi a pătrunde în universul profund al trăirilor muzicale.

Autor: Ionescu, Irina

Titlul: Aspecte stilistice şi de realizare interpretativă în melodiile lui Gabriel

Fauré

Coordonator: Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu

Data susţinerii: 19.12.2012

Page 12: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

12

Scurtă prezentare:

Prezenta lucrare înfăptuiește identificarea, definirea și stabilirea reperelor, a procedeelor și

mijloacelor de expresie care pot duce la conturarea unui stil interpretativ de înaltă valoare

artistică a melodiilor lui Gabriel Fauré. Aspectele pe care le surprinde sunt atât de ordin

stilistic, proprii repertoriului vocal francez și în particular fauréean, cât și de natură

interpretativă. Pe parcursul tezei am urmărit o primă latură sau direcție de cercetare muzical-

teoretică și o a doua subiectivă, conținând în principal acumulările și observațiile personale,

dar și pe cele ale altor interpreți, cu sublinierea soluțiilor noi pe care le propunem și cu

argumentarea acestora. Specificitatea realizării interpretative a genului ia naștere din existența

primordială a unei expresii poetice intim-conţinute, la această premiză adăugându-se varii

precizări cu același grad de importanță, ce țin de abordarea tehnică, pragmatică a cântului în

limba franceză, de dificultățile și particularităţile fonetice şi lingvistice întâlnite, de relația

dintre textul poetic și cel muzical și nu în ultimul rând de dialogul muzical existent între cele

două instrumente cu contribuții egale în interpretarea melodiilor franceze: vocea și pianul.

Autor: Jinga, Daniel-Nicolae

Titlul: Reprezentanţi ai creaţiei corale a capella româneşti la sfârşitul secolului

al XX-lea şi începutul secolului al XXI-lea - Tehnici de construcţie corală şi

conducere dirijorală

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 21.03.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea este structurată în trei capitole. Primul capitol trasează diacronic un cadru de apariție și

dezvoltare a muzicii corale românești, din punct de vedere componistic și interpretativ. Al doilea

capitol conține date despre contextul general de dezvoltare a muzicii corale contemporane românești,

analizând felul în care aceasta se încadrează în patrimoniul univesal al coralisticii. Al treilea capitol

analizează structural și interpretativ, zece lucrări corale contemporane alese din repertoriul autorului

tezei, și se încheie cu un scurt subcapitol dedicat concluziilor. Lucrarile analizate sunt: Strigături II

(1994-Adrian Iorgulescu); Vocile nopții (2010-Adrian Pop); Rugă și Jubilație (2000-Dan Buciu):

Stabat Mater (1999-Dan Dediu); Toccata Vals (2011-Diana Vodă-Nuțeanu); Tatăl Nostru (1996-Irina

Odăgescu-Țuțuianu); Assemblages (2003-Irinel Anghel); Melancolie (2010-Petru Stoianov); Focuri de

primăvară (2008-Christian Alexandru Petrescu); Trei madrigale pe versuri de Mihai Eminescu (2002-

George Balint) În final, capitolul de anexe biografice și de creație, completează exhaustiv datele

Page 13: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

13

referitoare la autorii lucrărilor analizate. Teza are anexat un CD audio, ce cuprinde cinci dintre

lucrările enumerate mai sus, în interpretarea corului Accoustic-dirijor Daniel Jinga.

Autor: Lupeş, Cristian-Călin

Titlul: Parametrii ştiinţifici ai interpretării dirijorale

Coordonator: Prof.univ.dr. Liviu Dănceanu

Data susţinerii: 05.12.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea îşi propune abordarea fenomenului muzical interpretativ, sub un aspect mai deosebit,

acela al fenomenologiei lui Segiu Celibidache. Lucrarea este structurată în 4 capitole. Primul

capitol abordează ANALIZA STILURILOR DIRIJORALE, privite comparativ, ale unor

personalităţi din domeniu, cunoscute personal, prin practică, (Haitink, Blomstedt, Mandeal,

Bacs, Andreescu). Al doilea capitol se axează pe PRESIUNEA ELEMENTELOR

CIRCUMSTANŢIALE ALE ACTULUI RESTITUTIV - Timpul, Spaţiul, Mişcarea.

Capitolul al treilea - RETORICA BIZANTINĂ ŞI FENOMENOLOGIA LUI SERGIU

CELIBIDACHE - ne prezintă evoluţia teoriilor retoricii, din Antichitate până în zilele noastre,

cu accente pe retorica muzicală (prin prisma muzicii bizantine şi gregoriene) până la

Fenomenologia lui Celibidache (un nou tip de gândire muzicală). Ultimul capitol - SINTEZA

ANALIZELOR MUZICALE - este o însumare a diferitelor tipuri de analiză în vederea unei

cât mai exhaustive cunoaşteri a unei lucrări muzicale.

Autor: Marghita, Ioana-Maria

Titlul: Categorii ale comicului în teatrul muzical românesc şi german din a

doua jumătate a secolului XX

Coordonator: Prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu

Data susţinerii: 30.01.2012

Scurtă prezentare:

Teza de doctorat îşi propune abordarea unei problematici delicate, cea a comicului în muzică

şi mai ales a ipostazelor sale într-un repertoriu contemporan, teatrul liric românesc şi german

din a doua jumătate a secolului XX. Având în vederea interdisciplinaritatea demersului, în

conturarea temei a devenit importantă şi creionarea cadrului teoretic al categoriei comicului şi

Page 14: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

14

a formelor sale de manifestare. Legătura dintre diferitele aspecte ale comicului şi evoluţia

artei sonore se dovedeşte una strânsă. În urmărirea sa pe firul istoriei s-a preferat parcursul

cronologic şi geografic, reliefându-se principalele genuri muzicale în care comicul s-a

manifestat, cu o semnificativă pondere acordată operei, dat fiind subiectul prezentei teze.

Teatrul muzical contemporan în general şi cel comic în special oferă imaginea unei continue

pendulări şi interacţiuni între vechi şi nou, progres şi tradiţie. O panoramă asupra operei

comice a secolului XX înregistrează potenţarea factorului critic, a satirei sociale şi a

invectivei metaforice la adresa unei realităţi resimţite colectiv ca fiind profund alterată.

Aceasta este una dintre ideile care s-a evidenţiat, de altfel, în mod pregnant pe parcursul

lucrărilor analizate, care au constituit o selecţie a câtorva opere româneşti şi germane

reprezentative pentru a doua jumătate a secolului XX.

Autor: Micuţă, Mihaela

Titlul: Octav Enigărescu, o personalitate a scenei lirice

Coordonator: Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu

Data susţinerii: 23.02.2012

Scurtă prezentare:

Monografia structurată pe cinci capitole, cercetează elementele biografice, activitatea artistică

și arta interpretativă a baritonului Octav Enigărescu, analizează estetica profilului său tehnico-

expresiv, urmărind parametrii vocalității sale și a stilului abordat. De asemenea, în monografie

găsim și o istorie informală a teatrelor de opere în care a evoluat ca angajat al acestora,

precum și o prezentare a „Pleiadei de aur”a baritonilor care îl însoțesc în demersul

interpretativ în a doua jumătate a secolului XX. Teza evidențiază concepția maestrului despre

cânt și interpretare, pedagogie și artă scenică, cercetează implicarea muzicianului în viața

culturală a Târgoviștei, precum și moștenirea pe care ne-a lăsat-o pe plan național și

internațional (înregistrări, discografie, discipoli) și numeroasele ecouri în presă privind

performanțele vocale ale maestrului.

Autor: Mihăilescu, Alexandru-Dragoş

Titlul: Aspecte ale stilisticii schubertiene în creaţia pentru pian la patru mâini

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Page 15: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

15

Data susţinerii: 19.10.2012

Scurtă prezentare:

Argumentul prezintă interesul autorului pentru repertoriul pentru pian la patru mâini din creaţia lui

Franz Schubert, interpretat în recitaluri, în ţară şi străinătate în formaţia Duo Mihăilescu. Capitolul I al

tezei este dedicat prezentării creaţiei pentru duo de pian a compozitorului. În capitolul II. sunt

prezentate detaliat, prin analize interpretative amănunţite, unele din cele mai reprezentative lucrări.

Capitolul III se refera la trăsături ale stilisticii schubertiene, elementele de limbaj muzical analizate

fiind: 1. formulele ritmice cu valoare semantice, 2. planul tonal cu armonii și modulaţii specifice şi 3.

melodica schubertiană. Capitolul IV este capitolul sintezelor, în care se prezintă atât elemente de

stilistică prezente în repertoriul pentru duo de pian, cât şi maniera pianistică de abordare a acestora. În

demersul interpretativ, particularităţile stilistice ale compozitorului se reliefează din ce în ce mai

pregnant în conştiinţa interpreţilor, diversitatea devenind unitate, unitatea având substratul bogatei

diversităţi. Concluziile prezintă concentrate legătura dintre stilistica schubertiană şi felul în care se

reflectă ea în actul interpretativ, din perspectiva ansamblului de duo de pian. Înregistrările pe CD şi

DVD anexate sunt o componentă importantă a proiectului de cercetare, fiind rodul căutărilor şi

înglobând descoperirile generate de parcursul interpretativ efectiv şi soluţiile date de sursele

documentare consultate.

Autor: Moisin, Tudor Octavian Nicolae

Titlul: Repere stilistice interpretative în lucrările pentru orgă solo ale

compozitorilor români din secolul al XX-lea

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 22.02.2012

Scurtă prezentare:

Teza urmăreşte repere stilistice interpretative în lucrările pentru orgă solo ale compozitorilor

români din secolul XX. Lucrarea conţinând 214 pagini, 100 exemple muzicale şi diagrame,

are opt capitole: I: motivaţia temei alese, II-V: analiza stilistică interpretativă a 10 lucrări

pentru orgă solo scrise de compozitori diferiţi, într-o succesiune cronologică: autori

clasicizanţi - Achim Stoia – Coral variat (1936), Valentin Gheorghiu - Coral şi fugă în Do

major (1946), Franz Xaver Dressler -Trei preludii de coral contrapunctice (1956), autori

neoclasici -Andreas Porfetye -Toccata, coral şi fugă (1957), Irina Odăgescu -Passacaglia

(1960), Dinu Petrescu –Sonata (1964), autori neomodali: Vasile Iliuţ- Sonata (1970), Anatol

Vieru -Chaconna (1983), Christian Berger -Strofe pentru orgă (1986), autori post moderni:

Page 16: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

16

Dan Dediu-Passacaglia cathoptrica (1994).VI: sinteze (rezumatul tezei în limba

română/engleză), proiecţii metodice, VII: note, VIII: bibliografie. S-a folosit o metodă

propusă de Prof. Univ. Dr. Şerban Soreanu vizând aspecte morfologice cu trei repere: melodic

(figuri melodice şi metroritmice), armonic (acorduri/agregate armonice tonale /modale),

formal (arhitectura), aspecte sintactice pe trei nivele cu trei repere fiecare: fizic (agogica-

dinamica-frazarea), ideatic (semantica, hermeneutica, fenomenologia), spiritual – superior

(estetica, axiologica, credinţa - crezul artistic).

Autor: Ouatu, Raluca-Elena

Titlul: Ipostaze pianistice în stilul romantic al compozitorilor Robert Schumann

şi Johannes Brahms

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 15.11.2012

Scurtă prezentare:

Capitolul I urmăreşte ambianţa socio-culturală şi istorică în care circulaţia ideilor filozofice

şi-au pus amprenta asupra artelor în Germania. Capitolul II este dedicat lui Schumann şi îl

prezintă pe compozitor ca fiind o personalitate complexă cu o deosebită aplecare asupra

poeziei, prezintă ipostaza solistică a pianistului oglindită în Carnavalul op.9 conţinând o

analiză amănunţită a acestuia, se apleacă asupra tainei acompaniamentului reflectată în ciclul

de lieduri Dichterliebe, reliefând legătura textului cu muzica şi descifrează tainele măştilor şi

ale simbolurilor caracteristice compozitorului. Capitolul III expune caracteristicile principale

ale lui Johannes Brahms - simfonismul şi minuţiozitatea detaliilor, analizează trio-ul op.40

prin prisma dedicaţiei deosebite pe care Brahms a avut-o asupra desăvârşirii genului cameral

prin îmbinarea sonorităţilor timbrale diferite, reliefează valoarea semantică a lucrării şi

prezintă analiza Concertului nr.2 urmărind atât valenţele solistice ale pianistului, cât şi cele

camerale şi simfonice ale scriiturii. Capitolul IV este dedicat sintezelor şi este format din

grafice şi tabele în care sunt prezentate elementele definitorii în construcţia celor patru opere

analizate. Subcapitolul IV.3 este dedicat proiecţiilor metodice oglindite în fiecare dintre cele

patru ipostaze pianistice. Capitolul V este unul de note, iar capitolul VI cuprinde bibliografia.

Page 17: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

17

Autor: Podobinschi, Olga (Republica Moldova)

Titlul: Repere pianistice în creaţia lui Serghei Prokofiev

Coordonator: Prof.univ.dr. Şerban Dimitrie Soreanu

Data susţinerii: 16.11.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea are ca obiect de analiză creaţia pentru pian a compozitorului Serghei Prokofiev. În

paginile tezei sunt analizate, în detaliu, elementele importante care contribuie la o mai bună

înţelegere a textului muzical, dar şi soluţiile interpretative inerente redării mesajului transpus

în sunete de către compozitor. Teza este structurată în şapte capitole. Capitolul I -

Prolegomene - tratează succint aspecte ale formării şi ale evoluţiei artistice parcurse de

compozitorului Serghei Prokofiev, în contextul socio-cultural al primei jumătăţi din secolul

XX. Sunt prezentate trăsăturile stilistice şi aspecte de limbaj muzical în creaţia pentru pian,

alături de o expunere detaliată despre repertoriul şi specificul pianistic. Capitolele II, III şi IV

conţin analize morfo-sintactice şi interpretative detaliate ale pieselor din repertoriul solistic,

concertant şi cameral: Sarcasme pentru pian op.17 – ciclu de cinci miniaturi; Sonata a VI-a

pentru pian în La major, op.82; Concertul nr.1 pentru pian şi orchestră în Reb major, op.10;

Sonata pentru flaut şi pian în Re major, op.94. Capitolul V sintetizează ideile dezbătute în

capitolele precedente, prin intermediul tabelelor şi graficelor. Tot aici se regăsesc rezumatul

lucrării în limba engleză şi proiecţiile metodice aplicate pe piesa Vals din ciclul Muzică

pentru copii op.65. Acestora li se adaugă Capitole VI şi VII, care conţin Note, respectiv

Bibliografie.

Autor: Puiu, Ana-Maria

Titlul: Dimensiuni estetice şi stilistice în creaţia corală a secolelor XIV - XV

Coordonator: Prof.univ.dr. Alexandru Leahu

Data susţinerii: 30.10.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze dezvoltarea gândirii muzicale, a tehnicilor de

creaţie, religioasă şi laică, precum şi rezonanţa acestora în timp asupra dezvoltării ulterioare a

artei sunetelor, ghidându-ne după viziunea muzicologului William E. Brandt. Pe parcursul

celor patru capitole vor fi relevate rând pe rând: stilurile şi evoluţia muzicii medievale,

Page 18: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

18

consemnate cu precădere în fascinantele manuscrise ale vremii; perioada Ars Nova, subliniind

importanta contribuţie a lui Philippe de Vitry, ca fondator al limbajului muzical actual;

genurile şi formele specifice epocii; influenţele intervalului de terţă perceput ca şi consonanţă

asupra muzicii europene; şcoala franco-flamandă ca racord esenţial între epoca medievală şi

renascentistă, în centrul atenţiei situându-se creaţia lui Josquin de Prés; ultimul capitol va trata

problematicile legate de teorie şi notaţie, alături de relaţiile muzicii secolelor XIV-XV cu

celelalte arte medievale, în virtutea valorilor filozofice şi estetice ale timpului.

Autor: Răducanu, Florentin

Titlul: Improvizaţia muzicală între libertate şi control – Jazz ecumenica

Coordonator: Prof.univ.dr. Dan Dediu

Data susţinerii: 21.11.2012

Scurtă prezentare:

Intenţia acestei teze este exprimată chiar în titlu: Improvizaţia muzicală între libertate şi

control – Jazz Ecumenica. Ceea ce mi-am propus este o “rezolvare” practică a dihotomiei

dintre empiric şi ştiinţific în actul creaţiei muzicale de tip improvizatoric. În DEX, ediţia

1998, termenul dihotomie este explicat ca “o diviziune în două părţi a unui concept, fără ca

acesta să-şi piardă înţelesul iniţial. În cazul nostru, conceptul – rădăcină este creaţia muzicală

cunoscută sub numele de “artă componistică”. Ramificaţiile acestui concept sunt în acest caz:

1. creaţia muzicală spontană – improvizaţia 2. creaţia muzicală elaborată de natură

improvizatorică – compoziţia. Pentru a „demonstra” axioma : varianţia = improvizaţia =

muzica, am realizat o incursiune în istoria muzicii cu scopul de a evidenţia elementele

improvizatorice în cultura hindusă, creaţia lui J.S.Bach, formele improvizatorice ale barocului

muzical şi, într-un capitol separat, am detaliat tehnica improvizatorică în jazz. Toate aceste

aspecte ale creaţiei musicale spontane sunt aplicate în creaţiile proprii, poemul de jazz

simfonic, „Jazz Ecumenica” fiind produsul conceptului de fuziune între jazz şi muzica

simfonică. Concluzia acestei teze este că limbajul muzical are un cod universal, de-a lungul

timpului, muzicienii iniţiaţi găsind calea de readucere la unitate prin diverse metode şi moduri

originale de exprimare.

Page 19: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

19

Autor: Roşu, Adrian

Titlul: Vocea de bariton în opere verdiene. Analiza muzicală şi interpretativă a

rolului Rigoletto

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 07.12.2012

Scurtă prezentare:

Alegerea temei care face obiectul prezentei tezei a avut o motivaţie multiplă: formaţia de

interpret a autorului/subsemnatului, ca absolvent al specializării Canto (denumită ulterior

Interpretare muzicală-canto) din cadrul Facultăţii de Arte a UOC; durata studiilor: 5 ani

(1999 – 2004); specializarea masterală în canto, la Universitatea de Arte « George Enescu »

din Iaşi (2005 – 2007); preferinţa pentru creaţia lirică italiană şi îndeosebi cea verdiană, în

centrul căreia am plasat mereu opera Rigoletto a cărei impresionantă dramaturgie se ţese în

jurul celui mai complex (după opinia mea) şi mai fascinant personaj din întreaga literatură

muzicală de gen; formaţia de teoretician a autorului / subsemnatului, ca absolvent al

specializării Pedagogie muzicală din cadrul Facultăţii de Arte a UOC; durata studiilor : 5 ani

(2000 – 2005). Această a doua formaţie mi-a înlesnit abordarea şi prezentarea subiectului la

nivelul presupus de studiile doctorale.

Autor: Rotaru, Diana

Titlul: Transa recentă şi principiul repetiţiei în muzica nouă

Coordonator: Prof.univ.dr. Dan Dediu

Data susţinerii: 21.03.2012

Scurtă prezentare:

În muzica ritualică, exacerbarea repetiţiei induce sau conduce efectul de transă extatică. Mi-

am pus întrebarea dacă această transă ar putea fi realizată şi în muzica cultă, aşa-zis “savantă”

a timpurilor noastre şi prezenta teză de doctorat este rezultatul demersului meu de cercetare în

acest sens. Am selectat pentru analiză patru compozitori, patru ipostaze diferite ale “transei

recente”: Steve Reich, György Ligeti, George Crumb şi Salvatore Sciarrino. Menţionez că

aceste muzici nu sunt în sine neaparat muzici de transă, ci mai degrabă conţin potenţialitatea

creerii efectului de transă. Nu în ultimul rând, am făcut o paralelă între aceste tehnicile

repetitive identificate în lucrările acestor compozitori şi propria mea creaţie, unde am şi

Page 20: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

20

încercat să sintetizez unele dintre ele şi am conceput o serie de lucrări muzicale dintre care

ultima, Hypnagogia, a fost scrisă special pentru prezenta teză. Am încercat să schiţez extrem

de sumar diversitatea imensă a muzicilor ce pot fi integrate conceptului de transă recentă.

Este vorba despre o direcţie posibilă a muzicii noi, o direcţie pe care personal o consider

necesară în contextul actual - şi extrem de interesantă. Interesantă pentru că păstrează o

anumită umanitate a limbajului sonor, o emoţie fundamentală a faptului muzical, o

reîntoarcere la funcţia primordială a muzicii adaptată la timpurile actuale.

Autor: Scaloi (căsătorită Velescu), Iliana

Titlul: Réti şi Lendvai – Metode de analiză muzicală aplicate în Sonatele pentru

pian de W.A.Mozart

Coordonator: Prof.univ.dr. Valentina Sandu-Dediu

Data susţinerii: 14.12.2012

Scurtă prezentare:

Teza vizează investigarea lucrărilor menționate din perspectiva a două noi metode de analiză,

cristalizate în a doua parte a secolului XX. Lucrarea este construită pe două direcții

corespondente metodelor de analiză și cuprinde patru capitole precedate de o introducere, în

care sunt prezentate și alte metode de analiză dezvoltate în această perioadă. Prima direcție

are în vedere descrierea instrumentelor de analiză definite de Ernő Lendvai, insistând asupra

principiului proporțiilor prin secțiune de aur. Sunt analizate apoi părțile întâi ale sonatelor

pentru pian de W. A. Mozart, cu intenția descoperirii unor posibile asocieri ale structurii

arhitectonice cu raportul secțiunii de aur. A doua direcție o reprezintă tratarea și adaptarea

metodelor de analiză fundamentate de Rudolph Réti. Aceasta se concretizează pe de o parte,

prin realizarea unui ghid de analiză, iar pe de altă parte, prin analiza unor sonate în care este

aplicat acest tipar de investigație muzicală, justificând astfel ideea dezvoltării motivice și a

concepției procesului tematic în muzică.

Autor: Simon, Diana-Iulia

Titlul: Sacrificiu cristic şi Catharsis în Pasiuni ale secolelor XX şi XXI.

Perspectivă analitică asupra unor lucrări aparţinând compozitorilor Paul

Page 21: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

21

Constantinescu, Krzysztof Penderecki, Arvo Pärt, Osvaldo Golijov şi Diana-

Iulia Simon

Coordonator: Prof.univ.dr. Dan Dediu

Data susţinerii: 15.11.2012

Scurtă prezentare:

Demersul de față își propune să investigheze fenomenul catharsisului prin intermediul temei

fundamentale a religiei creștine: sacrificiul cristic. În abordarea acestui subiect complex s-a

pornit de la o cercetare teoretică interdisciplinară (ce vizează domenii precum filozofia,

literatura, dramaturgia, psihologia, pictura și muzica) pentru a se ajunge la conceperea unui

opus muzical: lucrarea Patimile Mântuitorului – Cantată sacră pentru cinci soliști și

orchestră de cameră. Primul capitol al tezei, Privire sintetică asupra conceptului de

catharsis, urmărește evoluția conceptului din antichitatea greacă și până în perioada

contemporană. Capitolul al doilea, Sacrificiul cristic, temă recurentă în artă, se concentrează

în special pe dezvoltarea subiectului în istoria muzicii. Capitolul al treilea, Repere analitice

contemporane, propune o analiză detaliată a unor opusuri religioase contemporane

(aparținând compozitorilor Paul Constantinescu, Krzysztof Penderecki, Arvo Pärt și Osvaldo

Golijov) pentru a se sistematiza în capitolul al patrulea al tezei, Câteva concluzii, posibile

modalități contemporane de potențare a subiectului. Capitolul al cincelea conține o succintă

analiza a lucrării proprii Patimile Mântuitorului – Cantată sacră pentru cinci soliști și

orchestră de cameră.

Autor: Sinaci, Radu-Lucian

Titlul: Suitele pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach - Surse

editoriale, ediţii comparate, repere interpretative -

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 27.09.2012

Scurtă prezentare:

Lucrarea de faţă este structurată în şapte capitole după cum urmează: Capitolul I - Încadrarea

componistică a Suitelor pentru violoncel Solo în creaţia lui J.S.Bach - cuprinde date

referitoare la definirea temporală a creaţiei celor şase Suite pentru violoncel Solo, dar şi

relaţia componistică a lucrărilor pentru violoncel Solo cu alte compoziţii pentru instrumente

Page 22: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

22

neacompaniate; Capitolul al II-lea tratează autenticitatea textului muzical în lipsa unui

manuscris care să poarte semnătura lui J.S.Bach. De asemenea sunt propuse sursele

alternative care vor constitui reperul textului muzical; Capitolul al III-lea conţine analiza

comparată a surselor enumerate în capitolul anterior, cu menţionarea şi discutarea diferenţelor

în ordinea apariţiei. Capitolul al IV-lea – Evoluţia textului muzical al Suitelor pentru

violoncel Solo, în ediţiile tipărite între anii 1824-1977; Capitolul al V-lea – Repere tehnice şi

interpretative - are ca temă centrală comparaţia dintre violoncelul şi interpretarea barocă faţă

de violoncelul şi interpretarea contemporană; Capitolul al VI-lea – Evoluţia interpretativă a

Suitelor pentru violoncel Solo de J.S.Bach în secolul al XX-lea – propune o reevaluare a

curentelor interpretative care au marcat secolul trecut prin prisma violonceliştilor care au fost

promotorii acestora; În Capitolul al VII-lea sunt formulate Concluziile finale.

Autor: Smărăndescu, Săndel

Titlul: Creaţia pentru contrabas în muzica românească din secolul XX până

astăzi

Coordonator: Prof.univ.dr. Liliana Rădulescu

Data susţinerii: 29.10.2012

Scurtă prezentare:

Demonstrația dezvoltată în prezenta lucrare evoluează pe două coordonate fundamentale: un

comentariu critic privitor la conținutul partiturilor alese de către autor (componente de

morfologie și sintaxă ale textului muzical și valențele lor expresive) și enunțarea/descrierea

unor procedee tehnice instrumentale specifice contrabasului cu ajutorul cărora se pot produce

o serie de efecte timbrale-tradiționale sau extensive – în măsură să amplifice plaja emisiilor

sonore ale acestuia. În selecționarea creațiilor muzicale analizate a primat criteriul

diversității tehnicilor de scriitură componistică dublat de cel al subiectivismului autorului (au

fost preferate opusurile pe care le-a interpretat sau înregistrat) însumându-se astfel un număr

de 14 partituri. În textul acestora se regăsește o multitudine de efecte timbrale de ecou

tradițional sau insolit-contemporan care sunt cu minuțiozitate detaliate pe parcursul tezei. Pe

lângă observațiile punctual tehnice, în finalul lucrării sunt inserate unele concluzii legate de

nevoia cunoașterii cât mai aprofundate, de către compozitorii moderni, a resurselor de emisie

tipice contrabasului și, în egală măsură, a creșterii încrederii interpreților în valoarea estetică

reală a creațiilor muzicale apărute în zilele noastre.

Page 23: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

23

Autor: Stan, Victoria

Titlul: Tipologii idiomatice în concertele pentru flaut din secolul XVIII şi

originalitatea lui Carl Philipp Emanuel Bach în epoca sa

Coordonator: Prof.univ.dr. Nicolae Brânduş

Data susţinerii: 28.06.2012

Scurtă prezentare:

Această lucrarea prezintă termenul de stil idiomatic muzical, recent introdus în muzică şi puţin

cunoscut la noi. Este un termen preluat din limbajul vorbit şi desemnează un stil de scriitură ce s-a

manifestat în secolul XVIII, secol în care muzica instrumentală devine independentă de cuceririle

stilistice vocale. Potrivit acestui stil, compozitorul nu mai concepe muzica într-un mod abstract,

cum s-a obişnuit pînă la sfîrşitul secolului XVII, ci ţine cont de performanţele tehnico-expresive

ale interpretului şi de construcţie ale instrumentelor. Termenul pune accentul pe o “specializare

instrumentală” ce s-a afirmat pe întreg parcursul secolului XVIII. Sunt analizate aici concertele lui

Carl Philipp Emanuel Bach din punct de vedere al structurii gramaticale şi sunt aduse numeroase

informaţii şi date istorice care permit o mai bună înţelegere a strategiilor ce au stat la baza

compoziţiei (fiind utile reconstruirii sistemului de valori culturale).

Autor: Stoica, Cornelia

Titlul: Dimensiunea coloristică a muzicii sub specia feericului în componistica

românească a secolului XX

Coordonator: Prof.univ.dr. Alexandru Leahu

Data susţinerii: 16.10.2012

Scurtă prezentare:

Teza circumscrie și totodată înglobează creația muzicală românească cu tematică coloristică

sub specia feericului în evoluția conceptelor artistice, a orientărilor estetice și a doctrinelor

filozofice de răsunet din Europa ultimelor două secole. Cele trei părți ale lucrării (Partea I:

Considerații psihologice și estetico-filozofice privitoare la relația dintre sunet și culoare;

Partea a II-a: Feericul în cultura muzicală europeană, în secolele XIX-XX; Partea a III-a:

Creația muzicală românească sub specia coloristicii și a feericului) creează o panoramă a

stilurilor și limbajelor muzicale aflate într-o permanentă și fecundă conexiune cu literatura,

Page 24: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

24

poezia, pictura, estetica, psihologia, filozofia etc., din care s-au născut lucrări perene pentru

cultura autohtonă, cu remarcabile aprecieri în viața mondială de concert. Lucrările cu tematică

feerică sunt analizate prin prisma unor repere precum: cromatologie, colorosemantică,

sinestezie, pictural, imagine muzicală, programatism etc., în care se înscriu și creațiile culte

românești, cele mai actuale oferind modele de creație pe baza eterofoniei, muzicii

morfogenetice, folclorului planetar, tradițiilor rituale și magice etc.

Autor: Ştefan, Constantin-Răzvan

Titlul: Stihirile dogmatice ale vecerniei sâmbetelor Octoihului. Tradiţia

muzicală (din secolul XI până în prima jumătate a secolului XIX) şi aspecte

liturgice

Coordonator: Prof.univ.dr. Sebastian Barbu Bucur

Data susţinerii: 17.12.2012

Scurtă prezentare:

Teza de doctorat are ca obiect elaborarea unui studiu interdisciplinar, cu privire la stihirile

Dogmatice, atribuite Sf. Ioan Damaschinul. Lucrarea este structurată în trei capitole mari,

cuprinzând, în final Bibliografia. În Partea I, numită generic Perspective liturgice, este

studiată modalitatea prin care stihirile dogmatice au fost încadrate în rânduiala slujbei

Vecerniei, urmărindu-se, în paralel, şi istoricul rânduielii Vecerniei- fundamentat pe

observarea evoluţiei Tipikoanelor (rânduieli de slujbe) şi încadrarea Dogmaticilor în codicii

litturgici. Partea a II- a Perspective istorice, stilistice şi codicografice reliefează activitatea

compozitorilor şi exighisitorilor melodiilor Dogmaticilor, evidenţiind-se totodată aspectele

stilistice şi tradiţia melosului lor, fundamentate codicografic pe un aşa-numit Catalog al

Dogmaticilor (manuscrise muzicale bizantine din Ţară şi din străinătate). Partea a III- a care

încheie lucrarea abordează Analiza criterială a melosului stihirilor dogmatice anastasime ale

celor 4 ehuri autentice şi ale celor 4 plagale din creaţia autorilor români de după 1814

(Macarie, Pann, Ghelasie şi Suceveanu). Bibliografia conţine 4 tipuri de surse totalizând 293

de titluri.

Page 25: Teze de doctorat susţinute în cadrul UNMB 2012

25

Autor: Tomescu, Alexandru-Adrian

Titlul: Johann Sebastian Bach – Sonatele şi Partitele pentru vioară solo,

perspective valorice în interpretare

Coordonator: Prof.univ.dr. Grigore Constantinescu

Data susţinerii: 24.02.2012

Scurtă prezentare:

Johann Sebastian Bach este cel care a purtat Barocul European pe noi culmi, preluând

tendinţele existente în vremea sa şi transpunându-le sub pecetea unui stil propriu. Înclinaţia

lui pentru un anumit gen componistic este dată de factori externi. Dacă în timp ce era angajat

ca organist la Curtea de la Weimar, Bach a compus multe lucrări pentru acest instrument, în

timp ce era angajatul prinţului de Anhalt-Köthen, compozitorul a scris mai multe lucrări

camerale. În fine, în calitate de cantor la Leipzig, s-a dedicat cu deosebire compunerii de

muzică religioasă. Sonatele şi partitele sale sunt lucrări de excepţie prin faptul că sunt în aşa

fel constituite, încât să suplinească lipsa unui acompaniament propriu-zis. Existenţa mai

multor voci presupune crearea unei armonii interioare care impresionează auditorul de secole.

În lucrarea de faţă este propusă analiza minuţioasă a celor Şase Sonate şi Partite pentru vioară

solo, reale capodopere, unele dintre cele mai spectaculoase lucrări compuse pentru vioară.

Aceste opusuri sunt o provocare din punct de vedere tehnic, stilistic şi interpretativ, dar

studiul lor este şi un imperativ, întrucât trebuie să se regăsească în repertoriul oricărui

violonist.