Textul ficţional/literar

-este reprezentarea imaginaţiei scriitorului

-are caracter subiectiv

-scopul: să placă, să atragă cititorul, să-i stimuleze emoţiile, sădezvolte un adevăr general ascuns într-unul particular;să emoţioneze

-are caracter expresiv

-mesajul este codificat prin intermediul mijloacelor stilistice(procedeelor expresive)

-limbajul este format de bogăţie lexicală; sunt folosite cuvinte cu sensconotativ, secundar, figurat (care dau naştere la imagini poetice,întrucât se adresează sensibilităţii); un cuvânt are sensuri multiple,contextual valabile.

Textul nonficţional/nonliterar

-conţine relatarea unor informaţii

-are caracter obiectiv

-scopul: să informeze

-are caracter explicativ

-comunicarea este clară, concisă, fără ambiguităţi; posibilitatea deinterpretare este redusă

-limbajul este un standard, riguros, cuvintele sunt folosite cu sens propriu, denotativ, căpătând valoarea unor concepte; cuvintele suntspecializate, specifice domeniului profesional căruia îi aparţin.

Instantele comunicariiScopul comunicării: informativ sau persuasiv (de convingere), comercial

Instanţele comunicării:

Emiţător – funcţia emotivă/interjecţională (persoana I, exclamaţii, interogaţii)

Receptor – f. persuasivă/conativă (de convingere: pers a II-a, imperative)

Mesaj – f. poetică (totalitatea procedeelor de stil)

Cod (limba) – f. metalingvistică (ex: Alecsandri se scrie cu cs, nu cu x.)

Canal – f. fatică, de menţinere a contacului între E şi R (ex: Alo, mai eşti pe fir?, formulele mediane in basm)

Referent – f. referenţială (realitatea la care trimite textul)

Text literar – fictiv, subiectiv, are f poetică şi f emotivă, nu are f referenţială, cuvintele sunt folosite cu sensuri preponderent conotative

Text nonliterar – nonfictiv, obiectiv, neutru, are f referenţială şi rol informativ, nu are f poetică sau emotivă, cuvinte folosite cu sensuri predominant denotative

Mărcile subiectivităţii: persoana I, a II-a, excalamţii şi interogaţii, exprimarea unor opinii personale, folosirea unor superlative, punctele de suspensie care indică pauze afective.

Particularităţile comunicării orale în conversaţie: folosirea dialogului ca modalitate de expunere, succesiunea întrebare-răspuns, inversarea rolurilor între emiţător şi receptor, enunţuri eliptice, folosirea persoanei I şi a II-a, prezenţa formulelor de adresare, stabilirea unei relaţii familiale/oficiale cu interlocutorul, spontaneitatea.

Particularităţile jurnalului: datarea (aproape)zilnică, persoana I, exprimarea unor emoţii, impresii, gânduri subiective şi intime, tonul confesiv.

Etapele argumentării: formularea tezei/ideii de ansamblu, argumentele, exemplele, concluzia (la care se adaugă conectorii logici prin care se înlănţuie ideile: pe de o parte, pe de altă parte, în primul rând, de altfel, de asemenea, în concluzie)

Calităţile generale ale stilului:

Claritatea – formularea unui mesaj astfel încât să fie uşor înţeles de receptor, deci fără ambiguităţi. (abateri: pleonasm, tautologia, echivoc, obscuritate, galimatias)

Corectitudinea – respectarea tuturor normelor lingvistice impuse de Academia Română (abateri: dezacord, anacolut, solecism)

Puritatea – folosirea formelor literare ale cuvintelor, evitându-se forme regionale, colocviale, populare, arhaice.

Proprietatea – folosirea cuvintelor cu cele mai adecvate sensuri în context (abatere: ceasul staţionează, maşina stă – lipsa de proprietate a termenilor)

Precizia – folosirea riguroasă a materialului lingvistic, astfel încât un maximum de idei să fie formulat cu minimum de cuvinte. (abateri: digresiuni/paranteze).

Calităţi particulare ale stilului: oralitatea, umorul, ironia, eufonia (antonim: cacofonia), varietatea stilistică, demnitatea.

Stilurile funcţionale ale limbii române:

Stil beletristic – în operele literare: are f emotivă şi poetică, are cuvinte folosite cu sensuri conotative ce intră în structura unor figuri de stil, sugestie, expresivitate, ambiguitate, persoana I

Stil colocvial: dialogul ca modalitate de expunere, oralitate, spontaneitate, fraze eliptice, termeni argotici, elemnte de jargon

Stil tehnico-ştiinţific: neutru, obiectiv, impersonal, respectă calităţile generale ale stilului, are rol informativ şi f referenţială, nu are f emotivă sau poetică, la nivel lexical are termeni de specialitate,

neologisme, la nivel gramatical – pluralul auorului (persoana I plural), prezent gnomic, preferinţa pt verbe impersonale, substantive provenite din infinitive lungi (adunare, scădere)

Stil oficial/juridico-administrativ – neutru, obiectiv, impersonal, respectă calităţile generale ale stilului, are rol informativ şi f referenţială, nu are f emotivă sau poetică, la nivel lexical are termeni de specialitate, neologisme, termeni supratextuali abreviaţi (art, cap, alin.), la nivel gramatical – prezent gnomic, preferinţa pt verbe impersonale, substantive provenite din infinitive lungi (aplicare, pedepsire)

Stil publicistic: rol informativ, f referenţială, cuvinte accesibile tuturor, caracter persuasiv, invenţii lexicale (dacă e ştire neutră – obiectiv, impersonal, cuvinte conotative, dacă e pamflet sau parodie – subiectiv, sensuri denotative, f poetică)

ATENŢIE: textele din reviste de specialitate precum Limba şi literatura română , Gazeta de matematică, fizică, chimie sunt în stil tehnico-ştiinţific de popularizare, nu în stil publicistic.

Registrele limbii: popular/cult, oral/scris, colocvial, arhaic, reginal, familial, neologic

Particularităţile descrierii: tehinca detaliului, enumeraţia cu rol descriptiv, preponderenţa substantivelor şi a adjectivelor

Procedee lingvistice cu efect de persuasiune în reclame: exclamaţii, interogaţii, persoana I, omonimia, polisemia, jocuri de limbaj, inventivitate lexicală, verbe la imperativ.

Text narativ – cuprinde mai multe acţiuni, acestea sunt prezentate cronologic şi se află în raport de cauzalitate (decurg unele din altele), apar verbe numeroase, naraţiunea şi dialogul ca modalitaţi de expunere, instanţele textului narativ sunt naratorul, autorul, personajele.

Text descriptiv –descrierea de tip tablou/portret, predomină substantivele şi adjectivele, este subiectivă (dacă sunt descrieri literare) sau obiectivă (dacă sunt descrieri ştiinţifice), apar figuri de stil şi cuvinte cu sensuri conotative (descriere subiectivă) şi cuvinte cu sensuri denotative (descriere obiectivă).