Text Coperta 4 Peca

2
„Suntem puţini, dar venim de la Atena”, spunea Pier Paolo Pasolini despre teatrul european, referindu-se desigur şi la dramaturgi. Dintre cei şi mai puţini, care reprezintă dramaturgia română, Peca Ştefan e unul din motoarele principale ale reactorului care mai mişcă literele spre scenă, indiferent că asta se întîmplă la Bucureşti, New York, Berlin, Baia Mare, Piatra Neamţ, Târgovişte sau Sfântu Gheorghe. Înşiruirea ultimelor patru oraşe nu e deloc întâmplătoare, căci ea reprezintă harta unui traseu pe care dramaturgul, împreună cu regizoarea Ana Mărginean, îl parcurge de câţiva ani încoace, în deja celebrul proiect Despre România, numai de bine. În acest context, îndrăznesc să spun că popasul la Sfântu Gheorghe era aproape inevitabil. Nu numai pentru că, a vorbi despre România numai de bine în capitala Ţinutului Secuiesc e o adevărată provocare, dar şi pentru că locul ales de Ana şi Ştefan e unul în care orice artist, venit să „lămurească” lucrurile, e pândit la tot pasul de pericolul alunecării în clişee, şabloane, prejudecăţi, poncife şi alte lighioane locuitoare în creierul nostru, precum fiarele din pădurea întunecată a lui Dante. Din fericire, atât pentru cei doi cât şi pentru noi, spectatorii, speranţa nu rămâne la intrarea în sala de teatru, ci ne urmează ca o călăuză atentă, desfăcând coaja lucrurilor şi lăsându-ne să descoperim miezul luminos al esenţelor, adesea nevăzute şi neînţelese. Pornind de la realitate spre ficţiune, aşa cum îi stă bine oricărui act artistic autentic, textul lui Peca Ştefan, devenit aproape simultan spectacolul Anei Mărginean, nu ne lasă

description

prezentare carte

Transcript of Text Coperta 4 Peca

Page 1: Text Coperta 4 Peca

„Suntem puţini, dar venim de la Atena”, spunea Pier Paolo Pasolini despre teatrul european,

referindu-se desigur şi la dramaturgi. Dintre cei şi mai puţini, care reprezintă dramaturgia

română, Peca Ştefan e unul din motoarele principale ale reactorului care mai mişcă literele spre

scenă, indiferent că asta se întîmplă la Bucureşti, New York, Berlin, Baia Mare, Piatra Neamţ,

Târgovişte sau Sfântu Gheorghe. Înşiruirea ultimelor patru oraşe nu e deloc întâmplătoare, căci

ea reprezintă harta unui traseu pe care dramaturgul, împreună cu regizoarea Ana Mărginean, îl

parcurge de câţiva ani încoace, în deja celebrul proiect Despre România, numai de bine.

În acest context, îndrăznesc să spun că popasul la Sfântu Gheorghe era aproape inevitabil.

Nu numai pentru că, a vorbi despre România numai de bine în capitala Ţinutului Secuiesc e o

adevărată provocare, dar şi pentru că locul ales de Ana şi Ştefan e unul în care orice artist, venit

să „lămurească” lucrurile, e pândit la tot pasul de pericolul alunecării în clişee, şabloane,

prejudecăţi, poncife şi alte lighioane locuitoare în creierul nostru, precum fiarele din pădurea

întunecată a lui Dante. Din fericire, atât pentru cei doi cât şi pentru noi, spectatorii, speranţa nu

rămâne la intrarea în sala de teatru, ci ne urmează ca o călăuză atentă, desfăcând coaja lucrurilor

şi lăsându-ne să descoperim miezul luminos al esenţelor, adesea nevăzute şi neînţelese. Pornind

de la realitate spre ficţiune, aşa cum îi stă bine oricărui act artistic autentic, textul lui Peca Ştefan,

devenit aproape simultan spectacolul Anei Mărginean, nu ne lasă în starea larvară a simplului

spectator, ci ne obligă să ne implicăm, să alegem, să optăm, pentru că, la urma urmei, ceea ce se

întîmplă pe scenă face parte din viaţa noastră, din trecutul, prezentul şi viitorul comunităţii de

care aparţinem şi de care suntem legaţi mai mult decât ne imaginăm. Ce mai înseamnă astăzi

sfinţenia, faptele bune, empatia şi solidaritatea, care este gustul unei pâini, grele precum

pământul, câte culori mai suntem capabili să distingem, ce face sufletul ascuns într-o fotografie?,

iată doar câteva dintre întrebările pe care Sfântul din Sfântu’ Gheorghe ni le adresează,

invitându-ne la un exerciţiu de luciditate şi sinceritate.

Iubite spectatorule, mingile au fost aruncate!

Radu MACRINICI