Testele obiective.

Ele pun în evidenţă anumite reacţii electrice sau musculare la anumite sunete. Testele obiective dau informaţii utile dar nu complete şi sunt, în general, folosite pentru confirmarea hipoacuziei suspectată prin testele comportamentale sau pentru copiii care nu au reuşit să răspundă la nici un test comportamental.

Testul care pune în evidenţă răspunsul post-auricular miogenetic, când aparatul înregistrează răspunsul reflex al muşchilor din spatele pavilionului urechii la sunetele de o anumită intensitate.

Alt test obiectiv este reacţia acustică a trunchiului cerebral ce poate fi înregistrată ca un potenţial electric datorită faptului că activitatea electrică din creier poate fi testată prin aplicarea unor electrozi, iar la producerea unui anumit sunet impulsurile electrice transmise de la cohlee spre nervii acustici trec şi prin

trunchiul cerebral. Se aplică pe cap trei electrozi, câte unul după fiecare ureche şi unul în frunte; subiectul

trebuie să stea nemişcat sau trebuie să fie adormit şi printr-o cască i se va administra semnale sonore cu frecvenţe de 30 de semnale/sec., iar după 1000 de semnale reacţia apare sub forma unei unde pe ecran. La intensităţi mai mari ale sunetului apar 5 unde notate de la 1 la 5. unda a 5-a este cea mai amplă şi mai folosită pentru măsurarea pragului acustic. Se măsoară intensitatea şi la intensităţi mici, observându-se că pe măsură ce semnalele sonore slăbesc îşi schimbă forma, rămânând vizibilă doar unda a 5-a, ea fiind încă vizibilă la 25 dB (pragul de lucru), întâlnită în cazul unui auz normal.

Un alt test obiectiv esteelectr ocohl eogr am a pentru copii, ei trebuie să fie anesteziaţi pentru a se evita mişcările. Se aplică electrozii pe frunte, pe lobul urechii şi un electrod activ pe timpan. Printr-o cască se transmit stimulii sonori, iar unda numită „potenţial de acţiune” va fi măsurată ca şi la măsurarea reacţiei în trunchiul cerebral. Informaţiile se restrâng la frecvenţe mai mari şi se referă la modificările de la nivelul cohleei şi a nervului acustic, şi nu la urechea externă şi urechea medie. informaţiile obţinute sunt limitate, completând informaţiile din testele comportamentale.

Un alt test obiectiv este tehnica emisiilor oto-acustice. Se introduce o mică celulă, ce produce stimuli sonori, în canalul urechii; un microfon minuscul din celulă va înregistra o reacţie numită ecou cohlear, care apare numai la urechea cu auz normal. O ureche care prezintă o uşoară hipoacuzie nu va mai da această reacţie, ca atare, nu se obţin informaţii cu privire la gradul hipoacuziei. Este o tehnică foarte rapidă, nedureroasă, durează 1-3 minute pentru fiecare ureche în parte. Testul se foloseşte pentru depistarea capacităţii auditive normale la n.n. şi furnizează informaţii despre frecvenţele joase, medii şi înalte ale sunetelor. Tehnica nu dă informaţii despre gradul hipoacuziei şi nici despre cohlee sau despre anumite leziuni la nivelul nervului acustic.

Testarea impedanţeisau audiometria prin impedanţă, este o metodă obiectivă de diagnosticare ce

măsoară funcţionarea urechii medii. Aparatul numit impedanţmetru are trei tubuleţe prin care se introduce aer (presiune) în conductul auditiv şi măsoară flexibilitatea timpanului prin vibraţia oscioarelor. Dacă timpanul are perforaţii sau cicatrici, nu mai are elasticitate, devenind prea flexibil sau prea rigid; flexibilitatea se măsoară ca şi competenţă timpanică.

Impedanţa poate fi reprezentată grafic, numindu-se timpanogramă şi pune în evidenţă mobilitatea sau rigiditatea timpanică. Dacă există o problemă la nivelul urechii medii, apar 4 cazuri anormale:

1. Presiunea negativă (-400 mm coloană de H2O) caz în care curba arată că există o flexibilitate mai mare spre presiune negativă; timpanul arată că sunetul este împins spre exterior, fapt ce reflectă o disfuncţie a trompei lui Eustachio. Această timpanogramă negativă apare la cei cu infecţii în urechea medie. Deşi compleanţa poate fi foarte bună, presiunea negativă evidenţiază că există o problemă la nivelul urechii medii.

2. Blocarea urechii medii datorită unei otite secretante, ca urmare a existenţei unui lichid în urechea medie (efuziune), caz în care oscioarele nu vibrează liber şi timpanul este rigid. Joasa compleanţă (mobilitate) a timpanului este exprimată printr-o timpanogramă plată.

3. Existenţa unei cruste pe timpan (crustă datorată unei infecţii la urechea medie) duce la reducerea compleanţei, exprimată grafic printr-o timpanogramă relativ plată, cu o uşoară denivelare; poate apărea şi în cazuri de otoscleroză.

4. Discontinuitatea oscioarelor (dislocarea oscioarelor de peretele timpanic), caz în care timpanul este flexibil spre presiune pozitivă (+200 mm coloană de H2O). Printim panogr afie se evidenţiază şi reflexul acustic dat de reflexul muşchiului stipedian. La nivelul urechii medii cu cele 3 oscioare există o musculatură fină care se contractă când este sensibilizată de unda