TESTAMENTUL
Transcript of TESTAMENTUL
T E S T A M E N T U L
- C U P R I N S -
CAPITOLUL I: ASPECTE INTRODUCTIVE................................... 5
SECŢIUNEA I......................................................................... 5
SECŢIUNEA A II-A: SCURT ISTORIC......................................... 6
SECŢIUNEA A III-A: LEGITIMITATEA DREPTULUI DE A DISPUNE DE
AVERE
PRIN TESTAMENT PE SCARA ISTORIEI. ELEMENTE DE DREPT
COMPARAT........................................................................... 8
CAPITOLUL II: NOŢIUNEA DE TESTAMENT. CONDIŢII DE VALIDITATE 11
SECŢIUNEA I: DEFINIŢIA, CARACTERELE JURIDICE ŞI CUPRINSUL
TESTAMENTULUI 11
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE...........................................
11
§ 2. DEFINIŢIE................................................................
12
§ 3. CARACTERE JURIDICE...............................................
14
§ 4. CUPRINSUL TESTAMENTULUI................................... 17
§ 5. CONCLUZII PRIVIND NOŢIUNEA DE TESTAMENT........
19
§ 6. INTERPRETAREA CONŢINUTULUI TESTAMENTULUI....
20
SECŢIUNEA A II-A: CONDIŢIILE DE FOND PENTRU VALIDITATEA
TESTAMENTULUI. 22
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE...........................................
22
§ 2. CAPACITATEA......................................................... 22
2.1.......................................................................RE
GULA....................................................................
22
2.2........................................................................IN
CAPACITĂŢI DE A DISPUNE PRIN TESTAMENT..........
24
2.3. MOMENTUL ÎN RAPORT DE CARE SE APRECIAZĂ
CAPACITATEA
DE A DISPUNE PRIN TESTAMENT............................ 28
2.4. SANCŢIUNEA INCAPACITĂŢI LEGALE SAU
NATURALE
DE A DISPUNE PRIN TESTAMENT............................
29
2.5.......................................................................IN
CAPACITĂŢI DE A PRIMI PRIN TESTAMENT.............. 30
2.6........................................................................M
OMENTUL ÎN RAPORT DE CARE SE APRECIAZĂ
INCAPACITATEA DE A PRIMI PRIN TESTAMENT ŞI
SANCŢIUNEA APLICABILĂ.......................................
32
§ 3. CONSIMŢĂMÂNTUL.................................................. 33
3.1.......................................................................RE
GULI APLICABILE................................................... 33
3.2........................................................................CO
NSIMŢĂMÂNT VICIAT PARŢIAL................................
34
3.3........................................................................D
OLUL.....................................................................
34
3.4........................................................................SA
NCŢIUNEA ÎN CAZUL VICIILOR DE CONSIMŢĂMÂNT. .
36
§ 4. OBIECTUL ŞI CAUZA................................................. 37
4.3. CAUZA............................................................ 38
SECŢIUNEA A A III-A: CONDIŢIILE GENERALE DE FORMĂ PENTRU VALIDITATEA
TESTAMENTULUI....................................................................40
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE........................................... 40
§ 2. FORMA SCRISĂ....................................................... 40
§ 3. FORMA ACTULUI SEPARAT. INTERZICEREA
TESTAMENTULUI
CONJUNCTIV................................................................. 43
§ 4. SANCŢIUNEA NE RESPECTĂRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ 44
CAPITOLUL III: FELURI DE TESTAMENTE. CONDIŢII SPECIALE
DE FORMĂ............................................................................ 46
SECŢIUNEA I: ENUMERARE..................................................... 46
SECŢIUNEA A II-A: TESTAMENTE ORDINARE............................ 47
§ 1. TESTAMENTUL OLOGRAF......................................... 47
1.1........................................................................NO
ŢIUNE...................................................................
47
1.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
47
1.3........................................................................SC
RIEREA..................................................................
48
1.4........................................................................DA
TA 50
1.5.......................................................................SE
MNĂTURA............................................................. 52
1.6........................................................................FO
RMALITĂŢI ULTERIOARE DECESULUI TESTATORULUI
53
1.7.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 54
§ 2. TESTAMENTUL AUTENTIC......................................... 56
2.1........................................................................N
OŢIUNE ŞI REGLEMENTARE.....................................56
2.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
57
2.3.......................................................................AU
TENTIFICAREA....................................................... 57
2.4.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 58
§ 3. TESTAMENTUL MISTIC (SECRET).............................. 59
3.1........................................................................NO
ŢIUNE...................................................................
59
3.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
59
3.3........................................................................FO
RMALITĂŢI............................................................
60
3.4.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 60
SECŢIUNEA A III-A: TESTAMENTE PRIVILEGIATE...................... 61
§ 1. NOŢIUNE................................................................ 61
4.1........................................................................PR
ECIZĂRI PREALABILE..............................................37
4.2........................................................................OB
IECTUL.................................................................. 37
4.3........................................................................CA
UZA...................................................................... 38
SECŢIUNEA A A III-A: CONDIŢIILE GENERALE DE FORMĂ PENTRU
VALIDITATEA
TESTAMENTULUI....................................................................40
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE........................................... 40
§ 2. FORMA SCRISĂ....................................................... 40
§ 3. FORMA ACTULUI SEPARAT. INTERZICEREA
TESTAMENTULUI
CONJUNCTIV................................................................. 43
§ 4. SANCŢIUNEA NE RESPECTĂRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ
44
CAPITOLUL III: FELURI DE TESTAMENTE. CONDIŢII SPECIALE
DE FORMĂ............................................................................ 46
SECŢIUNEA I: ENUMERARE..................................................... 46
SECŢIUNEA A II-A: TESTAMENTE ORDINARE............................ 47
§ 1. TESTAMENTUL OLOGRAF......................................... 47
1.1........................................................................NO
ŢIUNE...................................................................
47
1.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
47
1.3........................................................................SC
RIEREA..................................................................
48
1.4........................................................................DA
TA 50
1.5.......................................................................SE
MNĂTURA............................................................. 52
1.6........................................................................FO
RMALITĂŢI ULTERIOARE DECESULUI TESTATORULUI
53
1.7.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 54
§ 2. TESTAMENTUL AUTENTIC......................................... 56
2.1........................................................................N
OŢIUNE ŞI REGLEMENTARE.....................................56
2.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
57
2.3.......................................................................AU
TENTIFICAREA....................................................... 57
2.4.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 58
§ 3. TESTAMENTUL MISTIC (SECRET).............................. 59
3.1........................................................................NO
ŢIUNE...................................................................
59
3.2........................................................................AV
ANTAJE ŞI INCOVENIENTE.......................................
59
3.3........................................................................FO
RMALITĂŢI............................................................ 60
3.4.......................................................................FO
RŢA PROBANTĂ..................................................... 60
SECŢIUNEA A III-A: TESTAMENTE PRIVILEGIATE...................... 61
§ 1. NOŢIUNE................................................................ 61
§ 2. TESTAMENTUL MILITARILOR.................................... 61
§ 3. TESTAMENTUL FĂCUT ÎN TIMP DE BOALĂ CONTAGIOASĂ
.................................................................................... 62
§ 4. TESTAMENTUL MARITIM...........................................
62
§ 5. REGULI COMUNE TESTAMENTELOR PRIVILEGIATE...... 63
SECŢIUNE A IV-A: ALTE FORME DE TESTAMENTE..................... 64
§ 1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE.................................... 64
§ 2. TESTAMENTUL AVÂND CA OBIECT SUME DE BANI
DEPUSE LA C.E.C........................................................... 64
2.1.......................................................................RE
GLEMENTARE........................................................
64
2.2.......................................................................NA
TURA JURIDICA. REGULI DE FOND SI DE FORMA...... 65
§ 3. TESTAMENTUL FĂCUT DE UN CETĂŢEAN ROMAN IN
STRĂINĂTATE............................................................... 66
CAPITOLUL IV: CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA. . . 67
ANEXE (MODELE DE TESTAMENTE)......................................... 69
BIBLIOGRAFIE...................................................................... 74
CAPITOLUL I
ASPECTE
INTRODUCTIVE
SECŢIUNEA I IMPORTANŢA
TESTAMENTULUI
Prin testament, defunctul poate dispune, pentru timpul când nu
va mai fi, fie de întreaga sa avere, dacă nu sunt moştenitori
rezervatari, fie, în caz contrar, de cotitatea disponibilă. Aşadar,
testamentul este acel act juridic prin care decujus declară ultima sa
voinţă.
Importanţa şi scopul testamentului rezultă şi din dispoziţiile art.
802 C. civ., unde se arată că, prin testament, decujus dispune în tot
sau în parte de avutul ce va lăsa la moartea sa.
Declaraţia de voinţă unilaterală a testatorului este îndestulătoare
pentru ca legatarii să devină, din momentul morţii acestuia,
proprietari sau creditori.
Forma solemnă a testamentului este de natură a ocroti
independenţa testatorului, dar şi pentru a asigura certitudinea
acestei manifestaţii de ultimă voinţă.
Prin testament, testatorul dispune de bunurile sale ce va lăsa la
moartea sa, adică face legate: dacă a dispus de întreg patrimoniul
legatul este universal; dacă dispoziţia are ca obiect o fracţiune din
patrimoniu, legatul este cu titlu universal; dacă testatorul a dispus
numai de bunuri singulare, legatul este cu titlu particular.
în acest context trebuie să amintim şi faptul că testamentul este
acel act juridic care cuprinde manifestarea voinţei actuale a
testatorului, voinţă care nu va produce însă efecte, decât la moartea
acestuia.
SECŢIUNEA A
II-A SCURT
ISTORIC
7
Spre deosebire de moştenirea legală (ab intestat), apărută în
Roma străveche, moştenirea testamentară are o origine relativ mai
nouă1.
Testamentul presupunea o putere părintească în dezvoltare,
când şeful familiei, stăpân al bunurilor familiale, putea să dispună de
ele - cu paza probabil a unor vechi obiceiuri - în favoarea oricărei
persoane străine. El a apărut la început sub forma unui act între vii,
cu efecte în timpul vieţii celui care dispune, deoarece mentalitatea
primitivă se putea împăca cu greu cu ideea ca cineva să poată
dispune de averea sa după moarte (mortis causa), cu efecte după
decesul dispunătorului2.
Dezvoltarea proprietăţii private a dus în mod evident la
consolidarea acestei forme de moştenire..
Referitor la motivul apariţiei testamentului, au fost opinii opuse,
pe când unii cercetători susţineau că testamentul ar fi luat naştere
din motive religioase, alţii, susţineau, şi credem noi, pe bună
dreptate că testamentul a apărut în scopul transmiterii mijloacelor de
producţie, cum de altfel, afirmau şi unii jurisconsulţi romani interesaţi
să ascundă caracterul de clasă al acestei instituţii juridice3.
Succesiunea testamentară presupunea, la început, după cum
rezultă din texte, un control obştesc, reminiscenţă a vechii solidarităţi
gentilice. Cea mai veche formă de testament roman se făcea sub
controlul poporului, fiind votat, asemenea unei legi, în adunările
curiate. în cele din urmă, Legea celor XII table4 a recunoscut
cetăţeanului roman libertatea de a testa, această lege, apărută după
formareastatului sclavagist roman, cunoscând ambele forme de
moştenire5.
1 Trebuie subliniat că datele dreptului comparat confirmă această teză; de exemplu, la germani şi la greci moştenirea legală a apărut, aşa cum dovedesc textele, anterior celei testamentare -Levy-Bruhl, „N.R.H." 1921, p. 634 şi urm.
2 A se vedea, pe larg, Vladimir Hanga, „Drept privat roman" Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 234 şi urm.
3 A se vedea, V. Hanga, op. cit., p. 239-240.
4 A se vedea în acest context Dumitru C. Florescu, „Drept civil - Succesiunile" Editura Universităţii Titu Maiorescu, Bucureşti, 2001, p. 78.
5 Ginta romană, cuprindea, ca un element al organizării sale şi dreptul gentililor de a se moşteni reciproc, averea rămânând în gintă. Aceasta, deoarece, în ginta romană ca şi în cea greacă domnea patriarhatul, urmaşii de pe mamă erau excluşi de la această moştenire. După Legea celor XII table moşteneau mai întâi copiii, în lipsa acestora agnaţii (rudele pe spiţa bărbătească) şi în locul acestora gentilii. în orice caz este de subliniat că averea rămânea în gintă. Se vede deci, pătrunderea, încetul cu încetul a noi norme de drept, pricinuite de monogamie şi bogăţie crescândă: străvechiul drept de egalitate la moştenire al membrilor din gintă este redus în practică mai întâi, şi foarte devreme, la agnaţi, apoi la copii şi urmaşii acestora în tribul bărbatului, în cele XII table această ordine, fiind, după cum este şi normal, inversă.A se vedea, şi V. Hanga, op. cit., p. 234-235.
8
Moştenirea testamentară şi cea legală se excludeau, în sensul că
nimeni nu putea dispune numai de o parte din averea sa prin
testament, urmând ca restul să fie atribuită în conformitate cu legea6.
Regula scoate în evidenţă faptul că cele două forme de
moştenire au apărut în două epoci deosebite, şi anume testamentul
în urma moştenirii legale, moştenirea având individualitatea ei
proprie în momentul apariţiei testamentului, încât cele două instituţii
nu s-au putut confunda.
Pe de altă parte, testamentul, corespunzând mai bine intereselor
proprietarilor privaţi, a dobândit rapid o precădere asupra moştenirii
legale, astfel încât regula exprimă totodată şi acest fapt.
Testamentul trece din dreptul roman în dreptul modern suferind
însă o oarecare eclipsă7, pe o perioadă destul de lungă, de-a lungul
evului mediu, deoarece, atât obiceiurile de origine germanică cât şi
principiile dreptului canonic îi erau puţin favorabile. începând, astfel,
din secolul al IX-lea până în secolul XlII-lea, testamentul joacă un rol
foarte redus în viaţa juridică a popoarelor medievale.
începând din secolul al XlII-lea, odată cu renaşterea studiilor de
drept, testamentul a reînviat, recăpătând o importanţă tot mai mare
şi transformându-se treptat şi care se poate regăsi atât în dreptul
românesc vechi, în vechile noastrelegiuiri, cât şi în Codul civil român
actual şi în toate legislaţiile contemporane.
SECŢIUNEA A III-A LEGITIMITATEA DREPTULUI DE A DISPUNE
DE AVERE PRIN TESTAMENT PE SCARA ISTORIEI. ELEMENTE
DE DREPT COMPARAT
O problemă ce a fost îndelung controversată în literatura de
specialitate o reprezintă legitimitatea dreptului de a dispune de avere
prin testament, problemă controversată atât dintr-un punct de
vedere social şi moral, cât şi, uneori, dintr-un altul politic. Această
problemă este foarte interesantă şi foarte importantă din punct de
vedere social şi economic dar, aşa cum arată unii autori8, este lipsită
practic de orice interes din punct de vedere pur juridic.
6 A se vedea în acest sens Dumitru Macovei, Marius Sebastian Striblea „Drept civil -Contracte, Succesiuni", Editura Junimea, Iaşi, 2000, p. 379.
7 în acest sens, a se vedea, C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, „Tratat de drept civil român" Voi. III, Editura ALL, Bucureşti, 1998, p. 504.
8C. Hamangiu ş.a., op. cit., p. 504.
9
Pe teritoriul ţării noastre reglementările cutumiare sau scrise în
această problematică au evoluat astfel:
în Legea Ţării (sec. IV-XIV) Transmisiunea bunurilor mort/s
causa, numită cu un termen tradiţional moşteniri (moş, moşie), se
făcea pe cale legală (în lipsa manifestării de voinţă a lui de cujus) şi
testamentară9. Moştenirea testamentară se deschidea pe baza
testamentului oral sau scris (diata). Atât testamentul oral numit
„limbă de moarte"- cât şi cel scris se făceau în prezenţa martorilor.
Părinţii puteau dezmoştenii pe fii răufăcători sau lipsiţi de
respect. Se admitea de asemenea substituţia fideicomisară, prin
care se impunea prin testamentul scris să păstreze bunurile
moştenite, în scopul de a le transmite la decesul său unei alte
persoane indicate de testator.
Odată cu apariţia hrisoavelor legislative10, s-a reglementat
faptul că succesiunea putea fi lăsată prin testament scris (zapis) sau
oral (cu limbă de moarte) şi fără testament. Nu puteau veni la
moştenire cei condamnaţi pentruinfracţiuni contra moralei
(nevolnici) ca şi asasinii celor care urmau să fie moşteniţi.
în timpul regimului turco-fanarîot precum şi în perioada de
până la apariţia Codului civil, succesiunea se menţine în cele două
forme cu şi fără testament. Vocaţia succesorală aparţine celor trei
categorii de rude de sânge11. Sunt de asemenea consacrate rezerva
succesorală şi trimiria12. Apar şi unele derogări de la reguli, astfel,
prin „Ofisul Domnesc sub No. 558 din anul 1851 Mart. 13'13 se stipula
9 Emil Cernea, Emil Molcuţ, „Istoria statului şi dreptului românesc" Casa de editură şi presă „Şansa"-SRL, Bucureşti, 1996, p. 116.
10 A se vedea „Cartea românească de învăţătură" întocmită de logofătul Eustraţie din ordinul lui Vasile Lupu şi tipărită în anul 1646, sau „îndreptarea legii" întocmită de Daniil Panoneanul din porunca lui Matei Basarab şi tipărită în anul 1652.
11 A se vedea în acest sens „Legiuirea Caragea".
12 0 treime din moştenire este destinată cheltuielilor de înmormântare şi de pomenire a celui decedat.
13 „Noi Barbu Dimitrie Ştirbei s. c. I.Văzând că Domnescul chrisov din anul 1776, în privinţa rânduielilor, Mănăstirilor, coprinde şi că: «Se cuvine celor ce o dată a iubit viaţa cea călugărească, întâi toată încurcarea alişverişurilor care au avut întru viaţa cea mai dinainte, tăind'o ca prin diata de moarte bine sa'şi rânduiască toate ale sale, împărţind averea sa la părinţi şi la rudentii, sau şi altor cui li sar părea cu cuviinţă; iar rămăşiţele averii lor, închinându-le mână ştirii intru care sa vrednicesc tunderii, sa rămâe de pururi nemişcate; şi nu numai despre rudenii, măcar cât de aproape, sa nu fie supărată manastirsa într'unile ca acestea ci şi însuşi aceea de ar vrea să le ia înapoi cele închinate sau nu poate nici sa se asculte de către dregători cererea lui, fiind ca cele ce sau închinat lui Dumnezeu, sunt deapururea nedespărţite.»Văzând că şi înaltul împărătesc Hatişerif din anul 1802 citit în divanul Ţării la zii întâia a lunii Noiembrie a aceluiaşi an, cuprinde o asemenea dispoziţie în următorii termini:«Din călugări, ce nu sunt legaţi la mănăstiri şi mitropolie, murind cineva, avuţia lor ce le rămâne să nu se ceară de nimeni, ci să se facă taxilul prin marafetul Domnilor de pe vremi ca un venit casei ce se cuvine la săraci şi la sărmani şi alte fapte bune: iar din călugări ce sunt legaţi la mănăstiri, de va muri cineva, averea lor să se ia ca un venit mănăstire/'la care a fost închinat.»
10
dreptul călugărilor de a testa chiar cu încălcarea rezervei
moştenitorilorrezervata ri.
Aşa cum arată majoritatea autorilor14 ale căror preocupări au
avut ca obiect dreptul roman, dar şi cei care s-au preocupat în
perioada contemporană de dreptul civil în general, au considerat şi
consideră, şi încă pe bună dreptate, că dreptul de a dispune de avere
prin testament reprezintă de fapt un aspect, sau mai bine zis o
prelungire a dreptului de proprietate. Dreptul de proprietate constă
nu numai în a dispune de avere în timpul vieţii ci şi în a hotărî asupra
transmisiunii acestei averi după moarte. Dreptul de a testa este în
orice caz adânc înrădăcinat în moravurile moderne şi constituie una
din coloanele fundamentale le proprietăţii şi ale iniţiativei individuale;
legea însăşi consacrând în mod expres acest drept. Astfel, acest
drept de a dispune de moştenire apare în documentele care
formează baza dreptului naţional, respectiv constituţiile. în sistemul
juridic român apare pentru prima oară o stipulaţie expresă în acest
sens într-un astfel de document în Constituţia din 196515, la art. 37
arătându-se că „Dreptul la moştenire este ocrotit de lege". în
Constituţia actuală16 la art. 42 se stipulează: „Dreptulla moştenire
este garantat".
Pe plan internaţional stipulaţii în legătură cu dreptul de
moştenire se găsesc în multe Legi fundamentale ale statelor. în
Constituţia Republicii Italiene17 la art. 42 alin. 4 se arată că:
„Legea stabileşte normele şi limitele moştenirii legale şi
testamentare, precum şi drepturile Statului asupra moştenitorilor". în
Legea Fundamentală pentru Republica Federală Germania18 la
art. 14 alin. 1 se stipulează că „Proprietatea şi dreptul la moştenire
sunt garantate. Conţinutul şi limitele lor sunt stabilite prin lege". în
Văzând că această legiuitoare dispoziţie s-a statornicit în urma de către răposatul Grigore Vodă Ghica în anul 1827, prin înaltul împărătesc Hatişerif, ce a găsit de trebuinţă a duce atunci înnoitor celui din anul 1801,Poruncim departamentului, ca prin circularile sale, să împărtăşească deosebitele trepte judecătoreşti rostita în sus dispoziţie, ca nu cumva vre una sa piarză din vedere bazele mai sus expuse, pe care urmează a'şi întemeia orice hotărâre de judecată asupra pretenţiilor de moştenire a averii vreunui obraz călugăresc încetat din viaţă.D-IŞefal Departamentului Dreptăţii va duce la îndeplinire cuprinderea acestui oficiu, pe care o va obşti prin glasul Buletinului şi al Gazettii. "(Publicat în „Buletinul Oficial", nr. 25/1851)
14 în acest sens, V. Hanga, op. cit., p. 232 şi urm,; C. Hamangiu ş.a., op. cit., p. 504 şi urm.; Emil Molcuţ, Dan Oancea, op. cit., p. 133 şi urm.
15 Republicare în temeiul art. 11 din Legea nr. 19 din 23 octombrie 1986, publicată în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 64 din 27 octombrie 1986.
16 Publicată în M. Of. nr. 233 din 21 noiembrie 1991.
17 A fost aprobată de Adunarea Constituantă la 22 decembrie 1947. A intrat în vigoare la 1 ianuarie 1948.
18 Adoptată de Consiliul Parlamentar la 8 mai 1949.
11
Constituţia Spaniei19 se arată la art. 33 alin. 1: „Este recunoscut
dreptul la proprietate privată şi la moştenire"xax la alin. 2 că „Funcţia
socială a acestor drepturi va delimita conţinutul lor, conform legii".
CAPITOLUL II NOŢIUNEA DE TESTAMENT.
CONDIŢII DE VALIDITATE
SECŢIUNEA I
DEFINIŢIA, CARACTERELE JURIDICE ŞI CUPRINSUL
TESTAMENTULUI § 1. PRECIZĂRI PREALABILE.
Potrivit art. 650 C. Civ.20: „succesiunea se deferă sau prin lege,
sau după voinţa omului, prin testament", ceea ce înseamnă că
patrimoniul succesoral se poate transmite atât în temeiul legii - la
persoanele determinate prin lege, dar şi în ordinea şi în cotele
stabilite prin lege, cât şi în temeiul voinţei celui ce lasă
moştenirea, manifestată prin testament, acest din urmă caz
moştenirea fiind testamentară.
Prevederile art. 650 C. civ. nu trebuie interpretate în sensul că
moştenirea testamentară ar exclude pe cea legală.
Codul civil român actual nu a păstrat principiul
incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legală, aşa
cum era prevăzut în dreptul roman (nemo partim testatus partim
in stătus decedere potest)f făcând astfel posibilă coexistenţa
moştenirii legale cu cea testamentară, în anumite situaţii impunându-
se chiar această coexistenţă21.
în dreptul civil român, moştenirea legală reprezintă dreptul comun în
materiatransmiterii patrimoniului succesoral , constituind regula, dar
ea poate fi înlăturată - total sau parţial - în limitele sau în condiţiile
stabilite de lege, prin testamentul lăsat de de cuius.
19 Din 27 decembrie 1978.
20 Art. 650 din Codul civil român nu are corespondent în Codul civil francez;Art. 650 din Codul civil român are drept corespondent în Codul civil italian art. 720: „La succesione si devolve per lege o per testamente".De asemenea, credem că este important a se vedea, art. 59 alin. 2 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, publicată în B, Of. nr. 82 din 6 august 1977, cu modificările ulterioare; art. 7 alin. 4 din Legea nr. 14/1991, Legea salarizării, publicată în M. Of. nr. 32 din 9 februarie 1991, cu modificările ulterioare; art. 5 alin. 1 din Legea nr. 6 din 5 februarie 1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor, publicată în M. Of. nr. 16 din 19 februarie 1992; art. 66-68 din Legea nr. 105 din 1992.
21 A se vedea, pe larg, Francisc Deak, „Tratat de drept succesoral", Editura Actami, Bucureşti, 1999, p. 9 şi urm.
12
Aşadar, legea consacră principiul libertăţii testamentare,
libertate la care nu se poate renunţa22, adică orice persoană capabilă
este liberă de a lăsa sau a nu lăsa un testament şi de a dispune, pe
această cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte (mortis
causa).
în dreptul nostru însă, libertatea testamentară nu este absolută23.
Legea prevede imperativ anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind
instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori
legali şi care este sustrasă actelor liberale ale celui care lasă
moştenirea, fie că este vorba de donaţii (liberalităţi făcute în timpul
vieţii), fie că este vorba de legate (liberalităţi făcute pentru cauză de
moarte).
§ 2. DEFINIŢIE.
în definiţiile testamentului care ne-au parvenit de la
jurisconsulţii clasici, se subliniază în special caracterul solemn şi de
ultimă voinţă al actului. Potrivit lui Ulpian, testamentul este
manifestarea, în conformitate cu legea, a voinţei noastre, pentru a
avea tărie după moarte (testamentum est mentis nostrae fusta
contestat/o, in idsolemni fer facta, ut post mortem nostram valeaf).
Definiţiile anterioare ale jurisconsulţilor Ulpian şi Modestin,
bazate pe unele formulări juridice incomplete din epoca republicană,
scot, aşadar, în evidenţăcaracterul de act solemn şi de ultimă voinţă
a testamentului, dar nu evidenţiază trăsătura juridică de bază a
acestuia, şi anume instituirea de moştenitori, pe care alţi jurişti
romani o numesc caput et fundamentum totius testament/' {fruntea
şi temelia întregului testament).
Codul civil român actual dispune în art. 802 C. civ. că:
„Testamentul este un act revocabif5 prin care testatorul dispune,
22 în acest sens, T.S., col. civ., dec. nr. 1844/1956, în C.D., 1956, voi. I, p. 367, potrivit cu care: „...trebuie considerată ilicită o convenţie prin care o persoană s-ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale".
23 în acest sens, a se vedea, Fr. Deak, op. cit., p. 320 şi urm.
13
22în unele legi moderne se consideră chiar testamentul ca o derogare de la ordinea legală asuccesiunilor, arătându-se faţă de testament mai puţină favoare, dând prioritate succesiunii legale(ab intestat) şi socotind că testamentul este o tulburare adusă devoluţiunii legale a bunurilor,
pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din avutul
său'£6.
Această definiţie a Codului nostru civil, a fost însă criticată de
specialiştii în domeniu. Astfel se ştie că actele prin care defunctul
dispune de bunurile sale după moartea sa sunt legatele (universale,
cu titlu universal sau cu titlu particular). Dar, aşa cum cu deplin temei
s-a remarcat în doctrină, noţiunea de testament nu trebuie
confundată cu noţiunea de legat, aşa cum pare să o fi făcut
legiuitorul24. într-adevăr, nu se poate nega faptul că, în principal,
cuprinsul testamentului este alcătuit din legate, dar pe lângă
acestea, testamentul cuprinde şi alte manifestări de ultimă voinţă ale
defunctului. Astfel, testamentul poate să mai cuprindă: sarcini
impuse legatarilor (art. 830 şi 930 C. civ.); exheredan, adică
îndepărtări de la moştenire a unor motenitori legali nerezervatari
(art. 802 şi 841 C. civ.); desemnarea unui executor testamentar,
adică a unei persoane împuternicite să aducă la îndeplinire ultima
voinţă a defunctului (art. 910 C. civ.); revocareadispoziţiilor dintr-un
testament anterior; retractarea revocării dispoziţiilor unui testament
anterior; un partaj de ascendent (art. 795 C. civ.); recunoaşterea unui
copil din afara căsătoriei (art. 57 C. fam.); dispoziţii cu privire la
îngroparea şi funeraliile defunctului.
Aşadar, este evident că testamentul poate cuprinde pe lângă
legate şi alte acte de ultimă voinţă ale defunctului. Pe de altă parte,
trebuie remarcat faptul că, de altfel, nici nu este obligatoriu ca
24 A se vedea, M. Eliescu, op. cit., p. 198-199.
14
25Cuvântul „revocabil"nu figurează în art. 895 C. civ. fr. corespunzător, dar se află în textul art.759 C. civ. italian.
26Corespunzător acestui text este art. 895 C. civ. fr.: „Le testament este un acte par lequel letestateur dispose, pour le temps ou H n'existera plus, de tout ou partie de ses biens, et qu'il peutrévoquer"
Pentru dreptul civil francez relativ la această materie a se vedea şi Legea din 15 noiembrie 1887, art. 900-8.
în dreptul italian corespunzător apare art. 587 C. civ. care stipulează: „II testamento è un atto revocabile con il quale taluno dispone, per il tempo in cui avrà cessato di vivere, di tutte le proprie sostanze o di parte di esse.
testamentul să cuprindă legate, fiind posibil să cuprindă doar alte
manifestări de ultimă voinţă ale defunctului25.
Pe cale de consecinţă, concluzia care s-a impus şi care astăzi
este unanim împărtăşită este aceea că testamentul este nu doar un
simplu act juridic, ci un tipar, o formă cuprinzând o multitudine de
acte juridice de sine stătătoare cu regim juridic aparte.
în acest sens, dispoziţiile art. 48 alin. 3 şi 57 alin. 3 C. fam. sunt
elocvente, prevăzând că recunoaşterea paternităţii unui copil din
afara căsătoriei făcută prin testament este irevocabilă, deşi
testamentul este esenţialmente revocabil; după cum s-a subliniat în
literatura de specialitate, prevederile legale citate mai sus nu
constituie excepţii de la principiul revocabilităţii dispoziţiilor
testamentare, ci o ilustrare a ideii că în cadrul testamentului pot
coexista mai multe acte juridice de sine stătătoare26. Tot pentru acest
motiv, este posibil ca unul sau altul dintre actele juridice cuprinse în
testament să fie nul, fără ca aceasta să atragă în mod necesar
nevaliditatea celorlalte acte juridice27.
§ 3. CARACTERE JURIDICE.
a) Testamentul este un act juridic unilateral.
Testamentul cuprinde manifestarea de voinţă a testatorului cu
intenţia de a produce efecte juridice, fiind aşadar, un act juridic.
Pentru a fi valabil, testamentultrebuie să îndeplinească atât condiţiile
de fond - consimţământul care trebuie să fie neviciat, capacitatea,
obiectul şi cauza, prevăzute de lege pentru orice act juridic, cât şi
condiţiile specifice liberalităţilor.
Ca act juridic, testamentul este unilateral. Voinţa testatorului
produce efecte indiferent de atitudinea legatarului şi chiar înainte ca
acesta să accepte legatul. în cazul în care legatarul nu renunţă la
legat, legatul se dobândeşte din momentul deschiderii moştenirii prin
actul unilateral al testatorului.
în concluzie, acceptarea legatului nu trebuie a se confunda cu
acceptarea necesară în vederea încheierii unui contract28.
25 A se vedea, M. Elîescu, op. cit., p. 199.
26 în acest sens, a se vedea: E. Poenaru, „Recunoaşterea prin testament a copilului din
afara căsătoriei", \v\ J.N. nr. 3/1956, p. 463 şi urm.; M. Eliescu, op. cit., p. 201.
27 în acest sens, a se vedea, Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1196/1956, în CD. 1956, Voi. I, p. 350-352.
28A se vedea: Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 79.
15
Testamentul şi acceptarea legatului precum şi orice alte dispoziţii
testamentare (cum ar fi, execuţiunea testamentară), sunt acte
unilaterale distincte, care nu se unesc în vederea formării unui
contract (act juridic bilateral), producând, aşadar, efecte proprii.
b) Testamentul este un actjuridic esenţial mente
personal.
Testamentul este un act juridic esenţialmente personal, ceea ce
înseamnă că el nu poate fi încheiat nici prin reprezentare şi nici cu
încuviinţarea altor persoane (de exemplu, cu încuviinţarea
ocrotitorului legal). Aşadar, persoana care are capacitatea de a testa,
o poate face numai personal, şi nu prin intermediul unei alte
persoane. Voinţa exprimată prin testament trebuie să fie personală
chiar şi în cazul în care testatorul primeşte consultaţii de specialitate
de la o altă persoană (de exemplu, un avocat) în vederea redactării
testamentului.
Din caracterul personal (unilateral, revocabil) al testamentului
rezultă şi caracterul lui individual, adică necesitatea ca în testament
să fie exprimată voinţa unei singure persoane. în acelaşi timp, legea
interzice ca două sau mai multe persoane să testeze prin acelaşi act.
în acest sens, potrivit art. 857 C. civ.29: „Două sau mai multe
persoane nu pot testa prin acelaşi act, una în favoarea celeilalte, sau
în favoarea unei a treia persoane".
c)Testamentul este un act juridic solemn.
Testamentul30, ca şi donaţia, este un act solemn, întrucât trebuie
să îmbrace ad va Udita tem formele prevăzute de lege.
Atât pentru a ocroti independenţa testatorului, cât şi pentru a
asigura certitudinea acestei manifestări de ultimă voinţă, legea civilă
cere, sub sancţiunea nulităţii absolute, ca voinţa testatorului să
îmbrace anumite forme reglementate strict de lege31. Legea nu ţine
seama de exprimarea acestei voinţe decât dacă îmbracă aceste
forme determinate, testatorul neputându-şi exprima voinţa sa în mod
liber, în orice formă ar dori acesta. Nu este însă obligatoriu ca
testamentul să fie act autentic (poate fi şi olograf).
29 Art. 857 C. civ. român are drept corespondent art. 968 C. civ. francez cu următorul conţinut: „Un testament ne pourra être fait dans le même acte par deux ou plusieurs personnes, soit au profit d'un tiers, soit à titre de disposition réciproque et mutuelle".
30 Potrivit lui Ulpian: „Testamentum est mentis nostrae iu sta con testat/o, in id solemniter facta, ut post mortem nostram valeat" {testamentul este manifestarea, în cadrul legii, a voinţei noastre, făcută în mod solemn, ca să aibă tărie după moartă).
31 în acest context, Dumitru C. FI or eseu, op. cit, p. 79.
16
d) Testamentul este un act juridic pentru cauză de
moarte32.
în cazul în care legea nu prevede altfel, efectele dispoziţiilor
testamentare se produc numai la moartea testatorului (mortis
causa). Raportat la momentul întocmirii testamentului se apreciază
condiţiile de validitate ale acestuia, în schimb, efectele pe care le
produc dispoziţiile sale se apreciază în raport de momentul morţii
testatorului33. Atâta timp cât testatorul este încă în viaţă, legatarul nu
dobândeşte nici un drept, testatorul păstrându-şi, în continuare,
dreptul de dispoziţie asupra bunurilor de care el însuşi dispune prin
testament. Aceasta constituie de fapt, şi una dintre deosebirile dintre
testament şi donaţie. Astfel, pe când ultima produce în general
efecte actuale (cu excepţia donaţiilor de bunuri viitoare), testamentul
nu produce decât efecte viitoare.
e)Testamentul este un act esenţialmente revocabil.
Testatorul poate, până în ultima clipă vieţii lui, să revoce pur şi
simplu dispoziţiile testamentare, fără a le înlocui prin altele, fie să
modifice dispoziţiile ce ar fi cuprinse într-un testament anterior, toate
acestea, făcându-se în mod unilateral.
Testamentul nu devine irevocabil decât odată cu moartea
testatorului. Aşa cum s-a subliniat în literatura de specialitate34,
dreptul testatorului de a-şi revoca dispoziţiile testamentare este
discreţionar, în cazul acestui drept neputându-se pune problema
exercitării sale abuzive. De asemenea, testatorul, sub nici o formă,
nu poate renunţa valabil la acest drept. Renunţarea ar constitui un
pact asupra unei succesiuni viitoare, interzis de lege35. în acest sens,
art. 965 C. civ.36 prevede: „Lucrurile viitoare pot fi obiectul obligaţiei.
Nu se poate face renunţare la o succesiune ce nu este deschisă,
nici se pot face învoiri asupra unei astfel de succesiuni, chiar de s-ar
da consimţământul celui a cărui succesiune este în chestiune".
32 Potrivit lui Modestin: „Testamentum est voluntatisnostrae iustasententia de eo quod quis post mortem suamfieri velit"{testamentul este hotărârea legală a voinţei noastre cu privire la ceea ce cineva vrea să se întâmple după moartea sa).
33 în acest sens, a se vedea, TS, col. civ., dec. nr. 1838/1956, în CD, 1956, voi. I, p. 369.
34 A se vedea, în acest sens, St. Cărpenaru, „Dreptul la moştenire (succesiunile)", în Fr. Deak, St. Cărpenaru, „Drept civil. Contractele speciale. Dreptul de autor. Dreptul de moştenire", Bucureşti, 1983, p. 427.
35 în acelaşi sens a se vedea şi Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 80.
36 Corespunzător acestui articol este art. 1130 C. civ. fr. cu următorul conţinut: „Les choses futures peuvent être l'objet d'une obligation.On ne peut cependant renoncer à une succesion non ouverte, ni faire aucune stipulation sur une pareille succession, même avec le consentement de celui de la succession duquel il s'agit".
17
Caracterul de revocabilitate al testamentului constituie o altă
deosebire faţă de donaţie, care este un act, în principiu, irevocabil.
§ 4. CUPRINSUL TESTAMENTULUI. LEGATUL.
Aşa cum rezultă şi din definiţia legală a testamentului, obiectul
său principal îl constituie legatele, adică dispoziţiile referitoare la
patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal) sau
la bunurile ce fac parte din acest patrimoniu (legate cu titlu
particular)37.
în afara legatelor, sau chiar alături de ele, testamentul poate
conţine, aşa cum am mai amintit, şi manifestări de altă natură, de
ultimă voinţă ale defunctului.
Aşadar, testamentul poate conţine:
□ diferite sarcini impuse legatarilor sau moştenitorilor legali, fie ele de
natură patrimonială sau de altă natură (art. 902 şi 930 coroborat
cu art. 830 C. civ.);
□ revocarea parţială sau totală a unui testament anterior sau
a unei dispoziţii testamentare anterioare, sau retractarea revocării
anterioare (art. 802 şi 920 C. civ.)38;
□ exheredări, adică înlăturarea de la moştenirea a unor
moştenitori legali, în limitele prevăzute de lege (art. 802 şi 841 şi
urm. C. civ.);
□ numirea de executor testamentar, împuternicit pentru a
putea asigura executarea dispoziţiilor cuprinse în testament (art.
910 şi urm C. civ.);
□ partajul de ascendent, adică împărţeala făcută de testator
între descendenţii săi a bunurilor succesorale sau a unei părţi de
aceste bunuri (art. 794 şi urm. C. civ.);
□ recunoaşterea de către mamă a copilului trecut în registrul
de stare civilă ca născut din părinţi necunoscuţi sau de către tată a
copilului din afara căsătoriei (art. 48 şi 57 C. fam.)39;
37 în dreptul roman testamentul trebuia să cuprindă o instituire de moştenitor, făcută la începutul testamentului. Moştenitorul instituit nu putea fi chemat decât la întreaga
moştenire, moştenirea testamentară neputând coexista cu cea legală. în concepţia Codului civil de la 1864, legatarul, chiar universal, nu este moştenitor (nefiind presupus de lege continuatorul persoanei defunctului), ci este un simplu succesor la bunuri.
38Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 80.
39 Art. 48 C. fam. are următorul cuprins: „Dacă naşterea nu a fost înregistrată în registrul de stare civilă ori dacă copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinţi
18
□ dispoziţii cu privire la funeralii şi înmormântare40;
□ alte dispoziţii de ultimă voinţă, cum ar fi cele privitoare la
recunoaştereaunei datorii etc, legea nelimitând în vreun fel
asemenea dispoziţii.
§ 5. CONCLUZII PRIVIND NOŢIUNEA DE TESTAMENT.
Având în vedere cuprinsul foarte variat al testamentului, care
poate cuprinde, aşa cum am arătat mai sus, nu numai legate (aşa
cum ne lasă să credem art. 802 C. civ.), dar şi dispoziţii de altă
natură, care nu vizează transmiterea patrimoniului succesoral, cel
puţin nu în mod direct, s-au putut trage mai multe concluzii.
Astfel, potrivit unei prime opinii41, atunci când un testament
conţine în acelaşi timp legate şi dispoziţii de natură diferită, ne vom
afla adesea în faţa a două acte juridice deosebite, întrunite
sub forma unui singur act material: pe o parte un testament
propriu-zis, iar pe de altă parte, un act de altă natură care nu are
decât forma unui testament. Asemenea acte, deşi conţinute într-un
singur act, pot fi până la un punct independente între ele. S-a
adăugat, de altfel, că un testament care conţine, pe lângă legate, şi
revocarea unui testament anterior, poate fi nul ca testament propriu-
zis, adică în ceea ce priveşte legatele pe care le conţine, dar să
rămână valabil în ceea ce priveşte revocarea testamentului anterior,
dacă cauza nulităţii este particulară legatelor şi de şa natură încât nu
loveşte în revocare conţinută în acelaşi testament. Astfel, dispoziţiile
conţinute într-un testament nu sunt absolut dependente unele de
altele, un legat putând avea o cauză de nulitate care să lase neatins
restul testamentului42.
Potrivit unei alte opinii43, împărtăşită de majoritatea autorilor,
testamentul este nu doar un act juridic, ci un tipar, o formă
necunoscuţi, mama poate recunoaşte pe copil.Recunoaşterea se poate face fie prin declaraţie la serviciul de stare civilă, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament.Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca".Art. 57 C. fam. are următorul cuprins: „Copilul conceput şi născut în afară de căsătorie poate fi recunoscut de către tatăl său; după moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacă a lăsat descendenţi fireşti.Recunoaşterea se face prin declaraţie făcută la serviciul de stare civilă, fie odată cu înregistrarea naşterii, fie, după această dată; recunoaşterea poate fi făcută şi prin înscris autentic sau prin testament. Recunoaşterea, chiar făcută prin testament, nu se poate revoca".
40 în acest sens, a se vedea D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit, p. 381.
41 în acest sens, C. Hamangiu ş.a., op. cit., p. 508, nr. 1229.
42 în acest sens, a se vedea, Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1196/1956, în CD. 1956, voi. I, p. 350-352.
43 A se vedea, de exemplu, Fr. Deak, op. cit., p. 174; Dan Chirică, „Drept civil - Succesiuni", Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 73.
19
pe care o pot îmbrăca o multitudine de acte juridice de sine
stătătoare cu regim juridic aparte. în acest sens, dispoziţiile art.
48 alin. 3 şi 57 alin. 3 C. fam.44 sunt elocvente, prevăzând că
recunoaşterea paternităţii unui copil din afara căsătoriei făcută prin
testament este irevocabilă, deşi testamentul este
esenţialementerevocabil. Aşa cum s-a subliniat în literatura de
specialitate, aceste prevederi legale nu constituie excepţii de la
principiul revoca bilităţii dispoziţiilor testamentare, ci o ilustrare a
ideii că în cadrul testamentului pot coexista mai multe acte juridice
de sine stătătoare45.
între cele două concepţii pe care le-am expus mai sus, în
realitate nu există deosebiri de efecte juridice, ci numai de calificare
juridică. în esenţă, din aceste teorii reies aceleaşi concluzii:
□ validitatea dispoziţiilor testamentare trebuie să fie analizată
separat, pentru fiecare în parte, deoarece este posibil ca unul
din acte să fie nul, fără să atragă nulitatea celorlalte46.
□ deoarece forma (testamentară) este comună, viciile de formă
se răsfrâng asupra tuturor dispoziţiilor a căror validitate este
condiţionată de validitatea testamentului.
□ recunoaşterea unui copil printr-un testament se distinge de
toate celelalte dispoziţii prin faptul că este un act irevocabil şi
produce efecte imediat - nu la moartea testatorului - căci
calitatea de părinte nu poate fi recunoscută cu termen sau
sub condiţie47.
§ 6. INTERPRETAREA CONŢINUTULUI TESTAMENTULUI.
în practică, testamentele ridică adesea unele probleme de interpretare.
44 A se vedea art. 48 şi 57 C. fam., citate în una din notele din paragraful anterior.
45 A se vedea, în acest sens, E. Poenaru, „Recunoaşterea prin testament a copilului din afara căsătoriei" în „Justiţia Nouă"x\x. 3/1956, p. 463 şi urm..
46 De exemplu, nulitatea partajului de ascendent nu afectează validitatea legatului cotităţii disponibile. (TS, col. civ., dec. nr. 1196/1956, în CD. 1956, voi. I, p. 350-352 ). Tot astfel, caducitatea unui legat (de exemplu, pentru predecesul legatarului) nu afectează eficacitatea altor legate. Relativa independenţă a dispoziţiilor testamentare se manifestă şi în domeniul revocării. Astfel, revocarea unor dispoziţii testamentare printr-un testament ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii testamentare printr-un testament ulterior, poate produce efecte chiar dacă celelalte dispoziţii ale testamentului revocator ar fi ineficace, dacă dispoziţia revocatorie este valabilă şi testamentul care o conţine nu este nul în întregime.
47 A se vedea, E. Poenaru, op. cit., p. 463 şi urm.. Pentru modul de înscriere a recunoaşterii făcută prin testament în registrele şi actele de stare civilă, a se vedea, art. 76 din Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, emisă de DAPL şi MJ în temeiul art. 73 din Legea nr. 119/1996.
20
Aşadar, cu toate că testamentul este un act juridic solemn, voinţa
testatorului poate fi exprimată insuficient de clar, termenii
întrebuinţaţi să aibă mai multe înţelesuri etc, toate acestea
întâlnindu-se cel mai adesea în cazul testamentului olograf. Instanţa
este chemată să interpreteze conţinutul testamentului, dispoziţiile pe
care acesta le conţine, în toate cazurile în care există îndoieli şi
neînţelegeri între persoanele interesate.
Referitor la reglementarea legală, în afară de art. 908 C. civ.48,
legea nu stabileşte reguli de interpretare a clauzelor testamentare,
astfel încât s-a admis în mod unanim, că, şi în această materie, sunt
aplicabile regulile care guvernează interpretarea contractelor (art.
977-985 C. civ.).
Subliniem astfel, unele din cele mai importante reguli care
trebuie avute în vedere în materia interpretării testamentelor:
□ interpretarea dispoziţiilor testamentare trebuie să se facă
după intenţia testatorului, după voinţa sa reală, iar nu după
sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.)49;
□ intenţia testatorului se va căuta în principal în însuşi
conţinutul testamentului şi numai în mod accesoriu în acte şi
împrejurări exterioare, extrinseci50;
□ în caz de îndoială, clauza se interpretează în favoarea
moştenitorilor legali, iar nu a legatarilor (art. 983 C. civ.)51;
□ în cazul în care o clauză poate avea două înţelesuri, aceasta
se interpretează în sensul ce poate avea un efect, iar nu în
sensul în care nuar produce nici unul (art. 978 C. civ.) ;
□ toate clauzele testamentare se interpretează unele prin altele
dându-se fiecăreia înţelesul care rezultă din actul întreg52 (art.
982 C. civ.)53;
48 Potrivit art. 908 C. civ. român: „Când legatul dat este un lucru nedeterminat, însărcinatul cu legatul nu este obligat a da un lucru de calitatea cea mal bună, nu poate oferi însă nici lucrul cel mai rău".Text art. 1022 C. civ. fr.: „Lorsque le legs sera d'une chose indéterminée, l'héritier ne sera pas obligé de la donner de la meilleure qualité, et il ne pourra l'offrir de la plus mauvaise".
49 Text art. 1156 C. civ. fr.: „On doit dans les conventions rechercher quelle a été la commune Intention des parties contractantes, plutôt que de s'arrêter au sens littéral des termes".
50 A se vedea, C. Hamangiu ş.a., op. cit., p. 538, nr. 1306.
51 Text art. 1162 C. civ. f r. : „Dans le doute, la convention s'Interprète contre celui qui a stipulé et en faveur de celui qui a contracté l'obligation".
52 De exemplu, din întregul conţinut al testamentului poate rezulta că legatarul universal (datorită legatelor cu titlu particular sau cu titlu universal care epuizează emolumentul moştenirii) nu este, în realitate, decât un simplu executor testamentar.
53 Text art. 1161 C. civ. fr.: „Toutes les clauses des conventions s'interprètent les unes par les autres, en donnant à chacune le sens qui résulte de l'acte entier".
21
□ Dispoziţiile îndoioase se interpretează după obiceiul locului
unde s-a încheiat contractul (în cazul nostru, testamentul) (art.
980 C. civ.).
SECŢIUNEA A II-A CONDIŢIILE DE FOND PENTRU
VALIDITATEA TESTAMENTULUI
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE.
Potrivit Codului Civil, pentru validitatea testamentului care este
un act juridic, se cere ca testatorul să aibă capacitatea de a dispune
de bunurile sale, manifestarea sa de voinţă să nu fie afectată de
vreun viciu de consimţământ, ea să fie determinată de o cauză
valabilă, iar legatarul să aibă capacitatea de a primi legatul.54
§ 2.
CAPACITATEA.
2.1. Regula.
Pentru ca dispoziţia testamentară să fie valabilă şi deci producătoare
de efectejuridice, testatorul trebuie să aibă capacitatea de a dispune pe această cale prin liberalităţi (legate) sau alte acte juridice
(exheredan, revocarea unui testament anterior etc.), iar persoana în favoarea căreia operează dispoziţia să aibă capacitatea de a primi
prin testament55.
Astfel se poate observa că regula este capacitatea şi excepţia
incapacitatea. Acest lucru reiese din reglementările legale care
stipulează: "orice persoană este capabilă de a face testament, dacă
nu este poprită de lege*56, şi "este capabil de a primi prin testament
54 A se vedea, Marina Ileana Muţiu, „Drept civil, Succesiuni. " Editura Imprimeriei de Vest Oradea, 1997, p. 60.
55Francise Deak, op. cit., p. 176.
56 Potrivit art. 856 C. civ. Corespunzător în legislaţia internaţională art. 967 C. civ. fr.: 'Toute personne pourra disposer par testament, soit sous le titre d'institution d'héritier, soit sous le titre de legs, soit sous toute autre dénomination propre à manifester sa volonté".
22
55De exemplu, legatul făcut unui creditor urmează să fie luat în considerare ca atare (caliberalitate), iar nu ca plată a datoriei (deşi legea noastră nu a reprodus art. 1023 C. civ. fr.). Totastfel, în caz de îndoială, o clauză cuprinzând o substituţie, va fi interpretată în sensul uneisubstituţii vulgare, iar nu fideicomisare.
Art. 1023 C. civ. fr. are următorul conţinut: „Le legs fait au créancier ne sera pas censé en compensation de sa créance, ni le legs fait au domestique en compensation de ses gages".
oricine este conceput la epoca morţii testatorului*57. Prin urmare,
incapacităţile de a dispune sau de a primi prin testament, ca excepţii
de la regula capacităţii, trebuie să fie expres prevăzute de lege şi
aceste texte, ca texte de excepţie, sunt de strictă interpretare
{exceptîo est strictissîmae interpretationîs). întrucât
incapacitatea trebuie să fie prevăzută de lege, nimeni nu ar putea
renunţa, în tot sau în parte, la capacitatea de a dispune (şi de a
primi) prin testament58 (art.6, alin.l din Decretul nr. 31/1954).
Legiuitorul se abate de la dreptul comun privitor la capacitatea
de a înstrăina sau de a dobândi, când actul de dispoziţie este cu titlu
gratuit, fiind îndemnat la aceasta de consideraţii diverse59:
- Liberalitatea este un act „antieconomic" prin care dispunătorul
se sărăceşte pe sine sau pe moştenitorii săi, fără a urmării să
primească ceva în schimb. Ea constituie prin urmare un act mai grav
decât înstrăinarea cu titlu oneros, căci, în acest din urmă caz, bunul
ce iese din patrimoniul înstrăinătorului este înlocuit cu o altă valoare.
Legiuitorul priveşte cu o mai accentuată defavoare donaţia, prin
care donatorul se lipseşte, din viaţă, de bunurile donate, decât
testamentul, căci în acest din urmă caz, testatorul nu se sărăceşte pe
el, ci numai pe moştenitorii săi.
- Actul cu titlu gratuit, nu arareori, este rodul manevrelor
frauduloase ale unor persoane lipsite de scrupule, care abuzând de
influenţa lor determină pe dispunător să le consimtă liberalităţi în
dauna aşteptărilor legitime ale familiei.
2.2. Incapacităţile de a dispune prin testament.
Potrivit legii, sunt incapabile de a dispune prin testament60:
a) Minorul care nu a împlinit vârsta de 16 ani nu poate dispune
prin
testament (art. 806 C. civ.), incapacitatea lui fiind totală. El nu poate
dispune nici
prin reprezentant sau cu încuviinţarea ocrotitorilor legali, chiar dacă a
57 Potrivit art. 808 alin. 2 C. civ., în reglementări internaţionale, text art. 906 C. civ. fr.: Pour être capable de recevoir entre vifs, il suffit d'être conçu au moment de la donation.Pour être capable de recevoir par testament, il suffit d'être conçu à l'époque du décès du testateur. Néanmoins la donation ou le testament n'auront leur effet qu'autant que l'enfant sera néviable.
58 De exemplu, TS, col. civ., dec. nr.1844/1956, în CD, 1956, vol. I, p. 367.
59 Mihail Eliescu, „Curs de succesiuni", Editura Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 190.
60 A se vedea Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 82.
23
împlinit vârsta
de 14 ani (capacitate de exerciţiu restrânsă), întrucât dispoziţia
testamentară este
esenţialmente personală.
Dispoziţiile Capitolului VI Cod Civil nu mai alcătuiesc excepţii de
la regula art. 806, atât în ceea ce priveşte donaţiile prin contractul de
căsătorie (deoarece dispoziţiile art. 1223-1293 din Codul civil au fost
abrogate61), cât şi în ceea ce priveşte donaţiile făcute între soţi în
timpul căsătoriei, deoarece, potrivit art. 8 al Decretului nr. 31/1954
privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în B. Of.
nr. 8 din 3 ianuarie 1954, cu modificările ulterioare, minorul care se
căsătoreşte dobândeşte prin aceasta capacitatea de exerciţiu
deplină.
Nu suntem în prezenţa unei măsuri de ocrotire a minorului, căci
acesta nu se poate păgubi prin dispoziţiile sale testamentare.
Testamentul minorului ar putea cel mult leza interesele
moştenitorilor ab in te stat
b) Persoana pusă sub interdicţie judecătorească, având statutul
juridic al
minorului sub 14 ani (art. 147. C. fam.), nu poate dispune prin
testament ca şi
acesta din urmă (art. 806 C. civ.).
Se poate observa că această regulă se aplică şi în cazul donaţiei.
Incapacitatea interzisului este totală şi permanentă. Având în
vedereasimilarea cu minorul sub 14 ani, cât timp interdicţia nu a
fost ridicată interzisul nu are capacitatea de a testa nici în
intervalele lucide, adică de întrerupere vremelnică a bolii
mintale.
c) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate dispune prin
testament, dar
numai de jumătate din ceea ce ar putea dispune, dacă ar fi o
persoană majoră (art.
807 C.civ.)62. Aceasta înseamnă că minorul între 16-18 ani are o
capacitate parţială
de a testa; el poate dispune de o jumătate din întreaga sa avere,
61 Abrogare expresă a dispoziţiilor art. 1223-1293 C. civ. prin art. 49 al Decretului nr. 32/1954.
6257 Minorul care se căsătoreşte, având capacitate deplină de exerciţiu (art. 8 din Decretul nr. 31/1954), poate dispune prin testament ca şi persoanele majore.
24
dacă nu are
moştenitori rezervatari, iar dacă are asemenea moştenitori poate
dispune prin
testament numai de o jumătate din cotitatea disponibilă.
Dacă minorul a împlinit 16 ani şi a dispus prin testament,
depăşind limita legală, legatele astfel făcute vor fi reductibile, până la
această limită.
d) Nu poate dispune în favoarea tutorelui său minorul care a
împlinit vârsta de
16 ani. Această interdicţie subzistă şi după ce el a ajuns la majorat,
cât timp
socotelile definitive ale tutelei n-au fost date şi primite.
Se consideră că socotelile definitive ale tutelei au fost date şi
primite în ziua când autoritatea tutelară a dat descărcare pentru
gestiunea tutorelui. Dispoziţia testamentară făcută până în acest
moment nu este valabilă, chiar dacă testatorul moare după
încuviinţarea socotelilor.
Este exceptat, sub ambele aspecte, tutorele care este, totodată,
şi ascendentul minorului (art. 809, C. civ.). în favoarea acestui tutore
(de exemplu, bunic) minorul de 16 ani poate dispune în limita
prevăzută de art. 807 C. civ.
e) în toate cazurile prezentate mai sus incapacitatea este expres
prevăzuta de
lege, fiind o stare de drept {de iure). Cu alte cuvinte, în aceste
cazuri suntem în
prezenţa unor incapacităţi legale care pot fi invocate fără prezentare
de dovezi în
sensul că testatorul nu a avut capacitatea de discernământ pentru a
face testament sau
că discernământul său a fost alterat datorită influenţelor exercitate
asupra lui de tutore.
Există însă şi cazuri de incapacitate naturală când persoana
deplin capabilă sau cu capacitate parţială de a dispune prin
testament potrivit legii, în fapt {de facto) să fie lipsită temporar de
discernământul necesar pentru a dispune prin testament.
Prin urmare, lipsa discernământului - neprevăzut de lege ca atare -
atrage incapacitatea celui în cauză de a face dispoziţii testamentare
25
(ca şi alte acte juridice), deoarece nu are puterea de a aprecia
efectele juridice ale manifestării sale de voinţă.
După cum s-a arătat, pentru validitatea testamentului este
necesar, între altele, ca dispunătorul să aibă discernământ63 în
momentul în care îl întocmeşte64, în sensul de a nu exista incapacităţi
legale şi nici cele naturale, adică lipsa unei voinţe conştiente,
indiferent dacă aceasta se datorează unei cauze trecătoare sau uneia
permanente65. înseamnă că persoana care lasă un legat „trebuie să
aibă capacitatea de a dispune prin testament şi, ca urmare, este
necesar a se stabili dacă testatorula avut discernământ în momentul
în care a întocmit actul juridic de ultimă voinţă'66.
în orice caz, lipsa discernământului (din cauza alienaţiei67 sau
debilităţii mintale ori datorită unor cauze vremelnice ca starea de
boală, hipnoză, somnambulism, beţie alcoolică, folosirea de
stupefiante etc.) trebuie să fie dovedită în mod neechivoc prin probe
concludente, deoarece ea determină o incapacitate naturală, care nu
63 Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 273 din 5 februarie 1977.Testamentul fiind un act juridic, este necesar ca dispunătorul să aibă discernământ în momentul în care îl întocmeşte. Ca atare, validitatea unui testament este influenţată nu numai de incapacităţile legale, ci şi de incapacitatea naturală, adică de lipsa unei voinţe conştiente la întocmirea actului, indiferent dacă se datorează unei cauze trecătoare sau uneia permanente. De aceea, dacă se dovedeşte că în momentul întocmirii testamentului dispunătorul era lipsit de discernământ, instanţa, la cererea celor ce reprezintă pe defunct, este datoare să anuleze actul. Pentru a se dispune anularea testamentului, este însă necesar să se dovedească în mod neechivoc lipsa de discernământ a dispunătorului în momentul întocmirii testamentului, deoarece, potrivit prevederilor art. 856 C. civ., orice persoană este capabilă să dispună prin testament dacă nu este oprită de lege, capacitatea fiind regula, iar incapacitatea excepţia. (Ioan G. Mihuţă, "Repertoriu de practică judiciară..., pe anii 1975-1980", p. 139)
6459 Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 657 din 12 martie 1974, în CD. 1974, p. 163.Validitatea unui testament este influenţată nu numai de incapacităţile legale, ci şi de incapacitatea naturală, adică de lipsa unei voinţe conştiente în momentul săvârşit actului, indiferent dacă se datorează unei cauze vremelnice sau este născută dintr-o cauză permanentă. Cu alte cuvinte, liberalitatea, ca orice act juridic, trebuie să izvorască dintr-o voinţă luminată de raţiune.De aceea, dacă se face dovada că, în chiar momentul declaraţiei de voinţă, dispunătorul nu este conştient, actul este nul. Această împrejurare - că dispunătorul nu era conştient în chiar momentul declaraţiei de voinţă - trebuie să fie stabilită însă în mod neechivoc, întrucât în principiu, faţă de prevederile art. 856 c. civ., potrivit căruia orice persoană este capabilă de a dispune prin donaţie sau legat dacă legea nu o opreşte, capacitatea este regula şi incapacitatea excepţia. (Ioan G. Mihuţă „Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1969-1975" Editura ştiinţifică şi enciclopedică, Bucureşti, 1976, pp. 213-214).
65 TS, s. civ., dec. nr. 1129/1987, în CD, 1987, p. 121.
66 TS, s. civ., dec. nr. 438-1989, în Dreptul, nr.1-2, 1990, p.128. Şi Dec. nr. 657/1974, în CD, 1974, p. 163-165; idem, Dec. nr .273/1977, în CD, 1977, p.86-89.
67 Tribunalul popular raion Sighişoara, sentinţa nr. 1856 din 1955.1. Codul familiei nu mai prevede nici o restricţie cu privire la atacarea actelor pentru alienaţie mintală, după moartea persoanelor care le-au alcătuit (art. 449 Cciv.; art. 49 decret nr. 32/1954).2. Captaţia nu duce la nulitatea testamentului decât dacă se manifestă sub forma unor manopere viclene, fără de care liberalitatea nu s-ar fi produs. (Dr. Ioan Mihuţă, Dr. Alexandru Lesviodax, "Repertoriu de practică judiciară în materie civilă a Tribunalului Suprem şi a altor instanţe judecătoreşti pe anii 1952-1969" Editura Ştiinţifică, Bucureşti-1970, p. 467).
26
rezultă din lege, spre deosebire de incapacitatea alienatului sau
debilului mintal pus sub interdicţie, a cărui incapacitate este legală şi
permanentă68, chiar dacă ar avea momente de luciditate.
în Franţa, Codul dezleagă problema prin art. 90169, care dispune
că donatorul sau testatorul trebuie să fie sănătos la minte. Datorită
derogărilor implicite, de la dreptul comun, pe care le-ar fi atras acest
text, legiuitorul român nu a l-a inclus în Codul civil român. Astfel s-
a ajuns la o deosebire de dreptul francez prin faptul că sănătatea la
minte a celui care a făcut liberalitatea va fi apreciată, în acelaşi fel,
ca şi în cazul actelor cu titlu oneros. Pe de altă parte, până la apariţia
Decretului nr. 32/1954 care va abroga expres acest articol din Codul
civil român, actul gratuit se putea anula, la cererea moştenitorilor,
pentru smintire de minte a dispunătorului, numai în condiţiile art. 449
C. civ70., adică numai dacă interdicţia acestuia a fostpronunţată, sau
cel puţin cerută înainte de moartea sa; sau dovada alienaţiei mintale
este intrinsecă, adică reiese din chiar cuprinsul testamentului sau
donaţiei.
O problemă interesantă ridicată de unii specialişti este dacă
testamentul făcut sub imperiul unei mânii oarbe este valabil. Deşi în
trecut acesta era considerat nevalabil, odată cu toate construcţiile
juridice care au ca bază Codul civil napoleonian testamentul ab irato
devine în principiu valabil71.
f) O altă problemă care apare este dacă este incapabil de a testa
comerciantul persoană fizică aflat în stare de faliment (reorganizare
şi lichidare judiciară). Răspunsul este că nu este incapabil de a
testa72.
însă, în caz de moarte a comerciantului, legatele se vor putea
executa numai după ce creditorii vor fi plătiţi {netno liberalis
n/siliberatus)1*\
68 Dacă testatorul este o persoană pusă sub interdicţie judecătorească, nu este cazul a se invoca lipsa discernământului la încheierea testamentului, cum se procedează uneori. Vezi, de exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 2395/1980, în RRDnr. 7 , 1981, p. 37-39.
69 "Pour faire une donation entre vifs ou un testament, il faut être sain d'esprit. "
70 După moartea unei persoane, actele săvârşite de ea nu vor mai putea fi atacate sub motiv de smintire de minte, decât în cazul când interdicţia acelei persoane va fi fost pronunţată sau cerută înaintea morţii sale, afară de cazul când dovada smintirii minţii rezultă chiar din cuprinderea actului ce se atacă.
71 A se vedea şi Mihail Eliescu, op. cit., p. 198.
72 A se vedea Francisc Deak, op. cit., p. 180.
27
2.3. Momentul în raport de care se apreciază capacitatea
de a dispune prin testament.
Cu toate că testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii
(cu excepţia clauzei de recunoaştere a copilului din afara căsătoriei)
şi până în acest moment testatorul îl poate revoca, total sau parţial,
se admite de autori73 şi în practica judecătorească74 că el trebuie să
aibă capacitatea de a testa când îşi manifestă voinţa, deci la data
întocmirii actului, modificările ulterioare ale statutului său juridic sau
a stării sănătăţii mintale fiind fără relevanţă. O poziţie care nu a
obţinut mulţi adepţi este cea pe care a avut-o Capitant şi
Alexandresco care cereau catestatorul să fie capabil de a testa şi în
ultimul moment al vieţii sale, chiar dacă se afla într-o stare de
incapacitate în cursul căreia va şi deceda, să fie capabil să revoce
testamentul făcut în stare de capacitate, căci „un asemenea
testament nu ar mai exprima, cu certitudinea necesară, ultima sa
voinţă".
Capacitatea de a încheia un act juridic trebuie să fie apreciată la
momentul când se săvârşeşte, chiar dacă efectele sau executarea
actului este amânată până la o dată ulterioară, fie şi incertă, cum
este moartea testatorului. Astfel va fi nul testamentul făcut de un
minor de 16 ani, deşi testatorul a murit după dobândirea majorităţii.
Tot astfel va fi ineficace testamentul făcut în timpul interdicţiei, deşi
testatorul a murit după ridicarea acestei măsuri de ocrotire.
De altfel, dacă capacitatea testatorului s-ar aprecia în raport de
datele dinaintea morţii, în majoritatea cazurilor testamentele nu ar
putea fi recunoscute valabile, mai ales datorită incapacităţii
naturale75.
73 Pot fi citaţi în acest sens Planiol, Ripert, Boulanger, Colin, Capitant, De la Morandiere.
74 Pentru jurisprudenţă vezi, de exemplu, TS. s. civ., dec. nr. 657/1974.
75 TJ Suceava, dec. civ. nr 837/1972, în RRD, nr.6, 1974.
28
78în acest sens, art. 108 din Legea nr. 64/1995 precizează că vor fi îndreptăţiţi să participe ladistribuirea fondurilor obţinute din vânzarea bunurilor averii debitorului şi titularii creanţelor izvorânddin acte cu titlu gratuit, dar numai după ce toate creanţele chirografare vor fi fost plătite. Amintim şiart. 40 alin. 1 lit. a din lege, potrivit căreia judecătorul sindic poate cere „anularea şi recuperarea dela terfi"a transferurilor cu titlu gratuit din partea debitorului, făcute în
2.4. Sancţiunea incapacităţi legale sau naturale de a
dispune prin testament.
întrucât incapacităţile de a dispune prin testament au ca scop
protecţia voinţei incapabilului şi a intereselor familiei sale, nefiind
dictate de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea
relativă a testamentului, potrivit dreptului comun76. După cum se
cunoaşte dacă ordinea publică ar fi fost interesată actul liberal va fi
nul de nulitate absolută77.
Incapacitatea parţială a minorului între 16-18 ani se sancţionează cu
nulitateaparţială a efectelor actelor de dispoziţie până la limita
prevăzută de lege (1/2 din patrimoniul succesoral sau din cotitatea
disponibilă, după caz)32. Soluţia se impune şi pe considerentul că
numai la deschiderea moştenirii se poate aprecia în concret, măsura
în care minorul putea dispune de patrimoniul succesoral lăsat (are
sau nu are moştenitori rezervatari). Este vorba de o reducţiune
(calificată nulitate parţială) de natură specială, care nu trebuie să fie
confundată cu reducţiunea liberalităţilor care încalcă rezerva
succesorală, guvernată de alte reguli. Jumătatea de care minorul
între 16-18 ani nu poate dispune nu reprezintă o rezervă succesorală
în favoarea unor moştenitori, ci va fi atribuită moştenitorilor legali,
potrivit regulilor generale78.
Dacă minorul de peste 16 ani a dispus în favoarea tutorelui,
numai această dispoziţie va fi anulabilă, restul dispoziţiilor
testamentare fiind valabile şi producând efecte în limita capacităţii
parţiale a minorului.
2.5. Incapacităţi de a primi prin testament.
76 «Actele juridice încheiate personal chiar de cei puşi sub interdicţie judecătoreasca... nu sunt sancţionate cu nulitatea absolută, ci cu nulitatea relativă... "(TS, s. civ., dec. nr. 377/1972, în CD, 1972, p.171). Tot astfel, testamentele încheiate de persoana lipsită de discernământ (Vezi TS, s. civ., dec. nr. 1129/1987). Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare a testamentului "nupoate începe a curge înainte de moartea testatorului, data încheierii actului", în sensul art. 9, alin. 2, din Decretul nr. 167/1958, fiind data deschiderii succesiunii. TS, s. civ., dec. nr 558/1972, în CD, 1972, p. 162-263. Vezi şi Dec. nr. 377/1972, ibidem, p.172. în acelaşi sens, a se vedea şi D. Macovei, M.S. Striblea, op. cit, p. 384.
77 Dacă o persoană juridică a acceptat o liberalitate, fără autorizaţia administrativă cerută etc.
78m Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 80.
29
Incapacităţile de a primi prin testament sunt prevăzute la art.
810 şi 883 C. civ. a) Potrivit art. 810 C. civ., medici/65 şi
farmacişti/66, inclusiv persoanele carepractică ilegal medicina79,
care l-au tratat pe testator în boala din care moare (acea boală
fiind cauza morţii) nu pot primi liberalitatea testamentară ce
bolnavul a făcut în favoarea lor în cursul acestei bolP80. Această
dispoziţie se aplică şi preoţilor care au asistat pe testator din
punct de vedere religios în cursul ultimei boli.
Ceea ce este important este nu calitatea de medic, farmacist sau
preot, ci asistenţa cu caracter repetat81 sau de continuitate82
acordată bolnavului în calităţile vizate de lege. Prin urmare, bolnavul
poate gratifica un prieten medic, dacă nu l-a tratat în cursul ultimei
boli.
Sunt exceptate de la interdicţia de a primi prin testament, şi deci
sunt valabile legatele cu titlu particular cu caracter remuneratoriu,
dacă sunt potrivite cu starea materială a testatorului şi cu serviciile
79 Vezi M. Eliescu, op.cit., p. 167. Personalul medical ajutător, de exemplu, persoana care a fost o "permanentă şi devotată infirmieră" (TS, s. civ., dec. nr. 1515/1986 în CD, 1986, p.96), nu intră sub incidenţa textului, decât dacă, cu depăşirea abilitării legale, acordă tratament medical.
80 întrucât prohibiţia se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie (vezi infra nr. 101) nu se admite dovada că liberalitatea este opera unei voinţe libere (TS, s. civ., dec. nr. 875/1969, în CD, 1969, p. 155-160), de exemplu, medicul curant nu ar putea dovedi că nu a abuzat de influenţa pe care o avea asupra bolnavului.
81 Vezi Cas. I dec. nr. 103/1919, în Cav. adnotatp.214, nr. 4.
82 Vezi TS, s. civ., dec. nr. 875/1969.
30
85 Trib. Supr., sec. civ., dec. nr. 875 din 1 iulie 1969, în CD. 1969, p. 155.Prohibiţia instituită prin art. 810 c. civ., care prevede că doctorii în
medicină sau chirurgie au tratat o persoană de boala de care a murit nu pot profita de liberalităţile ce le-a făcut în cursul acestei boli, se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie. In consecinţă, ei nu vor putea face dovada că liberalităţile sunt opera unei voinţe libere şi că gratificarea s-ar datora unor sentimente de prietenie sau rudenie.
Pentru ca să opereze prohibiţia legală, trebuie ca: a) liberalitatea să fi fost făcută în cursul bolii de care dispunătorul a murit; dacă a fost făcută înainte de boala care a cauzat moartea, dispoziţia trebuie menţinută; b) moartea să fi fost cauzată de boala pentru care a fost îngrijit; c) donatarul sau legatarul să fi tratat pe bolnav, iar tratamentul să fi fost continuu; împrejurări/e în care are loc tratamentul, natura şi întinderea se constituie elemente de fapt care au a se examina la speţă. (Ioan G. Mihuţă op. cit. 1969-1975, p.
prestate de legatar. Iar dacă legatarul este rudă cu testatorul până la
al IV-lea grad inclusiv, sunt permise chiar şi legatele universale, afară
numai dacă legatarul este o rudă pe linie colaterală, iar testatorul are
succesibili care sunt rude în linie dreaptă. în literatura de specialitate
se recunoaşte şi validitatea legatului făcut medicului de către
bolnavul care este soţul lui, dacă căsătoria este anterioară ultimei
boli.
b) Potrivit art. 883 C. civ., testamentul făcut în cursul călătoriei
pe mare nu va putea cuprinde nici o dispoziţie în favoarea ofiţerilor
de marină, dacă nu sunt rude cu testatorul. Prohibiţia se întemeiază
pe o prezumţie legală absolută de abuz de influenţă.
întrucât legea nu precizează că ar fi vorba de testamentul
maritim (aşa cum o face în altă ordine de idei în art. 882 C.cîv.), se
poate considera că incapacitatea de a primi operează şi în privinţa
altor testamente făcute pe mare (testamentul ordinarolograf), iar
rudenia care înlătură incapacitatea de a primi prin testament nu este
limitată la al IV-lea grad şi poate fi atât în linie directă, cât şi pe linie
colaterală83.
c) Luându-se în consideraţie art. 41, alin. 2 din Constituţie,
„cetăţenii străini şi apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate
asupra terenurilor" se ajunge la concluzia că cetăţenii străini nu au
capacitatea de a primi proprietatea terenului nici printr-o dispoziţie
testamentară (universală, cu titlu universal sau cu titlu particular) şi
indiferent dacă au domiciliul în ţară sau în străinătate.
2.6. Momentul în raport de care se apreciază
incapacitatea de a primi prin testament şi sancţiunea
aplicabilă.
Testamentul produce efecte la deschiderea moştenirii. Relativ la
această dată se apreciază capacitatea de a primi prin testament84.
Sancţiunea incapacităţii este, potrivit dreptului comun, nulitatea
relativă a dispoziţiei testamentare (cu toate că formularea art. 812 C.
civ. - „dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule" -
sugerează sancţiunea nulităţii absolute), ce poate fi invocată de către
83Francise Deak, op. cit., p. 183-184.
84 De exemplu, condiţia cetăţeniei române trebuie să fie îndeplinită în acest moment. La aprecierea calităţii de medic curant, farmacist, preot sau ofiţer de marină, în condiţiile arătate, se are în vedere situaţia existentă la data redactării testamentului.
31
succesibilii testatorului (moştenitori legali sau chiar legatari obligaţi
la predare sau executare).
în cazul în care incapacitatea este dictată de interese de ordine
publică, sancţiunea este nulitatea absolută a dispoziţiei
testamentare. Astfel, incapacitatea datorată lipsei cetăţeniei române
în privinţa dreptului de proprietate asupra terenului. Această
interdicţie a fost apreciată şi în trecut ca fiind de ordine publică85. Se
poate considera că nulitatea este absolută şi în cazul dispoziţiilor
testamentare făcute în favoarea medicilor, farmaciştilor sau preoţilor.
Interdicţia este concepută în art. 810 C. civ. ca o dispoziţie
prohibitivă, ca o regulă generală de apărare a prestigiului profesiei de
medic sau preot. Iar în cazul persoanelor care practică
ilegalmedicina, faptă ce constituie infracţiune, în orice caz se impune
sancţiunea nulităţii absolute.
Dispoziţia testamentară va fi nulă, respectiv anulabilă, chiar dacă
testatorul -pentru a ocoli dispoziţiile privind incapacităţile de a primi
prin testament - a recurs la interpunere de persoane, căci dispoziţia
testamentară care sincer stipulată ar fi nulă, rămâne nulă şi dacă a
fost simulată.
Datorită dificultăţii de dovadă a simulaţiei prin interpunere de
persoane, legea (art. 812 alin. 2 C. civ.) prezumă absolut că sunt
persoane interpuse părinţii, descendenţii şi soţul persoanei incapabile
şi care devin, prin intermediul prezumţiei, persoane incapabile de a
primi prin testament86.
Această prezumţie este aplicabilă incapacităţilor de a primi
prevăzută de lege în privinţa medicilor, farmaciştilor, preoţilor,
ofiţerilor de marină şi străinilor sau apatrizilor, precum şi în privinţa
tutorilor care, datorită incapacităţii celor ocrotiţi de a dispune în
favoarea lor, sunt incapabili de a primi prin testament.
§ 3.
CONSIMŢĂMÂNTUL.
3.1. Reguli
aplicabile.
85 Vezi, de exemplu Cas.S.U., dec. nr. 24/1922, în C. civ. adnotatvol.III, p.415, nr.35; Cas. I, dec. nr. 350/1916; ibidem p.414, nr.26; C.Apel Buc, 11, dec. nr. 131/1925, ibidem, p.431.
86 în acest context a se vedea şi Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 80.
32
în afară de condiţia capacităţii, pentru ca testamentul să fie
valid, legea cere ca voinţa testatorului să nu fie viciată prin
eroare, doi sau violenţă.
Absenţa leziunii din această problematică se justifică prin faptul
că dispoziţiile testamentare nu sunt acte juridice bilaterale, cu titlu
oneros şi comutative.
Eroarea87 şi violenţa, inclusiv morală, aplicabile în materie, se
întâlnesc rar în practică. în schimb, dolul înfăţişat în această materie
sub forma sugestiei şi captaţiei se întâlneşte relativ frecvent în
practică.
Viciile de consimţământ în materie de dispoziţii testamentare
sunt supuse regulilor de drept comun88.
3.2. Consimţământ viciat parţial.
Ţinând seama de conţinutul posibil complex al testamentului -
unitar numai în formă - este posibil ca viciul de voinţă să afecteze
numai una sau mai multe dispoziţii testamentare (de exemplu, un
legat instituit sub influenţa dolului), fără să afecteze validitatea
altora. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, spre
deosebire de lipsa discernământului (sau, de regulă, a capacităţii
legale de a testa) care duce la nulitatea testamentului în
integralitatea sa, nefiind de conceput ca discernământul să existe în
cazul unor dispoziţii testamentare (de exemplu, legate) şi să
lipsească în cazul altora, viciul de consimţământ „ar putea afecta - de
regulă -numai unele din dispoziţiile testamentare, celelalte rămânând
valabile". Prin urmare, instanţa trebuie să analizeze nu numai
existenţa viciului de consimţământ, dar şi influenţa lui asupra
conţinutului testamentului, operaţiunea fiind - sub acest aspect -mai
complicată decât în cazul actelor încheiate inter vivos (de exemplu,
donaţie)89.
3.3. Dolul.
Dolul constă în utilizarea de manopere viclene şi frauduloase,
folosite de o persoană (sau mai multe), având calitatea de beneficiar
al dispoziţiei testamentare sau chiar aceea de terţ, cu intenţia de a
87 De exemplu, în persoana beneficiarului dispoziţiei testamentare - eroare referitoare nu numai la identitatea lui, dar şi la calităţile sale socotite esenţiale de testator, de exemplu, a crezut că legatarul este copilul său din afara căsătoriei - actul fiind încheiat intuitupersonae
88 "Este de principiu că dispoziţiile cu titlu gratuit sunt supuse regulilor de drept comun, în ce priveşte viciile de consimţământ". TS, s .civ. dec. nr. 1426/1976, în CD, 1979, p. 126; CSJ, s. civ., dec. nr. 1160/1992, în Deciziile CSJ 1990-1992, p. 145-148.
89 Francisc Deak, op. cit., p. 186-187.
33
câştiga încrederea testatorului şi a înşela buna lui credinţă pentru al
determina să dispună în sensul în care nu ar fi făcut-o din proprie
iniţiativă90. Dolul are unele particularităţi, el se manifestă în actele de
liberalitate sub forma sugestiei şi captaţiei91.
Sugestia consta în folosirea unor mijloace nepermise,
ascunse şi tendenţioase, în scopul de a sădi în mintea
testatorului ideea de a face o liberalitate, pe care nu ar fi
făcut-o din proprie iniţiativă. Mijloacele utilizate sunt mai subtile
faţă de cele folosite în cazul captaţiei92.
Captaţia constă în întrebuinţarea unor manopere dolosive,
frauduloase, în scopul de a înşela buna credinţă a
testatorului şi de a-i câştiga încrederea pentru a-l determina
să facă o liberalitate, manopere fără de care nu ar fi făcut
acea liberalitate.
Dacă nu s-au utilizat mijloace frauduloase nu suntem în prezenţa
dolulul(de exemplu, dacă este vorba de simpla simulare a grijii şi
afecţiunii ori de prestarea interesată a unor servicii şi îngrijiri)93
Astfel apar două condiţii necesare pentru ca sugestia şi captaţia
să constituie cauze de anulare a testamentului:
90 Pentru practica judiciară vezi, de exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 1426/1979 şi CSJ, s. civ., dec. nr. 1160/1992; TS, s. civ., dec. nr. 1917/1974, în Repertoriu... 1969-1975, p. 213; idem dec. nr. 953/1978, în Repertoriu... 1975-1980, idem dec. nr. 1426/1979, în CD, 1979.
91 CSJ, s. civ., dec. nr. 2447/1991, în Dreptul'nr.7'/1992, p.78-79:„Ca modalitate de viciere a voinţei dolul se înfăţişează în materia legatelor prin captaţle sau sugestie, dacă faptele sunt exercitate prin manopere viclene sau dolosive, în scopul de a determina pe dispună tor să facă o liberalitate, pe care altfel nu ar face-o şi nici nu ar avea motive să o facă.Corespund, în principiu, înţelesului noţiunii de manopere viclene sau dolosive, atât izolarea cât şi îndepărtarea testatorului de rude sau prieteni, sechestrarea sa, insinuarea unor calomnii la adresa rudelor, abuzul de influenţă sau de autoritate şi alte fapte asemănătoare.Se poate reţine, ca urmare, că fără astfel de manevre, simpla simulare de grijă şi afecţiune, ca şi prestarea interesată a unor servicii şi îngrijiri, nu sunt suficiente pentru anularea unei liberalităţi testamentare."
92 Curtea Supremă de Justiţie, secţia civilă, decizia nr. 1160/16. VI. 1992, în Dreptul 8/1993, p. 82:„Actele de dispoziţie cu titlu gratuit sunt supuse regulilor de drept comun în ceea ce priveşte viciile consimţământului.Conform art. 960 C. civ., dolul este o cauză de nulitate a actului juridic atunci când mijloace viclene întrebuinţate de către una dintre părţi sunt de aşa natură încât este evident că fără aceste manopere, cealaltă parte nu ar fi contractat.în materie de liberalităţi, dolul se manifestă sub forma captaţiei şi sugestiei.Captaţia constă în manopere dolosive şi mijloace frauduloase folosite în scopul de a câştiga încrederea dispunătorului şi a înşela buna sa credinţă pentru a-l determina să-i doneze un bun ori să fie gratificat prin testament, iar sugestia se exercită prin mijloace ascunse şl tendenţioase, în scopul de a sădi în mintea dispunătorului ideea de a face libera/itatea pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.Captaţia şi sugestia constituie cauza de nulitate a liberalităţii numai dacă mijloacele folosite au fost dolosive, frauduloase şi au avut ca rezultat alterarea voinţei dispunătorului, în sensul că, fără exercitarea lor, acesta nu ar fi făcut actul de liberalitate."
93 TS. s. civ., dec. nr. 1031/1973, în RRDnv. 3, 1974; CSJ, s. civ., dec. nr. 2447/1991.
34
□ mijloacele folosite să fie frauduloase;
□ întrebuinţarea mijloacelor frauduloase să aibă ca
rezultat
alterarea voinţei testatorului, care fără exercitarea
acestor manopere, nu ar fi făcut testamentul94. Deci
mijloacele dolosive să fi fost cauza determinantă a
liberalităţii95.
Conform practicii judiciare, constituie manopere viclene sau
dolosive, cu consecinţa vicierii voinţei testatorului: izolarea sau
îndepărtarea testatorului de rude sau prieteni, sechestrarea lui,
abuzul de influenţă sau autoritate.
3.4. Sancţiunea în cazul viciilor de consimţământ.
Sancţiunea aplicabilă în cazul viciilor de consimţământ este - ca
şi în cazul incapacităţii legale sau naturale de a dispune prin
testament - nulitatea relativă, potrivit dreptului comun96. Anularea
poate fi ceruta şi viciul de consimţământ dovedit prin orice mijloc de
probă (iar nu numai prin înscrierea în fals), inclusiv în cazul
testamentului autentic, căci notarul poate constata numai existenţa
consimţământu-lui testatorului, iar nu şi absenţa viciilor de voinţă.
Anularea testamentului pentru viciile de consimţământ este
incompatibilă cu anularea lui pentru lipsa discernământului97 dacă
testatorul nu a avut discernământ, nu se poate pune problema
viciilor de voinţă. în subsidiar se poate însă formula cererea de
anulare pentru viciul voinţei.
Termenul de prescripţie a acţiunii în anulare începe să curgă - ca
şi în cazul incapacităţii de a dispune prin testament - de la data
deschiderii moştenirii98.
Sunt de asemenea manopere viclene şi dolosive, de natură să
ducă la anularea testamentului, insinuarea unor calomnii la adresa
94 Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1426/8. VII. 1979 în C. D. 1979, p. 125-128.
95 înalta Curte de Casaţie, decizia nr. 2759 din 10 decembrie 1937 şi decizia nr. 481 din 13 martie 1935.
96 A se vedea Dumitru C Florescu, op. cit, p. 84.
97 Vezi TJ Hunedoara, dec. civ. nr. 98/1982, în RRD nr. 2, 1983, p.63.
98 în acest sens, a se vedea Dumitru C Florescu, op. cit, p. 85, D. Macovei, M. S. Striblea,op. cit, p. 387.
35
rudelor testatorului şi interceptarea corespondenţei testatorului, cu
consecinţa alterării voinţei testatorului.
Testamentul afectat de vicii de consimţământ este lovit de nulitate
relativă.
Acţiunea în anularea lui se introduce la instanţa de judecată în
termenul de trei ani care începe să curgă de la data deschiderii
succesiunii99.
§ 4. OBIECTUL ŞI CAUZA.
4.1. Precizări prealabile.
Pentru ca dispoziţiile testamentare, ca acte juridice, să fie
valabile, pe lângă condiţiile de capacitate şi consimţământ valabil,
ele trebuie să aibă un obiect determinat sau determinabil şi licit, iar
cauza lor să fie reală şi licită. întrucât aceste condiţii sunt guvernate,
în principiu, de regulile de drept comun, urmează să facem numai
unele precizări referitoare la obiect şi cauză.
în prealabil, se poate observa că - ţinând seama de conţinutul
posibil complex al testamentului - valabilitatea dispoziţiilor
testamentare în funcţie de obiect şi cauză trebuie să fie analizată în
raport cu fiecare act juridic în parte, aşa cum şi viciile de
consimţământ pot afecta numai una sau unele dintre dispoziţiile
testamentare, fără să afecteze validitatea altora. Spre deosebire de
condiţiile de formă, care afectează validitatea testamentului în
întregul său, condiţiile de fond, printre care cele vizând obiectul şi
cauza (şi consimţământul), trebuie să fie raportate la fiecare
dispoziţie testamentară în parte şi analizată separat, fiind posibil ca
unele dispoziţii să fie nule, iar altele valabile. De exemplu,
imoralitatea cauzei unui legat nu afectează validitatea altora.
4.2. Obiectul.
Probleme speciale se pun, sub acest aspect, în legătură cu
legatele. Ca şi în materie de convenţii, obiectul trebuie să fie în
circuitul civil (art. 963 C. civ.). în trecut, au fost scoase din circuitul
civil general terenurile, care puteau fi dobândite numai prin
moştenire legală (Legile nr. 58/1974 şi 59/1974). După abrogarea
99Măria Ileana Muţiu, op. cit., p. 64.
36
acestor dispoziţii restrictive, legatele de terenuri au devenit valabile,
chiar dacă testamentul a fost redactat sub regimul acestor legi,
deoarece valabilitateaobiectului testamentului se apreciază în raport
cu data deschiderii moştenirii.
Obiectul legatului poate fi şi un lucru viitor, care nu există în
momentul testării, dar nici chiar în momentul deschiderii
moştenirii100. Dintre bunurile viitoare numai moştenirea nedeschisă
nu poate forma obiectul unui legat (art. 702 şi 965 C. civ.). După cum
vom vedea, se poate lăsa legat (cu titlu particular) dreptul succesoral
moştenit de testator ca universalitate sau cotă-parte de
universalitate, cât timp acea moştenire nu a fost încă lichidată. în
schimb testatorul nu ar putea lăsa legat un drept eventual dintr-o
moştenire nedeschisă. Considerăm că un asemenea legat ar fi nul,
chiar dacă acea moştenire s-ar deschide înainte de moartea
testatorului,,dar după data testamentului, constituind un pact asupra
unei succesiuni viitoare.
Este valabil şi legatul cu titlu particular al bunului altuia, dacă
testatorul a dispus în cunoştinţă de cauză, ştiind că bunul nu este al
său. în caz contrar, legatul este nul (art.906-907 C.civ.).
4.3. Cauza.
Orice act juridic se analizează într-un fenomen psihologic
lăuntric: voinţa; un fenomen social extern: declararea voinţei şi un
scop juridic pe care voinţa urmăreşte să-l realizez, prin mijlocirea
declaraţiei.
Voliţiunea este un fenomen deosebit de complex. Decizia
exprimată prin declaraţia de voinţă este rezultatul final al unui proces
psihologic, complicat şi uneori contradictoriu.
Prin reducerea ei la un mobil determinat, reprezentat de cauză,
voinţa psihologică cunoaşte o transformare în voinţă juridică.
Cauza nu este însă scopul înfăptuit, căci acesta se poate realiza
numai după încheierea actului juridic. Ceea ce determină voinţa de a
se obliga este reprezentarea mintală a acestui scop, adică imaginea
rolului juridic pe care declarantul voieşte să-l joace în act.
Cu toate că textele Codului civil referitoare la cauză vizează
materia contractelor (art. 948 şi 966-968), se admite unanim că
100A se vedea Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 86.
37
teoria cauzei areaplicabilitate şi în materia actelor unilaterale, cum
sunt dispoziţiile testamentare. Mai mult decât atât, în materia
liberalităţilor interesează, întotdeauna, nu numai cauza (scopul)
imediat {causa proxima) urmărit de testator la încheierea actului şi
care este un scop abstract, pur tehnic şi invariabil, constând în
intenţia liberală (animus donandi, animus testandi), dar şi cauza
(scopul) mediat {causa remota) concret şi variabil de la caz la caz,
constituind motivul impulsiv şi determinant al actului, fără de care
testatorul nu ar fi făcut liberalitatea. Dacă aceste motive sunt ilicite
sau imorale ori nu sunt reale, liberalitatea „nu poate avea nici un
efect"(art. 966 C. civ.).
Cu ajutorul cauzei concepute astfel, instanţele pot exercita un
control eficient asupra liberalităţilor testamentare pentru apărarea
intereselor legitime ale familiei dispunătorului şi asupra caracterului
licit şi moral al liberalităţilor.
Problema cauzei imorale se pune în practică mai ales în legătură
cu legatul făcut concubinului. în literatura de specialitate şi în
practica judecătorească101, cu unele deosebiri de formulare, se
admite soluţia potrivit căreia concubinajul în sine nu este cauză de
nulitate a liberalităţii. Numai liberalitatea făcută pentru a determina
începerea sau continuarea (reluarea) relaţiilor de concubinaj ori
pentru a remunera întreţinerea relaţiilor sexuale este nulă, având
cauză imorală.
Drept cauză falsă (nereală) se reţine naşterea unui copil postum
al testatorului, cu consecinţa caducităţii legatului. Nulitatea legatului
(nu caducitatea lui) pentru naşterea unui copil după deschiderea
moştenirii poate interveni numai dacă testatorul nu a cunoscut
sarcina femeii şi se dovedeşte că în cunoştinţă de cauză, nu ar fi
lăsat legatul.
Validitatea cauzei, întrucât vizează formarea actului de
liberalitate, se apreciază în raport de data redactării testamentului,
cu toate că efectele se produc la data deschiderii moştenirii102. Dacă
intervin modificări ulterioare (de exemplu, concubinii se căsătoresc)
şi testatorul doreşte să pună la adăpost dispoziţiile de ultimă voinţă
de pericolul nulităţii, urmează să facă un nou testament.
101 De exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 144/1983, în RRD nr. 2, 1984, p.104 TJ Cluj, dec. civ. nr. 1219/1983, în RRD nr.5, 1984, p.59
102 Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 86.
38
în toate cazurile, nevaliditatea cauzei trebuie să fie dovedită de
cel ce o invocă. în acest scop, poate administra orice fel de probe,
inclusiv cele extrinseci testamentului.
SECŢIUNEA A A III-A CONDIŢIILE
GENERALE DE FORMĂ PENTRU
VALIDITATEA TESTAMENTULUI
§ 1. PRECIZĂRI PREALABILE.
Pentru a-l feri pe testator de presiuni şi falsificări, de natură de a-
i altera voinţa sau a-i denatura intenţia reală, precum şi în scopul
asigurării unei interpretări corecte a voinţei testatorului, legea cere
anumite condiţii generale de formă pe care trebuie să le
îndeplinească manifestarea de voinţă a testatorului pentru ca
aceasta să producă efecte juridice.
Formele testamentare prevăzute de lege sunt fie forme ordinare
(testament olograf, autentic şi secret, numit şi mistic), între
care testatorul poate alege liber, fie forme extraordinare, numite
testamente privilegiate, care pot fi încheiate în împrejurări
excepţionale, când testatorul nu are posibilitatea alegerii între
formele testamentare ordinare, fie alte forme de testamente, special
prevăzute de lege.
Aceste forme nu sunt cerute numai quoad probationem, ci
quoad substanţialii', aşadar sub sancţiunea nulităţii absolute.
Reglementând o varietate relativ mare de forme testamentare,
legea consacră două condiţii de formă, care sunt generale, comune
tuturor testamentelor:
a)forma scrisă;
b)forma actului separat.
§ 2. FORMA SCRISĂ.
Indiferent de forma testamentului şi chiar dacă testatorul s-ar
găsi în împrejurări excepţionale (de exemplu, militar în timp de
război), în toate cazuriletestamentul trebuie să fie îmbrăcat în formă
scrisă. Testamentul verbal (numit nuncupatiV11), recunoscut în
39
dreptul nostru cutumiar şi în unele legiuiri româneşti mai vechi, este
lovit de nulitate şi nu produce nici un efect juridic. Subliniem că
forma scrisă este prevăzută ca o condiţie de validitate a
testamentului (ad solemnitate ni), iar nu ca o simplă condiţie de
dovadă, lipsa ei fiind sancţionată cu nulitatea absolută a manifestării
de voinţă. Astfel, persoana interesată nu poate dovedi prin nici un
mijloc de probă intenţia, rămasă în fază orală, a unei persoane de a o
gratifica.
înseamnă că dispoziţiile mort/s causa ale testatorului trebuie să
rezulte=din cuprinsul unui testament încheiat intr-una din formele
scrise prevăzute de lege103. Mai mult decât atât, întregul conţinut al
testamentului trebuie să fie îmbrăcat în formă testamentară valabil
întocmită, nefiind admis aşa-numitul act per relationem, de
exemplu, confirmarea unui testament anterior nul pentru vicii de
formă, printr-un testament posterior, chiar dacă acesta din urmă este
valabil încheiat. Numai pentru descoperirea adevăratului înţeles al
unei dispoziţii cuprinse în testamentul valabil încheiat se pot folosi -
în cadrul operaţiunii de interpretare -dovezi extrinseci, iar nu pentru
a constata dispoziţii necuprinse în testament.
Dacă testamentul a fost întocmit în forma prevăzută de lege, dar
nu poate fi prezentat de cel interesat (de exemplu, de legatar, de
moştenitorul legal care pretinde că un comoştenitor a fost exheredat
etc), deoarece a fost distrus104, pierdut sau dosit105 se admite
aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiilor art. 1198 C. civ.106, persoana
103 TS, s. civ., dec. nr. 2259/1977, în CD, 1997, p.89-91.
104 Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 237 din 11 februarie 1978.Spre deosebire de distrugerea reală şi voluntară a testamentului de către dispunător, care constituie dovadă certă cu privire la voinţa sa de a-l revoca, în cazul în care testamentul a fost distrus ori dosit fără ştiinţa dispunătorului sau după moartea acestuia, fie printr-un caz de forţă majoră, fie prin fapta unei alte persoane, devin aplicabile prevederile art. 1198 C civ., care îngăduie dovada cu martori şi prezumţii ori de câte ori partea nu poate conserva şi înfăţişa înscrisul ce-i servea de dovadă, dintr-o cauză de forţă majoră, căreia i se asimilează şi fapta de neînlăturat a unei alte persoane. într-o atare ipoteză, pretinsul legatar va putea să dovedească prin orice mijloc de probă existenţa şi cuprinsul testamentului, faptul distrugerii, pierderii sau ascunderii, precum şi împrejurarea că acest act de ultimă voinţă întruneşte cerinţele de fond şi de formă prevăzute de lege. Dacă dispariţia testamentului se datorează faptei celui împotriva căruia este invocat,regularitatea testamentului este prezumată până la dovada contrară, deoarece numai într-o atare situaţie persoana căreia i se opune actul de ultimă voinţă avea interes să-l ascundă sau să-l distrugă, într-un asemenea caz, acestei persoane îi incubă sarcina de a dovedi că testamentul nu îndeplinea cerinţele prevăzute de lege. (Ioan G. Mihuţă, op. cit. 1975-1980", p. 139)
105 Această ipoteză, este întâlnită în practică numai în cazul testamentului olograf.
106 Permite folosirea oricărui mijloc de probă pentru dovedirea cuprinsului unui înscris care nu poate fi prezentat din motive fortuite, inclusiv fapta unei terţe persoane.
40
111 nuncupatio - lat., declarare de moştenitori.
interesată putând dovedi, prin orice mijloc de probă, că testamentul
a existat cu conţinutul pretins, dar nu poate fi prezentat din cauze
fortuite şi care sunt independente de voinţa şi ştirea testatorului107.
Prin urmare, dacă testamentul legal încheiat nu poate fi prezentat
pentru valorificarea drepturilor pretinse, reclamantul trebuie să
dovedească:
a) faptul că testamentul a existat, fiind întocmit în forma
prevăzută de lege. Dacă imposibilitatea prezentării testamentului se
datorează pârâtului, validitatea testamentului se prezumă până la
proba contrară108;
b)dispariţia sau distrugerea testamentului după moartea
testatorului sau chiar în timpul vieţii lui dar, în acest din urmă
caz, cu dovada în plus că evenimentul s-a produs fără voia sau
ştirea testatorului. Dacă testatorul a avut cunoştinţă de
distrugerea sau dispariţia testamentului şi nu 1-a refăcut, deşi avea
această posibilitate, înseamnă că a revenit asupra dispoziţiilor de
ultimă voinţă;
c) conţinutul pretins al testamentului. întrucât această
dovadă este deosebit de anevoioasă, se prezumă existenţa legatului
dacă distrugerea testamentului este opera moştenitorului pârât.
Se va sancţiona cu nulitate absolută nu numai nerespectarea
formei scrise a testamentului, dar şi a codicilului, pentru care de
asemenea legea pretinde forma scrisă. Codicilul era, în dreptul
roman clasic, un testament fără forme, prin care se puteau face
fideicomisuri, adică dispoziţii prin care gratificatul era obligat să
remită bunul ce a primit unei alte persoane. Justinian, contopind
legatele şifideicomisurile, a supus şi codicilul regulilor de formă
prevăzute pentru testament. De atunci codicilul se mulţumeşte să fie
o dispoziţie testamentară, anexă sau suplimentară, faţă de
un alt testament.
§ 3. FORMA ACTULUI SEPARAT. INTERZICEREA
TESTAMENTULUI CONJNUNCTIV109.
107 TS, s. civ., dec. nr. 234/1978, în CD, 1978, p. 127; TJ Braşov dec. civ. nr. 1515/1984, în RRD, nr. 8, 1985, p. 70.
108 TS. s. civ., dec. nr. 237/1978.
109 în doctrina juridică s-a pus întrebarea: dacă oprirea testamentului conjunctiv este condiţie de formă sau de fond? Majoritatea autorilor au opinat în favoarea condiţiei de formă; a se vedea M. B. Cantacuzino, M. Eliescu. în favoarea condiţiei de fond a se vedea D. Alexandrescu, I. Rosseti Bălănescu, Al. Băicoianu.
41
Art. 857 C. civ. prevede: „Două sau mai multe persoane nu pot
testa prin ace/aşi act, una în favoarea celeilalte, sau în favoarea unei
a treia persoane'110.
Un asemenea testament, denumit conjunctiv, este lovit de
nulitate. Raţiunea interdicţiei constă în aceea că aduce atingere
caracterului revocabil al testamentului, fiecare testator nu ar putea
retrage propriile sale dispoziţii testamentare fără consimţământul
celorlalţi, testamentele fiind cuprinse în contextul aceluiaşi înscris.
în practică problema se pune mai ales în cazul soţilor şi denotă
preocuparea lor de a asigura menţinerea dispoziţiilor testamentare
mutuale şi corelative ori făcute în favoarea unui (unor) terţe
persoane (de exemplu, în favoarea copiilor celor doi soţi din
căsătoriile anterioare). Or, acest scop în nici un caz nu poate fi atins;
sub nici o formă nu se pot lua măsuri care să garanteze menţinerea
(irevocabilitatea) dispoziţiilor testamentare. Ele sunt, prin esenţă
dispoziţii revocabile până în ultima clipă a vieţii, iar dacă testamentul
este conjunctiv - chiar dacă nu este revocat de nici unul dintre
testatori - intervine sancţiunea prevăzută de lege.
în literatura şi practica judecătorească s-a precizat că
testamentul nu este conjunctiv dacă două sau mai multe persoane
testează pe aceiaşi coală de hârtie, dacă „actele" (art. 857 C. civ.) de
dispoziţie sunt distincte, valabile în sine şi semnate separat,
exprimând fiecare voinţa unei singure persoane. Prin urmare,
testamentul esteconjunctiv numai dacă este, ca act juridic, o opera
comună a două sau mai multe persoane, dispoziţiile fiind contopite în
acelaşi context. Dimpotrivă, dacă testamentele (actele de dispoziţie
testamentară) sunt separate ele vor fi valabile chiar dacă conţin
dispoziţii reciproce şi interdependente, inclusiv clauza că revocarea
unui testament atrage şi revocarea celuilalt, caz în care dispoziţiile
dintr-un testament constituie motivul determinant {causa remota)
al intenţiei liberale {animus donandî) al celuilalt testator {causa
proximă). Reciprocitatea dispoziţiilor nu împiedică revocarea lor
unilaterală, testamentele fiind separate. Este valabil şi testamentul
unuia dintre soţi, chiar dacă a fost semnat şi de către celălalt soţ111.
110 Text art. 968 C. civ. fr. : Un testament ne pourra être fait dans le même acte par deux ou plusieurs personnes, soit au profit d'un tiers, soit à titre de disposition réciproque et mutuelle.
111 Francisc Deak, op. cit., 195. în acelaşi sens, a se vedea şi Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 88.
42
§ 4. SANCŢIUNEA NERESPECTĂRII CONDIŢIILOR DE FORMĂ.
Nerespectarea condiţiilor de formă este sancţionată, la toate
felurile de testamente, cu nulitatea absolută care, potrivit dreptului
comun, va putea fi invocată oricând şi de orice persoană interesată
(art. 886 C. civ).
Prin derogare de la principiul că ceea ce este nul nu produce nici
un efect juridic, practica a admis următoarele excepţii:
1. testamentul autentic sau mistic, nul ca atare pentru vicii
de formă are valoare de testament olograf valabil, dacă a fost
scris în întregime, datat şi semnat de către testator. Este un
caz de aplicare al principiului conversiunii actelor juridice, la formele
testamentare112.
2. testamentul scris, nul pentru vicii de formă sau cel oral nu are
eficienţă juridică, dar poate da naştere unei obligaţii
morale în sarcinamoştenitorilor. Această obligaţie morală poate
constitui cauza unei obligaţii civile pe care şi-o asumă un moştenitor
de a executa ultima voinţă a testatorului, deşi aceasta a fost
exprimată nevalabil. Executând voluntar un asemenea legat nul,
moştenitorul nu face o donaţie, ci o plată. Ulterior nu poate pretinde
înapoierea prestaţiei113.
1.moştenitorul care, în mod voluntar şi în cunoştinţă de
cauză, execută legatul făcut printr-un testament nul pentru
vicii de formă, nu se poate prevala de nulitatea acestui legat.
Este un caz de confirmare a testamentului lovit de nulitate absolută.
Soluţia se bazează pe prevederile art 1167 alin. 3 C. civ., a căror
dispoziţii, prevăzute pentru donaţii, au fost extinse şi la testamente.
112 Tribunalul Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2259 din 13 decembrie 1977Dispoziţia testamentar, inserată într-un act autentic având alt obiect, constituie un testament valabil, dacă actul este autentificat de către notarul de statComitetele executive şi, respectiv, birourile executive ale consiliilor populare din localităţile în care nu funcţionează notariate de stat, sunt competente să întocmească numai anumite acte notariale, între care nu se află şi autentificarea testamentelor. Un ataré act poate fi valabil ca testament olograf, dacă întruneşte condiţiile de formă respective prevăzute de lege (art. 858 C. civ.; art. 4 şi 9 Decret nr. 377/1960, modificat prin Decretul nr. 28/1970). (loan G. Mihuţă, op. cit. 1975-1980", p. 139)
113 De exemplu, TS, s. civ., dec. nr. 627/1973 (în CD, 1973, p. 196-202), prin care nulitatea testamentului conjunctiv a fost considerată înlăturată în temeiul art. 1 167 alin.3 C.civ., prin recunoaşterea testamentului în cadrul procedurii succesorale notariale de către moştenitorii ambilor testatori. Aplicarea art. 1167 alin.3 în materie de testamente nule pentru vicii de forma (deşi vizează în mod direct donaţiile) se justifică pe considerentul că legatul «este o liberalitate ca şi donaţia, altfel spus "o donaţie care-şi produce efectele la moar-tea testatorului" (Cas. I, 10 dec. 1907, în Cciv.adnotat, voi. II, p. 281, nr.9).
43
3.Sancţiunea nulităţii nu vizează acele dispoziţii
testamentare care, potrivit legii, pot fi făcute şi în altă formă
decât aceea testamentară. De
exemplu, recunoaşterea unui copil printr-un testament autentic, nul
pentru că este conjunctiv, produce efecte deoarece este făcut prin
act autentic (art. 48 şi 57 C. fam.). Tot astfel, considerăm că
revocarea unui testament anterior printr-unul ulterior produce efecte,
chiar dacă cel din urmă este nul ca testament (de exemplu, este
conjunctiv), dar este autentificat (art. 920 C. civ.).
5.Nulitatea absolută a testamentului pentru nerespectarea
condiţiilor de formă
prevăzute de legislaţia în vigoare se aplică testamentelor făcute sub
incidenţa
acestor reglementări, de către cetăţenii români şi pe teritoriul ţării.
Dacă
testamentul s-a făcut sub incidenţa altor legi ori în
străinătate sau de
către străini, regulile de formă şi, în consecinţă, validitatea
testamentului
urmează să fie apreciate în mod diferit114.
CAPITOLUL III FELURI DE TESTAMENTE.
CONDIŢII SPECIALE DE FORMĂ
SECŢIUNE
A I
ENUMERA
RE
în afara condiţiilor generale de formă care afectează validitatea
oricărui testament (forma scrisă şi forma actului separat), legea -
permiţând testatorului să aleagă, în funcţie de împrejurări, între mai
multe feluri de testamente - prevede pentru fiecare în parte anumite
reguli speciale de formă, a căror nerespeetare atrage după sine, în
condiţiile şi limitele arătate, nulitatea absolută a dispoziţiilor
testamentare.
Felurile de testamente prevăzute de lege se pot clasifica în trei
categorii:
114 A se vedea Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 88.
44
□ testamente ordinare (obişnuite), încheiate în condiţii
normale şi care sunt: testamentul olograf, testamentul
autentic şi testamentul mistic (secret);
□ testamente privilegiate (extraordinare) care pot fi
încheiate numai în anumite împrejurări excepţionale. Astfel
sunt, testamentul militarilor, testamentul făcut în timp de
boală contagioasă şi testamentul maritim;
□ alte forme de testament, special permise de lege pentru
legatele având ca obiect anumite sume de bani sau pentru
dispoziţiile testamentare ale cetăţenilor români aflaţi în
străinătate.
Diferitele feluri de testamente, astfel cum sunt reglementate
de lege, au valoare juridică egală. în acest sens, se poate vorbi de
un principiu al echivalenţei formelor testamentare.
Astfel fiind, la revocarea sau modificarea dispoziţiilor
testamentare nu se cere respectarea unei simetrii a formelor. De
exemplu, un testament autentic poate fi revocat - total sau parţial -
printr-un testament olograf (sau invers). Numai în privinţa forţei
probatorii a înscrisului testamentar există deosebiri, după cum vom
vedea, între diferitele feluri de testamente. Dar, după ce testamentul
a fost dovedit, efectele dispoziţiilor testamentare vor fi aceleaşi,
indiferent de felul testamentului.
SECŢIUNEA A II-A
TESTAMENTE
ORDINARE
§ 1. TESTAMENTUL OLOGRAF.
1.1. Noţiune.
Testamentul olograf este valabil ca atare „când este scris în tot,
datat şi semnat de mâna testatorului" (art.859 C.civ.115). El nu
necesită îndeplinirea unor formalităţi speciale, fiind confecţionat ca
înscris sub semnătură privată, totuşi, testamentul olograf - ca şi orice
alt testament - este un act solemn; scrierea integrală, datarea şi
semnarea de mâna testatorului sunt prevăzute de lege sub
115 Text art. 970 C. civ. fr.: Le testament olographe ne sera point valable , s'il n'est écrit en entier, daté et signé de la main du testateur: il n'est assujetti à aucune autre forme.
45
sancţiunea nulităţii absolute, deci adsolemni ta tem, iar nu ad
probationem sau pentru opozabilitate.
Denumirea provine din limba greacă: holos - întreg şi grafo - a
scrie.
Scrierea, datarea şi semnarea trebuie să fie îndeplinite de
„mâna testatorului" şi „trebuie să fie întrunite cumulativ, în lipsa
oricăreia dintre ele testamentul fiind nul'116.
în dreptul nostru, testamentul scris de altul sau chiar de
testator117, dar cu mijloace mecanice (de exemplu, la maşina de scris)
şi semnat de el în faţa martorilor, nu este valabil (spre deosebire de
unele legislaţii străine).
1.2. Avantaje şi incoveniente.
Testamentul olograf s-a impus ca una din formele preferate
pentru încheierea de testamente prin faptul că oferă o sumă de
avantaje cum ar fi: poate fi folosit de oricine ştie să scrie, se
poate face oricând şi oriunde, fără ajutorul alteipersoane (nu
necesită prezenţa vreunui martor); nu necesită cheltuieli; asigură
secretul deplin al dispoziţiilor de ultimă voinţă; poate fi
revocat uşor de testator prin distrugerea voluntară a
înscrisului testamentar. Totuşi chiar din prisma celor enumerate
mai sus el are o serie de incoveniente, cum ar fi: poate fi uşor dosit
sau distrus după moartea testatorului sau chiar în timpul
vieţii, dar fără ştirea lui; nu asigură protecţia voinţei
testatorului împotriva influenţelor abuzive (sugestie sau
captaţie) ale celor interesaţi; datorită simplităţii formalităţilor
poate fi mai uşor falsificat; poate fi contestat mai uşor decât
celelalte feluri de testamente; dacă testatorul nu are
cunoştinţe juridice testamentul poate cuprinde formulări
neclare, confuze şi chiar contradictorii, susceptibile de
interpretări neconforme voinţei reale a testatorului.
1.3. Scrierea.
Testamentul trebuie să fie scris în întregime de testator întrucât
prin aceasta, pe de o parte, se poate presupune că exprimă voinţa sa
116 CSJ, s. civ., dec. nr. 1409/1992, în Deciziile CSJ1990-1992, p. 130-133. ;
117 Soluţie adoptată de majoritatea legislaţilor, de exemplu cum ar fi cea italiană, la art. 602 alin. 1 C. civ. italian stipulându-se: „II testamento olografo deve essere scritto per intero, datato e sottoscrìtto di mano del testatore. "
46
liberă, iar pe de altă parte, în caz de contestaţie, prin procedura
verificării de scripte (se poate dispune o expertiză grafoscopică118), se
poate atesta caracterul său de autenticitate, deci de a nu fi
contrafăcut prin fals.
în privinţa scrierii de mână legea nu prevede limitări; testatorul
poate scrie cu orice (cerneală, creion, pastă, vopsea, cărbune,
cretă etc); pe orice fel de material (hârtie - inclusiv carte poştală -,
pânză, lemn, piatră, sticlă, material plastic etc); în orice limbă
cunoscută de testator, fie şi moartă (de exemplu, latina) cu
orice fel de scriere (cu caractere de mână sau de tipar, stenografie
sau alfabetul special pentru orbi etc); pe un singur suport
material sau pe mai multe (de exemplu, mai multe foi de hârtie),
în acest din urmă caz, cu condiţia să existe o legătură materială sau
cel puţin intelectuala între ele pentru a constitui un singur act, chiar
dacă nu a fost scris dintr-o dată, ci pe etape. Nici titulatura de
testament sau folosirea formulelor sacramentale nu este necesară,
dacă dinconţinutul actului rezultă că reprezintă ultima voinţa a
testatorului.
Testamentul olograf astfel redactat poate cuprinde şi modificări,
ştersături, adăugiri sau intercalări făcute de mâna testatorului cu
ocazia sau posterior redactării testamentului119. în principiu,
asemenea intervenţii nu afectează validitatea testamentului şi ele
urmează a fi luate în considerare, chiar dacă nu sunt datate şi
semnate separat, dacă reprezintă simple corecturi sau interpretări
ale dispoziţiilor iniţiale. în schimb, dacă intervenţia conţine dispoziţii
testamentare noi faţă de cele iniţiate sau elimină ori modifică
conţinutul iniţial al testamentului, ele trebuie privite ca testament
nou şi recunoscute ca valabile numai dacă, pe lângă scriere, au fost
şi datate şi semnate de mâna testatorului, potrivit art. 859 C. civ..
întrucât acest testament trebuie să fie scris în întregime de
testator, testamentul scris de o altă persoană şi doar datat şi semnat
de testator nu este valabil. S-a admis totuşi că este valabilă dispoziţia
testamentară făcută de o persoană sub forma unui pasaj final inserat
într-un testament olograf scris de o altă persoană, dar semnat şi
118 Grafoscopia: ştiinţa identificării scriptorului pe baza elementelor de execuţie caracteristice scrisului.
119A se vedea în acest context, Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 90..
47
datat de ea, dacă acest pasaj conţine elementele unui testament
complet.
Poate apărea problema, ce se întâmplă dacă testamentul - deşi
scris de testator - cuprinde şi o scriere străină. în această privinţă se
deosebesc două situaţii:
□ dacă scrierea străină nu are nici o legătură cu conţinutul
testamentului (de exemplu, notarea unui mesaj telefonic pe
foaia conţinând testamentul) testamentul este valabil -
indiferent că testatorul a avut sau nu cunoştinţă de scrierea
străină ori aceasta este contemporană ori ulterioară
redactării testamentului - căci voinţa lui nu a fost cu nimic
afectată;
□ dacă scrierea priveşte dispoziţii din cuprinsul testamentului
(ştersături, modificări, completări) trebuie făcută distincţie
după cum testatorul a avut sau nu cunoştinţă de intervenţia
străină în redactarea conţinutului testamentului. Astfel,
testamentul va fi nul dacă testatorul a avutcunoştinţă de
scrierea străină; ultima sa voinţă a fost alterată prin
intervenţia unei voinţe străine. în schimb, dacă scrierea
străină s-a făcut fără ştirea testatorului (chiar dacă în
timpul vieţii lui), testamentul va fi valabil aşa cum a fost
redactat de el, fără luarea în considerare a intervenţiei
străine120. Unele din inconvenientele testamentului olograf
pot fi înlăturate prin întocmirea lui în mai multe exemplare
sau prin încredinţarea testamentului unei persoane de
încredere ori prin depozitarea lui la un birou notarial pentru
a fi eliberat la moartea testatorului persoanei indicate de el.
Precizăm că depozitarea testamentului la un birou notarial
nu îl transformă într-un testament autentic; el rămâne un
testament olograf şi valabil ca atare dacă a fost scris în
întregime, datat şi semnat de mâna testatorului.
Punându-se problema dacă testamentul dactilografiat personal
de testator poate fi valabil ca testament olograf, s-a ajuns la
concluzia quasiunanim acceptată că acesta nu întruneşte condiţiile
legii, nici chiar dacă ar cuprinde o menţiune datată şi semnată de
testator prin care acesta să atesteze că reprezintă ultima lui voinţă şi
că a fost făcut de el.
120 Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 91.
48
1.4. Data.
O altă condiţie de validitate a testamentului olograf este datarea
lui exactă, de mâna testatorului, prin indicarea zilei, a lunii şi anului
în care a fost întocmit121. Raţiunea acestei cerinţe este, pe de o parte,
aceea de a se putea stabili dacă la momentul întocmirii testamentului
dispunătorul avea sau nu capacitatea de a face acest lucru, iar pe de
altă parte aceea ca în cazul intervenirii unor testamente succesive să
se poată stabili care a fost ultima voinţă a defunctului, singura care
trebuie adusă la îndeplinire.
Datarea testamentului se poate face în cifre sau în litere ori prin
referire la uneveniment care se poate stabili cu certitudine .
Data poate fi aşezată nu numai la sfârşitul testamentului, dar şi
la începutul ori în cuprinsul lui, dacă rezultă că se referă la întregul
conţinut al testamentului, chiar dacă acesta cuprinde mai multe foi.
Ora (şi locul) întocmirii testamentului nu sunt elemente obligatorii; la
nevoie se poate dovedi prin orice mijloc de probă.
Dacă testamentul nu este datat potrivit celor arătate (ceea ce se
întâmplă relativ frecvent în practică) sau data indicată în testament
este eronată ori falsă, potrivit legii testamentul ar urma să fie
considerat nul absolut (art. 859 coroborat cu art. 886 C. civ.). Totuşi,
având în vedere că data are o importanţă mai redusă decât scrierea
şi semnătura, pentru stabilirea cu certitudine a intenţiei testatorului
(animus testandi) şi pentru a salva eficacitatea testamentului ce
cuprinde voinţa neîndoielnică a testatorului, în practica
judecătorească şi literatura de specialitate rigoarea sancţiunii este
atenuată, admiţându-se - în anumite condiţii - stabilirea, întregirea
sau rectificarea datei testamentului cu ajutorul unor elemente
intrinseci sau extrinseci testamentului122. în această ordine de idei
trebuie să deosebim două ipoteze:
a) în caz de lipsă - totală sau parţială - a datei, testamentul nu va
fi nul dacă persoana interesată să-i salveze valabilitatea (de
exemplu, legatarul desemnat sau moştenitorul legal care urmează să
121 Tribunalul popular raion 1 Mai, sentinţa civilă nr. 327 din 1959.Testamentul olograf, incomplet datat, este valabil, dacă ziua când a fost întocmit poate fi stabilită în condiţiile legale Cart. 859, 886, 978 C. civ.). (Dr. Ioan Mihuţă, Dr. Alexandru Lesviodax, op. cit. 1952-1969", p. 466).
122 Tribunalul raion 1 Mai, Bucureşti, sentinţa nr. 327 din 1959.Testamentul olograf, incomplet datat, este valabil dacă ziua când a fost întocmit poate fi stabilită. Astfel, dacă testamentul scris pe o carte poştală depusă la poştă arată numai ziua din săptămâna când a fost întocmit şi dacă cartea poştală respectivă poartă ştampila poştei - toate date anterioare decesului - se poate spune că testamentul a fost valabil datat (art. 859, 886, 978 c. civ.). (Camil Gali, Niculae Hogaş, op. cit., p. 236).
49
profite de exheredarea unui comoştenitor) reuşeşte să facă proba
datei întocmirii lui cu ajutorul elementelor sau indicaţiilor rezultând
din cuprinsul testamentului (probă intrinsecă) sau chiar cu ajutorul
elementelor exterioare testamentului (probă extrinsecă) care însă îşi
găsesc „principiul"ş\ „rădăcina"In elemente intrinseci cu care se
coroborează.
Aceeaşi soluţie se admite şi în cazul în care data testamentului
este involuntar inexactă (eronată sau incertă), de exemplu, din cauza
scrierii defectuoase saupentru că testamentul cuprinde mai multe
date diferite.
b)Data falsă, adică aceea indicată de testator în mod intenţionat
eronat,
atrage nulitatea testamentului, căci data cerută de art. 859 C. civ.
vizează data reală
a întocmirii testamentului. Iar dacă această dată reală a fost voluntar
tăinuită,
testamentul nu poate fi recunoscut valabil, chiar dacă falsificarea
datei nu s-a făcut
în scop de fraudă.
Elementul fraudă prezintă însă interes pe tărâmul probei pe care
trebuie să o facă persoana interesată în constatarea nulităţii
testamentului; în cazul intenţiei frauduloase (de exemplu, pentru a
ascunde incapacitatea de a testa), ceea ce se poate dovedi cu orice
mijloc de probă, falsitatea datei se va putea dovedi şi ea cu orice
mijloc de probă123. Dacă intenţia frauduloasă nu a fost dovedită,,
falsitatea datei se poate dovedi cu elemente intrinseci testamentului
şi cu ajutorul elementelor extrinseci care completează datele
intrinseci. Se consideră că în cazul falsităţii datei (fie şi în lipsa
fraudei) mijloacele de probă admise nu pot fi mai restrictive decât în
cazul lipsei totale sau parţiale a datei cu care se echivalează data
involuntar inexactă.
c) în toate cazurile, dacă testamentul este datat se prezumă -
până la proba
contrară - că data este cea reală, iar dacă data este incompletă sau
inexactă se
poate completa sau rectifica un element (ziua, luna sau anul) care
123A se vedea D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit, p. 393.
50
131 De exemplu: de Paşti şi anul.
lipseşte sau este
inexact, fără a afecta celelalte elemente, ele fiind divizibile.
1.5. Semnătura.
Semnătura este o altă formalitate necesară pentru validitatea
testamentului. Prin semnătură, testatorul atestă că dispoziţiile din
testament reprezintă voinţa sa definitivă pentru caz de moarte.
în lipsa semnăturii actul poate fi un simplu proiect de testament,
nedefinitivat şi, ca atare, lipsit de efecte juridice.
Ca şi scrierea ori data, testatorul trebuie să semneze „de mână".
Nu se poate folosi parafa, sigiliul ori ştampila. Este nul şi testamentul
semnat prin punere dedegete
întrucât legea nu stabileşte modul de semnare, se admite că
semnătura nu trebuie să cuprindă obligatoriu numele şi prenumele;
semnătura poate să fie aceea pe care testatorul o folosea în mod
obişnuit (de exemplu, pseudonimul, iniţialele numelui şi prenumelui
etc.) şi care permite identificarea lui.
Cât priveşte locul semnării, deşi legea vizează sfârşitul
testamentului {„subsemnat"), se admite că semnătura poate fi
aşezată şi la începutul sau în cuprinsul testamentului, dacă rezultă
neîndoielnic că, prin semnătura dată, testatorul şi-a însuşit întregul
conţinut al testamentului şi dispoziţiile pe care le cuprinde reprezintă
voinţa sa. Cu această condiţie, cerinţa legii este îndeplinită printr-o
singură semnătură, chiar dacă testamentul este scris pe mai multe
foi.
1.6. Formalităţi ulterioare decesului testatorului.
Potrivit art. 892 C. civ., testamentul olograf înainte de a fi pus în
aplicare trebuie prezentat notarului public în a cărui rază teritorială s-
a deschis succesiunea pentru a se constata prin proces verbal
deschiderea lui şi starea în care a fost găsit, după care va fi depus în
arhiva notarului. Cum însă legea nu prevede nici o sancţiune pentru
nerespectarea acestei formalităţi, se admite în mod unanim că
aceasta nu impietează cu nimic asupra validităţii şi executării
testamentului124.
A se vedea şi Legea nr. 36/1995125 - art. 76 alin. 2126 în legătură
cu această problematică.
124 A se vedea D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit, p. 395.
51
134 TS, col. civ., dec. nr. 2420/1995, în CD, 1955, vol.I, p.200.
1.7. Forţa probantă.
Deşi testamentul olograf este în sine un act solemn, el este
totuşi încorporat într-un act sub semnătură privată. Poate fi contestat
de persoanele interesate. Cât priveşte sarcina probei şi mijloacele de
probă admise trebuie însă să facem deosebirea între scriere şi
semnătură, pe de o parte, şi data testamentului olograf pe de altă
parte.
în ceea ce priveşte scrierea şi semnătura, ele au putere
doveditoare numai dacă cei cărora li se opune testamentul recunosc
că aparţin testatorului. Recunoaşterea poate fi expresă, dar şi tacită,
de exemplu, prin executarea de către moştenitor a testamentului127.
Dar persoanele faţă de care se invocă testamentul olograf pot
declara - fără să fie obligate a prezenta o dovadă - că nu recunosc
scriitura şi semnătura testatorului ori una dintre ele128, important în
materie apărând art. 1177 C. civ: „Acela cărui se opune un act sub
semnătură privată este dator a-l recunoaşte sau a tăgădui curat
scriptura sau sub semnătura sa. Moştenitorii săi sau129 cei care
reprezintă drepturile aceluia al căruia se pretinde că ar fi actul pot
declara că nu cunosc scriptura sau sub semnătura autorului lor."
Pentru ca aceste persoane să se poată pronunţa -recunoaşte sau
contesta - testamentul olograf (şi mistic), notarul public este obligat
să citeze pe toţi moştenitorii testatorului, chiar şi moştenitorii care nu
se bucură de rezervă succesorală şi chiar dacă prin testament s-a
instituit un legatar universal, inclusiv statul prin autoritatea
administraţiei locale competente pentru caz de vacanţă succesorală
in ipoteza falsităţii testamentului (art. 75 alin. 2 din Legea nr.
36/1995 şi art. 78 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr.
125 Legea nr. 36 din 12 mai 1995, legea notarilor publici şi a activităţii notariale, publicată în M. Of. nr. 92 din 16 mai 1995, cu modificările ulterioare.
126 Potrivit art. 76:"în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale.în cazul existenţei unui testament găsit la inventar sau prezentat de partea interesată, notarul public procedează la deschiderea lui. Dacă testamentul este olograf sau mistic se constată starea lui materială şi se întocmeşte un proces-verbal.Declaraţiile de renunţare la succesiune şi cele de acceptare sub beneficiu de inventar se înscriu într-un registru special, "(s.n)
127 CSJ, s. civ., dec. nr. 1409/1992, în Deciziile CSJ1990-1992, p.132.
128 Tribunalul regional Bacău, decizia civilă nr. 489 din 1966.Instanţa este obligată a proceda la verificarea de scripte, dacă moştenitorii rezervatari contestă îndeplinirea condiţiilor de formă cerute pentru valabilitatea testamentului olograf ce li se opune în acţiunea de împărţeală succesorală (art. 859,1117 C. civ.; art. 177, 178 şi 179 C. proc civ.). Respingerea acţiunii, întemeiată pe existenţa testamentului fără verificarea valabilităţi lui, atrage casarea cu trimitere (art. 312 pct. 2 lit. b alin. 2 C. proc. civ.). (Dr. Ioan Mihuţă, Dr. Alexandru Lesviodax, op. cit. 1952-1969" p. 466).
129 în textul oficial, în loc de cuvântul "sau", din eroare este pusă o virgulă.
52
36/1995). Iardacă cei interesaţi contestă scriitura şi semnătura,
notarul public suspendă procedura succesorală, urmând ca
neînţelegerile să fie soluţionate pe cale judecătorească (art. 78 din
Legea nr. 36/1995).
în cazul contestării veridicităţii testamentului olograf de către
persoanele interesate (moştenitorii sau succesorii lor în drepturi, fie
şi cu titlu particular, cum ar fi terţul cumpărător de drepturi
succesorale sau legatarul desemnat prin testamentul anterior,
revocat prin testamentul ulterior care este contestat), sarcina dovezii
scrierii şi semnării testamentului de către testator incumbă celui care
invocă testamentul olograf130. în acest scop, potrivit art. 1178 C.
civ.131, instanţa ordonă verificarea actului.
Potrivit părerii dominante în literatura de specialitate şi practica
judecătorească132, această verificare a testamentului urmează a se
face prin procedura verificării de scripte, comparându-se scrierea şi
semnătura cu alte acte scrise de testator şi recunoscute ca atare. în
caz de îndoială se dispune efectuarea unei expertize (grafice, fizico-
chimice etc, după caz), proba cu martori fiind insuficientă.
Dacă s-a stabilit veridicitatea scrierii şi semnăturii, indiferent prin
recunoaştere sau prin verificare de scripte, se admite că data
testamentului olograf are putere probatorie astfel cum este
prevăzută (iar nu de la data decesului testatorului), cu toate că nu a
devenit certă potrivit regulilor aplicabile în privinţa datei înscrisurilor
sub semnătură privată (art. 1182 C. civ.). Rezultă că persoana care
invocă testamentul nu trebuie să dovedească că data indicată în
testament este cea reală. Dimpotrivă, persoana care contestă data
are sarcina probei inexactităţii sau falsităţii ei. Prin urmare, data se
prezumă a fi reală până la proba contrară.
Proba contrară se poate face prin elemente sau indicaţii
rezultând din cuprinsul intelectual sau material al testamentului
(probă intrinsecă), elementele exterioare putând fi avute în vedere
numai dacă îşi găsesc principiul şi rădăcina în elemente intrinseci cu
130 Tribunalul Suprem, colegiul civil, decizia nr. 292 din 15 Octombrie 1952.Când testamentul olograf nu este recunoscut de parte, acel care invocă testamentul trebuie să facă dovada că emană de la defunct (art. 859 C. civ.). (Dr. Ioan Mihuţă, Dr. Alexandru Lesviodax, op. cit. 1952-1969, p. 442).
131 Art. 1178 C. civ.: „Când cineva nu recunoaşte scriptura şi sub semnătura sa, sau când succesorii săi dedară că nu le cunosc, atund justiţia ordonă verificarea actului."
132 CsJ, s. civ., dec. nr.1409/1992; T. reg. Bacău, dec. civ. nr. 489/1966, în RRD nr.6, 1968, p.151 şi urm.
53
care se coroborează. în schimb, în cazul falsităţii datei cu intenţie
frauduloasă, ceea ce atrage nulitatea testamentului, se admite orice
mijloc de probă133.
§ 2. TESTAMENTUL AUTENTIC.
2.1. Noţiune şi reglementare.
Este testamentul care a fost autentificat de notarul public, cu
respectarea dispoziţiilor legale.
Regimul special de autentificare a testamentului de către
judecătorii prevăzut de art. 861-863 C. civ. a fost abrogat prin Legea
nr. 368 din 3 iulie 1944 pentru autentificarea şi legalizarea
înscrisurilor, pentru învestirea cu dată certă şi legalizarea
copiilor de pe înscrisuri134.
în prezent se aplică regulile de drept comun privind
autentificarea actelor135 prevăzute de Legea notarilor publici şi a
activităţii notariale nr. 36/1995 şi de Regulamentul de punere în
aplicare a Legii nr. 36/1995136.
2.2. Avantaje şi incoveniente.
La o prezentare schematică avantajele sunt următoarele:
133A se vedea D. Macovei, M. S. Striblea, op. cit, p. 396.
134 Publicat în M. Of. nr. 152 din 3 iulie 1944.
135 TS, s. civ., dec. nr. 2259/1997, în CD, 1997, p. 90; Notariatul de Stat Buzău, încheierea din 13 dec.
136 Tribunalul popular al raionului Griviţa Roşie, sentinţa civilă nr. 4330 din 30 Iulie 1955.Reclamanta R.E. a chemat in judecata Tribunalului raional Griviţa Roşie pe E.C., cerând anularea testamentului autentic făcut de mama defunctului său soţ, în favoarea pârâtei, prin care aceasta îi testase întreaga sa avere, iar în subsidiar să se reducă liberalitatea în limitele rezervei legale atribuindu-i-se V2 din întreaga avere a testatoarei în baza Legii nr. 319/1944, privitoare la drepturile de succesiune ale soţului supravieţuitor şi disp. art. 664, 797, 841 şi urm. şi 847 C. civ. pe motiv că este singura moştenitoare legală a testatoarei, ca soţie rezervatară a unicului fiu al acesteia.Tribunalul Griviţa Roşie primeşte excepţia ridicată depărată, pentru lipsă de calitate a reclamantei şi constatând că soţul reclamantei a decedat în anul 1946, fără urmaşi şi că testatoarea, mamadefunctului a supravieţuit acestuia decedând în 1955, respinge acţiunea pentru lipsă de calitate a reclamantei, ca nea vând vocaţiunea la succesiunea testatoarei, ne fiind rudă în gradsucces/Wcu ea, deoarece soţul rec/amantei, predecedând fără urmaşi, acesta a fost moştenit de testatoare, iar în ce priveşte dispoziţii/e Legii nr. 319/1944 nu-şi au aplicare în speţă, deoarece această lege nu reglementează decât drepturile soţiei reclamante la succesiunea ce ar avea în averea soţului decedat.Tribunalul mai constată că prin acţiunea introdusă, reclamanta tinde a se substitui în drepturile defunctului său soţ, ceea ce nu este posibil, deoarece reprezentaţiunea se întinde potrivit art. 665 C. civ. numai în linie directă descendentă şi de pe urma soţului nu au rămas urmaşi, iar calitatea de rezervatară nu o poate avea soţia, nefiind rudă în grad succesibil cu testatoarea, rezervatarii fiind potrivit art. 653 C. civ. numai ascendenţii şi descendenţii. ("Justiţia Nouă", Anul XII, Nr. 5/1956, p. 890).
54
a) poate fi folosit de cei care nu ştiu să citească sau să scrie sau
persoanele care din cauza infirmităţii, a bolii sau din orice alte cauze
nu pot semna;
b) folosirea mijloacelor dolosive este mai dificilă întrucât notarul
asigură realizarea voinţei testatorului în cadrul dispoziţiilor
testamentare;
c) conservarea înscrisului testamentar este bine asigurată,
întrucât un exemplar este păstrat la notarul public;
d) contestarea testamentului de către persoanele interesate
este ,mai
anevoioasă.
Dezavantajele acestui tip de testament sunt:
a) necesită un timp mai îndelungat precum şi cheltuieli materiale
sporite, în
comparaţie cu testamentul olograf;
b)nu asigură păstrarea deplină a secretului dispoziţiilor de ultimă
voinţă137.
2.3. Autentificarea.
De regulă testatorul este şi redactorul testamentului. Se va
prezenta la biroul notarial şi va declara în faţa notarului public, după
citirea testamentului, că cele cuprinse în el reprezintă voinţa sa,
nealterată138.
Proiectul de testament poate fi redactat şi de o altă persoană
care, în această situaţie, trebuie să se prezinte şi el la biroul notarial
pentru atestarea înscrisului. Deoarece testamentul, este un act
juridic strict personal nu este permisăreprezentarea testatorului, el
trebuie să fie prezent în persoană la autentificare, fie la sediul
biroului notarial public, fie în afara sediului (la domiciliu, spital etc.)
dacă din motive temeinice (bătrâneţe, infirmitate, boală etc.) este
împiedicat să se prezinte la sediul biroului. Temeinicia motivelor este
lăsată la aprecierea notarului public. însă, în afara sediului, el este
competent numai în limitele circumscripţiei sale teritoriale139.
Testamentul se întocmeşte în limba română. La cererea
justificată a testatorului, notarul public poate autentifica testamentul
137 în acest context, a se vedea Dumitru C. Florescu, op. cit, p. 94.
138 TS, s. civ., dec. nr. 2259/1997.
139TS, dec. nr. 61/1973, în CD, 1973, p.220-221.
55
întocmit într-o altă limbă pe care o cunoaşte sau după ce a luat
cunoştinţă de cuprinsul lui prin interpret..
Dacă testamentul este întocmit conform dispoziţiilor legale,
notarul va încuviinţa autentificarea testamentului printr-o rezoluţie
pusă la cererea testatorului. Faptul îndeplinirii autentificării
testamentului se constată printr-o încheiere întocmită de notarul
public140. Declaraţia de voinţă a surdului, mutului sau surdo-mutului,
ştiutori de carte, se va da în scris în faţa notarului public, prin
înscrierea de către parte, înaintea semnăturii, a menţiunii „consimt la
prezentul act pe care l-am citit". Dacă surdul, mutul sau surdomutul
se găsesc din orice motiv în imposibilitatea de a scrie, declaraţia de
voinţă se va face prin interpret141.
Dacă condiţiile de autentificare nu sunt îndeplinite şi testatorul
stăruie în cerere, notarul dă, în termen de 5 zile de la data
înregistrării cererii, o încheiere de respingere motivată, pe care
testatorul o poate ataca prin plângere la judecătorie care, dacă va fi
admisă, notarul va autentifica actul, conform hotărârii judecătoreşti
rămasă definitivă şi irevocabilă.
2.4. Forţa probantă.
Testamentul autentic are (până la înscrierea în fals) forţa
probantă a oricărui înscris autentic.
Forţa probantă a înscrisului autentic se referă şi la menţiunile
procesului verbal de autentificare, întemeiate pe constatările făcute,
în limitele atribuţiilor sale denotar, ex propriis sens/bus142,cum ar fi:
constatarea prezentării în persoană a testatorului şi redactorului
testamentului sau a martorilor, a prezentării testamentului în două
exemplare, constatarea înscrisului testamentar în auzul testatorului,
consemnarea declaraţiilor acestuia, a redactorului şi a martorilor,
menţiunea referitoare la locul autentificării.
Existenţa declaraţiilor făcute în faţa notarului public care
autentifică şi care au fost consemnate de el în încheierea de
autentificare nu poate fi combătută decât prin înscrierea în fals143, în
140Uviu Stănculescu, op. cit., p. 117.
141TS, dec. nr. 61/1973, TS, s. civ., dec. nr. 2255/1989, în Dreptul nr.8/1990, p.85.
142Prin propriile sale simţuri.
143 Tribunalul municipiului Bucureşti, secţia a IlI-a civ., decizia nr. 205 din 28 ianuarie 1977Notarul de stat are îndatorirea să se conformeze dispoziţiilor cuprinse în art. 34 din instrucţiunii/e Ministerului Justiţiei nr. 4/J/1961, în sensul că atunci când are îndoieli cu privire la deplinătatea facultăţilor mintale ale părţii sau când apreciază că voinţa sa este afectată
56
schimb, sinceritatea acestor declaraţii poate fi combătută prin orice
mijloc de probă.
Sancţiunea pentru nerespectarea formalităţilor esenţiale
prevăzute de lege este nulitatea absolută.
§ 3. TESTAMENTUL MISTIC (SECRET).
3.1. Noţiune.
Potrivit art. 864 C. civ., testamentul mistic sau secret este
testamentul scris de testator sau de un terţ, dar semnat de testator,
care se predă, strâns şi sigilat, judecătoriei în vederea îndeplinirii
unor formalităţi.
3.2. Avantaje şi incoveniente.
Avantajul principal rezidă în faptul că asigură secretul
dispoziţiilor testamentare144. Ca dezavantaje pot fi citate:
a) forţa probatorie a dispoziţiilor testamentare este aceea a
actelor subsemnătură privată, ca şi în cazul testamentului
olograf; în schimb, necesită anumite cheltuieli şi pierdere de
timp pentru îndeplinirea formalităţilor;
b)dar are forţa probatorie a testamentului autentic numai în ceea
ce priveşte
actul de suprascriere;
c)poate fi folosit numai de persoanele care ştiu şi pot citi şi scrie.
3.3. Formalităţi.
Testamentul mistic poate fi scris de testator, de o altă persoană,
poate fi scris de mână sau dactilografiat, putând fi executat chiar cu
alfabetul pentru orbi, însă în toate cazurile cel care testează trebuie
să-l semneze.
Hârtia pe care s-a redactat testamentul ori plicul în care a fost
introdusă această hârtie se va strânge şi se va sigila. Insuficienţa
închiderii şi sigilării testamentului atrage după sine nulitatea
acestuia.
de vreun viciu de consimţământ, să refuze autentificarea. Prin urmare, întrucât agentul instrumentator a încheiat actul de autentificare a unui testament, acesta atestă exprimarea voinţei libere a testatorului şi face dovadă până la înscrierea în fals. (Ioan G. Mihuţă, op. cit. 1975-1980, p. 153)
144 Dumitru C. Florescu, op. cit , p. 98.
57
Testamentul astfel strâns şi sigilat trebuie prezentat unui
judecător. Judecătorul care primeşte un astfel de înscris este obligat
să întocmească pe plic sau pe hârtia sigilată un proces-verbal de
suprascriere, care se semnează atât de testator cât şi de judecător;
judecătorul nu ia cunoştinţă de conţinutul testamentului care rămâne
închis şi secret până la moartea testatorului145.
Pentru a se înlătura posibilitatea înlocuirii testamentului,
formalităţile arătate trebuie să se desfăşoare fără întrerupere, sub
sancţiunea nulităţii146. După terminarea formalităţilor, testamentul
poate fi restituit testatorului, dacă nu preferă să fie păstrat la
judecătorie.
3.4. Forţa probantă.
Aşa cum s-a remarcat încă de primii comentatori ai codului civil,
testamentul mistic reprezintă o formă intermediară între testamentul
olograf şi testamentul autentic.
Testamentul mistic este format din două acte distincte:
□ testamentul propriu-zis, care este un act sub semnătură privată;
□ actul de suprascriere, care este un act autentic.
Testamentul mistic are forţa probantă a oricărui înscris sub
semnătură privată, în timp ce actul de suprascriere are valoarea
probatorie a unui înscris autentic ce poate fi combătut numai prin
înscriere în fals.
SECŢIUNEA A III-A
TESTAMENTE
PRIVILEGIATE
§ 1. NOŢIUNE.
Pentru anumite situaţii deosebite, ieşite din tiparul vieţii
obişnuite, legea prevede posibilitatea de a se dispune pentru cauză
de moarte în anumite forme simplificate. Astfel, din dispoziţiile art.
868-886 C. civ. rezultă existenţa a trei asemenea forme: testamentul
145 Cas. I, dec. 31 mai 1906, în C. civ. adn., voi.II, p. 302 nr. 13.
146 Cas. I, dec. nr. 48/1887, în C. civ. adn, voi.II, p.301 nr.6 Cas. I, dec. nr. 43/1880 şi dec. nr. 95/1924, ibidem p. 301 nr. 1 şi p. 303 nr. 22.
58
militarilor, testamentul făcut în timp de boală contagioasă şi
testamentul făcut pe marte.
Aceste testamente nu sunt altceva decât testamente autentice
simplificate147. Tocmai datorită formalităţilor mai simple de
autentificare, testamentele în discuţie poartă denumirea de
testamente privilegiate.
§ 2. TESTAMENTUL MILITARILOR.
Conform art. 868 C. civ.: „Testamentele militarilor şi ale
indivizilor întrebuinţaţi în armată sunt în orice ţară valabil făcute în
prezenţa unui cap de batalion sau de escadron, sau în prezenţa
oricărui alt ofiţer superior, asistat de doi martori, sau în prezenţa a
doi comisari de război, sau în prezenţa unui dintre comisari asistat de
doi martori./159, la acest articol se adaugă prevederile art. 869 care
stipulează că: „Sunt asemenea, dacă testatorul este bolnav sau rănit,
valabil făcute în prezenţa capului ofiţerului de sănătate148 asistat de
comandantul militar, însărcinat cu poliţia ospiciului".
Dispoziţiile acestor articole nu sunt admisibile decât în privinţa
acelor ce sunt în expediţie militară, sau în cuartier, sau în garnizoană
afară din teritoriul român, sau prizonieri la inamici, fără ca cei ce sunt
în cuartier sau în garnizoană înăuntrul ţării să poată profita de
această latitudine, de nu se găsesc în o cetate asediată, sau în alte
locuri ale căror porţi151 să fie închise şi comunicaţiile întrerupte din
cauza războiului.
Testamentul militarilor are o valabilitate provizorie fiind nul după
trecerea a 6 luni de la întoarcerea testatorului într-un loc unde are
libertatea de a testa în formele ordinare (obişnuite) (art. 871 C. civ.),
fireşte dacă militarul nu a murit în cursul celor 6 luni.
§ 3. TESTAMENTUL FĂCUT ÎN TIMP DE BOALĂ CONTAGIOASĂ.
147 A se vedea Dumitru C. Florescu, op. cit , p. 100.
148 Medicul militar şef al spitalului.
59
159 Termenii folosiţi la acest articol pentru desemnarea unor funcţii nu mai sunt în concordanţă cufuncţiile şi denumirile legale în vigoare.
Conform: art. 872 C. civ.: „Testamentul făcut într-un loc care este
scos din comunicaţie din cauza ciumei sau altei boli contagioase, se
poate face înaintea unui membru al consiliului local, asistat de doi
martori'1®-.
Evident că, această formă de testament îşi are raţiunea doar în
ipoteza în care în localitatea respectivă nu există notar public.
§ 4. TESTAMENTUL MARITIM149.
Legea - art. 874-875 C. civ. - conferă persoanelor aflate în
călătorie pe mare -şi aceasta atât membrilor echipajului cât şi
călătorilor - posibilitatea de a testa într-o formă simplificată de
testament autentic.
Această formă de testament este practicabilă doar atâta timp cât
vasul se aflăîn călătorie pe mare, iar nu şi în cazul în care se află
ancorat la ţărm. Potrivit art. 880 C. civ., testamentul maritim nu este
practicabil nici în cazul în care deşi vasul se află în călătorie pe mare,
el se apropie de un ţărm străin unde se află un agent consular al
României; în acest caz nu se poate testa decât în formele ordinare.
Cu toate că textul se referă la ipoteza în care vasul se apropie de un
ţărm străin, el se aplică a fortioriş\ atunci când vasul se apropie de
ţărmul României.
Testamentul maritim se întocmeşte în faţa comandantului navei
sau a unui înlocuitor al său, asistat de ofiţerul independent de bord şi
de doi martori. Când testatorul este însuşi comandantul navei sau a
unul din cei desemnaţi de lege să primească testamentele făcute de
alţii, testamentul se va face în faţa persoanei care urmează
testatorului în ordine ierarhică (art. 875 C. civ.).
Sub sancţiunea nulităţii, testamentul maritim trebuie să fie
redactat în două exemplare originale (art. 876 C. civ.).
149 Interesant cu privire la legislaţia străină apare faptul că în unele state există şi „testamentul aerian", astfel, în Codul civil italian la art. 616 se stipulează: „Al testamento fatto a bordo di un aeromobile durante il viaggio si applicano le disposizioni degli artt. 611 e 615. Il testamento è ricevuto dal comandante, in presenza di uno o, quando è possibile, di due testimoni. Le attribuzioni delle autorità marittime a norma degli artt. 613 e 614 spettano alle autorità aeronautiche.Il testamento è annotato sul giornale di rotta"
60
161în textul oficial se foloseşte termenul "părţi"\u loc de "porţi", cum este de altfel şi în textulfrancez.
162Importante pentru această problematică apar şi prevederile din Legea nr. 215/2001 - Legeaadministraţiei publice locale, publicată în Monitorul Oficial nr.
Dacă vasul pe care a fost întocmit testamentul intră într-un port
străin în care există agent diplomatic sau consular român, unul din
exemplarele originale ale acestuia trebuie predate agentului pentru a
fi trimise notarului de la domiciliul testatorului; în cazul în care vasul
ancorează într-un port românesc, sunt trimise notarului de la
domiciliul testatorului prin intermediul organelor portuare ambele
exemplare originale ale testamentului (art. 877 şi art. 878 C. civ.).
După cum s-a remarcat în literatura de specialitate, aceste din urmă
formalităţi nu sunt substanţiale, astfel încât nerespectarea lor nu
atrage nulitatea testamentului150.
§ 5. REGULI COMUNE TESTAMENTELOR PRIVILEGIATE.
Forma scrisă şi forma înscrisului separat sunt obligatorii şi în
cazul testamentelor privilegiate.
Sub sancţiunea nulităţii testamentelor privilegiate trebuie
semnate de agentul instrumentator, de testator (făcându-se
menţiune dacă acesta nu ştie sau nu poate să semneze), de cel puţin
unul din cei doi martori care au asistat la întocmirea înscrisului
(motivându-se lipsa semnăturii celui de al doilea)
Testamentele privilegiate produc efecte juridice numai dacă
testatorul a murit în împrejurările neobişnuite care l-au împiedicat să
folosească formele testamentare ordinare. în caz contrar testamentul
îşi va pierde eficacitatea după 6 luni, iar în cazul testamentului
maritim după 3 luni din ziua când testatorul a încetat să mai fie
împiedicat de a testa potrivit dreptului comun.
SECŢIUNE A IV-A ALTE
FORME DE TESTAMENTE
§ 1. CONSIDERAŢII PRELIMINARE.
Pe lângă testamentele ordinare şi testamentele privilegiate
analizate mai sus, legea prevede reguli speciale de formă pentru:
□ dispoziţiile testamentare - numite clauze testamentare -
având ca obiect sumele de bani depuse la Casa de
Economii şi Consemnaţiuni (CEC), în acest cadru se pune
150 în acest sens, a se vedea, I. Rosetti Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit, p. 523.
61
şi problema dacă sumele de bani depuse la alte unităţii
bancare pot fi sau nu testate sub forma clauzei
testamentare;
□ testamentele cetăţenilor români aflaţi în străinătate.
§ 2. TESTAMENTUL AVÂND CA OBIECT SUME DE BANI
DEPUSE LA C.E.C.
2.1. Reglementare.
Legislaţia prevede posibilitatea pentru titularii de depuneri la
C.E.C. să hotărască, pentru cazul încetării din viaţă soarta sumelor
depuse la C.E.C. Astfel, art. 22 din Statutul CEC, aprobat prin HG nr.
888/1996 în baza art. 8 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea
Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate
bancară pe acţiuni, prevede: „Titularul depunerii are dreptul să indice
CEC per soanele cărora urmează să li se elibereze sumele depuse, în
caz de deces. Depunerile asupra cărora nu s-au dat dispoziţii
testamentare se eliberează de CEC moştenitorilor legali şi
testamentari".
După cum rezultă din textul citat, în privinţa sumelor depuse la CEC
seconsacră o formă specială de testament, denumită dispoziţie
testamentară sau clauză testamentară.
Clauza testamentară poate fi dată numai de către titularul
libretului, chiar dacă o altă persoană a făcut depunerea pe numele
său. Deponentul pe numele altuia, nefiind titularul sumei depuse, nu
poate dispune de ea mortis causa sub nici o forma.
Dacă clauza testamentară este făcută în favoarea mai multor
persoane, dacă testatorul nu a dispus altfel, ele vor avea drepturi
egale. Dacă o persoană are mai multe depuneri pe instrumente de
economisire separate şi doreşte să dispună pentru caz de deces,
trebuie să o facă separat pentru fiecare depunere.
2.2. Natura juridică. Reguli de fond şi de formă.
în literatura de specialitate şi în practica judiciară această clauză
este în mod unanim considerată ca fiind o liberalitate pentru cauză
de moarte, deci un legat cu titlu particular.
Fiind o liberalitate pentru cauză de moarte, produce efecte
numai la decesul titularului de libret151, legatarul dobândind sumele
151TS, s. civ., dec. nr. 1629/1967, în RRD nr.3, 1977, p.59.
62
de bani depuse numai din momentul morţii titularului de libret şi în
cuantumul existent la acea dată, titularul libretului având dreptul, în
timpul vieţii, să micşoreze sau să adauge alte sume, ori să revoce
legatul prin anularea clauzei testamentare sau printr-un alt
testament (ordinar sau privilegiat) şi fără a fi necesară respectarea
unei simetrii a formelor testamentare. Bineînţeles, faţă de CEC
revocarea va produce efecte numai din momentul înştiinţării.
în ceea ce priveşte condiţiile de formă, clauza testamentară nu
trebuie să fie scrisă şi datată de testator, ea fiind completată de
funcţionarii CEC şi doar semnată de testator. De aceea, ea este
calificată ca fiind un testament olograf simplificat.
Existenţa acestei forme speciale de testament pentru depunerile
la CEC nu înlătură dreptul titularului de a dispune de sumele depuse
printr-un testament de drept comun.
§ 3. TESTAMENTUL FĂCUT DE UN CETĂŢEAN ROMÂN ÎN
STRĂINĂTATE.
Potrivit Art. 885 c. civ., cetăţenii români aflaţi în străinătate pot
dispune prin testament fie în forma testamentului olograf după legea
română, fie în formă autentică reglementată de legea locului unde se
întocmeşte testamentul.
Doctrina admite că cetăţenii români aflaţi în străinătate pot testa
şi în formă autentică prevăzută de legea română, în faţa agenţilor
noştri diplomatici sau consulari.
Odată cu apariţia Legii 105/1992152, testamentele sunt valabil
întocmite dacă respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data
întocmirii, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia din
legile următoare:
□ legea naţională a testatorului;
□ legea domiciliului testatorului;
□ legea locului unde actul a fost întocmit;
□ legea situaţiei imobilului care formează obiectul
testamentului;
□ legea instanţei sau organului care îndeplineşte procedura de
transmitere a bunurilor moştenite.
152Legea nr. 105 din 22 seprtembrie 1992 cu privire la regelemntarea raporturilor de drept internaţional privat, publicată în M. Of. nr. 245 din 1 octombrie 1992.
63
CAPITOLUL IV CONCLUZII ŞI
PROPUNERI DE LEGE FERENDA
„Dreptul civil cuprinde în reţeaua deasă a normelor sale întreaga
viaţă omenească. El începe prin a se pleca asupra leagănului
copilului, pătrunzând chiar în tainele concepţlunii, se ocupă de
logodnă, organizează căsătoria, pentru a termina cu moartea şi
urmările acesteia asupra patrimoniului, adică cu succesiunea,
denumită şi moştenire sau ereditate. "(Mihail Eliescu)
Importanţa dreptului civil succesoral a fost evidentă în relaţiile
interumane de-a lungul timpului. Fiind mijlocul prin care testatorul
dispune, pentru timpul încetării sale din viaţă, de tot sau parte din
avutul său, testamentul formează unul din pilonii de bază pentru
întreaga structură a dreptului succesoral. Din acest motiv am optat
pentru alegerea temei „testamentul"pentru această lucrare.
Pentru depăşirea problemelor legate de redactarea lucrării am
apelat la experienţa profundă pe care o au în materie oamenii care
şi-au dedicat întreaga viaţă pentru studierea dreptului civil în
general, precum şi al celui succesoral în particular. Am beneficiat
astfel de informaţiile strânse din notele de curs de la facultate,
precum şi de cele oferite prin tratatele şi monografiile care există
asupra acestei materii. După cum este recunoscut, nu numai pe plan
naţional, ţara noastră a avut şi are specialişti de excepţie în acest
domeniu, astfel că munca a fost mult uşurată de studierea operelor
acestora.
Datorită faptului că în acest moment se încearcă adoptarea
aquis-u\u\ comunitar în domeniul legislaţiei româneşti am extins aria
prezentării reglementărilor legale în vigoare şi la cele străine,
reprezentative pentru Uniunea Europeană, cum ar fi cea franceză sau
cea italiană. Aceste aspecte sunt cu atât mai importante, cu cât, în
cadrul summit-ului Uniunii Europene de la Copenhaga, desfăşurat în
luna decembrie 2002, a fost stabilită data de 2007 pentru aderarea
ţării noastre la Uniunea Europeană.
Aşadar, de lege ferenda ar fi necesare unele modificări aduse nu
numai în materia testamentului dar şi în general întreg Codului
nostru civil, care, datorită noilor condiţii economico-sociale şi
64
evoluţiei societăţii, în ansamblu, nu mai corespunde în totalitate
necesităţilor.
Unele modificări în materia testamentului au fost propuse printr-
un proiect de modificare a Codului civil din anul 2000, proiect care
însă a fost abandonat, sau cel puţin lăsat în suspensie. Proiectul
conţine însă, unele dispoziţii care merită a fi amintite în continuare.
Aşadar, s-a propus modificarea următoarelor articole astfel: Art. 868
- „ Testamentele militarilor şi ale altor persoane aflate în serviciul
armatei sunt în orice ţară făcute în prezenţa comandantului militar
sau a înlocuitorului acestuia, asistat de doi martori".
Art. 869 - „Sunt, de asemenea, valabile, dacă testatorul este
bolnav sau rănit, testamentele făcute în prezenţa medicului militar
şef, asistat de comandantul militar al spitalului sau de înlocuitorul
acestuia".
La acest final ţinem să amintim că am dorit ca practica judiciară
să ocupe un loc important în lucrare pentru că oricât de bine
structurată ar fi teoria, fără practică valoarea prezentării diferitelor
probleme ar fi mult mai redusă. în acest sens am apelat la
prezentarea unor hotărâri judecătoreşti care să acopere practica
judiciară în domeniu din diferitele perioade temporale: antebelică,
interbelică, perioada sistemului totalitar şi perioada de după 1989. Şi
toate acestea, pentru a reda o imagine cât mai completă asupra unui
subiect de o asemenea importanţă...
65
A N E X E
66
MODEL DE TESTAMENT OLOGRAF
Subsemnatul................., domiciliat în..................., de bună
voie şi
nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mele
mintale, dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viaţă:
Las întreaga avere, mobilă sau imobilă, care va rămâne la
decesul meu
lui................., domiciliat în............, pe care îl institui legatar
universal.
Precizez că am (nu am) moştenitori rezervatari, prevăzut de
art. 841 C. civ. şi Legea nr. 319/ 1944.
Aceasta este ultima mea voinţă şi doresc să fie respectată
întocmai.
Prezentul testament a fost scris în întregime cu mâna mea,
datat cu data de
astăzi......şi semnat de mine personal.
Testamentul a fost scris în. . .exemplare şi a rămas la..
Semnătura testatorului......
Data..............S-a solicitat autentificarea următorului act:
TESTAMENT CU TITLU UNIVERSAL
Subsemnatul .................., domiciliat .............., de bună voie şi
nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mele
mintale, în baza art. 894 C. civ., dispun următoarele pentru cazul
încetării mele din viaţă:
1. Institui legatar cu titlu universal pe ..............., domiciliat
în
..............., care va prelua toate bunurile mele imobile.
67
ANEXA NR. 1
MODEL DE TESTAMENT OLOGRAF
2. Institui legatar cu titlu universal pe ..............., domiciliat
în
..............., care va prelua toate bunurile mobile care vor rămâne la
decesul meu.
3. sau: Institui legatar cu titlu universal pe ............., domiciliat
în
..............., care va prelua Vi din masa succesorală şi pe . , domiciliat
în
................, care va prelua 1/4 din masa succesorală.
Am (nu am ) moştenitori rezervatari.
Mi s-au pus în vedere dispoziţiile art. 841 şi urm. din Codul civil
despre partea disponibilă a bunurilor dar eu am stăruit ca
testamentul să fie redactat astfel, aceasta fiind ultima mea dorinţă şi
doresc să fie respectată întocmai.
Redactat şi procesat la Biroul Notarului Public.....în
.............................................................................exemplare
din care s-au înmânat părţilorexemplare.
Semnătura testatorului.....
Pe verso se scrie încheierea de autentificare.
68
ANEXA NR. 1
ANEXA NR. 3
MODEL DE TESTAMENT (LEGAT) CU TITLU PARTICULAR
S-a solicitat autentificarea următorului act:
TESTAMENT (LEGAT PARTICULAR)
Subsemnatul ..................., domiciliat .............., de bună voie şi
nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mintale,
dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viaţă:
Institui legatar cu titlu particular pe.......domiciliat în...........,
care
va prelua autoturismul marca MERCEDES, cu număr de înmatriculare
B-10-ABC,
serie....., motor........Etc.
Rog pe legatarul meu să..................
Pe verso se scrie încheierea de autentificare.
69
MODEL DE TESTAMENT UNIVERSAL
S-a solicitat autentificarea următorului act:
TESTAMENT UNIVERSAL
Subsemnatul ..................., domiciliat .............., de bună voie şi
nesilit(ă) de nimeni, aflându-mă în deplinătatea facultăţilor mele mintale,
dispun următoarele pentru cazul încetării mele din viaţă:
Las întreaga avere, mobilă şi imobilă, care va rămâne la data încetării
mele
din viaţă lui......, domiciliat în ........., pe care îl institui legatar universal, în
temeiul art. 888 şi urm. C. civ.
Nu am moştenitori rezervatari.
Rog pe...............(legatarul universal), să...............
Numesc executor testamentar pe......, domiciliat în..........
Redactat şi procesat de Biroul Notarial Public...în.....exemplare şl
care s-au înmânat părţilor.... exemplare.
Semnătura testatorului,
Pe verso se scrie încheierea de autentificare.
70
ANEXA NR. 4
B I B L I O G R A F I E
Ioan Albu, Ionel
Reghini Paul Andrei
Szabo Stanciu
Cărpenaru
Emil Cernea, Emil
Molcuţ Dan Chirică
P. M. Cosmovici
Francisk Deak
Fr. Deak, St.
Cărpenaru Mihail
Eliescu
W. Filderman I. P.
Filipescu Dumitru C.
Florescu
„înfierea" Editura Dacia, Cluj-Napoca,
1977. „Drept civil. Drepturile de creaţie
intelectuală. Succesiunile" Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971.
„Istoria statului şi dreptului românesc"
Casa de editură şi presă „Şansa"- SRL,
Bucureşti, 1996. „Drept civil - Succesiuni"
Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1999.
„Drept civil. Drepturi reale, Obligaţii,
Legislaţie",
Editura ALL, Bucureşti, 1996.
„Moştenirea testamentară.
Transmisiunea şi
împărţeala moştenirii", Editura Actami,
Bucureşti,
1996.
„Tratat de drept succesoral", Editura
Actami, Bucureşti, 1999.
„Drept civil. Contractele speciale. Dreptul
de autor. Dreptul de moştenire",
Bucureşti, 1983. „Moştenirea şi
devoluţiunea ei" Editura Academiei,
Bucureşti, 1966.
„Curs de succesiuni", Editura Humanitas,
Bucureşti, 1997.
Successions. En droit comparé" 22, rue
Souffiot, Paris, 5e Arround, 1909. „Tratat
de dreptul familiei" Editura ALL, Bucureşti,
1998.
„Drept civil - Succesiunile"
Editura Universităţii Titu
Maiorescu, 2001.
C. Hamangiu,
I. Rosetti-Bălan eseu,
Al. Băicoianu
71
Vladimir Hanga
Dumitru Lupulescu
Dumitru Macovei
Dumitru Macovei
Marius S. Striblea
Dr. Ioan Mi huţa, Dr.
Alexandru
Lesviodax
Julietta Manoliu
Julietta Manoliu,
Ştefan Rănschi
Mircea Mureşan,
Jozsef Kocsis,
Marina Ileana Muţiu
E. Poenaru
Marin Popa Liviu
Stănculescu
„Tratat de drept civil român" Voi. III,
Editura ALL, Bucureşti, 1998.
„Drept privat roman" Editura Didactică
şi
Pedagogică, Bucureşti, 1971.
„Dreptul de proprietate comună al soţilor"
Casa de
editură şi presă „Şansa"S.R.L, Bucureşti,
1993.
„Drept civil. Succesiuni", Editura Ankarom,
Iaşi,
1998.
„Drept civil. Contracte, succesiuni",
Editura Junimea, Iaşi, 2000.
"Repertoriu de practică judiciară în
materie civilă a Tribunalului Suprem şi a
altor Instanţe judecătoreşti pe anii 1952-
1969" Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.
„Drept succesoral", Iaşi, Facultatea de
Drept, 1974.
„Drept civil (Succesiuni)" Iaşi, 1983.
„Drept Civil. Succesiuni - privire sintetică",
Editura Cordial Lex, Cluj Napoca, 1995.
„Drept civil, Succesiuni." Editura
Imprimeriei de Vest Oradea, 1997.
„Recunoaşterea prin testament a copilului
din afara căsătoriei" în justiţia Nouă"nx.
3/1956. „Drept civil. Succesiuni", Editura
Oscar Prinţ, 1995. „Drept civil. Dreptul de
moştenire" Editura Atlas Lex, Bucureşti,
1996.
72