Test

2
 TEST CLA. A XII-A R I. Se dă textul: „- Încearcă să-ţi aminteşti măcar ceva. (Acelaşi joc.) Ce ceaţă! (Îngrozit.) Nu-mi aduc aminte nici o limbă-n vant. (Pauză.) - (Cu mâna streaşină la ochi.) Cum se numeau bătranii aceia buni, care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastra şi care la început nu erau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu? Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare, pe care mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund,  semana c u o roată roşie, şi se tot r ostogole a numai î ntr-o s ingura p arte – cum se num ea? Cum s e numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză.) - (Iluminat, deodata.) Iona. - (Strigând.) Ionaaa! - Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona.” (MARIN SORESCU,<<IONA>>) 1. Me nţio ne ază cât e un sin oni m pe ntr u se nsu l din tex t al fie căr uia din tre cu vin te le: “îngrozitor”, “iluminat”-0.5p 2. Prezintă rolul virgulelor în exprimarea mesajului din replica: “  Dar ceilal ţi doi, bărbatul cel încrun tat  şi femeia cea harni că, pe care-i vedeam des prin cas a noastra şi care la început nu erau aşa bătr âni? ”- 0.5p 3. Scrie două enunţuri în care cuvintele “ceaţăşi “roatăsă aibă sens conotativ-.0.5p 4. Identifică rolul indicaţilor scenice din fragmentul citat.-0.5p 5. Indică două structuri caracteristice adresării directe/ stilului direct.-0.5p 6. Transcrie două imagini vizuale din fragmentul citat.-0.5p 7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat.-2p 8. Comentează, în 5 – 7 rânduri, următoarea secvenţă din text: “ Cum se numea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu?”-2p 9. Ilustrează, în 4 – 6 rânduri, două caracteristici ale textului dramatic existente în fragmentul citat.-2p  NOTA : -SE ACORDA 1 PUNCT DIN OFICIU -TIMP DE LUCRU 50 DE MINUTE

Transcript of Test

5/17/2018 Test - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/test557200f24979599169a068c8 1/2

 

TEST

CLA. A XII-A R 

I. Se dă textul:

„- Încearcă să-ţi aminteşti măcar ceva. (Acelaşi joc.) Ce ceaţă! (Îngrozit.) Nu-mi aduc aminte nici olimbă-n vant. (Pauză.)- (Cu mâna streaşină la ochi.) Cum se numeau bătranii aceia buni, care tot veneau pe la noi când erammic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casanoastra şi care la început nu erau aşa bătrâni? Cum se numea clădirea aceea în care-am învăţat eu?Cum se numeau lucrurile pe care le-am învăţat eu? Ce nume purta povestea aia cu patru picioare, pecare mâncam şi beam şi pe care am jucat de câteva ori? În fiecare zi vedeam pe cer ceva rotund, semana cu o roată roşie, şi se tot rostogolea numai într-o singura parte – cum se numea? Cum senumea drăcia aceea frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care amtrăit-o eu? Cum mă numeam eu? (Pauză.)- (Iluminat, deodata.) Iona.- (Strigând.) Ionaaa!- Mi-am adus aminte: Iona. Eu sunt Iona.”

(MARIN SORESCU,<<IONA>>)

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al fiecăruia dintre cuvintele: “îngrozitor”“iluminat”-0.5p2. Prezintă rolul virgulelor în exprimarea mesajului din replica: “ Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încrunta şi femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastra şi care la început nu erau aşa bătrâni?”0.5p3. Scrie două enunţuri în care cuvintele “ceaţă” şi “roată” să aibă sens conotativ-.0.5p4. Identifică rolul indicaţilor scenice din fragmentul citat.-0.5p5. Indică două structuri caracteristice adresării directe/ stilului direct.-0.5p

6. Transcrie două imagini vizuale din fragmentul citat.-0.5p7. Explică semnificaţia a două figuri de stil diferite, identificate în fragmentul citat.-2p8. Comentează, în 5 – 7 rânduri, următoarea secvenţă din text: “Cum se numea drăcia aceea frumoasă şminunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu? Cum mă numeam eu? ”-29. Ilustrează, în 4 – 6 rânduri, două caracteristici ale textului dramatic existente în fragmentul citat.-2p

 NOTA:-SE ACORDA 1 PUNCT DIN OFICIU-TIMP DE LUCRU 50 DE MINUTE

5/17/2018 Test - slidepdf.com

http://slidepdf.com/reader/full/test557200f24979599169a068c8 2/2