“NATURA ESTE SINGURA CARTE DIN CARE FIECARE FILA PASTREAZA CATE UN ADEVAR”

GOETHE

MATERIAL INFORMATIV PRIVIND GESTIUNEA DEŞEURILOR

Clasificarea deşeurilor

Din punct de vedere al naturii şi locurilor de producere, deşeurile se clasifică astfel: deşeuri menajere – deşeuri provenite din sectorul casnic sau din sectoare asimilabile cu acesta

(inclusiv deşeurile periculoase pe care le conţin) şi care pot fi preluate cu sistemele curente de precolectare sau colectare din localităţi.

deşeurile stradale – deşeuri specifice căilor de circulaţie publică, provenite din activitatea cotidiană a populaţiei, de la spaţiile verzi, animale, din depunerea de substanţe solide din atmosferă.

deşeuri asimilabile cu deşeurile menajere – deşeuri provenite de la mica sau marea industrie, din comerţ, din sectorul public sau administrativ, care, prezintă compoziţie şi proprietăţi similare cu deşeurile menajere, putând fi colectate, transportate, prelucrate şi depozitate împreună cu acestea.

deşeuri voluminoase – deşeuri solide de diferite provenienţe, care, datorită dimensiunilor sale, nu pot fi preluate cu sistemele obişnuite de precolectare sau colectare, ci necesită o tratare diferenţiată faţă de acestea.

deşeuri din construcţii – deşeuri provenite din demolarea sau construirea de obiective industriale sau civile.

deşeuri periculoase – deşeuri toxice, inflamabile, explozive, infecţioase, sau de altă natură, care, introduse în mediu, pot dăuna plantelor, animalelor sau omului.

deşeuri agricole – deşeuri provenite din unităţile agricole şi zootehnice (gunoi de grajd, dejecţii animaliere, deşeuri animaliere de la abatoare şi din industria cărnii).

deşeuri industriale – deşeuri provenite din desfăşurarea proceselor tehnologice. deşeuri spitaliere – deşeuri provenite din activitatea spitalelor, unităţilor sanitare şi care sunt incinerate

în crematoriile spitalelor.

În funcţie de anumite condiţii locale, pot exista şi alte tipuri de deşeuri care să necesite o atenţie specială ca, de exemplu, balast marin poluat cu petrol/substanţe chimice şi deşeuri miniere.

1

Generarea de deşeuri este extrem de dependentă de obiceiurile consumatorului local, tipul de clădiri, condiţiile generale de trai şi tipul de industrie şi comerţ. De exemplu, în zone cu sobe individuale, cu lemn, huilă sau cocs, există deşeuri considerabil mai multe şi mai dense în timpul iernii prin comparaţie cu clădirile cu încălzire centrală. În zonele rurale, cantitatea de deşeuri colectate pe cap de locuitor este mai mică decât în zonele urbane datorită compostării in-situ, hrănirea păsărilor etc..

În anumite societăţi deşeurile din timpul toamnei sunt foarte umede şi cu un conţinut ridicat de substanţă organică datorat conservării legumelor etc.. Acest lucru poate fi problematic, de exemplu, pentru instalaţiile de ardere a deşeurilor unde poate fi necesar combustibil suplimentar.

Locuinţele cu un venit relativ scăzut produc mai puţine deşeuri dar mai umede şi mai organice decât locuinţele cu un venit relativ ridicat.

Singura metodă de măsurare corectă a generării de deşeuri sunt platformele de cântărire de la toate haldele de depozitare, staţii de reciclare şi instalaţiile de tratare, cu înregistrarea calităţii tipului de deşeu, originii, transportului etc.. Pe baza acestor statistici, sunt înregistrate variaţii trimestriale şi/sau sezoniere şi se pot face prognoze.

În absenţa platformelor de cântărire, estimarea generării de deşeuri se poate face prin:a. volumul şi frecvenţa colectării recipientelor.b. unitatea de generare de deşeuri estimată pe cap de locuitor/angajat/m2.c. numărul şi volumul estimat al camioanelor care intră în platformele de depozitare şi instalaţiile

de tratare.d. creşterea anuală estimată a volumului platformei de depozitare.

Deşeuri menajere

Cantitatea şi calitatea reziduurilor este un factor dependent de:- mărimea şi caracterul localităţii;- condiţiile climatice;- sistemul de încălzire;- modul şi nivelul de trai;- stadiul dezvoltării tehnicii ambalajelor etc..

Cantitatea reziduurilor solide menajere se defineşte prin două noţiuni: cantitatea medie anuală în kg/locuitor şi an şi cantitatea medie zilnică, exprimată în kg/locuitor şi zi.

Calitatea şi cantitatea reziduurilor menajere constituie un factor esenţial care determină procedeele optime de neutralizare şi valorificare a acestora. Parametrii de bază care determină calitatea reziduurilor menajere sunt: compoziţia structurală, puterea calorică, conţinutul de cenuşă, umiditatea etc..

Principalele componente ale reziduurilor menajere sunt: hârtie, cartoane, plastic, metale, cârpe, sticlă, ceramice, resturi alimentare, cenuşă etc..

Efectul deşeurilor asupra calităţii factorilor de mediu

Reziduurile pot fi factori importanţi în răspândirea infecţiilor. Reziduurile provenite din diferite surse conţin foarte des o gamă variată de microorganisme printre care şi agenţi patogeni răspânditori de boli infecţioase (viruşi, bacterii, ouăle diverşilor helminiţi etc.). În condiţii prielnice, agenţii patogeni pot trăi

2

în reziduuri timp îndelungat (zile, luni) de unde pătrund în sol, apă, putând provoca astfel infecţii şi prin contact direct.

În condiţii naturale, fără o neutralizare, unii agenţi patogeni din reziduuri rămân în viaţă timp îndelungat (luni şi chiar peste un an) în special ouăle diverşilor helminiţi şi microbii de sporozoare. Agenţii patogeni semnalează în reziduuri numai posibilitatea infecţiilor, iar reziduurile respective sunt considerate ca medii de propagare a infecţiilor. Pentru apariţia îmbolnăvirilor şi în special a epidemiilor în afara pătrunderii în organismul uman a agenţilor patogeni, sunt necesari şi alţi factori cum ar fi receptivitatea organismului, numărul suficient al agenţilor patogeni etc..

Reziduurile pot conduce la crearea de condiţii favorabile pentru înmulţirea insectelor şi rozătoarelor.

Atât insectele cât şi rozătoarele sunt bine cunoscute ca purtătoare şi răspânditoare de boli infecţioase. Muştele sunt atrase de mirosul specific legat de descompunerea reziduurilor cu conţinut de substanţe organice.În aceste substanţe muştele depun ouăle şi se înmulţesc foarte repede.Ciclul de reproducere a muştelor în condiţii prielnice este de 4-5 zile. Înmulţirea rozătoarelor este favorizată de grămezile de reziduuri insuficient tratate în care se găsesc materii necesare hranei lor.Condiţia cea mai importantă a tratării este evacuarea ritmică a reziduurilor, depozitarea, respectiv stocarea lor, cât mai puţin timp şi în recipienţi închişi.Un efect, cel mai des semnalat în ultimul timp, este cel al poluării solului, apelor de suprafaţă şi a apelor freatice.

Reziduurile necorespunzător tratate cât şi produsele lor de descompunere, fiind spălate de ape de precipitaţii, se împrăştie şi pătrund în sol. Astfel, se poluează suprafaţa solului pe întinderi mari, după care particulele de sol contaminate şi de materii poluante, prin apele de precipitaţii, pătrund în apele freatice sau în apele de suprafaţă din apropiere (canale deschise, pâraie, râuri, lacuri etc.). Produsele finale ale descompunerii reziduurilor organice, intrând în contact cu apele din precipitaţii, se alcalinizează sub formă de diferite săruri, în special cloruri, nitraţi şi sulfaţi, conducând la înrăutăţirea calităţii apei şi la creşterea durităţii acesteia.

Reziduurile provenite din procesele de curăţire şi spălare din diferite gospodării individuale, dar mai ales reziduurile proceselor industriale pot ajunge în mediul înconjurător şi prin circulaţia schimbului de materie (alimentarea cu apă, legumicultură etc.) şi deci pot ajunge în organismul uman.

Depozitarea şi tratarea necorespunzătoare a deşeurilor solide menajere pot conduce la poluarea atmosferei. Descompunerea reziduurilor cu conţinut de substanţe organice este însoţită de degajarea unor gaze rău mirositoare (metan, amoniac, hidrogen sulfurat etc.). Vântul şi mişcările de aer ridică praful din grămezile de reziduuri, poluând atmosfera. Pe arterele de circulaţie murdare, insuficient curăţate, reziduurile sunt zdrobite şi sfărâmate de mijloacele de transport, iar praful fin este ridicat în aer chiar de către aceste mijloace. Produsele de ardere (fum, funingine, cenuşă) apărute în urma autoaprinderii incomplete a reziduurilor la locurile de depozitare poluează mediul înconjurător pe întinderi foarte mari.

Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere şi aspectul deprecierii estetice a cadrului natural. Pe lângă pericolul de epidemie şi alte consecinţe negative de poluare a mediului înconjurător, ca urmare a evacuării necorespunzătoare a reziduurilor, apare o privelişte care provoacă oamenilor dezgust, degradând estetic peisajul. Gradul de civilizaţie atins la acest sfârşit de mileniu impune orientarea gospodarilor edili şi spre găsirea unor soluţii eficiente de colectare, transport, depozitare şi valorificare a gunoaielor solide menajere.

3

Colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor

Principalele obiective ale gestiunii deşeurilor solide sunt: protejarea sănătăţii publicului; protejarea mediului; menţinerea curăţeniei publice pentru ca aceste locuri să fie acceptabile din punct de vedere estetic; conservarea resurselor naturale prin intermediul politicilor de reducere a deşeurilor şi prin

reciclare.

Toate aceste obiective se realizează prin intermediul unei colectări şi tratări în condiţii de siguranţă, unei eliminări şi depozitări corespunzătoare. Reamintim că gospodărirea integrată a deşeurilor este vitală pentru comunitate, din următoarele motive:

Capacitatea depozitelor scade continuu. Amplasarea şi construirea de noi depozite este un proces dificil şi scump.

Multe materiale din deşeuri sunt surse naturale rare, ceea ce impune recuperarea lor, mişorându-se impactul asupra mediului şi crescând calitatea vieţii.

Materialele care se găsesc în volumul de deşeuri pot fi o oportunitate de a începe o activitate de afaceri.

Un sistem care nu se bazează pe o singură alternativă este mai flexibil la schimbările economice, tehnologice şi legislative.

Investitorii sau creditorii favorizează capital unor proiecte care sunt părţi ale unei strategii elaborate cu grijă.

Autorităţile locale sunt într-o poziţie avantajoasă în evaluarea meritelor unor propuneri pentru o nouă facilitate, când au şansa examinării atente a întregului sistem.

Elementele componente ale sistemului de Gospodărire Integrată a Deşeurilor (GID) sunt: minimalizare deşeuri – reciclare – compostare – incinerare (energie şi reducere de volum) – depozitare controlată.

Procesul de proiectare a sistemului GID permite identificarea oportunităţilor şi selectarea de opţiuni care deservesc cel mai corespunzător interesele şi nevoile pe termen lung ale comunităţilor.

Punctul de plecare al acestei politici este minimalizarea deşeurilor, iar scopul acestei acţiuni este:- scăderea costurilor de colectare, transport, depozitare;- conservarea şi recuperarea resurselor naturale;- eliminarea materialelor periculoase din volumul de deşeuri.

Dintre principalele căi de minimalizare pot fi amintite:a. reducerea resurselor folosite la producerea fiecărui produs finit;

Tehnologiile îmbunătăţite au permis ca unele produse să fie de mărimi reduse, în timp ce capabilitatea şi performanţele lor au rămas la fel sau au crescut. Exemple ar fi echipamentele electronice, materiale noi de construcţii, noi tipuri de textile, automobile mici din materiale uşoare.

b. reducerea ambalajelor (în SUA 1/3 din volumul deşeurilor sunt ambalaje) şi prelungirea vieţii produsului;Reproiectarea produselor şi schimbări în obiceiurile de cumpărare, reducând astfel volumul de

deşeuri produse.c. refolosirea şi repararea produselor;d. diversificarea consumului (selectarea şi folosirea cu grijă a produselor);

4

e. compostare în grădini (se elimină costuri semnificative de colectare, procesare şi depozitare.

În privinţa organizării şi dezvoltării sistemului de colectare, preselectarea materialelor refolosibile (MR) direct de la populaţie, fără a mai fi amestecate cu deşeurile urbane, este cea mai avantajoasă metodă, ce merită a fi organizată corespunzător.

Avantajele acestui sistem sunt:

- cheltuieli mici pentru colectare;- aprovizionarea continuă şi echilibrată a punctelor de selectare;- costul trierii MR este relativ scăzut, comparativ cu cele realizate la incinerarea reziduurilor menajere.

Criterii de amenajare şi exploatare a rampelor de gunoi orăşeneşti/comunale

Depozitarea se face în cea mai mare parte printr-o descărcare directă în gropile respective, cu sau fără acoperire cu materiale inerte. În zona depozitelor de gunoaie deschise, aerul este viciat de un miros urât, iar în gunoaiele neacoperite se înmulţesc rapid muştele. Sunt destul de frecvente şi cazurile de aprindere şi ardere a gunoaielor.

Fumul şi cenuşa degajate, praful de suprafaţă şi materialele mai uşoare care sunt ridicate şi purtate de vânt, poluează mediul înconjurător pe întinderi apreciabile. De multe ori, în gunoaiele depuse în straturi groase, substanţele organice se descompun foarte greu şi lent. Pe de altă parte, produsele de descompunere dizolvabile în apele de precipitaţii, prin scurgerea lor în sol poluează şi contaminează apele freatice, fenomen care, mai ales în cazul gropilor adânci, poate să se extindă pe suprafeţe mari.

Datorită acestor prejudicii, astfel de locuri de depozitare pot fi acceptate din punct de vedere igienic numai la distanţe relativ mari (500 – 1000 m) faţă de surse de apă. Ca urmare, se impune ca asemenea locuri de depozitare a gunoaielor, din punct de vedere sanitar, să fie realizate după studierea detaliată, la faţa locului, a situaţiei şi condiţiilor concrete existente şi să fie amplasate astfel încât să se asigure faţă de sursele de apă o fâşie de protecţie de cel puţin 500-1000 m. În multe ţări, depozitarea deschisă a gunoaielor este reglementată prin prescripţii foarte severe. Ea este condiţionată de acoperirea succesivă a straturilor de gunoaie cu alte materiale (zgură, moloz, cenuşă) inerte sau pământ.

Conform prescripţiilor în vigoare, locurile de depozitare trebuie să fie amplasate faţă de cursurile de apă de suprafaţă, lacuri, instalaţiile de alimentare cu apă, la o distanţă de cel puţin 150 m. Nivelul interior al gunoaielor depozitate trebuie să fie deasupra nivelului cel mai ridicat al apelor freatice. Acest procedeu reduce acţiunile negative ale depozitării deschise, însă are un dezavantaj foarte mare, întrucât nu poate fi aplicat decât în afara perimetrului localităţilor, cât şi faptul că necesită o suprafaţă de teren destul de mare. Terenurile umplute pot fi folosite în agricultură sau în alte scopuri.

Stabilirea amplasamentelor pentru aceste depozite de gunoaie cât şi exploatarea lor sunt reglementate de prescripţii sanitare foarte severe, dintre care menţionăm: gunoaiele pot fi depuse în terenuri de depozitare numai în straturi cu grosimea de cel mult 1,8 m (6

picioare); după o grosime de 20-22 cm (9 ţoli), straturile trebuie să fie acoperite cu pământ sau alte materiale

corespunzătoare; stratul proaspăt depus nu poate sta neacoperit mai mult de 24 de ore; împrăştierea materiilor uşoare de către vânt trebuie împiedicată prin garduri din plasă de sârmă;

5

materiile care se descompun uşor sau cele putrescibile (peşte, alte resturi animaliere) trebuie să fie separate şi îngropate într-un loc special stabilit în incinta depozitului, la o adâncime de cel puţin 60 cm (2 picioare);

trebuie prevenită apariţia incendiilor, în care scop se vor asigura instalaţiile de stins corespunzătoare.

În general, atât la proiectarea şi amenajarea, cât şi la exploatarea acestor spaţii de depozitare a gunoaielor, trebuie avute în vedere câteva considerente strict necesare în cazul unei protecţii eficiente a mediului înconjurător.

Astfel, stabilirea amplasamentului pentru depozitarea gunoaielor trebuie făcută cu acordul organelor sanitare, agenţiilor de protecţie a mediului, a oficiului pentru ape şi a altor organe de specialitate. Depozitele de gunoaie trebuie să fie realizate pe cât posibil pe bază regională. Pentru localităţile cu numărul de locuitori sub 20.000, nu este permisă realizarea de depozite de gunoaie. În prealabil, trebuie analizate posibilităţile de micşorare a volumelor (concasare etc.). Faţă de localităţile cele mai apropiate, trebuie asigurată o fâşie de protecţie de cel puţin 200 m. La alegerea amplasamentului trebuie avut în vedere că nivelul apelor freatice să fie pe cât se poate mai adânc, iar deasupra lor să fie un strat impermeabil de protecţie naturală. În gropile de extracţie a balastului, cât şi în şanţuri care au legături cu ape de suprafaţă sau cu ape freatice, depozitarea gunoaielor este interzisă. Trebuie evitată folosirea terenurilor mlăştinoase, cu nivelul adânc al carierelor de piatră care nu izolează apa. La proiectarea depozitelor trebuie avută în vedere şi încadrarea lor ca formă în caracterul zonei respective. De asemenea, trebuie luată în consideraţie reţeaua de drumuri existentă, în sensul că vehiculele de transport al gunoaielor să aibă acces la depozit şi pe timp nefavorabil.

O atenţie specială se acordă pregătirii terenului depozitului şi depozitării gunoaielor. Terenul depozitului trebuie realizat astfel încât să nu fie posibilă poluarea, respectiv contaminarea apelor freatice şi a apelor de suprafaţă. În acest scop, suprafaţa terenului trebuie să fie izolată. La acest lucru se poate renunţa numai în acele cazuri când apele subterane sunt la adâncimi mari şi deasupra lor există un strat protector impermeabil natural (argilă), însă şi în acest caz suprafaţa fundului depozitului trebuie să fie compactată, în prealabil.

În cazul în care nu există un strat impermeabil natural, realizarea lui este obligatorie. Se recomandă folosirea în acest scop a gunoaielor menajere ciuruite (având mărimea granulelor mai mică de 50 mm). Stratul de impermeabilizare pe fundul depozitului trebuie să fie depus subţire (0,5 – 1,0 m) şi compactat corespunzător. Din experienţele efectuate a rezultat că acest strat din gunoaie menajere are capacitatea de rezistenţă faţă de infiltraţii aproximativ similară cu a celui realizat din compost.

În cazul nivelurilor ridicate ale apelor freatice, şi în special acolo unde diferenţa între cota nivelului fundului depozitului şi a nivelului apelor freatice este de 1,0 m, trebuie realizată o izolare de impermeabilizare prin alte metode cum ar fi, de exemplu, căptuşeala cu un strat de argilă cu grosimea compactă de cel puţin 30 cm; compactarea solului cu mortar de ciment, cu mâl de carbid cu conţinut de apă mai mic de 60% etc.. În cazuri speciale trebuie utilizate folii de material plastic sudabile.

Gunoaiele trebuie să fie întinse pe întreaga suprafaţă, pe cât posibil orizontal, în strat subţire şi compact. Din acest punct de vedere, concasarea gunoaielor este foarte avantajoasă. Vehiculele care sosesc în depozit sunt dirijate spre locul de descărcare de către personalul de supraveghere. Nu este permisă descărcarea vehiculelor la marginea depozitului, ci la o distanţă anumită spre interior. Împrăştierea gunoaielor descărcate în grămezi se face cu vehicule pe şenile echipate cu lame de buldozer.

6

După terminarea umplerii depozitului, suprafeţele trebuie acoperite cu materiale adecvate pentru utilizarea ulterioară a terenurilor respective. Depozitul trebuie să fie împrejmuit cu un gard corespunzător pentru a împiedica accesul persoanelor străine. Trebuie să fie asigurate instalaţii sanitare (igienice) şi mijloacele de protecţie necesare personalului muncitor. Apele reziduale evacuate prin conducte sau şanţuri trebuie dirijate spre cursurile de apă cele mai apropiate.

Tehnici de prelucrare şi recuperare a deşeurilor

Reciclarea deşeurilor

Recuperarea şi reciclarea materialelor refolosibile nu reprezintă o activitate de dată recentă. Dintotdeauna au existat oameni preocupaţi să colecteze, să prelucreze şi să folosească produse degradate sau disponibilizate de primii utilizatori.

Declanşarea primului şoc petrolier (1972) a făcut însă ca omenirea să se vadă, pentru prima dată, confruntată cu o realitate dură, şi anume: resursele naturale sunt limitate cantitativ, ceea ce a impus necesitatea de a gândi dezvoltarea economică în noi termeni.

S-a ajuns, astfel, la înţelegerea realităţii că recuperarea şi reutilizarea resurselor reciclabile reprezintă mijloace de soluţionare a contradicţiei dintre cerinţele procesului de creştere economică şi caracterul restrictiv al resurselor.

În acelaşi timp a conştientizat o altă primejdie care pândea – degradarea ecologică continuă – ceea ce a adăugat o nouă dimensiune problematicii reciclării materialelor. Cele două domenii – cel al reciclării şi cel al protecţiei mediului – interferă profund, intensificarea reciclării diminuând sensibil presiunea poluantă asupra mediului.

Abordând problema recuperării şi reciclării resurselor refolosibile din acest unghi, numeroase ţări au trecut la o coordonare unitară, pe ansamblul complexului lor, economic a acestei activităţi, opţiunile fiind diferite, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecăreia.

S-au intensificat acţiunile pentru reglementarea activităţilor de recuperare, cele pentru stabilirea formelor organizatorice de colectare, precum şi eforturile de cercetare pentru găsirea celor mai eficiente căi de recuperare şi valorificare a materialelor refolosibile.

Odată cu dezvoltarea acestei activităţi, a apărut necesitatea realizării unor dialoguri la nivel internaţional, ceea ce a condus la apariţia unor organisme specializate. În acest context este demn de menţionat Biroul Internaţional al Recuperării constituit încă din anul 1948 la Paris, din iniţiativa a 4 ţări (Franţa, Marea britanie, Olanda şi Belgia), organizaţie fără scop lucrativ, ai cărei membrii sunt federaţii naţionale reprezentând firme de reciclare din întreaga lume.

Necesitatea unei cât mai corecte şi mai rapide informări a participanţilor la procesul de reciclare a determinat apariţia unor publicaţii de specialitate (La Récupération Recyclage în Franţa, Rohstoff – Rundschau în Germania, Scrap Age – în SUA), care influenţează vizibil generatorii şi utilizatorii de resurse refolosibile, precum şi raporturile opţionale ce se stabilesc între aceştia.

7

În România, primele unităţi organizate de recuperare datează din anul 1949. Astăzi, în ţara noastră funcţionează circa 250 de societăţi specializate în recuperare (cu capital de stat şi privat) şi care lucrează efectiv, la care trebuie să adăugăm alte numeroase firme din sfera de producţie sau a cercetării preocupate sau chiar antrenate efectiv în activităţi de reciclare.

Graţie eforturilor acestor societăţi, sprijinite în marea majoritate a cazurilor de organele administraţiei publice locale, s-a reuşit recuperarea unor volume apreciabile de materiale reciclabile, care înseamnă nu numai tot atâtea cantităţi de materie primă pentru o serie de sectoare din economie valutară, dar reprezintă, în acelaşi timp, tot atâţia factori poluanţi sau de dezechilibru ecologic mai puţin.

Ne mai întâlnim cu afirmaţia de genul – Reciclarea este un sector în care nu se face aproape nimic sau Reciclarea – activitate aproape complet neglijată.

Este foarte adevărat că nivelul recuperării a scăzut, comparativ cu 1989 – de exemplu -, dar cauzele trebuie căutate nu în sfera “lipsei de interes, de iniţiativă sau a nepriceperii celor angajaţi în aceste activităţi”.

Când analizăm activitatea de recuperare , în mod obligatoriu trebuie să avem în vedere evoluţia producţiei industriale, a consumului intern şi, de ce să nu recunoaştem, gradul de capitalizare actual al societăţilor de recuperare şi nivelul blocajului financiar – care influenţează şi activitatea acestor agenţi, îndeosebi în relaţia cu populaţia.

Organizarea şi gestiunea mai eficientă a materialelor refolosibile în ţara noastră se impune ca o prioritate de prim ordin în procesul tranziţiei economiei româneşti la modelul de piaţă, în eforturile de stabilire şi relansare a activităţii economice.

În conturarea liniilor directoare ale dezvoltării în perspectivă a sectorului reciclării materialelor refolosibile în economia ţării noastre, trebuie pornit de la câteva premise esenţiale, majoritatea încurajatoare:

potenţialul de materiale refolosibile este ridicat, acesta constituind un argument de bază în evaluarea eficienţei activităţii economice;

suportul tehnic şi tehnologic la nivel naţional al acestei activităţi este relativ modest, dar poate fi simţitor îmbunătăţit fără eforturi investiţionale deosebite;

organizarea structurală a activităţii de reciclare a materialelor refolosibile la nivel naţional este suficient de simplă, suplă şi eficientă; îmbinarea, în viitor, în cadrul acesteia, a formelor de proprietate de stat şi privată este în măsură să-i sporească apreciabil valenţele;

nivelul de sensibilizare a agenţilor economici şi a populaţiei cu privire la importanţa şi imperativele reciclării materialelor este redus, dar poate fi sensibil îmbunătăţit prin acţiuni concertate de mediatizare, susţinută şi de instruire la scară amplă.

Strategia în domeniul reciclării vizează următoarele obiective principale:

1. prevenirea formării deşeurilor prin promovarea tehnologiilor curate şi a ecoproduselor;2. valorificarea deşeurilor prin optimizarea sistemelor de colectare şi triere colectivă;3. eliminarea finală a deşeurilor care nu şi-au găsit o soluţie de valorificare.

8

Deşeurile nu sunt numai o potenţială sursă de poluare dar ele pot constitui şi o sursă de materii prime secundare.

Tendinţele actuale privind abordarea problemei deşeurilor trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:- micşorarea cantităţii de deşeuri, şi- evitarea poluării mediului.

Ierarhizarea acţiunilor: Prevenirea apariţiei deşeurilor, Tratarea deşeurilor la sursa de generare, Promovarea reciclării, refolosirii, producerii de compost, Optimizarea metodelor de eliminare finală (depunere în gropi de gunoi, incinerare) pentru deşeurile ce nu pot fi altfel valorificate.

Cantitatea de deşeuri solide provenite de la populaţie şi din activităţile comerciale au atins asemenea nivele încât creează probleme unui sistem de management corect al teritoriului. Aceste probleme nu pot fi rezolvate prin amenajarea de noi spaţii pentru gropile de gunoi sau prin instalarea de noi incineratoare care sunt costisitoare şi ridică probleme complexe privind sistemele de protecţie.Trebuie să apreciem unele deşeuri menajere (hârtie-carton, plastic, sticlă, materiale metalice, materia organică etc.) ca surse de materii prime secundare.

O metodă de actualitate şi benefică dezvoltării durabile privind reducerea cantităţii de deşeuri prin recilcare este producerea de compost.Compostarea este un procedeu ce transformă deşeul nedorit şi dezgustător într-un produs bun pentru sol, deci care practic foloseşte şi nu distruge “calităţile” materiei organice conţinute în deşeuri.Compostarea este un proces de descompunere biologică aerobă în care produsul stabilizat conţinând substanţe cu humus este sintetizat, în timp ce o parte din materia organică este oxidată în dioxid de carbon şi apă. Căldura generată prin activitatea biologică creşte temperatura în intervalul de 55-70ºC, temperatură la care numai microorganismele termofile pot supravieţui, patogenele şi seminţele de buruieni fiind distruse.

In gospodarii intalnim urmatoarele tipuri de deşeuri organice:

Resturile de la bucatarie:coji de legume si fructe,

zatul de la cafea, hârtia de filtru, resturi de mâncare, oase si coji de oua.

Resturile de la animale:gunoi de grajd,

gunoiul de la iepuri sau alte animale de casa, gunoiul de la pasarile de curte, paiele care au fost folosite la hamsteri sau alte animale mici, pene si par.

Resturile din gradina:9

iarba, frunze uscate, crengi si scoarta, buruieni, materialul rezultat dupa ce a fost tuns gardul viu.

Toate aceste deseuri, amestecate eventual si cu hârtie sau carton, pot fi foarte utile în gospodarie, datorita continutului lor în substante nutritive necesare gradinii noastre, florilor din balcon sau straturilor din curte.Astfel, daca ne decidem ca vom fi mai câstigati oferind plantelor noastre cele mai bune conditii de crestere prin îngrasarea pamântului, decât platind ridicarea de catre serviciul de salubritate a deseurilor organice, este bine sa învatam cum sa producem compost.

Ce este COMPOSTUL si cum se produce?

Multi au observat ca fructele si legumele proaspete nu mai sunt în zilele de azi atât de gustoase pe cât au fost odata. Analizele demonstreaza ca în toate produsele pamântului exista resturi ale substantelor chimice folosite în agricultura la combaterea buruienilor si a daunatorilor. De aceea, chiar si la noi, tot mai multi încearca sa cultive în gradinile lor legume si fructe. Ca urmare, compostul începe sa fie din ce în ce mai des folosit.

Compostul este cel mai bun îngrasamânt natural pe care îl putem produce. Compostarea este descompunerea deseurilor organice sub influenta aerului. Compostul rezultat este mai bogat în substante nutritive pentru plante, decât orice îngrasamânt artificial.

Ce deseuri se pot composta ?Deseuri potrivite pentru compostare:

Iarba:

10

La adaugarea ierbii cosite la gramada de compost este nevoie de multa atentie. Toate ierburile preiau din sol, cu prioritate, azot. Asta înseamna ca, daca se foloseste multa iarba, atunci continutul în azot este prea mare. Pe lânga aceasta, ierburile înmagazineaza în celulele lor multa apa, care în combinatie cu azotul duce la o crestere mare a temperaturii. Caldura prea mare provoaca supraîncalzirea sau chiar autoaprinderea gramezii. De aceea, iarba trebuie pusa în gramada de compost doar vesteda, într-un strat subtire sau amestecata cu alte materiale, ca de exemplu, frunzis, resturi de la gardurile vii si pamânt. Frunzisul:Frunzisul face parte dintre cele mai importante materiale de compost din gradina. Exista unele soiuri de frunze, cele de castan, stejar, plop, mesteacan si salcâm, care putrezesc mai greu. Resturile de la taierea gardului viu sau a arborilor:Aceste resturi pot fi maruntite chiar si cu o foarfeca daca altceva nu aveti la îndemâna si e bine sa stiti ca ele sunt foarte utile la aerisirea compostului. Atentie însa! Materialele lemnoase sunt foarte sarace în azot, astfel ca trebuie suplinita aceasta deficienta prin amestecare cu alte resturi, bogate în azot.

Alte resturi din gradina:Resturile de la flori, plante ornamentale si resturile de legume pot fi compostate fara o prelucrare deosebita. Cu buruienile trebuie sa fiti mai atenti: evitati, sa le adaugati la gramada de compost daca sunt în perioada de germinatie (pline de seminte). Gunoiul:Gunoiul de la animalele mici, cum sunt pasarile de curte si iepurii de casa precum si paiele sau rumegusul de la hamsteri sau alte animale de acest fel, sunt de asemenea foarte bune pentru compostare. Ele trebuie însa bine amestecate cu restul materialelor din compost. Gunoiul de la animalele mici este un foarte bun adaos la resturile vegetale lemnoase datorita continutului lor bogat în azot. Resturile de la bucatarie:Resturile organice de la bucatarie, cum sunt resturile de la legume, zatul de cafea si hârtia de filtru sunt de asemenea foarte bune pentru compostare. Este bine ca acestea sa fie amestecate cu celelalte materiale de compost si sa fie acoperite apoi cu pamânt pentru ca sa nu atraga soarecii si sobolanii.

Deseuri mai putin potrivite pentru compostare:

Cojile fructelor exotice:Fructele exotice sunt pregatite de catre exportatori pentru a rezista mai mult timp; de aceea ele contin si substante chimice. Însa, depuse în cantitati foarte mici, nu afecteaza calitatea întregului compost.Hârtia si cartonul:Cu cât un carton este mai grosier, mai putin prelucrat, cu atât este mai bun pentru compost, deoarece pentru producerea lui nu au fost folosite prea multe materiale de adaos care ar putea avea efecte negative asupra compostului. Hârtia si cartonul se composteaza foarte bine, dar numai daca sunt taiate sau înmuiate si apoi amestecate bine cu restul materialelor din compost.

11

Nu se recomanda pentru compostare hârtia tiparita cu una sau mai multe culori, din cauza substantelor chimice continute de vopsele. Aceasta trebuie predata la REMAT.

Deseuri interzise pentru compostare:

Este strict interzis sa se introduca în gramada de compost sticla, orice fel de metal si plastic precum si orice fel de hârtie cerata.Alte materiale care nu au ce cauta în gramada de compost sunt resturile de uleiuri si vopsele, praful din aspiratoare sau cenusa de lemn sau carbune.

FACTORII CARE INFLUENTEAZA COACEREA COMPOSTULUI

Procesul de descompunere este un proces biologic. Pentru a se forma un bun compost, trebuie asigurate conditii optime de viata pentru microorganismele care realizeaza procesul de descompunere. Factorii care influenteaza formarea unui compost bun sunt: apa, aerul, caldura, substantele nutritive, gradul de maruntire al deseurilor.

12

Apa: Lipsa de apa blocheaza activitatea microorganismelor si deci a procesului de descompunere. Prea multa apa face ca microorganismele care au nevoie doar de putina apa si mult aer sa nu poata trai. La prea multa umezeala, pe vreme ploioasa, gramada de compost trebuie acoperita. De aceea, trebuie sa faceti în asa fel încât daca ploua prea mult sa acoperiti gramada de compost, iar daca este seceta sa o udati.

Caldura: Activitatea de descompunere pe care o realizeaza microorganismele este maxima atunci când continutul de aer si de apa în compost este optim. Aceasta se recunoaste printr-o încalzire puternica. La o temperatura a compostului de cel putin 40°- 60° Celsius, devine posibila compostarea naturala si curatarea de germeni nedoriti. Daca nu se atinge aceasta temperatura este probabila aparitia unor germeni purtatori de boli.

Aerul: Aerisirea insuficienta (depozite de compost închise sau amenajate în gropi betonate; la straturi prea groase; la umezeala prea mare), provoaca înmultirea microorganismelor care prefera locurile umede iar odata cu ele apar si neajunsuri, cum este mirosul neplacut.Pentru a se asigura o buna aerisire trebuie ca lazile în care se depoziteaza resturile pentru compostare, sa fie prevazute cu pereti care sa permita aerisirea, sau cu o modalitate de scurgere a apei.

Substantele nutritive: Cu cât resturile pe care le adunam sunt mai variate, cu atât compostul va fi la sfârsit mai valoros. Vom obtine un compost bun daca acesta va contine toate substantele nutritive de care are nevoie o planta. De aceea pe gramada de compost trebuie sa fie pusa o varietate cât mai mare de deseuri (vegetale, gunoi de la animale etc.) Se aplica o regula de fier: Cu cât un sistem biologic este mai divers, cu atât este mai stabil si mai sanatos. De aceea, pe gramada de compost este bine sa fie puse aproape orice deseuri biodegradabile ce rezulta din bucatarie sau din casa. Este totuna daca materialele se aseaza strat cu strat sau daca fiecare material adaugat se amesteca în compozitie, trebuie doar ca straturile sa nu fie prea groase, (sa nu se astearna un strat prea gros de iarba, care nu se poate aerisi pentru ca altfel vor aparea si mirosurile neplacute) sau ca materialele sa fie bine amestecate.

Maruntirea: Pentru o descompunere rapida a materialului de compost, este important ca toate componentele organice de substanta mai tare (lemn), sa fie maruntite. Avantajul consta în faptul ca materialul lemnos maruntit afâneaza, în timp ce materialul vegetal ramâne lipit. Din amestecul celor doua, rezulta un compost afânat si aerisit. Materialul lemnos se taie la lungimi de aproximativ 5cm. înainte de a se usca. Cozile mai groase de la floarea soarelui sau de la dalii pot fi despicate.

CUM ORGANIZAM LOCUL PENTRU COMPOST

Pentru aceasta exista mai multe metode. Va propunem sa o alegeti pe aceea care se potriveste cel mai bine la spatiul pe care îl aveti si la scopul pentru care produceti compostul.

Gramezi de compost si depozite pentru compostGramada de compost trebuie asezata într-un loc umbrit din gradina pentru a se evita uscarea ei. Daca nu exista un asemenea loc atunci gramada poate fi amenajata sub o copertina sau se poate pregati o lada acoperita pentru compost. În gradinile mai mici, unde nu este loc suficient pentru gramezi, compostarea se face în mici depozite de compost facute din lemn, tinichea, plasa de sârma sau dreptunghiulare. Acestea trebuie sa fie prevazute cu gauri sau fante pe toate laturile pentru ca circulatia aerului sa nu fie împiedicata. Este bine ca gramada sa fie înconjurata de gard viu, fasole cataratoare sau plante urcatoare astfel încât sa fie ferita de vânturi puternice. Locul trebuie sa fie usor accesibil si curatenia din jur trebuie sa se poata pastra usor. piatra si sunt rotunde sauGramada sau depozitul (lada) de compost nu trebuie sa depaseasca o înaltime de 1,5m si o latime de 2m. Lungimea depinde de locul pe care îl aveti la dispozitie si de cantitatea de deseuri biodegradabile ce rezulta din gospodarie.

13

Etape:

1. Se asterne un strat afânat de material nemaruntit de pâna la 20 cm.. Sunt recomandabile aici taieturile de crengi si gard viu, paie sau cozi de flori. Apa care este în plus se va putea scurge si totodata se asigura aerisirea. 2. Apoi se pun pe rând straturi de frunzis, iarba uscata, resturi din bucatarie si gunoi de la animale. Între ele se adauga de fiecare data pamânt, astfel încât stratul de baza sa fie mereu acoperit. Depunerea se continua în acelasi mod pâna la o înaltime de 1,5 m. Partea de sus a gramezii nu se termina cu vârf ci cu o suprafata. Acum gramada se poate acoperi cu un strat de protectie din iarba, stuf, saci vechi, frunzis sau paie. Este de asemenea foarte bine daca asterneti deasupra si un strat de pamânt negru de gradina. Astfel compostul se coace mai repede.Dupa 3 luni gramada poate fi desfacuta si reamestecata. În cazul în care vremea este foarte umeda, acest lucru se poate face mai repede. Înca de la amenajarea gramezii, materialul trebuie udat din când în când, pentru ca sa nu se usuce prea tare. Compostul se coace dupa o desfacere în cca. 4-6 luni în semestrul de vara, si în cca. 6-9 luni în semestrul de iarna. În timpul iernii este interzisa desfacerea compostului, pentru a se evita racirea lui. Nu este bine ca o gramada de compost sa ramâna nefolosita mai mult de 1 an, deoarece substantele organice vor fi supraexploatate si nu vor mai contine suficiente cantitati de humus. Foarte importante pentru procesul de formare a compostului sunt râmele. Daca nu sunteti convinsi ca sunt suficiente râme printre deseuri este bine sa adaugati câteva pentru a grabi procesul de descompunere a deseurilor.

Depozit din lemn cu compartiment pentru desfacere

Stratul - movila

Toamna, când se aduna cantitati mai mari de crengi, rezultate din taierile de pomi fructiferi sau frunzis, este de folos sa amenajati un "strat-movila" în gradina de legume. Acesta ofera avantaje importante datorita conditiilor pe care le ofera plantelor si a spatiului mic de care are nevoie. Pentru ca stratul sa fie însorit în mod constant, el trebuie plasat în pozitia nord-sud. Latimea stratului este de 1,60m, înaltimea de 0,80m si lungimea depinde de locul disponibil si de cantitatea de deseuri.

14

Puteti sa pregatiti una lânga alta doua lazi pentru compost. Într-una sa depozitati deseurile iar atunci când o desfaceti puteti s-o treceti în celalalt compartiment, amestecând resturile, care dupa trei luni ar trebui sa fie aproape descompuse.

Se sapa pamântul pe latimea si lungimea dorita pâna la o adâncime de 15-20cm. Acest bazin se umple cu lemn, crengute si crengi ( care pot fi chiar si de grosimea unui brat) si apoi totul se acopera cu cozi de flori mai groase , paie si altele asemenea. Deasupra se pun câteva lopeti de pamânt si cu un hârlet se taseza usor în forma de strat. Urmeaza un strat gros de frunzis umed, amestecat bine cu pamânt. Frunzisul se acopera cu compost partial descompus din resturi de la bucatarie si din gradina si va fi calcat usor asfel încât movila sa nu fie prea farâmacioasa.La sfârsit, totul se acopera cu un strat de 15 cm din pamântul care a fost scos la început. Pe movila se formeaza un sant irigator, care, în afara de stropirea obisnuita, va asigura umezeala constanta din interior.Pâna la plantarile din primavara, movila va fi acoperita doar cu pamânt negru de gradina. Un strat-movila proaspat amenajat contine foarte multe substante nutritive. Stratul poate fi folosit aproximativ 4 ani pentru cultivarea legumelor, ramânând în urma o suprafata fertila de humus.

Compostarea în disc pentru pomi

DESEURILE DIN HÂRTIE SI CARTON15

În jurul pomului se traseaza un cerc cu diametrul de cca. 2m si de pe aceasta suprafata se ridica usor stratul de iarba, fara a deranja reteaua de radacini. Suprafata decopertata se umple apoi cu resturi lemnoase bine maruntite, resturi de la legume si fructe din bucatarie, frunzis si altele asemenea.Stratul nu trebuie sa fie mai înalt de 15cm, pentru ca, altfel, în jurul pomului se dezvolta o temperatura prea ridicata care i-ar putea dauna. Între resturi se arunca vreo câteva lopeti de compost copt pentru a accelera procesul de descompunere. Un pom fructifer astfel îngrijit este asigurat cu substantele nutritive necesare si radacinile sale se bucura de un mediu afânat si aerisit datorita râmelor.

Resturile din hârtie si carton se pot revalorifica cel mai usor. Pentu un calcul matematic simplu, presupunem că un kilogram de maculatura se cumpara de catre REMAT cu 600 de lei, ceea ce înseamna ca daca adunăm 100 de kg am putea obtine 60.000 de lei, doar din vânzarea "gunoiului" de hârtie. De aceea este pacat ca multi dintre noi renuntam la niste bani, aruncând, fara sa ne gândim, totul la gunoi. Si înca ceva: asa cum am spus în prefata, cu cât gunoiul va fi mai greu cu atât vom plati mai mult. De ce sa platim pentru aruncarea hârtiei când putem sa câstigam bani valorificând-o ?!Nu doar din motive financiare trebuie sa separam deseurile din hârtie si carton de restul gunoiului. Sa nu uitam ca pentru productia de hârtie se taie suprafete imense de padure. Mai ales în ultimii 100 de ani, productia de hârtie a crescut în mod exploziv. Pe pamânt se consuma zilnic în jur de 200 de milioane de tone de hârtie. Pentru aceasta, se taie cantitati uriase de arbori. De exemplu, numai pentru editia de duminicã a ziarului american "New York Times" se folosesc 3.000 de metri cubi de lemn, sau, altfel spus, 1.500 de arbori, ceea ce înseamna aproximativ doua hectarede padure.

DESEURILE METALICE

Tot ce ne înconjoara provine de undeva. Nimic nu se naste din nimic! Aceasta este si problema cu metalele. Pamântul are si el limita lui. Dupa ce minele au fost golite, nu vor aparea alte minereuri mai devreme de câteva mii de milioane de ani. Atunci vom ajunge sa cautam cu disperare metal în haldele noastre de deseuri sau sa platim bani grei pentru ele tarilor care au stiut sa-si administreze în mod rational sursele de metal, revalorificând deseurile.Metalul, mai mult decât alte deseuri, trage greu la cântar. Ne va costa foarte mult sa-l predam serviciului de salubritate. Exista însa, din fericire, solutii si pentru aceasta problema. REMAT cumpara si deseuri metalice.

16

Daca ne gândim la câta hârtie se foloseste doar într-o singura zi în lume pentru toate ziarele, cartile, caietele, agendele, ambalajele care se produc, începem sa întelegem ca padurile pamântului sunt grav amenintate. Si, sa nu uitam, nu doar producatorii de hârtie consuma lemnul padurilor ci si întreprinderile de mobila ori de constructii, la care se adauga si necesarul de lemn pentru încalzire sau pentru productia de textile.În locul arborilor taiati se planteaza puieti, dar acestia au nevoie de 50 de ani pâna se dezvolta complet.Deoarece padurea este cel mai important scut pe care îl avem împotriva poluarii, este important, pentru noi toti, sa protejam padurile prin metoda separarii maculaturii de gunoi si valorificarea ei. Din maculatura se poate produce alta hârtie. Este bine de stiut ca dintr-o tona de maculatura (hârtie veche) se poate fabrica o tona de celuloza, ceea ce înseamna 2.500 de caiete.

Asta înseamna ca si din acest tip de deseu putem obtine bani. Alta varianta ar fi si aceea de a vinde fierul vechi atelierelor de fierarie sau de reparatii care sunt prezente în majoritatea localitatilor noastre. O alta idee ar putea fi si sa anuntam prin "Mica Publicitate" sau, în sate prin panourile publice, intentia noastra de a vinde fier vechi.

DESEURILE TEXTILE

În comparatie cu celelalte tipuri de deseuri menajere, cele textile se gasesc în cantitati mult mai mici în cosurile noastre de gunoi. Poate din cauza ca saracia ne face sa renuntam mai greu la o haina veche, un prosop sau un pres. E bine ca nu ne grabim sa aruncam imediat la gunoi, dar asta nu ar trebui sa ne faca sa purtam îmbracaminte care nu ne mai place sau sa folosim lenjerie de pat care deja e cam coapta, doar pentru ca nu o vede nimeni în afara de familie. Renuntati la haine vechi sau prea mici, dar încercati sa le spalati si sa gasiti pe cineva care ar avea nevoie de ele.

DESEURILE DIN PLASTIC

Deseurile din plastic devin pe zi ce trece tot mai numeroase. Din cauza materialelor din care sunt produse, nu sunt biodegradabile. Din studiile facute pâna acum s-a constatat ca nici 500 de ani nu sunt de ajuns pentru ca plasticul sa reintre în circuitul naturii. Pentru a scapa de deseurile din plastic, cum sunt de exemplu sticlele de suc sau ulei ori cutiile de margarina si iaurt, multi oameni, mai ales în sate, le ard.ATENTIE! Prin arderea plasticului se elimina substante care produc boli de plamâni si în timp mai lung pot îmbolnavi ficatul, rinichii si sângele. Mai mult decât atât, materialele plastice mai complexe cum sunt vinilinul, ebonita, bachelita ori cauciucurile, emana prin ardere substante care produc cancer, atacând în primul rând sângele, care în timp poate îmbolnavi toate organele corpului.

Exista astazi tehnologii care, respectând normele de protectia mediului, sunt capabile sa retopeasca si sa reprelucreze deseurile din plastic. Acest lucru nu se face înca în România, dar exista firme românesti care aduna ambalajale din plastic, le maruntesc si le exporta fabricilor din strainatate care dispun de instalatiile necesare reciclarii lor.

17

Ce putem noi face?

Pentru a contribui la revalorificarea deseurilor din plastic, fiecare poate separa aceste ambalaje de restul gunoiului. Apoi, sticlele, de exemplu, pot fi turtite si predate separat celor care le colecteaza. Este important ca ele sa fie turtite pentru ca atunci vor ocupa mai putin loc si va creste numarul de sticle care încap într-un cos de gunoi, container sau mijloc de transport.

RECICLAREA PET-URILOR, O PROBLEMA DE VIITOR

In ultimul timp asistam la o adevarata explozie de PET-uri, aceste ambalaje din plastic usor de manevrat, care au inlocuit sticlele. Dar, dat fiind ca atit apa minerala, sucurile, uleiul alimentar, otetul sau bauturile alcoolice sint imbuteliate in PET-uri care, in final, ajung la gunoi, se pune din ce in ce mai acut problema reciclarii acestora. Europa, spre care tindem, are aceasta problema rezilvata demult: printr-un proces de fabricatie special, PET-urile ajung fie ingrasaminte, fie din nou PET-uri, reintroduse in circulatie.

Bidoanele din plastic pentru suc, bere si apa minerala incep sa devina o problema de mediu Ultimii patru ani au marcat o adevarata explozie a utilizarii ambalajelor din PET, productia in Romania de astfel de butelii crescind de la 25 de mii de tone, in 1999, la mai mult de 75 de mii de tone anul trecut. Pentru 2004 este estimata o productie de cel putin 80 de mii de tone, care va continua sa creasca, spun specialistii, date fiind avantajele incontestabile pe care le prezinta aceste ambalaje - greutate redusa, siguranta in exploatare. Principalul dezavantaj este la fel de evident, folosirea pe o scara tot mai larga a buteliilor PET constituind o problema din ce in ce mai presanta din punct de vedere al poluarii mediului inconjurator. Situatie in care recuperarea postconsum si reciclarea buteliilor PET constituie o masura care se impune. Numai ca o astfel de afacere, desi de perspectiva, are de infruntat numeroase obstacole in mediul economic din Romania. In primul rind, este logic ca reciclarea nu poate avea loc decit dupa colectarea buteliilor, majoritatea aflate la populatie. Cum in Romania nu exista nici obligativitatea legala a sortarii deseurilor menajere si nici cadrul legal, iar educarea populatiei in acest sens este inca un deziderat, singura solutie este stimularea oamenilor sa duca buteliile la centrul de colectare. Firmele care colecteaza si prelucreaza buteliile (in prezent sunt doar 101 societati comerciale autorizate de MEC sa valorifice deseuri de mase plastice) ofera, in medie, un pret de 4.000 lei/kg. Cum o butelie de doi litri are o greutate de numai 50 de grame (douazeci la kilogram), va puteti da seama ca populatia nu a facut coada la centrele de colectare, destul de putine si acestea. Hotărârea Nr. 166 din 12 februarie 2004 pentru aprobarea proiectului "Dezvoltarea sistemului de colectare a deşeurilor de ambalaje PET postconsum în vederea reciclării" obliga firmele care fac reciclarea sa foloseasca banii dati de guvern numai pentru plata deseurilor de ambalaje PET colectate de la populatie suma de 9.600 lei/kg deseu de ambalaj PET postconsum colectat in vederea reciclarii.

Industria nu este inca “asezata”

In Romania au fost colectate si prelucrate anul trecut doar circa 20.000 de tone de butelii PET, de sase ori mai mult, totusi, decit in anul 2002. Aceasta si din cauza ca nici pentru agentul economic activitatea de reciclare nu este cea mai profitabila, chiar daca legislatia este armonizata cu cea din Uniunea Europeana. Nu numai colectarea de la populatie este dificila (restaurantele, de exemplu, sunt obligate prin lege sa colecteze deseurile de ambalaje). Buteliile trebuie sortate pe culori (transparent, albastru, verde cu maro), apoi se indeparteaza capacele, se preseaza, se spala si se macina. Se estimeaza ca operatiunea ar deveni rentabila de la prelucrarea a circa 4.000 de tone de ambalaje PET pe an. Obtinerea produsului final din

18

PET reciclat (granule ori fibre textile) ridica pragul anual de rentabilitate la 10.000 de tone, in functie de identificarea beneficiarului, de obicei la export (China ori Coreea), dat fiind regresul industriei textile in Romania.

Ce se obtine din bidoane

Din deseurile de PET se produc fulgi curati, care pot fi exportati ca atare (de la 300 la 400 euro/tona functie de calitate) sau livrati industriilor prelucratoare, aflate inca in formare. In momentul punerii la punct a acestora, afacerea devine realmente profitabila, in conditiile unei instalatii adecvate, aria de valorificare a produsului finit realizat din reciclare fiind destul de diversa. Iata citeva exemple:

Din 5 butelii de 2 litri se pot realiza fibre pentru un tricou mare. Umplutura unei jachete de iarna se poate obtine din 20 PET-uri 35 de butelii ajung pentru realizarea unui sac de dormit. Un metru patrat de carpeta “contine” 60 PET-uri. Se mai pot obtine folii pentru izolarea acoperisurilor, cutii pentru hrana (rezistente in frigidere si in

cuptoare cu microunde, componente pentru industria auto, dale pentru pardosele, componente pentru corpuri de iluminat si nu nu

DESEURILE DIN STICLA

În România, foarte putine dintre fabricile de sticla mai folosesc în productie deseuri din sticla. Producatorii sustin ca este mult mai scump sa recicleze decât sa produca sticla din materie prima. Si totusi, este bine cunoscut faptul ca cioburile de sticla sunt un ingredient important în fabricarea sticlei, deoarece ajuta la scaderea punctului de topire si astfel se economiseste atât energie cât si materie prima. Mai mult decât atât, poluarea aerului si a apei este mai mica în cazul reciclarii sticlei. În tarile din vest, care nu lucreaza în nici un caz în pierdere, reciclarea sticlei se face cu multa seriozitate.Sticla nu este toata la fel. Ea se produce în functie de scopul pentru care urmeaza sa fie folosita, dupa retete diverse. De aceea, pentru ca deseurile din sticla sa fie trimise direct acolo unde este nevoie de ele, în tarile din vestul Europei, acest tip de deseuri se colecteaza separat de catre fiecare cetatean atât în functie de culoare cât si în functie de scopul pentru care a fost folosita.

19

CE PUTEM REFOLOSI ÎN GOSPODARIA NOASTRA

Gânditi-va de doua ori înainte sa aruncati ceva la gunoi. Aproape orice poate fi refolosit. Foarte putine dintre resturile din casa trebuie într-adevar sa fie predate gunoierilor. Daca stim sa folosim eficient tot ce avem în gospodariile noastre vom putea sa facem economii platind mai putin la serviciile de salubritate. Va propunem câteva idei pe care le puteti aplica si Dvs.:

- Cutiile de plastic, cum sunt cele de la margarina sau brânzeturi, pot fi refolosite pentru mâncarea pe care o luam la serviciu, pentru pastrarea diverselor alimente în frigider, pentru rasaduri. sau pastrarea cuielor sau a suruburilor.

- Sticlele din plastic pot fi de asemenea refolosite pentru pastrarea altor lichide din gospodarie sau se pot taia si utiliza la protejarea plantelor (trandafiri) în timpul iernii.

- Cutiile de conserve pot fi taiate si se pot confectiona jucarii pentru cei mici, decupând bucatile dorite, lipindu-le cu cositor si acoperindu-le apoi cu hârtie colorata;

- Resturile de textile pot fi folosite, pentru confectionarea unor "dulapuri" colorate pentru camera copiilor, în care acestia îsi pot pastra jucariile sau diferite obiecte de îmbracaminte.

- Lenjeria de pat veche sau alte materiale care nu va mai sunt utile pentru scopul initial, le puteti transforma în cârpe de sters praful sau de sters pe jos în casa, ori pentru garaj.

- Jucariile, hainele, mobila, mocheta sau covoarele, uneltele, cartile, vesela, revistele, calculatoarele, încaltamintea si alte lucruri pe care nu le mai folositi dar sunt într-o stare suficient de buna, le puteti dona unor institutii cum sunt orfelinatele, scolile, caminele de batrâni, anticariatele, salile de asteptare ale cabinetelor medicale sau de cosmetica, organizatiile neguvernamentale.

-Vopselele, felicitarile, cofrajele de oua îsi pot gasi o buna utilizare la gradinite.

20

SATE CURATE

Argumente pentru indiferenta:

ס În curtea mea este curat, nu ma intereseaza restul localitatii.

ס Este treaba primarilor sa se ocupe de curatenia comunei.

ס Am suficienti bani pentru a plati serviciul de salubritate.

ס Nu ma intereseaza ce parere îsi fac strainii despre localitatea în care traiesc.

ס Nu ajunge ca doar eu sa pastrez curatenia atâta timp cât toti ceilalti încalca regulile de salubritate.

ס Nu mi se pare ca localitate este murdara.

Argumente pentru pastrarea curateniei în localitatile în care traim:

☺Degeaba este curat în curtea mea daca în jur este murdarie.

☺Daca în jurul nostru este murdar ajungem sa ne obisnuim cu murdaria.

☺Oricâte ar face primarul, o localitate nu poate fi curata, daca locuitorii sai sunt indiferenti sau, mai

mult, fac murdarie în jurul lor.

☺Este pacat sa le dau bani celor de la salubritate când, dimpotriva, as putea eu câstiga din vânzarea

maculaturii, a fierului vechi sau dintr-o recolta mai buna. Iar recolta mai bogata o pot obtine din

21

Avem posibilitatea sa decidem singuri daca ne intereseaza ca localitatile în care traim sa fie mai curate sau nu. Putem sa punem într-unul din talerele balantei argumentele pentru care vrem ca în jurul nostru sa fie curat iar în celalalt argumentele care ne fac sa nu ne pese.

compostul produs de mine din deseurile biodegradabile pentru care altfel ar fi trebuit sa platesc

pentru a fi ridicate.

☺Este important ca localitatea în care traiesc sa placa tuturor celor care o viziteaza, mai ales în

zilele noastre când se pot câstiga bani multi din agroturism.

☺Eu pot sa fiu un exemplu pentru cei din jurul meu.

☺Poate nu este foarte murdara localitatea mea, dar în mod sigur, poate fi si mai frumoasa, si mai

curata.

Fiecare trebuie sa decida care dintre afirmatiile de mai sus i se potrivesc mai bine!

DEPOZITE ECOLOGICE DE DESEURI MENAJERE

Toate gropile de gunoi sunt adevarate focare de infectie, prost amplasate, neprotejate, nu respecta normele de protectie a mediului si în special al apelor iar terenurile respective nu vor putea fi niciodata redate circuitului economic. Amplasamentul acestora este de cele mai multe ori incorect, pe malurile unor ape, în apropierea zonelor locuite, în locuri unde scurgerile din depozite contamineaza direct apele freatice, iar gazele emanate de aceste rampe (metan si dioxid de carbon) au un potential mare de autoaprindere, în urma arderilor rezultând o enorma varietate de substante toxice (dioxine si hidrocarburi aromatice policiclice), care pun serios în pericol sanatatea populatiei.Nici o groapa de gunoi nu are Autorizatie de mediu.

DICTIONAR DE TERMENI DIN DOMENIUL DESEURILOR

Deseuri - substante rezultate în urma unor procese biologice sau tehnologice, care nu mai pot fi folosite ca atare, dintre care unele sunt refolosibile;Deseuri menajere - deseuri provenite din activitati casnice sau asimilabile cu acestea si care pot fi preluate cu sistemele de precolectare curente din localitati;Deseuri asimilabile cu deseurile menajere - deseuri provenite din industrie, din comert, din sectorul public sau administrativ, care prezinta compozitie si proprietati similare cu deseurile menajere si care sunt colectate, transportate, prelucrate si depozitate împreuna cu acestea;Ecoturism - practicarea unui turism cu respectarea regulilor de protectie a mediului;Gestionare - colectarea, transportul, valorificarea si eliminarea deseurilor, inclusiv supravegherea zonelor de depozitare dupa închiderea acestora;Reutilizare - orice operatiune prin care ambalajul care a fost conceput si proiectat pentru a realiza în cadrul ciclului sau de viata un numar minim de parcursuri sau rotatii este reumplut sau reutilizat pentru acelasi scop pentru care a fost conceput;Reciclare - operatiunea de reprelucrare într-un proces de productie a deseurilor pentru scopul original sau pentru alte scopuri;

22

Substante periculoase - orice substanta sau produs care, folosit în cantitati, concentratii sau conditii aparent nepericuloase, prezinta risc semnificativ pentru om, mediu sau pentru bunurile materiale; pot fi explozive, oxidante, inflamabile, toxice, nocive, corozive, iritante, mutagene, radioactive;

Aspecte generale privind colectarea gunoiului

Colectările sunt neregulate, iar containerele supraîncărcate descurajează pe locuitori să le folosească. Locuitorii îşi scot gunoiul în alte zile decât cele indicate, îl depozitează în containere nepotrivite sau în mormane deschise. Asemenea practici necorespunzătoare nu numai că determină creşterea costului colectării, dar cresc murdăria şi riscul pentru sănătatea publică. Problemele rezultate sunt evidente: mirosuri, vectori de boală atraşi de gunoi (şobolani, ţânţari, muşte etc.) şi canale blocate cu gunoi. Scurgerile lichide din gunoiul descompus şi în putrefacţie pot să infesteze sursele de apă. Muştele şi gândacii de bucătărie care se înmulţesc în gunoiul respectiv pot să contamineze ulterior hrana. Două moduri principale de eliminare a deşeurilor solide urbane se consideră a genera probleme de mediu: a) depozitarea la gropile de gunoi şi incinerarea deşeurilor colectate şi b) deşeurile necolectate, depozitate necontrolat. Gropile de deşeuri solide municipale prezintă riscuri pentru mediu şi sănătate şi prin eliminarea mai multor gaze. Compoziţia şi cantitatea de gaze sunt determinate de cantitatea şi compoziţia deşeului biodegradabil, de tipul şi grosimea solului acoperitor, de tehnicile de plasament al deşeului şi de caracteristicile terenului. Metanul şi dioxidul de carbon sunt principalele gaze emise. Două cauze stau la baza poluării aerului prin gropile de deşeuri solide municipale, şi anume, descompunerea deşeurilor şi arderea lor. Descompunerea deşeurilor creează prejudicii atmosferei prin eliberarea de metan şi alte gaze, în condiţii anaerobe. Se estimează că 7% din totalul emisiilor de metan din lume provin de pe terenurile cu gropi de depozitare a deşeurilor, gazul metan constituind o componentă importantă a factorilor de încălzire globală a atmosferei. Descompunerea gunoaielor prezintă şi un risc de incendiu, administrarea incorectă putând conduce, în anumite condiţii, la explozia acestor gaze. O groapă de gunoi poate prezenta, de pildă, mai multe probleme potenţiale pentru protecţia şi sănătatea publică, dacă nu este proiectată şi gospodărită corespunzător: • Eliminarea deşeului, mai ales în zone deschise, atrage rozătoare, insecte şi păsări, care, ulterior, răspândesc boli; • Microbii patogeni pot fi direct inhalaţi datorită vântului care transportă contaminanţii cu granulaţie fină; • Chimicalele toxice pot constitui riscuri de îmbolnăvire. Aşadar, fie că este vorba de gunoi colectat, dar impropriu gospodărit, fie de gunoi necolectat, riscurile pentru sănătatea populaţiei există şi ele nu trebuie trecute cu vederea. Problemele de sănătate survin, mai ales, în regiunile cu temperaturi şi umiditate ridicate, unde deşeurile solide se descompun şi putrezesc cu repeziciune.

... EDUCATIA RAMANE GARANTIA CEA MAI FERMA A REZOLVARII PROBLEMEI

Daca astazi deseurile sunt o problema de mediu pentru autoritati, maine ele se pot transforma intr-o sursa de venituri, care ar putea partial acoperi cheltuielile legate de gestionarea lor

A. Ciclul de viata a deseurilor : Hartia: a fost inventata acum 2000 de ani in China, iar azi exista peste 3000 produse de hartie.

Producerea hartiei duce la defrisarea padurilor, distrugerea habitatului, eroziunea solului, si scaderea rezervelor subterane de apa .In timpul fabricarii, amestecul de fibre cu apa, purificarea umeda, albirea, presarea si vopsirea elibereaza oxizi de sulf si mercaptan in aer si chimicale de inalbire in apa In jur de 650,000 tone de hartie se produc zilnic in lume, din care 500 de tone sunt nefolosibile si sunt inlaturate. Solutii: refolosirea hartiei si reducerea consumului de hartie. Producerea hartiei reciclate

23

necesita un consum de energie de 2-3 ori mai mic si presupune salvarea a 5 hectare de copaci la tona de hartie. Mai mult, reciclarea hartiei reduce poluarea aerului cu 75% si poluarea apei cu 60%.

Sticla: a fost inventata in jurul anului 3,000 I.C., azi se produc sticle, oglinzi, lamele de acoperire, ferestre, suveniruri si becuri. Sticla este produsa prin procesul de topire a nisipului (dioxid de siliciu) si racirea rapida, acest tip de sticla nefiind in stare solida. Perioada de descompunere a sticlei dureaza intre 1,000-10,000 ani. Solutii: reciclarea economiseste 30% din energie si 50% din cantitatea de apa necesara fabricarii sticlei , reducand poluarea aerului cu 20%.

Materia organica: alimentele, hainele. In zonele urbane, in jur de 30% din cantitatile de deseuri organice provin din gospodarii . Solutii: utilizarea lor ca hrana pentru animale, ingroparea, arderea (ridica emisii de CO2 ) si compostarea in vederea folosirii ca ingrasamant.

Plasticul: a fost inventat in anii 1860 de catre Alexander Parkes ca un substituent sintetic. Cantitatea de plastic din deseurile din gospodarii este de 10%. Solutii:reducerea consumului, refolosirea si reciclarea. Aproape toate tipurile de plastic sunt reciclabile , insa sunt dificil de sortat.

ABS:acrilonitril-butadiena-stiren-copolimer (componente de masini, computere, avioane)PC: policarbon (biberoane, jucarii)PE: polietilena (pungi, ambalaje)PET: polietilena tereptalata (bidoane de suc si apa, cutii de alimente)PP: polipropilena (membrane,bidoane, recipiente)PS: polistirena (cutii de iaurt, pachete de cafea)PVC: clorura de polivinil (bidoane pentru apa si uleiuri, ambalaje medicale)SBR: cauciuc polistirena-butadiena (cauciuc artificial)

B. Principiile managementului deseurilor : Principiul prevenirii — minimalizeaza producerea deseurilor, Agentul poluant plateste —

producatorii deseurilor platesc costurile prelucrarii deseurilor, Principiul de precautie — anticipeaza dificultatile, Principiul de proximitate—are in vedere situatia deseurilor inca de la sursa producatoare.

1. Managementul deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mari de deseuri.2. Prevenirea poluarii si a producerii deseurilor este o aplicatie pentru cantitatile mici de deseuri. Refolositi cat mai multe produse Reciclati si compostati cat mai multe deseuri Tratati chimic si biologic sau incinerati celelalte tipuri de deseuri Ingropati resturile ramase in rampe de gunoi igienice

Refolositi: recipiente pentru realimentare (sticla si PET), saci refolosibili (din panza sau sfoara), anvelope folosite (produc energie, se recicleaza, se folosesc in fundatiile constructiilor)Reciclare: compost (fertilizator pentru sol, utilizat la restabilirea compozitiei solului)

1. Reciclarea primara are loc in vederea obtinerii aceluiasi tip de obiect2. Reciclarea secundara are loc in vederea obtinerii altor produse din acelasi material

C. Solutii in vederea reducerii deseurilor

Micsorarea consumului Revolutionarizarea tehnicilor de fabricare produselor Reciclarea (aluminiu, sticla, hartie, otel) reduce impactul asupra mediului

24

Arderea (17% din deseurile produse in UE sunt arse; acest proces elibereaza sulf, dioxizi de azot, cloruri de hidrogen, dioxizi, metale grele, polueaza apele; cenusa trebuie sa fie ingropata)

Ingroparea (67% din deseurile produse in UE sunt duse la rampele de colectare; procesul elibereaza CO2, gaz metan, polueaza apa cu pesticide, cianuri, nitrati si metale grele)

Compostarea (aceasta este o activitate limitata si necesita o piata de livrare)

Alte solutii includ: crearea unor tehnologii de epurare si reducere a cantitatilor de deseuri, produse inofensive la contactul cu mediul inconjurator, programe care sa incurajeze reciclarea si refolosirea, introducerea unor taxe pentru ambalare si alocarea de spatiu pentru rampe de depozitare a deseurilor.

E. Micsorarea cantitatii de deseuri produse de catre populatie  : Totul are o legatura Deseurile produse de catre populatie nu trebuie aruncate Diluarea/micsorarea nu este solutia universala pentru poluare Cea mai sigura si ieftina cale de a rezolva problema deseurilor si a poluarii este reducerea lor in

cantitate, refolosirea si reciclarea majoritatii materialelor utilizate

Diferite metode de depozitare a deseurilor solide:

Depozitarea necontrolata : Deseurile sunt depozitate in gropi, de-a lungul dealurilor, in valcele sau de-a lungul raurilor. In tarile mai putin dezvoltate aceasta este cea mai des intalnita metoda de depozitare si a generat mari probleme pentru mediul inconjurator. Spre exemplu, in Orasul Mexico se strang aproximativ 10,000 tone de gunoi pe zi. Aceste gramezi imense de deseuri se afla sub actiunea directa a vantului, ploii, sobolanilor, mustelor si a altor insecte. Multi oameni identifica aceste mormane de gunoi cu propriile case si isi petrec viata cautand prin resturi alimente comestibile si materiale reciclabile. Pentru acesti oameni conditiile de sanatate sunt precare insa nu au alte posibilitati. Tarile mai dezvoltate interzic depozitarea necontrolata insa depozitarea ilegala reprezinta o problema majora. Depozitare deseurilor direct pe pamant poate genera efecte devastatoare pentru mediul inconjurator; spre exemplu, in fiecare an, in jur de 200 milioane litri de ulei pentru motoare sunt depozitati in conditii improprii in canale . Aceasta cantitate este de 5 ori mai mare decat uleiul varsat de compania Exxon Valdez pe coasta Alaskai in anul 1989. Un litru de benzina poate face ca un milion de litri de apa sa devina nepotabili.

25