Tema 2 Formele Comunicarii

7/23/2019 Tema 2 Formele Comunicarii

http://slidepdf.com/reader/full/tema-2-formele-comunicarii 1/16

FORMELE COMUNICARII

Comunicarea umană cunoaşte o diversitate de tipuri (forme, categorii, modalităţi,mijloace sau genuri) de comunicare. În literatura de specialitate, în raport de criteriul

adoptat pentru clasificare, se disting mai multe tipuri de comunicare:• Criteriul relaţional (al partenerilor): intra-personal, interpersonal, de grup şi de

masă (pulică)!• "upă direcţia transmiterii: ascendente, descendente, ori#ontale şi olice!• "upă transformările suferite: originale şi derivate!• "upă frecvenţa utili#ării: periodice (săptăm$nale, lunare, trimestriale etc.) şi

aperiodic (atunci c$nd situaţia impune)!• "upă activitatea în care este implicată: instructivă, educaţională şi în procesul

muncii!• "upă mijloacele (instrumentele) folosite: verală şi nonverală.%ceste e&emple ne conduc la conclu#ia că e&istenţa unui mare număr de criterii

de clasificare, generea#ă o diversitate de tipuri de comunicare prin care se reali#ea#ăsc'imul de mesaje.

ndiferent de criteriile de clasificare adoptate, considerăm mai importante pentruactivitatea noastră, criteriile relaţional şi al mijloacelor utilizate.

1. Comunicarea verbală şi nonverbală

1.1. Comunicarea verbalăste comunicarea care se a#ea#ă pe cuv$nt utili#$nd o limă cu ajutorul

limajului. Într-o #i oişnuită de muncă, în apro&imativ *+ din timp o persoanăoişnuită comunică. În general, comunicarea verală cuprinde: relatări privind situaţii,înt$mplări, fapte din viaţa cotidiană! sentimente şi reacţii la anumite situaţii! opinii,atitudini, care e&primă po#iţia unui individ într-o situaţie specifică.

Comunicarea verală are două forme, orală (vorită) şi scrisă (fi&ată pe un suportmaterial, care a evoluat de-a lungul istoriei de la piatră la '$rtie şi la suportul magnetic).

1.2. Comunicarea orală%nali#a comunicării orale implică capacităţile generale de vorire în care sunt

incluse dimensiunile şi caracteristicile personalităţii, precum şi calităţile vocale.ersonalitatea este modul unic în care fiecare dintre noi reacţionea#ă în contact cu

lumea, ca re#ultat al percepţiei, al e&perienţelor, motivaţiei, atitudinilor. a a#a personalităţii umane stau cinci dimensiuni care au un rol deoseit în construcţiastrategiilor de comunicare. %ceste dimensiuni sunt repere generale în jurul cărora seformea#ă şi se structurea#ă personalitatea.

&troversiunea/introversiunea, constituie gradul în care cineva este sociail înopo#iţie cu cel care este timid. &trovertiţii se simt ine în situaţii sociale, în mijloculcelorlalţi. i sunt liantul din grup şi au nevoie de ceilalţi pentru a-şi re#olva prolemele.%cestei dimensiuni i se pot adăuga spontaneitatea, rapiditatea în reacţii. 0pusul

1



e&trovertitului este introvertitul, cel care evită situaţiile pulice. ste mai retras, mai încetîn reacţii, îşi face prieteni cu multă atenţie.

2tailitatea emoţională este măsura în care o persoană are un control emoţionalcorespun#ător. moţia este o reacţie gloală, intensă şi de scurtă durată a organismului lao situaţie neaşteptată, însoţită de o stare plăcută sau neplăcută.

2-au studiat manifestările fi#iologice ale emoţiilor:• 3odificarea ritmului cardiac şi respirator!• 4scarea gurii!• 5ranspiraţie!• aloarea şi roşirea feţei, precum şi repercusiunile asupra funcţiilor

mentale!• Creşterea sugestiilităţii!• "iminuarea controlului voluntar şi a comportamentului care le provoacă

(pl$ns, fugă, r$s, panică, ţipăt etc.)moţia se manifestă c$nd persoana este surprinsă sau c$nd situaţia depăşeşte

posiilităţile sale. a traduce de#adaptarea şi efortul organismului de a restaili eclălirulmomentan rupt. ersoana tinde în tot ceea ce face să conserve plăcerea şi să evite durereasu toate formele.

2impati#area este măsura în care o persoană reuşeşte să fie în oc'ii celorlalţi prietenoasă şi aordailă. %ceastă dimensiune este esenţială pentru comunicare încondiţiile în care respectiva persoană lucrea#ă cu oameni şi pentru oameni. ercepţiadespre celălalt este forte importantă pentru individ şi stă la a#a relaţiilor interpersonale.

2-a constatat că oamenii au disponiilitatea de a ierta mai multe lucruri celor pecare îi consideră simpatici sau simt ceva pentru ei. %grearea unei persoane atrage dupăsine sentimente po#itive şi dorinţa de a-l ajuta c$nd acesta solicită ajutorul. "in contră,neagrearea cuiva atrage după sine neimplicare, o reţinere sau clăar o asprire în relaţiile cu persoana respectivă.

Conştiincio#itatea este dimensiunea care indică gradul în care o persoană esteresponsailă şi g'idată de o anumită etică. 0amenii conştiincioşi sunt de nădejde şi seimplică în mod real în prolemele comune. ste persoana care îşi face datoria.

"esc'iderea la nou este măsura în care o persoană g$ndeşte fle&iil şi estereceptivă la idei noi. 0amenii mai desclăşi tind către creativitate şi inovare, iar cei mai puţin desclăşi sunt favoraili menţinerii stării convenaile. "esclăderea către nou areefecte neaşteptate asupra re#olvării prolemelor prin negociere, găsirea de soluţii,de#voltarea şi perfecţionarea oamenilor. a înseamnă o luptă continuă pentru a găsi noi punţi în relaţia cu ceilalţi, pentru mai ine. "esclăderea către nou este produsul unuiefort conştient de a g$ndi şi de a te comporta în acest sens. %ceastă dimensiune îmracă oarie largă de manifestări, de la curios, original şi p$nă la monoton şi lipsit de imaginaţie.

si'ologii împart cele cinci dimensiuni ale personalităţii în două mari grupe:• primă grupă cuprinde acele dimensiuni care sunt date prin naştere, corecţia lor

în timpul vieţii fiind nesemnificative. 6e referim la e&troversiune şi stailitateaemoţională. %mele sunt legate de procesele metaolice fundamentale, e&citaţii şiinlăiţii!

• a doua grupă cuprinde dimensiunile care sunt învăţate, prin sociali#are, întimpul vieţii, prin relaţionarea cotidiană dintre indivi#i.

7



Convingerile sunt anumite adevăruri suiective, su forma percepţiilor, caredetermină comportamentul cotidian al unui individ, fiind în acelaşi timp difu#ate cătreceilalţi, cu scopul de a le influenţa comportamentul şi a-i determina să se conforme#e.Cele mai importante convingeri sunt: controlul comportamentului, adaptailitatea şiîncrederea în propria persoană.

3odul în care dimensiunile personalităţii şi convingerile asociate lor sestructurea#ă, determină anumite caracteri#ări ale propriei noastre personalităţi care suntimportante pentru comunicare.

%supra calităţii comunicării verale îşi lasă amprenta următoarele caracteristiciale personalităţii:

• claritatea, redată prin simplitate în vorire, folosirea unor e&presii u#ualeînţelese de toată lumea şi prin pronunţarea corectă a cuvintelor. "acă aveţigreutăţi de pronunţare este ine să vă pregătiţi mesajul din timp şi să văasiguraţi că aveţi mijloacele te'nice necesare!

• empatia, se referă la încercarea voritorului de fi curtenitor şi prietenos.Clăar dacă este nervos şi supărat, voritorul treuie să ascundă acest lucru.

2tăp$niţi-vă emoţiile şi răm$neţi calm.• sinceritatea, aici luată cu sensul de naturaleţe!• rela&area, corpul treuie să fie destins şi să se mişte natural. 0rice

încordare sau stres face mişcările corpului să fie incontrolaile. oate săapară tremuratul sau $l$iala.

În procesul de comunicare pot fi identificaţi o serie de stimuli de natură internăsau e&ternă care fac comunicarea să fie individuali#ată, specifică fiecărui voritor.

2timuli de natură internă: e&perienţele personale, mentale, fi#ice, psi'ologice şisemantice! atitudinile personale! percepţia şi concepţia noastră despre noi, despreinterlocutori sau lume! propriile deprinderi de comunicare şi nivelul de comunicare alinterlocutorului.

2timuli de natură e&ternă: tendinţa de astracti#are, prin care se urmăreştedeprinderea şi reţinerea doar a unei însuşiri şi a unor relaţii proprii unui fapt! tendinţadeductivă de a aşe#a faptele într-un raţionament care impune conclu#ii ce re#ultă din propuneri! tendinţa evaluării, de a face aprecieri.

Comunicarea orală repre#intă un instrument prin care putem avea acces la studiulaltor forme şi procese de comunicare. rincipalul mijloc al comunicării umane este limavorită, at$t în sensul priorităţii istorice, c$t şi pentru că este forma de comunicare celmai des utili#ată şi care oferă modelul pentru alte forme de comunicare.

0 prolemă importantă pe care o ridică comunicarea orală pentru a fi eficientă şieficace este legată de capacităţile generale de vorire. %ici sunt incluse stilulcomunicării şi calităţile vocale. 8iecărui individ îi este caracteristic un anumit stil de

comunicare, care poartă pecetea propriei personalităţi. ersonalitatea este modul unic,în care fiecare dintre noi reacţionea#ă în contact cu lumea, ca re#ultat al percepţieinoastre, al e&perienţelor, motivaţiilor, atitudinilor.

ndiferent de stilul de comunicare utili#at, acesta treuie să aiă următoarelecalităţi:

- claritatea - redată prin simplitate în vorire, folosirea unor e&presii u#ualeînţelese de toată lumea şi prin pronunţarea corectă a cuvintelor!

9



- conci#ia - presupune ma&imum de informaţie folosind minimum decuvinte, evit$nd redundanţa (umplutura), divagaţiile!

- preci#ia - utili#area numai a acelor cuvinte şi e&presii necesare pentruînţelegerea mesajului!

- accesiilitatea - cuvintele rostite treuie să poată fi înţelese de receptor în

sensul dorit de emiţător!- puritatea - are în vedere folosirea numai a cuvintelor admise devocaularul limii rom$ne literare! empatia - se referă la încercarea voritorului de a ficurtenitor şi prietenos!

- sinceritatea - constă în e&primarea firească, fără afectare, fără o căutareforţată a unor cuvinte sau e&presii neoişnuite, de dragul de a uimi auditoriul!

- rela&area - corpul treuie să fie destins şi să se mişte natural. 0riceîncordare sau stres duce la mişcări incontrolaile ale corpului şi poate apărea tremuratulsau $l$itul.

0 tipologie a stilurilor de comunicare poate cuprinde următoarele stiluri: solemn,neutru, familiar, militar, ştiinţific, eletristic, pulicistic, managerial etc.

entru a reuşi o comunicare eficientă este necesar at$t cunoaşterea calităţilor comunicării determinate de caracteristicile personalităţii c$t şi a modului în caremecanismele voririi lucrea#ă pentru a transmite mesajul, adică calităţile vocale.Calităţile vocale necesare unei comunicări orale eficiente treuie să îndeplineascăurmătorii parametrii:

- volumul sau tăria vocii, se întinde de la şoaptă la strigăt, influenţ$ndconsiderail efectul la ţintă al mesajului! treuie corelat cu conte&tul şi spaţiul în care areloc dialogul!

- înălţimea şi intensitatea vocii au un impact deoseit de mare pentruascultător. 0 voce piţigăiată şi ascuţită este supărătoare pentru ureclăle celor din jur. stee&trem de importantă modularea vocii şi a ritmului voririi!

- dicţia şi accentul au darul de a limpe#i şi a face mai clar mesajul. ărţilemai importante ale acestora, pot fi scoase în relief mai ine. 0 dicţie ună este un atu pentru un voritor!

- vite#a de vorire este esenţială pentru a staili un ritm al dialogului.5reuie să fie adecvată interlocutorilor şi situaţiei! nici prea mare, pentru a indicaurgenţa, nici prea înceată, pentru a nu pierde interesul ascultătorilor. 3odulareafrecvenţei voririi constituie o ună metodă de a atrage atenţia auditoriului asupraanumitor părţi ale e&punerii!

- pau#ele de vorire, pe l$ngă rolul de reglare a respiraţiei, sunt enefice pentru a înţelege mai ine un anumit aspect. au#ele pot fi folosite înaintea unei conclu#iisau c$nd dorim să urmărim efectul spuselor noastre, vi#avi de o afirmaţie făcută anterior.

%nali#a comunicării orale implică at$t cunoaşterea capacităţilor generale devorire (în care sunt incluse caracteristicile personalităţii şi calităţile vocale), pre#entateanterior, c$t şi prolema ascultării eficiente.

Ascultarea eficientăste un proces mult mai comple& dec$t pare la prima vedere. 3ulţi oameni

confundă ascultarea cu au#irea. entru a înţelege de ce acţiune a de a asculta este foarteimportantă în comunicare este necesar să pre#entăm, succint, fa#ele ascultării:



au#irea este actul automat de recepţionare şi transmitere la creier a undelor sonoregenerate de vorirea emiţătorului şi care intră în urec'ea destinatarului! la nivel fi#iologicaceasta are loc c$nd undele sonore lovesc memrana timpanului şi îi determină viraţia!

- înţelegerea - actul de identificare a conţinutului informativ comunicat,recompunerea sunetelor au#ite în cuvinte, a cuvintelor în propo#iţii şi fra#e!

- traducerea cuvintelor în sensuri etapă ce implică memoria şie&perienţa lingvistică, culturală, de vorire a ascultătorului!- atriuirea de semnificaţii informaţiei receptate în funcţie de nivelul de

operaţionali#are a limii, a vocaularului, a performanţelor lingvistice!- evaluarea - constă în efectuarea de judecăţi despre validitatea,

oiectivitatea şi utilitatea informaţiei decodificate (feed-ac;-ul interior).%scultarea se traduce prin ceea ce facem cu ceea ce au#im, ea este dificilă şi cere

o participare activă. %cum înţelegem că o comunicare orală nu este deplină dacă în relaţienu se află şi un receptor! o reuşită a acesteia depinde şi de atitudine a ascultătorului.

entru ca procesul de ascultare să fie iniţiat este nevoie de un cadru fi#ic şi mental propice, care poate fi reali#at prin adoptarea următoarelor măsuri:

- alegeţi în mod adecvat condiţiile fi#ice de spaţiu, timp, nivel de #gomot!- îndepărtaţi orice alt g$nd sau preocupare necorelată cu ascultarea!- reflectaţi asupra propriilor atitudini şi percepţii referitoare la persoană,

suiect sau situaţie!- puneţi un #$met pe faţă pentru a arăta că sunteţi gata să ascultaţi şi pentru

a-l încuraja pe voritor!- încercaţi să stailiţi scopul ascultării şi eventual nivelul necesar pentru

ascultare.%scultarea este împiedicată de nerespectarea unor reguli, din care amintim:

- anticiparea a ceea ce voritorul vrea să spună şi terminarea propo#iţii lor în locul lui!

- întreruperea repetată şi nejustificată a voritorului!- privirea în altă parte (pe fereastră, în tavan, la oiecte, la îmrăcăminteavoritorului etc.) sau alte preocupări!

- po#iţia necorespun#ătoare (e&cesiv de rela&ată, aşe#area laterală faţă devoritor etc.)!

- comportamente neverale denot$nd nerădare sau plictiseală (ticurinervoase, mişcări necontrolate, verificarea ceasului etc.) sau monologul interior!

- mimarea atenţiei pe fondul unei detaşări totale! intervenţii orale necorelatesau doar tangenţiale mesajului!

<eguli pentru o ascultare activă şi eficientă:- urmăriţi cu atenţie mesajul şi anumite cuvinte c'eie şi încercaţi să

identificaţi care sunt ideile principale!- urmăriţi eventualele contradicţii în argumentare!- sinteti#aţi mental mesajul, pe etape sau la sf$rşit!- corelaţi mental mesajul cu e&perienţele personale, cu ceea ce mai ştiţi în

domeniu, astfel el va deveni mai interesant!- nu ţineţi cont de persoana din faţa dumneavoastră ci doar de ceea ce vă

spune!

=



- în timpul procesului de ascultare demonstraţi o atitudine de interes pentruvoritor, prin intermediul limajului nonveral (contactul privirii, încuviinţarea din capetc.)!

- încurajaţi voritorul prin întreări, menite să conducă la de#voltareamesajului, urmate de momente de tăcere, pentru a-i permite să răspundă!

- pentru verificarea înţelegerii corecte a mesajului solicitaţi clarificări,sinteti#aţi ideile şi folosiţi în mod adecvat feed-ac;u-ul!- arătaţi că sunteţi conştient de sentimentele interlocutorului, în legătură cu

mesajul!- transpuneţi în cuvinte ceea ce oservaţi în timpul discuţiei!- descrieţi ce simţiţi în legătură cu mesajul.

În conclu#ie, re#ultă că ailitatea de a asculta eficient nu este un dar înnăscut ci odeprindere, pentru a comunica eficient nu uitaţi că treuie să ascultaţi eficient.

2. Comunicarea în scris

%pariţia scrisului a permis transpunerea mesajului oral interpersonal pe un suport,ceea ce a însemnat fi&area şi conservarea în timp şi trimiterea în spaţiu.

&istă variate forme de comunicare în scris, care pot fi clasificate dupăurmătoarele criterii:

a) Emiţător individual - receptor individual:- Corespondenţa a fost prima formă de comunicare scrisă, iar conservarea ei

permite retroactiv reconstituirea mentalităţilor, raporturilor umane, a specificului fiecăreiepoci.

2uiectivă şi literaturi#ată, corespondenţa privată transmite, mai mult dec$tinformaţii, stări, sentimente, idei. 2pre deoseire de corespondenţa particulară,

corespondenţa oficială transmite, pe c$t posiil oiectiv, informaţii şi puncte de vedere înformulări consacrate prin tradiţie şi cu semnificaţii fără eclăvoc.În toate situaţiile, corespondenţa presupune confidenţialitate, fiind protejată de

altfel prin prevederile legale.- a limita dintre corespondenţa particulară şi comunicarea pulică se situea#ă un

gen lărid:2crisoarea desclăsă. oate avea un autor individual sau un autor colectiv şi

vi#ea#ă un receptor individual şi unul colectiv pulicul. ) Emiţător individual - receptor colectiv:- Confesiunile, memoriile, jurnalele - în pofida caracterului declarat suiectiv au

valoare documentară, deci informaţională.

- iteratura, lucrările ştiinţifice - dacă literatura este un produs al creaţieiindividuale, te&tele ştiinţifice sunt de multe ori re#ultatul muncii în eclăpă, stailindu-serelaţii emiţător colectiv - receptor colectiv.

- >enurile pulicistice - îmracă forme variate prin fi&area în scris şi difu#area prin tipar.

c) Emiţător entitate colectivă - receptor colectiv:- %pelul este, conform "?, o @chemare scrisă sau orală adresată unei

colectivităţi@ de la care se aşteaptă o reacţie, un răspuns, o participare.

A



- Comunicatul este, conform aceluiaşi dicţionar, o @înştiinţare oficială difuzată

prin presă, radio etc. asupra unor evenimente importante, de actualitate.@- "eclaraţia este un act oficial cu privire la deci#ii luate de o entitate colectivă, cu

implicaţii asupra unei comunităţi.- 3anifestul este o formă de comunicare pulică a unui program ideologic sau

estetic, a unor principii sau intenţii.- roclamaţia este un te&t oficial prin care se aduce la cunoştinţa pulicului unfapt de interes general şi de importanţă majoră.

În situaţia c$nd comunicarea scrisă devine sursa unei alte comunicări avem de-aface cu o comunicare de grad secund. "e e&emplu: traducerea, re#umatul, recen#ia,comentariul .

Cel mai popular instrument de comunicare scrisă pulică, după carte şi înaintea eisau alături de ea este presa.

Comunicarea în scris este utili#ată în proporţie ridicată în cadrul organi#aţiei pentru solicitarea sau transmiterea de note interne, rapoarte, deci#ii, planuri etc., adresateunor persoane din interiorul sau e&teriorul organi#aţiei.

2pecialiştii voresc despre aşa-numitul @mit al hârtiei@. rolemele majore cucare ne confruntăm în scriere sunt legate de claritatea, conci#ia, completitudineamaterialului scris.

3esajul scris treuie să fie uşor de citit. entru aceasta este necesar să se acordeatenţie următoarelor aspecte:

limajul şi formularea treuie să respecte nivelul cititorului din punctul de vedereal profesiunii şi ca grad de familiaritate cu suiectul. imajul să fie. simplu şinepretenţios, iar folosirea jargonului profesional se face numai dacă cititorul lucrea#ă înacelaşi domeniu!

- construcţia propo#iţiilor (lungime, sinta&ă) treuie să sprijine mesajul înceea ce priveşte gradul de comple&itate şi de astracti#are a materialului!

- divi#area paginii în paragrafe, fiecare dintre ele conţin$nd o singură idee.lasarea propo#iţiei suiect la începutul paragrafului. aragrafele să nu fie mai lungi de= propo#iţii!

- asigurarea glădării cititorului pe parcursul te&tului prin pre#enţa unuisc'elet logic al te&tului sau prin cuvinte semnal. Cuvintele semnal sunt: de încetinire -averti#ea#ă cititorul că treuie să încetinească lectura deoarece se sc'imă ideea - totuşi,de altfel, mai degraă! de continuare - averti#ea#ă că se va continua în acelaşi mod - totastfel, de asemenea, în plus, şi, mai mult, asemănător, mai des, mai mult dec$t at$t, înmod similar! de recapitulare - semnali#ea#ă un sumar sau o conclu#ie de aceea, înconclu#ie, în acord cu, consecvent cu, deci, astfel, atunci.

3esajul treuie să fie adecvat direcţiei de transmitere. În funcţie de direcţiaierar'ică în care se îndreaptă comunicarea poate fi de jos în sus sau de sus în jos. entrucomunicarea de jos în sus treuie ţinut cont de următoarele aspecte:

- tact, conştienti#area po#iţiei ierar'ice şi adoptarea tonului potrivit în ceeace priveşte politeţea, argumentaţia, tonul. "e oicei, comunicările delicate treuie iniţiate printr-o comunicare orală!

- nivelul de detaliu se referă la nevoia de a furni#a suficiente date pentruacoperirea suiectului şi justificarea conclu#iilor, dar nu prea multe pentru a nu consumainutil timpul şefului!

*



- e&primarea de opinii - să fie foarte clar unde se termină faptele şi undeîncep opiniile. 0piniile treuie să re#ulte din cercetare şi fapte, nu să fie doar afirmate!

- atitudine a adoptată - atitudinile de servilism, de teamă în faţa puterii, deapărare, sau, pur şi simplu, de frică, pot conduce la un ton de nesiguranţă sau dee&agerare!

În comunicarea de sus în jos intervin alţi factori, la fel de importanţi înreali#area unei comunicări eficiente, din care enumerăm:- diplomaţie sporită în interacţiune a cu sualternul! aroganţa,

intimidarea, impoliteţea sau referirile la persoană tind să reducă eficacitateacomunicării!

- claritate a scopului - mesajul treuie să conţină toate elementelee&plicative de care suordonatul are nevoie!

- asigurarea motivării - o dispo#iţie treuie e&plicată şi în acelaşi timptreuie scoase în evidenţă avantajele reale ce re#ultă pentru sualtern dinimplementarea ei.

Ca o conclu#ie, regula de a#ă a scrierii manageriale eficiente este: @spuneţi

cititorului, clar şi simplu, ceea ce vrea să ştie.@3. Comunicarea nonverbală

În relaţiile inter-umane alături de comunicarea verală, care ocupă locul principal, oamenii mai practică, ca sustitut sau în mod complementar faţă decomunicarea verală şi alte moduri de comunicare, care nu folosesc limavorită/scrisă: comunicarea nonverală.

rimii mesageri ai unei fiinţe umane sunt de altfel nonverali: este voradespre gesturi, sur$suri, priviri sc'imate între mamă şi copil. Copilul răspunde prinmimetism şi se iniţia#ă rapid în acest cod nonveral. %ia mai t$r#iu, prin importanţaacordată limii scrise şi vorite, educaţia va face să treacă pe al doilea plan acest

mijloc de comunicare.imajul nonveral poate sprijini, contra#ice sau sustitui comunicareaverală. 3esajul neveral este cel mai apropiat de realitatea emitentului şi este celcăruia i se acordă de către interlocutor atenţia cea mai mare. "e e&emplu: constatămuneori că@ deşi interlocutorul susţine că spune adevărul, noi @simţim@ că el minte. 2espune că femeile posedă al @şaselea simţ@ mai de#voltat dec$t al ăraţilor. 0e&plicaţie posiilă ar fi aceea că femeile sunt mai aile în a interpreta limajeneverale, av$nd în gestica lor e&perienţa creşterii copiilor care, în primii ani deviaţă, comunică predominant prim limaje nonverale, iar o altă e&plicaţie ar fi aceeaa de#voltării acestei ailităţi pentru compensarea forţei lor fi#ice.

Comunicarea nonverală are o mare do#ă de crediil, întregind-o pe aceea a

comunicării verale, mai mult, conform unor calcule, canalul veral ocupă o proporţie de9=/ din totalul comunicării, restul de A= fiind ocupat de canalul nonveral.Comunicarea verală şi comunicarea nonverală se diferenţia#ă prin: continuitate,

canalul de comunicare şi modalităţile folosite, măsura în care pot fi controlate, structuraşi modul în care sunt formate.

Comunicarea verală are un început şi un sf$rşit clar delimitate de cuvintelefolosite, pe c$nd comunicarea nonverală este continuă, astfel, spre e&emplu mai mulţioameni aflaţi într-un compartiment de tren pot să aiă mai multe comportamente de

B



comunicare: unii dintre ei comunică oral, alţii citesc #iare sau privesc pe fereastră.0servăm că, în ceea ce priveşte comunicarea verală, aceasta este clar delimitată şivi#iilă, comunicarea nonverală este un demers permanent la toţi călătorii dincompartiment.

Comunicarea verală foloseşte o singură modalitate de de#voltare, cuv$ntul, pe

c$nd cea nonverală poate să se e&tindă pe mai multe arii. %stfel, cei care voresc îşiînsoţesc comunicarea verală prin gesturi, dar şi cei care citesc sau privesc pe fereastrăcomunică nonveral.

Comunicarea verală este controlată aproape total, pe c$nd ce nonverală esteaproape în totalitate necontrolailă.

Comunicarea verală este mult organi#ată şi structurată pe c$nd cea nonveralăeste mai degraă nestructurată.

%ordarea comunicării nonverală evidenţia#ă şi aici importanţa unor principii:• comunicarea nonverală este determinată cultural, astfel o mare parte din

comportamentul nonveral se învaţă în copilărie!• mesajele nonverale pot să se afle în conflict cu cele vorite!

• mesajele nonverale sunt în mare măsură inconştiente!• canalele nonverale sunt importante în comunicarea sentimentelor şi

atitudinilor.2inteti#$nd aceste principii putem formula c$teva funcţii ale comunicării

nonverale:• comunicarea nonverală are menirea de a o accentua pe cea verală,

astfel, profesorul poate întări prin anumite elemente de mimică sau gesticăimportanţa unei anumite părţi din mesajele pe care le transmite!

• comunicarea nonverală poate să complete#e mesajul transmis pe caleverală!

• comunicarea nonverală poate, în mod delierat, să contra#ică anumiteaspecte ale comunicării verale!

• o altă funcţie este aceea de a regulari#a flu&ul comunicaţional şi de a ponderea dinamica proprie comunicării verali#ate!

• comunicarea nonverală repetă sau reactuali#ea#ă înţelesul comunicăriiverale, d$nd astfel posiilitatea receptorului comunicării să identifice întimp real un îndemn aflat în spateleD unei afirmaţii!

• elemente ale comunicării nonverale pot să sustituie aspecte alecomunicării verale.

Eom anali#a în continuare principalele modalităţi de comunicare nonverale şivom începe cu limajul corpului.

Eom anali#a în continuare, limajul corpului ca modalitate principală dee&primare a comunicării nonverale.3.1. Limbajul corpului

Corpul uman ne fascinea#ă mai mult dec$t orice altceva. În mod conştient sauinconştient suntem atenţi la toate fenomenele legate de corp. 8elul de a fi, propriufiecărei persoane, se oglindeşte în po#iţia corpului, în mişcare, gestică şi mimică. Înfuncţie de toate aceste aspecte, noi îi judecăm pe alţii după modul cum se e&teriori#ea#ă.

F



imajul corpului contriuie la comunicare prin următoarele modalităţi: e&presiafeţei, mişcarea corpului (gesturi), forma şi po#iţia corpului, aspectul general şicomunicarea tactilă.

Expresia feţei include mimica (încruntarea, ridicarea spr$ncenelor, încreţireanasului, ţuguierea u#elor etc.) #$metul (prin caracteristici şi momentul folosirii) şi

privirea (contactul sau evitarea privirii, e&presia şi direcţia privirii).8aţa este cea mai e&presivă parte a corpului şi e&presia acesteia constituie unmijloc de e&primare. %stfel, în timpul comunicării, oc'ii şi partea de jos a feţei sunt privite cel mai intens. "e e&emplu, într-o conversaţie cu o femeie, ceea ce e&primă oclăi,este mai important dec$t ceea ce e&primă cuvintele: Numi place deloc faţa luiD, Are o

!ăr!ie alunecoasăD, Are privirea fixăD, fac ca interlocutorul, înainte de a vori, să fiedeja refu#at. Caracterologia a încercat să împartă c'ipul în trei #one de locali#are aemoţiilor. artea de sus, spr$ncenele şi fruntea, ar indica importanţa cererală. 3işcărilemusculaturii de la nivelul frunţii sunt determinate în principal de mişcarea oclălor.8iecare om are pe frunte un model propriu de cute care îi este specific numai lui. emăsură ce înaintăm în v$rstă, liniile caracteristicile ale feţei, prin intermediul cărora ne

e&teriori#ăm sentimentele, se rigidi#ea#ă şi apar şi altele care sunt din ce în ce maiad$nci.e frunte se formea#ă cute ori#ontale atunci c$nd sunt ridicate spr$ncenele şi ele

devin evidente atunci c$nd oclăi sunt larg desclăşi, adică în situaţiile în care omul sesperie, este surprins, se miră, nu crede un anumit lucru sau înţelege un anumit lucru."acă spr$ncenele sun ridicate în mod e&agerat şi voit, aceasta este dovadă a îng$mfării şiaroganţei, iar dacă sunt ridicate şi apoi lăsate imediat în jos este despre un semn de salutsau despre o manifestare legată de o surpri#ă deoseită.

"acă la nivelul frunţii cutele verticale se întrepătrund cu cele ori#ontale, acestmodel este semnul sigur al unei temeri interioare, ine stăp$nite şi se oservă în specialla oamenii fricoşi sau la cei melancolici.

artea mediană, oclăi şi pleoapele ar reflecta viaţa emotivă.0c'ii sunt organe e&trem de importante, nu numai pentru că prin intermediul lor receptăm B+ din totalul mesajelor percepute cu ajutorul simţurilor, dar şi pentru că prinintermediul lor emitem cele mai intense semnale. 2e voreşte despre oclă l$n#i, oclărăi, oclă care te străpung, privire t$mpă, privire în care se citeşte ucuria, privire în carese citeşte m$nia sau supărarea, privire ine&presivă. 8iecare om are un simţ mai mult saumai puţin ascuţit al descifrării lim!ajului oclălor D semenilor săi.

În ceea ce priveşte partea inferioară (nasul, orajii, gura, ăria), aceasta ar e&prima forţa instinctelor noastre.

6asul, ca şi faţa în ansamlul ei, este prevă#ut cu muşclă ce ajută la e&primareasentimentelor prin intermediul mimicii. %stfel str$măm din nas atunci c$nd ne estesc$ră de ceva, nările se dilată atunci c$nd ne este teamă sau ne enervăm, e&pirăm puternic pe nas c$nd avem o reacţie de respingere, adulmecăm ca reacţie la un anumitmiros. 6e atingem sau ne frecăm nasul cu m$inile în situaţii conflictuale, c$nd avemceva de ascuns sau c$nd suntem nesiguri. ste vora aici de aşa-numita auto atingerecare ne linişteşte şi care ne dă încredere în noi înşine.

>ura este folosită foarte mult de fiinţe pentru: a muşca, a linge, a mesteca, acăsca, sau a m$r$i. 6umai oamenii fac şi alte lucruri cu ajutorul gurii. 0 folosim pentru

1+



a vori, pentru a fluiera, a #$mi, a r$de, pentru a săruta, precum şi în multe alte scopuri.>ura mai este numită şi câmpul de !ătălie al feţeiD.

"acă oservăm modificările colţurilor gurii, constatăm că atunci c$nd suntridicate se creea#ă impresia unei stări de spirit po#itive, iar în situaţia c$nd colţurile guriisunt lăsate se creea#ă impresia unei stări de spirit negative. C$nd colţurile gurii sunt

trase în jos în mod voit, acest lucru indică supărarea, respingerea, aversiunea, răutatea,invidia, desconsiderarea, dispreţul. Gu#ele str$nse în mod voit constituie un semnal alfaptului că suntem 'otăr$ţi sau că ne concentrăm.

<$sul este de cele mai multe ori o manifestare legată de veselie, de ucuriainterioară, de destindere. ersoana care r$de, în momentul ma&imei intensităţi, face şiurmătoarele lucruri: emite un sunet asemănător unui strigăt sau lătrat! desclăde mult gura!deplasea#ă colţurile gurii lateral! îşi încreţeşte nasul! înclăde oclăi! trage capul pe spate!ridică umerii! îşi cuprinde trupul cu m$inile! ate din picioare.

În ca#ul #$metului, u#ele sunt deplasate înapoi, dar răm$n lipite una de cealaltă,iar în ca#ul r$njetului se descoperă dinţii de sus şi u#ele nu mai sunt lipite. "acă persoana care r$de îşi de#veleşte şi dinţii de jos şi are u#ele încordate, ne putem îndoi de

autenticitate a sentimentului care se doreşte a fi e&primat. ste cunoscut şi #$metulstr$m, în ca#ul căruia un colţ al gurii este ridicat în timp ce celălalt at$rnă în jos! înspatele acestui #$met se ascunde un comportament re#ervat şi înclinat spre negare saudispreţ ori un comportament mascat.

0rajii repre#intă o parte a feţei care e&primă foarte frecvent sentimentele realeale omului, deoarece ora#ul se colorea#ă în funcţie de caracteristicile emoţionale. "ee&emplu roşeaţa este provocată de sentimentul de ruşine sau furie. 4n semn evident la persoanele oosite sau plictisite este sprijinirea ora#ului în palmă sau scărpinarea lui

4rec'ile sunt implicate într-un număr mic de gesturi. 6e acoperim ureclăle pentrua evita #gomotul şi ţinem m$na p$lnie la urec'e pentru a au#i mai ine. 6e frecămureclăle sau ne tragem de ureclă în momentul în care suntem ne'otăr$ţi.

ste totuşi evident faptul că at$t caracterul nostru, c$t şi viaţa noastră afectivă saumediul social în care trăim sf$rşesc prin a ne modela o mască. &emplu: fericirea neiluminea#ă clăpul, neliniştea îl contractea#ă.

H$metul constituie un gest comple&, capail să e&prime o gamă largă de stări, dela plăcere, ucurie, satisfacţie, la promisiune, cinism, jenă.

"espre privire mulţi afirmă că oclăi sunt oglinda sufletului.3odul în care privim şi suntem priviţi are legătură cu nevoile noastre de aproare,

acceptare, încredere şi prietenie.C$nd doi oameni se înt$lnesc se oservă o mişcare complicată a oclălor care

poate e&prima multe lucruri privind relaţia dintre ei. %stfel, o privire orientată înainte, cufaţa întoarsă complet spre partenerul de discuţie constituie dovada faptului că avem înfaţă o persoană desclăsă care acceptă confruntarea cu partenerul de discuţie. "acă privirea este directă şi oclăi sunt larg desclăşi, este un semnal al unui reproş tacit. rivireaaţintită în depărtare este o dovadă că persoana respectivă ar dori să treacă dincolo deoiectele aflate în imediata apropiere, iar în ca#ul c$nd are în faţă un partener de discuţie,aceasta poate e&prima o nesiguranţă accentuată. C$nd o persoană priveşte un punct fi&din încăpere, dar nu-şi priveşte partenerul de discuţie, persoana respectivă dă impresia că poartă un monolog. "acă oclăi sunt micşoraţi este vora despre un sentiment deneîncredere. rivirea aruncată de sus în jos este caracteristică persoanelor care se simt

11



superioare faţă de cei din jur, iar dacă ţine capul în jos şi priveşte de jos în sus, acesta esteun semn tipic de supunere şi tristeţe.

5reuie acordată o atenţie specială persoanelor care nu vă privesc în oclă, fiind posiil să se simtă vinovate.

"irecţia privirii este influenţată de cele mai multe ori şi de calitatea mişcării.

&istă două tipuri de orientare a privirii: privirea orientată spre cel care-l avem înfaţă şi privirea orientată în altă direcţie dec$t aceea în care se află persoana pe care oavem în faţă.

3ărirea sau micşorarea pupilelor în funcţie de intensitatea luminii face ca lalumină puternică pupilele să devină mici iar la întuneric mari. "e asemenea, trăirileemoţionale reglea#ă la r$ndul lor dimensiune a pupilelor. %stfel, atunci c$nd vedem unlucru care ne sperie sau ne ucură, pupilele se măresc.

l$nsul este repre#entat de oclăi ume#i, ca urmare a pătrunderii unui corp străin,dar şi c$nd ne simţim neajutoraţi din punct de vedere psilăc ori suntem foarte ucuroşisau foarte supăraţi.

"e fapt, a comunica cu cineva presupune mai înt$i un sc'im de priviri! a-l

accepta pe celălalt înseamnă a-i accepta privirea. În orice înt$lnire oficială, suordonaţiiau tendinţa de a privi personalităţile dominatoare în timp ce acestea din urmă îi ignoră pecei dint$i, în afară de anumite ca#uri. %tunci c$nd cineva voreşte, acesta priveşte persoana din faţa lui mai puţin dec$t atunci c$nd ascultă.

"işcarea corpului comunică prin: gesturi, po#iţia corpului şi prin modul demişcare.

>esturile. Comunicarea prin gesturi este e&trem de frecventă, poate sustitui,completa, accentua pe cea verală. forturile sunt multiple şi au semnificaţii diverse.&emplu: str$ngerea pumnilor denotă ostilitate şi m$nie, solidaritate, stres! raţeledesclăse sinceritate, acceptare! m$na la gură I surpri#ă! acoperirea gurii cu m$na I ascunderea a ceva nervo#itate! capul sprijinit în palmă semnifică plictiseală, iar palma

(degetele) pe ora# I interes ma&im.În raport cu destinatarul mesajului, gestul poate fi pre#ent în comunicareainterpersonală, de grup, de masă.

"upă unii specialişti în domeniu, gesturile cu valoare comunicaţională pot figrupate în mai multe categorii:

- emlemele I sunt mişcări care se sustituie comunicării verale şiformea#ă un limaj de gesturi care semnifică sunete ori cuvinte. &emplu: codurilesurdomuţilor, domeniul artistic, practicanţii pantomimei!

- ilustratorii I sunt gesturi de însoţire şi nuanţare e&ecutate cu m$na pentrua marca importanţa unor elemente ale mesajului veral! pictografele sunt gesturi alem$inilor care sclăţea#ă conturul oiectelor! mişcări diectice pentru a indica oiecte,locuri, persoane, direcţii! mişcări ritmice pentru a accentua sau a marca o succesiune, orepetare, o segmentare! ilustratorii emlematici sunt gesturile adaptate care sustituie uncuv$nt (cum ar fi semnul EictorieiD repre#entat de degetele în E)!

- gesturile de reglaj au rolul de a întreţine comunicarea prin semnale deconfirmare, atenţie sau îndoială. În reali#area acestora predomină mişcările capului, alefeţei şi m$inilor!

17



- mişcările afective sunt e&presii ale stării de spirit, spontane, dar pot ficontrolate şi clăar simulate. 2unt folosite în arta dramatică şi cinematografie, dar potconstitui şi indicii urmărite în anc'etele poliţiei!

- adaptorii cuprind gesturi din afara fenomenului comunicării, fiinddeterminate de nevoi personale (gesturi de toaletă, de corectare a ţinutei, de controlul

comportamentului în societate). #oziţia $postura% corpului indică statutul social pe care indivi#ii cred că îl au sauvor să îl aiă vi#avi de alţii. &emplu: dacă corpul este răsucit şi doar trunclăul esteîndreptat spre interlocutori vi#ea#ă nerădare, dorinţa de a stopa dialogul, e&primă faptulcă persoana se grăeşte. "e asemenea, modul de mişcare a corpului spune multe despreintenţiile unei persoane.

&omunicarea tactilă se manifestă prin frecvenţa atingerii şi este posiilă numai încadrul comunicării interpersonale. În acest ca# această formă de comunicare poateîmrăca mai multe modalităţi:

- atingeri care transmit emoţii cu efect po#itiv asupra stării de spirit alreceptorului (e&emplu: m$ng$iere a, consolarea, încurajarea, aprecierea)!

- atingerile ludiceD pot fi autonome sau în legătură cu comunicareaverală, (simularea unei m$ng$ieri sau loviri într-un anumit conte&t ludic. le au uncaracter au#iv şi presupun un referenţial comun, precum şi o relaţie de apropiere!

- atingeri de controlD includ acele semnale tactile care au rolul de a orientacomportamentul sau atitudinea! atingerea ritualăD cuprinde at$t atingeri cu semnificaţiemagică, în spaţiul religios, c$t şi atingeri specifice spaţiului profan.

3.2. Alte modalităţi de comunicare nonverbalăa) Comunicarea prin intermediul oiectelor este forma de transmitere a mesajului

prin recursul la oiecte. &emplu: în spaţiul religios, oiectele de cult sunt purtătoare deinformaţii! asocierea gest-oiect (folosirea de atiste, eşarfe, pălării, ijuterii, lănuri

scumpe) poate transmite diferite semnale. ) Comunicarea cu ajutorul spaţiului este percepută în funcţie de mărime, grad deintimitate, înălţime, apropiere - depărtare, înăuntru - în afară.

%lături de ;ine#ică (;inetică) I ştiinţa care studia#ă limajul corpului, alcomunicării prin gest şi mimică I a apărut o nouă ştiinţă proxemică (din engle#ul pro&imitJ K apropiere, vecinătate), care studia#ă modul în care omul percepe şi îşistudia#ă spaţiul, distanţele de interacţiune personală, socială şi pulică.

ro&emica (pro&emia) afirmă, în esenţă, că instinctul teritorial din viaţa animalelor e departe de a fi dispărut la om. "impotrivă manifestările sale s-au diversificat şi nuanţat,în concordanţă cu evoluţia raporturilor sociale. "in acest punct de vedere, unii specialiştidisting trei tipuri principale de teritoriu: trial, personal şi familial.

'ipul teritorial tri!al se caracteri#ea#ă prin delimitarea #onei de acţiune, prinmarcare şi apărare prin mijloace specifice, nu mult diferit de cel al 'aitelor de lupi încăutare de pradă.

5răsăturile teritoriului familial sunt perceptiile at$t în modul de organi#are alocuinţei, c$t şi a manifestărilor familiei atunci c$nd se află în deplasare, la munte, lamare. "e e&emplu, dacă urmărim comportarea pe plajă, vom oserva ca cea dint$i familiesosită în #ori pe plajă are liertatea de a-şi alege şi marca un teritoriu, pe care îl considerăinviolail. 4rmătorii veniţi se vor aşe#a pe alte locuri.

19



(paţiul personal s-a ucurat de cea mai mare atenţie din partea specialiştilor.%ceştia au delimitat patru #one caracteristice, fiecare dintre ele fiind suîmpărţită lar$ndul ei în c$te două su#one, după cum urmea#ă:

Zona intimă. 2e întinde de la suprafaţa pielii noastre p$nă la o distanţă de cca. =cm. În acest spaţiu comunicarea tactilă şi cea olfactivă ocupă un loc privilegiat. 2u#ona

apropiată se întinde între +-1= cm. <elaţia se&uală şi lupta sunt singurele raporturiinterumane compatiile cu această distanţă minimală. 3esajele transmise sunt aproape îne&clusivitate afective. "intre toate distanţele, #ona cuprinsă între 1=-= cm esteconsiderată cea mai importantă.

Zona personală (=-17= cm.). Cuprinde o su#onă apropiată (=-*= cm.) şi unaîndepărtată (*=-17= cm.). Cea dint$i, presupune un grad ridicat de familiaritate întrecomunicatori. 3esajul olfactiv al interlocutorului răm$ne perceptiil şi atingerea oric$nd posiilă, dar ponderea comunicării verale creşte şi contactul ocular devine mai un. Însu#ona mai îndepărtată ne simţim mai în largul nostru. a corespunde distanţei oişnuitedintre doi oameni care conversea#ă pe stradă. 5otuşi limitele menţionate mai sus nu suntaceleaşi în toate mediile, societăţile şi culturile, ci ele varia#ă în funcţie de parametrii

psi'ologici, socio-culturali, temperamentali, demografici. "e e&emplu, distanţa personalăeste mai mare în ca#ul locuitorilor de la ţară dec$t al celor de la oraş, oligaţi să trăiascăîn aglomeraţii.

Zona socială (1,7=-9,A+ m). %cesta constituie spaţiul negocierilor impersonale, alrelaţiilor de serviciu din care elementul de intimitate a fost înlăturat. 2u#ona apropiată(1,7=-7,7+ m) presupune comunicarea verală cu o voce plină şi clară pe fonduleventualelor #gomote de fond. 8rontiera interioară a teritoriului social este marcată prinamplasarea de oiecte tampon: glăşeul, iroul, taraa etc. 2u#ona îndepărtată (7,7+-9,A+m) sulinia#ă delimitarea distanţei ierar'ice şi nevoia de linişte.

Zona publică (peste 9,A+ m) I în cadrul ei comunicarea îşi pierde aproape totalcaracterul interpersonal. a se adresea#ă unei colectivităţi, iar discursul este mai

formali#at. Eolumul glasului creşte, voritorul nu mai poate păstra contactul ocular cufiecare ascultător în parte, deşi continuă să poată urmări reacţiile pulicului şi să îşiajuste#e comunicarea în funcţie de aceasta.

În conclu#ie, perceperea spaţiului se reali#ea#ă în mod diferit de fiecare dintre noi,în funcţie de educaţie, cultură, apartenenţă socială şi naţională, se&, v$rstă etc.

4nii autori au stailit clăar o serie de reguli ce treuie urmate pentru respectareateritoriilor:

Legat de distanţe:

− învăţaţi să păstraţi distanţele!− este ine să păstre#i mai mult spaţiu între tine şi celălalt dec$t să pătrun#i

într-o #onă în care celălalt nu este pregătit să te primească!−

pe măsură ce se instalea#ă încrederea, interlocutorii îşi dau de înţeles căapropierea este autori#ată!− intrarea în #ona intimă determină sc'imări fi#iologice I inima ate mai

repede, adrenalina se revarsă în curentul sanguin, se pompea#ă s$nge încreier şi în muşclă, organismul pregătindu-se pentru luptă sau fugă.

Legat de atingere:

− nu atingeţi niciodată o persoană care vă este străină sau pe care aia aţicunoscut-o fără permisiunea e&presă a acesteia!

1



− clăar dacă sunteţi ine intenţionaţi, atingerea unei persoane străine poate părea agresivă şi şocantă!

− învăţaţi să vă ţineţi m$inile acasă!− clăar şi fată de oamenii pe care îi cunoaşteţi ine, asiguraţi-vă că sunt gata

să vă primească în #ona lor intimă!− atenţie la îmrăţişări, ca modalităţi de atingere, clăar dacă sunteţi persoane

afectuoase, răm$neţi respectuoşi.Legat de gesturile de recul. >esturile de recul sunt modalităţi prin care celălalt vă

arată că nu îi convine situaţia:− învăţaţi să respectaţi şi să descifraţi gesturile de recul ale interlocutorilor

dumneavoastră!− ele vă indică limitele pe care nu treuie să le depăşiţi.

Legat de apropierea forţată (atunci c$nd oamenii sunt forţaţi să împartă spaţiulvital I mijloacele de transport în comun, folosirea liftului, mulţimea compactă la unspectacol):

− evitaţi să priviţi oamenii fi&!− evitaţi să le căutaţi privirea sau să vă menţineţi contactul ocular

mult timp!În lift: nu voriţi cu nimeni, nici cu cei pe care îi cunoaşteţi, evitaţi ca privirea

dumneavoastră să se înt$lnească cu a altora! evitaţi să vă afişaţi emoţiile! urmăriţinumerele care indică etajele.

c) Comunicarea prin imagine . 0dată cu imaginea, trecem la o comunicare a căreieficacitate este multiplicată, deoarece atinge, în general, un număr e&trem de mare dedestinatari, dar care este mai puţin interactivă, deoarece se e&ersea#ă cel mai adesea însens unic: rolurile de emiţător şi receptor nu se sc'imă între ele.

"e#voltarea mass-media a suscitat multiplicarea mesajelor vi#uale: afişul,

fotografia, en#ile desenate, ilustraţiile cărţilor şi #iarelor, cinematograful, televi#iuneaetc. 4tili#area imaginii s-a impus foarte mult în #ilele noastre, mai ales în presa scrisă.Comunicarea cu ajutorul imaginilor este deci omnipre#entă.

d) imajul culorilor influenţea#ă comunicarea: culorile calde stimulea#ăcomunicarea, în timp ce culorile reci inlăă comunicarea! monotonia, precum şivarietatea e&cesivă de culoare in'iă şi-i distrage pe comunicatori.

2emnificaţia culorilor poate fi diferită în funcţie de persoane, popoare şicontinente. "e e&emplu, roşu este asociat în Clăna cu ucurie şi festivitate, în Laponia culuptă şi m$nie, în uropa dragoste, iar în 24% comunism.

e) imajul timpului. 3odul în care putem comunica prin limajul timpului estecorelat cu: preci#ia timpului, lipsa timpului şi timpul ca simol.

reci#ia timpului porneşte de la faptul că timpul este considerat ca ceva preţios şi personal, iar c$nd cineva ni-l structurea#ă, acesta comunică diferenţa de statut. &emplu:înt$r#iere a la o şedinţă are anumite semnificaţii faţă de interlocutor sau activitate, poateirita sau insulta. %stfel, limajul timpului se poate folosi, în mod voit sau nu, pentru amanipula, supune şi controla sau pentru a comunica respect şi interes

ipsa timpului. 5impul este perceput ca o resursă personală limitată şi de aceeamodul în care alegem să îl folosim comunică atitudine a noastră faţă de cel care solicită o parte din acesta.

1=



5impul ca simol ţine de o anumită oişnuită, cum este ritmul."e e&emplu: m$ncăm de mai multe ori pe #i şi la anumite ore, anotimpurile, sărătorile şiritualurile sunt marcate de timp şi impun anumite activităţi şi un fel de viaţă.

f) Comunicarea nonverală artistică : mu#icală, plastică şi cinematografică.Comunicarea mu#icală este considerată la fel de vec'e ca şi omenirea, care prin

caracterul ei astract implică o iniţiere ce presupune şi o în#estrare naturală.3u#ica ca formă de comunicare artistică are efecte de ordin afectiv şi volitiv(emoţionea#ă sau stimulea#ă acţiuni).

Comunicarea plastică este altă formă de comunicare artistică, care generea#ămesaje e&primate cu mijloace vi#uale prin recursul la materie.

rofesorul 3i'ai "inu consideră în lucrarea sa @Comunicarea@ (Gucureşti, 1FF*)că principalele elemente ale limajului plastic sunt:

- materialul (materialele) din care se reali#ea#ă o lucrare în sculptură, pictură, desen, grafică!

- culoarea - în aceleaşi domenii artistice!- proporţia!

- ritmul!- compo#iţia.Comunicarea cinematografică este cea mai comple&ă comunicare audio-vi#uală,

care armoni#ea#ă cuv$ntul (te&tul) imaginea şi sunetul.5oate aceste forme de comunicare nonverală se circumscriu comunicării artistice

şi vi#ea#ă producerea de efecte estetice.În final, după ce a fost caracteri#at fiecare tip de limaj este util să ţinem cont de

anumite aspecte ale limajului nonveral ca:- pentru a evita interpretarea greşită a unui element de comunicare neverală

este ine să-i interpretăm în conte&tul celorlalte elemente verale şi nonverale!- caracteristicile de personalitate, de educaţie, e&perienţă de viaţă etc., sunt

elemente de care treuie ţinut cont în interpretarea corectă a limajelor neverale!- modul de folosire şi interpretare a limajelor neverale diferă su multeaspecte: de la individ la individ, de la profesie la profesie, de la colectivitate lacolectivitate, de la cultură la cultură.

1A

Tema 2 Formele Comunicarii

Documents

Transcript of Tema 2 Formele Comunicarii