1. Etapele de dezvoltare ale teoriei economice. Obiectul de studiu şi funcţiile teoriei economice.

Economia este o ştiinţă socială care cercetează baza economică a societăţii umane. Ea analizează modul în care societatea administrează resursele relativ limitate pentru satisfacerea nevoilor umane nelimitate.

Functiile TE:a) de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice. TE trebuie să dea răspuns la modul de realizare a problemelor vitale, ca cauzele şi consecinţele inflaţiei, şomajului.b) metodologică. Teoria economică este regina ştiinţelor economice, fiind ştiinţa celor mai generale legi ale întregii vieţi economice.c) funcţia practică. În baza TE sunt determinate scopurile societăţii în domeniul economic: asigurarea creşterii economice şi ridicarea nivelului de trai a populaţiei, asigurarea cu loc de muncă, ridicarea eficienţei e.t.c.

Etapele dezvolarii TE:Etapa antică, La această etapă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. Xenofon, Platon şi Aristotel. Xenofon a fost primul din gânditorii antici, care a introdus termenul de „economie” .Etapa medievală, Canoniştii şi scolasticii au formulat două idei fundamentale: ideia, că unicul izvor de existenţă este munca personală; ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cu cei apropiaţi. Toma d’Aquino, a scris „Suma Teologică” a formulat idei despre proprietatea privată, dobândă, preţul, salariul. Etapa mercantilistă, T.Mun, J.Colbert care afirmau, că principala bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza

activităţii economice se află comerţul. Etapa fiziocrată, Agricultura era considerată principala ramură unde se creează produsul net. La această etapă au fost puse bazele teoriei de reproducţie şi circuit economic Fr.Quesnay.Etapa liberalismului clasic, A.Smith „Avuţia naţiunilor” (1776) D.Ricardo, Anume la această etapă a fost pusă temelia analizei categoriilor economice: munca, salariul, capitalul, banii, dobânda, profitul, renta Etapa naţionalismului economic, F.List, „Sistemul naţional de economie politică” (1841) afirma, că ştiinţa economică trebuie să studieze, particularităţile naţionale ale ţării şi pe această bază să propună statului sfaturi concrete şi realiste.Etapa marxistă, K.Marx, “Capitalul” (1867) – studierea relaţiilor de producţie care apar dintre burghezie şi proletariat, a formulat categorii economice noi: munca concretă, munca abstractă, compoziţia capitalului, preţul de producţie.Etapa neoclasică,. K.Menger, A.Marshall au formulat teoria valoare-utilitate, teoria echilibrului economic general, teoria preţurilor. Ca obiect al ştiinţei economice era considerat studierea relaţiilor de circulaţie şi de consum.Etapa keynesiană, J.M.Keynes „Teoria generală a ocupării, a dobânzii şi a banilor” (1936), a formulat următoarele probleme: necesitatea amestecului statului în economie şi elaborarea programelor anticriză; reducerea şomajului pe baza creării noilor locuri de muncă; Etapa neoliberală, anii 70 ai secolului 20. L.Mises, F.Hayek, Ideile: limitarea statului în activitatea economică; stimularea ofertei pe baza reducerii nivelului de impozitare; elaborarea programelor de combatere a inflaţiei

2. Metodele de cercetare ale teoriei economice.Inducţie-Deducţie. Inducţia presupune trecerea de la fapte la generalizări teoretice. Deducţia presupune trecerea de la teorie – la fapte.Abstracţia ştiinţifică reflectă cercetarea unei laturi a fenomenului economic, determinarea esenţialului acestuia. Analiză şi Sinteză. Analiza economică se manifestă în formele: a) analiza calitativă – reflectă conţinutul procesului economic b) analiza cantitativă –măsura de desfăşurare a fenomenelor economice;c) analiza statică – reflectă realitatea economică la un moment dat; d) analiza dinamică – reflectă schimbările survenite a PE într-o anumită perioadă de timp; e) analiza microeconomică – reflectă studierea PE la nivelul firmei; f) analiza macroeconomică – reflectă cercetarea PE la nivelul societăţii.Sinteza presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar.Metoda dialectică reflectă examinarea fenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul apariţiei, dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor.Metoda istorică şi cea logică. Metoda istorică înseamnă descrierea faptelor şi evenimentelor, aşa cum s-au petrecut ele în timp. Metoda logică este aceea care presupune trecerea de la abstract la concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este esenţial.Metoda matematică Această metodă, este aplicată în procesul de analiză şi prognozare a dezvoltării economiei naţionale.Metoda de experiment. se bazează pe PE, legităţi care sunt verificate de practică.

3. Fenomenele, procesele şi legile economiceFenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice, de ex privatizarea.Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative, care evidenţiază desfăşurarea acestuia în timp şi spaţiu a activităţii economice (modificarea cererii sau a ofertei, creşterea pretului).

Legea economică poate fi divizata în trei grupe:

a) legile economice generale(legea economiei muncii);

b) legile economice imanente (legea cererii);

c) legile economice specifice (legea acumulării de capital).

Caracteristicile Legilor economice:

a) legile economice funcţionează numai prin intermediul activităţii oamenilor (legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei)

b) legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumită treaptă istorică şi dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective

4. Nevoile umane şi clasificarea lor.

Prin nevoi umane înţelegem un ansamblu de cerinţe materiale, economice, sociale, spirituale de mediu ecologic ale vieţii şi activităţii oamenilor. Clasificare:

a) naturale sau fiziologice – care sunt necesare oricărui individ (aer, apă, hrană)

b) sociale, de grup – cele resimţite de diferite socio-grupuri şi care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor comună;

c) raţionale, spiritual-psihologice – acestea ţin de trăsăturile oamenilor preocupând raţionalitate, profesionalism, gândire elavată, educaţie.

Economia politică are ca scop de a cerceta, în primul rând, nevoile economice, iar pentru ca ele să devină

economice, e necesar să se respecte trei condiţii:

- să existe bunuri disponibile şi accesibile;

- bunurile să fie relav rare;- existenţa unei pieţe (de

confruntare a cererii şi ofertei).

Caracteristicile nevoilor economice:Multiplicitatea şi diversitatea. Nevoi sunt multe si diferite. Intensitatea şi ierarhia. Nevoile nu au aceiaşi intensitate, ierarhia oscilează de la un individ la altul şi de la o perioadă la alta la acelaşi individ.Stabilitatea sau limitarea în capacitate. Intensitatea unor cerinţe descreşte pe măsură ce sunt satisfăcute,altele nu descresc.Interdependenţa nevoilor. Unele nevoi sunt complementare, altele sunt substituibile, adică pot fi înlocuite cu satisfacerea altora.Stingerea prin satisfacere. Nevoile satisfăcute pot să renască din nou deoarece se fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum.

5. Resursele economice şi clasificarea lor.

Resursele economice - totalitatea elementelor, premiselor directe şi indirecte, reale şi monetare, care sunt utilizabile şi pot fi atrase, în producerea de noi bunuri. Clasificarea:Resurse materiale:

a) resurse materiale primare: - elemente materiale – pământul, fauna, flora, menereurile, lemnul, apa- forţe energetice – căderea apelor, energia solară, reacţiile chimice.

b) resurse economice derivate: echipamente şi tehnologii de producţii.Resurse umane:

a) resurse primare – populaţia;b) resurse derivate – stocul de

învăţământ, cunoştinţe, ştiinţifice, inovaţiile.Resurse financiare – mijloacele băneşti la dispoziţia agenţilor economici.Resurse informaţionale – date, informaţii pentru conducere, modele, etc.

6. Bunurile economice ca rezultat al activităţii economice.

Bunul economic este un rezultat al utilizării resurselor economice. Clasificare :

- bunuri libere ale căror cantitate este nelimitată: aerul, apa, lumina solară;

- bunuri economice, care au un caracter limitat;

- bunuri materiale directe, de consum personal şi indirecte de producţie;

- bunuri necorporale (prestările de servicii).

După gradul lor de prelucrare bunurile economice pot fi grupate în:

- bunuri iniţiale (materia primă);

- bunuri intermediare aflate în diferite faze de prelucrare;

- bunuri finale destinate pentru consumul final personal, colectiv

7. Activitatea economică şi fazele ei.

Activitatea economică reprezintă un proces complex de atragere şi utilizare a resurselor economice limitate în scopul satisfacerii cerinţelor umane şi intereselor economice. Activitatea economică cuprinde patru faze:Faza de producţie - combinarea şi utilizarea factorilor de producţie în scopul obţinerii de noi bunuri economice;Faza de circulaţie - deplasarea în spaţiu a bunurilor materiale şi trecerea lor de la o persoană la alta pe calea vânzării-cumpărării. Faza de repartiţie - activităţi economice prin care bunurile materiale sunt orientate spre destinaţiile lorFaza de consum - gradul de folosire efectivă a bunurilor şi verifică utilitatea acestora şi concordanţa lor cu nevoile umane.

8. Conţinutul proprietăţii. Tipurile şi formele de proprietate în Republica Moldova.

Proprietatea exprimă unitatea dintre subiectul şi obiectul ei. Subiecţii proprietăţii sunt persoanele care deţin anumite bunuri în proprietatea lor exclusivă şi care îşi exercită direct şi nemijlocit drepturile asupra acestora.

Există 3 tipuri de proprietate:

- Proprietatea privată se caracterizeaza prin faptul ca bunurile se afla in proprietatea persoanelor fizice

Avantajele proprietăţii private:

a) ea asigură autonomie deplină unităţilor economice;

b) generează concurenţă reală între agenţii economici;

c) stimulează libera iniţiativă în crearea şi dezvoltarea întreprinderilor;

Dezavantajele proprietăţii private:

a) are tendinţe de concentrare a producţiei şi formarea monopolului;

b) ea contribuie la polarizarea societăţii în bogaţi şi săraci;

c) stărea de nesiguranţă în rândurile proprietarilor mărunţi în lupta de concurenţă.

- Proprietate publică se caracterizează prin faptul că o parte considerabilă de bunuri se află în proprietatea statului şi diferitor administraţii publice locale.

Avantajele proprietăţii publice:

a) ea permite organizarea unor activităţi cu riscuri mari

b) ea asigură satisfacerea multor nevoi sociale;

c) ea oferă o stabilitate mai durabilă a locurilor de muncă.

Dezavantajele proprietăţii publice:

a) ea nu stimulează suficient iniţiativa lucrătorului şi a interesului economic personal;

b) ea duce în unele cazuri la frânarea concurenţei şi aplicarea preţurilor de monopol;

- Proprietatea mixtă prezintă o combinare a proprietăţii private şi celei publice, se manifestă în următoarele forme:

a) participarea capitalului public naţional şi străin;

b) participarea capitalului privat naţional şi străin;

c) participarea capitalului naţional public şi privat.

9. Economia naturală şi caracteristicile ei. Apariţia economiei de schimb şi trăsăturile ei.

Economia naturală reprezintă formă de organizare a activităţii economice în care nevoile de consum sunt satisfăcute din rezultatele propriei activităţi. Trăsături:

a) producătorul din punct de vedere economic este izolat;

b) producătorul nemijlocit este înzestrat cu mijloace de producţie necesare pentru înfăptuirea producţiei;

c) pământul constituie principalul factor de producţie;

d) baza constă din cules, vânătoare şi cultivarea pământului;

e) predomină diviziunea naturală a muncii;

Economia de schimb - formă de organizare a activităţii economice în care agenţii economici produc bunuri în vederea vânzării. Trăsături:

a) Specializarea agenţilor economici - separarea diferitor categorii de muncă şi fixarea lor ca activităţi specializate.

b) Autonomia - înseamnă că agenţii economici au dreptul de decizie referitor la volumul de producţie şi realizarea acestuia.

c) Oscilarea activităţii economice în jurul pieţei. Anume piaţa informează agenţii economici ce să producă,

cât să producă şi pentru cine să producă

d) Tranzacţiile unilaterale şi bilaterale de piaţă. Unilaterale, care reprezintă mişcări univoce de bunuri. Bilaterale-care reflectă mişcările biunivoce de bunuri între doi agenţi economici

e) Bunurile economice îmbracă forma de marfă. Marfa reprezintă un bun economic care serveşte producţiei sau satisfacerii nevoilor de viaţă ale oamenilor, destinat vânzării-cumpărării prin tranzacţiile bilaterale pe piaţă.

10. Banii şi funcţiile lor. Legea circulaţiei banilor.

Banii servesc ca mijlocitori în relaţiile dintre oameni, la fel cum limba serveşte ca unealtă de comunicare între oameni. Procesul de apariţie a banilor: a) în calitate de schimb serveau mărfurile mai mult solicitate sarea, vitele b) faza în care în calitate de echivalent serveau metalele preţioase c) faza în care în calitate de echivalent serveau monedele

d) faza în care în calitate de echivalent general al schimbului au devenit banii de hârtie.

Ceea ce numim astăzi bani sunt titluri de valoare emise de stat, investite cu putere de cumpărare şi de plată.Funcţii:

1) măsura valorii mărfurilor şi serviciilor.

2) mijloc de circulaţie. M-B-M.

3) mijloc de plată. la fel: cecurile, cartelele magnetice

4) mijloc de acumulare. In banci

5) bani universali ,Euro $Rolul economic

al banilor constă în următoarele:

1. banii servesc ca etalon general de măsură a valorilor de mărfuri şi servicii.

2. prin intermediul banilor are loc repartiţia

bunurilor create în societate;

3. banii servesc ca mijloc principal de control asupra activităţii economice;

Atributele principale ale banilor sunt: moneda trebuie să fie acceptabilă, durabilă, convenabilă în circulaţie, divizibilă, uniformă, identică, să fie apărată de orice falsificări.Cantitatea de bani necesară pentru asigurarea circulaţiei normale a mărfurilor şi serviciilor poate fi calculată în baza următoarei formule:

CB=SP-C+P c−ARVR

, CB – cantitatea banilor în circulaţie; SP – suma preţurilor a mărfurilor şi serviciilor;

C – suma preţurilor la mărfurile

realizate în credit; Pc – suma plăţilor curente;

AR – suma achitărilor reciproce; VR – viteza de rotaţie a

monedei.11. Sistemele economice

contemporane şi caracteristicile lor. Sistemul economic mixt.

Sistemul economic reprezintă ansamblul relaţiilor şi instituţiilor care caracterizează viaţa economică a unei societăţi.

Sistemul economiei de piaţă contemporane sau economia mixtă.

Acest sistem a apărut în mod evoluţional în urma transformărilor cardinale a sistemului liberei concurenţe (dezvoltarea progresului tehnico-ştiinţific, extinderea infrastructurii sociale, creşterea intervenţiei statului în activitatea economică). Trasaturi:

a) este întemeiat pe două tipuri de proprietate: privată si publică. Subiecţii fiecărui tip de proprietate îşi asumă în mod autonom şi pe deplin dreptul de a decide

în condiţii de risc şi incertitudine.

b) există mai multe forme de gospodărire (individuală,colectivă,corporativă);

c) funcţionarea se bazează pe relaţiile de piaţă, pe cadrul legislativ şi a unor pârghii economico-financiare;

d) există mecanisme noi de dirijare (la nivel micro – sistemul de marketing, la nivel macro – sistemul de planificare indicativă);

e) are loc îmbinarea mecanismelor de piaţă cu mecanismele reglării de stat a activităţii economice.

f) preţurile pentru majoritatea bunurilor economice se formează liber prin negocieri între vânzători şi cumpărători

g) există diferite forme de concurenţă imperfectă (monopol, oligopol).

h) există un sistem financiar-bancar ramificat, modern echipat

12. Definirea întreprinderii şi caracteristicile ei. Clasificarea întreprinderilor

Întreprinderea este unitate economică de producție, de prestații de servicii sau de comerț. Trăsături:

- organizaţie socială - o comunitate de oameni ai muncii interacţiunea cărora contribuie la funcţionarea acesteia;

- organism tehnico-productiv - un ansamblu de mijloace materiale, tehnice şi tehnologice, care contribuie la desfăşurarea activităţii umane în cadrul întreprinderii;

- organism economic, care dispune de independenţă şi autonomie deplină şi care participă la circuitul economic naţional şi internaţional.

- organism dinamic, fiind influenţată de progresul tehnico-ştiinţific, de factori interni şi externi;

- obţinerea profitului, care este condiţia de bază a funcţionării şi dezvoltării întreprinderii.

Funcţii:1. cercetare-dezvoltare -

cercetarea şi proiectarea produselor;

2. producţie - combinarea raţională a factorilor de producţie;

3. comercială - aprovizionarea întrepriderii cu materii prime şi materiale; realizarea produselor fabricate;

4. financiar-contabilă - folosirea raţională a resurselor financiare ale întreprinderii;

5. de personal - angajarea şi asigurarea cu forţă de muncă calificată

6. prelucrare a datelor şi activitate juridică - argumentarea juridică a contractelor şi deciziilor întreprinderii;

7. previziune a pieţei - cercetarea tendinţelor de evoluţie a mecanismelor pieţei

8. activităţii de marketing - cercetarea nevoilor şi cerinţelor consumatorilor; Clasificarea întreprinderilora) după gradul de răspundere patrimonială: persoane fizice şi persoane juridice;b) există întreprinderi cu scop lucrativ sau nonlucrativ; c) se disting întreprinderi private, publice sau mixte; d) după ramura de activitate există întreprinderi industriale, agrare, de transport e) după dimensiunea lor se disting întreprinderi mari, mici şi mijlocii; f) după forma de asociere întreprinderile pot fi divizate în SA, SRL, cooperative, asociaţii.

13. Indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii. Businessul mic şi mare şi rolul lor în economia de piaţă.

Principalii indicatori în expresie bănească a activităţii întreprinderii sunt: 1. Cifra de afaceri - reprezenta volumul încasărilor întreprinderii din activitatea proprie într-o perioadă de timp.2. Valoarea adăugată - acest indicator cuprinde consumul factorului muncă şi a factorului capital fix şi nu include consumul intermediar. În componenţa

valorii adăugate a întreprinderii intră: salariile plătite; impozitele şi taxele; amortizarea; profitul. 3. Profitul brut - El se determină prin scăderea din cifra de afaceri a întreprinderii a costului de producţie.4. Profitul net este indicatorul care reflectă partea din profitul brut al întreprinderii, care rămâne după scăderea din acesta a impozitelor şi a altor plăţi prevăzute de legislaţia.Întreprinderile mari, în raport cu cele mici şi mijlocii, au anumite avantaje:

1. primesc credite privilegiate;

2. dispun de capital voluminos necesar pentru investiţiile capitale;

3. dispun de resurse financiare proprii şi atrase ş. a. În acelaşi timp, întreprinderile mari au şi unele dezavantaje:

1. ele în unele cazuri contribuie la formarea monopolurilor;

2. aceste întreprinderi mai greu se acomodează la cererea pieţei; Avantajele micului business:

1. pentru formarea micilor întreprinderi se cere capital relativ mic;

2. rotaţia capitalului în astfel de întreprinderi este accelerată;

3. aparatul administrativ în aceste întreprinderi este redus; Dezavantajele micului business:

1. întreprinderile mici, de regulă, nu pot regenera în întreprinderi mari;

2. aceste întreprinderi adeseori nu pot concura cu întreprinderile mari;

3. întreprinderile mici nu se bucură de facilităţi în atragerea creditelor pentru investiţiile capitale.

14. Factorii tradiţionali de producţie:munca, pământul şi capitalul

Factorii de producţie reprezintă resursele economice disponibile şi valorificabile, în măsura în care sunt atrase şi utilizate în activitatea economică în scopul producerii de bunuri economice.

Munca reprezintă activitatea umană, manuală şi/sau intelectuală, prin care oamenii folosesc capacitatile, cunoştinţele şi experienţa, utilizind instrumente necesare, mobilul acestei activităţi fiind producerea bunurilor necesare satisfacerii trebuinţelor lor imediate şi de perspectivă. Trăsături:

a) ea are caracter originar b) ea reprezintă un factor de

producţie activ şi determinant

c) munca omului se deosebeşte de activitatea animalelor

d) munca are dimensiuni cantitative şi calitative.Factorul muncă e necesar de a fi analizat sub aspect cantitativ, structural şi calitativ.

- cantitativ munca trebuie analizată în legătură cu populaţia,

- structural resursele de muncă se clasifică pe grupe de vârstă.

- calitatea factorului muncă se află în relaţie de dependenţă atât de nivelul de cultură generală şi de instruire profesională, cât şi de nivelul de dezvoltare economică a ţării.

Toate resursele brute din natură intră în categoria factorului natural al producţiei numit Pământ. Trăsăturile:

a) natura are un caracter primar, originar.

b) natura, ca factor de producţie, se manifestă în formă materială şi în formă de energie;

c) natura se caracterizează prin raritatea resurselor;

d) natura dispune de dimensiuni cantitative şi calitative.Capitalul este o valoare care aduce plusvaloare. „K. Marx”

Capitalul fix - parte a capitalului productiv

format din bunuri de lungă durată ce servesc ca instrument ale muncii oamenilor în mai multe cicluri de producţie.

Capitalul circulant - parte a capitalului productiv care se consumă în întregime în decursul unui singur ciclu de producţie.

Capitalul productiv – fix şi circulant –este un capital în funcţiune. În procesul circuitului capitalului în funcţiune el trece prin trei stadii:

a) proces prin care banii se transformă în capital productiv;

b) utilizarea şi transformarea capitalului productiv în bunuri-marfă;

c) trecerea formei marfă în forma bănească, însă cu un spor cantitativ, reprezentând valoarea adăugată.

Reluarea permanentă a acestei mişcări reprezintă rotaţia capitalului, iar timpul necesar pentru parcurgerea unui circuit complet reprezintă durata de rotaţie a capitalului.

Prin uzura fizică a capitalului fix se înţelege pierderea treptată a proprietăţilor lui tehnice de exploatare.

Uzura morală a capitalului fix, constă în deprecierea valorică şi tehnică înainte de uzura sa fizică deplină, datorită progresului tehnic.

15. Neofactorii de producţie şi particularităţile lor.

a) Progresul tehnico-ştiinţific contribuie la: modernizarea şi diversificarea produselor, perfecţionarea echipamentelor şi tehnologiilor de producţie; aplicarea noilor surse de materie prime şi energetice;

b) Sistemul informaţional asigură: înlocuirea factorului muncă prin sistemul de maşini (robotizarea).

c) Capitalul uman include stocul de experienţă şi cunoştinţe acumulate în fiinţa umană, care constituie un izvor al

venitului potenţial viitor pe baza serviciilor productive furnizate.

d) Abilitatea întreprinzătorului este capacitatea de a combina în modul cel mai eficient natura , munca şi capitalul, la creativitatea şi iniţiativa de a produce bunuri şi de a găsi noi căi de comercializare a acestora.

16. Costul de producţie şi căile de reducere a lui.Costul de producţie – expresia bănească a consumului de factori de producţie. Costul de producţie poate fi privit:

a) Costul contabil - include cheltuielile băneşti pentru plata materiilor prime, materialelor, combustibilului, energiei, salariilor, amortizării ş.a.

b) Costul economic include, în afară de costul contabil, cheltuielile care nu presupun plăţi către terţi .Costurile fixe reprezintă cheltuielile pe care o firmă le face cu plata chiriei corespunzătoare spaţiilor cu destinaţie productivă sau administrativă, cu achitarea obligaţiilor contractuale ce decurg din achiziţionarea unor echipamente Costurile variabile sunt cheltuieli ale căror mărime variază în funcţie de volumul producţiei.Costul total reprezintă cheltuielile minime ce trebuie efectuate pentru a produce o cantitate de bunuri . În condiţiile economiei de piaţă se folosesc mai multe categorii de costuri:

1) costul global, care cuprinde ansamblul cheltuielilor la fabricarea unui volum de producţie dat

2) costul mediu reprezintă costul pe unitate de produs.Costul unitar fix – raportul dintre costul fix la volumul producţieiCostul unitar variabil este egal cu raportul dintre costul variabil şi volumul producţiei

3) costul marginal

reprezintă mărimea sporului de cheltuieli necesare pentru obţinerea unei unităţi suplimentare de bun economic.

4) costul de oportunitate - reprezintă valoarea bunului sau serviciului la care se renunţă.

Căile de reducere a costului de producţie sunt:

reducerea cheltuielilor materiale; creşterea productivităţii

muncii; reducerea cheltuielilor

administrativ-gospodăreşti; ridicarea nivelului de

calificare a lucrătorilor; stimularea materială.