Tatay, Anca Elisabeta - Xilogravurile Mineielor de La Buda Din 1804 Si 1805.

XILOGRAVURILE MINEIELOR DE LA BUDA DIN 1804 ŞI 1805

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea se tipăreau cărţi pentru români atât în centre aflate în spaţiul românesc (Bucureşti, Iaşi, Buzău, Râmnic, Blaj, Sibiu, Braşov, Mănăstirea Neamţ ş.a.), cât şi în afara acestuia (Viena, Buda ş. a). Între oficinele tipografice din această perioadă, cea de la Buda ocupă un loc important, de producţiile sale beneficiind românii de pretutindeni.

În anul 1577 arhiepiscopul catolic Telegdi Miklós înfiinţa la Tirnavia (Nagyszombat) o tipografie. Două sute de ani mai târziu (în 1777) ea este mutată la Buda, iar peste alţi doi ani (în 1779) va primi privilegiul editării de cărţi didactice pentru întreaga Ungarie1. Între anii 1780 (când aici apare prima carte în limba română: Catehismul cel mare) şi 1830 (pe care istoriografia de specialitate îl consideră anul limită pentru cartea românească veche) secţia română a oficinei tipăreşte aproximativ 200 de cărţi cu tematică diferită: ecleziastică (Mineiul Mare, 1804 şi 1805; Acatist, 1807; Psaltire, 1808; Evanghelie, 1812 etc.), didactică (Abc sau Bucoavnă, 1797; Gr. Obradovici, Aritmetica, 1805 etc.), istorică (Petru Maior, Istoria pentru începutul românilor în Dachia, 1812 şi Istoria bisericii românilor, 1813 etc.), filologică (Gheorghe Şincai, Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, ed. II, 1805; Lexicon românesc-latinesc-unguresc-nemţesc, 1825 etc.), economică (Gheorghe Şincai, Povăţuire către economia de câmp, 1806; Fr. Heintl, Despre prăsirea pomilor, 1812 etc.), geografică (Geografia sau Scrierea Pământului, 1814-1815; Desco-perirea Americii, 1816 etc.), literară (Esopia, 1812; Fenelon, Întâmplările lui Telemah, 1818; Voltaire, Tragodia lui Orest, 1820; Dinicu Golescu, Însemnare a călătoriei mele, 1826; Bota Moysi, Versuri îndemnătoare, 1829 etc.), filosofică (Loghica, traducere prelucrată după Baumeister de Samuil Micu).

Multe dintre ele erau traduceri şi prelucrări, dar încep să apară şi opere originale. De o deosebită popularitate s-au bucurat Calendarele, cu un important rol cultural-educativ, apărute la Buda începând cu anul 1806. Ele erau editate de cei trei corifei ai Şcolii Ardelene, care au fost şi cenzori şi corectori ai acestei oficine: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, sau de Zaharia Carcalechi şi Ştefan P. Niagoie. Biblioteca românească, prima publicaţie periodică românească din Transilvania şi Ungaria, apărută întâia oară în 1821, ocupă de asemenea un loc important în cadrul activităţii tipografiei în cauză2.

1 Veress 1932, p. 593. 2 Pentru consultarea titlurilor cărţilor apărute în oficina de la Buda vezi îndeosebi Bianu, Hodoş,

Anca Elisabeta Tatay 120

Considerăm deosebit de important să menţionăm că tipăriturile erau destinate nu numai românilor din Transilvania şi Ungaria, ci şi celor din Ţara Românească şi Moldova, cum de asemenea autorii erau români din toate provinciile. Exemple în acest sens sunt Mineiul (după cum vom vedea mai jos), calendarele ş. a.

Buda, centru cosmopolit, în care fluxul de idei era propulsat din varii direcţii, mai cu seamă din Apus, a determinat ca aici să se formeze un focar cultural renumit, de care au beneficiat numeroase popoare, printre care şi românii. Aşa se explică de ce în marele oraş maghiar de pe Dunăre cărţile sunt decorate nu numai cu gravuri în lemn, tehnică folosită aproape exclusiv în centrele tipografice din spaţiul românesc, ci şi cu gravuri în metal sau chiar cu litografii.

Dacă pe la jumătatea secolului al XVI-lea în Occident gravura în lemn începe să fie înlocuită cu gravura în metal, în spaţiul românesc ea va dăinui timp îndelungat. La români, tehnica xilogravurii se răspândeşte odată cu prima carte tipărită: Liturghier, Târgovişte, 1508, fiind utilizată la decorarea cărţilor până în preajma anului 1860 (la Mănăstirea Neamţ)3.

Începând cu anul 1780, când, după cum spuneam, este tipărită la Buda prima carte în limba română, şi până la apariţia, în 1804, a Mineiului în 12 volume, retipărit în 1805, cărţile din această oficină erau decorate doar cu frontispicii, viniete şi iniţiale ornamentate. Este de înţeles menţinerea ataşamen-tului tipografiei pentru cărţile religioase, întrucât ea a fost fondată de iezuiţi4.

Monumentala carte liturgică, care indică pe luni şi pe zile slujbele religi-oase referitoare la sfinţi sau evenimentele sărbătorite, a fost editată de profesorul şi medicul oculist sibian Ioan Molnar-Piuariu, având ca model textul Mineiului imprimat la Râmnic între anii 1776-1780, revizuit de episcopul Iosif Sevastis al Argeşului. Ediţia din 1804 a fost destinată Ţării Româneşti, fiind solicitată expres de ierarhul argeşean, iar ediţia din anul următor a fost tipărită pentru Transilvania. Diferenţa dintre cele două ediţii constă în textul redat pe foaia de titlu5. Modelul de inspiraţie ales dovedeşte strânsele legături dintre românii transilvăneni cu cei de la Buda şi cu cei din Principate6.

Cele 12 volume ale Mineiului sunt decorate cu Foaie de titlu şi 7 ilustraţii: Răstignirea, Bunavestire, Cei 40 de mucenici, Constantin şi Elena, Adormirea Maicii Domnului, Samuil şi Saul, Sfântul Nicolae, a căror sursă de inspiraţie provine în bună măsură tot de la Râmnic. Cele 8 imagini sunt lucrate în tehnica gravurii în lemn. Cadrul Foii de titlu şi Răstignirea se repetă

Simonescu 1910-1944. 3 Tatai-Baltă 1995, p. 39. 4 Teodor 2003, p. 44. 5 Rîpă-Buicliu 2000, p. 354-356. 6 Avram 2006, p. 158.

Xilogravurile Mineielor de la Buda din 1804 şi 1805. 121

în toate volumele. De asemenea, mai întâlnim diferite frontispicii, viniete şi iniţiale orna-

mentate. Frontispiciile şi vinietele, precum Sfânta Treime de tip iconografic apusean, dar şi răsăritean, Isus Hristos, diferite simboluri biblice (tablele legii, potirul, crucea, Evanghelia) etc., par a fi mai mult de factură occidentală, dovada concretă reprezentând-o un frontispiciu cu Isus Hristos şi un altul cu frunză de acant, ambele cu elemente baroce, prezente şi la Viena, în 1793, în Adunarea cazaniilor. Menţionăm că frontispiciile şi vinietele din această tipăritură se repetă şi în alte cărţi de la Buda, ca de exemplu în Triodul din 18167.

În cele ce urmează ne propunem să analizăm cele 8 imagini ale Mineielor tipărite la Buda, să evidenţiem valoarea lor artistică, precum şi să stabilim gravurile care le-ar fi putut servi drept model.

Cadrul foii de titlu (32x19,5 cm) reprezintă o amplă arcadă sprijinită pe coloane cu capiteluri compozite şi fusuri canelate. Pe acestea din urmă se înfăşoară în spirală o ghirlandă vegetală. În jur se află două scene – una sus şi alta jos – şi numeroşi sfinţi.

Fig. 1. - Foaie de titlu, Minei, Buda, 1805. Fig. 2. - Foaie de titlu, Triod, Râmnic, 1761.

7 Acestea sunt comentate şi reproduse de Tatay 2008, p. 231-243.


Astfel, în partea superioară a cadrului se desfăşoară, înscrisă într-un patrulob alungit, scena Ospăţul lui Avraam sau Cina din Mamvri. Este vorba de reprezentarea iconografică bizantină a Sfintei Treimi. Cei trei îngeri călători (Sfânta Treime) sunt ospătaţi de Avraam şi Sara lângă stejarul din Mamvri. Îngerii sunt aşezaţi în jurul unei mese rotunde pe care se află diverse vase şi bucate. Fiecare dintre ei poartă în jurul capului nimb cruciger (cu inscripţia O.ω.N.), iar într-o mână crucea. Avraam şi Sara, redaţi în picioare, sunt dispuşi lateral, încadrând simetric scena cu inscripţia S(fân)ta Tr(oi)ţe.

În colţurile de sus ale cadrului, flancând scena mai sus descrisă, sunt dispuse, sub câte o arcadă şi însoţite de inscripţii ce le desemnează, personajele biblice: Maica Domnului, cu mâinile împreunate în semn de rugăciune, şi Sfântul Ioan. Redate în picioare, aureolate, purtând veşminte specifice, privesc la scena ce se desfăşoară între ele.

În partea inferioară a cadrului este înfăţişat, la mijloc, sub o arcadă sprijinită pe coloane cu fusurile torsadate, Sfântul Nicolae binecuvântând cu mâna dreaptă, înveşmântat ca arhiereu (mitră, stihar, sacos, omofor brodat cu cruci) şi aşezat pe un tron destul de simplu, dar impunător. De o parte şi de alta a sa figurează, în câte un medalion oval, Isus Hristos şi Fecioara Maria înfăţişaţi bust, în semiprofil, plutind pe nori şi privind spre figura centrală. Isus binecu-vântează cu dreapta, în stânga ţine Evanghelia închisă, iar Fecioara are braţele învelite în maforion.

În colţurile de jos ale cadrului, mărginind cele trei personaje descrise anterior, sunt plasate figurile arhiereilor: Sfântul Ioan Zlatoust (Gură de Aur) şi Grigorie Bogoslovul (Teologul). Lipsiţi de aureolă (ca şi Avraam şi Sara), ei sunt îmbrăcaţi în veşminte specifice rangului lor. Unul dintre ei ţine în mâini Evanghelia, în timp ce celălalt ţine în mâna dreaptă cârja arhierească.

Cadrul de titlu prezintă lateral şase medalioane cu sfinţi, câte trei de fiecare parte: Cosma, Iosif Monah, Mitrofan – stânga; Ioan Damaschin, Teofan Mo-nah, Teodor Studitul – dreapta. Ei poartă în mâini câte o filacteră desfăşurată sau câte o carte închisă – Evanghelia. Aceşti sfinţi, care aparţin Bisericii Răsăritene, sunt înveşmântaţi cu tunică şi mantie, unii având pe cap culion. Toţi sunt aureolaţi.

Pe suprafaţa cadrului foii de titlu mai întâlnim flori stilizate, elemente vegetale, tablele legii şi altele.

Gravura foii de titlu apare ulterior în Octoihul din 1811, în Triodul şi Strastnicul din 1816, toate tipărite la Buda.

Gh. Oprescu, descriind cadrul foii de titlu din Octoihul din 1811 – acelaşi cu cel al Mineiului din 1816, precum am arătat mai sus – spune, printre altele, următoarele: „Acest ancadrament (…) este evident format din bucăţi, luate probabil din volume mai vechi, care se mai găseau în tipografia din Pesta”8.

8 Oprescu 1942, p. 152.


Xilogravura în cauză, de mari dimensiuni, cu o ţinută impunătoare, lucrată cu o deosebită migală şi îngrijit reprodusă, a avut ca punct de pornire lucrări similare existente în cărţi tipărite la Râmnic: Octoih, 1750, Antologhion, 1752, Triod, 1761, Antologhion, 1766, Penticostar, 1767, Minei, 1776-1780 , Triod, 1777, Evanghelie, 1784, Penticostar, 1785, Antologhion, 1786. Dintre respectivele variante ale xilogravurii râmnicene, unele sunt semnate de Diac(onul) Costandin tip(ograf) Râm(nicean)9.

Cele două cadre de titlu (cea râmniceană şi cea budensă) prezintă aceleaşi scene şi personaje sfinte, aceeaşi aşezare a lor în câmpul imaginii (mai puţin plasarea în spaţiu a lui Avraam şi a Sarei), diferenţiindu-se însă prin modul de redare al arcadelor sau al coloanelor, prin numărul de sfinţi incluşi în medalioane, al elementelor decorative şi altele. Elementele baroce, brâncove-neşti, din xilogravura râmniceană nu se mai regăsesc în gravura de la Buda, aceasta din urmă fiind tratată cu mai multă claritate şi simplitate sub influenţa artei neoclasice.

Ilustraţia Răstignirea (12,1x16,4 cm), apărută ulterior în Triod şi Strastnic, Buda, 1816, îl prezintă, în centrul imaginii, pe Isus Hristos, redat gol, doar cu o pânză care îi acoperă şoldurile, răstignit pe cruce, mort, cu capul uşor plecat. Faţa, întoarsă spre Maica Sa, păstrează o expresie gravă a măreţiei în suferinţă, expresie care ne duce mai degrabă cu gândul la somn. Astfel i s-a dat o „înfăţişare umană firească”. Acest tip de reprezentare este specific Bizanţului şi datează din secolul al XI-lea10.

Isus poartă pe cap cununa de spini şi nimbul cruciger cu inscripţia O.ω.N., care, întregită, se traduce prin: „Eu sunt cel ce sunt”, cuvinte spuse de Dumne-zeu lui Moise pe muntele Horeb. În partea de sus a crucii este fixată filactera cu iniţialele I(sus) N(azarineanul) Ţ(arul) I(udeilor). Partea de jos a crucii este prevăzută cu un suport pentru picioare (un suppedaneum), pe care au fost bătute în două cuie picioarele lui Isus. Reprezentarea oblică a suportului, cu înclinaţia în sus, spre dreapta, şi în jos, spre stânga lui Hristos, „capătă sens simbolic: îndreptarea tâlharului celui bun şi condamnarea celui rău”11.

La baza crucii se văd un craniu şi câteva oase. Ele simbolizează biruinţa asupra morţii şi a iadului şi aparţin lui Adam, care, după părerea unora, a fost îngropat sub Golgota. Acest detaliu a fost preluat de tradiţia bizantină din izvoarele apocrife pentru a sublinia rolul dogmatic al reprezentării Răstignirii: „mântuirea primului Adam prin sângele lui Hristos, Noul Adam, Care S-a făcut om ca să mântuiască neamul omenesc”12.

9 Florescu 1998, p. 103-104, fig. 39; Andreescu 2004, fig. 39, 48. 10 Uspensky, Lossky 2003, p. 195. 11 Ibidem, p. 196. 12 Ibidem, p. 195-196.


Fig. 3. - Răstignirea, Minei, Buda, 1805.

Fig. 4. - Răstignirea, Triod, Rîmnic, 1761.


De o parte a crucii se află Maica Domnului, ştergându-şi lacrimile de durere, şi Maria Magdalena, iar de cealaltă parte este Apostolul Ioan, cu o înfăţişare tânără şi smerită. Toate cele trei personaje au atitudini delicate, în acelaşi timp reţinute şi grave, precum şi fizionomii diferite. Durerea stăpânită de pe feţele lor simbolizează credinţa puternică.

În partea stângă a gravurii se zăreşte parţial sutaşul Longinus, înfăţişat călare, străpungând cu suliţa coasta lui Hristos. Sângele ţâşneşte din trupul Mântuitorului în cupa – vasul din care au băut Isus şi apostolii la Cina cea de Taină13 – ţinută de unul din cei doi îngeri ce plutesc de-o parte şi de alta a crucii. Simetric faţă de Longinus, în partea dreaptă, se vede, tot parţial, un soldat cu suliţa în mână.

Chipurile astrelor, Soarele şi Luna (ziua şi noaptea), întunecate de straturi de nori învolburaţi, redate în colţurile din stânga, respectiv dreapta sus, reprezintă lumea văzută, îngrozită de moartea Creatorului său14.

În extremitatea stângă şi dreaptă a ilustraţiei se află două ziduri masive, alături de care se observă instrumentele Patimilor: cocoşul – amintind de lepădarea lui Petru –, stâlpul de tortură, biciul, potirul ş. a. (în partea stângă), scara, suliţa, trestia cu buretele, ciocanul ş. a. (în partea dreaptă)15.

Pe fundalul gravurii apar ziduri şi clădiri reprezentând Ierusalimul, deasupra căruia se înalţă cerul pe care se profilează cea mai mare parte a crucii. Răstignirea la loc deschis arată semnificaţia cosmică a morţii lui Hristos, care a curăţat cerul şi a eliberat întregul univers de sub stăpânirea demonilor16. De asemenea, crucea este „expresia concretă a tainei creştine, a biruinţei prin înfrângere, a slavei prin smerenie, a vieţii prin moarte – simbol al atotputerniciei lui Dumnezeu”17.

Isus, cele două femei şi apostolul sunt însoţiţi de inscripţii cu litere chirilice care îi desemnează: IS. HS., MARIA, MR. THU, S. IOAN, iar la baza gravurii se mai găseşte denumirea ilustraţiei: RĂSTIGNIREA DOMNULUI NOSTRU IS. HS.

Pentru realizarea acestei ilustraţii, autorul de la Buda a recurs la una dintre cele două gravuri similare apărute la Râmnic în Triodul din 1731 sau în cel din 1761 (aceasta semnată P. C.). Cele două gravuri râmnicene sunt extrem de asemănătoare. Ilustraţia semnată P. C. se repetă şi în volumele Mineiului râmnicean tipărit în perioada 1776-1780. Între gravura de la Buda şi cele de la Râmnic există totuşi anumite deosebiri. În gravura de la Buda sentimentele

13 Ştefănescu 1973, p. 122. 14 Uspensky, Lossky 2003, p. 198. 15 Referitor la instrumentele Patimilor vezi Sachs, Badstübner, Neumann 1980, p. 237-239. 16 Sf. Atanasie, Despre Întrupare, c. 25, p. 25, col. 140; Sf Ioan Hrisostom, De cruce et latrone, Om. 2, p. 49, col. 408-409, apud Uspensky, Lossky 2003, p. 196. 17 Uspensky, Lossky 2003, p. 193.


personajelor sunt mai reţinute, şi ca atare ţinuta lor este mai dreaptă; soldatul cu lancea din partea dreaptă nu mai este călare, ci în picioare, Ierusalimul se profilează pe fundal, iar inscripţiile diferă uşor.

Bunavestire (10,8x8,1 cm) este redată de două ori în Mineiul pe luna martie. Ea este sărbătorită în data de 25 a acestei luni. Astfel, arhanghelul Gavril vesteşte Mariei naşterea unui Fiu pe care îl va primi ca Fecioară de la Duhul Sfânt şi pe care îl va numi Isus.

Fig. 5. - Bunavestire, Minei, Buda, 1805.

Arhanghelul, redat în stânga imaginii, calcă pe nori şi binecuvântează cu mâna dreaptă, uşor îndoită, în timp ce în cealaltă ţine un crin – simbol al purităţii viitoarei mame, după obiceiul apusean18. El are părul lung şi capul aureolat, poartă un veşmânt cu mânecă scurtă, peste care este prinsă o mantie. Una dintre aripile lui este ridicată, ceea ce semnifică faptul că este un mesager al cuvântului Domnului. Redat ca şi cum tocmai a coborât din cer, el are „înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care 18 Ştefănescu 1973, p. 92.


i-a încredinţat-o stăpânul său”19. Situată în dreapta imaginii, Fecioara Maria este aşezată, evidenţiindu-se

astfel superioritatea ei asupra îngerului20. Înveşmântată cu o rochie lungă, de sub care i se ivesc picioarele desculţe, ea are părul lung, poartă pe cap o năframă şi este aureolată. Ţine mâna dreaptă întinsă deasupra cărţii deschise, iar cea stângă pe piept, în sensul acceptării, al supunerii: „Iată roaba Domnului. Fie Mie după cuvântul Tău!”21. Figurile celor două personaje sunt expresive, denotând o anumită influenţă a artei occidentale.

Pe pupitrul masiv, situat între cele două personaje sfinte, se află cartea deschisă din care Maria citea înainte de venirea arhanghelului, care simboli-zează, după concepţia apuseană, înţelepciunea acesteia. Astfel este elogiată pietatea Mariei, aflată în continuă rugăciune şi meditaţie22. Scena se desfăşoară într-un interior, fapt dovedit de draperia care atârnă şi de existenţa unui pervaz şi a unei coloane masive, în spatele cărora se observă elemente de arhitectură.

Duhul Sfânt coboară din cer în chip de porumbel şi este înscris într-un nimb de raze profilat pe un fascicul de lumină ce se îndreaptă spre capul Fecioarei.

Autorul dovedeşte o anumită ştiinţă a compoziţiei, reuşind să creeze un evident echilibru între factorii statici (orizontalitatea pervazului şi verticalitatea coloanei) şi cele dinamice (oblicele diferite ale fascicolului de lumină şi ale pupitrului, faldurile bogate şi curbate ale ţesăturilor).

Sus la mijloc se află inscripţia explicativă a gravurii: Buna Vestire. Întreaga scenă este înscrisă într-un chenar alcătuit din diferite motive

geometrice şi florale stilizate. Ilustraţia Cei 40 de mucenici (13,6x18 cm) este de provenienţă bizantină.

Reprezentarea apare în Mineiul pe luna martie, ei fiind sărbătoriţi în data de 9 a acestei luni.

Aceştia erau soldaţi creştini – bărbaţi tari şi nebiruiţi în războaie – aflaţi în slujba împăratului roman păgân Licinius (307-324 p. Chr.). Aflând despre credinţa lor, Agricola, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost închişi, bătuţi cu pietre, iar în cele din urmă au fost condamnaţi la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul dintre ei, nemaisuportând frigul, a ieşit din lac. S-a lepădat astfel de credinţa în Hristos. În locul său a intrat însă un soldat, reîntregindu-se în acest fel numărul lor. Ei nu au murit îngheţaţi, deoarece Dumnezeu a încălzit apa lacului. A doua zi autorităţile, la văzul acestei minuni, au hotărât zdrobirea fluierelor picioarelor ostaşilor si arderea lor23. 19 Uspensky, Lossky 2003, p. 184. 20 Ibidem, p. 184. 21 Ibidem, p. 185. 22 În arta de tradiţie bizantină, Fecioara apare torcând. Vezi Ştefănescu 1973, p. 90-91. 23 Vieţile sfinţilor pe cele 12 luni, Episcopia Romanului şi a Huşilor, 1991-1998, apud


Fig. 6. - Cei 40 de mucenici, Minei, Buda, 1805.

Fig. 7. - Cei 40 de mucenici, Minei pe luna martie, Râmnic, 1779.

http://paginiortodoxw.tripod.com/vieti.html.


Gravura noastră îi prezintă pe mucenici în momentul ispăşirii pedepsei în lacul Sevastiei, care nu este însă suficient de bine sugerat, aşa cum apare în alte gravuri sau icoane pe sticlă similare24. Sfinţii, cu fizionomii destul de bine individualizate, apar aproape goi, doar cu un acoperământ în jurul şoldurilor, redaţi în picioare, cu mâinile încrucişate la piept – denotând pietatea acestora. Ei îndură cu stoicism frigul. Pentru a încăpea cu toţii în spaţiul imaginii, ei sunt grupaţi pe câteva rânduri. În primul rând aceştia apar în întregime, în cel de-al doilea, li se văd doar capetele, iar in ultimul doar aureolele. Redarea frontală a personajelor, aceeaşi înălţime a capetelor (izocefalie) şi gruparea martirilor în perspectivă inversă – ceea ce creează impresia că aceştia vin spre noi – sunt procedee care aparţin artei bizantine.

În partea dreaptă a gravurii observăm cum unul dintre mucenici intră în clădirea băii de la marginea lacului25. „Când pătimeau acestea sfinţii mucenici, era iarnă, fiind un ger cumplit şi vânt mare. Deci i-a băgat dezbrăcaţi în mijlocul iezerului, … şi împrejur au pus ostaşi şi pe străjerul temniţei ca să străjuiască pe mucenici. Şi era în marginea iezerului un feredeu (baie), făcut înadins pentru ca dacă vreunul din mucenici, slăbind de ger, ar voi a se pleca la închinarea la idoli, să iasă din apă şi să se încălzească într-acel feredeu cald … Sosind ceasul întâi din noapte şi gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinţilor îngheţau de ger. Atunci unul dintr-înşii, neputând să rabde, s-a despărţit din acea sfântă ceată şi a alergat la feredeu”26. Intrarea în baie este dreptunghiulară, mai sus se află două ferestre ovale cu zăbrele, iar acoperişul este sub forma unei cupole poligonale.

Deasupra capetelor sfinţilor plutesc 40 de coroane de martiri distribuite pe două rânduri, întrerupte de reprezentarea lui Dumnezeu: două mâini care binecuvântează ies dintre norii înconjuraţi de o aureolă alcătuită din raze, redată parţial.

Xilogravura este însoţită de următoarea inscripţie: Sfinţii 40 de M(u)cenici cei din Sevastia. Chenarul care încadrează compoziţia este format dintr-o bandă zigzagată.

Indiscutabil, gravorul de la Buda a cunoscut ilustraţia Cei 40 de mucenici din Mineiul pe luna martie apărut la Râmnic în 1779. Gravura nu a fost pur si simplu copiată, unele diferenţe fiind vizibile. Gravura de la Buda este mai aerisită, înfăţişarea băii diferă puţin (forma ferestrelor, acoperişul), iar perso-

24 Vezi, de exemplu, xilogravurile din: Antologhion, Râmnic, 1737, semnată de Mi(hai) At(anasi-evici), şi Minologhion, Blaj, 1781, atribuită lui Petru Papavici; pentru icoanele pe sticlă vezi Rustoiu 2007, fig. 355-360. 25 Unii cercetători, precum Dancu, Dancu 1975, în textul explicativ la fig. 113 afirmă ca soldatul intră pe poarta Raiului. Conform evenimentelor noi credem că e vorba de baia caldă în care s-a refugiat acesta, nemaisuportând frigul. 26 Vezi nota 23.


najul care intră în baie este aureolat, mod de reprezentare pe care nu l-am mai întâlnit în cercetările noastre, întrucât acesta nici nu corespunde evenimentului (plecând din lac, ostaşul a renunţat la credinţa creştină, precum am arătat mai sus).

Constantin şi Elena (9,5x7,8 cm) este o temă tipic bizantină. Ea apare de două ori în Mineiul pe luna mai. Cei doi sfinţi se sărbătoresc pe data de 21 a lunii florar.

Fig. 9. - D.P.M.T. Constantin şi Elena,

Minei pe luna mai, Râmnic, 1780.

Fig. 8. - Constantin şi Elena, Minei, Buda, 1805.

Împăratul roman Constantin cel Mare, după cum se ştie, a mutat capitala imperiului de la Roma la Bizanţ (viitorul oraş Constantinopol). Prin edictul de toleranţă din 313, a consolidat creştinismul. A convocat primul Sinod ecumenic, la Niceea (325)27.

Începând cu secolul al XVI-lea, această temă este zugrăvită în majoritatea monumentelor de tradiţie bizantină din zona Balcanilor şi a Ţărilor Române28. Împăratul Constantin este redat alături de mama sa, Elena, înălţând crucea pe care a fost răstignit Hristos, pe care, conform tradiţiei, ei au descoperit-o. Tema o întâlnim şi în miniatura de carte manuscrisă românească (Epistole şi Panegiric, 1692; Pomelnic Horezi, 1698)29, precum şi în xilogravura de carte românească veche (Bucoavnă, Chiriacodromion, Bălgrad, 169930; Antologhion, Râmnic, 1737; Ceaslov, Râmnic, 1779, semnată D.P.M.T. şi reluată în Mineiul

27 Stoian 1994, p. 65-66. 28 Ştefănescu 1973, p. 149. 29 Popescu-Vîlcea 1981, fig. 151, 154. 30 Mârza 1998, fig. p. 203, 206.


pe luna mai, 1780, apărut în acelaşi centru tipografic31; Minologhion, Blaj, 1781, gravură atribuită lui Petru Papavici32).

În gravura de la Buda, împăraţii Constantin şi Elena, redaţi în picioare, frontal, aureolaţi, purtând sacos decorat cu motive vegetale sau geometrice, coroana pe cap şi sceptrul în mână, susţin Crucea, destul de simplă, prevăzută cu inscripţia I. N. Ţ. I. Împăratul poartă barbă, iar înălţimea sa este aceeaşi cu a mamei sale. Deasupra crucii, Isus Hristos, cu nimb cruciger, emanând raze, apare parţial dintre nori, binecuvântându-i pe cei doi sfinţi cu ambele mâini. În fundal, în partea de jos a imaginii, apar diverse clădiri, probabil biserici. Deasupra capului fiecăruia se află inscripţiile explicative: S. Constantin, S. Elena, iar deasupra lor câte o stea. Astfel, compoziţia este riguros simetrică, procedeu îndrăgit mult de arta bizantină. Chenarul gravurii este dublu zimţat.

Pentru executarea acestei gravuri s-a apelat indubitabil la lucrarea similară semnată D.P.M.T., apărută în Mineiul pe luna mai la Râmnic în 1780.

Adormirea Maicii Domnului (10,9x8,3 cm) din Mineiul pe luna august este xilogravată într-un mod oarecum aparte.

Fig. 10. - Adormirea Maicii Domnului, Minei, Buda, 1805.

31 Florescu 1998, il. 61, 117. 32 Tatai-Baltă 1995, fig. 84.


În rândul praznicelor împărăteşti, Adormirea Maicii Domnului este sărbătorită pretutindeni în Orient şi în Occident în 15 august. Evanghelia nu ne spune nimic despre Maria sau despre viaţa pe care ea a dus-o după Rusalii. Ulterior, date despre moartea ei, de multe ori sărace în amănunte sau nerecu-noscute de către Biserică, aflăm de la Sfântul Ioan Damaschin33, Sfântul Meliton, Sfântul Modest al Ierusalimului, Sfântul Ioan al Thesalonikului ş. a.34. Lipsa relativă de informaţie se datorează faptului că Adormirea „este o taină care nu este pentru urechile «celor care nu aud», ci (este) revelată conştiinţei lăuntrice a Bisericii”35.

Tipul clasic al Adormirii din iconografia ortodoxă se rezumă, de obicei, la reprezentarea Maicii Domnului stând întinsă pe catafalc, în mijlocul apostolilor, în timp ce Hristos în slavă primeşte în mâinile Sale sufletul Maicii36. Gravura de la Buda corespunde acestei concepţii.

În mijlocul imaginii este redată Fecioara Maria, aureolată, înveşmântată conform tradiţiei, zăcând fără suflare, întinsă pe patul mortuar, „cu mâinile strânse la piept în chipul crucii”37. De o parte şi de alta a catafalcului sunt dispuşi 11 apostoli, dintre care unul cădelniţează (conform Erminiei, Petru), iar altul cuprinde cu mâinile patul (Pavel). Cel de-al 12-lea, Ioan Teologul, situat spre mijlocul catafalcului, se apleacă şi o îmbrăţişează cu evlavie pe Preacurata.

Imaginea este dominată de Isus Hristos aureolat, îmbrăcat în tunică şi mantie, care ţine în braţele Sale un prunc înfăşat, închipuind sufletul Maicii. „Mormântul şi moartea” nu o puteau reţine pe „Maica Vieţii” deoarece Fiul Ei a mutat-o la viaţa veacului viitor. Trecerea Mariei „de la moarte la viaţă, de la timp la eternitate, de la condiţia terestră la fericirea cerească o pecetluieşte Maica Domnului înainte de Învierea obştească şi de Judecata de Apoi, înainte de a Doua Venire, care va încheia istoria lumii”38.

Puterile cereşti care îl însoţesc pe Hristos sunt reprezentate de doi îngeraşi ce privesc în direcţii diferite. Redaţi în zbor, ei poartă veşminte lungi, păr scurt şi cădelniţează. În fundal, la stânga şi la dreapta, apare câte o casă cu ferestre dreptunghiulare şi fronton înalt, specifice parcă mediului german din secolul al XVIII-lea. Se abandonează astfel modul convenţional de înfăţişare a edificiilor specifice artei de tradiţie bizantină.

Fizionomiile personajelor sunt destul de şablonizate, toate poartă păr mare, peste urechi, chiar dacă unele au barbă şi altele nu. Ele privesc cu spaimă39 la Adormirea Fecioarei, iar atitudinile lor sunt destul de diverse, ceea

33 Ştefănescu 1973, p. 138-139. 34 Uspenscky, Lossky 2003, p. 232. 35 Ibidem, p. 230. 36 Ibidem, p. 232. 37 Dionisie 2000, p. 139. 38 Uspenscky, Lossky 2003, p. 231. 39 Ibidem, p. 233.


ce animă într-o oarecare măsură compoziţia. Compoziţia simetrică, specific bizantină, se încheie în partea de sus cu

inscripţia Adormirea Preacestei şi este încadrată de un chenar zimţat. După cunoştinţele noastre, reprezentarea lui Samuil şi Saul (10,9x8,3

cm) este rară în grafica românească de carte veche. Samuil este sărbătorit pe data de 20 august, ca atare gravura care îl înfăţişează apare în Mineiul pe luna respectivă.

Fig. 11. - Samuil şi Saul, Minei, Buda, 1805.

Fig. 12. - Samuil şi Saul, Minei pe luna august, Râmnic, 1780.

Samuil (Samuel) a fost profet şi ultimul conducător al evreilor din perioa-da judecătorilor. El a vestit venirea lui Isus Hristos şi a proclamat şi „uns” ca primi regi ai poporului Israel pe Saul şi apoi pe David40. Odată ajuns rege, Saul i-a învins pe amoniţi, a purtat război cu filistenii, dar fără succes, iar pentru a-i învinge pe amaleciţi a făcut un legământ, pe care însă nu l-a respectat; ca urmare a acestui fapt, Samuil l-a numit rege pe David41.

Gravura de la Buda îl prezintă pe prorocul Samuil în picioare, bătrân, cu barbă, înveşmântat cu o haină lungă de sorginte orientală, cu glugă, ce-i acoperă capul. Mâna sa stângă, îndoită, se sprijină pe talie, iar în cealaltă ţine un corn din care toarnă untdelemn pe capul lui Saul, aşezat în genunchi în faţa sa, smerit, cu mâinile împreunate ca pentru rugăciune. Tânăr, imberb, cu veşminte 40 Timar, Olariu 1992, p. 214-215. Stoian 1994, p. 244. 41 Ibidem, p. 216-217.


lungi, acesta este redat din profil. Cele două personaje sunt încălţate cu sandale, iar hainele lor cad în cute grele. Deseori, în iconografie Samuil apare însoţit de un corn. Acesta este simbolul forţei, al maiestăţii şi binefacerilor puterii regale42.

Ca atare, este vorba de momentul ungerii lui Saul ca rege din porunca divină: „[…] Domnul, cu o zi mai înainte de sosirea lui Saul, înştiinţase pe Samuil şi-i spusese: «Mâine, pe vremea aceasta, trimite-voi la tine un bărbat din ţinutul lui Veniamin; iar tu să-l ungi voevod peste poporul meu, Israil»” (Cartea Întâi a lui Samuil, 9, 15-16).

Trebuie spus că atitudinile celor două personaje sunt naturale, fireşti, chiar dacă spaţiul în care sunt plasate este abia schiţat. Inscripţiile gravurii sunt următoarele: Sfântul Proroc Samuil; Saul. Chenarul este, asemenea celui de la gravura anterioară, zimţat.

Considerăm că xilogravorul de la Buda a apelat la lucrarea similară, apărută în Mineiul pe luna august tipărit la Râmnic în 1780. Dintre deosebiri menţionăm: la Râmnic, Saul este privit din spate, prin urmare nu-i vedem faţa, pe sol se observă două floricele, iar cornul este poziţionat invers.

Xilogravura Sfântul Nicolae (11,7x8,4 cm) apare, aşa cum era şi firesc, în Mineiul pe luna decembrie, el prăznuindu-se în data de 6 a lunii.

Fig. 13. - Sfântul Nicolae, Minei, Buda, 1805.

42 Chevalier, Gheerbrant 1993, p. 367-368.


Nicolae (sf. sec. II – circa 342 p. Chr.) este un sfânt ierarh născut în Asia Mică din părinţi creştini şi bogaţi. După moartea acestora, el şi-a împărţit averea săracilor şi s-a călugărit, ajungând mitropolit în Mira Lichiei. A fost persecutat în vremea împăratului Diocleţian şi a luat parte la primul Sinod ecumenic de la Niceea din 325. Este patronul copiilor, care aşteaptă daruri cu ocazia zilei sale. Menţionăm că un deget al său se găseşte la Bucureşti în biserica Sfântul Gheorghe-Nou43.

Gravura de la Buda îl înfăţişează pe sfântul Nicolae aureolat, cu barbă, în picioare, frontal, în cadrul unui peisaj vag schiţat (constând în câteva movile şi flori). El poartă veşminte arhiereşti: stihar, sacos împodobit cu flori, tivit cu galon cu motive geometrice la mâneci şi la poale, omofor, pe care sunt aplicate cruci mari; bederniţă, iar pe cap mitră bogat ornamentată, pe piept engolpionul. De sub veşminte i se iveşte încălţămintea. În mâna stângă ţine cârja, iar cu cealaltă binecuvintează.

Sus, de-o parte şi de alta a sa, plutesc pe nori Isus Hristos şi Fecioara Maria. Redaţi parţial, ei poartă veşminte specifice şi sunt aureolaţi. Isus binecuvântează cu mâna dreaptă şi în cealaltă ţine Evanghelia.

Toate cele trei personaje sfinte sunt identificate şi cu ajutorul inscripţiilor: Stu. Nicolea, Is. Hs., Mr. Thou. Chenarul imaginii este alcătuit din motive vegetale stilizate.

Considerăm că pentru realizarea acestei ilustraţii s-a folosit lucrarea omonimă din Mineiul pe luna decembrie de la Râmnic, 1779, semnată de Dim(i)tri.

Sfântul Nicolae este frecvent reprezentat în arta de tradiţie bizantină. De pildă, în icoana pe lemn îl întâlnim din secolele XV-XVI. De obicei este redat bust sau tronând44.

***

Mineiul Mare, pe 12 luni, tipărit în două ediţii, 1804 şi 1805, este cea mai impresionantă carte ieşită de sub teascurile Crăieştii Tipografii din Buda. Este prevăzută cu cea mai mare foaie de titlu existentă în tipăriturile din această oficină, aici ea fiind reluată şi în Octoih, 1811, Triod şi Strastic, 1816. Analizând ilustraţiile Octoihului amintit, Gh. Oprescu vorbeşte şi despre această foaie de titlu. Celelalte 7 ilustraţii din Minei nu au fost reproduse (cu excepţia celei care îi reprezintă pe Constantin şi Elena, care, fiind reluată în Catavasierul din 1818, este reprodusă în BRV, vol. III, p. 218) sau comentate (cu excepţia foii de titlu, care, fiind reluată în Octoihul din 1811, este comentată de Gh. Oprescu în Grafica românească) până acum în bibliografia de specialitate45. Pe lângă textul

43 Stoian 1994, p. 186. 44 Vezi Nicolescu 1973, fig. 2, 6, 64, 65, 73; Efremov 2003, fig. 25-68, 80, 147, 157, 233, 250, 258, 299. 45 Ilustraţiile reprezentând Foaia de titlu şi Răstignirea au fost recent descrise şi reproduse de


Mineiului, despre care am spus că îl urmează pe cel al ediţiei râmnicene din anii 1776-1780, considerăm că majoritatea imaginilor provin tot din aceeaşi sursă, după cum am încercat să demonstrăm.

Din documentele tipografiei de la Buda reiese că xilogravurile Mineiului sunt realizate de Carolus Fridericus Hederich Frigyes46, despre care ştim că lucra în această perioadă în cadrul oficinei în discuţie ca tipograf, deprinzând meşteşugul gravurii în lemn ca autodidact47, şi căruia i se datorează şi realizarea unor viniete în lemn. El a murit în anul 180748.

Materialul grafic al Mineiului mărturiseşte că acesta este tradiţional (de tip bizantin) sub aspect tematic şi interpretativ. De la această regulă se abate însă ilustraţia Bunavestire, la care amprenta occidentală este mai accentuată, sau unele detalii din alte xilogravuri, cum ar fi redarea caselor din Adormirea

Maicii Domnului.

ANCA ELISABETA TATAY

THE XILOGRAPHS OF THE MINEI OF BUDA FROM 1804 AND 1805

ABSTRACT

At the end of the 18th century and the beginning of the 19th century, books for the Romanians were printed both in centers situated within the Romanian area (Bucharest, Iaşi, Buzău, Râmnic, Blaj, Sibiu, Braşov, Mănăstirea Neamţ a. s. o.) and abroad (Vienna, Buda a. s. o.). Among the typographies of that time, the one of Buda held an important position, the Romanians from everywhere deriving profit from its output. About 200 books, having various themes, were printed in Buda, for the Romanians, between 1780 and 1830.

Mineiul Mare, covering 12 months, printed in two editions 1804 and 1805 is the most monumental book printed in Buda’s printing house. It contains the biggest title sheet existing in any of the books printed in that typography, which is also taken again in Octoih, 1811, Triod and Strastnic, 1816. The other seven illustrations of Minei (Crucifixion, Annunciation, The Forty Martyrs, Constantine and Helen, Dormition of the Virgin, Samuel and Saul and Sf. Nicholas) have neither been reproduced (excepting the one that represents Constantine and Helen) nor commented on (excepting the title sheet) in the speciality bibliography up to the present. As we have tried to demonstrate, besides the Minei’s text which is influenced by that of Râmnic from 1776-1780, we consider that most of the illustrations proceed from the same source.

The documents of Buda’s printing house prove that the xilographs of Minei were achieved by Carolus Fridericus Hederich Frigyes who worked in this typography at that time, as a printer, learning the trade of woodcutting by himself, who also made some wood vignettes.

The graphic material of Minei proves that it is traditional (of Byzantine type) both thema-tically and interpretatively. The illustration Annunciation makes an exception to the rule as its

Tatay 2008, p. 232-234, 236-238, fig. 1, 10. 46 Veress 1982, p. 98; Rîpă-Buicliu 2000, p. 355. 47 El semnează Hederich sc(ulpsit) Ofen(=Buda) imaginea Isus în slavă din Acatist, Buda, 1807. 48 Kemény Lajos, în http://www.mke.hu/lyka/02/muveszet_02_kronika_2.htm.


occidental influence is more prominent. Other exceptions can be found in certain details of other illustrations such as the rendering of the houses in Dormition of the Virgin.

LIST OF FIGURES

Fig. 1. - Title Sheet, Minei, Buda, 1805. Fig. 2. - Title Sheet, Triod, Râmnic, 1761. Fig. 3. - Crucifixion, Minei, Buda, 1805. Fig. 4. - Crucifixion, Triod, Râmnic, 1761. Fig. 5. - Annunciation, Minei, Buda, 1805. Fig. 6. - The Forty Martyrs, Minei, Buda, 1805. Fig. 7. - The Forty Martyrs, Minei, March, Râmnic, 1779. Fig. 8. - Constantine and Helen, Minei, Buda, 1805. Fig. 9. - D.P.M.T., Constantine and Helen, Minei, May, Râmnic, 1780. Fig. 10. - Dormition of the Virgin, Minei, Buda, 1805. Fig. 11. - Samuel and Saul, Minei, Buda, 1805. Fig. 12. - Samuel and Saul, Minei, August, Râmnic, 1780. Fig. 13. - St. Nicholas, Minei, Buda, 1805.

Abrevieri bibliografice

Andreescu 2004 - Ana Andreescu, Cartea românească în veacul al XVIII-lea, Bucureşti, 2004. Avram 2006 - Monica Avram, „Activitatea tipografiei de la Buda de la începuturi şi până la

cenzoratul lui Petru Maior”, în Libraria, V, 2006, p. 147-172. Bianu, Hodoş, Simonescu, 1910-1944 - Ioan Bianu, Nerva Hodoş şi Dan Simonescu, Bibliografia

românească veche, Tom. II-IV, Bucureşti, 1910-1944. Chevalier, Gheerbrant 1993 - Jean Chevalier, Alain Gheerbrant, Dicţionar de simboluri, vol. 1, A-

D, Bucureşti, 1993. Dancu, Dancu 1975 - Juliana Dancu, Dumitru Dancu, Pictura ţărănească pe sticlă, Bucureşti,

1975. Dionisie 2000 - Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Bucureşti, 2000. Efremov 2003 - Alexandru Efremov, Icoane româneşti, Bucureşti, 2003. Florescu 1998 - Aurelia Florescu, Gravura râmniceană, 1705-1827, Craiova, 1998. Mârza 1998 - Eva Mârza, Tipografia de la Alba Iulia, 1577-1702, Sibiu, 1998. Nicolescu 1973 - Corina Nicolescu, Icoane vechi româneşti, Bucureşti, 1973. Oprescu 1942 - Gh. Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX-lea, vol. I, Bucureşti, 1942. Popescu-Vîlcea 1981 - G. Popescu-Vîlcea, Miniatura românească, Bucureşti, 1981. Rîpă-Buicliu 2000 - Dan Rîpă-Buicliu, Bibliografia românească veche. Additamenta, I (1536-

1830), Galaţi, 2000. Rustoiu 2007 - Ioana Rustoiu, Icoanle Lazului, Alba Iulia, 2007. Sachs, Badstübner, Neumann 1980 - Hannelore Sachs, Ernst Badstübner, Helga Neumann,

Christliche Ikonographie in Stichworten, Leipzig, 1980. Stoian 1994 - Ioan M. Stoian, Dicţionar religios, Bucureşti, 1994. Ştefănescu 1973 - I. D. Ştefănescu, Iconografia artei bizantine şi a picturii feudale româneşti,

Bucureşti, 1973. Tatai-Baltă 1995 - Cornel Tatai-Baltă, Gravorii în lemn de la Blaj (1750-1830), Blaj, 1995. Tatay 2008 - Anca Elisabeta Tatay, „Gravurile Triodului de la Buda din 1816”, în Annales

Universitatis Apulensis. Series Historica, 12/II, 2008, p. 231-243.


Teodor 2003 - Corina Teodor, „Din istoria cărţii religioase româneşti: Tipăriturile de la Buda”, în Simpozion XII, Giula, 2003, p. 43-53.

Timar, Olariu 1992 - Magdalena Timar, Constantin Olariu, Mic dicţionar biblic, Bucureşti, 1992. Uspensky, Lossky 2003 - Leonid Uspensky, Vladimir Lossky, Călăuziri în lumea icoanei, Bucu-

reşti, 2003. Veress 1982 - Veress Endre, A budai Egyetemi Nyomda román kiadványainak dokumentumai,

1780-1848 (ediţie de Domokos Sámuel), Budapesta, 1982. Veress 1932 - Andrei Veress, „Tipografia românească de la Buda”, în Boabe de grâu, III, nr. 12,

1932, p. 593-615. Cuvinte cheie: artă, Buda, carte românească veche, Minei, Râmnic, tipografie, tradiţie bizantină,

xilogravură. Keywords: art, Buda, old Romanian book, Minei, Râmnic, printing house, Byzantine tradition,

xylograph.

Tatay, Anca Elisabeta - Xilogravurile Mineielor de La Buda Din 1804 Si 1805.

Documents

Transcript of Tatay, Anca Elisabeta - Xilogravurile Mineielor de La Buda Din 1804 Si 1805.