„Tactica generală”.TEMA 9. Acţiunile de luptă ale soldatului – infanterist.Subiecte de studiu: 1. Pregătirea soldatului pentru atac . Observarea câmpului de luptă şi asupra semnalelor date de comandant şi modul de acţiune la primirea lor. 2. Ieşirea din tranşee şi deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului. Trecerea cîmpurilor de mine, barajelor şi obstacolelor .

3. Atacul primei tranşei şi lupta în tranşee 4. Executarea manevrei pentru nimicirea inamicului în adîncimea dispozitivului de luptă . 5. Trecerea raioanelor contaminate şi incendiate sub loviturile de foc

a inamicului. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă .

Bibliografia: 1. Manualul de luptă a grupei de infanterie. Chişinău 2010.

p. 83- 101 1. Pregătirea soldatului pentru atac . Observarea câmpului de luptă şi asupra semnalelor date de comandant şi modul de acţiune la primirea lor.

În lupta de ofensivă soldatul acţionează în cadrul grupei sale, înaintează cu îndrăzneală şi cu hotărîre în urma tancurilor şi exploatînd rezultatele loviturilor de aviaţie şi artilerie şi ale focului de sprijin, atacă prin surprindere pe inamic şi-1 nimiceşte.

Pentru a acţiona cu succes în ofensivă soldaţii trebuie să fie rezistenţi, să fie pricepuţi în trecerea barajelor, să deschidă focul repede şi precis, să folosească cu iscusinţă terenul pe timpul înaintării, să arunce cu precizie grenadele de mînă şi să nimicească inamicul în lupta corp la corp.

La pregătirea pentru atac soldatul execută următoarele:- pune baioneta la automat;- încarcă automatul (puşca-mitralieră) cu un încărcător (bandă) complet;- pregăteşte grenadele de mînă, lopata mică de infanterie şi

mijloacele de protecţie individuale;- amenajează trepte pentru ieşirea repede din tranşee sau din locaşul

de tragere;- ajustează echipamentul în aşa fel ca să nu-i stînjenească mişcările.Obligaţiile personalului în lupta de ofensivă:- să înainteze imediat în urma tancurilor în pas viu sau pas alergător,

cînd acţionează pe jos, să distrugă sau să nimicească cu foc mijloacele antitanc ale inamicului şi servanţii acestora, care îngreunează acţiunea tancurilor;

- să indice obiectivele, care trebuie lovite cu foc, culoarele şi obstacolele pe cîmpul de luptă.

Din ordinul de acţiune dat de către comandantul de grupă fiecare militar trebuie să cunoască:

- ce s-a descoperit la inamic şi cum trebuie să execute observarea;- misiunea de luptă a plutonului, a grupei, a sa şi a luptătorilor vecini;

- locul comandantului de grupă în dispozitiv;- semnalele de înştiinţare şi conducere.Ofensiva, de regulă, este precedată de pregătirea de foc în timpul

acesta fiecare militar execută intensiv observarea asupra inamicului în sectorul de observare (pe direcţia) indicată şi raportează comandantului de grupă despre obiectivele care n-au fost neutralizate sau despre cele nou-descoperite. In acelaşi timp soldatul urmăreşte şi asupra semnalelor date de comandantul de grupă.

Dacă inamicul execută contrapregătire de foc, la ordinul comandantului de pluton (semnalul) dublat de comandantul de grupă, personalul se adăposteşte în tranşee sau adăpostiri, lăsînd pe poziţie observatorul şi servantul la armamentul de serviciu.

2. Ieşirea din tranşee şi deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului. Trecerea cîmpurilor de mine, barajelor şi obstacolelor .

La semnalul stabilit din timp de comandantul de pluton, comandantul de grupă ordonă: „Pregătirea pentru atac", la care fiecare militar îşi stabileşte traseul de deplasare, avînd baioneta pusă la automat, arma încărcată, iar grenadele de mînă, lopata mică de infanterie, mijloacele individuale de protecţie şi sacul de merinde bine ajustate, fiind în măsură să plece la atac.

Odată cu apropierea tancului dat ca întărire, comandantul de grupă indică soldaţilor stabiliţi din timp să marcheze trecerea peste şanţul de tragere, îndată după trecerea tancului peste poziţia grupei se dă comanda: „Grupă, la atac -ÎNAINTE!”. La această comandă militarii ies repede din tranşee şi se deplasează în pas alergător sau în pas viu, executînd trageri din mers, cu opriri scurte şi fără opriri asupra inamicului descoperit.

Fiecare soldat în ofensivă este obligat:- să înainteze pe direcţia ordonată;- să păstreze un interval de 6-8 metri (8-12 paşi) faţă de luptătorii

vecini în scopul de a reduce cît mai mult pierderile pricinuite de focul inamicului;

- să ia corect poziţia de tragere în picioare (genunchi), să ochească şi să execute focul repede asupra ţintelor descoperite.

2

Barajele inamicului se trec în fuga cea mai mare; trecerea lor se face, de regulă, prin culoare create de tancuri, de pionieri şi cu focul artileriei, iar dacă nu există culoare, barajele se trec folosind scînduri, grile sau alte mijloace.

Trecerea cîmpului de mine, barajelor şi obstacolelor se face astfel:- cînd s-a apropiat la 20 – 30m de cîmpul de mine (barajul) inamicului,

comandantul de grupă ordonă: „Grupă, pentru trecerea prin culoar, in coloană cîte doi, după mine, fuga -MARŞ!" militarii trec prin culoar în spatele tancului pe urmele şenilelor sau de sine stătător, în timpul acesta ochitorul-operator(conducătorul auto) MLD(TAB) execută foc asupra inamicului asigurînd astfel trecerea grupei prin baraje.

După trecerea prin culoar la comanda: „Grupă pentru luptă", militarii se desfăşoară în dispozitiv de trăgători, iar la comanda „Înainte" continuă deplasarea spre limita dinainte a apărării inamicului.

3. Atacul primei tranşei şi lupta în tranşee.

După trecerea prin baraje soldatul continuă mişcarea şi execută focul din mers fără oprire. Cînd ajunge la aproximativ 40 de metri de limita dinainte a apărării inamicului, la comandă sau din propria iniţiativa, pregăteşte grenadele şi, cînd se apropie la distanţa de 30-25 metri de inamic, aruncă asupra acestuia grenadele de mînă, şi cu strigăte de „URA" atacă simultan inamicul, îl nimiceşte prin foc pumnal şi lupta corp la corp, fără a se opri în poziţia inamicului.

In ofensivă înaintarea cu succes, chiar a unui soldat, trebuie sprijinită imediat de ceilalţi soldaţi.

In cazul cînd soldatul primeşte misiunea să nimicească inamicul rămas în poziţia cucerită de trupele proprii , coboară şi se deplasează prin tranşee şi nimiceşte inamicul cu grenade, cu foc pumnal şi prin lupta corp la corp; cercetează barajele întîlnite (capre, arici) dacă nu sunt minate, după care le aruncă afară din tranşee, iar dacă sunt minate, le distruge. Militarii care acţionează în afara tranşeei ţin legătura cu cei care se deplasează prin tranşee şi curăţă cu foc drumul lor de înaintare, tăind calea de retragere a inamicului.4. Executarea manevrei pentru nimicirea inamicului în adîncimea dispozitivului de luptă.

Descoperind inamicul în adîncimea dispozitivului de luptă, soldatul folosind judicios terenul se apropie în ascuns de inamic şi-1 atacă prin surprindere în flanc şi spate.

Pe timpul luptei în adîncimea apărării inamicului soldatul trebuie să folosească diferite procedee de deplasare în teren, după intensitatea focului

3

inamicului şi a focului propriu. El foloseşte cu pricepere diferite obiecte şi adâposturi din teren (copaci, tufăriş, gropi, movile, cute etc.) pentru deplasarea adăpostită şi tragere.

Porţiunile de tem ferite de vederea inamicului (care nu sunt bătute cu foc direct) se trec în pas viu folosind mersul în picioare sau aplecat.

Porţiunile de teren descoperite se trec prin salturi combinînd focul cu mişcarea. Ridicarea pentru executarea saltului, alergarea şi luarea poziţiei pentru luptă culcat trebuie să se facă cu repeziciune, în scopul înşelării inamicului, după executarea saltului, prin mers tîrîş înainte sau lateral, se schimbă locul unde s-a luat poziţia pentru luptă culcat, în funcţie de intensitatea focului inamicului şi teren, saltul poate să aibă o lungime de 20-40 paşi.

Porţiunile de teren bătute cu foc puternic de către inamic se trec folosind mersul tîrîş (pe burtă, pe o parte sau pe coate şi pe genunchi). Cînd soldatul a intrat sub focul artileriei şi aruncătoarelor de mine ale inamicului, el trebuie să iasă din raionul lovit printr-un salt impetuos. Saltul trebuie să înceapă imediat după explozia proiectilului, cînd se aude zgomotul venirii unui alt proiectil, soldatul ia repede poziţia culcat în cea mai apropiată adăpostire (groapă de obuz, muşuroi de pămînt, cută de teren etc.), iar după producerea exploziei acestuia reia înaintarea prin salturi.

În ofensiva pe timp de noapte, fiecare luptător trebuie să cunoască următoarele:

– să-şi ajusteze echipamentul astfel încît pe timpul deplasării să nu facă zgomot;

– să păstreze o linişte desăvîrşită pe timpul acţiunilor;– să respecte cu stricteţe toate măsurile de mascare în scopul realizării

surprinderii;– să se orienteze cu uşurinţă pe timp de noapte;– să se deplaseze după azimut;– să ia repede poziţia pentru luptă culcat, din proprie iniţiativă, la

iluminarea terenului de către inamic şi să rămînă nemişcat pînă la stingerea sursei de iluminare;

5. Trecerea raioanelor contaminate şi incendiate sub loviturile de foc a inamicului. Evacuarea răniţilor de pe cîmpul de luptă.

Porţiunile de teren infectate cu substanţe toxice de luptă sau cu substanţe radioactive se trec cit mai repede pe autovehicule, ca desant pe tancuri şi, la nevoie, pe jos, folosind mijloacele individuale de protecţie. După situaţia de luptă şi teren, porţiunile de teren infectate se pot ocoli.

4

Cînd inamicul se retrage, soldatul este obligat să treacă imediat la urmărirea acestuia, pînă la nimicirea lui completă.

Atunci cînd infanteria este oprită, soldatul se îngroapă neîntîrziat în teren, fiind gata să respingă acţiunile inamicului.

În ofensivă cînd este rănit, militarul îşi aplică pansamentul individual pe care îl are asupra sa, după care continuă îndeplinirea misiunii de luptă.

Dacă militarul rănit îşi pierde capacitatea de luptă păstrîndu-şi însă toată capacitatea de mişcare, îşi aplică pansamentul şi se deplasează, cu aprobarea comandantului, către punctul medical al batalionului, luînd cu el armamentul personal şi mijloacele individuale de protecţie. Direcţia în care se află punctul medical i se indică de sanitarul plutonului sau a companiei, de comandant sau de plutonier, înapoia companiei se găseşte punctul sanitar de transport trimis de punctul medical al batalionului. Acest automobil este destinat pentru transportul răniţilor.

În unele situaţii, rănitul cu capacitatea de mişcare păstrată poate primi din partea sanitarului companiei sarcina de a rămîne la locul unde sunt grupaţi mai mulţi răniţi care nu se pot deplasa şi de a semnala acest loc conducătorilor mijloacelor de evacuare care vin din spatele frontului.

Răniţii care îşi păstrează numai parţial capacitatea de mişcare, îşi aplică pansamentul şi se adăposteşte pentru a evita o nouă rănire în punctele de adunare a răniţilor. Pentru aceste puncte se folosesc posibilităţile de adăpostire pe care le oferă terenul (contrapantele, gropile de obuz, tranşeele, adăpostirile acoperite etc.).

În cazul cînd comandantul de grupa observă că rănitul nu se poate deplasa către punctul medical al batalionului, îi ordonă să se adăpostească şi să-şi aplice pansamentul şi să aştepte sosirea sanitarului plutonului (companiei), sau dacă îndeplinirea misiunii grupei permite, comandantul grupei poate ordona unuia dintre militari (cel mai aproape de rănit) să-1 ajute la aplicarea pansamentului, la deplasare şi la adăpostire.

Dacă rănitul îşi pierde complet capacitatea de deplasare, ajutorarea acestuia cade în sarcina sanitarului plutonului şi a companiei.

De cele mai multe ori răniţii cu capacitatea de deplasare pierdută nu îşi pot aplica singuri pansamentul. Oricînd este posibil comandantul grupei trebuie să ordone militarului de lîngă rănitul care nu se poate mişca să se apropie de acesta şi să-i dea ajutor. Uneori poate nu fi vorba de o rănire, ci de pierderea cunoştinţei din cauza unei explozii din apropiere, din cauza îngropării cu pămînt etc., în acest caz ajutorul reciproc simplu ca flagelarea uşoară a obrazului, deschiderea la gît şi la centură, fricţionarea pieptului cu apă, respiraţia artificială, degajarea de pămîntul căzut pot să-1 facă să-şi revină.

5