Surse de energie regenerabilă.doc

8
2 2 2 2 Surse de energie regenerabilă În prezentul subcapitol se face o încercare de a argumenta posibilităţile de utilizarea a trei tipuri de resurse energetice regenerabile în condiţiile climaterice şi economi- ce ale Republicii Moldova şi rolul IES în acest proces. Acţiunile privind protecţia şi securitatea ecologică valorificînd surse regenerabile de energie sunt reglemen- tate de art.6 litera c) şi art.27 ale Legii energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iunie 2007, care are drept scop sporirea securităţii energetice a statului şi reducerea impactului ne- gativ al sectorului energetic asupra mediului prin majora- rea anuală a ratei de energie şi combustibil regenerabil. În acest sens se prevede: diversificarea resurselor energeti- ce primare locale; asigurarea producerii energiei din surse regenerabile la nivel de 6% pînă în anul 2010 şi 20% pînă în anul 2020 din totalul de energie. Conform acestui obiectiv în anul 2010 volumul de bioetanol va constitui 6% din volumul benzinei comercia- lizate (în amestec), iar volumul de biodiesel şi motorină- 5%. Aceşti indicatori, către anul 2020 vor constitui fiecare cîte 20% din volumul comercializat. La moment se urmăreşte înlocuirea combustibilului tradiţional (benzina, motorina) cu un alt tip de com- bustibil ecologic-uleiul din rapiţă. Acest combustibil ecologic este produs la întreprinderea mixtă Moldo-Germană “Bio- Compani-Raps”, din or.Lipcani, raionul Briceni. Întreprinderea a început să activeze în 2006, cu capacitatea de producere lunară de 300 tone. Pe parcursul anului 2008 s-au prelucrat 3 mii tone seminţe rapiţă, fiind extrase peste o mie tone biocombustibil. Aburii acumulaţi în cazane se utilizează şi pentru rafinarea uleiului. Acumularea aburilor în cazan este de 1 tonă pe oră. Un asemenea cazan este unic în Moldova. Principalele surse de energie regenerabilă sunt: energia eoliană, energia solară, biomasei, geotermală şi cea minihidraulică. Caracteristic pentru toate sursele enumerate este lipsa emisiilor de CO , şi doar la arderea bi- omasei se elimină o cantitatea de CO egală cu cea absorbită de plante la creştere, înregistrîndu-se astfel o balanţă finală nulă a emisiilor de CO . Utilizarea surselor regenerabile de energie pot redu- ce substanţial gazele cu efect de seră, în special emisiile de CO şi alţi agenţi poluanţi. De asemenea, utilizarea sur- selor reginerabile consolidează independenţa economică a utilizatorilor care dezvoltă asemenea surse de energie. Situaţia la moment nu corespunde prevederilor le- gislative. Este necesar să se preia experienţa ţărilor UE de implementare a surselor de energie regenerabilă şi susţi- nere a măsurilor de încurajare financiară. Pentru reduce- rea emisiilor de noxe din sectorul industrial ar fi binevenit suportul financiar din partea statului în mărime de 50-60% din costul total al investiţiilor. Toate ţările care au înregistrat rezultate notabile în domeniul utilizării surselor de energie regenerabilă au susţinut financiar acest dome- niu. Comunitatea europeană sprijină acele state şi guverne, care promovează o politică de creştere a eficienţei energetice, de utilizare a surselor energetice regenerabile şi de protecţie a mediului. Energia eoliană Situaţia geografică a ţării atestă condiţii favorabile pentru dezvoltarea energiei eoliene doar în unele zone. Pe parcursul anilor ’50 ai secolului trecut în republică au fost montate peste 350 instalaţii eoliene mecanice, fiind înlocuite treptat cu sisteme electrice mai comode şi mai ieftine în exploatare. Studiul de fezabilitate privind utilizarea energiei eoliene, în baza căreia a fost elaborată harta eoliană de- notă un potenţial bun al ţării pentru utilizarea unor tehnologii curate în vederea producerii energiei electrice fără poluări a aerului atmosferic. În rezultatul investigaţiilor s-a constatat, că Republica Moldova dispune de zone destul de imense cu poten- ţial eolian favorabil pentru exploatare în scopuri energetice, dintre care cele mai importante sunt: • Înălţimile Tigheciului; • Înălţimile din regiunea rîului Nistru;

Transcript of Surse de energie regenerabilă.doc

Surse de energie regenerabiln prezentul subcapitol se face o ncercare de a argumenta posibilitile de utilizarea a trei tipuri de resurse

energetice regenerabile n condiiile climaterice i economi- ce ale Republicii Moldova i rolul IES n acest proces.Aciunile privind protecia i securitatea ecologic valorificnd surse regenerabile de energie sunt reglemen- tate de art.6 litera c) i art.27 ale Legii energiei regenerabile nr.160-XVI din 12 iunie 2007, care are drept scop sporirea securitii energetice a statului i reducerea impactului ne- gativ al sectorului energetic asupra mediului prin majora- rea anual a ratei de energie i combustibil regenerabil. n acest sens se prevede:

diversificarea resurselor energeti- ce primare locale;

asigurarea producerii energiei din surse regenerabile la nivel de 6% pn n

anul 2010 i 20% pn n anul 2020 din totalul de energie.

Conform acestui obiectiv n anul 2010 volumul de bioetanol va constitui 6% din volumul benzinei comercia- lizate (n amestec), iar volumul de biodiesel i motorin- 5%. Aceti indicatori, ctre anul 2020 vor constitui fiecare cte 20% din volumul comercializat.

La moment se urmrete nlocuirea combustibilului tradiional (benzina, motorina) cu un alt tip de com- bustibil ecologic-uleiul din rapi. Acest combustibil ecologic este produs la ntreprinderea mixt Moldo-German Bio-Compani-Raps, din or.Lipcani, raionul Briceni. ntreprinderea a nceput s activeze n 2006, cu capacitatea de producere lunar de 300 tone. Pe parcursul anului 2008 s-au prelucrat 3 mii tone semine rapi, fiind extrase peste o mie tone biocombustibil. Aburii acumulai n cazane se utilizeaz i pentru rafinarea uleiului. Acumularea aburilor n cazan este de 1 ton pe or. Un asemenea cazan este unic n Moldova.

Principalele surse de energie regenerabil sunt: energia eolian, energia solar, biomasei, geotermal i cea minihidraulic. Caracteristic pentru toate sursele enumerate este lipsa emisiilor de CO , i doar la arderea bi- omasei se elimin o cantitatea de CO egal cu cea absorbit

de plante la cretere, nregistrndu-se astfel o balan final nul a emisiilor de CO .

Utilizarea surselor regenerabile de energie pot redu- ce substanial gazele cu efect de ser, n special emisiile de CO i ali ageni poluani. De asemenea, utilizarea sur- selor reginerabile consolideaz independena economic a utilizatorilor care dezvolt asemenea surse de energie.

Situaia la moment nu corespunde prevederilor le- gislative. Este necesar s se preia experiena rilor UE de implementare a surselor de energie regenerabil i susi- nere a msurilor de ncurajare financiar. Pentru reduce- rea emisiilor de noxe din sectorul industrial ar fi binevenit suportul financiar din partea statului n mrime de 50-60%

din costul total al investiiilor. Toate rile care au nregistrat rezultate notabile n domeniul utilizrii surselor

de energie regenerabil au susinut financiar acest dome- niu. Comunitatea european sprijin acele state i guverne, care promoveaz o politic de cretere a eficienei

energetice, de utilizare a surselor energetice regenerabile i de protecie a mediului.

Energia eolianSituaia geografic a rii atest condiii favorabile pentru dezvoltarea energiei eoliene doar n unele zone. Pe parcursul anilor 50 ai secolului trecut n republic au fost montate peste 350 instalaii eoliene mecanice, fiind nlocuite treptat cu sisteme electrice mai comode i mai ieftine n exploatare.

Studiul de fezabilitate privind utilizarea energiei eoliene, n baza creia a fost elaborat harta eolian de- not un potenial bun al rii pentru utilizarea unor tehnologii curate n vederea producerii energiei electrice fr poluri a aerului atmosferic.

n rezultatul investigaiilor s-a constatat, c Republica Moldova dispune de zone destul de imense cu poten- ial eolian favorabil pentru exploatare n scopuri energetice, dintre care cele mai importante sunt:

nlimile Tigheciului;

nlimile din regiunea rului Nistru;

Colinele Ciuluciului;

Podiul central al Moldovei;

O mare parte din teritoriul r-lor Cahul, Tarclia, Dubsari, Ialoveni.

Producerea energiei eoliene presupune utilizarea aerogeneratoarelor cu puterea de la 0,6 pn la 3 MW asociate n grupuri mari (ferme eoliene) i conectate la reeaua electric a centrelor termoelectrice din ar.

Actualmente, n republic funcioneaz doar cteva instalaii eoliene, folosite pentru producerea de ener- gie electric n regim autonom. Se evideniaz grupul de iniiativ din UTA Gguzia (or.Comrat), condus de dl. N.Constantinov, care pe parcursul ultimilor zece ani utilizeaz eficient n bussinesul mic din sectorul agrar trei tipuri de resurse regenerabile, cum ar fi: energia vntului, soarelui i biogazul. De interes se bucur implementarea complexului de staii eoliene n 20 brigzi de producere, care sunt asigurate cu energie eolian. Unele instalaii produse de specialitii grupului d-lui N.Constantinov sunt utilizate n raioanele Cahul, Vulcneti, Briceni

Foto. Instalaii eoliene folosite pentru producerea de energie electric n regim autonom (Comrat).

n anul 2008 a fost dat n exploatare o staie eolian pe teritoriul Universitii Tehnice din Moldova, n sco-

pul asigurrii grdinei Dendroparc cu lumin electric, care la moment este supus unor modificri tehnice.

n satele Brtueni i Zbriceni, raionul Edine funcioneaz cte o staie eolian cu capacitatea de 7 i 8

Kw, montate dup proiecte individuale de ctre V.Vinitinschi i B.Vacarciuc. Energia produs permite de a asigura necesitile de consum ale acestor gospodrii.

Promovarea unei politici active de conservare a energiei, prin nlocuirea unei pri din energia electric

produs la centralele termoelectrice cu energia produs de staiile eoliene, va genera un considerabil beneficiu

de mediu, evitndu-se astfel emisia a mii tone de substane nocive i GES (SO i NO ), care au impact deosebit

asupra sntii populaiei, pdurilor i culturilor agricole.

Energia solar

Utilizarea energiei solare n republic a fost iniiat la sfritul anilor 50 a secolului trecut. Ulterior, drept urmare a preurilor reduse ale combustibililor fosili i a lipsei unei politici consecvente de promovare a surselor regenerabile de energie, s-a renunat la utilizarea acestea. ncepnd cu anii 90, s-a revenit la producerea capta- toarelor solare de ctre SA Incoma i uzina Electroma din or.Tiraspol, utilizate pentru nclzirea apei i n alte scopuri, care a ocupat un segment relativ limitat de utilizare.

Conform datelor, de care dispunem, n anul 2002 au fost implementate 140 instalaii cu captatoare solare cu suprafaa total de circa 300 m2. Majoritatea acestor instalaii nu mai sunt n exploatare din cauza calitii proaste, a coroziei i din lipsa agregatelor de reparaie.

Mai activ lucrrile de implementare a instalaiilor solare au nceput odat cu introducerea pe pia a diferitor captatoare produse n China, Italia, Germania, Turcia, Grecia i Spania. Importatorii de baz a captatoarelor i instalaiilor solare termice care concureaz pe piaa intern, sunt Steaua SRL, Termostal SRL, Romstal SRL, Anturaj SRL, Laiola SRL, PolitermoGrup SRL, SolarSistem SRL i alt.

Captatoarele solare importate prezint cele mai moderne tehnologii de captare a energiei solare i de conversi- une a acesteia n energie termic pentru nclzirea / rcirea caselor de locuit i obinerea apei calde pentru menaj.n ultimii doi ani se constat o cretere a numrului de captatoare plate implementate pentru nclzirea apei, evidena crora nu se duce de organele de specialitate, acest tip de energie regenerabil, rmnnd nepo- pularizat.

n Europa lucrrile au un caracter practic. Ca pild, pot fi aduse dou ri din Europa: Austria i Grecia dis- pun de 1m2 de captator solar pe cap de locuitor, ceea ce asigur 60% din necesarul total de ap cald n Austria i respectiv 75% n Grecia.

Republica Moldova, dup cum s-a menionat mai sus, este la nceput de cale. Ca pild pot servi primele panouri solare, pompe de cldur, care au fost instalate n unele localiti din ar, cum ar fi blocul administrativ al Serviciului Civil din mun.Chiinu, Penetenciarul din s.Rusca, r-ul Hnceti, pensiunea turistic Casa Ciuhrii din s.Gordineti, r-ul Edine, unele firme i case de locuit din or.Orhei i or.Cahul, care prin utilizarea energiei solare au devenit ecologice.

Instalaiile solare pentru nclzirea apei menajere se utilizeaz n perioada anului cu temperaturi minime mai sus de 00C. Productivitatea acestora este diferit. De exemplu, la Penetenciarul din s.Rusca se utilizeaz de la 3 pn la 5 m3 de ap cald pe zi, de la 16 captatoare solare, n regim automat i programat.

Productivitatea unei instalaii depinde de temperatura instalat pe contor, care la 30oC poate nclzi peste 8,1 m3 ap. Asemenea instalaii solare sunt economicoase n exploatare i prietenoase mediului nconjurtor i

populaiei.

Pentru soluionarea problemelor ce in de asigurarea cu energie termic a unor obiecte de menire social, cum ar fi colile i internatele pentru copii, azilurile pentru btrni, spitalele i bile din satele i municipiile republicii i alte obiecte, se propune lansarea unui Program de ecologizare a obiectelor de menire socio-cultural din sectorul public. Acest program, n viziunea Inspectoratului, va prezenta o ncurajare a utilizrii energiilor regenerabile, de stimulare a sectorului energetic dup modelele europene.

Preventiv se constat cheltuielile din facturile pen- tru- ap cald vor scdea cu circa 60%, iar la nclzire, cu circa 30%. Practic se vor exclude emisiile de noxe n ae- rul atmosferic de la nclzirea cu combustibili fosili. Pentru

implementarea acestui Program trebuie aplicate faciliti ecologice exprimate prin acordarea unor granturi i mijloa- ce financiare din FEN i bugetele locale.

Energia biomasei

Inspectoratul Ecologic de Stat cu subdiviziunile sale teritoriale pe parcursul perioadei de raport a participat

activ n toate activitile ce in de utilizarea surselor regenerabile de energie a biomasei, exercitnd controalele ecologice asupra generatorilor de biomas ct i a emisiilor de noxe n aerul atmosferic. Practic n toate proiectele care sunt pe cale de implementare i cele care s-au finalizat, la compartimentele de mediu, au fost implicai i co- laboratori ai subdiviziunilor ecologice teritoriale. S-au evideniat n special Inspeciile Ecologice Hnceti, Ungheni, Cueni, Criuleni, tefan-Vod i altele.

Principalii generatori de biomas utilizabil n scopuri energetice sunt: silvicultura, agricultura, sectorul zoo-

tehnic, industria alimentar i gospodria comunal a sectorului locativ. Energia biomasei e utilizat n majoritatea cazurilor prin intermediul arderii directe n sobe, cu precdere n casele din mediul rural. De exemplu, Agenia pentru silvicultur Moldsilva furnizeaz anual economiei naionale ntre 250-350 mii m3 lemn de foc, astfel cca 60-70% din populaia rural i satisface necesarul de combustibil pentru nclzirea locuinelor (anexa 14).

O alt surs considerabil de energie o constituie biomasa de provenien agricol, obinut n urma t- ierilor de ngrijire a livezilor i viilor, precum i cea obinut sub form de reziduuri vegetale n sectorul agricol. Potenialul energetic al biomasei este impuntor i variaz ntre 650-900 mii t.c. anual.

n ultimii ani, la implementarea Proiectului Energie Renovabil din Deeuri Agricole (ERA), finanat de Banca Mondial i Fondul Ecologic Global se practic utilizarea mai eficient a paielor de spicoase.

Obiectivul Proiectului ERA const n depirea barierelor existente n utilizarea energiei regenerabile din deeuri agricole prin instalarea a 11 uniti demonstrative de producere a energiei termice cu o capacitate maxi- m de 2720 Kw. Majoritatea din aceste uniti generatoare de cldur pe paie au nceput a activ n 9 localiti din ar, cum ar fi: Liceul Nicolae Casso din s.Chicreni, r-ul Sngerei (an.2006), colile din satele Antoneti, r-ul tefan Vod (an.2006), s.Taraclia, r-ul Cueni (an.2007), satele Viioara i Cajba (2008) din r-ul Glodeni, s.Boghenii Noi, r-ul Ungheni (2008), s.Hrtopul Mare din r-ul Criuleni. n anul 2008 a fost dat n exploatare un cen- tru termic pe rumegu pentru firma Avantaj din mun.Chiinu i termocentrala din s.Viioara, r-ul Edine, care la moment nu este exploatat din lipsa biomasei.

Utilizarea resurselor regenerabile din deeuri agricole (paie), din punct de vedere al eficientizrii tehnologi- ce se prezint n baza datelor obinute de ctre centrul termic al colii din s.Antoneti, r-ul tefan Vod (300 kW), (tabelul 11).

Tabelul 11.

Beneficiile proiectului din punct de vedere ecologic sunt urmtoarele:

Reducerea gazelor cu efect de ser;

Stoparea arderii paielor n cmp;

Atingerea cotei de utilizare a resurselor renovabile, conform prevederilor Legii energiei renovabile;

Accesul la piaa de carbon.

De la utilizarea termocentralei pe paie comparativ cu termocentrala pe crbune se obin urmtoarele bene- ficii ecologice, exprimate prin reducerea emisiilor poluanilor nocivi n atmosfer (tabelul 12).

Tabelul 12.xBeneficiile proiectului ERA sub aspect socio-economic se exprim prin urmtorii indicatori:

Tehnologii avansate: utilizarea cazanelor cu biomas la un randament de peste 80%;

Reducerea costurilor la nclzire;

Securitatea energetic: evitarea dependenei de importul resurselor energetice;

Fluxul de bani rmne n cadrul comunitii;

Strngerea i balotarea paielor: +15% profit la producia de baz;

Reducerea consumului de motorin, cu< 20% n procesul de recoltare;

Crearea noilor locuri de munc;

Utilizarea tehnologiilor ecologice pure i alte.

Not: 1 t de paie n echivalent energetic substituie 550 kg crbune sau 350 m3 gaz 1 t paie = 40-50 $ US, 550 kg crbune = 110 $ US i 350 m3 gaz = 70 $ US

n RM, se produce anual circa 1 mil.de tone de paie.O alt surs important este lemnul de foc, care are o nsemntate vital. n anul 2008, conform datelor Ageniei pentru Silvicultur Moldsilva, n republic s-a comercializat lemn de foc pentru ardere - 259540 m3, observndu-se o cretere cu 38,0 mii m3 fa de anul precedent sau cu 8211 m3 fa de datele primite din teritoriu (anexa 13).

Trecerea la alimentarea cu gaz natural. Conform informaiei prezentate de SRL Chiinu-Gaz, pe par- cursul perioadei de raport au fost utilizate gaze naturale n volum de 132,1 mln.m3, din care 123,4 mln.m3 de populaie, iar 53,97 mln. m3 de ntreprinderile comunale. La data de 01.01.2009 n mun.Chiinu sunt gazificate cu gaze naturale: 3493 cazangerii cu capacitatea pn la 100 kWt; 75487 instalaii autonome de nclzire cu gaze, inclusiv 43120 instalate n case particulare.

n rile comunitii europene pe larg este utilizat gazul metan de la diferite deeuri stocate la poligoane pentru obinerea energiei regenerabile.

n Republica Moldova pentru prima dat de la depozitul de deeuri din nreni, n baza aplicrii tehnolo- giilor noi, s-a obinut biogaz prin procesul de bioconservare anaerob, implementat de ctre firma SRL BIOGAZ INTER, avnd ca scop producerea energiei electrice cu capacitatea sumar de 1,5 MW din biogazul cptat.

Actualmente, biogazul captat este ars neefectiv pentru producerea doar a unei cantiti mici de energie electric pentru necesitile ntreprinderii BIOGAZ INTER. Biogazul produs este ars n sob cu fclie de tip 6F 2500-03 utilat cu camera de ardere, fiind evacuat prin couri de fum.

2

2

2

2

2

x

IndicatoriEficien tehnologicPaie (t)Gaz (m3)Crbune (t)Consum anual23176000140Costuri nclzire, anual6237 lei12160 lei15400 leiMicorarea cheltuielilor-2 ori3 ori

Denumirea poluanilorCantitatea tone/an%Dioxid de azot0,12100Dioxid de sulf5,4594Oxid de azot (NO )0,2146Particule mici5,6798,2Total53,6213