Cuprins:

1. Perspective in definirea suicidului.

2. Atitudinea fata de suicid

3. Forme ale suicidului.

4. Cuze generale ale suicidului

5. Sinuciderea ca fenomen social

6. Etape si indicatori ai actului suicidal

7. Criterii de clasificare si tipuri de suicid realizat

8. Frecventa si variabilele actului suicidar

9. Masurile profilactice

10. Concluzii

Suicidul

1.Perspective în definirea suicidului

Etimologic , noţiunea de suicid înseamnă ’’ucidere de

sine’’(în limba latină , sui înseamnă ‘’ sine’’, iar

caedere, ‘’a ucide’’).

Suicidul reprezintă conduita devianta autodistructiva

majoră , atât prin modul de realizare, prin efectul produs

şi prin planurile în care se proiectează. El apare ca un

act personal , ca un act antisocial şi ca un fenomen

social. Cu alte cuvinte, sinuciderea nu are doar un aspect

biologic-instinctual ci şi o dimensiune psihologică (prin

motivaţiile individuale care o susţin ), socială (prin

raportarea la valorile , atitudinile, normele juridice sau relaţiile sociale dintr-o comunitate

umană), etică (prin raportarea la normele morale ) sau filosofică (în măsura în care,

suicidul este una din problemele centrale ale filosofiei în plan existentiaal). În legătură cu

acest ultim aspect , A. Camus: ’’Nu exista decât o problemă filosofică cu adevărat

importantă , sinuciderea. A hotărî dacă viaţa merită sau nu să fie trăită înseamnă a

răspunde la problema filosofică fundamentala’’.

Suicidul sau sinuciderea , este actul prin care este curmata în mod deliberat propria

viaţă.

Pentru Freud suicidul este o agresivitatea întoarsă către sine. În cazul în care aceasta

agresivitate nu se manifesta faţă de ceilalţi sau faţă de obiecte atunci se întoarce către

sine. În altă teorie veehiculata de Freud este cea a destrudo-ului. Acesta susţine că în

fiecare fiinţă se găseşte un instinct al morţii care se opune libido-ului, idee controversată ,

dar nu deplinnecunoscuta, căci literatura vorbeşte îndelung despre Eros şi Thanatos.

Psihiatrul german Karl Menninger pleacă de la ideea lui Freud şi alătura acestei

definiţii alte 3 concepte regasibile în formula freudiana : suicidul că dorinţa de a muri,de

a ucide , şi de a se ucide , care rezultă după părerea celor doi din melancolie care ar fi

unul din factorii declanşatori al depresiei presuicidare.(Burtica,2002,pp 5-7)

Ř Dicţionarul Oxford defineşte substantivul englez suicide ca :

1. Persoana care se omoară pe el însuşi în mod în mod intenţionat.

2. Autodistrugere intenţională; to commit suicide - a te ucide pe sine în mod

intenţionat.

Ř Dicţionarul Random House Webster’s defineşte substantivul ca :

1. Persoana care îşi ia viaţa în mod intenţionat

2. Luarea intenţionată a propriei vieţi a cuiva ;to commit suicide a te ucide de unul

singur

Ř Dicţionarul limbii române moderne defineşte substantivul sinucidere -actiunea

de a se sinucide ; suprimare a propriei vieţi; suicid.

Ř Dicţionarul de neologisme defineşte substantivul sinucidere- acţiunea de a se

sinucide şi rezultatee ei;suprimare a propriei vieţi; suicid.

Pentru raţiuni didactice şi de specialitate în medicină legală şi psihiatrie se fac precizări

suplimentare la termenul de sinucidere care se utilizează tot mai mult sub forma suicid,

considerat ca franţuzism .

Definirea termenului este făcută astfel : Faptul de luare a vieţii personale de către un

subiect, care nu este atins de o afecţiune care îl condamna inexorabil la moarte,

independent de voinţa să .

Sinuciderea (suicidul) e considerat în general a fi expresia unei stări mintale

patologice , im mod obişnuit depresive. Un studiu britanic din 1974, care cuprindea

interviuri lărgite şi analiza foilor de observaţie, a stabilit ca cei care supravetuisera unei

tentative suicidare erau bolnavii mintali la momentul gestului. Un alt studiu făcut la

St.Louis în 1984, a găsit tulburări mintale la 94% din cei cu tentativa de suicid.

Psihologul Joseph Richman, suicidolog clinician şi psiho-terapeut a afirmat însă în

“Jurnalul de suicid şi comportament ameninţător pentru viata’’ ca:

“Am fost impresionatca acei cu tendinţe suicidare sunt deosebiţi faţă de fiecare altul ,

incluzând şi pe cei care aleg suicidul raţional.”

Astăzi exista un formular de chestionar intitulat DR. SCISORS(Death Readiness:Short

Clinical Indicator Scale Of Raţional Suicide ), cuvântul scisors însemnând în limba

engleză foarfece. Acesta este folosit de clinicieni pentru a diferenţia sinuciderea raţională

de cea iraţională.

Distincţia între sinuciderea obişnuită şi apelarea laeuthanasia voluntară este dată de

prezenţa unei afecţiuni incurabile sau evolutive letal.(Trif, Astarastoae,

Cocora,2002,pp119-121)

De cele mai multe ori actul suicidal este clasificat drept gest de laşitate , de renunţare,

însă intervine o altă problemă şi anume raportarea lasitatii-las în compartie cu cine sau ce

o replică posibilă ar putea fi raportarea la sacrificiul lui Christos, care s-ar opune astfel

unui spirit slab de tipul Cato, Seneca, Brutus;totuşi ar fi mai prudentă explicaţia gestului

printr-un liber arbitru , o alegere. Acest păcat luciferic , condamnat de biserica , oferă

analizei unui nou paradox-prelungirea (uneori nejustificată) a vieţii , în acest sens viaţa

dovedindu-se un bun absolut personal- nimic mai fals şi reprobabil pentru doctrina

creştină.

Deseori suicidul a fost definit ca o slăbiciune a voinţei,dar chiar şi doar scrutând

domeniul lui voi,, poate fi discutată doar în parametri ai opoziţiei :ori “albedo ori

nigredo’- fie exista voinţa fie nu, ambiguitatea nefiind acceptată.(Negrescu apud Pisano,

2011, pp 30)

2.Scurt istoric al atitudinii faţă de suicid

Printre poruncile morale religioase, porunca de a-ţi păstra viaţa s-a bucurat de o

autoritate necontestată. De aceea sinuciderea nu putea fi considerată decât un act

nedemn , ca o vină a omului faţă de Dumnezeu. În unele state din Germania medievala

sinucisul era legat de un cal cu capul în jos şi târât în afara oraşului .

Tradiţia creştină în legătură cu toate formele de suicid a fost bine documentată de

Sfântul Tomas D’Aquino. El a condamnat suicidul pe trei principii deoarece :

- Viaţa este un dar de la Dumnezeu şi numai Dumnezeu o poate lua.

- Suicidul violează dorinţa naturală de a trăi.

-Suicidul lezează şi alte persoane.

l Michel de Montaingne (1265-1321), scriitor francez , care a publicat în 1580 un

grup de “Eseuri” în care se vede o înţelepciune când stoica , când sceptică refuza

aceste idei. El a scris cinci eseuri care abordau subiectul suicidului , afirmând că:

-Suicidul trebuie considerat o problemă de opţiune personală.

-Suicidul reprezintă o opţiune raţională în unele circumstanţe.

Laicizarea valorilor nu a rupt tradiţia de condamnare a sinuciderii, ci doar a schimbat

motivul acestei condamnări. Deoarece datoria faţă de sine şi faţă de societate obliga

omul să-sirespecte propria viaţă , sinuciderea s-a transformat din vina faţă de Divinitate

în crima socială şi vina morala faţă de tine însuşi.

l Immanuel Kant(1724-1804) filosof german a adus argumente împotriva rarelor

cazuri de “suicid raţional” în eseul sau “ Lecturi despre etică”. Ideile sale sunt

următoarele:

- Suicidul este absolut incompatibil cu respectul pentru umanitatea cuiva , prin auto-

considerarea doar în calitate de “ intenţie teleologică “ pentru a evita durerea sau

suferinţa.

-Suicidul este contradictoriu în sine , prin aceea că puterea voinţei libere(dreptul de a

alege) este folosită pentru auto distrugere.

-Suicidul degradează valoarea umană aducând-o la nivelil celei animalice sau mai prejos.

-Suicidul este contrar celei mai înalte datorii a fiinţei umane faţă de sine insasi-respectul

de sine ca persoană.

l Emile Durkheim(1858-1917), sociologul francez influientat de pozitivism, care a

definit obiectul şi modelele sociologiei , a scris o lucrare magistrală “Le suicide”

unde din punct de vedere social , actul suicidului este vazutt ca un act imoral:” Starea

de perturbare profundă de care suferă societatea civilizată este probata de numărul

excepţional de ridicat al sinuciderilor , ceeea ce îi atesta şi gravitatea .Am putea

spune că ea îi dă şi măsura. Nu putem ilumina acest curent de tristeţe colectivă decât

atenuând maladia colectivă îi este rezultată şi semn.”

Situaţia din contemporaneitate

Acum când dispunem de atâtea facilităţi farmacologice şi tehnologii moderne greu de

imaginat până ieri suferinţa fizică a început să fie considerată intolerabila şi injustă.

De aceea prin extinderea drepturilor subiective colectivitatea justifiva uneori derptul

individului de a-şi grăbi moartea prin dreptul lui de a nu suferi. Datoria de a ne păstra

viaţa a fost înlocuită cu dreptul de a fi stăpân pe propria viaţă. Fiecăruia i se recunoaşte

dreptul la autonomie , iar sinuciderea nu mai este considerată delict în mai multe state.

(Trif, Astarastoae, Cocora,2002,pp 121-124)

3.Forme ale suicidului

Pentru a şti dacă sinuciderea este un act special al alienaţilor, trebuie determinate formele

pe care le ia în alienarea mintală .

1. Sinuciderea maniacă. Se datorează fie halucinaţiilor, fie concepţiilor delirante .

Bolnavul se omoară pentru a scăpa de un pericol imminent sau de o ruşine imaginară ori

pentru a asculta de un ordin misterios primit „ de sus ” .

2. Sinuciderea melancolică. E legată de o stare generală de extremă depresie, de tristeţe

exagerată care-l determină pe bolnav să nu mai aprecieze corect relaţiile sale cu oamenii

şi lucrurile din jur. Bolnavii îşi pregătesc mijloacele de execuţie; în urmărirea ţelului

dovedesc o perseverenţă şi o ingeniozitate incredibilă.

3. Sinuciderea obsesivă. Sinuciderea nu are un motiv, real sau imaginar, ci e dată de

ideea fixă a morţii, care, fără un motiv palpabil, domină spiritul bolnavului. El e obsedat

de dorinţa de a muri, chiar dacă ştie că nu are nici un motiv s-o facă. E o nevoie

instinctivă asupra căreia la început încearcă să lupte dar apoi acesta îl cucereşte cu totul.

Dacă tentativa eşuează, ea e suficientă uneori pentru a micşora dorinţa să maladivă. S-ar

putea spune că subiectul şi-a depăşit obsesia.

4. Sinuciderea impulsivă sau autonomă. Nu e justificată nici în realitate, nici în

imaginaţia bolnavului. Provine dintr-un impuls brusc şi imediat, irezistibil.

Într-o mică măsură, bolnavii simt născându-se impulsul şi nu reuşesc să scape fascinaţiei

pe care o exercită asupra lor .

Dintre toate tipurile de sinucideri, cel care poate fi cu

greu deosebit de actul unui om sănătos este sinuciderea

melancolică.

4.Cauze ale suicidului

Cauzele suicidului sunt la fel de complexe ca şi personalitatea sinucigaşului, susţin

psihologii. Ei admit faptul, că uneori, aceste cauze sunt preponderent individuale iar,

alteori, preponderent sociale. Pentru unii indivizi , presiunile sociale , evenimeentele

traumaticde , decepţiile , boală sau consumul de stupefiante pot servi drept catalizator al

morţii voluntare. Cauzele care determină suicidul sunt multiple şi evidente tuturor. Ele

sunt variate ca viaţa însăşi.

1. Suicidul poate fi generat de un eşec de ordin şcolar, profesional, familial

(decepţii în dragoste, divorţ, maltratări), economic (şomaj, faliment).

2. Suicidul poate fi efect al refuzului de a primi transfuzie de sânge atunci când

situaţia o impune.

3. Suicidul poate apărea ca protest faţă de puterea de stat, concretizat prin "greva

Foamei" sau, ceva mult mai dur, prin protestul manifestat prin "a-ţi da foc în public".

4. Suicidul poate fi cauzat de tratamentele abuzive din penitenciare sau prin

aplicarea torturilor în cazul instrumentării unui proces.

5. Suicidul poate fi întâlnit şi ca protest în cazul unei sentinţe nedrepte, spre

demonstrarea eroică a nevinovăţiei.

6. Suicidul ca incapacitate morală de a suporta condamnarea la moarte, meritata sau

nemeritată.

7. Suicidul - ca euthanasie în cazul bolilor incurabile, ale căror dureri devin

insuportabile.

8. Suicidul poate fi şi consecinţa mustrărilor de conştiinţă şi a deznădejdii care sufocă

viaţa sufletească, cum a fost cazul lui Iuda.

9. Pe lângă aceste forme de suicid, întâlnim şi sinuciderea promovată "pe firmă

Religioasă", cum a fost în 1979/1980 secta sinucigaşă din Guiana, unde sute de oameni

au acceptat să renunţe la viaţă. Două decenii mai târziu, în 1997, secta numită "Poarta

Paradisului" a determinat, la San Diego, 39 persoane să se sinucidă.

10. Ne putem referi la acceptarea sinuciderii şi ca expresie a eroismului moral

creştin. Este cunoscut faptul că fecioarele creştine atât de mult ţineau la castitate, încât

preferau sinuciderea când era vorba de un act de violare îndreptat contra lor. Sfântul

Ambrozie laudă în acest sens pe Sfânta Pelaghia, care, spre a nu fi violată s-a înecat.

11. Prin secolele XIII-XV apare la samuraii japonezi obiceiul sinuciderii eroice

numit harakiri (sau seppuku), ceea ce înseamnă "a-şi spinteca burta". Samuraii, ca şi

conducători militari, exaltând ideea de onoare şi de sacrificiu pentru Suveran, dispreţuiau

total moartea.

Când s-a pus problema să evite umilinţa captivităţii, spre a demonstra fidelitatea

faţă de stapvenita din partea unui superior, a apărut această sinucidere eroică apreciată şi

admirată de toţi.

12. Suicidul, ca act patriotic, afost promovat de şintoismul japonez în cel de-al

doilea război mondial, pentru biruinţa Axei. Este cunoscut sacrificiul aviatorilor

voluntari, numit "kamikase" (vânt divin). Acelaşi "vânt divin" mai înainte a înecat pe

mari flota lui Genghis-Han, când se apropia de coastele Japoniei.

13. În ultimul timp apar tot mai multe atentate sinucigaşe teroriste, care determinând

distrugeri şi tensiuni pe plan mondial, atrag acţiuni militare contra lor. an sau, pentru

5. Sinuciderea ca fenomen social

Fiecare grup social are o înclinaţie colectivă proprie, din care derivă înclinaţiile

individuale şi care e constituită din curente de egoism, altruism, sau anomie .

Cauzele imediate ale sinuciderii nu sunt decât acţiunea indusă de dispoziţia morală a

victimei, ecou al stării morale a societăţii. Tristeţea sa vine din exteriorul său, dar nu dintr

– un incident nefericit, ci de la grupul social cărui îi aparţine .

Legislaţia sinuciderii a tranversat două faze principale .

1. I s-a interzis individului să se sinucidă din proprie iniţiativă, deşi statul îl putea autoriza

s-o facă. Actul este imoral doar când aparţine în exclusivitate individului. În anumite

circumstanţe, societatea deformează, acceptând să aprobe ceea ce condamnă în principiu.

2. În a doua fază, condamnarea este absolută şi fără excepţii. Prohibiţia sinuciderii e

justificată de faptul că omul se sustrage obligaţiilor sale faţă de societate. Sinuciderea este

condamnată deoarece contravine cultului pentru fiinţa umană pe care se bazează morala

noastră.

Sociologul Durkheim , un clasic al ştiinţelor sociale occidentale spunea că numărul de

sinucideri creşte în fiecare an: în jumătatea a doua a secolului al XIX-lea numărul de

sinucideri a crescut de trei ori, de patru ori sau chiar de cinci ori, în funcţie de ţară.

Analizând statisticile, savantul a ajuns la concluzia că principalele cauze ale sinuciderilor

sunt dezorganizarea, decăderea morală, distrugerea colectivităţii, decăderea religiozităţii (

ateismul ). Cauzele prin care se explică de obicei sinuciderile ( sărăcia, gelozia, patologia

psihică, beţia, chinurile trupeşti-provocate de boli.). După Durkheim, sursa sinuciderilor

nu constă în greutăţile vieţii. Oamenii se sinucid în mare parte din cauza „ lipsei de sens a

conţinuturior ” deoarece nu ştiu unde se opresc necesităţile lor legitime şi ce scop are

activitatea pe care o desfăşoară. Prin urmare mijlocul de a opri creşterea sinuciderilor nu

este acela de a uşura viaţa.(Durkheim,1897, pp. 128, 146-147, 302)

6. Etape şi indicatori ai actului suicidal

Dacă pentru a desemna actul suicidar reuşit se folosesc se folosecs noţiunile de suicid sau

sinucidere , pentru a desemna actul echivoc sau cronic se foloseşte noţiunea de parasuicid

, pentru a desemna actul ratat se foloseşte conceptul de tentativa de suicid.

Conduita suicidară prezintă trei etape sau faza distincte : suicidatia, suicidatia şi

traumatizatia.

Suicidatia este faza de incubaţie, de punere a problemei morţii şi a necesităţii de a

muri. Această etapă poate avea cauze patologice sau social-culturale.

Suicidactia reprezintă faza de trecere la imaginile conflictuale abstracte, la decizia

înfăptuirii sinuciderii şi pregătirea ei concretă.

Traumatizatia este faza de punere în practică a suicidului, urmat sau nu de moartea

subiectului. În aceste sens , importante sunt metodele şi efectul acestora.

Printre indicatorii tentativei de suicid se afla :

a) Exteriorizarea prin semne uşoare , precum nevoia de a consulta un medic.

b) Exprimarea verbală deschisă a intenţiei de suicid , pe care nimeni nu pare să o ia în

serios.

c) În cazul adolescenţilor, percepţia eşecului şcolar ,doar în 11% din cazuri tinerii

sinucigaşi prezintă probleme şcolare serioase.

d) Retragerea din relaţiile sociale, deoarece nu se simt iubiţi în familie, sunt respinşi de

prieteni sau datorită eşecului în relaţia intimă.

e) Instalarea sindromului presuicidar , caracterizat prin:întoarcerea spre sine ,

sentimentul de eşec, gonie morala, inhibarea agresivităţii, fuga de realitate, coşmaruri.

(Dragomirescu,1976)

7.Criterii de clasificare şi tipuri de suicid realizat

A. După modul de desfăşurare şi consecinţe, putem vorbi de suicidul realizat şi de

tentativa de suicid reuşite,în care nu se urmăreşte suprimarea vieţii . Suicidul de

deosebeşte de tentativă, în mod paradoxal, nu atât prin finalizarea actului, cât mai ales

prin conţinutul stărilor de conştiinţă.

B. În funcţie de numărul persoanelor , suicidul poate fi individual sau colectiv. Aceasta

din urmă ia frecvent forma protestului social sau politic .

C. În funcţie de scopul acţiunii autodistructive, J Baechler(1975) deosebeşte suicidul

exhibiţionist (sau de şantaj), oblativ, escapist , ludic şi de răzbunare.

D. În funcţie de stare mintală a autorului , suicidul poate fi normal sau patologic.

Suicidul normal este considerat raţional sau situaltional , indicatorii săi mai pregnani

fiind :1. Capacitatea de a raţiona , 2. Percepţia corectă a realităţii, 3. Utilizarea

informaţiilor acurate şi adecvate, 4. Evaluarea corectă a dezavantajelor

Suicidul patologic poate fi debutul sau efectul unei boli psihice şi poate să apară în

psihoze, în structurile dizarmonice ale personalităţii , depresie.(Dragomirescu,1976)

8 .Frecvenţa şi variabilele actului suicidar

Statisticile OMS indica suicidul ca fiind cauzele importante ale decesului la grupa de

vârstă de 15-45 ani . În Europa suicidul reprezintă a 5-10 cauza a deceselor,la

persoanelede peste 14 ani . Raportul dintre tentativele de suicid -suicidere realizată este

de 10 la 1(Cucu, 1983, p.122).

Variabila vârstei. Deşi riscul de suicid creşte o dată cu vârsta , există două mari

vârfuri ale creşterii lui: la adolescenţă şi la vârsta a treia. Raportul dintre numărul

sinuciderilor în adolescenţă şi la vârsta a treia este de 1/3(Păunescu,1994,p.68). În

ultimile decenii , s-a înregistrat o creştere mai accentuată a numărului de sinucideri la

tineri. Pe grupe de vârsta , tentativele de suicid predomina între 15 si30 de ani.

Variabila sexului. Incidenta tentativei de suicid este mai mare la femei(77%din

cazuri), la toate grupele de vârstă, în timp ce suicidul realizat este mai frecvent la

bărbaţi(56%din cazuri), situaţie confirmată , de regulă , la vârsta adultă. I Nandris arata

ca din 100 de sinucideri, 30 apar la femei şi 70 la bărbaţi.

Variabila stării civile . Un factor care diminuează riscul de sinucidere este mariajul ,

la care se adauga existenţa copiilor. La ambele sexe, cele mai numeroase sinucideri se

înregistrează la celibatari , divorţaţi sau văduvi.

Variabila statutului socio-profesional. Relaţia suicid -categorie profesională este

direct proporţională:numărul sinuciderilor creşte odată cu statutul profesional. Suicidul

apare , astfel , mai rar în paturile populare , la muncitorii agricoli şi industriali.suicidul

creşte odată cu riscul de şomaj şi de pauperizare. Astfel spus, nu starea economică

precare sporeşte rata suicidului, ci pierderea sau teamă pentru pierderea unui statut

economic înalt , asociata trecerii de la bogăţia relativă la sărăcie.

Variabilă mediului de rezidenţa:rural/urban. Aceasta variabilă pare să contrazică

observaţiile anterioare , deoarece suicidul realizat este mai frecvent în mediul rural, decât

în cel urban. Tentativa de suicid este, însă mai frecvenţa în mediul urban .

Variabila regiunii geografice . Cele mai multe sinucideri se înregistrează în

Transilvania (15 sinucideri la sută de mii de locuitori), apoi în Banat şi mai puţine în

Moldova (Terbancea, 1979)

Variabilă meteorologică. Starea vremii , presiunea

atmosferică , temperatura , perioada din zi , anotimpul sunt

factori adeseori corelaţi suicidului. Suicidul tinde să crească

odată cu scăderea presiunii barometrice, cu creşterea

temperaturii înregistrată în vara.

9. Măsurile profilactice

În ultimile patru decenii , în întregul cotinent european,să-u înmulţit centrele de

prevenţie a suicidului şi liniile telefonice , axată pe prevenţia în criza , adică pe

eliberarea tensiunii, înlăturarea sentimentului de înstrăinare , de excludere , în scopul

redării încrederii şi speranţei în viaţă . Măsurile profilactice sunt însă mult mai numeroase

, ele inclluzand măsurile preventive primare, secundare şi terţiare.

Profilaxia primară a suicidului vizează acţiunile realizate în direcţia igienei mintale şi

sociale , constând în îmbunătăţirea condiţiilor şi a nivelului de trăi , diminuarea sărăciei,

favorizarea comunicării interumane , crearea condiţiilor adecvate dezvoltării

personalităţii , diminuarea influientei factorilor de risc, terapia la timp a depresiei. Atunci

când o persoană vorbeşte despre suicid , ea trebuie luată în serios . Dealtfel, cele mai

multe semnale ale suicidului sunt verbale:’’8di 10 sinucideri preevin în termeni clari în

legătură cu intenţia lor’’(Ionescu, 1985). Afirmaţiile ‘’Nu mai vreau să trăiesc!’’ sau

‘’Sunt o paccoste pentru toată lumea’’ trebuie considerate drept simptomice.

Pentru profilaxia secundară şi terţiara este nevoie de organizarea unor instituţii , centre şi

servicii specifice , cu program permanent şi accesibil, de personal calificat , de

colaborarea în cadrul unei echipe de specialişti

Profilaxia secundară urmăreşte intervenţia în situaţii de criza , ţinându-se seama, pe de

o parte , de cele două categorii alee comportamentului suicidar: tentativa de

suicid(reuşită) şi suicidul realizat(nereuşit), de motivaţia şi semnificaţia lor pentru subiect

, de conţinutul diferit al stărilor de conştiinţă , iar pe de altă parte de conţinutul cauzelor

determinante. Deasemenea , în munca de prevenţie eficientă a suicidului de mare

importanţă este identificarea indiciilor comoportamentului suicidar, a factorilor săi

predictivi.

În unităţile sanitare specializate persoanele cu tentativa de suicidare sunt internate

voluntar , în condiţii care împiedică punerea în aplicare a intenţiilor suicidare.

Programele terapeutice au fost dezvoltate în funcţie de gradul de risc ridicat, mediu sau

scăzut al subiectului. În prima etapă a oricărui program, anchetă medicală sau psihologică

urmăreşte evidenţierea antecedentelor familiale, a carentelor parentale, a conduitei din

adolescenţa , descoperirea conflictelor intrapsihice , atentativelor de suicid. În funcţie de

toate aceste elemente şi caracteristici, specialiştii pot lua măsuri diferenţiate în scopul

prevenirii suicidului şi a mobilizării resurselor subiectului prin terapia , asistenta şi

reabilitarea adecvată a personalităţii cu pulsiuni suicidare.

Profilaxia terţiara vizează postventia sau ‘’custodia’’persoanei. Persoanele care au

avut o tentativă de suicidare artrebui să urmeze o formă de psihoterapie, în mod

obligatoriu, să fie luate în evidenţă şi supraveghere pe termen lung de o anchetă de

specialişti . Prin urmare activitatea profilactică depinde de interesul comunităţii faţă de

suicid , dar şi de nivelul general al dezvoltării sale socio-economice.(Cucu, 1983)

• Este nevoie ca activitatea de cercetare a comportamentului suicidar şi a tentativelor

de suicid să continue, prin abordarea atât a factorilor de risc, cât şi a celor protectori.

• La nivelul comunităţilor, este nevoie de dezvoltarea şi implementarea de campanii de

conştientizare şi prevenire asupra comportamentului suicidar, incluzând dovezile

existente privind factorii de risc şi pe cei protectivi.

• Este necesară concentrarea eforturilor nu doar în sensul reducerii factorilor de risc, ci

şi în cel al întăririi factorilor protectori, mai ales în copilărie şi adolescenţă.

• Este nevoie de pregătirea temeinică a profesioniştilor din sănătate, pentru a înţelege

mai bine dovezile privind factorii de risc şi factorii protectori asociaţi cu comportamentul

suicidar.

• Trebuie combinată prevenţia primară, cu cea secundară şi cu cea terţiară.

• Sunt necesare administrarea mai largă a tratamentelor dovedite eficiente în diverse

afecţiuni, dar şi creşterea aderenţei pacienţilor la acestea; trebuie acordată prioritate

cercetării privind eficacitatea tratamentelor ce vizează reducerea riscului de suicid şi de

leziuni autoprovocate.

• Trebuie asigurată o disponibilitate mai mare a resurselor de sănătate mintală,

reducând totodată barierele care îngreunează accesul la îngrijirile de specialitate.

• Este necesară diseminarea dovezilor obţinute prin cercetare privind prevenţia

suicidului: în mediul politic, la toate nivelurile decizionale – internaţional, naţional şi

local.

• Trebuie redusă stigmatizarea şi promovate principiile corecte privind sănătatea

mintală – în populaţia generală, dar şi la profesioniştii din sănătate.

Legislația din România (Legea 487/2002) precizează că cei care au risc de a-și face

rău pot fi internați într-un serviciu psihiatric pentru perioada cât acest risc este

semnificativ. Internarea este recomandată atât pentru a proteja persoana

respectivă, cât și pentru a-i oferi posibilitatea de a primi ajutorul de care are nevoie.

( http://www.depresiv.ro/depresia-si/depresia-si-suicidul )accesat la data de 18.01.2015 la

ora 13:15

Concluzii

Sinuciderea este un fenomen extrem de prezent pe toate meridianele lumii, cu o rată

anuală semnificativă

În ultimii 45 de ani rata suicidului, la nivel mondial, a crescut cu aproximativ 60%,

aceasta fiind una din cele trei cauze principale de deces în rândul peroanelor cu vârste

cuprinse între 15 – 44 ani.

Suicidul apare ca o reacţie comportamentală extremă, având la bază dezechilibrul dintre

forţa şi semnificaţia stimulilor interni şi externi şi modalitatea de răspuns a persoanei.

Cu toată diversitatea formelor de sinucidere, există o caracteristică comună a acestora:

ele sunt săvârşite în cunoştinţă de cauză, iar caracterul raţional şi conştient al sinuciderii

face din acest fenomen o problemă socială.

Prevenirea suicidului este posibilă, deoarece în toate aceste situaţii specialiştii anunţă

univoc că este vorba de o suicidopatie, care trebuie abordată cu metode specifice

medicale, psihofarmacologice şi psihoterapeutice.

Bibliografie:

1. BURTICA, C. (2002).Suicidul in literatura Europeana. Eseu critic, Editura Didactica

Nova,Craiova

2. CUCU,C.I.(1983).Psihiatrie sociala, partea a II-a , Editura Litera, București

3. DRAGOMIRESCU,V. T(1976).Psihosociologia comportamentului deviant, Editura

Stiintifica si Enciclopedica, București

4. DURKHEIM,E.(1897). Despre sinucidere, Institutul European, Iași

5. DURKHEIM,E.(2005). Sinuciderea, Editura Antet,București

6.NEAMTU,C.( 2003). Devianta scolara. Ghid de interventie in cazul problemelor de

comportament ale elevilor, Editura Polirom, Iași

7.PISANO, P.E. (2011).Suicidul mereu discutabil, Editura Solness, Timișoara

8.PĂUNESCU, C. (1994). Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București

9. TRIF, A.B; ASTARASOAE, V.; COCORA,L. (2002).Euthanasia.Suicidul asistat.

Eugenia, Editura Infomedica, București

Webibliografie:

http://www.depresiv.ro/depresia-si/depresia-si-suicidul )accesat la data de 18.01.2015 la

ora 13:15