Subiecte licenta
-
Upload
anonymous-lmuoc3bk -
Category
Documents
-
view
10 -
download
3
Transcript of Subiecte licenta
Subiect nr. 1
Creativitatea: termenul, caracterizare, blocaje ale creativității. Inteligența Emoțională
Creativitatea este o capacitate complexă, care face posibilă crearea de produse reale sau pur
mintale, constituind un progres în plan social. Principala componentă a creativității este
imaginația, dar creația de valoare mai presupune și o motivație și dorința de a realiza ceva
nou.
Calitățile cretivității:
a. productivitatea;
b. utilitatea;
c. eficiența;
d. ingeniozitatea;
e. originalitatea.
Creativitatea presupune următoarele 3 însușiri:
a. fluiditatea: posibilitatea de a ne imagina în scurt timp un număr mare de imagini, idei sau
situații;
b. plasticitate: reprezintă ușurința de a schimba punctul de vedere sau modul de abordare a
unei probleme când un procedeu se dovedește inoperant;
c. originalitatea: este expresia noutății, a inovației, ea se poate constata când vrem să testăm
posibilitățile cuiva, prin raritatea statistică a unui răspuns.
Rolul creativității se regăsește în toate progresele științei, tehnicii și artei. Taylor descrie
următoarele 5 planuri ale creativității:
a. creativitatea expresivă: se manifestă liber și spontan, în special în construcțiile copiilor
mici. La acest nivel nu se pune problema utilității sau originalității.
b. planul productiv: este planul creării de obiecte, specific muncilor obișnuite. La acest nivel
aportul personal este redus, fiind nivelul la care ajunge orice muncitor.
1
c. planul inventiv: este nivelul la care ajunge un număr foarte mic de indivizi. E vorba despre
procesul prin care se aduce îmbunătățiri parțiale unei unelte, unui obiect sau unei teorii.
d.creativitatea inovatoare: se găsește la oamenii care sunt considerați a fi talente. Realizările
acestora sunt remarcate cel puțin la nivel național.
e. creativitatea emergentă: presupune aducerea unor schimbări radicale, revoluționare într-un
domeniu, care va rămâne de-a lungul mai multor generații.
Blocaje ale creativității:
a. blocaje culturale: conformismul; dorința de apartenență;
b. blocaje metodologice (sunt cele care rezultă din procesele de gândire): rigiditatea
algoritmilor anteriori (aplicarea unor modalități de rezolvare care a dat rezultate anterior dar
care nu se potrivesc și în situațiile actuale); fixitatea funcțională (utilizarea obiectelor și a
gândurilor potrivit funcțiilor lor obișnuite, și nu ne vine în minte să le întrebuințăm altă
utilizare)
c. blocaje emoționale: teama de a nu comite o greșeală; teoama de a nu te face de râs;
neâncrederea în cei din jur; dificultatea de a schimba modul de gândire.
d. blocaje de ordin perceptiv: incapacitatea de a distinge cauza de efect; incapacitatea de a
observa evidentul; incapacitatea de a defini lucrurile; îngustarea excesivă a punctului de
vedere.
Stimularea creativității: brainstormingul; ochiul nou; strainul familiar (identificarea tuturor
necunoscutelor unei probleme, după care se caută metafore, comparații personificări)
Inteligența Emoțională
Este definită de Daniel Goleman (celebru jurnalist) ca fiind capacitatea de a recunoaște
propriile sentimente și de a le identifica pe ale celorlalți, pentru a ne automotiva și pentru a
folosi puterea emoțiilor atât în raport cu noi înșine cât și în raport cu alții.
Dacă inteligența intelectuală facilitează activitățile desfășurate în medii universitare sau
activități care implică rezolvarea de probleme teoretice, inteligența emoțională este mai
2
aproape de sentimente, spontaneietate și creativitate, fiind cel mai des utilizată în relațiile
interpersonale.
Constructele care compun Inteligența Emoțională sunt:
- Conștiința de sine: încrederea în sine;
- Auto – controlul;
- Motivația: dorința de a evolua, de a știi, etc.;
- Empatia: înțelegerea sinceră și obiectivă a sentimentelor și trăirilor celuilalt;
- Aptitudinile sociale: influențarea, comunicarea, munca în echipă, managementul
confliectelor, cooperarea, etc.
O altă abordare, consideră că Inteligența Emoțională este compusă din:
a. abilitatea de a percepe cât mai corect emoțiile și de a le exprima;
b. abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;
c. abilitatea de a cunoaște și înțelege emoțiile și de a le regulariza pentru a promova
dezvoltarea intelectuală și emoțională.
Subiect nr. 2
Memoria și uitarea. Modele ale memoriei
I.
Memoria este procesul psihic de întipărire, stocare și reactualizare a informațiilor. Memoria se
află în strânsă interdependență și interacțiune cu celelalte procese psihice. Fără memorie
progresul umanității nu ar fi fost posibil iar viața de zi cu zi nu și-ar avea rostul.
II.
Caracteristicile memoriei sunt (memoria este):
- Activă: aduce schimbări atât subiectului care memorează cât și materialului memorat;
- Selectivă: nu memorăm absolut tot ce intră în contact cu noi;
- Situațională: depinde de starea persoanei, mediul în care se produce, etc.;
3
- Relativ fidelă: aspectele memorate nu cuprin toate detaliile și toate aspectele
respectivului obiect;
- Mijlocită: ne folosim de diverse mijloace pentru a ne reaminti (nodul la batistă);
III.
Procesele și formele memoriei
A. Memorarea informațiilor: primul proces pe care memoria îl pune în funcțiune; presupune
întipărirea informațiilor; este un proces activ și selectiv. Acest prim proces generează
următoarele forme ale memoriei:
- Memoria involuntară: are un caracter involuntar și este slab structurată și organizată;
- Memoria voluntară: este organizată, sistematică și selectivă; presupune existența unui
scop, depunere unui efort și utilizarea de procedee pentru a o facilita;
- Memoria mecanică: presupune învățarea materialului prin repetare; chiar dacă pare, nu
este eficientă;
- Memorarea logică: cea mai eficientă formă a procesului de memorare; presupune
înțelegerea materialului memorat și structurarea acestuia;
B. Păstrarea informațiilor: este al doilea proces al memoriei; se referă la reținerea pentru o
perioadă mai scurtă sau mai lungă a materialului învățat. Este un proces dinamic deoarece
presupune organizarea și reorganizarea informațiilor memorate și includerea lor în noi sisteme
de legătură. Acest proces generează următoarele forme ale memoriei:
- Memoria de scurtă durată: reținem informațiile temporar, până la finalizarea anumitor
activități;
- Memoria de lungă durată: păstrează informațiile pentru o perioadă de timp
îndelungată; poate fi episodică (ne amintim doar anumite părți ale unor întâmplări) sau
semantică (este legată în sesență de cunoștințele asupra lumii).
C. Reactualizarea informațiilor: scoaterea la iveală a celor memorate și păstratea lor pentru
utilizare. Aceasta poate avea următoarele 2 forme:
- Recunoaștere: se realizează în prezența obiectului;
- Reproducere: este un proces mai complex care implică și alte funcții psihice.
III.
4
Calitățile memoriei
- Volumul memoriei: cantitatea pe care o poți memora;
- Elasticitatea memoriei: capacitatea de a acumula mereu cunoștințe noi și de a le
modifica sau reorganiza pe cele vechi;
- Trăinicia păstrării memoriei: conservarea cât mai corectă a informațiilor memorate;
- Exactitatea sau fidelitatea reactualizării: corectitudinea și acuratețea celor memorate și
redate;
- Promptitudinea reactualizării: viteza cu care sunt redate informațiile memorate.
Subiect nr. 3
Inteligența și controversa asupra caracterului ereditar – dobândit
I.
Inteligența este o calitate specifică organizării mentale a omului, care se concretizează prin
capacitatea de a:
- face față diverselor situații problematice noi;
- adopta decizii optime în situații problematice noi;
- restructura și adapta din mers comportamentul;
- a crea și a alege mijloace adecvate scopului stabilit;
- a opera cu sisteme și semne, simboluri și semnale în comunicarea cu cei din jur și
reglarea propriei conduite.
Mai precis spus, intelgența este dimensiunea personalității care favorizează adaptarea
conduitei intelectuale, practice sau sociale la situații noi.
II.
Teorii privitoare la inteligență:
a. TEORIA bifactorială a inteligenței: Spearman împărțea inteligența în funcție de 2 factori,
factorul G (inteligență generală) și factorul S (inteligență specificp). Cu ajutorul factorului G
oamenii obțin performanțe în toate domeniile de activitate, iar cu factorul S se obțin
performanțe numai în anumite domenii.
5
b. TEORIA inteligențelor multiple: introdusă de Gardner, susține că există 7 forme ale
inteligenței (lingvistică, muzicală, verbală, logico – matematică, spațială, kinestezică,
intrapersonală, interpersonală). Conform acestei teorii fiecare individ posedă într-o anumită
măsură 2 tipuri de inteligență, iar cei super dotați 3 sau 4 tipuri din această listă. Prin
identificarea inteligențelor predominante, putem stabili profilul intelectual al unei persoane
pentru a-i arăta posibilitățile pe care le deține.
III.
Măsurarea inteligenței: în zilele noastre a devenit unul dintre cele mai folosite procedee în
procesul de selecție, recrutare sau evaluare a resurselor umane. Primii pași în acest domeniu
au fost făcuți de psihologul francez Alfred Binet, care la solicitarea ministerului educației din
Franța, a elaborat în anul 1904 un test care cuprinde 30 de itemi și a cărui scop era acela de a
identifica copii cu deficit intelectual din rândul școlarilor.
O altă contribuție majoră a fost adusă de către americanul D. Wechsler, care în anul 1939 a
elaborat un test pentru măsurarea inteligenței la adulți, care se aplică subiecților cu vârsta
cuprinsă între 16 – 89 ani.
În prezent testele de inteligență pot fi clasificate în mai multe categorii, în funcție de tipul de
inteligență pe care caută să îl măsoare, acestea putând fi pentru: i. Generală; i. Concretă; i.
Abstractă; i. Tehnică; i. Socială; i. Emoțională; i. Lingvistică; etc.
Principalele caracteristici ale testelor de inteligență sunt fidelitatea și validitatea.
IV.
Caracterul dobândit VS cel ereditar
Principala controversă în ceea ce privește inteligența oamenilor este legată de caracterul
dobândit sau ereditar al acesteia. În acest sens, empiriștii consideră inteligenţa are un caracter
dobânit, ea fiind rezultatul tuturor trăirilor sociale ale indivizilor, pe când nativiștii consideră
că inteligența are un caracter strict dobândit.
Adevărul este însă undeva la mijloc. Astfel, orice om se naște cu un anumit bagaj genetic,
fiind evident faptul că dacă părinții un nivele de inteligență mai ridicat, așa va fi și cel al
copilului la naștere, însă felul în care copilul va interacționa cu lumea va influența în mod
direct dezvoltarea sau stagnarea inteligenței. De aici putem înțelege că nu este suficient să te
6
naști într-o familie de „inteligenți”, fiind nevoie ca pe parcursul anilor să îți și dezvolți
inteligența, motiv pentru care în societate putem întâlni adesea indivizi care deși s-au născut
într-o familie „de rând”, au ajuns să obțină scoruri mai ridicate la testele de inteligență decât
indivizi care s-au născut în familii „superioare” din acest punct de vedere.
Subiectul nr. 4
Afectivitatea și emoțiile
I.
Procesele psihice care reflectă relațiile dintre subiect și obiect sub formă de trăiri, uneori
atitudinale, se numesc procese afective.
Afectivitatea implică înteaga ființă a omlui, fiind o vibrație, concomitent psihică, organică și
comportamentală, fiind tensiunea întregului organism cu efecte de atracție și respingere,
căutare și evitare.
Nu există fenomen psihic care să nu fie în relație cu procesele afective, prin afectivitate
diferențiindu-se omul de mașinării.
II.
Clasificare
A. Procese afective primare: au un caracter primar, fiind spontane și slab organizate. Ele sunt
apropiate de bilogic. În această categorie putem include orice reacție emoțională care însoțesc
procesele de cunoaștere.
B. Procese afective complexe: au un grad mai ridicat de conștientizare și intelectualizare. În
această categorie includem:
- emoțiile curente: forme afective de scurtă durată, ele având un caracter situațional. E
vorba de bucurie, tristețe, simpatie, etc.
- emoții superioare: rezultă nu dintr-un obiect ci dintr-o activitate desfășurată de subiect.
Presupun evaluări și acordări de seminificații valorice activității desfășurate;
7
- dispoziții afective: sunt stări difuze cu intensitate variabilă; dacă persistă, se pot
transforma în trăsăturid e caracter.
C. Procese afective superioare: presupun un grad ridicat de restructurare și raportare valorică.
Aici se includ:
- sentimentele: trăiri afective stabile, intense și de lungă durată;
- pasinile: sentimente cu orientare, intensitate și grad de stabilitate foarte mare.
Antrenează întreaga personalitate.
III.
Funcția proceselor afective
Principala funcție a proceselor afective este aceea de a pune organismul în acord cu situația.
De a regla conduita umană din punct de vedere energetic și direcțional.
IV.
Propreitățile proceselor afective
- exteriorizarea: prin anumite semne/semnale, având rolul de comunicare și modificare a
conduitei celorlalți;
- se convertesc unele în altele: de la + la – și invers;
- se păstrează chiar și în lipsa stimulului care le-a produs.
V.
Emoțiile
Sunt o combinație de răspunsuri fiziologice, stări subiective cognitive și manifestări gestuale.
Sunt stări afective de scurtă durată care au un caracter situațional. Pot fi declanșate de
împrejurări reale sau imaginare. Ele intră în categoria procesele afective complexe, fiind de 2
feluri:
- emoții curente: forme afective de scurtă durată, cu caracter situațional. Bucuria,
tristețea, etc.
- emoții superioare: rezultă nu neaparat dintr-un obiect cât dintr-o activitate desfășurată
de subiect.
8
Pentru ca cineva să simtă o emoție, trebuie să îndeplinească următoarele 2 condiții:
- stare de excitare fiziologică;
- interpretarea respectivei stări fiziologie.
Subiectul nr. 5
Personalitatea o construcție socială
I.
Esența acestei concepții poate fi identificată în cadrul procesului social și interacțional care
are loc între indivizi. Astfel, specificul personalității nu trebuie căutat prin înregistrarea unui
număr mare de trăsături reunite într-o sinteză unică pentru fiecare individ, ci în modul în care
individul interacționează cu ceilalți.
- Pierre Janet: personalitatea este un ansamblu de operații, acte mici și mari, care
servesc individului pentru a construi, menține și perfecționa unitatea sa și distincția
față de restul lumii.
- Cheia concepției constructiviste asupra personalității este aceea de a considera
trăsătura de personalitate drept un concept categorial. Trăsăturile nu sunt entități
corespunzătoare lumii reale ci categorii semantice, etichetări, pentru anumite atribute
(se pripește, nu lasă să vorbească, întrerupe = impulsiv).
Personalitatea rezumă și comunică semnificația unor comportamente, fiind socialmente
construită din comportamentele actorului și din semnificația atribuită acestui comportament
de către observator și de către actor însuși.
Conform Sarei Hampson, această construcție are următoarele 3 componente:
1. comportamentul pe care actorul, ca individ biologic distinct, îl aduce pe scena socială;
2. semnificațiile pe care le atașează acestui comportament actorul însuși;
3. semnificațiile atașate acestui comportament de către ceilați.
II.
9
În centrul concepției conform căruia personalitatea este o construcție socială, stă
„competența” omului de a se vedea așa cum îl văd alții (de a înțelege mesajul transmis de
ceilalți – părerea mea). Al doilea lucru este identificarea acestei componente la ceilalți,
conștientizarea conștiinței de sine a celuilalt. În felul acesta, putem ajunge să ne facem o
impresie despre imagine noastră în conștiința celorlalți.
Noi ca oameni, construim personalitatea celorlalți în funcție de „teoria” pe care ne-am format-
o despre rolul social al personalității, funcție de imaginea noastră despre personalitatea
realizată. Constructul este însă o imagine – standard, un set de caracteristici interne cu care
individul operează invariabil.
III.
În concepția constructivistă, există trei perspective din care este abordată personalitatea:
- Perspectiva personalității teoreticianului;
- Perspectiva observatorului cotidian;
- Perspectiva proprie a subiectului.
Subiect nr. 6
Eul, celălalt, relaționare cu celălalt
EUL
I.
De-a lungul anilor Eul a cunoscut mai multe definiri, printre care merită amintite următoarele:
- Obiect de cunoaștere și autoevaluare, care stă la baza actelor și gândurilor noastre.
Este compus din Eul material (totalitatea obiectelor pe care le are individul); Eul
spiritual (corespunde cu viața psihică) și Eul social (totalitatea relațiilor pe care le are
individul);
- Eul în oglindă: persoanele cu care interacționăm reprezintă o oglindă prin intermediul
căreia realizăm o cunoaștere despre noi;
10
- Eul cu 2 poli opuși: ego (felul în care ne percepem) și alter (felul în care îi percepem
pe ceilalți);
- Membrii societăților occidentale consideră Eul a fi o entitate unică pentru fiecrae
individ, iar membrii societăților colectiviste consideră eul a fi o rotiță a angrenajului
social în care este implicat individul (familie, grup de prieteni, etc.)
În prezent este considerat a fi un fenomen psihosocial care se construiește la interferența
individ – societate. Este structura centrală a personalitățiicare generează sentimente de
identitate, unicitate și continuitate.
II.
Formele subiective de manifestare ale Eului:
- Imaginea de sine: formă subiectivă prin care se ia cunoștință și se reprezintă propria
persoană. Sinele cuprinde totalitatea informațiilor și părerilor pe care le avem despre
noi. De aici rezultă stima de sine ridicată/scăzută.
Informațiile pe care le avem despre noi provin din: socializare, amintiri autobiografice,
influența altor persoane (comparare socială), introspecția.
III.
Funcțiile Eului
1. La nivel individual:
- Tratarea informațiilor: selecția și filtrarea informațiilor din exterior;
- Reglementarea afectelor: informațiile care nu corespund concepției de sine produc
anumite perturbații;
- Motivarea: Eurile posibile care exprimă ce ar vrea, putea sau se teme individul pot fi
considerate a fi componente cognitive ale motivației;
- Performanța: în funcție de activarea Eului + sau -.
2. La nivel social:
- Tratarea informațiilor despre celălalt: compararea cu celălalt;
- Strategii de interacțiune: se caută persoane care să nu ne contrazică imaginea de sine
sau prin intermediul cărora să ne valorizăm Eul;
11
- Prezentarea de sine: au scop maximizarea finalităților sau influențarea celorlalți. Pot fi
strategice – au un scop de dinainte stabilit sau autentice – prezentare reală a Eului.
IV.
Structura și formele Eului
A.
- Eul somatic: informații despre propriu corp;
- Eul psihologic: informații despre însușirile psihice;
B. Există 3 niveluri de organizare ale Eului:
- Eul intim: valori și credințe cu semnificație personală;
- Eul social: valori și credințe împărtășite în cadrul unui grup;
- Eul public: prezentarea în fața celor mai puțin apropiați;
C.
- Eul subiectiv: ce crede individul despre sine;
- Eul refelctat: imaginea despre sine reflectată de ceilalți;
- Eul autentic: structurile autentice reflectate prin opunerea la mască;
- Eul ideal: ce-și dorește să fie;
- Eul obligatoriu: ce se cere;
- Eul real: ceea ce considerăm că suntem.
Dacă între Eul real și cel ideal apar mari discrepanțe, rezultă nemulțumirea de sine. Dacă între
Eul real și cel obligatoriu există mari discrepanțe, se pot naște angoasele.
Acceptarea apare atunci când între Eul real și cel ideal există concordanță.
Autoaprecierea reprezintă atitudinea individului față de sine însuși.
12
Subiect nr. 7
Construirea realității sociale
I.
Relitățile care ne înconjoară nu există în sine, ele sunt rezultatul unor schimburi sociale, a
unor realități stabilite între membrii unui grup social în baza unor reguli comune de
comportament.
Cunoaștem realitatea socială după următoarele principii:
- Nu există adevăr în sine, ci doar adevăr aflat în relație cu specificitatea unei situații
sociale;
- Realitatea socială este suma reprezentărilor asupra fiecărui actor, obiect, situație și
fenomen psihosocial;
- Modelele grupului de apartenență au un impact mai important decât factorii
psihoindividuali care intervin în procesul construirii realității sociale;
- Noi nu reacționăm la realitate ci la o reprezentare pe care o avem despre realitate.
- Realitatea este ceea ce percepem!
II.
Procesele prin care ajungem să cunoaștem realitatea socială sunt:
A. Simplificarea realității sociale: se realizează prin categorizare, care este o activitate
cognitivă ce constă în sortarea obiectelor sau persoanelor de același fel și includerea lor într-o
clasă de obiecte.
Categorizarea permite organizarea și structurarea experienței personale. Este un proces
involuntar. Acesta este procesul prin care fiecare individ clasifică oamenii cu care intră în
contact. Prin acest proces se mediază comunicarea socială sau se reduce anxietatea.
Cu toate acestea există și o serie de disfuncții precum: uniformizarea (se reduc elementele de
creativitate din societate și a ideilor noi/inovatoare), se alterează flexibilitatea gândirii.
13
B. Construirea realității sociale: indivizii își construiesc realitatea prin completarea lacunelor
de cunoaștere pe care le au, chiar dacă asta presupune fabricarea unor evenimente în acest
scop. În această categorie se încadrează „prima impresie” despre un om sau fenomen, care va
ajunge foarte greu să fie schimbată.
O altă modalitate constă în atribuirea de cauze pentru comportamentul propriu sau al
celorlalți. Atribuirea cauzelor, însemnă a emite o judecată asupra propriei stări sau asupra
stării celorlalți, pornind de la un obiect, gest sau acțiune întreprinsă de acesta. Acest proces
are loc mai ales în momentele de incertitudine.
*Teorii explicative ale atribuirii:
a. Teoria echilibrului cognitiv: fiecare individ posedă un univers închegat de reprezentări.
Pentru că acesta trebuie să fie echilibrat, fiecare nouă interpretare a realității sociale trebuie să
se pună în acord cu celelalte.
b. Teoria socială a atribuirii: individul face atribuiri având în vedere o grilă care include
așteptări fundamentate pe specificul grupului de apartenență și pe informațiile prealabile ale
grupului de apartenență din care provine actorul social vizat. Cultura poate deține tipuri
proprii de explicații și sisteme de categorizare diferite. Spre exemplu, membrii culturilor
colectiviste pun accentul pe factori exteriori în atribuire iar cele occidentale pun accentul pe
responsabilitatea personală a fiecărui individ.
* Erori în procesul de atribuire:
- Explicarea comportamentului altora prin cauze de ordin intern: nu întotdeuna indivizii
fac unele lucruri pentru că așa vor ei ci pentru că sunt obligați de un anumit context.
- Efectul actor – observator: atribuim cauze diferite comportamentului celorlalți față de
comportamentul propriu. Atunci când suntem actori, facem atribuiri ținând cont de
caracteristicile situației, iar când suntem observatori facem atribuiri bazându-ne pe
trăsăturile celor implicați.
- Gândirea iluzorie: realizarea de corelații între două evenimente care în mod normal nu
au legătură între ele.
Subiect nr. 8
14
Stereotipurile, prejudecata și discriminarea
I.
Stereotipul reprezintă o judecată simplificată și generalizată despre membrii altor grupuri
sociale, materializate în credințe despre caracteristici psihologice și/sau comportamentale ale
acestora.
Stereotipurile sunt un ansamblu de credințe referitoare la atributele persoanele împărtășite de
un grup de oameni.
Sunt considerate construcții mentale dinamice, bazate pe un sistem de filtrare a informației
primite din mediu.
Cercetările realizate arată că oamenii atribuie out-grup-urilor trăsături stereotipe preponderent
peiorative.
Pentru a se forma și persista, stereotipurile trebuie să fie acceptate social și să fie construite în
acord cu normele sociale existente la un moment dat.
II.
Prejudecata, reprezintă o judecată lipsită de justificare rațională, care de cele mai multe ori
este eronată și negativă.
Prejudecățile sunt învățate încă din copilărie prin procesul de socializare. Cele mai multe
dintre prejudecăți au apărut în relația dintre „majoritate” și „minoritate”.
* Teorii care explică apariția prejudecăților:
a. Teoria personalității autoritariene: prejudecățile sunt formate de persoane care au
personalități autoritariene. Aceste persoane sunt caracterizate printr-un grad ridicat de
conformism, rigiditate, intoleranță la ambiguitate, supunere față de superiori. Aceste persoane
sunt acelea care în copilărie au avut parte de tratamente dure.
b. Teoria agresivitate – frustrare: când indivizii nu pot să obțină ceea ce își doresc, ei devin
frustrați. Frustrarea generează agresivitate, care va fi îndreptată nu împotriva celor care le stau
în cale (deoarece sunt prea puternici) ci împotriva grupurilor minoritare (că sunt cele mai
slabe).
15
c. Abordarea sociologică: prejudecățiile sunt învățate de copii de la adulți și întărite de mediul
în care ei trăiesc.
d. Abordarea cognitivă: deoarece membrii grupurilor minoritare ies mai ușor în evidență, ei
vor fi mai ușor de categorisit. Categorizările se fac în baza pe care le operează fiecare individ,
care se fac în baza unor pattern-uri învățate se produce prejudecata.
III.
Discriminarea, reprezintă transpunerea în plan comportamental a stereotipurilor și
prejudecăților, și constă în tratarea inegală a indivizilor sau grupurilor din cauza unor trăsături
specifice ale acestora.
Discriminarea pozitivă: facilitarea accesului unei persoane sau al unui grup la anumite
resurse (materiale sau intelectuale);
Discriminare indirectă: apare atunci când sunt impuse anumite condiții pe care
membrii unor grupuri minoritare nu le pot îndeplini.
Subiectul nr. 9
Atitudinile și schimbarea atitudinală
I.
Conceptul de atitudine reprezintă o stare mentală și neurologică determinată de experiență și
care exercită o influență dinamică asupra individului, pregătindu-l să acționeze într-un mod
specific asupra unui număr de o obiecte și evenimente.
În esență, atitudinea este evaluarea individuală a unei ținte care poate fi un obiect, o persoană,
un grup, eveniment, etc. în viața de zi cu zi, evaluările respective sunt etalate prin luarea de
poziție a individului.
II.
16
Formarea atitudinilor
Atitudinile se formează și se dezvăluie în cadrul sistemului relațional al individului.
Conform modelului tridimensional, atitudinile au 3 dimensiuni:
1. Dimensiunea afectivă: sentimentele pe care le activează respectiva țintă la individ;
2. Dimensiunea cognitivă: ce crede persoana despre ținta supusă evaluării;
3. Dimensiunea comportamentală: comportamentele individului în relația cu ținta respectivă.
III.
Funcțiile atitudinilor:
1. Funcția cognitivă: felul în care atitudinile ne orientează și organizează percepțiile;
2. Funcția energetică: motivația de a realiza sau nu anumite comportamente și modul în care
acestea sunt generate;
3. Funcția reglatoare: atitudinile unei persoane reprezintă și filtre de interpretare a realității, în
funcție de care obiectele din mediul înconjurător sunt percepute și evaluate.
IV.
- Disonanța cognitivă: prezența simultană a două sau mai multe elemente de cunoaștere
contradictorii referitoare la același item.
- Efectul simplei expuneri: tendința indivizilor de a plăcea într-o mai mare măsură
oamenii sau obiectele pe care i-au întâlnit mai frecvent.
V.
Tipuri de atitudine:
- Atitudine de evaluare: constă în formularea unei judecăți negative sau pozitive în
raport cu ceva (în carte : în raport cu ce spune interlocutorul);
- Atitudine de ajutor sau de consiliere: propunerea de soluții la problemele comunicate
de interlocutor;
17
- Atitudinea de chestionare: punerea de întrebări cu scopul de a genera răspunsuri din
partea interlocutorului;
- Atitudinea de comprehensiune: constă în manifestarea interesului față de spusele
celuilalt și se materializează prin parafrazare;
VI.
Schimbarea atitudinală
Conform behavioriștilor, atitudinile se schimbă numai dacă stimulul pentru un nou răspuns
este mai puternic decât cel pentru vechiul răspuns. Astfel, pentru ca schimbarea atitudinală să
fie posibilă trebuiesc îndeplinite următoarele 3 condiții:
a. Captarea atenției: este influențată de atractivitatea sursei (persoanele cunoscute, simpatice
sau similare cu sursa au mai mare succes); importanța problemei (ținta trebuie să fie interesată
de respectivul subiect);
b. Înțelegerea mesajului: mesajul transmis trebuie să fie pe înțelesul țintei, fiind necesar
totodată să existe o argumentare logică, coerență, argumente puternice, etc.
c. Acceptarea mesajului: reprezintă finalitate procesului. Este puternic influențat de
atașamentul individului față de respectivele atitudini, de felul în care le-a dobândit (cele
dobândite prin experiență sunt greu de schimbat), sau dacă și le-a manifestat public.
Modelul celor 2 rute:
- Ruta centrală: presupune o analiză atentă a mesajului de către țintă;
- Ruta periferică: ținta acceptă mesajul datorită transmițătorului sau datorită lungimii
acestuia.
Subiect nr. 10
Valențe ale manipulării în viața cotidiană
I.
Manipulare: influențarea individului în vederea obținerii unor atitudini sau comportamente,
fără ca acesta să fie conștient de intențiile manipulatorului.
18
Persuasiunea: influențarea individului în vederea obținerii unor atitudini sau comportamente,
în condițiile în care ținta conștientizează intențiile persuadorului.
II.
Clasificare a manipulării în funcție de amplitudinea efectelor:
A. Manipulări de amplitudini mici: presupun schimbări mici ale situației sociale.
Tehnici care presupun supunere fără constrângere:
- T. Piciorului în ușă: începi cu o cerere mică, care nu poate fi refuzată, după care începi
să ceri tot mai mult;
- T. Mingii la fileu: influențatorul se asigură că te-a momit cu o ofertă, pe care se
presupune că deja ai acceptat-o, după care îți oferă ceva asemănător dar la un preț mai
mare (mașina slab dotată, și mașină cu extra – dotări);
- T. Ușii în față: ceri ceva mult, până la nesimțire, după care ceri mai puțin;
- T. Reciprocității: îl faci pe individ să se simtă vinovat. Presupune ca ceea ce îi ceri să
aibe o valoare mai mare decât ceea ce ai oferit;
- T. Vinovăției: îl faci să se simtă vinovat pentru ceva, după care îl pui să se
recompenseze;
- T. Etichetării: îl faci să creadă că face dintr-o anumită categorie (elită sau superioară),
după care, la scurt timp, vei veni și îș vei pune să ia parte la ceva activități specifice
sau să cumpere ceva.
B. Amplitudini Medii: presupun modificări mari ale stării sociale, cu efecte mai mari decât
cele așteptate anterior. Din cauza faptului că lumea dă prea puțină importanță influenței
sociale asupra comportamentului individului. În această categorie sunt incluse tehnicile
propagandistice, menite să inducă supunere în fața unui dictator. Tot în această categorie intră
și campaniile de dezumanizare ale adversarului (Hitler și evreii).
C. Amplitudini Mari: presupoune influențarea întregii culturi în care viețuiește individul.
Sistemul de valori, comportamentul și felul de a fi sunt determinate de normele scrise și
nescrise ale societății. Din cauza acțiunii continue a manipulatorilor mari asupra noastră,
prezența lor a devenit ceva obișnuit, fiind mult mai greu de identificat, confundându-se cu
adaptare, conformarea sau integrarea. Manipulăriile mari stau la baza formării curentelor de
opinie, a stereotipurilor, formează tradiții, etc. (ex: Facebook).
19
Subiect nr. 11
Agresivitate și altruism. Comportamentul agresiv și comportamentul pro – social
I.
Agresivitatea reprezintă orice formă de conduită orientată cu intenție către obiecte, persoane
sau către sine, în vederea producerii unor prejudicii, a unor răniri, distrugeri sau daune.
II.
Forme ale agresivității:
A. În funcție de agresor sau persoana care adoptă conduita agresivă:
- agresivitatea tânărului sau a adultului;
- agresivitatea barbatului sau a femeii;
- agresivitate individuală sau colectivă;
- agresivitate spontană sau premeditată;
B. În funcție de mijloacele utilizate:
- agresivitate fizică sau verbală;
- agresivitate directă și indirectă;
C. În funcție de obiectivele urmărite:
- obținerea unor beneficii materiale;
- rănirea și/sau distrugerea victimei;
D. În funcție de forma de manifestare:
- agresivitate violentă sau non-violentă;
- agresivitate latentă sau manifestă.
III.
20
Agresivitatea înăscută sau dobândită?
1. Caracterul înăscut: conform lui Sigmund Freud, agresivitatea este un instinct, oamenii fiind
născuți cu instinctul de a agresa și de a fi violenți.
Konrad Lorenz, câștigător al premiului Nobel în 1968, consideră agresivitatea ca fiind
adaptativă și esențială pentru supraviețuire, scoțând în evidență importanța acesteia față de
Freud care o consideră ca fiind distructivă. Agresivitatea poate fi provocată și de următoarele:
- influențe hormonale: bărbații sunt mai agresivi ca femeile din cauza testosteronului;
- influențe biochimice: alcoolul sau scăderea glicemiei;
2. Caracterul dobândit: Bandura formulează teoria învățării sociale a agresivității (experiment
copii care se uită la adulți cum maltratează un manechin). Conform acestei teori,
comportamentul agresiv se învață prin intermediul următoarelor modalități:
- prin învățare directă (recompensarea sau pedepsirea anumitor comportamente);
- prin observare și imitare.
Cele mai adesea, modelele de conduită agresivă pot fi întâlnite în:
- familie;
- mediul social;
- mass-media.
3. Agresivitatea este un răspuns la frustrare: conform acestei teorii, agresivitatea este
determinată de condițiile externe, atunci când individului îi sunt blocate căile de atingere a
unui anumit scop.
IV.
Surse de influențare a agresivității:
A. Surse care țin de individ: frustrarea; atacul sau provocarea directă; durerea fizică și morală;
căldura; aglomerația; alcoolul sau drogurile; materialele sexy și pornografice;
B. Surse din cadrul familiei: bătaia (între părinți sau dată de părinți copiilor) și incestul;
C. Surse ce țin de mass-media.
21
V.
Reducerea agresivității: vizionarea de materiale cu scene violente (cică nu e foarte OK);
consumarea tendinței agresive la nivel imaginar (teorie de-a lui Freud); angajarea în acțiuni
violente care nu au consecințe violente (lupte sau ceva de genu) sau cea mai utilizată
modalitate pedeapsa/recompensa.
VI.
Comportamentul PRO – SOCIAL
De-a lungul anilor acest tip de comportament a cunoscut mai multe definiri, cele mai
cunoscute fiind următoarele:
- este orientat spre ajutorarea, protejarea, sprijinirea, dezvoltarea celorlalte persoane,
fără așteptarea unei recompense externe;
- acțiunea care nu aduce beneficii decât celui care primește ajutor;
- acte intenționate care ar putea avea efecte pozitive asupra altora;
Pentru ca un comportament să fie considerat pro – social, acesta trebuie să îndeplinească
următoarele 3 condiții:
1. intenția de a ajuta alte persoane;
2. libertatea alegerii de a manifesta acel comportament;
3. nu se așteaptă recompense
Altruismul: este o subspecie a comportamentului pro – social, care trebuie înțeles ca fiind acel
comportament intenționat, realizat în afara obligațiilor profesionale și orientat spre susținerea,
conservarea și promovarea valorilor sociale.
Subiect nr. 12
Formarea Normelor Sociale
I.
Normele sociale reglează comportamentul social al oamenilor, prescriu modele comune de
percepere, gândire, simțire, acțiune, și imprimă regularitatea conduitelor sociale asupra
22
conduitelor membrilor, impunându-le o anumită uniformitate și convergență. Normele sociale
contribuie la structurarea sinelui și influențează identitatea individului.
De obicei, norma socială se suprapune comportamentelor frecvent întâlnite într-un grup
social.
II.
Apariția normelor sociale se consideră că ar fi putut fi generate de:
- Afinități specifice membrilor grupului;
- Influențe suferite de membrii grupului simultan, din partea mediului;
- Influența reciprocă a membrilor grupului.
III.
Principalele caracteristici ale normelor sociale sunt:
- Ghidrea comportamentului indivizilor în viața de zi cu zi;
- Diminuarea sau amputarea tendințelor deviante din societate;
- Acceptarea de cel puțin 2 indivizi;
- Generalitatea;
Totodată, normele sociale cunoscu următoarele 4 aspecte:
- Polaritatea: norma poate prescriptivă (este bine să), prospectivă (nu este bine să) și
bipolaritatea;
- Condiționalitatea: influențată de circumstanțe sau nu;
- Intensitatea: măsura în care individul subscrie la ea;
- Consensul: gradul în care este acceptată;
Pentru identificarea normelor sociale într-un grup sau societate, trebuie să urmărim:
- Regularitatea comportamentelor afișate de membrii grupului;
- Resimțirea obligației de a adera la consens a indivizilor și neliniște interioară a
acestora atunci când deviază;
IV.
Formarea normelor sociale
23
- Floyd: pentru a face parte dintr-un grup coeziv, indivizii fac concesii reciproce și își
temperează opiniile pentru a nu fi foarte diferiți de ceilalți;
- Moscovici: principalul factor care intervine în procesul de formare a normelor este
conflictul și mai ales negocierea acestuia. Astfel, pentru evitarea sau rezolvarea
conflictului, membrii grupului vor face concesii reciproce.
Exemplu. Experimentul lui Sherif: subiecții trebuiau să aprecieze (individual și în grup)
amplitudinea mișcării unui punct luminos într-o cameră obscură, unde nu își puteau lua
puncte de referință. S-a observat că atunci când sunt singuri indivizii își vor lua un punct de
referință personal, iar atunci când sunt în grup, fiecare individ va renunța la punctul ales în
detrimentul unui punct asupra căruia se va înțelege întregul grup. În a doua parte a
experimentului, subiecții au fost puși tot în grup dar obligați să evalueze separat mișcările
punctului luminos. S-a constatat că atunci când fac parte din grup, indivizii devin mai
rezervați (nu fac exagerări).
S-a constatat că influența grupului asupra individului apar indiferent dacă acesta este conștient
sau nu de ea. Totodată s-au mai realizat și alte experimente asemănătoare din care au rezultat
următoarele:
- Dacă la experiment participă o persoană de prestigiu, membrii grupului vor fi
influențați de către aceasta;
- Experiența individuală sau de grup influențează sensul de formare a normelor;
- Mărimea grupului, cu cât grupurile sunt mai numeroase, cu atât sunt mai rezistente la
influențare și față de inovare;
- Stabilirea unei norme colective este influențată de răspunsurile care au fost întărite +/-
(dacă subiecții au avut o anumită experiență, vor cădea mai greu la acord);
- Dacă membrii unui grup advers dă un răspuns asemănător, ținta preferă să își modifice
răspunsul doar pentru a nu asemăna cu membrii celuilalt grup;
V.
Efectele normării și interiorizării normelor sociale prin transmisie culturală: Jacobs și
Campbel, au luat un grup de 4 indivizi din care 1 era naiv. Au fost puși să aprecieze distanța
pe care o parcurge un punct luminos. Cei 3 complici exagerau distanța. După o serie de mai
multe încercări și subiectul naiv a preluat de la aceștia părerea. După aceasta, treptat au fost
24
schimbați mebrii complici, cu naivi până în clipa în care grupul era format în întregime din
naivi. S-a constatat că norma formată inițial s-a transmis către subiecții naivi.
Subiectul nr. 13
Obediența
I.
Obediența este o formă a influenței sociale care constă în modificarea comportamentului ca
urmare a presiunii explicite exercitate de o autoritate considerată legitimă. Reprezintă defapt
un comportament de supunere în fața autorității.
Diferența dintre obediență și conformare
- Conformare reglează relații între indivizi cu statut egal pe când obediența presupune
interacțiunea unor indivizi aflați pe poziții ierarhice diferite;
- Conformarea apare ca răspuns la solicitări tacite pe când obediența apare ca răspuns la
solicitări explicite și clare;
- Conformarea implică imitația iar obediența nu;
- Cei care se conformează nu consideră actul lor ca fiind impus pe când cei obedienți
consideră că le este impus, motiv pentru care renunță total la asumarea răspunderii
lăsând acest lucru pe seama superiorilor.
II.
Indivizii sunt obedienți deoarece se supun:
- Supremației bazete pe răsplată: dacă se supun vor fi răsplătiți;
- Supremația baztă pe constrângere: utilizarea pedepselor;
- Supremația împuternicirii: apare față de reprezentanții unei puteri sau instituții;
- Supremația expertului: față de un individ căruia îi sunt recunoscute meritele și
cunoștiințele într-un anumit domeniu.
III.
A. Experimentul lui Milgram: subiectul citește o listă de asociații de cuvinte, urmând ca
intervievatul să reproducă asociația respectivă alegând cel de-al doilea cuvânt dintr-o listă de
25
4 cuvinte. De fiecare dată când greșește reproducerea respectivului cuvânt, subiectul va aplica
șocuri electrice din ce în ce mai puternice. Dacă subiectul încearcă să se oprească, va fi
încurajat de cercetător să continue cu administrarea acestora de fiecare dată când se greșește.
Factorii care facilitează apariția obedienței:
- Prestigiul autorității;
- Prezența autorității;
- Competența autorității;
Factorii care inhibă apariția obedienței:
- Contactul vizual sau fizic cu ținta impulsurilor electrice;
- Contradicția dintre cercetători;
- Părăsirea încăperii de către cercetător;
B. Experimentul Standford – realizat de Zimbardo: subiecții au fost împărțiți în 2 grupe
deținuți și gardieni. Gardienii au început să îi maltrateze pe deținuți ca urmare a rolurilor pe
care le-au primit, luându-le foarte în serios.
IV.
Explicații ale apariției și menținerii obedienței:
- Socializarea: oamenii sunt învățați de mici să fie obedienți în fața anumitor entități, în
special persoanele care provin din clasele de jos ale societății;
- Norma politeții: unora le este jenă să conteste autoritatea;
- Teoria autopercepției: indivizii se implică mai repede în anumite activități mai ales
atunci când consideră că și alții ar face-o. Această situație se numește „stare agentică”
și presupune pierderea autonomiei personale pentru actele întreprinse. Milgram
consideră intrarea în această stare ca fiind cheia de boltă a obedienței. Ea este
menținută de facori precum: continuitatea acțiunii (pentru a demonstra că nu ai greșit
de la început, continui să faci acel lucru); negocierea consensului (dacă s-a căzut la un
acord tacite, nu se poate oprii deoarece aceasta ar presupune încălcarea acestuia);
anxietatea (frica de a înfrunta autoritatea din cazua necunoscutului).
26
Obediența poate fi indusă prin:
- Etapizarea gradelor: cerinețele vin pe parcurs nu dintr-o dată;
- Obișnuința de a se supune: prin supunerea zilnică individului îi scade capacitatea de a
fi critic și duce la diminuarea mustrărilor de conștiință.
Teoria reactanței: oamenii doresc să fie liberi și să se comporte așa cum doresc. Când
libertatea personală este în pericol, ea devine cu atât mai atrăgătoare pentru individ.
Intensitatea reactanței, va fi direct proporțională cu importanța actelor aflate în pericol.
Factorii care limitează efectele reactanței sunt: prezența unei persoane care duce la îndeplinire
o activitate similară celei puse în pericol sau amenințată cu represalii din partea unei
autorități.
Subiectul nr. 14
Conformarea
I.
Conformarea reprezintă acceptarea nesolicitată a influenței din partea grupului. Principalele 3
condiții care permit apariția conformării sunt:
1. existența unui singur răspuns corect;
2. grupul dispune de o normă bine definită pe care dorește să o impună;
3. individul nu are o normă personală bine definită pe care dorește să o impună;
Conformarea poate fi:
- Statică: atunci când comportamentul individului este similar cu cel al grupului;
- Dinamică: atunci când comportamentul individului suferă anumite schimbări pentru a
fi în tonalitate cu grupul;
II.
- Anticonformismul: se opune constant și mereu normelor grupului fiind totodată
dependent de grup;
27
- Independența: respinge norma de grup după o analiză critică a acesteia și își asumă
consecințele.
III.
Factori sociali care accentuează presiunea exercitată de către grup asupra indivizilor:
1. interesul membrilor față de conformismul celorlalți;
2. trăsăturile de personalitate specifice individului (persoanele dependente sunt mai
conformiste);
3. toleranța contextului cultural în care se desfășoară procesul conformării;
IV.
Paradigme explicative ale conformării:
A. Experimentul lu Solomon Asch: a luat un grup de 7 complici și un naiv, cărora le-a fost
arătată o linie care trebuia comparată cu un set de alte 3 evident diferite de cea singulară.
Complicii spuneau că are aceeași dimensiune pentru a vedea dacă naivul se ia după ei.
Experimentul s-a dovedit un succes în sensul că o mare parte dintre subiecții naivi au căzut de
acord cu complicii doar pentru a face parte din grup.
Răspunsurile date au fost influențate de următoarele 3 procese asemănătoare cu
conformismul:
- Complezența: furnizarea răspunsului dezirabil fără a crede în el; se manifestă doar
când subiectul poate fi observat;
- Identificarea: individul crede în răspunsurile date și își modelează rolul în acord cu
ele; totuși opiniile personale nu vor fi modificate;
- Interiorizarea: singura formă de conformare care presupune și acceptarea privată.
Distorsiuni apărute la conformiști:
- Distorsiunile percepției: subiecții se conformează total, devin convinși de
corectitudine estimărilor făcute de majoritate;
28
- Distrorsiunile judecății: subiecții încep să creadă că propriile opinii sunt greșite iar
cele ale grupului sunt corecte;
- Distorsiunile acțiunii: subiecții au încredere în propriile opinii dar nu vor să pară altfel
decât grupul.
B. Teoria comparării sociale: oamenii simt nevoia de a-și controla mediul înconjurător și
atunci se raportează permanent la ideile celorlalți.
Adoptarea normelor grupului se realizeză în următoarele 3 etape:
a. indivizii conștientizează apartenența la o anumită categorie;
b. dacă grupul este evaluat pozitiv vor fi identificate normele acestuia;
c. din moment ce grupul este evaluat pozitiv, individul se va comporta în asentiment cu
așteptările acestuia nu din vre-o teamă ci pentru a fi considerat în continuare membru al
acestuia.
V.
Mecanisme ale conformării:
1. Tipuri de influență care se produce în grup:
- influență normativă: individul se conformează din dorința de a obține gratificații sau pentru
a evita pedeapsa;
- influență informațională: subiectul consideră că informația primită de la sursă este corectă și
reală;
2. Bazele puterii (Raven și French):
- Putere de recompensare: recompensarea țintei de către sursă pentru efortul depus;
- Puterea de coerciție: ținta se conformează pentru a evita eventuale sancțiuni;
- Puterea legitimă: poate deriva din caracteristicile persoanei sau din transmiterea ei de la
cineva cître altcineva;
29
- Puterea de competență: sursa este recunoscută ca fiind competentă, motiv pentru care sursa i
se va supune.
Subiect nr. 15
Structura personalității în concepția lui Freud
I.
Freud consideră că la baza activității psihice se află energia psihică care diferă de energia
fizică doar din punct de vedere al formei. Energia psihică poate influența psihicul, de unde va
rezulta instinctul. Instinctul este reprezentarea mentală a unor stimuli de natură fiziologică.
Instinctul este baza care activează și direcționează personalitatea. Instinctele au rol
motivațional și scopul lor este acela de satisfacere a nevoilor, ducând astfel la reducere
tensiunii nervoase. Instinctele sunte de 2 feluri:
a. instinctele vieții: au ca scop supraviețuirea individului și a speciei prin satisfacerea unor
nevoi precum cea de hrană, sex, odihnă, etc.
b. instinctele morții: tendința agresivă, distructivă, care se deplasează de la propria persoană
spre obiecte sau alte persoane.
II.
Structura personalității:
- Conștientul: aspect limitat al personalității deoarece doar o mică parte a gândurilor,
sentimentelor sau senzațiilor apar în conștiință;
- Inconștientul: ce mai importantă parte a psihicului uman, ea cuprinzând instinctele,
dorințele care direcționează comportamentul uman. Este principala sursă
motivațională a vieții psihice;
- Preconștientul: este depozitul amintirilor, gândurilor și a imaginilor de care subiectul
nu este conștient pe moment, dar care pot fi aduse cu ușurință în conștiință.
Id-ul: este rezervorul tuturor instinctelor; conține energia psihică numită libido; are ca
obiectiv satisfacerea nevoilor fiziologice; operează pe baza principiului plăcerii; caută
satisfacerea imediată a instinctelor; este o instanță psihică primitivă și amorală;
30
Ego: se comportă în acord cu principiile realității, fiind stăpânul rațional al vieții
psihice; are rolul de a ajuta Id-ul să-și satisfacă necesitățile într-o manieră acceptată
social. Realizează o mediere între Id și realitate;
Super – ego: este orb, puternic și irațional. Are rolul de a inhiba tendințele instinctive
ale Id-ului. Este format dintr-un set inconcștient de credințe și reguli pe care individul
și le-a însușit în copilărie; este latura morală a personalității. Se formează în jurul
vârstei de 5 ani prin socializarea cu părinții, prin intermediul sancțiunilor, exemplelor
și a recompenselor. Mai târziu, individul se va autosancționa sau recompensa în baza
acestor reguli învățate.
Ego-ul are de luptat cu: Id-ul, realitatea și Super – ego-ul. Atunci când nu fce față apare
anxietatea care poate fi:
a. obiectivă: de lucruri palpabile, reale și raționale. Dispare odată cu stimulul care le-a
provocat;
b. nevrotică: își are cauza în copilărie, dintr-un conflict al nevoilor cu realitatea. Are un
caracter inconștient. Reprezintă terama de a fi pedepsit pentru satisfacerea unor nevoi;
c. morală: rezultă din tendințele Id-ului și cerințele Super – ego-ului.
III.
Mecanismele de apărare ale Ego –ului:
a. reprimarea (refularea): se elimină involuntar anumite conținuturi din conștiință; este
specifică tuturor comportamentelor de tip nevrotic;
b. formațiunea reacțională: în lupta cu un instinct, individul dezvolt opusul acestuia;
c. proiecția: atribuirea propriilor tendințe inacceptabile altora;
d. regresia: întoarcerea la un stadiu timpuriu al vieții psihice;
e. raționalizarea: reinterpretarea într-un mod mai rațional al unor anumite comportamente;
f. deplasarea: descărcarea nervilor asupra altcuiva decât cel care-i provoacă;
IV.
31
Fazele psihosexuale ale dezvoltării personalității: omul își dezvoltă o personalitate unică din
interacțiunea cu părinții în primii 5 ani de viață. Dacă nu reușește să își satisfacă un anumit
stadiu, va rămâne fixat într-un stadiu inferior, și odată cu asta și o anumită parte a energiei
psihice.
1. Stadiul oral (de la naștere până la 2 ani): principala sursă de satisfacție este gura; copilul
este total dependent de mamă; învață prin intermediul mamei dacă lumea e bună sau rea; a
doua fază a acestui stadiu este cea oral – agresivă, când copilului îi cresc dinții și începe să
muște.
Persoanele care au rămas fixate în acest stadiu, se caracterizează prin pesimism, ostilitate și
agresivitate.
2. Stadiul anal (de la 2 la 4 ani): este etapa în care are loc învățarea deprinderilor igienice;
satisfacția vine din eliminarea fecalelor, dar trebuie să înveșe să își amâne această plăcere.
Este o fază conflictuală, părinții prea severi putând genera unul din următoarele
comportamente: a. Copilul să defecheze în locuri și momente interzise. Dacă copilul rămâne
fixat în acestă fază, el va fi crud, cu tendințe distructive, va avea crize de nervi, etc; b.
reținerea de la defecare. Dacă copilul va rămâne fixat în această fază, el va fi zgârcit,
încăpățânat, rigid, etc.
3. Stadiul falic (4 – 5 ani): senzațiile agreabile se vor muta în zona erogenă, copilul fiind
curios de propriile organe cât și de organele celorlalți. Conflictul în această perioadă apare în
legătură cu dorința inconștientă față de părintele de sex opus. La băieți apare complexul Oedip
iar la fete apare complexul Elektra. Beieții au complexul castrării iar fetele invidia penisului.
Din teama de sa nu fi castrați, baieții își vor refula dorințele de castrare și se vor identifica tot
mai mult cu tatăl. Femeile nu își vor rezolva această problemă, motiv pentru care se consideră
că au un Super – ego mai slab.
Persoanele care au fixație în acest stadiu sunt: narcisiste, au tendința de a atrage sexul opus,
dificultăți în stabilirea relațiilor sexuale mature cu parteneri opuși, au o nevoie continuă de a
fi apreciați și recunoscuți.
4. Stadiul genital: începe la vârsta pubertății și este un stadiu mai puțin conflictual. Energia
sexuală este descărcată prin activități social acceptate, prcecum pracicarea unui sport, etc.
32
Subiect nr. 17
Structura personalității în viziunea lui Alfred Adler
I.
Adler consideră că sentimentele de inferioritate reprezintă un mobil de bază al
comportamentului uman, fiind specific tuturor oamenilor. Progresul ființei umane are la bază
tendința de a compensa o inferioritate reală sau imaginară. Experiența inferiorității nu este
genetic determinată ci este determinată de mediu, fiind acceași pentru toți copii: dependența și
neajutorarea în fața adulților. De sentimentele de inferioritate nu se poate scăpa, însă atunci
când ele nu pot fi compensate, apare un COMPLEX DE INFERIORITATE (definit ca:
incapacitatea de a-ți rezolva problemele de viață).
Sursele complexului de inferioritate sunt:
A. Inferioritatea organică: deficite pe plan fizic, astfel, un copil „slăbuț” poate deveni un
sportiv de performanță, prin încercările sale de a compensa.
B. Răsfățul: copilul răsfățat are sentimente sociale slab dezvoltate și este nerăbdător cu
ceilalți. Astfel, ajuns în societate, prin incapacitate sa de a face față unor sarcini și din
obișnuința de a primi totul pe tavă, riscă să devină complexat.
C. Neglijarea: copilul neglijat trăiește într-un mediu ostil, ceea ce duce la apariția
sentimentelor lipsei valorii personale, ostilitatea față de lume și sentimente de neâncredere.
Unii subiecți au tendința de a supracompensa complexul de inferioritate și să genereze
COMPLEXUL DE SUPERIORITATE (opinie supradimensionată despre propria persoană și
propriile realizări). Acesta poate avea următoarele 3 manifestări:
1. individul se simte superior dar nu se manifestă astfel în fața celorlalți;
2. manifestă tendința de a-și demonstra superioritatea și obține performanțe ridicate;
3. este lăudăros, egocentric, vanitos și are tendința de a-i denigra pe alții.
II.
În concepția lui Adler, evoluția personalității are ca scop ultim dobândirea superiorității.
33
Toate procesele și fenomenele psihice sunt explicate de Adler prin intermediul conceptului de
finalism, în sensul că evoluția ființei umane are un scop ultim. Aceste scopuri nu există ca
realități, ci doar în plan potențial.
Conceptul de finalism funcțional: Adler consideră că, comportamentul uman este dirijat de
ficțiuni.
Nevoia de superioritate: crește tensiunea psihică și nu o reduce! Astfel, ființa umană nu caută
liniștea și stabilitatea, ci mereu alte provocări pe care să le depășească. Această nevoie se
manifestă atât la nivelul indivizilor cât și la nivelul societății.
III.
Conceptul de stil de viață: reprezintă un pattern unic de comportamente, sentimente, atitudini,
dezvoltat de fiecare individ în urma interacțiunilor sociale și care se cristalizeză la vârsta de 4
– 5 ani, fiind dificil de modificat mai târziu. Prin intermediul stilului de viață, indivizii
încearcă să atingă scopul ultim și final, adică perfecțiunea și superioritatea. Stilul de viață
depinde de ordinea nașterii și de relația părinte – copil. În lucrările sale, Adler utilizează
diverși termeni pentru stilul de viață: personalitate, individualitate sau self.
Adler postulează că selful este creat de individ însuși, nefiind doar victima experiențelor pe
care le-a trăit. Astfel, experiențele timpurii nu sunt importante prin ele însele, ci prin
atitudinea individului față de ele. Nici ereditatea nici mediul nu determină structura
personalității (selfului), ci modul în care individul interpretează experiențele respective.
Deci, putem spune că stilul de viață nu este determinant, ci creat de individ, odată creat el
rămănând constant și constituie baza caracterului care definește atitudinile și
comportamentele subiectului
Adler, consideră că există 3 mari categorii de probleme pe care individul trebuie să le rezolve
în viață:
- Comportamentul față de ceilalți;
- Problemele ocupaționale;
- Problemele legate de dragoste;
În rezolvarea acestor probleme, există 4 stiluri de viață bazale, fiecare dintre noi adoptând
unul anume:
34
1. Stilul dominant (interese sociale reduse): se comportă fără să țină cont de ceilalți; cei mai
accentuați devin sadici, delicvenți sau tirani. Cei mai puțin accentuați pot deveni alcoolici,
suicidari sau toxicomani, considerând că lovindu-se pe sine, le fac rău celorlalți.
2. Stilul achizitiv: este cel mai răspândit, acești oameni așteptând să obțină ceva de la ceilalți,
în felul acesta devenind dependenți.
3. Stilul evitant: nu are încercări de a face față sau de a lupta cu problemele vieții, evitând
problemele, evită practic să fie învinși.
Aceste 3 tipuri nu sunt pregătite să facă față cerințelor vieții, fiind incapabili să coopereze cu
ceilalți, deoarece le lipsește interesele sociale.
4. Stilul socialmente util: este capabil să coopereze cu ceilalți și să se raporteze și la nevoile
altora nu doar la ale lor. Aceștia fac față cu bine problemelor din viață.
IV.
Interesele sociale: ființele umane sunt influențate într-o mai mare măsură de forțele sociale
decât de factorii biologici. Cu toate acestea, potențialul care stă la baza intereselor sociale este
înăscut, iar măsura în care acest potențial este actualizat, depinde de natura experiențelor
sociale timpurii. Nimeni nu se poate sustrage influențelor sociale. Din cele mai vechi timpuri
oamenii s-au asociat în comunități de diverse forme, care sunt indispensabile supraviețuirii și
protecției. Din acest motiv este important ca oamenii să coopereze, cooperarea fiind ceea ce
Adler numea interes social. Încă de mic, omul are nevoie de ajutor pentru a supraviețui,
urmând ca mai apoi când „iese în lume” să fie în aceeași situație. Astfel pentru a supraviețui,
omul trebuie să dezvolte aceste interese sociale. Mama, prin comportamentul ei poate pune
bazele dezvoltării intereselor sociale sau le poate inhiba. Ea îl poate învăța pe copil
cooperarea, camaraderia și curajul sau suspiciunea și ostilitatea. Persoanele fără interese
sociale devin criminali, nevrotici sau despoți.
V.
Influența ordinii nașterii în formarea personalității:
A. Primul născut: este avantajat deoarece părinții se confruntă cu ceva nou, ei fiind foarte
entuziaști și atenți cu el. Această atenție începe să se diminueze atunci când apare cel de-al
doilea copil, constituind pentru primul un șoc, el nemaifiind în centrul atenției părinților. Cu
35
toate că e o luptă pierdută, acesta va lupta oricum pentru supremație. În acestă etapă, el poate
dezvolta tulburări de comportament, comportamente destructive față de obiecte sau persoane,
poate deveni încăpățânat, poate refuza hrana sau odihna. Prin reacția lor (cel mai adesea
punitivă), părinții îi „confirmă” defapt ceea ce credea de la început și poate ajunge să își
deteste fratele. Primul născut este adesea orientat spre trecut, fiind nostalgic și pesimist cu
privire la viitor. Își exercită adesea puterea asupra fraților mai mici, fiind interesat de
menținerea ordinii și autorității. Va fi un bun organizator și un bun promoter al unei atitudini
conservatoare. Va trăi sentimente de ostilitate și insecuritate față de ceilalți.
B. Al doilea născut: nu va resimți că a pierdut poziția unică asemeni primului copil în primul
rând deoarece părinții nu îi mai acordă atâta atenție el nemaifiind o „noutate”. Al doilea
născut nu mai este singur, el are modelul fratelui mai mare cu care încearcă să se identifice și
încearcă să concureze. Competiția cu fratele mai mare îl stimulează adesea, ducând la o
dezvoltare psihică mai rapidă. Are o viziunea mia optimistă asupra viitorului și este
competitiv și ambițios.
C. Copilul cel mai mic: nu va trăi niciodată șocul detronării, el fiind jucăria familiei. Are
dorința de a-și depăși frații și adesea obține performanțe în anumite domenii. Dacă este prea
răsfățat riscă să aibe un șoc atunci când va ieși în societate și va manifesta sentimentele de
dependență ca și în copilărie.
D. Copilul unic: nu-și pierde nicodată supremația și puterea. Continuă să fie în centrul
atenției, și se va maturiza repede fiind în prezența adulților foarte mult. Va trăi un șoc atunci
când va ieși în lume și va vedea că nu mai este în centrul atenției. Nu a învățat nici să împartă
și nici să lupte pentru supremație. Dacă nu va avea calități care să-l ajute în societate,
subiectul va fi profund dezamăgit.
Viziunea lui Adler este ceva mai optimistă decât cea a lui Freud, considerând că omul este în
măsură să-și construiască propriul destin.
36
Subiect nr. 18
Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile (anxioși, obsesionali, paranoici)
I.
Anxioșii: își fac mult prea multe giji și nejustificate, pentru sine și pentru ceilalți; există
tensiune fizică adesea excesivă; există o permanentă atenție la riscuri.
Aspecte + : nu vor fi luați niciodată prin surprindere;
Recomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Le inspiri încredere: trebuie să le dai de înțeles că ai mereu controlul asupra situației și
lumii înconjurătoare;
- Le ajuți să relativizeze: le faci să înțeleagă în cazul evenimentelor minore, pentru care
se stresează, că nu are nici o importanță dacă se întâmplă acel lucru, că nu este un
capăt de drum sau o intrare fără ieșire;
- Practici un umor binevoitor;
Nerecomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Ne lăsăm subjugați: nu te lași implicat în necontenita lor politică de prevenire a
riscurilor chiar și atunci când este absurd ca ceva să se întâmple;
- Le luați prin surprindere: mereu trebuiesc pregătite dinainte dacă are loc un eveniment
sau vre-o schimbare în programul normal, iar acest lucru se face încetul cu încetul;
- Le împărtășești propriile neliniști;
II.
Obsesionalul: sunt oreintate spre perfecționism fiind foarte atenți la detalii, proceduri etc.
adesea în detrimentul rezultatului final; sunt obstinați, fiind încăpățânați ca lucrurile să se
desfășoare așa cum vor ei; sunt rezervați în relațiile cu ceilalți fiindu-le greu să își manifeste
emoțiile și sentimentele; sunt nehotărâți, fiindu-le greu să ia decizii din frică să nu comită vre-
o greșeală; dau dovadă de rigoare morală, fiind extrem de conștincioși.
Recomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Le arăți că respecți simțul ordinii și al rigorii;
- Le respecți nevoia de a prevedea și de a organiza totul;
- Trebuiesc criticați precis și motivat;
37
- Le arăți că se pot baza pe tine;
- Le faci să descopere bucuriile destinderii;
Nerecomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Le ironizezi pe tema maniilor lor;
- Vă lăsați prea angtrenați în sistemul lor;
- Le copleșești cu prea multă afecțiune, recunoștință sau daruri;
III.
Paranoicul: îi suspectează pe ceilalți că ar fi rău intenționați; sunt mereu atenți la ceea ce se
petrece în jur, neavând încredere în ceilalți; caută dovezi în sprijinul banuielilor sale; este
mereu preocupat de propriile drepturi și se simt foarte ușor ofensați;
Aspecte + : în unele meserii precum cele de polițist sau judecător; își apără cu patimă
drepturile; când se confruntă cu adversari vicleni sau primejdioși.
Recomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Vă exprimați limpede și direct motivele și intențiile;
- Respecți convențiile cu scrupulozitate;
- Menții un contact regulat cu ei;
- Faceți referiri la legi și regulamente;
Nerecomandat atunci când interacționăm cu ei este să:
- Renunți la a lămuri neânțelegerile;
- Le ataci imaginea pe care o au despre sine;
- Îi bârfiți;
- Discutați politică;
- Deveniți și voi paranoici.
Subiect nr. XXX
Structura personalității în concepția lui Carl Gustav Jung
I.
38
Jung nu este de acord cu Freud în ceea ce privește natura libido-ului, el considerând că libido-
ul nu este o energie strict sexuală ci una vitală nediferențiată. Jung utilizează termenul de
libido în două sensuri: 1. Energie vitală difuză și 2. Energie psihică (această energie
alimentează activitatea psihică fiind posibile activități precum percepția, gândirea, etc.).
Cantitatea de energie psihică dedicată unei activități este numită valoare.
Opusul energiei psihice este energia fizică, care se poate transforma în energie psihică dar și
invers.
Jung consideră că energia psihică funcționează datorită următoarelor 3 principii:
1. Principiul contrariilor: fiecare stare afectivă, gând sau dorință are și opusul său. Acest
principiu este considerat a fi forța motrică a comportamentului. Cu cât diferența dintre două
aspecte ale vieții psihice este mai mare, cu atât mai mare este energia degajată.
2. Principiul echivalenței: energia psihică nu se pierde ci se transformă sau deplasează de la o
zonă psihică la alta. Energia psihică utilizată în stare de veghe pentru activități conștiente este
dirijată spre activități de vis atunci când subiectul doarme. Termenul de echivalență se referă
la faptul că noul domeniu spre care se va deplasa energia respectivă este echivalent ca
importanță pentru subiect; daca lucrurile nu stau astfel, energia rămasă se va deplasa spre
activități de natură inconștientă
3.Principiul entropiei: pe plan psihic se manifestă o tendință de echilibrare în plan psihic;
astfel, dacă două dorințe sau credințe diferă mult sub aspectul valorii sau intensității, va exista
o anumită cantitate de energie care va migra din zona mai puternică înspre aceea mai slabă.
Prin cele trei principii, energia psihică asigură dinamismul personalității umane.
II.
Sistemul personalității: Jung consideră că personalitatea este alcătuită din mai multe
subsisteme separate, care nu interacționează unele cu altele. Acestea sunt:
A. Ego-ul: este partea conștientă a psihicului, responsabil de procese precum percepția,
gândirea, sentimentele, etc. Este responsabil de procesele desfășurate în stare de veghe. Are o
funcție selectivă, el admițând la nivelul conștientului doar o parte din stimulii cu care se
răsfrâng asupra individului.
39
Jung consideră că energia psihică (libido-ul) poate fi îndreptată spre exterior sau spre interior,
în funcție de aceasta rezultând tipul extravert sau introvert. Fiecare om are ambele atitudini
însă una este dominantă. Atitudinea non-dominantă nu dispare ci rămâne în inconștientul
personal, de une poate influența comportamentul.
Funcțiie psihice (modalități prin care subiectul se raportează la lumea externă și la cea
internă):
a. Funcția rațională: este alcătuită din gândire și sentiment. Prin intermediul acestei funcții,
subiectul evaluează realitatea. Gândirea și sentimentul sunt opuse. Sentimentele evaluează
experiențele în termeni plăcut – neplăcut, în timp ce gândirea evaluează experiența în termeni
adevărat sau fals.
b. Funcția irațională: este alcătuită din sensibilitatea și intuiția. Această funcție nu evaluează
experiențele ci doar stă la baza trăirii lor.
Tipurile psihologice:
1. Extravert gânditor: are un sistem de reguli rigide, își reprimă sentimentele și emoțiile,
este obiectiv și dogmatic în gânduri și opinii.
2. Extravert sentimental: își reprimă logica și se implică sentimental. Este sensibil la
expectațiile celorlalți.
3. Extravert sensibil: este centrat pe distracție și fericire. Caută experiențe și senzații. Este
adaptabil la persoane și situații noi.
4. Extravert intuitiv: abilitatea de a profita de pe urma situațiilor. Este atras de idei noi și
creativ. Este bun politician sau afacerist.
5. Introvert gânditor: este rece și incapabil să comunice cu ceilalți. Nu are respect sau
considerație față de ceilalți.
6. Introvert sentimental: își reprimă gândirea. Pare inaccesibil celorlalți.
7. Introvert sensibil: este sensibil la frumos, privind lumea cu seninătate și amuzament. Este
închis în sine și irațional.
8. Introvert intuitiv: contact redus cu realitatea din cauza concentării prea mari pe aspecte
legate de intuiție. Este visător și vizionar.
40
Tipurile pure sunt rare, Jung considerând că în determinarea comportamentului uman, nivelul
conștient este mult mai puțin determinant decât cel inconștient.
B. Inconștientul personal: un nivel mai superficial al inconștientului; cuprinde conținuturi care
au existat în conștiință dar au fost uitate sau reprimate din cauza caracterului lor neimportant
sau stresant. Există o permanentă circulație între Ego și Inconștientul Personal; experiențele
aflate în inconștientul personal sunt grupate în ceea ce Jung numea complexe.
Un complex este o structură alcătuită din emoții, amintiri, dorințe, centrate în jurul unei teme
majore. Complexul este cel care dirijează comportamentul subiectului. Odată format, acesta
nu se mai află sub controlul conștient. Subiectul care posedă un complex nu este conștient de
influența acestuia asupra sa, chiar dacă ceilalți sesizează acest lucru. Complexele își au
originea în copilărie, în experiențele ancestrale sau cele adulte.
C. Inconștientul colectiv (transpersonal): nivelul cel mai profund și greu de accesat al
psihicului uman. Ține de experiențele acumulate de specia umană, și este depozitul
experiențelor ancestrale, care sunt moștenite în mod indirect sub formă latentă. Pentru ca o
anumită predispoziție să devină realitate, este nevoie de o experiență care să o „trezească”.
III.
Arhetipurile: imagini sau simboluri nestructurate, ele fiind doar predispoziții care au nevoie
de experiență pentru a se defini și structura. Se manifestă în visele și fantasmele oamenilor.
Există anumite arhetipuri care sunt mai bine structurate și influențează viața psihică într-un
mod mai sistematic. Ele sunt:
a. Persona: aspectul social pe care îl afișează subiectul în încercarea de a părea altceva decât
este. Este necesar deoarece omul se confruntă cu diverse roluri sociale zilnic.
b. Anima – Animus: caracterul bisexual al psihicului uman. Fiecare individ dețin caracteristici
atitudinale și comportamentale ale sexului opus.
c. Umbra: arhetipul cu rădăcini profunde asupra psihicului uman. Cuprinde instinctele
animalice de bază. De el ține tot ceea ce societatea consideră că este imporal și rău. Aceste
aspecte trebuiesc controlate pentru o viață socială normală. Impulsurile primitive trebuiesc
reprimate, depășite sau trebuie luptat împotriva lor, altfel omul va fi penalizat. Umbra nu are
doar o parte negativă, în ea aflându-se și sursa vitalității, spontaneietății și creativității umane.
41
Dacă tendințele umbrei sunt total reprimate, individul va fi unul cenușiu, comun. Ego-ul
trebuie să reprime instinctele negative și să le utilizeze pe cele creative și importante.
d. Self-ul: este aspectul de unitate, totalitate și integralitate a personalității. Este punctul de
echilibru între diversele aspecte polare de natură conștientă și inconștientă și un obiect spre
care tinde ființa umană dar care este de neatins. Este forța motivațională care împinge
personalitatea spre progres, dar care nu iese la ivelă până când celelalte sisteme ale psihicului
nu s-au dezvoltat.
IV.
Dezvoltarea personalității: Jung crede că aceasta este orientată spre viitor. Sistemul psihic
este atât teologic (orientat spre viitor) cât și cauzal (determinat de trecut). Există 2 principii
care stau la baza evoluției personalității progresia și regresia (libido-ul se retrage din fața
stimulilor externi și se orientează spre zonele inconștiente ale psihicului. Regresia nu
înseamnă stoparea progresului, ci poate ajuta deoarece presupune afundarea în experiențele
inconștiente personale sau colective).
Un alt principiu dezvoltat de Jung este sincronicitatea, care se referă la evenimente care se
petrec simultan, principiu prin care poate fi explicată clarviziunea.
Jung crede că evoluția personalității nu se oprește niciodată, primi ani de viață nefiind
hotărâtori pentru personalitate. Ego-ul se formează atunci când copilul poate să facă distincția
dintre sine și ceilalți iar conștientul se formează când subiectul poate spune EU. Între 35 și 40
de ani au loc schimbări masive deoarece se presupune că până la acea vârstă omul și-a
rezolvat problemele și energia folosită până atunci rămâne fără obiect. Din acest motiv, în a
doua parte a vieții atitudinea trebuie să se restructureze de la extraversie la introversie iar
omul trebuie să se ocupe de probleme filozofice, intelectuale, etc.
Persoanele care reușesc să-și creeze un echilibru între aspectele conștiente și cele inconștiente
ating sănătatea mintală pe care Jung o numea individuare.
V.
Interacțiunea dintre diversele instanțe ale personalității, se realizează prin intermediul:
a. opoziția: se află peste tot în psihic și este sursa energiei psihice.
42
b. unitatea: echilibrul opozițiilor care se structurează într-un tot unitar, numit SELF!
c. compensarea: o anumită structură psihică poate acționa pentru a contrabalansa slăbiciunile
altei structuri psihice.
Pentru Jung, scopul suprem este individuarea sau auto-realizarea. Fiecare este unic în felul
său până la prima jumătate a vieții, după care se formează personalitatea universală.
Terapia lui Jung se realizează prin:
a. tehnica asociaţiei verbale: se administreayă un cuvânt iar subiectul trebuie să răspundă cu
primul cuvânt care-i vine în minte. Este folosită pentru depistarea complexelor.
b. analiza simptomelor: se realizează prin tehnica asociaíei libere pornind de la simptome.
c. analiza viselor: are două funcții: de perspectivă (pregătesc individul pentru a face față unor
experiențe viitor) și compensatorie (ajută la realizarea unui echilibru între structurile psihice
aflate în opoziție).
Tipurile de personalitate în concepția lui Myers Briggs
1. Extraversiune (E)/Introversiune (I)
Se referă la modul cum preferăm să interacționăm cu lumea și direcția în care ne canalizăm
energiile. Activitatea din lumea pe care o preferăm ne sporește energiile pe când cealaltă lume
este mai obositoare. Cei care preferă lumea exterioară sunt extravertiți iar cei care preferă
lumea interioară sunt introvertiți.
Extravertiții își concentrează atenția și energia asupra lumii din exteriorul lor. Ei caută să
interacționeze cu alte persoane și le face plăcere prezența celorlalți. Își exprimă în mod direct
sentiumentele și atunci când le sunt adresate întrebări, încep să gândească cu voce trae.
Extravertiții nu manifestă stânjeneală în discutarea problemelor intime fiind exact opusul
introvertiților. Totodată aceștia tin să fie mai populari decât introvertiții.
Introvertiții își canalizează atenția asupra lumii din interiorul lor, plăcându-le să își petreacă
timpul singuri și au nevoie de timp pentru a-și încărca bateriile. Introvertiții încearcă să
înțeleagă lumea înainte de a o percepe în mod direct
Extravertiți Introvertiți
Îi stimulează prezența celorlalți; le place să Îi stimulează singurătatea; evită concentrarea
43
fie în centrul atenției; acționează înainte de a
gândi; gândesc cu glas tare; sunt ușor de citit
și cunoscut; vorbesc mai mult decât ascultă;
le place ritmul rapid; preferă largimea în
detrimentul profunzimii.
atenție asupra lor; gândesc înainte de a
acționa; sunt rezervați și discreți; ascultă mai
mult decât vorbesc; își păstrează entuziasmul
pentru ei; preferă profunzimea.
2. Senzație(S)/Intuiție(I)
Se refră la tipul de informație pe care indivizii le remarcă cu predilecție, ce este/ce poate fi.
Senzorialii sunt cei care se concentrează asupra celor care pot fi văzute, auzite, pipăite,
mirosite sau gustate. Ei se încred în ceea ce poate fi măsurat și dovedit și se concentrează
asupra realului și concretului. Se încred în cele 5 simțuri, așteptând ca acestea să le ofere
informații despre lume. Sunt pricepuți la observarea și amintirea unor detalii. Senzorialilor le
plac detaliile și văd clar ce au în fața ochilor. Se știu bucura cu adevărat de clipa prezentă.
Intuitivii sunt foarte puțin interesați de detalii și amănunte, căutând să descopere doar tiparele
esențial, imaginea de ansamblu. Un senzorial și un intuitiv pot vede aceeași situație în moduri
total diferite. Preferă să se bazeze pe simțul direcției decât pe hartă, preferă să înțeleagă
funcționarea unui aparat fără a citi în prealabil instrucțiunile de utilizare.
Senzoriali Intuitivi
Se încred în ceea ce este sigur și corect; le
plac ideile noi dacă au aplicații practice;
apreciază realismul; utilizează tehnicile
deprinse; oferă descrieri detaliate; sunt
orientați spre prezent.
Se încred în inspirație și în deducție; le plac
ideile noi doar de dragul noutății; apreciază
imaginația și inovația; le place să învețe noi
tehnici; sunt generali în explicații; prezintă
informațiile în salturi într-o manieră haotică;
sunt orientați spre viitor.
3. Gândire(G)/Sentiment(S)
Se referă la felul în care luăm decizii și ajungem la concluzii.
Gânditorii preferă deciziile care au sens rațional. Ei au capacitatea de a fi obiectivi și analitici
în activitățile pe care le desfășoară. Iau decizii după ce analizează faptele și datele existente,
chiar dacă presupune luarea unor decizii neplăcute.
44
Afectivii iau decizii ce se bazează pe cât de mult le pasă de respectivele fapte sau pe ce anume
simt că este corect. Se folosesc de capacitatea lor de compasiune și empatie.
Trebuie precizat faptul că toți oamenii folosesc ambele modalități de abordare a problemelor,
doar că una dintre acestea este predominantă. Totodată,din cauza așteptărilor pe care
societatea le are de la indivizi, aceștia pot ajunge să ia decizii în baza gândirii chiar dacă simt
că ar trebui să se implice mai mult sentimental, și vice – versa.
Cel mai adesea gândirea este considerată a fi o modalitate rațională de a lua deciziile, ceea ce
este fals, deoarece atât gândirea cât și sentimentul sunt metode raționale de abordare a
diferitelor situații, doar că utilizează criterii diferite.
Când apare o ciocnire înre un gânditor și un afectiv, afectivul pleacă jignit iar gînditorul nu
înțelege ce se întâmplă.
Gânditori Afectivi
Analizează obiectiv faptele; apreciază
rațiunea, justiția și dreptatea; văd defectele și
le crtică; pot fi considerați lipsiți de suflet și
sentimente; sunt motivați de dorința de
reușita.
Judecă efectele acțiunilor asupra altora,
apreciază empatia și armonia; doresc să fie
plăcuți de alții; pot fi considerați iraționali și
slabi; consideră sentimentele a fi realiste; sunt
motivați de dorința de a fi apreciați.
4. Judecată(J)/Percepție(P)
Se referă la preferința de a trăi într-un mediu mai organizat sau într-unul mai spontan.
Judicativi trăiesc într-un mdeiu organizat și sunt fericiți atunci când viețile lor sunt structurate,
iar problemele sunt rezolvate. Le place să ia decizii, să regleze viața și să controleze mediul
înconjurător. Sunt încordați pe timpul desfășurării unor activități așteptând deznodământul.
Preferă lumea planificată și ordonată. Văd lumea în alb și negru.
Perceptivi preferă o viață mai spontană fiind fericiți când viețile lor sunt felxibile. Rămân
deschiși față de orice posibilități, căutând să înțeleagă viața nu să o controleze. Nu le place să
ia decizii și amână pe cât posibil acel moment. Preferă ca lumea să fiem flexibilă, acceptând
cu bucurie orice oportunitate venită. Se simt constrânși într-un cadru organizațional, preferând
lucrurile anarhice. Lasă lucrurile neterminate și deciziile neluate.
45
În viața cotidiană, toți oamenii folosesc atât judecata cât și percepția, fiind recomandată
găsirea unui echilibru pentru că altfel judecativi riscă să fie mult prea riguroși, stricți sau
inflexibili iar perceptivi riscă să fie mult prea dezorganizați pentru a face față sarcinilor
zilnice.
În lumea profesională aceste două stiluri pot creea conflicte, mai ales atunci când judecativi și
perceptivi ajung să colaboreze.
Un bun indicator al simțului predominant este masa de lucru, judecativi având o masă
ordonată iar perceptivi una dezordonată.
Judicativi Perceptivi
Sunt fericiți după luarea deciziilor; întâi
munca apoi distracția; stabilesc obiective;
preferă să știe ce-i așteaptă; sunt orientați
spre scop și produs; satisfacția rezultă din
terminarea proiectelor; privesc termenele
finale cu seriozitate.
Sunt fericiți când își lasă oportunitățile
deschise; preferă distracția și apoi munca; își
schimbă obiectivele în funcție de situație; le
plac situațiile noi; privesc termenele finale ca
fiind elastice.
46