Studiul 3 pentru 20 ianuarie 2018

T.M. „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţatnespus de mult şi I-a dat Numele care este

mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus

Hristos este Domnul.”(Filipeni 2:9-11)

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.” (Matei 6:24)

Isus, Creatorul și Răscumpărătorul nostru, ne cere să alegem între două stiluri de viață: slujindu-I lui Dumnezeu sau slujind bogățiilor (Mamona).

Pentru a putea lua o decizie corectă, trebuie să cunoaștem bine pe cei doi potențiali stăpâni și consecințele slujirii oricăruia dintre ei.

„Pentru că prin El au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri şi pe pământ, cele văzute şi cele nevăzute: fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El şipentru El” (Coloseni 1:16)

Întreaga Deitate a fost implicată la creațiune (Geneza 1:1; Isaia 45:11-12; Ioan 1:3), Isus fiind inițiatorul principal.

El a creat toate bogățiile pământului pentru ca umanitatea să se poată bucura de ele (Geneza 1:28-29; 2:8-13), chiar și după păcat (Deuteronomul 26:15).

Totuși, omul a pervertit lucrurile naturale –care nu erau rele în ele însele – folosindu-le pentru rău în loc să o facă spre lauda lui Dumnezeu (Eclesiastul 7:29; 1 Cronici 29:14).

DUMNEZEU ÎNTRUPAT„Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică.” (Ioan 3:16)

Dragostea lui Dumnezeu ne-a fost arătată prin faptul că El Însuși (în Persoana Fiului, Isus) a unit natura Sa divină cu cea umană.

S-a născut ca un copil. A crescut ca și oricare altă persoană. Ne-a descoperit, prin exemplul și învățăturile Sale, adevăratul caracter al Tatălui nostru ceresc.

Dumnezeu a făcut tot posibilul ca să înțelegem preocuparea și dragostea Sa pentru noi.

Totuși, ne-a lăsat libertatea de a alege dacă dorim să fim împreună cu El sau , asemenea tânărului bogat (Mat. 19:16-22), să permitem ca dragostea pentru lucrurile materiale să ne despartă de Dumnezeu.

„spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:6-7)

Luând ceea ce nu îi aparținea (fructul arborelui binelui și răului), umanitatea s-a pricopsit cu o datorie pe care nu o va putea plăti niciodată (Psalmi 49:7-8).

De blestemul legii (Gal. 3:13). De puterea întunericului (Col. 1:13). De mânia viitoare (1 Tes. 1:10). De Satana (Evr. 2:14). De frica morții (Evr. 2:14). De felul deșert de viețuire (1 Petru 1:18). De păcatele noastre (Apoc. 1:5).

Isus ne-a răscumpărat de această datorie plătind complet prețul la cruce (Ioan 19:30) De ce altceva ne-a eliberat?

„spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după

bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:6-7)

Murind pe cruce, misiunea lui Isus era împlinită și datoria noastră plătită în totalitate. Odată încheiată dreptatea divină, El î și îndreaptă atenția asupra răspunsului nostru la sacrificiul Său.

„Nu poate exista înălțare de sine sau pretenție înfumurată de libertate față de păcat la aceia care merg în umbra crucii Calvarului. Ei simt că păcatul lor a fost acela care a provocat agonia ce a frânt inima Fiului lui Dumnezeu, iar acest gând îi va duce la umilire de sine. Aceia care trăiesc mai aproape de Isus își dau seama mai clar de slăbiciunea și de păcătoșenia omenească și singura lor nădejde este în meritele unui Mântuitor răstignit și înviat.”

E.G.W. (Tragedia veacurilor, pag. 471)

„Dumnezeu nu este un om” (Num. 23:19). Natura Sa și gândurile Sale sunt de neînțeles pentru noi (Isa. 55:9). El este Creatorul, noi suntem creaturile Sale (Ps. 100:3). Deasemenea, este un „Dumnezeu gelos” (Deut. 4:24), care nu tolerează competiția.

El ne cere: „Fiule, dă-mi inima ta, şi să găsească plăcere ochii tăi în căile Mele” (Proverbe 23:26) și nu dorește o inimă împărțită, sau o bucățică din ea. Dorește un răspuns din dragoste și o predare completă. Nu se conformează cu mai puțin. De ce?

Pentru că Cel care ne-a creat și susține viața noastră și viața fiecărei ființe create, dorește ce este mai bun pentru noi. Și nu vom găsi nimic mai bun decât să trăim în slujba Lui.

Ținând cont de faptul că nu suntem stăpâni nici măcar pe noi înșine (1 Cor. 6:20), ce putem face pentru a ne feri să dăm lucrurilor materiale ale lui Dumnezeu afecțiunea

pe care numai Dumnezeu ar trebui să o primească?

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni; pentru că, sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt, sau se va alipi de unul şiva dispreţui pe celălalt. Nu puteţisluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

(Matei 6:24)

Înainte de a-ți pune inima la posesiuni, ar trebui să te întrebi: sunt într-adevăr stăpânul a ceea ce posed?

„Iată, ale Domnului,

Dumnezeului tău, sunt cerurile

şi cerurile cerurilor,

pămîntul şi tot ce cuprinde el.”(Deut. 10:14)

„Căci ale Mele sunt

toate dobitoacele pădurilor,

toate fiarele munților cu miile lor.”

(Ps. 50:10)

„Iată, toate sufletele sunt ale

Mele; ca su-fletul tatălui,

aşa şi su-fletul fiului

este al Meu”(Ez. 18:4)

„Al Meu este argintul

şi al Meu este aurul“, zice Domnul

oştirilor.”(Hagai 2:8)

„Predându-ne pe noi înşine lui Dumnezeu,trebuie neapărat să lepădăm tot ceea ce ne-ardespărţi de El. Mântuitorul spune: „Tot aşa,oricine dintre voi care nu se leapădă de tot ceare, nu poate fi ucenicul Meu" (Luca 14, 33).Trebuie să depărtăm de la noi tot ceea ce ne-ardespărţi inima de Dumnezeu. Mamona este încăidolul multora. Iubirea de bani, dorinţa deîmbogăţire constituie lanţul de aur care-i leagăde Satana. Renumele şi onorurile lumeşti suntidolii la care se închină alţii. O viaţă egoistă şicomodă şi fuga de răspundere sunt idolii altora.Dar aceste lanţuri ale robiei trebuiesc rupte. Noinu putem fi jumătate ai lui Dumnezeu şi jumătateai lumii. Nu putem fi copii ai lui Dumnezeu, dacănu suntem cu totul ai Lui.”

E.G.W. (Calea către Hristos, pag. 44)