STUDIEREA ŞI APROFUNDAREA DIVERSELOR ASPECTE ŞI PROBLEME

LA IMNUL „Deşteaptă-te, române!” Lecţii recapitulative pentru elevii din clasa a VIII-a

Prof. IOAN HAPCA

 Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură.

(Romani 12:7)

DESPRE POET ŞI POEZIE • Andrei Mureşanu (1816 - 1863), poet şi publicist ardelean,

aparţinând generaţiei de la 1848, a fost cunoscut mai ales prin poezia „Un răsunet”, publicată în nr.25 din 21 iunie 1848 al revistei „ Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, alături de prima parte a Proclamaţiei de la Islaz, act fundamental al Revoluţiei din Ţara Romanească.

• Această creaţie este un răspuns, o replică sau un ecou, adică „un răsunet” la poezia „Către români”, (Deşteptarea României) a lui Vasile Alecsandri, publicată anterior (cu patru numere înainte) în aceeaşi revistă braşoveană, ulterior titlul ei fiind schimbat în „Deşteaptă-te, române”.

• Poezia a fost pusă pe muzică de Anton Pann (după alte păreri, de un ucenic al acestuia sau de poet însuşi) şi a fost adoptată ca imn al revoluţionarilor români de la 1848, a răsunat în 1918 pe Câmpia Libertăţii de la Alba-Iulia, iar după Revoluţia din Decembrie 1989 a devenit imnul naţional al României.

Titlul şi mesajul imnului • Titlul este constituit din verbul a se deştepta la imperativ,

urmat de substantivul român în cazul vocativ, cu valoare de sinecdocă, deoarece prin român poetul înţelege întreaga naţiune.

• El este reluat cu formă identică şi în primul vers al poeziei, exprimând mesajul şi ideea centrală a acesteia – îndemnul la deşteptare naţională, la luptă împotriva tiraniei, pentru libertate socială, pentru unitate şi independenţă naţională. Poetul susţine deci trezirea şi smulgerea din robie a poporului român şi îi prevede astfel un viitor mai bun, câştigat prin luptă şi jertfă. De aceea şi Eminescu, care l-a ales pe poet ca erou al unui poem al său, îl consideră, în „Epigonii”, „Preot deşteptării noastre, semnelor vremii profet”, el fiind cel care „ scutură lanţul” şi ,, cheamă patria să-nvie”.

Poezia - o suită de îndemnuri • Poezia, în întregimea sa, este constituită dintr-o suită de îndemnuri.

Mai întâi, poetul „ îndeamnă pe români la deşteptare naţională, la trezirea din robie fi la acţiune pentru a-şi croi un nou destin, prin care să-i impresioneze chiar pe duşmani („La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani„).

• Cu acelaşi ton ultimativ („acum ori niciodată”) este adresat apoi tuturor românilor îndemnul de a dovedi prin fapte că sunt urmaşii demni ai romanilor, un popor mândru, curajos şi viteaz, simbolizat prin împăratul Traian.

• Poetul îşi argumentează apoi îndemnul la luptă, prin solidaritatea şi unitatea întregului popor, care este gata să se jertfească pentru dobândirea libertăţii. Ideea aceasta este exprimată prin comparaţiile „stau ca brazii-n munte” , „sar ca lupii în stâne „ , prin hiperbola „sute de mii” şi prin enumeraţiile din ultimul vers al strofei a treia:

• „Bătrâni, bărbaţi, tineri, din munţi şi din câmpii”.

Dorinţa de libertate a românilor • Apelând la o invocaţie retorică şi adresându-se eroilor

neamului printr-un verb la imperativ („priviţi”) şi o enumeraţie constituită din vocative („Mihai, Ştefan, Corvine „), Andrei Mureşanu pune în lumină dorinţa arzătoare de libertate a românilor, urmaşi ai unor voievozi iluştri, care sunt gata să se sacrifice în acest scop: „«Viaţă-n libertate, ori moarte! strigă toţi”.

• Se cuvine să remarcăm că aici poetul vorbeşte despre câteva pagini de glorie ale istoriei străbune şi de personalităţi istorice intrate în legendă prin faptele lor, al căror exemplu toţi românii îl vor urma. Opţiunea categorică a poporului pentru sacrificiu în vederea dobândirii libertăţii este exprimată puternic prin vorbirea directă, prin prezenţa antitezei „ libertate „ - „ moarte „ şi prin metafora „focul” cu sensul de „ ideal măreţ”, „ardoare”, „patos”.

Visul de unire nerealizat de înaintaşi • Românii jură să împlinească visul de unire nerealizat de

înaintaşi („Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!”), pentru că ei sunt pătrunşi de o profundă dorinţă de libertate. Ideea poetică este susţinută stilistic prin antiteza „voi” – „noi”, iar epitetele „oarba neunire” şi „sfânta libertate”, folosind inversiunea, exprimă durerea neîmplinirii visului de unire şi dorinţa arzătoare de libertate.

• În continuare, patria devine simbolul „ mamei văduvite” - din cauza nerealizării unităţii naţionale - şi de aceea ea cere ajutor fiilor săi, în acest moment de cotitură, când visul de veacuri se poate împlini. În caz contrar, ea îi va blestema pe toţi cei care ar trăda-o în astfel de împrejurări („în astfel de pericol s-ar face vânzători „).

Imprecaţia retorică - importanţa devotamentului

• Continuând această idee, strofa următoare ia forma unei imprecaţii, adresate de poet celor laşi, care n-ar răspunde prezent la chemarea patriei de a obţine libertatea cu orice preţ, chiar cu preţul vieţii („ Va cere să trecem prin sabie şi foc „).

• Imprecaţia retorică (blestemul), adresată celor care nu răspund chemării patriei, aminteşte de creaţiile populare şi sugerează importanţa devotamentului faţă de ţară:

• ,,De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă, • Oricare s-ar retrage din gloriosul loc.’’

Ideea luptei şi a sacrificiului • Ideea luptei şi a sacrificiului sunt argumentate în următoarele două

strofe, în care poetul precizează că în afara robiei turceşti, a umilinţelor şi a tiraniei îndurate de veacuri, poporul român e pândit de alte primejdii la fel de mari, cum ar fi o nouă robie şi răpirea graiului, a limbii strămoşeşti, care ar echivala cu pierderea identităţii naţionale.

• Nemaiputând îndura, paharul suferinţei fiind plin, românii nu vor mai suporta noi umilinţe şi de aceea sunt gata să se sacrifice: „vii nu o primim”, „dar morţi numai o dăm”.

• În afara antitezei „vii” – „morţi” din citatele anterioare, poetul foloseşte, în cele două strofe, interogaţii retorice („N-ajunse iataganul barbarei Semilune”, „N-ajunse despotismul cu întreaga lui orbie „), epitete („ barbare „, „fatale”. „oarba”) şi metafore („iatagan”, „plăgi”, „cnută”, „jug”) şi o comparaţie („ca vitele-l purtăm”), prin care este sugerată cruzimea asupririi îndurate de popor de-a lungul veacurilor.

Îndemnul adresat românilor de pretutindeni• Penultima strofa conţine îndemnul adresat direct şi patetic

românilor de pretutindeni („Români din patru unghiuri”) la unitate naţională, care să fie realizată atât în gânduri, cât şi în sentimente („Uniţi-vă-n cuget, uniţi-vă-n simţiri!”).

• Ei au datoria morală de a aduce la cunoştinţa întregii lumi („Strigaţi în lumea largă”) că teritoriul ţării a fost ciuntit cu forţa prin intrigi şi „ viclene uneltiri”.

• În ultima strofă, poetul se adresează preoţilor, îndemnându-i să însoţească oastea creştină a cărei deviză este libertatea şi care preferă moartea glorioasă unei robii umilitoare în propria ţară:

„Murim mai bine-n luptă cu glorie deplină,Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!”

Însuşiri ale poporului român • În strânsă legătură cu mesajul şi cu ideea centrală a imnului, există şi

cele două motive esenţiale ale discursului liric - cel al luptei şi al jertfei - sugerate prin construcţii ca „viaţă-n libertate, ori moarte”, „sar ca lupii-n stâne”, „să trecem prin sabie şi foc”, „ murim mai bine-n luptă” ş.a.

• Astfel, poetul evidenţiază şi unele însuşiri ale poporului român : curajul, vitejia, dorinţa arzătoare de libertate, de unitate naţională, spiritul de sacrificiu, dragostea faţă de patrie, demnitatea şi mândria patriotică.

• Totodată, în felul acesta, poetul dă glas în mod direct şi propriilor sentimente de dragoste, de admiraţie şi preţuire faţă de ţară, îşi exprimă propria opţiune pentru libertate şi unitate naţională şi se contopeşte cu idealurile poporului în numele căruia vorbeşte, asemenea unui tribun implicându-se afectiv.

Tonul agitatoric, patetic, profetic şi solemn• Aşa se explică prezenţa unor pronume personale, adjective

pronominale posesive de persoana I plural: „a noastre piepturi”, „noi” (Jurăm), „ne” (e domnul), (să) ,.ne” (răpească), „vechiul nost' pământ”, la aceeaşi persoană aflându-se foarte multe verbe: „să dăm”, „păstrăm” , „jurăm”, „să trecem” , „purtăm „ etc.

• Pe lângă acestea, se află aceleaşi forme pronominale şi verbale, dar de persoana a doua, singular sau plural la care se adaugă şi unele pronume reflexive (deşteaptă)-„te”, (înalţă)-„te”, „ai voştri strănepoţi”, „pre voi”, „focul vostru”, (uniţi)-„vă”, „ strigaţi”, „deşteaptă-te”, „înalţă-ţi, „priviţi” etc. Prezenţa acestora se explică prin tonul agitatoric, patetic, profetic şi solemn al discursului liric, prin dorinţa poetului de a fi cât mai convingător faţă de cei cărora li se adresează, îndemnându-i la luptă pentru libertate, pentru independenţă şi pentru unitate naţională.

Unele procedee artistice • Un rol important în discursul liric îl au unele procedee artistice. De

pildă, antitezele „acum” – „niciodată”, „ viaţă” – „moarte” , „ voi”- „ noi”, „ vii”- „morţi” au menirea de a exprima hotărârea nestrămutată a românilor de a se jertfi pentru libertatea ţării.

• Repetiţiile „deşteaptă-te” şi „uniţi-vă”, „acum ori niciodată” insistă asupra îndemnurilor exprimate, iar comparaţiile „stau ca brazii”, „sar ca lupii” vin să evidenţieze măreţia românilor şi solidaritatea lor, sugerată şi prin enumeraţia „bătrâni, bărbaţi, juni, tineri”.

• O altă comparaţie (.. ca vitele-l purtăm „) reliefează exploatarea cruntă îndurată de români, iar seria de metafore („focul nostru „. „somnul cel de moarte” , „plăgi”, „cnută”, „jug”) sugerează vicisitudinile poporului român de-a lungul existenţei sale.

• Epitete ca „măreţe umbre”, „oarba neunire”, „sânta libertate”, „gloriosul loc”, „plăgi fatale”, „oarba trufie” ş.a., unele dintre ele folosite în inversiune, au rolul de a caracteriza o situaţie sau o stare, exprimând totodată atitudinea poetului.

Calităţile de imn ale poeziei • Gama procedeelor artistice folosite este îmbogăţită şi de

personificarea ţării, care devine simbolul mamei, de hiperbola „sute de mii”, care evidenţiază atât solidaritatea, cât şi hotărârea nestrămutată a românilor, şi de invocaţiile şi interogaţiile retorice: „Deşteaptă-te, române”, „Priviţi, măreţe umbre”, „N-ajunse iataganul”, „N-ajunse despotismul...” care sporesc şi ele tonul patetic, profetic, al imnului.

• Calităţile de imn ale poeziei au fost intuite încă de la crearea ei, şi de aceea Nicolae Bălcescu remarcă faptul că această poezie este „Marseilleza românilor”, căci ea are caracter retoric de proclamaţie sau manifest, atât conţinutul de idei, cât şi procedeele artistice dovedind acest lucru.

DESPRE LECŢIILE CUPRINZÂND

Imnul „Deşteaptă-te, române!”

Autor > Prof. IOAN HAPCA

Concept original şi realizare:

Numai pentru UZ INTERN la

ŞCOALA CU CLASELE I-VIII

Vişeu de Jos ~ Jud. MARAMUREŞ

str. Principală, nr. 1111

Tel. 0262-368013

E-mail: ihapca2002@yahoo.com