NESECRET

Ex. nr. 1

SERVICIUL DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

NR. DIN 11.11.2002

- 2002 -

CUPRINS Introducere .................................................................................................. 4

I.1 Obiectul strategiei ......................................................................... 4 I.2 Obiectivele telecomunicaţiilor speciale ........................................ 4 I.3 Cadrul legal general ...................................................................... 5 I.4 Scopul strategiei ............................................................................ 5 I.5 Stabilirea misiunii strategiei.......................................................... 5 I.6 Specificaţiile infrastructurii unificate............................................ 5 I.7 Sistemul C3I .................................................................................. 5 I.8 Telecomunicaţiile speciale în comparaţie cu comunicaţiile

guvernamentale.................................................................................................. 6 II Situaţia actuală ..................................................................................... 8

II.1 Concepţiile de dezvoltare precedente............................................ 8 II.2 Nevoile de servicii ale agenţiilor guvernamentale ........................ 9

II.2.1 Servicii pentru guvernare ........................................................ 9 II.2.2 Servicii pentru comunitatea informativă............................... 11 II.2.3 Servicii pentru justiţie şi impunerea legii ............................ 11 II.2.4 Servicii pentru urgenţă (emergency).................................. 12 II.2.5 Servicii pentru administraţia locală ...................................... 12

II.3 Starea infrastructurii telecomunicaţiilor speciale........................ 12 III Analize ............................................................................................ 13

III.1 Analiza actualei infrastructuri.................................................. 13 III.1.1 Infrastructura tehnică ........................................................... 13 III.1.2 Servicii cu valoare adăugată ................................................ 14 III.1.3 Aplicaţii pe arii funcţionale comune ................................... 14

III.2 Cerinţe funcţionale ale infrastructurii speciale (de stat) .......... 14 III.3 Politica de modernizare a infrastructurii speciale.................... 16

IV Scopuri şi obiective ale sistemului de telecomunicaţii speciale ..... 17 IV.1 Susţinerea actul de guvernare .................................................. 17

IV.1.1 Oferirea de servicii de reţea esenţiale pentru agenţiile guvernamentale ........................................................................................... 17

IV.1.2 Unificarea cerinţelor agenţiilor la nivelul reţelei naţionale ........ 17 IV.1.3 Accesul centralizat la informaţii şi la serviciile de reţea .......... 18 IV.1.4 Facilitarea schimbului de informaţii guvernamentale ......... 18 IV.1.5 Oferirea de interfeţe deschise pentru conectare .................. 19

IV.2 Susţinerea funcţiilor de securitate naţională ............................ 19 IV.2.1 Identificarea riscurilor ......................................................... 19 IV.2.2 Rolul telecomunicaţiilor speciale în apărarea intereselor

naţionale ale României ................................................................................ 20 IV.2.3 Conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ......... 21

IV.3 Managementul crizelor ............................................................ 22 IV.4 S.T.S. ca operator principal şi partenerii săi ............................ 22

V Priorităţi ale administrării şi dezvoltării telecomunicaţiilor speciale 23

2/36

V.1 Interconectarea reţelelor locale şi serviciilor la nivel naţional ... 23 V.2 Coordonarea accesului la finanţare a comunicaţiilor de stat ...... 23 V.3 Dreptul statului de a utiliza facilităţi de telecomunicaţii (dreptul

de prioritate) .................................................................................................... 24 V.4 Securitatea reţelei ........................................................................ 25

V.4.1 Definiţii ................................................................................. 25 V.4.2 Organizarea protecţiei........................................................... 25 V.4.3 Asigurarea secretizării comunicaţiilor prin reţelele de

telecomunicaţii speciale .............................................................................. 26 V.4.4 Principii si direcţii de asigurare a secretizării comunicaţiilor

26 V.5 Protecţia prin monitorizare a radiocomunicaţiilor speciale si de

cooperare 27 V.6 Protecţia prin control tehnic ........................................................ 28

VI Concluzii ......................................................................................... 29 Dispoziţii finale ......................................................................................... 29 VII Glosar de termeni............................................................................ 30 CADRUL LEGAL GENERAL................................................................. 34

3/36

Introducere

I.1 Obiectul strategiei Obiectul strategiei îl constituie stabilirea politicii în domeniul

telecomunicaţiilor speciale precum şi modul de implementare a acestei politici în mediul telecomunicaţiilor naţionale.

I.2 Obiectivele telecomunicaţiilor speciale În stabilirea politicii telecomunicaţiilor speciale, strategia urmăreşte următoarele

obiective: 1. Oferirea de servicii de comunicaţii cap-cap, de tip client (profilul şi

calitatea serviciului este negociabilă continuu), cât mai aproape de beneficiar, pe un mediu compatibil C4I2;

2. Oferirea de conectivitate continuă pentru abonaţii ce solicită comunicaţii şi facilităţi de calcul (interconectare calculatoare- computing) la nivel naţional;

3. Oferirea de interfeţe de acces pe o infrastructură ce poate asimila modificările tehnologice în calculatoare, comunicaţii şi servicii informatice;

4. Crearea unui mediu (suport) de proiectare/operare bazat pe standarde şi/sau metode speciale (specifice) de implementare a serviciilor.

Specific comunităţii abonaţilor reţelelor speciale este că: - Se extinde în mediile strategic, operaţional şi parţial tactic şi

operează între/în organizaţii; - Se modifică funcţie de misiunile proprii, politică şi evoluţia

tehnologică; - Dinamica serviciilor asigurate este flexibilă şi stabilă din punct de

vedere al transmisiei, integrităţii şi costului. Politica adoptată defineşte două domenii prioritare în care se identifică

metode de realizarea acestor scopuri: 1. Unificarea solicitărilor de telecomunicaţii de stat (lărgimea de

bandă necesară pentru diverse servicii date, voce, video) pe o singură coloană vertebrală la nivelul ţării;

2. Furnizarea de conectivitate protejată în reţea la nivel naţional (actualele interconectări ale beneficiarilor la o singură magistrală) pentru locaţiile utilizatorilor.

Unificarea solicitărilor depinde de flexibilitatea reţelei. Oferirea de conectivitate în reţea pentru locaţiile agenţiilor

guvernamentale trebuie să asigure nevoile individuale de securitate a informaţiei în reţea pentru fiecare beneficiar.

4/36

I.3 Cadrul legal general Cadrul legal este prezentat în anexa 1

I.4 Scopul strategiei Strategia are ca scop definirea unei reţele de telecomunicaţii unificate,

organizate ca sistem C3I, administrate şi operate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi serviciile de telecomunicaţii protejate oferite agenţiilor guvernamentale.

I.5 Stabilirea misiunii strategiei Strategia telecomunicaţiilor speciale stabileşte cadrul de funcţionare al

unei infrastructuri unificate de telecomunicaţii de stat care satisface pe termen lung, eficient şi economic, nevoile de comunicaţii speciale protejate voce, video şi date ale autorităţilor publice (definite de listele de abonaţi din S.N.A şi administraţia publică centrală şi locală nominalizaţi de legea organică de organizare şi funcţionare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale).

Având în vedere că reţeaua de telecomunicaţii este destinată principalilor demnitari şi funcţionari publici din stat este necesar ca, în afară de serviciile de comunicare, ea să ofere un suport pentru susţinerea actului de guvernare şi pentru funcţia de apărare. Sistemul special proiectat pentru aceste aplicaţii este organizat ierarhic pe structura C3I.

I.6 Specificaţiile infrastructurii unificate Pentru a fi atinse scopurile, la nivelul reţelei, obiectivele pe care şi le

propune administratorul (Serviciul de Telecomunicaţii Speciale) sunt: 1. oferă platforma de comunicaţii pentru accesul la resursele de

securitate din cadrul S.N.A. 2. oferă servicii de reţea esenţiale pentru agenţiile guvernamentale din

S.N.A. şi administraţia publică 3. centralizează accesul (autorizarea) la serviciile de reţea de

comunicaţii şi informatică 4. oferă interfeţe deschise pentru interconectivitatea reţelelor

agenţiilor guvernamentale din S.N.A. şi administraţia publică 5. asigură dinamica permanentă a nevoilor de servicii ale utilizatorilor

reţelelor speciale

I.7 Sistemul C3I Sistemul C3I este o reţea ce oferă facilităţile necesare elaborării deciziei şi

care reflectă organizarea ierarhică a nodurilor C3I. Fiecare nod este responsabil de managementul unei porţiuni din resurse, iar nivelul superior al nodurilor este răspunzător de managementul unei porţiuni de resurse corespunzător mai mari. În sistemul C3I deciziile de comandă şi control sunt luate la toate nivelele.

5/36

Comanda la un nivel determină modul în care se elaborează decizia la un nivel superior.

Caracteristicile generale ale sistemului C3I sunt: - Sistemul C3I constă din reţele locale şi de arie întinsă (WAN),

terminale utilizator, servere, sisteme de operare, baze de date şi diverse programe de aplicaţii. Utilizatorii vor accesa prin intermediul terminalelor lor resursele C3I conform regulilor de securitate sau al altor constrângeri;

- Arhitectura sistemului urmăreşte recomandările şi principiile sistemelor deschise (Open System Environment). Sistemul va fi scalabil şi extensibil;

- Informaţia schimbată între entităţile de comandă va fi făcută prin schimbarea de mesaje, fişiere şi prin partajarea datelor. Bazele de date şi aplicaţiile pot fi distribuite şi utilizabile în comun;

- Sistemul C3I va funcţiona ca un sistem de management al sistemelor informatice în timp de pace şi va fi gata să deservească nevoile de comandă şi control în timpul situaţiilor deosebite de tensiune, criză sau război;

- Sistemul va avea un sistem de securitate multinivel şi multilateral; - Infrastructura C3I va oferi suport pentru: o Aplicaţii comune- schimb de mesaje, procesare de mesaje, poştă

electronică, facilităţi de cooperare pentru servicii de voce şi video; o Aplicaţii specifice pentru arii funcţionale care sunt independente de

nivelul de comandă – funcţiile de securitate naţională ale statului, susţinerea actului de guvernare, aplicaţii ale comunităţii informative, logistică, operaţii etc.

I.8 Telecomunicaţiile speciale în comparaţie cu

comunicaţiile guvernamentale Comunicaţiile guvernamentale sunt organizate de stat prin agenţiile sale

de specialitate şi au în vedere trei obiective: − Susţinerea actului de guvernare pe o reţea C3I; − Asigurarea comunicaţiilor fiecărei agenţii la nivel local, regional sau

naţional; − Realizarea unui mediu de cooperare interagenţii. Odată cu reforma, deci după redistribuirea resurselor şi stabilirea limitelor între liberalizare şi reglementare, fiecare proprietar (inclusiv statul) îşi defineşte strategia în domeniul comunicaţiilor şi deci resursele necesare. În această situaţie există două alternative:

6/36

• ori îşi preia resursele şi defineşte un administrator care să efectueze expertiza şi să ofere serviciile de comunicaţii,

• ori cumpără direct servicii de pe piaţa liberă. În practică, sunt utilizate amândouă soluţiile. Dacă pentru funcţionarea

instituţiilor în relaţia cu publicul pot fi utilizate şi servicii publice, în cazul susţinerii actului de guvernare, când protecţia informaţiei devine o problemă cheie, serviciile publice nu mai pot oferi garanţia necesară. Este nevoie de un sistem coerent, integrat, continuu de telecomunicaţii de stat care să poată da asigurări în timp real asupra integrităţii căii de transport a informaţiei şi a siguranţei depozitării ei.

Aici regăsim rolul telecomunicaţiilor speciale în ansamblul telecomunicaţiilor publice. Prin Legea 92/96, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (S.T.S.) este definit ca "organul central de specialitate, cu personalitate juridică, ce organizează, conduce, desfăşoară, controlează şi coordonează activităţile în domeniul telecomunicaţiile speciale pentru autorităţile publice din România".

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este administratorul unui sistem complex de comunicaţii care se poziţionează prin abonaţii săi şi reţelele create la nivelul reţelelor de comunicaţii de stat strategic, operaţional şi de cooperare. Organizarea şi evoluţia acestor sisteme urmăreşte principiile de mai sus, tendinţa generală de dezvoltare fiind extinderea gamei de servicii, apropierea de abonat cu infrastructura şi ceea ce este mai important, căutarea în permanenţă a noi resurse alternative de securitate a sistemului de comunicaţii administrat şi a informaţiei vehiculate.

Infrastructura interurbană a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este realizată în cea mai mare parte din servicii comerciale de pe piaţa liberă care se completează, sub formă de valoare adăugată, cu o gamă diversă de servicii de protecţie. Aceste servicii comerciale se completează cu o infrastructură proprie critică minimală necesară pentru a păstra controlul şi starea de funcţionare a reţelelor în situaţii de criză căutându-se, în permanenţă, soluţii alternative în special din domeniul comunicaţiilor de stat (M.Ap.N., M.I., S.R.I., Ministerul Transporturilor, Ministerul Industriilor, Ministerul Finanţelor etc.).

Ceea ce deosebeşte telecomunicaţiile speciale de cele de stat este: - domeniul abonaţilor care se extinde în principal în sfera strategică şi

operaţională a actului de guvernare; - domeniul serviciilor de comunicaţii care sunt în principiu de

cooperare interagenţii dar sunt utilizate şi intraagenţii; - domeniul de protecţie a informaţiei care permite păstrarea

integrităţii domeniilor informaţionale ale beneficiarilor dar asigură şi accesul la informaţia de stat comună.

7/36

Pe lista abonaţilor se află numai funcţii de conducere din Preşedinţie, Parlament, Guvern, ministere şi agenţii guvernamentale, toate componentele Sistemului Naţional de Apărare, sistemul bancar şi financiar, precum şi unii din agenţii economici de interes naţional.

Comunicaţiile asigurate sunt structurate pe două niveluri funcţie de gradul de protecţie a informaţiei; secret şi confidenţial. În aceste două categorii se încadrează toate tipurile de comunicaţii: telefonice, radiotelefonice convenţionale sau cu acces multiplu, transmisii de date.

Caracteristicile comunicaţiilor speciale Spre deosebire de cele publice, comunicaţiile speciale se caracterizează prin: - Organizarea ierarhică, funcţie de nevoile de management ale

instituţiilor de la care emană telecomunicaţiile de stat. Remarcăm dinamismul cu care se modifică această structură ierarhică;

- Protecţia comunicaţiilor, utilizând sisteme de criptare integrate între diferite servicii (telefonie, radio, date) şi în următoarele relaţii: abonat- abonat, abonat-grup de abonaţi, punct de acces-punct de acces, transparenţă pentru mijloacele de protecţie proprii ale beneficiarilor (în anumite condiţii pentru respectarea interoperabilităţii cu infrastructura şi compatibilităţii cu celelalte sisteme de comunicaţii);

- Controlul infrastructurii prin managementul individual al fiecărei reţele, controlul accesului, autorizarea abonaţilor, verificarea stării (integrităţii) căii de comunicaţie;

- Procedee specifice de protecţie a infrastructurii; control tehnic al echipamentelor terminale elementelor de infrastructură, monitorizarea spectrului de frecvenţe radio cu atribuire guvernamentală administrat de S.T.S., organizarea reţelelor radio cu acces multiplu pe grupe cât mai mici de abonaţi, criptarea convorbirilor pe cele două nivele etc.

Prin sistemul comunicaţiilor speciale, statului i se asigură o infrastructură de comunicaţii robustă construită pe sistemul de management de susţinere a deciziei de tip C3I. care este administrată şi operată de stat prin Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

În afară de serviciile de comunicaţii speciale, infrastructura unificată de telecomunicaţii se constituie şi ca suport pentru alte comunicaţii guvernamentale.

II Situaţia actuală

II.1 Concepţiile de dezvoltare precedente Concepţia de organizare şi funcţionare a telecomunicaţiilor

guvernamentale administrate de S.T.S. a avut mai multe etape.

8/36

În 1993 a fost aprobată prin H.C.S.A.Ţ. nr 064/93 „Concepţia de dezvoltare şi modernizare a telecomunicaţiilor speciale” care a avut ca obiectiv major înlocuirea tehnologiei analogice cu cea digitală. Obiectivele principale ale acestei Concepţii au fost: înlocuirea centralelor telefonice analogice cu digitale, realizarea unui sistem de radiocomunicaţii de tip trunking, începerea înlocuirii linkurilor analogice cu digitale. După aprobare s-a trecut la implementarea ei prin finanţare exclusiv bugetară. În elaborarea acestei concepţii s-a ţinut cont de prevederile H.G.R. 500/91 privind „Strategia de dezvoltare a telecomunicaţiilor în România până în anul 2005”.

H.C.S.A.Ţ. 0106/96 a completat Concepţia cu facilităţile de cooperare interagenţii pe care le-a oferit sistemul digital integrat de radiocomunicaţii PHOENIX, primul sistem ce a solicitat partajarea resurselor de comunicaţii între agenţii şi realizarea unei infrastructuri interurbane la nivelul sistemic. Sistemul PHOENIX este destinat în special forţelor de impunere a legii şi constituie o infrastructură de radiocomunicaţii pentru realizarea unor sisteme C4I. Sistemul PHOENIX a fost achiziţionat şi instalat cu finanţare externă pe baza unui credit garantat de stat. Sistemul urmează a fi definitivat la nivel naţional la sfârşitul anului 2001.

În domeniul protecţiei comunicaţiilor a fost aprobat prin H.C.S.A.Ţ. raportul special de asigurare a securităţii convorbirilor ce se desfăşoară prin reţelele de telecomunicaţii speciale în care erau enunţate unele principii de protecţie a comunicaţiilor la nivelul infrastructurii.

II.2 Nevoile de servicii ale agenţiilor guvernamentale Nevoile agenţiilor pot fi identificate în cadrul a două mari grupuri de

servicii pe baza mandatelor legislative sau a domeniilor comune de interes. Astfel multe agenţii sunt legate (corelate) prin mandate funcţionale sau legislative. Nevoile acestor domenii de servicii sunt relaţionate în interiorul unor grupe funcţionale şi au puţin de a face cu alte domenii de comunităţi de interese. Totuşi, toate grupurile au nevoi crescânde de funcţionalitate, lărgime de bandă, disponibilitate şi sunt în situaţia de a reclama barierele financiare în achiziţionarea serviciilor.

Agenţiile de stat devin tot mai proactive beneficiind de noile tehnologii ce permit integrarea informaţiilor publice şi private sau confidenţiale în cadrul aceluiaşi sistem. Dacă statul nu va începe să migreze către noile tehnologii el va fi forţat de către agenţii să o facă.

II.2.1 Servicii pentru guvernare Responsabilitatea administrativă şi executivă a guvernului, care includ

reglementarea, controlul (supervizarea) şi funcţiile administrative sunt cunoscute drept guvernare. Comunicarea este o activitate fundamentală şi indispensabilă a guvernării. Comunicaţiile electronice eficiente între diferitele entităţi guvernamentale pe de o parte şi subunităţile lor şi clienţii pe de altă parte continuă

9/36

să crească şi să se diversifice. Statul trebuie să construiască magistrale de comunicaţii pentru a crea facilităţi absolut necesare atât pentru susţinerea funcţiilor statului (securitate naţională, educaţie, sănătate, asigurări etc) cât şi pentru a realiza cadrul necesar pentru dezvoltare (e-business, e-commerce, e-banking ).

Elementele de bază ce trebuie evaluate atunci când se analizează infrastructura de comunicaţii necesară pentru guvernare sunt:

- Lărgimea de bandă a reţelei - performanţa reţelei este direct proporţională cu lărgimea de bandă. Agenţiile guvernamentale au nevoie de acces confortabil şi operativ la serviciile cu banda cea mai largă disponibilă azi;

- Tehnologia fibră optică-această tehnologie eliberează practic agenţiile de grija lărgimii de bandă;

- Accesul la Internet - puţine reţele au captat interesul publicului ca Internet - ul. Agenţiile de stat au nevoie de un acces deosebit la Internet care a devenit principalul mediu de a accesa cetăţenii. Agenţiile trebuie să stabilească interfeţe şi aplicaţii electronice cu subordonaţii şi clienţii precum şi aplicaţii ce procesează on-line, autorizări electronice, plăţi şi depozite electronice. În acelaşi timp, agenţiile au nevoie, de asemenea, de o metodă de protecţie pentru a garanta comunicaţiile şi tranzacţiile electronice;

- Proiectarea aplicaţiei şi fluxul documentelor – tehnologiile de web au impus migrarea aplicaţiilor către paradigma client-server ceea ce înseamnă în principal descentralizarea procedurilor (de exemplu înlocuirea formularelor pe hârtie cu formulare electronice sau sisteme de captare electronică a datelor). Reproiectarea fluxului informaţional va aduce modificări semnificative în repartizarea fluxului datelor pe infrastructura naţională;

- Cheltuieli diferite pentru personal, echipamente - agenţiile trebuie să ofere servicii nonstop (24ore). Costurile de menţinere permanent în funcţiune a infrastructurii reţelei trebuie cântărite comparativ cu costurile de menţinere în funcţiune fără deranjamente a sistemelor. Aceste costuri cresc foarte mult şi este tot mai greu să fie justificate. Agenţiile de stat trebuie să minimizeze costurile de închiriere a circuitelor în special prin partajarea în comun, eficient, a circuitelor folosind metode eficiente ca Frame Relay sau ATM.

De asemenea, statul este în dezavantaj când trebui să angajeze tehnicieni de înaltă specializare. Expertiza în administrarea reţelelor avansate presupune cunoştinţe tehnice avansate. Statul nu poate plăti salarii competitive cu sectorul privat şi nici nu poate investi foarte mult în cursuri de specializare. De obicei agenţiile au un tehnician expert pentru sistemele critice fără să îl poată înlocui cu o rezervă. Statul continuă să piardă personal calificat. Investiţiile în personal calificat trebuie să fie uneori la fel de mari ca cele în tehnologii noi. Existenţa unui operator unic pentru mai multe categorii de comunicaţii (date, voce, video)

10/36

poate fi o soluţie mai bună, deoarece, datorită convergenţei tehnologiilor, este posibil să migreze temporar personal calificat dintr-un domeniu în altul.

II.2.2 Servicii pentru comunitatea informativă Serviciile de informaţii, în special cele interne, pot utiliza servicii similare

cu cele ale instituţiilor de impunere a legii combinate cu unele aplicaţii ale celor de urgenţă. Specific pentru aceste instituţii este dezvoltarea unui domeniu de informaţii deosebit de sensibil care în principiu trebuie vehiculat în trei situaţii distincte:

- Interconectarea sistemelor informaţionale distante aparţinând aceleaşi entităţi (instituţii) prin servicii de comunicaţii tip tunel;

- Distribuirea de informaţii de interes pentru alte instituţii prin tehnologii de autorizare (certificare), nerepudiere, integritate şi criptare a informaţiei;

- Participarea la realizarea unui sistem de achiziţie şi disimulare a informaţiei împreună cu celelalte instituţii aparţinând S.N.A.

De această dată infrastructura comună trebuie să poată fi suficient de inteligentă pentru a oferi transparenţă la criptare, centre de certificare distribuite pe agenţii, posibilităţi de mascare a adreselor utilizatorilor etc.

II.2.3 Servicii pentru justiţie şi impunerea legii Justiţia şi impunerea legii solicită o reţea de interes comun ce are un

impact foarte mare asupra infrastructurii cuprinzând Ministerul Public (de stat) şi poliţia (local), sistemul de penitenciare, tribunalele şi curţile de apel.

Aceste sisteme sunt în proces de modernizare şi de reorganizare a bazelor de date şi aplicaţiilor. Interconectările sistemelor trebuie să suporte viteze suficiente pentru transmiterea imaginilor. În momentul de faţă componentele unităţilor de impunere a legii suferă de lipsă de infrastructură pentru schimbarea de informaţii.

Poliţia are alte tipuri de solicitări care invocă, de asemenea, o infrastructură unică:

- Capacitate suficientă pentru a suporta transmisii de imagini; - Schimb local de informaţii fără apelarea bazei de date centrale; - Conectare standardizată la reţea pentru a facilita interoperabilitatea; - Accesul la Internet atât cât este posibil având în vedere necesitatea

siguranţei reţelei; - Serviciul de e-mail la nivel naţional pentru a schimba documente; - Acces la servere de prognoză a vremii şi alte aplicaţii GIS, mari

consumatoare de bandă. Specific pentru poliţia judiciară şi procuratură, în afară de reţeaua fixă,

este nevoie să se dezvolte o reţea de radiocomunicaţii integrată (PHOENIX) care să extindă reţeaua fixă în teren.

11/36

II.2.4 Servicii pentru urgenţă (emergency) Serviciile de urgenţă (pompieri, salvare, poliţie de intervenţie pentru

apărarea ordinii publice etc) sunt o categorie aparte de activităţi ale entităţilor guvernamentale care se remarcă prin:

- Dinamică deosebită a activităţilor în teren ; - Necesitatea de cooperare între instituţii; - Nevoia de a transmite imagini din teren (pompierii); - Nevoia de a se interconecta cu sisteme de expertiză şi a avea acces la

imagini, putere de calcul; - Posibilitatea de a accesa portaluri pe specialităţi (disponibilităţi de

specialişti, locuri pentru internare, bănci de organe sau sânge etc.); - Aplicaţii GPS pentru poziţionarea mobilelor şi identificarea unor

scenarii de deplasare. Având în vedere complexitatea activităţilor, în această categorie putem

include şi protecţia demnitarilor. În situaţiile de criză sau dezastru instituţiile trebuie să fie capabile să

participe cu terminale desemnate din vreme, pe principii de voluntariat (în sensul stabilirii cantităţilor şi tipurilor de echipamente). Aceste echipamente trebuie să fie interoperabile. Construirea şi utilizarea unei infrastructuri unificate ce permite comunicaţii continue (în timp şi în deplasare) creează premizele pentru realizarea condiţiilor de interoperabilitate permanentă.

II.2.5 Servicii pentru administraţia locală Tipurile de telecomunicaţii ale administraţiei locale sunt similare cu ale

administraţiei de stat (transport pentru voce, date, video, Internet). Deşi nu are solicitări pentru infrastructura specială administraţia locală poate beneficia de preţul mai mic al circuitelor închiriate în cadrul infrastructurii precum şi de nivelul tehnologic şi calitativ al acestora.

Relaţia dintre telecomunicaţiile administraţiei de stat şi locale este de simbioză. Deşi reţeaua de stat nu poate deservi industria privată şi cele mai multe din societăţile non-profit, serviciile de telecomunicaţii sunt disponibile şi administraţiei locale care beneficiază de preţurile de închiriere mai mici şi de serviciile disponibile la nivelul infrastructurii.

Reţeaua de stat beneficiază de surplusul de bandă disponibilă rezultată din nevoile de comunicaţii ale administraţiei locale.

II.3 Starea infrastructurii telecomunicaţiilor speciale

Starea infrastructurii telecomunicaţiilor este prezentată în planurile sectoriale de modernizare şi dezvoltare ataşate la prezentul document.

12/36

III Analize

III.1 Analiza actualei infrastructuri Infrastructura este alcătuită din 3 elemente 1. Infrastructura tehnică; 2. Serviciile cu valoare adăugată; 3. Aplicaţii pe arii funcţionale comune.

III.1.1 Infrastructura tehnică Este alcătuită din reţele de telecomunicaţii ce sunt în curs de digitizare. 1. Reţele de telecomunicaţii : • Infrastructura interurbană digitală specială;

i. Responsabilă cu transportul informaţiei în şi în afara infrastructurii speciale;

ii. Transparentă utilizatorilor; iii. Facilitează managementul resurselor; iv. Sensibilă la securitatea şi apărarea naţională.

Infrastructura urmează să fie construită pe trei niveluri: i. Nivelul suportului fizic unde se află resursele de comunicaţii date

pe fibră optică, radio releu, tributare SDH, PDH, cabluri metalice cu modemurile respective;

ii. Nivelul multiplexoarelor inteligente ce pot agrega canale în ierarhii superioare şi care pot oferi şi facilităţi de acces şi scenarii de rezervare;

iii. Nivelul reţelei ATM care asigură utilizarea cu eficienţă maximă a resurselor disponibile din primele două niveluri şi creează posibilităţi de management centralizat al infrastructurii.

• Reţeaua de telecomunicaţii fixă şi mobilă cu protecţia informaţiei secrete (S, TO, PHOENIX) destinată în special domeniului strategic şi comunităţii informative

• Reţeaua de telecomunicaţii fixă şi mobilă cu protecţia informaţiei sensibile dar nesecrete (C, IC, radio convenţională) destinată în special domeniului operaţional sau/şi cooperare pentru entităţile însărcinate cu proiectarea sistemelor de forţă, de impunere a legii şi justiţie, de urgenţă;

• Reţea de transmisie mesaje secrete (telex şi radio cifrat pe unde scurte); Aceste elemente există şi sunt în curs de modernizare, în special digitizare

(vezi programele sectoriale anexate). Elementele de infrastructură ce trebuie adăugate la cele existente şi care

întregesc sistemul C3I sunt următoarele:

13/36

1. Servere de procesare a informaţiei (SPI) organizate tip întreprindere (enterprise) pe structura de reţea a infrastructurii speciale

2. Centre de control ale infrastructurii speciale care desfăşoară activităţi curente de management reţea şi sisteme informaţionale. Ele se împart în:

• Globale (de linie)-execută verificarea de ansamblu a modului de operare şi management a infrastructurii speciale. Verifică dacă politica, standardele şi recomandările pentru securitatea sistemelor şi reţelei sunt puse în aplicare şi utilizate;

• Regionale - efectuează managementul de zi cu zi al reţelei, sistemelor informatice într-o arie de responsabilitate definită;

• Locale (pe reţele)-efectuează aceleaşi funcţii ca cele regionale numai pe un subset de responsabilităţi regionale;

• Dedicate - îndeplinesc funcţii foarte specializate (managementul de chei de secretizare ).

III.1.2 Servicii cu valoare adăugată Serviciile cu valoare adăugată se vor integra pe infrastructură prin

introducerea unor servere cu aplicaţii protejate (mesagerie, documente) sau prin utilizarea unor servicii intrinseci ale elementelor de infrastructură ce trebuie programate. Principalele servicii cu valoare adăugată sunt:

- Sistem de mesagerie guvernamentală; - Schimb de documente electronice; - Suport pentru mediul C2; - Video teleconferinţă;

III.1.3 Aplicaţii pe arii funcţionale comune Pentru a se realiza interoperabilitatea serviciilor se vor realiza aplicaţii

care să permită următoarele metode de realizat arii funcţionale (achiziţii, logistică, managementul resurselor de mobilizare etc.):

- Migrare funcţională. Presupune standardizare date, partajare date, sisteme migratoare (integrare funcţională încrucişată între sisteme informatice cu aceeaşi aplicaţie), permitivitate de modificare a tuturor bazelor de date din arie

- Integrare funcţională. Facilitează funcţii comune la instituţii diferite (sistem comun de achiziţii, sistem comun de mobilizare/încorporare). Pentru a se putea realiza aplicaţii pe arii funcţionale este necesar să se

realizeze un mediu comun care să permită aplicaţii între mai multe zone funcţionale sau între mai multe organizaţii prin servicii bine definite.

III.2 Cerinţe funcţionale ale infrastructurii speciale (de stat)

Infrastructura specială trebuie să deservească politica apărării naţionale siguranţei şi ordinii publice în condiţiile de pace şi criză. Ea trebuie să răspundă rapid la modificări ale relaţiilor între organizaţii sau reţele temporare.

14/36

Infrastructura trebuie să ofere următoarele facilităţi: 1. să permită oricărui utilizator să-şi îndeplinească misiunea (în orice loc şi timp); 2. să reacţioneze rapid la agresiuni externe, să fie sigură şi protejată; 3. să fie disponibilă (acceptabilă ca preţ).

Caracteristicile infrastructurii speciale: - este flexibilă şi modulară; - asigură schimbul informaţiei la timp; - este total interoperabilă; - asigură autoapărarea adaptivă şi securitatea cu servicii garantate; - asigură mediu comun de operare; - asigură integrarea deplină a serviciilor; - asigură operarea transparentă de către utilizatori; - asigură o bandă variabilă ( capacitate) la solicitare;

Aceste caracteristici permit utilizatorilor următoarele facilităţi: - vor putea să lucreze în colaborare, pe distanţe mari şi fără restricţii în timp; - vor putea accesa transparent informaţia şi aplicaţiile şi vor putea căuta

automat o anumită informaţie în şi în afara propriei organizaţii; - pot să-şi acceseze informaţiile aflate la locul de muncă, din oricare punct al

reţelei; - pot accesa oricare alt utilizator pe servicii integrate (voce, date, imagine

sau combinaţii); - va putea utiliza informaţiile, resursele şi disponibilităţile reţelei în

condiţii de protecţie a propriei activităţi în interes naţional; - va putea integra datele şi aplicaţiile pe funcţii (C2I , interogări informaţie

pentru comunitatea informativă, etc.). Din punct de vedere al mediului de comunicaţie pe care îl creează

infrastructura specială va trebui să ofere următoarele disponibilităţi operaţionale: Interoperabilă – să permită conectivitatea şi schimbul de informaţie între

resurse la nivelul reţelei, aplicaţiei, prezentării datelor la solicitare, fără conexiuni şi proceduri speciale sau alte dispozitive poartă (gateway).

Transparentă – oferă utilizatorului servicii informaţionale virtuale fără ca să cunoască unde sunt rezidente aplicaţia sau datele.

Scalabilă – să extindă facilităţile de sistem de la structura fixă naţională până la terminale portabile aflate în teren.

Reacţie rapidă – asigură serviciile când şi unde sunt solicitate în condiţii variabile de stres.

Secretizată – implementează multiple politici de protecţie secretizare asigurând un sistem informatic şi de comunicaţii sigur şi disponibil (accesibil).

15/36

Uşor de utilizat – va oferi utilizatorilor interfeţe intuitive configurate (proiectate) conform preferinţelor utilizatorului

Flexibilă – va permite migrarea către noile tehnologii Sigură – suportă resurse şi acces la servicii alternative sau grade diferite

de degradare Disponibilă – cele mai bune implementări ale serviciilor cerute (şi numai

al celor cerute) Evolutivă – va include metode speciale, evaluări, instrumente şi medii ce

vor permite evoluţia infrastructurii speciale către noi misiuni şi capacităţi Continuă – va asigura disponibilitatea informaţiei esenţiale în condiţii

variabile de stres Infrastructura specială operaţională va fi într-o continuă schimbare şi nu

va avea nevoie de metode de inginerie, instrumente şi metrică pentru a planifica evalua şi reproiecta evoluţia sa . O bază de date distribuită în reţea va fi menţinută pentru a se cunoaşte starea reţelei. Măsurători de performanţă pentru sistemele de calculatoare şi comunicaţii (TIC) sunt esenţiale pentru planificarea şi evaluarea opţiunilor evoluţiei. Medii de dezvoltare integrate şi distribuite ce pot adresa reţele, sisteme, aplicaţii, date şi sisteme de securitate şi care se vor focaliza pe dezvoltarea unor sisteme distribuite vor fi absolut necesare şi vor avea nevoie de biblioteci de SW, dicţionare de date şi planuri algoritm pentru management.

III.3 Politica de modernizare a infrastructurii speciale

Scopul modernizării comunicaţiilor este creşterea disponibilităţii operaţionale a infrastructurii.

Operatorul reţelei trebuie să îşi asume responsabilitatea serviciilor de reţea:

- planificare, - instalare, - supervizare, - dezvoltare,

Obiectivele modernizării: - Reducerea dependenţei funcţionale faţă de operatorii comerciali - Asigurarea resurselor pentru reconfigurarea rapidă a reţelelor conform

cerinţelor operative - Dezvoltarea unei topologii optimale interurbane - Dezvoltarea infrastructurii mobile de acces la abonaţi - Identificarea şi utilizarea unor soluţii alternative de transport al

informaţiei (WLL, radio relee, unde scurte, comunicaţii prin satelit ) Direcţiile de dezvoltare în vederea modernizării:

16/36

- Asigurarea accesului la infrastructură funcţie de nevoile de comunicaţii ale entităţii responsabile de generarea reţelei dar şi ale beneficiarilor

- Realizarea nucleului critic al infrastructurii de comunicaţii speciale care să permită continuitatea asigurării serviciilor vitale de telecomunicaţii;

- Identificarea şi utilizarea de elemente de infrastructură alternative (în special din domeniul telecomunicaţiilor de stat)

- Diversificarea serviciilor (în special de bandă largă) - Integrarea serviciilor pe infrastructură comună - Personalizarea abonaţilor (trecerea la sintagma client) - Creşterea confidenţialităţii comunicaţiilor - Creşterea securităţii informaţiei şi sistemelor de comunicaţie - Integrarea infrastructurii mobile cu reţelele fixe

Management integrat unitar al reţelelor

IV Scopuri şi obiective ale sistemului de telecomunicaţii speciale

În general putem identifica două mari arii funcţionale pe care le deserveşte infrastructura specială şi care imprimă dualitatea reţelelor administrate de S.T.S.:

- Actul de guvernare - Funcţiile de securitate naţională

IV.1 Susţinerea actului de guvernare

IV.1.1 Oferirea de servicii de reţea esenţiale pentru agenţiile

guvernamentale Scopul infrastructurii este să ofere agenţiilor reţele ce îndeplinesc cerinţele

lor individuale şi care le susţin în îndeplinirea mandatelor lor legislative, a planurilor de business şi a planificării resurselor lor informatice. Obiectivele pentru îndeplinirea acestui scop sunt:

1. Oferirea de servicii în locaţiile agenţiilor; 2. Asigurarea infrastructurii necesare în conformitate cu strategia

naţională de informatizare; 3. Suportă lărgimea de bandă solicitată de fiecare agenţie; 4. Promovează tehnologii ce oferă transportul informaţiei protejat şi eficient; 5. Verifică periodic îndeplinirea cerinţelor agenţiilor; 6. Înfiinţează un centru de informare pe probleme de comunicaţii pentru a ajuta

personalul tehnic al agenţiilor în definirea sau actualizarea cerinţelor.

IV.1.2 Unificarea cerinţelor agenţiilor la nivelul reţelei naţionale Infrastructura specială va fi punctul în care vor fi concentrate toate

solicitările de telecomunicaţii de stat. Serviciile solicitate vor fi aprobate şi

17/36

implementate sau vor fi refuzate în cazul în care nu sunt justificate pe infrastructura specială eliberându-se o negaţie scrisă ce va fi utilizată pentru achiziţionarea de servicii din alte surse. Scopul reţelei unificate va fi îndeplinit prin următoarele obiective:

1. Infrastructura specială va oferi suport pentru serviciile de voce, date şi video solicitate de agenţiile guvernamentale;

2. Infrastructura magistrală va include toate cerinţele de transport pentru aceste servicii;

3. Serviciile pentru infrastructura magistrală naţională vor fi cumpărate la capacităţi mari pentru a se reduce costul pe ansamblu;

4. Infrastructura va permite dezvoltări regionale cu condiţia păstrării controlului şi managementului centralizat;

5. Infrastructura va oferi puncte de conectare la nivel naţional pentru ca agenţiile să se conecteze cu reţelele lor locale;

6. Conexiunile agenţiilor la infrastructură vor fi suportate de sistemul de calitate (QoS) al acesteia, personalizat pentru nevoile fiecărei agenţii

Obiectivul strategiei este ca fiecare agenţie să fie de acord voluntar cu conectarea la infrastructura unificată. Pentru aceasta se vor oferi serviciile solicitate oferindu-se suportul şi nivelul de calitate solicitate la un preţ optimizat.

IV.1.3 Accesul centralizat la informaţii şi la serviciile de reţea

Avantajul principal al unei infrastructuri unificate este oferirea centralizată a serviciilor datorită sistemului de management centralizat. Centrul organizat oferă toate funcţiile necesare pentru a asista beneficiarul şi pentru a oferi servicii de calitate. Aceste servicii includ:

1. O singură locaţie pentru toate întrebările şi solicitările de informaţii; 2. Un centru operaţional pentru deranjamente, inclusiv liste detaliate de

evidenţă a traficului; 3. Un sistem central de management al reţelei pentru a se integra

configuraţiile reţelei, evidenţa echipamentului, urmărirea deranjamentelor şi traseului comunicaţiilor, înregistrarea reclamaţiilor, starea reţelei şi raportările aferente, instrumentele necesare pentru administrarea reţelei ;

4. Centru pentru soluţii şi planificare pus la dispoziţia agenţiilor pentru implementarea şi optimizarea solicitărilor de servicii de comunicaţii.

Implementarea unui centru de deservire a agenţiilor este imperios necesară ca parte a conceptului de aderare voluntară a agenţiilor la infrastructura unificată.

IV.1.4 Facilitarea schimbului de informaţii guvernamentale

Comunicaţiile joacă un rol important în schimbul de informaţii între agenţiile guvernamentale. Atât reţelele proprii sau de cooperare cât şi serviciile de Internet şi

18/36

Web influenţează activităţile zilnice ale agenţiilor. Aceste reţele se schimbă ori de câte ori se schimbă structura guvernamentală sau funcţionalitatea agenţiilor.

Infrastructura specială (de stat) trebuie să faciliteze şi să încurajeze schimbul de informaţii prin îndeplinirea următoarelor cerinţe:

1. să ofere o interconectare, criptată sau nu, sub formă de plasă, a insulelor izolate de informaţie care sunt agenţiile ;

2. să încorporeze standarde deschise cum ar fi TCP/IP pentru a suporta schimbul de informaţii sau standardul X500 pentru identificarea şi localizarea informaţiei;

3. să permită accesarea bazelor de date publice sau private;

IV.1.5 Oferirea de interfeţe deschise pentru conectare Conectarea la infrastructura comună se va face în principal pe standarde şi

interfeţe deschise ce pot asigura interoperabilitatea. Conectarea agenţiilor nu va fi dependentă de furnizori şi infrastructura nu va dicta în procesul de achiziţii de echipamente. Standardele şi interfeţele deschise necesare pentru conectare se vor baza pe următoarele convenţii:

1. Infrastructura va suporta standarde care vor satisface nevoile de interoperabilitate, securitate şi partajare;

2. Regulile şi standardele adoptate de autoritatea de reglementare, pentru toate agenţiile, vor fi implementate de infrastructură;

3. Reţeaua va fi independentă de furnizori şi va fi procurată prin canalele normale, asigurând interoperabilitatea cu echipamente compatibile.

IV.2 Susţinerea funcţiilor de securitate naţională

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are structură militară şi face parte din forţele armate din Sistemul Naţional de Apărare.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale este controlat de Parlament prin comisiile de specialitate şi este coordonat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

Misiunea principală a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este de a realiza o puternică infrastructură de comunicaţii şi informatică la nivel naţional care să asigure legături sigure şi stabile în orice situaţie pentru autoritatea naţională de comandă, forţele din Sistemul Naţional de Apărare şi alţi beneficiari stabiliţi prin lege, susţinând astfel funcţiile de securitate naţională ale statului.

IV.2.1 Identificarea riscurilor

Războiul informaţional face parte din riscurile asimetrice la adresa securităţii naţionale. Printre componentele acestuia, cu impact direct asupra misiunilor Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, sunt:

- războiul de comandă-control; - războiul electronic;

19/36

- războiul cibernetic. Aceste trei componente ale războiului informaţional intră în sfera de

preocupare a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale ca structură militară specializată în asigurarea comunicaţiilor speciale.

În perspectiva imediată, având în vedere evoluţia rapidă în domeniul comunicaţiilor şi informaticii trebuie luate măsuri pentru asigurarea securităţii sistemelor de conducere.

Alte riscuri pentru sistemul de telecomunicaţii speciale sunt: - existenţa în plan regional sau subregional a unor tensiuni şi conflicte

militare; - proliferarea şi diseminarea necontrolată a tehnologiilor şi materialelor

nucleare, a mijloacelor de distrugere în masă, a armamentelor şi altor mijloace letale neconvenţionale;

- deteriorarea mediului ambiant; - acţiuni ce pot aduce atingere statului român şi instituţiilor democratice,

care conduc la separatism, xenofobie, intoleranţă şi conflicte etnice şi religioase;

- limitarea accesului României la tehnologia informaţiei; - acţiuni teroriste care îşi propun ca ţintă obiective aparţinând

Serviciului de Telecomunicaţii Speciale; - incapacitatea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale – prin limitarea

accesului la sursele de aprovizionare cu tehnică şi materiale specifice – de a asigura legăturile de telecomunicaţii speciale;

- izolarea autorităţii naţionale de comandă prin ruperea lanţului informaţional şi deteriorării infrastructurii informaţionale aparţinând Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;

- culegerea de informaţii sau introducerea de date false pe liniile de comunicaţii speciale în scopul denigrării sau atribuirii lor autorităţii naţionale de comandă;

IV.2.2 Rolul telecomunicaţiilor speciale în apărarea intereselor

naţionale ale României Scopul fundamental al activităţii Serviciului de Telecomunicaţii Speciale

îl constituie realizarea unui sistem de comunicaţii C3I pentru conducerea strategică şi pentru cooperarea componentelor din sistemul naţional de apărare, la pace, în situaţii de criză şi la război.

În vederea îndeplinirii acestui scop, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale urmăreşte următoarele obiective:

- actualizarea permanentă a TIC şi de protecţie a comunicaţiilor şi aplicaţiilor C2 din cadrul infrastructurii C3I ;

20/36

- asigurarea interoperabilităţii cu celelalte sisteme de comunicaţii şi informatică a forţelor din Sistemul Naţional de Apărare;

- susţinerea efortului de integrare în structurile de securitate europene şi euro-atlantice cu expertiză în domeniul INFOSEC (COMSEC, COMPUSEC, SIGSEC);

- protejarea domeniilor informaţionale ale fiecărui beneficiar în parte şi participarea la reglementările în acest domeniu;

- colaborarea intensă pe plan internaţional cu structurile similare ale altor state pentru identificarea unor nevoi de comunicaţii interstatale protejate, normale sau pe perioada vizitelor de lucru, precum şi măsuri comune de compatibilitate a comunicaţiilor şi de protecţie a informaţiilor partajate (NATO, Uniunea Europeană sau de interes bilateral);

- îndeplinirea sarcinilor ce-i revin din Programul naţional de pregătire pentru aderare în vederea realizării obiectivelor de interoperabilitate şi standardizare, a scopurilor de parteneriat şi integrare în domeniul comunicaţiilor speciale;

- participarea, cu aprobarea organelor constituţionale, la misiuni internaţionale precum şi la acţiuni de cooperare şi pregătire;

- realizarea unei coordonări unitare a folosirii spectrului radioelectric cu atribuire guvernamentală pe plan naţional şi regional.

- participarea la pregătirea populaţiei, a economiei şi a teritoriului pentru apărare.

IV.2.3 Conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale

În timp de pace, în situaţii de criză şi la război conducerea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale se exercită de către directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale care îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere şi organisme guvernamentale, cu autorităţile administraţiei publice, cu organisme similare din alte state.

În domeniul comunicaţiilor speciale, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale este cea mai înaltă autoritate şi principalul consilier al preşedintelui României şi Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

În scopul coordonării unitare a acţiunilor de realizare a sistemelor de comunicaţii speciale necesare autorităţii naţionale de conducere, în situaţii deosebite, la nivelul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale se constituie structură de stat major în subordinea directorului Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.

Conducerea procesului de organizare, înzestrare, de pregătire a personalului, de asigurare logistică şi administrativă precum şi a unor misiuni curente în folosul autorităţilor publice centrale şi locale se face de către unităţile

21/36

centrale, fiecare în domeniul de responsabilitate. În acest sens unităţile centrale coordonează activitatea de realizare, exploatare şi mentenanţă a sistemului de comunicaţii speciale precum şi domeniile operaţii, mobilizare şi logistic pentru toate unităţile teritoriale.

Pentru starea de urgenţă şi starea de asediu, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va sprijini realizarea legăturilor necesare autorităţilor de comandă pentru conducerea forţelor angajate. Pe baza protocoalelor încheiate cu celelalte instituţii din Sistemul Naţional de Apărare, va asigura legăturile de comunicaţii speciale în folosul acestora.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va destina reprezentanţi pe lângă structurile de conducere a acţiunilor atât pentru starea de urgenţă cât şi starea de asediu care vor fi împuterniciţi să-l reprezinte în planificarea activităţilor în scopul realizării sistemelor de telecomunicaţii speciale.

IV.3 Managementul crizelor

Pentru realizarea interoperabilităţii şi compatibilităţii Subsistemului de Comunicaţii şi Informatică pentru Managementul Crizelor, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale are rolul de integrator de sistem şi urmăreşte standardizarea componentelor acestuia, ca o condiţie esenţială pentru asigurarea schimbului de date şi informaţii necesare conducerii unitare a acţiunilor de prevenire sau rezolvare a situaţiilor de criză.

În situaţii de criză Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va participa potrivit prevederilor legale şi a protocoalelor încheiate cu celelalte instituţii din Sistemul Naţional de Apărare la următoarele acţiuni:

- integrarea subsistemului de comunicaţii şi informatică pentru situaţii de criză;

- dezvoltarea, în funcţie de nevoi, a reţelelor de comunicaţii telefonice speciale, radiocomunicaţii, protecţie şi siguranţă, existente la pace;

- participarea la elaborarea deciziilor privind rezolvarea situaţiilor pentru care a fost declarată starea de urgenţă sau asediu, în special pentru cele referitoare la probleme de comunicaţii necesare autorităţii naţionale de comandă.

IV.4 S.T.S. ca operator principal şi partenerii săi

Comunicaţiile pentru autorităţile publice sunt de importanţă strategică şi reclamă înalte nivele de securitate şi funcţionalitate .

Operatorul principal şi subcontractanţii trebuie să aibă persistenţă şi stabilitate mare pe piaţa comunicaţiilor. El trebuie să ofere garanţii suplimentare privind continuitatea operării în situaţii de criză şi război.

Operatorul trebuie să ocupe o astfel de poziţie care să îi permită, direct sau indirect, să influenţeze dezvoltarea principalelor elemente de infrastructură utilizate în reţea. El trebuie să fie suficient de extins pe teritoriul României

22/36

pentru a fi în stare să efectueze întreţinerea reţelei la nivel naţional şi să fie şi un partener puternic pentru operatorii locali. De asemenea, trebuie să fie suficient de dezvoltat în interior încât să nu depindă de personaje cheie.

Activitatea fundamentală a operatorului trebuie să permită susţinerea (să fie pe linia) serviciilor de bază de comunicaţii de tip guvernamental.

V Priorităţi ale administrării şi dezvoltării

telecomunicaţiilor speciale

V.1 Interconectarea reţelelor locale şi serviciilor la nivel naţional Există o cerere crescândă de interconectare în cadrul unei (unor) reţele cu

acoperire naţională a entităţilor guvernamentale. Reţelele agenţiilor de stat sunt chemate să ofere mediul pentru schimbul de informaţii între entităţile guvernamentale locale fie că sunt parte componentă a funcţiei de guvernare, ca serviciu, fie că sunt subdiviziuni administrative (politice). Nevoile de extindere a serviciilor măresc necesarul de bandă, diversifică tehnologiile suport şi nevoile tehnice de operare ale infrastructurii de comunicaţii.

Motorul acestui efort îl constituie nevoia entităţilor guvernamentale locale de a accesa informaţia şi de a schimba date, permanent sau temporar, pe arii locale sau regionale (naţionale). În cele mai multe cazuri entităţile nu au mijloacele necesare şi privesc infrastructura de comunicaţii a statului ca un mijloc de a realiza aceste scopuri. Încă o dată, nevoile de comunicaţii sunt grupate pe servicii şi aplicaţii de interes comun:

- Nevoia agenţiilor de impunere a legii de a accesa sau urmări evoluţia datelor privind crima (organizată sau nu);

- Necesitatea comunicaţiilor şi partajării informaţiilor între agenţiile din S.N.A. în cadrul misiunilor temporare;

- Stabilirea unor micro sisteme de comunicaţii integrate în cazul unor misiuni dedicate ale înalţilor demnitari (vizite în străinătate, conferinţe etc.) Organizarea reţelelor de telecomunicaţii la nivel naţional sau regional cu

resurse de management şi coordonare locale este dificil de realizat şi nu oferă garanţii privind disponibilitatea reţelei şi securitatea informaţiei.

V.2 Coordonarea accesului la finanţare a comunicaţiilor de stat

În prezent nu există o coordonare în cadrul statului prin care să se administreze accesul la ofertele financiare interne (buget) sau externe pentru realizarea unei infrastructuri comune pe baza analizei nevoilor de infrastructură a tuturor agenţiilor guvernamentale. Necesitatea unui grup central desemnat să reunească toate nevoile de resurse de infrastructură are la bază următoarele consideraţii:

- Există un peisaj complex de surse de finanţare disponibile pentru educaţie, administraţia publică, protecţia informaţiei de stat. Instituţiile

23/36

însărcinate cu îndeplinirea acestor funcţii trebuie să aibă acces la un centru de expertiză care să le ofere posibilitatea analizei tuturor resurselor la care pot avea acces;

- Este necesară o înţelegere a scopului fiecărei resurse de finanţare şi cum aceste scopuri se armonizează cu planul de ansamblu al utilizării resurselor de comunicaţii de stat;

- Trebuie definit un plan unic al statului pentru utilizarea telecomunicaţiilor, fără de care nu se pot dimensiona nevoile de finanţare pentru infrastructura magistrală de comunicaţii.

După cum s-a demonstrat până în prezent, lipsa de coordonare poate inhiba dezvoltarea infrastructurii.

V.3 Dreptul statului de a utiliza facilităţi de telecomunicaţii

(dreptul de prioritate) Se impune reglementarea parteneriatului între stat şi furnizorii de resurse

de comunicaţii în privinţa dreptului statului de a utiliza facilităţi de comunicaţii din/în zona de responsabilitate a acestora. Legislaţia trebuie să oblige furnizorii să ofere, cu prioritate şi în regim preferenţial, servicii de comunicaţii la solicitarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale pe baza protocoalelor bilaterale. În licenţele de operare a furnizorilor de telecomunicaţii trebuie prevăzute următoarele elemente :

- Facilităţile de telecomunicaţii ce pot fi utilizate prin partajarea magistralelor

- Utilizarea facilităţilor de telecomunicaţii proprietatea statului sau instalate de stat pentru modernizarea elementelor de magistrală incluzând elemente intermediare de infrastructură, construcţii, echipamente, conducte sau alte componente ale magistralelor

Parteneriatul statului cu sectorul privat poate permite statului să beneficieze conform dreptului de prioritate de facilităţile de comunicaţii deja instalate (fibră optică, canalizare, partajare bandă ). Coordonarea acestei activităţi se impune să fie în competenţa Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

Facilităţile de telecomunicaţii ce pot fi instalate conform dreptului de prioritate includ, dar nu sunt limitate la:

- Fibră optică; - Cabluri coaxiale; - Echipamente radio, inclusiv turnuri pentru echipamente celulare; - Echipamente de radioreleu, inclusiv turnuri.

24/36

V.4 Securitatea reţelei

V.4.1 Definiţii Protecţia reţelelor reprezintă totalitatea măsurilor luate pe de o parte în

scopul anulării eforturilor potenţialilor adversari de a influenţa, degrada ori distruge reţelele de telecomunicaţii speciale, sau de a accesa, altera informaţiile, iar pe de altă parte, în scopul menţinerii în stare activă a funcţiilor de comandă şi control (C2)

Scopul protecţiei este de a integra semnalizările, ingineria tehnică (măsuri tehnice), metodologiile de securitate şi situaţia informativă (inteligenţa) pentru a asigura disponibilitatea, integritatea şi confidenţialitatea informaţiei.

Protecţia reţelelor se realizează prin măsuri ofensive şi defensive. Măsurile ofensive utilizează elemente ale războiului electronic pentru a

reduce posibilităţile de atac ale adversarilor (securitatea informaţiilor, dezinformarea, distrugerea fizică)

Măsurile defensive de protejare a reţelei presupun definirea limitelor şi zonelor de protecţie:

- perimetrul digital exterior; - perimetrul digital interior; - securitatea staţiilor de lucru; - managementul reţelei şi securităţii şi/sau supraveghere (monitorizare); - infrastructura de încredere. Pentru protejarea acestor zone trebuie definită partajarea

responsabilităţilor între agenţii privind măsurile de protecţie, detecţie şi reacţie la intruziune şi evaziune.

V.4.2 Organizarea protecţiei

Toţi operatorii şi utilizatorii trebuie să participe la protejarea informaţiilor din reţea.

Pentru protecţie este necesară definirea unui personal şi a unui organism specializat care poate fi personalizat cu următoarele funcţii cheie: - şef de program de securitate a sistemelor care să :

� dezvolte arhitectura de securitate � defineşte conceptele operaţionale şi acreditează sisteme pentru

diferite ierarhii de utilizare � certifică sisteme de protecţie

- directori (responsabili) de sistem de securitate a informaţiei (SSI) � dezvoltă concepte de operare a sistemelor de acreditare � defineşte riscurile sistemelor individuale � conduce programe de pregătire şi specializare

25/36

- ofiţerul cu protecţia informativă � administrează programul de protecţie a personalului � defineşte impactul scurgerii de informaţii asupra integrităţii şi

siguranţei reţelei � asistă la identificarea riscurilor � asigură colaborarea cu celelalte agenţii de informaţii pentru

definirea activităţilor de la punctele anterioare - ofiţer cu organizarea şi mobilizarea:

� pregăteşte, distribuie şi menţine planurile, instrucţiunile sistemelor de securitate

� stabileşte politica de parole � organizează pregătirea profesională pe domenii de activitate � evaluează impactul interconectării reţelei cu exteriorul

V.4.3 Asigurarea secretizării comunicaţiilor prin reţelele de

telecomunicaţii speciale Reţelele de telecomunicaţii administrate de Serviciul de Telecomunicaţii

Speciale operează în două domenii (categorii) de asigurare a secretului informaţiei; confidenţial şi secret. În fiecare din aceste domenii Serviciul de Telecomunicaţii Speciale operează şi întreţine propriul domeniu informaţional. Prin natura intrinsecă a acestui fel de operare, adică administrarea sistemului de transmitere (vehiculare) a informaţiei, el are acces totodată şi la alte domenii informaţionale. Profilul protecţiei (securităţii) infrastructurii de telecomunicaţii administrate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale asigură protecţia domeniului informaţiei transmise pe această infrastructură. El asigură, de asemenea, că penetrarea altor domenii ale informaţiei este benignă (nu este ameninţătoare).

V.4.4 Principii si direcţii de asigurare a secretizării comunicaţiilor Protecţia reţelelor pleacă de la faptul că principalul mijloc de protejare a

informaţiei aflată în tranzit sau în stocare îl constituie separarea ei fizică. Acest lucru presupune eforturi materiale şi organizatorice mari, răsplătite prin gradul de protecţie mare asigurat.

Al doilea mijloc folosit este păstrarea sau transportarea informaţiei într-o formă criptată, care sa fie total inaccesibil, exceptând pe cei care sunt autorizaţi să o folosească.

Din punctul de vedere al operatorului de reţele de comunicaţii protejate, în cadrul organizării reţelei, responsabilitatea protecţiei se distribuie în două categorii:

1. securitatea orientată pe utilizator, situaţie în care utilizatorul defineşte şi asigură domeniul de securitate al informaţiei pe care o inserează în

26/36

reţea, operatorul având sarcina de a asigura transparenţa transmiterii comunicaţiei criptate;

2. integritatea reţelei la nivel de punct de distribuire a serviciului, situaţie în care administratorul reţelei asigură domenii adecvate de securitate ale informaţiei între diferite puncte ale infrastructurii. Punctul de asigurare a serviciului de criptare se poate afla la limita dinspre punctul de acces la infrastructura pusă la dispoziţie:

- terminal abonat; - punctul de acces la Infrastructura Informaţională Specială. Plecând

de la aceste principii, măsurile organizatorice (administrative) de protejare a informaţiilor transmise pe reţelele de comunicaţii speciale se delimitează în două domenii:

1. separarea fizică de alte reţele începând de la echipamentele terminale, cablurile telefonice sau interfeţele radio, echipamentele de comutaţie şi pe cât posibil, a echipamentelor de transmisie;

2. criptarea informaţiilor folosind aparatura de secretizare. Peste aceste două domenii, se aplică politici diferenţiate de măsuri

organizatorice: 1. Abonaţii sunt ierarhizaţi într-o structură bine stabilită care permite

asigurarea unor servicii de prioritate. 2. Participanţii la trafic trebuie sa fie autentificaţi pe baza unei liste de

filtrare (aprobate de către autoritatea de reglementare a reţelelor speciale); 3. Delimitarea reţelei prin apropierea abonaţilor de centrele de comutaţie şi

prin filtrarea controlată a interfaţării cu alte reţele (prin intermediul operatoarelor sau a echipamentelor dedicate tip firewall)

4. Criptarea comunicaţiilor prin folosirea de aparatură de secretizare în două modalităţi:

- criptarea între două terminale, - criptarea unor elemente de infrastructură (sisteme sau subsisteme)

între noduri de comutaţie. Toate informaţiile despre reţelele de comunicaţii speciale au caracter

secret şi manipularea lor se face conform legii.

V.5 Protecţia prin monitorizare a radiocomunicaţiilor speciale si de cooperare

Domeniile activităţii de monitorizare: - monitorizarea spectrului guvernamental în vederea protecţiei

resurselor utilizate de sistemele de radiocomunicaţii speciale administrate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale;

27/36

28/36

- monitorizarea la cerere a spectrului guvernamental atribuit spre utilizare altor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare în vederea protecţiei resurselor utilizate;

- goniometrarea în vederea identificării şi anulării surselor de perturbare a spectrului guvernamental utilizat sau aflat în rezervă;

- analiza tehnică a spectrului de frecvenţe radioelectrice în vederea utilizării acestora pentru noi servicii sau pentru eficientizarea utilizării lor prin reorganizarea vechilor reţele;

Modernizarea activităţii de monitorizare constă în principal în: - automatizarea sistemelor pentru domeniile UUS şi US; - extinderea la nivel naţional a sistemului; - realizarea unei baze de date naţionale distribuite; - conceperea unor protocoale de cooperare tehnică cu ceilalţi

operatori de sisteme de monitorizare (în special cu Autoritatea Naţională de Reglementare);

- extinderea mobilităţii sistemului de monitorizare (în special a funcţiilor de cercetare radio şi urmărire);

- realizarea unei reţele de comandă şi control specifice, pe infrastructura informaţională specială, pentru centralizarea sistemului de monitorizare şi goniometrare.

V.6 Protecţia prin control tehnic

În realizarea în siguranţă a comunicaţiilor prin mijloacele de transmisiuni o importanţă capitală o are securitatea informaţiei care se va transmite încă înainte de a intra pe căile sau liniile de telecomunicaţii. Pentru realizarea acestui scop, rolul capital revine controlului tehnic. Această specialitate are un înalt nivel de tehnicitate, o subtilă strategie, bazate pe tehnologia computerelor, transmisiunilor şi microelectronicii.

Controlul tehnic este definit ca un tip special de inspecţie fizică a unui aparat, echipament, sistem sau a unui loc anume (săli de şedinţe, birouri, mijloace auto, clădiri şi alte amenajări protejate) în scopul descoperirii mijloacelor de supraveghere clandestină a acestora precum şi/sau slăbiciunile sistemelor de securitate, pază şi apărare. El se poate efectua programat (dar aleatoriu) sau la solicitarea beneficiarilor autorizaţi.

O inspecţie tehnică evaluează, de asemenea, siguranţa alarmelor sau a altor sisteme fizice şi electronice de securitate.

Programarea controlului tehnic are ca scop localizarea şi neutralizarea mijloacelor de supraveghere tehnică îndreptate împotriva organismelor guvernamentale sau zonelor protejate. El este conceput pentru a identifica şi a face posibilă corectarea vulnerabilităţilor în sistemele de securitate care pot fi exploatate tehnic sau fizic.

29

Datorită complexităţii acestei activităţi, pentru îndeplinirea în bune condiţii a misiunii S.T.S. este necesară dotarea în continuare cu tehnologie de control adecvată însoţită de o pregătirea şi antrenamentul intensiv al specialiştilor pentru a se obţine în timpul cel mai scurt nivelul de expertiză pentru astfel de activităţi.

VI Concluzii

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale ca element specializat din componenţa forţelor Sistemului Naţional de Apărare are o structură corespunzătoare misiunilor şi sarcinilor stabilite prin lege şi actuala strategie.

Sporirea complexităţii sarcinilor, apariţia unor noi misiuni impune cu necesitate modernizarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, atât structurală cât şi funcţională.

Conform poziţiei sale în ierarhia telecomunicaţiilor de stat şi private Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va realiza pe nivelul său de competenţă parteneriate operaţionale, bilaterale şi multilaterale în cadrul structurilor care servesc la întărirea securităţii naţionale şi în consens cu comunitatea naţiunilor europene şi cu politica României de membru al structurilor euro-atlantice.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se va pregăti împreună cu celelalte structuri pentru integrarea României în Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică.

Actualul mediu de securitate impune ca Serviciul de Telecomunicaţii Speciale să fie un factor esenţial pentru telecomunicaţiile naţionale prin rolul său în asigurarea fluxului informaţional la nivelul autorităţii de comandă şi sistemului de conducere politic.

Prin misiunile sale şi responsabilităţile faţă de utilizatori Serviciul de Telecomunicaţii Speciale se constituie din punct de vedere acţional ca structură cu un nivel ridicat de operaţionalitate. Aceste misiuni impun cu necesitate modernizarea componentei mobile care trebuie să fie echilibrată din punct de vedere numeric şi care să permită rapiditatea necesară realizării legăturilor de telecomunicaţii speciale în orice situaţie şi oriunde este nevoie funcţie de planurile de dislocare a autorităţilor publice, centrale şi locale.

Ca parte a forţelor armate, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale va contribui la apărarea şi garantarea suveranităţii, integrităţii teritoriale, a unităţii statului român, a democraţiei constituţionale şi a principiilor statului de drept.

Dispoziţii finale Strategiile sectoriale şi Anexele fac parte integrantă din prezentul

document. Strategia se va actualiza funcţie de modificările majore în misiunile

proprii, politică şi evoluţia tehnologică.

30

VII Glosar de termeni

Abonat Utilizator al unui serviciu de comunicaţii ale cărui specificaţii sunt prestabilite

Arhitectură de sistem

Structura logică şi principiile de operare ale unui sistem

Arhitectură fizică

Identificarea şi aranjarea componentelor fizice ale unei arhitecturi de sistem într-un cadru ordonat care descrie structura fizică, funcţiile tehnice, caracteristicile de proiectare şi atributele tehnice ce pot fi atinse de fiecare componentă şi de sistem într-un sistem specificat de constrângeri

C2

Command and Control –Autoritatea, responsabilităţile şi acţiunile conducătorilor în conducerea şi coordonare forţelor ţi în implementarea deciziilor şi ordinelor legate de executarea operaţiilor

C2CS

C2 Communication System –Sistem de comunicaţii ce transferă informaţia între autorităţi în scop de comandă şi control

C2IS

C2 Information System –Sistem informatic ce oferă autorităţilor suport de calcul pentru C2

C3I

Command, Control, Communication and Information - Comandă, Control, Comunicaţii şi Informaţii

C4I2

Command Control, Communication, Computer, Information, Intelligence -Comandă, Control, Comunicaţii, Calculatoare, Informaţii şi Informativ (Intelligence)

Client

Utilizator al unui serviciu de telecomunicaţii care se negociază continuu din punct de vedere al specificaţiilor

Comunicaţie

Transferul informaţiei în conformitate cu convenţii prestabilite

Interoperabilitate

Caracteristică a reţelei sau sistemului care permite conectivitatea şi schimbul de informaţie între resurse la nivelul reţelei, aplicaţiei, prezentării datelor la solicitare, fără conexiuni şi proceduri speciale sau alte dispozitive poartă (gateway). Interoperabilitatea se defineşte între două puncte de prezenţă a unui serviciu

LAN

Local Aria Network –reţea locală ce asigură funcţiile de comunicaţie şi calcul folosind tehnologii ce permit utilizarea unor capacităţi mari de trafic

31

Lărgime de bandă Parametru ce defineşte capacitatea de transmisie digitală a unui sistem de comunicaţii

Managementul sistemului Planificarea, menţinerea în funcţiune (angajarea) şi controlul

resurselor sistemului şi conducerea acţiunii de corectare Nod Un sistem conectat la reţea

Prioritatea telecomunicaţiilor de stat

Art.41 …telecomunicaţiile de stat se bucură de un drept de prioritate asupra celorlalte telecomunicaţii, în măsura în care este posibil, atunci când cererea este făcută în mod distinct de cel interesat

Reţea de calculatoare O reţea de noduri de procesare a datelor ce sunt

interconectate în scopul comunicării de date S.N.A Sistemul Naţional de Apărare

Securitate multi-nivel Sistem de securitate ce permite utilizatorilor cu nivele diferite de

senzitivitate să acceseze concurenţial un sistem. Sistemul permite utilizatorilor să acceseze numai datele pentru care este autorizat

Securitatea calculatoarelor Protecţia informaţiei pe timpul procesării sau stocării

Securitatea comunicaţiilor Protecţia informaţiei pe timpul transferului, în particular pe

sisteme de telecomunicaţii. Un element particular al securităţii comunicaţiei este protecţia confidenţialităţii informaţiei

Servicii publice Servicii de telecomunicaţii publice

Sistem Ansamblu de doctrine, metode, personal, proceduri, echipament

sau facilităţi organizate să îndeplinească funcţii specifice

Sistem de comunicaţii Ansamblul de echipamente, metode şi proceduri, dacă este

necesar şi personal, organizat să îndeplinească funcţiile de transfer ale informaţiei. Un sistem de comunicaţii oferă comunicaţii între utilizatorii săi şi poate cuprinde subsisteme de transmisie şi comutare precum şi subsistemul zonei utilizator/terminal

Sistem de comunicaţii continuu

Sistem de comunicaţii ce asigură continuitatea serviciului în situaţia în care utilizatorul se află în migrare

Sistem proactiv Sistem ce tinde să iniţieze modificări interne în loc să

reacţioneze la un eveniment Sistemul C3I Sistem integrat ce cuprinde doctrina, procedurile, structura

organizatorică, personalul, echipamentele, facilităţile tehnice şi comunicaţiile ce oferă autorităţilor la toate nivelurile, în timp real, datele necesare pentru planificarea, conducerea şi controlul activităţilor lor

Soluţii alternative de comunicaţii

Resurse de comunicaţii provenind de la diverşi furnizori de servicii de comunicaţii

Telecomunicaţii Orice transmisie, emisie sau recepţie de semne, semnale,

scrieri, imagini, sunete sau informaşii de orice natură prin fir, radio, optic sau prin alte sisteme electromagnetice

Telecomunicaţii de stat Conform pct. 1014 din anexa la constituţia UIT

Telecomunicaţii care emană de la: - Şeful de stat

- Şeful de guvern sau membrii unui guvern - Comandantul şef al forţelor militare, terestre, navale

sau aeriene - Agenţi diplomatici sau consulari - Secretarul general al ONU, şefii organelor principale

ale Naţiunilor Uite - Curtea internaţională de justiţie - Sau răspunsuri la telecomunicaţiile de stat

menţionate mai sus Telecomunicaţii guvernamentale

Telecomunicaţii organizate de stat pentru nevoile agenţiilor guvernamentale

Telecomunicaţii private Telecomunicaţii realizate pentru nevoile interne (domestice)

la domiciliu, la birou, în instituţie sau în stat care nu se comercializează

Telecomunicaţii publice Telecomunicaţii realizate în scopul comercializării către

public Telecomunicaţii speciale Telecomunicaţii de stat, emanate de preşedintele CSAŢ,

care sunt organizate sub forma unui sistem C3I pentru susţinerea funcţiilor de securitate naţională şi a actului de guvernare la nivel strategic şi operaţional

Tempest Set de măsuri ce previn interceptarea şi descifrarea

semnalelor electrice şi electromagnetice compromiţătoare ce emană din calculatoare şi echipamentele asociate

TIC Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţii

Utilizator Orice persoană sau entitate ce utilizează servicii de

telecomunicaţii sau de sisteme informatice Vulnerabilitate O slăbiciune a unui sistem de calculatoare sau un punct unde

sistemul este susceptibil la atac

WAN Wide Area Network reţea de comunicaţii ce interconectează reţele locale

32/36

ANEXE

33/36

ANEXA Nr.1

CADRUL LEGAL GENERAL

A. DOCUMENTE POLITICO-JUDICIARE PRIVITOARE LA STRATEGIA NAŢIONALĂ

1. Strategia de Securitate Naţională 2. Programul de guvernare. 3. Carta albă a Guvernului – Armata României 2010: Reformă şi

Integrare Euro – Atlantică

B. CADRUL NORMATIV 1. ACTE NORMATIVE PRIVITOARE LA STRATEGIE

1. Ordonanţa Guvernului României nr. 52 din 12.08.1998 privind planificarea apărării naţionale a României, aprobată prin Legea nr. 63 din 24.04.2000, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28.04.2000.

2. Hotărârea Guvernului României nr. 58 din 02.02.1998 pentru aprobarea Strategiei naţionale de informatizare şi implementare în ritm accelerat a societăţii informaţionale şi a programului de acţiuni privind utilizarea pe scară legală şi dezvoltarea sectorului tehnologiilor informaţiei în România.

3. Codul dezvoltării şi utilizării tehnologiilor informaţiilor (Proiect). 4. Hotărârea guvernului României nr. 500 din 26.07.1991 privind strategia

dezvoltării comunicaţiilor în România în perioada 1991 – 2005. 5. Hotărârea Guvernului României nr. 318 din 20.04.2000 pentru aprobarea

strategiei militare a României. 6. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 064 din 28.12.1993

– Concepţia de dezvoltare şi modernizare a reţelelor de telecomunicaţii speciale şi de supraveghere radioelectronică.

7. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 103 din 14.12.1995 privind aprobarea Strategiei de restructurare a comunicaţiilor (1994 – 2005).

8. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 89 din 01.07.1997 privind Concepţia de organizare a legăturilor protejate pentru cooperarea elementelor sistemului naţional de apărare.

9. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 100 din 13.11.1998 privind Strategia de dezvoltare a comunicaţiilor naţionale în corelare cu necesităţile sistemului naţional de apărare.

34

2. ACTE NORMATIVE CARE SUSŢIN NECESITATEA ŞI OPORTUNITATEA STRATEGIEI SERVICIULUI DE TELECOMUNICAŢII SPECIALE

1. Legea nr. 92 din 24.07.1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;

2. Legea nr. 76 din 08.11.1993 pentru ratificarea Constituţiei şi a Convenţiei Uniunii Internaţionale a telecomunicaţiilor, semnate la Geneva la 22.12.1992;

3. Legea nr. 45 din 01.07.1994 – Legea apărării naţionale a României; 4. Legea nr. 73 din 05.07.1995 privind pregătirea economiei naţionale şi a

teritoriului pentru apărare; 5. Legea nr. 46 din 05.06.1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare 6. Legea nr. 74 din 12.07.1996 – legea Telecomunicaţiilor; 7. Legea utilizării de frecvenţe radioelectrice (Proiect); 8. Legea nr. 51 din 29.07.1991 – Lege privind siguranţa naţională a

României; 9. Legea nr. 23/1971 – Legea apărării secretului de stat; 10. Lege privind securitatea informaţiilor secrete de stat şi a informaţiilor

secrete de stat şi a informaţiilor secrete de serviciu (proiect); 11. Legea nr. 332 din 31.05.2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a

Guvernului nr. 7/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 92/1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

12. Legea nr. 398 din 14.06.2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2002 privind funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă.

13. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 1 din 21.01.1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă;

14. Ordonanţa de Urgenta a Guvernului României nr. 79 din 13.06.2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor;

15. Ordonanţa de urgenţă privind Sistemul Naţional de Management al Crizelor. (proiect);

16. Hotărârea Guvernului României nr. 617 din 27.06.2001 privind Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă;

17. Hotărârea Guvernului României nr. 926 din 20.09.2001 pentru modificarea art. 2 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 617/2001 privind Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă;

18. Hotărârea Guvernului României nr. 842 din 31 iulie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind colectarea tarifului necesar finanţării funcţionării Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă şi pentru recuperarea investiţiilor efectuate de către furnizorul de servicii pentru implementarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă,

35

precum şi pentru stabilirea tarifului care se colectează de către furnizorul de servicii;

19. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 0067 din 17.07.2002 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului;

20. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. S-69 din 17.07.2002 referitoare la Sistemul Informativ Integrat, care să asigure schimbul de date între instituţiile Sistemul Naţional de Apărare a Apărare;

21. Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 76 din 17.07.2002 privind introducerea tehnologie PKI şi a Autorităţii de Certificare de Tranzit pentru instituţiile din Sistemul Naţional de Apărare a Apărare.

36