Stimaţi Membrii Ai Societăţii Studenţilor În Farmacie Bucureşti

2
Stimaţi membrii ai Societăţii Studenţilor în Farmacie Bucureşti, Mă adresez vouă în calitate de Preşedinte ales şi mandatat de către Adunarea Generală. Astfel mă simt îndatorată să vă transmit deciziile Comitetului Executiv pe care îl consider lipsit de obiectivitate, nelegitim, care a acţionat împotriva tuturor principiilor la care aderă SSFB şi adoptate împotriva Statutului şi Regulamentului de Ordine şi Funcţionare al Societăţii şi a legislaţiei sub egida căreia intrăm. Deciziile Comitetului Executiv sunt: 1. Invalidarea Adunării Generale din data de 15 mai 2015; 2.Demiterea Preşedintelui din mandatul 2014-2015,Mihaela Corina Bălănescu aceasta aducând după sine neacordarea titlului de membru de onoare; 3.Suspendarea până la data de 1 octombrie 2015 a Coordonatorului Departamentului de Educaţie şi Practică Farmaceutică din mandatul 2014-2015 şi Preşedinte ales de Adunarea Generală în data de 15 mai 2015, Carmen Maria Trandafir; 4.Suspendarea până la 1 octombrie 2015 a Coordonatorului de Resurse Umane, ales de către Adunarea Generală în data de 15 mai 2015, Sabina Ioana Bolohov ; 5.Demiterea Coordonatorului de Resurse Umane din mandatul 2014-2015, Andreea Orzan. Din motivele următoare: - Acordarea încrederii şi responsabilităţii unui membru al asociaţiei care nu făcea parte din Biroul de Conducere SSFB de către Mihaela Bălănescu, în scopul redactării listei membrilor activi, deşi acest lucru era prevăzut în fişa postului Coordonatorului de Resurse Umane; - Lipsa de comunicare şi informare din parte Biroului de Conducere a omului desemnat (Sabina Bolohov) pentru redactarea conform regulamentelor a listelor membrilor activi şi acuzarea pe baze nefondate de înălcarea în cunoştinţă de cauză a regulamentelor; - Acuzarea de transmiterea eronată a anumitor puncte interpretabile din Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al Societăţii în vederea redactării listelor membrilor activi şi acuzarea, prin violarea intimităţii, de subminare a Adunării Generale; - Neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de fişa postului pentru Coordonatorul de Resurse Umane. Totodată nu trebuie uitat faptul că Adunarea Generală este forul suprem de decizie cu rol deliberativ (vot al cărui rezultat este obligatoriu) al asociaţiei, conform Legii Asociaţiilor şi Fundaţiilor, astfel nu poate fi luată o decizie retroactivă împotriva deciziei Aunării Generale, decât intr-o altă sesiune de lucru a acesteia.

description

//

Transcript of Stimaţi Membrii Ai Societăţii Studenţilor În Farmacie Bucureşti

Page 1: Stimaţi Membrii Ai Societăţii Studenţilor În Farmacie Bucureşti

Stimaţi membrii ai Societăţii Studenţilor în Farmacie Bucureşti,

Mă adresez vouă în calitate de Preşedinte ales şi mandatat de către Adunarea Generală.

Astfel mă simt îndatorată să vă transmit deciziile Comitetului Executiv pe care îl consider

lipsit de obiectivitate, nelegitim, care a acţionat împotriva tuturor principiilor la care aderă

SSFB şi adoptate împotriva Statutului şi Regulamentului de Ordine şi Funcţionare al

Societăţii şi a legislaţiei sub egida căreia intrăm.

Deciziile Comitetului Executiv sunt:

1. Invalidarea Adunării Generale din data de 15 mai 2015;

2.Demiterea Preşedintelui din mandatul 2014-2015,Mihaela Corina Bălănescu aceasta

aducând după sine neacordarea titlului de membru de onoare;

3.Suspendarea până la data de 1 octombrie 2015 a Coordonatorului Departamentului de

Educaţie şi Practică Farmaceutică din mandatul 2014-2015 şi Preşedinte ales de Adunarea

Generală în data de 15 mai 2015, Carmen Maria Trandafir;

4.Suspendarea până la 1 octombrie 2015 a Coordonatorului de Resurse Umane, ales de către

Adunarea Generală în data de 15 mai 2015, Sabina Ioana Bolohov ;

5.Demiterea Coordonatorului de Resurse Umane din mandatul 2014-2015, Andreea Orzan.

Din motivele următoare:

- Acordarea încrederii şi responsabilităţii unui membru al asociaţiei care nu făcea parte

din Biroul de Conducere SSFB de către Mihaela Bălănescu, în scopul redactării listei

membrilor activi, deşi acest lucru era prevăzut în fişa postului Coordonatorului de

Resurse Umane;

- Lipsa de comunicare şi informare din parte Biroului de Conducere a omului desemnat

(Sabina Bolohov) pentru redactarea conform regulamentelor a listelor membrilor

activi şi acuzarea pe baze nefondate de înălcarea în cunoştinţă de cauză a

regulamentelor;

- Acuzarea de transmiterea eronată a anumitor puncte interpretabile din Regulamentul

de Organizare şi Funcţionare al Societăţii în vederea redactării listelor membrilor

activi şi acuzarea, prin violarea intimităţii, de subminare a Adunării Generale;

- Neîndeplinirea atribuţiilor prevăzute de fişa postului pentru Coordonatorul de Resurse

Umane.

Totodată nu trebuie uitat faptul că Adunarea Generală este forul suprem de decizie cu rol

deliberativ (vot al cărui rezultat este obligatoriu) al asociaţiei, conform Legii Asociaţiilor şi

Fundaţiilor, astfel nu poate fi luată o decizie retroactivă împotriva deciziei Aunării Generale,

decât intr-o altă sesiune de lucru a acesteia.

Page 2: Stimaţi Membrii Ai Societăţii Studenţilor În Farmacie Bucureşti

Conform prevederilor legale, Adunarea Generală este legal constituită în prezenţa

cvorumului. În cazul în care în timpul sesiunii de lucru se reduce numărul membrilor activi,

nemaifiind constituit cvorumul, sesiunea Adunării Generale se suspendă, deciziile luate până

în acel moment fiind valabile de drept.

Într-o structură democratică deciziile luate de către un anumit electorat sunt remise de către

acelaşi electorat. În cazul alegerii în funcţii de conducere de către Adunarea Generală, aceasta

este singura îndreptăţită să decidă demiterea din funcţie.

Comitetul Executiv a demis Preşedintele ales şi cel din mandatul anterior fără să numească un

preşedinte interimar. Acest aspect încalcă Legea Asociaţiilor şi Fundaţiilor şi lasă asociaţia

fără persoană de decizie între şedinţele Comitetului Executiv, Biroului de Conducere şi

Adunării Generale.

Lista cu membrii activi a fost adoptată pentru Adunarea Generală, fapt care a dovedit

legalitate forului de decizie.

Decizita de a invalida Adunarea Generală pentru faptul că listele membrilor activi nu erau

corecte este retroactivă, în concluzie conform listelor de la data respectivă Adunarea Generală

a fost legal constituită în prezenţa cvorumului.

Prin urmare, contest toate deciziile Comitetului Executiv pentru încălcarea Statului şi

Regulamentului de Organizare şi Funcţionare şi al principiilor la care aderă SSFB precum:

democraţie, deschidere şi legitimitate.

Solicit Adunării Generale revalidarea deciziilor din ultima sesiune a Adunării Generale şi

consemnarea unui proces verbal semnat în urma alegerilor pentru funcţiile Biroului de

Conducere.

În speranţa unei decizii legitime a Adunării Generale, aştept cu nerăbdare să continuăm lucrul

colaborativ în ceea ce înseamnă pentru noi SSFB, proiectele noastre şi reprezentarea

sudenţilor Facultăţii de Farmacie Bucureşti.

Cu deosebită consideraţie,

CARMEN-MARIA TRANDAFIR