Stilurile dezaptative, nevrotice, pot fi caracterizate succinct astfel:

a) Stilul paranoid se manifestă prin lipsă de încredere în ceilalți, hipersensibilitate și

hipervigilență, promptitudine în contracararea amenințărilor percepute, preocupare

excesivă pentru aspecte particulare, concentrare, raționalitate, răceală, lipsa emotivității.

b) Stilul obsesiv - perfecționism, preocupare pentru detalii nesemnificative; insistență ca și

ceilalți să se conformeze la modul propriu de a acționa; relațiile sunt văzute în termeni de

dominare sau supunere; lipsa spontanietății; nesiguranță (managerul este structural sau

nesigur); incapacitate de relaxare.

c) Stilul isteric – manifestare excesivă a propriilor emoții; preocupare permanentă pentru a

atrage atenția asupra sa; narcisism; dorință de acțiune, de stimulare; oscilație între

idealizarea și devalorizarea altora; incapacitate de concentrare.

d) Stilul depresiv – sentimente de vină, inutilitate, inadecvare; autoreproșuri; sentimentul

neputinței, disperare; senzația de a fi la discreția evenimentelor; capacitate redusă de a

gîndi cu claritate; pierderea intereselor și a motivației; incapacitate de a se bucura.

e) Stilul schizoid – detașat, lipsa implicării, tendința de a se închide în sine, senzații de

stranietate; lipsa entuziasmului; indiferență la laude și critici; lipsa interesului pentru

prezent sau viitor; răceală, lipsa emoțiilor.

În funcție de tipul organizației, tipul și gradul de putere pe care o deține un manager

caracterizat de unul din stilurile de mai sus, este posibil ca trăsăturile sale comportamentale,

modalităpțile sale interacționale – cu oameni, fapte, situații – să se transfere și să se

manifeste, într-o formă sau alta, la nivelul organizației (De Vries, Miller, 1992).