Ştiinţa economică ocupă un loc însemnat în sistemul ştiinţelor care studiază societatea. Formarea ştiinţei economice a constituit

un proces complex şi îndelungat, proces care a avut la bază atît dezvoltarea economică, cît şi aprofundarea cunoaşterii realităţii

înconjurătoare, perfecţionarea metodelor şi mijloacelor de investigare.TEMA 1: GENEZA SI EVOLUTIA STIINTEI ECONOMICE

1. ETAPELE EVOLUŢIEI ŞTIINŢEI ECONOMICEEvoluţia ştiinţei economice poate fi privită în 2 aspecte: în aspect istoric şi în aspect teoretic.

În aspect istoric evoluţia ştiinţei economice poate fi divizată în 4 perioade mari:I. Gîndirea economică din Antichitate (din antichitate şi pînă în sec. V e.n.). La această etapă se referă: a. Ideile economice din orientul antic b. Ideile economice din occidentul anticII. Gîndirea economică din Evul Mediu (cuprinde sec. V – XV e.n.): a. Ideile religioase cu caracter economic b. Doctrina economică medievalăIII. Ştiinţa economică modernă (sec. XVI-XIX e.n.):a. Doctrina mercantilistă b. Doctrina fiziocratăc. Doctrina liberalismului economic clasicd. Doctrina naţionalismului clasice. Doctrina marxistăf. Doctrina neoclasică (marginalistă)IV. Ştiinţa economică contemporană (sec. XX-XXI prezent)a. Doctrina instituţionalistăb. Doctrina keynesianăc. Doctrina neokeynesiană şi postkeynesianăd. Doctrina neoliberală

În aspect teoretic evoluţia ştiinţei economice este divizată în 2 perioade mari:1. Ştiinţa economică preclasică numită Preistoria ştiinţei economice care cuprinde perioada din antichitate şi pînă în sec. XVII.2. Ştiinţa economică clasică numită Gîndirea Economico-ştiinţifică – sec. XVIII-XXI.IDEILE ECONOMICE ÎN ANTICHITATE

Primele idei economice se referă în temei la Egiptul antic, Babilonul vechi, India şi China antică. Egiptul antic a fost una din primele ţări unde în mileniul 4 î.e.n. s-a format statul cu departamentele respective (militar, financiar, lucrări publice). Ideile economice erau reflectate în Codul de Instrucţii numit „Învăţăminte”, în care se descrie controlul de stat asupra resurselor materiale, financiare şi umane, evidenţa şi repartizarea strictă a resurselor economice, cît şi modalităţile de protecţie a patrimoniului de stat.

În Babilonul Vechi, ideile economice sunt reflectate în Codul de Acte Normative (Codul lui Hammurabi sec. XVIII î.e.n.), care conţinea 282 articole care reglementau activităţile: măsuri de ocrotire a averii regelui, preoţilor şi străjerilor, reglarea relaţiilor de credit, reglementarea relaţiilor de arendă.

În India, ideile economice sunt reflectate în Codul de legi numit „Arthaşastra” (sec. IV î.e.n.) în care sunt reflectate: modul de încasare a impozitelor; modul de confiscare a averii obţinută în mod necinstit; sistemul diversificat de penalităţi pentru încălcarea legilor în vigoare; reglementarea nivelului preţurilor; controlul mijloacelor de măsură şi calitate a mărfurilor, întreţinerea sistemelor de irigaţie.

În China antică, ideile economice au fost concentrate în 3 şcoli: 1. Şcoala Taoistă care prevedea reglarea activităţilor umane de către puterea Universului, limitarea intervenţiei statului

care prin impozite mari provoacă revolte populare, respectarea dreptului de proprietate, schimbarea bunurilor economice prin sistemul de barter.

2. Şcoala Confucianistă care prevedea creşterea bunăstării materiale a populaţiei, sporirea bogăţiei prin munca personală şi consum moderat, intervenţia activă a statului în scopul educării umaniste a populaţiei, controlului strict al preţurilor, stimulare activităţii economice.

3. Şcoala Legistă care prevedea superioritatea statului de drept bazat pe instituţii şi legi care protejează dezvoltarea liberă a individului, considerarea monedei nu numai ca echivalent de schimb al mărfurilor, ci ca un instrument de politică economică utilizat pentru controlul evoluţiei preţurilor

Idei economice întîlnim şi în tratatul ştiinţific colectiv „Huan-Ţzi” în care sunt descrise: asigurarea stabilităţii economice, reglementarea preţurilor la pâine şi sare; reglarea rezervelor de grîne; înlocuirea impozitelor directe prin accize înalte la sare şi metale.

În Occidentul antic ideile economice au avut o răspândire relativ largă în Grecia antică în operele lui Xenofon, Platon şi Aristotel.

Xenofon î n lucrările „Economia” şi „Despre Venituri” a formulat: a) ideea şi termenul de „economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire;b) ideea că principala ramură de producere şi sporire a bogăţiei este agricultura; c) idea referitor la diviziunea muncii şi influenţa ei asupra calităţii produselor şi dimensiunii pieţei. Platon în lucrările „Republica” şi „Legile” a formulat următoarele idei referitor la statul ideal: 1. crearea unui stat ideal bazat pe principii colectiviste.2. în statul ideal trebuie să existe trei clase (clasa filozofilor, strategilor şi producătorilor, primele fiind numite „elita societăţii”). Robii nu erau consideraţi ca clasă socială, dar ca unelte de producţie însufleţite. 3. în acest stat elita dispune de proprietate colectivă, iar producătorii – de proprietate privată; 4. în statul ideal ordinea este menţionată de legea diviziunii naturale a muncii, considerată principala lege economică; 5. statul ideal trebuie să aibă caracter închis, pentru a evita influenţa negativă a altor popoare asupra caracterului naţional.6. Statul trebuie să aibă un caracter staţionar în aspect teritorial şi al numărului populaţiei.7. Statul trebuie să aibă un caracter agrar, pentru a îndestula cerinţele populaţiei în produse alimentare.8. Statul trebuie să promoveze o politică protecţionistă în comerţul exterior şi să exercite un control riguros asupra tuturor formelor de activitate. Aristotel în lucrările „Politica” şi „Etica” s-a pronunţat p-u un stat nou, însă spre deosebire de Platon, va include numai

două clase (oameni liberi şi robi), la baza statului se va afla proprietatea privată, iar ordinea în societate va fi asigurată de legea dominaţiei şi supunerii. Totodată în viziunea lui Aristotel statul trebuie să aibă un caracter agrar şi parţial deschis.

Aristotel a pus la baza analizei următoarele categorii: a. marfă; b. banii şi funcţiile lor; c. conceptul despre bogăţie. A analizat 2 tipuri de bogăţie: - bogăţie veritabilă, care cuprinde bunurile create în scopul satisfacerii nevoilor; - bogăţie falsă, care depăşesc consumul şi economiile raţionale.d. conceptul despre activitatea economică. A analizat 2 tipuri de activitate economică:

activitatea economică, care include producere bogăţiei veritabile în cadrul gospodăriilor casnice; activitatea hrematistă, care se bazează pe schimb şi al cărui scop este îmbogăţirea prin intermediul comerţului şi a

creditului.În Roma Antică, ideile economice s-au manifestat în 3 direcţii:

Ideile referitor la proprietate - romanii antici afirmau că bunurile pot fi atît în proprietate privată, cît şi în proprietate publică, însă principala formă era considerată proprietatea privată. Proprietatea publică aparţinea statului.

Ideile referitor la sistemul de contract – romanii au introdus sistemul de contract în care erau descrise drepturile şi responsabilităţile părţilor contractuale.

Ideile referitor la eficienţa activităţii agricole - activitatea agricolă era considerată ca principala formă de activitate şi la baza ei se află mica gospodărie ţărănească. 2. GÎNDIREA ECONOMICĂ ÎN EVUL MEDIU

Ideile economice din Evul Mediu au fost influenţate de postulatele religioase. Fruntaşii bisericii creştine, numiţi canonişti, precum şi profesorii de la universităţile teologice, numiţi scolastici, au întrunit ideile lui Aristotel cu postulatele bisericeşti şi pe baza acestei combinări au formulat două idei fundamentale:

1) unicul izvor al mijloacelor de existenţă trebuie să fie munca personală, care este considerată o datorie sfîntă a fiecărui om;

2) bogăţia este un păcat. Orice venit neprovenit din muncă, fie de la activitatea comercială sau de la cea cămătărească era considerat ca rezultat al exploatării celui apropiat. Unica justificare a bogăţiei era datoria de a face binefacere în favoarea celor săraci.

Biserica, considerându-se intermediar între cei bogaţi şi cei săraci, devine proprietară a imenselor averi. Aceste idei economice le întâlnim şi în Biblie, care îi apără pe cei săraci, dezaprobă zgârcenia, furturile, setea de avere, afirmând că dragostea de bani este rădăcina tuturor relelor. Biblia cere de la credincioşi să fie cinstiţi în relaţiile economice cu semenii lor. Cămătăria este blestemată de Biblie. Proprietatea privată era considerată ca piedică în calea desăvârşirii spirituale. Biblia se pronunţă pentru proprietatea colectivă. Munca este privită ca o datorie sfântă.

Ca reprezentant vestit al cunoştinţelor medievali este considerat filozoful şi teologul italian Toma d’Aquino, care în lucrarea „Suma Teologică” a formulat următoarele concepte:

1) despre proprietate – în viziunea lui proprietarul suprem al tuturor bunurilor e Dumnezeu. Totodată el acceptă proprietatea privată, pe care o consideră mai potrivită naturii omeneşti, dar proprietatea privată trebuie să fie folosită pentru binele întregii comunităţi.

2) despre dobândă – afirmă că banii sunt un simplu mijloc de schimb care nu produc nimic, deci pentru folosirea lor nu trebuie încasată nici un fel de dobîndă. Dobânda în viziunea lui Toma d’Aquino este preţul timpului, iar timpul aparţine lui Dumnezeu, şi totuşi el admite dobînda numai în cazul dacă ea este folosită în scopuri comerciale.

3) despre „preţul just” - care în viziunea lui, nu trebuie să fie determinat de jocul liber al cererii şi ofertei, trebuie să fie bazat numai pe cheltuielile de producţie ale producătorilor. Preţul trebuie să fie stabil.

4) despre „salariul just” - potrivit căruia salariul este o sumă de bani obţinută în urma unei munci, care îi permite lucrătorului şi familiei sale să trăiască la nivelul poziţiei ce o ocupă în societate.

În evul mediu ca şi în antichitate ştiinţa economică nu era un obiect de studiu independent. TEMA 2: DOCTRINA MERCANTELISTA1. CONDIŢIILE DE APARIŢIE A DOCTRINEI MERCANTILISTE ŞI CONŢINUTUL EI

Doctrina mercantilistă a fost primul curent de gândire economică modernă. Mercantilismul a dominat între anii 1450-1750. Această doctrină poate fi analizată în 2 aspecte:

Aspect teoretic – doctrina economică mercantilistă este bazată pe 3 idei principale:a) aurul şi argintul constituie forma principală a bogăţiei, atît pentru indivizi, cît şi pentru stat; b) profitul este scopul principal al producătorului, şi care reprezintă o diferenţă dintre preţul de vînzare şi de

cumpărare, atît pe piaţa internă cît şi pe piaţa externă; c) cea mai profitabilă ramură de activitate este comerţul exterior, deoarece asigură profiturile cele mai ridicate. Aspect practic – reprezintă o politică economică promovată de tinerele state în epoca acumulării primitive a capitalului.În politica economică internă, mercantiliştii se pronunţă pentru sporirea rezervelor de metale preţioase, iar în politica

economică externă ei se pronunţă pentru un protecţionism vamal. Cei mai de seamă reprezentanţi a mercantilismului au fost: T.Mun, G. Botero, D. Olibarez, în Moldova – D. Cantemir. Doctrina mercantilistă a apărut în baza următoarelor condiţii: 1) tranziţia de la economia naturală la economia de schimb, care a contribuit la dezvoltarea comerţului şi producţiei

manufacturiale, cît şi la creşterea cererii de bani; 2) marele descoperiri geografice, care au contribuit la importul metalelor preţioase din America de Sud;3) revoluţia intelectuală şi morală, care a contribuit la schimbarea gusturilor şi moravurilor în alimentaţie şi

îmbrăcăminte, a dus la creşterea luxului şi la crearea unui climat favorabil pentru descoperiri ştiinţifice, tehnice în domeniul artei. Trăsăturile mercantilismului: a. considerarea banilor drept esenţă a bogăţiei; b. analiza exclusivă a sferei de circulaţie a mărfurilor; c. stabilirea balanţei comerciale active ; d. stimularea dezvoltării industriei naţionale, e. stimularea importului de materie primă şi a exportului de produse manufacturiale; f. intervenţia activă a statului în economie atât ca agent economic independent, cît şi prin susţinerea agenţilor economici particulari. Una din problemele fundamentale ale doctrinei mercantiliste este problema bogăţiei. Mercantiliştii identificau bogăţia cu

banii confecţionaţi din metale preţioase. Ei considerau că măsura bogăţiei unei ţări e determinată de cantitatea de aur şi argint de care ea dispune. Mercantiliştii ignorau alte forme de bogăţie: pămîntul, construcţiile, bunurile de consum, şi alte mărfuri.

Izvorul bogăţiei în viziunea lor e profitul comercial obţinut de la comerţul exterior. Cantitatea de bani care intră în ţară trebuie să fie mai mare decît cea care iese din ţară.

În viziunea mercantiliştilor asupra creşterii bogăţiei influenţează 3 factori principali:1. stimulare activităţii manufacturiale, în acest scop ei propun:

reducerea concurenţei, atît pe piaţa internă, cît şi pe cea externă; interzicerea exportului de materie primă, în scopul prelucrării ei în interior la întreprinderile manufacturiale naţionale; crearea manufacturilor publice, cu suportul statului; atragerea meşterilor străini, iscusiţi; aplicarea spionajului industrial.

2. stimularea creşterii populaţiei, în acest scop ei propun: susţinerea familiilor cu mulţi copii; încurajarea imigraţiei forţei de muncă; acceptarea comerţului cu robi; reglementarea strictă a preţurilor.

3. stimularea creşterii masei monetare, în acest scop ei propun: atragerea monedei din exterior şi interzicerea scoaterii nejustificate din interior; reducerea importului mărfurilor care pot fi confecţionate în ţară; acordarea înlesnirilor fiscale şi creditare exportatorilor de bunuri finite; cucerirea noilor pieţe de desfacere; susţinerea pirateriei.

Mercantiliştii au susţinut intervenţia statului, deoarece el proteja comercianţii care asigurau veniturile în vistieria statului.În evoluţia sa mercantilismul trece prin 2 etape:

Etapa mercantilismului timpuriu – (sistemul monetar activ) care pune accentul pe sporirea rezervelor de metale preţioase şi pe o politică economică externă protecţionistă.

Etapa mercantilismului dezvoltat – (sistemul balanţei comerciale active) care pune accentul pe circulaţia mărfurilor şi a banilor în scopul stimulării activităţii manufacturiale şi asigurării unei balanţe comerciale pozitive.

Mercantiliştii au fost primii care au studiat în mod special procesele economice ei au scos gândirea economică de sub tutela bisericească şi pentru prima dată ei transformă gândirea economică într-o ştiinţă economică autonomă. Au formulat teoria cantitativă a banilor (cantitatea de bani în circulaţie = Suma preţurilor mărfurilor / viteza de rotaţie). Au lansat conceptul de balanţă comercială. Au promovat politica protecţionistă. Au contribuit la formarea pieţelor naţionale. Au aprofundat diviziunea socială a muncii.2. PARTICULARITĂŢILE NAŢIONALE A MERCANTILISMULUI

Mercantilismul spaniol „bullionist” (Spania) – Reprezentanţi: Ortiz şi Damian de Olivares. Specificul constă în promovarea unei politici de atragere şi menţinere în ţară a unei cantităţi mari de metale preţioase. Afluxul enorm de metale preţioase a avut consecinţe negative asupra economiei spaniole, şi anume a contribuit la:

sporirea preţurilor, stagnarea activităţii manufacturiale în ţară, stoparea comerţului extern, la sporirea impozitelor la mărfurile industriale, stimularea importului de mărfuri industriale pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, reducerea nivelului de trai în ţară.

Mercantilismul italian – Reprezentanţi: Scaruffe şi Antonio Serra. Specificul mercantilismului italian: Transformarea banilor acumulaţi în capital de împrumut, iar marii comercianţi în bancheri şi cămătari

internaţionali; Mercantiliştii italieni au pus accentul pe problemele monetar-creditare. Bancherul Scaruffe a elaborat un proiect

de convocare a unei conferinţe europene sub conducerea lui Papa cu scopul de a reglementa circulaţia monetară pe plan internaţional;

Mercantiliştii italieni s-au pronunţat pentru stabilirea unui sistem european de raportare a argintului faţă de aur, deoarece acest raport era diferit în diferite ţări, el influenţa negativ asupra comerţului exterior.

Mercantilismul francez – „mercantilismul industrialist”. Reprezentanţi: Jean Buden, A.Moncretien, J.Colber. Mercantiliştii francezi au pus accentul pe dezvoltarea industriei şi a comerţului.

În politica internă mercantiliştii francezi se pronunţau: pentru crearea infrastructurii, industriei, pentru acordarea subvenţiilor, privilegiilor fiscale, pentru reglementarea preţurilor, pentru stimularea calităţii produselor, pentru dezvoltarea relaţiilor de transport.

În politica comerţului exterior se pronunţă pentru: importului mărfurilor străine care concurau cu cele franceze, scutirea de taxe vamale a importului de materie primă, încurajarea exportului de mărfuri fabricate în ţară, interzicerea exportului de grîne pentru a nu provoca foamete în ţară.

Conceptele mercantilismului francez sunt reflectate în lucrarea lui A.Moncretien numită „Tratat de economie politică” publicat în 1615.

Mercantilistul francez J.Boden pentru prima dată a formulat teoria cantitativă a banilor, potrivit căreia puterea de cumpărare a unei unităţi monetare depinde de cantitatea de bani aflată în circulaţie.

Mercantilismul englez – „mercantilismul comercial”. Reprezentanţi: T.Moon, W.Staford, W.Petty. specificul mercantilismului englez este încurajarea comerţului exterior şi a navigaţiei. Mercantiliştii englezi pentru prima dată au elaborat balanţa comercială care prevedea:

Sporirea comerţului maritim; Majorarea substanţială a volumului capitalului comercial; Încurajarea comerţului exterior; Liberalizarea operaţiunilor comerciale; Reducerea ratei dobînzii în scopul extinderii investiţiilor de capital.

Mercantilismul german – „cameralist”. Mercantiliştii germani s-au concentrat asupra problemelor instituţiilor de administrare în scopul majorării veniturilor publice.

Mercantilistul Becker a pus bazele ştiinţei administraţiei publice a oraşelor şi a administraţiilor publice teritoriale. El a pus accentul pe analiza sistemului de finanţe şi fiscal, care serveau ca surse de venituri în visteria statului. El s-a pronunţat pentru introducerea impozitelor progresive şi ridicarea tarifelor vamale şi pedepsirea fraudelor fiscale.

Mercantiliştii germani au fost denumiţi „cameralişti” : „camer” – locul de păstrare a tezaurului guvernatorului.TEMA 3: DOCTRINA FIZIOCRATA

1. CONŢINUTUL DOCTRINEI FIZIOCRATE

Cu apariţia doctrinei fiziocrate începe un curent nou în gîndirea economică – curentul liberalismului economic. Liberalismul economic în evoluţia sa trece prin 4 etape:

I. Etapa fiziocraţilor (2 jumătate a sec. XVIII), precursorii liberalismului economic; II. Etapa liberalismului economic clasic (sfârşitul sec. XVIII – începutul sec. XIX), etapa părinţilor liberalismului

economic; III. Etapa neoclasică (sf.sec. XIX şi înc. sec. XX), etapa succesorilor liberalismului economic; IV. Etapa neoliberală (2 jumătate a sec.XX – începutul sec.XXI) – numită etapa urmaşilor liberalismului economic

clasic. Doctrina fiziocrată este prima etapă în evoluţia liberalismului economic. „Fiziocrat – puterea naturii” sau ordinea

naturală. Are următoarele trăsături:1. Conceptul referitor la bogăţie – fiziocraţii afirmă că obiectul bogăţiei îl constituie bunurile economice care satisfac

cerinţele umane. Ei divizează bogăţia în 2 categorii: Bogăţia necesară – care include produsele necesare pentru existenţa omului. Bogăţia comodă – care include produsele manufacturiale şi serviciile.

2. Conceptul referitor la izvorul bogăţiei – fiziocraţii consideră că izvorul bogăţiei este agricultura, că anume în agricultură se creează produsul net, care este utilizat pentru toate clasele societăţii.

3. Conceptul referitor la ordinea naturală – în viziunea fiziocraţilor se bazează pe legile eterne şi universale create de Dumnezeu, la fel şi activitatea economică care reprezintă o parte a naturii este supusă acestor legi date de Dumnezeu.

Pilonii care asigură apariţia şi menţinerea ordinii naturale sunt:a) Proprietatea privată.b) Libertatea economică.c) Autoritatea – a monarhului care exprimă interesele generale.

4. Conceptul referitor la funcţiile economice ale statului. În viziunea fiziocraţilor funcţiile statului erau limitate numai la următoarele activităţi:

a) Apărarea dreptului de proprietate;b) Libertatea comerţului, cît şi libertatea la stabilirea preţurilor la terenuri de pămînt şi la produsele agricole. c) Asigurarea libertăţii exportului de cereale;d) Realizarea lucrărilor publice legate de irigare a terenurilor agricole;e) Asigurarea justiţiei fiscale şi stabilirea unui impozit funciar pentru proprietarii terenurilor agricole în mărime de

1/3 din recolta obţinută.5. Conceptul referitor la proprietate – fiziocraţii recunoşteau 3 forme de proprietate:

Personală Mobiliară Funciară

6. Conceptul referitor la capital - fiziocraţii consideră capitalul reprezintă acele mijloace de producţie care sunt procurate pe bani. Fiziocraţii au numit capitalul cu termenul „avans”. Fiziocraţii au divizat avansurile în 3 grupe :

Avansuri funciare - la care se referă cheltuielile pe care le exercită proprietarii funciari (irigarea, ameliorarea, defrişarea terenurilor).

Avansuri iniţiale – cheltuieli suportate de fermieri pentru procurarea de echipamente, instrumente şi animale de muncă.

Avansuri anuale – cheltuielile efectuate permanent de producătorii agricoli pentru întreţinerea personală, pentru procurarea seminţelor, îngrăşămintelor, lucrări agricole curente etc.

Avansurile funciare şi cele iniţiale se manifestă în formă de investiţii, iar cele anuale în formă de costuri de producţie. Avansurile cercetate de către fiziocraţi au stat la baza conceptului lui A.Smith de divizare a capitalului în capital fix şi capitalul circulant.

Conţinutul doctrinei fiziocrate: 1) bogăţia nu constă în bani sau metale preţioase, ci în produsele utile care satisfac diferite nevoi ale oamenilor. Izvorul

bogăţiei trebuie căutat în agricultură, unde se formează produsul net; 2) conceptul „Ordinea Naturală” la baza căreia stă află proprietatea privată şi libertatea. Resping amestecarea statului în

economie. Susţinerea politicii economice a liberului schimb sau a liberii concurenţe. Au introdus principiul „Laisser faire”. Economia este o componentă a naturii şi legile imanente a naturii, funcţionează şi în economie.

2. CONCEPTELE ECONOMICE ALE LUI PETTY, QUESNAY, TURGOTW.Petty (1623-1687) – economist englez de origine maghiară. Lucrări: „Tratat despre impozite şi taxe” (1662),

„Aritmetica Politică” (1681).Conceptele:

1. Conceptul referitor la preţuri – el analizează 3 feluri de preţuri:a. Preţul natural sau valoarea, izvorul căruia este munca umană. Mărimea preţului depinde de cantitatea de muncă

cheltuită pentru a produce marfa respectivă.

b. Preţul politic – care reprezintă expresia în bani a preţului natural.c. Preţul curent al pieţei – care se formează în urma confruntării dintre cerere şi ofertă pe piaţa respectivă.

W.Petty a fost primul care a argumentat ştiinţific ideea că izvorul bogăţiei nu este schimbul neechivalent sau diferenţa de preţ în comerţul exterior ci este numai munca. În viziunea lui munca este tatăl bogăţiei, iar pămîntul – mama bogăţiei.2. Conceptul referitor la dreptul plus valoare. Analizînd procesul de realizare a mărfurilor, Petty a ajuns la concluzia că după vînzarea mărfii rămîne un surplus de valoare peste cheltuielile de producţie. Acest surplus a fost denumit ca plus valoare sau rentă. În viziunea lui lucrătorii agricoli primesc salariu, iar proprietarii funciari primesc plus valoare în formă de rentă.3. Conceptul referitor la bani şi circulaţia monetară. El afirmă că banii nu sunt altceva decît grăsimea de pe corpul statului. El propune ca pentru comerţul intern să fie emişi banii de hîrtie, iar pentru comerţul exterior, monede din aur şi argint. W.Petty consideră că cantitatea de bani necesari pentru circulaţia mărfurilor se află în raport invers proporţional cu viteza de rotaţie a banilor. Cu cît viteza de rotaţie este mai mare, cu atît cantitatea de bani în circulaţie va fi mai mică.

F. Quesnay (1694-1774) - chirurg vestit, medicul personal al lui Ludovic al XIV-lea. Lucrarea principală „Tabloul economic”(1758).

Conceptele: 1. Conceptul cu privire la capital – el a fost primul care a divizat capitalul: „numitul avans” în „avans iniţial” destinat pentru construcţii, utilaje, echipamente, animale. consideră pământul principalul izvor de bogăţie; şi avans anual destinat pentru cheltuieli curente.2. Conceptul cu privire la structura de clasă a societăţii. Societatea se divizează în 3 clase:

Clasa productivă - formată din arendaşi şi ţărani. Această clasă este productivă, deoarece munca lor creează produsul net care constituie izvorul tuturor veniturilor în societate.

Clasa proprietarilor – include regele, proprietari funciari, funcţionari de stat şi biserica. Această clasă însuşeşte sub formă de rentă produsul net creat de clasa productivă.

Clasa sterilă - care cuprinde toate persoanele ocupate în comerţ, industrie, transport şi servicii. Această clasă e considerată sterilă, deoarece nu participă direct la crearea produsului net, însă ea e considerată utilă pentru societate.

3. Conceptul cu privire la reproducţia macroeconomică – el a elaborat un model care prevede distribuirea produsului social între aceste 3 clase.

F.Quesnay elaborează primul model macroeconomic de reproducţie a capitalului social, pentru prima dată a argumentat circuitul economic şi schimburile între sectoarele economice.

Modelul lui Quesnay presupune că la începutul anului clasa productivă dispune de o sumă a venitului naţional de 5 mlrd. Această sumă este repartizată în felul următor: 2 mlrd. rămân la producători pentru reluarea procesului de producţie, 2 mlrd. se plăteşte proprietarilor terenurilor – plata de arendă, 1 mlrd. este folosit pentru procurarea produselor industriale de la clasa sterilă. Astfel, în urma circulaţiei mărfurilor şi a banilor de la o clasă la altă, la sfârşitul anului se restabileşte situaţia de la începutul anului respectiv, la producători apar din nou 5 mlrd.

A. R. Turgot (1727-1781) – economist francez, la 22 ani publică lucrarea sa principală „Reflexiuni asupra formării şi redistribuirii bogăţiilor” (1776). În această lucrare el acordă atenţie studierii valorii preţurilor şi productivităţii ramurilor industriale.

Conceptele: 1. Conceptul cu privire la ramura productivă – Turgot consideră că este productivă în rînd cu agricultura şi industria,

meşteşugul, comerţul şi serviciile. 2. Conceptul referitor la rolul capitalului - în viziunea lui pe lîngă pămînt şi muncă, ca factor de producţie este şi capitalul,

care este generat din economii.3. Conceptul referitor la randamentul descrescînd în agricultură. El a descoperit Legea randamentelor descrescânde în

agricultură: dacă pe o suprafaţă de teren se fac investiţii succesive de capital şi muncă, cantitatea de produse, care se va obţine, va creşte până la un anumit punct, dincolo de care ea tinde să scadă, ajungând la zero;

4. Conceptul despre structura de clasă a societăţii. A.R. Turgot a divizat clasa productivă în 2 clase: Clasa antreprenorilor – care în urma activităţii sale primesc profit. Clasa salariaţilor – care pentru munca sa primesc salarii.

Turgot în calitate de ministru de finanţe al Franţei pentru prima dată a introdus impozitul unic care era plătit de către proprietarii funciari.

TEMA 4: DOCTRINA LIBERALISMULUI ECONOMICI CLASIC1. ESENŢA ŞI TRĂSĂTURILE LIBERALISMULUI ECONOMIC CLASIC

Doctrina liberalismului economic clasic este a 2-a etapă în evoluţia liberalismului economic. Liberalismul economic clasic a fost condiţionat de următoarele schimbări cardinale în domeniul economic şi social:

Schimbări în procesul de tranziţie de la sistemul economiei bazat pe muncă manuală la sistemul de producţie manufacturial care a avut loc în urma primei revoluţii industriale (sf.sec.XVII-înc.sec.XVIII).

Schimbări radicale care s-au produs în structura societăţii, şi anume apariţia clasei muncitoare şi a clasei burgheze.

Creşte numărul populaţiei şi ca urmare necesitatea de alimente; Ia amploare producţia şi se afirmă burghezia diminuându-se rolul statului în economie; Revoluţiile burgheze.

Anume aceste schimbări au generat noi idei economice care s-au materializat în doctrina liberalismului economic clasic. Doctrina liberalismului economic clasic a dominat în anii 1776 – anul apariţiei operei lui A.Smith „Avuţia naţiunilor” şi pînă în 1870 au apărut principalele lucrări ale liberalilor neoclasici.

Patria liberalismului economic clasic e considerată Anglia, iar patriarhul liberalismului economic clasic a fost A.Smith, care este considerat ca fondatorul disciplinei „Economia politică”. Liberalismul economic clasic este prezentat de 2 şcoli:

Şcoala engleză în frunte cu A.Smith, Malthus, D.Ricardo şi Mill; Şcoala franceză cu reprezentanţii: J.B.Say şi J.Bastiare.

Doctrina liberalismului economic clasic are următoarele trăsături:1) Libertatea acţiunii în toate domeniile de activitate, şi anume, libera iniţiativă a agenţilor economici, libera

concurenţă, libera alegere a deciziilor etc. De aici derivă şi denumirea curentului – liberalism economic.2) Proprietatea privată modernă asupra bunurilor economice, care constituie temelia economiei libere, a eficienţei

economice şi a stimulării activităţii economice.3) Individualismul, potrivit căruia deciziile cele mai eficiente şi corecte le pot lua doar agenţii economici particulari fără

amestecul statului.4) „Ordinea naturală”, potrivit căreia activitatea economică se bazează pe legile eterne şi universale ale naturii.5) Hedonismul şi raţionalitatea, care sunt considerate ca principii de bază ale activităţii economice. Hedonismul prevede

obţinerea unui maxim avantaj cu minim de efort. Raţionalitatea presupune că toţi indivizii au un comportament raţional în activitatea economică.

6) Autoreglarea economiei de piaţă prin mecanismul de echilibrare a cererii şi ofertei.7) Limitarea rolului statului în activitatea economică. Rolul statului se reduce numai la apărarea proprietăţii, liniştii

politice, asigurarea ordinii sociale, securităţii naţionale şi la elaborarea actelor legislative şi normative de funcţionare a întreprinzătorilor.

8) Principala sferă de activitate economică este sfera de producţie. În cadrul ei are loc crearea bogăţiei naţiunii. 9) Munca stă la baza creării valorii tuturor bunurilor economice. 10) Analiza proceselor economice se face prin prisma claselor sociale. Repartiţia şi consumul de bunuri are loc în

dependenţă de clasele existente în societate. 11) Liberalismul economic clasic, bazându-se pe „Ordinea Naturală”, consideră că legile economice au caracter obiectiv,

etern şi universal. 12) Liberalismul economic clasic aplică în studierea fenomenelor şi proceselor economice metode ştiinţifice precum:

inducţia, deducţia şi abstracţia ştiinţifică. Liberalismul clasic a fost o revoluţie în cunoaşterea economiei de piaţă, a însemnat afirmarea unei ştiinţe economice

adevărate.2. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI A.SMITH

Unul din principalii fondatori ai doctrinei liberalismului economic clasic a fost A. Smith (1723-1790), economist englez, considerat ca cel mai mare economist al sec.XVIII. Lucrarea sa principală „Avuţia Naţiunilor”, a pus temelia economiei politice ca ştiinţă. Lucrarea include 5 cărţi:

1) Despre cauzele perfecţionării forţelor productive ale muncii, în care este expusă diviziunea muncii şi analiza categoriilor economice precum: banii, salariul, profitul şi renta;

2) Despre natura, acumularea întrebuinţările capitalului, în care este expusă teoria capitalului şi analiza formelor de manifestare a lui;

3) Despre creşterea în mod direct a belşugului la diferite naţiuni, în care este redată istoria creşterii bogăţiei începând cu perioada după căderea Imperiului Roman şi până epoca modernă;

4) Despre sistemele de economie politică, în care se analizează doctrina mercantilistă;5) Despre venitul suveranului sau a statului, în care se analizează formele de impozitare în cadrul sistemului fiscal.Principalele concepte şi teorii ale lui A. Smith sunt:

1. Conceptul despre bogăţie şi factorii creşterii ei, potrivit căruia bogăţia este totalitatea bunurilor materiale de care dispune naţiunea, iar izvorul ei este munca desfăşurată în sfera produselor materiale. Munca cheltuită în sfera de producţie este considerată ca muncă productivă, iar munca cheltuită în sfera de servicii este considerată muncă neproductivă. În viziunea lui A.Smith, munca productivă este determinată de trei criterii esenţiale:

Munca e plătită din capital Se fixează în obiecte materiale Ea creează profit

Totodată, în viziunea lui A.Smith creşterea bogăţiei depinde de următorii factori:1) De cantitatea muncii2) De calitatea muncii lucrătorilor

3) De raportul dintre lucrătorii ocupaţi în sfera muncii productive şi în sfera de servicii.2. Conceptul despre valoare. Smith a analizat 2 feluri de valoare:

Valoarea de întrebuinţare Valoarea de schimb

Izvorul valorii mărfii este munca cheltuită pentru producerea ei. A.Smith arată că este scump ceea ce costă multă muncă. Totodată el spune că există bunuri ce au o mare valoare de întrebuinţare, însă valoarea de schimb este mică. 3. Teoria repartiţiei. În viziunea lui A.Smith, bunurile produse în societate sunt distribuite în dependenţă de cele 3 clase:

Muncitori salariaţiCapitaliştiProprietari funciariRepartiţia bunurilor se manifestă în 3 forme:

1. Salariu – în viziunea lui A.Smith, este un venit de la munca prestată, nivelul căruia este influenţat de următorii factori:

Preţul natural al muncii – e determinat de cantitatea şi preţul mijloacelor de subzistenţă necesare muncitorului şi familiei lui.

Preţul de piaţă al muncii – e determinat de cererea şi oferta de forţă de muncă. Faza ciclului economic în care se află economia. Raportul de forţe dintre salariaţi şi patroni. Prestigiul muncii şi nivelul de calificare a lucrătorului. Puterea de cumpărare a banilor.

2. Profit - în viziunea lui A.Smith, reprezintă un venit obţinut de la capitalul utilizat, mărimea căruia depinde de 3 factori:

De volumul capitalului investit. De riscul investiţiei. De mărimea salariului şi rentei.

3. Rentă - în viziunea lui A.Smith,reprezintă un venit de la utilizarea pămîntului, mărimea ei fiind condiţionată de următorii 3 factori:

De fertilitatea şi amplasarea terenurilor agricole; De raportul de forţe între proprietarii funciari şi arendaşi; De forţele naturale.

4. Teoria capitalului. A.Smith pentru prima dată a introdus noţiunea de capital individual şi capital naţional a) Capitalul individual e definit de Smith ca un stoc de bunuri şi lichidităţi, avînd originea în economisirea de care

dispune individul şi care aduce un profit. Smith divizează capitalul individual în:

Fix – reprezintă acea parte a capitalului individual care nu părăseşte manufactura capitalistului şi aduce profit, numai indirect (unelte, utilaje).

Circulant – e acea parte a capitalului individual care circulă, îşi schimbă stăpînul şi aduce profit (bani, stocuri de materie primă, stocuri de mijloace de subzistenţă).

b) Capitalul naţional – e format din suma capitalului individual şi a rezervelor de consum.5. Teoria schimbului internaţional (avantajul absolut). Smith afirmă că schimburile între ţări au loc în momentul în care

apare o diferenţă între costurile absolute. „Dacă o ţară străină ne poate furniza bunuri mai ieftine decît le-am produce noi, e mai bine să le cumpărăm de la ea. Fiecare ţară trebuie să se specializeze la producerea acelor mărfuri pentru care are cele mai mici cheltuieli de muncă şi capital”, spune A.Smith.

6. Teoria „mîinii invizibile”. Se bazează pe ideea că economia de piaţă se autoreglează, asigură echilibrul economic şi face posibilă armonizarea intereselor individuale, egoiste şi a intereselor generale ale societăţii. În viziunea lui A.Smith, că motorul activităţii economice este interesul personal, care îl impune pe om să muncească şi să-şi sporească avuţia.

Smith este un adept înflăcărat a individualismului, a ordinii naturale, a liberei concurenţe şi a neamestecului statului şi totuşi admitea intervenţia statului când interesul personal vine în contradicţie cu cel social, la fixarea ratei maxime a dobânzii, menţinerea monopolului în unele sfere.7. Conceptul referitor la diviziunea muncii, În viziunea lui A.Smith, diviziunea muncii este cel mai important factor al

creşterii bogăţiei. Diviziunea muncii aduce următoarele efecte:a) Duce la specializarea muncii deoarece munca specializată creează într-o unitate de timp mai multe produse decît

munca nespecializată.b) Creează condiţii pentru economia de timp evitîndu-se trecerea de la o ocupaţie la alta.c) Creează condiţii pentru perfecţionarea tehnologică şi tehnică a muncii.

Gradul de dezvoltare a diviziunii muncii depinde de dimensiunile pieţii. Cu cît este mai extinsă piaţa cu atît mai profundă devine diviziunea muncii, ceea ce influenţează direct asupra productivităţii muncii şi asupra creşterii bogăţiei.

Cartea „Avuţia Naţiunilor” este considerată biblia liberalismului economic, aceasta este lucrarea cu care economia politică devine ştiinţă de sine stătătoare. 3. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI TH.MALTUS

Pesimismul liberalilor clasici a fost influenţat de laturile negative a capitalismului: aprofundarea crizelor economice; creşterea şomajului; creşterea sărăciei. Unul din reprezentanţii liberalilor pesimişti a fost preotul şi profesorul univ . T. Malthus, lucrarea principală este „Eseu asupra principiului populaţiei”(1798).

Conceptele: 1) Conceptul referitor la creştere a populaţiei, în viziunea lui Th.Maltus există o disproporţie între ritmul de creştere a

populaţiei şi ritmul de creştere a bunurilor necesare pentru existenţă, rasa umană creşte în proporţie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă – progresie aritmetică. Cauzele acestei disproporţii în viziunea lui Malthus sunt:

1. Fertilitatea neuniformă a solului.2. Legea descrescândă a productivităţii solului.

Pentru a stopa creşterea geometrică a populaţiei el se pronunţă pentru războaie, foamete, amânarea căsătoriilor timpurii pînă la 21 ani numai dacă familia dispune de mijloace de existenţă.

2) Conceptul referitor la muncă, potrivit căruia munca se divizează în munca productivă (munca lucrătorilor din sfera materială) şi munca neproductivă (munca lucrătorilor ce acordă servicii);

3) Conceptul referitor la avuţie şi valoare, potrivit căruia avuţia include toate bunurile şi serviciile materiale şi nemateriale care satisfac nevoile umane şi care au valoare de schimb. Valoarea diferă de avuţie prin faptul că ea este creată de muncă, în timp ce avuţia este rezultatul conlucrării omului cu natura ajutată de capital.

4) Conceptul referitor la crize şi şomaj. În viziunea lui Malthus crizele, şomajul, sărăcia sunt generate de Legea disproporţiei dintre creşterea populaţiei şi creşterea bunurilor de consum.4. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI D.RICARDO

D. Ricardo, lucrarea sa principală este „Despre principiile economiei politice şi impunerii”(1817).Structura lucrării : 32 capitole. Capitolul 1-7: Este analizată esenţa teoriei economice.Capitolul 8-18: Sunt analizate problemele politicii economice în special politica fiscală. Capitolul 19-32: Sunt analizate problemele esenţei banilor, comerţului exterior şi polemica lui D.Ricardo cu A.Smith

referitor la renta funciară, valoare şi preţ.D.Ricardo a precizat obiectul de studiu al ştiinţei economice. În viziunea lui obiectul de studiu este problema repartiţiei

bunurilor între clasele sociale. Principalele concepte şi teorii:

1. teoria valorii şi preţului. Analizînd în mod critic conceptele lui A.Smith, D.Ricardo face următoarele precizări:a) Precizează că preţul mărfurilor nu este stabil, ci variază în timp şi spaţiu în dependenţă de modificarea productivităţii

muncii şi de variaţia aurului din care sunt confecţionaţi banii.D.Ricardo analizează 2 feluri de mărfuri şi 2 feluri de preţuri:

Preţuri care sunt influenţate de concurenţă în condiţii de reproductibilitate. Aceste preţuri depind coraportul dintre cerere şi ofertă (reductibile).

Preţuri care nu sunt stabilite de monopoluri (mărfuri rare).b) Precizează noţiunile de utilitate, valoare, valoare de schimb şi preţ. El afirmă că orice marfă trebuie să dispună de utilitate

şi valoare. Valoarea de schimb reflectă raportul cantitativ în care se schimbă mărfurile între ele, iar preţul exprimă acest raport cu ajutorul banilor.

c) Precizează noţiunea de mărime a valorii mărfii. În viziunea lui D.Ricardo la baza valorii afară de munca vie se află şi munca materializată în mijloace de producţie.

2. teoria monetară. D.Ricardo a formulat teoria cantitativă a banilor potrivit căreia nivelul general al preţurilor evaluează proporţional cu cantitatea de bani aflată în circulaţie. Dacă cantitatea de bani e mai mică atunci valoarea lor creşte, iar preţurile mărfurilor scad, şi invers.

3. Teoria repartiţiei veniturilor. D.Ricardo ca şi A.Smith, consideră că veniturile în societate sunt repartizate între 3 clase:

Clasa conducătorilor primeşte venit în formă de salarii; Clasa capitaliştilor – profit, dobîndă; Clasa proprietarilor funciari – rentă funciară.

În viziunea lui Ricardo renta funciară e plătită proprietarilor funciari pentru folosirea forţelor originale ale solului.Salariul, în viziunea lui reprezintă plata pentru munca, care se vinde şi se cumpără pe piaţă. El deosebeşte 2 tendinţe a

salariului: Tendinţa de creştere a salariului nominal în urma creşterii preţurilor la produsele alimentare. Tendinţa de păstrare a salariului real la nivelul valorii mijloacelor de subzistenţă.

Profitul, în viziunea sa este un venit, care rămîne după ce din venitul total se achită salariile şi renta. Arendaşul şi fabricantul nu pot trăi fără profit.

4. Teoria schimbului internaţional (avantajul relativ, teoria costurilor comparative). Esenţa acestei teorii constă în : Dacă o marfă poate fi obţinută cu mai puţină muncă în altă ţară, atunci e rezonabil de a

importa marfa respectivă şi a se specializa în producerea altor mărfuri care pot oferi avantaje mai mari. Teoria costurilor comparative, potrivit căreia necesitatea comerţului extern este determinată de deosebirile costurilor de producţie comparative ale diverselor mărfuri în diferite ţări.

5. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI J.B.SAYUnul de cei mai de seamă reprezentanţi ai liberalilor optimişti. Lucrările principale: „Tratat de economie politică” şi curs „Curs complet de economie politică”. Optimismul lui constă

în afirmarea, că unele laturi negative ale capitalismului (crizele, şomajul, mizeria muncitorilor) au un caracter temporar şi pot fi uşor înlăturate.

Conceptele principale: 1) Conceptul despre producţie. În viziunea lui Say, finalitatea proceselor de producţie sunt totalitatea utilităţilor a

bunurilor şi serviciilor care satisfac nevoile individului şi a societăţii. 2) Concept referitor la obiectul de studiu al economiei politice. În viziunea lui Say, obiectul de studiu constituie

procesul de formare, repartiţie şi utilizare a bogăţiei în conformitate cu necesităţile societăţii.3) Teoria celor 3 factori de producţie, potrivit căreia la procesul de creare a valorii participă 3 factori: munca, natura,

capitalul. Posesorii factorului Munca – primesc salarii; Posesorii factorului Natura – primesc rentă; Posesorii factorului Capital – primesc profit.

4) Conceptul despre întreprinzător, potrivit căruia întreprinzătorul este veriga mecanismului economic, care procură şi îmbină cei 3 factori de producţie în scopul obţinerii produselor şi profitului respectiv. Anume întreprinzătorul devine figura centrală a producţiei deoarece el organizează producţia, cercetează piaţa, arendează terenuri, ia decizii, îşi asumă riscurile şi remunerează posesorii factorilor de producţie.

5) Legea Deboucheilor. Potrivit acestei legi mărfurile se schimbă pe mărfuri. Banii fiind un simplu intermediar al schimbului. Vinderea este totodată şi cumpărarea, deci oferta îşi creează propria sa cerere. Say ajunge la concluzia că majoritatea producţiei determină majoritatea veniturilor, care stimulează producţia. Astfel economia privită în ansamblu se autoreglează şi nu este nevoie de intervenţia statului. Crizele care apar au caracter temporar şi nu afectează echilibrul economic general. În viziunea lui Say toate economiile devin automat investiţii.

6. CONCEPTELE ŞI TEORIILE ECONOMICE ALE LUI J.ST.MILLLucrarea principală: „Principii de economie politică”. J.ST.Mill nu este de acord cu pesimismul lui D.Ricardo şi

Th.Malthus. Conceptele:

1. Concept referitor la Legile Economice. În viziunea lui Mill, în cadrul procesului de producţie acţionează legi naturale obiective (Legea fertilităţii descrescînde a solului, Legea naturală a populaţiei, Legea acumulării de capital), iar în cadrul procesului de repartiţie acţionează legi subiective (repartiţia după muncă).

2. Concept cu privire la crize şi şomaj. În viziunea lui Mill, crizele economice, şomajul şi sărăcia au caracter temporar şi pot fi înlăturate prin intervenţia raţională a statului în economie.

3. Concept referitor la modificarea sistemului capitalist. În viziunea lui Mill, sistemul capitalist trebuie modificat substanţial, însă nu prin revoluţie, ci prin promovarea reformei sociale. El s-a pronunţat pentru reformarea relaţiilor de proprietate pe calea limitării dreptului de moştenire.

4. Concept referitor la repartiţie. Mill se pronunţă împotriva sistemului de repartiţie propus de Ricardo, afirmînd că acest sistem duce la sărăcia muncitorilor şi necointeresarea lor în rezultatul muncii.

5. Concept referitor la populaţie. Mill s-a pronunţat împotriva legii populaţiei formulate de Malthus şi în primul rînd împotriva măsurilor antiumane de reducere a populaţiei.

6. Concept referitor la schimb internaţional. Mill a completat teoria lui Ricardo a schimbului internaţional, prin Legea cererii reciproce. Potrivit ei produsele unei ţări se schimbă pe produsele altor ţări într-un asemenea raport valoric, ca suma exporturilor să fie egală cu cea a importurilor.

În ansamblu, conceptele lui J.S. Mill sunt orientate spre sinteza ideilor liberalismului clasic cu noi idei socialiste.