1. GENERALITATI

Microorganismele traiesc în mediul înconjurator în prezenta anumitor factori fizici, chimici si biologici care influenteaza în mod favorabil sau defavorabil dezvoltarea si înmultirea lor. De-a lungul timpului, omul a învatat sa selecteze acei factori care sa-i permita distrugerea speciilor patogene sau selectarea speciilor folositoare.

În cele mai vechi civilizatii s-au cunoscut practici care au prevenit alterarea alimentelor, putrefactia cadavrelor, fara a se cunoaste rolul microorganismelor în aceste procese. Astfel, alimentele perisabile au fost conservate prin adaus de sare, uleiuri aromatice, afumare sau fermentatie acida. Conservele au aparut cu 50 de ani înaintea cercetarilor lui Pasteur, fara a fi fost lamurit principiul care sta la baza lor. La începutul secolului al XVIII-lea s-a folosit pentru prima oara clorura de var si fenolul pentru dezodorizarea gunoaielor si în final pentru curatirea plagilor, fara a se cunoaste actiunea bactericidaa a acestor substante.

Tehnicile de sterilizare s-au dezvoltat initial în laboratoare pentru a permite izolarea miocrobilor în culturi pure, ele fiind apoi rapid preluate de toate specialitatile medicale pentru a preveni raspândirea infectiilor.

Se folosesc doi termeni pentru a desemna distrugerea sau înlaturarea microorganismelor, sterilizarea si dezinfectia, diferenta dintre ele fiind importanta.

Prin termenul de sterilizare, care este un termen absolut, se înteleg procedeele fizice ssi chimice care elimina toti germenii viabili (bacterii, spori, fungi, virusuri, paraziti) de pe un obiect. Se desemneaza ca steril un obiect care a fost supus unui procedeu de sterilizare ssi protejat în mod corespunzator pentru a preveni contaminarea sa.

Se folosesc, în principiu, 4 metode de sterilizare:• sterilizarea prin calduraa;• filtrarea prin filtre bacteriologice care retin bacteriile din lichidele ce nu pot fi

supuse temperaturilor ridicate;• iradierea cu raze UV sau raze ionizante;• sterilizarea chimica, metoda evitata în general deoarece doar câtiva dezinfectanti,

foarte toxici si iritanti (ca de exemplu, formaldehida, oxidul de etilen etc.) folositi în conditii riguros controlate, sunt capabili sa omoare toate formele de viata inclusiv sporii, fara a deteriora obiectele de sterilizat.

Trebuie specificat, însa, ca sterilizarea nu este identica cu distrugerea fizica a bacteriei, cu toate ca cele doua notiuni se folosesc des una în locul celeilalte. Acest aspect este foarte important, deoarece solutiile perfuzabile, care sunt sterile dar contin bacterii omorâte, a caror produsi de degradare au efecte pirogene, dau reactii toxice a caror gravitate merge pâna la socul endotoxinic. Deci, apa si lichidele care vor servi la prepararea solutiilor injectabile sau perfuzabile trebuie sa fie nu numai sterile, dar sa aiba un grad pronuntat de puritate.

Dezinfectia se referaa în general la distrugerea ttintita a potentialului infectios în scopul de a împiedica raspândirea microbilor dintr-un anumit focar de infectie, rezultatul nefiind întotdeauna omorârea tuturor formelor microbiene, mai ales a endosporilor. Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide, cel mai des toxice pentru

1

organismul uman. Dezinfectia se aplica acolo unde sterilizarea nu se poate efectua: mobilier, asternuturi de pat, bazine de înot, încaperi etc.

Metodele de dezinfectie sunt:• dezinfectia prin caldura umeda si consta in fierbere si pasteurizare• dezinfectia chimicaa.

Antisepsia consta în aplicarea unor substante bactericide sau bacteriostatice în scopul de a omorâ sau inhiba dezvoltarea florei patogene la nivelul tegumentelor, mucoaselor, plagilor.

Asepsia cuprinde toate masurile care împiedica contaminarea cu agenti infectiosi a unei plagi.

Cinetica reactiei bactericide prin agenti fizici si chimici decurge ca o reactie de ordinul întâi, ceea ce înseamna ca bacteriile supuse oricirei actiuni bactericide nu vor muri toate în acelasi timp.

Criteriul fundamental de apreciere a actiunii bactericide a unei noxe este pierderea capacitatii microorganismului de a se înmulti atunci când este însamântat într-un mediu favorabil. Testele de viabilitate sunt foarte importante în prepararea vaccinurilor, de pilda, a caror sterilizare se face prin metode blânde pentru a nu modifica imunogenitatea microbilor. Astfel, exista posibitatea supravietuirii unui numar mic de bacterii care dupa încetarea noxei se vor înmulti din nou.

Conservarea reprezinta prevenirea alterarii prin agenti microbieni ai unor produse degradabile cum sunt alimentele sau medicamentele.

2. STERILIZAREA PRIN CALDURA

Microorganismele sunt distruse la temperaturi ridicate într-un timp care depinde de mai multi factori:

• temperatura, care este invers proprotionala cu timpul necesar expunerii bacteriilor,• numarul microorganismelor si al sporilor, elemente ce afecteaza rapiditatea

sterilizarii, • specia si proprietatea de a sporula a microorganismelor. Sensiblitatea si

supravietuirea la caldura variaza la diferitele tulpini din cadrul aceleiasi specii,• materialul în care este cuprins microorgansimul. Un continut ridicat de substante

proteice, zaharuri, lipide, amidon, acizii nucleici sau uleiuri protejeaza sporii si formele vegetative de actiunea caldurii. Prezenta dezinfectantilor are efect sinergic cu cel al temperaturii ridicate,

• pH-ul. Rezistenta maxima a sporilor la caldura se situeaza la un pH de 7 si scade o data cu cresterea aciditatii sau alcalinitatii,

• conditiile în care are loc sporularea. Se pare ca sporii formati în habitatul natural al microbilor sunt mai rezistenti la caldura decât cei obtinuti pe mediile de cultura.

Sensibilitatea microorganismelor la caldura se poate exprima prin:

2

• punctul termic letal, care se defineste ca cea mai joasa temperatura care distruge bacteriile dintr-o cultura cu densitate data în 10 minute. Pentru E.coli valoarea se situeaza la 55°C, pentru bacilul tuberculos la 60°C, iar pentru majoritatea sporilor la 120°C;

• timpul termic letal, care se defineste ca timpul minim în care are loc distrugerea bacteriilor la o temperatura data.

Data fiind sensibilitatea diferita a tulpinilor din cadrul unei specii se prefera ca index pentru timpul în care sunt distruse bacteriile timpul zecimal de reducere, sau valoarea D10, care este timpul minim exprimat în minute care reduce viabilitatea culturii bacteriene cu 90% la o temperatura data în conditii standard.

2.1. Sterilizarea prin caldura uscata

Caldura uscata omoara microorganismele prin oxidarea distructiva a componentelor celulare. Cei mai rezistenti spori sunt distrusi de caldura uscata la 160o, timp de 60 de minute. Caldura uscata de 100o C distruge în 60 de minute bacteriile care sunt omorâte prin calduraa umedaa la 60oC în 30 de minute. Sporii fungilor sunt distrusi în 60 de minute la 115oC, iar cei bacterieni la temperaturi cuprinse între 120-160oC. În laboratorul de microbiologie se utilizeaza urmatoarele tehnici de sterilizare:

• încalzirea la rosu în flacara a obiectelor se aplica anselor bacteriologice în laboratorul de microbiologie;

• flambarea (trecerea prin flacara pentru câteva secunde) se aplica gâtului baloanelor, eprubetelor dupa deschiderea si înainte de închiderea lor, pipetelor înainte de utilizare pentru a preveni contaminarea cu germenii din aer. Se mai sterilizeaza prin flambare instrumente de mica chirurgie, dupa ce se stropesc cu alcool, dar temperatura produsa nu este suficient de înalta pentru a asigura o sterilizare optima;

• sterilizarea la pupinel. Pupinelul sau cuptorul cu aer cald este o cutie metalica cu pereti dubli între care se gaseste un strat de azbest care împiedica pierderile de caldura, o sursa de caldura care este energia electrica si un termoregulator. În interior pupinelul este prevazut cu rafturi pentru obiectele de sterlizat. Temperatura de sterilizarea la pupinel este de 180oC timp de o ora. La pupinel se sterilizeaza întreaga sticlarie de laborator, instrumentarul de stomatologie, seringi fara armatura metalica, pudre, uleiuri etc. Pupinelul nu trebuie sa fie supraîncarcat, pentru ca aerul sa poata circula nestingherit printre obiectele de sterilizat.

• sterilizarea cu raze infrarosii este folosita pentru sterilizarea seringilor faraa armaturaa metalicaa la o temperatura de 180oC. Sterilizarea se poate efectua ssi la 200oC în vid, aplicându-se instrumentelor chirurgicale.

3

2.2. Sterilizarea prin caldura umeda

Caldura umedaa este mai eficienta decât caldura uscata, distrugând bacteriile la o temperatura mai scazuta si timp mai surt. Formele vegetative a majoritatii bacteriilor, fungilor si virusurilor animale sunt omorâte de caldura umeda în 10 minute la temperaturi cuprinse între 50oC (Neisseria gonorrhoeae) si 65oC (Staphylococcus aureus). O susceptibilitate deosebita fata de caldura o prezinta Treponema pallidum, care este distrusa în 10 minute la 43oC. Rezistenta maxima la caldura umeda o are, însa, Bacillus stearothermophylus, a carui forma vegetativa se poate multiplica la 80oC. O parte din virusurile animale au o rezistenta crescuta fata de caldura umeda, ca, de pilda, virusul poliomielitic care este inactivat la 60oC dupa 30 de minute, si virusul hepatitei B care daca se afla în ser rezista 10 ore la 60o. Multi bacteriofagi au o rezistenta mai mare la caldura umeda decât bacteria gazda, aceasta fiind distrusa la 60oC în 15-30 minute iar bacteriofagul la temperaturi cuprinse între 65-80oC.

Formele sporulate ale actinomicetelor, ciupercilor si a fungilor sunt mai rezistente decât formele vegetative, dar nu atât de rezistente ca si sporii bacterieni.

Rezistenta sporilor bacterieni variaza la diferitele specii, dar chiar si între tulpinile aceleiasi specii. Astfel, majoritatea sporilor de Cl.tetani sunt distrusi prin fierbere la 100oC în 10 minute, dar s-au semnalat tulpini a caror spori rezista la fierbere 1-3 ore, fiind cei mai rezistenti patogeni ce pot infecta o plaga. Rezistenta lor determina standardele minime pentru sterilizarea chirurgicala: 10 minute la 121oC sau 30 de minute la 115oC fara a socoti timpul de încalzire. Unii spori de Cl.botulinum rezista la fierbere la un pH=7 pâna la 8 ore iar la autoclavare 10-40 de minute la 115oC.

Omorârea microorganismelor prin caldura umeda se produce prin coagularea proteinelor structurale si inactivarea enzimelor, cu participarea apei. Cei mai rezistenti spori sunt distrusi prin expunere la caldura umeda la 121o timp de 30 de minute.

• fierberea este de fapt o metoda de dezinfectie deoarece ea nu distruge toate formele sporulate. Se efectueaza la 100oC timp de 1/2 de ora si se aplica siringilor si instrumentelor de mica chirurgie atunci când nu este posibila alta metoda. Fierberea se mai foloseste în epidemii la sterilizarea apei.

• pasteurizarea a fost introdusa de Pasteur pentru conservarea vinului, fiind utilizata si acum pentru sterilizarea unor alimente lichide care nu suporta temperaturi prea ridicate (lapte, bere, sucuri de fructe). Metoda consta în încalzirea lichidului la 62°C pentru 30 de minute (pasterurizare joasa), 71oC 15 minute (pasteurizare medie), 80-85o 3-5 minute (pasteurizare înalta) sau introducerea unor vapori filanti la o temperatura de 130 -150oC sub presiune pentru câteva secunde (ultrapasteurizare). Pasteurizarea este o metoda eficienta deoarece bacteriile patogene care se pot dezvolta în lapte (Mycobacterium tuberculosis, Salmonella, Streptococcus si Brucella) nu sunt bacterii sporulate, numarul lor reducându-se dupa pasteurizare cu 97-99%. Coxiella burnetii nu este distrusa prin pasteurizare joasa.

4

• tyndalizarea consta în încalzirea produsului de sterilizat 3 zile la rând, în baie de apa la 56-100oC câte o ora. Temperatura se alege în functie de produsul de sterilizat. Metoda se aplica lichidelor care nu suporta temperaturile ridicate, ca de exemplu: vaccinuri, medii de cultura ce contin zaharuri în concentratie mare, proteine, gelatina etc. Formele vegetative sunt distruse în prima zi, iar sporii se transforma în forme vegetative ce vor fi distruse zilele urmatoare. Reamintim, însa, ca sporii bacteriilor termofile nu se distrug prin aceasta metoda.

• autoclavarea este metoda folosita pentru instrumentarul de chirurgie iar în laboratoarele de microbiologie pentru sterilizarea mediilor de cultura si a materialului infectios. Sterilizarea are loc într-o atmosfera saturata de vapori de apa la 121oC, la o presiune de 1 atm, timp de 20-30 de minute, în aparate speciale numite autoclave sau la 134 oC, la o presiune de 2 atm. 10-15 minute.

3. STERILIZAREA PRIN RADIATII

3.1. Razele neionizante

Razele ultraviolete. Puterea bactericida a razelor luminoase devine perceptibila la o lungime de unda de 330nm, crescând pe masura scaderii lungimii de unda a luminii UV. Timpul necesar distrugerii microorganismelor depinde de intensitatea luminii, distanta de sursa de emisie si mediul în care se gasesc microorganismele. Mecanismul bactericid al razelor UV consta în inducerea formarii în celula bacteriana a unor dimeri de timina care interfereaza replicarea DNA, alterarile altor elemente structurale bacteriene fiind neglijabile.

Fotoreactivarea. Modificarile induse în celulele bacteriene prin razele UV sunt reversibile, eficienta sterilizarii nefiind deosebit de performanta. Astfel, daca se expune o cultura bacteriana care a fost iradiata cu raze UV la lumina vizibila, o parte din dimerii de timina se vor disocia, bacteriile aparent omorâte reluându-si activitatea metabolica si înmultirea, care vor depasi de multe ori activitatea initiala a culturii neiradiate.

În scop practic, lampile cu vapori de mercur se folosesc pentru a reduce numarul de bacterii existente în aer în salile de operatie, în laboratoare, în încaperi în care sunt adapostite animale de experienta etc.

Sensibilizarea fotodinamica. Razele luminoase vizibile au o actiune bactericida slaba, care poate însa fi crescuta pâna la nivelul actiunuii razelor UV daca sunt trecute prin coloranti fluorescenti, ca, de pilda, eozina, rosu bengal etc.

3.2. Radiatiile ionizante

Dintre radiatiile ionizante se folosesc în practica razele electromagnetice si cele particulare ., Neutronii si protonii au o penetrare redusa sau induc o radioactivitate ridicata o obiectelor de sterilizat. Radiaiile ionizante de timul radiatiilor gamma sunt folosite pe scaraa larga pentru sterilizarea materialelor medicale de unica folosinta.

5

4. ANTISEPTICE SI DEZINFECTANTE

Dezinfectantele sunt substante puternic bactericide la concentratii relativ scazute, folosite la decontaminarea obiectelor si încaperilor. Spre deosebire de radiatiile letale care actioneaza asupra DNA si a agentilor chimioterapici care interactioneaza ireversibil cu multiple sisteme metabolice, tinta de atac a majoritatii dezinfectantelor este peretele celular, membrana celulara cu enzimele asociate si citoplasma. Ele actioneaza prin dizolvarea lipidelor din învelisurile celulare (detergenti, solventi lipidici) sau prin denaturarea proteinelor structurale si enzimatice (oxidanti, agenti alkilanti, reactivi sulfhidrilici etc.).

Antisepticele sunt substante cu actiune bacteriostatica, uneori bactericida, putând fi aplicate pe tegumente sau ca spalaturi ale unor mucoase (vaginala, uretrala, otica etc.). Aceeasi substanta poate fi antiseptic sau dezinfectant în functie de concentratie.

4.1 Determinarea potentialului dezinfectant

Indicele fenolic (testul Rideal-Walker). Dupa folosirea de catre Lister a fenolului pentru dezinfectia salilor de operatii, s-a convenit ca acest compus sa fie socotit dezinfectantul standard, cu toate ca actioneaza în concentratii mai mari decât majoritatea dezinfectantelor folosite astazi. Indicele fenolic a unui dezinfectant reprezinta raportul dintre concentratia minima bactericida a fenolului si cea dezinfectantului. Concentratia folosita în dezinfectie este în general de 5 ori mai mare decât CMB. Microorganismele recomandate pentru a testa puterea bactericida a dezinfectantelor sunt în general S.aureus, Ps.aeruginosa, S.typhi, dar si altele. Indicele fenolic se recomanda pentru aprecierea activitatii bactericide a derivatilor de fenol, deoarece alti dezinfectanti neînruditi cu fenolul au o alta evolutie a curbei de concentratie si susceptibilitatea diferita fata de agentii neutralizanti ai mediului.

Unii agenti dezinfectanti (sarurile de mercur, detergenti) adera de bacterii si exercita o actiune bacteriostatica, care mimeaza un efect bactericid. De aceea, când se însamânteaza bacteriile într-un nou mediu pentru a aprecia daca celulele bacteriene sunt viabile, este importanta includerea în mediu a unui compus neutralizant care sa desprinda dezinfectantul de pe suprafata mediului permitând astfel bacteriei sa se înmulteasca

Eficienta unui dezinfectant depinde de mai multi factori, cum sunt concentratia dezinfectantului, densitatea celulelor bacteriene, speciile carora le apartin, prezenta formelor sporulate si timpul de actiune al dezinfectantului. La acesti factori se mai adauga o serie de variabile, cum sunt:

• “curatenia” materialului care este supus decontaminarii. Continutul mare în substante organice a produsului de dezinfectat modifica chimic dezinfec-tantul si-i reduce actiunea bactericida. Ideal este, deci, sa se testeze actiunea antibacteriana a unui dezinfectant în conditiile în care este aplicat,

• accesibilitatea dezinfectantului. Astfel, de pilda, nici dezinfectantii gazosi si nici cei lichizi nu pot actiona asupra bacteriilor, daca acestea sunt prinse în cristale care s-au format în urma desicarii produsului în care sunt continute,

6

• temperatura la care actioneaza dezinfectantul. Cresterea temperaturii intensifica activitatea antibacteriana a dezinfectantelor în conditiile termostabilitatii lor,

• pH-ul la care actioneaza dezinfectantele.

Dezinfectantele se folosesc în urmatoarele scopuri:• decontaminarea obiectelor înainte de utilizare sau reutilizare. Astfel, materiile

fecale, urina, sputa sau alte produse biologice ce constituie un focar de infectie trebuiesc dezinfectate înainte de curatirea recipientelor în care sunt continute. De asemenea, se dezinfecteaza unele instrumentele medicale, ca, de exemplu termometrele, instrumente ce nu se pot supune sterilizarii. Lamele si pipetele se introduc într-un vas cu dezinfectant în care stau cel putin 24 de ore înainte de a fi spalate,

• reducerea contaminarii microbiene a mediului înconjurator. În spitale specii ca, de pilda, stafilococi, streptococi, enterobacterii, bacili piocianici pot fi prezenti pe pereti, pardosele, mobilier, în bucatarii, bai si WC-uri favorizând aparitia infectiilor nosocomiale. În general este suficienta curatirea podelelor, a peretilor si a mobilierului cu apa calda si detergent, dezinfectantele fiind necesare numai ariilor care se contamineaza cu produse infectate. Se dezinfecteaza, de asemenea, încaperile în care au fost spitalizati pacienti cu boli contagioase (variola, TBC etc.),

• dezinfectia (antisepsia) pielii mîinilor chirurgului înainte de efectuarea unei interventii chirurgicale si a pielii pacientului în regiunea In care va fi operat. Microorganismele florei flotante sunt usor îndepartate de pe piele prin spalare cu apa si sapun urmata de aplicarea unui antiseptic. Unii microbi, însa, ca, de pilda, Staphylococcus aureus si Staphylococcus epidermidis, care se gasesc profund în foliculii pilosi, sunt greu de îndepartat si pot produce infectii postoperatorii,

• antiseptizarea plagilor si a mucoaselor (colire, inhalatii, instilatii nazale, otice, spalaturi vaginale, uretrale etc.).

4.2. Acizii si bazele

Efectul bactericid al acizilor si bazelor se datoreaza denaturarii brutale a proteinelor bacteriene.

Actiunea dezinfectanta a unui acid creste, în general, paralel cu gradul de disociere electrolitica. Cei mai bactericizi acizi în ordine descrescatoare a activitatii lor sunt: acidul azotic, dicromic, clorhidric, persulfuric si permanganic. Acizii organici au o actiune bactericida mai slaba. Acizii minerali se folosesc mai rar în dezinfectie. Astfel, în laboratoare se utilizeaza amestecul sulfocromic pentru dezinfectia si degresarea pipetelor.

Ca antiseptice se folosesc mai frecvent:• acidul boric: 2-3% în solutii apoase, 10% în unguente si 0,005 - 1,6% pentru colire. Nu se aplica sugarilor, pentru ca este toxic si nu se aplica pe plagi întinse,

• acidul acetil glacial: diluat 28 -32% se utilizeaza în dermatologie si stomatologie ca antiseptic, astringent, cauterizant si antifungic.

7

Bazele, ca si acizii, sunt active în functie de gradul de disociere. Acizii cu proprietati puternic bactericide sunt: KOH, NaOH, LiOH, NH4OH. Se pare ca actiunea bazelor se datoreaza nu numai radicalilor rezultati prin disociere, ci si bazelor nedisociate cu efect bactericid care patrund în celula bacteriana. Dintre baze, Ca(OH)3 este folosit la varuirea încaperilor iar solutia calda de NaOH 5% ca dezinfectant.

Sensibilitatea la acizi si baze este diferita de la specie la specie. Astfel, Mycobacteriile sunt relativ rezistente la acizi si baze, NaOH si H2SO4 1N fiind folosite pentru lichefierea sputei în scopul izolarii bacilului tuberculos.

4.3 Sarurile

Dintre saruri, cele ale metalelor grele au efectul bactericid cel mai puternic. Astfel, ionii de Hg si Ag sunt activi într-o proportie de 1/un milion. Actiunea lor bactericida se datoreaza combinarii lor cu grupari active al enzimelor pe care le inactiveaza. Eficienta lor depinde, însa, mai degraba de densitatea culturii bacteriene decât de concentratia lor, deoarece ei sunt absorbiti repede si preferential de bacterii, atingând în bacterii concentratii mari în defavoarea concentratiei din mediu.

• clorura de mercur (sublimatul) 1%o se foloseste în laboratoare ca dezinfectant pentru pipete si lame;

• merthiolatul, care este un compus organic al mercurului, este folosit drept conservant pentru seruri si vaccinuri în concentratie de 1/10.000 si ca dezinfectant în concentratie de 1/1000;

• nitratul de argint în concentratie de 1% se folosea în profilaxia oftalmiei gonococice la nou-nascut înainte de introducerea penicilinei în terapie;

• colargolul, protargolul si argirolul sunt compusi de argint care se folosesc sub forma de colire si unguente în concentratie de 1-1,5%;

• compusii organici ai arsenului, bismutului, antimoniului au fost utilizati în trecut în tratamentul sifilisului si a unor infectii produse de unele protozoare.

• sulfatul de cupru este folosit cu succes ca fungicid, dar nu în medicina, ci în agricultura;

• oxidul de zinc se foloseste ca antiseptic, astringent si caustic în dermatologie.

4.4. Halogenii

Halogenii cei mai utilizati ca antiseptice si dezinfectante sunt clorul si iodul, ambele cu actiune puternic bactericida si sporicida. Mecanismul de actiune al halogenilor se bazeaza pe proprietatile lor oxidante.

Clorul a fost introdus ca dezinfectant de O.W.Holmes la Boston în anul 1835 si de Semmelweis la Viena în 1847 pentru a preveni transmiterea febrei puerperale prin mâinile medicilor.

• clorul gazos în concentratie de 2-3mg%o este folosit pentru potabilizarea apei, dar concentratia trebuie sa fie mai mare daca apele au continut crescut de substante organice, deoarece acestea fixeaza si inactiveaza clorul;

8

• hipocloritul de sodiu se foloseste tot pentru dezinfectia apei, a veselei si a WC-urilor, la curatirea suprafetelor în industria alimentara, în unitati de alimentatie publica etc;

• cloramina este folosita ca dezinfectant pentru vesela, lenjerie, în concentratie de 2-3% si ca antiseptic în concentratie de 1%;Iodul este un oxidant puternic si se combina ireversibil cu proteinele bacteriene. Se foloseste sub forma de:

• solutie alcoolica 1-2% ca antiseptic cutanat• tinctura de iod care contine 4-5% iod si 2-5% iodura de potasiu se utilizeaza

tot ca antispetic cutanat pentru antiseptizarea pielii înainte de interventii chirurgicale. Atât solutia alcoolica cât si tinctura nu pot fi aplicate direct pe plagi deoarece au efect distructiv asupra tesuturilor;

• iodoforii contin iod complexat cu un detergent anionic au o serie de avantaje. Au o penetrabilitate foarte buna a pielii, nu sunt iritanti deoarece iodul este eliberat treptat din combinatie si nu pateza lenjeria. Un exemplu este betadina, un complex hidrosolubil al iodului cu polivinilpirolidona. Preparatul poate fi folosit pentru antiseptizarea plagilor superficiale.

Dezavantajul antisepticelor cu iod este alergizarea pe care o produc la unele persoane.

4.5. Formaldehida si glutaraldehida

Formaldehida înlocuieste atomii labili de H din gruparile NH2 sau -OH, frecvente în nucleoproteine si din gruparile -COOH si -SH ale proteinelor. Este la fel de activa fata de spori ca si fata de formele vegetative, probabil pentru ca poate patrunde usor în celula bacteriana datorita dimensiunilor reduse ale moleculei si pentru ca reactioneaza în lipsa apei.

Formaldehida este un gaz, forma obisnuita de prezentare fiind o solutie de 37% numita formalina.

• în concentratie de 0,1% a fost utilizat mult timp în prepararea vaccinurilor prin detoxifierea toxinelor.

• se poate utiliza sub forma gazoasa sau lichida pentru sterilizarea diferitelor suprafete. Formaldehida gazoasa este pusa în libertate dintr-un polimer, paraformaldehida si este folosita la dezinfectia încaperilor, a mobilierului si în general a obiectelor care nu pot fi sterilizate prin caldura. Ea nu deterioreaza obiectele supuse dezinfectiei (îmbracaminte, obiecte de metal, lemn, piele etc.), dar are o actiunea iritanta asupra conjunctivei si cailor respiratorii.

Glutaraldehida 2% în solutie apoasa este mai activa decât formolul si mai putin iritanta. Este mai activa în mediu alcalin fiind bactericida, sporicida si virulicida. Este indicata în sterilizarea unor instrumente medicale ce nu pot fi supuse sterilizarii prin caldura, ca, de pilda, cistoscoape, echipament de anestezie, materiale plastice si termometre.

9

4.6. Dezinfectantii gazosi

Succesul obtinut în prevenirea toxiinfectiilor alimentare nu a putut fi nici pe departe reeditat în infectiile ce se transmit pe care aeriana. Pulverizarea fenolului în salile de operatie introdusa de Lister a fost rapid abandonata. Pulverizarea propilenglicolului sau a dietilenglicolului în concentratii mici, netoxice pentru om, reduc mult numarul de bacterii din aer, dar acesti produsi sunt foarte sensibili la umiditate pe de o parte, iar pe de alta parte nu distrug bacteriile de pe mobilier, suprafete ce constituie de fapt una din sursele bacteriilor din aer.

• oxidul de etilen este un gaz foarte solubil în apa, fiind cel mai potrivit dezinfectant gazos pentru suprafete uscate. Este însa destul de costisitor si are o toxicitate reziduala. Se utilizeaza la sterilizarea materialelor care nu suporta temperaturi ridicate: obiecte din plastic, echipament chirugical, carti, obiecte din piele care au fost contaminate de pacienti contagiosi. Fiind exploziv, se utilizeaza în amestec de 90% cu CO2.

4.7. Agentii tensioactivi

Sapunurile au o actiune moderat bactericida datorita acizilor grasi nesaturati pe care îi contin (acizii oleic, linoleic si linolenic) mai ales asupra florei gram pozitive. Flora gram-negativa, mai ales cea din grupul coliformilor, este mai sensibila la sapunuri ce contin acizi grasi saturati. Nu se cunoaste exact mecanismul bactericid al sapunurilor, ele fiind folosite mai ales pentru îndepartarea mecanica a microbilor de pe piele prin spalare. În sapunuri se pot încorpora diferite antiseptice care intensifica actiunea antibacteriana a acestora.

Detergentii sunt substante tensioactive sintetice. Din punct de vedere chimic, ei se împart în detergenti anionici ce includ alcooli sulfatati, alkilaril sulfonati etc., detergenti cationici care sunt compusii cuaternari de amoniu în care cei 4 atomii de hidrogen sunt înlocuiti prin radicali organici, detergenti neionici care sunt poliesteri si eteri formati din condensarea unor acizi grasi, alcooli si fenoli si, în sfârsit, detergentii amfoteri care contin atât grupari anionice cât si cationice. Dintre detergenti importanti ca antiseptice si dezinfectante sunt:

• detergentii anionici (Perlan, Dero, Alba etc.) se folosesc ca agenti de spalare a lenjeriei, veselei, instalatiilor industriale etc., actiunea lor antibacteriana fiind moderata fata de bacteriile gram pozitive si neglijabila fata de cele gram-negative,

• detergentii cationici sunt frecvent utilizati în dezinfectie datorita combinarii proprietatilor tensioactive cu cele antimicrobiene, fiind lipisiti în acelasi timp de toxicitate. Ei au actiune antibacteriana, antifungica, antivirala, sunt ineficienti fata de spori si sunt inactivati de sapunuri si substante organice. La noi se foloseste bromocetul (bromura de cetrimoniu) ca antiseptic pentru tegumente în concentratie de 1-2%o si ca dezinfecant în concentratie de 1%. Pseudomonas aeruginosa este foarte rezistent fata de bromocet, fiind des izolat chiar de pe dopurile sticlelor în care este pastrat acesta. Un alt compus cuaternar de amoniu este zefirolul (clorura de benzalconiu) care se foloseste ca antiseptic în concentratie de 1/10.000-1/40.000 si drept conservant pentru colire în proprortie de 0,01%. În concentratie de

10

12‰ poate fi pulverizat pentru dezinfectia peretilor sau a altor suprafete, nefiind toxic pentru conjunctiva si caile respiratorii,

• detergentii cationici sau compusii de tip Tego sunt derivati de dodecil-(diamino)-etilglicina. La o concentratie de 1% sunt activi fata de o gama larga de bacterii gram-pozitive, gram-negative si unele virusuri. Activitatea lor este însa diminuata de prezenta substantelor organice sau chiar de apa cu continut mare de calciu. Se poate utiliza ca antiseptic cutanat si sub forma de sprayuri, dar este înlocuit în general prin dezinfectanti mai activi si mai ieftini.

Fenolii. Fenolul (C6H5OH) sau acidul carbolic este un bun denaturant al proteinelor precum si un detergent. Actiunea sa bactericida presupune liza celulelor bacteriene. El se poate folosi ca dezinfectant în concentratie de 2,5% la decontaminarea bailor, a podelelor de spital, a plostilor etc., fiind însa iritant. Este activ fata de majoritatea bacteriilor, inclusiv fata de bacilul tuberculozei si spori. În cocentratie de 1%o se foloseste pentru conservarea vaccinurilor.

Activitatea antibacteriana a fenolului creste prin halogenarea sau alkilarea inelului, ceea ce intensifica polaritatea gruparii fenolice (-OH), restul moleculei devenind mai hidrofoba. Compusul halogenat este mai tensioactiv si puterea bactericida creste de 100 de ori. Spre deosebire de detergentii cationici, actiunea fenolilor este intensificata de sapunuri care le faciliteaza patrunderea. Lungimea catenei fenolului creste pâna la un punct activitatea antibacteriana, pentru a o scadea la o lungime ce depaseste o anumita limita.

• mixtura de tricresol (ortho, meta, para-metilfenol) si sapun este larg utlizata pentru dezinfectia materialelor rezultate din laboratorul de bacteriologie, actiunea nefiind diminuata de prezenta materiilor organice. Are un miros neplacut si patrunzator.

• lizolul este un amestec de tricrezol si un sapun de K. Se utilizeaza ca dezinfectant în medicina veterinara, fiind activ asupra bacilului lui Koch în concentratie de 3‰.

• difenolii halogenati, ca, de pilda, hexaclorofenul este bacteriostatic în dilutii foarte mari (1/2.500.000) si este mai putin inactivat de sapunuri decât detergentii anionici. Hexoclorofenul nu are mirosul patrunzator al celorlalti fenoli si nu este prea volatil. Este larg utilizat pentru dezinfectia pielii în combinatie cu un detergent, sau în sapunurile deodorante care împiedica descompunerea sudorii sub actiunea bacteriilor. În cazurile în care este posibila absorbtia lui pe cale cutanata din pudre (de exemplu prin pielea sugarilor imaturi), pot apare semne toxice sistemice.

• esterii alkil ai acidului p-hidroxibenzoic sunt folositi în conservarea alimentelor si a medicamentelor. Ei actioneaza pe bacterii ca si fenolii alkilati, dar sunt netoxici când patrund pe cale orala deoarece sunt rapid hidrolizati în p-hidroxibenzoat, netoxic.

• uleiurile esentiale care au fost utilizate înca din antichitate ca antiseptice si conservante contin o mare varietate de compusi fenolici cum sunt tymolul (5-metil-2-isopropilfenol) si eugenolul (4-alil-2-methoxifenol). Ultimul este folosit în stomatologie.

4.8. Solventii volatili

11

Alcooli. Actiunea dezinfectanta a alcoolilor alifatici creste o data cu lungimea catenei de carbon pâna la C8-C10, dupa care solubilitatea în apa descreste. Actiunea dezinfectanta a alcoolilor, precum si activitatea lor de denaturare a proteinelor presupune prezenta apei.

Metanolul este activ în solutii de 50-70% si este foarte des utilizat în antiseptizarea pielii înainte de injectii si punctii venoase. Pielea pe care se aplica alcoolul etilic trebuie sa fie uscata, diluarea alcoolului etilic scazând puterea sa bactericida. Aplicarea alcoolului pe piele îndeparteaza stratul lipidic facând pielea nereceptiva fata de alti dezinfectanti liposolubili. Adausul de clorhexidina (0.5%) sau de iod (1-2%) creste foarte mult activitatea bactericida si sporicida.

• alcoolul de 95% are o actiunea dezinfectanta foarte slaba, datorita lipsei de apa, sporii de bacil carbunos rezistând în alcool “pur” peste 51 de zile

• cu toate ca este mai putin folosit, alcoolul isopropilic are o serie de avantaje: nu este atât de volatil, deci persista timp mai îndelungat pe suprafete, este putin mai activ si nu constituie o restrictie legala folosirea lui în recoltarea sângelui pentru stabilirea alcoolemiei.

Alti solventi organici ca de exemplu eterul si acetona sunt slab bactericizi si nu pot fi folositi ca antiseptice sau dezinfectante.

Adausul a câtorva picaturi de toluen sau cloroform în apa va avea un caracter pronuntat antifungic si antibacterian.

Glicerolul este bacteriostatic într-o concentratie de peste 50% si este folosit la conservarea vaccinurilor sau altor produse biologice, nefiind iritant pentru organism.

4.9. Alti dezinfectanti

Peroxidul de hidrogen într-o concentratie de 3% este folosit ca antiseptic, dar nu este recomandabil, susceptibilitatea bacteriilor fiind diferita.

Permanganatul de potasiu (KMnO4) este un antiseptic uretral sau vaginal în concentratie de 1/1000.

Acidul peracetic (CH3-CO-O-OH), agent puternic oxidant, este folosit sub forma de vapori pentru sterilizarea camerelor unde se cresc animale “germ-free”, pentru care este însa toxic.

4.10. Colorantii

Colorantii trifenilmetanici, cum sunt cristal-violetul, metil-violetul si verdele briliant, sunt substante puternic bacteriostatice, slab bactericide active mai ales pe bacteriile gram-pozitive. Violetul de gentiana se poate folosi ca antiseptic în concentratie de 0,2%.

Colorantii tiaznici, cum este albastrul de metilen, se folosesc ca antiseptici externi în concentrnatii de 0,2%-0,5%. Albastrul de metilen poate fi administrat ca antiseptic intern in infectiile urinare (urodezinfectante).Dintre colorantii acridinici, cel mai utilizat este rivanolul (lactat de metacridina) în concentratii de 1-2%, la antiseptizarea plagilor chirurgicale si traumatice.

12