Stefan Petica

Dupa Alexandru Macedonki, Stefan Petica este cel care se ocupa de simbolism venind cu ideile sale in continuarea predecesorului sau. E surprinzator cat de modern era Petica, simplu fiu de razas,din satul Bucesti constata George Calinescu sustinand ca: ideile lui sunt din toate punctele remarcabile si solide, superioare epocii saleCa deschizator de noi directii poetice, Petica a intampinat, ca si Macedonski, rezistenta, izbindu-se de opacitatea contemporanilor. Elinimnera narativului, a descriptivului sau anedocticului si inlocuirea lor cu poezia de sugestie si cea intelectualizata a socat prin eforturile pe care le impunea pe plan spiritual.Pentru a clarifica aceste dezbateri exterioare, Stefan Petica a trecut la publicarea sistemmatizata a articolelor sale critice. Printre primele sale lucrari se inscrie si studiul Poezia noua (1900), act public de apararea a simpolismului de atacurile in functie de finalitati polemnice (contractarea actiunii denigratoare a lui Camille Mauclair), articolul detine un rol important in istoria noastra literara, fiind prima lucrare ampla si documentata asupra simbolismului. El se pronunta cu competenta asupra procesului de constituire a simbolismului, detectand fragmentar cauzele acestuia si mai ales explicandu-i specificul modalitatii artistice, particularitatea actului novator.Astfel, deoarece Camille Mauclaire care face parte din acei intelectuali care n-au din intelectualism decat numele si unele calitati neinsemnate si la care patimile politice si personale sunt inca destul de tari pentru a-i arunca in o multime de lupte murdare si josnice, a facut anumite afirmatii intr-un ziar german prin care vestea nici mai mult nici mai putin decat moartea simbolismului venite odata cu moartea lui Mallarme (1898), Stefan Petica, pe baza unei informatii bogate si a unei gandiri nuantate, a crezut ca este de cuviinta sa corijeze acele erori care s-au perpetuat de altfel, s in unele cercetari posterioare ale lui Mauclaire. Astfel, el a refuzat ca moment de geneza a simbolismului anul 1884, fixand procesul de formare a acestui curent cu mult inaintea acestei limite temporale, precum si faptul ca simbolismul moare odata cu Mallarme: Pentru ca sa se afirme in linii si conturi hotarate, o miscare trebuie sa existe de multa vredem, sa faca mult drum, sa numere multi oameni si defapt asa si este. Miscarea simbolista franceza s-a dezvoltat cu incetul de la Charls Beaudelaire si in timp ce romantismul cretea si se dezvolta in mijlocul laudelor politicoase ale academiei si ale aplauzelor zgomotoase ale multimei, in timp ce naturalismul se anunta cu sunete de tobe sparte de balci, ea mergea incet dar sigur catre tinta sa suprema. Scoala belgiana - si Mauclaire trebuie sa stie mai bine ca oricine ca scoala belgiana s-a dezvoltat cu mult inainte de 1884 - a venit si a intarit-o cu puteri noi, astfel ca in curand simbolismul reprezinta singura arta cu putinta nu numai in Franta ci si in Anglia, Germania, Norvegia, Italia, Spania. Crede Mauclaire ca miscarea atat de intinsa si de puternica poate dispare cu un singur om?(...) Stephane Mallarme a fost numai cel mai genial reprezentant al miscarii, iar nicidecum intreruperea si pricina ei. Mauclair mai afirmase ca aceasta miscare simbolista a fost de origine engleza si germana si e caracterizata prin trei lucruri, transformarea ei intr-o proza poetica care nu e legata nici de rima,nici de cenzura,nici de alta forma metrica; deasa intrebuinta a alegoriei, a legendei si a metaforelor in literatura; introducerea idealismului lui Hegel, a misticei si metafizicei in operele de arta.Era firecs ca Petica sa nu fie de acord cu aceste lucruri, mai ales cu afirmatia comfor careia trasatura caracteristica a simbolismului pe plan formal ar fi deasa intrebuinta a alegoriei, a legendei si a metaforelor in literatura.Pentru Petica cea ce caracterizeaza tehnica poetica a simbolistilor e izolarea senzatiilor si darea lor printr-un echivalent de imagine.Actul de organizare este urmarit in straturi si mai profunde, criticul incercand sa surprinda particularitatile rabdarii senzatiei in diferite curente: Pe cand la clasici modul cum e data senzatia e adecvat cu senzatia, pe cand la romantici senzatia e hiperbolizata, la simbolici ea e data printr-un echivalent care e determinat si el prin modul de a se impresiona al artistului. Senzatia e redata, deci, obiectiv, in coordonatele sale reale, in clasicism, subiectiv-normativ la romantici si subiectiv-diferential in simbolism, imaginea fiind fixata in raport cu impresia fiecarui creator.Tot in acest articol, Stefan Petica respinge disonantele date de lumina abuziva si de culorile strigatoare, tipice pentru cromolitografia romantica acestui colorit Petica ii opune un colorit nuantat si subtil.De asemenea, pentru Mauclaire simbolismul n-a fost niciodata o miscare unitara si organizata, si numai un nume general pentru o multime de artisti foarte deosebiti care se apropiau intre dansii numai prin idealismul operelor lor. Stefan Petica are o alta parere, sustinuta si de altii si anume ca nu numai idealismul e comun tuturor seimblosistilor ci si tehnica interna care atunci cand se judeca o opera de arata este factorul determinatnt in studului sau.Considerandul ca o persoana neindreptatita a face afirmatii referitoare la simbolism datorita incapacitatii si inculturii sale (lipsei de informatii), Stefan Petica e de acord cu Mauclaire intr-un singur loc si anume acolo unde ridica impotrica scolii este scoala lui Mistral, clasica si simpla.Dar Mauclaire va ramane in continuare pentru Petica cel care a trecut prin toate scolile, s-a inchinat la toate icoanele si a sfarsit prina injura tot ce adorase odinioara.Referiri asupra simbolismului mai poate fi indentificate si in alte studii sau articole. Primul semnal al adeziunii oficiale a lui Stefan Petica la simmbolism l-a constituit Noul curent literar, conceput ca un entuziast articol-program la seria Literatorului din 1899 al carui secretar de redactie era.Desi, datorita caracterului ocazional, nu prezinta o schela ideatica care sa impuna, articolul retine totusi atentia printr-o incontestabila intuitie a autorului. Stefan Petica are revelatia structurii de vizionar a lui Macedonski, detectand-o in posibilitatea acestuia de a fi devansat asupra sensului in care s-a dezvoltat literatura pe plan european Domnul Alexandu Macedonski a presimtit de timpuriu, prin una din acele vedenii ce nu sunt date dact profetilor si poetilor, toata imensa schimbar ce era sa se faca mai tarziu in arta apuseana. Autorul semnala deja existenta unei traditii inovatoare in spatiul nostru literar, relevand, in ciuda sincopelor Literatorului, functia acestuia de a promova o noua orientare literara, a carei dreptate este demonstrata de triumful miscarii corespondentei in Apus.Referindu-se la transformarea liricii moderne romane, intr-un articol purtand chiar acest titlu, Stefan Petica un se ocupa decat de Eminescu si Alexandru Macedonski, cei doi creatori de geniu care reprezinta, in viziunea lui, un moment de crucial in literatura noastra, prin marcarea actului de geneza a poeziei moderne, infint superioara poeziei vechi. In profunzimea sondajului sufletului uman, in modificarile fundamentale survenite in modul de exprimare, in structura imaginilor sau frazelor, care renunta la simetria si liniaritatea scolareasca in favoarea unei constructii complex orchestrate, in preferinta pentru valori plastice mai ales in introducerea unor ritmuri extrem de diversificate si complicate sau in descoperirea valori incat le echivaleaza cu o adevarata revolutie, el fiind, de fapt, partizanul actelor de curaj in efrotul de innoire a campului poetic.Daca detasarea lui Mihai Eminescu si a lui Alexandru Macedonski de restul creatorilor se facea in virtutea uriasului salt realizat de acestia, prin transformarile aduse situand literatura noastra la altitudini nebanuite anterior. Stefan Petica credea ca poate atribui proprietatile noii poezii pana si operei eminesciene: Aceasta adanca patrundere in partea intunecata a sufletului a dus dupa dansa intreaga transformare a liricii. In locul frazelor clare, simple, cu o constructie savanta. Dar la Eminescu nu poate fi inca voba de absurditatea sau de irationalitate. Pentru poetul lui Memento mori esenta poeziei consta in mitos, iar simbolurile poetice sunt alegorii in care umanitatea si istoria isi reflecta chipul lor stravechi si consolidat de o lunga traditie. Tot Macedonski intuia deosebirea, cand spunea ca poezia viitorului nu va fi decat muzica si imagine, inaltandu-se la lirism. Lirismul eminescian insa nu depasea cadrele rationalitatii:am analizat O, ramai de Mihai Eminescu din acet punct de vedere. Ca sa fac mai evidenta deosebirea, prezin o poezie tipic simbolista Cand vioarele tacura de Stefan Petica:

O,ramai Cand vioarele tacurade Mihai Eminescu de Stefan Petica

"O, rmi, rmi la mine, Parfum de flori palite si uitate,
Te iubesc att de mult! Poema tainuita-ntr-o petala,
Ale tale doruri toate Te strangi in dureroasa-ti voluptate
Numai eu tiu s le-ascult; In sara singuratica si pala,
Parfum de flori palite si uitate.n al umbrei ntuneric
Te asamn unui prin, Visarea unei roze ganditoare
Ce se uit-adnc n ape Te stingi-un cantec lenes care piere-
Cu ochi negri i cumini; Ci-nvie din usoara-ti tremurare
In sufletu-mi o stranie durere,
i prin vuietul de valuri, Visare-a unei roze ganditoare.
Prin micarea naltei ierbi,
Eu te fac s-auzi n tain De vechile parfumuri ratacite
Mersul crdului de cerbi; In mine se topira dezmierdari,
Si doruri vheci ramase adormite
Eu te vd rpit de farmec Din seri de voluptoase-ndurerari,
Cum ngni cu glas domol, De vegile parfumuri ratacite.
n a apei strlucire
ntinznd piciorul gol Viori cari-au tacut pe neasteptate
Isi palng cantarea lor neispravita.
i privind n luna plin Grabiti-va! Din lorile uitate
La vpaia de pe lacuri, Curand s-a stinge vraja tainuita,
Anii ti se par ca clipe, Viori cari-ati tacut pe neasteptate!
Clipe dulci se par ca veacuri."

Astfel zise lin pdurea,
Boli asupr-mi cltinnd;
uieram l-a ei chemare
-am ieit n cmp rznd.

Astzi chiar de m-a ntoarce
A-nelege n-o mai pot...
Unde eti, copilrie,
Cu pdurea ta cu tot?

Se observa ca poezia Cand vioarele tacura este pur lirica, in care poetul exprima o atitudine sufleteasca si anume nostalgia determinata de scufundarea in uitare a unui trecut de ordin personal. Tema era la Eminescu oarecum asemanatoare: un episod spiritual din tineretea evocata de poetul adult. Insa la Eminescu atat circumstantele, cat si vocile erau atent diferentiate: citind O,ramai, noi putem sa atribuim fara dificultate expresiile fie adolescentului, fie padurii care incerca sa-l seduca, fie maturului care-si amintea de respectiva tentativa amoroasa. In poezia lui Stefan Petica nu exista decat un singur registru, acela evocato, intreg trecutul sufletesc iesind la suprafata prin intermediul miresmei unei flori palite si uitate. Episodul biografic s-a topit in acest parfum, ca un poem tainuit intr-o petala, el reinvie tremurator si nesigur, umpland sufletul de dezmierdari voluptoase. Poezi nu contine de fapt decat impresii, urme ale lucrurilor in sensibilitatea si nici o imagine clara, conturata lor. Pe cat de precis se conservau la Eminescu peisajul seductiei si simtamantul incercat de adolescent, pe atat de difiza este aici amintirea. Eul poetic nu are o perspectiva limpede asupra trecutului, nu putem vorbi nici macar de contemplarea lui, caci lipseste detasarea: eul este un receptor in care amintirile patrund sub forma unor parfumuri suave si dureroase si pe care el le inregistreaza transportat, intr-un amestec de senzatii olfactive si auditive,caci trecutul este in acelasi timp o mireasma ratacita si tot mai stinsa si un cantec neinspirat de viori, care trece pe neasteptate.Cum se vede poezia simbolista este mult mai mult o poezie pur lirica decat una obscura: singura ei obscuritate o datoreaza muzicalitatea si nicidecum alte caracteristici ale simbolismului.