Iese-n Plina StralucireȘTEFAN CEL

VITEAZ și SFÎNT…

Ștefan,Ștefan, Domn cel Mare,Seamăn pe lume nu are,Decît numai mîndrul soare.Din Suceava cînd el sarePune pieptul la hotareCa un zid de aparare.Ștefan,Ștefan,Domn cel Sfînt,N-are seamăn pe pămînt…

Ștefan cel Mare deschide în istoria poporului român una din cele mai strălucite pagini de la întemeierea statelor medievale. El este fără îndoială una din acele figuri care au marcat istoria țării noastre.De-a lungul unei domnii de aproximativ 50 ani, marele domn a facut din Moldova un factor important al relațiilor internaționale în această parte a Europei.Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe, Ștefan a inaugurat o nouă eră a afirmării internaționale a Moldovei,care s-a impus marilor puteri vecine prin acțiuni politice independente. Moldova, datorită rolului politic pe care și l-a asumat in condițiile reluării ofensivei otomane, și-a cîștigat împreuna cu marele ei domn- Ștefan un prestigiu otoman care a atras prețuirea și alianță în lupta antiotomană. Numele sau a fost de mai bine de un sfert de secol rostit cu admirație și teamă. Virtuțile sale s-au dovedit excepționale și ca organizator de țară, și ca domn care a știut să adune în jurul puterii centrale forțele sociale capabile s-o susțină. Înconjurat de dușmani mari și puternici a știut nu numai să-și păstreze țara, dar chiar să apere singur cu boierii si țăranii lui din Moldova porțile Europei de cotropirea turcilor fără să se odihnească timp de 47 de ani.

Se spune că Ștefan cel Mare a domnit 47 de ani, a purtat 47 de războaie și a ctitorit 47 de biserici și mănăstiri.Viteazul domnitor a urcat pe tronul țării la 12 aprilie 1457 și după ce a purtat cu destoinicie coroana de domn al Moldovei, apărîndu-i libertatea și integritatea vreme de aproape jumatate de secol, a inchis ochii la 2 iulie 1504, gasindu-și locul de veci sub o piatră de marmură la mănăstirea Putna din nordul Moldovei. În anii cînd Ștefan s-a aflat la domnie, Țara Moldovei a atins culmile gloriei militare,învingind pe cîmpul de luptă dușmani și armate pe care nu le mai învinsese nimeni pînă atunci.

N-a avut vreme de odihnă,decît dupa moarte.S-a războit ba cu turcii,ba cu tătarii,ungurii,leșii,cazacii,ba cu pretendeții la tronul statului moldav.A lăsat urmașilor ca moștenire o Moldovă cu hotare

păzite de cetăți bine întărite,o țară prosperă din punct de vedere economic și cultural.

Ștefan cel Mare și Sfînt a văzut lumina zilei între anii 1431-1433. Tatăl sau se numea Bogdan al II-lea(1449-1451) și era unul dii fii lui Alexandru cel Bun. Domnia lui Ștefan se desfășoară în condițiile rivalității dintre cele 3 mari puteri ale timpului-Ungaria, Polonia ți Imperiul Otoman,care aspirau la dominația Moldovei: fie în forma suzeranității,fie prin dominație efectivă.

În anul 1451 tatăl sau,Bogdan-Vodă, este omorît de Petru Aron, care se afla la conducerea Moldovei.Astfel că în anul 1456 Ștefan-Vodă intră în Moldova,susținut de domnul Țării Românești,Vlad Țepeș.Urcă la tron la 12 aprilie 1457 fiind uns Domn al Țării de către mitropolitul Teoctist, în prezența “întregului popor” pe cîmpul zis Direptate de lîngă Suceava.De aici în acolo începe una din cele mai luminoase și fabuloase file ale istoriei noastre.

Politica internă a lui Ștefan cel Mare se baza pe refacerea Moldovei.În primul rînd a întarit puterea centrală și a restabilit relațiile cu boierimea mare,căci majoritatea ei fugise dupa Petru Aron. A reușit să creeze o bază materială forțelor sociale și politice sprijinitoare a domniei.A reconstruit domeniul domnesc și a limitat posibilitățile de acumulare a pămînturilor de către marea boierime.În schimb a făcut donații numeroase micii boierimi,țărănimii libere pe care se întemeia efortul său militar.A reorganizat organele de guvernare a țării prin întîrirea sfatului domnesc, în care un loc dominant îl aveau dregatorii numiți de domn;a acordat un loc important pîrcălabilor în sfat, incredițîndu-le atribuții administrative, judiciare și militare. Un rol deosebit în politica internă a statului l-a avut armata și sistemul de apărare a țării. Modul de organizare a armatei, în vremea lui Ștefan, se oglindește atît în politica socială,cît și în scopurile politice pe care le-a urmarit. Armata a constituit una din principalele preocupări ale domnului;ea se baza pe forțele sociale favorabile politicii de centralizare:boierimea mică,orășenimea și țărănimea liberă. Astfel locul cetelor marilor boieri este luat de unitățile de cavalerie ale micilor boieri și țăranilor. Epoca lui Ștefan cel Mare este una din cele mai strălucite, sub aspectul vieții economice. Controlînd marile drumuri comerciale și orașele care s-au dezvoltat de-a lungul lor. Măsurile luate de domn oferă posibilități de participare a negustorilor moldoveni la comerțul internațional. Moldova cunoaște, în consecință, o intensă viață economică, care se exprimă prin dezvoltarea și

prosperarea orașelor. Tot pe plan intern marele domn a întărit cetățile:Suceava,Hotin,Soroca,Chilia,Roman, Cetatea Albă,Cetatea Neamțului, pe care le-a folosit ca fortificații în apărarea țării și a înălțat mănăstirile: Putna,Voroneț,Neamț, Moldovița.

Politica externă a lui ștefan cel Mare se desfășoară spre păstrarea echilibrului de forțe între marile puteri,dar și spre scopurile pe care și le-a pus încă de la începutul domniei de a obține independența Moldovei față de Imperiul Otoman și înlăturarea celorlalte influențe.

O primă etapă a politicii externe a domnitorului are în vedere emanciparea de sub suzeranitatea Ungariei și Poloniei. În 1462 Țtefan atacă,iar în 1465 cucerește Chilia,care se afla sub ocupația maghiară. Drept urmare,Matei Corvin,regele Poloniei, se răscoală, însă în anul 1467 la Baia suferă înfrîngere :„ Victoria lui Ștefan a însemnat, de fapt, eșecul opoziției boierești, din interior, în special a celor care îl susțineau pe Petru Aron, și emanciparea cu forța armelor de sub pretențile de dominație ale Ungariei.” În urma acestei lupte de la Baia a fost ridicată mănăstirea Putna. În anii următori în țară pătrund tătarii ca să se îmbogătească din contul jafurilor.La 20 august 1469 lîngă Lipnic are loc o bătălie care se încheie cu victoria lui Ștefan.A II-a etapă a politicii externe a domnitorului o constituie luptele cu turcii care durează din 1473 pînă în 1489 și reflectă refuzul lui Ștefan cel Mare de a plăti tribut.Tot în acest timp are loc o confruntare cu Radu cel Frumos-domn al Țării Românești, ce este susținut din umbră de otomani.Ștefan face orice ca să cîștige și această luptă și, astfel, Țara Românească+Țara Moldovei alcătuiesc un stat întreg sub conducerea lui Laiota Basarab numit de domnitorul Moldovei.

Refuzul plății de tribut și ruperea oricăror relații cu Poarta duce la începerea adevaratului razboi moldo-otoman.Prima confruntare militară are loc la Vaslui, în 1475 și se soldează cu cea mai mare biruință a Soarelui Moldovei împotriva turcilor.În această bătălie domnul a folosit tactica pămîntului pustiit și într-o vreme de dezgheț cu ceață groasă a dat lovitura.O altă confruntare a vut loc în vara anului 1475 în care armata otomană a fost condusă de însăși sultanul Mohamed al II-lea. La început moldovenii bat în retragere,sultanul asediează cetațile:Suceava,Neamțu,Hotin,Cetatea Albă și Chilia, dar pe niciuna nu o poate cuceri și deci otomanii părăsesc țara mai mult învinși,decît învingători,însă nu ca Ștefan să-i zdrobească pe Dunăre. El înființează o alianță antiotomană,dar din păcate în război nu se implică nici un aliat. Și în anul 1484 atunci cînd turcii invadează Țara

Moldovei,ei ușor ocupă Chilia și Cetatea Albă, Moldova pierzînd importante puncte economice și strategice.În anul 1479 Ștefan Cel Mare este înșelat de Ioan Albert care pretindea ca vrea să cucerească pentru el Chilia și Cetatea Albă,în realitate însă el asediază Suceava pentru al înlătura pe Ștefan de la tron. Ștefan(pentru a nu lupta cu el) îi propune să se intoarcă pe același drum pe care a venit,dar încălcînd regula prin Codrii Cosminului oastea maghiară este zdrobită. O ultimă luptă din viața domnitorului este cea de reocupare a Pocuției de la maghiari:“ ţara bunicului său”-Alexandru cel Bun. Pocuţia după moartea voievodului rămîne a Moldovei.

Astfel se încheie activitatea lui Ştefan cel Mare şi Sfînt ca domnitor. Pînă în ultima sa zi de viață a fost atît domn.cît și oștean. A murit într-o zi de marți, la 2 iulie 1504, în scaunul de la Suceava după ce a domnit 47 de ani 2 luni și 3 saptămîni,fiind înmormîntat la Mănăstirea Moldovei-prima ridicată de el.

Cînd a fost să moară ȘtefanMultă jale a fost în țară

Și la patul său de moarteToți boierii s-adunară.

***Plînge dealu,plînge valea,Plîng pădurile bătrîne…

și poporul în hohot plînge:“ Cui ne lași pe noi,stăpîne?”

Alături de el în mormîntul de la Putna i-a fost așezată și sabia sa, de care nu s-a despărțit niciodată,nici chiar după moarte.Ștefan cel Mare lăsă în urma lui o țară care se întindea din Carpați pînă la Marea Neagră,cu cetăți semănate de-a lungul hotarelor ei, cu biserici mîndre, cupolele cărora aureau prin codri.O Moldovă înfloritoare,cu vecini domoliți,căci de fiecare dată cînd aceștea au încercat să o prade fuseseră pedepsiți aspru.Pășind în nemurire și lăsîndu-ne drept moștenire porunca ce dăinuie de ani și ani prin poporul roman: “ Moldova n-a fost a strămoșilor mei, n-a fost a mea și nici nu este a voastră, ci a urmașilor voștri și a urmașilor urmașilor voștri în veacul vecilor…”

N-a fost dornic de războaie. Nici de faimă. Dar de cite ori au cerut-o nevoiele țării,de cite ori libertatea și independența acesteia erau amenințate,a pus mina pe sabie,știind să le apere. A fost un oștean bun, dar și un diplomat iscusit. Recurgea la “ argumentele ”

armelor abia după ce cele ale diplomaților erau epuizate sau deveneau neputincioase. A trimis peste tot soli să caute pace sau, cînd era amenințat, să ceară sprijin. Deși s-a încrezut mereu numai sau cel mai mult în propriul popor,în propria sabie, în propriul noroc și-n Domnul Dumnezeu.

În istoria ţării noastre,domnia lui Ştefan cel Mare a fost una din cele mai strălucite,care a asigurat independenţa Moldovei în faţa marilor puteri.Bun organizator de ţară a întărit instituţia domnească prin politica de centralizare,bazîndu-se pe mica boierime,orășenime și țărănimea liberă. A consolidat celelalte instituții ale țării, în special armata;a întărit cetățile Moldovei; a alcătuit un puternic sistem de fortificații la hotarele statului. Îmbinînd diplomația cu efortul militar a reușit să anuleze politica marilor puteri și să impună independența Țării Moldovei. În vremea lui,datorită politicii interne și externe, Moldova se afirmă ca o putere apreciată si remarcabilă pe planul Europei. Moldova ajunge la o mare înflorire economică, fiind numită aceasta perioadă o epocă de apogeu.

Poporul l-a numit şi „cinstit”, bun, mare şi sfânt. „Bun”, pentru faptele sale de milostenie şi iertarea celor greşiţi; „mare”, pentru iscusinţa cu care a condus ţara cu dreptate, întrucât prin el Dumnezeu a pedepsit pe cei lacomi şi trădători; „Sfânt”, pentru luptele sale de apărare a întregii creştinătăţi, cât şi pentru numărul mare de biserici şi mănăstiri pe care le-a zidit şi înzestrat cu cele necesare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea credincioşilor.

Doar el singur dintre toți bărbații de seamă a Moldovei a fost numit cel Mare și Sfînt , nu fiindcă a cucerit teritorii străine,ci pentri că și le-a aprat pe ale sale. Regi și cronicari străini îl vor numi „ erou al creștinătății”, „cel mai viteaz dintre principii vremii acesteia” , „ zid pentru întregul Apus al Europei” , „ bărbat minunat” , „cel mai vrednic să i se încredințeze conducerea și stăpînirea țării”.

Pentru noi Ștefan cel Mare rămîne a fi barbatul cel mai viteaz al neamului, o întruchipare a geniului poporului care i-a dat suflare și suflet din sufletul său. Nici unul dintre Voievozii români nu s-a bucurat de o mai mare dragoste și de un mai mare respect în acest colț de țară,numit Basarabia, ca ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÎNT.

El e mai mult decît un Domnitor, el e un simbol.Simbol al măreției strămoșilor noștri și rezistenței noastre. Simbol al împlinirii și dăinuirii neamului român.

LEGENDE DESPRE STEFAN CEL MARE

DIN  COPILĂRIA  LUI  STEFAN  CEL  MARECând era de 10 ani, stefan se arata istet si plin de nazbâtii: nu gaseai în sat copil netrântit de el.De la o vreme, a fost luat din satul Borzesti, tinutul Bacaului si dus la Suceava, din Bucovina, unde tatal sau avea scaunul de domnie. Nici aici nu s-a domolit. Când era între copii, nu stia multe si cum nu se dadeau biruiti, jos cu ei la pamânt. Asa de mester era la trânta, încât nu se gasea nimeni sa-l întreaca sau sa-l biruiasca.Se dusese vestea în lume ca feciorul Mariei Sale e voinic si amarnic, iar adesea îi auzeai zicând: „Ce-a fi de el când o ajunge mare?”.Se stie ca tatal sau, Bogdan Voievod, a fost omorât la o petrecere de catre Aron, care a ajuns în urma Voda. Cum se vazu acesta pe scaunul domniei, cauta val-vârtej sa-l omoare pe stefan. Ostasi scump platiti erau pusi sa-i aduca capul. stefan aflase de una ca asta si se facu nevazut. si umblau trimisii peste tot locul. În cele din urma aflara ca stefan o pornise spre Ţara de

Jos si niste drumeti ar fi vazut un baietandru ca de 12 ani alergând pe drumuri. Cum simti stefan ca ostasii cu porunca domneasca se apropie, pe nebagate de seama se ascunse într-o caruta încarcata cu saci si acoperita cu paie. Cum ajunsera sirul de carute, trimisii începura sa scormoneasca prin carute, cu niste sulite ascutite. Vazând ca din carute nu iese nici un tipat de om, mai întrebara ce mai întrebara pe drumeti si îsi cautara de drum.Dupa o bucata buna de drum, numai ce vede un carutas ca din caruta lui tot picura necontenit sânge. Când cauta, ce sa vada? Un baiat împuns în soldul piciorului, de unde sângele curgea înca. Atunci cu totii pricepura pricina si se minunau între ei: cum de n-a zis nici cârc, atunci

când l-au împuns?! si dându-i îngrijire, l-au adus pâna la Galati. Aici le-a spus toata întâmplarea si drumetii cu carutele i-au spus de unde veneau.Când stefan ajunse voievod peste Moldova, a dat la toti acei drumeti mosii din belsug si ranguri de boierie, caci, zicea el, „cu credinta mi-ati fost la mare cumpana si omul la nevoie se cunoaste ce fel e”.

STEFAN VODĂ și LUPOAICADupa ce s-a nascut stefan Voda, parintii care pe vremea aceea erau domni mari, se dusera la sfat si copilul ramase acasa cu argatii. stefan, care abia fiind de un an, era mai nazdravan decât altii de cinci ani, o lua raita prin gradina dupa strugurasi. Mergând încoace si încolo prin tufisuri, se pierdu.O lupoaica, care-si alapta puii chiar în fundul gradinii, mirosindu-l a carne de om, se duse în strugurastina si dadu cu ochii de el. Îl vazu frumos si sprinten si i se facu mila vazându-l ca, în nepriceperea lui, în loc sa fuga, se duse la ea cu mâinile întinse si, apucând-o de tâte, fiindu-i dor de lapte dulce, începu sa suga. Lupoaica îl lasa pâna se satura, apoi, luându-l de dupa cap, îl duse în cuibul unde-i erau puii.Parintii abia pe subînserate bagara de seama ca stefan nu-i ca-n palma. Deci ce era de facut? Îl cautara. Dar ia baiatul daca ai de unde. Copilul parea c-a intrat în fundul pamântului. A doua zi îl aflara în padure, sugând tâta alaturi cu puii de lup.Oamenii, auzind de aceasta întâmplare, fiecare îsi zicea ca din stefan are sa se faca om mare.

CEL  MARE si  ÎNGERII STEFAN  Când stefan Voda era copil de vreo cinci ani, s-a dus dupa fragi cu alti copii de vârsta lui. Seara, când ceilalti copii s-au întors catre casa, luara de seama ca stefanuc, dupa cum îl dezmierdau ei, nu era între ei. Necajiti de aceasta întâmplare, nici nu se dusera pe la parintii lor, fara fiecare se culca pe unde l-a ajuns somnul.stefan, însa, dupa ce a ramas singur-singurel în mijlocul codrului, o lua la fuga, din întâmplare, tot mai înspre mijlocul padurii, crezând ca o sa deie de margine. Într-o vreme, vede la radacina unui lemn gros o lumina ce ardea fara a se misca, desi vântul si ploaia o bateau cu toata puterea. stefan, cât ce o lua în mâna, spre mirarea lui, se vazu în mijlocul unei casute de lemn de brad, în care altceva nu era decât doua masute încarcate cu lumini de ceara, apoi o iconita mica, pe jumatate stearsa, rezemata de o carte groasa si putreda de veche.

Intrând înlauntru, caldura îl înmuie asa, încât, de voia lui, adormi cu lumina în mâna. Când era, însa, pe la miezul noptii, se trezi din somn, simtind ca i-a smuls cineva lumina din mâna. Îsi deschide încetisor ochisorii si, spre spaima lui, vede la cele doua mese doi mosnegi, mai batrâni decât oricare oameni din lume, care, de batrâni ce erau, nici pleoapele nu si le mai puteau ridica. Acesti batrâni se rugau stând în genunchi înaintea iconitei.–     Bine ca ne-a adus Dumnezeu pe acest copilas, zise unul dintre batrâni.

–     Da’ un mai mare bine nu am avut niciodata. Chiar era sa murim de foame si de sete, neavând cine sa ne aduca cele trebuincioase. El ni le va aduce, asa ca fericiti ne vom putea ruga si de aici înainte, netrebuind ca sa ne îngrijim si de ale gurii.–     Asa e, dar cum o sa-l cheme, ce nume o sa-i dam? întreba un mosneag.–     Are el nume si înca un nume frumos, care, cu vremea, are sa fie nume sfânt pentru neamul lui.–     si cum asa?–     Bine, e copil bun, cu frica si credinta lui Dumnezeu, se va purta bine, caci numai asa o sa i se sfeteasca norocul, care de mult plânge de dorul lui.–     Daca e asa cum zici, apoi fie. si ascultând copilul, îl mânara ca sa le aduca niste radacini de buruieni, din care apoi mosnegii îsi faceau de mâncare si ca drept plata, din când în când îi mai dau si lui câte o lingura de zeama ramasa pe fundul ceaunasului.Trecura vreo câtiva ani de când stefan era în slujba celor doi mosnegi si din acesta, din mic si slabut ce era, se facu un baietandru înalt si spatos, mândru si frumos de sa te tot uiti la el.Odata, mergând dupa radacini prin codru, vede o pasare cum nu i se mai întâmpla sa vada niciodata, caci de unde sa fi vazut pasare cu clontul de diamant, cu ochii ca stelele, cu trupul ca de arama, cu penele de aur si cu picioarele de argint?–     Bine ca te-am întâlnit, Fat-Frumos, ca e multa vreme de când te tot caut.stefan sta ca înlemnit, cuprins de spaima, la auzul acestor cuvinte omenesti.–     Nu-ti fie frica de nimic, ca nu e nime pe aici care sa ne vada si sa ne auda, numai noi suntem singuri-singurei, dimpreuna cu Dumnezeu, care e în tot locul de fata. Mergi si du mosnegilor tai radacinile si spune-le ca îngerul tarii tale te cheama de ajutor.–     Dar cine esti tu, pasare maiastra, ca de esti arma satanei, sa te alung din acesti codri, unde satana înca nu a avut putere ca sa între; iar de esti vreo stafie necurata, sa ma ascund de fata ta.–     Nu sunt nici stafie, nici arma satanei, ci sunt norocul tau si al tarii tale învrajbite. Mergi, ia-ti ramas bun de la cei doi mosnegi crestini si, cerându-le binecuvântarea parinteasca, roaga-i ca în rugaciunile lor sa nu-si uite de tine si de draga tarisoara ta.stefan facu dupa cum l-a învatat pasarea.Mosnegii, auzindu-i vorbele, îi dara binecuvântarea zicând:–     Mic ai fost când ai venit aici, mare te duci, dar mai mare sa te reîntorci. Mare în fapte si în virtuti, caci atunci si Dumnezeul parintilor si al mosilor nostri îti va binecuvânta pasii tai. Mergi, darul lui Dumnezeu sa te lumineze în toate caile tale. Nu uita, însa, niciodata ca „nimic fara Dumnezeu si ca unde primejdia e mare, acolo e si El mai aproape”.

Când cei doi batrâni sfârsira cu binecuvântarea, casa se lumina si ei se facura nevazuti, caci nu erau altcineva decât doi îngeri anume trimisi de Dumnezeu, ca sa-l îndrepte pe caile cele sfinte.Întorcându-se stefan, fata îi sclipea ca lumina soarelui, iar pasarea cea de mai înainte nu o mai gasi, ci în locul ei gasi o fata înalta, tocmai cât el si frumoasa, cum nu mai vazuse niciodata.

Lui stefan îi pica draga. Fata, însa, zise:–     stefane, de vrei ca sa-mi fii drag si sa-ti fiu nevasta, trebuie sa bati toti dusmanii tarii tale. Sprijinul e la Dumnezeu, iar eu îti sunt norocul care totdeauna te va duce pe caile cele bune. Roaga-te lui Dumnezeu ca sa-ti binecuvânte pasii tai si pune juramânt sfânt înaintea Lui, ca Îi vei tine toate poruncile Lui.–     Asa sa fie, zise stefan, si, cazând în genunchi, se ruga atotputernicului Dumnezeu ca sa-i dea sprijinul Lui cel dumnezeiesc, jurându-se ca-i va tine poruncile. Atunci auzi un glas din cer, numai de el înteles, prin care Dumnezeu îi binecuvânta totii pasii.stefan, ridicându-se în picioare, întinse mâna fetei celei frumoase si-i zise:–     Îti multumesc ca manastire ai scos din desisul codrului. Ca mi-ai dat aceste învataturi si te rog ca sa nu ma uiti. Uite, tara îmi plânge de necaz, merg ca, cu ajutorul lui Dumnezeu si al tau, sa o scap din gura celor ce vor sa o înghita.Fata, sarutându-l pe frunte, se facu nevazuta si asa, nevazuta, l-a însotit în toate locurile, pâna ce stefan a fost chemat în ceea lume.Lumea crede ca el n-a murit, fara s-a înaltat la cer cu trup cu tot, ca sa-si dea sama de faptele lui bune si crestinesti.

STEJARUL  LUI  STEFAN  CEL  MAREÎn satul Plavalari, nu departe de Reuseni, este o biserica mica de lemn în padure, ce-i zice a lui stefan cel Mare.Traditia spune ca, pe când stefan era un flacaiandru, a fost luat de tatal sau, Bogdan Voda, la o nunta în satul Reuseni. Noaptea, însa, în toiul nuntii, a navalit pe neasteptate Petru Aron, fratele domnului, cu o ceata de osteni si, prinzându-l pe Bogdan, l-a omorât.stefan atunci, de frica, a fugit si s-a ascuns în padure, într-un stejar. Zadarnic l-au cautat oamenii lui Petru Aron ca sa-l omoare si pe el, ca nu l-au mai gasit.Dupa ce a ajuns domn al Moldovei, stefan a ridicat aici, din lemnul stejarului în care si-a aflat scapare, o biserica, în amintirea acestui fapt.

MISTERUL EDUCAȚIEI ȘI TINERETULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA

REFERAT

DIMENSIUNILE PERSONALITĂȚII LUI ȘTEFAN CEL MARE ȘI SFÎNT.

VIAȚA ȘI ACTIVITATEA

DOMNITORULUI

Realizat de eleva clasei a X-a “B”: Gutu Doina

Profesor: Paladuța Rodica

2011