Statul şi cultele religioase - Guvernul...

Stat

ul ş

i cul

tele

relig

ioas

eSe

cret

aria

tul d

e St

at p

entr

u Cu

lte

SECRETARIATUL DE STAT PENTRU CULTE

Propunem prin volumul de față mai întâi o precizare a statutului și rolului pe care Secretariatul de Stat pentru Culte îl îndeplineşte de mai bine de un secol şi jumăta-te în cadrul administrației publice centrale, o incursiune în istoria acestuia ca instituție-cheie în ra-portarea statului modern la mani-festările fenomenului religios din România. În al doilea rând, dorim să oferim publicului și date statis-tice relevante pentru înțelegerea evoluției structurii religioase a populației României moderne.

Secretariatul de Stat pentru Culte©2018

Statulşi cultele religioase

București2018

1


București2018

Statulși cultele religioase

Ediția a II-a revizuită și adăugită

Statul şi cultele religioase

© 2018 Secretariatul de Stat pentru Culteweb: www.culte.gov.roe-mail: [email protected].: +40.21.318.81.53; +40.21.318.81.54fax.: +40.21.318.81.51; +40.21.318.81.60

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României Statul şi cultele religioase / Secretariatul de Stat pentru Culte.–Bucureşti: Litera, 2018 ISBN 978-606-33-2998-2

I. Secretariatul de Stat pentru Culte (Bucureşti)

2

3

Introducere ......................................................................................................................5

1. Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?. ................................................................9

2. Scurtă istorie instituțională ...................................................................................... 15

3. Evoluţia structurii confesionale din România...........................................................27

4. Care sunt relațiile dintre stat și cultele religioase în ţările democratice? .................39

5. Teme aflate în dezbatere publică .............................................................................97

6. Organizațiile religioase.......................................... ..................................................... 133

7. Legislaţie cu incidenţă în zona vieţii religioase ....................................................... 171

Anexe ........................................................................................................................... 211

CUPRINS

5

INTRODUCERE

Acest volum reprezintă o privire de ansamblu a Secretariatului de Stat pentru Culte asupra unor probleme aflate în dezbatere, probleme care privesc statutul religiei în societate și în special cel al cultelor religioase recunoscute de statul român. Chestiu-nea raporturilor statului cu acestea din urmă, în special cu Bise-rica Ortodoxă Română, a intrat în atenția unor persoane publice, politicieni, precum și a presei. Vrem să contribuim, prin ceea ce facem, inclusiv prin publicarea lucrării de față, la o dezbatere echilibrată, care să se bazeze pe date concrete, pe prevederile legilor în vigoare, dar și pe cunoașterea evoluției istorice a ra-porturilor dintre stat și organizațiile religioase din țara noastră. Este vorba aici de elemente constitutive ale identității naționale, a căror complexitate necesită o abordare obiectivă, ca o condiție obligatorie pentru o dezbatere civilizată, bazată pe argumente.

Secretariatul de Stat pentru Culte înțelege să își îndepli-nească misiunea de principală instituție prin care statul român își definește, articulează și pune în aplicare politicile publice lega-te de viața religioasă din România și vrea să faciliteze un dialog onest, deschis între toate părțile interesate. Volumul realizat de Secretariatul de Stat pentru Culte în colaborare cu Ministerul Afa-cerilor Externe prin intermediul ambasadelor României din ţările din spaţiul nord-atlantic, Institutul Național de Statistică și Autori-tatea Națională pentru Restituirea Proprietăților pune la dispoziția publicului o serie de date și informații care vor permite o mai bună înțelegere a raporturilor statului cu diferitele culte religioase, din perspectivă istorică și în context european.

Cartea se dorește a fi un instrument de lucru destinat atât decidenților politici, membrilor corpului diplomatic, funcționarilor administrației publice care iau contact direct cu aceste chestiuni, cât și reprezentanților cultelor religioase. În același timp, volumul se adresează cercetătorilor preocupați de fenomenul religios din România și actorilor din societatea civilă direct interesați de îmbunătățirea funcționării sistemului politic și judiciar românesc.

6

Propunem prin volumul de față mai întâi o precizare a statu-tului și rolului pe care Secretariatul de Stat pentru Culte îl îndepli-nește de mai bine de un secol și jumătate în cadrul administrației publice centrale, o incursiune în istoria acestuia ca instituție-cheie în raportarea statului modern la manifestările fenomenului re-ligios din România. În al doilea rând, dorim să oferim publicului și date statistice relevante pentru înțelegerea evoluției structurii religioase a populației României moderne.

Modelul românesc al relațiilor dintre stat și culte, așa cum este el definit în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, este parte integrantă din familia euro-peană a modelelor relațiilor dintre stat și cultele religioase, având în centru principiul libertăţii religioase și pe cel al neutralității sta-tului în raport cu manifestările fenomenului religios. Ca și în alte țări europene, relațiile dintre stat și formele organizate ale vieții religioase în România s-au structurat în funcție de tradiția istori-că, legală și instituțională locală, ținând seama în același timp de modelele europene existente, dar și de situația demografică, de nevoile sociale și spirituale și de așteptările actuale ale societății.

O trecere în revistă a principalelor teme legate de raporturi-le dintre stat și culte aflate în dezbatere și pe agenda publică ilus-trează mizele rămase încă neclarificate în societatea și în sistemul politic românesc. Pe scurt, este vorba despre clarificarea locului și rolului religiei în spațiul public.

Pentru o mai bună înțelegere a actorilor principali ai vieții re-ligioase din România și a rolului pe care aceștia l-au jucat și îl joacă în societatea românească, volumul continuă cu o scurtă descriere a situației actuale și a activităților cultelor și asociațiilor religioa-se din România. Departe de a rămâne izolate în sfera privată și în spațiul liturgic, se poate observa că practic toate acestea au înțeles să își asume un rol activ în diferite domenii. Fie că este vorba de educație, de activități caritabile, de servicii sociale sau medicale ori de proiecte culturale, cultele din România, în sens larg, acționează, din sfera societăţii civile, ca actori semnificativi în spațiul public.

Capitolul dedicat relației dintre stat și organizațiile religioase în Europa a fost restructurat și extins față de ediția anterioară a volumului. Dorim să arătăm astfel, comparativ, consonanța mo-delului românesc cu practici din diverse țări europene în ceea

7

ce privește relația dintre stat și culte și modul în care acesta se poziționează în ansamblul tradiției și practicilor juridico-politi-ce ale țărilor cu regim politic democratic. La finalul volumului, o selecție din legislația în vigoare în domeniu se va dovedi un in-strument util pentru cei care caută să înțeleagă felul în care statul român se raportează la activitatea cultelor religioase din România.

Secretariatul de Stat pentru Culte a publicat până în prezent un volum privind viața religioasă din România, în mai multe ediții (în limba română, în 1993, 1999, 2005, 2008 și 2014, iar în limba en-gleză, în 1999, 2005 și 2015). Datorită faptului că edițiile anterioare au fost foarte bine receptate atât la nivelul cultelor religioase, cât și al decidenților politici, membrilor corpului diplomatic, mediului universitar etc., prezenta ediție este mai completă și accentuea-ză explicitarea rolului și contribuției Secretariatului de Stat pentru Culte în construirea și guvernarea raporturilor dintre stat și culte în România. De aceea, a fost redus spațiul alocat legislației și prezen-tării detaliate a cultelor în favoarea suplimentării datelor istorice și statistice și a prezentării viziunii instituției asupra chestiunilor afla-te în prezent în dezbatere publică și care privesc direct dinamica raporturilor dintre stat și culte. Toate datele și informațiile preluate din volumele amintite au fost actualizate. Datele incluse sunt pre-zentate într-o formă grafică mai accesibilă.

Într-un context european și românesc în care se vorbește din ce în ce mai mult de creșterea gradului de analfabetism religios, dar deopotrivă și de creșterea gradului de analfabetism în privința libertății religioase, considerăm că publicarea acestui volum este o contribuție la o mai bună cunoaștere a vieții religioase și mai ales o datorie în privința sensibilizării publicului în legătură cu li-bertatea religioasă, ca drept fundamental constituțional așezat la temelia democrației. În același timp, prin publicarea acestui volum în cursul anului 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte dorește să contribuie la celebrarea Centenarului Marii Uniri, prin evidențierea rolului fundamental pe care cultele religioase l-au avut și îl au, în istorie și în prezent, la construirea unei societăți mai bune, mai de-mocratice, mai solidare.

Victor Opaschi Secretar de Stat pentru Culte

iulie 2018

9

Ce este Secretariatul de Stat pentru Culte?

Secretariatul de Stat pentru Culte (S.S.C.) este o instituţie de spe-cialitate a administrației publice centrale, cu personalitate juridi-că, în subordinea Guvernului și sub coordonarea Prim-Ministrului României.

1.1. Care sunt obiectivele Secretariatului de Stat pentru Culte?

Asigură respectarea și promovarea drepturilor și libertăților fun-damentale consacrate de Constituția României și de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cul-telor, precum și de tratatele și convențiile internaționale la care România este parte, în ceea ce privește libertatea conștiinței și a credințelor religioase.

Dezvoltă parteneriatul dintre autoritățile publice centrale și locale și cultele recunoscute de lege în domeniile social, cultu-ral și educațional. În această privință, Secretariatul de Stat pentru Culte se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome și egale în fața autorităților statului.

1.2. Cine conduce instituția?

Secretariatul de Stat pentru Culte este condus de un secretar de stat numit prin decizia Prim-Ministrului. Secretarul de stat dis-pune de propriul cabinet și este sprijinit în activitatea sa de un director de direcție (Direcția Relații Culte) și de doi șefi de servi-ciu (Serviciul Asistență, Învățământ, Accesare Fonduri, respectiv Serviciul Economic, Resurse Umane și Administrativ).

1CAPITOLUL

10

1.3. Care sunt sursele sale de finanțare?

Secretariatul de Stat pentru Culte este finanțat integral de la bu-getul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Secretariatul de Stat pentru Culte este ordonator terțiar de credite.

1.4. Ce atribuții are Secretariatul de Stat pentru Culte?

Conform Hotărârii Guvernului nr. 44/2013 privind organizarea și funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte cu modificările și completările ulterioare, acesta are următoarele atribuţii:

� asigură elaborarea și aplicarea actelor normative și a strategiei guvernamentale privind viața religioasă;

� avizează propunerile de acte normative emise de alte organisme guvernamentale și administrative cu potențial im-pact asupra vieții religioase;

� consultă cultele religioase cu privire la propunerile de îmbunătățire a actelor normative cu impact potențial asupra vieții religioase;

� asigură relația statului cu toate cultele recunoscute și asociațiile religioase din România;

� sprijină toate cultele și asociațiile religioase în vederea participării lor la viața socială și spirituală a țării;

� asigură legătura dintre cultele recunoscute de lege și ministere, celelalte organe ale administrației publice centrale și locale, în vederea respectării libertății și autonomiei cultelor, a prevenirii și înlăturării oricăror abuzuri, prin aplicarea legii;

� participă la soluționarea amiabilă a conflictelor dintre culte și dintre culte și asociații religioase, pentru evitarea sau în-lăturarea oricăror forme, mijloace sau acțiuni de învrăjbire reli-gioasă;

� întocmește rapoarte1 cu privire la situația de ansamblu a respectării drepturilor și libertăților religioase în România;

� acordă aviz consultativ în vederea obținerii calității de asociație religioasă;

� analizează cererile de înființare de noi culte, întocmește

1 La solicitarea Ministerului Afacerilor Externe, a Mecanismului de Evaluare Periodică Universală (Universal Periodic Review/UPR) al Consiliului Drepturilor Omului al ONU/CDO, a Comisiei Europene împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) de pe lângă Consiliul Europei, precum și pentru comisiile mixte interguvernamentale pentru problemele minorităților naționale.

1

11

documentațiile cerute de lege și face propuneri Guvernului în vederea recunoașterii acestora;

� întocmește documentațiile cerute de lege și face propu-neri Guvernului în vederea recunoașterii modificărilor și comple-tărilor statutelor de organizare și funcționare ale cultelor2;

� ține evidența personalului monahal al cultelor recunos-cute de lege care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;

� ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmea-ză să ocupe funcții de conducere, precum și a personalului cle-rical și laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din învățământul teologic neintegrat în învățământul public, în ve-derea alocării sprijinului financiar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;

� ține evidența unităților de cult ale cultelor recunoscute care solicită sprijin pentru salarizarea personalului clerical;

� eliberează avizul necesar acordării vizei de lungă ședere pentru activități religioase sau prelungirii dreptului de ședere temporară pentru activități religioase desfășurate de misionari străini3;

� colaborează cu sistemul educațional și ia act de planu-rile de învățământ și de programele analitice pentru predarea religiei elaborate de cultele recunoscute de lege;

� propune Guvernului recunoașterea statutului de utilita-te publică pentru organizații neguvernamentale cu activitate în domeniul vieții religioase, cu respectarea normelor legale;

� sprijină cultele recunoscute în organizarea și desfășurarea activităților de asistență religioasă și socială în armată, penitenci-are, spitale, în cămine de bătrâni, case de copii și în alte instituții, precum și în familii care se confruntă cu nevoi speciale;

� gestionează resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical, potrivit legii4;

� acordă sprijin în vederea susținerii activității cultelor,

2 În perioada 2008-2010, conform art. 49 din Legea nr. 489/2006, au fost recunoscute prin hotărâri de guvern statutele celor 18 culte.3 În anul 2017, Secretariatul de Stat pentru Culte a acordat avizul consultativ pentru un număr de 451 de solicitări de viză, dintre care 398 de prelungiri și 53 de obțineri pentru misionarii care își desfășoară activitatea în cadrul cultelor, al asociațiilor religioase și al asociaţiilor și fundațiilor cu scop religios. 4 Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului neclerical sunt gestionate de consiliile județene.

1

12

potrivit art. 29 alin. (5) din Constituție și legislației specifice, pentru:

a) salarizarea personalului clerical din țară și de la comunitățile românești din afara granițelor;

b) construirea și repararea lăcașurilor de cult din țară și ale comunităților românești din diaspora, restaurarea bisericilor, a monumentelor istorice, pentru activitatea social-caritabilă desfășurată de către cultele recunoscute;

c) sprijinirea principalului așezământ românesc de la Muntele Athos (Schitul Românesc Prodromu);

d) ţine evidenţa personalului monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;

e) unitățile de învățământ teologic neintegrate în sistemul public de învățământ;

f) controlează modul de utilizare a fondurilor primite de către culte de la bugetul de stat, potrivit destinației stabilite și cu respectarea prevederilor legale;

g) sprijină cultele, la cerere, în organizarea evidenței contabile, statistice, în concordanță cu legislația de specialitate, asigurând colaborarea acestora cu instituțiile de sinteză.

� inițiază acțiuni de relații externe cu instituții de stat similare din alte țări și organizații internaționale neguverna-mentale care se ocupă de garantarea și respectarea libertății religioase, precum și a celorlalte drepturi fundamentale ale omului și participă la manifestările organizate de acestea;

� elaborează studii și sinteze documentare referitoare la viața religioasă din România, precum și despre activitatea cultelor și comunităților religioase din alte țări;

� organizează dezbateri, cu participarea specialiștilor români și străini, privind teoria și practica laică și ecleziastică în acest domeniu.

1

13

1

Secretariatul de Stat pentru Culte este instituția sta-tului care gestionează relațiile dintre stat și organizațiile religioase (cultele religioase recunoscute, asociațiile re-ligioase, precum și asociațiile și fundațiile înființate în baza O.G. nr. 26/2000 care au și activități religioase) din România. Este instituția statului care oferă expertiză în domeniul vieții religioase și care participă direct la ela-borarea și aplicarea politicilor publice privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

15

Scurtă istorie instituțională

În timpul guvernării Țărilor Române în regimul politic instituit prin Regulamentele Organice, sub egida Marilor Puteri europe-ne, au fost înființate instituțiile precursoare ale actualului Secre-tariat de Stat pentru Culte, respectiv Marea Logofeție a Credinței (înființată în 1831 în Țara Românească) și Vornicia Bisericească (creată în 1844 în Moldova).

Acestea aveau drept principale atribuții organizarea evidenței averilor bisericești și a situației instituționale a Bisericii din cele două țări, în contextul eforturilor de modernizare politi-că a instituțiilor publice.

2.1. Înființarea instituției

Constituirea Secretariatului de Stat pentru Culte ca instituție modernă cu atribuții bine conturate se leagă însă de momen-tul întemeierii statului român modern. Imediat după alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, s-a constituit câte un Minister al Cultelor și Instrucțiunii Publice la Iași și București.

În anul 1862, odată cu unificarea administrativă a Prin-cipatelor Române, a luat ființă Ministerul unic al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Aceasta este considerată data oficială a înființării instituției care poartă astăzi numele de Secretariatul de Stat pentru Culte.

De la înființare și până în prezent, acest organism al puterii executive a purtat diferite denumiri, în funcție de articularea instituțională a domeniului cultelor cu alte arii de politici publice: Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Ministerul Cultelor și Artelor, Departamentul Cultelor, Ministerul Cultelor, Ministerul Culturii și Cultelor, Secretariatul de Stat pentru Culte.

2CAPITOLUL

16

De-a lungul vremii, instituția a fost condusă de bine-cunoscute personalități ale vieții politice, culturale și științifice din România, dintre care îi menționăm pe V.A. Urechia, Alexandru Odobescu, Dimitrie Bolintineanu, C.A. Rosetti, Titu Maiorescu, Vasile Conta, Take Ionescu, Spiru Haret, Dimitrie A. Sturdza, I.G. Duca, P.P. Carp, Ion C. Brătianu, Simion Mehedinți, Octavian Goga, P.P. Negulescu, Vasile Goldiș, Nicolae Iorga, Dimitrie Gusti, episcopul academician Nicolae Colan, Ion Nistor, Constantin Giurescu, Ion Petrovici, Gheorghe Nenciu, Dumitru Dogaru, Nicolae Stoicescu, Gheorghe Vlăduțescu, Răzvan Theodorescu.

La începuturile statului român modern, preocuparea autorităților politice pentru modernizarea societății s-a făcut din-tr-o perspectivă centralizatoare. În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), viziunea dominantă a regimului asupra vieții religioase a fost una de afirmare a dominației politicului asu-pra vieții religioase.

Aceasta s-a exprimat, pe de o parte, prin punerea bunurilor bisericești sub administrarea statului (inclusiv prin trecerea unora dintre acestea în proprietatea directă a statului, cum a fost cazul secularizării averilor mănăstirești). Pe de altă parte, ea s-a mani-festat prin încercarea statului de a reorganiza instituțional Biserica Ortodoxă din Principatele Unite, transformând-o într-o religie de stat de tip modern, direct subordonată autorității politice, anu-lând dreptul acesteia de a se autoadministra.

În vederea modernizării, statul a considerat necesar ca susținerea școlilor publice să se facă, într-o primă etapă, prin diri-jarea de fonduri bisericești, prin intermediul Ministerului Cultelor. Articularea politicii religioase a statului a presupus și o reorganiza-re radicală a învățământului teologic.

2.2. Statul și Biserica dominantă

O a doua etapă, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza, s-a ca-racterizat prin încercarea de conciliere între agenda moderniza-toare a statului și dorința de afirmare a unei autonomii crescute a Bisericii din România nu doar față de Patriarhia Ecumenică de Constantinopol (prin obținerea, cu susținerea activă a statului, a autocefaliei), ci și față de statul român. În această perioadă, după experimentarea altor soluții (cum ar fi restrângerea numărului

2

17

clericilor și împroprietărirea clerului), a început finanțarea de către stat a salariilor clerului, ca formă de soluționare a situației economice a clerului, devenită atunci critică.

Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a continu-at să fie în această perioadă principalul organism respon-sabil cu guvernarea vieții religioase din România, cu sarcini extinse privind supravegherea și controlul activității culte-lor în mai multe domenii, între care: organizarea parohiilor și eparhiilor, funcționarea Sfântului Sinod, a consistoriilor bisericești, numirile și revocările personalului clerical, ad-ministrarea averilor bisericești și statutul monahismului, organizarea și funcționarea învățământului teologic, supra-vegherea producției publicistice, a circularelor și scrisorilor pastorale ale clerului ortodox, autorizarea și supravegherea funcționării altor culte de pe teritoriul Regatului României etc. Biserica Ortodoxă, „Biserica dominantă a Statului Român” (potrivit Constituției din 1866), a reușit să obțină o autonomie relativ limitată în raport cu statul, a cărui autoritate se exer-cita prin Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice. Prin inter-mediul Ministerului Cultelor s-a făcut și secularizarea averilor bisericești, iar odată încheiat acest proiect al generației unio-niste, deceniile succesive până la finele secolului al XIX-lea nu au mai generat în activitatea guvernamentală eforturi con-siderabile din partea statului de a repara dificultățile create Bisericii prin deposedarea ei de proprietăți. Astfel, până în anul 1902, în cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Pu-blice funcționa o simplă Direcție a Cultelor, având o activitate administrativă lipsită de consistență, subdimensionată ca nu-măr de funcționari (4 de conducere și 9 de execuție) și centra-tă în principal pe relația dintre Biserică și școală.5

2.3. Casa Bisericii

Sub influența unei viziuni politico-administrative de tip anglo-saxon, în anul 1902 s-a înființat Casa Bisericii. Aceasta funcționa pe lângă Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice, dar pe baza unei legi proprii6, cu scopul de a eficientiza administrarea ave-rilor bisericești și de a elimina intruziunea arbitrară a diferitelor 5 Paul BRUSANOWSKI, Stat și Biserică în Vechea Românie între 1821-1925, Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2010.6 Sancționată prin Decretul Regal nr. 255 din 21 ianuarie 1902

2

18

autorități publice în viața internă ecleziastică. Casa Bisericii pre-lua Direcția Cultelor din cadrul Ministerului, își construia un se-diu propriu împreună cu Casa Școalelor7 și primea atribuții de control și administrare a averilor bisericești, precum și sarcina de a asigura conservarea lăcașurilor de cult. Intenția politică era la momentul respectiv ca Biserica Ortodoxă, dar și celelalte culte să dobândească în timp deplină capacitate și putere de adminis-trare a proprietăților lor, în folosul general al societății românești. Pentru acest motiv, la conducerea Casei Bisericii au fost numiți la început oameni politici din rândul partidului de guvernământ și având mandat pe durata guvernului.

Pentru fiecare exercițiu bugetar, Casa Bisericii întocmea un buget de venituri și cheltuieli supus aprobării Adunării Deputaților, deosebit de bugetul de stat. Începând cu anul 1908, bugetul Casei Bisericii a fost înglobat în bugetul de stat și se con-stituia din:

� excedentul bugetar al lăcașurilor de cult care se puteau întreține singure;

� taxa de 10%, și mai apoi 15% aplicată veniturilor bisericești administrate de Casa Bisericii;

� fondurile provenite din arendarea terenurilor bisericești și exploatarea terenurilor petrolifere bisericești; din subvențiile comunelor urbane și dintr-o cotă-parte din veniturile comunelor rurale; din fonduri provenite din amendarea contravențiilor la le-gea pentru fabricarea și vânzarea lumânărilor din ceară;

� fonduri acordate prin bugetul anual al statului pentru administrația bisericească, plata personalului și întreținerea cul-tului creștin ortodox, precum și alte venituri proprii etc.

Cheltuielile Casei Bisericii constau din plata personalului de conducere și a cancelariilor aferente acestuia din cadrul Bisericii Ortodoxe, contribuții la plata personalului parohiilor rurale, contribuții la repararea lăcașurilor de cult, burse pentru elevii și studenții teologi români etc.8 Astfel, Casa Bisericii a funcționat ca o instituție de management bisericesc în sensul clasic al expresiei, situând Biserica mai degrabă în zona administrației publice decât în cea a societății civile. Casa Bisericii a avut misiunea de a face ordine în „haosul administrativ” rezultat din reformele 7 Astăzi este sediul Ministerului Educației Naționale în București, str. Gen. Berthelot, nr. 28-30.8 C. DOBRESCU, Casa Bisericii 1902-1919, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1920.

2

19

succesive cu incidență în zona bisericească începute odată cu Regulamentele Organice. În acest sens, scurta funcționare a unei secțiuni ministeriale ca agenție guvernamentală (1902-1920) reprezintă o fotografie fidelă a unui stat în curs de centralizare și pe cale de a-și dobândi capacitatea de a monopoliza decizia politică.9

2.4. Recunoașterea pluralismului religios

Într-o a treia etapă, după Primul Război Mondial și după Marea Unire din 1918, are loc o reorganizare a regimului legal al cultelor în contextul pluralismului religios consistent al României Mari.

Noul regim al cultelor, ierarhizat, recunoștea în continuare Biserica Ortodoxă ca Biserică dominantă în stat; în același timp, Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică erau recunoscute ca Biserici românești, având un statut privilegiat în raport cu celelalte culte; Biserica Romano-Catolică și Bisericile istorice din Transilvania (Biserica Luterană, Biserica Reformată și Biserica Uni-tariană) și cultele de dimensiuni semnificative (cultul mozaic și cultul musulman) beneficiau de o relativă autonomie internă și de o serie de avantaje în raport cu alte organizaţii religioase, a căror situație juridică rămânea incertă. Unele culte evanghelice (neoprotestante) se bucurau de o relativă libertate de organizare și funcționare, în timp ce activitățile altora erau restrânse.

Prima lege a regimului general al cultelor (1928) nu era cen-trată pe libertatea religioasă, ca drept fundamental cetăţenesc, ci pe libertatea cultelor și așezarea acestora sub protecţia statu-lui (art. 1). Ministerul Cultelor își rezerva dreptul de supraveghere și control asupra cultelor religioase (art. 25), iar șefii cultelor erau recunoscuţi în funcţie numai după aprobarea Regelui, pe baza recomandării Ministerului Cultelor (art. 27).

Legea privind regimul general al cultelor (1928) impunea ca sprijinul financiar al statului să fie acordat „în raport cu numă-rul credincioșilor cetăţeni români ai lor faţă de populaţia totală a ţării, cu situaţia materială a cultelor și cu nevoile lor reale” (art. 31). Ministerul Cultelor își păstra dreptul de a retrage sprijinul finan-ciar „celor vinovaţi de agitaţiuni împotriva ordinei și siguranţei 9 Cătălin RAIU, Ortodoxie, postcomunism și neoliberalism, Curtea Veche Publishing, București, 2012.

2

20

Statului” (art. 31). În această perioadă, cultele recunoscute și-au extins activitățile educaționale și opera filantropică (caritabilă), înființând o serie de școli, spitale, clinici, instituții de asistență pentru orfanii de război, pentru bolnavi, săraci etc.

2.5. Regimul comunist

Instalarea regimului comunist în România a dus la o schimbare de viziune în organizarea relațiilor dintre Biserică și stat. Din punct de vedere formal, s-au păstrat multe elemente din legislația peri-oadelor precedente privind relațiile dintre stat și culte, însă regi-mul comunist, întemeiat pe ideologia marxist-leninistă, era inte-resat de excluderea cultelor din spațiul public și de restrângerea influenței acestora asupra populației. Activitățile cultelor religi-oase au fost restrânse la activități de cult și la un rol de reprezen-tare externă riguros controlate de stat. Controlul statului asupra cultelor a devenit mai brutal și invaziv. Organizațiile caritabile și instituțiile de educație aparținând cultelor au fost desființate, educația religioasă a fost eliminată din școli, învățământul teolo-gic a fost drastic restrâns, iar proprietățile cultelor și organizațiilor acestora au fost în cea mai mare parte„ confiscate și trecute în patrimoniul statului.

Biserica Greco-Catolică a fost desființată, Biserica Romano-Catolică a continuat să funcționeze, dar fără recunoașterea ofici-ală a statului, iar cultelor evanghelice le-au fost impuse restricții suplimentare de funcționare. Bisericii Ortodoxe și celorlalte culte li s-a impus și o restrângere instituțională severă (număr de pa-rohii, de eparhii, restrângerea activității misionare etc.). Mai ales după 1959, viața mănăstirească a fost sever limitată. Resistema-tizarea satelor, ca și a spațiilor urbane și mai ales a Capitalei au dus la închiderea și chiar la demolarea unor biserici, printre care se găseau și monumente istorice.10

2.6. Democraţie şi libertate religioasă

După căderea regimului comunist în decembrie 1989, relațiile dintre stat și culte au intrat într-o nouă etapă, caracterizată de preocuparea pentru libertatea de religie, libertatea de orga-nizare internă a cultelor religioase și de dorința de reparare a 10 Lucian LEUȘTEAN, Orthodoxy and the Cold War: Religion and Political Power in Romania, 1947-65, Palgrave Macmillan, New York, 2009.

2

21

nedreptăților și abuzurilor regimului precedent. În acest context, statul român a renunțat la supravegherea și controlul activității cultelor pe care și le asumase de la începuturile sale ca stat mo-dern, în favoarea unei viziuni politice democratice, având în cen-tru libertatea religioasă și recunoașterea rolului cultelor religioa-se ca potențiali parteneri liberi ai statului pentru urmărirea unor interese sociale comune.11

Secretariatul de Stat pentru Culte a funcționat pentru scurt timp (ianuarie-iunie 1990) ca minister autonom, apoi ca Secre-tariat de Stat autonom (1990-2001) și integrat în Ministerul Cul-turii și Cultelor (2001-2009). Din anul 2010, Secretariatul de Stat pentru Culte funcționează din nou ca instituție distinctă, sub co-ordonarea Prim-Ministrului Guvernului României. Instituția s-a implicat direct în rearticularea relațiilor dintre culte și stat în peri-oada postcomunistă, elaborând legislația necesară, participând la reorganizarea raporturilor practice dintre instituțiile de cult și cele ale statului, susținând cultele religioase în reorganizarea și restabilirea lor ca actori importanți în viața publică și parteneri sociali ai statului. Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, redactată în forma ei inițială de Se-cretariatul de Stat pentru Culte în consultare cu cultele religioase și cu experți naționali și internaționali, este principalul act nor-mativ ce reglementează în prezent viața religioasă și raporturile dintre stat și culte în România.

Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinit și sprijină, inclusiv financiar, manifestările organizate de cultele religi-oase din țara noastră, întâlniri și conferințe pe teme care pri-vesc viaţa religioasă. Cultele din țara noastră au conștientizat importanța dialogului inter-religios și nevoia de a se implica activ în reconstrucția României după 1989 și reafirmarea ro-lului acesteia pe scena internațională, inclusiv prin organiza-rea de evenimente interreligioase, precum și prin sprijinirea demersurilor de integrare euroatlantică ale României. Aceas-tă perspectivă s-a concretizat prin semnarea de către cultele religioase a Declaraţiei de la Snagov privind strategia națională pentru pregătirea aderării României la Uniunea Europeană (21 iunie 1995), precum și prin Declarația cultelor pentru integra-rea României în Uniunea Europeană de la Snagov, din 16 mai 11 Iuliana CONOVICI, Ortodoxia în România postcomunistă. Reconstrucția unei identități publice, volumul I, Eikon Cluj-Napoca, 2009.

2

22

2000, dar și în organizarea unor manifestări internaţionale: a XII-a Întâlnire Internațională „Oameni și Religii”, 30 august-1 septembrie 1998, București, organizată împreună cu Comuni-tatea Sant’Egidio; vizita Papei Ioan Paul al II-lea, 7-9 mai 1999, prima vizită a unui pontif roman într-o țară majoritar ortodoxă și cea de-a III-a Adunare Ecumenică Europeană, 4-9 septembrie 2007, Sibiu, manifestare la care au participat reprezentanți ai tuturor Bisericilor europene, precum și importanți lideri politici europeni.

La inițiativa și cu participarea majorității cultelor religioa-se, în anul 2013 s-a înființat Consiliul Consultativ al Cultelor din România, organism informal de consultare și dialog al cultelor religioase pe problemele de interes comun.

Secretariatul de Stat pentru Culte a fost în întreaga perioa-dă a existenței sale un organism important al puterii executive. În România, ca de altfel în marea majoritate a țărilor europene, raportarea puterii politice la viața religioasă este unul dintre do-meniile fundamentale în funcție de care sunt generate politici publice și în alte sectoare ale societății, cum ar fi asistența so-cială, educația, diplomația, drepturile și libertățile, patrimoniul cultural etc. De aceea este necesar și util ca Secretariatul de Stat pentru Culte să își poată juca în mod predictibil, responsabil și democratic rolul de interfață între Guvernul României și cultele religioase. Acest lucru este cu atât mai important cu cât Secre-tariatul de Stat pentru Culte este un mediator activ între stat și culte, și nu doar o instituție care îndeplinește funcții cu caracter tehnic și birocratic.

2.7. Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte astăzi

Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte privind rolul cul-telor în viața societății este articulată cel mai clar în Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cul-telor, dar elemente ale sale sunt exprimate și în alte acte nor-mative în vigoare.

O viziune centrată pe libertatea religioasă

În exercitarea responsabilităților sale, Secretariatul de Stat pen-tru Culte are drept primă misiune sprijinirea exercitării libertății

23

religioase de către cetăţeni, promovarea respectării libertății re-ligioase atât în dimensiunea sa individuală, cât și în cea colec-tivă. Partenerii de dialog ai instituției sunt cultele și asociațiile religioase, precum și asociațiile și fundațiile care au și activități religioase organizate în baza Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile, ca forme de expresie colectivă a unor convingeri sau credințe religioase.

Ținând seama de nevoia de a se distanța de practicile autoritare ale perioadelor precedente și conștient de faptul că una dintre misiunile fundamentale ale unui stat european democratic este aceea de a garanta libera dezvoltare a solidarităților comunitare, Secretariatul de Stat pentru Culte colaborează în acest scop cu cultele și asociațiile religioase, dar și cu celelalte asociații și fundații care au și activități religioase, respectându-le libertatea și fără a se amesteca în problemele interne ale acestora.

În sfârșit, ținând seama de responsabilitatea statului ro-mân în asigurarea păcii sociale și în respectarea în mod egal a drepturilor și libertăților cetățenilor, Secretariatul de Stat pen-tru Culte își asumă un rol de mediator în relațiile dintre culte, precum și în relațiile dintre acestea și stat.

O perspectivă ancorată în realitățile românești

Viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte privind raportul dintre stat și culte în România și rolul comunităților religioase în societate este întemeiată pe realitățile actuale ale societății românești.

Astfel, ținând seama de gradul ridicat de afiliere religi-oasă a populației, așa cum este el exprimat la recensăminte-le populației și în viața de zi cu zi a societății și de pluralismul religios manifest al acesteia; având în vedere libertatea și dis-ponibilitatea cultelor din România de a participa activ la viața socială și de a coopera activ cu statul la construirea binelui co-mun; ținând cont de experiența și gradul de angajare diferită a comunităților religioase în societate, Secretariatul de Stat pen-tru Culte promovează un model de relație stat-culte flexibil, menit să sprijine și să pună în valoare cât mai bine contribuția comunităților religioase la viața socială.

24

Statul și cultele – complementaritate și subsidiaritate

Recunoscând contribuția specifică a cultelor religioase la edi-ficarea binelui comun și particularitățile modului de implicare a cultelor din România în viața societății, datorate viziunii lor specifice asupra lumii, Secretariatul de Stat pentru Culte apre-ciază ca benefică, în contextul românesc, afirmarea cultelor și asociațiilor religioase în spațiul public ca actori care pot contri-bui în mod durabil la dezvoltarea societății românești. Astfel, conștient de faptul că statul nu poate acoperi singur toate ne-voile societății și că este în interesul binelui comun construirea unei relații de complementaritate între acțiunea statului și cea a societății civile organizate, conform principiului subsidiarității, Secretariatul de Stat pentru Culte promovează dezvoltarea parteneriatului social dintre stat și culte.

În viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte, coopera-rea dintre stat și culte este necesară și utilă în mai multe do-menii: în educație – pentru edificarea unei societăți întemeiate pe valori, bazate pe identități puternice; în domeniul social – datorită disponibilității cultelor de a participa cu propria ex-pertiză și cu propriile resurse umane și materiale la construirea unei societăți demne și solidare; în domeniul cultural – datorită contribuției specifice a cultelor în toate marile domenii ale cul-turii.

În viziunea Secretariatului de Stat pentru Culte, modelul românesc al relațiilor dintre stat și culte reprezintă un model european echilibrat, o sinteză adecvată între cerințele moder-nizării și europenizării regimului politic românesc și nevoile ac-tuale ale societății românești.

Direcții generale de acțiune ale Secretariatului de Stat pentru Culte

Într-o Europă marcată, pe de o parte, de ascensiunea fundamen-talismelor și extremismelor, pe de altă parte de renașterea xeno-fobiei și a tendințelor naționaliste și izolaționiste, Secretariatul de Stat pentru Culte apreciază ca necesară creșterea nivelului de alfabetizare religioasă, ca element important de asigurare a păcii sociale. Susține totodată recunoașterea și punerea în valoare a potențialului pozitiv al pluralismului religios și, ca atare, încura-jează și sprijină manifestările menite să favorizeze dezvoltarea

3

25

dialogului și a cooperării interconfesionale și interreligioase. Secretariatul de Stat pentru Culte pune în valoare, în contextul manifestărilor publice, importanța rolului pluralismului religi-os în edificarea identității și conștiinței naționale și europene.

În același timp, conștient de necesitatea de a pune dina-mismul religios al societății românești în slujba edificării bine-lui comun, Secretariatul de Stat pentru Culte acționează pentru aprofundarea relațiilor de parteneriat cu cultele religioase, pre-cum și pentru dezvoltarea de relații cu asociațiile religioase, ca actori importanți ai societății civile care reunesc peste 99% din populația țării.

O altă direcție prioritară de acțiune a instituției este susținerea și punerea în valoare a acțiunilor și proiectelor cultelor în sprijinul păstrării și promovării limbii și identității naționale și culturale a românilor din diaspora. Recunoscând capacitatea ridicată a cultelor religioase de a fi alături de comunitățile de români pentru a asigura păstrarea limbii și a identității naționale și religioase a românilor, Secretariatul de Stat pentru Culte acționează pentru sprijinirea comunităților religioase românești din vecinătatea granițelor României, cât și a celor din diaspora propriu-zisă.

Deși dispune de un personal foarte redus, Secretariatul de Stat pentru Culte acţionează în sensul eficientizării activității instituției, în vederea asigurării respectării exigențelor de mo-dernizare administrativă și de disciplină financiară tot mai stricte. De asemenea, instituția noastră face demersuri pentru creșterea transparenței și predictibilității deciziei instituționale, precum și pentru o informare promptă și corectă a publicului cu privire la datele generale ale vieții religioase din România.

În condițiile unui interes public în creștere față de toate manifestările vieții religioase, în context românesc și european, Secretariatul de Stat pentru Culte colectează și difuzează date la zi privind fenomenul religios din România, oferă instituțiilor publice expertiză în domeniul libertății religioase și, în cadrul consultărilor organizate de organizațiile internaționale, partici-pă activ la dezbaterea publică europeană în curs privind rolul religiei și al comunităților religioase în promovarea păcii, dialo-gului și solidarității sociale.

3

27

Evoluția structurii confesionale din România

Istoria statisticii oficiale românești coincide cu istoria statului național român modern. Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza din 24 ianuarie 1859 a fost momentul hotărâtor care a marcat începutul transformării Țărilor Române într-un singur stat, prin înființarea unor noi instituții inspirate după modelele europene ale vremii. Necesitatea cunoașterii realităților socio-economice a impus înființarea Oficiului de Statistică în iulie 1859.

3.1. Perioada modernă

În perioada modernă, înainte de Marea Unire, au fost realizate trei recensăminte: primul în 1859, al doilea, după patru dece-nii, în 1899 și al treilea în 1912. Una dintre informațiile de inte-res obținute la recensământ a fost și structura confesională a populației. Dat fiind că în această perioadă componența teritori-ală a țării s-a modificat puțin, datele obținute la cele trei recensă-minte pot fi considerate comparabile (vezi Tabelul 1).

Tabelul 1. Structura confesională a populației în perioada 1859-1912

ReligieAnul

1859 1899 1912număr % număr % număr %

Total 4.424.961 100% 5.956.690 100% 7.235.320 100%

1. Ortodocși 4.198.862 94,89 5.451.787 91,52 6.735.444 93,092. Mozaici 134.168 3,03 266.652 4,48 241.088 3,333. Catolici 45.154 1,02 149.667 2,51 157.938 2,184. Protestanţi 28.903 0,65 22.749 0,38 24.727 0,345. Armeni 8.178 0,18 5.787 0,10 6.985 0,106. Lipoveni 8.375 0,19 15.094 0,25 21.628 0,307. Mahomedani 1.323 0,03 44.732 0,75 46.406 0,64

8. Alte religii - - 222 < 0,01 1104 0,02

3CAPITOLUL

28

Potrivit primului recensământ, populaţia majoritară din România era de confesiune ortodoxă, aproape 95%, urmată la mare distanţă de comunitatea mozaică cu puţin peste 3%, restul celorlalte confesiuni însumând cca 2%.

Alături de structura confesională, recensământul din 1859 a inventariat și lăcașurile de cult (vezi Tabelul 2). Potrivit rezul-tatelor acestei cercetări, numărul lăcașurilor de cult se ridica la 7.230, raportat la o populaţie de 4.424.961 de persoane; rezulta o medie de 612 enoriași pentru fiecare lăcaș. Biserica Ortodoxă se situa, din acest punct de vedere, peste medie (630 de eno-riași/biserică); cele mai „aglomerate” lăcașuri de cult erau cele protestante, cu o medie de 2.408 de enoriași/biserică, iar la polul opus se găseau sinagogile, cu 486 de credincioși pentru fiecare lăcaș de cult. Astfel, comunitatea evreiască deţinea cele mai multe lăcașuri de cult, raportat la numărul de enoriași.

Tabelul 2. Numărul lăcașelor de cult pe religie și dimensiunea comunităţi-lor religioase în anul 1859

Religie1859

Număr enoriaşi Număr lăcaşuri de închinare

Număr enoriaşi/ lăcaş de închinare

Total 4.424.961 7.230 612

1. Ortodoxă 4.198.862 6.658 630

2. Mozaică 13.4168 276 486

3. Catolică 45.154 63 716

4. Protestantă 28.903 12 2.408

5. Armeană 8.178 11 743

6. Lipoveană 8.375 7 1.189

7. Alte rituri - 3 -

Schimbările teritoriale produse în urma Războiului de Independenţă de la 1877-1878 nu au influenţat foarte mult structura confesională a populaţiei României. Cedarea ce-lor trei judeţe care formau Basarabia de Sud (Cahul, Ismail și Bolgrad) către Imperiul Rus și dobândirea Dobrogei, cu ju-deţele Tulcea și Constanța, de la otomani, au adus un plus de populaţie musulmană, ponderea acesteia crescând de la 0,03%, în 1859, la 0,75% la recensământul din 1899.

3

29

La 1899, ortodocșii reprezentau majoritatea populației României, cu un procent de 91,52%, în timp ce toate celelalte culte întruneau 8,5%. După ortodocși urmau credincioșii de rit mozaic, cu un procent de 4,5% (a doua comunitate evreiască, ca pondere, din Europa, după cea din Austria–4,6%), apoi catolicii cu 2,5%, musulmanii cu 0,7% și protestanţii (luterani, reformaţi, calvini) cu 0,4%. Faţă de recensământul anterior, se constata o creștere a ponderii cultelor religioase minoritare.

Cea mai mare creștere s-a înregistrat în rândul comunităţilor catolică (aproape 230%) și mozaică (98%). Creșterea numerică a populației catolice se datorează probabil imigraţiei, având în vedere că sporul natural al acestei comunități era mai slab decât al celorlalte confesiuni. Creșterea numărului populaţiei de rit mozaic s-a datorat nu numai imigraţiei, ci și sporului natural al acestei comunităţi, foarte ridicat la acea vreme.

În schimb, în cazul populației de confesiune musulmană, creșterea înregistrată la nivelul acesteia era rezultatul încorporării Dobrogei în teritoriul românesc, care a adus ţării un spor de 41.677 de persoane. Acesta era și cazul lipovenilor (staroverilor). Confesiunile a căror pondere s-a redus au fost armenii și cultele protestante, însă Dobrogea a adus contingente mai însemnate de minorităţi religioase faţă de cele pierdute prin cedarea Basarabiei de Sud în favoarea Rusiei.

Distribuția populaţiei după religie la recensământul din 1899 era diferită de la o regiune la alta. Din punctul de vedere al provinciilor istorice și al mediului de locuire, situaţia fiecărei provincii înregistra o abatere semnificativă față de mediile naţionale. Contingentul de ortodocși era cel mai numeros în Oltenia (98,5%); la polul opus se găsea Dobrogea, cu o populaţie ortodoxă de 73,4%, urmată de comunitatea musulmană, reprezentând 15,6% din locuitorii regiunii.

Diferenţe semnificative se înregistrau și între spațiul rural și cel urban. Astfel (vezi Tabelul 3), în mediul urban, populaţia ortodoxă era de 72,54 %, urmată de cea mozaică, cu o medie de 18,98%. Cele mai numeroase comunităţi evreiești se găseau în Moldova (38,72%), în special în orașele reședinţă de judeţ, la Dorohoi (peste 53%), Iași (cca 52%), Botoșani (52%) etc.

3

30

Tabelul 3. Populaţia urbană după religie, în procente, la 1899, la nivel național și pe provincii

Religie1899

Populaţia urbană după religie, în procente

România Moldova Muntenia Oltenia Dobrogea

1. Ortodoxă 72,54 55,71 80,50 86,93 74,31

2. Mozaică 18,98 38,72 10,64 4,09 5,59

3. Catolică 5,60 4,37 6,35 7,58 2,82

4. Protestantă 1,37 0,35 2,13 1,13 1,06

5. Mahomedană 0,92 0,07 0,21 0,28 12,23

6. Armeană 0,40 0,60 0,17 < 0,01 1,82

7. Lipoveană 0,19 0,16 < 0,01 - 2,14

8. Alte rituri 0,01 0,02 < 0,01 < 0,1 < 0,01

Rezultatele recensământului din 1912 nu au produs sur-prize majore, structura confesională fiind asemănătoare cu cea din 1899, cu o diferență semnificativă: populaţia de rit mozaic a scăzut din cauza emigrării. Între anii 1912 și 1918 au intervenit modificări teritoriale ale statului român care au produs efecte și la nivelul distribuției etnice și confesionale a populației, anume anexarea Cadrilaterului. Populaţia noii provincii era majoritar turco-tătară, respectiv de confesiune musulmană, și bulgară, de rit ortodox, aspect reliefat de re-censământul din 1930, când comunitatea musulmană număra peste 185 de mii de persoane.

3.2. Structura confesională a Transilvaniei în perioada modernă

Transilvania a fost o componentă teritorială a Imperiului Habs-burgic, sub numele de Marele Principat al Transilvaniei. Odată cu instaurarea regimului dualist austro-ungar, în 1867, Transil-vania intra în componenţa Regatului Ungariei.

Administraţia habsburgică a realizat două recensăminte, în 1850 și 1857, iar cea maghiară patru, în 1869, 1880, 1900 și 1910, însă rezultatele primelor două și ale ultimelor trei nu sunt interoperabile, întrucât diferă aria teritorială investigată și mo-dul de definire a indicatorilor. De aceea, prezentăm în tabele separate rezultatele recensămintelor austriece și maghiare.

3

31

Tabelul 4 . Rezultatele recensămintelor realizate de administraţia habsburgică

ReligieAnul

%

1850 1857

1. Ortodoxă 30,2 31,9

2. Greco-catolică 32,2 28,8

3. Reformată 14,4 13,8

4. Romano-catolică 10,6 11,8

5. Luterană 9,6 10,2

6. Unitariană 2,2 2,5

7. Israelită 0,8 0,7

8. Armeano-catolică - 0,3

Tabelul 5. Rezultatele recensămintelor realizate de administraţia maghiară

ReligieAnul

%

1880 1900 1910

1. Ortodoxă 37,1 34,9 34,3

2. Greco-catolică 23,3 23,5 23,7

3. Romano-catolică 17,7 18,8 18,9

4. Reformată 12,4 13,0 13,2

5. Evanghelică 5,5 5,2 5,0

6. Israelită 2,6 3,3 3,5

7. Unitariană 1,4 1,3 1,3

8. Alte religii 0,1 0,05 0,09

Transilvania modernă era caracterizată de o mare diver-sitate etnică și confesională. Majoritatea populației ortodoxe și greco-catolice era alcătuită din etnici români (cu o minori-tate sârbească), în timp ce populațiile maghiară și germană aparțineau în cea mai mare parte cultelor protestante sau Bise-ricii Romano-Catolice. Astfel, integrarea Transilvaniei în Regatul României după 1918 a adus la rândul său o schimbare semnifi-cativă a structurii populației României.

3

32

3.3. Perioada interbelică (1918-1940)

Structura confesională a populaţiei României dintre cele două Războaie Mondiale a fost consemnată la recensământul din 1930. În intervalul de timp scurs de la recensământul din 1912, structura teritorială, etnică și confesională a României s-a schim-bat în mod fundamental ca urmare a unirii cu Regatul României a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei și Banatului, în anul 1918.

Structura populației României s-a modificat considerabil, atât din punct de vedere etnic, cât și confesional. Dacă la recen-sământul din 1912, ponderile românilor și ale confesiunii orto-doxe erau de 93,5%, respectiv 93,1%, conform recensământului din 1930, acestea aveau să scadă la 71,9%, respectiv 72,6% (vezi Tabelul 6).

Tabelul 6. Structura populației după religie, în anul 1930

Religie Număr %

1. Ortodoxă 13.108.227 72,59

2. Greco-catolică 1.427.391 7,90

3. Romano-catolică 1.234.151 6,83

4. Mozaică 756.930 4,19

5. Reformată-calvină 710.706 3,94

6. Evanghelică-luterană 398.759 2,21

7. Mahomedană 185.486 1,03

8. Unitariană 69.257 0,38

9. Baptistă 60.562 0,34

10. Lipoveană 57.288 0,32

11. Adventistă 16.102 0,09

12. Armeano-gregoriană 10.005 0,06

13. Armeano-catolică 1.440 0,01

14. Alte religii 7.434 0,04

15. Fără religie 6.604 0,04

16. Nedeclarată 6.686 0,04

Total 18.057.028 100%

3

33

Noile provincii au adus în cuprinsul țării 56% populaţie de etnie română, restul de 44% reprezentând alte etnii, cele mai numeroa-se fiind maghiarii (14,7%), germanii (7,6%), ucrainenii (6,4%) și evreii (5,1%). Un aspect deosebit de important privind structura confesi-onală a populației României era prezența în Transilvania și Banat a confesiunii greco-catolice, ai cărei credincioși erau aproape exclusiv etnici români, ponderea Bisericii Greco-Catolice ridicându-se la cca 8% din totalul populației României mari (15% din totalul populației noilor provincii). Aceasta a devenit a doua confesiune religioasă din România, Biserica Română Unită fiind recunoscută prin Constituția din 1923, alături de Biserica Ortodoxă, drept Biserică românească. Pe lângă confesiunile tradiționale, era înregistrată pentru prima dată și situația a două culte evanghelice (neoprotestante), respectiv cultul baptist și cel adventist. Structura confesională a noilor provincii (fără Vechiul Regat) este prezentată în Tabelul 7.

Tabelul 7. Structura confesională a noilor provincii românești (cumulat)

Religie Număr %

1. Ortodoxă 5.054.762 54,55

2. Greco-catolică 1.396.694 15,07

3. Romano-catolică 1.058.605 11,42

4. Mozaică 697.581 7,53

5. Reformată-calvină 492.892 5,32

6. Evanghelică-luterană 369.940 3,99

7. Mahomedană 68.420 0,74

8. Unitariană 57.835 0,62

9. Baptistă 34.574 0,37

10. Lipoveană 7.373 0,08

11. Adventistă 1.547 0,02

12. Armeano-gregoriană 1.284 0,01

13. Armeano-catolică 620 0,01

14. Alte religii 5.079 0,05

15. Fără religie 4.465 0,05

16. Nedeclarată 4.499 0,05

Total 9.265.774 100%

3

34

3.4. Perioada 1940-1945

Începând cu vara anului 1940, România a pierdut o parte însemnată a teritoriului ei, cu populaţia aferentă. Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herţa au fost anexate de Uniunea Sovietică, Ardealul de Nord a fost anexat de Ungaria, iar Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, structura teritorială a statului român s-a modificat din nou, temporar, prin eliberarea Basarabiei și anexarea Transnistriei. Aceste modificări teritoriale au produs la rândul lor alte schimbări în structura confesională a populaţiei, schimbări ce au fost surprinse statistic doar într-o anumită măsură prin recensământul din 6 aprilie 1941, ale cărui informaţii, din cauza tulburărilor politice, nu au putut fi prelucrate și valorificate în totalitate.

3.5. Perioada comunistă: 1945-1989

Caracteristica principală a perioadei comuniste, din punctul de vedere al statisticilor confesionale, este lipsa de informaţii oficiale precise, ca rezultat al eliminării acestui indicator dintre datele colectate la recensăminte. Primul recensământ al României de după cel de-al Doilea Război Mondial s-a realizat în 1948, însă datele culese au vizat doar limba maternă, nu și naţionalitatea sau religia.

Constituţia din 1948 garanta libertatea religioasă, iar noua Lege privind regimul general al cultelor a recunoscut noi culte religioase, printre care cel penticostal, a cărui evoluţie a fost cea mai dinamică în perioada comunistă. A fost desființată Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Urmând aceeași logică, cele trei recensăminte care au urmat (1956, 1966, 1977) au înregistrat numai „naţionalitatea”, dar nu și „religia”, ceea ce face imposibilă o expunere statistică exactă a evoluţiei structurii confesionale a populației țării în cele aproape cinci decenii de comunism.

3.6. Perioada postcomunistă

Odată cu prăbușirea regimului comunist și adoptarea noii Constituţii a României (1991), structura și evoluția vieții religioase din România au reînceput să fie surprinse și în plan

35

statistic prin reintroducerea rubricii „religie” la recensămintele următoare. După Revoluția din Decembrie 1989, au fost realizate trei recensăminte, comparabile din punctul de vedere al ariei geografice.

Primul recensământ a pus în evidență surprinzătoarea lipsă de rezultate a eforturilor regimului comunist de promovare a ateismului. Doar 0,17% din populaţie s-a declarat atee sau fără religie; majoritatea populaţiei și-a declarat apartenenţa la un cult religios. Potrivit ultimului recensământ realizat simultan în statele Uniunii Europene în anul 2011, după 21 de ani de libertate religioasă în fostele ţări comuniste, procentul celor declaraţi atei sau fără religie în România (0,19%) continua să fie cel mai mic din Europa, spre deosebire de țări foste comuniste precum Cehia, unde procentul acestora ajungea la 34,2%, Ungaria (23%) ori Bulgaria (11,8%).

Recensământul din 1992 a surprins statistic destinul comunităţii evreiești. Ca urmare a Holocaustului, dar și a politicii regimului comunist de încurajare a emigrării masive a evreilor români spre Israel, comunitatea evreiască din România s-a restrâns în mod dramatic. Recensământul a surprins și dificultățile cu care se confrunta Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică; revenită în spațiul public și recunoscută oficial după 50 de ani de supraviețuire în clandestinitate, aceasta nu a mai ajuns niciodată la un număr de credincioși comparabil cu cel din perioada interbelică.12 Recensămintele următoare au pus în evidență tendințe relativ stabile de evoluție a structurii religioase a populației.

Cifrele privind apartenența religioasă au rămas foarte ridi-cate, cu peste 99% din populația recenzată declarându-și afilie-rea la un cult sau credință religioasă. Per ansamblu, apartenența la confesiunea ortodoxă s-a menținut relativ stabilă, înregis-trându-se o scădere marginală a ponderii acesteia pe parcursul ultimilor 20 de ani. Apartenențele la confesiunile romano-cato-lică, greco-catolică și la confesiunile protestante tradiționale au înregistrat și ele unele scăderi, mai semnificative în raport cu numărul total al credincioșilor. 12 Reprezentanții Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică au contestat rezul-tatele recensămintelor din 1992, 2002 și 2011, apreciind ca defectuos modul în care s-a făcut colectarea datelor.

36

Tabelul 8. Structura confesională a României, potrivit rezultatelor recensă-mintelor din perioada postcomunistă13

Confesiunereligioasă

Anul

1992 2002 2011

număr % număr % număr %

Total 22.810.035 100 21.680.974 100 20.121.641 100

1. Ortodoxă 19.802.389 86,81 18.817.975 86,79 16.307.004 86,45

2. Romano-catolică 1.161.942 5,09 1.026.429 4,73 870.774 4,62

3. Reformată 802.454 3,52 701.077 3,23 600.932 3,19

4. Penticostală 220.824 0,97 324.462 1,50 362.314 1,92

5. Greco-catolică 223.327 0,98 191.556 0,88 150.593 0,80

6. Baptistă 109.462 0,48 126.639 0,58 112.850 0,60

7. Adventistă de Ziua a Șaptea 77.546 0,34 93.670 0,43 80.944 0,43

8. Musulmană 55.928 0,25 67.257 0,31 64.337 0,34

9. Unitariană 76.708 0,34 66.944 0,31 57.686 0,31

10. Martorii lui Iehova - - - - 49.820 0,26

11. Creștini după Evanghelie 49.963 0,22 44.476 0,21 42.495 0,23

12. Creștină de stil vechi 28.141 0,12 38.147 0,18 32.558 0,17

13. Biserica ortodoxă de stil vechi 32.228 0,14 - - - -

14. Evanghelică lutherană (sinodo-presbiteriană)

21.221 0,09 27.112 0,13 20.168 0,11

15. Ortodoxă sârbă - - - - 14.385 0,08

16. Evanghelică Română - - 18.178 0,08 15.514 0,08

17. Evanghelică de Confesiune Augustană

39.119 0,17 8.716 0,04 5.399 0,03

18. Mozaică 9.670 0,04 6.057 0,03 3.519 0,02

19. Armeană - - - - 393 0,002

20. Alte religii 56.129 0,25 89.196 0,41 30.557 0,16

21. Fără religie 26.314 0,12 12.825 0,06 18.917 0,10

22. Atei 10.331 0,05 8.524 0,04 20.743 0,11

23. Nedeclarată 8.139 0,04 11.734 0,05 - -

24. Nedisponibilă - - - - 1.259.739 6,25

13 În 1992, Biserica Creștină după Evanghelie și Biserica Evanghelică Română erau reunite încă într-un singur cult; Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova” a fost recunoscută drept cult în 2003; cultul ortodox sârb a fost recunoscut după 2006.

4

37

Cele mai dinamice confesiuni religioase s-au dovedit a fi comunitățile evanghelice (neoprotestante), și în primul rând Cultul Penticostal. Acestea au înregistrat creșteri considerabile între 1992 și 2002 și o creștere mai redusă în 2011 (când valurile de emigrație au dus la o scădere semnificativă a populației). Ponderea acestora în populația totală a crescut ușor (mai mult în cazul comunității penticostale). Se înregistrează și o creștere a apartenenței la cultul musulman, datorată în parte imigrației.

O scădere dramatică înregistrează în schimb populația de confesiune mozaică, diminuată în 2011 aproape la o treime față de anul 1992. La recensământul din 201114 se înregistrează totodată o scădere a numărului persoanelor încadrate la rubrica „altă religie”, de la 0,41% în 2002 la 0,15%, scădere datorată recunoașterii statu-tului de cult religios al Organizației Religioase „Martorii lui Iehova” (0,25% din populația pentru care a fost înregistrată religia în 2011).

14 La recensământul din 2011 s-au utilizat pentru prima dată si surse administrative. Persoanelor recenzate pe baza acestor surse nu li s-a putut identifica apartenența re-ligioasă, confesiunea fiind un act liber consimțit, declarat de fiecare în parte. Din acest motiv a apărut rubrica „Nedisponibilă”. Numărul acestor persoane fiind foarte mare, aproape 1,3 milioane, reprezentând 6,25% din totalul populației recenzate, aceste lipsuri afectează interoperabilitatea datelor. Procentele au fost calculate pentru 2011, pornind de la numărul populației pentru care a fost înregistrată religia.

4

39

Care sunt relațiile dintre stat și cultele

religioase în țările democratice?

În virtutea tratatelor după care funcționează, Uniunea Europea-nă respectă competențele statelor membre în privința politicilor publice privind viața religioasă și nu își asumă niciun fel de relații particulare cu vreo religie sau confesiune anume. Uniunea Euro-peană recunoaște comunităților religioase o identitate proprie și o contribuție specifică în cadrul societăților europene15, atribuin-du-le un rol consultativ în funcționarea Uniunii și în dezvoltarea politicilor acesteia. Statele membre au competențe exclusive în domeniul politicilor interne privind viața religioasă. Nu există un model legal unic al relațiilor dintre stat și cultele religioase în Euro-pa. Cu toate acestea, în legislația statelor europene putem identi-fica o serie de elemente similare, conturate pe baza experiențelor istorice comune ale acestora din ultimele două secole.16 Principa-lele elemente ale unui posibil model comun ar fi:

� garantarea libertății de conștiință și a libertății religioase a cetățenilor;

� existența unor forme de recunoaștere juridică a caracte-rului distinct al comunităților religioase în raport cu alte tipuri de organizații publice sau private;

� respectarea autonomiei cultelor în raport cu statul (în gra-de variabile);15 „(1) Uniunea respectă și nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, Bisericile și asociaţiile sau comunităţile religioase din statele membre. (2) Uniunea respectă, de asemenea, statutul de care beneficiază, în temeiul dreptului naţional, organizaţiile filozofice si neconfesionale. (3) Recunoscându-le identitatea si contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent si constant cu aceste Biserici si organizaţii.” Art. 17c din Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeană și a Tratatului de instituire a Comunităţii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 2007/C306/1.16 Lavinia STAN, Lucian TURCESCU, Church, State, and Democracy in Expanding Europe, Oxford University Press, Oxford/New York, 2011.

4CAPITOLUL

40

� nediscriminarea pe criterii religioase; � existența unor forme de susținere directă și/sau indirec-

tă a comunităților religioase; � o recunoaștere din ce în ce mai cuprinzătoare a plura-

lismului religios.

4.1. Cum sunt clasificate raporturile dintre stat şi cultele religioase în Europa?

În lipsa unui model normativ european unic al relațiilor dintre state și cultele religioase și datorită diversității formelor de religi-ozitate îmbrățișate de cetățenii europeni, raporturile dintre stat și culte cunosc mai multe soluții de clasificare. Din punct de ve-dere metodologic17, acestea au fost împărțite în funcție de:

a) definirea constituțional-juridică a regimului relației stat-culte (separare, cooperare, Biserică de stat sau dominantă etc.);

b) modalitatea de finanțare a cultelor (finanțare directă, indirectă, mixtă etc.);

c) locul și rolul religiei în spațiul public (laicitate activă – cu așezarea religiei în sfera privată; neutralitate „indiferen-tă” – în care statul se abține să așeze cultele într-un rol social specific; și neutralitate „pozitivă” sau „favorabilă”, în care statul recunoaște și susține activ prezența cultelor în spațiul public);

d) gradul de permisivitate al cadrului legislativ în privința recunoașterii cultelor minoritare și a noilor mișcări religioase (regim deschis tuturor cultelor sau regim incluziv vs regim de recunoaștere selectivă sau limitată; regim cu un singur nivel de recunoaștere sau cu mai multe);

e) modul în care este tratată educația religioasă (state cu educație religioasă confesională vs neconfesională, opțională vs obligatorie, susținută de stat sau „privatizată” etc.);

Cel mai accesibil criteriu de clasificare a relațiilor dintre stat și cultele religioase este cel al definirii juridice a acestora. Astfel, din perspectiva legislației în vigoare a statelor europene putem distinge trei mari modele:

17 FACULTÉ DE DROIT ET DE SCIENCE POLITIQUE D’AIX-MARSEILLE, Religions, droit et sociétés dans l’Europe communautaire. Actes du XIIIe Colloque de l’Institut de Droit et d’Histoire Religieux (IDHR), Aix-en-Provence, 19-20 mai 1999, Presses Universitaires d’Aix-Marseille, Aix-en-Provence, 2000.

4

41

(1) regimuri de separare netă între stat și organizațiile religi-oase. Este cazul Franței (cu excepții în Alsacia, Mosella și Departa-mentele de peste mări), Olandei, Portugaliei, Irlandei. De regulă, statele care îmbrățișează acest model de raportare la culte nu acordă finanțare directă comunităților religioase;

(2) regimuri cu o Biserică de stat sau dominantă din punct de vedere constituțional-juridic. Este cazul Danemarcei, Finlan-dei, Greciei, Maltei, Marii Britanii și, până de curând, al Norvegiei și Suediei. În acest caz, una sau mai multe confesiuni au un statut special și sunt integrate în administrația publică;

(3) regimuri de recunoaștere a unor culte (pe unul sau mai multe niveluri), definite, după caz, ca regimuri de cooperare sau de parteneriat dintre stat și culte. Cultele recunoscute benefici-ază de o situație privilegiată față de cele care nu au acest sta-tut. Statul recunoaște utilitatea activității cultelor, susținându-le financiar în mod direct sau indirect. Din această categorie fac parte state precum Belgia, Germania, Italia, Luxemburg, Spania, Polonia, Republica Cehă, România, Slovacia etc.

Regimul general al cultelor din fiecare stat european este consecința unor evoluții istorice, a unor transformări sociale, demografice etc., ca și a modificărilor survenite în percepția publică asupra fenomenului religios în general.

Astfel, cultele tradiționale sau „istorice” au încă, în majoritatea statelor europene, un statut aparte: statul le „cunoaște” instituțional și doctrinar mai bine și are astfel la dispoziție mai multe instrumente necesare pentru a se poziționa în raport cu ele. Acestea sunt cultele cu care statul modern și-a negociat relația pe o perioadă mai lungă, astfel încât înțelegerile succesive dintre aceste culte și instituțiile statului au modelat formularea legală și practicile instituționale ale relației dintre stat și culte până în prezent. Treptat, statele europene au găsit formule de recunoaștere instituțională a unui număr crescând de culte și organizații religioase, adaptându-se astfel pluralismului religios din ce în ce mai mare din spațiul european.

În ultimele decenii, afluxul de migranți din țări musulmane a dus la schimbări semnificative în configurația religioasă a unor țări europene, influențând în același timp cultura și tradițiile

4

42

acestora. În ultimii ani, pe fondul recrudescenței mișcărilor ex-tremiste de inspirație religioasă, în special musulmană, unele țări europene au luat măsuri de restrângere a unor forme de manifestare și de acțiune ale acelor comunități musulmane care acționează în contradicție cu regulile generale ale conviețuirii într-o societate democratică.

Cu titlu de exemplu, vom prezenta câteva elemente ale relației dintre stat și culte din mai multe state democratice, în special din spațiul european, punând totodată în evidență evoluția politicilor publice în contextul noilor provocări. Acestea sunt menite să ne ajute să înțelegem mai bine contextul actual al dezbaterilor privind chestiunile cel mai frecvent analizate și în spațiul public românesc.18

4.2. Particularităţi ale raporturilor dintre stat şi culte în context internațional şi modelul românesc

După cum observă unii cercetători ai fenomenului19, cultele is-torice din Europa și-au păstrat avantajul implicit față de cultele și mișcările religioase mai noi, în privința cărora statele europe-ne s-au arătat multă vreme cel puțin rezervate. Abia în ultime-le două decenii această rezervă a început să se estompeze, iar cultele mai noi sau nou-venite pe teritoriul lor au început să fie recunoscute de statele europene, dobândind un statut juridic si-milar cu cel al confesiunilor istorice.

În România, regimul relațiilor dintre stat și culte, guvernat de Constituția României și de Legea nr. 489/2006 privind liber-tatea religioasă și regimul general al cultelor, este unul de co-operare și de recunoaștere pe mai multe niveluri. Ca și în alte state europene precum Austria, Belgia, Italia sau Spania, unde prin tradiție majoritatea populației aparținea unei anumite con-fesiuni (catolică în cazul acestora, ortodoxă în cazul României), relația dintre stat și culte este marcată de tradiția istorică și le-gală a prezenței unei Biserici majoritare, dar și de existența unor minorități religioase substanțiale.

18 Sursele principale pentru informațiile prezentate în continuare sunt: Gerhard RO-BBERS (ed.), État et Églises dans l’Union Européenne, Nomos Verlagsgesselschaft, Baden-Baden, 2007, și Ambasadele României din străinătate.19 Francesco MARGIOTTA-BROGLIO, Cesare MIRABELLI, Francesco ONIDA , Religioni e sistemi giuridici. Introduzione al diritto ecclesiastico comparato, Il Mulino, Bologna, 2000.

4

43

Alegerea unui model al relațiilor dintre culte și stat în Europa nu a fost legată întotdeauna în mod direct de nivelul de religiozitate manifestat de cetățenii unei țări. Unele dintre țările cu cea mai mică rată de participare la slujbele religioase (țările nordice) au avut până de curând sau mai au încă Biserici de stat, în timp ce țări cu nivel de religiozitate foarte mare (Ir-landa) au optat pentru un regim de separare. Republica Cehă, cu una dintre cele mai scăzute rate ale religiozității din Europa, a continuat să sprijine financiar cultele și a articulat un sistem de recunoaștere pe mai multe niveluri a acestora, comparabil în multe puncte cu cel din Polonia sau România, unde nivelul religiozității este mult mai ridicat.

Opțiunea pentru o soluție sau alta de finanțare a activităților Bisericilor de către stat nu pare să fi fost determi-nată în mod exclusiv de prezența sau absența unei majorități confesionale: Biserici majoritare precum cea din Irlanda nu pri-mesc finanțări directe; Biserica Evanghelică din Danemarca, Bi-serică de stat, este finanțată printr-un impozit bisericesc, dar și prin fonduri alocate de stat, ca și Biserica Catolică din Italia sau Spania.

Dar nici regimul de separare a Bisericii de stat nu presupu-ne eliminarea oricărei forme de finanțare: în Franța laică, capela-nii din spitale pot fi plătiți de stat. Acest lucru nu se întâmplă, în schimb, în Belgia, care are un regim de recunoaștere a cultelor religioase. În sfârșit, indiferent de tipul de raport dintre stat și culte, acestea din urmă beneficiază de scutiri fiscale.

În România, țară cu un nivel ridicat de religiozitate a populației, cu o rată a participării religioase în media europeană (dar peste media țărilor cu majorități ortodoxe), a fost preferat un regim de neutralitate pozitivă, de cooperare între culte și stat, caracterizat printr-o combinație elaborată de forme de finanțare directă și indirectă a cultelor. Parte din finanțările directe intră încă în logica „compensatorie” care marchează raporturile dintre stat și culte, România nefiind nici în această privință un caz singular.

În Germania, Austria, Belgia, Republica Cehă, dar și în alte țări europene, unele finanțări directe acordate cultelor sunt prezentate explicit ca forme de compensare a cultelor pentru

4

44

confiscările de averi operate de autoritățile publice în ultimele două secole.

Soluțiile adoptate de statele europene care oferă culte-lor finanțare directă sunt diferite: finanțarea se face fie pe baza unui impozit bisericesc, administrat de obicei de stat și reținut obligatoriu din impozitul pe venit (Germania, Italia, Spania), fie direct de la bugetul de stat sau de la bugetele locale (Belgia, Cehia, Slovacia, Grecia, România).

În cea mai mare parte a statelor europene funcționează o formă sau alta de finanțare a lăcașurilor de cult (finanțarea de construcții, reparații sau întreținere și chiar funcționare). Finanțarea se face de către autoritățile centrale sau locale și poate fi globală sau limitată la o anumită categorie de lăcașuri de cult (monumente istorice sau lăcașuri de cult aflate în propri-etate publică).

În schimb, din cauza scăderii numărului de credincioși și pentru a asigura întreținerea unor biserici, în unele țări euro-pene precum Germania, Olanda sau Marea Britanie, statul sau chiar unele Biserici au recurs la transformarea unor lăcașuri de cult (inclusiv a unor biserici monumente istorice) în librării, cen-tre de conferințe sau expoziții, în restaurante, săli de sport sau birouri.

Spre deosebire de țările cu sisteme consolidate de coo-perare între stat și diferitele tipuri de comunități religioase, în România, „parteneriatul social” dintre stat și culte se află încă în construcție. Cultele sunt recunoscute drept „furnizori de servicii sociale”, dar garanția bunei funcționări și cea a inserției servicii-lor organizate de culte pe piața serviciilor sociale și în ansamblul sectorului nonprofit depind în mod direct de modul în care vor evolua reformele în domeniile sănătății, asistenței sociale și eco-nomiei sociale.

În sfârșit, mai toate statele europene recunosc nevoia sau cel puțin legitimitatea organizării unor forme de educație reli-gioasă și/sau despre fenomenul religios. Chiar acolo unde nu susține el însuși o formă de educație religioasă în școlile publice, ba chiar interzice (Franța) manifestarea oricărei forme de religi-ozitate în sistemul public de educație, statul caută să găsească

4

45

totuși o soluție care să permită organizarea unor astfel de cur-suri de educație religioasă în sfera privată. În plus, ca prestatoa-re ale unor servicii de educație privată, școlile confesionale pot beneficia de susținere financiară din partea statului în cele mai multe țări europene, chiar și acolo unde funcționează un sistem de separare între culte și stat.

Sistemul românesc urmează, în această privință, logica sistemului recunoașterii cultelor pe mai multe niveluri, oferind cursuri de educație religioasă confesională ca parte a trunchiu-lui comun de discipline, participarea la cursuri făcându-se pe bază de înscriere individuală.

Astfel, se poate observa că, din punct de vedere legal, modelul românesc al relațiilor dintre culte și stat prezintă simi-litudini pronunțate, pe de o parte, cu sistemele de cooperare german și belgian, iar pe de altă parte cu celelalte modele ale relațiilor dintre stat și culte din țările postcomuniste. Cu titlu de exemplu, oferim mai jos câteva elemente legislative și practici guvernamentale din diferite țări din spațiul euroatlantic.

Cum este reglementată libertatea religioasă în ţările democratice?

Austria

Biserica este separată de stat, fiind garantate libertatea de credință personală (din 1781) și de manifestare în spațiul public (din 1919). Cultele sunt autonome, fiind într-o relație de cooperare cu statul în ceea ce privește predarea religiei în școli, subvenționarea unor activități sociale și caritabile sau prezența în programele instituțiilor media publice.

Belgia

Libertatea religioasă și regimul cultelor sunt reglementate pe baza a cinci principii constituționale fundamentale: egalita-tea, nediscriminarea, libertatea cultelor, libertatea cetățenilor de a-și exprima opiniile în toate domeniile și autonomia cultelor față de stat.

4

46

Bulgaria

Constituția Republicii Bulgaria garantează libertatea religi-oasă și de credință, stipulând că practica religioasă trebuie să fie nerestricționată și separată de stat; proclamă dreptul inviolabil la libertatea de conștiință, gândire și alegere a credinței religi-oase; libertatea de asociere și de exprimare sunt garantate; toți cetățenii sunt egali în fața legii, indiferent de credința sau cultul religios căruia îi aparțin.

Legea privind cultele religioase nr. 120/29.12.2002 prevede dispoziții și reglementări suplimentare privind drepturile la li-bertatea religioasă sau de credință consacrate în Constituție. În conformitate cu articolele 5 și 6, libertatea cultului și a exprimării credințelor religioase sunt protejate. Exercitarea manifestărilor religioase în public este ilegală pentru grupările religioase ne-înregistrate.

Canada

În preambulul Constituției Canadei din anul 1982 (în Carta Drepturilor și Libertăților) se face referire la principiile pe care este întemeiat statul canadian: supremația lui Dumnezeu și sta-tul de drept.

În principiu, în lipsa unei prevederi constituționale expre-se în Constituția Canadei privind separarea religiei de stat, su-veranul (regina Elisabeta a II-a), care este garantul și apărătorul credinței și al Bisericii Anglicane în Canada, tolerează toate cele-lalte comunități religioase, ca și pe atei.

În practică, întreaga legislație canadiană în domeniul vieții religioase consacră principiul neutralității statului față de religie. Carta Canadiană a Drepturilor și Libertăților prevede că statul garantează anumite libertăți fundamentale, primele menționate fiind libertatea conștiinței și a religiei.

Este consacrat principiul nediscriminării pe criterii religi-oase. Regimul cultelor în vigoare este în fapt unul de separare a cultelor de stat. Toate cultele sunt libere, autonome și egale în fața autorităților publice și sunt protejate de orice amestec al statului în problemele interne.

4

47

Croația

Articolul 40 al Constituției Republicii Croația garantează li-bertatea conștiinței, ca și libertatea exprimării publice a convin-gerilor religioase sau de altă natură. Constituția Republicii Croația reglementează (articolul 41) relația dintre stat și cultele religioase. Se stabilește o clară separație între stat și culte, dar și obligația sta-tului de a sprijini și proteja comunitățile religioase, pentru ca aces-tea să-și poată desfășura activitatea în mod liber. Constituția dă comunităților religioase dreptul de a-și desfășura public ceremo-niile, de a finanța și administra școli, colegii, institute, organizații sociale și caritabile, în acord cu legile organice care reglementează aceste domenii. Este garantată egalitatea tuturor comunităților re-ligioase în fața legii.

Garantarea drepturilor privind libertatea religioasă, ca și relația dintre stat și comunitățile religioase, stabilite prin Constituție, sunt detaliate în Legea privind statutul și drepturi-le comunităților religioase (2002). Legea definește atât relațiile dintre stat și comunitățile religioase, cât și relațiile directe dintre comunități, libertatea de asociere, modalitatea în care se ține evidența comunităților religioase și alte aspecte cum ar fi finanțarea comunităților religioase, statutul juridic al acestora, finanțarea școlilor și colegiilor teologice, educația religioasă în școlile de stat, drepturile sociale ale liderilor de culte și ale studenților care ur-mează institute teologice și accesul comunităților religioase la mij-loacele de comunicare publică.

Condiția obligatorie pentru ca această lege să se aplice unei comunități religioase este aceea ca respectiva comunitate să fie înregistrată în registrul comunităților religioase. Legea cuprinde două excepții: Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă Sârbă, care au un statut special, ținându-se cont de tradiția istorică a acestora. Le-gea definește limitele de acțiune ale comunităților religioase: este interzisă promovarea discursurilor care încurajează ura interconfe-sională și intoleranța, manifestarea publică a credinței trebuind să se facă cu respectarea ordinii și moralei publice, a siguranței, vieții sau sănătății oricăror persoane și fără să aducă atingere drepturi-lor și libertăților cetățenilor.Relațiile dintre stat și cultele religioase sunt reglementate prin înțelegeri între guvern și comunitățile re-ligioase. Relația dintre stat și Biserica Catolică este reglementată prin acorduri bilaterale între Croația și Sfântul Scaun.

4

48

Estonia

Relația dintre stat și culte este definită de art. 40 din Constituție, care prevede că cetățenii beneficiază de libertatea de conștiință, religie și gândire.

Nu există Biserică de stat și oricine are libertatea de a-și practica propria religie atât în cadru privat, cât și în cel public, cu excepția cazurilor când practicile sunt contrare ordinii publice, sănătății sau moralei. Conform prevederilor art. 130, libertatea religioasă nu poate fi îngrădită nici în perioade de război.

Elveția

Articolul 15 al Constituției Confederației Elvețiene garan-tează libertatea de conștiință și de credință și dreptul fiecărei persoane de a-și alege și practica religia în mod liber. Conform art. 72, cantoanele au libertatea de a-și reglementa singure ra-porturile cu organizațiile religioase, respectând cu strictețe prin-cipiul libertății religioase.

Cantoanele trebuie să fie imparțiale în raport cu toate cul-tele. Pentru motive bine întemeiate, pertinente în plan juridic, cantoanele pot acorda anumitor comunități religioase statutul de organizații de drept public, similar cu cel al universităților.

Franța

Odată cu adoptarea Legii privind separația Bisericilor de stat (1905), Franța a devenit un stat laic (conform art. 2, „Republica nu recunoaște, nu salarizează și nu subvenționează niciun cult religios”).

Laicitatea a devenit un principiu cu valoare constituțională odată cu Constituția din 27 octombrie 1946 (art. 1: „Franța este o Republică laică”), apoi cu cea din 1958, care a pus bazele celei de-a V-a Republici (art. 1: „Franța este o Republică indivizibilă, laică, democratică și socială. Ea asigură egalitatea în fața legii a tuturor cetățenilor fără deosebire de origine, rasă sau religie. Respectă toate credințele”). În Alsacia și Mosella, ca și în Depar-tamentele și Teritoriile de peste Mări funcționează un regim juri-dic distinct, de recunoaștere a cultelor.

4

49

Germania

Libertatea religioasă este garantată. Oricine poate deveni membru al unei comunități religioase și poate practica în mod liber o religie. Aceeași libertate este garantată și în cazul în care cineva dorește să își schimbe opțiunile religioase, să părăsească sau să schimbe afilierea religioasă.

Statul este „ocrotitorul tuturor cetățenilor”, indiferent de opțiunea lor religioasă și nu are voie să se identifice cu o anumită religie sau cu un anumit mod de a gândi, ci trebuie să fie neutru și tolerant față de toate comunitățile religioase și de gândire. Sta-tul acționează împreună cu comunitățile religioase pentru a or-ganiza învățământul religios în școlile de stat și în alte domenii.

Relația dintre stat și comunitățile religioase este reglementată prin așa-numitul drept constituțional al religiei sau dreptul Bisericilor de stat (Religionsverfassungsrecht sau Staatskirchenrecht). Articolul 4 din Constituție prevede norme valabile în mod egal pentru toate comunitățile religioase, alte chestiuni implicând dreptul religios fiind reglementate prin contracte între stat și comunitățile religioase.

Grecia

Libertatea religioasă și libertatea conștiinței religioase sunt consfințite prin articolul 13 din Constituție, care reglementează inviolabilitatea libertății religioase. Constituția este proclama-tă în numele Sfintei Treimi. Religia dominantă este cea creștin-ortodoxă. Cultele sunt libere să își manifeste public credința, cu respectarea ordinii publice și a bunelor moravuri. Prozelitismul este interzis. Ofensa împotriva religiei creștine sau a altor religii este sancționabilă.

Islanda

Conform Constituției (art. 62), Biserica Evanghelică Luterană este Biserică de stat, 80% din cetățeni fiind afiliați acesteia. Acest statut îi asigură un sprijin substanțial din partea autorităților pu-blice. Peste 25 de alte organizații religioase sunt oficial înregis-trate, ceea ce le oferă posibilitatea obținerii de finanțări din surse publice pentru activitatea lor.

50

Constituția (art. 65) consacră egalitatea în drepturi indife-rent de credință, precum și libertatea religiei. În Islanda există o legislație specifică privind prevenirea și combaterea blasfemiei, în ultimele decenii numărul condamnărilor în această speță fi-ind însă foarte redus.

Italia

Odată cu intrarea în vigoare a Constituției (1 ianuarie 1948), care reglementează și raporturile pe care statul le are cu diver-sele organizații religioase, Italia recunoaște libertatea religioasă, libertatea de exprimare și consacră principiul nediscriminării pe criterii religioase și sociale.

Cultele religioase sunt libere să se organizeze conform pro-priilor statute. Exprimarea credințelor religioase este liberă, cu respectarea moralei publice.

Lituania

Constituția garantează libertatea de religie și de credință. Acestea trebuie să se exercite cu respectarea ordinii, sănătății și moralei publice și a celorlalte drepturi și libertăți fundamen-tale. Bisericile și organizațiile religioase sunt libere să se orga-nizeze și să funcționeze conform propriilor reguli și statute. În Lituania nu există religie de stat. Școlile publice pot oferi, la ce-rerea părinților, educație religioasă.

Letonia

Libertatea gândirii, conștiinței și libertatea religioasă sunt consfințite prin Constituție și Legea privind organizațiile religioase (1996). Libertatea de exprimare poate fi restricționată doar pen-tru protejarea drepturilor altor persoane, a regimului democra-tic, pentru garantarea siguranței publice, a bunăstării și moralei publice. Potrivit Constituției, Biserica este separată de stat.

Luxemburg

Constituția (art. 19) garantează dreptul oricărei persoane de a-și manifesta opiniile religioase, precum și libertatea culte-lor. Relațiile dintre stat și culte sunt reglementate prin acorduri.

5

51

Malta

Relația istorică specială dintre stat și Biserica Catolică este consfințită prin Constituţie, prin consacrarea catolicismului drept religie de stat. Legislația malteză interzice discriminarea pe criterii religioase și prevede totodată libertatea de conștiință și de religie.

Olanda

Libertatea religioasă este un drept fundamental. Nu este permisă restrângerea drepturilor niciunei persoane în numele unor valori religioase sau tradiționale.

Constituția interzice discriminarea pe motive religioase și prevede libertatea fiecărei persoane de a-și manifesta con-vingerile religioase, individual sau în cadrul unei comunități, în condițiile respectării legii. Constituția permite guvernului să li-miteze exercitarea credințelor religioase din motive întemeiate, precum riscurile la adresa sănătății, a siguranței traficului sau a siguranței publice.

Din punct de vedere legal, este considerată infracțiune incitarea la ură religioasă în discursurile publice, aceasta fiind sancționată cu până la doi ani închisoare sau/și amendă. Centrul Național de Expertiză împotriva Discriminării monitorizează ca-zurile de discriminare, inclusiv pe cele de incitare la ură religioasă.

Legea permite angajaților să refuze să lucreze în zilele de duminică din motive religioase, dar, în funcție de natura muncii, angajatorii pot refuza să ofere angajaților astfel de facilități.

Legea nu impune grupărilor religioase să se înregistreze pe lângă autoritățile publice.

Norvegia

Constituția, legislația națională și politicile guvernamentale garantează și protejează libertatea religioasă. Constituția Norve-giei prevede că toți locuitorii sunt liberi să se afilieze religios și să își practice religia. Legea privind libertatea și afilierea religioasă garantează respectarea dreptului oricărei persoane de a-și alege,

5

52

practica sau schimba religia. Orice persoană rezidentă în Norvegia cu vârsta de peste 15 ani are dreptul să devină membră a oricărei comunități religioase sau să renunțe la această calitate. Părinții au dreptul să decidă religia copilului în vârstă de până la 15 ani, însă sunt obligați să ia în considerare opinia copilului în vârstă de peste 7 ani, mai ales după ce acesta împlinește 12 ani.

Codul penal prevede pedepse pentru încălcări ale dreptu-lui la libertatea religioasă, inclusiv pentru lipsa de respect față de reprezentanții cultelor și față de membrii acestora sau pentru dis-criminarea pe motive religioase.

Polonia

Constituția recunoaște moștenirea națională creștină și este proclamată „cu conștiința responsabilității în fața lui Dumnezeu și a conștiinței proprii”. Comunitățile religioase din Polonia sunt autonome și își desfășoară activitatea în conformitate cu preve-derile privind libertatea de conștiință și religie din Constituție (art. 25, 48 și 53) și ale Legii privind libertatea de conștiință și religie (1989). Această lege stipulează egalitatea convingerilor religioase și filzofice (art. 1, alin. 3), neutralitatea statului în materie de religie și credință (art. 10, alin. 1) și neagă explicit principiul suveranității statului asupra organizațiilor religioase (art. 11).

Portugalia

Constituția (art. 41) garantează libertatea religiei. Libertatea și viața religioasă, precum și relațiile dintre autoritățile publice și organizațiile religioase (egale între ele) sunt reglementate prin Le-gea nr. 16/2001 privind libertatea religioasă.

Legea libertății religioase prevede (art. 58) drepturile și pri-vilegiile speciale asigurate Bisericii Catolice privind educația reli-gioasă, efectele civile ale căsătoriilor religioase, deciziile Curților Catolice, recunoașterea entităților legale întemeiate de către Bise-rică și scutirile fiscale prevăzute în Concordatul dintre Vatican și Portugalia din anul 1940.

Portugalia și Vaticanul au încheiat în 2004 un nou Concor-dat, în care este prevăzut un impozit bisericesc, precum și conti-nuarea predării în școlile de stat a „Moralei catolice” de către cadre

5

53

didactice numite de către episcop și plătite de stat. Statul acordă fonduri pentru construcția și întreținerea clădirilor religioase, mai ales în cazul clădirilor istorice.

Slovacia

Constituția garantează libertatea de religie și dreptul cetățenilor de a-și practica religia individual și în grup, chiar dacă grupul nu este înregistrat. Constituția prevede separarea între stat și cultele religioase. Libertatea de religie poate fi restricționată doar pentru asigurarea ordinii publice sau din rațiuni de sănătate, respectiv pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane.

Spania

Constituția garantează libertatea convingerilor, a religiei și a cultului, precum și principiul nediscriminării între culte și liber-tatea educării copiilor conform propriilor convingeri religioase. Nu poate exista o religie oficială, întrucât statul își afirmă neutra-litatea religioasă (aconfesionalidad). Statul cooperează cu Biseri-ca Catolică și cu celelalte culte și poate stabili acorduri/convenții de cooperare cu organizațiile religioase.

Suedia

Sunt garantate prin Constituție libertatea de exprimare, li-bertatea de asociere și libertatea cultului. Discriminarea pe crite-rii religioase este interzisă. Înregistrarea comunităților religioase (definită drept grup implicat în activități religioase) este regle-mentată legislativ prin Actul privind Comunitățile Religioase (1998).

Ungaria

Legea fundamentală recunoaște (art. 6) principiul libertății gândirii, conștiinței și religiei, inclusiv libertatea de manifestare a credinței religioase și dreptul de a-și schimba religia sau credința și garantează principiul nediscriminării. Legea fundamentală a Ungariei separă Biserica de stat. „Comunitățile religioase” sunt entități juridice independente, iar statul poate să coopereze cu acestea (art. 7, alin. 4). Sunt definite drept comunități religioase Bi-sericile înregistrate și organizațiile religioase.

5

54

În baza Legii nr. CCVI/2011 privind dreptul la libertatea religi-oasă și de conștiință și statutul cultelor, Bisericilor și comunităților religioase, numărul Bisericilor recunoscute s-a redus la 14, peste 300 de comunități religioase pierzându-și personalitatea juri-dică. În februarie 2012, ca urmare a presiunilor internaționale, Parlamentul a extins numărul Bisericilor recunoscute la 31. În fe-bruarie 2013, Curtea Constituțională a decis că radierea Biserici-lor recunoscute a fost neconstituțională.

Ulterior deciziei Curții Constituționale, Parlamentul ungar a modificat Legea nr. CCVI/2011 și legea fundamentală a Ungariei, acordând în mod explicit Parlamentului autoritatea de a selecta comunitățile religioase care să coopereze cu statul în „activități de interes public”.

Guvernul a fost reclamat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului de către nouă organizații religioase care, în urma modificărilor legislative, își pierduseră statutul.

La 28 iunie 2016, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat câștig de cauză acestora, hotărând că statul maghiar trebuie să le plătească despăgubiri și să le asigure statutul juridic anterior. Pentru moment, guvernul nu a întreprins măsuri care să remedieze încălcările dreptului la libertatea religioasă identificate de către CEDO.

Statele Unite ale Americii

Libertatea religioasă este unul dintre principiile fondatoare ale SUA, fiind protejată prin primul amendament al Constituției și prin mai multe legi federale. Constituția SUA protejează dreptul fiecărei persoane de a profesa și de a împărtăși o anumită credință, de a-și schimba religia sau de a nu avea o credință. Principiul include și dreptul de a nu fi discriminat sau persecutat pe motive religioase.

Conform primului amendament al Constituției SUA din 1791, „Congresul nu va elabora nici o lege care să stabilească o religie sau să interzică practicarea liberă a unei religii sau să reducă libertatea cuvântului sau a presei sau dreptul poporului la întrunire pașnică sau de a adresa Guvernului cereri privind repararea nedreptăților”.

5

55

Legea privind drepturile civile din 1964 (Civil Rights Act), care interzice discriminarea bazată pe rasă, origine națională sau sex, a interzis și discriminarea bazată pe religie. Două alte norme legislative protejează libertatea religioasă: Church Arson Prevention Act din 1996, care incriminează incendierea sau vandalismul împotriva unor biserici, sinagogi, moschei sau alte lăcașuri de cult, precum și violența împotriva dreptului de exercitare liberă a religiei de către un individ; și Religious Land Use and Institutional Persons Act din 2000, care impune autorităților locale o atitudine nondiscriminatorie în privința lăcașurilor de cult și a școlilor religioase.

Care este gradul de afiliere religioasă a populației?

Austria

În Austria funcționează 24 de culte recunoscute, opt comunități religioase înregistrate oficial și mai multe asociații religioase. Principalele avantaje derivate din statutul de cult re-cunoscut sunt: dreptul la exclusivitate (protecția numelui și ex-clusivitatea serviciului religios pentru membri), reglementarea și administrarea autonomă a propriei activități, protecția instituțiilor, fundațiilor și fondurilor împotriva secularizării, dreptul de înființare a unor școli confesionale private, organizarea de cursuri de religie în școlile publice, asigurarea asistenței religioase în spitale.

Belgia

Sunt recunoscute oficial șase culte religioase: romano-cato-lic (de la formarea statului belgian), ortodox (din 1985), israelit (din 1808), anglican (din 1835), protestant-evanghelic (din 1876) și isla-mic (din 1974). Cultele romano-catolic, ortodox, mozaic și anglican sunt organizate la nivel teritorial comunal, iar cultele protestant-evanghelic și musulman — la nivel teritorial provincial și la nive-lul Regiunii Bruxelles-Capitală. Începând cu anul 2002, în Belgia a fost recunoscută concepția filozofică neconfesională. Budismul nu este recunoscut în Belgia, însă o structură asociativă, Uniunea Budistă Belgiană, primește subvenții publice.

5

56

Bulgaria

Conform recensământului din 2011, 59% din totalul de 7,6 milioane de locuitori s-au declarat creștin-ortodocși, 9,3% atei, iar 7,8% musulmani. Alte credințe religioase, printre care Cultul Mozaic, Biserica Romano-Catolică, Biserica Ortodoxă Apostolică Armeană, Bisericile protestante reprezintă aproximativ 2% din populație. 21,8% din populație nu a furnizat informații privind afilierea religioasă.

Potrivit datelor disponibile în anul 2015, în Bulgaria erau în-registrate, în afară de Biserica Ortodoxă Bulgară, alte 132 de gru-pări religioase. Unele comunități religioase sunt concentrate din punct de vedere geografic: în zona Munților Rodopi (de-a lungul graniței sudice cu Grecia) trăiesc mulți musulmani, inclusiv etnici turci, romi și pomaci (urmași ai bulgarilor slavoni care s-au con-vertit la Islam sub dominația otomană). Etnici turci și romi musul-mani trăiesc, de asemenea, în număr mare în nord-estul țării și de-a lungul coastei Mării Negre. Mai mult de jumătate dintre ro-mano-catolici se află în regiunea din jurul orașului Plovdiv. Majo-ritatea comunității evreiești locuiește în Sofia, Ruse și de-a lungul coastei Mării Negre. Protestanții sunt dispersați în întreaga țară. Zonele cu populații mari de romi tind să aibă unele dintre cele mai mari procente de credincioși protestanți.

Cehia

În Republica Cehă funcționează 34 de culte recunoscute: 21 de Biserici și 13 societăți religioase.

Croația

Conform recensământului din anul 2011, 86,28% dintre rezidenți sunt de confesiune catolică, 4,44% sunt sârbi ortodocși, 1,47% musulmani, 0,34% sunt protestanți, în timp ce 3,81% s-au declarat atei.

Danemarca

Constituția daneză stipulează că luteranismul este religia de stat. Peste 80% din cetățenii acestei țări sunt afiliați Bisericii Popo-rului (luterane)/Folkekirke.

5

57

Elveția

În Elveția există, în toate cantoanele, două Biserici naționale elvețiene, Biserica Reformată Evanghelică și Biserica Romano-Catolică. În mai multe cantoane există și o a treia Biserică consi-derată națională, Biserica Veche Catolică.

Estonia

Conform recensământului din anul 2011, afilierea religioasă a populației este printre cele mai scăzute din Europa, doar 29% declarându-și afilierea religioasă, aceștia fiind creștin-ortodocși (16,15%), luterani (9,91%) sau adepți ai altor religii (3,25%).

Finlanda

Conform recensământului din anul 2011, 72% dintre fin-landezi se identifică drept luterani, 1,1% sunt ortodocși, 1,6% aparțin altor confesiuni, iar 25% nu au afiliere religioasă. În Fin-landa există două Biserici oficiale, Biserica Luterană și Biserica Ortodoxă Finlandeză. Celelalte culte religioase (musulman, ro-mano-catolic și protestante) sunt libere, cu personal organizat conform propriilor statute.

Franța

Franța nu înregistrează prin recensământ și nu păstrează date oficiale privind afilierea religioasă a populației.

Germania

Conform datelor prezentate de Ministerul Federal al Aface-rilor Interne, Biserica Catolică are 24,7 milioane de membri (30,8% din populație), Biserica Evanghelică – 24,3 milioane de membri (30,3% din populație), iar Biserica Ortodoxă – 1,5 milioane de membri, în special migranți sau urmași ai acestora (de origine greacă, rusă, sârbă, română, bulgară, georgiană sau ucraineană). Comunitatea evreiască din Germania este a treia ca mărime în Eu-ropa, având 107.000 de membri. Guvernul german consideră că are o datorie specială în raport cu comunitatea evreiască și res-pinge orice tendință de negare a crimelor național-socialismului împotriva evreilor.

5

58

Acest angajament se reflectă și în susținerea a numeroase inițiative sau organizații care se dedică colaborării dintre creștini și evrei. În ultimele decenii s-a înregistrat o creștere semnificativă a comunității musulmane, ca rezultat al migrației din țări majori-tar musulmane (în special din Turcia). În Germania trăiesc aproxi-mativ 4 milioane de musulmani, reprezentând 5% din populație, aproape jumătate dintre aceștia având cetățenia germană. Mi-nisterul Federal al Afacerilor Interne a înființat Conferința Ger-mană a Islamului (Deutsche Islam Konferenz), principalul cadru de dialog dintre statul german și musulmanii din Germania. La această Conferință participă principalele organizații musulmane din Germania. Sunniții, în proporție de 74%, reprezintă majori-tatea musulmanilor din Germania, urmați de aleviți cu 13% și de șiiți cu 7%.

Grecia

Majoritatea populației (circa 95%) este afiliată Bisericii Or-todoxe. Minorități religioase semnificative sunt comunitățile musulmană, catolică și mozaică.

Italia

Principala organizație religioasă din Italia este Biserica Catolică. A doua comunitate creștină după cea catolică este cea creștin-ortodoxă cu peste 1.300.000 de credincioși (dintre care aproximativ 900.000 afiliați Bisericii Ortodoxe Române, 150.000 Bisericii Ortodoxe Ucrainene, 90.000 Bisericii Ortodoxe din Moldova - Patriarhia Moscovei și altor Biserici Ortodoxe – rusă, greacă, bulgară, etc.), constituită în principal datorită migrației masive din Europa de Est.

Islamul este a treia cea mai mare religie, după catolicism și ortodoxie, numărul musulmanilor, aproape în întregime sunniți, fiind de aproximativ 1,2 milioane de persoane. Doar 150.000 dintre aceștia sunt cetățeni italieni. Uniunea Comunităților și Organizațiilor Islamice din Italia (UCOII) este cea mai importantă organizație musulmană italiană: reunește 122 de asociații și ad-ministrează aproximativ 80 de moschei și 300 de lăcașuri de cult.

Raporturile statului cu Biserica Catolică sunt reglementate printr-un Concordat semnat în anul 1929, revizuit în anul 1984,

5

59

când a fost eliminată prevederea conform căreia religia catolică era religie de stat. Raporturile statului cu alte culte (Uniunea Bi-sericilor Creștine Adventiste de Ziua a Șaptea, Uniunea Creștină Evanghelică Baptistă a Italiei, Adunările lui Dumnezeu în Italia, Biserica Evanghelică Luterană în Italia, Uniunea Comunităților Evreiești Italiene, Arhiepiscopia Ortodoxă a Italiei și Exarhatul pentru Europa Meridională, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților de pe Urmă, Biserica Apostolică în Italia, Uniunea Budistă Italiană și Uniunea Hindusă Italiană) sunt reglementate prin înțelegeri bilaterale.

Lituania

Legea privind comunitățile religioase și cultele (1995) con-semnează o atitudine pozitivă a statului față de religie și preve-de o serie de facilități pentru cele nouă confesiuni tradiționale: recunoașterea căsătoriilor celebrate în cadrul bisericii; scutirea de la plata TVA; posibilitatea de a primi finanțări de la stat; posi-bilitatea de a cumpăra terenuri intravilane; accesul la mass-me-dia de stat; sprijinul statului pentru școlile primare și secundare confesionale.

Sunt recunoscute drept confesiuni tradiționale: Bisericile Romano-Catolică, Greco-Catolică, Evanghelică Luterană, Evan-ghelică Reformată, Ortodoxă Rusă, a Credinței Vechi Ortodoxe, Baptistă, cultele mozaic, musulman sunnit și musulman karait. Alte confesiuni (considerate netradiționale) sunt comunitățile penticostală, adventistă, metodistă, Martorii lui Iehova, Biserica lui Christos mormonă, Biserica Apostolică Armeană etc.

Letonia

Sunt recunoscute drept culte tradiționale Bisericile Lu-terană, Catolică, Ortodoxă Rusă, a Credinței Ortodoxe Vechi. Pe lângă acestea, mai funcționează și confesiuni considerate netradiționale, cum ar fi comunitățile baptistă, penticostală, evanghelică, Adventistă de Ziua a Șaptea, Noua Generație, Bise-rica Nouă Apostolică, confesiunea neopăgână (numită dievturi), cultul mozaic, precum și circa 15 congregații islamice, majorita-tea acestora provenind din state aparținând fostei URSS (Tad-jikistan, Turkmenistan etc). Aproximativ 18% din populația Leto-niei nu este afiliată religios.

5

60

Malta

Aproximativ 98% din populație este de confesiune roma-no-catolică. În Malta activează numeroase ordine religioase romano-catolice, printre care iezuiții, franciscanii, dominicanii și benedictinii. Majoritatea membrilor congregațiilor biserici-lor locale evanghelice nu sunt etnici maltezi, ci mai ales pen-sionari britanici care trăiesc în țară și ocazional turiști de alte naționalități. Printre organizațiile religioase din Malta se nu-mără: Martorii lui Iehova, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă (mormonii), Biserica Baptistă, Frăția Bisericilor Evanghelice, precum și comunităţi de anglicani, metodiști, presbiterieni, adventiști etc.

Există o singură moschee și o școală primară musulmană. Din cei 3.000 de musulmani din Malta, circa 2.250 sunt străini, 600 sunt cetățeni naturalizați și aproximativ 150 sunt maltezi autohtoni. În fiecare an, în luna iunie, se sărbătorește Ziua Internațională a Refugiatului. Cu acest prilej, creștinii catolici, protestanții și musulmanii organizează rugăciuni comune.

Norvegia

Potrivit Biroului Național de Statistică, 79% din populația țării (din totalul de 5,08 milioane de locuitori, în iulie 2015) aparține Bisericii Evanghelice Luterane. Ceilalți rezidenți aparțin diferitelor culte creștine (313.000 de membri înregistrați) și comunităților musulmane (120.900 de membri înregistrați).

Alte confesiuni creștine semnificative sunt Biserica Roma-no-Catolică (cca 120.000 de membri, în creștere semnificativă față de anul 2010, când au fost înregistrate 57.000 de persoa-ne de confesiune romano-catolică) și Biserica Penticostală (cu aproximativ 39.400 de membri înregistrați).

Musulmanii sunt concentrați în regiunea metropolita-nă Oslo, însă sunt răspândiți în întreaga țară. Apartenența la congregațiile evreiești este de 788 de membri, în majoritate membri ai celor două congregații evreiești oficiale – Oslo și Trondheim. Creștinii ortodocși, budiștii, sikhii și hindușii con-stituie împreună aproximativ 5% din populația țării.

5

61

Majoritatea grupărilor religioase din afara Bisericii Evan-ghelice Luterane sunt constituite din migranți. Grupul masiv de migranți din Polonia și Filipine a contribuit semnificativ la creșterea numărului rezidenților de religie catolică. Migranții din țările musulmane, inclusiv Pakistan și Somalia, au deter-minat un spor sensibil al populației musulmane.

Polonia

Potrivit Institutului Național pentru Statistică, pe teri-toriul țării funcționează circa 125 de biserici și asociații re-ligioase, dintre care: Biserica Catolică (92,2% din populație, circa 33,4 milioane de persoane), Biserica Ortodoxă Poloneză Autocefală (circa 500 de mii de persoane), Martorii lui Iehova (130.000 de persoane), Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Vechea Biserică Mariavită, Biserica Penticostală, Vechea Biserică Catolică, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Uniunea Baptistă, Biserica Metodistă, Biserica lui Dumnezeu, Biserica Evanghelică Reformată, Biserica Veche-Catolică Ma-riavită, Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, Comunitatea Penticostal-Creștină, Uniunea Comunităților Evreiești, Uniunea Religioasă Islamică.

Portugalia

Din totalul de aproximativ 10 milioane de locuitori circa 80% sunt afiliați Bisericii Romano-Catolice, iar circa 4% diferi-telor curente protestante și evanghelice.

În condițiile creșterii migrației din statele din Europa de Est, preponderent din Ucraina, România, Republica Moldo-va ș.a., în Portugalia rezidă aproximativ 200.000 de creștini ortodocși.

Mai mult de 2% din populație s-a declarat adeptă a unor religii altele decât cea creștină. Mai puțin de 3% au declarat că nu își asumă nicio credință religioasă.

În Portugalia trăiesc circa 50.000 de musulmani (origi-nari în special din fostele colonii portugheze din Africa sau din Asia de Sud), precum și hinduși, evrei, budiști, taoiști și zoroastrieni.

5

62

Slovacia

Statul recunoaște 18 culte religioase. Cu ocazia recensă-mântului din anul 2011, circa 62% dintre slovaci s-au declarat romano-catolici 3,8% greco-catolici, 8,9% protestanți, 0,9% ortodocși, 13,4% s-au declarat atei și 10,6% nu au răspuns la această întrebare.

Se estimează că musulmanii reprezintă circa 0,1% din populație. Înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, erau peste 90.000 de evrei, reprezentând circa 1,6% din populația țării; în prezent mai sunt circa 2.300 de persoane de religie mozaică.

Spania

Statul a încheiat acorduri cu Biserica Catolică (1976, 1979 și 1994), precum și cu Federația Entităților Religioase Evanghe-lice, Federația Comunităților Iudaice și Comisia Islamică (1992).

Pentru ca ortodocșii să beneficieze de un acord cu statul spaniol, autoritățile publice impun ca toate Bisericile Ortodoxe care funcționează în Spania să formeze o singură entitate fede-rativă, ceea ce până acum nu s-a întâmplat.

Suedia

Din anul 2000 au fost introduse o serie de reforme privind separarea Bisericii Luterane de stat.

În prezent, statul suedez poate sprijini financiar (prin subvenții guvernamentale) comunitățile religioase stabile care contribuie la menținerea și consolidarea valorilor fundamenta-le naționale.

Ungaria

Conform recensământului din anul 2011, afilierea religi-oasă se prezintă astfel: 37,1% dintre respondenți s-au declarat romano-catolici, 11,6% reformați, 2,2% luterani, 1,8% greco-ca-tolici, 1% evrei, 16,7% nu au nicio afiliere religioasă, 1,5% s-au declarat atei, iar 27,2% nu au oferit niciun răspuns.

5

63

Care sunt criteriile obținerii statutului juridic de organizație religioasă și care sunt avantajele de care beneficiază organizațiile religioase înregistrate/recunoscute?

Austria

Cultele recunoscute de stat obțin statutul de persoane ju-ridice de drept public (corporații de drept public), iar celelalte funcționează ca persoane juridice de drept privat. Statul austriac își reglementează relația cu Biserica Catolică prin Concordatul cu Vaticanul din 1933; cu Biserica Protestantă, prin legile din 1867 și 1961; cu Cultul Musulman, prin legile din 1912 și 2015; cu Biserica Ortodoxă, prin legile din 1967 și 2003.

Belgia

Recunoașterea oficială a unui cult sau a unei concepții filozofice se face prin lege, fiind o prerogativă a legislatorului. Aceasta se acordă în baza unei solicitări și presupune îndeplinirea mai multor criterii, prin care se demonstrează că recunoașterea respectivului cult corespunde unei necesități sociale a populației.

Aceste criterii sunt: existența cultului sau a convingerii fi-lozofice pe teritoriul belgian timp de câteva decenii; solicitantul trebuie să demonstreze că recunoașterea cultului prezintă un interes social pentru populație pe teritoriul belgian; numărul de adepți trebuie să fie suficient de important (câteva zeci de mii de adepți); autoritățile trebuie să aibă un interlocutor unic pentru cultul sau concepția filozofică respectivă; respectiva organizație nu poate desfășura activități contrare ordinii publice. În anumi-te situații, poate fi acordată o subvenție pentru a sprijini acest proces.

În condițiile în care recunoașterea unui cult sau a unei concepții filozofice are și consecințe bugetare la mai multe ni-veluri, se impune o coordonare a entităților implicate (comună, provincie, stat federal). Recunoașterea calității de cult presupune o serie de beneficii: salarizarea personalului de cult (ministres des cultes) și a delegaților din cadrul comunităților locale recunoscu-te de către Ministerul Justiției și plata pensiilor acestuia de către

5

64

serviciul public federal; cultele/concepțiile filozofice recunoscute pot solicita recunoașterea pe lângă regiuni sau pe lângă autoritățile federale și pot fi finanțate de comunitățile locale; structurile admi-nistrative care gestionează cultul au personalitate de drept public și au în gestiune bunurile mobiliare și imobiliare necesare exerci-tării cultului respectiv; regiunile (prin consiliile sau structurile ad-ministrative ale edificiilor de cult) exercită controlul contabilității și operațiunilor civile; autoritatea federală controlează, prin Serviciul Cultelor și Laicității, contabilitatea și operațiunile civile ale Consi-liului central laic; cultul/concepția filozofică are dreptul de a deține un anumit număr de capelani sau consilieri în instituțiile peniten-ciare, poate desemna profesori și integra religia/concepția filozofi-că în învățământ; poate primi subsidii din partea autorităților.

Bulgaria

Conform Constituției, „creștinismul ortodox oriental este con-siderat religia tradițională în Republica Bulgaria”, iar Biserica Orto-doxă Bulgară are un statut special, fiind scutită de înregistrarea pe lângă autoritățile statului, procedură care este obligatorie pentru toate celelalte organizații religioase care doresc un statut juridic și avantajele care decurg din acesta.

Canada

Există forme de recunoaștere juridică a caracterului distinct al comunităților religioase în raport cu alte tipuri de organizații publice sau private, ca și unele forme de susținere indirectă a comunităților religioase.

Cehia

Din punct de vedere legal, există două niveluri de recunoaștere a cultelor: nivelul Bisericilor care beneficiază de „drepturi speciale” (dreptul de a oferi cursuri în școli, asistență religioasă în penitenciare, armată și spitale, recunoașterea legală a căsătoriilor religioase etc.) și nivelul societăților religioase care nu dispun de aceste drepturi.

Pentru ca o Biserică/societate religioasă să fie recunoscută, trebuie să primească un aviz, pe baza mai multor criterii, printre care prezentarea unui număr de 10.000 de semnături ale membrilor în cazul Bisericilor, respectiv 300 în cazul societăților religioase.

5

65

Croația

Criteriile pe care comunitățile religioase trebuie să le înde-plinească pentru a putea fi în măsură să semneze un acord cu guvernul sunt: comunitatea respectivă trebuie să fi fost activă pe teritoriul Croației la data de 6 aprilie 1941 și să-și fi continuat ac-tivitatea cu regularitate și conform legii, iar numărul de membri trebuie să fie mai mare de 6.000, conform ultimului recensământ al populației; comunitatea religioasă trebuie să aparțină patri-moniului cultural european (Biserica Catolică, Biserica Ortodoxă, Biserica Evanghelică din Croația, Biserica Creștină Reformată din Croația, comunitatea islamică din Croația sau comunitatea evre-iască din Croația).

Conform Legii Familiei, statul recunoaște și caracterul civil al căsătoriilor religioase încheiate numai de către comunitățile religioase cu care statul are relații juridice stabilite.

Danemarca

Majoritatea covârșitoare a lăcașurilor de cult aparțin Bise-ricii Evanghelice Lutherane, Biserică națională. Ajutorul public pentru această Biserică este considerat a fi o măsură compen-satorie pentru secularizarea proprietăților bisericești în două rânduri, în secolul al XVI-lea și la începutul secolului al XIX-lea. În plus, Biserica Evanghelică Lutherană este exonerată de impo-zitul funciar și de impozitul pe imobilele bisericești.

Subsidiile publice servesc și la acoperirea cheltuielilor particulare pentru întreținerea și restaurarea bisericilor monu-ment-istoric, a dotării lor, întreținerea cimitirelor etc., deși cea mai mare parte a întreținerii lăcașurilor de cult este finanțată din taxele plătite de credincioși, colectate prin sistemul de stat. Competențele privind bugetul investițiilor în raport cu clădirile revin consiliilor bisericești locale.

Biserica Evanghelică Lutherană este responsabilă și cu ad-ministrarea majorității cimitirelor publice din țară, deși în mari-le orașe există și cimitire civile. Și alte comunități religioase pot obține aprobarea pentru deschiderea de cimitire, cum este cazul comunităților evreiești, musulmane, catolice și reformate (cf. Le-gea privind înmormântarea din 16/06/2010).

5

66

Elveția

Ceea ce diferențiază, din punct de vedere juridic, Bi-sericile naționale elvețiene de celelalte culte din Elveția este recunoașterea lor formală prin Constituțiile cantonale sau prin alte legi cantonale. Această recunoaștere le conferă persona-litate juridică, autonomie în baza dreptului public și anumite avantaje, în special fiscale. Bisericile naționale primesc anual un anumit buget de la stat, beneficiind de impozitele care sunt per-cepute pentru ele de la persoanele care își declară apartenența la comunitatea religioasă respectivă.

Comunitățile religioase aparținând celorlalte culte (altele decât Bisericile naționale), inclusiv Biserica Ortodoxă Română, sunt organizate ca asociații de drept privat, în baza libertății de asociere. Ele trebuie să respecte, ca orice altă asociație, normati-vele prevăzute de Codul civil federal, respectiv să aibă un statut și foruri proprii de conducere și control.

În Elveția nu există un control direct al statului asupra activităților asociative și nu se oferă nicio recunoaștere forma-lă comunităților religioase constituite ca asociații de drept ci-vil. Aceste comunități nu beneficiază de facilitățile și sprijinul financiar acordate Bisericilor naționale elvețiene. În anumite cantoane, de exemplu Fribourg, pe lângă recunoașterea în baza dreptului public, există și o formă de recunoaștere în baza drep-tului privat: comunitățile religioase recunoscute în baza drep-tului privat primesc o confirmare formală a existenței lor dar, din punct de vedere juridic, rămân cu statutul de asociație.Între cele 26 de cantoane elvețiene, există diferențe semnificative în ceea ce privește legislația care reglementează posibilitățile de recunoaștere a cultelor religioase.

Într-o situație particulară se află comunitatea evreias-că. Fără a primi statutul de Biserică națională de drept public, aceasta a fost totuși recunoscută formal în mai multe cantoane, printre care Berna și Zürich, dar nu a primit și facilitățile fiscale acordate Bisericilor naționale. Din anul 2009, când a fost intro-dus în Constituția federală alineatul care interzice construirea de minarete, a fost demarată o dezbatere privind statutul pe care ar trebui să îl aibă comunitățile religioase stabilite mai recent în Elveția, cum este cea musulmană.

5

67

Finlanda

Personalul clerical al Bisericilor de stat (luterană și ortodo-xă) este salarizat de către guvernul finlandez. Ambele Biserici au avut competențe extinse în materie de stare civilă până în anul 2003. Pe fondul reducerilor bugetare, ca urmare a fuziunii unor parohii, numărul de posturi clericale salarizate de stat a scăzut.

Cele două Biserici de stat participă la ceremonii oficia-le (spre exemplu, ziua națională) și sunt invitate în mod cutu-miar la ceremoniile publice. Celelalte culte nu beneficiază de remunerație din partea guvernului finlandez, deși au o prezență îndelungată pe teritoriul Finlandei.

Franța

Regimul de separație dintre Biserică și stat instituit prin Le-gea din 1905 consacră asociația de cult, entitate de drept privat, drept forma de organizare juridică a comunităților religioase. Le-gea a interzis finanțarea asociațiilor de cult din fonduri publice.

Pe lângă regimul juridic general al asociațiilor, asociațiile de cult trebuie să îndeplinească o serie de obligații specifice: să aibă drept obiect exclusiv exercitarea unui cult, să își constituie veniturile proprii din cotizații și donații etc.

Începând cu anul 1923, unitățile de cult ale Bisericii Catolice beneficiază de un statut special, cel de asociație diocezană, având ca obiect întreținerea cultului catolic, sub autoritatea episcopului, în comuniune cu Sfântul Scaun și în conformitate cu constituția Bisericii Catolice. Asociațiile de cult beneficiază de unele avantaje fiscale. Congregațiile catolice au un statut distinct de cel al asociațiilor de cult; beneficiază de aceleași avantaje fiscale, fiind însă plasate sub tutela prefectului pentru orice operațiune patrimonială.

Grecia

Art. 3 din Constituție stipulează că religia predominantă în Grecia este cea creștin-ortodoxă (95% dintre cetățenii greci de-clarându-se creștin-ortodocși). Organizarea Bisericii Ortodoxe a Greciei este reglementată prin Legea nr. 590/1977, având statut

5

68

de persoană juridică publică. Același statut îl au și comunitatea evreiască, precum și cele trei Muftiate ale Cultului Musulman din Tracia.

Statutul celorlalte comunități religioase este diferit. Aces-tea pot opta fie pentru statutul nou creat de persoană juridică religioasă – aplicabil entităților private reprezentând comunități religioase, fie pentru organizarea sub formă de organizație ne-guvernamentală (ONG). Organizarea comunităților religioase, altele decât cele ortodoxă, musulmană sau mozaică, este regle-mentată prin Legea nr. 4301/2014. O comunitate de minim cinci persoane care dorește să fie legal recunoscută drept comunitate religioasă are dreptul să solicite o licență de la statul grec, con-form reglementărilor Legii nr. 4301/2014.

În ceea ce privește comunitatea mozaică, în Grecia își desfășoară activitatea doi rabini, unul în Atena și unul în Salo-nic. Bisericile, moscheile și sinagogile sunt scutite de impozitul pe proprietăți.

Italia

Raporturile statului cu Biserica Catolică sunt reglemen-tate printr-un Concordat semnat în anul 1929, revizuit în anul 1984, când a fost eliminată prevederea conform căreia religia catolică era religie de stat. Concordatul stabilește principiul conform căruia statul și Biserica Catolică sunt independente și suverane, între acestea existând raporturi de colaborare.

Statul recunoaște Bisericii Catolice deplina libertate în ceea ce privește misiunea pastorală, educativă și caritativă, ga-rantând asociațiilor și organizațiilor catolice libertatea deplină de exprimare și reuniune. Numirile în funcțiile ecleziastice se fac în mod liber de către autoritățile bisericești, fără intervenția Guvernului. Biserica Catolică are dreptul de a înființa școli de orice grad, care să asigure elevilor o educație echivalentă cu cea din școlile de stat. Concordatul stipulează (art. 9) că „Re-publica italiană, recunoscând valoarea culturii religioase și ținând seama de faptul că principiile catolicismului fac parte din patrimoniul istoric al poporului italian, continuă să asigure, în concordanță cu programa școlară, predarea religiei catolice în școlile publice...”, precizându-se că „respectând libertatea

5

69

conștiinței și responsabilității educative a părinților, este ga-rantat dreptul fiecăruia de a opta sau nu în ceea ce privește participarea la învățământul religios”.

În baza art. 8 din Constituție, statul italian a adoptat o serie de înțelegeri bilaterale cu alte culte religioase. Aces-te organizații religioase beneficiază de: posibilitatea de a desfășura asistență spirituală în instituții (forțele armate, spita-le, închisori); recunoașterea diplomelor eliberate de către insti-tutele de studii teologice ale acestora și dreptul de a înființa școli confesionale de orice grad; dreptul de valorificare a bu-nurilor aferente patrimoniului istoric și cultural al fiecărei con-fesiuni; recunoașterea civilă a căsătoriilor religioase; libertatea exercitării serviciului liturgic; recunoașterea sărbătorilor religi-oase ale fiecărei confesiuni.

Comunitatea musulmană nu figurează printre confesiuni-le religioase care au încheiat înțelegeri cu statul italian, întrucât aceasta nu dispune de o organizare unitară, și până în prezent nu a dus tratative cu statul în sensul articolului 8 al Constituției.

Luxemburg

Relația dintre stat și organizațiile religioase este reglemen-tată printr-un acord semnat în 26 ianuarie 2015. Fiecare comunita-te religioasă primește un sprijin financiar anual de la stat. Acordul face parte dintr-o reformă mai amplă de separare a Bisericii de stat, cu impact major asupra Bisericii Catolice, cel mai important cult religios din Luxemburg.

Reforma vizează și retragerea statutului de funcționar public preoților, dar și transferarea sarcinii de întreținere a lăcașurilor de cult și a clericilor către comunitățile locale.

Malta

Cultele religioase recunoscute de statul maltez se bucură de o serie de drepturi și au posibilitatea de a deține clădiri, de a avea școli private, precum și de a oficia căsătorii sau orice alt act de cult. Guvernul nu a stabilit obligativitatea înscrierii asociațiilor religioa-se pentru ca acestea să își poată desfășura activitatea; dacă aces-tea doresc să se înregistreze, trebuie să îndeplinească mai multe

5

70

condiții: să fie o uniune voluntară, nonprofit și autonomă. Înregis-trarea asociațiilor religioase prezintă unele avantaje: acestea pot primi sponsorizări, pot accesa fonduri guvernamentale sau gran-turi europene și pot strânge fonduri fără acordul autorităților.

Olanda

Guvernul recunoaște grupările religioase și le acordă scu-tiri de taxe în situația îndeplinirii anumitor criterii, printre care acela de a contribui la bunăstarea generală a societății olandeze, de a desfășura activități nonprofit și de a nu promova violența. Guvernul alocă fonduri instituțiilor educaționale și de asistență medicală cu profil religios, dacă acestea satisfac standardele educaționale și de asistență medicală guvernamentale.

Norvegia

Biserica Norvegiei a avut statutul de Biserică de stat din anul 1537 până în anul 2012, când a fost inițiată separarea dintre Biserică și stat.

În secolul XX a avut loc una dintre cele mai importante re-forme ale Bisericii Norvegiei. Au fost constituite consiliile parohi-ale (1920), consiliile diocezane (1933), Consiliul Național al Bisericii (1969), sinoadele diocezane (1984), Sinodul General (1984) și o co-misie doctrinară a Bisericii Norvegiei (1987). Din anul 1989, consi-liile diocezane au fost împuternicite să numească pastori parohi, care, anterior, erau numiți de Rege.

Începând cu 1 ianuarie 2017, Biserica Norvegiei are administrație proprie, complet distinctă de administrația publi-că, numindu-și personalul și administrându-se fără amestecul guvernului. Nu mai este obligatoriu ca majoritatea membrilor Guvernului Norvegiei sau ministrul coordonator al afacerilor ecleziastice să fie membri ai Bisericii Norvegiei. Regele Norve-giei nu mai are rolul de conducător al Bisericii Norvegiei, dar Constituția îl obligă să-și asume credința evanghelică lutherană.

După reforma administrativă, Biserica Norvegiei beneficia-ză de fonduri publice, conform reglementărilor care se aplică tu-turor celorlalte Biserici și confesiuni religioase active în Norvegia.

5

71

Polonia

Cele mai importante 15 organizații religioase se bucură de recunoaștere directă, în baza unor legi și a unor acorduri separa-te cu statul. Celelalte grupări religioase care nu beneficiază de un statut juridic distinct se pot înscrie în registrul administrat de Mi-nisterul Internelor și Administrației, în baza unei solicitări înaintate de cel puțin 100 de persoane.

Slovacia

În urma amendării legislației în domeniu, începând cu 1 martie 2017, pragul minim de persoane afiliate necesar pentru înregistrarea oficială a cultelor a crescut de la 20.000 la 50.000 de persoane rezidente pe teritoriul țării. Slovacia este, în prezent, statul european cu cea mai strictă politică de înregistrare a grupărilor religioase. Schimbarea legislativă în sensul impunerii de condiții mai stricte pentru înregistrarea cultelor a fost frecvent interpretată în sensul blocării înregistrării oficiale a cultului musulman (și implicit a posibilei finanțări a acestui cult de la bugetul de stat).

Spania

Orice grup social organizat poate obține recunoaștere din partea statului, care garantează libertatea religioasă și libertatea de asociere. Grupările religioase au posibilitatea să nu se înregis-treze sau să se constituie ca asociații civile înscrise fie în Registrul General Național al Asociațiilor (Ministerul de Interne), fie în Re-gistrul Entităților Religioase (Ministerul de Justiție).20

Suedia

Statul poate sprijini financiar prin subvenții guvernamenta-le comunitățile religioase stabile care contribuie la menținerea și consolidarea valorilor fundamentale naționale.

20 Condițiile necesare pentru ca o organizație religioasă deja înscrisă în Registrul Entităților Religioase al Ministerului de Justiție să dobândească statutul de Notorio arraigo (împământenire) sunt: minim 30 de ani scurși de la înscrierea în Registrul Entităților Religioase (sau 15 în RER și 60 în străinătate), să aibă activitate acreditată în cel puțin 10 Comunități Autonome, să aibă cel puțin 100 de lăcașuri de cult, să facă dovada unei structuri de conducere și să demonstreze participarea activă în societatea spaniolă.

5

72

Ungaria

Pentru a obține statutul de Biserică înregistrată, o organizație religioasă trebuie să depună o cerere la Ministerul Resurselor Umane, care în termen de 60 de zile trebuie să evalu-eze dacă organizația respectivă îndeplinește toate criteriile ad-ministrative.

În baza recomandării Ministerului pentru Resurse Uma-ne, Parlamentul supune votului (fiind necesară o majoritate calificată de două treimi) solicitarea organizației religioase de a dobândi statut de Biserică înregistrată. În baza acestui statut, o organizație religioasă poate beneficia de sprijin guvernamental și de avantaje fiscale.

Cum sunt finanțate organizațiile religioase?

Austria

Statul nu finanțează în mod direct cultele și nici nu colec-tează impozite pentru acestea. Pe baza informațiilor obținute de la serviciile de evidență a populației, unde fiecare cetățean poate să își declare apartenența la un cult, Bisericile Catolică și Protestantă solicită propriilor enoriași plata unei contribuții. Aceștia, pe baza propriei declarații privind veniturile, contribuie cu o sumă care nu depășește 1% din veniturile anuale, sumă care poate fi dedusă fiscal. Celelalte culte se finanțează din donații. Contribuțiile și donațiile către culte se pot deduce din impozitul pe venit. Cultele beneficiază de scutiri și facilități fiscale.

Pentru activități sociale, caritabile sau culturale, prin care preiau o parte din responsabilitățile statului, cultele pot primi alocații bugetare naționale, regionale sau locale.

În principiu, bugetul tuturor diocezelor catolice din Austria, care sunt autonome din punct de vedere financiar, este alocat în proporție de 60% pentru cheltuieli de personal și asistență religi-oasă, 30% pentru cheltuieli materiale și 10% pentru întreținerea clădirilor. Finanțarea lăcașurilor de cult se face, în general, din veniturile proprii ale fiecărui cult, în cazul unor monumente isto-rice putând fi acordate subvenții din bugete publice.

5

73

Belgia

Constituția prevede că statul trebuie să plătească sala-riile și pensiile clerului (ministres des cultes) și ale delegaților organizațiilor filozofice neconfesionale.

Descentralizarea specifică Belgiei se reflectă și la nivelul finanțării instituțiilor de cult. La nivel federal este prevăzut un buget pentru toate cultele recunoscute, la care se adaugă surse de finanțare provenind de la comune, provincii și regiuni.

În ceea ce privește finanțarea publică, aproximativ 80% din fonduri sunt destinate cultului catolic. Finanțarea cheltuielilor de întreținere și pentru repararea clădirilor este de competența re-giunilor și comunităților.

În anumite cazuri, alte state pot susține anumite comunități de pe teritoriul belgian, cum este cazul comunităților musulma-ne. Astfel, în anul 2014, 77 de moschei beneficiau de recunoaștere oficială din partea autorităților publice și doar 70 de imami (din-tr-un total de 300) erau remunerați de statul belgian.

Bulgaria

Cultele își asigură finanțarea din fonduri proprii și din subvenții care pot fi acordate de către stat în baza articolului 21 din Legea Cultelor (2002). Statul sprijină activitatea cultelor înregistrate în domeniul asistenței religioase și a asistenței so-ciale, acestea fiind asimilate entităților nonprofit. Pot fi acorda-te subvenții pentru construirea și restaurarea spațiilor de cult. Donațiile sunt scutite de impozite, iar imobilele care sunt utili-zate pentru oficierea cultului sunt scutite de taxe și impozite.

Canada

Nici guvernul federal, nici guvernele provinciale nu acordă finanțare directă comunităților religioase. Există însă forme de finanțare indirectă. Proprietățile bisericești sunt de regulă administrate de trusturi sau fundații private. Salariile angajaților cultelor sunt asigurate din fonduri proprii, fiind scu-tite de impozitul pe venit. Donațiile în scopuri caritabile (inclu-siv către organizațiile religioase) sunt scutite de impozite, iar

5

74

moștenirile atribuite cultelor cu același titlu sunt scutite de ta-xele succesorale. Lăcașurile de cult sunt scutite, de asemenea, de impozitele comunale.

Cehia

La 1 ianuarie 2013 a intrat în vigoare Legea nr. 428/2012 pri-vind restituirea proprietăților și plata de compensații financiare către Bisericile și cultele religioase ale căror proprietăți au fost confiscate de regimul comunist (după 1948, Bisericilor le fusese-ră confiscate aproximativ 2.500 de clădiri, 175.000 de hectare de păduri și 25.000 de hectare de pământ arabil, cea mai mare parte a proprietăților confiscate aparținând Bisericii Romano-Catolice.

Conform Legii nr. 428/2012, 17 Biserici și culte religioase în-registrate vor primi de la stat 56% din proprietățile confiscate, îndeosebi terenuri, păduri și lacuri, în valoare totală de aproxi-mativ 3 miliarde de euro. Pentru restul proprietăților confiscate, aflate în proprietatea comunelor, a regiunilor sau a unor persoa-ne private și care nu mai pot fi restituite, statul plătește eșalonat, pe o perioadă de 30 de ani, 59 de miliarde de coroane, sumă indexată în funcție de inflație (în valoare totală estimată de cca 3,8 miliarde de euro), retrăgând în schimb, progresiv, finanțarea directă a activităților cultelor.

Estonia

Singurul sprijin financiar oferit de către stat pentru organizațiile religioase este un grant anual de circa 600.000 de euro pentru Consiliul Estonian al Bisericilor21; instituția utilizea-ză aceste fonduri pentru dialog și proiecte interreligioase, dar și pentru cercetări sociologice privind viața religioasă (realizate la interval de cinci ani). Conform prevederilor legale, Biserici-le și asociațiile religioase sunt scutite de impozitul pe venit. Și alte asociații nonprofit, precum cele umaniste, pot solicita să beneficieze de această scutire. Lăcașurile de cult aparținând 21 Principalul partener de dialog al Guvernului este Consiliul Estonian al Bisericilor, organizație cu personalitate juridică din care fac parte Biserica Evanghelică Luterană Estoniană, Biserica Ortodoxă Estoniană, Biserica Ortodoxă Estoniană – Patriarhia Moscovei, Biserica Romano-Catolică, Uniunea Creștinilor Evanghelici și a Bisericilor Baptiste, Conferința Estoniană a Bisericilor Adventiste de Ziua a Șaptea, Biserica Metodistă Estoniană, Biserica Creștină Penticostală Estoniană, Biserica Armeană și Biserica Carismatico-Episcopaliană Estoniană.

5

75

organizațiilor religioase sunt scutite de impozitul pe proprieta-te, în vreme ce asociațiile seculare nonprofit nu beneficiază de astfel de scutiri.

Franța

În conformitate cu art. 2 al Legii separației din anul 1905, asociațiile de cult nu pot primi nicio subvenție publică, directă sau indirectă. Asociațiile de cult pot însă beneficia de finanțări private (cotizații, colecte, retribuții pentru ceremonii și servicii religioase prestate etc.). Lăcașurile de cult sunt scutite de im-pozit și de taxa funciară asupra clădirilor, dacă acestea aparțin unor asociații de cult. Bisericile monumente istorice beneficia-ză de subvenții din partea statului.

Norvegia

Deși reforma administrativă din anul 2012 a stabilit o de-limitare clară între Biserică și stat, personalul Bisericii Norvegiei este încadrat în categoria angajaților publici.

Guvernul alocă sprijin financiar tuturor cultelor înregis-trate, proporțional cu numărul membrilor oficial înregistrați.

Polonia

Există un fond bisericesc în valoare anuală de circa 160.000.000 de zloți (circa 40.000.000 de euro) disponibil pen-tru toate cultele din Polonia, folosit în special pentru plata contribuțiilor preoților către bugetul de pensii și sănătate.

Bisericile pot solicita atât subvenții publice, cât și fonduri europene pentru modernizarea și renovarea bisericilor și monu-mentelor, instalarea unor sisteme de încălzire etc.

Activitățile fără caracter economic ale bisericilor și asociațiilor religioase (donații, contribuții ale credincioșilor, sume încasate pentru serviciile religioase etc.) nu sunt impo-zitate. Veniturile obținute din activități comerciale nu sunt impozitate, în măsura în care sunt utilizate (în anul în care au fost obținute sau în anul următor) pentru activități de cult, educaționale, științifice, culturale, caritabile, de conservare,

5

76

reparare și reabilitare a bisericilor, monumentelor și obiecte-lor de cult etc. Sunt scutite de impozite și de plata drepturilor vamale articolele importate în scopuri caritabile, educaționale, cultural-științifice etc.

Cetățenii pot direcționa 6% din venitul total către cultele religioase, sumă care reprezintă deduceri fiscale. Bisericile nu plătesc impozite pentru proprietățile utilizate în scopuri religi-oase. Scutirile vizează totodată și reședințele clerului, respectiv școlile, internatele etc. Bisericile plătesc însă taxele de proprie-tate asupra activelor imobiliare utilizate în scopuri comerciale (terenuri agricole, păduri etc.).

Slovacia

Ministerul Culturii subvenționează activitatea cultelor reli-gioase, nu însă și a grupărilor religioase (care au mai puțin de 50.000 de persoane afiliate).

Cultele recunoscute beneficiază de reduceri de taxe si-milare celor aplicate de statul slovac organizațiilor nonprofit. Cultele religioase au dreptul de a beneficia de subvenții pentru activitățile desfășurate în sediile proprii, de granturi oferite de guvern și de o serie de deduceri la plata taxelor.

Spania

Prin declarația anuală pe venit, fiecare contribuabil tre-buie să își manifeste în mod expres disponibilitatea pentru direcționarea procentului de 0,7% din impozitul pe salariu. Tot-odată, ONG-urile ecleziastice beneficiază de finanțare, la fel ca ONG-urile nereligioase, iar contribuabilul poate să opteze pen-tru împărțirea cotei de 0,7% între diverse entități.

Există o diferență de statut juridic între cultele necatolice care au un acord de cooperare cu statul – Federația Entităților Religioase Evanghelice din Spania, Federația Comunităților Isra-elite din Spania și Comisia Islamică din Spania – și celelalte, care, fiind înscrise în Registrul Entităților Religioase, nu beneficiază de niciun acord. Doar primele beneficiază de diverse forme de finanțare directă. Acordurile de cooperare semnate în 1992 cu cele două Federații și Comisia Islamică nu menționează niciun tip

5

77

de ajutor economic direct de la stat. Doar Acordul cu Comisia Is-lamică din Spania prevede plata unor cheltuieli pentru asistența religioasă a musulmanilor internați în anumite centre publice. Această plată se face în urma unei înțelegeri între autoritățile ad-ministrative și religioase corespunzătoare.

Suedia

Legislația în baza căreia guvernul acordă sprijin financiar a fost adoptată în anul 2000, iar instituția care alocă sprijinul financiar este Comisia de susținere guvernamentală pentru comunitățile religioase. Comisia alocă comunităților de cult finanțare din partea statului suedez pentru proiecte punctuale, selectate anual de guvern; acordă sprijin general comunităților de cult, sub formă de consiliere, pregătire și sprijin administrativ; coordonează implicarea comunităților religioase în planificarea pentru situații de urgență și încurajează cooperarea dintre aces-tea și sectorul public.

Totodată, Comisia este un for pentru discutarea aspecte-lor legate de valorile sociale. Sunt organizate discuții și dialoguri privind valori precum respectul și toleranța și aspecte legate de libertatea religioasă și rolul comunităților de cult într-o societate democratică. Având în vedere expertiza Comisiei în legătură cu comunitățile de cult, aceasta este consultată atunci când exis-tă propuneri legislative care afectează viața religioasă.

Comisia alocă fonduri guvernamentale preponderent că-tre proiecte locale, selectate în principal în funcție de numărul membrilor pe care comunitatea religioasă i-a declarat și de nu-mărul celor care participă la activitățile comunității.

Alocările pot lua și forma sprijinului pentru asistență spiri-tuală în spitale (nu însă și în sistemul de penitenciare, poliție, ar-mată sau în sistemul de educație) sau alocări mai reduse pentru colegii teologice și seminarii.

Alocările pe proiecte sunt oferite în sprijinul reconstruirii, cumpărării sau reamenajării lăcașurilor de cult ale comunităților religioase. De asemenea, alocări mai reduse sunt acordate studenților din comunitățile religioase care nu au învățământ teologic propriu în Suedia și merg în străinătate în acest scop.

5

78

Ungaria

Bisericile înregistrate au acces la finanțări din partea sta-tului și beneficiază de scutirea de la controlul operațiunilor fi-nanciare legate de activitățile religioase. Bisericile înregistrate și instituțiile asociate acestora care furnizează servicii publice, cum ar fi asistența medicală, educația sau alte servicii sociale, sunt eli-gibile în mod automat pentru subvenții de la stat pentru toate activitățile lor de serviciu public.

Organizațiile religioase pot să preia sau să înființeze instituții de servicii publice și au dreptul să primească subvenții de la stat pentru a acoperi salariile personalului angajat. Biseri-cile înregistrate și organizațiile religioase primesc subvenții din partea statului pentru salariile angajaților școlilor aparținând Bisericilor/organizațiilor. Doar Bisericile înregistrate primesc au-tomat o subvenție suplimentară pentru cheltuieli operaționale.

Contribuabilii maghiari pot aloca 1% din impozitul pe ve-nit unei Biserici înregistrate. Organizațiile religioase concurea-ză cu organizațiile neguvernamentale pentru alocarea de 1% din impozitul pe venit personal. Dacă Bisericile înregistrate sau organizațiile religioase încetează să mai existe (de exemplu, prin dizolvare) și nu au niciun succesor legal, activele lor devin propri-etate de stat și trebuie să fie utilizate pentru finanțarea serviciilor publice.

Cum sunt legiferate educația religioasă și învățământul teologic?

Austria

Din anul 1949, în școlile publice, religia este obiect de stu-diu obligatoriu pentru toți elevii care aparțin unui cult recunoscut. Cursurile sunt asigurate, organizate și autorizate de fiecare cult în parte și sunt finanțate de stat. Pentru elevii care nu aparțin niciu-nui cult, această disciplină este opțională. Orice elev care aparține unui cult poate solicita în scris renunțarea la aceste cursuri (până la 14 ani cererea este semnată de părinți) în primele 5 zile calenda-ristice ale fiecărui an școlar. Pentru grupele formate din 3 până la 10 elevi, este organizată o oră de curs săptămânal, pentru cele mai mari de 10 elevi — două ore pe săptămână. Religia poate fi aleasă

5

79

și ca probă de bacalaureat, dacă această disciplină a fost studiată fără întrerupere din clasa a IX-a.

Cultele care au organizat cursuri de religie în școli publi-ce în anul școlar 2016-2017 sunt: catolic (607.112 elevi și 7.165 de profesori), islamic (69.573 de elevi și 578 de profesori), evanghelic (40.500 de elevi și 600 de profesori), ortodox (12.000 de elevi și 100 de profesori), neoprotestant (1.667 de elevi și 100 de profe-sori), alevit (1.300 de elevi și 51 de profesori) și budist (235 de elevi și 13 profesori).

În universitățile publice austriece funcționează mai multe facultăți și departamente de teologie care asigură studiul religi-ilor creștină (catolică, evanghelică, ortodoxă, neoprotestantă), islamică și mozaică. Pentru pregătirea profesorilor de religie din școlile primare, există școli superioare de pedagogie religioasă. De asemenea, pe lângă culte funcționează școli și facultăți teologice private.

Belgia

Statul finanțează școlile din rețeaua de învățământ liber confesional (catolic) și organizează, în cadrul sistemului de școli publice, cursuri privind diversele confesiuni religioase recunos-cute oficial.

Bulgaria

Școlile publice oferă un curs opțional de educație religi-oasă. Cursul include aspectele istorice, filozofice și culturale ale religiilor creștină și musulmană.

Canada

În școlile publice comunitare nu se studiază religia. Educația religioasă nu face parte din trunchiul comun al dis-ciplinelor. În Canada, engleza și franceza fiind limbi oficiale, școlile din rețeaua publică, finanțate de guvernele provinciale, sunt conduse de Inspectoratul Școlar de Franceză, Inspecto-ratul Școlar de Engleză și Inspectoratul Școlar Catolic. Acesta din urmă gestionează școlile catolice, în sensul că o cotă din finanțarea pentru cursurile de religie provine de la diocezele

5

80

sau arhidiocezele cărora le sunt arondate. În aceste școli, la care au acces gratuit elevii canadieni, se studiază religia.

Există numeroase școli private, finanțate din taxele de stu-dii plătite de către părinți, dintre care o parte o reprezintă școlile catolice, unde religia este obiect de studiu.

Cehia

Statul finanțează integral salariile personalului angajat în școlile care aparțin Bisericilor și finanțează parțial școlile private (inclusiv confesionale). Statul nu acoperă investițiile realizate de școlile bisericești/private confesionale. De asemenea, autoritățile locale pot sprijini confesiunile recunoscute oficial. În școlile pu-blice, cultele oferă cursuri facultative de educație religioasă. Elevii, în acord cu părinții, pot opta pentru educația religioasă în oricare confesiune, indiferent de afilierea religioasă declarată. Cursul respectiv se organizează acolo unde există minim 7 elevi înscriși. Nu există materie alternativă.

În școlile care aparțin Bisericilor, elevii pot opta între educația confesională propriu-zisă și un curs de etică necon-fesională. Școlile private pot alege să propună sau nu cursuri de religie în orice confesiune religioasă. Profesorii de religie au nevoie de autorizație atât din partea statului, cât și a confe-siunilor respective. Cinci facultăți de teologie sunt integrate în universitățile publice. Bisericile dispun de instituții de educație de nivel superior, dar diplomele acestora nu sunt considerate echivalente cu diplomele universitare.

Croația

În școlile primare și liceele de stat, orele de religie sunt opționale și se desfășoară, în marea majoritate, în colaborare cu Biserica Catolică.

Estonia

Educația religioasă este bazată pe respectarea libertății religioase și de conștiință. Profesorii de religie sunt plătiți din bugetul statului sau din cel local. Organizațiile religioase au dreptul de a înființa instituții educaționale particulare.

5

81

Grecia

În majoritatea școlilor publice din Grecia ora de religie se desfășoară după model confesional, fiind materie obliga-torie pentru toți elevii de religie ortodoxă (cei de altă religie pot fi exceptați, la cerere).

Conținutul curricular este stabilit de către stat, nu de Biserică, iar profesorii trebuie să fie absolvenți ai uneia din-tre cele patru facultăți teologice din Grecia (două în Atena și două în Salonic). Statul grec finanțează două licee musulma-ne, precum și salariile unui număr de 240 de profesori mu-sulmani care au dreptul să predea studii coranice în școlile publice din Tracia. De asemenea, statul plătește salariile a 14 profesori catolici care predau religia catolică, în principal în insulele Syros și Tinos.

Italia

În școlile publice se predă religia catolică. Profesorii tre-buie recunoscuți de autoritățile ecleziastice catolice și numiți prin concurs de către autoritățile școlare. Elevii pentru care părinții solicită în scris neparticiparea la ora de religie nu sunt obligați să frecventeze alte activități didactice.

Pentru celelalte confesiuni religioase din Italia, educația religioasă specifică se desfășoară cu precădere în lăcașurile de cult ale acestora sau în spații special amenajate.

Letonia

Educația religioasă se poate organiza în școli dacă exis-tă cel puțin 10 elevi care doresc să studieze religia creștină (într-una dintre confesiunile: evanghelică luterană, romano-catolică, ortodoxă sau baptistă), pe baza unor programe de studiu aprobate de Ministerul Educației și Științei. Educația religioasă este finanțată de stat.

Luxemburg

Începând cu anul 2018, ora de religie din școlile publice este înlocuită cu cea de „educație pentru valori”.

5

82

Malta

Dat fiind faptul că peste 98% din populaţie este afiliată Bisericii Catolice, educația religioasă este structurată pe model confesional, prin programe de studii elaborate de Ministerul Educaţiei și episcopatele catolice și este finanţată de către au-torităţile publice.

Norvegia

Curricula școlară norvegiană pentru clasele I-X prevede predarea unui curs de cunoștințe creștine și informații religioa-se și etice. Cursul este obligatoriu și nu există excepții pentru copiii din alte grupări religioase sau nonreligioase. În cadrul acestui curs se studiază religiile lumii și aspecte ale doctrinei și practicilor diferitelor culte, având ca principal obiectiv promo-varea toleranței și respectului față de toate credințele și confe-siunile religioase.

Polonia

Ministerul Educației acoperă costurile orelor de educație religioasă în școli, numărul profesorilor de religie fiind de apro-ximativ 24.000. Instituţiile religioase de învățământ superior sunt subvenționate de la bugetul de stat.

Statutul cursurilor de educație religioasă în școlile publi-ce este reglementat prin Constituție, prin Concordatul încheiat între Sfântul Scaun și Polonia (1993), prin Legea privind siste-mul de educaţie (1991), Regulamentul Ministerului Educației Naționale privind condițiile și modul de desfășurare a cursu-rilor de educație religioasă în unitățile școlare publice (1992), precum și printr-un acord încheiat între Ministerul Educației Naționale și Conferința Episcopilor Polonezi privind calificările profesorilor de educație religioasă (2000).

Orele de educație religioasă (2 ore pe săptămână) sunt opționale, dar devin obligatorii atunci când participarea la ele este solicitată de către părinții elevilor sau de către elevii înșiși. Notele se înregistrează pe foile matricole și fac parte din media finală.Profesorii de educație religioasă trebuie să aibă o diplomă în teologie și să fie educatori instruiți; trebuie să fie

5

83

delegați de către episcop și recunoscuți de autoritățile școlare, calificările lor fiind determinate printr-un acord între Ministerul Educației Naționale și Conferința Episcopilor polonezi. Progra-mele analitice și manualele sunt supuse aprobării Bisericii: la nivel național de către președintele Comisiei pentru Educația Catolică a Conferinței Episcopilor polonezi, iar la nivelurile in-ferioare de către episcop.

Școlile private catolice pot beneficia de acoperirea parțială a salariilor pentru personalul didactic angajat prin bu-getele autorităților locale. Numai în cazuri excepționale salarii-le profesorilor din școlile religioase pot fi acoperite integral de către autorităților locale. În universitățile publice funcționează facultăți de teologie cu caracter confesional. Pe lângă acestea, funcționează și o serie de facultăți de teologie și universități confesionale private.

Slovacia

În perioada anilor 1990-2000, statul slovac a negociat și semnat două acorduri cu Biserica Catolică privind modul de funcţionare a școlilor catolice, introducerea religiei catolice ca disciplină de învățământ și angajarea preoților catolici drept capelani militari.

Acorduri similare au fost semnate cu 11 dintre celelalte 17 culte recunoscute. Toate școlile elementare de stat includ prin-tre materiile obligatorii de studiu cursuri de religie sau etică, în funcție de preferința părinților.

Spania

La începutul anului școlar, părinții sau tutorii elevilor pot manifesta dorința de a studia sau nu religia în școlile publice.

Ungaria

Bisericile înregistrate și organizațiile religioase au drep-tul de a-și deschide propriile școli. Legea permite Bisericilor și organizațiilor religioase să își asume funcționarea școlilor pu-blice în baza unui acord încheiat între acestea și Ministerul pen-tru Resurse Umane.

5

84

Care este statutul personalului clerical?

Belgia

Ministerul Justiției remunerează aproximativ 3.300 de cle-rici (din care aproximativ 2.900 de clerici catolici), aproximativ 330 de delegați ai Consiliului central laic, precum și un număr de capelani. Autoritățile locale oferă locuință sau un subsidiu pentru închirierea unui spațiu locativ pentru deservenţii de cult salarizaţi de la bugetul federal.22

Cehia

Legea nr. 428/2012 a schimbat sistemul de finanțare a Bise-ricilor și cultelor religioase, care presupunea, între altele, plata integrală a salariilor clerului de către stat. Actul normativ pre-vede că, pentru o perioadă tranzitorie de 17 ani, statul va conti-nua să plătească celor 17 Biserici și culte religioase beneficiare ale legii o contribuție financiară destinată sprijinirii activității acestora. Până în 2015 (inclusiv), statul a continuat să asigure integral plata salariilor personalului clerical și să acopere chel-tuielile administrative de funcționare a Bisericilor și cultelor re-ligioase. Contribuția totală a statului este fixată la cuantumul din anul 2012, respectiv 56.376.745 de euro. Începând din 2016, această sumă scade cu 5% anual. La sfârșitul celor 17 ani, Bise-ricile urmează să își autofinanțeze integral activitatea. Salarii-le capelanilor angajați în armată și spitale sunt plătite integral de stat, iar cele ale capelanilor din penitenciare sunt finanțate parțial de stat.

Franța

Legea din 1905 a eliminat salarizarea preoților de către stat. Clericii a căror funcție este exclusiv pastorală nu sunt recunoscuți ca salariați ai unei autorități publice. Raporturi-le dintre preot și autoritatea religioasă nu întră sub incidența dreptului muncii.

22 Personalul clerical aparținând Cultului Musulman și Bisericii Ortodoxe beneficiază de aceleași drepturi, însă finanțarea nu mai este comunală, ci provincială.

85

Grecia

Statul grec plătește integral salariile preoților și episco-pilor Bisericii Ortodoxe din Grecia și Creta, precum și salariile celor trei muftii.

Polonia

Bugetul de stat acoperă costurile diecezelor militare ale diferitelor confesiuni și religii în forțele armate. 16 capelani funcționează în cadrul poliției. Remunerarea capelanilor din în-chisori și spitale (de obicei, personalul este angajat cu jumătate de normă) este asigurată de la bugetul de stat.

Slovacia

Cultele religioase înregistrate pot beneficia de subvenții de la stat pentru plata salariilor propriilor angajați. Statul și-a asumat obligația de a plăti salariile tuturor capelanilor aparținând cultelor religioase recunoscute oficial, indiferent unde își desfășoară activitatea. Bisericile înregistrate primesc automat autorizația de a presta servicii pastorale în spitale, în timp ce organizațiile religioase trebuie să solicite permisiunea.

Spania

Decretul Regal 2398/1977 privind asigurările sociale ale clerului prevede că personalul clerical catolic este beneficiar al Regimului General de Asigurări. Circulara din 11 ianuarie 1978, privitoare la aplicarea Decretului menționat, precizează faptul că se încadrează în această categorie clericii care desfășoară activitate pastorală sub jurisdicția Episcopiei Catolice, primind susținerea necesară pentru acest serviciu.

Ungaria

În penitenciare se permite, în general, deținuților să își practice religia și să aibă acces la alimente speciale (de exem-plu, kosher). Toate Bisericile înregistrate și organizațiile religioa-se trebuie să solicite permisiunea de a oferi servicii pastorale în închisori.

86

Care este statutul lăcașurilor de cult în țările democratice?

Una dintre consecințele directe ale principiului internațional și european al libertății religioase (art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 9 Convenția Eu-ropeană a Drepturilor Omului, art. 10 din Carta drepturilor fun-damentale a UE) este libertatea de exercitare a cultului, înscrisă în aproape toate constituțiile statelor europene.

Pe de altă parte, diferitele modele de relaționare dintre stat și organizațiile religioase determină reglementări și prac-tici diferite în ceea ce privește funcționarea lăcașurilor de cult.

În general, sprijinul material oferit de stat este justificat prin:

a) obligația statului, cel mai adesea asumată la nivel constituțional, de a garanta libertatea religioasă a cetățenilor, subliniindu-se în mod deosebit aspectul pozitiv (crearea condițiilor) și dimensiunea comunitară (manifestarea publică) a acestui drept;

b) secularizarea de către stat, în trecut, a unei mai mici sau mai mari părți a proprietăților bisericești. Subsidiile acorda-te în prezent de către stat sunt considerate compensații pentru exproprieri din trecut;

c) responsabilitatea asumată de stat în momentul naționalizării unui imobil bisericesc, de a-l întreține, indiferent de utilizarea actuală (bisericească ori laică) a respectivei clădiri;

d) recunoașterea rolului cultural și social al cultelor;e) responsabilitatea generală a statului de protejare, con-

servare și promovare a patrimoniului național.

Sprijinul și protecția de care se bucură lăcașurile de cult se manifestă atât prin finanțarea directă, cât și prin finanțarea indirectă din partea autorităților publice. Finanțarea directă se referă la susținerea construirii, restaurării, întreținerii și admi-nistrării lăcașurilor de cult, precum și la plata salariilor perso-nalului de cult. Finanțarea indirectă include acordarea de către stat a unor facilități și scutiri de impozite și taxe (de exemplu: impozitul pe profit sau cel pe proprietate, posibilitatea dedu-cerii donațiilor către culte din impozitul pe venit al donatorilor etc.). O formă de sprijin din partea statului poate fi și oferirea în

6

87

folosință (prin concesionare/închiriere) sau în proprietate a te-renului necesar construirii unui lăcaș de cult (vezi cazul Franței).

Se poate observa, de asemenea, că statul, neutru din punct de vedere religios, garantează dreptul cultelor de a edi-fica lăcașuri de cult, de a le consacra și „desacraliza”, de a le gestiona după normele lor interne.

Totuși, datorită caracterului public al lăcașurilor de cult, edificarea și funcționarea acestora intră de obicei sub incidența legii construcțiilor și a reglementărilor urbanistice în vigoa-re, ținându-se însă cont totodată de trăsăturile distinctive ale acestora.

Datorită importanței culturale și clasării numeroaselor lăcașuri de cult din Europa ca monumente istorice, modificările aduse edificiilor de cult monumente istorice pot fi efectuate doar cu acordul ambelor părți (cultul vizat și respectiv statul).

Care este statutul lăcașurilor de cult în diferite state ale Uniunii Europene?23

Austria

Conform legislației referitoare la urbanism și construcții, cultele recunoscute se bucură de dreptul de a edifica lăcașuri de cult. Dreptul de urbanism regional este de competența lan-durilor, iar cel local — de cea a comunelor. Există o preocupare pentru amplasarea lăcașului de cult în centrul perimetrului zonei cu credincioși, pe modelul edificiilor administrației locale. Un caz special care vizează direct edificarea unui lăcaș de cult musul-man îl reprezintă aprobarea în februarie 2008 de către Guver-nul landului Carintia a unui amendament la Legea construcțiilor, potrivit căruia edificarea oricărui imobil care diferă fie prin arhi-tectură, fie prin dimensiuni trebuie să primească aprobarea unei comisii speciale pentru păstrarea aspectului comunitar, comisie constituită de către Guvernul landului.

23 A se vedea mai ales Françoise CURTIT, „Sélection de dispositions nationales concernant les édifices du culte”, în vol. M. FLORES-LONJOU și F. MESSNER (eds.), Les lieux de culte en France et en Europe. Statuts, Pratiques, Fonctions, Peeters, Leuven, 2007, pp. 269-286.

6

88

Belgia

Legea comunală din 1836 (art. 255, alin. 9) prevede ca lăcașurile de cult recunoscute, aflate pe teritoriul comunei, să fie întreținute de către comune, care trebuie să acopere și chel-tuielile legate de exercitarea cultului (încălzirea, iluminarea, curățenia, întreținerea, mobilier liturgic etc.). Legea provincială din 1836 prevede dispoziții asemănătoare pentru catedrale, se-minarele diocezane și reședințele episcopale, cheltuielile fiind asigurate de provincii. Situația specifică Belgiei este rezultatul faptului că lăcașurile de cult restituite după Concordatul din anul 1801 aparțin comunelor (bisericile) sau provinciilor (cate-dralele). Bisericile construite după 1801 aparțin fie comunelor, fie așa-numitelor fabriques d’église24, cu un statut semipublic. Legea prevede că autoritatea locală va acoperi deficitul bugetar anual înregistrat de aceste unități.

Cultele recunoscute pot cere statului subvenții pentru construirea sau renovarea imobilelor deținute, mai ales pen-tru conservarea și restaurarea clădirilor cu valoare istorică, responsabilitățile în acest sens fiind împărțite între guvernele re-gionale, comunitățile lingvistice (responsabile în Belgia de pro-iectele culturale) și, în mai mică măsură, consiliile locale. Nu mai puțin important, obiectivele religioase de importanță majoră beneficiază de sprijin material și din partea autorităților respon-sabile de promovarea turismului în Belgia. Cultele recunoscute se bucură și de o serie de avantaje fiscale, între care scutirea de la plata impozitului pentru clădirile (sau părțile de clădire) folosite pentru oficierea cultului divin.

Franța

Statutul lăcașurilor de cult este definit în Legea Separației din anul 1905 (aplicabilă peste tot în Franța, mai puțin în Alsa-cia și Mosella). Pentru lăcașurile de cult construite după 1905 este aplicabil dreptul comun în materie de construcție, urba-nism, ordine publică etc. Majoritatea covârșitoare a lăcașurilor de cult sunt romano-catolice și se află în proprietatea statului

24 O parohie romano-catolică este condusă de un paroh în cele spirituale și de o fabrique d’église în cele materiale (organism însărcinat să administreze bunurile parohiei). Formațiuni mixte (clerici-laici), acestea au în componență un președinte, un secretar, un trezorier și mai mulți membri ai parohiei în funcție de importanța comunităților.

6

89

ca urmare a mai multor valuri de naționalizare ce au avut loc în-cepând cu sfârșitul secolului al XVIII-lea. Acestea sunt în număr de circa 32.000 și sunt puse la dispoziția cultului în mod gratuit. Întreținerea și repararea acestor lăcașuri de cult sunt asigurate de către stat, departamente și comune (art. 13).

Finanțarea se poate face fie de la nivel central, prin Minis-terul Culturii, fie de la nivel local. În urma unei legi din 25 decem-brie 1942, orice asociație cultuală poate primi subvenții publice pentru repararea lăcașurilor de cult, chiar în cazul în care acestea nu sunt obiective istorice (art. 2). Chiar dacă, după aparţia legii din 1905, statul nu mai finanțează direct con-struirea de noi lăcașuri de cult, poate oferi terenuri pentru construcție în cadrul foarte avantajos al unui contract de închiriere pe o sumă derizorie (de exemplu, 1 euro). Legea permite dezafectarea lăcașurilor de cult în anumite condiții (art. 13), însă procedura este foarte greoaie, chiar și în cazul neutilizării îndelungate a imobilului.

Germania

Majoritatea lăcașurilor de cult aparțin comunităților re-ligioase, dar sunt și cazuri în care aparțin statului. Întreținerea acestora este finanțată în general prin impozite bisericești, subvenții din partea statului, landurilor și municipalităților (diferite de cele pentru întreținerea monumentelor istorice) și prin donații ale membrilor Bisericilor respective. Există cazuri în care landurile și comunele participă direct la întreținerea unor biserici, ca urmare a secularizării bunurilor bisericești (începutul secolului al XIX-lea).

Grecia

Ministerul Educației Naționale și Afacerilor Religioase emite „religiilor cunoscute” permise pentru deținerea de lăcașuri de cult. Pentru fiecare lăcaș de închinare este nece-sar un permis separat, dar un grup religios cu cel puțin un permis valabil este considerat o religie cunoscută și este pro-tejat în temeiul legilor privind libertatea religioasă. Unele grupări religioase, cum ar fi scientologii, adepții Hare Krishna și grupările religioase grecești politeiste au solicitat astfel de permise, dar cererile lor au fost respinse.

6

90

Două cazuri judecate de Curtea Europeană a Drepturi-lor Omului sunt relevante aici. În cazul Manoussakis contra Greciei din 1996, petentul a contestat Legea greacă 1363/1938, ce prevedea faptul că ridicarea lăcașurilor de cult, de orice confesiune ar fi ele, este supusă autorizării ministerului și autorității ecleziastice locale recunoscute. CEDO a sancționat puterea discreționară a ministerului în materie de exercitare a libertății religioase.

În cauza Vergos contra Greciei, CEDO s-a pronunțat în 2004 privitor la cazul unui membru al „Adevăratei Bise-rici Ortodoxe” (pe stil vechi) care a cerut, în 1991, autorizație de construire pentru o casă de rugăciune pe un teren pe care îl deținea într-un sat de lângă Florina, în nordul Greci-ei. Autoritățile locale au refuzat acordarea autorizației, mo-tivând că, potrivit planului urbanistic (în vigoare din anul 1923), zona respectivă este una rezidențială.

Decizia a fost atacată în instanță, iar procesul a fost fi-nalizat în anul 2000, când Consiliul de Stat a respins și ultimul apel. CEDO și-a motivat decizia de a susține sentința emisă de justiția elenă prin aceea că, deși a avut loc o limitare a dreptului de manifestare a credinței religioase a reclamantu-lui, această limitare s-a făcut în interes public (de a menține o planificare urbanistică rezonabilă). Curtea a notat, de ase-menea, că reclamantul era singurul membru al comunității sale religioase cu reședință pe raza respectivei localități, în vreme ce un lăcaș de cult corespunzător necesităților se afla în imediata vecinătate.

Italia

Autoritățile locale pot sprijini financiar construcţia de lăca-șuri de cult. La nivel naţional există un Fond al Lăcașurilor de cult, administrat de către un birou din cadrul Ministerului de Interne, care are în grijă întreținerea a peste 700 de clădiri de patrimo-niu, confiscate Bisericii Romano-Catolice de către statul italian în cursul secolului al XIX-lea. Toate aceste edificii se află astăzi în folosinţa Bisericii. Lăcașurile de cult sunt scutite de impozitare. În cazul Bisericii Romano-Catolice și al celorlalte culte recunoscute care au încheiat acorduri cu statul italian, edificarea unui lăcaș de cult nu necesită proceduri speciale.

6

91

Celelalte organizații religioase trebuie să prezinte minis-trului de Interne o cerere în care să demonstreze că respecti-va construcție este necesară, datorită prezenței în zonă a unui număr important de credincioși, dar și că aceștia dispun de mijloacele necesare acoperirii cheltuielilor pentru întreținerea acesteia. În general, înainte de construirea unui lăcaș de cult într-o anumită regiune este consultată în prealabil autoritatea bisericească romano-catolică locală.

Cât privește statutul lăcașurilor de cult, Codul civil itali-an prevede că edificiile destinate exercitării publice a cultului catolic, chiar dacă aparțin unor persoane fizice particulare, nu pot fi sustrase destinației lor nici în cazul înstrăinării, atât timp cât destinația însăși nu a încetat. Alte dispoziții referitoare la necesitatea edificării de noi lăcașuri de cult, dar și la ocupa-rea, rechiziționarea, exproprierea sau demolarea lăcașurilor de cult, la posibilitatea autorităților publice de a intra în interiorul lăcașului, sunt prevăzute în acordurile încheiate de statul italian cu Sfântul Scaun și cu celelalte culte religioase recunoscute.

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

Deși există diferențe semnificative în reglementarea relației stat-Biserică în cele patru țări din Regat – Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord –, putem nota și o serie de principii generale. Lăcașurile de cult sunt, în marea lor majoritate, propri-etatea cultului, care este responsabil de întreținerea lor.

Normele după care sunt administrate lăcașurile de cult ale Bisericii Angliei sunt parte integrantă a sistemului de drept public, pe când normele care reglementează administrarea lăcașurilor de cult aparținând celorlalte culte țin de dreptul pri-vat. Cu titlu de excepție, statul acordă ajutoare directe cultelor religioase în vederea amenajării de lăcașuri de cult. Cultele be-neficiază de un regim fiscal foarte avantajos, asemănător celui aplicabil organizațiilor societății civile de utilitate publică.

Pentru Biserica Angliei, care are statutul de established Church, recunoașterea juridică se face prin intermediul struc-turii bisericești centrale; pentru celelalte culte, fiecare comuni-tate solicită recunoașterea clădirii folosite drept lăcaș de cult,

6

92

în conformitate cu legea pentru înregistrarea lăcașurilor de cult din 1855 (The Places of Worship Registration Act). Ulterior acestei recunoașteri, comunitatea poate depune o nouă solicitare pen-tru ca în respectivul lăcaș de cult să poată fi oficiate căsătorii, care au și valoare civilă, nu doar religioasă. Aceste recunoașteri atrag după sine o serie de beneficii fiscale, mai ales scutirea de la plata impozitului pe proprietate sau a impozitului comercial. Există un fond pentru întreținerea bisericilor, înființat în 1969, alimentat de la bugetul de stat și folosit pentru întreținerea și renovarea ace-lor biserici care nu mai sunt astăzi folosite pentru oficierea cultu-lui. Lăcașurile aflate în uz pot beneficia și ele de unele subvenții pentru întreținere și restaurare, dar acestea nu pot depăși 10% din valoarea totală a lucrărilor. Un alt fond ce poate fi accesat de către culte în vederea întreținerii lăcașurilor de cult este pus la dispoziție de Loteria Națională. Până în aprilie 2017, a existat o linie de finanțare destinată în exclusivitate acestor clădiri (Grants for Places of Worship Scheme), iar ulterior acestei date, ele au fost încadrate în categoria mai largă a obiectivelor cu valoare istorică (Heritage Fund).

În Regatul Unit, autorizația de construcție pentru un nou lăcaș de cult este eliberată de consiliul local, dar acesta ia în consi-derare nu doar criterii tehnice, ci și pe cele ce țin de oportunitatea proiectului. La sfârșitul lunii octombrie 2015, a fost foarte mediati-zată decizia Guvernului britanic de a susține o decizie a consiliului local din Newman (estul Londrei) de a nu elibera autorizația de construire pentru ceea ce ar fi urmat să fie cea mai mare moschee din țară (cu o capacitate de aproape 10.000 de persoane).

Decizia consiliului local a fost luată în decembrie 2012, mo-tivându-se că proiectul cu pricina nu reprezenta varianta optimă de dezvoltare urbană pe acel teren (aparținând unei foste fabrici, dar deținut din 1996 de comunitatea musulmană), preferându-se un proiect mixt rezidențial-comercial, care ar crea un număr mai mare de locuri de muncă și locuințe. Alte argumente au fost lipsa de atenție acordată posibilităților de transport, precum și riscul de enclavizare și ghetoizare a comunității musulmane. Promotorii campaniei împotriva realizării acestui proiect au subliniat în mod repetat că nu au nimic împotriva ridicării unei moschei ca atare, ci sunt doar preocupați de dimensiunile mari ale acestui ansamblu. Dimensiunea proiectului constituie și motivul pentru care cazul a ajuns în atenția Guvernului Marii Britanii.

6

93

Spania

Legislația prevede dreptul Bisericilor, confesiunilor și comunităților religioase de a stabili centre de cult sau de reuni-uni religioase. Având în vedere, pe de o parte, libertatea religi-oasă, iar pe de altă parte necesitatea integrării centrelor de cult în spațiul public, administraţia locală stabilește reguli specifice. Lăcașurile de cult sunt definite ca imobile care au ca destinație permanentă exercitarea colectivă a cultului religios sau reuniuni religioase, în termenii și condițiile prevăzute de lege. Condiții pentru deschiderea lăcașurilor de cult:

� de cult trebuie să respecte legislația comunității auto-nome și normativele primăriilor privitoare la protecția mediul înconjurător, codul tehnic al construcțiilor (accesul persoanelor, protecția contra incendiilor și exigențele igienico-sanitare, pre-cum și alte norme specifice);

� în privința spațiului, normativa prevede 1 mp util nece-sar unei persoane.

Administrația locală stabilește, pe baza planurilor urbanis-tice, locațiile și incompatibilitățile acestora în spațiul municipal, fără nicio discriminare. Pentru a construi un nou lăcaș de cult, confesiunile sau comunitățile religioase trebuie să acrediteze personalitatea juridică a acestuia, pe baza unui certificat elibe-rat de Registrul Entităților Religioase, în care este specificat locul unde acesta urmează să fie construit. Obținerea acestui certificat nu exclude obținerea licenței urbanistice.

Conform Constituției Spaniole, dreptul confesiunilor sau comunităților religioase de a înființa lăcașuri de cult este garan-tat, dar cultele sunt obligate să respecte legislația comunităților autonome și normativele primăriilor privitoare la codul tehnic al edificiilor (accesibilitate, protecția contra incendiilor, măsuri igi-enico-sanitare).

În cazul în care toate acestea sunt îndeplinite, nu este ne-voie de alte autorizații, ci doar de o înștiințare pe care cultul o face primăriilor, indicând înscrierea sa în Registrul Entităților Re-ligioase și locul de exercitare a cultului. Lăcașurile de cult sunt recunoscute ca având o utilitate socială, protejată prin lege. În consecință, acestea beneficiază de scutiri de taxe și de subvenții publice pentru construcție și întreținere.

6

94

Lăcașurile de cult în Europa: o perspectivă de ansamblu

În Europa, dezbaterile recente asupra construirii și finanțării lăcașurilor de cult au apărut în contextul creșterii pluralismu-lui religios, mai ales legat de comunitățile musulmane.

În cadrul discuțiilor generate în jurul unui proiect de construire a unei moschei, de exemplu, poate fi identificată chiar un model în care se înscriu majoritatea cazurilor, cu par-curgerea următoarelor etape:

1. Odată cu creșterea numerică, prinzând rădăcini în societatea gazdă, comunitatea musulmană, de obicei delimi-tată și etnic, achiziționează (sau primește în uz) o parcelă de pământ și depune cererea de autorizație pentru construirea unei moschei sau, în orașele mai mari, a unui centru islamic.

2. Opoziția față de proiect apare inițial la nivel local, în rândul localnicilor din zona învecinată. Adesea, nemulțumirile se exprimă printr-o petiție publică. Opoziția locală este spe-culată și amplificată de unul sau mai multe partide politice, mai ales dintre cele deja cunoscute ca promovând o linie fer-mă antiimigrație.

3. Argumentele cel mai des invocate sunt:

a) argumentul arhitectonic/estetic: o moschee nu poate fi integrată în economia arhitectonică a cartierului, apariția ei con-stituind deci o violentare a înfățișării zonei vizate. La acest punct, sunt contestate mai degrabă forma (mai ales prezența minarete-lor și a cupolei cu semiluna) și dimensiunea construcției, decât construcția în sine. De multe ori, acest argument are în fundal un altul, secularist, care se traduce în adversitatea față de vizibilitatea oricărui semn al prezenței religiei în viața publică;

b) argumentul cultural: prezența unei moschei e considera-tă inoportună, având în vedere experiența istorică mai mult sau mai puțin îndepărtată a țării/regiunii respective;

c) argumentul demografic: apariția unei moschei ar crește sensibil numărul musulmanilor care locuiesc în și/sau frecventea-ză zona respectivă;

d) argumentul imobiliar: infrastructura locală (parcări, par-

6

95

curi, alte locuri publice) va avea de suferit și/sau va fi depășită. În consecință, valoarea locuințelor ar urma să scadă simțitor, exis-tând riscul transformării cartierului într-un ghetou;

e) argumentul diplomatic apare atunci când fondurile ne-cesare provin de la guverne, asociații ori persoane particulare din alte state;

f) argumentul reciprocității: imposibilitatea (sau cel puțin dificultățile semnificative) construirii de lăcașuri de cult nemu-sulmane în majoritatea statelor majoritar musulmane ar trebui să ducă la o atitudine similară față de musulmani în statele europene;

g) argumentul securității: întărirea prezenței musulmane în zonă ar reprezenta un posibil factor de creștere a nivelului de infracționalitate, precum și al riscului de radicalizare. Acest argu-ment e mai proeminent în cazul ansamblurilor care includ, pe lân-gă moscheea propriu-zisă, și un centru educaţional musulman.

4. Dezbaterea publică are loc în paralel cu procesul

administrativ. Este posibil ca acest proces să includă o modificare, uneori destul de semnificativă, a proiectului depus inițial (eliminarea sau diminuarea minaretelor, reducerea vizibilității elementelor arhitectonice specific musulmane, reducerea dimensiunilor întregului ansamblu). Dacă acesta din urmă se finalizează printr-un refuz al autorităților de a acorda autorizația de construire, se poate ajunge la un proces în instanță (decizia autorităților fiind atacată în instanță). Mai rar, cazul poate ajunge chiar în atenția Guvernului (cazul recent al Regatului Unit) sau poate duce la organizarea unui referendum (cazul unic al Elveției, în 2009).

5. Chiar și atunci când există deschidere din partea autorităților statului pentru edificarea unei moschei, pot in-terveni disensiuni între diferitele comunități musulmane (fie de natură etnică, fie religioasă), care blochează timp îndelun-gat realizarea efectivă a lăcașului de cult.

6

97

Teme aflate în dezbatere publică

5.1. De ce și cum sprijină financiar statul român cultele religioase?

Toate regimurile politice românești, de la întemeierea statului ro-mân modern și până în prezent, au prevăzut forme de susținere financiară a activității cultelor religioase. Acest lucru s-a impus ca necesar mai ales după secularizarea averilor bisericești, când Biserica Ortodoxă a rămas fără mijloacele financiare pentru a-și susține activitățile, iar statul român și-a asumat compensa-rea parțială a pierderilor suferite de aceasta prin preluarea unei părți a cheltuielilor de susținere a activităților cultelor. Principiul contribuției statului la susținerea activității cultelor s-a păstrat și s-a extins pe parcursul următorului secol și jumătate.

Situația actuală a susținerii financiare parțiale a activității cultelor de către stat se înscrie, pe de o parte, în tradiția juridică românească, iar, pe de altă parte, ține seama de necesitățile actu-ale și de modelele europene existente.

Astfel, prin prevederile Constituției din 1991, modificată și revizuită în anul 2003, precum și prin Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, statul român ga-rantează respectarea autonomiei cultelor și își asumă necesitatea cooperării cu diferitele culte religioase25, recunoscându-le aces-tora rolul spiritual, educațional, social caritabil, cultural și de par-teneriat social, precum și statutul de factori ai păcii sociale.

25 „Cultele sunt libere și se organizează potrivit statutelor proprii, în condițiile legii (...) ele sunt autonome față de stat și se bucură de sprijinul acestuia”, Constituția României, art. 29, alin. 3 și 5.

5CAPITOLUL

98

6

Cultele sunt egale în fața legii și a autorităților publice, iar statul nu promovează și nu favorizează acordarea de privilegii sau crearea de discriminări față de vreun cult, ceea ce face ca statul român să fie neutru din punct de vedere religios.26

Respectând principiul neutralității religioase și pe cel al egalității cultelor în fața legii, statul român înțelege să spriji-ne cultele proporțional cu numărul de credincioși al fiecăruia. Ținând seama de particularitățile cultelor și de nevoile lor dife-rite, Legea nr. 489/2006 prevede ca finanțarea să se acorde nu doar în funcție de numărul de membri, conform recensămân-tului populației în vigoare, ci și în funcție de nevoile reale ale cultelor, estimate anual în acord cu acestea.

Tabelul 9. Credite bugetare definitive (în prețuri curente) alocate Secretariatului de Stat pentru Culte, 2010-2017

Anul Sume totale alocate lei Procent din bugetul de stat Procent din PIB

2010 325.925.000 0,31% 0,061%

2011 326.440.000 0,30% 0,058%

2012 318.324.000 0,30% 0,053%

2013 350.556.000 0,31% 0,054%

2014 434.845.000 0,37% 0,065%

2015 472.909.000 0,37% 0,066%

2016 487.137.000 0,37% 0,063%

2017 575.180.900 0,39% 0,069%

Din bugetul total al Secretariatului de Stat pentru Culte pe anul 2017, 0,55% s-a alocat pentru susținerea financiară a instituției, 85,99% pentru contribuțiile la salarizarea personalului clerical și neclerical din țară și din străinătate, 12,53%, pentru repararea și construirea de lăcașuri de cult și 0,93%, pentru alte activități.

Potrivit principiilor juridice și prevederilor legale amintite și în funcție de disponibilitățile existente, statul român oferă 26 „În România nu există religie de stat; statul este neutru față de orice credință religioasă sau ideologie atee”, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 489/2006.

99

contribuții lunare în valoare de 550.224.000 de lei pentru salarizarea a 16.672 de angajați ai cultelor religioase (preoți, pastori, imami, rabini, diaconi etc. și personal de conducere).27

Graficul 1. Bugetul total al Secretariatului de Stat pentru Culte pe anul 2017

Dat fiind faptul că sprijinul salarial se acordă potrivit prin-cipiului proporționalității, fiecare cult religios primește o sumă direct proporțională cu numărul de credincioși consemnat de ultimul recensământ.

Astfel, de exemplu, în anul 2017, personalul de cult al Bise-ricii Ortodoxe Române a primit 392.545.015 de lei, adică 82,53% din total, iar personalul de cult al Bisericii Greco-Catolice a pri-mit 16.422.828 de lei, adică 3,45% din suma totală.

27 Deși toate cele 18 culte religioase recunoscute pot solicita sprijin pentru salarizarea personalului clerical, Cultul Creștin Baptist, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea și Organizația „Martorii lui Iehova” nu solicită asistența financiară.

85,99%

12,53%

0,93% 0,55%

contribuțiile la salarizarea personalului clerical și neclerical din țară și din străinătate repararea și construirea de lăcașuri de cult

alte activități

susținerea financiară a instituției

100

Tabelul 10. Distribuția fondurilor pentru salarii, pe culte, în anul 2017 28

Cult lei %

Biserica Evanghelică 234.926 0,05

Armean 377.227 0,08

Mozaic 439.202 0,09

Episcopia Ortodoxă Sârbă 1.249.259 0,26

Evanghelic Lutheran 1.416.517 0,30

Evanghelic C.A. 1.362.835 0,30

Musulman 1.679.638 0,35

Creștin după Evanghelie 1.813.575 0,38

Rit Vechi 1.992.207 0,42

Unitarian 3.475.966 0,75

Penticostal 5.395.977 1,13

Greco-Catolic 16.422.828 3,45

Reformat 23.302.502 4,90

Romano-Catolic 23.940.208 5,03

Ortodox 392.545.015 82,53

Total 475.647.882 100

După cum se poate observa și din tabelul de mai sus, ra-portat la proporția credincioșilor înregistrați la recensământul din 2011, adică 86,45% ortodocși, respectiv 4,62% romano-catolici, 3,19% reformați, 1,92% penticostali, 0,8% greco-catolici etc., ni-velul fondurilor alocate pentru unele culte este comparativ mai ridicat în raport cu ponderea lor în populație (reformați, greco-ca-tolici, unitarieni etc.), în timp ce la altele (cultele ortodox și penti-costal) acesta este mai mic decât ponderea lor în populație.

Această distribuție diferențiată a fondurilor este expresia faptului că Secretariatul de Stat pentru Culte practică o politică de discriminare pozitivă a cultelor cu un număr mic de membri. În anul 2017, fondurile totale alocate pentru salarizarea personalului de cult au fost în cuantum de 475.647.882 de lei. Potrivit Legii-ca-dru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariile pentru personalul clerical sunt echivalate cu cele ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar de stat.

28 O situație comparativă pentru anii 2010-2017 este prezentată în Anexa 2.

6

101

Principalele funcții de conducere ale cultelor (șefii cultelor, până la rangul de arhiereu-vicar) sunt asimilate unor funcții de demnitate publică, iar deținătorii acestora (92 de posturi) primesc lunar o indemnizație fixă, în funcție de rang, între 13.050 de lei și 16.675 de lei. Contribuția statului la salarizarea personalului de cult (15.272 de posturi)29 este parțială, acoperind 65% din cuantumul salariilor pentru majoritatea posturilor (11.136 de posturi), respec-tiv 80% pentru unitățile cu venituri mici (4.136 de posturi sau 30% din totalul acestora). După cum se observă și din tabelul de mai jos, distribuția pe culte a numărului de posturi pentru care sunt alocate aceste contribuții urmează dublul criteriu al proporționalității și ne-voilor reale ale cultelor.

Tabelul 11. Distribuția numărului de posturi de personal de cult pentru care se alocă fonduri de la buget pentru contribuția la salarii, pe culte, total posturi și procente

– 2017 –

Cult Nr. posturi %

Mozaic 1 0,01

Armean 4 0,03

Biserica Evanghelică 9 0,06

Episcopia Ortodoxă Sârbă 42 0,28

Evanghelic C.A. 42 0,28

Evanghelic – Lutheran 44 0,29

Rit Vechi 52 0,34

Creștin după Evanghelie 55 0,36

Musulman 55 0,36

Unitarian 105 0,69

Penticostal 192 1,26

Greco-Catolic 443 2,90

Romano-Catolic 689 4,51

Reformat 756 4,95

Ortodox 12.783 83,7

Total 15.272 100

29 Numărul de posturi nu a mai fost suplimentat din anul 2009. Pentru evoluția numărului de posturi pentru care se alocă contribuții de 65%, respectiv 80% din salariu, pe culte, în perioada 2006-2017, a se vedea Anexa 3 și 4.

6

102

Pentru personalul din conducerea cultelor, altul decât cel asimilat funcțiilor de demnitate publică, de la vicepreședinte de uniune la egumen (1.292 de posturi), statul asigură salarizarea integrală. În funcție de vechimea în muncă, nivelul de educație și funcția deținută, sprijinul financiar acordat pentru personalul de cult este cuprins între 1.156 de lei și 3.158 de lei lunar, urcând până la 3.948 de lei lunar pentru personalul de conducere.

Cultele completează salariile personalului clerical din fonduri proprii și plătesc impozitele pe salariu, asigurările de sănătate și contribuțiile sociale către stat. Salariile personalului clerical angajat în unităţile speciale (armată, SPP, SRI, peniten-ciare, spitale etc.) sunt asigurate de instituțiile în cadrul cărora aceștia sunt încadrați.

Posturile suplimentare create în cadrul cultelor sunt finanțate de acestea din fonduri proprii. De asemenea, sta-tul român acordă sprijin pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult din țară și ale comunităților românești din afara granițelor, pentru restaurarea bisericilor monumente istorice și pentru activitatea social-caritabilă desfășurată de către 17 culte.30

Graficul 2. Evoluția sprijinului acordat pentru construcții și reparații de lăcașuri de cult, în perioada 2009-2018

30 Nu solicită sprijin Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”.

6

105

84 85

64 69,2

148,15

176,87

119,95

70,3

104

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

milio

ane

lei

103

Aceste sume sunt acordate în principal din bugetul anual al Secretariatului de Stat pentru Culte. Guvernul poate dispu-ne, prin intermediul unor Hotărâri de Guvern, suplimentarea acestor sume, atunci când consideră necesar acest lucru. Pentru menținerea prezenței românești la Muntele Athos, pentru schitul românesc Prodromu se acordă, conform Legii nr. 114/2007, suma de 250.000 de euro anual.

În ceea ce privește contribuțiile la salarizarea personalului neclerical, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 82/2001, înce-pând cu anul 2002, acestea se acordă de la bugetele locale. Nu-mărul posturilor neclericale pentru care se acordă sprijin finan-ciar de la bugetele locale este în prezent de 19.899 de posturi. Autorităţile locale pot suplimenta acest număr prin Hotărâri ale Consiliilor Locale.

Pentru salarizarea personalului din unitățile de învățământ teologic neintegrate în sistemul public aparținând Bisericii Roma-no-Catolice, Bisericii Reformate, Cultului Creștin Penticostal, Biseri-cii Adventiste de Ziua a Șaptea, Bisericii Creștine după Evanghelie se acordă 214 contribuții în cuantum de 1.812 lei/lunar/contribuție; suma alocată lunar în anul 2017 a fost de 380.175 de lei.

Graficul 3. Evoluția distribuției fondurilor pentru sprijinul salarial acordat perso-nalului clerical, în perioada 2009-2018 31

31 Pentru evoluția distribuției fondurilor pentru salarii între 2009 și 2017 vezi anexa 2.

6

261 227 225 238

262 264 274

341

476

550

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

milio

ane

lei

104

Sprijinul financiar se acordă cultelor conform unor practici europene și unor prevederi constituționale materializate în Le-gea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, Legea-cadru nr. 153/2017, O.G. nr. 82/2001 și Codul fis-cal. Sprijinul statului se acordă, la cerere, cultelor recunoscute, în funcție de numărul de membri și de nevoile lor reale.

După cum reiese și din cele prezentate anterior, în ceea ce privește sprijinul financiar acordat cultelor religioase, România nu este o excepție. În marea majoritate a țărilor europene, culte-le primesc sprijin financiar direct (Belgia, Cehia, Danemarca, Gre-cia, Slovacia, Suedia ș.a.) sau indirect (prin deduceri din impozit sau prin taxe pentru cult – Germania, Italia, Spania – sau prin întreținerea și repararea bisericilor care se află în proprietatea autorităților publice – Franța, Italia) din partea statului.

5.2. Plătesc cultele religioase impozit?

Da, cultele religioase plătesc impozit. Ceea ce nu se înţelege în spaţiul public este faptul că Biserica nu plătește impozit ca un agent economic, deoarece scopul Bisericii nu este să facă profit sau asistență socială. Biserica plătește impozit la fel ca orice altă organizaţie a societăţii civile și beneficiază de aceleași facilităţi fiscale.

În orice democraţie, statutul fiscal al marilor organizaţii ale societăţii civile, adică acele asocieri libere de cetăţeni care-și de-monstrează aportul la binele comun al societăţii, este pus sub protecţia statului. Statul înţelege că societatea civilă, prin activi-tatea ei, îi ia de pe umeri o serie de sarcini pe care acesta fie n-ar putea să le facă, fie le-ar face într-un mod neautentic și cu costuri mai mari.

În orice democraţie, marile organizaţii ale societăţii civile au parte de un raport privilegiat cu statul în virtutea contribu-ţiei lor decisive la binele comun al societăţii. Drept consecinţă, marile organizaţii ale societăţii civile (Biserici, partide politice, sindicate, universități, ONG-uri) beneficiază de facilităţi fiscale din partea statelor, de atribuiri de fonduri, bunuri, imobile etc. pentru a-și duce la capăt misiunea.

Circulaţia fondurilor în interiorul organizaţiilor societăţii civile este supusă unui regim fiscal menit să protejeze accesul

6

105

cetăţenilor la exercitarea drepturilor și libertăţilor. În mod con-cret, bursele studenţești, taxele de școlarizare, donaţiile către partide politice, sindicate sau universităţi, cotizaţiile lunare ale membrilor către sindicate și partide politice etc. nu sunt supuse impozitării pentru că sunt sume de bani pe care statul nu le mai intermediază.

Excedentul bugetar obţinut de Biserică din activităţi eco-nomice și care nu este redirecţionat către opere religioase, socia-le, filantropice etc. este supus impozitării. Însă circulaţia banilor în interiorul Bisericii, fie că vorbim de donaţii, vânzarea de obiecte necesare în cult (lumânări, cărţi de cult, icoane, literatură biseri-cească) sau chiar de contribuţiile pentru anumite servicii religi-oase (așa cum prevede art. 10 din Legea libertăţii religioase), nu poate fi supusă impozitării, deoarece produce efectele sociale prin sine însăși, fără intermedierea statului. Veniturile realizate de către unităţile de cult sunt folosite pentru întreţinerea lăcașurilor de cult, plata utilităţilor necesare desfășurării activităţilor liturgi-ce, plata salariilor personalului de cult, precum și pentru susţine-rea de activităţi educaţionale, sociale și filantropice. Altfel spus, aceste venituri ale Bisericii sunt folosite de către Biserică, prin Bi-serică și pentru Biserică.

Bisericii nu i se poate aplica același regim fiscal ca unei fir-me care vinde bunuri sau servicii cu scopul de a face profit. Atât legislaţia românească, cât și cea europeană recunosc caracterul neeconomic al livrării de bunuri și servicii religioase în interiorul organizaţiilor religioase. Pe cale de consecinţă, veniturile realiza-te de către cultele religioase nu sunt impozitate dacă sunt utiliza-te în sprijinirea activităţilor educaţionale, culturale și sociale sau în sensul susţinerii activităţilor de cult.

Așadar, tot ceea ce înseamnă circulaţia fondurilor în in-teriorul comunităţii religioase este scutit fiscal pentru că acele fonduri își îndeplinesc menirea fără intervenţia statului, iar tot ceea ce înseamnă raport economic al comunităţii religioase cu exteriorul ei este supus impozitării, dacă nu este reinvestit.

Astfel, finanțarea parțială de către stat a activităților cul-telor religioase, ca și facilitățile fiscale de care acestea se bucură sunt o consecință directă a rolului istoric și a rolului social actual al acestora, roluri pe care statul român le recunoaște și înțelege să

6

106

le încurajeze și să le sprijine. Aceasta este totodată o soluție euro-peană, care respectă libertatea religioasă, neutralitatea statului și autonomia cultelor și este în conformitate cu tratatele europene și cu obligațiile internaționale asumate de România.

5.3. De ce sprijină statul român construirea Catedralei Patriarhale?

Finanțarea construcției Catedralei Patriarhale din București este o obligație asumată de statul român după Războiul de Indepen-denţă (1877-1878). După proclamarea României ca Regat (1881), Regele Carol I a înaintat Adunării Deputaților un proiect de lege privitor la construirea unei catedrale ortodoxe în București. În anul 1884, a fost prevăzută în bugetul de stat suma de 5.000.000 de lei (aur), echivalentul a 5% din bugetul statului, pentru con-struirea Catedralei. Fondurile destinate Catedralei au fost folo-site până în anul 1900 pentru construirea de școli publice, mai ales la sate.

Demersurile pentru înălțarea catedralei au fost reluate după 1920 atât de Mitropolitul-primat Miron Cristea, cât și de Regele Ferdinand, care a decis ridicarea unei biserici monumen-tale în amintirea victoriei armatelor române în războiul de reîn-tregire. Lucrările s-au oprit atunci la stadiul de proiectare și de alegere a locului viitoarei catedrale, din cauza crizei economice și a celui de-al Doilea Război Mondial.

Proiectul a fost suspendat în perioada comunistă, pentru a fi reluat după 1990 de către Patriarhul Teoctist. După lungi discuții privind alegerea amplasamentului viitoarei catedrale, prin O.U.G. nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului s-a decis ca acest important obiectiv să fie construit în Dealul Arsenalului din București. Parlamentul Româ-niei a aprobat Ordonanța de Urgență a Guvernului care preve-dea ca o parte dintre fondurile necesare executării construcției să fie asigurate de la bugetul de stat, prin intermediul Secretaria-tului de Stat pentru Culte, precum și de către autoritățile publice locale.

Motivele pentru care statul român a considerat necesară sprijinirea financiară a construcției noii catedrale nu sunt doar de ordin istoric, ci țin seama și de necesități de ordin simbolic și prac-tic. Mai întâi, trebuie amintit că Bucureștiul este singura capitală

6

107

europeană care nu are o catedrală reprezentativă.32 Bucureștiul este și singurul centru mitropolitan din România care nu dispune de o catedrală pe măsura importanței sale pe plan local, regi-onal și național. Apoi, ținând seama de numărul credincioșilor care frecventează slujbele religioase, Biserica Ortodoxă Română nu dispune în Capitală de un lăcaș de cult suficient de încăpător pentru desfășurarea cultului în bune condiții.

Graficul 4. Evoluția alocării fondurilor pentru construirea Catedralei Patriarhale în perioada 2009-2018

Sprijinirea de către stat a construcției Catedralei Patriarhale se face ținând seama de prevederile legislației românești actua-le, care autorizează finanțarea parțială de către stat a construcției sau a reparării unor lăcașuri de cult atunci când aceste demersuri sunt considerate necesare pentru desfășurarea în bune condiții a vieții religioase din țara noastră. În ceea ce privește fondurile alo-cate de stat pentru construcția Catedralei, trebuie să precizăm că ele reprezintă doar o finanțare parțială a costurilor acesteia, 32 De exemplu: Berlin – Berliner Dom; Bruxelles – catedrala St. Michel; Belgrad – catedrala Sf. Sava; Budapesta – catedrala Sf. Ștefan; Lisabona – catedrala Sfânta Maria Major; Londra – Westminster Abbey; Madrid – catedrala Almudena (finalizată în 1993); Moscova – catedrala Iisus Hristos Mântuitorul, reconstruirea catedralei dărâmate de Stalin în anul 1931 a avut loc între anii 1994 și 2000; Paris – catedrala Notre Dame; Praga – catedrala Sf. Vitus; Roma – Bazilica Sf. Petru; Sofia - catedrala Alexander Nevski; Varșovia – catedrala Sf. Ioan; Viena – Stephansdom ș.a.

6

5

0

16 19

24

47

35

57

35

30

2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018

milio

ane

lei

108

acordată în limitele bugetului anual alocat pentru construirea și repararea de lăcașuri de cult. Construcția Catedralei a început în luna august 2011. Până în prezent, Guvernul României, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, a alocat pentru construirea Catedralei Patriarhale suma de 268 de milioane de lei. Se preco-nizează că la sfârșitul anului 2018 Catedrala va fi finalizată, fără finisaje, și va fi sfințită.

5.4. Cum și de ce se studiază religia în școlile publice?

Statul român asigură libertatea învățământului religios potrivit cerințelor specifice ale fiecăruia dintre cele 18 culte recunoscu-te. Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal și profesional includ Religia ca disciplină școlară, parte a trun-chiului comun de discipline. Elevilor aparținând cultelor recu-noscute de stat, indiferent de numărul lor, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform propriei opțiuni.

La solicitarea scrisă a elevului major, respectiv a părinților sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor, elevul poate să frecventeze orele de religie. În caz contrar, situația școlară se încheie fără disciplina Religie.

Potrivit legii, educația religioasă în școlile publice ia for-ma educației confesionale, pentru elevii aparținând fiecărui cult recunoscut existând o programă analitică și manuale spe-cifice. Redactarea programei, avizarea manualelor, recrutarea și statutul profesorilor de religie se decid de comun acord, prin colaborarea între autoritățile de cult și Ministerul Educației. Se urmărește astfel echilibrarea cerințelor specifice ale educației religioase cu nevoia integrării coerente a educației religioase în sistemul național de educație.

Opțiunea pentru educația religioasă de tip confesional își are originea în tradiția juridică și instituțională românească și în nevoia de reconstruire a identității proprii a persoanelor și comunităților religioase după o jumătate de secol de comunism. Astfel, după o lungă perioadă în care identitatea religioasă fu-sese silită să se retragă în spațiul privat, iar educația religioasă fusese eliminată din școli, formula educației confesionale era

6

109

menită să asigure reconstrucția și consolidarea unor identități puternice, care să creeze solidarități puternice și să participe la consolidarea legăturilor sociale la nivelul întregii societăți.

La începutul anilor 1990 au fost discutate mai multe opțiuni de reintroducere a educației religioase în școlile publice, varianta agreată în final de majoritatea participanților la dezba-tere fiind tocmai cea a educației confesionale. Statul român face eforturi să asigure tuturor elevilor dreptul la educația religioasă, însă le lasă părinților și elevilor libertatea de a alege confesiunea în care doresc să primească această educație, potrivit normelor de drept internaționale, precum și dreptul de a nu urma orele de religie.

Prezența unor cursuri de educație religioasă în școlile publice nu este o particularitate a sistemului românesc de educație. Astfel, dintre cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei, doar trei (Albania, Macedonia și Franța – exceptând Alsacia și Mosella) nu oferă nicio formă de educație religioasă în școlile publice. În 25 din aceste țări ora de religie este obliga-torie, iar în 18 țări ora de religie este opțională sau facultativă. Prin urmare, sistemul românesc de predare a religiei sub forma educației confesionale, ca parte a trunchiului comun de disci-pline, pe bază de înscriere a fost articulat în forma sa actuală pentru a răspunde mai multor criterii și necesități.

Astfel, din perspectiva Secretariatului de Stat pentru Cul-te, sistemul actual întrunește mai multe avantaje. Mai întâi de toate, se înscrie în continuarea unei tradiții juridico-instituționale întrerupte temporar pe durata regimului comunist. Apoi, alege-rea sa a reprezentat răspunsul la nevoile de reconstrucție morală și identitară a societății românești după căderea comunismului, aceasta fiind și soluția agreată de principalii actori implicați în dezbatere. În plus, acest model este o alegere rezonabilă pentru o țară cu un nivel foarte ridicat de religiozitate și de apartenență confesională și cu o rată relativ ridicată a practicii religioase, în comparație cu alte țări europene. În sfârșit, acest sistem este coerent și compatibil din punct de vedere juridic cu celelalte modele europene existente în domeniu, precum și cu obligația de respectare a libertății religioase în toate formele ei, asuma-tă de România atât prin legislația proprie, cât și prin tratate internaționale.

6

110

5.5. Care este stadiul retrocedării către culte a proprietăților bisericești confiscate de regimul comunist de la cultele religioase din România?

Dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere a început să fie reconstituit cultelor religioase încă din anul 1991. În ceea ce privește restituirea altor bunuri imobile care au fost preluate în mod abuziv de la cultele religioase, altele decât cele care făceau obiectul legilor din domeniul fondului funciar: la în-ceput a fost emisă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, care prevedea retrocedarea unui număr limitat de imobile către cultele religioase (maximum zece imobi-le fiecărui centru eparhial sau de cult).

După adoptarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor bunuri imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 — 22 decembrie 1989, act normativ care constituia legea-ca-dru în materia restituirii în natură sau prin echivalent, s-au creat premisele necesare adoptării unor reglementări speciale care să vizeze restituirea integrală a bunurilor imobile care au fost pre-luate abuziv de la cultele religioase, singura excepţie reprezen-tând-o lăcașurile de cult. Evoluţia cadrului legislativ din dome-niul restituirii proprietăţilor preluate abuziv este marcată de trei etape, și anume:

� intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, care a creat premi-sele restituirii bunurilor imobile (proprietatea urbană);

� adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domenii-le proprietăţii și justiţiei, precum și unele măsuri adiacente, care au modificat și au completat întregul cadru normativ de restitu-ire a bunurilor preluate în mod abuziv;

� intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsuri-le pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regi-mului comunist în România.

5.5.1. Evoluția cadrului normativ aplicabil restituirii proprietăților care au aparținut cultelor religioase din România

Până la apariţia Legii nr. 10/2001, regimul juridic general de resti-tuire a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România era reglementat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernu-lui nr. 94/2000.

111

Așa cum am precizat anterior, în forma sa iniţială, respecti-vul act normativ trata problema restituirii imobilelor aparţinând cultelor religioase într-o variantă limitată, în sensul că permitea restituirea a numai zece imobile pentru fiecare centru eparhial sau de cult.

Odată cu apariţia Legii nr. 10/2001, s-a stabilit cerinţa elabo-rării și adoptării unui nou act normativ special în această materie care să permită o rezolvare cât mai rapidă și corectă a problemei restituirii imobilelor aparţinând cultelor religioase din România.Prin urmare, prin Legea nr. 501/2002 pentru aprobarea Ordonan-ţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România s-au adus modificări substanţiale acestui din urmă act normativ creându-se, astfel, cadrul normativ general de restituire a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România.

Cel mai important amendament l-a reprezentat extinde-rea sferei imobilelor care se puteau restitui cultelor religioase.Alte amendamente importante operate prin legea menţionată au fost:

� înlăturarea limitării iniţiale care prevedea că se restituie numai zece imobile pentru fiecare centru eparhial sau de cult;

� posibilitatea restituirii imobilelor revendicate chiar și în cazul în care în acestea se desfășurau activităţi de interes public (spitale, școli, muzee, sedii de instituţii publice);

� posibilitatea restituirii și a unor bunuri mobile destinate funcţionării cultului religios.

Ulterior, prin adoptarea Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii și justiţiei, precum și unele măsuri adi-acente au fost aduse alte modificări substanţiale cadrului nor-mativ care reglementa retrocedarea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România. Modificările legislative respective și completările ulterioare aduse acestora au introdus măsuri menite a conduce la accelerarea procesului de restitui-re. În acest context, dintre cele mai importante amendamente, menţionăm:

� extinderea obiectului legii privind bunurile imobile care urmează a fi retrocedate, respectiv terenurile libere aflate în in-travilanul localităţilor sau acordarea de despăgubiri pentru tere-nurile ocupate de construcţii;

112

� retrocedarea unor imobile aflate în patrimoniul societă-ţilor comerciale la care statul mai are capital disponibil;

� acordarea de despăgubiri juste și echitabile, potrivit va-lorii de circulaţie în conformitate cu standardele intenţionale de evaluare, în cazul în care restituirea în natură nu mai era posibilă;

� facilitarea materialului probator; � acordarea unui nou termen de 6 luni pentru depunerea

cererilor de retrocedare; � acordarea unui nou termen de 6 luni pentru atacarea

în justiţie a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul ordonanţei;

� înlăturarea limitării iniţiale, în sensul că se vor restitui toate bunurile mobile preluate odată cu bunul imobil, dacă aces-tea mai există, și nu doar a celor destinate funcţionării cultului religios;

� instituirea unor sancţiuni în cazul nerespectării procedu-rii administrative prevăzute de lege.

În data de 17 aprilie 2013, Guvernul României și-a asumat răspunderea în faţa Parlamentului asupra Proiectului de lege privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Spre deosebire de toate actele normative anterioare în domeniul restituirii proprie-tăţilor, Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea pro-cesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în Româ-nia a integrat într-un singur cadru normativ principiile aplicabile și categoriile de măsuri reparatorii pentru imobilele preluate în mod samavolnic care, până la momentul apariţiei acesteia, erau dispersate în legi diferite.

Elementele de noutate introduse prin acest act normativ vizează, în principal, următoarele aspecte:

� stabilirea unor principii care vor guverna noul cadru nor-mativ și anume:

-principiul prevalenţei restituirii în natură;-principiul echităţii;-principiul transparenţei procesului de stabilire a măsurilor

reparatorii;-principiul menţinerii justului echilibru între interesul parti-

cular al foștilor proprietari și interesul general al societăţii;

7

113

� neprevederea în noul act normativ a limitării sau plafo-nării despăgubirilor, stabilind faptul că acestea vor fi calculate potrivit grilei notarilor publici (valabilă la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013).

Această prevedere reprezintă o noutate legislativă în ra-port cu vechea reglementare, menită să conducă la urgentarea procesului administrativ de analiză și stabilire a despăgubirilor, făcând ca acesta să fie mult mai rapid, prin eliminarea procedu-rii întocmirii rapoartelor de evaluare de către evaluatorii auto-rizaţi, aspect care întârzia foarte mult procesul de despăgubire și crea suspiciuni privind obiectivitatea stabilirii despăgubirilor:

� acordarea de despăgubiri sub formă de puncte, fiecare punct având valoarea nominală de 1 leu. Astfel, se instituie un veritabil sistem mixt de despăgubire, persoana îndreptăţită pu-tând alege între fructificarea punctelor acordate prin hotărârea Comisiei Naţionale prin achiziţionarea, la licitaţie, de imobile din Fondul Naţional al Terenurilor Agricole și al altor imobile, creat pentru despăgubirea foștilor proprietari sau transforma-rea punctelor în despăgubiri bănești în numerar, începând cu data de 1 ianuarie 2017, în limita a 14% pe an, ultima tranșă fiind de 16%;

� introducerea unui termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, pentru completarea dosarelor cu actele doveditoare, în vederea urgentării procesului de soluţi-onare a dosarelor. Ulterior, prin Legea nr. 368/2013 pentru mo-dificarea și completarea Legii nr. 165/2013, acest termen a fost modificat și înlocuit cu un termen de decădere de 120 de zile;

� obligativitatea menţinerii afectaţiunii de interes public pe o perioadă de 10 ani, în cazul imobilelor în care funcţionea-ză în prezent instituţii de învăţământ, sănătate și cultură, care urmează a fi restituite foștilor proprietari.

În concluzie, subliniem faptul că, în ceea ce privește resti-tuirea în natură a imobilelor preluate abuziv în favoarea cultelor religioase, intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 are următoarele implicaţii:

� modifică de la 5 la 10 ani perioada pentru care poate fi menţinută afectaţiunea de interes public pentru imobilele în care se desfășoară activităţi de interes public din învăţământ sau sănătate, finanţate sau cofinanţate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale;

7

114

� extinde posibilitatea menţinerii afectaţiunii de interes public și pentru imobilele ocupate de instituţii publice de cultură;

� instituie un termen de decădere, în procedura adminis-trativă, în care cultele religioase pot completa cu înscrisuri dosa-rele depuse la entităţile învestite de lege.

Prin Legea nr. 103/2016 privind aprobarea Ordonanţei de ur-

genţă a Guvernului nr. 21/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor prelua-te în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, a art. 1 și art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cul-telor religioase din România, precum și a art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România s-a instituit prezumţia de preluare abuzivă în cazul imobilelor trecute în proprietatea sta-tului român, în perioada comunistă, prin acte de donaţie făcute de cultele religioase.

Ulterior, unele dintre modificările aduse Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în na-tură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România prin Legea nr. 111/2017 vizează următoarele aspecte:

� prelungirea termenului de decădere în procedura admi-nistrativă la 240 de zile (faţă de termenul iniţial de 120 de zile) pentru completarea cu înscrisuri a dosarelor depuse la Comisia Specială de Retrocedare, precum și prelungirea acestuia cu încă 120 de zile (termenul iniţial era de 60 de zile). Această modificare va da posibilitatea cultelor religioase/comunităţilor minorităţilor naţionale ca, într-un termen rezonabil, să depună actele dovedi-toare necesare soluţionării cererilor de retrocedare;

� soluţionarea cu prioritate a dosarelor în care s-au emis decizii privind propunerea acordării de despăgubiri/măsuri com-pensatorii de către Comisia Specială de Retrocedare; respectiva modificare permite Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor să soluţioneze cu prioritate dosarele depuse de culte-le religioase și comunităţile minorităţilor naţionale.

7

115

5.5.2. Stadiul actual al soluționării cererilor de retrocedare depuse de către cultele religioase din România

În vederea restituirii imobilelor preluate în mod abuziv, la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a fost depus un număr de 16.390 de cereri de retrocedare de către: Biserica Ortodoxă, Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei, Biserica Romano-Catolică, Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), Biserica Reformată, Cultul Mozaic (Fundaţia Caritatea), Biserica Unitariană, Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană, Biserica Evanghelică Luterană, Cultul Musulman, Biserica Armeană, Biserica Creştină Adventistă de Ziua a Şaptea, Biserica Baptistă, Cultul Penticostal, Asociaţia Religioasă Nazarineană.

În acest context, este de menţionat că o parte dintre cererile depuse de acelaşi cult religios au acelaşi obiect, astfel încât, la momentul soluţionării, acestea vor fi conexate, numărul total al cererilor diminuându-se în mod semnificativ.

Prin „soluţionarea unei cereri de retrocedare” se poate înţelege: restituirea în natură a unui imobil, respingerea cererii de retrocedare având ca obiect un imobil, propunerea acordării de despăgubiri/măsuri compensatorii pentru un imobil care nu mai poate fi restituit în natură, redirecţionarea unei cereri de retrocedare la entitatea învestită de lege cu soluţionarea acesteia sau luarea la cunoștinţă despre renunţarea la o cerere de retrocedare.

Stadiul de soluţionare a cererilor de retrocedare depuse de cultele religioase la 1 ianuarie 2018:

� Biserica Ortodoxă Română a depus un număr de 2.215 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.437 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 778 cereri de retrocedare.

� Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei a depus un număr de 1.576 de cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.550 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 26 de cereri de retrocedare.

� Biserica Romano-Catolică a depus un număr de 1.203 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de

7

116

906 cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 297 de cereri retrocedare.

� Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, a depus un număr de 6.723 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 3.180 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 3.543 de cereri de retrocedare.

� Biserica Reformată a depus un număr de 1.208 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 877 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 331 de cereri de retrocedare.

� Cultul Mozaic (Fundaţia Caritatea) a depus un număr de 1.918 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 1.185 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 733 de cereri de retrocedare.

� Biserica Unitariană a depus un număr de 82 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 74 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 8 cereri de retrocedare.

� Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană a depus un număr de 1.133 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 792 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 341 cereri de retrocedare.

� Biserica Evanghelică Lutherană a depus un număr de 29 de cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 26 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 3 cereri de retrocedare.

� Cultul Musulman, Biserica Armeană, Biserica Creștină Adventistă de Ziua a Șaptea, Biserica Baptistă, Cultul Penticostal, Asociaţia Religioasă Nazarineană au depus un număr 303 cereri de retrocedare, din care a fost soluţionat un număr de 163 de cereri. A mai rămas de soluţionat un număr de 140 de cereri de retrocedare.

5.5.3. Cum se implică Secretariatul de Stat pentru Culte în rezolvarea problemei retrocedării proprietăților Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică?

După instaurarea comunismului, prin Decretul nr. 358/1948 a fost desființată Biserica Greco-Catolică din România, iar proprietățile acesteia au fost preluate de statul român. Marea majoritate a credincioșilor au fost nevoiți să treacă fie la ortodoxie, fie la cato-licismul de rit latin. Marea majoritate a proprietăților mobiliare și imobiliare ale Bisericii Greco-Catolice au fost confiscate de stat.

7

117

Graficul 5. Situația cererilor de retrocedare depuse de cultele religioase: cereri nesoluționate și cereri soluționate la data de 1 ianuarie 2018

7

263

2.987

906

3.180

877 1.185

792 151

804

297

3.543

331

733

341

Alţii Biserica OrtodoxăRomână

Biserica RomanoCatolică

Biserica Română Unită cu Roma,

Greco-Catolică

BisericaReformată

Cultul Mozaic(FundaţiaCaritatea)

BisericaEvanghelică de

ConfesiuneAugustană

Nr. cereri soluționate

Nr. cereri rămase

118

Decretul atribuia însă lăcașurile de cult și casele parohiale Bisericii Or-todoxe. Odată cu căderea regimului comunist, prima măsură legată de viața religioasă luată de către autoritățile de stat a fost reintrarea în legalitate a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică prin Decretul nr. 9/31.12.1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale. Ulte-rior, statul și-a asumat, prin art. 4 din Decretul-Lege nr. 126/1990, spriji-nirea construirii de noi lăcașuri de cult (terenuri aferente și contribuții la constituirea resurselor financiare necesare), acolo unde numărul lăcașurilor de cult era insuficient.

Biserica Greco-Catolică și-a reconstituit structurile instituționale și de învățământ, devenind unul dintre beneficiarii regimului cultelor recunoscute din România, potrivit numărului de membri, așa cum a fost el înregistrat la recensămintele succesive.

În ceea ce privește proprietățile foste greco-catolice confisca-te de stat, acestea se împart în două categorii, tratate din punct de vedere legal în mod diferit: este vorba, pe de o parte, de imobile-le și proprietățile intrate în patrimoniul statului, iar pe de altă parte, de lăcașurile de cult, atribuite de stat și rămase în folosința Bisericii Ortodoxe. Această modalitate de preluare a patrimoniului Bisericii Greco-Catolice, precum și faptul că aceasta dorește restituirea în na-tură a imobilelor trecute în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române reprezintă principala dificultate în identificarea unei soluții juridice echitabile, care să fie agreată de ambele Biserici.

În cazul primei categorii de proprietăți, cele intrate în patrimo-niul statului, retrocedarea acestora s-a făcut treptat. Întrucât statul comunist a confiscat tuturor cultelor nu doar bunuri imobile nume-roase, ci și proprietăți funciare extinse, procesul de restituire s-a do-vedit a fi unul anevoios și este încă în curs de desfășurare.

În acest sens, au fost adoptate o serie de acte norma-tive încă de la începutul anului 1990. Astfel, Decretul-Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, viza două modalități de restitui-re a proprietăților foste greco-catolice, confiscate de regimul co-munist, în funcție de deținătorul actual al imobilelor, astfel:

a) bunurile preluate de către stat prin efectul Decretului nr. 358/1948, aflate în patrimoniul statului, cu excepția moșiilor, se restituiau Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

7

119

În vederea identificării, inventarierii și predării acestor bunuri se instituia o comisie formată din reprezentanți ai statului și ai Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, numiți prin Hotărâre a Guvernului;

b) situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catoli-că, și au fost preluate de statul comunist, trecute în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, urma a se stabili de către o Comisie mixtă, formată din reprezentanți clericali ai celor două culte reli-gioase, ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri.

Prin înființarea acestei Comisii mixte, legiuitorul de la acel moment a apelat la înțelegerea celor două Biserici în rezolvarea acestei probleme.

În multe localități rurale și urbane din Transilvania, De-cretul-Lege nr. 126/1990 nu a produs rezultatele scontate, nepu-tându-se ajunge la un consens în dialogul dintre reprezentanții locali ai celor două culte. În câteva localități, neînțelegerile au dus la tensiuni și chiar conflicte între credincioșii ortodocși și cei greco-catolici.

Ținând seama de încercările de soluționare prin analiză, dialog și înțelegere a situațiilor rămase nerezolvate, Senatul României, prin Declarația-Apel din data de 29 decembrie 1994, a adresat conducerilor Bisericii Ortodoxe Române și Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, un apel, chemând la înțelegere, în spirit ecumenic, pentru soluționarea tuturor stă-rilor tensionate existente între cele două culte.

Potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991, cultele religioase, inclusiv Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, be-neficiază de restituirea terenurilor care fac obiectul acestui act normativ. Prin Hotărârea Guvernului nr. 466/1992 privind apro-barea propunerilor Comisiei Centrale pentru inventarierea bu-nurilor proprietatea statului și predarea acestora către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, emisă în baza artico-lului 2 din Decretul Lege nr. 126/1990, a fost dispusă restituirea unui număr de 80 de imobile cuprinse în anexa la hotărârea sus-menționată.

7

120

Ordonanța Guvernului nr. 64/2004, aprobată prin Legea nr. 182/2005, a completat Decretul-Lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Ca-tolică, stipulând că, în situația lăcașurilor de cult și a caselor paro-hiale (care au trecut în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române), în cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioa-se nu ajung la un acord în cadrul Comisiei mixte, partea interesa-tă are deschisă calea acțiunii în justiție, potrivit dreptului comun.

Printre cauzele care încetinesc procesul de soluționare a ce-rerilor de retrocedare depuse de către Biserica Greco-Catolică, se regăsesc:

� particularitatea preluării patrimoniului Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, mai exact a imobilelor care, în prezent, se află în administrarea Bisericii Ortodoxe Române, în temeiul Decretului nr. 358/1948. Estimăm că în această categorie se încadrează o proporție de aproximativ 80% din numărul total de cereri depuse de către Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

� O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și comple-tările ulterioare, nu permite restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri în cazul imobilelor care au aparținut Bisericii Româ-ne Unite cu Roma, Greco-Catolică, și care, în prezent, se află în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Procesul de retrocedare a imobilelor bisericești (cu excepția bisericilor) se desfășoară, în prezent, prin intermediul Autorității Naționale de Retrocedare a Proprietăților.

În cazul lăcașurilor de cult, statul român are în vedere repararea nedreptăților comise de regimul comunist. Totuși, orice soluție simplistă riscă să producă noi nedreptăți. Astfel, după 1990, marea majoritate a foștilor credincioși greco-cato-lici trecuți la ortodoxie în anul 1948, ca și cea mai mare parte a urmașilor acestora au rămas în cadrul Bisericii Ortodoxe. Aceștia au continuat să folosească neîntrerupt bisericile parohiale loca-le, foste greco-catolice, pe care le percep drept „ale lor”. Orice retrocedare în bloc a bisericilor care nu ține seamă de actuala structură confesională a populației și de sensibilitățile locale ris-că să ducă – cum s-a și întâmplat, din păcate, în unele cazuri – la tensiuni sociale și interconfesionale.

7

121

De aceea, Secretariatul de Stat pentru Culte a pledat con-stant pentru soluționarea acestei chestiuni prin dialogul între cele două culte și a căutat să acționeze ca mediator pentru dez-amorsarea situațiilor tensionate.

În același timp, problema retrocedării bisericilor foste gre-co-catolice este și una care ține de natura dreptului de propri-etate. Astfel, din punctul de vedere al Bisericii Greco-Catolice, bisericile aparțin de drept Bisericii ca instituție. În schimb, Biseri-ca Ortodoxă susține că biserica aparține comunității, și ca atare ar trebui ținut cont de voința actuală a comunității atunci când se are în vedere trecerea unui lăcaș de cult în proprietatea unei alte Biserici.

Fără a prejudicia dreptul părților de a recurge la acțiuni în justiție și respectând autoritatea lucrului judecat, Secretaria-tul de Stat pentru Culte a pledat, în interesul păstrării păcii so-ciale, pentru găsirea unor soluții amiabile în privința statutului lăcașurilor de cult foste greco-catolice. Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte a încurajat și s-a implicat activ în constituirea unor instanțe de dialog bilateral între Biserica Ortodoxă și Biseri-ca Greco-Catolică, atât la nivel central, cât și pe plan local.

Cele două Biserici au constituit comisii mixte de dialog pentru soluționarea fiecărui caz în parte. Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, rezolvarea fiecărei situații ar fi trebuit fă-cută de la caz la caz, în funcție de sensibilitățile comunităților locale și exclusiv pe calea dialogului. Din punctul de vedere al Bisericii Greco-Catolice, restituirea ar fi trebuit să fie integrală, iar pentru a atinge acest scop într-un orizont de timp cât mai scurt era necesar în unele cazuri inclusiv apelul la acțiuni în justiție.

Ca rezultat al dialogului bilateral, au fost retrocedate mai multe biserici sau au fost găsite soluții amiabile (slujire alter-nativă ș.a.) în cazul mai multor comunități. Totuși, din cauza neînțelegerilor legate de scopul și mijloacele dialogului bilateral, acesta a fost întrerupt în anul 2003. În anul 2011 a avut loc un schimb de scrisori între conducerile celor două culte, pentru re-luarea dialogului, dar nu s-au înregistrat progrese semnificative în redeschiderea discuțiilor bilaterale. Pe bază de acord bilate-ral, la nivelul comisiilor de dialog, în unele cazuri, dar mai ales pe alte căi (înțelegeri pe plan local, ocupare cu forța, acțiuni

7

122

judecătorești ș.a.), Biserica Ortodoxă Română a retrocedat Biseri-cii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică 242 de biserici, inclu-siv patru dintre cele cinci catedrale episcopale (Blaj, Cluj, Lugoj și Oradea).

Secretariatul de Stat pentru Culte s-a implicat activ și în medierea dialogului dintre părți. Astfel, prin medierea instituției noastre, au fost retrocedate comunității greco-catolice catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea (noiembrie 2005) și biserica vicari-ală „Sfântul Vasile” din strada Polonă, municipiul București (de-cembrie 2006).

Pentru a ajuta la soluționarea problemelor de pe teren, Se-cretariatul de Stat pentru Culte s-a folosit de fondurile aflate la dispoziția sa și pentru a finanța construirea de noi lăcașuri de cult, astfel încât să asigure posibilitatea desfășurării activităților de cult în bune condiții atât pentru credincioșii ortodocși, cât și pentru cei greco-catolici.

Astfel, Secretariatul de Stat pentru Culte a acordat, în pe-rioada 1990-2018, o sumă în valoare totală de 34.665.500 de lei (sumă neactualizată cu indicele de inflație) pentru construirea de noi lăcașuri de cult.

În această perioadă, Biserica Greco-Catolică a construit sau are în construcție peste 310 de noi lăcașuri de cult. În anul 2014, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, Guvernul României a aprobat H.G. nr. 747/2014 privind transmiterea unui imobil din domeniul privat al statului și din administrarea Regi-ei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în domeniul public al statului și în administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Sfântul Vasile cel Mare, București. Imobilul situat în strada Alexandru Xenopol nr. 15, sector 1, București serveș-te drept centru administrativ pentru Episcopia Greco-Catolică Sfântul Vasile cel Mare din București.

Considerăm că, prin promovarea dialogului, pe care instituția noastră dorește să-l impulsioneze, și prin analiza situațiilor de pe teren vor fi găsite cele mai bune soluții pentru rezolvarea echitabilă a acestei probleme, asigurându-se fiecărei comunități propriul lăcaș de cult, astfel încât credincioșii să își

7

123

poată exercita pe deplin drepturile și libertățile religioase. În același timp, Secretariatul de Stat pentru Culte consideră nece-sară continuarea și aprofundarea eforturilor de dialog între toa-te părțile implicate, pentru a preveni și/sau stinge orice tensiuni și conflicte interconfesionale și a asigura păstrarea păcii sociale.

5.6. Care este rolul Secretariatului de Stat pentru Culte în sprijinirea cetățenilor români din afara granițelor?

Comunitățile de români din Balcani au fost primele ale că-ror existență și destin au suscitat preocuparea autorităților românești încă de la începuturile procesului de emancipa-re națională de la mijlocul secolului al XIX-lea. Conducătorii Revoluției de la 1848 au invocat pentru întâia oară necesitatea asigurării unor așezăminte religioase și educaționale pentru grupurile etnice românești din sudul Dunării.

Crearea statului român modern a permis, după anul 1860, intensificarea demersurilor în acest sens pe lângă Înalta Poar-tă, sub autoritatea căreia se aflau românii din Balcani. Prima intervenție oficială de acest fel se datorează lui Costache Negri, în calitatea sa de agent diplomatic al Principatelor Române la Constantinopol, în care era invocat pericolul deznaționalizării românilor din Macedonia, Tesalia, Epir și Albania.

Înființarea și sprijinirea bisericilor românești în Penin-sula Balcanică a devenit rapid o prioritate a guvernului de la București. În 1863, Președintele Consiliului de Miniștri al Româ-niei, Mihail Kogălniceanu a hotărât constituirea unui fond speci-al în cadrul bugetului de stat pentru susținerea școlilor și biseri-cilor românești din Imperiul Otoman.

Curând, statul român avea să sprijine financiar activitatea a peste 40 de preoți români care funcționau, la începutul secolului XX, în bisericile românești din circumscripțiile Albania, Bitola și Epir din Imperiul Otoman. Ulterior Războaielor Balcanice din 1912-1913, toate statele nou formate din regiune, cu excepția Serbiei, au admis autonomia școlilor și bisericilor românești și subvenționarea acestora de către statul român, sub supravegherea guvernelor locale. Însă izbucnirea Primului Război Mondial, mobilizările masive și distrugerile au provocat un puternic val de emigrație către România, facilitată de prevederile

7

124

Conferinței de pace de la București din 1913, potrivit cărora toți românii din Balcani primeau cetățenie română, indiferent de locul în care alegeau să trăiască.

Perioada interbelică avea să aducă o și mai puternică implicare a statului român în susținerea identității spirituale a comunităților românești din Balcani. De exemplu, preoții români din bisericile românești din Grecia au continuat să fie retribuiți de statul român până în anul 1949, iar în Iugoslavia statul ro-mân aloca anual aproximativ 3 milioane de lei pentru parohiile românești din Banatul sârbesc. Chiar în perioada comunistă, în pofida reticențelor autorităților, au existat eforturi ale Patriarhi-ei Române de a sprijini comunitatea de la Muntele Athos.

Constituirea, pe parcursul ultimelor două decenii, a dias-porei românești reprezintă un fenomen complex și fără prece-dent în istoria modernă a României. Este pentru întâia oară în istoria statului român când o comunitate de ordinul milioanelor de români se desprinde din corpul autohton al națiunii și alege să trăiască în afara granițelor țării.

Consolidarea identității etnice, lingvistice, culturale și spirituale a comunităților de români din străinătate constitu-ie, în acest context, o preocupare constantă a întregii societăți românești și un obiectiv major al politicii statului român. În acest sens, este încurajată menținerea legăturilor active ale diasporei cu spațiul spiritual și religios românesc, ca element important de păstrare a identității naționale și de configurare a profilului identitar al comunităților de români din întreaga lume.

Autoritățile publice românești, reprezentate în aceste țări în principal prin ambasade, centre și institute culturale, fac eforturi pentru asigurarea acestor drepturi și pentru păstrarea identității românești a românilor din afara granițelor. În cele mai multe cazuri însă, posibilitățile materiale, logistice și de acțiune ale acestor instituții publice pe teritoriul altor țări sunt limitate.

Cultele religioase, în schimb, și-au construit și dezvoltat în timp o rețea extinsă de comunități care funcționează în același timp drept catalizatori ai unor solidarități românești, precum și ca unul dintre puținele puncte prin care acești cetățeni păstrea-ză o legătură activă și dinamică cu țara.

7

125

Biserica Ortodoxă Română, dar și celelalte culte religioase, constituindu-și comunități bisericești menite să răspundă nevoi-lor religioase ale românilor din afara granițelor, permit totodată și satisfacerea unor nevoi identitare ale acestora și funcționează nu doar ca niște centre comunitare și rețele de solidaritate româneas-că, ci și – din ce în ce mai mult – ca adevărate centre de informare, de întrajutorare și de asistență pentru un mare număr de români din afara granițelor României.

Astfel, pentru a răspunde nevoilor crescânde ale acestor comunități, Biserica Ortodoxă Română, de exemplu, și-a construit mai multe centre eparhiale în toată lumea, precum și câteva sute de comunități parohiale și mai multe mănăstiri. În afara comunităților parohiale creștin-ortodoxe mai există și comunități catolice care aparțin jurisdicțional de episcopiile locale, dar și comunități reli-gioase evanghelice, care îndeplinesc roluri religioase și sociale si-milare.

Statul român, conștient de importanța rolului comunităților religioase în viața românilor de peste hotare și de importanța susținerii acestora, alocă, prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, o sumă fixă în valoare de 249.000 de euro lunar drept contribuție la plata salariilor a 660 de preoți care slujesc în parohiile românești de peste granițe (respectiv 180 în Italia, 137 în Republica Moldova, 109 în Spania, 54 în Germania, 39 în Franța, 20 în Marea Britanie, 15 în Ungaria, 13 în Belgia, 8 în Serbia, 6 în Israel ș.a.m.d.).

Pe lângă sprijinul salarial acordat preoților care slujesc la comunitățile bisericești românești din afara granițelor, Secreta-riatul de Stat pentru Culte mai poate aloca anual sume din bu-getul destinat construcției și reparării lăcașurilor de cult pentru susținerea construirii sau achiziționării unor biserici pentru aceste comunități.

Anual, circa 4-5% din bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte este direcționat către unitățile de cult românești din afara granițelor țării. De-a lungul timpului, au fost susținute financiar construcții de lăcașuri de cult importante, cum ar fi: Catedrala Or-todoxă din Madrid, Parohia Sf. Nicolae Bruxelles, Parohia Sf. Ghe-orghe Tokyo, Parohia Sf. Gheorghe Barcelona, Centrul eparhial de la München, Așezământul românesc de la Ierusalim, Parohia Sf. Matei Ottawa.

7

126

Secretariatul de Stat pentru Culte se implică totodată în eforturile de sprijinire și promovare a dreptului românilor de peste hotare la păstrarea și afirmarea identității naționale și a libertății religioase.

Astfel, la reuniunile comisiilor mixte interguvernamentale pentru problemele minorităților naționale, Secretariatul de Stat pentru Culte a susținut constant ideea că, pe baza principiului reciprocității, sutele de mii de români din Valea Timocului (Ser-bia), Bucovina de Nord și Basarabia de Sud trebuie să aibă drep-tul la servicii religioase în limba maternă, precum și dreptul de a-și construi propriile lăcașuri de cult.

În mod special, Secretariatul de Stat pentru Culte susține că, având în vedere recunoașterea de către statul român a jurisdicției Episcopiei Ortodoxe Sârbe, parte a Bisericii Ortodoxe Sârbe, asupra sârbilor ortodocși din România, potrivit principiu-lui reciprocității, episcopul desemnat de Biserica Ortodoxă Ro-mână pentru românii din Serbia (Episcopia Daciei Felix) ar trebui să aibă jurisdicție asupra credincioșilor ortodocși români din Ser-bia și să aibă dreptul să viziteze nu doar parohiile românești din Voivodina, ci și pe cele din Valea Timocului.

În sprijinul acestor demersuri, Secretariatul de Stat pentru Culte a organizat și găzduit, între altele, la data de 30 mai 2013, o reuniune de lucru interinstituțională dedicată problemelor cetățenilor români din afara granițelor. La această reuniune au luat parte reprezentanți ai Președintelui României, ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Parlamen-tului României, ai Patriarhiei Române, precum și foști secretari de stat pentru Culte, familiarizați cu evoluția situației comunităților românești din străinătate.

De asemenea, Secretariatul de Stat pentru Culte a avut în ultimii cinci ani o contribuție importantă la dezbaterile care au loc periodic în cadrul Consiliului Consultativ Interinstituțional pentru problematica românilor din străinătate, organism infor-mal de cooperare între toate instituțiile românești cu atribuții în domeniu, constituit sub egida Ministerului Afacerilor Externe, cu aprobarea Guvernului României.

7

7

ÎNTREBĂRI FRECVENTE

CE TIP DE ORGANIZAȚII SUNT CULTELE RELIGIOASE?

Atât cele 18 culte religioase, cât și cele 35 de asociații religioase, respectiv cele peste 800 de asociații și fundații cu activități religioase care funcționează în baza O.G. 26/2000 sunt părți ale societății civile. Toate organizațiile religioase din țara noastră sunt asociații non-guvernamentale, nefiind parte din administrația publică și funcționând în baza dreptului privat.

CÂTE CULTE RELIGIOASE RECUNOSCUTE EXISTĂ ÎN ROMÂNIA?

În România funcționează 18 culte recunoscute:1. Biserica Ortodoxă Română

2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara3. Biserica Romano-Catolică

4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică5. Arhiepiscopia Bisericii Armene

6. Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România (lipovenii)7. Biserica Reformată din România

8. Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România9. Biserica Evanghelică Lutherană din România

10. Biserica Unitariană Maghiară11. Cultul Creștin Baptist–Uniunea Bisericilor

Creștine Baptiste din România12. Biserica Creștină după Evanghelie din România–Uniunea

Bisericilor Creștine după Evanghelie din România13. Biserica Evanghelică Română

14. Cultul Creștin Penticostal–Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România15. Biserica Adventistă de Ziua a

Șaptea din România16. Federația Comunităților Evreiești

din România–Cultul Mozaic17. Cultul Musulman din România

18. Organizația Religioasă „Martorii lui Iehova”

7

DAR ASOCIAȚII RELIGIOASE?

În România funcționează 35 de asociații religioase organizate în baza Legii nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și peste 800 de asociații și fundații organizate în

baza Ordonanței nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.

PENTRU FUNCȚIONAREA UNEI ORGANIZAȚII RELIGIOA-SE ESTE OBLIGATORIE AUTORIZAREA DE CĂTRE STAT?

În România, organizațiile religioase cu sau fără personalitate juridică pot funcționa liber.

CARE SUNT PRINCIPALELE SURSE DE FINANȚARE A CULTELOR?

a) Venituri propriiÎn mare măsură cultele se autofinanțează din venituri proprii (contribuții și donații ale credincioșilor, producerea și comercializarea de obiecte de cult, granturi, proiecte europene, alte venituri proprii).

b) Finanțare de la bugetul centralStatul român oferă o susținere financiară cultelor de la bugetul de stat, în principal prin intermediul Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru plata unei contribuții la salarii (65% în general și 80% pentru comunitățile cu ve-nituri mici), respectiv a indemnizațiilor conducerii cultelor. S.S.C. adminis-trează și fondurile bugetare destinate construirii și reparării unor lăcașuri de cult. În cazul personalului de cult încadrat în instituțiile publice (ar-mată, poliție, sistemul penitenciar), plata se face prin intermediul mi-nisterelor sau al instituțiilor de resort ori (în cazul spitalelor) în regim

mixt. Plata personalului didactic (profesori de religie, profesori din învățământul teologic) este asigurată prin intermediul Ministerului

Educației. Pentru instituțiile de învățământ teologic neintegrate în sistemul public, statul oferă o contribuție la salarizarea per-

sonalului didactic la nivelul salariului minim pe economie (în valoare de 1.812 lei brut/contribuție lunară, la nivelul anului

2018).

c)Finanțare de la bugetele localeAutoritățile locale pot finanța, prin hotărâri ale

consiliilor județene sau locale, construirea sau repararea unor lăcașuri de cult,

precum și alte proiecte inițiate de cultele religioase.

7

d) Finanțarea pe bază de parteneriate. Cultele pot colabora cu instituții ale statului român și pe bază de protocoale de co-laborare punctuale.

e) Prin accesarea de fonduri europene, cultele religioase, subdiviziunile acestora și instituțiile co-nexe ale acestora (asociații, fundații etc.) pot participa la diferite competiții de proiecte în cadrul programelor naționale și europene pentru finanțarea unor activități și instituții specifice.

f) Prin redirecționarea a 2% din impozit de către cetățeni. Unitățile de cult, ca și ONG-urile pot beneficia de redirecționarea a 2% din impozitul pe venitul anual din salarii și pensii, pe baza depunerii anuale a unui formular la Administrația Financiară.

FINANȚEAZĂ STATUL ROMÂN DOAR ACTIVITATEA BISERICII ORTODOXE ROMÂNE?

Nu, statul român finanțează parțial, direct sau indirect, potrivit legii, activitatea tuturor celor 18 culte recunoscute, în măsura în care acestea solicită o astfel de finanțare. De asemenea, oferă asociațiilor religioase o finanțare indirectă, sub forma scutirii de taxe pe lăcașurile de cult și pe terenurile aferente.

CINE ȘI CUM STABILEȘTE ALOCAREA ACESTOR BANI ȘI POTRIVIT CĂROR PRINCIPII?

Cultele decid modul în care își cheltuiesc veniturile proprii, cu respectarea legii. Veniturile alocate de la bugetul de stat prin Secretariatul de Stat pentru Culte sunt distribuite cultelor potrivit principiilor proporționalității cu numărul de membri și al nevoilor reale ale acestora, în condițiile legii.

DE CE SUNT ALOCAȚI BANI PUBLICI PENTRU SUSȚINEREA ACTIVITĂȚILOR CULTELOR?

Deși funcționează în baza dreptului privat, cultele religioase au statutul de organizații de utilitate publică, întrucât acestea îndeplinesc un serviciu public, participând la articula-rea identității

7

societății românești, la definirea valorilor publice, la

construcția solidarității sociale; joacă un rol important în societate din punct

de vedere social, educațional, social-carita-bil și cultural; au statutul de parteneri sociali ai

statului și sunt recunoscute ca factori ai păcii soci-ale. Statul român și-a asumat angajamentul de a asi-

gura susținerea financiară a cultelor atunci când, după jumătatea secolului al XIX-lea, și-a construit propriul pa-

trimoniu pe confiscarea averilor bisericești, în cadrul unui proces care a culminat în anul 1863 cu secularizarea tuturor

averilor mănăstirești. În perioada comunistă a avut loc un nou val de confiscări ale proprietăților cultelor religioase. Așadar,

statul român alocă bani publici cultelor religioase, pe de o parte, ca o formă de compensare pentru acele confiscări, iar pe de altă

parte, în vederea promovării rolului social, educațional și de parte-neri sociali ai statului.

CE ÎNSEAMNĂ PARTENERIATUL SOCIAL DINTRE STAT ȘI CULTE?

Parteneriatul social indică faptul că statul român recunoaște expertiza cultelor și a celorlalte organizații religioase în domeniile spiritual, educațional, social-caritabil și cultural și este interesat să le consulte, în această calitate, ori de câte ori apreciază ca necesară modificarea politicilor publice în aceste domenii. Pe de altă parte, parteneriatul social dintre stat și culte reprezintă o recunoaștere a rolului important pe care cultele îl joacă în susținerea nu doar a vieții religioase, ci și a sectorului educațional, a rețelei

organizațiilor social-caritabile și de incluziune socială din România, a activităților culturale și exprimă disponibilitatea

de a dezvolta proiecte comune cu acestea în fiecare dintre domeniile amintite.

DE CE ESTE LIMITAT NUMĂRUL DE CULTE ȘI DE CE NU BENEFICIAZĂ ȘI ALTE GRUPĂRI ȘI ASOCIAȚII

RELIGIOASE DE UN STATUT COMPARABIL CU CEL AL CULTELOR RECUNOSCUTE?

Ca și alte țări europene, statul român a sta-bilit criterii clare pentru recunoașterea

calității de cult religios tocmai datorită rolului impor-

tant pe care îl

7

recunoaște acestora. Crite-riile de acces în rândul culte-lor religioase recunoscute au fost instituite pentru ca organizațiile care aspiră la statutul de parteneri sociali ai sta-tului să își poată demonstra credibilitatea, sta-bilitatea, durabilitatea și utilitatea publică, pentru a justifica investirea de timp și resurse din partea statului pentru susținerea acestui tip de parteneriat. Organizațiile religioase care nu beneficiază de acest fel de recunoaștere juridică sunt însă libere să funcționeze și să își desfășoare activitățile publice potrivit dreptului co-mun. Activitatea acestora nu este îngrădită de autoritățile pu-blice.

DE CE LEGEA PREVEDE CONDIȚII MAI STRICTE PENTRU RECUNOAȘTEREA ASOCIAȚIILOR RELIGIOASE DECÂT

PENTRU RECUNOAȘTEREA ASOCIAȚIILOR OBIȘNUITE? NU ESTE ACEASTA O ÎNGRĂDIRE

A LIBERTĂȚII RELIGIOASE?

Asociațiile religioase beneficiază de recunoaștere juridică din partea statului, precum și de unele facilități fiscale. Dobândirea statutului de asociație religioasă, în baza Legii nr. 489/2006 deschide accesul, după parcurgerea etapelor legale, la dobândirea statutului de cult religios. Secretariatul de Stat pentru Culte a dat aviz pentru 35 de asociații religioase, dintre care 16 au trimis instituției copia după hotărârea judecătorească care atestă finalizarea procesului de înscriere în rândul asociațiilor religioase.

CE ALTE TIPURI DE ORGANIZAȚII RELIGIOASE FUNCȚIONEAZĂ ÎN ROMÂNIA?

În România funcționează liber, în baza O.G. nr. 26/2000, peste 800 de asociații și fundații care desfășoară și activități religioase. Acestea pot beneficia de toate avantajele pe care statul român le oferă organizațiilor neguvernamentale. Grupările religioase fără personalitate juridică sunt, la rândul lor, libere să funcționeze și să își desfășoare activitățile publice potrivit dreptului comun.Activitatea acestora nu este îngrădită de autoritățile publice.

133

Organizațiile religioase

Potrivit Legii nr. 489/2006, orice persoană are dreptul de a avea sau de a adopta o religie, de a o manifesta în mod individual sau co-lectiv, în public sau în particular, prin practici și ritualuri specifice, inclusiv prin educație religioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credința religioasă.

Ca în majoritatea statelor europene, exercitarea libertății religioase este limitată doar de obligația de a respecta măsurile legale necesare pentru păstrarea securității publice, protecția or-dinii, sănătății și moralei publice și pentru protejarea drepturilor fundamentale ale omului.

Orice persoană are dreptul să facă parte dintr-o comunitate religioasă cu personalitate juridică (cult, asociație religioasă sau asociaţii și fundaţii care desfășoară și activităţi religioase) sau fără personalitate juridică (grupare religioasă). Exercitarea în comun a libertății religioase nu este condiționată de apartenența la o enti-tate cu personalitate juridică.

Organizațiile religioase cu personalitate juridică sunt:

� cultele religioase � asociațiile religioase � asociațiile și fundațiile cu obiective religioase, înregistrate

în temeiul O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații.

Acestea sunt de obicei organizații cu profil cultural, social și/sau caritabil care aparțin unor culte religioase recunoscute sau organizații autonome ale unor persoane împărtășind o credință religioasă comună.

6CAPITOLUL

134

6.1. Cultele religioase

Statul român tratează cultele religioase recunoscute drept per-soane juridice de drept privat și de utilitate publică. Acestea sunt egale în fața legii și a autorităților publice, se organizează și funcţionează în mod autonom, potrivit propriilor statute, coduri canonice și regulamente, cu respectarea Constituţiei și a legilor ţării. Statul român își declină neutralitatea în fața credințelor re-ligioase, în sensul că nu privilegiază niciuna dintre acestea în de-trimentul celorlalte, dar are o relație de cooperare și parteneriat social cu diferitele culte religioase recunoscute. Asociațiile religi-oase nu primesc în mod automat statutul de utilitate publică, ci beneficiază doar de unele facilități și scutiri fiscale. În cele de mai jos sunt prezentate pe scurt câteva date esențiale privind istori-cul, organizarea și funcționarea actuală a cultelor recunoscute din România.33

6.1.1. Biserica Ortodoxă Română

Creștinismul ortodox are, în spațiul românesc, o tradiție și o is-torie bimilenară, dezvoltându-se sub ascultarea canonică a Pa-triarhiei Ecumenice a Constantinopolului. În perioada modernă, în anul 1872, Biserica Ortodoxă Română s-a organizat ca Biserică unitară de sine stătătoare, prin desprinderea de sub ascultarea canonică a Patriarhiei Ecumenice a Constantinopolului, unifica-rea Mitropoliilor Ungrovlahiei și Moldovei și ridicarea Mitropo-litului Ungrovlahiei la rangul de Mitropolit primat al României. Biserica Ortodoxă Română a devenit autocefală în anul 1885 și a fost ridicată la rangul de Patriarhie în 1925.

În demnitatea de patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Româ-ne s-au succedat: Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Muntea-nu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977), Justin Moisescu (1977-1986) și Teoctist Arăpașu (1986-2007). De la 30 septembrie 2007, Biserica Ortodoxă Română este păstorită de Preafericitul Părinte Daniel Ciobotea, care poartă titulatura de Arhiepiscop al Bucureștilor, Mitropolit al Munteniei și Dobrogei, locțiitor al Tronului Cezareei Capadociei și Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Biserica Ortodoxă Română este condusă de Sfântul Sinod, prezidat de Patriarh și format din toți ierarhii în funcție. 33 Ordinea prezentării celor 18 culte respectă lista cultelor recunoscute în România din Anexa Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.

135

Organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pen-tru problemele administrative, sociale, culturale, economice și patrimoniale este Adunarea Națională Bisericească, formată din câte trei reprezentanți ai fiecărei eparhii (un cleric și doi mireni), desemnați de adunările eparhiale respective pe termen de patru ani. Organismul central executiv al Sfântului Sinod și al Adunării Naționale Bisericești este Consiliul Național Bisericesc, alcătuit din 12 membri ai Adunării Naționale Bisericești (câte un cleric și câte un mirean reprezentând fiecare mitropolie din țară, desemnați pe o perioadă de patru ani). Membrii Sfântului Sinod pot participa, cu vot deliberativ, atât la ședințele Adunării Naționale Bisericești, cât și la cele ale Consiliului Național Bisericesc.

Biserica Ortodoxă Română întreţine relaţii frăţești și ecu-menice cu aproape toate Bisericile creștine din lume, în primul rând cu celelalte Biserici Ortodoxe. În acest context, au avut loc schimburi de vizite și contacte bilaterale la cel mai înalt nivel, atât cu Bisericile Ortodoxe surori34, cât și cu Bisericile Ortodoxe Orientale35, cu Biserica Romano-Catolică, cu Bisericile Protes-tante din Europa, cu Biserici din America, Asia și alte părţi ale lumii. De asemenea, Biserica Ortodoxă Română activează în ca-drul organizaţiilor bisericești europene și internaţionale – fiind membră a Consiliului Mondial (Ecumenic) al Bisericilor, a Confe-rinţei Bisericilor Europene, a altor organizaţii creștine profilate pe anumite domenii de activitate (pentru tineret, pentru femei etc.) –, precum și în cadrul dialogurilor bilaterale internaţionale dintre Biserica Ortodoxă și alte mari familii creștine (ortodocși-orientali, catolici, vechi-catolici, anglicani, luterani, reformaţi etc.).

În perioada 16-26 iunie 2016, o delegație a Bisericii Orto-doxe Române condusă de Patriarhul Daniel a participat la Sfân-tul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe din insula Creta, Grecia, unul dintre cele mai importante evenimente interortodoxe din ultimul secol. În timpul sesiunilor de lucru au fost aprobate mai

34 Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului, Patriarhia Ortodoxă a Alexandriei, Patriarhia Ortodoxă a Antiohiei, Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Bulgară, Biserica Ortodoxă Georgiană, Biserica Ortodoxă a Ciprului, Biserica Ortodoxă a Greciei, Biserica Ortodoxă a Poloniei, Biserica Ortodoxă a Albaniei, Biserica Ortodoxă a Ținuturilor Cehiei și Slovaciei.35 Biserica Apostolică Armeană, Patriarhia Coptă a Alexandriei, Patriarhia Ortodoxă Siriacă a Antiohiei, Biserica Ortodoxă Etiopiană, Biserica Ortodoxă a Eritreei.

136

multe documente oficiale privind șase teme majore de pe agen-da Bisericii Ortodoxe:

� misiunea Bisericii Ortodoxe în lumea contemporană; � diaspora ortodoxă; � autonomia și modul ei de proclamare; � Sfânta Taină a Cununiei și impedimentele la aceasta; � însemnătatea postului în lumea contemporană; � relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine.

Unitățile componente ale Bisericii Ortodoxe Române sunt: parohia, mănăstirea, protopopiatul, vicariatul, eparhia (episcopia și arhiepiscopia) și mitropolia. Patriarhia Română are în componența sa 10 mitropolii (din care 6 se găsesc în țară și 4 în diaspora), alcă-tuite din 40 de eparhii (episcopii și arhiepiscopii) cu un număr de 14.633 de unități de cult, dintre care 11.327 de parohii.

Potrivit datelor recensământului din anul 2011, mem-brii Bisericii Ortodoxe Române reprezentau 86,45% din totalul populației care și-a declarat afilierea religioasă, majoritatea fiind etnici români (96,46%), urmați de etnici romi (2,92%), etnici ucrai-neni (0,24%) și etnici maghiari (0,16%). În Biserica Ortodoxă Ro-mână sunt încadrați și activează 12.783 de preoţi și diaconi care primesc contribuții la salarizare de la bugetul de stat, iar numărul clericilor salarizați din fonduri proprii este de peste 1.500.

În anul 2017, românii ortodocși din afara graniţelor Româ-niei au continuat să se organizeze și să se dezvolte, în prezent fiind înregistrate 11 eparhii, cu 1.235 de parohii și filii, deservite de 1.078 de clerici. În cadrul comunităţilor parohiale ortodoxe din di-aspora au fost oficiate, în cursul anului 2017, un număr de 22.729 de botezuri, 3.325 de cununii și 912 înmormântări.

În Patriarhia Română funcționează în prezent 194 de unități cu activitate în domeniul patrimoniului bisericesc mobil, dintre care 131 de muzee și colecții muzeale și 63 de centre de ocrotire a patrimoniului.

La nivelul anului 2017, Biserica Ortodoxă Română a desfă-șurat activităţi caritabile prin intermediul a 779 de așezăminte so-cial-filantropice: 172 de cantine sociale și brutării, 40 de instituții care oferă servicii medicale și farmacii, 110 centre de zi pentru co-pii, 23 de centre de zi pentru vârstnici, 47 de centre rezidențiale

137

pentru vârstnici, 24 de birouri de asistență socială și centre co-munitare, 36 de centre de tip familial, 50 de grădinițe sociale și afterschool, 13 locuințe protejate, 98 de centre de informare, de consiliere și centre de resurse, 15 centre de urgență (pentru per-soane fără adăpost, pentru victime ale violenței domestice, pen-tru victime ale traficului de persoane), 16 campusuri de tabără, 48 de centre educaționale și alte 87 instituții/servicii cu specific diferit. În cadrul așezămintelor sociale au primit asistență 93.555 de beneficiari, după cum urmează:

a) 34.691 de copii din așezămintele sociale ale Bisericii, dar mai ales din familii sărace și fără posibilităţi de întreţinere sau cu părinţii aflaţi la muncă în alte ţări;

b) 5.918 de persoane cu dizabilităţi, cu deficienţe de vor-bire, vedere și auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de de-pendenţe, persoane infectate cu HIV/SIDA;

c) 22.662 de persoane vârstnice din așezămintele de pro-tecţie socială bisericești, din centrele sociale de tranzit și adă-posturi de noapte, bătrâni singuri, nedeplasabili, abandonaţi de familie și care prezentau grave probleme de sănătate;

d) 29.412 de șomeri, adulți în dificultate, victime ale trafi-cului de persoane, victime ale violenței familiale, deţinuţi elibe-raţi, victime ale calamităților naturale;

e) 872 de persoane din alte categorii.

Pentru susţinerea întregii activităţi de asistență socială și filantropică ale Bisericii Ortodoxe Române, în anul 2017, la nive-lul Patriarhiei Române, s-au cheltuit 110.782.632 lei. Asistenţa re-ligioasă în unităţile militare, penitenciare, spitale și așezăminte de ocrotire socială este asigurată de 511 preoţi.

În cadrul Patriarhiei Române funcţionează 28 de seminarii teologice, cu diferite specializări: Teologie pastorală, Teologie patrimoniului cultural, Ghidul turismului religios, Filologie, Ști-inţele naturii, Știinţe sociale; 7 licee teologice ortodoxe; un liceu pedagogic și un liceu tehnologic, având clase de teologie. În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 11 facultăţi de teo-logie (București, Iași, Sibiu, Craiova, Cluj, Constanţa, Târgoviște, Pitești, Alba Iulia, Arad și Oradea) și 4 departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi (Timișoara, Galaţi, Baia Mare și Reșiţa). Cele mai importante instituţii de presă ale Patriarhiei Române sunt Trinitas TV, Radio Trinitas, ziarul Lumina și agenţia de știri Basilica.

138

Vicariatul Ortodox Ucrainean

Vicariatul Ortodox Ucrainean integrează credincioșii ortodocși ucrai-neni din România, având un regim canonic special: pe de o parte, se află sub jurisdicţia Patriarhiei Române, iar pe de altă parte, beneficia-ză de autonomie din punct de vedere administrativ. Conform recen-sământului din anul 2011, numărul credincioșilor ortodocși ucraineni este de circa 40 de mii de persoane, reprezentând 0,24 % din totalul credincioșilor ortodocși.

În cadrul Vicariatului Ortodox Ucrainean din România funcționează 30 de preoți, deservind 32 de parohii și 2 mă-năstiri grupate în 2 protopopiate (Sighetu Marmației, județul Maramureș, și Lugoj, județul Timiș). De asemenea, în anul 2017 a fost înfiinţată o parohie a Vicariatului Ortodox Ucrainean în mu-nicipiul București.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru 21 de preoţi câte o contribuţie de 65% din salariul de bază, iar pentru 9 preoţi sprijin financiar în cuantum de 80% din salariul de bază. Vicari-atul Ortodox Ucrainean beneficiază de contribuţii la salarizare și pentru 1 post de vicar administrativ eparhial, 1 post de consilier eparhial și 1 post de protopop.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 13.884 de contribuţii pentru: 1 post de patriarh, 8 posturi de mitropolit, 10 posturi de arhiepiscop, 19 posturi de episcop, 3 posturi de episcop-vicar patriarhal, 9 posturi de episcop-vicar, 7 posturi de arhiereu-vicar, 1 post de vicar admi-nistrativ patriarhal, 32 de posturi de consilier patriarhal, 5 posturi de secretar patriarhal, 2 posturi de inspector general bisericesc, 20 de posturi de vicar administrativ eparhial, 13 posturi de secretar Cancelaria Patriarhală, 1 post de vicar episcopal, 193 de posturi de consilier eparhial, 27 de posturi de secretar eparhial, 121 de pos-turi de inspector eparhial, 28 de posturi de exarh, 154 de posturi de protopop, 444 de posturi de stareț, 3 posturi de egumen, 9.366 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 3.417 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.

139

6.1.2. Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timişoara

Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara îi cuprinde pe etnicii sârbi de credință creștin-ortodoxă din România care se află sub jurisdicția canonică a Bisericii Ortodoxe Sârbe. Din anul 2008, funcționează ca un cult recunoscut de sine stătător.

La recensământul din anul 2011, în România trăiau 18.076 de etnici sârbi, dintre care 94,8% creștin-ortodocși, majoritatea (11.112 persoane) declarând că aparțin de Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara, restul (circa 6.000 de persoane) declarându-și apartenența la Biserica Ortodoxă Română.

Cele trei protopopiate ale Episcopiei din Timișoara, Arad și Socol (jud. Caraș-Severin) au în subordine 55 de parohii și 5 mă-năstiri, în care slujesc 46 de preoți și diaconi. Mănăstirile acestui cult: Baziaș, Cusici, Zlatița (județul Caraș-Severin), Bezdin (județul Arad) și Sfântul Gheorghe (județul Timiș) sunt atestate docu-mentar în secolele XVI-XVIII și sunt incluse în lista monumentelor istorice din România.

Episcopia Ortodoxă Sârbă de Timișoara folosește în cult calendarul iulian (pe stil vechi) și este condusă de către Prea-sfinţitul Luchian Pantelici, Episcop ortodox sârb de Budapesta și Administrator de Timișoara, având ca locţiitor din anul 2010 pe vicarul administrativ Marinco Marcov.

Biserica Catolică

Biserica Catolică este formată din comuniunea credincioșilor creștini din întreaga lume, uniți prin credință și sacramente sub ascultare canonică față de Episcopul Romei (Papa). În țările cu care Sfântul Scaun are relații diplomatice, Papa desemnează periodic un ambasador papal care poartă titulatura de nunțiu apostolic.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 44 de contribuţii pentru: 1 post de vicar administrativ eparhial, 1 post de inspector eparhial, 30 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 12 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.

140

În România, Biserica Catolică este prezentă sub forma ritului latin (Biserica Romano-Catolică), a celui bizantin (Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică) și a celui armean (Ordinariatul Ar-meano-Catolic), dar și mici comunități de catolici maroniți și catolici caldeeni.

Forul de conducere al tuturor credincioșilor catolici din Ro-mânia este Conferința Episcopilor din România. Aceasta îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România. Reuniunea plenară a Conferinței are loc de două ori pe an (primă-vara și toamna) existând și posibilitatea convocării unor sesiuni ex-traordinare. Conferința Episcopilor din România are două secțiuni: Secțiunea Latină și Consiliul Ierarhilor Greco-Catolici. Președintele și vicepreședintele Conferinței Episcopilor sunt aleși pe baza alternanței dintre cele două mari rituri prezente în Biserica Catoli-că din România. Episcopul romano-catolic de Chișinău (Republica Moldova) are statut de invitat permanent al Conferinței Episcopilor din România.

În cadrul Bisericii Catolice, pe teritoriul României funcționează mai multe ordine și congregații călugărești, dintre care amintim: Societatea lui Iisus, Ordinul Călugărilor Augustinieni Asumpţioniști, Societatea Sfântului Francisc de Sales, Ordinul Carmelit, Ordinul Franciscanilor Minori Conventuali, Ordinul Piariștilor, Congregația Misionarele Carității, Congregaţia Surorilor Oblate Asumpţioniste, Congregația Inimii Neprihănite, Surorile Sfintei Inimi a lui Iisus, Su-rorile Franciscane Misionare de Assisi, Congregația lui Iisus, Fiicele Sfintei Maria a Divinei Providențe, Ordinul Sfântul Vasile cel Mare, Fiicele Sfântului Paul, Ordinul Canonic Premonstratens, Congregația Fiicelor Carității Sf. Vincențiu de Paul, Congregația Surorilor Maicii Domnului.

6.1.3. Biserica Romano-Catolică

Creștinismul catolic de rit latin este prezent pe teritoriul ţării noastre de peste o mie de ani. Ritul latin a avut o prezență puternică în Tran-silvania în Evul Mediu, dar și în celelalte provincii istorice românești. Cea mai veche episcopie catolică dintre cele active actualmente de pe teritoriul României este cea din Alba Iulia, înființată în secolul al XI-lea. Biserica Romano-Catolică din România se organizează pe baza Codului de Drept Canonic roman, recunoscut oficial de către statul român prin Hotărârea de Guvern nr. 1218/2008.

141

În România funcționează 6 dieceze romano-catolice: 2 arhie-piscopii (de București și Alba Iulia) și 4 episcopii (de Iași, Timișoara, Oradea și Satu Mare), cu un total de 690 de parohii.

Conform recensământului din anul 2011, numărul membrilor Bisericii Romano-Catolice era de 870.774 de persoane, dintre care 57,47% etnici maghiari, 34,16% etnici români, 2,43% etnici germani etc. Aceștia sunt deserviți de un număr de 9 episcopi și circa 900 de preoți.

Biserica Romano-Catolică desfășoară o bogată activitate ca-ritativă. Prin intermediul asociațiilor „Caritas”, al altor asociații sau direct prin parohii și organizațiile călugărești, Biserica a înființat grădinițe pentru copii, cămine de orfani, azile de bătrâni, cantine pentru săraci, cabinete și centre medicale. Pregătirea personalului de cult se face în cadrul Institutelor Teologice Romano-Catolice din Iași, Alba Iulia și Roman, precum și în cadrul Facultăților de Teologie Catolică din cadrul Universității din Iași și București și Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

6.1.4. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică

Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică a luat naștere în Transilvania la sfârșitul secolului al XVII-lea prin unirea unei părți a românilor ortodocși cu Biserica Catolică. Biserica Greco-Catolică a funcționat ca una din cele două Biserici ale românilor din Transil-vania timp de două secole și jumătate. După instalarea regimului comunist, Biserica Greco-Catolică a fost desființată de statul român

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 772 de contribuții pentru: 1 post de mitropolit, 1 post de arhiepiscop, 5 posturi de episcop, 3 posturi de episcop auxiliar, 4 posturi de vicar general, 5 posturi de vicar administrativ eparhial, 17 posturi de consilier eparhial, 1 post de inspector eparhial, 4 posturi de secretar eparhial, 35 de posturi de protopop, 1 post de exarh, 5 posturi de stareț, 1 post de secretar general, 488 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 201 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

142

prin Decretul nr. 358/1948, credincioșii acesteia fiind siliți să treacă fie la ortodoxie, fie la ritul catolic latin. Conform aceluiași decret, toa-te proprietățile acesteia au fost preluate de către stat, cu excepția bisericilor și caselor parohiale, care au fost transferate Bisericii Or-todoxe Române. După Revoluția din decembrie 1989, una dintre primele măsuri adoptate de statul român a fost Decretul-Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989 prin care se abroga Decretul nr. 358/1948 și se recunoștea oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică. Biserica Română Unită cu Roma se organizează în conformitate cu Codul Canonic al Bisericilor Orientale, recunoscut oficial prin Hotă-rârea de Guvern nr. 1218/2008. Conform Codului Canonic, Biserica Română Unită cu Roma este Biserică sui juris; are rangul de Arhie-piscopie Majoră (imediat după cel de Patriarhie) și este condusă de Sfântul Sinod, al cărui președinte este Preafericitul Lucian Mureșan, consacrat cardinal de către Papa Benedict al XVI-lea în anul 2012.

Conform recensământului din anul 2011, numărul membri-lor Bisericii Greco-Catolice este de 150.593, reprezentând 0,8% din populația care și-a declarat afilierea religioasă. Dintre aceștia, 82,71% sunt de etnie română, 10,72% etnici maghiari, 4,32% etnici romi, 0,8% etnici ucraineni și 0,57% etnici germani.

Biserica Greco-Catolică cuprinde 6 eparhii, cu 5 vicariate, 75 de protopopiate, 939 de parohii, circa 560 de lăcașuri de cult, circa 900 de preoți și peste 25 de ordine și congregații călugărești afla-te sub jurisdicția canonică a celor 6 episcopii. Cele 6 eparhii care alcătuiesc Sfântul Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma sunt:

1. Arhiepiscopia majoră de Alba Iulia și Făgăraș, cu sediul la Blaj. Are jurisdicție canonică în județele Alba (parțial), Brașov, Cluj (parțial), Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu.

2. Episcopia de Oradea, având jurisdicție canonică în județele Arad (parțial), Bihor, Satu Mare (parțial) și Sălaj (parțial).

3. Episcopia de Cluj-Gherla, cu sediul la Cluj-Napoca. Are jurisdicție canonică în județele Alba (parțial), Bistrița-Năsăud, Cluj (parțial), Maramureș (parțial) și Sălaj (parțial).

4. Episcopia de Lugoj, având jurisdicție canonică în județele Alba (parțial), Arad (parțial), Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Are în componență două vicariate, la Timișoara și Hațeg.

5. Episcopia de Maramureș, cu sediul la Baia-Mare. Are jurisdicție în județele Maramureș, Satu-Mare (parțial), Sălaj (parțial) și Suceava. Cuprinde un vicariat la Baia Mare, pentru credincioșii greco-catolici ucraineni.

143

6. Episcopia „Sfântul Vasile cel Mare” din București. Are în jurisdicție județele din Oltenia, Muntenia și Dobrogea.

Din Sfântul Sinod al Bisericii Române Unite cu Roma face parte și Episcopia greco-catolică românească de Canton-Ohio, din Statele Unite ale Americii.

Pregătirea personalului clerical se face în cadrul Facultăţii de Teologie Greco-Catolică Cluj-Napoca, structurată în trei departa-mente (Blaj, Cluj, Oradea), precum și a Facultăţii de Teologie Gre-co-Catolică din Baia Mare. Biserica Greco-Catolică dispune și de 8 licee teologice, încadrate în reţeaua învăţământului de stat.

De asemnenea, sub autoritatea Bisericii Greco-Catolice ac-tivează mai multe asociaţii, printre care: Asociaţia Generală a Ro-mânilor Uniţi, cu sediul la Cluj-Napoca (AGRU), asociaţie care are filiale în orașe din Transilvania și Banat, precum și în București, Asociaţia Tineretului Român Unit (ASTRU), Cercetașii Creștini Ro-mâni, Asociaţia culturală Ion Căianu, Reuniunea Mariană. Eparhiile greco-catolice sunt angajate în ajutorarea săracilor, a persoanelor cu handicap, a bolnavilor, precum și în alte domenii ale asistenţei sociale, activităţi pe care le realizează prin asociaţiile de tip „Cari-tas” și prin unele ordine călugărești.

Ordinariatul Armeano-Catolic

La sfârșitul secolului al XVII-lea, armenii din Transilvania s-au unit cu Biserica Catolică, păstrându-și ritul tradițional cu oficiere în limba ar-meană. Pentru aceștia, a fost organizată o eparhie cu sediul în orașul Gherla. Prin Concordatul cu Vaticanul din anii 1927-1929, unitatea bisericească a armenilor catolici a fost recunoscută, pe 5 iunie 1930, ca eparhie de sine stătătoare.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 535 de contribuţii pentru: 1 post de arhiepiscop major, 5 posturi de episcop, 1 post de episcop auxiliar, 5 posturi de vicar general, 2 posturi de vicar administrativ-eparhi-al, 16 posturi de consilier eparhial, 4 posturi de secretar eparhial, 45 de posturi de protopop, 1 post de exarh, 12 posturi de stareţ, 309 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 134 de posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.

144

După anul 1948, eparhia armeano-catolică a intrat de facto (dar nu de iure) sub administrarea Arhiepiscopiei Romano-Cato-lice de Alba Iulia. În anul 1991, Arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia a fost numit Administrator Apostolic ad nutum Sanctae Sedis (i.e. ad interim).36 În acest mod, Ordinariatul Armeano-Ca-tolic a intrat într-o formă de uniune pastorală cu Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia. În prezent, în cadrul Arhiepisco-piei Romano-Catolice de Alba Iulia există 4 parohii catolice de rit armean: Gherla, Gheorghieni, Dumbrăveni și Frumoasa.

6.1.5. Arhiepiscopia Bisericii Armene

Armenii s-au așezat în spațiul românesc începând cu secolele XI-XII, iar domnitorul Alexandru cel Bun a înființat pentru aceștia o episco-pie la Suceava, în anul 1401.

În România, cultul armean a fost recunoscut prin Legea cultelor din anul 1928, iar în anul 1931 a fost votată Legea pentru înființarea și funcționarea Eparhiei Armene. În anul 1949 a fost apro-bat Statutul organic și administrativ al Eparhiei Armene din Româ-nia, în care se menționează faptul că aceasta stă sub autoritatea dogmatică și canonică a Catolicosului tuturor armenilor din Eci-miadzin, dar își reglementează, conduce și administrează în mod autonom toate chestiunile religioase, culturale, fundaționale și epitropești în conformitate cu legislația românească.

Arhiepiscopia Bisericii Armene se află sub jurisdicția Bise-ricii Apostolice Armene, având centrul spiritual la Ecimiadzin (în Armenia), locul de reședință al Catolicosului-Patriarh Suprem al tuturor armenilor. Episcopia Armeană este condusă de un ar-hiepiscop sau episcop, ajutat de doi vicari: un vicar general și un vicar administrativ. Organul central al cultului este Congresul eparhial, iar organul executiv superior este Consiliul eparhial. Acesta din urmă are în componența sa trei comitete: comite-tul spiritual bisericesc, comitetul cultural și comitetul economic. Organele de conducere parohiale sunt adunarea parohială, consiliul parohial (epitropia) și comitetele parohiale. În cadrul Eparhiei armene din România funcționează 10 parohii deservite de 4 preoți, 3 diaconi, 2 cântăreți, având 16 biserici și 6 cimitire confesionale. Cele mai importante comunități sunt la București 36 În anul 1991 s-a solicitat recunoașterea numirii unui administrator apostolic, dar s-a renunțat la demers pe motive administrative.

145

și la Constanța. Celelalte comunități de pe teritoriul țării sunt for-mate din 12-20 de familii. În județul Suceava funcționează două mănăstiri armene înscrise în lista monumentelor istorice: Zamca și Hagigadar, singurele mănăstiri armene din Europa.

La recensământul din anul 2011 au fost înregistrați 393 de membri ai Bisericii Armene, dintre care 212 etnici armeni, 115 et-nici maghiari și 55 etnici români.

6.1.6. Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România

Biserica Ortodoxă Rit Vechi din România a fost întemeiată de vechii-credincioși (staroverii) ruși în prima parte a secolului al XVIII-lea. Aceștia au refuzat reformele liturgice impuse de Patri-arhul Nikon al Moscovei (1652-1658); ca urmare a persecuțiilor pe care le-au avut de îndurat din partea statului, o parte a sta-roverilor s-au refugiat în Țările Române, unde au format comu-nitatea lipovenească. Primele comunități de lipoveni din spațiul românesc au fost semnalate în satele sucevene Lipoveni (1724) și Manolea (1743).

În anul 1846 a fost înființată Mitropolia de Rit Vechi de la Fântâna Albă, în Bucovina de Nord, sub conducerea mitropolitu-lui Ambrozie. Evenimentul marchează agregarea comunităților creștine de rit vechi într-o Biserică autonomă, care îi cuprinde pe toți credincioșii de rit vechi (staroveri) din Europa, America și Australia. Succesorii lui Ambrozie (Kiril, Arcadie etc.) au purtat titlul de mitropolit, fiind recunoscuți drept conducători spirituali ai tuturor credincioșilor creștini de rit vechi din lume, statut și recunoaștere pe care și le păstrează și astăzi. În prezent, Întâi-stătătorul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România este Înalt-preasfinţitul Părinte Lavrentie Izot.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 11 contribuții pentru: 1 post de ar-hiepiscop, 1 post de vicar general, 1 post de vicar administrativ eparhial, 2 posturi de consilier eparhial, 1 post de secretar epar-hial și 1 post de protopop, 3 posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 1 post clerical cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

146

La data de 28 iunie 1940, ca urmare a ocupării Bucovinei de Nord de către Uniunea Sovietică, Mitropolia creștinilor de rit vechi s-a mutat de la Fântâna Albă la Brăila, unde funcționează și în prezent, cu prerogative de conducere spirituală asupra tuturor coreligionarilor din lume. Creștinii ruși de rit vechi urmează rânduielile tradiționale ortodoxe și oficiază slujbele în limba slavonă, conform rânduielilor liturgice prenikoniene și urmând calendarul iulian (neîndreptat).

Conform recensământului din 2011, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi are 32.558 de membri, dintre care 17.268 (53,03%) ruși lipoveni și 13.667 (42%) etnici români. Aceștia sunt organizați în 43 de parohii și au 59 de lăcașuri de cult. Sub aspectul organizării administrative, Biserica Ortodoxă de Rit Vechi din România cuprinde următoarele unități bisericești: Mitropolia Ortodoxă de Rit Vechi cu sediul în municipiul Brăila, Episcopia Tulcei cu sediul în municipiul Tulcea, Episcopia Slavei cu sediul în localitatea Slava Rusă, judeţul Tulcea, și Episcopia Moldovei cu sediul în orașul Târgu Frumos, judeţul Iași.

Jurisdicţia canonică a celor 4 eparhii este împărţită astfel:1. Eparhia de Fântâna Albă are în componență parohiile

ortodoxe ruse de rit vechi din județele Brăila și Galați, municipiul București, localitatea Bordușani (județul Ialomița), localitatea Fântâna Albă (Ucraina).

2. Eparhia Slavei cuprinde parohiile ortodoxe ruse de rit vechi din localitățile Slava Rusă, Slava Cercheză, Carcaliu, Ghindărești, Jurilovca, 2 Mai, orașele Cernavodă și Năvodari, municipiul Constanța și parohiile din Bulgaria.

3. Eparhia Bucovinei și Moldovei cuprinde parohiile ortodoxe ruse de rit vechi din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani.

4. Eparhia Tulcii cuprinde parohiile ortodoxe ruse de rit vechi din municipiul Tulcea, orașele Sulina și Mahmudia, localitățile Sarichioi, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca.

Cultul creștin ortodox rus de rit vechi nu are organizat un sistem de învățământ teologic propriu, preoții fiind aleși dintre acei credincioși considerați apți să oficieze serviciile religioase, cunoscători ai limbii slavone, ai tipicului și ai canoanelor bisericești. Din anul 2003, cu acordul conducerii Bisericii Ortodoxe Române, la Seminarul Teologic Ortodox din Iași a fost înființată o clasă destinată elevilor Bisericii Ortodoxe Ruse de Rit Vechi.

147

6.1.7. Biserica Reformată din România

Credința creștină reformată, bazată pe teologia lui Jean Calvin, a pătruns în Transilvania foarte repede, chiar în secolul al XVI-lea, fiind organizată și recunoscută instituțional în perioada anilor 1564-1580, când a fost înființată Episcopia Reformată din Ardeal.

După Marea Unire din 1918, parohiile reformate din Banat, Crișana și Maramureș au ieșit de sub jurisdicția eparhiilor din Un-garia și au format o nouă episcopie, cu sediul la Oradea.

Conform recensământului din anul 2011, Biserica Reforma-tă din România are 600.932 de membri, dintre care 93,78% etnici maghiari, 3,3% etnici români, 2,74% etnici romi, reuniți în două eparhii, cu 709 unități de cult și 886 de slujitori:

1. Eparhia Reformată din Ardeal, cu sediul la Cluj-Napoca, îi cuprinde pe credincioșii reformați din județele Transilvaniei pro-priu-zise. Eparhia este împărțită în 15 protopopiate: Aiud, Brașov, Călata (Huedin), Cluj, Dej, Gurghiu (Reghin), Hunedoara, Mureș, Mureș-Câmpie, Odorheiu Secuiesc, Sfântu Gheorghe, Târnava, Târgu Secuiesc, Turda și Ținutul Pădurii.

2. Eparhia Reformată de pe lângă Piatra Craiului, cu sediul la Oradea, cuprinde credincioși din Banat, Crișana și Maramureș. Parohiile din cuprinsul eparhiei sunt grupate în 9 protopopi-ate: Bihor, Baia Mare, Satu Mare, Carei, Eriu (Marghita), Arad, Timișoara, Șimleul Silvaniei și Zalău.

Organele de conducere ale Bisericii Reformate sunt: Sino-dul (pentru Biserică în întregul ei, cu atribuții în ceea ce privește legislația bisericească și adevărurile de credință); Adunarea Ge-nerală Eparhială (pentru fiecare eparhie); Adunarea Generală a

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 61 de contribuţii pentru: 1 post de mitropolit, 1 post de episcop-vicar, 2 posturi de arhi-eru-vicar, 3 posturi de consilier eparhial, 2 posturi de stareţ, 36 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 16 posturi clericale cu o contribuţie de 80% din sala-riul de bază.

148

Protopopiatului (pentru fiecare protopopiat); Adunarea parohia-lă (pentru fiecare parohie). Organele executive sunt: Consiliul Di-rigent – la nivel de eparhie; Consiliul Protopopiatului – la nivel de protopopiat; Consiliul Parohial – la nivel de parohie. Pregătirea personalului clerical reformat se realizează, în limba maghiară, în cadrul Institutului Teologic Protestant Unic de Grad Universitar din Cluj-Napoca.

6.1.8. Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană din România

Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană are la bază învățătura lui Martin Luther (1483-1546), iniţiatorul Reformei protestante. Reforma luterană s-a răspândit în rândul populației săsești din Transilvania la mijlocul secolului al XVI-lea, în urma con-tactelor cu viața spirituală din vestul Europei și cu universitățile din Germania. Organizatorul Bisericii a fost brașoveanul Johan-nes Honterus (1498-1549). Sinodul de la Mediaș din 1572 a statuat doctrina prin preluarea „Confesiunii Augustane”, document ela-borat în anul 1530 la Augsburg, ca bază a propovăduirii și vieții bisericești.

După instaurarea dualismului austro-ungar și anexarea Transilvaniei la Ungaria (1867), Biserica a preluat și o funcție so-cial-culturală, organizând mai ales viața școlar-confesională, în vederea menținerii identității naționale. Această funcție și-a păs-trat-o și după realizarea României Mari (1918). Din anul 1572, se-diul episcopiei a fost la Biertan, iar din anul 1867, sediul episcopiei este la Sibiu.

După decembrie 1989, Biserica Evanghelică C.A. acționează intens pentru reluarea activităților social-culturale și pentru pre-zervarea și punerea în valoare a patrimoniului cultural bisericesc de o valoare deosebită. Statutul organic al Bisericii Evanghelice

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 791 de contribuţii pentru: 1 post de episcop șef de cult, 1 post de episcop, 2 posturi de episcop vi-car, 8 posturi de consilier, 23 de posturi de protopop, 529 de pos-turi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 227 de posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.

149

C.A. din România datează din anul 1861, suferind cu trecerea tim-pului o serie de modificări.

Structura organizatorică a Bisericii cuprinde: biserica loca-lă, biserica districtuală și biserica generală. Biserica locală (comu-nitatea, parohia) are statut de persoană juridică și este condusă de adunarea generală a reprezentanților comunității bisericești și de un consiliu parohial (prezbiteriu).

În prezent, sunt 247 de comunități, organizate în 30 de parohii de sine stătătoare și 217 de comunități cu statut de fili-ală. Numărul lăcașurilor de cult se ridică la 262. În cadrul Bise-ricii Evanghelice C.A. slujesc un număr de 32 de preoți parohi și 7 preoți cu alte sarcini. Biserica generală cuprinde 5 districte bisericești (protopopiate): Sibiu, Brașov, Sighișoara, Mediaș și Sebeș. Organele de conducere ale districtelor sunt: Congresul Bisericesc Districtual și Consistoriul Districtual. Districtul este condus de decan (protopop).

Totalitatea parohiilor formează Biserica generală. Orga-nele de conducere ale acesteia sunt: Congresul Bisericesc Ge-neral și Consistoriul Superior. Congresul Bisericesc General este alcătuit din membrii Consistoriului Superior, decanii și curatorii districtelor bisericești, delegați clerici și mireni, în total circa 50 de persoane. Acest for are competență în cele mai importante probleme ale Bisericii, inclusiv în alegerea episcopului, curatoru-lui general și a membrilor Consistoriului Superior. Conducătorul Bisericii generale este episcopul.

Înainte de 1944, totalul credincioșilor evanghelici se ridica la 250.000 de persoane, organizate în peste 250 de parohii. În urma războiului și a evenimentelor politice, mai ales în urma emi-grării din ultimele decenii, numărul membrilor a scăzut simțitor, ajungând, conform recensământului din anul 2011, la 5.399 de persoane, dintre care 53,6% etnici germani, 27,8% etnici români și 14,4% etnici maghiari.

Pentru pregătirea preoților, Biserica Evanghelică C.A. be-neficiază, la Sibiu, de o secție în limba germană în cadrul De-partamentului de Istorie, Patrimoniu și Teologie protestantă al Universităţii „Lucian Blaga”.

150

Din anul 1961, Biserica Evanghelică C.A. a devenit membră în Consiliul Ecumenic al Bisericilor, iar în 1963 a intrat în Federația Mondială Lutherană, colaborând, ca membră, și în Conferinţa Bi-sericilor Europene. Intense sunt în prezent legăturile cu Biserica Evanghelică din Germania, mai ales cu organizațiile de ajutorare „Gustav-Adolf-Werk” și ,,Martin-Luther-Bund”, dar și cu o serie de Biserici membre (Bavaria, Württenberg, Saxonia, Renania, West-falia etc.). Biserica Evanghelică C.A. editează revista lunară Kir-chliche Blätter.

6.1.9. Biserica Evanghelică Lutherană din România

Biserica Evanghelică Lutherană are aceeași doctrină și istorie ca Biserica Evanghelică de Confesiune Augustană. După Marea Unire din anul 1918, parohiile luterane maghiare și slovace din România Mare au format o Biserică distinctă de cea a sașilor, menținându-se astfel până în prezent.

Biserica Evanghelică Lutherană din România numără, con-form datelor recensământului din anul 2011, 20.168 de membri, dintre care 62% etnici maghiari, 16% etnici germani, 12% etnici slovaci și 9,8% etnici români. Organizarea cultului are la bază principiul sinodo-presbiterial, iar conducătorul este episcopul ales de adunările generale ale parohiilor. Organul reprezentativ suprem al cultului este Sinodul.

Membrii din oficiu cu drept de vot ai Sinodului sunt: pre-zidiile episcopale și ale protopopiatelor, notarul suprem gene-ral, curatorul secund și consilierul juridic al circumscripției. Pe bază de alegeri mai sunt desemnate, din cadrul celor trei pro-topopiate (Brașov, Cluj-Napoca și Nădlac), 30 de persoane din rândul clerului și al laicilor. Sinodul se întrunește de regulă din trei în trei ani. Între sesiunile Sinodului, funcția de conducere este deținută de Presbiteriul episcopal, care este format din: episcop, prim-curatorul general, episcopul adjunct, referentul

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 47 de contribuţii pentru: 1 post de episcop șef de cult, 1 post de secretar general, 3 posturi de consi-lier eparhial și 42 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază.

151

de misiune internă, consilierul principal episcopal, protopopi, președintele Comisiei Teologice, referentul catehetic, referen-tul diaconic și responsabilul de presă. Presbiteriul episcopal se întrunește de regulă anual.

6.1.10. Biserica Unitariană Maghiară

Confesiunea unitariană s-a născut în Transilvania, ca urmare a eforturilor reformatorului clujean Dávid Ferenc (1520-1579), care a propovăduit antitrinitarismul. Data înfiinţării Bisericii este anul 1568, anul proclamării Edictului libertăţii conștiinţei și a re-ligiei la Dieta de la Turda (6-13 ianuarie). Denumirea de unitarian provine din limba latină, substantivul unus trimite la entitatea indivizibilă a lui Dumnezeu. Spiritualitatea unitariană încurajea-ză propagarea și exercitarea toleranţei religioase, deschiderea către cunoașterea diversităţii religioase, respectarea libertăţii conștiinţei, asumarea responsabilităţilor sociale și civice, prima-tul raţiunii și conștiinţei.

În anul 2012, Biserica Unitariană din Transilvania și Bise-rica Unitariană din Ungaria s-au reunit sub numele de Biserica Unitariană Maghiară. Biserica are 137 de parohii, grupate în 6 protopopiate în România și o eparhie în Ungaria. Organizarea cultului unitarian are la bază principiul sinodo-presbiterial, ceea ce înseamnă că laicii au un rol important, conducerea este colec-tivă, iar unităţile de bază sunt autonome. Autorităţile superioare, oficiul episcopal, asociaţiile bisericești, respectiv majoritatea in-stituţiilor bisericești au sediul la Cluj.

În cadrul Bisericii Unitariene funcţionează două licee teolo-gice care oferă o educaţie cu caracter mai larg decât cel teologic, având atât clase cu specializare reală, cât și umană. Acestea sunt Liceul Teologic Unitarian „János Zsigmond” din Cluj-Napoca și Liceul Teologic Unitarian „Berde Mózes” din Cristuru-Secuiesc.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 48 de contribuţii pentru: 1 post de episcop șef de cult, 1 post de vicar administrativ eparhial, 2 pos-turi de consilier eparhial, 30 de posturi cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 14 posturi cu o contribuţie de 80% din sa-lariul de bază.

152

Începând cu anul 1948, pregătirea preoţilor unitarieni se face la Institutul Teologic Protestant din Cluj, care a luat naștere prin unificarea Academiilor Teologice ale Bisericilor protestante din România.

Pentru a-și îndeplini menirea în diferite domenii, Biserica a înfiinţat mai multe asociaţii (ex. Asociaţia „Dávid Ferenc”, Asoci-aţia Literară Unitariană, Asociaţia Femeilor Unitariene, Asociaţia Naţională de Tineret „Dávid Ferenc”, Uniunea Preoţilor Unitarieni, Asociaţia caritativă „Providenţa”). Activitatea socială și caritativă a bisericii se reflectă și în activitatea celor 85 de filiale parohiale ale Asociaţiei Femeilor Unitariene, dar mai ales a asociaţiei caritative „Providenţa”.

Conform recensământului din anul 2011, Biserica Unitariană Maghiară are 57.686 de membri, dintre care 96,7% de etnici ma-ghiari, 1,8% etnici români și 1,4% etnici romi.

6.1.11. Cultul Creştin Baptist-Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România

Creștinii baptiști își revendică tradiția de credință de la mișcările ana-baptiste din Europa din secolele XV-XVIII, dar mai ales de la eforturile lui John Smith, care a întemeiat la Amsterdam, în anul 1609, prima Biserică baptistă. În România, prima Biserică baptistă a luat ființă în anul 1856 în București, iar în anul 1920 credincioșii baptiști s-au or-ganizat sub denumirea de Uniunea Comunităților Creștine Baptiste, căreia i-a fost recunoscut statutul de cult prin Decretul nr. 553/1944.

În prezent, cultul creștin baptist din România cuprinde circa 1.800 de biserici în toate regiunile țării și circa 700 de păs-tori. Potrivit recensământului din anul 2011, numărul membrilor Cultului Creștin Baptist se ridică la 112.850 de persoane, dintre care 80% etnici români, 11% etnici maghiari, 7,8% etnici romi

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical 117 contribuţii pentru: 1 post de episcop șef de cult, 1 post de episcop-vicar, 4 posturi de consilier eparhial, 6 pos-turi de protopop, 74 de posturi clericale cu o contribuţie de 65% din salariul de bază și 31 de posturi clericale cu o contribuţie de 80% din salariul de bază.

153

etc. Organele de conducere ale bisericii sunt adunarea generală, comitetul bisericii și păstorul bisericii, care îndeplinește rolul de presbiter (bătrân), denumit și episcop (supraveghetor).

Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România (Uniunea Baptistă) este organul național de reprezentare a Cultului Creștin Baptist din România. Uniunea Baptistă are scopul de a exprima unita-tea spirituală și doctrinară a credincioșilor baptiști din România și de a reprezenta interesele generale ale bisericilor baptiste și ale celorlalte părți componente ale Cultului Baptist din România. La nivel teritorial, Uniunea Baptistă este structurată în mai multe comunități regionale: Arad, Bacău, Brăila, București, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Hune-doara, Oltenia, Oradea, Sibiu, Suceava, Timișoara, Valea Crișului Alb și Convenția Maghiară, formată din credincioșii maghiari.

Organul suprem de conducere este Congresul, care se întrunește o dată la 4 ani, iar între sesiunile Congresului, Conferința națională, care se întrunește o dată pe an. Între sesiunile Conferinței naționale, conducerea este exercitată de către Consiliul Uniunii. Or-ganul executiv de conducere este Comitetul Executiv, care este ales de către Congres și format din președinte, 4 vicepreședinți, secreta-rul general și secretarul general adjunct. În cadrul Cultului Baptist funcționează ca instituții de învățământ Facultatea de Teologie Bap-tistă din cadrul Universității din București, Institutul Teologic Bap-tist din București, neintegrat în învățământul de stat, Universitatea „Emanuel” din municipiul Oradea cu 4 facultăți, plus 7 licee teologice și 5 școli gimnaziale.

6.1.12. Biserica Creștină după Evanghelie din România – Uniunea Bisericilor Creștine după Evanghelie din România

Comunitatea creștinilor după Evanghelie s-a organizat instituțional în București începând cu anul 1899. După ce în anul 1933 au fost recunoscuți de către stat ca asociație religioasă, în anul 1939 creștinii după Evanghelie au fost constrânși de regimul carlist să fuzioneze cu Creștinii după Scriptură, formând Cultul Creștin după

Cultul Creștin Baptist nu solicită subvenţii de la stat pentru sala-rizarea personalului de cult, ci doar sprijin pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult.

154

Evanghelie, cu două ramuri: ramura I (Creștinii după Evanghelie propriu-ziși) și ramura a II-a (actuala Biserică Evanghelică Română). Ulterior, în anul 1946, Cultului Creștin după Evanghelie i s-a recu-noscut calitatea de cult, prin Decretul-lege nr. 883/1946, iar după 1989 cele două ramuri s-au despărțit din nou.

Ca urmare a separării celor două ramuri și a scăderii populației, la recensământul din anul 1992 au fost înregistrați 49.393 de membri, iar la recensământul din 2011, 42.495 de per-soane, dintre care 86,6% etnici români, 7% etnici romi și 4,6% et-nici maghiari.

Sub aspect organizatoric, Cultul Creștin după Evanghelie este structurat la nivel local în comunități cu un număr de cel puțin 15 membri. În întreaga țară funcționează 671 astfel de comunități conduse de 176 de prezbiteri (frați bătrâni). Organul suprem al Bi-sericii Creștine după Evanghelie este Conferința națională, care se întrunește o dată la 4 ani și care alege, dintre membrii Consiliu-lui național, membrii Comitetului executiv. Conferința națională și Consiliul național sunt formate din delegați ai comunităților zonale, nivelul de reprezentativitate fiind mai mare în cadrul Conferinței naționale. Consiliul național se întrunește de două ori pe an și reprezintă structura de conducere a cultului, între sesiunile Conferinței naționale. Comitetul executiv reprezintă structura de conducere executivă și este format din președinte, vicepreședinte și secretar general. Sub autoritatea Cultului Creștin după Evan-ghelie funcționează Institutul Teologic de grad universitar „Ti-motheus” din București, neintegrat în învățământul de stat, o școală gimnazială și un liceu integrate în învățământul de stat și cinci școli biblice.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 62 de contribuții, după cum urmează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte uniune, 1 post de secretar general, 1 post de inspector general biseri-cesc, 1 post de vicar administrativ eparhial, 1 post de secretar eparhial, 1 post de consilier eparhial, 38 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 17 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

155

6.1.13. Biserica Evanghelică Română

Biserica Evanghelică Română s-a născut în jurul teologilor ortodocși Dumitru Cornilescu și Teodor Popescu, în anii 1920. În anul 1926, sub îndrumarea acestora, câteva sute de credincioși au construit prima biserică în București. La solicitarea autorităților, pentru a fi deosebiți de alte organizații religioase, au adoptat începând cu anul 1927 numele de Creștini după Scriptură, fiind organizați oficial sub formă de asociație.

În foarte scurt timp, au fost organizate biserici în Ploiești, Câmpulung, Târgoviște, Rucăr, Buzău, Pitești, Bârlad și Brașov. Ca urmare a ingerințelor autorităților politice, creștinii după Scriptu-ră s-au unit temporar, în anul 1939, cu creștinii după Evanghelie. După anul 1990, credincioșii cultului evanghelic român s-au se-parat de creștinii după Evanghelie, formând Biserica Evanghelică Română.

Conducerea cultului este asigurată de Sfatul de frați pe țară (maximum 21 de membri), Biroul executiv (3 membri) și Aduna-rea generală a reprezentanților. Sfatul de frați pe țară are atribuții misionare, de coordonare a activităților cultului, de gestiune și financiare.

Biroul executiv al cultului, subordonat direct Sfatului de frați pe țară, gestionează problemele curente ale Bisericii și o re-prezintă în raport cu autoritățile publice și cu alte instituții din țară și de peste hotare. Biroul executiv este format din prim-de-legat (funcție echivalentă celei de președinte al cultului) și din alți doi membri aleși de către Sfatul de frați pe țară. Adunarea generală a reprezentanților este forumul suprem de îndrumare și control al activității Bisericii Evanghelice Române, fiind princi-palul organism deliberativ al acesteia și forumul ei de reprezen-tare (un reprezentant la 50 de credincioși).

Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011, nu-mărul persoanelor care și-au declarat apartenența la Biserica Evanghelică Română a fost de 15.514 (0,08% din populația care și-a declarat apartenența religioasă), în principal etnici români (67,65%), etnici germani (15%), etnici maghiari (9,62%) și etnici romi (5,61%). Biserica Evanghelică Română are în componență 140 de unități de cult.

156

Biserica Evanghelică Română nu are instituții de educație proprii, iar principala activitate socială este reprezentată de An-samblul Social Creștin Măgurele, din orașul Măgurele, județul Ilfov, unde se află un așezământ social pentru persoanele de vâr-sta a treia și un așezământ social pentru copiii care provin din familii destrămate sau cu probleme sociale și materiale.

6.1.14 Cultul Creştin Penticostal – Biserica lui Dumnezeu Apostolică din România

Creștinii penticostali își revendică numele de la una dintre cele mai importante credințe asumate de aceștia, potrivit căreia credincioșii primesc botezul cu Duhul Sfânt, asemenea apostolilor în ziua Cinci-zecimii. Penticostalii au apărut în Statele Unite ale Americii la înce-putul secolului XX, iar în România prima comunitate este semnalată în anul 1922 în localitatea Păuliș, județul Arad.

Potrivit recensământului din anul 2011, numărul credincioșilor care și-au declarat apartenența la Cultul Creștin Penticostal – Biseri-ca lui Dumnezeu Apostolică din România a fost de 362.314, repre-zentând 1,92% din totalul populației care și-a declarat apartenența religioasă, credincioșii penticostali fiind în principal etnici români (76,36%), etnici romi (19,66%), etnici maghiari (1,77%) și etnici ucrai-neni (1,76%). Cultul Creștin Penticostal are în componență un număr de 3.078 de unități de cult (biserici și filiale) și 756 de pastori, dintre care, la nivelul României, un număr de 2.895 de unități de cult și 686 de pastori, iar în Europa și în Israel 183 de biserici și 70 de pastori.

Organizarea cultului are la bază un sistem descentralizat, res-pectându-se autonomia bisericească locală. Cultul are o conducere colectivă centrală, reprezentată de Consiliul Bisericesc, format din 33 de membri, și de Comitetul Executiv, format din 9 membri, în frunte cu un președinte.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salariza-rea personalului clerical un număr de 12 contribuții, după cum urmează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte uniune, 1 post de consilier eparhial, 7 posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 2 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

157

Aceste organe sunt alese în cadrul Adunării Generale Elective, forul cel mai înalt de conducere a cultului, care se întrunește o dată la patru ani. Bisericile locale au ca intermediar între ele și condu-cerea centrală mai multe comunități regionale și teritoriale: Arad, Brașov, București, Cluj, Constanța, Maramureș-Sătmar, Oltenia-Argeș, Oradea, Suceava, Comunitatea Penticostală Etnică Maghiară, Comunitatea Teritorială Italia, Comunitatea Teritorială Spania. Cultul Creștin Penticostal are biserici penticostale autorizate și în alte state din Uniunea Europeană, precum și în Israel. În fruntea unei biserici locale se află un pastor sau mai mulți, în funcție de numărul mem-brilor, și un comitet ales de fiecare Biserică. Între slujitorii acestora se numără și prezbiterii și diaconii, subordonați pastorului.

Pregătirea pastorilor se face la nivel universitar în cadrul Insti-tutului Teologic Penticostal din București, instituție de învățământ neintegrată în învățământul de stat, precum și în cadrul secției de teologie didactică în cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din munici-piul Arad, județul Arad. De asemenea, Cultul Creștin Penticostal are 9 licee (6 integrate în învățământul public, 3 licee private), 6 școli post-liceale (2 integrate în învățământul public, 4 private) și semina-rii biblice pe lângă comunitățile regionale și teritoriale.

Cultul Creștin Penticostal are ca principal organ de presă re-vista Cuvântul Adevărului și are, de asemenea, calitatea de asociat la Radio Vocea Evangheliei. Activităţile de asistenţă socială sunt or-ganizate de Cultul Creștin Penticostal în spitale, cămine de bătrâni, centre de plasament, penitenciare prin intermediul bisericilor loca-le, precum și prin instituţiile specializate: Casa Elim și Centrul Social Samariteanul, care aparțin Bisericii Penticostale „Elim” din Piatra-Neamț; Centrul Social al Bisericii Penticostale „Filadelfia” din muni-cipiul Suceava. Totodată, există zeci de asociaţii și fundaţii caritabile înfiinţate de membri ai bisericilor penticostale, dar care nu aparţin acestor biserici.

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea personalului clerical un număr de 204 contribuții, după cum ur-mează: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte de uniune, 1 post de secretar general, 9 posturi de consilier eparhial, 138 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 54 de posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

158

6.1.15. Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din România

Numele „adventist” vine din limba engleză și se referă la așteptarea celui de-al Doilea Advent („venirea lui Hristos” [engl.], Parusía [gr.]), iar menţiunea „de Ziua a Șaptea” exprimă specificul confesiunii adventiste: ţinerea ca zi a Domnului și ca zi de odihnă a zilei a șaptea a săptămânii (sâmbăta). În sens istoric, denumirea „adventiști” se referă la toate confesiunile provenite, direct sau indirect, din mișcarea interconfesională înfiinţată de William Mil-ler (1833-1844), care a reunit confesiuni sabatiste și nonsabatiste; în prezent, ea se folosește adesea ca prescurtare pentru „adven-tiști de ziua a șaptea”.

Organizaţi pentru prima dată în Ţările Române în perioada 1870-1919, adventiștii au apărut ca rezultat al misiunii internaţi-onale a Bisericii Adventiste. Adventismul de Ziua a Șaptea a fost adus pe pământ românesc de misionarul polonez Michał Belina Czechowski (1818-1876), fost călugăr franciscan, convertit apoi la credinţa baptistă la Londra. După ce a activat ca predicator bap-tist, acesta s-a convertit la adventism (1856) și a venit ca misionar în Europa (1864), întemeind o comunitate adventistă în Elveţia. În 1869 a predicat în Transilvania, iar în 1870 a ajuns la Pitești, unde i-a convertit pe fiii lui Garabet Hagi Aslan.

În anul 1920, cei aproximativ 2.000 de adventiști se orga-nizează în Uniunea Română a Comunităților Evanghelice ale Adventiștilor de Ziua a Șaptea și înfiinţează editura și tipografia „Cuvântul Evangheliei” (1920), precum și Institutul Biblic (1923). Oficial, Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea a fost recunoscută în 1925 ca asociaţie religioasă – uneori tolerată, alteori persecu-tată, ca și alte comunităţi religioase similare. În timpul dictaturii lui Ion Antonescu, asociaţia adventistă a fost scoasă în afara legii, iar începând cu anul 1946 a fost recunoscută drept cult religios prin Decretul-lege nr. 407/1946.

În România funcţionează șase Conferinţe (federaţii) adven-tiste: Muntenia (cu sediul la București), Moldova (Bacău), Transil-vania de Nord (Cluj-Napoca), Transilvania de Sud (Târgu-Mureș), Banat (Arad) și Oltenia (Craiova). Acestea formează, la rândul lor, Uniunea de Conferințe cu sediul la Voluntari (Ilfov), care suprave-ghează și promovează misiunea Bisericii Adventiste de pe întreg teritoriul României.

159

În cadrul Bisericii Adventiste funcţionează o universitate acreditată cu mai multe specializări (Cernica, Ilfov); patru licee (în București – „Ștefan Demetrescu” și „Mihai Ionescu”; în Cluj-Napo-ca și Craiova); o școală sanitară postliceală (în Brăila), mai multe școli elementare și gimnaziale, grădiniţe.

De asemenea, funcționează Asociaţia Conștiinţă și Libertate, Asociaţia studenţească AMiCUS, Editura Viaţă și Sănătate (Panteli-mon, Ilfov) și alte edituri, Institutul de Studii Biblice prin Corespon-denţă (Sola Scriptura, Școala de Sabat pe grupe de vârstă - Primii pași, Grădiniţă, Primară, Juniori, Companioni, Majori) și școala bi-blică de vacanţă, 3 centre speciale de sănătate, un spital de carita-te (Viziru, Brăila), o clinică (București), cămine de bătrâni și de copii; o asociaţie pentru persoane cu dizabilităţi, o agenţie umanitară (ADRA România), un serviciu umanitar pentru penitenciare; un centru media care administrează postul de televiziune Speranţa TV și zeci de staţii ale postului Radio Vocea Speranţei, amplasate în întreaga ţară, o asociaţie pentru suport și iniţiativă (ASI), centre de tineret („Respiro”, Moieciu, Brașov; Sătic, Argeș), Asociaţia Sănătate și Temperanţă, cu diverse acţiuni, cum ar fi: Expo-sănătate, „Adio, ţigări!”; Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie și Familie (ASEF).

În prezent, Biserica Adventistă deţine 1.095 de lăcașuri de cult; corpul pastoral al Bisericii este format dintr-un număr de circa 400 de pastori. Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011, numărul credincioșilor care și-au declarat apartenența la comuni-tatea adventistă se ridica la 80.944 de persoane, în principal etnici români (79,6%), etnici maghiari (9,86%), etnici romi (8,39%) și etnici ucraineni (1,6%).

6.1.16. Federația Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic

Deși prezenţa evreilor este înregistrată mult mai devreme în documente, primele comunități de evrei sunt atestate docu-mentar în spațiul românesc în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, sub protecția domnitorilor români, care le-au asigurat libertatea

Biserica Adventistă nu solicită sprijin financiar din partea statu-lui pentru salarizarea personalului clerical, ci doar pentru pentru construirea și repararea lăcașurilor de cult.

160

credinței, recunoașterea tribunalelor rabinice și a instituțiilor specifice de învățământ. Domnitorul Constantin Brâncoveanu a tratat comunitatea evreiască din Țara Românească ca pe o breas-lă. În Moldova a fost instituită în anul 1719 funcția de rabin-șef, Hahambasia.

Emanciparea politică a evreilor a devenit realitate prin Constituția din 1923, iar în 1928 comunitățile de evrei s-au unificat sub denumirea de Federația Uniunilor de Comunități Evreiești. Cu toate acestea, sfârșitul perioadei interbelice și anii celui de-al Doilea Război Mondial au fost marcați de restricționarea dreptu-rilor și libertăților cetățenești și religioase ale evreilor, culminând cu Holocaustul.

Potrivit Statutului de organizare și funcționare a Cultului Mozaic, activitatea confesională a minorității evreiești din Ro-mânia este condusă de către Federația Comunităților Evreiești din România, cuprinzând toate comunitățile și obștile din țară și având sediul la București. Dintre cele 39 de comunități și 21 de obști, cele mai importante comunități se află în București, Ora-dea, Timișoara, Cluj, Arad, Iași, Târgu Mureș, Bacău, Brăila, Satu Mare, Piatra Neamţ, Focșani, Sighetu Marmaţiei, Galaţi, Botoșani, Brașov, Deva.

Organele locale de conducere ale unei comunități locale sunt: adunarea generală, comitetul de conducere și comisia de cenzori.Funcțiile clericale în cadrul Cultului Mozaic sunt: șef-rabinul (conducătorul religios al cultului), prim-rabinul; rabinul, hahamul șohet (asigură carnea rituală conform prescripțiilor iudaice), hazanul (cantorul) – participă la oficierea slujbelor reli-gioase, melamedul (conduce cursurile de Talmud Tora), șoiferul (transcrie textele sfinte pe pergamente speciale), daianul (jude-cător religios), masghiah (supraveghetor alimentaţie kasher) și baal kore (cititor din Tora).

Pe teritoriul României există 87 de temple și sinagogi. Multe dintre acestea sunt declarate monumente istorice și arhitectonice, fiind protejate prin lege (de exemplu: Templul Coral și Sinagoga Mare din București, Sinagoga Mare din Iași, Sinagoga Ortodoxă și Sinagoga Sion din Oradea, Sinagoga din Cetate din Timișoara, Templul Deportaţilor din Cluj, Sinagoga Baal Shem Tov din Piatra Neamţ, Templul din Târgu Mureș, Sinagoga Mare din Botoșani).

161

Cultul Mozaic deține 832 de cimitire dispuse în 738 de localități, administrate de comunitățile religioase evreiești pe raza cărora sunt amplasate.

Potrivit rezultatelor recensământului din anul 2011, numărul etnicilor evrei din România se ridica la 3.271, iar numărul persoa-nelor care și-au declarat apartenența la Cultul Mozaic era de 3.519.

6.1.17. Cultul Musulman

Începuturile islamului pe teritoriul țării noastre sunt legate de venirea pecenegilor și a cumanilor în secolele XI-XII și în special de perioada cuceririlor turco-tătare ale hanatului Hoardei de Aur în secolul al XIII-lea. Cu toate acestea, abia în secolele XIV-XV au apărut primele comunități musulmane stabile, ca urmare a in-staurării suzeranității otomane asupra Țărilor Române. Odată cu luarea în posesie a Dobrogei de către statul român în anii 1877-1878, credincioșii musulmani s-au organizat în patru muftiate.

Din anul 1943 funcționează un singur muftiat, cu sediul la Constanța. Credincioșii musulmani sunt de etnie turcă, tătară și română, iar statutul de cult religios le-a fost recunoscut încă din anul 1928, prin Legea nr. 54/1928 pentru regimul general al cultelor.

Activitatea religioasă a cultului musulman este condusă de muftiu, care este ales prin vot secret din rândul imamilor. Pe lângă muftiu, funcționează un colegiu sinodal, numit Șura-i Is-lam, care se întrunește periodic pentru rezolvarea unor proble-me administrative și organizatorice ale cultului. Unitatea de bază a Cultului Musulman este comunitatea, care îi cuprinde pe toți credincioșii musulmani dintr-o localitate și este condusă de un comitet compus din 5, 7 sau 9 membri aleși pe o perioadă de

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 7 posturi clericale pentru: 1 post de președinte, 1 post de vicepreședinte, 1 post de secretar general, 1 post de director, 1 post de director adjunct, 1 post de consilier de cult, 1 post clerical cu o contribuţie de 65% din salariul de bază.

162

patru ani. În România funcționează în prezent 50 de comunități musulmane și 20 de filii, cu 55 de imami, răspândite în județele Constanța (63 de unități), Tulcea (4) și câte o unitate în județele Brăila, Galați și București. Lăcașurile de rugăciune musulma-ne din România sunt de două categorii: geamia (moscheea) și mesgidul. În total, există 81 de lăcașuri de cult. De asemenea, Cultul Musulman are în concesiune 124 de cimitire.

Potrivit recensământului din anul 2011, musulmanii sunt în număr de 64.337 de persoane, reprezentând 0,34% din populația care și-a declarat afilierea religioasă; majoritatea acestora sunt etnici turci (41,81%), tătari (31,18%) și români (9,76%) și un număr semnificativ de persoane aparținând unor etnii neînregistrate separat la recensământ (6.906 persoane, respectiv 10,76% din populația musulmană). 67,27% dintre aceștia locuiesc în județul Constanța, 14,04% în municipiul București, 5,11% în județul Tul-cea, iar restul în diferite centre urbane ca Brăila, Cluj-Napoca, Călărași, Galați, Giurgiu și Drobeta-Turnu Severin, precum și în județul Ilfov.

Singura instituţie de învăţământ pentru pregătirea ima-milor este Colegiul Naţional Kemal Ataturk din Medgidia, unde funcţionează o clasă cu profil teologic.

6.1.18. Organizația Religioasă Martorii lui Iehova

Primii creștini aparținând Organizației Religioase „Martorii lui Ie-hova” sunt atestaţi în România din anul 1911. În anul 1920 a fost înfiinţat primul sediu central, la Cluj-Napoca. La 21 aprilie 1937, Ministerul Cultelor a emis un ordin, publicat în Monitorul Oficial și în ziare, prin care activitatea Martorilor lui Iehova era interzisă în România. Deși acest ordin a fost contestat în instanță, în iunie

Secretariatul de Stat pentru Culte acordă pentru salarizarea per-sonalului clerical un număr de 61 de contribuții pentru: 1 post de muftiu, 5 posturi de conducere în administrația cultului, 39 de posturi clericale cu o contribuție de 65% din salariul de bază și 16 posturi clericale cu o contribuție de 80% din salariul de bază.

163

1938 a fost emis alt ordin împotriva Martorilor lui Iehova. La 2 au-gust 1938, sediul central al Martorilor lui Iehova, aflat în București, a fost închis. După cel de-al Doilea Război Mondial, la 11 iulie 1945, Cultul Religios Martorii lui Iehova din România și-a redobândit ca-litatea de persoană juridică. După instaurarea regimului comunist, prin Decizia Ministerului Justiției nr. 86.310 din 8 august 1949, Cul-tul Martorii lui Iehova a fost scos în afara legii.

Între 1949 și 1989, Martorii lui Iehova au fost persecutați de regimul totalitar. Persecuțiile au îmbrăcat forma urmăririlor, ares-tărilor, condamnărilor la închisoare pe diferite perioade, inclusiv pe viață, trimiterii la muncă silnică la canal sau în lagăre de muncă din Delta Dunării. După căderea comunismului în anul 1989, re-cunoașterea legală a Martorilor lui Iehova s-a statuat la data de 9 aprilie 1990, prin Sentinţa civilă nr. 1.148/1990, pronunţată de Ju-decătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr. 1.174/1990, prin care s-a acordat personalitate juridică.

La data de 22 mai 2003, Ministerul Culturii și Cultelor din Ro-mânia a recunoscut statutul de cult religios al Organizației Religi-oase „Martorii lui Iehova”, iar ulterior Guvernul României a emis H.G. nr. 658/2008 privind recunoașterea Statutului pentru organi-zarea și funcționarea Organizației Religioase „Martorii lui Iehova”. La recensământul din 2011 a fost pentru prima dată înregistrat ofi-cial numărul membrilor Organizaţiei Religioase „Martorii lui Ieho-va”. Conform rezultatelor recensământului, numărul acestora se ridică la 49.280 de persoane, reprezentând 0,26% din populația re-zidentă care și-a declarat afilierea religioasă. Dintre aceștia, 71,21% sunt etnici români, 22,72% etnici maghiari, 3,65% etnici romi, 1,7% etnici ucraineni etc.

Credinţa Martorilor lui Iehova se bazează pe normele și principiile din Sfintele Scripturi. Martorii lui Iehova sunt organizați în congregații și țin cu regularitate întruniri dedicate studierii Bi-bliei. În general, congregațiile sunt alcătuite din Martorii dintr-o anumită zonă sau localitate. Mai multe congregații constituie o circumscripție.

Activitatea congregațiilor este supravegheată de un grup de bătrâni de congregație. Congregațiile sunt vizitate periodic de slujitori itineranți, adică de bătrâni de congregație care slu-jesc ca supraveghetori de circumscripție. Bătrânii sunt ajutați de

164

slujitorii auxiliari. Toţi aceștia sunt slujitori de cult și slujesc fără remuneraţie. Un număr de aproximativ 20 de congregaţii con-stituie o circumscripţie, iar mai multe circumscripţii alcătuiesc un district. Structura administrativă cuprinde 541 de congregaţii, 29 de circumscripţii și 2 districte. În România, activitatea tutu-ror congregaţiilor este supravegheată de un grup de „bătrâni” numiţi de Corpul de Guvernare, care slujesc la sediul central si-tuat în strada Teleajen, nr. 84, sector 2, București. Organizaţia își desfășoară activitatea în circa 350 de lăcașuri de cult numite săli ale Regatului, precum și în spaţii închiriate. Site-ul oficial al Mar-torilor lui Iehova este www.jw.org și este tradus în aproximativ 750 de limbi. Pe site apar publicații în aproximativ 930 de limbi, fiind cel mai tradus site din lume. Revistele publicate de Martorii lui Iehova sunt revistele Turnul de veghe și Treziți-vă! Martorii lui Iehova desfășoară și activități de ajutorare în folosul comunității.

6.2. Asociațiile religioase

Ce este o asociație religioasă?

Asociația religioasă este o persoană juridică alcătuită din cel puțin 300 de membri, cetățeni români sau rezidenți în România, care se asociază în vederea manifestării unei credințe religioase.

Cum se obține statutul de asociație religioasă?

Procedura de dobândire a statutului juridic constă în înscrierea asociației religioase în Registrul asociațiilor religioase instituit la grefa judecătoriei din circumscripția teritorială unde își are se-diul. Pentru înființarea unei asociații religioase este necesar avi-zul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte.

În vederea obținerii acestui aviz, asociația în cauză depune la Se-cretariatul de Stat pentru Culte o cerere, însoțită de documentația prevăzută la art. 41 alin (2), lit. a-c din Legea 489/2006 și Ordinul nr. 15/12.03.2012, publicat în Monitorul Oficial nr. 222 din 03.04.2012.

Organizaţia Religioasă „Martorii lui Iehova” nu solicită Secreta-riatului de Stat pentru Culte sprijin financiar pentru personalul clerical.

165

Pot depune cereri pentru obținerea avizului consultativ atât asociațiile înființate pe baza O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cât și asociații nou constituite.

Ce documente sunt necesare pentru dobândirea statutului de asociație religioasă?

� actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociației religioase, care nu poate fi iden-tică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociații religi-oase recunoscute, datele de identificare și semnăturile asociaților, sediul, patrimoniul inițial, de cel puțin două salarii brute pe econo-mie, alcătuit din aportul în natură sau în bani al asociaților, precum și primele organe de conducere;

� mărturisirea de credință proprie și statutul asociației reli-gioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centra-lă și locală, modul de conducere, administrare și control, modul de înființare și desființare a unităților locale, drepturile și obligațiile membrilor, principalele activități pe care asociația religioasă înțelege să le desfășoare în vederea atingerii scopurilor sale spiri-tuale, alte prevederi specifice asociației religioase respective;

� actele doveditoare ale sediului și patrimoniului inițial; � avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte; � dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de

Ministerul Justiției. În termen de trei zile de la depunerea cererii de înscriere și

a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul desem-nat de președintele instanței verifică legalitatea acestora și dis-pune, prin încheiere, înscrierea asociației în Registrul asociațiilor religioase. Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociației religioase pentru evidența fiscală, cu menționarea numărului de înscriere în Regis-trul asociațiilor religioase.

Potrivit legii, asociațiile religioase beneficiază de facilități fis-cale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioa-re. Asociațiile religioase pot înființa filiale cu personalitate juridică, în conformitate cu statutul lor.

166

Beneficiază asociațiile religioase de facilități fiscale?

În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor și ale art. 456 litera d) și 464 alin. (1) litera d) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, asociațiile religioase beneficiază de scutire de impozit pentru lăcașul de cult și pentru terenurile aferente.

Ce organizații religioase au primit avizul consultativ din partea Secretariatului de Stat pentru Culte?

Până la data de 1 iunie 2018, au primit avizul consultativ al Se-cretariatului de Stat pentru Culte pentru înființarea/transformarea în asociație religioasă următoarele asociații:

Nr.crt

Asociația religioasă Sediul Avizul

1Societatea Creștinilor Nouapostolici — România (S.C.N.A.R.)

str. Romulus nr. 67, sector 3, București

nr. 1/30.03.2007; Ministerul Culturii și Cultelor

2Asociația Religioasă „Nazarineană”

Arad, str. Andrei Șaguna, nr. 71, jud. Arad


3Asociația „Adunările lui Dumnezeu din România”

str. Răsăritului nr. 59, sector 6, București

nr. 3/17.09.2007;Ministerul Culturii și Cultelor

4Asociația „Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România”

Mănăstirea Slătioara, com. Râșca, jud. Suceava


5Asociația Adventiștilor de Ziua a Șaptea— Mișcarea de Reformă

str. Negoiu nr. 24, Făgăraș, jud. Brașov


6Asociația „Centrul Creștin Aletheia”

Timișoara, b-dul Liviu Rebreanu, nr. 121, jud. Timiș


7Asociația „Centrul Creștin Metanoia”

str. Munteniei nr. 30, Timișoara, județul Timiș


167

Nr.crt


8 Asociația Religioasă Biserica Credinței din România

str. Azurului, nr. 4, Târgu Mureș, județul Mureș


9Asociația Creștină a Romilor Betesda

str. Oltului nr. 2, Târgu Mureș, jud. Mureș


10Asociația Religioasă Apostolică Filadelfia

str. Soarelui, nr. 47, Pâncota, jud. Arad


11Asociația Religioasă „Centrul Creștin Speranța Vieții România"

str. Poet Grigore Alexandrescu nr.23, Târgoviște, jud.

Dâmbovița

nr. 11/30.10.2009; Ministerul Culturii, Cultelor și

Patrimoniului Național

12Asociația Religioasa Apostolică „Templul Lui Dumnezeu”

str. Victoriei, nr.51, Târnăveni, jud. Mureș

nr. 12/29.01.2010;Secretariatul de Stat pentru Culte

13Asociația Religioasă Creștină „Emanuel”

com. Deda, nr. 352, jud. Mureșnr. 13/06.04.2010;

Secretariatul de Stat pentru Culte

14Asociația Comunităților Baha'i din România

bd. Magheru nr. 27, ap. 24, et. 3, sector 1, București

nr.1 3b/20.05.2010; Secretariatul de Stat pentru Culte

15Asociația Religioasă „Centrul Creștin Timișoara”

str. Calea Aradului, nr. 15A, Timișoara, jud. Timiș

Fără aviz consultativ; prin hotărârea judecătorească nr.

174/20.04.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara

16Asociația Religioasă Biserica Creștină Penticostală „Evanghelia”

str. Comșești, nr. 5, sector 5, București

nr. 15/16.09.2010; Secretariatul de Stat pentru Culte

17 Asociația Creștin Ecumenicăbd.Muncii, nr. 1, Scornicești,

jud. Oltnr. 16/10.12.2010;


18Asociația Religioasă Apostolică „Cetatea Sionului”

str. Piața Gării, nr. 1, ap. 3, Târgu Mureș, jud. Mureș


168

Nr.crt


19Asociația Biserica Apostolică a Credinței în Isus Hristos IAFCJ

str. Marcus Aurelius nr. 70, etaj 1, Alba Iulia, jud. Alba


20Asociația Religioasă Uniunea Creștină Penticostală a Biserici-lor Botezate cu Duhul Sfânt

str. Victoriei nr. 75, Negrești Oaș, jud. Satu Mare


21Asociația Religioasă Uniunea Internațională a Bisericilor Penticostale a Romilor

str. Ioan Flueraș, nr. 54, Arad, jud. Arad


22Asociația Religioasă „Locașul Duhului Sfânt”

șos. Fundeni, biroul nr. 2, sector 2, București


23Asociația Religioasă Apostolică Miracolul Creștin

str. Liviu Rebreanu nr. 1, Alba Iulia, jud. Alba


24 Asociația Religioasă Harveststr. Sinaia, nr. 17, Arad, jud. Arad

nr.23/01.09.2016; Secretariatul de Stat pentru Culte

25Asociația Religioasă „Centrul Creștin Exodus”

str. Bucovinei, nr. 65, Timișoara, jud. Timiș


26 Asociația Umanitară Religioasăstr. Laguna Albastră, nr. 56

A, satul Corbeanca, com. Corbeanca, jud. Ilfov


27„Asociația Religioasă Râul

Vieții”aleea Gura Câlnăului, nr. 12-

22, sector 3, Bucureștinr. 26/27.12.2016;


28„Asociația Religioasă a Bisericii

Lumina”str. Tudor Arghezi, nr. 8,

Timișoara, jud. Timișnr. 27/02.05.2017;


29Asociația Religioasă„Credința Străbună”

str. Alexandru cel Bun, bl. nr. 6, ap. 44, etaj. 3, sc .D,

Roman, jud. Neamț


169

Nr.crt


30Uniunea Bisericilor Penticostale

Holiness- Filiala din Româniastr. Doina nr.19,

Oradea, jud. Bihornr. 29/25.07.2017


31 Asociația Creștină Renovatiostr. Izbiceni, nr. 5, sectorul 1,

Bucureștinr. 30/23.11.2017


32Asociaţia „Comunitatea

Creștină Evanghelică Harul”jud. Sălaj, Str. Sărmaș, nr.1

mun. Zalăunr. 31/ 12.12.2017


33Asociaţia Biserica Creștină

Ortodoxă Valahăcom. Fundata, str. Principală

nr. 119, jud. Brașov

nr.32/14.12.2017Secretariatul de Stat pentru

Culte, conf. disp. Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în dosarul nr. 2150/62/2015 prin

Decizia nr. 3965/11.12.2017

34Asociația Uniunea Adunărilor

Penticostale a Romilor ‚Philadelphia”

str. Bolnog, nr. 48, Săcele, jud. Brașov

nr. 33/12.03.2018Secretariatul de Stat pentru Culte

35Asociația Religioasă Uniunea Bisericilor Penticostale a lui

Dumnezeu

str. Laminoriștilor, nr. 31, ap.3, Câmpia Turzii, jud. Cluj

nr. 34 /02.05.2018Secretariatul de Stat pentru Culte

6.3. Asociaţii şi fundaţii cu activităţi religioase

Asociaţiile și fundaţiile care desfășoară și activităţi religioase, în-fiinţate în baza O.G. nr. 26/2000 nu sunt obligate, dar pot solicita Secretariatului de Stat pentru Culte luarea în evidenţă.

La 1 iunie 2018, Secretariatul de Stat pentru Culte avea în evidenţă 829 de asociaţii și fundaţii. Dintre acestea, aproxima-tiv o treime desfășoară activităţi în cadrul cultelor religioase, iar restul sunt formate din membri care împărtășesc credinţe reli-gioase diferite.

171

Legislație cu incidență în zona vieții religioase

Legea nr. 489 din 28 decembrie 2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, republicată

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

ART. 1 (1) Statul român respectă și garantează dreptul

fundamental la libertate de gândire, de conștiinţă și religioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivit Constituţiei și tratatelor internaţionale la care România este parte.

(2) Nimeni nu poate fi împiedicat sau constrâns să adop-te o opinie ori să adere la o credinţă religioasă contrară convin-gerilor sale și nici nu poate fi supus vreunei discriminări, urmărit sau pus într-o situaţie de inferioritate pentru credinţa, aparte-nenţa ori neapartenenţa sa la o grupare, asociaţie religioasă sau un cult ori pentru exercitarea, în condiţiile prevăzute de lege, a libertăţii religioase.

ART. 2 (1) Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, de a și-o manifesta în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin practicile și ritualurile specifice cultului, inclusiv prin educaţie re-ligioasă, precum și libertatea de a-și păstra sau schimba credinţa religioasă.

(2) Libertatea de a-și manifesta credinţa religioasă nu poa-te face obiectul altor restrângeri decât al celor care sunt prevăzute

7CAPITOLUL

172

de lege și constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea publică, protecţia ordinii, a sănătăţii sau a mo-ralei publice ori pentru protejarea drepturilor și libertăţilor funda-mentale ale omului.

ART. 3 (1) Părinţii sau tutorii au dreptul exclusiv de a opta pentru educaţia religioasă a copiilor minori, conform propriilor con-vingeri.

(2) Religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu poate fi schimbată fără consimţământul acestuia; copilul care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să își aleagă singur religia.

ART. 4 Orice persoană, cult, asociaţie religioasă sau grupa-re religioasă din România este liberă de a stabili și menţine relaţii ecumenice și frăţești cu alte persoane, culte sau grupări religioase și cu organizaţiile intercreștine și interreligioase, la nivel naţional și internaţional.

ART. 5 (1) Orice persoană are dreptul să își manifeste credin-ţa religioasă în mod colectiv, conform propriilor convingeri și pre-vederilor prezentei legi, atât în structuri religioase cu personalitate juridică, cât și în structuri fără personalitate juridică.

(2) Structurile religioase cu personalitate juridică regle-mentate de prezenta lege sunt cultele și asociaţiile religioase, iar structurile fără personalitate juridică sunt grupările religioase.

(3) Comunităţile religioase își aleg în mod liber structura asociaţională în care își manifestă credinţa religioasă: cult, asociaţie religioasă sau grup religios, în condiţiile prezentei legi.

(4) În activitatea lor, cultele, asociaţiile religioase și grupările religioase au obligaţia să respecte Constituţia și legile ţării și să nu aducă atingere securităţii publice, ordinii, sănătăţii și moralei publi-ce, precum și drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului.

(5) Este interzisă prelucrarea datelor cu caracter personal legate de convingerile religioase sau de apartenenţa la culte, cu ex-cepţia desfășurării lucrărilor de recensământ naţional aprobat prin lege sau în situaţia în care persoana vizată și-a dat, în mod expres, consimţământul pentru aceasta.

173

(6) Este interzisă obligarea persoanelor să își menţioneze religia, în orice relaţie cu autorităţile publice sau cu persoanele ju-ridice de drept privat.

ART. 6 (1) Gruparea religioasă este forma de asociere fără personalitate juridică a unor persoane fizice care, fără nicio proce-dură prealabilă și în mod liber, adoptă, împărtășesc și practică o credinţă religioasă.

(2) Asociaţia religioasă este persoana juridică de drept privat, constituită în condiţiile prezentei legi, formată din per-soane fizice care adoptă, împărtășesc și practică aceeași credinţă religioasă.

(3) O asociaţie religioasă poate deveni cult în condiţiile prezentei legi.

CAPITOLUL II

Cultele

SECŢIUNEA 1

Relaţiile dintre stat și culte

ART. 7 (1) Statul român recunoaște cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural și de parteneriat social, pre-cum și statutul lor de factori ai păcii sociale.

(2) Statul român recunoaște rolul important al Bisericii Ortodoxe Române și al celorlalte biserici și culte recunoscute în istoria naţională a României și în viaţa societăţii românești.

ART. 8 (1) Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcţionează în baza pre-vederilor constituţionale și ale prezentei legi, în mod autonom, potrivit propriilor statute sau coduri canonice.

(2) De asemenea, sunt persoane juridice și părţile compo-nente ale cultelor, așa cum sunt menţionate în statutele sau coduri-le canonice proprii, dacă îndeplinesc cerinţele prevăzute în acestea.

174

(3) Cultele funcţionează cu respectarea prevederilor le-gale și în conformitate cu propriile statute sau coduri canonice, ale căror prevederi sunt aplicabile propriilor credincioși.

(4) Denumirea unui cult nu poate fi identică cu cea a altui cult recunoscut în România.

ART. 9 (1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.

(2) Cultele sunt egale în faţa legii și a autorităţilor publi-ce. Statul, prin autorităţile sale, nu va promova și nu va favoriza acordarea de privilegii sau crearea de discriminări faţă de vreun cult.

(3) Autorităţile publice cooperează cu cultele în domeni-ile de interes comun și sprijină activitatea acestora.

(4) Statul român, prin autorităţile publice abilitate, spriji-nă activitatea spiritual-culturală și socială în străinătate a cultelor recunoscute în România.

(5) Autorităţile publice centrale pot încheia cu cultele re-cunoscute atât parteneriate în domeniile de interes comun, cât și acorduri pentru reglementarea unor aspecte specifice tradiţiei cultelor, care se supun aprobării prin lege.

ART. 10 (1) Cheltuielile pentru întreţinerea cultelor și des-fășurarea activităţilor lor se vor acoperi, în primul rând, din veni-turile proprii ale cultelor, create și administrate în conformitate cu statutele lor.

(2) Cultele pot stabili contribuţii din partea credincioșilor lor pentru susţinerea activităţilor pe care le desfășoară.

(3) Statul promovează sprijinul acordat de cetăţeni culte-lor prin deduceri din impozitul pe venit și încurajează sponsori-zările către culte, în condiţiile legii.

(4) Statul sprijină, la cerere, prin contribuţii, în raport cu numărul credincioșilor cetăţeni români și cu nevoile reale de subzistenţă și activitate, salarizarea personalului clerical

175

și neclerical aparţinând cultelor recunoscute. Statul sprijină cu contribuţii în cuantum mai mare salarizarea personalului de cult al unităţilor de cult cu venituri reduse, în condiţiile stabilite prin lege.

(5) Nimeni nu poate fi constrâns prin acte administrative sau prin alte metode să contribuie la cheltuielile unui cult religios.

(6) Cultele recunoscute pot beneficia, la cerere, de sprijin material din partea statului, pentru cheltuielile privind funcţionarea unităţilor de cult, pentru reparaţii și construcţii noi, în raport cu nu-mărul credincioșilor, conform ultimului recensământ, și cu nevoile reale.

(7) Statul sprijină activitatea cultelor recunoscute și în calita-te de furnizori de servicii sociale.

(8) Autorităţile publice asigură oricărei persoane, la cerere, dreptul de a fi consiliată potrivit propriilor convingeri religioase prin înlesnirea asistenţei religioase.

ART. 11 Sprijinul statului constă și în acordarea de facilităţi fiscale, în condiţiile legii.

ART. 12 Utilizarea fondurilor bănești primite de la bugetul de stat sau bugetele locale, precum și respectarea destinaţiei bunu-rilor primite în proprietate sau folosinţă de la autorităţile publice lo-cale ori centrale se supun controlului statului.

ART. 13 (1) Raporturile dintre culte, precum și cele dintre asociaţii și grupuri religioase se desfășoară pe baza înţelegerii și a respectului reciproc.

(2) În România sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare și învrăjbire religioasă, precum și ofensa publică adusă simbolurilor religioase.

ART. 14 (1) Fiecare cult trebuie să aibă un organism naţional de conducere sau de reprezentare.

(2) Unităţile de cult, inclusiv filialele lor fără personalitate juridică, se înfiinţează și se organizează de către culte potrivit propriilor statute, regulamente și coduri canonice.

176

(3) Înfiinţarea unităţii de cult trebuie să fie comunicată, spre evidenţă, Secretariatului de Stat pentru Culte.

(4) Unităţile de cult nou-înfiinţate ca persoane juridice pot solicita și primi sprijin financiar, în condiţiile legii.

ART. 15 Sigiliile și ștampilele folosite de către un cult sau de către o unitate locală de cult trebuie să conţină și denumirea oficială sub care cultul a fost recunoscut ori iniţialele acestuia.

ART. 16 (1) Cultele recunoscute pot folosi, în desfășurarea activităţilor lor, orice limbă consideră de cuviinţă. Evidenţa financiar-contabilă se va ţine și în limba română.

(2) În relaţiile oficiale cu autorităţile statului, cultele recunoscute folosesc limba română.

SECŢIUNEA a 2-a

Recunoașterea calităţii de cult

ART. 17 (1) Calitatea de cult recunoscut de stat se dobândește prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, de către asociaţiile religioase care, prin activitatea și numărul lor de membri, oferă garanţii de durabilitate, stabilitate și interes public.

(2) Recunoașterea statutelor și a codurilor canonice se acordă în măsura în care acestea nu aduc atingere, prin conţinutul lor, securităţii publice, ordinii, sănătăţii și moralei publice sau drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului.

ART. 18 Asociaţia religioasă care solicită recunoașterea calităţii de cult va formula o cerere în acest sens la Secretariatul de Stat pentru Culte, însoţită de următoarea documentaţie:

a) dovada că este constituită legal și funcţionează neîntrerupt pe teritoriul României ca asociaţie religioasă de cel puţin 12 ani;

b) listele originale cuprinzând adeziunile unui număr de membri cetăţeni români cu domiciliul în România cel puţin egal

177

cu 0,1% din populaţia României, conform ultimului recensământ;

c) mărturisirea de credinţă proprie și statutul de organizare și funcţionare, care să cuprindă: denumirea cultului, structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, organele de reprezentare, modul de înfiinţare și desfiinţare a unităţilor de cult, statutul personalului propriu, precum și prevederile specifice cultului respectiv.

ART. 19 (1) În termen de 60 de zile de la data depunerii cererii, Secretariatul de Stat pentru Culte înaintează Guvernului documentaţia de recunoaștere a cultului, însoţită de avizul său consultativ, întocmit pe baza documentaţiei depuse.

(2) Dacă documentaţia este incompletă sau statutele conţin prevederi contrare legii, acestea se restituie motivat spre completare sau modificare, iar termenul de soluţionare se pre-lungește corespunzător.

ART. 20 (1) În termen de 60 de zile de la primirea avizului, Guvernul se pronunţă asupra cererii, prin hotărâre de recunoaș-tere sau de respingere motivată.

(2) Hotărârea Guvernului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și poate fi atacată în justiţie, conform legii.

(3) În caz de respingere a cererii, asociaţia religioasă poa-te solicita reluarea procedurii de recunoaștere a calităţii de cult, numai dacă prezintă dovezi din care să rezulte că au încetat te-meiurile care au dus la soluţia de respingere.

(4) Drepturile și obligaţiile aferente calităţii de cult recu-noscut se pot exercita de la data intrării în vigoare a hotărârii Guvernului de recunoaștere a acestuia.

ART. 21 Guvernul, prin hotărâre, la propunerea Secreta-riatului de Stat pentru Culte, poate retrage calitatea de cult re-cunoscut atunci când, prin activitatea sa, cultul aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice ori drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului.

ART. 22 (1) Modificarea și completarea statutelor de

178

organizare și funcţionare sau codurilor canonice ale cultelor se comunică, spre recunoaștere, Secretariatului de Stat pentru Culte.

(2) Actele administrative emise în temeiul prevederilor pre-zentei secţiuni, precum și neemiterea acestora în termenele prevă-zute pot fi atacate în justiţie, în condiţiile legii.

SECŢIUNEA a 3-a

Personalul cultelor

ART. 23 (1) Cultele își aleg, numesc, angajează sau revocă per-sonalul potrivit propriilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(2) Personalul cultelor poate fi sancţionat disciplinar pentru încălcarea principiilor doctrinare sau morale ale cultului, potrivit pro-priilor statute, coduri canonice sau reglementări.

(3) Personalul clerical și cel asimilat al cultelor recunoscute nu poate fi obligat să dezvăluie faptele încredinţate sau de care a luat cunoștinţă în considerarea statutului lor.

(4) Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot constituie in-fracţiune și se pedepsește potrivit Codului penal.

ART. 24 (1) Salariaţii și asiguraţii cultelor ale căror case de pen-sii sunt integrate în sistemul asigurărilor sociale de stat vor fi supuși prevederilor legislaţiei privind asigurările sociale de stat.

(2) Salariaţii și asiguraţii cultelor care dispun de case de pensii sau fonduri de pensii proprii se supun regulamentelor adoptate de către organele de conducere ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora și în acord cu principiile generale ale legislaţiei privind asigu-rările sociale de stat.

ART. 25 Personalul clerical și cel asimilat, precum și persona-lul monahal aparţinând cultelor recunoscute este scutit de îndeplini-rea serviciului militar.

ART. 26 (1) Cultele pot avea organe proprii de judecată religioasă pentru problemele de disciplină internă, conform

179

statutelor și reglementărilor proprii.

(2) Pentru problemele de disciplină internă sunt aplicabile în mod exclusiv prevederile statutare și canonice.

(3) Existenţa organelor proprii de judecată nu înlătură aplicarea legislaţiei cu privire la contravenţii și infracţiuni în siste-mul jurisdicţional.

SECŢIUNEA a 4-a

Patrimoniul cultelor

ART. 27 (1) Cultele recunoscute și unităţile lor de cult pot avea și dobândi, în proprietate sau în administrare, bunuri mobile și imobile, asupra cărora pot dispune în conformitate cu statutele proprii.

(2) Bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradi-ţia și practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile și im-prescriptibile și pot fi înstrăinate doar în condiţiile statutare specifice fiecărui cult.

(3) Prevederile alin. (2) nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940—1989, pre-cum și a celor preluate fără titlu.

ART. 28 (1) Unităţile locale ale cultelor pot avea și întreţine, singure sau în asociere cu alte culte, cimitire confesionale pentru cre-dincioșii lor. Cimitirele confesionale se administrează potrivit regu-lamentelor cultului deţinător. Identitatea confesională a cimitirelor istorice este protejată de lege.

(2) În localităţile în care nu există cimitire comunale și une-le culte nu au cimitire proprii, persoanele decedate care aparţineau cultelor respective pot fi înhumate potrivit ritului propriu, în cimitire-le existente în funcţiune.

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică cimitirelor aparţinând cul-telor mozaic și musulman.

180

(4) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a înfiinţa cimitire comunale și orășenești în fiecare localitate.

(5) Cimitirele comunale sau orășenești se organizează astfel încât să aibă sectoare corespunzătoare pentru fiecare cult recunos-cut, la cererea cultelor ce funcţionează în localitatea respectivă.

ART. 29 (1) Cultele au dreptul exclusiv de a produce și va-lorifica obiectele și bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii.

(2) Utilizarea operelor muzicale în activitatea cultelor recu-noscute se face fără plata taxelor către organele de gestiune colec-tivă a drepturilor de autor.

ART. 30 Bunurile bisericești sau similare din străinătate, pro-prietate a statului român ori a cultelor din România, pot constitui obiectul unor acorduri bilaterale semnate de statul român, la solici-tarea celor interesaţi.

ART. 31 (1) Bunurile care fac obiectul aporturilor de orice fel - contribuţii, donaţii, succesiuni -, precum și orice alte bunuri intrate în mod legal în patrimoniul unui cult nu pot face obiectul revendi-cării lor ulterioare.

(2) Persoanele care părăsesc un cult recunoscut nu pot emi-te pretenţii asupra patrimoniului cultului respectiv.

(3) Disputele patrimoniale dintre cultele recunoscute se soluţionează pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, potrivit dreptului comun.

(4) În cazul retragerii calităţii de cult recunoscut potrivit prevederilor prezentei legi sau al dizolvării, destinaţia patrimoniului este cea stabilită prin statutul acestuia.

SECŢIUNEA a 5-a

Învăţământul organizat de culte

ART. 32 (1) În învăţământul de stat și particular, predarea re-ligiei este asigurată prin lege cultelor recunoscute.

181

(2) Personalul didactic care predă religia în școlile de stat se nu-mește cu acordul cultului pe care îl reprezintă, în condiţiile legii.

(3) În cazul în care un cadru didactic săvârșește abateri grave de la doctrina sau morala cultului, cultul îi poate retrage acordul de a preda religia, fapt ce duce la desfacerea contractului individual de muncă.

(4) La cerere, în situaţia în care conducerea școlii nu poate asi-gura profesori de religie aparţinând cultului din care fac parte elevii, aceștia pot face dovada studierii religiei proprii cu atestat din partea cultului căruia îi aparţin.

ART. 33 (1) Cultele au dreptul să înfiinţeze și să administreze unităţi de învăţământ pentru pregătirea personalului de cult, a profeso-rilor de religie, precum și a altor specialiști necesari activităţii religioase a fiecărui cult, în condiţiile prevăzute de lege.

(2) Fiecare cult este liber să își stabilească forma, nivelul, numă-rul și planul de școlarizare pentru instituţiile de învăţământ proprii, în condiţiile prevăzute de lege.

ART. 34 (1) Cultele își elaborează planurile și programele de învăţământ pentru învăţământul teologic preuniversitar și programele pentru predarea religiei. Acestea se avizează de către Secretariatul de Stat pentru Culte și se aprobă de către Ministerul Educaţiei Naţionale.

(2) Pentru învăţământul superior, planurile și programele de învăţământ se elaborează de instituţiile de învăţământ, cu acordul cul-tului respectiv, și se aprobă de senatele universitare.

ART. 35 (1) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teo-logic integrate în învăţământul de stat se recunoaște de către Ministerul Educaţiei Naţionale, în condiţiile prevăzute de lege, cu acordul prealabil al organelor statutare ale cultelor religioase în cauză.

(2) Personalul didactic din unităţile de învăţământ teo-logic neintegrate în învăţământul de stat se numește de către organele statutare ale cultelor, în conformitate cu statutele acestora. Personalul didactic care predă religia în școli trebuie să îndeplinească prevederile Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic*), cu modificările și completările ulterioare.

182

------------ *) Legea nr. 128/1997 a fost abrogată prin art. 361 alin. (2) din

Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 36 (1) În centrele de plasament organizate de institu-ţiile publice, particulare sau aparţinând cultelor, educaţia religioa-să a copiilor se face conform apartenenţei lor religioase.

(2) În centrele de plasament, indiferent de finanţator, edu-caţia religioasă a copiilor cărora nu li se cunoaște religia se face doar cu acordul persoanelor stabilite prin actele normative inci-dente în acest domeniu.

ART. 37 Salarizarea personalului didactic și administrativ din unităţile de învăţământ teologic neintegrate în învăţământul de stat se asigură de către culte. La cererea cultelor, statul, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, poate asigura o contribuţie la salariu, proporţional, în raport cu numărul membrilor acestora.

ART. 38 Echivalarea și recunoașterea diplomelor și a certi-ficatelor de studii teologice obţinute în străinătate se fac în condi-ţiile prevăzute de lege.

ART. 39 (1) Cultele recunoscute au dreptul de a înfiinţa și administra forme de învăţământ confesional de toate nivelurile, profilurile și specializările, în condiţiile legii.

(2) Diplomele pentru absolvenţii unităţilor și instituţiilor de învăţământ particular, confesional, organizate de cultele religioase se eliberează potrivit legislaţiei în vigoare.

(3) Statul va susţine financiar învăţământul confesional, în condiţiile legii.

(4) Unităţile de învăţământ confesional dispun de autonomie organizatorică și funcţională, potrivit statutelor și canoanelor lor, în concordanţă cu prevederile legale ale sistemului naţional de învăţământ.

(5) În învăţământul confesional se pot înscrie elevi sau

183

studenţi, indiferent de religie sau confesiune, garantându-se li-bertatea educaţiei religioase a acestora, corespunzătoare pro-priei religii sau confesiuni.

CAPITOLUL III

Asociaţiile religioase

ART. 40 (1) Libertatea religioasă se poate exercita și în cadrul asociaţiilor religioase, care sunt persoane juridice alcătuite din cel puţin 300 de persoane, cetăţeni români sau rezidenţi în România, care se asociază în vederea manifestării unei credinţe religioase.

(2) Asociaţia religioasă dobândește personalitate juridică prin înscrierea în Registrul asociaţiilor religioase, care se instituie la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială își are sediul.

ART. 41 (1) Oricare dintre asociaţi, pe baza împuternicirii date de ceilalţi, poate formula o cerere de înscriere a asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.

(2) Cererea de înscriere va fi însoţită de următoarele do-cumente:

a) actul constitutiv, în formă autentică, în care se vor arăta obligatoriu denumirea asociaţiei religioase, care nu poate fi identică sau asemănătoare cu cea a unui cult sau a altei asociaţii religioase recunoscute, datele de identificare și semnăturile asociaţilor, sediul, patrimoniul iniţial, de cel puţin două salarii brute pe economie, alcă-tuit din aportul în natură sau în bani al asociaţilor, precum și primele organe de conducere;

b) mărturisirea de credinţă proprie și statutul asociaţiei reli-gioase, care trebuie să cuprindă: structura sa de organizare centrală și locală, modul de conducere, administrare și control, modul de în-fiinţare și desfiinţare a unităţilor locale, drepturile și obligaţiile mem-brilor, principalele activităţi pe care asociaţia religioasă înţelege să le desfășoare în vederea atingerii scopurilor sale spirituale, alte preve-deri specifice asociaţiei religioase respective;

c) actele doveditoare ale sediului și patrimoniului iniţial;

184

d) avizul consultativ al Secretariatului de Stat pentru Culte;

e) dovada privind disponibilitatea denumirii, eliberată de Ministerul Justiţiei.

ART. 42 (1) În termen de 3 zile de la depunerea cererii de înscriere și a documentelor prevăzute la art. 41 alin. (2), judecătorul desemnat de președintele instanţei verifică legalitatea acestora și dispune, prin încheiere, înscrierea asociaţiei în Registrul asociaţiilor religioase.

(2) Odată cu efectuarea înscrierii, încheierea prin care s-a dispus înscrierea se comunică, din oficiu, organului financiar local în a cărui rază teritorială se află sediul asociaţiei religioase, pentru evidenţa fiscală, cu menţionarea numărului de înscriere în Registrul asociaţiilor religioase.

ART. 43 Asociaţiile religioase pot înfiinţa filiale cu personali-tate juridică, în conformitate cu statutele lor, potrivit procedurii pre-văzute la art. 41 și 42.

ART. 44 (1) Asociaţiile religioase beneficiază de facilităţi fiscale legate de activitatea lor religioasă, în conformitate cu Le-gea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completă-rile ulterioare.

(2) Asociaţiilor religioase li se aplică în mod corespunzător și prevederile art. 10 alin. (2) și ale art. 15, 16 și 28.

ART. 45 Dizolvarea asociaţiei religioase se pronunţă de in-stanţa competentă atunci când, prin activitatea sa, asociaţia religi-oasă aduce atingeri grave securităţii publice, ordinii, sănătăţii sau moralei publice, drepturilor și libertăţilor fundamentale ale omului ori când asociaţia religioasă urmărește alt scop decât cel pentru care s-a constituit.

ART. 46 Prevederile prezentului capitol se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asoci-aţii și fundaţii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.

ART. 47 (1) Asociaţiile existente, constituite în conformitate

185

cu reglementările legale privind asociaţiile și fundaţiile, care au ca obiect de activitate principal exercitarea unei credinţe religioase și care doresc să dobândească statutul de asociaţie religioasă vor de-pune la judecătoria unde sunt înregistrate o cerere de transformare a asociaţiei și de radiere a ei din Registrul asociaţiilor și fundaţiilor și de înregistrare în Registrul asociaţiilor religioase ţinut de grefa acele-iași judecătorii, însoţită de documentaţia prevăzută la art. 41.

(2) Cererea va fi semnată de organele statutare de conduce-re ale asociaţiei, arătându-se expres dorinţa transformării asociaţiei iniţiale în asociaţie religioasă.

(3) Judecătorul-delegat se va pronunţa atât asupra trans-formării asociaţiei, cât și asupra înregistrării asociaţiei religioase, stabilind și perioada în care asociaţia a avut ca obiect de activitate exercitarea unei credinţe religioase.

(4) Perioada stabilită de instanţă va fi luată în considerare și se va adăuga perioadei de funcţionare a asociaţiei religioase, în ve-derea dobândirii calităţii de cult recunoscut.

ART. 48 (1) În toate cererile și acţiunile în justiţie privitoare la dobândirea sau pierderea calităţii de asociaţie religioasă, judecata se face cu prezenţa procurorului și cu citarea reprezentantului Secreta-riatului de Stat pentru Culte.

(2) Încheierile sau hotărârile pronunţate de către instanţă în cauzele privitoare la asociaţiile religioase pot fi atacate numai cu apel, în termen de 15 zile de la pronunţare, la tribunal.

CAPITOLUL IV

Dispoziţii tranzitorii și finale

ART. 49 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi*), în Ro-mânia funcţionează 18 culte recunoscute, conform anexei care face parte integrantă din prezenta lege.

(2) În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezen-tei legi*), cultele din România prevăzute în anexă vor prezenta statu-tele și codurile canonice Secretariatului de Stat pentru Culte, pentru recunoașterea lor.

186

(3) Recunoașterea se realizează prin hotărâre a Guvernu-lui, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte, și se pu-blică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dispoziţiile art. 17 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.

------------ *) Legea nr. 489/2006 a intrat în vigoare la 3 zile de la data

de 8 ianuarie 2007, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

ART. 50 (1) Orice modificare sau completare a prezentei legi se realizează cu consultarea prealabilă a cultelor recunoscute și cu respectarea normelor legale privind transparenţa decizională.

(2) Reprezentanţii cultelor religioase au dreptul de a parti-cipa ca invitaţi la dezbaterea în Parlament și în comisiile acestuia a proiectelor de acte normative privitoare la viaţa religioasă, la activi-tatea cultelor, de educaţie și de învăţământ confesional, de asistenţă socială și de patrimoniu naţional privind cultele.

ART. 51 La data intrării în vigoare a prezentei legi*), Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 178 din 4 august 1948, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte dispoziţii contrare se abrogă.

------------

*) A se vedea nota de subsol de la art. 49 alin. (1).

187

Lege-cadru nr. 153/2017 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (extrase)

CAPITOLUL III

Culte

A. Salarii de bază pentru personalul clerical încadrat în unită-ţile bugetare

Funcţii de execuţie

Nr.crt. Funcția Nivelul studiilor Salarii de bazăCoeficient de

ierarhizare1 Preot Anul 2022

gradul I s 4.000 1,60

gradul II s 3.900 1,56

definitiv s 3.850 1,54

debutant s 3.700 1,48

2 Preot

gradul I m 3.700 1,48

definitiv m 3.650 1,46

debutant m 3.550 1,42

188

NOTĂ:

1. Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. Secretariatul de Stat pentru Culte este au-torizat să certifice asimilarea funcţiilor de la alte culte cu cea de preot.

2. Salariile de bază sunt prevăzute pentru gradaţia 0. Salariile de bază pentru gradaţiile 1 - 5 se determină prin majorarea salariilor de bază pentru gradaţia 0 potrivit prevederilor art. 10 din prezenta lege.

B. Indemnizaţiile personalului din conducerea cultelor recu-noscute şi a unităţilor centrale de cult, asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică

Nr.crt. FuncțiaNumărul

maxim de posturi

Funcția cu care se asimilează

1 Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române 1 Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaţilor

2 Arhiepiscop major, mitropolit Biserica Ortodoxă Română și Biserica Romano-Catolică

11 Secretarii și Chestorii Senatului și ai Camerei Deputaților

3 Arhiepiscop, șef de cult (mitropolit, episcop, muftiu, șef rabin, președinte uniune, președinte)

22 ministru

4 Episcop, episcop vicar-patriarhal 34 Vicepreședinții comisiilor patriarhale permanente ale Senatului și Camerei Deputaților

5 Episcop-vicar, episcop coajutător, episcop auxiliar, arhiereu-vicar

26 Senatori, deputați

189

C. Personalul din conducerea cultelor şi a unităţilor de cult, altul decât cel asimilat funcţiilor de demnitate publică

Nr.crt.

Funcție Numărul de posturi pentru care se asigură sprijin lunar

la salarizare

Funcția didactică cu care se asimilează

1 Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin

52 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime în învățământ peste 40 ani

2 Secretar patriarhal, inspector general bisericesc, vicar administrativ eparhial, vicar episcopal

41 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic I și vechime în învățământ între 22 și 25 ani

3 Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop

732 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 10 și 14 ani

4 Stareț, superioară, egumen 466 Profesor cu studii superioare, cu grad didactic II și vechime în învățământ între 2 și 6 ani

**) Conform art. 61 alin. (2) din Legea nr. 2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul

2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din Româ-nia, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la capitolul III, lit. C din ane-xa I, se majorează cu două posturi, respectiv de la 52 de posturi la 53 de posturi, respectiv la nr. crt. 1— poziţia „Vicepreședinte uniune, vicar administrativ patriarhal, vicar general, secretar general, consilier patriarhal, prim-rabin”.

**) Conform art. 61 alin. (1) din Legea nr. 2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018 ,, numărul de posturi pentru personalul clerical angajat în unităţile cultelor recunoscute din România, pentru care se asigură sprijin lunar la salarizare, prevăzut la capitolul III, lit. C din anexa I, se majorează cu două posturi, respectiv de la 732 de posturi la 734 de posturi, respectiv la nr. crt. 3— poziţia „Secretar Cancelaria patriarhală, consilier eparhial, secretar eparhial, inspector eparhial, exarh, protopop”, aferent funcţiei de consilier eparhial.

190

D. Personal clerical angajat în unitățile cultelor recunoscute din România

Nr.crt.

Funcția

Numărul de posturi

pentru care se asigură

sprijin lunar la salarizare

Funcția didactică cu care se asimilează

1 Preot, diacon, pastor, vestitor, imam, rabin, cantor*, oficiant de cult

15.272

2 Cu studii superioare: 10.991 Profesor cu studii superioare

3 Gradul I 3.040 Gradul didactic I

4 Gradul II 3.250 Gradul didactic II

5 Definitiv 2.440 Definitiv

6 Debutant 2.261 Debutant

7 Cu studii medii: 4.281 Învățător, educator, maistru-instructor cu studii medii

8 Gradul I 664 Gradul didactic I

9 Gradul II 783 Gradul didactic II

10 Definitv 1.690 Definitv

11 Debutant 1.144 Debutant

*) Se utilizează la cultul mozaic.

E. Reglementări specifice personalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cultelor religioase din România, recunoscute potrivit legii.

ART. 1 (1) Statul român sprijină cultele, recunoscute potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată, la cererea acestora, pentru salarizarea personalului clerical.

(2) Personalul clerical care beneficiază de prevederile prezentei legi îşi păstrează statutul de angajat al cultului religios recunoscut.

191

SECŢIUNEA 1

Sprijinul statului pentru salarizarea personalului clerical

ART. 2 (1) Sprijinul statului pentru salarizarea personalului cleri-cal care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cultelor din România, recunoscute potrivit legii, se stabileşte după cum urmează:

a) personalul din conducerea cultelor asimilat celui încadrat pe funcţii de demnitate publică beneficiază de o indemnizaţie lunară, con-form asimilărilor. Indemnizaţia lunară este unica formă de remunerare pentru personalul respectiv şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial;

b) personalul din conducerea cultelor, altul decât cel prevă-zut la lit. a), beneficiază de sprijin lunar la salarizare, potrivit funcţii-lor pe care le ocupă, la nivelul salariilor de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din învăţământul preuniversitar de stat, conform asimilărilor;

c) personalul clerical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult beneficiază de sprijin lunar la salarizare în cuantum de 65% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din în-văţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) lit. c), personalul cle-rical care îşi desfăşoară activitatea în unităţile de cult cu venituri reduse poate beneficia de un sprijin lunar la salarizare în cuantum de 80% din salariile de bază stabilite potrivit legii pentru cadrele didactice din în-văţământul preuniversitar de stat, potrivit nivelului de studii, gradului profesional obţinut şi vechimii în activitatea clericală deţinută în cadrul cultelor din România, conform asimilărilor.

(3) Criteriile în baza cărora unităţile de cult sunt considerate ca fiind cu venituri reduse, potrivit alin. (2), se stabilesc prin ordin al secre-tarului de stat pentru culte.

(4) Personalul clerical poate beneficia de prevederile alin. (2) în procent de 30% din totalul posturilor clericale pentru care se alocă spri-jin la salarizare de la bugetul de stat.

192

(5) Numărul de posturi stabilite potrivit alin. (4) va fi repartizat pe culte, în raport cu numărul credincioşilor, conform ultimului recensământ, şi cu nevoile reale.

(6) Unităţile centrale de cult, în baza numărului de posturi comu-nicat anual, transmit Secretariatului de Stat pentru Culte propuneri moti-vate cuprinzând nominalizarea unităţilor de cult pentru al căror personal clerical se doreşte acordarea sprijinului lunar prevăzut la alin. (2) şi care în-trunesc condiţiile şi criteriile prevăzute la alin. (2) şi (3).

(7) Listele unităţilor de cult al căror personal clerical beneficiază de sprijin lunar în condiţiile alin. (2), precum şi modificarea acestora se sta-bilesc la propunerea unităţilor centrale de cult şi se aprobă anual prin ordin al secretarului de stat pentru culte.

(8) Nu beneficiază de prevederile alin. (2) personalul clerical de la unităţile de cult care obţin venituri din închirierea, arendarea şi concesiona-rea proprietăţilor.

SECŢIUNEA a 2-a

Alte drepturi ale personalului clerical

ART. 3 Condiţiile de ocupare a gradelor profesionale ale persona-lului clerical prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c) se aprobă de Secretariatul de Stat pentru Culte, la propunerea cultelor recunoscute.

ART. 4 De la bugetul de stat se asigură, prin bugetul Secretaria-tului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, numai drepturile stabilite în condiţiile prevăzute la art. 2, inclusiv toate contribuţi-ile stabilite prin lege.

ART. 5 (1) Pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afara graniţelor, se alocă de la bugetul de stat, prin unitatea centrală de cult din România, o sumă stabilită prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat, care nu poate fi mai mică decât suma stabilită, potrivit legii, pentru anul 2017. *)

*)În conformitate cu dispozițiile art. 61 alin. (4) din Legea nr. 2/2018 - Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul

193

Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, pentru sprijinirea aşezămintelor religioase din afara graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religi-oase a românilor din afara graniţelor, conform prevederilor din anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 5 a Legii-cadru nr. 153/2017, cu modificări-le şi completările ulterioare, se alocă suma de 249.000 euro/lună.

(2) Suma prevăzută la alin. (1) se alocă unităţilor centrale ale cul-telor recunoscute de către Secretariatul de Stat pentru Culte, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(3) Destinaţiile sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc de unită-ţile centrale ale cultelor recunoscute, împreună cu conducerile unităţilor de cult din afara graniţelor, suma urmând a fi utilizată pentru completa-rea salariilor personalului clerical al respectivelor unităţi, inclusiv pentru plata tuturor contribuţiilor prevăzute de lege. Obligaţia de a justifica modul de utilizare a acestei sume revine unităţii centrale de cult din România, prin prezentarea la Secretariatul de Stat pentru Culte a docu-mentelor prevăzute de normele legale în vigoare.

(4) Suma prevăzută la alin. (1) poate fi modificată anual, prin legea bugetului de stat sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.

ART. 6 Drepturile stabilite potrivit dispoziţiilor legale în vigoare se acordă în continuare personalului angajat în cadrul cultelor religioase din România, potrivit legii, pentru care nu sunt aplicabile prevederile prezentei legi.

ART. 7 (1) Modul de utilizare a fondurilor alocate de la buge-tul de stat, potrivit prezentei legi, este supus controlului Secretariatului General al Guvernului, prin Secretariatul de Stat pentru Culte, şi altor organe abilitate de lege.

(2) Numărul de posturi pentru personalul clerical se poate ma-jora anual prin legea bugetului de stat.

(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), Secretariatul de Stat pentru Culte poate modifica numărul de posturi prevăzut la lit. D, prin transformarea unor posturi cu studii medii în studii superioare, în funcţie de necesităţi, respectiv diminuarea posturilor de la nr. crt. 2 şi majorarea cu acelaşi număr la nr. crt. 1, cu încadrarea în numărul total de posturi aprobate.

194

SECŢIUNEA a 3-a

Sprijinul statului pentru salarizarea personalului neclerical al cul-telor recunoscute

ART. 8 (1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autoriza-te şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, respectiv unităţile de formare a personalului clerical primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperi-te din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.

(2) Unităţile şi contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.

ART. 9 (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigură, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:

a) de la bugetele locale:

(i) 19.899 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult din ţară prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul contribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;

(ii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuţiilor prevăzute de lege;

b) de la bugetul de stat:

(i) 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-tăţile şi instituţiile de învăţământ teologic, respectiv în unităţile de formare a personalului clerical, prevăzute la art. 8 din prezenta anexă. Cuantumul contribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantumul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017;

(ii) 42 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe

195

Române. Contribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat personalul român trimis să îşi desfăşoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a României în străinătate; *)

*)În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 2/2018 — Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul Ofici-al al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din stră-inătate ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează la 57 de contribuţii.

(iii) sumele aferente, necesare pentru plata tuturor contribuţiilor stabilite de lege.

(2) Numărul contribuţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modifi-cat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.

(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetu-lui de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere şi alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).

(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru perso-nalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunos-cute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), se face de către autorităţile administraţiei publice locale, ţinându-se seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, şi se co-munică Secretariatului de Stat pentru Culte.

(5) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru perso-nalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunos-cute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se face de către Secretariatul de Stat pentru Culte.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba supli-mentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute din România, ţinând seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.

196

LEGE Nr. 227/2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal

Text în vigoare începând cu data de 20 mai 2018

Text actualizat prin produsul informatic legislativ LEX EXPERT în baza actelor normative modificatoare, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 17 mai 2018.

ART. 15

Reguli speciale de impozitare

(1) În cazul următoarelor persoane juridice române, la calculul rezul-tatului fiscal sunt considerate venituri neimpozabile următoarele tipuri de venituri:

a) pentru cultele religioase, veniturile obţinute din producerea şi valorificarea obiectelor şi produselor necesare activităţii de cult, potrivit legii, veniturile obţinute din chirii, veniturile obţinute din cedarea/înstră-inarea activelor corporale, alte venituri obţinute din activităţi economice sau de natura celor prevăzute la alin. (2), veniturile din despăgubiri, în formă bănească, obţinute ca urmare a măsurilor reparatorii prevăzute de legile privind reconstituirea dreptului de proprietate, cu condiţia ca sume-le respective să fie utilizate, în anul curent şi/sau în anii următori, pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult, pentru lucrări de construcţie, de reparaţie şi de consolidare a lăcaşurilor de cult şi a clădirilor ecleziastice, pentru învăţământ, pentru furnizarea, în nume propriu şi/sau în parteneri-at, de servicii sociale, acreditate în condiţiile legii, pentru acţiuni specifice şi alte activităţi nonprofit ale cultelor religioase, potrivit Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, republicată;

ART. 154

Categorii de persoane fizice exceptate de la plata contribuţiei de asi-gurări sociale de sănătate

(1) Următoarele categorii de persoane fizice sunt exceptate de la plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate:

o) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Se-cretariatului de Stat pentru Culte;

197

ART. 456

Scutiri

(1) Nu se datorează impozit/taxă pe clădiri pentru:

d) clădirile care, prin destinaţie, constituie lăcaşuri de cult, apar-ţinând cultelor religioase recunoscute oficial, asociaţiilor religioase şi componentelor locale ale acestora, precum şi casele parohiale, cu ex-cepţia încăperilor folosite pentru activităţi economice;

e) clădirile funerare din cimitire şi crematorii;

f) clădirile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activi-tăţi economice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi ca-zarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţionează potrivit Legii nr. 263/2007 privind înfiin-ţarea, organizarea şi funcţionarea creşelor, cu modificările şi comple-tările ulterioare;

2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea impozitului/taxei pe clădiri datorate pentru următoarele clădiri:

d) clădirile utilizate de organizaţii nonprofit folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;

f) clădirile retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;

ART. 464

Scutiri

(1) Nu se datorează impozit/taxă pe teren pentru:

d) terenurile aparţinând cultelor religioase recunoscute oficial

198

şi asociaţiilor religioase, precum şi componentelor locale ale acestora, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi economice;

e) terenurile aparţinând cimitirelor şi crematoriilor;

f) terenurile utilizate de unităţile şi instituţiile de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu ori acreditate, cu excepţia suprafeţelor care sunt folosite pentru activităţi eco-nomice care generează alte venituri decât cele din taxele de şcolarizare, servirea meselor pentru preşcolari, elevi sau studenţi şi cazarea acestora, precum şi clădirile utilizate de către creşe, astfel cum sunt definite şi funcţi-onează potrivit Legii nr. 263/2007, cu modificările şi completările ulterioare;

(2) Consiliile locale pot hotărî să acorde scutirea sau reducerea im-pozitului/taxei pe teren datorate pentru:

b) terenul aferent clădirilor retrocedate potrivit art. 1 alin. (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000, republicată, cu modifică-rile şi completările ulterioare, pe durata pentru care proprietarul menţine afectaţiunea de interes public;

f) terenurile aparţinând asociaţiilor şi fundaţiilor folosite exclusiv pentru activităţile fără scop lucrativ;

ART. 476

Scutiri

(1) Sunt scutite de taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor următoarele:

c) certificatele de urbanism şi autorizaţiile de construire pentru lăca-şuri de cult sau construcţii-anexă;

199

Ordonanța Guvernului nr. 82 din 30 august 2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor reli-gioase recunoscute din România, republicată

ART. 1 (1) Unităţile aparţinând cultelor religioase recunoscute din

România, precum şi unităţile şi instituţiile de învăţământ teologic autoriza-te şi acreditate potrivit legii, aflate în subordinea acestora şi neintegrate în învăţământul de stat, primesc de la bugetul de stat şi de la bugetele locale un sprijin sub formă de contribuţii, care va asigura completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităţilor de cult centrale şi locale respective.

(2) Unităţile şi contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi nominalizate de conducerea centrelor de cult, potrivit criteriilor stabilite de acestea.

ART. 2 (1) Sprijinul financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase din România se asigură, la cerere, în limita prevederilor bugetare anuale, după cum urmează:

a) de la bugetele locale:

- 17.500 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-tăţile de cult din ţară prevăzute la art. 1. Contribuţia lunară este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexată prin hotărâre a Gu-vernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;*)

- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate.

b) de la bugetul de stat:

- 300 de contribuţii pentru personalul neclerical angajat în uni-tăţile şi instituţiile de învăţământ teologic prevăzute la art. 1. Contribuţia lunară este la nivelul salariului minim brut pe economie şi poate fi indexată prin hotărâre a Guvernului, în raport cu creşterea preţurilor de consum;

- 30 de contribuţii pentru personalul neclerical trimis să deser-vească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române. Con-tribuţia lunară reprezintă echivalentul în lei a 50% din drepturile în valută stabilite în cuantum net, prin asimilare cu funcţiile pe care este încadrat

200

personalul român trimis să îşi desfăşoare activitatea în cadrul misiunilor diplomatice, al oficiilor consulare şi al altor forme de reprezentare a Ro-mâniei în străinătate**);

- sumele aferente, necesare pentru plata contribuţiilor la bu-getul asigurărilor sociale de stat, la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj şi la Fondul de asigurări sociale de sănătate.

(2) Numărul contribuţiilor prevăzute la alin. (1) poate fi modifi-cat prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat.

(3) La stabilirea sumelor defalcate din unele venituri ale buge-tului de stat în vederea echilibrării bugetelor locale se va avea în vedere şi alocarea fondurilor pentru aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a).

(4) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. a), se face de către autorităţile administraţiei publice locale, ţinându-se seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, şi se comunică Secretariatului de Stat pentru Culte.

(5) Aprobarea suplimentării numărului de posturi pentru perso-nalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunos-cute din România, al cărui sprijin financiar se asigură potrivit prevederilor alin. (1) lit. b), se face de către Secretariatul de Stat pentru Culte.

(6) Autorităţile administraţiei publice locale pot aproba supli-mentarea numărului de posturi pentru personalul neclerical angajat în unităţile ce aparţin cultelor religioase recunoscute din România, ţinând seama de numărul de adepţi ai fiecărui cult religios, sprijinul financiar urmând a se asigura din veniturile proprii ale bugetelor locale.

(7) Prin personal neclerical care beneficiază de sprijin sub for-mă de contribuţii de la bugetul de stat şi de la bugetele locale se în-ţelege personalul auxiliar al cultului religios care desfăşoară activităţi conexe actului cultic în vederea îndeplinirii acestuia.

(8) În categoria personalului neclerical prevăzut la alin. (7) este inclusă funcţia de cantor sau cântăreţ bisericesc, cu excepţia cultului mozaic, unde funcţia de cantor este clericală.

201

*) În conformitate cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017 pri-vind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publi-cată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017, cu modificările ulterioare, Anexa I. Familia ocupațională de funcții bu-getare „Învățământ” Capitolul III. Culte, art. 9 alin. (1) lit. a) pct. i), de la bugetele locale se plătesc 19.899 de contribuţii reprezentând sprijin financiar pentru personalul neclerical angajat în unităţile de cult care aparţin cultelor religioase recunoscute din România. Cuantumul con-tribuţiei lunare se stabileşte prin legile bugetare anuale sau prin legile de rectificare a bugetului de stat şi nu poate fi mai mic decât cuantu-mul stabilit, potrivit legii, pentru anul 2017.

**) În conformitate cu dispoziţiile art. 61 alin. (3) din Legea nr. 2/2018- Legea bugetului de stat pe anul 2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2018, numărul de contribuţii pen-tru personalul neclerical trimis să deservească aşezămintele din străinătate ale Bisericii Ortodoxe Române, prevăzut în anexa nr. I, capitolul III - Culte, lit. E, art. 9 alin. (1) lit. b) pct. (ii) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, se majorează la 57 de contribuţii.

ART. 3 (1) Se alocă de la bugetul de stat, în limita prevederilor bu-getare, prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte, fonduri pentru restaurarea şi conservarea lăcaşurilor de cult, care sunt monumente isto-rice, şi a bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil aparţinând cul-telor religioase recunoscute din România, pentru completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii şi funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor deţinute ori pe care le administrează, pentru construirea şi repararea sediilor adminis-trative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învă-ţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea şi repararea lăcaşurilor de cult, pentru achiziţionarea de imobile necesare desfăşurării activităţii unităţilor de cult şi de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea, pentru construirea, amenajarea şi repararea clădi-rilor având destinaţia de aşezăminte de asistenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, pentru activităţile de asistenţă socială şi medicală sus-ţinute de acestea, precum şi pentru susţinerea unor acţiuni cu caracter intern şi internaţional realizate de cultele religioase din România.

(2) Lucrările de conservare şi restaurare a lăcaşurilor de cult, care sunt monumente istorice, se realizează cu respectarea prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.

202

(3) De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru comple-tarea fondurilor proprii necesare pentru întreţinerea şi funcţionarea unităţilor de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construi-rea ori repararea lăcaşurilor de cult şi pentru conservarea şi întreţinerea bunurilor aparţinând cultelor şi care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil, pentru amenajarea şi întreţinerea muzeelor cultural-religioase, pentru construirea şi repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităţilor de învăţământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, ame-najarea şi repararea clădirilor având destinaţia de aşezăminte de asis-tenţă socială şi medicală ale unităţilor de cult, precum şi pentru activi-tăţile de asistenţă socială şi medicală susţinute de acestea.

ART. 4 Respectarea destinaţiei fondurilor alocate este supusă con-trolului organelor abilitate prin lege.

ART. 5 Guvernul va aproba normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Secretariatului de Stat pentru Culte.

ART. 6 Prezenta ordonanţă intră în vigoare pe data de 1 ianuarie 2002.

ART. 7 Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe se ab-rogă Ordonanţa Guvernului nr. 72/2000 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri aparţinând cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, cu modificările ulterioa-re, aprobată şi modificată prin Legea nr. 244/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 1 iunie 2001, precum şi orice alte dispoziţii contrare, cu excepţia prevederilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 38/1994 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri şi acordarea de in-demnizaţii unor ierarhi şi cadre din conducerea cultelor, publicată în Moni-torul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 19 august 1994, aprobată prin Legea nr. 130/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 21 decembrie 1994, şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 203/1999 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult cu venituri mici sau fără venituri, din cadrul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 30 decembrie 1999, aprobată prin Legea nr. 25/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 7 martie 2001.

203

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 19 din 17 martie 2005 pri-vind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, cu modificările și completările ulterioare

În vederea realizării Catedralei Mântuirii Neamului, simbol al celor două mii de ani de credinţă creştină pe pământul românesc,

ţinând cont de necesitatea stabilirii unui amplasament corespun-zător pentru construirea ansamblului arhitectural, care să permită realiza-rea acestuia în cel mai scurt timp,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul pu-blic şi constituie situaţii extraordinare,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

ART. 1 (1) Ansamblul Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului, simbol al celor două mii de ani de credinţă creştină pe pământul românesc, se va construi în municipiul Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, con-form proiectului avizat cu respectarea normelor în vigoare.

(2) Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Cate-drala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodo-xe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale.

(3) Guvernul României şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale implicate au obligaţia de a acorda, la solicitarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, tot sprijinul necesar, în condiţiile pre-văzute de lege.

ART. 2 (1) Terenul în suprafaţă de 110.000 mp, situat în municipiul Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, identificat şi delimitat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, trece din domeniul public al statului în domeniul privat al statului.

(2) Terenul prevăzut la alin. (1) se transmite cu titlu gratuit în pro-prietatea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române şi este destinat exclusiv con-struirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului.

204

(3) Predarea-preluarea terenului prevăzut la alin. (1) se va face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

ART. 3 Terenul proprietate publică a statului, situat în munici-piul Bucureşti, Calea 13 Septembrie, sectorul 5, reprezentând diferenţa dintre suprafaţa prevăzută în Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României şi suprafaţa prevă-zută la art. 2 alin. (1), îşi păstrează regimul juridic.

ART. 4 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Legea nr. 137/2000 privind regimul juridic al terenului aferent Palatului Parlamentului României, publicată în Monitorul Oficial al Româ-niei, Partea I, nr. 348 din 26 iulie 2000, precum şi Hotărârea Guvernului nr. 718/1991 privind aprobarea studiului tehnico-economic pentru obiectivul de investiţii „Casa Republicii”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 25 noiembrie 1991, se modifică în mod corespunzător.

(2) Pe aceeaşi dată, Legea nr. 441/2004 privind realizarea Ca-tedralei Mântuirii Neamului, publicată în Monitorul Oficial al Români-ei, Partea I, nr. 1.004 din 1 noiembrie 2004, şi Hotărârea Guvernului nr. 468/2003 privind transmiterea unui teren proprietate publică a statului în administrarea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, publicată în Mo-nitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 25 aprilie 2003, cu modi-ficările ulterioare, precum şi alte dispoziţii contrare se abrogă.

Hotărârea Guvernului nr. 44 din 13 februarie 2013

privind organizarea şi funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, cu modificările și completările ulterioare

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind sta-bilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centra-le şi pentru modificarea unor acte normative,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

ART. 1 (1) Secretariatul de Stat pentru Culte se organizează şi funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centra-le, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea

205

prim-ministrului, prin Cancelaria Primului-Ministru, finanţat integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

(2) Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează şi asigură apli-carea strategiei şi politicilor în domeniul vieţii religioase.

(3) Secretariatul de Stat pentru Culte are sediul în municipiul Bucureşti, str. Nicolae Filipescu nr. 40, sectorul 2.

ART. 2 În activitatea sa, Secretariatul de Stat pentru Culte asi-gură respectarea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamen-tale, consacrate de Constituţia României, republicată, şi de Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, precum şi de tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte, în ceea ce priveşte libertatea conştiinţei şi a credinţelor religioa-se, şi se conduce după principiul fundamental conform căruia cultele recunoscute de lege sunt libere, autonome şi egale în faţa autorităţilor statului.

ART. 3 Secretariatul de Stat pentru Culte are ca obiectiv gene-ral dezvoltarea parteneriatului dintre autorităţile administraţiei publi-ce centrale şi locale şi cultele recunoscute de lege, în domeniul social, cultural şi educaţional, prin promovarea în beneficiul întregii societăţi a relaţiei de respect şi cooperare între cultele recunoscute de lege.

ART. 4 (1) Secretariatul de Stat pentru Culte are următoarele atribuţii:

1. asigură relaţiile statului cu toate cultele şi asociaţiile religioa-se din România;

2. sprijină toate cultele şi asociaţiile religioase, potrivit statute-lor de organizare şi funcţionare ale acestora, în vederea participării lor la viaţa socială şi spirituală a ţării, urmăreşte ca în relaţiile dintre culte şi asociaţii religioase să fie excluse orice forme, mijloace şi acţiuni de învrăjbire religioasă;

3. participă la soluţionarea amiabilă a conflictelor dintre culte şi dintre culte şi asociaţii religioase;

4. monitorizează aplicarea actelor normative interne şi interna-ţionale referitoare la respectarea libertăţii religioase;

206

5. asigură legătura dintre cultele recunoscute de lege și ministere, celelalte organe ale administraţiei publice centrale și locale, în vederea respectării libertăţii și autonomiei cultelor, a prevenirii și înlăturării oricăror abuzuri, prin aplicarea legii; sprijină autorităţile administraţiei publice locale pentru rezolvarea proble-melor specifice care apar în raporturile lor cu cultele și asociaţiile religioase și totodată acordă asistenţă cultelor și asociaţiilor religi-oase, la solicitarea acestora, în soluţionarea problemelor pe care acestea le supun autorităţilor administraţiei publice locale;

6. analizează cererile de înfiinţare de noi culte, întocmeşte do-cumentaţiile cerute de lege şi face propuneri Guvernului în vederea re-cunoaşterii acestora;

7. acordă aviz consultativ în vederea obţinerii calităţii de asoci-aţie religioasă;

8. propune Guvernului recunoaşterea statutului de utilitate publică pentru organizaţii neguvernamentale cu activitate în domeniul vieţii religioase, cu respectarea normelor legale;

9. eliberează avizul necesar acordării vizei de lungă şedere pentru activităţi religioase sau prelungirii dreptului de şedere tempora-ră pentru activităţi religioase străinilor care urmează să desfăşoare sau desfăşoară astfel de activităţi pe teritoriul României;

10. ţine evidenţa şi efectuează plata contribuţiilor la Fondul na-ţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru personalul monahal al cultelor recunoscute de lege, care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse;

11. colaborează cu sistemul educaţional şi ia act de planurile de învăţământ şi programele analitice pentru predarea religiei, elaborate de cultele recunoscute de lege;

12. sprijină cultele recunoscute în organizarea şi desfăşurarea activităţilor de asistenţă religioasă şi socială în armată, penitenciare, spi-tale, în cămine de bătrâni, case de copii şi în alte instituţii, precum şi în familii care se confruntă cu nevoi speciale;

13. sprijină cultele recunoscute în activitatea de evidenţă, păs-trare, conservare, restaurare şi punere în valoare a bunurilor culturale

207

mobile şi imobile, aflate în proprietatea sau în folosinţa cultelor, în con-diţiile legii;

14. ia act de alegerea sau numirea persoanelor care urmează să ocupe funcţii de conducere, precum şi a personalului clerical şi laic din cadrul cultelor recunoscute de lege, inclusiv din învăţământul teologic neintegrat în învăţământul public, în vederea alocării sprijinului financi-ar de la bugetul de stat pentru salarizarea personalului cultelor, potrivit legii;

15. ţine evidenţa unităţilor de cult ale cultelor recunoscute care solicită sprijin pentru salarizarea personalului clerical;

16. iniţiază acţiuni de relaţii externe cu instituţii de stat simi-lare din alte ţări şi organizaţii internaţionale neguvernamentale care se ocupă de garantarea şi respectarea libertăţii religioase, precum şi a celorlalte drepturi fundamentale ale omului şi participă la manifestările organizate de acestea;

17. elaborează studii şi sinteze documentare referitoare la viaţa religioasă din România, precum şi despre activitatea cultelor şi orga-nizaţiilor religioase din alte ţări; organizează dezbateri, cu participarea specialiştilor români şi străini, privind teoria şi practica laică şi ecleziasti-că în acest domeniu;

18. gestionează resursele financiare publice alocate pentru completarea fondurilor necesare salarizării personalului clerical şi ne-clerical, potrivit legii;

19. acordă sprijin financiar, în condiţiile legii, pentru:

a) construirea, în condiţiile aprobării documentaţiilor teh-nico-economice potrivit reglementărilor în vigoare, precum și repararea lăcașurilor de cult care aparţin cultelor recunoscute de lege;

b) restaurarea și conservarea lăcașurilor de cult care sunt monumente istorice și care aparţin cultelor recunoscute de lege;

c) restaurarea și conservarea bunurilor din patrimoniul cultural naţional mobil ale cultelor recunoscute de lege;

d) completarea fondurilor proprii necesare întreţinerii și funcţionării unităţilor de cult cu venituri mici sau fără venituri;

e) amenajarea și întreţinerea muzeelor deţinute ori pe

208

care le administrează unităţile de cult; f) achiziţionarea de imobile necesare desfășurării

activităţilor unităţilor de cult și de asistenţă socială și medicală susţinute de acestea;

g) sprijinirea activităţilor de asistenţă socială și medicală organizate de cultele recunoscute de lege în spitale, centre de plasament, cămine pentru bătrâni și alte forme de asistenţă;

h) susţinerea unor acţiuni cu caracter intern și internaţional realizate de cultele recunoscute de lege;

i) construirea, amenajarea și repararea clădirilor având destinaţia de așezăminte de asistenţă socială și medicală ale unităţilor de cult;

j) construirea și repararea sediilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult;

k) construirea și repararea sediilor unităţilor de învăţământ teologic, proprietate a cultelor recunoscute de lege;

20. controlează modul de utilizare a fondurilor primite de către culte de la bugetul de stat, potrivit destinaţiei stabilite şi cu respectarea prevederilor legale;

21. sprijină cultele, la cerere, în organizarea evidenţei contabile, statistice, în concordanţă cu legislaţia de specialitate, asigurând colaborarea acestora cu instituţiile de sinteză.

(2) Secretariatul de Stat pentru Culte îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege, precum şi însărcinări date de prim-ministru.

ART. 5 Secretariatul de Stat pentru Culte elaborează proiecte de acte normative din domeniul vieţii religioase şi avizează proiecte de acte normative elaborate de ministere şi alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, cu implicaţii în viaţa cultelor şi asociaţiilor religioase.

ART. 6 (1) Conducerea Secretariatului de Stat pentru Culte se exercită de către un secretar de stat numit prin decizie a prim-ministrului.

(2) Secretarul de stat are calitatea de ordonator terţiar de credite.

(3) Secretarul de stat conduce întreaga activitate a

209

Secretariatului de Stat pentru Culte şi îl reprezintă în raporturile cu celelalte ministere, alte autorităţi publice şi organizaţii, precum şi cu persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate.

(4) În exercitarea atribuţiilor sale secretarul de stat emite ordine, avize şi instrucţiuni.

ART. 7 Personalul necesar desfăşurării activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte este alcătuit din funcţionari publici şi personal contractual, care sunt numiţi, respectiv angajaţi, cu respectarea dispoziţiilor legale, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la art. 10 alin. (1).

ART. 8 Finanţarea activităţii Secretariatului de Stat pentru Culte se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.

ART. 9 Preluarea patrimoniului aferent atribuţiilor în domeniul cultelor se face printr-un protocol de predare-preluare, încheiat între Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Culturii şi Secretariatul de Stat pentru Culte, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

ART. 10 (1) Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu este de 29, exclusiv demnitarul şi cabinetul acestuia.

(2) Structura organizatorică a Secretariatului de Stat pentru Culte este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(3) Statul de funcţii, structura organizatorică detaliată şi regulamentul de organizare şi funcţionare propriu se aprobă prin ordin al secretarului de stat.

ART. 11 Încadrarea personalului în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al secretarului de stat, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

ART. 12 La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 22/2010 privind organizarea şi

210

funcţionarea Secretariatului de Stat pentru Culte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 11 ianuarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare.

211

Anexa1. Situaţia sumelor alocate pentru salarizarea perso-nalului pentru construcţii, reparaţii lăcaşuri de cult și alte acțiuni

ANUL TOTAL

Din care:

SALARIZARECONSTRUCȚII,

REPARAŢII1990 16.814 15.694 1.1201991 32.661 29.231 3.4301992 141.008 118.338 22.6701993 629.370 575.350 54.0201994 2.002.697 1.731.167 271.5301995 2.705.743 2.290.452 415.2911996 4.165.736 2.997.036 1.168.7001997 8.809.587 7.369.437 1.440.1501998 10.947.815 8.347.875 2.599.9401999 26.256.196 17.188.236 9.067.9602000 68.434.671 40.447.371 27.987.3002001 84.285.808 67.693.308 16.592.5002002 62.630.921 51.181.321 11.449.6002003 94.994.803 69.316.363 25.678.4402004 108.881.385 90.751.585 18.129.8002005 141.890.789 111.122.500 30.768.2892006 178.484.990 132.502.990 45.982.0002007 314.729.598 151.298.543 163.431.0552008 351.373.638 83.949.388 267.424.2502009 367.700.856 261.451.356 106.249.5002010 322.231.883 238.478.383 83.753.5002011 321.819.440 236.012.375 85.807.0652012 314.158.126 249.894.126 64.264.0002013 344.843.488 275.640.988 69.202.5002014 426.715.194 277.452.694 149.262.5002015 464.167.780 286.199.396 177.968.3842016 477.065.515 355.952.640 121.112.8752017 564.008.599 492.614.865 71.393.734

TOTAL 5.064.125.111 3.512.623.008 1.551.502.103

ANEXE

212

CULT 2010 2011 2012 2013

Ortodox 187.321.196 185.420.634 195.897.154 216.156.469

Reformat 11.574.630 11.418.549 12.025.755 13.227.527

Romano-Catolic

11.410.736 11.279.078 11.881.566 13.059.817

Greco-Catolic

7.786.791 7.620.098 8.057.824 8.887.013

Penticostal 5.403.246 2.371.116 2.494.813 2.745.938

Unitarian 1.685.256 1.662.612 1.751.533 1.926.132

Rit Vechi 966.276 952.992 1.003.963 1.096.731

Musulman 818.007 808.116 848.688 922.402

Creștin după Evanghelie

814.229 802.330 845.321 936.438

Evanghelic-Lutheran 694.443 703.527 774.678 842.380

Evanghelic C.A. 644.207 661.445 689.220 746.882

Ortodox Sârb 638.177 629.628 663.273 729.421

Biserica Evanghelică 252.888 249.420 262.746 289.006

Armean 168.658 159.054 212.600 258.281

Mozaic 133.498 107.436 108.075 118.901

TOTAL 230.312.238 224.846.035 237.517.209 261.943.338

Anexa 2. Distribuția fondurilor pentru salarii, sume totale (lei):

213

2014 2015 2016 2017 CULT

217.028.630 224.590.724 280.158.200 392.545.015 Ortodox

13.252.584 13.660.685 16.907.489 23.302.502 Reformat

13.123.465 13.646.138 17.017.659 23.940.208Romano-

Catolic

8.884.550 9.239.844 11.552.680 16.422.828Greco-Catolic

2.806.782 2.959.364 3.824.650 5.395.977 Penticostal

1.939.893 2.104.516 2.551.419 3.475.966 Unitarian

1.096.349 1.128.104 1.379.692 1.992.207 Rit Vechi

926.656 956.239 1.182.109 1.679.638 Musulman

951.618 997.329 1.267.341 1.813.575Creștin după Evanghelie

821.627 828.018 988.572 1.416.517 Evanghelic-Lutheran

758.414 765.911 951.807 1.362.835 Evanghelic C.A.

1.179.439 1.239.949 1.571.732 1.249.259 Ortodox Sârb

180.727 142.895 171.077 234.926 Biserica Evanghelică

270.229 279.629 326.603 377.227 Armean

117.732 151.534 196.614 439.202 Mozaic

263.338.695 272.690.879 340.047.644 475.647.882 TOTAL

214

2011

13.844

44

768

531

791

59

60

10

47

48

116

7

12

191

61

16.589

2010

13.845

44

768

531

791

59

60

10

47

48

116

6

12

191

61

16.589

2009

13.850

44

768

531

791

59

60

10

47

48

116

7

12

191

61

16.595

2008

13.819

44

766

531

789

59

60

10

47

48

116

6

12

191

61

16.559

2007

13.553

44

755

524

779

59

60

10

47

48

116

5

12

182

60

16.254

2006

13.513

44

755

524

779

55

60

10

47

48

116

5

12

182

60

16.210

Ortodox

Ortodox Sârb

Romano - Catolic

Greco - Catolic

Reformat

Rit Vechi

Musulman

Armean

Evanghelic C.A. Sibiu

Evanghelic - Luteran

Unitarian

Mozaic

Biserica Evanghelică

Penticostal


TOTAL

Anexa 3. Date statistice privind numărul maxim de posturi pentru care se asigură sprijinul statului pentru salarizarea perso-nalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cul-telor din România, recunoscute potrivit legii, perioada 2006-2011:

Anul

CULT

Ortodox

Ortodox Sârb

Romano - Catolic

Greco - Catolic

Reformat

Rit Vechi

Musulman

Armean

Evanghelic C.A. Sibiu

Evanghelic - Luteran

Unitarian

Mozaic

Biserica Evanghelică

Penticostal


TOTAL

2017

13.884

44

772

535

791

61

61

11

47

48

117

7

12

204

62

16.656

2016

13.883

44

771

535

791

61

61

11

47

48

117

7

12

204

62

16.654

2015

13.883

44

771

535

791

61

61

11

47

48

117

7

12

204

62

16.654

2014

13.862

44

770

533

791

60

60

10

47

48

116

7

12

201

61

16.622

2013

13.848

44

768

531

791

59

60

10

47

48

116

7

12

191

61

16.593

2012

13.844

44

768

531

791

59

60

10

47

48

116

7

12

191

61

16.589

Anul

CULT

Anexa 4. Date statistice privind numărul maxim de posturi pentru care se asigură sprijinul statului pentru salarizarea perso-nalului clerical care îşi desfăşoară activitatea în ţară, în cadrul cul-telor din România, recunoscute potrivit legii, perioada 2012-2017:

Stat

ul ş

i cul

tele

relig

ioas

eSe

cret

aria

tul d

e St

at p

entr

u Cu

lte


Propunem prin volumul de față mai întâi o precizare a statutului și rolului pe care Secretariatul de Stat pentru Culte îl îndeplineşte de mai bine de un secol şi jumăta-te în cadrul administrației publice centrale, o incursiune în istoria acestuia ca instituție-cheie în ra-portarea statului modern la mani-festările fenomenului religios din România. În al doilea rând, dorim să oferim publicului și date statis-tice relevante pentru înțelegerea evoluției structurii religioase a populației României moderne.

Secretariatul de Stat pentru Culte©2018

Statulşi cultele religioase

București2018

Statul şi cultele religioase - Guvernul...

Documents

Transcript of Statul şi cultele religioase - Guvernul...