Speţe arbitraj (1)

3
Speţe a. După rămânerea în pronunţare, tribunalul arbitral a repus cauza pe rol pentru a relua dezbaterile asupra capătului de cerere privind întinderea despăgubirilor. Reclamantul arată că în procedura arbitrală nu este posibilă repunerea cauzei pe rol, prevederile NCPC nefiind aplicabile în completarea dispoziţiilor relative la arbitraj. Totodată invocă faptul că termenul la care s-au citat părţile pentru repunerea pe rol excede termenului arbitrajului, aşa cum este reglementat de NCPC. Tribunalul a luat concluziile părţilor şi a pronunţat hotărârea arbitrală. Este corectă soluţia? b. Hotărârea arbitrală pronunţată la 12 martie 2014, semnată de cei doi arbitri şi de supraarbitru, face referire în partea introductivă numai cu privire la numele celor doi arbitri, fără nicio menţiune asupra numelui supraarbitrului. De asemenea, în hotărâre se arată susţinerile reclamantului în faţa tribunalului arbitral, fără referire la citarea pârâtului, la prezenţa acestuia sau la susţinerile sale în faţa tribunalului arbitral. În hotărâre nu se menţionează nici care sunt martorii care au fost audiaţi la un termen anterior şi a căror declaraţie a fost reţinută în hotărârea arbitrală. Pârâtul sesizează instanţa de judecată cu cererea în anulare a hotărârii arbitrale. Ce temei poate invoca acesta? c. Prin încheierea pronunţată de tribunalul arbitral la 21 ianuarie 2014, tribunalul arbitral a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărârea arbitrală din 12 decembrie 2013, în sensul de a se menţiona corect suma de plată ca fiind 32000 lei, în loc de 23000 lei. În motivare s-a arătat că, din înscrisurile depuse de pârât la 10 ianuarie 2014, rezultă că în prima fază s-a greşit la calcul, neţinându-se seama de cuantumul corect al dobânzii de 2%, iar nu 2,5 % cât a reţinut tribunalul arbitral. Reclamantul a formulat acţiune în anularea încheierii de îndreptare a erorii materiale, arătând că nu este posibilă

description

Speţe arbitraj (1)

Transcript of Speţe arbitraj (1)

Page 1: Speţe arbitraj (1)

Speţe

a. După rămânerea în pronunţare, tribunalul arbitral a repus cauza pe rol pentru a relua dezbaterile asupra capătului de cerere privind întinderea despăgubirilor.

Reclamantul arată că în procedura arbitrală nu este posibilă repunerea cauzei pe rol, prevederile NCPC nefiind aplicabile în completarea dispoziţiilor relative la arbitraj. Totodată invocă faptul că termenul la care s-au citat părţile pentru repunerea pe rol excede termenului arbitrajului, aşa cum este reglementat de NCPC.

Tribunalul a luat concluziile părţilor şi a pronunţat hotărârea arbitrală.Este corectă soluţia?

b. Hotărârea arbitrală pronunţată la 12 martie 2014, semnată de cei doi arbitri şi de supraarbitru, face referire în partea introductivă numai cu privire la numele celor doi arbitri, fără nicio menţiune asupra numelui supraarbitrului.

De asemenea, în hotărâre se arată susţinerile reclamantului în faţa tribunalului arbitral, fără referire la citarea pârâtului, la prezenţa acestuia sau la susţinerile sale în faţa tribunalului arbitral.

În hotărâre nu se menţionează nici care sunt martorii care au fost audiaţi la un termen anterior şi a căror declaraţie a fost reţinută în hotărârea arbitrală.

Pârâtul sesizează instanţa de judecată cu cererea în anulare a hotărârii arbitrale.Ce temei poate invoca acesta?

c. Prin încheierea pronunţată de tribunalul arbitral la 21 ianuarie 2014, tribunalul arbitral a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în hotărârea arbitrală din 12 decembrie 2013, în sensul de a se menţiona corect suma de plată ca fiind 32000 lei, în loc de 23000 lei.

În motivare s-a arătat că, din înscrisurile depuse de pârât la 10 ianuarie 2014, rezultă că în prima fază s-a greşit la calcul, neţinându-se seama de cuantumul corect al dobânzii de 2%, iar nu 2,5 % cât a reţinut tribunalul arbitral.

Reclamantul a formulat acţiune în anularea încheierii de îndreptare a erorii materiale, arătând că nu este posibilă recalcularea pe baza altor înscrisuri decât cele care se aflau la dosarul cauzei la data pronunţării hotărârii arbitrale.

Ce va decide instanţa?

e. În faţa tribunalului X, învestit cu soluţionarea acţiunii având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare şi plata daunelor interese, se invocă excepţia autorităţii de lucru judecat a hotărârii arbitrale prin care s-a dispus obligarea pârâtului la executarea în natură a obligaţiei de predare a bunului, obiect al contractului.

Are autoritate de lucru judecat hotărârea arbitrală în faţa instanţei judecătoreşti?Ce va decide instanţa în privinţa excepţiei invocate?

Speţe

a. Prin acţiunea în anulare formulată împotriva sentinţei arbitrale comunicată părţilor la 23 ianuarie 2014, AB a solicitat desfiinţarea hotărârii arbitrale deoarece intervenise caducitatea tribunalului arbitral la 20 decembrie 2013, iar hotărârea a fost pronunţată la 13 ianuarie 2014. Se arată că faţă de data încheierii convenţiei de numire a arbitrilor, 20 iunie 2014, au trecut 6 luni, astfel că hotărârea a fost pronunţată în afara termenului prevăzut de NCPC.

Page 2: Speţe arbitraj (1)

În apărare, RT arată că arbitrii au primit însărcinarea la 21 august, de la această dată curgând termenul de arbitraj şi, pe de altă parte, părţile au convenit, la 20 august, prelungirea termenului arbitrajului, iar AB nu a cerut scris, anterior pronunţării hotărârii arbitrale, să se constate caducitatea tribunalului arbitral.

Care este instanţa competentă să soluţioneze cererea de anulare?Care este temeiul acţiunii formulate?Ce va decide instanţa?

b) În acţiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale, prin care tribunalul arbitral a decis obligarea pârâtului la plata sumei de 650.000 lei rezultată din contractul de antrepriză încheiat între părţi, AB arată că hotărârea nu este semnată de arbitri şi că s-a acordat suma cu dobânzi, deşi acestea nu au fost solicitate.

IN, reclamantul, arată că minuta întocmită la deliberare este semnată de arbitri, astfel că se va complini lipsa şi pe hotărâre. Tribunalul nu se putea pronunţa din oficiu asupra dobânzilor, la data de 15 octombrie 2014 depunând o cerere de completare a cererii arbitrale, care nu cunoaşte dacă a fost comunicată pârâtului.

Care este instanţa competentă şi ce va decide?

c. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului arbitral, s-a solicitat revizuirea hotărârii arbitrale, pronunţată de tribunalul arbitral la 26 noiembrie 2014.

X arată că acesta din urmă nu a soluţionat capătul de cerere privind dobânzile solicitate.Pârâtul, citat legal, se prezintă în faţa tribunalului arbitral şi solicită declinarea

competenţei la tribunalul judeţean (instanţă), deoarece pe rolul acestuia a formulat şi el o cerere de contestaţie în anulare împotriva hotărârii arbitrale, nefiind legal citat în ziua când s-a soluţionat cauza în faţa tribunalului arbitral, motiv pentru care a lipsit la judecată.

Tribunalul arbitral declină competenţa în favoarea instanţei de judecată indicată de către pârât, care conexează cele două cereri.

Analizaţi măsura dispusă de către instanţă privind conexarea şi oferiţi soluţia.

d. La 22 decembrie 2014 Curtea de apel X a respins ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării sentinţei arbitrale nr. 5/2014 stabilind termen pentru soluţionarea cererii de anulare a aceleiaşi sentinţe, întemeiată pe art. 608 alin.1 pct. t) şi h) NCPC.Încheierea de soluţionare a cererii de suspendare a fost pronunţată cu menţiunea că este definitivă.Instanţa supremă învestită cu recursul formulat împotriva acestei încheieri, constată că între timp, prin sentinţa din 12.01.2015 a fost admisă acţiunea în anulare, soluţia fiind susceptibilă de recurs potrivit art. 613 alin. 4 NCPC.Ce va face instanţa?