Pledoare pentru un spatiu urban al pietonilor

“La inceputurile sale , asezarea urbana era strabatuta per pedes, in lung si-n lat(…). Mai tarziu, intre aceleasi ziduri si pe aceleasi strazi, populatia si transporturile s-au aglomerat. Ritmul de viata a devenit mai agitat. Trecatorul n-a mai avut loc de vehicule, a fost izolat, ba chiar alungat de mijloace tehnice care ar fii trebuit sa-i ramana subordinate.

Atunci privind cu nostalgie experienta secolelor trecute, a inceput sa reamenajeze locuri pe care sa le poata strabate in voie, la adapost de traficul vehiculelor, de noxe si accidente. Locuri cu atmosfera specific urbana, propice pentru intalniri si schimburi, pentru promenade si destindere, care incorporeaza miscarea, pastreaza scara umana si pun in valoare monumente si fronturi constituite ale unei arhitecturi traditionale. Si readuc adeseori natura in mijlocul metropolei, prin arbori si jocuri de ape, sau cuprind opere de arta pe care le ofera privirii trecatorilor intr-un cadru potrivit”.

Aurelian Triscu

Spatiul urban pietonal confera pietonului “miscarea”care creaza posibilitatea inregistrarii dinamice, cinematografice a unor succesiuni de imagini, ale partilor care compun cladirea inerta. Pereti si portice se desfasoara si se succed, arce si bolti se rotesc deasupra trecatorului. Perspectiva din mers transforma simultaneitatea spatiului intr-o secventa de timp. Implicarea miscarii in arhitectura priveste necesitatea parcurgerii spatiului arhitectural de catre oameni, pentru perceperea si intelegerea sa.

Fig 1,2- Spectacol perprtuu la Forum des Halles-Paris; centrul Pompidou

Fig 3-Piata Sfatului, Brasov

Cadrul urban contemporan

Analizand dificultatile generate de circulatia vehiculelor si ponderea pietonilor in oras, se constata ca spatiile pietonale nu privesc doar valorificarea unor zone istorice sau a unui mediu reconfortant, ci ofera certe avantaje functionale si economice, deoarece faciliteaza legaturi fluente intre punctele de interes major, invioreaza activitatea comerciala prin afluenta turistilor si a populatiei locale. Astfel locurile publice rezervate pietonilor se afla din nou in centrul preocuparilor multor cercetatori ai vietii urbane, arhitecti si urbanisti. Vechile spatii pietonale sunt reconsiderate si amenajate. Altele noi se alcatuiesc sub diverse forme: ulite, scuaruri si scari, porticuri si galerii, alei in parcuri, cheiuri si poduri, piete, dale urbane, retele de starzi, mari ansambluri urbane . Se apreciaza astfel tot mai mult claritatea, valoarea arhitecturala a locului liber dintre cladiri, neglijat vreme indelungata si denumit in mod curent “ spatiu negativ”.

Domeniul pietonilor In substata orasului se disting spatii construite si neconstruite. Intr-o cunoscuta schema de reprezentere a acestora, spatiul construit este considerat pozitiv, iar cel exterior -dechis, descoperit- negativ. Yoshinobu Ashihara sustine insa ca spatiul neconstruit nu este un tipar negativ al spatiului cladit, el fiind la randul sau poziti, avand functiuni proprii, fundamentale. “Un spatiu in care se traieste si in care se vede orasul”. Spatiul neconstruit este astfel un spatiu organic, omogen care (daca este corect organizat) poate da o mai buna calitate vietii celor care il utilizeaza. Un rol esential il au astfel spatiile publice pietonale, “incaperi luinoase ale orasului” ce “conduc circulatia pedestra”.

Zonele pietonale, desi prezinta un anumit grad de asemanare si coeziune prin trasaturile care le definesc,sunt foarte diversificate: de la peroanele garilor pentru calatori, si salile de pasi pierduti in palatele de justitie (din interiorul cladirilor) pana la strazi si piatete (situate in afara constructiilor). Miscarea-componeneta esentiala a arhitecturii Obiectul de arhitectura si cadrul urban construit se infatiseaza cu puternice atribute statice si materiale. Cladirea, cu o greutate respectabila, este bine infatisata pe sol, are o structura care-i garanteaza stablitatea si un echilibru determinant. Si totusi, la o privire mai atenta se constata ca arhitectura nu poate fi deprinsa de miscare. Corelata cu spatiul si timpul, miscarea este implicate in arhitectura in diferite moduri.

Fig. 4, 5- strada larga si piata totodata, curtea palatului Uffizi din Florenta

Fig. 6- Piata San Marco din Venetia

Mai intai se poate vorbi, si s-a vorbit de-a lungul vremurilor, despre miscarea

incorporata a obiectului de arhitectura, iar filozofi si esteticieni s-au aplecat asupra trasaturii proprii ale arhitecturii sesizand adeseori caracterul dinamic, de relatie cu timpul, al acestei arte. Astfel constructia arhitecturala cuprinde ritmuri, se desfasoara in directii definite, orienteaza privirea se avanta. Liniile si formele au un sens, coboara sau urca, pentru ca omul le imprumuta viata. Goller sustine ca fiecare monument ne ofera o multitudine de reprezentari, ceea ce implica pentru vedere idea de succesiune. Un dreptunghi este “in picioare” sau “culcat”, dupa cum il urmarim cu ochii o dat de jos in sus, alta data de la dreapta la stanga. Wolfin accentuaza teza simpatiei corporale, sustinand idea ca oamenii confera liniilor o miscare vie. In nenumarate edificii si ansambluri poate fi analizata calitatea de miscare pe care aceasta o incorporeaza. Miscarea ondulatorie din cladirile perioadei Art nouveau, cresterea biologica si organica din lucrarile lui Gaudi, dinamica viguroasa si indrazneata a casei de pe cascada, conceputa de Wright, Traseul sinusoidal al peretilor si ferestrelor imprimsat de Aalto la biblioteca din Seinajoki sau la sala congreselor din palatal Finlandia, exploatarea dinamismului spatial de catre Hans Scharoun la Philarmonia din Berlin “acesta noua relatie intre om, spatiu si muzica”. Alaturarea unor cladiri care oglindesc epoci diferite de realizare arata trecerea timpului si istoria vremii, conferind dinamism ansamblului. Un cu totul alt mod de implicare a miscarii in arhitectura priveste necesitatea parcurgerii spatiului arhitectural de catre oameni, pentru perceperea si intelegerea sa. “Arhitectura” spune Zevi este “ca o sculptura mare, scobita, in interiorul careia patrunde si umbla omul”. Miscarea devine deci un element constructiv al cunoasterii arhitecturii. Si deplasarea succesiva a punctului de vedere face ca timpul sa fie considerat“ ca o a patra dimensiune a spatiului”. Miscarea pietonului creeaza posibilitatea inregistrarii dinamice, cinematografice a unor succesiuni de imagini, ale partilor care compun cladirea inerta. Pereti si portice se desfasoara si se succed, arce si bolti se rotesc deasupra trecatorului. Perspectiva din mers transforma simultaneitatea spatiului intr-o secventa de timp. Experienta spatiala proprie arhitecturii se extinde desigur deasupra orasului, asupra spatiilor urbane din exteriorul cladirilor- strazi, piete, parcuri- conturate la randul lor de fronturi construite, de plantatii sau de elemente sculpturale. Miscarea este implicata in arhitectura si sub forma unui neasemuit spectacol- uneori: dramatic- care se desfasoara inauntrul spatiului architectural si il invaluie totodata.

Forfota pietonilor si a vehiculelor, clatinarea ambarcatiunilor in lungul cheiureilor, jocul fantanilor arteziene si al reclamelor luminoase se construieste in ceea ce Lawrence Halprin numeste “coregrafia orasului”.

Fig. 7- Piata comerciala din Dubrovic pe Coasta Dalmata

Fig. 8-Scara de acces la Piata Capitoliului din Roma

Fig. 9- 137 trepte in P-ta Spagna, Roma

Modelele trecutului

Piata a cunoscut o evolutie remarcabila in timp, ocupand un loc de prim ordin in

istoria cetatii si fiind destinata cu precadere pietonilor. Daca la inceputuri asezarea tribala isi aduna coliba in jurul unui spatiu de sfat si

de ceremonii, o data cu trecerea timpului, locul de adunare a membrilor comunitatii- agora, forumul, piata- devine un simbol al asezarii si un factor principal de ordonare a spatiului urban. Pe aceasta scena se concentrau activitatile complexe ale vietii comune: plimbari si intalniri, dezbateri publice , politice si filozofice, comert, jocuri, spectacole sau ceremonii. Astfel multimea functiunilor conduce la diferentieri, la piete polivalente sau specializate precum si la grupari de piete.

La Roma, si in marile orase a acelor vremuri, o buna parte din populatie, care taieste in conditii de discomfort in cartiere cu o densitate excesiva, beneficiaza de amploarea pietelor publice.

Pietele medievale evolueaza o data cu asezarile pe care le reprezinta; pentru ca renasterea si , mai tarziu, barocul, sa determine trasaturi noi pietelor urbane, care continua sa ramana in stapanirea pietonilor. Strada si piata vor fii in aceasta perioada mai largi.

Piata baroca reprezinta spatial urban ca o arhitectura de interior, fiind cautate elemente surpriza, accentuate axele secundare; organizarea pietei este realizata dupa legile geometriei descriptive.

Propice circulatiei ordonate si rapide, ele vor fi preluate, cu timpul, de traficul vehiculelor.

Strazile inguste sau largi, intortocheate sau drepte, ca si nenumaratele piete realizate in decursul istoriei cuprind un element de valoare, factor comun characteristic, cunoscut sub numele de portic si care foloseste in primul rand pietonilor. Aceasta galerie exterioara, marginita de o colonada sau arcada, care marcheaza uneori intrarea monumentala a unui edificiu, se desfasoara de-a lungul unor cladiri sau piete. Porticul insumeaza adeseori calitati functionale, sociale si estetice si contribuie la individualizarea locului.

Lungimea porticurilor depasea 20 km pe strazile Romei. Porticul accentueaza faptul ca strada nu este un simplu drum, ci un loc de intalniri si de lucru. Porticurile cu arcade contribuie la unitatea si farmecul pietei San Marco din Venetia (Fig. 6) si invioreaza rigoarea instaurata in Place de Vogues la Paris.

Fig. 10- Masjd-E Djami, Isfahan; Sala a Moscheii de Vineri Fig. 11- Sirul canonicilor, Oradea

Fig. 12- Isfahan, Moscheia de Vineri

Srazile-scari si pietele puternic denivelate sunt iarasi prin natura lor pietonale.

Determinate de relieful locului subliniaza trasaturi monumentale, dinamice sau pitoresti.

Scara ramane unul dintre cele mai frumoase elemente arhitecturale, prin ritmul impus de trepte.Urcusurile blande ori abrupte, realizate prin trepte, gradene sau rampe dau o individualitate pregnanta strazilor; acestea pot conferi efecte neasteptat de spectaculoase ( ex.in Latium la Sperlonga sau Abruzzi la Scanno, drumuri helicoidale, cu rampe de piatra,ce se rasucesc in spatiu; scara de la Trinita dei Monti din Roma cu 137 de trepte- Fig. 9).

Deasemenea mai pot fii amintite curtile sau incintele publice, pasarelele si pasajele sau galeriile, parcurile, unele chei si poduri precum si acele spatii pietonale din cladiri publice.

Fara sa para, la prima vedere, de o insemnatate deoseita, curtile sau incintele publice prezinta in evolutia lor o serie de relatii cu piata. Acestea constituie goluri in textura densa a constructiilor orasului. ( ex Incintele moscheii albastre din Istambul- Fig. 13).

Un domeniu pietonal cu insusiri variate si frecvent reprezentat in istorie este constituit de cheiuri. Adevarate piete deschise catre apa, cheiurile largi sunt pardosite cu dale de piatra si marmura. (ex chieurile de la Norra Esplanaden si Salutorga, Helsinki; chaiurile Senei la Paris). Totodata cadrul natural este cel care contribuie la personalizarea cheiurilor pietonale din lungul canalelor la Bruges, Amsterdam, Copenhaga, cu oglidirea vechilor case colorate.

Accente importante in peisajul urban sunt podurile rezervate pietonilor, care prelungesc drumurile cheiurilor (ex podul de piatra din Mostar, Jugoslavia ce trece Neretva cu un singur arc de 28 m lungime si inaltime; Ponte Rialto,Venetia, datand din 1592) Parcurile si gradinile publice orasenesti confera spatiului echilibru intre om si natura, intre aspiratiile umane si unele trasaturi negative ale urbei: agitatia, zgomutul si praful, aglomeratia de oameni si cladiri.

Fig. 13- incintele Mocheii Albastre destinate pietonilor; lantul de la intrarea in prima curte nu lasa calaretul sa treaca

Fig. 14 P-ta Sfantul Petru din Roma

Experimente si solutii actuale

Intetirea, adeseori haotica, a traficului vehiculelor, acapararea teritoriului de catre drumuri si parcaje, poluarea zonelor centrale si a cartierelor au diminuat calitatea mediului urban. Acest lucru a dus la o orientare din punct de vedere architectural si urbanistic spre dezvoltarea spatiilor pietonale prin recosiderarea spatiilor pietonale vechi; dezvoltarea zonelor pietonale in cladirile publice (Atrium si Galerii); segregarea circulatiilor in ansamblurilor de locuit; realizarea unor noi strazi si piete, dale urbane, mari ansabluri pietonale, cat si de cheiuri, poduri sau drumuri pentru ciclisti.

Recosiderarea spatiilor pietonale vechi. In cele mai multe cazuri, actiunile complexe prin care se reda pietonilor nucleul istoric al unor localitai, subliniaza faptul ca “orasul de ieri poate deveni centrul orasului de azi”. (ex. Piata principala din Madrid a fost recuperate pentru pietoni dup ce s-a oprit accesul auto si s-au realizat parcaje subterane, Split si Dubrovnik pe Coasta Dalmata- Fig. 7)

Conjugata cu inmultirea populatiei si a vehiculelor, urbanizarea a determinat aparitia atrumului si a galeriilor.

Atriumul ,curtea interioara a casei romane, a fost acoperit, in tarile cu un climat mai aspru, si a devenit holul casei engleze. In intelesul curent folosit in America, atriumul este cea mai importanta incapere a cladirii, care se rezolva de obicei pe mai multe nivele. Astfel marele hol inconjurat de galerii, realizat de Frank Lloyd Wright in Larkin Building in 1905 devine un element de compozitie obisnuit. Galeriile interioare si exterioare stabilesc legaturi intre diverse corpuri. Activitati variate de comert si de cultura, de informare si de destindere si-au gasit in incinta acestora un cadru potrivit. Asemenea galerii deriva adeseori din strazi comerciale acoperite ( ex. Cea realizata la Gotenborg, Suedia) si pot deveni uneori surprinzator de ample, ca si in aczul centrului Easton din Toronto-Canada (are o lungime de 275m, fiind situate intre doua cladiri turn).

Spatiile pietonale din cladirile publice sunt deasemenea de o mare varietate de forme si progarme. Traseele din incinta acestora cuprind pe parcursul lor zone de intalniri si odihna, sau pentru comert, cultura si destindere, intocmai ca si in obisnuitele spatii publice urbane.

Desi unele complexe de cladiri si spatiile lor pietonale nu sunt intotdeauna accesibile pentru intreaga populatie, ele pastreaza caracterul si trasaturile specifiice teritoriului public.

Segregarea circulatiilor in ansamblurilor de locuit. Odata cu inceputul secolului al XX-lea incepe sa se constituie o stiinta a urbanismului. In lucrarile sale Ebenezer Howard preconizeaza crearea “oraselor gradina: (primul dintre acestea: Letchworth,langa Londra, 1930).

Apartamentele din blocuri sau din ansamblul de locuite sunt accesibile uneori prin adevarate strazi pietonale, situate la diferite niveluri. In marile sale unitati de locuit, din Marsilia, Briey-la-foret sau Nantes-Reze, Le Corbusier foloseste, inca din

Fig. 15- Atrium in Pfortzheim, Germania Fig. 16- Galeria Vittorio Emanuelle III, Milano

Fig. 17- Centrul IDS Minneapolis, SUA

anii `50, strada interioara. La Marsilia un astfel de coridor( lat de 3 m) este amplasata din trei in trei etaje. Si ofera acces la 58 de apartamente duplex. Cand sunt situate lateral si deschise inafara, asemenea cursive sau galerii suspendate stabilesc, in cadrul urban arhitectural, o legatura stransa intre exterior si interior.

Pe o baza realista- alaturi de aspecte tehnice, economice, de trafic si de exploatare- isi fac loc multe alte preocupari si mijloace care conduc la organizarea deplina a spatiului pietonal. Se doreste in primul rand evidentierea spiritului local, stabilirea unui dialog pe care opera implinita trebuie sa o continue cu idei din jur. Astfel trebuie sa se tina cont de fronturile constructiilor si de echiparea si amenajarea ambientala- de la pardoseli la mobilier urban- care dau continuitate spatiului si ofera confort vizitatorului.

In sfarsit, intergrarea artelor in spatial pietonal readuce arhitectura si urbanismul in ipostaza lor maxima de inflorire, cand reusesc sa cuprinda celelalte creatii artistice si asemenea unui catalizator, sa le faca sa fuzioneze; in primul rand arta monumentala si ata peisajului, artele plastice, cele decorative, dar si teatrul, muzica si dansul.

Dorinta manifestata de a reinvia sinteza artelor s-a exprimat la inceputul secolului al XX-lea, de catre unele curente –cubism, futurism, constructivism, de Stijl, Bauhaus- care nu au reusit insa sa restabileasca dialogul natural de alta data dintre cel ce construieste si artist. In ultima vreme noi curente cauta sa redea arhitecturii si celorlalte arte locul hotarator in societate si oras, nu numai prin implinirea cladirilor dar si a valorificarii spatiului urban.

Cine nu vrea sa redescopere locurile ascunse ale orasului? Strada sa devina din

nou actuala, sensibila si atragatoare. Spatiile libere in mijlocul plinurilor sa ia parte la respiratia orasului. Daca ai satisfactia de a te aseza pe o banca sub un arbore, sau pe terasa unei cafenele pentru a observa miscarea multimii sau ca sa regasesti un prieten, nu esti niciodata pierdut, te orientezi, apartii comunitatii, simti orasul. In acest cadru o buna parte dintre obiectele fizice au calitatea de a produce o imagine forte asupra unui vizitator. Forme, materiale, culori suscita astfel de imagini mentale care dau sens mediului, usurand intelegerea sa profunda. In alcatuirea scenografiei este nevoie sa se recurga la toata gama de elemente si de mijloace specifice arhitecturii: planuri successive, ritm, dominante si contraste, rapoarte si contraste, rapoarte controlate- intre dimensiunile constructiilor, intre zonele de umbra si cele de lumina- proportii, elemente de scara, efecte de perspective, vegetatie, mobilier urban.

Bibliografie:

� Laurian Radu, Probleme de estetica orasului, Editura Tehnica, Bucuresti,

1962 � Derer Petre, Mobilier urban- Elemente de mobilare a spatiilor orasenesti, � Editura Tehnica, Bucuresti,1974 � Derer Petre, Traiectoriile pietonului in structura urbana, In Arhitectura

nr.4/1973 � Aurelian Triscu, Spatii urbane pietonal, Editua Tehnica, Bucuresti, 1985