Soluții pentru sistemul educațional contemporan

Sistemul educațional românesc a reprezentat tot timpul un subiect controversat. Unii susțineau cu mandrie si patos eficiența sa iar alții , de multe ori frustrați de experiențele lor personale, defaimau și cereau schimbarea radicală a sistemului. Precum niciun lucru nu poate fi perfect, există mereu loc de mai bine astfel propun o schimbare care ar imbunătăți cu adevarat sistemul educational, personalizarea curricumului pe baza aptitudinilor elevului. Pentru a susține că sistemul educațional este unul deficitar și pentru a putea propune soluții trebuie să ne uitam mai întâi la scopul acestuia. Nevoia de un sistem de școlarizare public a fost evidentă dupa revolutia industrială când exista o cerere de muncitori calificați. Mai simplu am putea spune că școala a fost facută pentru a introduce oameni pe piața muncii. Dar face oare asta? Imaginea este pictată astfel: cu mici excepții sistemul educațional preuniversitar nu este de ajuns pentru ca un elev să fie introdus pe piața muncii neprezentând o calificare in vreun domeniu, de elevi care sunt în clasa a XII-a și nu sunt constienți de aptitudinile lor și astfel nu știu ce facultate vor să urmeze și o altă categorie reprezentată de cei care au terminat o facultate dar înteleg după aceea că nu sunt indeajuns de competenți pentru a reuși în domeniul studiat. Aceste lucruri fiind rezultatul unui sistem generalizat și focalizat pe metode de evaluare standardizate . Întotdeauna ne-am simţit cumva superiori pentru că la noi se învaţă mai mult, se vehiculează o cantitate mai mare de informaţie. Dar omitem sau evităm să ne punem întrebarea cu ce rămânem din toate aceste informaţii. Este un subiect tabu, un subiect despre care nu prea ne place sa discutăm, însă cu toţii suntem conştienţi că un om de un intelect mediu aflat, să zicem, la vârsta de 30 de ani, nu mai stăpâneşte nici 5% din noţiunile prezentate în liceu. Desigur, el "rămâne cu ceva", se mai întâmplă să "îi sune cunoscute" anumite noţiuni sau poate stăpâneşte ceva mai bine câteva materii cu care a mai avut de-a face ulterior în viaţă. Uitarea este un proces firesc, însă trebuie să ne dăm seama de următorul aspect: procentul de informaţie care se uită este direct proporţional cu cantitatea de informaţie prezentată şi invers proporţional cu calitatea prezentării, el nu are o valoare fixă. În alcătuirea programelor şcolare se pleacă de la premisa greşită că acel conţinut va fi asimilat cu uşurinţă de către elevi. Dacă această premisă ar fi corectă, sistemul educaţional românesc ar fi printre cele mai performante din lume şi ar produce enciclopedii ambulante pe bandă rulantă. Însă lucrurile nu stau aşa, iar supraîncărcarea programelor are un efect invers uşor de constatat la nivel empiric. Plecarea de la această premisă greşită este alimentată de faptul că cei ce alcătuiesc programe sunt specialişti în domeniile respective (deşi, de multe ori, chiar şi aceasta este discutabil), oameni care au petrecut o viaţă studiind şi predând acele noţiuni şi care în consecinţă le stăpânesc foarte bine. Ei nu mai reuşesc să se detaşeze, să se pună în pielea unui elev care se află la primul său contact cu noţiunile în cauză, care este în acelaşi timp supus altor contacte similare la celelalte materii şi care poate îşi doreşte să mai aibă şi activitaţi extraşcolare. Căci dacă facem un calcul simplu, însumând cele şapte ore petrecute la şcoală cu timpul necesar efectuării temelor şi pregătirii de acasă, mă întreb cum de nu i se pare nimănui curios faptul că unui elev i se cere să dedice şcolii, teoretic, mult peste cele 8 ore ale zilei de muncă. Pe lângă faptul că se predă excesiv de mult, nu se predă întotdeauna ceea ce trebuie.Este greu să afirmăm despre o materie sau porţiune de materie că este total inutilă sau irelevantă. Desigur, orice informaţie se poate dovedi la un moment dat utilă, direct sau indirect. Însă aceasta nu este o scuză pentru a se preda noţiuni cu un grad de utilitate foarte scăzut. A nu se înţelege că nu consider importantă şi construirea unei culturi generale, constituită din noţiuni al căror grad de utilitate este greu de apreciat. Însă există o unitate de măsură şi pentru acestea, şi anume relevanţa.Relevanţa şi utilitatea ar trebui să fie luate în calcul cu o mult mai mare atenţie în alcătuirea programelor şcolare.

Este trist că sistemul se împotriveşte îmbunătăţirii calităţii informaţiilor predate. În mediul preuniversitar profesorii au un control extrem de limitat asupra programei, iar vina se află în cea mai mare parte la nivel central, însă în cadrul universitar sunt convins că profesorii au un grad mare de control asupra conţinutului propriilor cursuri. Obişnuiţi să predea de zeci de ani aceleaşi materii, în aceeaşi formă, pretind studenţilor o stăpânire integrală a noţiunilor prezentate, stăpânire pe care ei au dobândit-o în urma multor ani de repetiţie. Mai mult, se împotrivesc efortului minim de a adapta şi îmbunătăţi propriile cursuri de la an la an. Puţini profesori universitari se obosesc să obţină ceea ce se numeşte "feedback", o reacţie din partea studenţilor, atât de necesară, să încerce să analizeze ce porţiuni ale materiei sunt prea dificil de înţeles, prea greoaie sau insuficient detaliate, cu un grad mic de utilitate sau irelevante, să le adapteze, modifice sau elimine şi să încerce să îşi facă materia cât mai "digerabilă", coerentă, cât mai placută şi mai interesantă pentru studenţi. Modul în care informaţia este transmisă elevilor şi studenţilor este poate cea mai importantă componentă a procesului de învăţare. Din păcate, acesta este poate şi cel mai deficitar proces al sistemului. Mecanismele prin care creierul uman învaţă au fost studiate şi se cunosc o serie de aspecte ale acestui proces ce stă la baza existenţei noastre. Din păcate, mult prea puţine cunoştinţe din acest domeniu sunt aplicate în procesul educaţional. În primul rând cel mai important aspect legat de învăţare este că aceasta are loc într-un mod mult mai eficient şi natural când constituie o plăcere. Desigur, este imposibil ca unui elev să îi facă plăcere să înveţe la toate materiile, indiferent de cum ar fi construite programele sau de cum ar prezenta profesorii conţinutul acestora, însă se pot face paşi importanţi în această direcţie şi este esenţial să se întâmple acest lucru. Materia trebuie să fie în sine organizată astfel încât să fie cât mai captivantă, iar profesorii trebuie, cu ajutorul talentului pedagogic, să depună eforturi pentru a o prezenta într-un mod cât mai atrăgător. Mulţi profesori nu fac altceva decât să înşire table întregi de materie seacă sau să dicteze copiilor lecţia, plecând apoi mulţumiţi şi cu conştiinţa împăcată acasă. Însă acest lucru poate să îl facă oricine, nu trebuie să fii profesor ca să ştii să scrii la tablă sau să dictezi. Personalizarea curricumului pe baza aptitudinilor elevului ar fi o metodă care ar schimba viața acestuia din una în care descoperirea atuurilor sale ar fi posibilă în una în care aceasta este o prioritate.. Într-o economie din ce in ce mai fragilă și într-o lume instabilă din toate punctele de vedere, succesul profesional nu mai este absolut dependent de rezultate favorabile academice, mulți oameni ajungând să se reprofileze dar tot mai mulți fiind incapabili de aceasta deoarece și-au irosit timpul studiind lucruri la care ei nu au fost neaparat buni reușind să devină astfel mediocrii într-un domeniu care aparent părea unul promițător, dar nereușind să profeseze sau să izbutească. Criza organizarii sistemului de educatie Sistemul de educație nu este organizat pentru a răspunde specific la nevoile de instruire ale copiilor, tinerilor, adulților pe direcțiile lor de interes și conform cu capacitățile cognitive și cu abilitățile naturale ale acestora. De asemenea sistemul educativ nu este organizat spre a răspunde la nevoile actuale si de perspectiva a pieței forței de muncă. Existența a doua piețe separate necorelate a cererii și ofertei forței de muncă se poate rezolva prin mecanisme de mediere și diferențiere a cererii și ofertei prin următoarele măsuri organizatorice: -1) Diferențierea ofertei educative pe categorii de copii, tineri, adulți in functie de nevoile specifice și de abilitățile specifice ale acestora. În aceste direcții de diferențiere vor fi incluse categoriile mari de vârstă, copii, tineri, adulâi; precum și categoriile mari de nevoi speciale. Aceste nevoi sunt: -de emancipare a personalității și de creștere a abilităților;

-de performare într-un domeniu specific; -de cunoaștere a noilor cuceriri științifice, tehnologice, artistice, etc; -de adaptare la o nisa de pe piata muncii; -de adaptare si la o alta cultura sau la un alt setde valori culturale; -de integrare; -de egalizare a sanselor de succes pe piata muncii; 2) Organizarea pieței muncii pe fișe de competență necesară obținerii unei poziți, aceasta incluzând calificativele pe aplicarea cunostințelor specifice. Aceste direcții se vor respecta organizatoric prin introducerea de module de educare pentru categorii specifice: -învățământ de masa diferențiat pe domenii de interes corespunzătoare cu dezvoltarea locala; -învățământ de recuperare-integrare-orientare destinat copiilor, tinerilor, adulților ce prezintă lacune in șansele de integrare ulterioară pe piața muncii. Toate aceste direcții de organizare vor dezvolta oferte in unități de educație și oferte online, precum și oferte de educație continuă. Criza abandonului sau neintegrarii scolare România deține în Europa un trist record la violența în școală, la abandonul școlar și locuri sub medie la performanțele educației în școală. Sistemul școlar capabil să ofere diversitate în programele școlare și specific, aplicabilitate directă, precum și educație diferențiată sau individualizată va deveni un atractor puternic pentru utilizatori. Posibilitatea de construire a unor trasee individualizate de educație prin lucrul pe alte curricule precum și sistemul de credite transferabile va permite de asemenea atât diversificarea ofertei educationale cât și motivarea copiilor pentru studiu. . Pregatirea cadrelor didactice orientată către înțelegerea nevoilor și caracteristicilor specifice categoriilor de utilizatori va permite de asemenea diversificarea si adecvarea stilurilor de predare si lucru cu utilizatorii. Criza integrării pe piața muncii si a performarii în domeniile de activitate Integrarea absolvenților pe piața muncii este una dintre problemele majore ale educației. Normele europene prevăd necesitatea acestei integrări la maxim patru luni de la absolvire. Acest lucru este, în momentul actual, imposibil deoarece cunoștințele și abilitățile formate în sistemul educativ nu corelează aproape de loc cu nevoile pieței muncii. Pe de altă parte diplomele obținute in sistemul educativ nu au acoperire valorică prin cunostințe specifice, astfel încât dau rezultate false asupra cunostințelor si abilităților formate, chiar dacă cererea și oferta se întâlnesc. Din acest motiv demersurile ce trebuie făcute pentru o optimizare a integrării și performării pe piața muncii vizează ambele domenii, educația și piața muncii. Aceste măsuri sunt: -ridicarea gradului de competitivitate a unităților școlare prin măsuri de descentralizare administrativă corelată cu finanțare pe performanța specifică dată de îndeplinirea scopurilor, obiectivelor și direcțiilor de structurare a programelor .-numirea pe post și promovarea în sistem pe bază de competență, profesionalism, aplicabilitate, calitate, validitate, rezultate. Această direcție trebuie reglementată prin legi specifice atât în sistemul de educație cât și pe piața muncii .-introducerea și perfecționarea sistemului de formare permanentă “long life learning” și largirea ofertei de educație specifică care să răspundă la nevoile pieței; -obligativitatea formării permanente pe direcțiile de necesitate personală și de necesitate de program a profesorilor și orientarea acestui training în mod specific către dezvoltarea de

abilități, întelegerea individualității, a diversității și a unității în diversitate, a mecanismelor ce declansează emanciparea abilitaților cognitive, aplicative, evolutive sau adaptative și a factorilor motivaționali necesari succesului pe piață.

În contextul pluralităţii referenţialelor se impune o administrare adecvată a acestora în absenţa căreia pot să apară efecte negative de dezintegrare a personalităţii prin hiper-relativismul pe care îl generează prin neînţelegere şi intoleranţă.

Principalele valori care inspiră educaţia actuală, înţeleasă ca o educaţie integrală, se referă la:

formarea individului pentru a-şi asuma propria formare creativă; responsabilitatea de a fi şi de a deveni; deschiderea către valori care dau semnificaţie existenţei umane; educarea originalităţii şi unicităţii personalităţii prin integrare; dezvoltarea capacităţii de acţiune şi comunicare; cultivarea capacităţii de expresie; dezvoltarea comprehensiunii şi evaluării prin participare efectivă la diferitele

acte de cultură; învăţarea deschiderii spiritului, învăţarea instrumentelor de a învăţa, de a fi şi

de a deveni, a interdisciplinarităţii, a „formaţiei de bază” ca temei pentru „formaţia specializată”, flexibilă şi adaptabilă situaţiilor în schimbare;

educarea propriei identităţi, a vocaţiei fiecăruia; realizarea egalităţii de şanse de acces şi parcurgere a diferitelor forme şi

niveluri de educaţie; lupta contra excluderii de la succes, de la realizarea proprie; promovarea spiritului deschis al dialogului, medierii, negocierii, toleranţei,

cooperării etc.Paradigma educării personalităţii va trebui să ia în consideraţie conexiunile dintre

exigenţele vieţii personale şi cele ale mecanismului social. Obiectivele învăţării/educaţiei/formării, nu trebuie să intre în conflict, ci să susţină obiectivele vieţii.

BIBLIOGRAFIE:Cucoş, C. (2002), Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, IaşiIonescu, M. (2007), Instrucţie şi educaţie, ediţia a III-a revăzută, „Vasile Goldiş” University Press, Aradwww.unesco.org/fileadmin/.../Romania.pdf