SOCIETATEA DE MAME

Mineri spre casă

C U P R I N S U L

Figuri reprezentat ive: f Vasile Goldiş • • • Ion Clopoţel f Ştefan Cicio-Pop Ernest Armeanca

Probleme Sociale: Drama dela Viena • • • Ion Clopoţel Omul de stat şi opinia publică Const. Sudeţeanu Concepţia bergsoniană a divinităţii • • • • Ion Covrig-fionea Dilema Intelectuală fi. Radu-Pai aschivescu

Probleme ştiinţifice: Societatea de Psicologie din Cluj Or- Dim. Tudoran

Probleme economice: Mizeriile industriei fo­restiere în Munţii Apuseni Traian fiager Refacere sau prăbuşire? Virgil Birou

ActualitSti: Francis Delcusi, despre revizio­nism. Programul naturaliştilor francezi • • Qeorge Şincai Spicuiri din presă la cei zece ani ai „Socie­tăţii de mâine'' „Vremea". — Ţara Bârsei. — Lanuri' • • Ţara inegalităţilor Horia Trandafir

Sate, oraşe , reg iuni : Multiplele nevoi ale Câmpiei Transilvaniei Vasile Bucur O vizită la fabrica de tutun din Timişoara Ion Th. Ilea

învăţământ - educajie : Femeia funcţionară, soţie de funcţionar - • Petre /• Teodorescu

Discuţii şi recenzi i : Tudor Teodorescu-Bra-nişte: „Băiatul Popii'' Damian Stănoiu: „Ucenicii Sf. Antonie'- • • Ion Tomuţa V. Barnonschi: „Nudismul". — O deziluzie la Bucureşti. Şi—altă deziluzie în Ardeal.— Un sanatoriu al ziariştilor români din Ar~ deal şi Banat • • • • • Ion Clopoţel

Pagini l i t e ra re : îngerii de fier • Ion Th. Ilea Visuri • • Ion Focseneanu Au sosit zorile (trad. din ungureşte) • • • Corneliu Albu Zări C. Miu-Lerca Primăvară Petre Pascu Prolog, Zi tocmai bună • . . . . . . ştefan Bac iu Femeii I. Al. Bran-Lemeny Besna • Qherghinescu Vania Sfârşit voevodal • C. S. Anderco Blestem •'. Qeorge Popa Singur prin pustă , • • . - Romul Fabian

Cronici culturale şi artistice: f Măria G-Dima fina Voiieanu-lilcoară Sculptorul Radu Puşcariu /0/7 Vlasiu

Fapte, idei, observaţiuni: OctavianGoga des­pre Vasile Goldiş. — Dece a absentat d, Iuliu Maniu. — In fruntea municipiului Ti­mişoara. — Când ţăranul român va gusta din izvoarele culturii. — Şcoli ţărăneşti. — Prudenţă. — Un pi efect de inimă. — Un sfert de veac dela moartea lui Al. Mocioni. — •{• Dr. Constantin Pavel. — Mor atelierele grafice româneşti din Ardeal.— Redacţionale. Redacţia

Coperta Im. Profeta

Director: ION CLOPOŢEL Redacfia şi Administraţ ia:

Bucureşti, Calea Victoriei No. 31

(Tipografia Modernă)

A p a r e l u n a r

Un exemplar 30 Lei

A N U L XI

Bucureşti, Martie 1934

No. 3

ABONAMENT ANUAL; Autorităţi, birouri, bănci • 1500 Lei Societăţi culturale, şcoli • 1000 Lei Liber-profesionişti • • • • 600 Lei Punct., studenţi, muncitori • 500 Lei

In străinătate: dublu Abonamentele se plătesc anticipat

_ Fondată 1823 Dinsiincjiunea cea mai înaltă: Diplomă de onoare: BAHCEL01A 1929 -m C4PITAL SOCIAL LEI 192.000.000 B

• Fabricile de postfav

• Wilhelm S< • recomandă cu presuri

" stol • p e n t t

şi {esătfuri de modă din

cherg St C Se Braşov •

S. a . • moderate produsele lor apreciate d e : •

e de modă u d o m n i s i d a m e

• In privinţa execuţiei lor excelente, de primă clasă, nu rămân in nici un lei " • în urma celor mai bune produse streine. •

B Depozite • B R A Ş O V : P ia ţa Libertăţii B G A L A Ţ I ; Slr. Domnească,

proprii de desfacere: - - C L U J : Piaţa Unirii

1 - - T I M I Ş O A R A : Stfrad a Alba lulia B

Asigurarea obligatorie a servitorilor Cu începere dela 1 Aprilie 1934, vor fi cuprinşi în asigurarea obligatorie

toţi oamenii de serviciu (servitori) fie casnici, fie dela înstituţii particulare, cari au un salariu sub 6 0 0 0 lei lunar.

Pentru orice informaţii a se adresa la „Casa Asigurărilor Sociale Bucu­reşti" din Piaţa Amzei No. 3 la biroul evidenţa patronilor, camera No. 5.

Concluziunile Institutului de Conjuctură asupra anului 1934 Mersul crizei în România

Anul 1933 a fost caracterizat de existenţa unor ten­dinţe divergente în diferitele domenii de activitate economică a României.

Agricultura In domeniul agricol asistăm la o nouă înrăutăţire a si­

tuaţiei, datorită deprecierii continue a preţurilor agricole, agravată de recolta submediocră a porumbului, consecutivă unei recolte deficitare a grâului în 1932. Urcarea relativă a preţului grâului în urma acţiunii de susţ inea a preţuri­lor şi a lipsei de exportaţiuni, nu a putut ameliora situaţia agricultorilor, din cauza lipsei de produse pentru vânzare, cu toate că recolta grâului a fost superioară (celei din 1932. ,- Sporirea capacităţii de consumaţie a agricultorilor din

prima jumătate a anului, provocată de degrevările fiscale, de neplata datoriilor în urma moratoriului generalizat şi de urcarea preţurilor grâului, caracteristică pentru primele luni ale anului, a fost complectamiente anihilată de scăderile intervenite ulterior şi de deficitul recoltei de porumb.

Consecinţele recoltei mediocre s'au resimţit în pri­mul rând în evoluţia exportaţiunilor, cari sunt în scădere faţă de 1932 (14.100 mii. în 1933 faţă de 16.654 mii. în 1932). In aoelaş timp, diminuarea puterii de consumaţiune & agricultorilor din al doilea semestru, s'a repercutat şi asupra producţiei industriale.

Industria Cu toate acestea, industria, s'a bucurat de o «conjunctură

mai favorabilă în 1932 şi 1933, urmând o evoluţie deose­bită de aceea a agriculturii. Trebue relevat aci, 'că influenţa atribuită în genere măsurilor respective la import în relua­rea activităţii industriale a fost exagerată, deoarece im­portul anului 1932 a fost egal în volum cu acel al anu­lui 1933.

Explicaţia redresării în industrie trebue căutată mai curând în evoluţia factorilor de eu totul altă natură decât contingentarea. Frica de devalorizare a leului, abţinerea prelungită dela consum, dela începutul crizei, reluarea afa­cerilor pe piaţa internaţională şi urcarea preţurilor mate­riilor prime, în fine moratoriul prelungit al datoriilor agri­cole momente de repriză ^pe piaţa noastră internă.

Piaţa monetară Reflexul acestei situaţii în piaţa monetară a fost o

uşoară creştere a depunerilor în bănci, cu toată scăderea dobânzilor.

In piaţa capitalului asistăm la o urcare continuă a valorilor cu venit fix şi a celor cu venit variabil, care tre-buesc atribuite mai degrabă unor cauze în afară de evoluţia procesului de producţie.

Preţurile Intru cât priveşte preţurile, asistăm la o nouă scădere

atât a celor agricole cât şi a celor industriale. De aceea, puterea de cumpărare a ţăranilor a continuat să scadă în decursul anului, indiciile real al puterii de cumpărare tre­când dela 64 în 1932 la 58 în 1933.

Reducerea puterii de cumpărare a ţărănimii arată, că repriza s'a mărginit la viaţa economică a oraşelor ce îi reduce garanţiile de stabilitate.

Finanţele publice In domeniul finanţelor publice, încasările au fost la

acelaş nivel cu acelea din 1932. Schimbările conjuncturale s'au reflectat în diminuarea sensibilă (21°/o) a încasărilor din impozitele directe, şi o creştere corespunzătoare a celor indirecte. Stagnarea constatată în ultimele luni ale anului este datorată în mare parte cauzelor de ordin sezonal, pre­cum şi recoltei deficitare şi stagnării exportului ca urmare a depresiunii de iarnă. La acestea se mai adaogă şi îngheţul timpuriu al Dunării.

Perspective In ceea ce priveşte perspectivele pentru lunile cari

vin, întreaga economie românească stă sub semnul puterii de absorbţie redusă a pieţei ţărăneşti şi a lipsei de expor­taţiuni. Indiferent prin care modalitate, fără ameliorarea puterii de achiziţie a agricultorilor, producţia industrială, nu va mai putea creşte în ritmul de până acum. La oraşe este posibil ca reluarea campaniei de construcţii să dea ur. nou impuls anumitor ramuri industriale, impuls care nu se poate însă generaliza dtorită existenţei elementelor nega­tive din celeelalte domenii.

F I G U R I

REPREZEN-

T A T I V E

VASILE GOLDIŞ — Parentare la înmormântarea din 12 Februarie —

Prea iubitul meu director, Ne părăseşti. Te-ai eliberat însfărşit de groaz­

nicele chinuri cari te-au încătuşat timp de pairii ani smulgându-te dela orice activitate şi ţinânda-te departe de marile acţiuni de stat, pe cari inteli­genţa d-tale excepţională putea să le judece şi să le conducă în chipul cel mai desăvârşit.

Ireparabil s'a întâmplat. In clipa sguduitoare când trebue să ne despărţim, simţim cum ne stră­bat fiorii reci ai morţii, cum se face un imens gol în juru-ne şi cum ne înghiaţă cuvântul pe buze.

E atât de greu să cuprindem în scurte cu­vinte întregul adevăr asupra activităţii atât de mul­tilaterale şi valoroase ale vieţii d-tale.

Cei mai încercaţi de doliu suntem noi gaze­tarii, pentruca cea mai mare parte a gândirii şi acţiunii d-tale ai dirijat-o prin cuvântul scris.

Ai fost un maestru al scrisului românesc, al zia­risticei cotidiane. Verbul d-tale era biciu de foc şi trâmbiţă de alarmă. Dialectica incomparabilă de polemist şi gânditor politic ai dovedit-o îndeosebi cu cei zece ani de directorat al ziarului „Româ­nul". Ai solidarizat voinţele, ai deşteptat conştiin­ţele, ai mobilizat energiile pentru marea bătălie de eliberare politică — şi ai reuşit.

Cine a putut râvni o satisfacţiune mai com­plectă decât d-ta, care ai văzut cu ochii împlinite cele mai scumpe idealuri ale poporului român, pen­tru cari ±ai militat cu o ardoare, cu un devotament, si cu o documentare ştiinţifică neegalată?

Multe lucruri de preţ se vor rosti în acest ceas, însă mai presus de toate trebue să-ţi facem dreptate afirmând aci, că te-ai înălţat biruitor pe cele mai înalte culmi ale gândirii, ai formulat prin­cipii, ai stabilit o filozofie a culturii, şi o filozofie a politicii. Dela atari ascensiuni, pe cari le putea atinge numai o minte sclipitoare şi erudită şi nu­mai un nepotolit zel în căutarea adevărului, pu­teai desprinde perspective cari se ascund altora.

De acolo de sus îmbrăţişai câmpurile nesfâr­şite ale faptelor, făceai triarea şi scoteai în evi­denţă principiul luminii şi mântuirii.

Ai fost un biruitor pentruca ţiai impus aspra disciplină a muncii. învăţătura cea mai aleasă pe

care ne-o laşi moştenire acum este îndemnul la ştiinţă, la cercetare, la autocultivare.

Te înspăimântau lacunele culturii. Condamnai lenea, uşurinţa, diletantismul, bârfeala. Un român trebue să'.înveţe carte în mod ordonat, serios, con­tinuu, făfiându-şi o cultură universală, pentruca prin contparaţiune să fie capabil a înţelege realităţile sociale ale neamului său.

Din aceeaş autodisciplină de fier ţi-ai luat splendidul şi permanentul elan de luptă, dârzenia consecinţelor, curajul opiniunitor.

Numai omul pregătit, omul de convingere şi de autocritică onestă îţi satisfăcea aşteptările.

Ai fost un om de atelier, un cercetător pa­sionat al problemelor, un sociolog instruit, un a-postol al ideii.

Şi în nimeni n'a avut omul de jos, omul robit de condiţiunile sociale nedrepte, un apărător mai înflăcărat şi mai hotărît ca d-ta.

Ai stabilit cea mai frumoasă ideologie In fa­voarea claselor sociale condamnate la mizerie şi suferinţă fără vina lor. Aceste mulţimi îţi prezintă azi omagiul din urmă, mă fac interpretul fidel al conştiinţei lor recunoscătoare.

La drama uriaşe a revoluţiei din 1918 ai fost de infinit folos, pentruca ai stat ca un stâlp d& foc în mijlocul talazurilor agitate. Ştiai să găseşti cuvintele de ordine potrivite cascadei de evenimente. Ai ştiut să închegi programele şi rezoluţiunile is­torice, să îndrepţi avertismentele necesare, să re­dactezi textul, celebrelor hotărîri dela Alba-Iulia. A fost un efort sublim, care ţi-a încoronat opera de gazetar şi cugetător politic.

Nu mai .departe decât în ziua de Luni 29 Ia­nuarie m'ai primit şi mi-ai spus, pe bună drep­tate că în vremea tulburărilor revoluţionare din 1918 actul d-tale cel mai curajos a fost somaţia adresată guvernului din Budapesta ca să predea consiliului naţional român puterea de stat în 26 judeţe. Atât de uimitoare a fost această somaţiune, încât guvernul intimidat a cerut 24 ore timp de gândire. Au urmat apoi tratativele cunoscute dela Arad

Problemele politice au fost aprofundate de d-ta cu un mare aparat de ştiinţă, prin ceeace ai luat

39

SOCIETATEA DE MÂINE

loc printre puţinele competinţe cu adevărat ne­contestate ale ţării.

Ai posedat vocabularul tehnic cel mai nuan­ţat, şi fti fost stăpân pe tainele subtile ale diplo­maţiei, dominând ca un maestru sinuozităţile cari ar fi putut să prăbuşiască pe cei neîndeajuns de îndemânateci.

Sub văzul censurii ungureşti puteai scrie că Regele Carol 1 a fost Regele culturii tuturor ro­mânilor.

Destinul ţi-a hărăzit supremele sat isfacţiuni prin biruinţa democraţiei care ne-a întregit Ro­mânia.

In ţara liberă, practica politică te-a împiedecat să dai măsura calităţilor rare de bărbat de stai. Iar mai în urmă boala nemiloasă te-a izolat ş< stânjenit cu desăvârşire.

Noi gazetarii avem în d-ta exemplul nemuritor, al disciplinii şi muncii ordonate, al râvnei neîn­cetate după ştiinţă, al moralităţii şi cinstei pro­

fesionale, precum şi al curajului opiniei în orice împrejurare. Ai fost un mare director, un distins şi autentic intelectual. Vom ţinea cu sfinţenie ia bogata zestre sufletească ce ne-o laşi nouă celor cari am avut fericirea să fim vreme îndelungată mai aproape de d-ta şi tuturor românilor cari vor să fie cu adevărat oameni de cultură.

Prin mine îşi iau rămas bun dela scumpele tale oseminte toţi ziariştii Sindicatului presei ro­mâne din Ardeal şi Banat al cărui membru eşti şi în sprijinul căruia ai îndreptat un călduros apel pentru înfăptuirea unui sanator, nu mai departe decât înainte cu zece zile.

Îndemnurile vieţii d-tale idealiste ne vor că lăuzi şi de dincolo de mormânt.

ION CLOPOŢEL Preşedintele Sindicatului Presei Române din Ardeal si Banat

-iiiiiiiptiir

Primăvară Pământul şi-a schimbat vestmântul de mireasă în

sovon, Nadirul a svârlit pe cer un soare 'ntiner't Aleile prezintă pomi cu trunchiul primenit, Natura caută tonul primăverii în diapazon.

Bucuriile deschid bobocii în lumină Panglicele soarelui atârnă 'n fâlfâiri de fiecare clipă, Viaţa se deschide pretutindenea, risipă Dragostiţe 'ncheagă vorbe în surdină.

Corole, printre frunze, pregătesc buchet Pentru frumuseţea ta neprinsă în tipar, închide, avid, în suflet ca într'un erbar •— Anotimpu-acesta luminos, cochet. !•'! I • i •

De-i veni, pe cale orice floare ţi-se 'nchină îmi vei fi primăvăratic, alb tezaur; Doritoare — cum te ştiu — de aur, Am să, ţi-l trimit 'nainte pe-o albină.

PETRE PASCU

îngerii de fier Nechez de murg pe cremene de hotar, în ora când aurul holdelor se masuri m a zilei cântar, 'cău$ cerul se strânge, n baere d» foc şi apele s'opresc în vânzoliri pe loc. Vârsta zodiei — trâmbiţa in miraj, plasele albe inelează rotiri de curaj. Itela./... Vin îngerii de fier cu paloşe 'ntoarse n sus, au soarele medalie şi cuvânt amar de spus, la şold pumnale muiate C'n cucuta din grădini cu brumă, un vraci îi însoţeşte purtând pe palme inimi tăvălite'n

' . ,r , huma, Din şnurul buzelor incluse cânt de fluer ciobănesc primire dă. Păduri din piepturi hohotesc. Rămas aice — robii chemări de lacăt trimit, în arc descântat la auz zăvoare au plesnit, < ies arătări. ies morţii vii îndreptaţi pe-a vieţii cărări, şi-acum îngerii dej fier la asupritori ;

pe masa roşief pusă m revărsat de zori, un prânz din came da viperă vor da, apoi vor pleca.... vor placa....

i ION Th. ILEA.

Sfârşit voevodal Urzită din păienjeniş de stele Noaptea crescută peste trup de val Suna din goarne şi din tobe grele, Iar domolită 'n burg voevodal, Ca un acord de orgă târziu ca un final De aşteptarea multă mocnea în ea veninul. Şi burgul plin de turle, palate de opal Sorbea adânc din soarta ce i-a urzit destinul. In noaptea de 'mbătare cu flori şi primăvară Mocni prin burgul vesel, în jocul vertical. Veninul nopţii grele pe frunţile de pară Şi fulgerul privirii 'n sfârşit voevodal.

i i • , . C. S. ANDERCO

Blestem Mă simt un măr cu douăzeci de crăngi Ce-au înflorit cu anii mei de-odată, M'am irosit în florile cu râs de fată, Şi-am prins în braţe-a vântului tălăngi, Am supt tot mustul nou al primăverii De am crescut la Mijloc de grădini Cu flori, cu râsuri şi lumini, Amant prea-tânăr al Venerii Ce-a coborât blestem de toamnă 'n crăngi De aţu tăcut a vântului tălăngi, Şi am rămas brumat, cu flori amare, Să mă cuprindă braţe de 'ntomnare,

GEORGE POPA

40

SOCIETATEA DE MÂINE

O p i n i a p u b l i c ă Omul de Stat şi opinia publică

De la început am putea spune, în această pri­vinţă, că nicăieri opinia publică nu se exercită mai mult sau nu este mai mult la ea acasă de­cât în viaţa politică însăşi. De ce? Răspunsul ai-fi foarte simplu, dacă, ţinem seama că viaţa po­litică, prin ea însăşi în complexul funcţiunilor so­ciale, este o funcţiune regulatoare a vieţii sociale, luând viaţa politică în înţelesul precis de activi­tate a guvernării grupurilor sociale.

Nimic mai firesc atunci ca opinia publică, care este o formă de control social, să se exercite mai mult în acest domeniu al vieţii politice ca func­ţiune regulatoare a totalului.

Peste tot se cere omului politic ca om de gu­vernământ sau om de Stat să ţ ină seama de opinia publică, să o dirijeze, să urmeze curentele de o-pinie publică, etc. Lăsăm la o parte controversa dacă omul de Sta t cu adevărat mare, trebuie să anticipeze sau numai să cunoască curentele de opi­nie, supunându-se lor. Spre a creia el, omul de Stat, curente de opinie, care nici nu sunt latente in conştiinţa contemporanilor săi, — aceasta ar fi o altă chestiune, a cărei rezolvare ar presupune să ştim mai întâiu dacă domeniul politic este sus­ceptibil de asemenea creiaţiuni, sau dacă creaţia politică poate fi o creiaţiune ca şi creiaţia ar­tistică sau culturală în genere. Am fi dispuşi mai curând să credem că, în ordinea politică, primează actualitatea ca realitate imediată şi rolul omului de Sta t este să descifreze sensul adânc al acestei realităţi.

Politica este mai ales o ordine de realităţi. Dar orcum ar fi şi orunde am căuta tipul omului de Stat, în cadrul lui Macchiavelli sau aiurea, omul de Stat se defineşte în funcţie de opinia publică, adică chipul în care înţelege sau utilizează această opinie. Mai la urma urmei, aceasta este realitatea, cu care el are de-aface şi pe care trebuie s'o cu­noască. Arta de a guverna sau arta politică se defineşte perfect prin raportarea la această rea­litate fundamentală, care este opinia publică. De aceea se cere omului politic să cunoască opinia publică, lui nu-i este permis să se închidă în „tur­nul de fildeş", care-1 izolează de lumea înconju­rătoare. Expresii ca: pulsul ojSiniei publice ma­terializează oarecum, la îndemâna oamenilor de a doua mână, ceeace este imponderabil în opinia pu­blică, pe care o scrutează ochiul adevăratului om politic. Omul politic trebuie să se strecoare, este adus să treacă adesea pr intre Scyla şi Caribdă. Intre el şi opinia publică, ca intr 'un amalgan de transfuzii subtile, este o continuă întrepătrundere de gânduri şi năzuinţe, — ceeace face ca el să fie la nivelul timpului său şi, din plenitudinea fiinţei sale, apare uneori ca anticipând opera tim­pului. El are, mai presus de orice, îndemânarea aceasta de a preveni sau întoarce greutăţile pre­sărate în calea lui. De aceea poate că nicăieri n 'am găsit o caracterizare mai plastică a acestei ar te decât la istoricul german Mommsen. Când în por­tretul lui Cezar, îi atribuie ca nedespărţi t de ca­

riera sa „tactul politic cu care se navighează în­tre posibil şi imposibil"1). Deci tactul politic, sau altfel zis, ar ta politică, înseamnă a naviga între posibil şi imposibil. Iată de ce, dacă a forma su­fletele este o a r tă atât de subtilă şi de grea, nimic nu întrece în subtilitate şi greutate această altă a r tă : să fii pe culmea aspiraţiilor populare şi a le îmbina armonios în sufletul nedefinit al po­poarelor. De aceea oamenii mari politici ş i de S ta t sunt apariţii atât de rare , mai mare decât într 'al te domenii de activitate omenească.

Se va zice totuş şi se pune întrebarea dacă oa­menii poiltici — cei adevăraţi — cârmuiesc prin opinia publică, cum rămâne cu regimurile de stă­pânire absolută, unde opinia publică este neso­cotită? Sau, cu alte cuvinte, dacă omul politic poate guverna cu opinia publică, poate guverna şi împotriva ei? Nu sunt cârmuite uneori, spre fericirea lor, popoarele în afară de opinia publică?1) Apoi sunt, se zice, ţă r i de opinie şi ţ ă r i fără de opinie publică. Toate acestea sunt numai di­ferite expresii ale aceluiaş fapt unic, voind să spună că omul mare politic nu se susţine tot­deauna prin opinia publică şi nu el datoreşte ei, ci mai curând ea lui.

Spre a înţelege mai bine cum se pune chestiu­nea, trebuie să amintim că opinia publică în sens adevărat este o funcţiune de control social şi deci ea ar exista numai acolo, unde îndeplineşte această funcţiune. Adică faptul acesta există numai acolo, unde îi recunoaştem acest caracter de a îndeplini funcţiunea lui esenţială. Aşa dar, opinia publică ar exista numai în guvernământul democraţiei şi astfel putem admite această definiţie a lui Lowell, care spune că, dincolo de procedură, de întinde­rea dreptului de vot sau maşinăria alegerilor, e-senţial „guvernământul popular, cel puţin prin-tr 'un important aspect, poate fi considerat acela, care consistă în controlul opiniei publice asupra treburilor politice"1). Insă o restricţie trebuie fă­cută aici, pe care o face însuş Lowell asupra formelor de guvernământ, de oarece filozofii po­litici nu isbutesc să vadă prin ele (să nu se o-priască la aparenţe) şi atribue formelor un înţeles, pe care de fapt ele nu-1 au. El spune: „Guvernă­mântul popular poate exista in substanţă sub forma unei monarhii şi nu despotism autocratic poate li stabilit fără să suprime formele democraţiei". Deci, dacă suntem bine înţeleşi, nu formele de guvernământ decid de felul cum sunt guvernate popoarele, ci rolul efectiv, pr in care ele sunt îm­părtăşi te la controlul treburilor politice; iar a-cesta se face de opinia publică. S'ar zice atunci că formele din clasificările clasice ale guvernă­mântului dela Aristoteles până la Montesquieu a r

1) Histoire romaine, tr. franc. E. Flammarion. voi. VI. pagina 167.

2) Se pare că avem chiar astăzi cazuri vădite de felul acesta.

3) Public opinion and popular governement, din Park-Burgess, pag. 826.

41

SOCIETATEA DE MÂINE

trebui revizuite sau cel puţin confruntate cu în­ţelesul real, care nu stă în formele catalogate de filozofii politici. Aceasta ne dă de gândit la u-nele s tăr i contemporane, — să fim mai puţin gră­biţi a vorbi despre democraţie, numai fiindcă am instaurat formele exterioare ale democraţiei.

Dar ceea ce vrem să a ră tăm acum este că, nu numai se poate urmări această identificare între adevărata artă politică şi opinia publică — aşa cum am susţinut mai sus, — ci mai mult că nu se poate închipui un regim cât de autocratic, care să stea în afară de orişice opinie. Ar însemna că el este suspendat în vid, căci şi cel mai ne­împăcat autocrat cârmueşte în vederea unei opi­nii, care să-i fie pârghia de susţinere. Chiar când un regim se exercită în afară de opinia publică, de fapt opinia publică intră în calculele deţinătorilor puterii. De aceea, chiar dacă în cazul acesta opinia publică nu controlează treburile politice, cel pu­ţin ea este controlată. Dar şi într 'un caz şi în-tr 'al tul opinia publică există ca fapt. Se va zice poate că, în cazul acesta când ea este contro­lată, există mai mult fantoma opiniei publice. Vrem însă să constatăm atâta, că un regim autocratic eheltueşte multă energie, spre a menaja — cum

se zice — opinia publică; iar preocuparea con­tinuă a acestor menajamente este dovada că opi­nia publică intră în calculele cârmuitorilor. De aceea cu bună dreptate spune P a r k : „Nu există şi n 'a existat probabil niciodată un guvernământ, care să nu stea pe opinia publică. Dovada cea mai bună este faptul că toate guvernămintele au cău­tat fără deosebire sau s'o controleze sau cel pu­ţin s'o inspire şi s'o dirijeze"1)- Astfel el citează exemplul comuniştilor din Rusia, care au pus stă­pânire pe şcoli. Căci în şcoală vor bolşevicii să împlinească sau să desăvârşească revoluţia. Adică atunci când n'au cu ei opinia generaţiei actuale, vor să aibă opinia generaţiei de mâine, pe care o pregătesc în şcoală. Alte exemple tot a tâ t de elocvente ne stau la îndemână, — cum ar fi fas­cismul în Italia...

Dacă ne ţinem deci la punctul acesta de ve­dere, omul politic sau de S ta t nu cârmuieşte nici­odată în afară de orice opinie, căci el, pr in tâ­năra generaţie, vrea să aibă de partea lui opinia, care-l desparte de generaţia actuală.

CONST. SUDETEANU 1) Op. cit. pag. 829.

Organizaţii ştiinţifice

„Societatea de Psihologie" din Cluj In cadrul unei alte preocupări *)

subliniam faptul că Insti tutul de Psihologie al Universităţii clu­jene îi revine meritul de a fi ini­ţ iat ş i susţ inut o mişcare psiholo­gică — ştiinţifică şi experimen­tală — la noi în ţară. Cele 17 volume de studii şi cercetări psi­hologice, apărute până în prezent în editura acestui Institut, consfti-tue, credem, o mărturie destul de vie de activitatea pe care a idestfiă-şurat-o Institutul pe tăr îm ştiinţi­fic. Dacă uneori această activi­tate a fost prea puţin menţio­nată de cronicarii „filosofici" ai cotidianelor şi periodicelor noa­stre, — aceasta se datoreşte unor motive ce ies — poate — din or­bita preocupării ştiinţifice...

Iniţiatorul, îndrumătorul şi sus­ţinătorul acestei mişcări este d-1 Prof. Ştefănescu Goangă care a creiat prin propria sa muncă In­stitutul ce-1 conduce, vechia stă­pânire ungară nelăsând absolut nimic în această privinţă. E un

1). Vezi: Mişcarea Psihologică Ja Cluj. Societatea de Mâine. Cluj. VI). 1930, p. 320.

amănunt apoi care merită să fie subliniat: Institutul posedă azi o bibliotecă de specialitate din cele mai complete (organizată în fişe pe materii , corespunzătoare di­verselor ramuri ale Psihologiei), un laborator de cercetări utilat cu toate mijloacele metodice de studiu (aparate, teste, fişe de ob­servaţie, etc) care se întâlnesc în Psihologia contimporană, pre­cum şi un personal ştiinţific a-decuat. i ;

In vederea extinderii cercului de preocupare ştiinţifică şi în ve­derea deşteptării interesului publi­cului mare pentru cercetările psi­hologice, d-1 Prof. F. Ştefănescu Goangă s'a ocupat încă de acum trei ani de posibilitatea înfiinţării unei „Societăţi de Psihologie". Această preocupare a fost tra­dusă în fapt în ziua de 18 Martie 1931, când d-sa a convocat în o şedinţă de constituire pe membrii corpului didactic primar, secun­dar şi universitar care accepta­seră ideile directive expuse în-tr 'o şedinţă anterioară de con­sfătuire.

„Scopul acestei societăţi este să răspândească cunoştinţele psi­hologice şi să eontribue la stu­diile de psihologie teoretică ş i aplicată in toate domeniile de manifestare ale vieţii individuale şi sociale, în deosebi acelea care sunt în s trânsă legătură cu viaţa poporului român, precum şi Ia realizări practice în toate aceste domenii" (Art. 3 din Statutele so­cietăţii). •

Ca mijloace de înfăptuire a a-fcestui scop, societatea şi-a fixat următoarele: 1) Şedinţe publice în care se vor face: a) Comuni­cări şi discuţii asupra diferitelor probleme psihologice, asupra posi­bilităţii şi modalităţi i lor de cerce­tare ştiinţifică precum şi asupra putinţelor de înfăptuire practică; b) Comunicări asupra lucrărilor şi aplieaţiunilor cu caracter psi­hologic făcute de membrii socie­tăţii ; c) Dări de seamă asupra cărţilor şi lucrărilor ştiinţifice cu cuprins psihologic. 2) Organiza­rea de cercetări şi aplicări psihor logice prin cooperarea tuturor a-celora care se interesează de pro-

42

SOCIETATEA DE MÂINE

bleme de aceasta natură . 3) Con­ferinţe publice pent ru răspândi­rea cunoştinţelor psihologice. 4) Publicarea studiilor şi lucrărilor făcute de membrii societăţii.

Organizarea internă a societăţii cuprinde următoarele cinci sec­ţiuni, corespunzătoare celor cinci mari domenii de aplicare a Psi­hologiei:

1. Secţia Psihologiei educaţiei (condusă de Conf. Dr. L. Rusu) ,

2. Secţia Psihologiei economice (condusă de Dr. N. Mărgineanu),

3. Secţia Psihologiei juridice (condusă de Dr. A. Roşea),

4. Secţia Psihologiei medicale (condusă de Prof. agr. Dr. M. Zolog).

Alături de acestea se prevede statornicirea unei secţii de psi­hologie socială. Activitatea aces­tor secţiuni este unificată si coordonată de către preşedintele societăţii (Prof. Univ. F. Ştefă-nescu Goangă).

Pentru a reoglindi activitatea acestei grupări în decursul celor t re i ani de funcţionare, dăm — mai jos — seria conferinţelor şi comunicărilor care s'au ţ inut în cadrul societăţii:

1931: 1. Expunerea principiilor conducătoare ale societăţii, de Prof. F. Ştefăneseu Goangă. 2. Problemele Psihologiei educaţiei, de Conf. Dr. L. Rusu. 3. Proble­mele Psihologiei economice, de Dr. N. MărgineanţP^OProbleniele Psihologiei juridice, de D"F. "A. Roşea. 5. Problemele Psihologiei medicale, de Prof. agr. Dr. M. Zolog.

1932.{6J Diagnosticarea devia­ţiei morale la minori, de Dr. A. Roşea. 7. Fişa individuală, de Dr. L. Bologa. 8. Fişa individuală şi individualitatea criminală, de Prof. Univ. M. Kernbach. 9. De­spre raţionalizare, de Dr. N. Măr­gineanu.

1933: 10. Anchetă: asupra lectu­r i i tinerelului şcolar, de Dr. L. Bologa,. 11. Criminalul minor, de Dr. A. Roşea. 12. Criminalul ma­jor, de Prof. Univ. Dr. M. Kern­bach. 13. Principiile psihologice ale Reclamei, de Dr. D. Todo-rami. r>/~\

1934 :HU (Ianuarie) Psihologia martorului, de Dr. A. Roşea.

Activitatea începută în anul în curs, va continua — fără sgomot ş i publicitate neîndreptăţi tă — în vederea realizării dezideratelor care stau la temelia acestei gru­pări,

Majoritatea acestor conferinţe — întemeiate în cea mai mare par te de cercetări experimentale in mediul românesc — a văzut, sub o formă întregită, lumina ti­parului.

Ideea călăuzitoare a societăţii e necesitatea fundamentării ştiin­ţifice în vederea aplicaţiunilor practice (de orientare şi selecţie profesională) care la noi în ţ a ră n 'au început încă să preocupe în deajuns nici cercurile conducă­toare nici opinia publică. Căci fără această temelie ştiinţifică toate tentativele bazate pe impro­vizaţie, sunt stânjenite dela în­ceput.

DR. DIM. TODORANTI

Când ţăranul român va gusta din izvoarele culturii

Citim într'o dare de seamă a d-Jui dr. Vasile Ilea preşedintele Astfel din Maramureş următoarea viziune capti­vantă :

„Când veţi vedea iubiţi săteni, că a-şezămintele voastre în cari vă petre-ceţi viaţa, satul, casa şi gospodăria voastră nu au înfăţişarea pe care ar trebuie să o aibă spre folosul şi des­fătarea voastră şi a familiei, când veţi vedea, că munca grea vpe cana o munciţi din zori şi până târziu noaptea nu v'aduce folosul pe care J'ar aduce dacă aţi împreuna-o cu lumina minţii, când veţi vedea, că vita, pomul, stupul, ară­tura, ca sa fie mai de folos cer alte cunoştinţe şi alte îngrijiri de cum le-aţi dat până aci, când veţi cunoaşte, că drepturile politice nu însemnează să fii turmă mânată de orice vântură-ţară, ca­re vrea să se ridice pe spinarea voas­tră pe un pahar de horincă, ci sunt arme puternice cu cari vă puteţi croi o soartă mai bună, când veţi fi tari in convingerea, că tăria românească stă în armonia, în unirea pe care ţi-o dau asociaţiile, cooperativele ţărăneşti şi în disciplina şi vigoarea trupească şi su­fletească a voastră, atunci veţi dori să munciţi altfel, ca să trăiţi altfel. Cel ce a gustat odată din izvorul culturei acela nu mai doreşte să trăiască în în-tunerec şi noi suntem convinşi, că pu­ţinul, pe care l'aţi putut câştiga la a-ceastă şcoală într'un timp destul de scurt, va fi totuşi de ajuns, ca să doriţi tot mai mult şi să câştigaţi tot ce doriţi"

ari

i

Ţâţa vacii. strânsă in loitre, priporii îi alăptează; stropi do nuist. suind la deal. drumul trudei îl botează.

când soarde, i de-amiază, ! creasta muntelui s'o troacă, pe aşternut de piatră seacă, roţile îngeamnehiază.

Iar .floreanii, cad, [ la umbră, de brad, odihnea să-Şi rumege.

Clisa 'n jar. a 'ncepiit să fumege. Rodii'-a aţipit in car.

II

Pe o stâncă, la răscruce, taica, răzimat de-o cruce, părea un uriaş stingher, proptind în pălării? întregul cer.

El a întins, din munte, o mfină. punte de vedere şi ţărână, depărtărilor, mângâiere zărilor. şi-mi spunea, şi-mi arăta: Vezi tu, aia-i Dunărea/

Un balaur, prins în lanţele de aur.

Solzii-i de argint, lacrămi strălucind, şi în cheagul viorint, îndurări de robi, tânjind, sânge. \

Cineva acolo plânge/ Cosânzenele, furate, valea şi poenele, jalea ochiului de f ra te . . .

C. MIU LEBCA

«

SOCIETATEA DE MÂINE

DRAMA DELA VIENA N'a fost eveniment social mai sguduitor in

anul acesta, decât răscoala soqialistă din Viena în filele de 12 — 16 Februarie. Lumea întreagă a fost mişcată de eroismul fără pereche al mun­citorimii hotărâtă să prefere moartea, decât să ce­deze fără jertfe cuceririle culturale înfăptuite de-la 1918 încoace.

Da, Vjiena rămâne întâiul mare model de ci­vilizaţie şi cultură socialistă. După prăbuşirea tronuluji habsburgic populaţiunea marei capitale s'a rost'it, cu ttiajoritatea sufragiilor, în permanenţă pentru un regjim socialist. N'a existat deci la Vie­na o teroare sfilnică, o dictatură brutală, ci un reglim socialist liber consimţit. Voturile exprima­te au înscăunat la munjieipiu conduceri socialiste, cari au dovedit o destoinicie neegală vreodată de primăriile burgheze. Creaţiile socialiste vieneze au stors admţinistraţiunea generală a popoarelor şi stă-ruiesc ca pilde nemuritoare ale gospodăriei colec­tiviste. In timp de 15 ani socialiştii auj moder­nizat capitala aujstriacă cu o rapiditate şi sigu­ranţă, pe care niciodată sistemul greoi birocratic individualist şi siriecurist, capitalist n'ar fi fost capabil să-1 pună în practică.

Palatele muncitoreşti cu igiena şi confortul lor, cu grădiiniţile de copii, cu şcolile şi maternită­ţile lor, însemnează um bun suprem dobândit pros­perităţii umane.

Ce era mai firesc, 'decât ca aceste blockhausuri uriaşe să fie apărate până la ultima picătură de sânge de muncitorimea crescută aici în curăţenie exemplara, în salubritate şi condiţiuni excelente de existenţa socială?.,

In clipa când ridicolul dictator Dollfuss s'a fă­cut unealta oarbă a fasciştilor şi heimwehriştilor hămesiţi şi dornici de a se substitui armatei regu­late, şi a încercat să smulgă din mâna muncitori­mii destinul Vienei, splendidele cetăţi proletare s'au transformat în adevărate redute de rezistenţă înar­mată

Şi sângele a curs din abondenţă, zidurile au fost ciuruite de obuze şi gloanţe. Patru zile a durat groaznicul măcel, care s'a terminat bineîn­ţeles cu înfrângerea socialiştilor insuficient pregă­tiţi pentru a ţinea piept cu tunurile armatei ofi­ciale şi ale celei heimwehriste dotată din depo­zitele statului cu armament îndestulător. Otto Bau-er a enorat cu detalii cum s'a petrecut totul.

Nouă nu ne rămâne decât să cercetăm în­tinderea evenimentului şi să stăruim asupra con-cluziunilor ce se impun.

România nu putea vedea decât cu ochi buni instaurarea socialismului în Viena şi Austria. Gra­

ţie cunoştiinţei cetăţeneşti în Viena socialisnnil a deţinut, dela detronarea habsburgilor încoace, pu­terea municipală, fiind redusă la tăcere coaliţia neputiincioasă a baronilor văduviţi de putere şi nemulţumiţi. In Austria puterea de stat a fost în mâinile altor partide, socialiştii neputând! deţine încă majorităţi absolute, — timpul însă lucra în favoarea crescândă a maselor socialiste. Ceeace a întărâtat pe adversari şi i-a unit în jurul micului potentat Dollfuss.

O republică socialistă vieneză şi austriacă ar fi însemnat pentru România, şi în general pen­tru democraţia europeană, un dublu dig de si­guranţă: împotriva înaintării pengermanismului hit-lerist spre Orient şi împotriva oligarhiei ungu­reşti conspiratoare.

Nu putem 'şti cât adevăr este în afirmaţia, că răsculaţii au fost tamponaţi deopotrivă de heimwehr şi de trupe travestite ungureşti.

Este însă uri adevăr, că un pangermanism hit-lerist care forţează Anschhiss-ul sau care susţine re­gimuri fasciste în Austria, e un razim puternic al ungurismului revizionist. Atât pangermanismul hit-lerist cât şi ungurismul revizionist sunt în egală măsură neliniştitoare pentru România şi Mica An­tantă.

Se impxinea din această realitate constituirea rapidă a unui front de protest împotriva măcelăririi muncitorimii austriece, care lupta în mod indirect pentru consolidarea păcii şi democraţiei în Orien­tul european.

Doar Cehoslovacia a articulat un protest sin­gular şi de puţin efect.

Democraţia trebue să fie mai curajoasă, şi să nu se plece atât de uşor în faţa faptelor împlinite. Căci uşojr( i s'ar bănui o neputinţă, o facultate de o înghiţi orice rău, un obiceiu de a nu reactiva la timp. Şi atunci această slăbiciune va fi continuu exploatată".

Sub zidurile Vienei n'a fost înfrântă numai muncitorimea austriacă, ci însăş democraţia vremii.

Şi e păcat de revoluţionarea adâncă şi multi­seculară introdusă în lume\de democratism, dacă în ceasurile când el ar trebui să-şi încoroneze ope­ra se lasă amorţit, şi nu reacţionează unitar şi energic împotriva valurilor tulburi stârnite de ul­timele rămăşiţe de forţe de cari mai dispune ca­pitalismul vremii.

Dacă Austria lui Dollfuss nu s'a transformat într'un sângeros teatru de luptă şi dacă a fost cruţată de incursiunea batalioanelor hitleriste, a-ceasta se datoreşte numai ciocnirilor de influenţe dintre Germania şi Italia, deci un echilibru ciudat,

44

SOCIETATEA DE MAltiE

f ŞTEFAN CICIO-POP In ziua de 17 Februarie a tre­

cut în veşnicie cel care în viaţă se numea Dr. Ştefan Cicio-Pop. Moartea era aşteptată de pe o zi la altă. Căci o boală necruţătoare i-a ros firul vieţii, de mult. Totuşi vestea, ce anunţa lumii că inima marelui Român a încetat să mai bată în amurgul serii din acea zi fatală, a zguduit sufletele, şi le-a umplut cu o nemărginită tristeţă. încă un uriaş şi falnic stejar din imensul codru al Ro­mânismului a fost doborât de to­porul sinistrului bărdaş, de ale căror loviri nu scapă nimeni!

Ştefan Cicio-Pop, a văzut lu­mina zilei la 1 Aprilie 1865, în-tr'un sătuleţ din judeţul Solnoc-Dobâca. Tatăl său a fost mic mo­şier. In casa părintească, copilul s'a bucurat de o creştere bună, în spirit creştinesc. Nici nu se putea altfel. Doar maieă-sa era fiică de preot cucernic.

Nefiind părinţii prea bogaţi, studiile le-a făcut mai mult p!e cheltuiala inimosului luptător na­ţional, canonicul Vasile Pop, un­chiul său. După terminarea liceu­lui, urmează dreptul la Budapesta şi Viena. Iar în anul 1891, obţi­nând diploma de advocat, se sta­bileşte definitiv la Arad.

Era în firea lucrurilor din Ar­dealul de pe acea vreme, ca fii cei mai buni ai neamului să îm­brăţişeze preoţia, sau cariera de advocat. Poporul românesc de pe aceste plaiuri, la altare şi în izvor-rul nesecat al credinţei creştine îşi găsea mângâiere şi scut în existenţa sa vitregită. Bisericile, până chiar şi cele mai modeste bisericuţe de lemn, erau pavăza cea mai sigură a limbii şi a con-ştiinţii naţionale. Iar preotul, pe lângă apostolia sa de esenţă di­

vină, mai cumula apostolatul nu mai puţin spinos al mântuirii de neam. In timp ce advocatul, pă­trunzând ştiinţele iuridice, deve­nea luptătorul, şi apărătorul drep­turilor şi a libertăţilor.

Orator de rassă, Ştefan Cicio-Pop a fost apărătorul oarecum din oficiu — desemnat de par­tidul naţional — în atâtea scan­daloase procese de presă, pe cari stăpânirea le intenta gazetarilor noştri, aceşti mucenici ai scrisu» lui românesc. Calităţile sale emi­nente l-au împins însă tot mai nainte, în rândurile prime, ală­turi de fruntaşi. Şi astfel, el de­vine advocatul neamului întreg. Aşa îl cunoaştem noi azi, aşa va intra luminoasa lui figură în istorie. Un advocat al libertăţilor naţionale şi al drepturilor ome­neşti.

Acest mare Român a avut o inimă larg înţelegătoare pentru suferinţele remenilor săi. Grija faţă de cei năpăstuiţi şi revolta împotriva nedreptăţilor, i-au dat lui Ştefan Cicio-Pop, acestui caracter de bronz, energia de stâncă să reclame necontenit, cu un temperament vijelios, şi cu un lux de argumente irefutabile, libertatea neamului românesc.

Expresia nizuinţelor noastre de neam a fost el la Budapesta în Camera maghiară, ca deputat de siria, la conferinţele inerparla-mentare, precum şi în activitatea lui politică din sânul partidului naţional. Aceiaşi supremă expre­sie naţională a fost Ştefan Cicio-Pop când a condus adunarea deia Alba-Iulia în locul preşedintelui prea bătrân George Pop de, Bă-seşti, desbaterile ce au culminat în decretarea unirii pe vecie! Ex­presie a biruinţii noastre naţio­

nale a fost el, după unire,' în toate însărcinările de covârşitoare răspundere, pe cari le-a primit: ca ministru de război în Consiliul Dirigent, şi organizator al legiu­nilor ardelene, ce au înfipt fla­mura românească în inima Buda­pestei; ca ministru de justiţie în guvernul I. C. Brătianu şi Vârto-ianu, precum şi ca preşedinte de consiliu ad-interim în guvernul Federaţiei. Aşa me va rămâne în­tipărit Ştefan Cicio-Pop, venera­bilul preşedinte al Camerei depu­taţilor din România întregită, pe ecranul amintirilor noastre du­ioase.

Calităţile sale publice se îm­binau armonios cu însuşirile sale de om. Farmecul său personal au captivat pe toţi acei, cari îl apro­piau. In viaţa sa familiară a fost un model. Şi, ce este şi mai rar în zilele noastre, a continuat să

<4£ rămână, până 'n ultimile clipe, s . un credincios fiu al Bisericii, şi

" un îndeplinitor scrupulos al înda­toririlor sale creştineşti. Multele şi ocpleşitoarele-i ocupaţiuni nu l-au împiedecat să lucreze pentu găsindu-şi timp să participe regu­lat, chjar şi la celebrele funda-ţiuni suluţiane, a căror membru a fost până la sfârşit.

Ştefan Cicio-Pop ni-se înfăţi­şează în toate manifestările sale ca un exemplu mare. Ca la un exemplu de urmat să privim azi la el, după dispariţia sa prema­tură! Căci ne-a părăsit înainte de vreme, în plenitudinea tuturor facultăţilor sale, şi într'o vreme de secetă a valorilor, când inte­ligenţa lui încercată, şi energia lui oţelită ar mai fi putut folosi neamului, pe care 1-a iubit atât de mult. I

ERNEST ARMEANCA

stabilit din contractarea la timp la predominanţei uneia din cele două puteri:

Un cugetător politic de mâna întâi este de­sigur d. Beneş, care a cerut recent o generalizare a garanţiilor de neutralizare a Austriei printr'o lăr­gire a convenţiei din 1922.

Trebuiesc silinţi diplomatice foarte mari pen­tru a împiedeca Austria să devină un focar de agitaţiuni şi convulsiuni europene.

Un mare efort diplomatic a întreprins d. Ti-tulescu prin solidarizarea statelor balcanice. Scopul ar fi dublu: o contrapondere a generaţiei panger-

moniste spre Orient şi p tălăzuire a piredominanţei italiene în bazinul dunărean fără nici un scrupul în ce priveşte încurajările panmaghiare revizionis­te. Tentativa întâmpină dificultăţi din partea .Bul­gariei prinse î n orbita intereselor balcanice italiene.

Nimic din toate aceste frământări grave h'ar mai fi avut loc, dacă se întăria situaţiunea socialis­mului creator şi pacific din Viena şi Austria. So­cialismul a fost şi este cea mai puternică dintre condiţiile păcii.

ION CLOPOŢEL

43

hOtlETATEA DE MÂINE

Multiplele nevoi ale Câmpiei Transilvaniei Ce ar fi de făcut pentru remedierea lor?

(Continuare şi sfârşit)

Starea- culturală şi economică a Românilor de pe Câmpie este cât se poate de precară şi asta nu nu­mai din motive geografice dar şi din cauza şi mai cu seamă din cauza că vechea stăpânire le-â pus în ca­lea progresului fel de fel de piedici; le-a închis aproape toate şcoalelo şt i-a pauperizat în mod sistematic.

Dacă Românii de pe Câmpie ar fi fost lăsaţi liberi să se cultive şi p-ar fi'fost sărăciţi în mod sistema­tic, n-ar fi rămas înapoi culturali-ceşte, căci ei au toate calităţile pen­tru a putea progresa: sunt buni, mo­deşti, cinstiţi, foarte harnici şi cru-ţ&tori.

Cât de capabili de progres sunt Românii de pe Câmpie ni-o dove­deşte faptul că, în butul vitregiei vremurilor şi al ostilităţii stăpânirii de ieri, din sânul său au ieşit un număr considerabil de cărturari şi luptători naţionali, ale căror nume face cinste nu numai Câmpiei şi Ardealului, dar chiar şi întregului Românism. Amintesc aci pe câţiva numai dintre vrednicii bărbaţi, pe care i-a 'dat neamului Câmpia orop­sită: Cronicarul Gheorghe Şincai din Şamşud;, .profesorul şi istoricianul renumit, fost ,şi ministru Alexandru-Papiu-Ilarianu din Budilu; Istorio­graful *şi marele luptător naţional Gheorghe Bariţiu din Jucul de jos; primul episcop |unit al Lugojului A-lexandru 'Dobra din Şopteriu; preşe­dintele de curte de apel, unul din redeşteptătorii Câmpenilor dela 1848 şi luptător aprig pentru drepturile neamului său în dieta Ardealului: Dumitru Moga de Chiheriul de sus din Frata; Viteazul tribun dela 1848 losif Moga din Frata; subdirectorul înaltei şcoli agronomice dela Heres-trău, Ştefan Pop.

Dintre 'conducătorii de azi ai nea­mului: Gheorghe Cipăianu, episco­pul de Gherla P. S. S. dr., luliu Hossu şi profesorii universitari şi foşti miniştri de domnii: dr. luliu şi dr. Emil Haţiegan, în fine episco­pul Băii-Mari P. S. S. Alexandru Rusu. [_

Din cele expuse până aci e uşor de •întrevăzut cam ce ar fi de făcut pentru ridicarea morală şi materială a Câmpiei, totuşi eu îmi voi lua libertatea de a indica câteva soluţii.

1. înainte de toate ar trebui să se

trimită pe Câmpie cei mai distinşi învăţători şi preoţi, fie şi cu preţul unui adaus de salar cum se dedea învăţătorilor din zona culturală, mai de mult. î

2) „Astra" ar trebui să fie rugată să desfăşoare aici o aprigă propa­gandă culturală, persistând mai cu seamă asupra unor teme menite să ridice conştiinţa naţională şi să pu­rifice graiul, întru toate identic cu cel al Moldovenilor, de afurisitele: barbarisme ce s-au introdus în-ştr'însul.

3) Coastele sterile ar trebui împă­durite şi în fiecare comună, pe lângă şcoală, făcută câte o pepinieră de altoi. Unde numai se poate să se facă ferme de model şi pentru con­ducerea; acesteia isă fie delegat câte un inginer agronom, care să aibă obligajţia a ţine şi cursuri de agro­nomie cu ţăranii. <•

4) Tot inginerii agronomi să fio obligaşi a înjgheba cooperative pen­tru lucrarea în comun a pământu­lui, pentru procurarea de maşini a-gricole, desfacere de producte în co­mun, apoi bănci poporale şi coopera­tive de consum. Fiecare cooperativă să fie pusă sub conducerea câte u-nui absolvent de scoale superioare do comerţ, sau chiar de academii de comerţ. Prin aceasta s'ar re­zolvi baremi în parte şi problema şomajului funcţionarilor particulari.

o. In fiecare comună românească să fie ^numit hotar de naţionalitatea română. Azi aproape toţi notarii şi secretarii comunali sunt minoritari.

G. Să se întregească toate postu­rile de ^medici cercuali şi să se cre-ieze cel puţin la 10.000 de suflete câte un post de medic.

7) Câmpia are o uriaşă forţă ge­neratoare de energie: .gazul metan. Până azi ea de pe urma acestei bogăţii n a văzut nici cel mai mic folos. (

Să se introducă în fiecare comună gazul metan atât pentru încălzit, cât şi pentru luminat.

Să se dea avantagii deosebite pen­tru orice fel de industrii, care s-ar crea pe Câmpie, folosind ca forţă motrice gazul metan şi prelucrând materiile prime ale ţinutului.

îndeosebi să se încurajeze fabri­cile Kle Icărămidă şi ţiglă ce s-ar în­fiinţa pe Câmpie şi care ar rezolvi

problema materialului de construcţie. 8. Să se acorde comunelor credite

eftine pentru a-şi face fiecare una sau, după 'trebuinţă, mai multe fân­tâni arteziene. ;

9. 'Să se construiască liniile ferate Miheş-Apahida şi Sărmăşel-Glierla şi să; se construiască o reţea corespun­zătoare • de şosele pietruite.

10. Să se înfiinţeze judeţul Câm­piei făcând o unitate administra­tivă din acest ţinut. Capitala jude­ţului să fie Şărmaşul mare. Aici să se facă o şcoală de meserii, în care să se înveţe împletitul nuie-lelor, al paielor, papurei, etc. Tot aici să se facă şi o şcoală de a-gricultură în care să se propună vie­rii, horticultura, apicultură, piscicul­tura e tc , \un liceu şi o şcoală de menaj şi gospodărie casnică.

11. In satele care s-au descom­pus să se facă cantine şcolare, aşa precum a propus într'o conferinţă ţinută la „Astra" d-1 loan Clopoţel, publicist. ţ

Cam acestea ar fi după modesta mea părere cele de făcut pentru Câmpie de către stăpânirea noastră.

VASILE BUCUR.

Revista „AZI" Poetul Zaharia Stancu continuă

să ne prezinte actualitatea noas­tră literară prin cunoscuta d-salo revistă ),Azi".

Seriozitatea de până acum a a-cestei reviste ne face să însemnăm cu bucurie cuvinte de laudă.

In numărul depe Aprilie, colabo­rează: C. Noica, Andrei Tudor.Radu Boureanu, Măria Banuş, Eugen Io-nescu, Gib I. Mihăiescu, Corneliu Albu, etc.

Cronici bogate şi diverse. Exem­plarul 10 Lei. Redacţia str. Mihail Cornea, 25 Bucureşti.

Talaz, versuri de I. Al. Bran-La-meny, Braşov.

Acest volum ne poartă pe alei înmiresmate de parfumul unor pri­măveri de altădată. Poezia e stră­bătută de un suflu de tinereţe.

D. I. Al. Bran-Lemeny e un în­târziat în literatura de azi.

11 aşteptăm mai apropiat de ac­tualitate.

46

SOCIETATEA DS MX1M

bergsoniană a divinităţii Concepţia (Urmare şi sfârşit)

Astfel, existenţa,unui centru vital isvor al luminilor, în sistemul berg-sonian, este evidentă, Rămâne să-i determinăm natura.

Să plecăm dela fapte. Urmând in­dicaţia lor, constatăm că elanul vi­tal, traversai)! materia, s'a diferen­ţiat în două direcţii divergente dar complimentare, corespunzând la două moduri de cunoaştere: instinct şi inteligenţă. Instinctul este simpate­tic şl 'intuitiv, îndreptat asupra in­teresului speţei; inteligenţa reflec­tează şi raţionează asupra materiei. Dar, dupăcum instinctul păstrează o licărire de inteligenţă, tot aşa in­teligenţa este aureolată de intui­ţie. Ca metode de cunoaştere sânt adoptate perfect scopurilor destinate de natură dar insuficiente să dea o cunoştinţă complectă a vieţii, ne-fiind capabile \si sezizeze devenirea, originea şi sensul evoluţiei conţinu creatoare a vieţii, inteligenţa lu­crând asupra materiei, instinctul li­mitat la i interesul speţei. Ele trebu­iesc întrecute spre a ne putea co­borî în adâncul elanului vital spre a-i înţelege natura şi sensul evo­luţiei lui. Minunea o săvârşeşte in­tuiţia „instinctul devenit dezintere­sat, conştient de el însuşi, capabil să reflecteze asupra obiectului său şi să se (lărgească la infinit" (L ev. cr. p. 1921). Dela ea ne vine lumină când vrem să descifrăm semnifica­ţia elanului vital. „Căci ea este în­toarsă spre interior, şi dacă o primă intensificare ne face să simţim con­tinuitatea vieţii noastre interioare, dacă cei mai mulţi nu merg mai mai departe, o intensificare superi­oară o va duce până la rădăcinile fiinţei noastre şi, pe aici, până la principiul vieţii în general". (H. Bergson, Les deux 'sources dela Mo­rale et dela Iteligion. pag. 267).

Dar privilegiul cunoaşteroi prin­cipiului vieţii, a divinităţii, nu îl are oricine. El este rezervat sufletelor alese, pregătite ele înşile printr'un lung efort. Acestea sânt sufletele mistice. (

Efortul individual al misticilor, su­prapus activităţii inteligenţii, sfarmă rezistenţa opusă de instrument, tri­umfă asupra materialităţii şj gă­seşte pe Dumnezeu. Sufletul mis­tic „purificat de iluziile opticei in­terne datorite structurii inteligenţei; omeneşti". (Les deux souces p. 26) deschide ceeace este închis pentru majoritatea oamenilor, indicându-le

cale a pe care vor putea merge pen­tru; a cunoaşte do unde vine şi unde merge viaţa.'Porţile odată deschise, lanţul artificial al categoriilor in­teligenţei rupt, zăgazurile dărâmate „rupem cu o natură însă nu cu toată natura. Se poate zice, inver­sând în sensul lor expresiunile spi-noziste că 'pentru a reveni la Na­tura naturantă ne desbărăm de Na­tura naturală" (Les deux sources pag. 55). Aici, în adâncul devenirii universale" sguduit <n adâncimile sale de curentul ce-1 atrage cu sine, sufletul, încetează de a se întoarce asupra lui, scăpând un moment le­gii care vrea ca speţa şi individul să se condiţioneze, circular, reciproc. Se opreşte ca şi când ar asculta o voce care-1 chiamă. Apoi se lasă purtat drept înainte. El nu percepe direct forţa care-1'mişcă însă îi simte pre­zenţa indefinibilă, unde o ghiceşte printr'o viziune simbolică. Urmează apoi o (imensitate de bucurie, extaz unde se absoarbe sau încântare ca­re-1 copleşeşte. Dumnezeu este a-colo, şi sufletul în el. Mistere nu mai există. Problemele dispar, ob­scurităţile se risipesc; etse o ilumi­naţie". (Les deux soixrces pag. 245—6). i

* * *

Cum definim natura Divinităţii se-zizată astfel?

In termeni iiiteleetualiceşti, solu­ţia nu este tocmai grea. Teosofia creştină ne furnizează exemple su­ficiente deşi păstrează rezerve şi discută cu teamă şi respect chestiu­nea căci Dumnezeu r&mâne ascuns în esenţa sa şi chiar când se a-rată cuiva, o face numai parţial, mintea omenească fiind incapabilă să-1 cuprindă. Plotin din Alexandria, ticsi nu era creştin, consideră ideia de Dumnezeu ca indefinibilă şi neex­primabilă, orice formulare însem­nând o limitare impusă divinităţii.

H. Bergson urmează exemplul dat de Plotin. Soluţia int"bctualistă, sus­ţine el, concepând divinitatea ca o pinteză şi realizare a tuturor calită­ţilor conceptibile prin raţiunea o-menească, este o construcţie logică, un postulat a ceeace trebuie să fie nu a ceeace este Dumnezeu. Defi­niţia noţiunii are mai mult un carac­ter negativ decât unul pozitiv, con-stituindu-se în opoziţie cu sensibili­tatea şi experienţa, nu de acord cu ea. Ori, un asemenea Dumnezeu, coborît întâmplător în experienţă,

47

ar rămâne necunoscut. Notele lui distinctive, deosebite de. sensibil, l-ar face insensibil; ar fi o gândire ca­re-şi gândeşte gândirea, izolat în singurătatea lui, deosebit de luino şi dezinteresat de mersul ei, aşa cum 1-a văzut Aristotel. Un aseme­nea Dumnezeu, .olimpian, rece şi in­sesizabil, cum ar fi isvor de vieaţă şi simpatie? Dumnezeu conceput ast­fel este'inexistent. Căci dacă Dunir nezeu există, alta îi este natura nu cea formulată de intelectualişti. Dumnezeu „static sau dinamic, re­ligia îl 'ţine, înainte de toate, ca o fiinţă care poate intra în raport cu noi. Ori, iată dece nu este capabil Dumnczeescul lui Aristotel, adop­tat, cu câteva modificări, de cei mai mulţi dintre succesorii săi". (Les deux sources p. 258). şi în sensul indicat de religie ni se arată ade­vărata natură a lui Dumnezeu, cen­trul de ţâşnire a oceanului de vieaţă din univers.. >

Natura divinităţii, sesisată imediat de sufletul mistic în ceeace are pozi­tiv, „perceptibil ochilor sufletului", filosoful "o va putea repeda defini dacă va voi să puie misticismul în formulă. Dumnezeu este iubire şi este obiect al iubirii: tot aportul misticismului este aici. Descrierea sa este interminabilă pentrucă lu­crul descris este inexprimabil. Insă ceea ce el afirmă clar este că iu­birea divină nu este ceva dela Dum­nezeu, ci este Dumnezeu însuşS". (Les deux sources pag. '270).

Textul este clar. Dumnezeu, înfă­ţişat de sufletul mistic ca iubire în esenţa sa, nu poate fi încadrat în formule şi leategorii logice, orice în­cercare de precizare însemnând o limitare şi o îngrădire. Dumnezeu trebuie simţit şi ingerat nu formulat căci „descrierea sa este intermine-bilâ pentrucă lucrul descris este in­exprimabil". Sub acest raport, Berg­son urmează calea trasată de Eotin din Alexandria, primul mare mistic în istoria gândirii omeneşti, urmat de aproape de misticismul creştin.

Totuşi analiza poate progresăm precizie exprimând '„inexprimabil'' — absolutul - măcar parţial dacă lin total, în cuvinte inteligibile' pen­tru toţi. ( '

Un Dumnezeu-iubire radiază iu­bire iar prin ea Isvorăsc lumile, căci iubirea este o emoţie crea­toare iar în lucrurile create Dum­nezeu-iubire îşi găseşte complimen-

SOCIETATEA DE MÂINE

tul său. Astfel „nimic nu împie­dică pe filosof, să ducă până la sfârşit ideia unui univers care nu ar fi decât aspectul vizibil şi tan­gibil al iubirii şi a necesităţii de a iubi ce o sugerează misticismul, cu toate consecinţele ce urinează a-oeastă emoţie creatoare, vreau să zic cu apariţia fiinţelor vîi unde această emoţie îşi găseşte compli­mentul său..." (Les deux sources pag, 274). , [

Creaţie însă însemnează, acţiune şi libertate aşa că Dumnezeu este isvor de creaţie, devine „un centru de unde lumile ţâşnesc ca rache­tele dintr'un imens mănunchi'. Isvor de viaţă şi simpatie, el nu este un lucru, ci „o continuitate de ţâş­nire" („unc continuite de jaillisse-ment" L'ev. cr. p. 270).

Concepţia bergsoniană a divini­tăţii, exprimată, prin cuvinte şi ca­tegorii raţionale, se conturează în-tregindu-se. Dumnezeu, asemănat cu un centru, cu o continuitate de ţăş-inire a \noi şi noi forme de existenţă opere ale elanului vital lansat de iubirea divina „n'are nimic făcut; el este viaţă necurmată, acţiune, libertate". (L'ev, cr. p. 270). El este iubire în esenţa lui. Durata şi de­venirea, evoluţia conţinu creatoare, sunt caracteristicele realităţii, iar în centrul ei, ca generator şi animator imanent al ei; este iubirea divină. Din ea şi prin ea isvoreşte elanul vital ca un imens ocean de viaţă iar prin el lumile cu formele lor fenomenale multiple şi variate, lu­crurile. '{ [

* * * v "'

Se pune o întrebare: care este finalismul evoluţiei? i

Oceanul de viaţă lansat de divi­nitate sub forma elanului vital prin-tr'un impuls iniţial, determina apa­riţia formelor 'de existenţă dar fără să ştie precis ce vrea, scopul fiindu-i ascuns în negura viitorului. Unitatea vieţii este dată nu înainte ca un ţel, ci la început ca un impuls, deaceea în faţa evoluţiei porţile vii­torului rămân larg deschise. Fina­lismul vag urmărit se descifrează abia atunci, când sufletul mistic, pregătit prin efortul personal, rupe zăgazurile materialităţii şi se apro­pie de divin. Atunci enigmele dis­părând, scopul continuei creaţii a vieţii se arată în toată splendoarea lui. In crearea lumilor, cu formele lor de existenţă, lucruri, divinitatea îşi găseşte complimentul său şi statis-face impulsului imanent de nezăgă­

zuit al iubirii sale. „Fiinţe au fost chemate la existenţa căci erau des­tinate să iubească şi să fie iubite, energia creatoare trebuind să se de­finească prin iubire. Distincte de Dumnezeu, care este această energie însăşi, ele nu puteau apare decât într'un univers, şi pentru aceasta universul a apărut" (Les deux sources pag. 276). Deci, în şi prin Dumnezeu-iubire isvor al lumilor, universul cu toate formele lui va­riate de existenţa, îşi are raţiunea tdla a fi.

încă o chestiune înainte de a pune punct. Am vorbi de lumi, undp o lume. Oare viaţa există nu­mai pe planeta noastră? Nu, răs­punde Bergson. Curentul do viaţă lansat d(e divinitate, nu rămâne re­strâns numai la planeta locuită de noi. El se poate extinde în tot uni­versul, dând naştere şi altor lumi, iubirea divină ca emoţie creatoare neepuizându-se prin crearea lumii noastre. Că nu există probe dove­ditoare pentru o atare afirmaţie, e drept; dar nu sunt nici probe contrare iar logiceşte, urmând pro­miselor date, ipoteza pentru câşti­gă teren. Existenţa vieţii în spaţiile îndepărtate ale universului este po­

sibilă, peste tot vădindu-sc acelaş elan vital.

Şi atunci, viaţa depe acele pla­nete, ce forme vă îmbrăca? For­mele de viaţă vor fi deosebite de cele constatate pe planeta noastră dacă compoziţia chimică a materiei asupra căreia lucrează spiritul di­feră de compoziţia chimică a pla­netei noastre; asemănătoare dacă materia are aceeaşi structură, căci elanul vital este, acelaş peste tot. Astfel „o 'energie creatoare care va fi iubire şi care va voi să scoată din ea însăşi fiinţe demne de a fi iubite, va 'putea astfel semăna lumi a căror materialitate, întrucât sunt opus© spiritualităţii divine, vor ex­prima numai distincţia între ceeace este creat şi ceeace ereiază, între notele juxtapuse ale simfoniei şi e-moţiei indivizibile care le-a lăsat să cadă înafară de ea. In fiecare dintre aceste lumi, elan vital şi ma­terie brută vor fi două aspecte com­plimentare ale createi, viaţa ţinând dela materia ce o traversează subdi­viziunea sa în existenţe distincte, iar puterile ce le poartă în ea ră­mânând confundate unele în altele în măsura în care le permite spaţia-litatea materiei ce le manifestă". (Les deux sources pag. 275).

ION COVBIG-NONEA.

»

Singur prin pustă Sunt singur ca vântul, prin pusta 'noptată, Mă stropesc măgrinii cu lacrimi de moarte şi mă latră câinii, ca pe vagabonzii ne'nţeleşi de lume şi sbiciţi de soarte.

Sunt sigur, ca arabul sub cer de Sahara Pierdut în pustia jar' strop de cărare, îmi razim gându 'n zare Ca'n apa de mare cârma corăbierul, când pe-urmă-i vine vântul şi besna de seară.

Sunt singur, ca drumul in noaptea de toamnă... Mâna 'ntind spre punctul unde doarme oraşul Ce-mi vrăjeşte gându' şi îmi cheamă pasul: Fac semne la stele, jac semne la lună: — RăHciţ-o'n pustă pe-Orăşana brună...

ROiMUL FABIAN

48

SOCIETATEA DE MÂINE

DILEMA INTELECTUALĂ i Criza intelectuală care a bântuit anii din urmă ai literaturii şi artelor poate fi considerată sfârşită, sau a-proape sfârşită. Criză, în sensul unei nelinişti, a unui veşnic tangaj, a neprecizării atitutidinii, a căutării sterpe. Era un dans'în vid, un echi­libru pe frânghia întinsă până la maxim, a intelectului, cu ine'rente alunecări şi căderi. Infailibilitatea materialismului istoric se verifica: orice activitate a spiritului nefiind decât un reflex al stadiului eco­nomic. Poezia şi plastica se pier­deau în speculaţii abstracte, în pu­rism, căutîndu-(şi o justificare şi ne­găsind-o.. Se persista într'un indivi­dualism acerb şi într'o epurare a operii de artă, şi tocmai acest lucru îi dădea un caracter prolix şi con­fuz, făcând-o să-şi piardă individua­litatea şi puritatea. Reviste nenu­mărate apăreau odată eu frunzele

' toamnei, palide, — toate căutând un adevăr, neştiindu-1 dedesubtul lor; s'a întrebuinţat psihanalizafreu-di'ană, nu ca un remediu, ci pro­vocator de febră poetică. Artistul, literatul, poetul, — trăia într'o aris­tocrată izolare, nedeprins şi refu­zând munca în comun. Şi realitatea economică exista mai departe, ur­mată de falimentul tuturor reţete­lor artistice, provocând acest fali­ment (ce alt era, decât o obişnuită „afacere", distribuirea autografelor în librării, metoda practicată odată cu începutul căderii într'o ireme­

diabilă desuetudine, a consacraţilor Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu şi, deunăzi, Mircea Eliade?) — până când a fost remarcată; în acest sens, exemplul dat de Andre Gide este edificator — şi complect. Poe­zia şi pictura, (aşa cum s'au prac­ticat până acum şi — din neferi­cire, — se mai practică), — au rămas îndeletniciri de agrement pentru domnişoarele bătrâne şi fe­tele do pension. Adolescenţi au ţipat în reviste'aidoma, răsturnări de va­lori şi revendicările generaţiei lor; fiindcă aduceau o viaţă şi o energie pe care nu şi-o puteau încadra în formulele moştenite, neştiind să-şi găsească una proprie; în absenţa construcţiei, căutau.să distrugă. Ţin nou gen şi-a afirmat prioritatea: eseul1). S'a discutat, se discută; pre­tutindeni: în ziare, pe stradă, la cafenea, în 'reuniuni familiare, în sympoziom-uri. Şi odată cu primele clarificări politice (mai apropiate şi mai susceptibile economicului) au ur­mat şl cele spirituale. Se mai în­târzie totuşi. Se mai aşteaptă; cu neîncrederea începuturilor. Dar pro­cesul economic e s^lbţiat până la străvederc; s'au distrus treptele in­termediare, spaţiile de tangaj. Ca­pitalismul şi socialismul stau astăzi

1) Nu vom poleniza cu D. Lascăt Se^ bastian; vom preciza numai că eseu în­semnează încercare; spusă sau scrisă rămîne o încercare de clarificări şi atît

faţă *n faţă; sunt două realităţi existente: una, în descompunere,— alta, în devenire. Discuţiile s'au li­niştit, s'au clarificat, — atitudinile au început să fie precizate; posi­bilitatea compromisurilor e din ce în ce mai mică. Ermetismul poetic echivalează cu fascismul literar: fiindcă nu e comunicativ, tocmai fiindcă o ermetic, şi nu poate în­semna expresie directă, — deci cul­tură. Rolul intelectualului este de­finit; în soldat al unei armate, lup-, tând cu armele sale proprii: un soldat cultural. Procesul economic •şi politic e în desfăşurare; revoluţia socială va să .le urmeze; literatura şi arta o precedă. Istoria mărturi­seşte că ăsta le-a fost" rolul din totdeauna: de anticipatori, do solii.

Şi altfel, participând direct la piaţa valorilor, — arta actuală se evaluează, se priveşte în oglindă, îşi recunoaşte fardul inutil, caduci­tatea. E, în potenţa artistului de-a o transforma; în integrarea lui în procesul economic; dovenind un fac­tor productiv, distribuindu-şi arta şi în acelaş timp, valorificând-o, — pe taraba publică. Sustrăgând-o spe­culaţiilor abstracte, metafizice, ego­centrice. Fiindcă arta aristocrată, ca şi aristocraţia însăşi, falimentează; iar debuşeurile acestei arte care în­cearcă! o nouă renaştere, — ale artei masselor şi în slujba masselor, — sunt inepuizabile. Nu vom arăta aici, posibilităţile! de investigaţie ide­ologică şi technică pe care ea le oferă; vom aminti numai filmul so­vietic, i i

Dar există în ^materialismul is­toric" al lui Bukharin, o precizare; despre interesele tranzitorii, proxi­me, — şi despre cele generale, de­finitive, ale claselor. Invitaţia e cum nu se poate mai făţişă: dreapta sau stânga. Şi — iată cum — ingratul rol de avangardă al intelectualului, îl pune pe acesta în delicata impos-turăj a unui binecunoscut şi didactic măgar: între paiele tranzitorii ale fascismului burghez şi obsedant de actual, — şi între găleata cu jar a socialismului. ' *

Deşi intelectualul nu poate fi an-grenat decât masselor. Rolul său de avangardă îi impune integrarea în rândurile tot mai dense ale munci­torilor. Ca şi ei, intelectualul şi pro­ducţia sa, — „nu au nimic de pier­dut, ci o lume de câştigat".

. Miron Radu Paraschivescu

FEMEII Eşti ruptă dintr'un vis — o siluetă,. Cu părul val — polei de lună plină, Icoană mistică, în veci virgină... Chemarea ta nici moartea n'o regretă...

Intinde-mi mâna 'nsomnorată, fină, Mă 'nvălue 'n privirea ta cochetă, Apropie-te de mine 'ncet, discretă, Să uit o clipă voîbura de tină;

Să beau din amfora iubirii tale Eterne 'nmuguriri de viaţă nouă... Dă-mi gura ta — o cupă de petale,

S'o sorb, s'o sfarm, frângându-mă în două, Şi să renasc din focul tău cel rodnic, Tălăzuit de el, — semeţ logodnic...

10ÂN AL. BRAN-LEMENY

SOCIETATEA DE MÂINE

REFACERE, SAU PRĂBUŞIRE? Oonsideraţiuni generale asupra politicei eco­

nomice a statelor europene la începutul anului 1934. Metoda este indicată demult şi dacă statele nu

o fac din cauza că nu dispun de rezervele necesare ca să oprească degringolada la nivelul dorit. Avem în faţă exemplul Angliei şi al Statelor Unite. Ambele au încercat-o. Anglia cu toate bogăţiile ei, cu toate coloniile şi comerţul într'adevăr de dimensiuni mon­diale, de doi ani de zile se sbate să oprească fluc­tuaţiile lirei sterline şi până azi nu a reuşit să o fixeze. Iar în Statele Unite Roosevelt a fost încre­dinţat cu puteri dictatoriale, să se poată opri degringo­lada economică; în vreme ce de un an," decând s'a devalorizat dolarul, numărul şomerilor americani a crescut dela 14 milioane la 15 mii. Câtă vreme mâini particulare deţin imense aglomerări de capitaluri, nici un stat nu se va putea aventura în inflaţie, căci riscă să ^piardă tot prin jocurile nu totdeauna cin­stite ale bursei.

Deaceea nu vedem azi Li nici un guvern intenţia de-a face inflaţie, şi cele cari vreau să facă o devalo­rizare controlată, se năzuesc, să se asigure contra surprizelor neaşteptate şi caută să-si mărească stocul metalic prin cumpărări de aur şi prin valorizarea ar­gintului.

Mult mai grav ameninţă pericolul autarchiei. Prin acest cuvânt se denumeşte tendinţa popoarelor de a trăi izolate, aşa zicând hermetic, între graniţele lor. Înseamnă autosusţinere, înseamnă cea mai radicală for­mă a naţionalismului economic. Nici o ţară nu va mai cumpăra dela celelalte nimic, toate mărfurile se vor produce în interiorul graniţelor, comerţul internaţio­nal va înceta complect. Dacă Var putea introduce aşa ceva şi dacă Europa s'ar putea descompune în 29 state izolate complect, standardul de viaţă în ele ar cobora mult sub nivelul actual, dar şi restul lumii ar suferi îngrozitor. S'ar anihila mai mult ca jumă­tate din comerţul mondial şi ţările ar pierde enorme sume plasate în întreprinderile şi creditele, ce le au în alte ţări. Statele Unite, do ex, ar pierde jumătate din exportul lor, cea., 320 miliarde lei pe an şi 2400 miliarde lei învestiţi în diferitele plasamente şi cre­dite pe pieţile europene. Afară do aceea ar trebui să renunţe la o treime a importului său, Ia cea., 160 miliarde lei.

Consecinţele economice şi sociale ale unei autar-chii în Europa nici pe departe nu pot fi bănuite.

Insă nici de data asta,' dracul nu este aşa de negru.

Toate statele din Europa au făcut primii paşi spre autarhie din acelaşi motiv: frica de răsboi. Fiindu-i vie încă în amintire foametea din 1917—18, după în-cheerea marelui răsboi, germania mai întâiu a cău­t a t să-şi refacă agricultura. Cu toate că solul ei să­rac, niciodată nu va putea produce nici pe jumătate aşa de eftin ca solul României, sau al Ucrainei, Germa­nia a învestit capitaluri enorme în agricultură. Acelaş lucru l'au făcut şi Austria, şi Cehoslovacia. l}e cea­laltă parte, ţările agrare au acordat industriei na­ţionale subvenţii importante tot din acelaş motiv, şi s'a mers pe această calo până acolo, încât preşedin­tele Miklas a putut spune: „Dacă poporul austriac s'ar putea obişnui să mănânce mai multă pâine integrală

şi mai puţină franzelă albă, Austria ar putea supri­ma importul de grâu complect".

Astăzi în Europa domneşte o stare de senii blo­cadă. Ea a fost înăsprită dela 1931, decând prăbu­şirea Kreditanstaltului vienez a provocat panica de credit. In figurile panicei, din 52 de ţări ale lumii, 40 au introdus tot felul de măsuri restrictive şi au interzis, sau au restrâns comerţul cu valute streine : cu scopul ca să-şi ferească valuta defluctuaţiile bur­sei şi să o ferească de inflaţie. Blocada valutară a cauzat blocada comercială. Ţările au redus importul, ca moneta să le rămână în interior. Blocada comer­cială a introdus, la rândul său, pericolul autarhiei. în­dată ce se va ridica blocada valutară, comerţul va în­cepe din nou. *

De fapt autarchia nn a fost introdusă In Europa de nici o ţară, ca un scop intrinsec. Şi nici nu s'ar putea introduce ca scop intrinsec, pentrucă nici o ţa­ră nu dispune de toate materiile prime, necesare standardului de viaţă actuală. Din toate ţările lumii doar Statele Unite ale Americei, Anglia şi Uniunea Sovietică, într'o "măsură oarecare, s'ar putea susţine fără import. Dar cu ce sacrificii!! Ar trebui să-şi schimbe în toate politica economică şi poate şi sis­temul de producţie, atât sunt de strâns legate econo-miceşte ţările între ele. Numai o Europă Unită ar putea tinde către o autosusţinere, dar cât de departe este Europa chiar şi numai de ideea unei uniri!

Aceasta este prima piedecă, ce limitează perico­lul autarchiei. . '

Al doilea fapt care se opune tendinţelor de autar­hie stă însăş natura omenească, în pofta după câştig. Chiar dacă valuta a încetat să mai fie mijloc do schimb internaţional, popoarele tot vor continua co­merţul prin schimb direct, prin sistemul Clearingl re­ciproc. In Europa Centrală şi sudostică Clearing-ul est? unica formă de schimb. Fiecare, ţară îşi limitează importul dintr'altă ţară la măsura exportului său "in acea ţară:, astfel, că cifra cea mai mică determină volumul comerţului. Această formă primitivă a circu­laţiei economice are un minim, determinat de volu­mul comerţului total al celui mai slab membru din grupul, care formează un sistem. Acest minim însă nu s'a atins nici în Europa Centrală, unde tendinţa spre autarhie este cea mai pronunţată. Şi oricât de greoi şi nemulţumitor ar fi schimbul reciproc, el re­prezintă totuş un contact minim cu ţările vecine, con­tact atât de important la transmiterea oricărui im­puls din ţara în care a luat naştere, către ţările vecine.

Esto clar deci, că numai, frica de răsboiu nu poate duce ţările Europene spre o autarchie complec­tă; natura singură.s'a îngrijit, ca aşa ceva să nu se poată întâmpla;; distribuind bogăţiile sale foarte ca­pricios, a făcut ca popoarele să fie avizate la un co­merţ reciproc, fie el cât de inie, înenţinându-so astfel un contact între ele.

Azi cele mai multe ţări privesc îngrozite rezul­tatele acestui răsboi economic şi principala lor preo­cupare pare a ii căutarea unei modalităţi pentru ri­dicarea barierelor, pe cari singure şi-le'au impus. Pro­blema este însă foarte grea. Conferinţa, dela Londra c'i demonstrat, că la o înţelegere obectivă nu se- poate ajunge. Rămâne soluţia, ca statele două câte două să

90

SOCIETATEA DE MĂINE

găsească între ele un „modus vivendi". Pedealtă par­te influenţe oculte par a turbura tendinţele de pacifi­care ale lumii. O anumită presă, ce părea a fi în ser­viciul marilor industrii de răsboiu, ţine opinia pubHcă într'o continuă agitare. Sub masca unui patriotism de faţă dă, afişând o îngrijorare exagerată faţă de soar­ta „patriei", presupusă, ameninţată, prin răstrălucireu tendenţioasă a măsurilor de ordine luate de guvernele ţărilor vecine, această presă zilnic seamănă nelinişte, neîncredere şi frica de răsboi în populaţia totdeauna naivă, caro abia s'a desmeticit clin coşmarul marelui taftcel. Şi fantoma unui viitor răsboi face ,ca Franţa să

•xlte ca arsă, când Austria, atât de neputincioasă în s'uc, vrea să se anexeze Germaniei, căreia î-i apar­ţine în mod natural şi mai degrabă îşi lasă pierdute împrumuturile vechi, date Austriei, ba îi mai acordă şi credite noui, numai să nu vadă crescând „forţa po­tenţială ue răsboi" a Germaniei. Tot acea frică de răsboi face ca Franţa să cheltuiască 500 miliarde cu întărirea graniţelor de Est şi să ţină economiceşte vasale statele din centrul şi sudestul Europei prin importante sume acordate drept împrumut. Tot acel monstru apocaliptic al răsboiului face, ca toate na­ţiunile europene să întreţină armate enorme, poliţii, jandarmerii şi tot felul de trupe armate în mod de­ghizat, cu aprovizionarea şi echiparea cărora se ehel-tueşte 1 '4 — 1/3,. din buget, îndepărtând astfel câ\ mai mult posibilitatea unei refaceri şi apropiind cât mai mult falimentul.

Dar oare falimentul înseamnă prăbuşire? Foarte puţină lume ştie că în Europa în sec.

19 şi 20 unsprezece ţări au ajuns în {faliment, iiu şi-au mai îndeplinit îndatoririle lor, sau le-au redus unilate ral şi în mod arbitrar. Austria, singură a declarat fa­liment, de cinci ori, iar Spania da şase ori. Şi nici oda­tă falimentul nu a advis ruina ţării respective, că — după cum a demonstrat Dr. Leopold Heinemann îtv cartea sa despre falimentele st'itolor, — dispariţia datoriilor vechi totdeauna a, îndemnat pe financiar», externi, să acorde credite noui.

Nimeni nu recomandă falimentul. Toate ţările lup­tă contra lui. Dar dacă unele ţări. ;wi' ajuns la mar­ginea prăpastie!, ele au preferat falimentul - - neplata dator i i lor ' - - faţă de inflaţie, caro nu soluţionează problema datoriilor externe acestea fiind fixate la o bază de aur. Toate ţările debitoare şi-au plătit la în­ceput datoriile în aur. Când stocul de aur s'a epuizat într'atât, încât moneta naţională s'a văzut periclitată, ele au cerut credite noui. Când s'au epuizat şi acestea, statele debitoare au cerut să plătească în mărfuri, sau în alte servituti, (transporturi, concesionări, etc), prin compensaţii. Ori plata în mărfuri este posibilă nu­mai pe lângă o balanţă comercială activă. Au forţat deci exportul, au redus importul prin taxe prohibitive, contingentări. restricţii valutare, e t c , ca balanţa să se soldeze cu un excedent. Un timp au mers. lucrurile, dar în aoelaş timp capacitatea de cumpărare a scă­zut şi la naţiunile creditoare, tocmai din cauza, că nu au mai avut afluenţa de capital de mai nainte. Au răspuns deci şi ele cu restricţii vamale, e t c , scăzând prin aceasta comerţul mondial la cifrele de mai sus, iar naţiunile debitoare s'au văzut dintr'pdată -— cu toată bunăvoinţa de a plăti - la, pragul falimentului. Convenţia Stillhalte a Germaniei este o declaraţie de insolvabilitate. Moratoriile Ungariei, Austriei, Greciei, Bulgariei sunt declaraţii de insolvabilitate, cari pot duce la faliment, Tncă 6 - 7 ţări, între caii gi .România.,

luptă contra presiunii, care le sileşte către aceasta soluţie. Este o soluţie rea. dar totuş este o soluţie. Ţările cari au adoptate, sau o vor adopta, nu se vor prăbuşi. Dar nu se vor prăbuşi nici .ţările credi­toare. Falimentul oferă un început nou, face posi­bilă ridicarea blocadei valutare şi comerciale, alungă pericolul izolării şi împrăştie atmosfera actuală vi­ciată, care ameninţă Europa cu sufocare. Ţările credi­toare înţeleg perfect, că dintr'un comerţ liber, fără restricţiuni. pot câştiga mai mult, decât din menţinere? stărilo'" actuale, dar dintr'un egoism prostesc ţin să staorcă din ţările debitoare şi ultima vlagă. îndepăr­tând prin aceasta tot mai mult refacerea. In loc st se înţeleagă creditorul cu debitorul, să procedeze de comun acord la operaţiei reducerii datoriilor şi la echi­librarea valutelor la o bază nouă, corespunzătoare pre­ţurilor şi să-şi salveze măcar o parte din capital, el riscă să-'şi piardă întreg capitalul prin falimentul ine­vitabil. Ori problema economică a Europei, în aparenţă atât de complicată, se poate reduce, în esenţă, la' pro­blema soluţionării balastului, de datorii interne şi ex­terne, Cum rezolvarea prin colaborare s'a dovedit im­posibilă, Europa va adopta fatalmente metoda pur au­tomată a falimentului. Şi această metodă pare îndrep­tăţită într'o măsură oarecare, deoarece statele debi­toare au contractat datoriile într'un timp de o activitate economică, ce nu se poate compara cu situaţia actuală Iar aplicarea ei — accentuăm din nou, — inu' Înseam­nă nrăbuşirea, ci refacere lentă, dar sigură.

Sunt mulţi cari văd prăbuşirea Europei prin co­munism. Situaţia actuală, plină de greutăţi economice, prin presiunea sa asupra clasei muncitoare prezint? mult; simptome, cari par a favoriza o îndreptare spre comunism. Dar Europa într'o măsură oarecare s'a a-sigurat contra unei revoluţii comuniste. întâi în nici o ţară din Europă nu există un partid comunist, ca în aoelaş timp să nu existe un contra curent de extre­mă dreaptă şi mai puternic, care în cele mai multe cazuri are şi posibilitatea fizică, de a nimici pe duş­manul său de extremă stângă, (cum s'a întâmplat în Germania la venirea lui Hitler). In toate ţările, îr. cari regimul democrat se clatină, fascismul ameninţă nu comunismul. Apoi în toate ţările există tendinţa de a întări mâna guvernului, şi în fine, din" cei 15 milioane de şomeri din Europa, cea., 10 milioane sunt ajutaţi de către stat în asia măsură, căjcel puţin traiul de azi pe mâine le este asigurat. Iar cei ce au de lucru, numai atunci ar dori o schimbare, dacă comunis­mul le-ar asigura un standard de viaţă, care întrece pe cel actual.

Prăbuşirea prin comunism nu poate ameninţa Eu­ropa, decât în cazul vinui răsboi lung-, care iar desprga-niza statele. v

O interesantă, dar totodată şi îngrijorătoare con­statare se poate face în al treilea an .de crâncenă cri­ză. Populaţia clin toate straturile sociale a devenit apatică, aproape insensibilă, faţă de criză. Funcţio­nari, ţăranii, comercianţi, bancheri şi muncitori (aceştia mai puţlin!), deşi „trăesc şi se mişcă în ea", nici că se mai gândesc Ia ea. Lumea s'a obişnuit şi cu bani pu­ţini, nepăsătoare, îşi aranjază micile-i afaceri ca şi mai nainte. Fenomenul, nriv faptul că turburările şi violenţele sunt evitate, la prima veuere j.iare .liniştitor, dar prin aceea, că populaţiile nu exercită nici o pre­siune asupra conducătorilor, criza se prelungeşte şi refacerea întârzie. El se poate observa nu numai 'în ţările agricole, uncie este o abundenţă de alimente

SOCIETATEA DE MÂINE

şl materii prime ci chiar şi în unele ,ţări mai industriale, ca Austria. Cehoslovacia Polonia."

Cele expuse până aci ne dau o icoană destul de fidelă, a frământărilor, cari preocupau Europa în anul trecut şi a tendinţelor din prezent. Din ele putem trage, în rezumat, unele concluziuni de ordin general pentru viitorul apropiat. întâia şi cea mai impor­tantă este: niciunul dintre [felurile de prăbuşire, cari ar putea constitui un real pericol, nu poate avea loc. Guverne cu mâna tare vor interveni, ca niciunai dintre condiţiile cerute să nu se îndeplinească. A oua: po­poarele Europei, neînţelegătoare faţă de problemele

timpului, nu sunt în stare să-şi accelereze refacerea printr'o colaborare colectivă. Refacerea trebue să vină în mod automat, prelungindu-se astfel în mod inutil durata crizei. A treia concluzie: falimentul, neplata datoriilor externe, deşi este o soluţie gravă, inu atrage după sine prăbuşirea, ci 'din contră, deschide calea unei refaceri brute, dar sigure. In împrejurările date, este cea mai naturală soluţie către care inai toţi conducătorii ţărilor debitoare vor fi siliţi prin forţa lucrurilor să se îndrepte. „ ! •,

, Iug. VTRGIL BIROU

R A DU PUŞC ARIU — Tango

Zi tocmai bună Zi tocmai bună pentru cântatul pe râu de cimpoi Ziduri albe să ne prindă nostalgiile ta pumni „d® var Cânt nou adunător de inimi şi de cârpele ^din noi, Ce fug prin fumul vorbei peste buze: pălimar.

Vers frânt, şoptit pe negurările inimii ca un cerc închide în stupul stihului întregi ţinuturi de alean Ceas potrivit pentru depănatul fuiorului c e l încerc Intre degete de ţărm, şi unghii de mărgean.

Ochii tăi au devenit o reală,..ţară a visului, decând încerc târzii cetanii de stiluri noui-transilvane Şi 'nneacă'n barca gândului din fiecare rând Lujerul vinelor mele de poet, ta liane.

Au sosit Zorile de K1BED1 SANDOR

Şi noaptea se pierde în zare... Din faţa Soarelui milostiv a dispărut pasărea uriaşă cu aripele negre: Intunerecul. Au sosit Zorile... Pe ţărm milioane de oameni se scaldă in lumină. Trupurile lor desvelile se pârguesc în razele de soare; umbre s'au împrăştiat; liliecii s'au culcat. Până şi Nepăsarea, răsbufnind ne mânie, s'a 'ndepărtat de lângă mine. Au sosit Zorile, Soarele, pe care-i iubesc. E frumos, puternic şi surâde. Priviţi-L: Ochi-i strălucesc de bucurie, steagul lui roşu, de raze, flutură! Tovarăşi, de-acuma nu vă mai temeţi, Adevăr vă zic vouă: A răsărit Soarele, Au sosit Zorile!!!

Trad. din ungureşte de CORNEL1U ALBU

ŞTEFAN BACIU.

PROLOG Sunt frate bun cu fiece atom de cerneală. Ea îmi adună Gândurile împrăştiate pe câmpii de imagini Şi sufletul arcuş pe inima rostiri şi strună îmi sună zicerile de jjoem prin pagini.

Pentru a seri, îmi desbrac haina cotidiană înmoi sufletul ta gând şi tocu'n sânge Ascult cum ziua mi s'a prins în nopţi,- Sn mreji de geană Şi cu poem domesticesc hârtia ce îl plânge.

Sunt surugiu pentru nespusele legende albe, eu. Şi faur pentru vorbe ce se prind' ta horele de rimă Scriu pentru flori, şi mine, poate pentru Dumnezeu Şi ştiu să iscălesc cu loc,, hârtie, gând şi stimă:

ŞTEFAN '.BACIU,

52

SOCIETATEA DE MÂINE

SATE, ORAŞE, REGIUNI

0 vizită la fabrica de tutun din Timişoara Un colţ proletar timişorean împânziri negre coboară învă­

luind cartierul. Pe linii opuse trenuri dese

aduc mirajul depărtărilor împun­gând văsduhul cu fluerături stri­dente. Un mic popas în gara Domniţa Elena e necesar. Sala de esire împarte străzilor eăl'â lori grăbiţi. Trezit tramvaiul por­neşte spre oraş.

Dela gară împărţit pe lângă Bega şi linia ferată, cartierul muncii explică măreţ o întrebare.

Fabrici înălţate spre cer toarnă plumb topit peste clădirile pitice din jur.

Cu cât te deparţ i mai mult cer­cetând cu atât impresiile se mă­resc, în timp ce realitatea arată mizeria învelită în scutice mur­dare strivind sub capace de fier arderi potolite.

In unduiri grefate viaducte, ţin-tuesc jlraverse în răs turnăr i de zile cu fiori de leşin treptat .

Pe alături industria sfâşie vieţi in ritmul maşinilor dinţate.

Spectre se 'nsirue drumului suferinţei, drumului şomajului spre întâlnirea colţilor hidoşi ai foamei.

Căruţe cu povoară urnesc cai cu copite de foc.

Crâşme îmbie sfârşiri în alcool, ca ultim refugiu.

Pe schele ridicate, în sgomot întretăiat fiinţe livide urcă cu greutăţi mari.

Cu cât cartierul înaintează cu atât sclipiri de basm tr is t se 'nscriu pe răbojul adevărului.

Proletarul transformat în une­altă, şlefuieşte valori precupeţite capitalismului apărat de legi în desavantajul braţelor de munqă.

Te isbeşte dureros vorba cer-şitorilor plasaţi la colţuri de străzi, care uneori stoarce milă, iar dania e un pretext afişat eom-venţiunilor sociale.

Rotativul întâmplărilor se în­vârteşte peste acest colţ timişo­rean ca un tăiuş zimţat asupra frunzelor din pădure.

întârzieri precipită căderi ver­tiginoase.

La f a b r i c a d e tutun

Aşezată intre Bega, străzile Bo-Jintineanu şi Gh. Pop de Băseşti,

această fabrică mare se bucură de întâietate în cartier.

E ora 10 a. m. Solicit o între­vedere cu d. director. Imediat portarul mă conduce într 'un birou primitor. La masa de scris â. director Dion Mardan iscăleşte şi iar iscăleşte condici aduse de funcţionari, observându-mă îmi întinde mâna prietenos.

— Bine-ai venit amice. — O mică vizită. Aş vrea să

văd fabrica. — Cu multă plăcere îţi stau

la dispoziţie. Şi un zâmbet flu­tură pe buzele epigramistului. Era să spun un adevăr dar îl las pentru mai târziu, când va avea mai mult efect.

Iau loc pe-un scaun şi aştept. Pauză... Fum. Iscălituri. într 'un moment potrivit ne fu­

rişăm şi pătrundem în sălile spa­ţioase de lucru.

Diviziunea muncii aici are un rost hotărâtor. Femeile împărţite la diverse lucrări : de impachetare a tutunului, a ţigărilor, de ale­gere a tutunului, a cutiilor etc. lucrează cu dexteritate neîntre­cută.

Am vizitat toată clădirea, in­stalaţiile tehnice moderne, şcoala primară a fabricii, grădina de co­pii, dispensarul medical ş. a.

Aici am găsit şi un consătean printre slujbaşi, prieten din zilele copilăriei mele. Copilărie petre­cută în acel sat de munte dela poalele staţiunei climaterice Coli-biţa. Trece vremea. Schimbări mari se fac şi noi contribuim...

Bunăvoinţa d-lui Ing. Mardan a fost mare, cu atât mai mare a fost admiraţia mea la cele vă̂ -zute. Notez un moment preţ ios: la şcoala de copii mici o fetiţă de 4 ani minoritară ne-a recitat în româneşte corect o poezie.

Cum se lucrează în fabrică Fabrica a fost devastată de

sârbi în 1919, refăcută de adm. R. M. S. şi C. A. M. aşa încât astăzi tae cam 5000 kgr. tutun pe zi. Face trei milioane ţ igarete; 20.000 ţ igări de foi.

In anul 1933 a avut o vânzare de 690.000.000 Lei.

Sistemul de lucru prin a în­locui omul cu maşina, randamen­tul maşinilor: la maşina Ex. Ra­

pid, 2 lucrătoare şi 1 mecanic se fac zilnic 400.000 ţ igarete; ma­şina de împachetat ţ igarete cu carton, 1 lucrătoare face 60.000 ţ igarete; 3 femei împachetează la maşină ţ igarete Naţionale zilnic 560.000, Plugar 350.000.

O lucrătoare împachetează pe zi 3000 ţigări.

Atelierele sunt luminate, spa­ţioase şi de-o curăţenie exem­plară.

Fabrica are 800 muncitori ş i îngrijeşte de 170 de copii ai lor.

Muncitorii sunt plătiţi în acord, fiecare câştigă după cât munce­şte. E un sistem bun de muncă. E interesant că din 1919 încoace n'a fost niciodată grevă.

Pentru a veni în ajutorul mun­citorilor, fabrica a făcut o mul­ţime de opere sociale: Dispensar medical cu fel de fel de aparate, raze de quarţ; examinarea ochi­lor, carnete medicale individuale cu date; leagăn pentru copii; gră­dină de copii mici; şcoală pri­mară de stat. Copii născuţi sunt crescuţi şi pregătiţ i până intră în liceu, şcoala de meserii, iar unii intră ucenici în atelierele fa­bricii. Există şi cantină şcolară pentru copii, fiecare copil prime­şte mâncare caldă la amiaz pen­t ru 1 leu şi muncitorii pentru 8 lei.

In scop cultural, este sală de teatru unde se ţin conferinţe pen­t ru muncitori. . Asemenea opere ne dau prilejul de a însemna o mulţumire cu­venită şi un îndemn pentru cele­lalte întreprinderi capitaliste par­ticulare cari exploatează fără milă muncitorimea, fără să con-tribue la ridicarea ei.

In fabrici, în mine, muncitorii privesc zilnic cu durere cum li-se ciunteşte din bucăţica neagră de pâine, iar plozii lor mor neîngri­jiţi în ghiarele mizeriei.

Iată dece lăudăm iniţiativele frumoase şi înfierăm pe acei cari se îmbogăţesc din sudoarea celor mulţi şi necăjiţi.

Omul mic, omul nevolnic n 'are cuvânt, iar când se ridică pe ză­branicul dreptăţii murmure, ace­lea sunt scăldate în sânge. Nu se uită băile de sânge dela Lu-peni şi atelierele C. F. R. Griviţa...

ION TH. ILEA

53

SOCIETATEA DE MAME

Femeia funcţionară, soţie de funcţionar (continuare şi sfârşit)

î. Chestiunea de mai sud a-t rage în discuţie paralelismul dintre femeia funcţionară ş i fe­meia bogată, în raport cu viaţa de familie. Femeia funcţionară a-duce salariul funcţiunii sale, drept aport material, pentru înlesnirea vieţii de familie; femeia bogată, în acelaş scop, aduce venitul do­tei sale. Când se contestă ren-dernentul de ordin material (sa­lariul) al capitalului intelectual (imaterial) al femeii funcţionară căsătorite, este drept să fie pus în discuţie şi venitul dotai, ea rendement al capitalului mate­rial, al femeii bogate. O latură a problemii antrenează după sine pe cea de a doua. Când se atacă problema într 'o latură a ei tre­buie neapărat rezolvită şi în a doua. Altfel s'ar creia un privi­legiu la căsătorie în favoarea fe­meii bogate.

3. O lege, prin care femeea funcţionară, căsătorită cu func­ţionar, să fie îndepărtată din ser­viciu, s 'ar lovi ca de o stâncă de un element imponderabil, care lotus joacă rolul de căpetenie în relaţiuniie de viaţă asupra cărora legea a r fi chemată să statueze. Acest element este inrevizibil.

Pentru al ilustra, să luăm un exemplu: O femeie funcţionară, care prin căsătorie şi-a pierdut postul la Stat, trăieşte cu băr­batul ei 7—8 ani, în care t imp are 2—3 copii în sarcina ei şi fără posibilitatea de a-şi reocupa vechiul serviciu, care i-a fost de mult ocupat de altă persoană.

Iată imprevizibilul, din pricina căruia nu se poate legifera, fi­indcă legea, după definiţia clasică a lui Montesquieu, are menirea de a stabili rapor tur i sigure în­t re entităţi sigure. Ori imprevi­zibilul este elementul insezisabil ce nu poate fi prins în lege.

De obiceiu, în sprijinul unei a-semenea legi, se invoacă argu­mente de analogie despre legi si­milare în ţăr i cu un trecut de se­cole de evoluţie socială. Astfel de argumente, oricât de seducă­toare, nu pot fi aduse în stadiul actual de desvoltare a societăţii româneşti , când aproape nici un

funcţionar cinstit nu poate câş­tiga — nu are salariu suficient — pentru întemeerea şi întreţinerea unei familii.

Dacă totuş, sub presiunea îm­prejurăr i lor din ' ce în ce mai grele ale vieţii sociale, s 'ar im­pune aducerea unei asemenea legi, ea va trebui, în mod impe­rios, să ţie seamă de următoarele postulate.

a) O compensaţie jus tă pentru despăgubirea femeii împiedicate în exerciţiul dreptului ei la muncă; această compensaţie va fi invers proporţională cu venitul (salariul) soţului — despre această măsură neputând fi vorba decât dela o anumită limită în sus a salariilor

ambilor soţi — ea putând fi re­dusă la o cotă infimă, în cazul când soţul, funcţionar superior, el singur u n salariu suficient a-vând pentru întreţinerea îmbelşu­gată, a familiei.

b) Garanţii suficiente pentru re­primirea în serviciu a femeii şi reintegrarea ei in vechile drepturi a soţului.

O astfel de lege n 'a r putea a> vea decât urmări cu totul nega­tive. Femeea funcţionară ar pre­fera să divorţeze de bărbatul ei şi să continue a trăi mai departe cu el în afară de lege, mai cu seamă când vor fi şi copii la mijloc, iar fetele funcţionare înţe­legând că preţul constituirei unei

—TmfTTT-8

BEZNA Noaptea oarbă clipeşte zadarnic din gene de căr­

bune, Nu se mai cunoaşte 'ncotro-i miazăzi, ori soare-

apune; Neguri se-adună, apăsătoare ca'ntr'un suflet de om, Gândurile mele se lovesc in zbor de mine ca

de-un pom

Linişte umedă. Nici o amintire de lumină: Din adâncuri nu va mai apărea chip de lună plină; Nu se va mai putea spune nici „azi" de acum, nici

„mâine"... Undeva a ţipat o cucuvae, un strigoi, sau un câine.

Noaptea oarbă, cu trupul gol paralizat de igrasie, Respiră greu cenuşa negurilor; n'are să mai vie Renaşterea lumilor prin focul soarelui — din ce-

nuşe, Eu mă sintt strâns*, in mine ca un deget întors de

; j ! mânuse.

GHERGHINESCU VANIA

3%&tyşş^:

54

SOCIETATEA DE MÂINE

vieţi de familie este pierderea serviciului, unele vor visa cu pă­rere de rău la tm cămin, aşa cum l-au văzut în casa părinţilor lor şi se vor resemna, altele vor prefera să apuce calea comodă a concubinajului, vecin cu prostitu­ţia, ideea de familie se va sdrun-cina.

, , * * *

Mijloacele prin care s'ar putea veni în ajutorul profesorilor a-meninţaţi, dacă ar mai fi vreo­dată cazul, sunt de două feluri: 1. de ordin general — în cadrul larg de măsuri , la care se poate aviza pentru îndreptarea situa' ţiei financiare generale a Statukii ; 2. de ordin special — în cadrul mai res t râns de posibilităţi şi da mijloace ale învăţământului.

I. Taxa regiilor autonome şi a titanozaurilor, cari şi aşa înca­sează sute de mii de lei pe lună, în ţara fericiţilor deponenţi de zeci si sute de milioane în băn-

I B K

cile Elveţiei — se gândeşte oare cineva să-i controleze? In ţara Subsecretari lor de Stat şi a celor mai multe automobile oficiale,— în care nu se pomeneşte de o lege a maximului şi a minimului de salariu şi nici de legea cu­mulului, sau dacă sunt aceste legi nu se aplică, — există atâtea mijloace şi atâtea căi pentru rea­lizarea de economii, că n 'ar fi fost nevoie să se suprime nici un post de învăţător şi nici o şcoală. In această direcţie tre-buesc îndreptate silinţele una­nime ale întregei profesorimi se­cundare: Să dovedească Ţări i cât de multe şi de eficace sunt mij­loacele pentru îndreptarea între­gei situaţii financiare a Statului, iar nu să se recurgă la suprimări de şcoli.

2. Mijloacele în cadrul con­cepţiei solidarităţii de corp, fără a se admite o atingere a drep­turilor vreunui membru al cor­pului didactic, sunt următoarele:

VISURI '> Visuri albe... Aripi de columb ce bat spre soare — Pânze in seninuri plutitoare, Prafuri sfinte peste-al vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins Şi m'au smuls întregului meu lut, S'au desprins de când... şi au căzut.

Visuri roşii... Aripi de vultur ce bat în sânge — Purpuri de cezar ce'n ele plânge, Steaguri de război pe-al vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins, M'au întors întregului meu lut, Apoi s'au desprins şi au căzut.

Visuri negre... Buhne mari rotind peste ruine — Aripi pentru sboruri mari depline. Flamuri la sfârşitul vieţii 'ntins — Aripile care m'au cuprins Şi m'au îngropat în lutul meu, Mă vor ţine 'n roata lor, mereu...

ION TOCŞENEANLJ

l) Din volumul de poeme .In sus!"

a) Aplicarea strictă a legii cu­mulului la membrii corpului di­dactic, in sensul ca nici un profe­sor, sub nici o formă, să nu poată avea la Stat mai mult de o ca­tedră. Ori ce altă funcţiune în plus pe lângă catedră, să fie ocu­pată de ti traţi i fără post ai Uni­versităţilor şi ai Academiilor de înalte studii comerciale, t i t raţ i i cari în lipsă de altă ocupaţie şi de alt mijloc de trai , vor fi bu­curoşi să câştige 3.000 —3500 lei pe lună. Nici un inginer sau arhi­tect, care, pe lângă funcţia sa principală la altă instituţie de Stat, mai are şi ore de învăţă-

-mânt secundar, să nu mai poată preda în acest învăţământ.

b) Toate orele suplimentare din întreg învăţământul secundar, pentru care Ministerul Instrucţi­unii şi al Cultelor plăteşte anual din bugetul său aproape 30 mi­lioane lei, să fie totalizate ş i gru­pate în catedre după specialităţi înrudite, iar la aceste catedire să fie transferaţi profesorii în dis­ponibilitate de pe urma supri­mării de şcoli. (Se ştie că nu există liceu în ţară , sau în genere şcoală secundară, la care doi, t re i profesori să nu aibă zeci de ore suplimentare).

c) Să se înlăture abuzul prac­ticat pe o scară întinsă de Min. lnstr . şi al Cultelor prin detaşări cari echivalează cu adevărate transferări , a femeilor profesoare la catedre în cursul superior al Liceelor de băeţi şi la şcoalele super. de Comerţ (băieţi) şi de Arte şi Meserii, eludându-se ast­fel legile învăţ, secundar teoretic şi practic, cari opresc funcţiona­rea femeilor profesoare la clasele superioare ale şeoalelor de băieţi mai sus amintite..

d) înfiinţarea pe cale de lege, pe lângă Casa Şeoalelor, a unei Eforii Centrale a Comitetelor Şcolare, la care toate comitetele şi Eforiile Şcolare ale tuturor şeoalelor secundare din ţa ră să fie obligate a vărsa anual 15, 20 sau 25"o din veniturile lor. Acest fond să stea la dispoziţia Mini­sterului lnst r . şi al Cultelor pen-truca din el să întregească sala* riile tuturor membrilor corpului didactic secundar, în cazul când bugetul ordinar al Ministerului n 'ar fi îndestulător.

PETRU I. TEODOEESCU^ < prof. în Braşov.

55

SOCIETATEA DE MÂINE

PROBLEME ECONOMICE

Mizeriile industriei forestiere în Munţii Apuseni Din punctul de vedere al geogra­

fiei umane, Munţii Apuseni inclusiv masivul Bihorului prezintă trei zone distincte: ;

I. Zona de gospodărie complexă, cea mai întinsă, în care pe lângă păduri şi creşterea vitelor, intră ca mijloace apreciabile de traiu, agri­cultura forţată, dăunătoare econo­miei naţionale şi pomăritului.

II. Zona minieră, în care pe lân­gă păduri şi viaţă pastorală, bogă­ţia principală o formează subsolul cu zăcămintele aurifere. |

±11. Zona silvico-pastorală a de­presiunilor înalte, unde pădurile cu păşunile golurilor de munte şi fâne-ţele poienilor formează unicul mij­loc de traiu al populaţiei.

Precum vedem, pretutindeni, în muntele lipsit de terenuri agricole întinse, pădurile formează, "baza de existenţă a muntenilor. Din stră­vechi timpuri s'au exploatat lemnul, fructele şi vânatul pădurilor. îndeo­sebi esenţa lemnoasă a acestora a dat naştere unei bogate şi diver­se industrii casnice. ,

Moţul alpin trăieşte din fazona-rea şi comercializarea vaselor de brad. Crişenii lucrează din esenţă de fag toporâşti de sapă şi de coa­să, greble, furci, lopeţi şi mult ma­terial despicat în rude, pentru uzul rotarilor. Din mesteacăn se fac mă­turi, arcuri de coviltire, rude. In regiunea Băii de Criş, se fac spete pentru războaiele de ţesut pânză, care şe \vând şi în Iugoslavia. Până ce mai texistau păduri de gorun, era în floare industria butnăritului.

Toate articolele industriei casnice se încarcă pe căruţe şi se vând pe bani ori se schimbă cu cereale în câmpie, împlinindu-se deficitul agri­culturii, care în cele mai bune condi-ţiuni pe la deschizăturile văilor, a*oia acopere 20°/o din trebuinţele de ce­reale ale localnicilor. , ;

Lemn se găsea pretutindeni, căci până la finea sec. XIX. cu excepţia zonei miniere unde exploatarea lem­nului s'a făcut din "vechime pen­tru legarea galeriilor din mine. Munţii Apuseni au fost copleşiţi de o vegetaţie păduroasă exuberantă. Pe dealurile regiunilor inferioare ale afluenţilor Crişului Alb, codrii de gorun în care nu erau rare exem­plare de câte 1.80—2.00 m. dia­metru, coborau până sub streaşină caselor. Generaţiile aceste de goruni,

cari puteau să aibă vârsta de 600— ,700 ani, trebuie să fi fost pe alocu-rea mai vechi decât actualele aşezări omeneşti. (_ ;

Cu desvoltarea tehnioei moderne însă aspectul munţilor se schimbă repede. La 1887 linia ferată ce por­neşte dela Oradea, peste Beiuş, a-junge în Vaşteău. La 1896, se deschi­de pe întreg parcursul şi linia por­nită din Seghedin, peste Arad, pâ­nă la Brad. Cu aceasta, masivul Bihorului este asaltat dinspre Nord şi Sud-Vest şi se începe exploatarea pădurilor prin industria capitalistă întâiu a gorunului, apoi a fagului şi a răşinoaselor. ^

întreprinderile forestiere făcându-şi complici pe atotputernicii zilei prin cooptarea în consiliile de ad­ministraţie a politicianilor, au putut să calce în picioare cele mai elemen­tare prescripţiuni ale codului silvic, desfăşurând o activitate de extermi­nare a pădurilor caşi prin locurile fără de stăpân ale regiunilor exo­tice. Exploatările aceste barbare s'au intensificat în cursul războiului şi s'au mai potolit abia acum de efec­tele crizei economice.

Capitalul vagabond n'a întemeiat ţaici o industrie permanentă de pre­lucrare a lemnului, ci s'a străduit să-şi sporească rentabilitatea prin tragerea grăbită a unei cât mai mari cantităţi de material brut. Astfel nu s'a ţinut seamă de amenajamen-tele ştiinţifice, care prevăd revolu-ţiuni îndelungate pentru exploatarea unui masiv, prin care se asigură ră­gazul necesar de refacere a păduri­lor. , ,

S'au exploatat rău şi pantele ab­rupte, tain du-se şi pădurile de pro­tecţie. , .

Arborii mumă (de seminţă) au fost lăsaţi prea rari, aşa că întăia furtună i-a doborât. .

Ca să facă favoruri — ce pe dânşii nu-i costa nimic — au ad­mis angajaţilor, ba au tolerat ca şi externii, să-şi păşuneze vitele în tăieturile proaspete.

N'a fost ducătoare la scop nici garanţia materială, în contul căreia jar fi trebuit să se facă replantările prin organele silvice, căci aceste su­me: sau că au fost depuse în hârtii de valoare — uneori chiar acţiuni de ale băncilor, întretimp complect de-tuielile; sau că după terminarea ex­ploatării, populaţia a fost instigată

să ceară transformarea pădurilor în izlazuri, oeeace implica scutirea de sub obligământul replantării şi res­tituirea sumelor plătite, un nou be­neficiu pentru consiliile de adminis­traţie. Ca să-şi vază măcar o pafte din depozitul de garanţie, au fost cazuri când firmele au oferit săte­nilor atâtea sute de lei de hectar, dacă vor cere şi cumpăra solul pă­durii exploatate, pentru păşunat. Ne putem închipui că aceste transacţi-uni au succes chiar şi atunci când era vorba de terenuri absolut fo­restiere, care după câţiva ani de pă-şunat devin complect sterile.

Astfel procedându-se după ce un masiv forestier în 10—15 ani a fost şters depe faţa pământului, începând de jos' din văi până sus în creştetul muntelui, uzina îşi strânge fierăriile şi asemenea unei păsări de pradă; se aruncă asupra altei regiuni, lă­sând în urma ci munţii golaşi, ex­puşi degradării, iar populaţia lipsi­tă şi de primordialele avantagii ale muntelui împădurit. Şi nici urmă de bună stare, căci sub durata exploa­tării mâna de lucru a indigenului a fost atât de mizerabil plătită, încât abia acoperea trebuinţele celui mai redus standard, — beneficiile de su­te de milioane luând drumul centre­lor bancaro-capitaliste din ţară şi străinătate. f

Atunci, ce-i mai rămâne de fă­cut omului sărac, decât să-şi sloboa­dă caprele prin runcurile proaspete şi să-şi lărgească ogoarele efemere în patrimoniul forestier pentru o problematică şi sărăcăcioasă cultu­ră de cereale, dezastruoasă din punct de vedere al economiei naţio­nale, căci promovează întinderea sterilelor cari reduc posibilităţile de vieţuire, şi aşa, destul de reduse în munte. C !

In urma acestei activităţi a indus­triei forestiere capitaliste, în regiu­nea Hălmagiului din jud. Arad, — pe o întindere totală de 42,525 ha, — care conform cadastrului la anul 1895 dispunea de încă 23,429 ha, pă­duri de fag, rămase până în prezent în picioare numai mulţumită crizei economice. ;

Aceeaş este situaţia în regiunile Vaşcău, Băiţa, Pietroasa din jud. Bihor, ca şi la Baia de Criş în jud. Hunedoara.

Prof. TBAIAN MAGER.

5ţ>

C R OfN I C I

CULTURALE

ARTISTICE

f Măr ia G. Di (1862 — 1934)

ma Viaţa culturală a Ardealului a su­

ferit din inou o grea pierdere — la 22 Februarie a plecat din viaţă după grele suferinţi, Măria G. Dima, vă­duva neuitatului nostru compozitor Gheorghe Dima. Greaua umbră care s'a lăsat asupra acestui început de an ptrin dispariţia celor trei mari ardeleni Vasile Goldiş, Ştefan C. Pop şi Teodor Mihaii, deviine mai opacă şi mai du­reroasă încă prin trecerea din viaţă a

'acestei impunătoare figuri femenine a Ardealului dinainte de unire. Tot mai puţini rămân din acea spelndîdă gene­raţie de conducători spirituali ai vieţii publice a Ardealului dintre anii 1870— 1918, tot mai rar întâlneşti acele femei de elită, a căror viaţă se împleteşte până la identificare cu viaţa culturală a oraşelor româneşti din Ardealul vechiu, ca Sibiu, Braşov, Blaj, Pistriţa, Beiuş, Arad, Lugoj, etc. Şi dacă despre băr­baţii luminaţi ai acestei generaţii eroice se ştie îndestul pentruca numele lor să rămână încununat de nimbul cald al recunoştinţei şi admiraţiei generaţiilor noi, despre admirabilele femei cari au fost tovarăşile lor de viaţă, şi cari au realizat integral acea atmosferă de cul­tură înaltă, de artă şi civilizaţie care stăpânea societatea românească a Ar­dealului devenit istoric, s'a spus mult prea puţin. Nu numai recunoştinţa pen­tru înaintaşi ne cere imperios să recu­noaştem meritele imense ale aoestor i-aeale femei pentru cauza culturală ro-mâneascăa a Ardealului de odinioară ci şi faptul ineluctabil că cu dispariţia lor — şi ni se strânge inima când vedem ce puţine mai sunt în viaţă — moare o Iunie, care a fost atât de bo­gată în virtute, care a realizat atât de intens idealul femenin de întotdeauna, încât trebue trecută cu toată prospe­ţimea în sanctuarul amintirilor, trebue fixată în suflet ca model neîntrecut al femeii române.

Personalitatea covârşitoare a Mă­

riei Dima ilustrează la maximum aceste consideraţii. A întruchipat, cu ge­nerozitate toate însuşirile cari ridică femeia la înălţimea de simbol, de mit, aşa cum a fost visată întotdeauna şi în toate timpurile de chinuitoarea su­ferinţă a celor singuri şi părăsiţi. To­varăşă de viaţă a neuitatului Gheorghe Dima a fost înainte de toate soţie şi mamă — şi ar trebui ca aceste două umile cuvinte să se transforme în me­teori de strălucire pentru a tălmăci i-mensitatea de devotament care le este subânţeleasă. Căci viaţa n'a cruţat pe Măria Dima, şi sufletul i-a fost sfâ­şiat de săbii ca acela al mamei lui Isus. A suferit peste puterile lomeneşti şi a suferit aşa cum' numai cei chemaţi ştiu să sufere — când fiecare rană îţi însu­teşte puterea! die iubire, de jertfă şi de uitaţre de sine.

Dar Măria Dima n'a fost numai mamă şi soţie; a mai fost şi o cântă­reaţă de cea mai rară calitate. Puţini mai sunt azi din cei ce au auzit-o cân­tând; dar aceia mărturisesc emoţia deo­sebită ce se degaja din vocea admira­bilă, catifelată de alt a doamnei Dima, unită cu o muzicalitate şi o expresivi­tate de cea mai lautentică frumuseţe. Fă­cuse studii serioase de canto, cu soţul său şi apoi la Leipzig cu mlaestra Au­guste Goetze. De nenumărate ori, la concertele faimoase ale reuniune! corale dirijate de Gheorghe Dima la Sibiu şi Braşov, vocea ei vibrândă a inter­pretat cântecele soţului său precum şi capo-d-operile literaturei lied-ului. Iubea în deosebi pe Schubert — şi găsea in­stinctiv tonul cel mai,: just, şi mai neme­şteşugit pentru realizarea integrală a intenţiei autorului. Iar când a concertat la 1904 împreună cu soţul său la Ca­stelul Peleş, regina-pioetă Carmen-Sylva a fost impresionată până la lacrami de arat ei minunată şi i-a repetat mereu: „Pentru ce te-am cunoscut atât de târ­ziu, femeie admirabilă?" '

Dar nu numai atât. Măria Dima a avut şi darul poeziei în cel mai înalt grad. De o cultură puţin obici­nuită, cunoscătoare în adânc a litera­turei contemporane dânsa a tradus în germană cele mai multe din textele lied-urilor lui Gheorghe Dima — cât şi în româneşte pe cele cu textul ori­ginal german — iar capo-d-opera reali­zărilor sale pe acest teren a fost tra­ducerea integrală a operei „Walkyria" de Richard Wagner, în româneşte. Nu­mai cine cunoaşte textul acestei gi­gantice lucrări în original, supraîncărcat de simboluri şi ştie cât de specifică era limba creată de Wagner în operele Sale, îşi poate da seama de greutăţile uriaşe ce-a avut de învins traducă­toarea. Şi iar numai acei ce ştiu cât de precis trebue să coincidă accentul vor­bit cu cel cântat, şi câtă deosebire e în alegerea unei anumite vocale care să uşureze emisia sunetului, îşi pot da seama cât de bine trebue să cunoşti limba în care traduci un text pentru canto, şi ce bogăţie de vocabular trebue să posezi. Iată două probe din tra­duceri în germană, din Eminescu, fă­cute pentru liedurile lui Gheorghe Dima de soţia sa:

Miide Voglein (Somnoroase păsărele)

Mtide Voglein fliegen leise Ihren trauten Nestem z«, Nun verstummt ist ihre Weise

• Susse Ruh!

Wenn der Wald im Schlummer lieget Seufzt allein der Quell hiernieden, Schlaf die Blumenleiber lieget :

Schlaf in Frieden!

Schwăne gleiten auf den Wellen, Durch das Rohr der Ruhe zu , Englein sich zu dir gesellen '.

Gute Ruh

57

SOCIETATEA DE MAI NE

Uber'm năciit'geu Zatiber hebeî Sich der Mond in stolzer Pracht Siisser Friede all' umschwebet

Gute Nacht!

An's Feuster Klopfen Zweige sacht. i (Şi dacă ramuri bat în geam.) An's Feuster Klopfen Zweige sacht In. Papelbaum es rauschet, Da liab'ich Liebste dein gedacht Auf deinen Schritt gelauschet. Es spiegelt sich im dunklen See Die Schaar der hellen Steme, Da dacht'ich dein und all' mein Weh Verschwand in lichter Feme. Und durch's Geăst mit mildem GJanz Sich Silberstrahlen senken, ErfUllend meine Seele ganz Mit sussem Deingedenken.

Scriu despre Radu Puşcariu fiindcă eu cred peste orice convenienţe în a-cest artist, care caută să rămână mereu un izolat. > însăşi în această izolare, care nu e nici premeditată şi nici impusă, vom găsi posibilităţi pentru o mai largă înţelegere, a epocei sale. '•[

Născut din impulsuri mai tari de­cât împrejurările, talentul Său s'a des-voltat, alimentându-se din însă-şi viaţa omului, Radu Puşcariu. Această Sa-îomee, în care discreţia liniei se îm­preună cu puritatea formei, atinge in­tegritatea unei realizări de înaltă viaţă estetică. Aplecarea femeii peste capul bărbatului ucis este de o tristeţe atât de calmă încât e aproape metafizică. Această statică a sentimentului o vom semnala pentru o bază a observaţiei. Din această infinită linişte interioară^ au luat fiinţă planele netezite şi atât de fin unduiate. ţ Sculptura lui Radu Puşcariu, dacă problema se pune dintr'un strict punct de vedere plastic, se poate încadra — eventual — în masca decorativă. Trans­punerea obiectului, analitic, în formă, în oeiace numim elemente plastice, îl aşează în linia cubiştilor şi anume în linia lui Archiprenko. Evitarea oricărui patetic al formei, acea aparentă rigi­ditate a formei — care în fond nu e decât puritate — ne îndreptăţeşte de­finiţia. Dacă Radu Puşcariu nu s'ar fi oprit la simpla stilizare a unui obiect respectat în proporţiile subiective, în­cercând o căutare in sensul rezolvării

Nu era însă în felul de a fi a Măriei Dima de a face vâlvă în ju­rul darurilor ei multiple. Trăia pentru sine şi ai săi, şi aşa se face că prea pu{ini din cei ce au cunoseut-o îşi dădeau seamă cât de complectă era personalitatea celei ce se ascundea a-proape cu frică înapoia unei modestii şi a unei politeţi aproape uitate astăzi. Trebuia s'o cunoşti în intimitate, as­cultând-o vorbind cu pasiune despre muzică sau literatură, aducându-şi a-minte de timpurile primei sale tinereţi, in casa tatălui său Iacob Bologa, mare luptător naţionalist, unul din întemeie­torii „Astrei" şi a băncii „Albina" fost preşedinte al Astrei, la Sibiu — unde

din acel prea cunoscut Dans, poate că terenul s'ar li lărgit nespus.

Dar Radu Puşcariu jiu-şi pune pro­bleme. La el sculptura nu e decât o formă de viaţă -absolut incidentală, şi ignorează complect arta cu întreaga ei evoluţie. E un joc, şi e cu atât mai clar, cu cât inu încearcă nimic din afară. Acest Tango, a cărui linie creşte în largi volte mângâind pasiv aerul, su­bliniază atât de mult spontaneitatea care îl carecterizează. Tristeţea din Elegie, e atât de \umana încât depăşeşte umanul. O resemnare dincoace de lu­cruri, o teamă pe care o bănuim în emoţia gestului şi care tocmai fiindcă nu încearcă nimic, e revoltă. ( Dar e foarte greu (să vorbeşti despre fondul lucrărilor sale.

Radu Puşcariu, când vorbeşte despre sculptură e Un copil trist, nemulţumit de jucăriile sale. : ;

Bănuesc undeva tun final al lucrurilor şi al vieţei. O lume incoloră, un gri opac sau iun roz lipsit de orice febră, în care sufletele vor deveni materiale, împrumutând o formă geometrică şi o statică vecinică. Un final care nu va mai fi un sfârşit tocmai pentrucă nu va începe.

Când priveşti lucrările acestui sculp­tor ai în mic această lume. Se petrece în afundul tău acea 'miraculoasă revoltă când doreşti să sfâşii cu mâna pro­prie toate artificiile cu cari te-au îm­prospătat oamenii şi să devii simplu precum pietrele şi arborii. Radu Puş­cariu a putut să nu mai fie om în

a cunoscut pe Gheorghe Dima, întors chiar arunci din Germania după studii strălucite, — ca să înţeleagă că su­fletul acestei femei vibrează întreg şi nealterat numai în serviciul frumosului şi al binelui. Şi nu un frumos şi bine drămuit cu balanţa oportunismului, ci ideale inaccesibile, urmărite cu exaltare pe culmi de gândire şi simţire.

Ideală ca soţie şi mamă, ideală ca femeie în toată accepţiunea cuvântului, ideală ca om, prin caracterul său de o onestitate şi corecliîtudii e duse la exces, — iată ce a fost Măria G. Dima.

Odihnească în pace.

ANA VOILEANU—NICOARĂ

faţa materiei, a putut să treacă peste orice sentimentalism ieften situându-se într'o existenţă de pură spiritualitate de unde toată viaţa cu Sbaterea ei e pri­vită cu un ochiu lucid. Până şi în subiectele cari angajează mai mult — rămâne acelaş. De ex.: Sărutul nu ese nimic din realismul a-cestui obiect. Toată sublimarea creato­rului o simţi doar în virtualul mişcării, îi bănueşti existenţa, dar fără fiinţă în ceeace am fost obicinuiţi a numi ma­terializare.

Să spunem că acest sculptor tră­ieşte o tragedie? Nu. Sau în orice caz tragedia aceluia care a avut viziunea unei valori pentru care însăşi fapta rămâne inutilă. O valoare !de viaţă spre care nu te poţi îndrepta decât aştep­tând: cu o deplină seninătate. ; Radu Puşcariu, n'a făcut profesie din sculptură şi nu vrea să facă nici carieră cum ar putea. Şe supără când vorbeşti despre el ca sculptor, 'şi pentru ca să-ţi arate că la el sculptura nu e decât o formă de viaţă, dintr'un colţ îşi aduce violoncelul şi cântă...

Acesta e Radu Puşcariu, pe care nu ştii de unde să-1 priveşti pentrucă in­discreţia să nu-1 jeneze.

Şi ar mai fi ceva de spus pentru ochii lui albaştri, cu cari nu ştiu dacă priveşte sau îi are pentru a se risipi încet în fluidă trecere... dar asta e de domeniul poemului şi aici am voit mai puţin.

ION VLASIU

-Iimiipuil-

Sculptorul Radu Puşcariu

58

f SOCIETATEA DE MÂINE

Francis Delaisi despre revizionism D-l Francis Delaisi, care a re­

prezentat Franţa la Conferinţa Eco­nomică Paneuropeană din Viena, la 2 Decembrie 1933, fiind interogat de ziaristul francez Lucien Quinet a-supra revizuirei tratatelor de pace a declarat următoarele:

1. Recunosc că tratatele de pace din 1919 sunt nedrepte şi nepotri­vite. I \

2. Totuşi nu este permis a le revizui, fiindcă nimic nu ne permite a crede, că revizia le-ar face mai drepte sau mai puţin nepotrivite. Cine cutează a pretinde, că guver­nele, diplomaţia şi opinia publică sunt astăzi mai puţin .oarbe şi mai puţin pasionate decât înainte cu 14 ani? ( Eămân numai frontierele, dar nici odată nu va fi posibil, nici în viitor, precum nici în trecut nu s'a putut, să coincidă exact limitele locuite de unele naţiuni cu necesităţile vie-ţei economice naţionale. Singura so luţie este, de a face frontierele in­vizibile. / 1

3. Perspectiva singură a unei re-viziuni oficiale ar exaspera şi mai mult pasiunile politice şi naţionale, în consecinţă, ar zădărnici orice des-armare morală, pe care o dorim cu toţii. j !

4. In starea actuală a guvernelor, delegaţii la Conferinţa Desarmării nu pot avea a l t ' mandat, decât a fixa o limită la armamente, care să nu fie superioară, ci cel puţin egală cu programele de inarmare actualmente în curs de executare. De aci însă vor rezulta alte ca­tastrofe, ca şi — creşterea sarcinilor deja excesive ale contribuabililor.

— Agravarea crizei de încredere, care provoacă în toate ţările eva­darea capitalurilor în străinătate şi tezaurizarea. Aceşti doi factori vor accelera desvoltarea criz<ei econo­mice mondiale. Când criza econo­mică va ajunge la paroxism, — şi va ajunge cu siguranţă, — atunci chestiunea revizuirei tratatelor nici nu se va mai pune. r \

Programul naturiştilor francezi

In preajma anului nou naturiştii francezi din grupul „Vivre Inte-gralement" la Paris, sub direcţia fondatorului lor M. Kenne de Mon-geot, au Hansat un manifest de pro­pagandă foarte (interesant, care face cunoscute scopurile acestei organi­zaţii: i

— „Organizaţia „Vivre", care este

Işi acea a nudiştilor integrali, doreşte să creeze o migfcare în opinia pu­blică franceză în favoarea sănătăţii fizice şi mentale publice, care să oblige parlamentul să asigure pro­tecţia mai eficace a naţiunei fran­ceze contra boalelor, contra al­coolismului, sifilisului, demenţei, tu­berculozei, cancerumi şi contra de­generării fizice oii mentale".

— ,^Cere protejarea elevilor încă din şcoală, suprimarea locuinţelor mizerabile şi crearea de locuinţe clare, aerisite şi provăzute cu apa-ducte ele apă potabilă. Cere în fie­care comună stadioane mici cu băi, solarii, cu cultură fizică şi cu spor­turi. In oraşe mari să se constru-.fciscă piscine publice, iar în oraşe mici stabilimente cu duşuri. In toate oraşele să fie restaurante vânzând alimente sănătoase, — administra­ţiile să lupte contra fraudei scan­daloase a produselor de prima ne­cesitate. Să se organizeze un curs de educaţie sexuală şi de igienă preventivă". c

— „Programul de mai sus nu se­va putea realiza decât de oameni iubind libertatea şi solidaritatea u-mană, cari vor fi toleranţi şi paci­fişti. Aceştia vor lupta contra scum­pirii vieţei şi vor împiedeca exodul sătenilor spre oraşe. In acest scop vor crea asigurări şi cooperative cigricole, ajutând muncitorii satelor să devie mici proprietari".;

— „Progresul moral trebuie să treacă înaintea celui ştiinţific. Lup­tele între partidele politice trebuie să înceteze. Concepţiile sociale în­vechite trebuie să evolueze. "Trebuie combătută finanţa internaţională, care desconsideră individul, cumpără conştiinţe omeneşti şi subvenţio­nează partidele politice".

— „Cetăţenii sănătoşi şi cinstiţi trebuie să înţeleagă îndatoririle lor: trebuie să aibă un Stat egal de să­nătos şi de cinstit, caro să guver­neze fără să oprime şi care să nu yoiască, a se substitui organizaţiilor particulare. Scopul să fie: sănătate şi fericire fiecărui individ".

Acest program este de dorit să so urmărească şi în România Nouă spre supremul bine al naţiunei ro­mâne. Sunt convins că întrucât nu avem încă nici organizaţie nici re­viste pentru propagarea reformelor sociale şi naturiste organizaţia fran­ceză „Vivre" ar fi bucuroasă să ne ajute la fondarea unei astfel de or­ganizaţii şi în Komânia.

GEORGE ŞINCAI

Şcoli ţărăneşti Ideia sociologului D. Guşti de a pre­

lungi şcolaritatea ţăranului român, ori de înfiinţa şcoli cu ţărani vrâstnici, a fost onorată şi pusă în practică toc­mai la capătul de miază noapte, al ţării, în.... Maramurăş! Chiar în ţara privaţiunilor celor mai dureroase pe ca­ri le îndură bietul nostru ţăran! Da, pentrucă acolo s'a ivit intelectualul în persoana d-lui dr., Vasile Ilea care s'a sesizat cel dintâiu de importanţa acestei şcoli. In anul trecut cu 24 ţărani, iar anul acesta cu 34 fii mai răsăriţi ai sa­telor s'a făcut încercarea. Subliniem şi noi această aplicaţiune, oricât ar fi de redusă ca timp şi număr de „elevi" în­seamnă un necontestat progres faţă de inutilele excursiuni şi improvizatei» „conferinţe" de deunăzi. E un pas îna­inte. Ideia a prins şi a fost îmbrăţi­şată de către întreaga Astră, iar des­părţământul model din Braşov a putut da „lecţiuni" unui număr permanent de 50 ţărani. Preşedintele Astrei d. Iuliu Moldovanu n'a pregetat să alerge în toate părţile ca să îndemne la înfiinţa­rea de şcoli superioare ţărăneşti.

Idealul ar fi şcoala constantă, loca­lă, în sat, şi îndrumată practic potri­vit nevoilor de acolo, ceeace însă ar cere înfiinţarea căminului şcolar, pre­conizat de noi. Vom reveni.

Prudentă Intr'o vreme de convulsiuni cavi au

mistuit state şi au provocat întorsături necunoscute în lumea veche, şi într'o vreme de adânci prefaceri la atâtea popoare, — ce poate România să î n ­treprindă, sau ce putem noi dori ţării noastre. Avem iierma convingere, că ma­rile crize cari transformă sub ochii noş­tri viaţa ţărilor şi neamurilor, vor duce la izbândă o serie de principii ce vor impune în mod general cu putere ele­mentară. Acele principii vor duce la sta­tuarea unei ordine sociale superioare. Experienţele dureroase au loc la alţii, întocmai ca în 1918, când printr'o sea­mă de contingente externe favorabile. România a profitat şi s'a ales pe ne­aşteptate cu maximum dobândirilor te­ritoriale, tot astfel se înseilează o pres-pectivă tot mai certă, că ţara noastră se va alege, din suferinţele altora, cu o recoltă bogată. Desigur, că trebue uo efort continuu şi înţelept ca să nu se întindă corzile, să nu se caşte pră­păstiile dintre clasele sociale, să nu se stingă libertăţile publice, ci să dom-niască omenia şi democraţia onestă. Ştiind să aşteptăm în atari condiţii, roa­dele par a veni dela sine. E necesară prudenţa politică, pentru a dăinui fără riscuri prea mari,

59

SOCIETATEA DE MÂINE

DISCUŢII ŞI RECENZII Tudor Teodorescu Branişte: „Băiatul popii"

(Editura „Adevărul" Bucureşti) Cu romanul social „Băiatul popii"

d-1 Tudor Teodorescu Branişte ne-a introdus şi reţinut în 'societatea contim­porană, prezentând vieaţa politică, fi­rul de aur al romanului formându-1 tragedia desrădăcinării tânărului Alex. Murgu. ' Proaspăt întors în satul natal, după ani de studii la Berlin, plin de dorul unei vieţi nouă, chinuit de o platonică ambiţie, Alex. Murgu porneşte la luptă, militând pentru un ideal: distru­gerea luptei dintre clase'şi alinarea mi­zeriei celor munciţi. Năzuinţele lui se află pe linia transformărilor sociale, militant în falanga socialistă. El se vrea lămuritor de masse şi apostol social. Intr'adevăr, Alexandru este căpetenia lucrătorilor socialişti dela sondele pe­trolifere din Vereşti. ) Dar... temperamentul său slab şi sen­sibil, abulia de care suferea, slăbiciu-nile-i intime, îl duc la abdicarea dela luptă. Grija de tatăl său — un cinstit preot de ţară şi cu mare dragoste de

Alegându-şi ca mediu de observa­ţie vieaţa monahală, d-1 Damian Stă-noiu a îmbogăţit vitrina librăriei cu un nou volum. O carte care aducs a-eeleaşi însuşiri scriitoriceşti ale d-lui D. St., cunoscute din lectura celorlalte cărţi cu călugări; aceleaşi daruri de povestitor liniştit, cu fraza limpede şi suplă, cu scene de un unor reţinut, din vieaţa naivilor monahi, cu acelaşi stil plin de savoare şi sobru, cu a-tâtea pasage descriptive, câte sunt ne­cesare prezentării faptelor; calităţi ce denotă un real talent de scriitor.

„Ucenicii Sfântului Antonie" sunt cu-vioşii Ghelasie şi Ghervasie, ctiri tre-bue să se supună unui riguros post, la începutul Paresimilor. A doua zi, după lăsatul secului, după ce se scoală alene, îndemnându-se umil pe altul, a-jungând la admonestări reciproce, ia vorbe cam triviale (autorul ar fi putut cruţa pe cititori!) cei doi „ucenici" se supun asprului post. In starea lor de „naivă sfinţenie", cuvioşii întind regula postului şi asupra vietăţilor domestice, cu care stau de vorbă, pentru a uita de ispita foamei. La început, îşi pe­trec vremea cântând pe diferite gla-

ţărani — şi iubirea pentru fiica mi­nistrului de interne sunt mai tari decât năzuinţele lui Alexandru. Astfel, idea­lul său social este învins de realităţile crude ale vieţii.

In conflict cu clasa din care ieşise, bănuit şi repudiat de clasa proletară căreia se devotase, ademenit şi apoi terfelit de burghezia politicianistă, Ale­xandru Murgu, la urmă, este sortit să-şi ducă traiul în vegetarea tinei profesiuni.

Fără să se piardă în prea minu­ţioase analize, d-I Tudor Teodorescu Branişte a făcut din Alex. Murgu o fiinţă vie, tipul caracteristic al intelec­tualului şovăelnic, dornic de a conduce massele, dar lipsit de voinţa dârză, ne­cesară firilor revoluţionare. Drama şo­văielilor sale între slăbiciunile-i senti­mentale şi doml lui de a se menţine pe drumul idealului său este plină de realism şi vigoare.

Dar în cele aproape 400 de pagini, ale acestui puternic roman realist, a-lături de Alex. Murgu, găsim o bo-

suri şi spunând rugăciuni din diferite cărţi sfinte. Dar ispita diavolului se înfă'işează î;i cu'ând ce'or doi monahi. Chiar munca de primăvară din gră­dina mănăstirii este un prilej de cârtire şi nemulţumire. • După o scurtă stare de nedumerită tristeţe, cei doi motani, neînţelegând rostul postului, îşi îndestulează foamea furând. Ghelasie şi Ghervasie, după un războiu cu vrăjmaşul şi ameţiţi de chi­nurile foamei, se înfruptă pe rând din bunătăţile pregătite, cerând iertare dela Dumnezeu. A doua zi, deşi dintre toţi călugării mănăstirii ei postiseră mai mult timp, sunt aspru condamnaţi de consiliul duhovnicesc, pentru grea a-batere dela canoane. . Aceasta este acţiunea acestei po­vestiri cu întindere de roman, pe care desigur, autorul o putea comprima în-tr'o nuvelă. Cartea cuprinde câteva scene de un realism delicios: Goana pe furiş a călugărilor mănăstirii, pre­cum şi a vietăţilor lui Ghervasie şi Ghelasie, pentru înlăturarea chinului foa­mei.

ION TOMUŢA.

gata galerie de tipuri veridice, cunos­cute fiecăruia dintre cititori, crud des­crise, tipurile rurale fiind cele mai viu prinse: primarul Boroşină, Dumitrache Pristol.

Mai găsim în acest roman social atmmosfera capitalei, a ministerelor, a satului, ori societatea dela plaja Efo­riei; dar... mai ales, o epocă de alegeri, al căror regisorat este analizat cu o tăioasă ironie.

In romanul „Băiatul popii", d-1 Tu­dor Teodorescu Branişte şi-a afirmat din be'-.ivj calităţile de constructor, de povestitor, de bun observator şi de stilist.

Viociunea stilului, cursivitatea, schim­barea rapidă a decorului, puterea de a-naliză şi evocare, simţul umorului, care alunecă adesea pe panta ironiei necru­ţătoare, fac din „Băiatul popii" o lec­tură amuzantă.

ION TOMUŢA

Cărţi — Reviste Răspunsurile la ancheta noastră

asupra directivelor Astrei (bătrâna asociaţiune culturală din Sibiu) vor începe să apară în n-rul viitor.

„Societatea de mâine" *

* * Au apărut poemele poetului revolu­

ţionar rus Serghei Esenin traduse de Zaharia Stancu.

• *

# * Reapariţia revistei Familia. Graniţa de vest, ne trimite ca

iui buchet de flori reeista Familia; somn de început de primăvară li­terară în Ardeal.

Scriitorul M. Gh. Samarineanu a' reuşit să grupeze în jurul ei con-dee viguroase acestei provincii, cari dec viguroasee cari vor ridica ni­velul acesteei provincii în literatură.

M. Sorbul: O IUBEŞTI, roman, Ed. Cartea Românească, lei 90.

L. Ciobanu: Iuliu Huia şi 'Frămân­tări de totdeauna, 1934, Timişoara.

Damian Stănoiu: „Ucenicii Sfântului Antonie" (Ed. „Cartea Românească* Bucureşti)

SOCIETATEA DE MÂINE

La jubileul „Societăţii de mâine"

ECOURI Hebdomadarul „Vremea" are

următoarele aprecieri: Excelenta revistă clujană, decan (nu

ştim dacă prin vârstă, în orice caz prin prestigiu) împlineşte zecs ani ca numărul 12 pe Decembrie. D. Ion Clopoţel, directorul revistei, semnează un lucid bilanţ în fruntea mortarului acesta.

D-sa se întreabă care este explicaţia succesului revistei (fiindcă succes este menţinerea timp de un deceniu şi d-sa are dreptate când crede că prin orga­nizarea studiului şi cronicei, cu o serio­zitate intelectuală care conferă „Socie­tăţii de mâine" o fizionomie specifică între publicaţiile noastre, s'a ajuns în bună parte la captarea' interesului. So­cietatea de mâine" este, înlr'adevăr, un izvor aproape unic de documentare toc­mai prin diversitatea intereselor, prin obiectivitatea studiilor şi nivelul aca­demic elevat al discuţiilor. '•

Şi numărul acesta aduce un sumar bogat şi variat. Sociologia, mai ales, e bine reprezentată. D-nii Troian lier-seni, Ilie Cristea, C. Sudeţeanu şi Ernest Bernea scriu viu şi informai. Restul număr/ului aduce nume eclectic aduinate. Eugen Relgis, Zaharia Stanca, Octav Şuluţiu, Cicerone Theodorescu, Dragoş Vrânceanu, Romulus Dianu şi alte pe­niţe „regăţene" alături de autohtonii Emil Isac, Ion Clopoţel et j 'en passe... Şi cronici şi informaţii şi documen­tare — toate dovedind că o revistă bună poate prezenta un aspect regio­nalist, fără să facă regionalism, poate să aducă colaborări \eteroclite, fără să-şi strice unitatea armonică şi tempera­tura egală.

Ţara Bârsei scrie: „Societatea de Mâine" Număr jubilai:

Dec. 1933. Rar se oferă o mai eclantată şi mai

convingătoare dovadă de ceeace în­seamnă muncă şi stăruinţă fiară preget, decât jubileul de lOi ani al revistei clu­jene, de sub conducerea drlui Ion Clo­poţel. Aceste calităţi, însoţite de-o te­meinică pregătire şi de mult entusiaSm, întrunite în persoana d-lui Clopoţel au zămislit în domeniul cuultural, o biru­inţă naţională cu care ne putem mân­dri. Ce minunată ripostă pentru toţi a-ceia cari, în faţa unui urcuş, a unei trudnice sforţări, iau atitudini de inerţie şi scepticism.

„Societatea de Mâine" a avut vi­ziunea clară a intenţiilor ei şi a sco-'pului urmărit; a avut cultul actualităţii; a ştiut să organizeze studiul şi cronica sistematizată; a fost ospitalieră faţă de scris şi scriitori şi e azi o adevărată tribună liberă. O mare parte din cele mai bune condee ardelene au fost cap­tate ca prin farmec şi aportul acestora a ştiut să ridice nivelul revistei, prin felul occidental de a trata şi expune problemele.

Câteva nume bine cunoscute de scrii­tori tineri de peste munţi, câştigaţi pen­tru revistă, înseamnă, de sigur, o aug­mentare a forţelor ţie până acuma şi o impunere în cercuri tot mai largi.

Felicităm călduros pe d-nul Ion Clo­poţel, dorind revistei aceeaşi amplă as­censiune, din deceniu în deceniu.

Revista „Lanuri" din Mediaş publică următoarele rânduri:

„Dl. Clopoţel trebue să fie anul dintre cei mai fericiţi directori. Dato­rită priceperii sale şi felului cum înţe­lege de a îmbrăţişa problemele la or­dinea zilei a făcut ca revista să împli-niască zece ani de existenţă. Numărul de sărbătoare este bogat. Ai impresia unui copac plin de rod din care se desprind condee încercate ca Tr. Iler-seni, Aug- Maior, P. Sergescu, Octav, Şuluţiu, I. Th. llea. Emil Isac, I. Va-lerian, Dragoş Vrânceanu, Zaharia Stan­ca, Romulus Dianu, ,C. S. Anderco, Al. Ceuşeanu şi alţii. Un gest nobil e că scriitorii şi-au întins mâna peste Car-paţi. Aceasta nu poate decât să ne bu­cure.

-|inil||||llil|i-

ACTUALITAŢ1 Un sanatoriu al ziariştilor români din Ardeal şi Banat.

Manifestaţiunea gazetărească del;> 11 Februarie din Timişoara a fost de un prestigiu atât de înalt, încât ea a impresionat deopotrivă publi­cul mare, ca şi cercurile ziaristice din ţară, ba chiar şi autorităţile

^onsti tuite în frunte cu guvernul. Sindicatul presei române din Ar­

deal şi Banat a,organizat din vreme şi sub excelente auspicii această ser­bare a mânuitorilor condeiului, me­nită să, înscrie un capitol important în istoria presei româneşti din teri­toriile noi.

Intâiu de toate programul serbă­rii a întrecut orice 'aşteptare. In sa­la cea mare a Teatrului municipal şase ziarişti au rostit şase conferin­ţe cu subiect diferit şi .atrăgător. Dl, Sever Bocu, Ion Montani, dr. A-vram Imbroane, dr. Ioachim Miloia, dr. Aurel Buteanu şi cu mine am reînsufleţit pagini glorioase din foi­le de altă dată cu figurile proemi­nente ale condeiului. ! In după amiaza zilei fruntaşii vie­ţii publice regionale s'au întrunit în-tr'o conferinţă care a desbătut mij­loacele eficace ale construirei celui dintâiu sanatoriu al ziariştilor-mem-bri ai Sindicatului nostru în Băile Herculane. Dl, Sever Bocu, Avram Imbroane, Const. Nedelcu, apoi capii autorităţilor locale d. dr., Dimitrie Nistor prefect şi Aug. Coman pri­mar au rostit sclipitoare cuvântai! pline de rost, a căror trecere î% luptă urmează cu certitudine.

S'a lansat apelul vibrant, semnat de toată floarea intelectualităţii ro­

mâneşti din Banat în frunte cu' re­gretatul Vasile Goldiş.

Pusă chestiunea sanatorului dela înălţimea ideologică a zilei, evident, că ea-şi găsi soluţiunea imediată. Printr'un concurs spontan al tutu­rora, guvernanţi şi conducători de opinie publică, sanatoriul se va rea­liza. , i

Sanatoriul va încrusta în filele calendaristice încheierea unei etape de sbucium şi piatra demarcaţională pentru o operă de asistenţă socială efectivă în favoarea ziariştilor, că­rora li se cer atâtea condiţiuni mo­rale şi intelectuale de i îndeplinit, fă­ră însă a se contribui din partea publicului mare şi a ţării cu a-porturi hotărâtoare de ameliorare a sorţii lor.

Dr. V. Barnoschi: „Nudismul"' (co­lecţia „Demogorgon", lei 60,—)

Autorul, scriitor înzestrat şi cu veche reputaţiune de intelectual progresist, ne face o spirituală'dedi­caţie pe frantispiciul exemplarului pe care ni 1-a trimis la redacţie: „fac omagiu acest exemplar al .'unei cărţi care tratează o problemă morală de mâine—" făcând aluzie la titlul re­vistei noastre. Ne grăbim să împăr­tăşim observaţiunea noastră esenţia­lă după întâia citire: aprobăm con­ţinutul „Nudismului". Şi o a doua dovadă: în corpul revistei înserăm rezumatul d-lui inginer Şincai des­pre campania franceză a acelui „vi-vre integralement". „Nudismul',' es­te o splendidă pledoare împotriva făţărniciei sociale de azi, împotriva conştiinţelor, nu numai a trupurilor.

61

SOCIETATEA DE MÂINE

[ Născut din dramă răsboiului, când nemţii au exercitat probele refacerii fizice prin cultul aerului şi luminii de soare, nudismul este tratamentul meroaselor flageluri psiho-sexuale ea neliniştea sexuală, obsesia volup­tăţii, onanismul, pederastioi, sadis­mului, timidităţii, geloziei şi tuturor medical cel mai recomandabil; al nu-exibiţiunilor sexuale cari chinue o-menirea şi îndeamnă până şi la cri­mă. Intr'o formulă lapidară: nudis­mul este o descătuşare de sensuali-tate morbidă. Omul „să se elibereze de tirania hainei ca să-şi aerisească şi pielea şi conştiinţa" — spune un citat edificativ. Nudismul este „ra­iul muncitorilor şi infernul snobilor", el este o adevărată revoluţiune mo­rală, „dă timp organizaţiei capita­liste să se transforme în socialistă mai liniştit, fără prea mari sfâşieri". O seamă de prejudecăţi sunt sfărâ­mate. Sensualismul este general, fiindcă „omenirea este crescută'(de) trei milenii în sera caldă a spiri­tualităţii cu orice preţ".

D. Barnoschi se întemeiază pe texte ştiinţifice şi adaogă farmecul unui stil înflăcărat şi plin de sa­voare.

Cartea „Nudismului" te prime­neşte sufleteşte, e o adevărată inlia-laţie de sănătate morală.

Când vedem câtă imoralitate stă­pâneşte, şi cât de mult sufere bia­ta lume din cauza prejudecăţilor şi ipocriziilor, nu se poate să nu te a-taşezi unei concepţiuni de vigoarea morală a nudismului, dorindu-i cu­cerire cât mai efectivă şi mai apro­piată.

Note discordante. O desiluzie Ia Bucureşti...

• Revista „Boabe de grâu" a d-lui Em. Bucuţa e nedreaptă şi sgârcită cu noi. E o revistă psichologică ve­rificabilă: cine e sgârcit cu alţii, e prea larg cu sine însuş1. A fi larg cu tine însuţi, înseamnă a decădea cle-la principiul obiectivitătii. Ceeace însemnează că te supra-preţuieşti şi nu te poţi înălţa la acel ansamblu, care să te pună în situaţiunea de a fi drept cu toată lumea, indiferent de simpatii şi antipatii. „Societatea de mâine" a fost generoasă totdea­una în aprecieri asupra „Boabelor de grâu". Chiar şi în clipe când ne simţim jigniţi de intenţionata di­minuare sau chiar trecere sub tă­cere a rolului de un deceniu pe care 1-a înregistrat „Societa­tea de mâine" ca cea mai com­

plectă expresiune a intelectualităţii româneşti transilvănene de după U-nire, noi nu micşorăm utilitatea „Boabelor de grâu" în înfăţişarea a-şa de întreagă a unor monumente şi instituţiuni ce însuma străvechi străduinţi artistice.

Dece însă d. Em. Bucuţa nu se descătuşează de obiceiul însemnă­rilor personale şi subiective? Manie­ra asta îţi strecoară în suflet bă­nuiala în ceeace priveşte peste tot soliditatea unei critici.

.....Şi altă. deziluzie în Ardeal. E cam un an decând apare Ia

Brad şi la Turda o minusculă şi nepretenţioasă revistă, un „abecedar" săptămânal — însă cu apariţie la 4—5 săptămâni odată. Un fel de săptămână — lunară. O excepţiune calendaristică. Asta n'ar fi nimic, căci se poate explica prin penuria grafică şi prin obişnuitele greutăţi cu cari luptă orice tipăritură româ­nească peste munţi. Insă în afară de ceasul calendaristic, mai este li­nul, cu mult mai grav, prin ceeace provoacă şi lezează bunul ,simţ. Este afişarea orgolioasă, autoreclama u-nor proaspeţi veniţi în câmpul li­terelor. Nişte înfumuraţi plini de sfântul lor egoism, ce răneşte. Ei încă n'au creat nimic, dar au tu­peul să pretindă altora totul. E stri­dentă atitudinea asta morală.

Să te prevalezi de o pretinsă spi­ritualitate care ar începe doar cu tine, — asta este exces de vorbă goală.

Nu e atât de văduv acest Ardeal de valori intelectuale. Mai toţi co­laboratorii, „Abecedarului" au tre­cut pe la noi. Nu frapează nici-o noutate din filele abc-ului. Deci mai puţină exaltare spiritualistă!!

Dorim ca Ardealul nou să se for­meze şi să exceleze, însă în semnul modestiei şi bunei cuviinţe. Nu nu­mai noi am remarcat spiritul de­părtat de reclamă şi beţia de c* vinte, ci o seamă de colaboratori condamnă spiritul celor încrezuţi, ce­lor prea plini de ei înşişi şi goi de conţinut. Alt Ardeal dorim, mun­citor, serios, ridicându-se ştiiinţific şi în cultul artei oneste... Deci: îm­potriva oxibiţiilor trufaşe!! Păcat de un aşa abc-u stigmatizat dintru năs­care do cultul tupeului!

O mândrie a ştiinţei româneşti : prof univ. Petre Sergescu. N e a că­zut în mână un volum de erudiţiune cu nimb universal: >,Les sciences" în ediţiuneâ Denoel et Steele din

Paris. Ediţiuneâ are de scop să în­chege un tablou ştiinţific al progre­selor Franţei în ultimii 30 de ani în toate domeniile. Sarcina de a scruta contribuţiunile cele mai im­portante ale ştiinţei matematice franceze a fost atribuită — unui profesor român! E vorba despre d. Petre Sergescu profesor la univer­sitatea din Cluj. Pentruca să se facă o atare alegere, trebuia ca persona­litatea d-lui Petre Sergescu să fie recunoscută peste frontiere ca una dintre veritabilele competinţi uni­versale ale disciplinii matematice. Alături de două autorităţi: Bostand în ştiinţele biologice şi Boutaric în ştiinţele fizico-chimice, d. Petre Ser­gescu scrie un mare studiu de 18*4 pagini ocupându-se detailat cu toate inovaţiile geniului francez în ma­teria aridă a numerelor, a alge­brei, a mecanicei şi fizicei matema­tice, a geometriei şi astronomiei, ri­dicându-se sus de tot până la cul­mile teoriilor asupra numărului, a-supra funcţiunilor variabilelor, asu­pra filosofici şi istoriei matemati­celor, pentruca să se opriască apoi îndelung asupra unor matemati­cieni celebri ca Painleve şi Poin-care. D. Petre Sergescu s a achitat în mod strălucit de încredinţarea cu care a fost onorat, având pri­lejul să prezinte toate omagiile me­ritate, marilor nume ale Franţei în ramura ştiinţelor matematice. Bo-mânia se poate felicita, că un fiu al ei s'a învrednicit de o atare o-noare excepţională. Prestigiul ştiin­ţific al Bomâniei a crescut prin a-ceasta.

# ION CLOPOŢEL

Un prefect de inimă este fără îndoială d. dr., Dimitrie Nistor dela Timiş-Torontal. Dealtfel d-sa a excelat totdeauna în studii, la liceu şi universitate. O minte logică fi ageră, o fire calmă şi energică,- o competinţă în materie administrativă de Stat, d. Di­mitrie Nistor trebuia să fie şi un pre­fect excelent şi de autoritate. Corpul gazetarilor cari l-au cunoscut la Timi-mişoara, a rămas încântat'şi cu certitu­dinea, că garanţiile de concurs pentru cel dintâia sanatoriu al ziariştilor în Ba­nat vor fi îndeplinite. Ii exprimăm di­nainte toată gratitudinea noastră.

62

SOCIETATEA DE MÂINE

F A P Ţ j :

I D

OBSERVAŢIUNI

Ţara inegal i tă ţ i lor

Ori încotro ţi-al învârti privirile îţi hat la ochi marile inegalităţi sociale.

A! cunoaştem argumentele cari în­cearcă să justifice starea de azi cu vrednicia unora şi incapacitatea altora. Chipurile nici un om nu este deopotrivă •înzestrat cu semnul său.

Dar să trecem dela compar aţiunile •dintre oameni şi să lăsăm pe altă da­tă demonstrarea inichităţilor, cărora se datoreşte disproporţia. Şi să ne ocu­păm de gospodăria statului. Nu e col­ţişor în acest întins Bucureşti unde să nu le jigniască splendoarea unor insti-.tufiuni şi jenanta privaţiune a altora. Ici palate minunat înzestrate, cu ultimul confort al civilizaţiei europene, iar mai încolo edificii în lamentabilă înfăţişare.

Pe deoparte clădiri monumentale ul­tramoderne, iar pe de altă parte Muzeul Etnografic descoperit şi cu'zidurile ata­cate de descompunere.

Acest stat cu mijloacele sale atât de multe, eu aspectul său administrativ vast, cu atribuţiile în plină creştere de in-tervenţionism suveran până şi în aran­jarea raporturilor particulare dintre cre­ditori şi datoraşi, nu este capabil să-şi armonizeze \ măsurile, să-şi dea o privire •unitară de ansamblu, să-şi întocmiască •un buget care să nu dea uitării institu-ţiuni de valoarea Muzeului Ecografic •dela şosea.

O! Oamenii politici sunt prea orgo­lioşi şi vânători de popularitate, prea vor să se afişeze cu o disinvoltură in­sinuantă, prea ţin la scumpul lor nu­me, decât să-şi bată capul cu nevoile •statului, care depăşeşte existenţele lor şi reprezintă ceva ce irebue să dăinu­iască în permanenţă... v

Din cauza egoismului politicianist Ro­mânia persistă în a-şi susţine o faimă puţin onorabilă pentru oricare iubitor •de armonie: faima de ţară a inegalită­ţilor...

HORIA TRANDAFIR

Administrative.— Cu numărul do faţă redacţia şi administraţia revis­tei „Societatea de mâine" ci-au sta­bilit sediul permanent în Bucureşti, Calea Victoriei 31 (Tipografia mo­dernă a d-lui N. Bratu, cunoscutul ziarist şi tipograf din Sibiu). Rugăm deci a ini se depune aici orice ma­nuscris ai orice corespondenţă pen-fcru a fi ridicată, de redactorii şi per­sonalul nostru administrativ.

Numărul de faţă, prin execuţia rapidă şi ireproşabilă technică, vor­beşte dela sine despre capacitatea grafică a „Tipografiei Moderne", N. Bratu.

Bogăţia materialului tipografic ne va ajuta să apărem în mod foarte regulat.

Rugăm întregul sprijin şi deplina încredere a cititorilor noştri con­stanţi timp de un deceniu.

In capitală fiind „Societatea de mâine" îşi va lua informaţiunile din surse directa şi-şi va îmmănunchia um grup de colaboratori dintre cei mai pregătiţi în domeniile sociale, ştiinţific si cultural.

Vom intensifica apoi serviciile de cronici din Ardeal şi Banat, încât „Societatea de mâine" să continue a fi expresie ei mai plină a teritoriilor în slujba cărora s*a pus din primul ceas pentru desbaterea problemelor lor specifice.

Publiciştilor români din Ardeal le stă, cel puţin în măsura trecutului la dispoziţie revista noastră ca o ve­ritabilă tribună liberă — asia cum s a afirmat totdeauna.

Octavian Goga despre Vasile Goldiş

Un critic literar de incontestabilă au­toritate îşi exprima odată îndoiala în talentul poetului Octavian Goga. Vigu­rosul său vers social ar amuţi încu-rând, iar însăş proza sa n'ar mai stră­luci prin imaginile incomparabile şi ex­trem de originale. Asta se petrece prin

1920. Asupra renaşterii resurselor de poezie nu ne poate da nimeni nici o lămurire. Poatecă poetul e prea activ în arena politicii şi i se confiscă ră­gazul inspiraţiunilor ce se cer turnate în versuri. In ce priveşte însă proza sa, Octavian Goga se păstrează încon­tinuu nou şi uimeşte prin verbul său scăpărător şi plastic... A fost admirat când a vorbit la Academie despre Ia-cob Negruzzi. Iar dăunăzi la catafalcul marelui cugetător Vasile Goldiş a avut prilejul să facă încă odată mărturie des­pre profunzimile artei sale de a carac­teriza.

Luăm aci câteva din axiomele rostite; Vasile Goldiş a fost „unul dintre pă­rinţii patriei," „una dintre acele forţe elementare prin cane poporul nostru îşi afirma dreptatea". Vasile Goldiş „ducea lupta conştientă având legitimarea unui crez şi consfinţirea unei doctrine", „ne strângea laolaltă pe aceeaş platformă abstractă". Goldiş era un „mare meş­ter al cuvântului, îmbibat de cultura clasică, scriitor plin de neastâmpăr şi nuanţe, temperament viforos ş i jas ionat , bun să conducă o ţară, să stârnească o revoluţie sau să croiască legi pentru o viaţă nouă." Un adevărat „Prometeu înlănţuit". Timp de „treizeci de ani de diriguitor spiritual într'o revărsare am­plă şi metodică", „semănând" neagra răz­vrătire totdeauna. Numai profesorul Va­sile Goldiş era indicat să fie „codifi­catorul voinţii populare dela Alba — Iulia".

Nemuritoare caracterizări, ce nu tre­buiesc niciodată uitate pentru adevărul lor grăitor şi plin de vraje.

Dece a absentat d. Iulin Maniu?

Este un mister dece d. Iuliu Maniu n'a înţeles să dea în ceasul păşiri) pragului eternităţii — lui Vasile Gol­diş recunoaşterea necesară! S'ar fi cu­venit. Ba chiar trebuia. A preferat să se închidă în carapacea sufletului său care mocnia în nuştiu ce răfueli cu de-

SOCIETATEA DE MÂINE

cedatul. Dar tocmai aici un om politic era dator să se învingă, să-şi înece repulsiunile şi să-şi arate superiorita­tea. D. Iuliu Maniu avea prilejiul să vorbiască nu despre omul politic Gol-diş de care s'a despărţit ca partid în 1926, ci despre vechiul tovarăş de luptă dedinainte de războiu, din timpul revo­luţiei şi din primii ani de după Unire. Ar fi fost un gest frumos. Era chiar o îndatorire de partid a fostului pre­şedinte al partidului naţional român. Un panegiric încărcat de conţinut ar fi fost instructiv pentru toate genera­ţiile. Omul de condeiu dela Arad, care a stat în mijlocul jocului, asumându-şi cotidian riscurile înverşunatelor atacuri pentrucă reprezenta cu dârzenie politi­ca partidului şi populariza ideile ex­primate din Paşti în Paşti ale d-lui Ma­niu, era în dreptul său să aştepte cu­vântul lui Iuliu Maniu în ceasul din urmă. O, politica aia înăbuşitoare şi care nu renunţă la... tactică nici în pragul morţii!

In fruntea municipiului Timişoara

este pus un om aşezat şi chibzuit, un om de calcule precise şi înzestrat cu un puternic simţ al realităţilor: d. pro­fesor Augustin Coman. Cu prilejul ma­nifest aţiunii organizate de Sindicatul Presei române din Ardeal şi Banat în Februarie'în metropola Banatului d. pri­mar Coman a oferit cordial gazetari­lor o ospitalitate impresionantă şi i-a asigurat, că va face toate eforturile pentrucă municipiul să contribue prin inginerii săi la planul sanatoriului pro­iectat, şi va veai într'ajutor şi cu ma­terial de construcţie şi chiar cu mijloa­ce băneşti. Asemeni contribuţiuni oferi­te de către un om obişnuit cu clipele reci d. Coman este profesor de matema­tici, ne îndrifcuesc să ne îneredem în apropiata realizare a scumpei idei pe care o cultivă intensiv de trei ani în­coace Sindicatul ziariştilor români din Ardeal şi Banat.

Un sfert de veac dela moartea lui Alexandru Mocioni

Printre inteligenţele superioare pe ca­ri le-a dat Banalul, Andrei şi Alexandru Mocioni ocupă rândurile prime. Şi u-nul şi cellalt membru al marei familii îşi aşteaptă reabilitarea în faţa istoriei. Ei sunt din rasa acelor macedc-români,

cari ca şi Gojdu şi Şaguna nu numai că s'au contopit cu aspiraţiunile integra­le ale poporului român, ci au deţinut frânele conducerii şi au dat directive­le politice şi culturale. Avea dreptate d. Sever Bocu la serbările presei dela 11 Februarie din Timişoara când vor-bia despre familia Mocioni ca despre o veritabilă dinastie a românilor bănă­ţeni. Andrei şi Alexandru Mocioni au fost nişte genii politice. Susţinători de Igazete ( a fost a lor „Dreptatea" din Timişoara, la care au angajat ca di­rector pe regretatul Valeriu Branisce), ei au formulat programe politice îm­bibate de un cuprinzător simţ realist. Alexandru Mocioni s'a ilustrat ca" de­putat în parlamentul maghiar, ca preşe­dinte al Astrei şi colaborator al lui Şa­guna. Se spune, că Andrei Mocioni a fost şi mai înzestrat. Despre un pro­gram al lui Alexandru Mocioni a scris ii. prof. univ. I. Lupaş în Anuarul In­stitutului de Istorie din Cluj: Iar d. dr., Teodor Botiş rectorul Institutului Teo­logic din Arad are gata o monografie preţioasă despre Alexandru Mo:-ioni; cu date inedite culese din arhiva familiei Datorăm cu monografii conştiincioase a-supra vieţii şi activităţii iluştrilor Mo­cioni. Şi se pare că suntem pe cale să le avem. Numai aşa ne vom arăta recu­noştinţa faţă de bogata lor participa-ţiune la îndrumarea destinelor noastre de allădată.

f Dr. Constantin Pavel Profesorul din Beiuş a ; fost unul din­

tre figurile cele mai luminoase ale Bi­horului. S'a ilustrat ca bun pedagog, ca publicist şi ca istoric. Meritele sale cele mai importante constau în monografiile scriitorilor bihorului, despre cari se ştie atât de puţin. Bihorul n'a fost atât de sărac în figuri de marcă în viaţa cultu­rală şi ziaristică, cum se crede. Regre­tabil, până acum despre publicistica ro­mânească a părţilor de vest s'a ocupat pe 'nde'.ete un scriitor ungur, istoriogra­ful Mârki, cu onorabilă obiectivitate. Tot un istoriograf ungur ne dăduse o lucrare extrem de graţioasă despre în­ceputurile ziaristicei româneşti din Ar­deal şi Ungaria până la 1848, şi anume lakab Elek, la informaţiile căruia au recurs toţi cercetătorii noştri în frunte cu Ion Bianu, Ion Lupaş, Ilarie Chendi. N. Iorga. Constantin Pavel se însărci­nase să desgroape din uitare personali­

tăţi ca profesorul Alexandru Roman dela universitatea din Budapesta'şi pro­fesorul Miron Pompdliu care la Juni­mea din Iaşi a iConsolidat legături cu E-minescu.' Pelângă alte studii mai mărun­te, profesorul C. Pavel a scris istoria şcolilor din Beiuş şi a publicat „Contri­buţiuni la Istoria linguistioei generale",, apărută în 1931. Constantin Pavel a fost un profesor erudit şi un intelectual de rasă, calităţi cari îi vor perpetua. numele.

Mor atelierele grafice româneşti din Ardeal

Acesta este strigătul gazetarilor şf scriitorilor români din Ardeal. Pe cât de încurajatoare se prezintă situaţi unea îndată după Unire, când luară fiinţă o seamă de tipografii bine înzestrate, pe atât de jalnică e starea de azi. Atelie­rele nu fac decât scad neîncetat In ma­terialul tipografic, îşi reduc numărul maşinilor, concediază muncitorii. Este an fel de constemantă lichidare. Ziarele româneşti câte mai sunt îşi târăsc exis­tenţa cu imense sacrificii.

Am cunoscut şi noi martirajul apa-rifiunii în aceste tipografii, trebuind să munceşti săptămâni dearândul zi cu zi ca să poţi apărea cu întârzieri şi o-boseli nebănuite.

Comenzi sunt. Doar acolo sunt auto­rităţile de Stat, instituţkinile culturale şi întreprinderile comerciale şi indus­triale. Şi totuş atelierul tipografic ro­mânesc nu se poate organiza şi nu poate rezista.

Pentrucă nimeni na se decide la in-vestiţiuni grafice mari după modelul un­gurilor de acolo. Foile maghiare din Cluj „Keleti Ujsâg", „Ellenzek" şi ,.Uj kelet" dispun de multe linotipuri şi maşini rotative. In Arad există nu mai puţin decât cinci rotative maghiare cu minimum de tiraj de 6000 exemplare la oră!

Nu există însă pe întreg teritoriul Ardealului şi Banatului decât o singură maşină rotativă în „Tipografia româ­nească" din Timişoara, dar şi asta ru­gineşte, căci tirajul ziarului „Vestul" nn reclamă punerea ei în funcţiune.

Iată o tragedie a tiparului româ­nesc de ]peste munţi! Iată dece am fost constrânşi să ne mutăm în ultimul mo­ment în Bucureşti, nemai putând aştep­ta să ne vină rândul în micul atelier ro­mânesc dela Cluj!.

Fiecare îşi zice: CE NOROC... pe capui iui VICTOR PASCU din pioeşti ŞI EL N'A FÂCUT decât să-şi cumpere odată un număr oarecare la Loteria de Sfat şi a urmat să-1 joace pe

ACELAŞ până când i-a adus câştigul de 3 , 0 0 0 . 0 0 0 l e i . NUMAI JUCĂTORII statornici pot să câştige. Şi vă vine şi mal ieftin >dacă începeţi dela clasa I-a. ÎNCERCAŢI, mai ales că acum tocmai a început Loteria V-a, a c?rei primă tragere are loc în ziua de 3 Mai. ÎNCERCAŢI, intrând chiar astăzi la oricare Colector.

Tip.' „MODERNA", Calea Victoriei, 31 Cenzurat