Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

66
Situaţia actuală a polderului Zaghen şi principalele disfunctionalitati Zona polderului Zaghen, se află amplasată în partea de est a municipiului Tulcea, intercalate între limita estică a localităţii Tulcea, braţul Tulcea al fluviului Dunărea, la nord şi drumul judetean DJ 222 C Tulcea-Malcoci. În momentul de faţă zona reprezintă incinta îndiguită Tulcea- Malcoci-Nufaru, administrativ aparţinând Primăriei municipiului Tulcea şi comunei Nufăru. Din punct de vedere hidrografic, zona se încadrează în bazinul hidrografic al Dunării, pe cursul inferior la confluenţa cu Delta Dunării şi identificată ca lunca inundabilă a Dunării, împreună cu balta şi lacul Zaghen. Suprafaţa supusă reconstrucţiei ecologice este de 200 ha. Reţeaua hidrografică este tributară Dunării, fiind constituită din privaluri, gârle, canale şi zone depresionare, care în regim natural se aflau sub influenţa directă a regimului hidrologic al Dunării. Pianul general de amplasare a polderului Zaghen se prezinta anexat. În prezent polderului Zaghen are mai multe canale şi gârle naturale nivelate prin lucrările de amenajare a terenului din incinta îndiguită, rolul de alimentare şi descărcare a acestora fiind preluat de reţeaua de desecare amenajată. Zona se afla sub influenţa lucrărilor de amenajare ce au avut ca scop îndiguirea luncii Dunării şi redarea circuitului agricol a terenurilor aflate sub apele medii şi mari ale braţului Dunării, Tulcea.

description

Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Transcript of Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Page 1: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Situaţia actuală a polderului Zaghen şi principalele disfunctionalitati

Zona polderului Zaghen, se află amplasată în partea de est a municipiului

Tulcea, intercalate între limita estică a localităţii Tulcea, braţul Tulcea al fluviului

Dunărea, la nord şi drumul judetean DJ 222 C Tulcea-Malcoci. În momentul de

faţă zona reprezintă incinta îndiguită Tulcea-Malcoci-Nufaru, administrativ aparţinând

Primăriei municipiului Tulcea şi comunei Nufăru.

Din punct de vedere hidrografic, zona se încadrează în bazinul hidrografic al

Dunării, pe cursul inferior la confluenţa cu Delta Dunării şi identificată ca lunca

inundabilă a Dunării, împreună cu balta şi lacul Zaghen. Suprafaţa supusă

reconstrucţiei ecologice este de 200 ha.

Reţeaua hidrografică este tributară Dunării, fiind constituită din privaluri, gârle,

canale şi zone depresionare, care în regim natural se aflau sub influenţa directă a

regimului hidrologic al Dunării.

Pianul general de amplasare a polderului Zaghen se prezinta anexat.

În prezent polderului Zaghen are mai multe canale şi gârle naturale nivelate

prin lucrările de amenajare a terenului din incinta îndiguită, rolul de alimentare şi

descărcare a acestora fiind preluat de reţeaua de desecare amenajată.

Zona se afla sub influenţa lucrărilor de amenajare ce au avut ca scop

îndiguirea luncii Dunării şi redarea circuitului agricol a terenurilor aflate sub apele

medii şi mari ale braţului Dunării, Tulcea.

Este protejată împotriva inundaţiilor printr-un dig de aparare realizat la o

asigurare de 1%, având cota coronamentului situată la +6,30m RMNS.

Din punct de vedere al situatiei prezente, ca urmare a functionării

defectuoase a reţelei de desecare amenajate, zona se poate împarti în patru subzone

caracteristice:

Subzona adiacentă digului de protecţie şi stradă

Subzona strada Prislav, limita adiacentă străzii Orizontului şi drumul ieşire Malcoci.

Lacul Zaghen şi bălţile limitrofe

Subzona centrală a incintei îndiguite Tulcea-Nufăru

Principalele disfuncţionalitati ale zonei propuse pentru refacere sunt

determinate de apele pluviale provenite atât de pe trema stradală a municipiului dar

Page 2: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

şi a celor evacuate de canalul colector Valea Tulcei şi în mai mică măsură de cele

provenite din infiltraţii, având drept cauze:

scoaterea din functiune a reţelei de desecare a depresiunii lacului Zaghen şi a

Staţiei de Pompare Bididia;

scoaterea din funcţiune a bazinului de limpezire a apelor pluviale cu caracter

torenţial aduse prin canalul V. Tulcei;

transformarea zonei adiacente Lacului Zaghen în spaţiu insalubru prin amplasarea

necontrolată a unor gospodării anexe improprii.

Necesitatea şi oportunitatea reconstrucţiei ecologice a polderului

Zaghen

Imediata vecinatatea a unei zone umede necontrolate creează riscuri pentru

oraş: habitat pentru vectorii biologici ai unor boli, incendiu, inundaţii. Oraşul a înaintat

în Zaghen cu o zonă semirurală, lipsită de infrastructură (limita PUG 1996 era pe

axul străzii Orizontului). Lipsa reglementărilor de zonare urbană a creat numeroase

disfuncţionalităţi. Serviciile urbane acoperă cu dificultate acest spaţiu, iar condiţiile de

locuire şi calitatea construcţiilor sunt de supravieţuire, cu riscul de dezvoltare a unei

probleme sociale.

Abordarea integrată a situaţiei actuale a polderului Zaghen presupune

rezolvarea optimă a obiectivelor de reconstrucţie ecologică, urbanizare şi dezvoltare

turistică, abordare ce poate fi susţinută şi de existenţa unei baze legale solide.

Proiectul are condiţii legale favorabile. Aria este pe teritoriul Rezervatiei

Biosferei Delta Dunării (Hotărârea nr.230 din 4 martie 2003 privind delimitarea

rezervaţiilor biosferei, parcurilor naţionale şi parcurilor naturale), cu regim de

protecţie specială avifaunisticî (cod ROSPA 0031, declarată prin HG nr. 1284/ 2007).

Ca arie degradată prin intervenţie antropică ea are suport legal pentru refacere (HG

nr. 1403/2007 privind refacerea zonelor în care solul, subsolul şi ecosistemele

terestre au fost afectate).

Reconstrucţia ecologică este fezabilă şi are în vedere refacerea funcţiilor

ecologice esenţiale, protecţia unor specii şi habitate, conservarea biodiversităţii. Soluţia constă în refacerea unui regim hidrologic favorabil prin lucrări hidrotehnice şi reconstrucţia unor habitate favorabile reinstalării unor specii caracteristice, în special păsări şi peşti.

Recuperarea urbanistică a polderului Zaghen este importantă deoarece

prezintă:

valoare estetică (peisaj);

valoare recreaţionala (agrement, plimbare, sport, turism);

valoare educaţională (teren de observare);

Page 3: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

valoare comercială (taxe, concesiuni, efecte indirecte din turism);

valoare ştiinţifică (arie protejată cu biodiversitate sustenabilă, zonă uşor

accesibilă pentru cercetare de teren, pretabilă implantării de unităţi de

cercetare).

Potenţialul pentru dezvoltare turistică este important deoarece se poate crea o

zonă uşor accesibilă cu specific de Deltă, cu o concentrare importantă de

servicii ecoturistice, de agrement şi educaţionale. Aceasta este o opţiune tipică

pentru turistul mediu şi de clasă, mai comod, dar încă interesat de experienţe

memorabile. Vecinatatea Deltei ar fi în acest caz un avantaj şi nu un defect

geografic al municipiului Tulcea. Din punct de acces în Delta, ar deveni un

centru de interes. Investiţia este importantă dar şi veniturile ar putea fi pe masură:

directe si indirecte. Conţinutul şi obiectivele proiectului

În incinta îndiguită Tulcea-Malcoci-Nufarul se supune reconstrucţiei ecologice

o suprafaţă de circa 200 ha, în perimetrul Lacului Zaghen. Reconstrucţia ecologică

are ca obiective refacerea echilibrului natural prin mijloace tehnice şi

tehnologice adecvate, printr-o soluţie durabilă, care să satisfacă şi interesele

comunităţii locale.

Prin tema-program elaborată de ARBDD, în acord cu Primaria municipiului

Tulcea, după consultarea publică şi a instituţiilor locale interesate, s-au formulat

urmatoarele cerinţe:

Asigurarea alimentarii lacului Zaghen cu apa din Dunare.

Refacerea unui mozaic de habitate naturale specifice zonelor umede,

pentru dezvoltarea florei şi faunei acvatice şi terestre, dezvoltarea unor

resurse naturale: peşte, stuf, papură, lemn, cu stabilirea regimului hidrologic

adecvat.

Crearea unei zone pentru recreerea locuitorilor municipiului Tulcea şi pentru

vizitatorii acestuia.

Amenajarea unui traseu turistic interior format dintr-un canal navigabil

pentru ambarcaţiuni de mici dimensiuni, pe malurile căruia se vor amenaja

Page 4: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

popasuri turistice caracteristice: cherhana, moară de vânt, case tradiţionale

pescăreşti, observatoare de păsări, ateliere de valorificare a resurselor

specifice (împletituri de nuiele si papură, artizanat), centru de vizită, etc.

Amenajarea de spaţii unde vizitatorii vor putea participa la

evenimente cu specific local: pescuit sportiv, plimbări cu

ambarcaţiuni nemotorizate, descoperirea şi înţelegerea florei şi faunei

specifice mediului deltaic (în special a celei piscicole şi avicole), explorarea

peisajului specific cu aparatul de fotografiat sau de filmat, evenimente

culturale, degustări de preparate gastronomice locale etc.

Asigurarea utilităţilor aferente şi a accesului.

Asigurarea (păstrarea) funcţiei existente de atenuare a viiturilor Văii Tulcea,

prin polderul existent, care nu trebuie să afecteze funcţionarea zonei

amenajate.

Se vor reabilita şi pune în funcţiune reţelele de desecare ale lacului Zaghen,

SP Bididia, Bazinul de limpezire a apelor pluviale cu caracter torenţial

aduse prin canalul Valea Tulcei, cele doua staţii de pompe reversibile

precum şi amenajarea ecologică a zonei adiacente lacului Zaghen prin

eliminarea gospodăriilor şi anexelor improprii construite ilegal pe terenul

proprietate publică.

Pe baza studiului sunt prevazute investiţii pentru activitatea de reconstrucţie,

ce are în vedere transformarea unui zone umede, fără importanţă economică, într-

un loc pentru agrement, cercetare şi educare, care va fi introdus în oferta turistică

pentru vizitatori. Acesta va servi la educaţia ecologică pentru copii şi studenţi, ca o

demonstraţie practică a dezvoltării durabile a unei zone protejate.

Obiectivele principale ale proiectului derivă şi sunt compromisuri între

variantele studiate care trebuie să permită echilibrul între interesul refacerii

habitatelor naturale şi interesul comunităţii urbane de a dezvolta această zonă. Sub

acest aspect, proiectul pretinde o abordare diferită faţă de ansamblul celorlalte

proiecte de renaturare din Delta Dunării.

Vecinatatea oraşului este un mare avantaj în interesul valorificării zonei

ca obiectiv turistic, de agrement, suport pentru activităţi de cercetare şi educaţie.

Principalele obiective şi activităţi ale proiectului sunt următoarele:

Page 5: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

reabilitarea staţiilor de pompare şi dragarea canalului dintre lacul Zaghen şi

Dunăre, cu asigurarea funcţiei de pompare reversibilă la ambele staţii. Aspectul

deficitar al soluţiei este că pomparea distruge materialul biologic, al cărui aport din

Dunăre este esenţial;

realizarea la digul de la Dunăre a unei soluţii de alimentare/evacuare

gravitaţională a apei.

Soluţia cea mai simplă este asigurarea unui circuit în staţie care să permită

curgerea prin sifonare, după amorsarea curgerii prin pompare;

protecţia cu dig a zonei umede pentru a delimita mai precis perimetrul, pentru a

proteja malurile şi a stabiliza regimul hidrologic specific;

dragarea unei zone întinse din lacul Zaghen pentru refacerea habitatelor de tip

lacustru, balta, insula, zone de întinsură;

separarea apelor scurse de pe Valea Tulcei în lacul Zaghen şi evacuarea lor

separată în Dunare;

modelarea zonei umede cu insule şi canale, diversificarea prin plantare a zonei de

uscat recuperate;

cuplarea lacului Zaghen, într-un sistem integrat, cu celelalte zone umede din

incinta îndiguită;

studii de specialitate pentru identificarea de specii si habitate protejabile, de

interes comunitar;

realizarea de zone de agrement

realizarea de facilităţi de cercetare ştiinţifică şi de protecţie a speciilor;

realizarea unor implantări cu valorificare turistică.

Relaţa cu alte proiecte, planuri si programe relevante în evaluarea impactului asupra

mediului şi la întocmirea prezentului raport, conform specificatiilor Directivei EIA

(1985/337/CEE), amendată prin Directiva 97/11/CE şi 2003/35/CE şi transpusă

în legislatia romaneasca prin HG 445/2009: S-a ţinut cont de modul în care proiectul

de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen respectă obiectivele de protectie

a mediului stabilite la nivel national şi international.

S-au urmarit de asemenea ca obiectivele propuse prin proiectul de

reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen sa fie cuprinse în principalele actiuni

stabilite în vederea respectarii conceptului dezvoltării durabile.

Page 6: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Proiectul respecta principiile strategice de dezvoltare durabila, obiectivele şi

politicile care au stat la baza altor Programe, Planuri, Proiecte fiind în stransa

corelare cu acestea pentru eltminarea suprapunerilor si realizarea

complementaritatii.

Astfel pentru asigurarea respectării Directivei SEA 2001/42/CE proiectul este

în strânsă corelare cu următoarele Planuri si Programe:

o Planul Naţional de Dezvoltare al României (PND)

o Acquis-ul comunitar, capitolul 22

o Cadrul National Strategic de Referinta bazat pe practicile si principiile de

dezvoltare la nivelul UE

o Planul Regional de Dezvoltare

o Master Planul judetului Tulcea

o Planul Regional de Gestiune a Deşeurilor

o Reabilitarea zonei industriale de est a oraşului Tulcea

o Planul National de Amenajare a Teritoriului PAÎN sectiunea Turism

o Planul National de Actiune pentru Protectia Mediului - PNAPM

o Planul National Sectorial de Mediu - POS Mediu.

De asemenea proiectul este inclus în Planul de management al ARBDD

Aspecte relevante ale stării actuale a mediului şi ale evoluţiei sale probabile în

situaţia neimplementării proiectului

Starea actuală a mediului

Perimetrul identificat prin toponimul Lacul Zaghen este un ecosistem de tip

zona umeda. În ultimii 100 de ani si-a pierdut caracteristicile de lac, în anii 60-

70 putea fi caracterizat ca baltă, iar ca efect al lucrărilor de asecare lansate în 1970 a

retrogradat la starea de mlaştină datorită deficitului cronic de apă şi colmatării.

Pătura de stuf a invadat practic toata zona centrală a lacului şi suprafeţe întinse sunt

uscate în perioadele secetoase, când apa se mai menţine doar în canale. Regimul

hidrologic normal care era tributar Dunării nu mai este funcţional, datorită îndiguirii

incintei Tulcea-Nufăru. În prezent aportul de apă este asigurat din precipitaţii şi

scurgeri torenţiale de pe Dealurile Tulcei. Excesul temporar de apă este evacuat

sistematic spre Dunăre prin staţia de pompare Bididia.

Delimitarea zonelor umede are la bază diferite criterii (hidrologic, saturare,

biologic) care şi dau caracteristici ce o diferenţiază clar de teritoriul adiacent.

Page 7: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Polderul creat prin îndiguirea Tulcea-Nufăru nu mai este o zonă umedă, dar

perimetrul lacului Zaghen a rezistat presiunii antropice şi este încă identificabil şi

perimetrabil ca zonă umedă.

Sunt identificabile şi zone de tranziţie care au doar unele din functiile ecologice

ale zonelor umede: de exemplu, bazinul decantor prin care trece canalul de

evacuare a apelor pluviale de pe Valea Tulcei. La fel pot fi caracterizate şi

vecinatatile de nord si nord-est (terenuri declarate de folosinta agricola), unde

activitatea omului a degradat avansat ecosistemui natural.

În triunghiul format de strada Orizontului, drumul judetean 222 (spre

Mahmudia) si bazinul decantor, spatiul a fost complet antropizat, prin amplasari

anarhice de gospodarii agricole individuale (nelegale).

Starea habitatelor

Zaghen nu mai este lac din anii 70 cand s-a pus în opera proiectul de asecare

avansata a lui, în scopul dării terenului pentru folosinţă agricolă.

Proiectul nu a fost terminat, dar efectele lucrărilor executate sunt

dezastruoase pentru habitatele acestei zone umede. Chiar şi după îndiguirea incintei

Tulcea-Nufăru (1962), apa era suficient de adâncă încât stufarişul se întindea doar la

mal. În anii 50 adâncimea maximă era de 2-3 m, iar în anii 70 de 0,6 m. Exploatarea

sistematică a pompelor pentru asecare ale staţiei Bididia a scăzut nivelul normal de

retenţie al lacului la cota 0 m dMN, sustentenabil doar prin prezenţa apei freatice.

Deoarece în zona Tulcea intensitatea evapotranspiraţiei este comparabilă cu cea a

precipitaţiilor, în anii imediat următori punerii în exploatare a sistemului de asecare

s- a instalat un deficit cronic de apă în lac, cu efecte negative asupra

habitatelor specifice zonei umede.

Colmatarea si pomparea sistematică a excesului temporar de apă au facut ca

în perioadele secetoase zona de stufăriş să fie uscată, iar în canale, unde apa totusi

persistă, nivelul ei sa scadă şi la 0,5 m. Zona de stufăriş s-a extins până în centrul

lacului, păsările fiind cele mai afectate de pierderea luciului de apă şi a

întinsurii (zona de hrănire pentru păsările limicole).

Starea solului si a subsolului

Solul are un excedent de materie organică, de origine vegetală. Urmează un

strat de argile sub care este adapostit un strat de turbă neagră: turba începe la

adâncimea de 1,1 m si are o grosime de 2,7 m la forajul F1 (sudul lacului),

respective

Page 8: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

adâncimea de 4,1 m, cu grosimea de 1,7 m la forajul F1 (în bazinul

decantor). Zăcământul de turbă este apreciabil dar neexploatabil datorită inundării

terenului. Habitatele identificabile la Zaghen sunt:

naturale, parţial modificate de om: paturi de stufăriş, zăvoaie de salcii, pajişti

inundabile

antropice, naturalizate: canale de drenare

antropice: terenuri de folosinţă agricolă, acumulări compacte de gospodării

agricole individuate (fără statut legal), terenuri agricole (folosinţă parţial

abandonată).

Capacitatea de regenerare naturală a fost depaşită prin intervenţiile antropice

chiar şi în zonele al căror aspect este încă natural. Efectul major a fost reducerea

biodiversităţii şi a dimensiunii populaţiilor cu excepţia vegetaţiei palustre care a

invadat lacul.

Studii sistematice nu există decât pentru păsări care aveau aici locuri bune de

cuibărit, hrană şi odihnă. Ele au fost puternic afectate de intervenţia antropică, dar

nu au părăsit cu totul zona, deşi degradarea habitatelor a avansat rapid în ultimii 40

de ani.

Poluarea zonei este identificabilă (aluviuni aduse de torenţi, dejecţii animale,

deşeuri gospodăreşti), dar capacitatea de regenare nu este depaşită şi acest aspect

va intra inevitabil sub control în urma activităţiior de reconstrucţie ecologică.

Fauna

Nevertebratele sunt reprezentate de protozoare, viermi inelaţi (râme), lipitori

(Hirudo medicinalis), melci (gasteropode), scoici, paianjeni, miriapode, fluturi de zi

şi de noapte şi numeroase insecte: tăuni, ţânţari, viespi, bondari, furnici, carii,

gandaci de balta, carabusi, libelule, cosasi, greieri, coropisnite, lacuste.

Vertebratele sunt reprezentate prin numeroase specii de pesti, batracieni,

reptile, pasari si mamifere.

Până în urmă cu doi ani se puteau pescui pe canalele lacului Zaghen: biban

(Perca fluviatilis), oblet (Alburnus alburnus), platica (Abramis brama), peste soare,

ştiuca (Esox lucius), crap (Cyprinus carpio), tipar (Misgurnus fossilis), caras

(Carasius carasius).

Vara anului 2007 a fost excesiv de călduroasă, nivelul apei a scăzut, crescând

în schimb temperatura. Ce nu au cules oamenii locului cu plasa, au mâncat

pasarile

Page 9: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

picioroange. In lipsa legaturii cu Dunarea, puietui nu s-a regenerat astfel ca în 2008

se mai puteau pescui doar exemplare mici, fara spor.

Dintre batracieni sunt prezente broasca de balta (Rana ridibunda), broasca

mica de lac (Rana esculenta), brotacelul (Hyla arborea).

Reptilele sunt reprezentate de prin sarpele de balta (Natrix tessellata), gusterul

(Lacerta viridis), soparla de camp, broasca testoasa de balta.

Mamiferele prezente sunt cartita (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus

europaeus), iepurele (Lepus europaeus), şobolanul negru (Tattus rattus), şoarecele

de casa (Mus musculus), şoarecele de camp (Microtus arvalis), popandaul (Citllus

citellus), catelul pamantului (Spalax leucodon). In zona traiesc în libertate si

numeroase mamifere si pasari domestice.

Nu au fost identificate studii sistematice ale faunei lacului Zaghen, cu exceptia

celor referitoare la avifauna.

Avifauna

In privinta pasarilor care cuibaresc, se hranesc sau sunt doar în pasaj pe Lacul

Zaghen exista doua lucrari, de o valoare deosebita deoarece înregistreaza situatia

înainte (anul 1971) de începerea lucrarilor de asecare a lacului si situatia de dupa

punerea în functiune (anul 1972) a statiei de pompare.

In anul 1971 au fost observate 89 specii apartinand la 11 ordine si 31 de

familii. Au fost identificate dintre acestea 16 specii cuibaritoare.

Odata cu intrarea în functiune în vara anului 1972 a grupului de motopompe,

cantitatea de apa a început sa scada continuu. Simultan se constata uscarea totala

a lacului de la sfarsitul lunii iunie si pana la sfarsitul lunii octombrie.

Au mai fost observate 22 de specii noi pentru aceasta zona, totalizand cu cele

consemnate În prima perioada 111 specii iar la cele 16 specii cuibaritoare s-au mai

adaugat 2.

Potentialul avifaunistic al Lacului Zaghen este impresionant dar la fel este si

declinul sau. Astazi pasarile sunt înca prezente, în special cele cuibaritore. Pasarile

limicole au pierdut însa spatiile de hranire, iar cele de pasaj pe cele de odihna.

Vegetatia

Dintre speciile lemnoase sunt reprezentative salcia (Salix alba) si plopul

(Populus nigra).

Page 10: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

In perimetrul fostului bazin decantor s-a dezvoltat spontan pe mai multe

hectare o populatie de catina rosie (Tamarix ramosissima), o specie cu

binecunoscute proprietati curative.

Stuful/trestia (Phragmites communis) ocupa bazinul central şi se extinde

chiar si dincoio de canalele de perimetru ale lacului, în nord si est.

Alaturi de stuf sunt palcuri de papura (Typha latifolia), pipirig (Scirpus

lacustris), sageata apelor (Sagittaria sagittifolia), crinul de balta sau rosateaua

(Butomus umbellatus), cucuta de balta( Cicuta virosa), mararasul (Oenanthe

aquatica), rachitanul (Lythrum salicaria), izma broastei (Mentha aquatica), aliorul de

balta (Euphorbia palustris) urzica (Urtica dioica), dentita (Bidens tripartitus), susaiul

(Sonchus paluster), crapusnicul (Cirsium paluster), limbarita (Alisua plantago-

aquatica), rugina (Juncus effusus), foarfeca baltii (Stratiotes aloides).

În canale, unde apa este mai adanca si mai bine oxigenata vegetatia este

bogata si specifica: sarmulita (Vallisneria spiralis), iarba broaştelor (Hydrocharis

morsus-ranae), penita (Myriophyllum spicatum), cosorul (Cerathophyllum

submersum), lintita (Lemna minor), matasea broastei.

Suprafetele perimetrale uscate, nisipoase sunt acoperite cu iarba si alte specii

specifice stepei.

Fata de anii 70 a disparut luciul de apa, stuful invadand lacul.

Observatiile de teren recente (toamna 2008) au indicat eutrofizarea apei pe

canalele interioare si exterioare.

Starea mediului in cazul neimplementarii proiectului

Proiectul de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen cuprinde activitati

generatoare de impact asupra factorilor de mediu, biodiversităţii si calitatii vietii în

general.

Este cunoscut faptul ca orice activitate umana afecteaza într-un fel sau altul

mediul. Capacitatea de suport a ecosistemelor, capacitatea lor de regenerare este

însă limitată, trebuie să existe, pe cât posibil, un echilibru între mediu si oferta naturii

pe de o parte si activitatile umane cu impact asupra mediului, pe de alta parte.

Scenariul în care, prevederile proiectului de reconstrucţie ecologică nu se

aplica prezinta o accentuare a proceselor de poluare, degradarea mediului natural si

scaderea calitatii vietii.

Page 11: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Calitatea aerului

Impactul asupra factorului de mediu aer este limitat datorită faptului că nu

există în zona riverană polderului agenţi economici care să deţină instalaţii

generatoare de emisii.

Neimplementarea măsurilor legate de reconstrucţia ecologică a polderului nu

va afecta calitatea factorului de mediu aer, aceasta fiind mai mult caracterizată a o

consecinţă a activităţilor limitrofe (Industrie, trafic ruiter si naval, emisii generate de

motoarele cu ardere internă, etc.

Calitatea apelor

Calitatea factorului de mediu apă în zona polderului Zaghen este

caracterizată de calitatea apei Dunării, a paraurilor Lipea, Babaianu si a viiturilor din

apele pluviale colectate prin canalul Valea Tulcei.

Prin neimplementarea proiectului de reconstrucţie ecologică calitatea apei se

va deteriora iar efectele negative principale sunt cele cu impact asupra biodiversităţii

si calitatii vietii. Se va accentua fenomenul de poluare a apei cu impact direct asupra

ecositemelor acvatice, speciile biosensibile vor fi afectate, diminuandu-se

numarul acestora.

Zona vestica si de nord-vest a polderului este ocupata fara forme legale de

mat multe construcţii si familii care se ocupă în special cu cresterea

animalelor, utilizand surse de apă improprii din punct de vedere al calităţii, ceea ce

determină apariţia problemelor de sănătate.

Calitatea solurilor

Utiiizarea incorectă a terenurilor poate contribui la modificarea capacitatii de

suport a unor profiluri fara o mare diversitate a orizonturilor genetice.

Neimplementarea măsurilor de redare a valorii de utilizare vor accentua

dehumificarea (mineralizarea rapidă a stratului de humus), salinizarea, accentuarea

eroziunii eoliene (prin procesul de deflatie), cresterea aciditatii solurilor turboase.

Biodiversitatea

Asa cum s-a mentionat, unul din obiectivele principale ale proiectului de

reconstrucţie ecologică este cresterea capacitatii de regenerare naturala si de

refacere a caracteristicilor si functiilor unei zone umede.

Neimplementarea activitatilor proiectului de reconstrucţie ecologică va reduce

capacitatea de regenerare naturala cu efecte majore în ceea ce priveşte reducerea

habitatelor, a biodiversităţii, a dimensiunilor populatiilor. Desi nu exista

studii

Page 12: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

sistematice privind fauna (în special avifauna) si flora, sunt anumite observatii

care evidentiaza scaderea numarulut si dimensiunii populatiilor de pasari şi pesti.

Mentinerea starii actuale a zonei studiate a polderului nu va contribui decat la

pierderea unor informatii calitative si cantitative importante referitoare la diversitatea

biologica, la evolutia faunei si florei, a habitatelor privite ca elemente esentiale ale

patrimoniului Deltei Dunarii.

Deseurile

In situatia actuala, neimplementarea proiectului de reconstrucţie ecologică ar

conduce la colmatarea lacului într-un viitor destul de apropiat. Zona rămasă fără

interes ar fi degradată de intervenţii antropice necontrolate. Capacitatea de epurare

naturală ar fi afectată ireversibil iar zona ar deveni o "groapă de gunoi" a oraşului

prin depozitarea necontrolată şi necorespunzătoare a deşeurilor menajere şi

animaliere.

În momentul actual nu se poate vorbi de existenţa şi funcţionarea unui sistem

de management în colectarea şi valorificarea deşeurilor. Deşeurile se numără printre

obiectivele recunoscute ca generatoare de impact şi risc pentru mediu şi sănătatea

publică.

Principalele forme de impact si risc determinate de deşeuri sunt:

- modificări de peisaj şi disconfort vizual;

- poluarea aerului;

- poluarea apelor de suprafata si subterane;

- modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile

învecinate;

- afectarea sănătăţii populatiei.

Ecosisteme naturale si antropice. Ecosisteme socio-economice

Neimplementarea masurilor prevazute In proiect va contribui la deteriorarea

factorilor de mediu cu impact negativ zonal permanent asupra ecosistemelor

naturale si socio-economice.

Neimplementarea măsurilor privind infrastructurile de utilitati publice,

transport, comunicatii, a măsurilor privind sprijinirea dezvoltării activităţilor

economice traditionale alternative, a conservării tradiţiilor locale în utilizarea

resurselor naturale regenerabile, refacerea funcţiilor ecosistemelor va avea un impact

negativ de durata si extins materializat prin:

Page 13: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

- deteriorarea functiilor ecosistemelor naturale si a habitatelor naturale

pentru hrana, cuibarit, înmultit, adapostit;

- imposibilitatea protejarii unor specii si habitate si a refacerii echilibrelor

ecologice;

- restrangerea zonelor umede;

- reducerea diversitatii habitatelor;

- adancirea efectelor negative asupra nivelului de trai prin imposibilitatea

valorificarii produselor proprii sau exploatarea resurselor naturale

regenerabile;

- reducerea potentialului turistic în zona studiata;

- riscul inundatiilor în cazul cresterii apelor,

- creşterea riscului epidemiilor;

- deteriorarea sănătăţii populatiei.

Caracteristicile de mediu ale zonei posibil a fi afectată semnificativ de

proiectul de reconstrucţie ecologică

Incinta Tulcea-Nufaru a fost îndiguită în anii 60, pentru a da terenul folosintei

agricole. Datorită nivelului ridicat al pânzei freatice şi evaporării intense (favorizată şi

de lucrările agricole mecanizate), terenurile au tendinţa de a se sărătura şi

agricultura nu se poate practica decat în conditiile unei irigari insistente. în anii 70-

72 s-au executat si lucrari de asecare a Lacului Zaghen care nu au fost finalizate:

un canal leaga sudul lacului de Dunare, la capetele lui fiind amplasate doua statii de

pompare, una reversibila la Dunare (pentru irigatii si asecare), alta unisens langa lac

(pentru secarea lacului).

Folosinta agricola a fost abandonata dupa 1990, datorita saraturarii terenurilor

si lipsei de productivitate.

Lacul Zaghen a fost puternic afectat de interventia antropica.

Deteriorarea habitatelor este confirmata de studiile si observatiile de teren si a

avut ca efect scaderea populatiilor si reducerea diversitatii speciilor. Cele mai

afectate sunt populatiile de pasari şi peşti.

Caracteristicile de mediu pentru zona studiată se păstrează în parametri

normali din punct de vedere al calităţii factorilor de mediu. în condiţiile în care

presiunea antropică precum şi efectele cumulative şi sinergice ale poluării ca proces

Page 14: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

ce se desfaşoară în afara acestui perimetru este în continua crestere, se mareste si

gradul de vulnerabilitate a acestuia. Poluarea apei, intensificarea utilizarii resurselor

piscicole si alte activitati antropice ameninta siguranta acestei zone.

Cea mai mare presiune asupra factorilor de mediu o regăsim la nivelul

biodiversităţii, apei şi solului.

În mod evident, impactul negativ generat de poluarea apelor se regaseste la

nivelul biodiversităţii prin disparitia unor elemente biosensibile.

Presiunea exercitata asupra factorilor de mediu din zona polderului prin

intensificarea procesului de ocupare abuziva a terenului, constituie un alt proces ce

intervine în aprecierea caracteristicilor de mediu.

Poluarea aerului în polderul Zaghen nu este un fenomen de amploare.

Turismul constituie un factor important pentru dezvoltarea economica a zonei

dar, în acelasi timp si un element important de impact asupra factorilor de mediu.

Impactul activităţilor agricole asupra mediului înconjurător constă în

modificările produse în ecosisteme, cele mai evidente fiind în incintele îndiguite si

desecate.

Un impact antropic negativ este reducerea continutului de materie organică

din sol. Fenomenul de salinizare este specific unor soluri ca cele din polder. Poluarea

directa, determinată de prezenta reziduurilor de pesticide organo-clorurate în sol

este diferită în functie de durata de cultivare a terenului respectiv.

Un alt element de crestere a vulnerabilitatii zonei studiate îl

constituie problema gestiunii deseurilor.

Pentru o planificare corespunzatoare a gestiunii deseurilor într-o anumită

regiune, sunt necesare cunostinte numeroase atât despre cantitatea de deşeuri

rezultată, cât si despre compozitia si originea acestora. Studierea deseurilor

menajere generate se constituie în fundamentui conceperii unor proiecte de

management al deseurilor si al implementarii unor instalatii de recuperare, reciclare

si eliminare a acestora.

Inventariind toate aspectele de impact potential negativ asupra mediului

prezentate anterior, într-o zona atat de expusa cum este polderul Zaghen,

implementarea proiectului de reconstrucţie ecologică devine o necesitate.

Probleme de mediu existente, relevante pentru proiect

Problemele de mediu identificate în proiectul de reconstrucţie ecologică a

polderului Zaghen au fost stabilite în cea mai mare parte, ca fiind efectul pe care

Page 15: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

cauza îl generează, definind starea de deterioare a ecosistemului în

ansamblu.

Page 16: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16016

Definirea problemelor este foarte importantă pentru coordonarea activităţilor de

menţinere a biodiversităţii dar şi de reconstrucţie ecologică şi dezvoltare durabilă, si

pentru determinarea solutiilor si cailor de implementare a acestora.

Pentru caracterizarea problemelor de mediu identificate ca relevante pentru

proiectul de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen, s-a analizat impactul pe

care acestea le genereaza asupra:

- starii factorilor de mediu-efecte adverse asupra sistemelor ecologice si asupra

speciilor

- situatia biodiversităţii, faunei, florei si habitatelor;

- calitatii vietii-efecte adverse asupra valorilor sociale si economice, ca de exemplu

diminuarea oportunitatilor de agrement si recreative sau diminuare resurselor

naturale;

-sănătăţii umane-factori de stres ce pot genera o diversitate de probleme de sanatate

fiind de cele mai multe ori costisitoare.

Aceste categorii de impact au fost evaluate prin efectul negativ în functie de:

aria de exercitare a impactului, intensitatea impactului, persistenta sau

reversibilitatea impactului asupra factorilor de mediu.

Problemele de mediu existente, relevante pentru atingerea obiectivelor

proiectului de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen se refera în principal la

următoarele aspecte:

♦ refacerea funcţiilor ecologice ale zonei umede:

- habitat pentru plante si animale tipice zonelor umede;

- habitat şizona de reproducere pentru pesti;

- habitate si zone de reproducere pentru pasari acvatice si limnicole; rezervor

pentru biodiversitate si asigurarea resurselor genetice;

- biocoridor şi schimb genetic;

- productie biologica;

- reluarea circuitului biogeochimic normal al elementelor;

- retinerea de sedimente si fixare de substante toxice (functia de epurare);

♦ recuperarea urbanistică a polderului deoarece prezintă un cumul de valori

(peisagistică, recreationala, educationala, stiintifica, comerciala)

- dezvoltarea potentialului turistic prin crearea unor servicii turistice specifice

Deltei

- crearea conditiilor de colectare, stocare si transport al deseurilor

Page 17: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16116

♦ elaborarea unui subsistem de monitoring integrat dupa principiile si domeniile incluse

În Sistemul Integrat de Monitoring al RBDD.

Obiectivele de protectia mediului stabilite la nivel national, comunitar sau

international care sunt relevante pentru proiect:

Planul National de Dezvoltare 2007 - 2013 are stabilită Prioritatea 3:

"Protectia şi îmbunătăţirea calitatii mediului". In baza acestei prioritati nationale a fost

elaborat un document strategic: Planul Operational Sectorial de Mediu al carui

obiectiv global îl constituie Îmbunătăţirea standardelor de viata ale populatiei şi a

standardelor de mediu vizând respectarea acquis-ului comunitar de mediu.

Programul national de actiune pentru protectia mediului

POS Mediu contribuie la realizarea Prioritatii 3 a PND - Protejarea si

îmbunătăţirea calitatii mediului si este complementar celorlalte prioritati de

dezvoltare ale Romaniei care converg spre realizarea unei dezvoltari durabile a

tarii.

Respectarea prevederilor conventiilor şi programelor internationale privind

protectia mediului:

• Convenţia de la Ramsar privind zonele umede de importanta nationala, mai ales ca

habitat al pasarilor acvatice (1991).

• Convenţia de la Paris privind protectia patrimoniului mondial cultural si natural (1990).

• Convenţia de la Berna privind conservarea vietii salbatice a habitatelor

naturale din Europa (1993).

• Convenţia de la Bucureşti privind protectia Marii Negre împotriva poluarii(1992).

• Declaratia ministeriala de la Odessa privind protectia Marii Negre (1993).

• Convenţia de la Washington privind comertul international cu specii salbatice

de fauna şi flora pe cale de disparitie (CITES, 1994)

• Convenţia de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologica (1994).

• Convenţia cadru a Natiunilor Unite de la Rio de Janeiro asupra schimbarilor climatice

(1994).

• Convenţia de la Geneva privind poluarea atmosferica transfrontaliera la

mare distanta (1991).

• Convenţia de la Espoo privind evaluarea impactului asupra mediului în context

transfrontalier.

Page 18: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16216

• Convenţia de la Helsinki privind protectia si utilizarea cursurilor de apa

transfrontaliera si a lacurilor internationale.

• Convenţia de la Helsinki asupra efectelor transfrontaliere ale accidentelor

industriale.

Potentialele efecte semnificative asupra mediului, inciusiv asupra

aspectelor ca: biodiversitatea, populatia, sanatatea umana, fauna, flora, solul,

apa, aerul

Proiectul de reconstrucţie ecologică a polderului Zaghen are ca obiectiv

principal refacerea echiiibrului natural prin mijloace tehnice adecvate, prin adoptarea

unor solutii durabile care sa satisfaca interesele comunitatii locale.

Evaluarea efectelor semnificative potentiale asupra mediului înconjurător,

inciusiv asupra biodiversităţii, sănătăţii umane, patrimonial cultural, etc.,

presupune pe langa identificarea actiunilor generatoare de impact cuprinse în proiect

si identificarea elementelor poluante si modul lor de actiune asupra factorilor de

mediu.

Dintre activitatile prevazute a se realiza prin proiectul de reconstrucţie

ecologică, potentialele efecte semnificative asupra mediului pot fi generate in

principal de lucrarile hidrotehnice pentru asigurarea alimentarii lacului Zaghen cu apa

din Dunare, prin înfiintarea unei zone de recreere a locuitorilor municipiului Tulcea

inciusiv a turiştilor (amenajarea de spatii unde vizitatorii, turistii pot participa la

diferite evenimente specifice, inciusiv asigurarea infrastructurii, utilitatilor aferente si

a accesului), de amenajare a unui traseu turistic interior, etc.

Deoarece asigurarea alimentarii cu apa a lacului se va efectua în principal cu

apa din Dunare, caracterizarea factorului de mediu apa din polderul Zaghen

(identificarea elementelor poluante, respectiv modul lor de actiune asupra factorilor

de mediu) este în stransa concordanta cu aceasta, astfel ca principalele elemente

poluante identificabile sunt:

Hidrocarburile provenite din utilizarea mijloacelor de transport propulsate de

motoare cu ardere interna.

Emisia de C02 - important gaz cu efect de sera - rezulta din :

o activitatea de transport;

o procesele de degradare a deşeurilor biodegradabile în spatiile de depozitare.

Emisia de metan (CH4) gaz cu efect de sera este generat In proportii aproape egale

cu cele de C02 în spatiile de depozitare a deseurilor.

Page 19: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16316

Din depozitarea necontrolata şi în conditii neconforme a deseurilor, mai rezulta:

Page 20: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16416

o aerosolii care pot fi netoxici si toxici; aerosolii netoxici contribuie la extinderea

fenomenelor de impurificare, iar cei toxici au efecte asupra sănătăţii umane;

o particulele solide pot produce iritatii mecanice; au efect traumatic

mai ales asupra mucoasei oculare şi asupra cailor respiratorii.

Deseurile provenite din diverse surse contin o gama variata de

microorganisme si agenti patogeni ce favorizeaza bolile infectioase (virusi, bacterii).

în conditii favorabile, agentii patogeni din reziduuri raman viabili timp îndelungat - luni

sau chiar o perioada mai îndelungata.

Agentii patogeni care se întalnesc frecvent în reziduurile menajere:

- Salmonella tiphi, care produce febra tifoida

- Salmonella paratiphi B, care produce febra paratifoida lO.Shingella

dysinteriae provoaca dizinteria bacilara

- Vibrio cholerae, provoaca holera

- 0ua de Ascharis, care provoaca limbricoza

- Trichinea spirallis (larve), produce trichinoza

- Enthamoeba histolitica provoaca dizinteria ameboida.

PH"ul ca indicator de caiitate pentru apa poate avea efecte letale pentru unele

categorii de vietuitoare acvatice. Pentru peşti, domeniul de pH 5-9 se consideră a nu

fi direct letal dar schimbari ale pH-ului în acest interval pot modifica toxicitatea unor

poluanti ceea ce ar avea efecte adverse pentru unele specii biosensibile.

Oxigenul dizolvat. Necesarul biologic de oxigen este un element vital pentru

vietuitoarele acvatice. Necesarul de oxigen, la peşti, variaza în functie de stadiul de

viata si crestere în general cu activitatea speciilor, cu temperatura, cu salinitatea

(datorita efectului osmotic) si cu prezenta diferitelor metale toxice.

Raportul transparenţă / adancime (T/H) are o tendinta de scadere în anumite

perioade ceea ce defavorizeaza speciile limnofile, prin intermediul efectelor

ecologice ale dirijarii productiei primare în fitoplacton si reducerea macrofitelor.

Din intensificarea activitatilor agricole, apar poluari cu urmatoarele substante:

o Azotul, ionul amoniu

o Nutrientii favorizeaza dezvoltarea fitoplanctonului, cu consecinte în inhibarea

dezvoltării macrofitelor si schimbarea comunitatilor de pesti.

o Factori biotici cuprind urmatoarele elemente cu caracter de impact: â

Page 21: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16516

o Fitoplactonul determina creşterea biomasei fitoplanctonice, care provoaca

înflorirea apei mai ales cu alge albastre, ceea ce favorizeaza dezvoltarea speciilor

de pesti fitofagi în special a carasului.

o Zooplanctonul provoaca scaderea diversitatii si cresterea abundentei si

biomasei zooplanctonului ceea ce conduce la îngustarea spectrului nutritiv al

pestilor, favorizand un numar redus de specii în special platica si defavorizand

altele mai ales în faza de puiet.

o Bentosul: simplificarea structurii calitative şi cantitative ale bentosului are

efecte negative asupra speciilor de pesti bentofagi, în special a crapului.

Potentialele efecte semnificative asupra mediului datorate activitatilor de

reconstrucţie ecologică

Calitatea aerului

Activitatile ce se vor realiza pentru reconstructia ecologică a polderului Zaghen

nu conduc la efecte semnificative de poluare a aerului, astfel ca acestea pot fi

caracterizate într-un context general în corelare cu alte activitati desfaşurate în zone

limitrofe zonei proiectului.

Activitatile de transport în principal dar şi micile activitati industriale din zona

polderului genereaza un anumit grad de impact asupra aerului. Impactul are caracter

local şi poate fi redus prin limitarea nivelului de emisii la sursa.

Un impact asupra factorului de mediu aer îl pot avea şi activitatile referitoare

la managementului deşeurilor. Impactul, în acest caz, este unul local asupra calitatii

aerului şi consta în emisii fugitive sau evacuari din procese tehnologice. Aceste

impact, în general, se diminueaza pe masura departarii fata de sursa.

Calitatea apei

Referitor la calitatea apei, în cazul evaluarii de mediu, aspectele ce sunt luate

în calcul sunt legate de impactul pe care, actiunile propuse în cadrul proiectului, îl au

asupra apelor de suprafata si apelor freatice.

În perioada de realizare a lucrarilor, materialele utilizate nu afecteaza calitatea

apei, fiind inerte (piatra sparta, saltele de fascine, nisip, balast) iar activitatea

utilajelor asupra apei va fi redusa cu condiţia respectarii legislatiei de mediu în

vigoare.

Page 22: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16616

Activitatea utilajelor poate reprezenta un factor potential de poluare a apei cu

deşeuri de santina care au un continut ridicat de produse petroliere. Acest impact

negativ poate fi eliminat prin evacuarea controlata a acestor deseuri pe uscat si

predarea catre centre specializate de neutralizare, tratare şi depozitare. Este

interzisa evacuarea în apa a acestor deşeuri.

De asemenea activitatile de excavare şi depozitare a materialului dragat vor fi

reduse ca intensitate, limitate si nepermanente iar turbilitatea apei va afecta calitatea

acesteia doar pe perioade foarte scurte.

Depozitarea pe maluri a materialului excavat trebuie astfel realizata încât sa

se evite formarea de grinduri neinundabile în zone cu acces frecvent al apei care

ar putea bloca sau limita circulatia apei în sens transversal.

In general toate lucrarile de reconstrucţie ecologică nu vor avea efect negativ

asupra apelor subterane.

Riscurile asupra poluarii apei de suprafata şi a panzei freatice sunt luate în

calcul la identificarea de amplasamente pentru depozite de deseuri. Luand În

considerare faptul ca, pentru întreg teritoriul Deltei Dunarii, panza freatica este

situata la adancimi reiativ mici, riscurile de infestare a freaticului RBTDD cu levigat

rezultat din depozitele de deseuri necontrolate sunt potential semnificative.

Transportul pe apa constituie un alt aspect de impact asupra apelor de

suprafata. Propunerile facute în cadrul proiectului pentru utilizarea sistemelor de

propulsie prietenoase pentru mediul înconjurator conduc la reducerea pe termen

lung a efectelor negative generate de scurgerile accidentale de combustibil.

Cunoscandu-se caracterul sensibil al zonei Deltei Dunarii, autoritatile de

mediu monitorizeaza toate poluarile accidentale care ar putea afecta semnificativ

resursele de apa de orice fel.

Aplicarea legislatiei privind gospodărirea apelor, inclusiv reglementarile privind

zonele de protectie sanitara si hidrogeologica sunt premise clare ale asigurarii

protectiei calitatii resurselor de apa.

Calitatea solului

Toate activitatile de extractie a materialului de umplutura de raclare a zonelor

mlastinoase, decolmatari, etc. vor trebui executate într-un regim controlat din

punct de vedere al protectiei mediului.

Page 23: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16716

Solutiile tehnice propuse au urmarit corelarea lucrarilor noi cu cele de aparare

existente. Lucrarile de protectie de maluri pot fi considerate lucrari de diminuare a

efectelor negative ale degradarii acestora.

În cadrul organizarii de santier, constructorul are obligatia sa respecte

reglementarile privind protectia mediului în vigoare. Dupa terminarea lucrarilor

constructorul are obligatia eliberarii amplasamentului de orice fel de obstacole (resturi

de materiale, blocuri de piatra, anrocamente, gramezi de pamant, etc.) sau

deseuri. Este interzisa aruncarea deseurilor în canal sau abandonarea acestora pe

amplasament.

Flora si fauna

Exista posibilitatea ca pe parcursul lucrarilor vegetatia din zona sa fie

afectata, însa suprafata de lucru nu este foarte extinsa, astfel încât pierderile vor fi

reduse cantitativ. Vegetatia locala are o putere mare de regenerare. Pentru evitarea

pierderilor de biotopuri se recomanda utilizarea suprafetei minime necesare pentru

desfasurarea lucrarilor si amenajarea santierului.

La finalizarea lucrarilor, executantul are obligatia eliberarii întregului

amplasament de orice fel de materiale si deseuri, pentru ca vegetatia locala sa poata

reveni la normal într-un interval de timp cat mai scurt.

Lucrarile propuse vor bloca legatura dintre mediul acvatic si cel terestru pe o

portiune limitata. Acest lucru poate duce la modificarea sau reducerea spatiilor

pentru adaposturi, odihna, hrana sau crestere pentru unele animale într-o zona

limitata.

In scopul refacerii florei si faunei specifice zonei, la realizarea

investitiei se interzice:

o executarea lucrarilor de terasamente în zonele si perioadele

de reproducere a ihtiofaunei;

o taierea salciilor în perioadele de depunere a pontei si cuibarit ale

speciilor de pasari protejate.

Peisajul

Pe durata derularii lucrarilor se poate considera ca exista un impact vizual

temporar datorat prezentei echipamentelor si utilajelor de lucru.

Apararile de mal vor da o nota de antropizare peisajului natural, însa acest gen

de lucrari este întalnit frecvent la malurile cursurilor de apa.

Page 24: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16816

Vegetatia care urmeaza a fi dislocata de pe malul canalelor este cantitativ

redusa şi cu o putere de regenerare crescuta. Astfel, impactui negativ produs asupra

peisajului pe pertoada lucrarilor va fi redus în timp si reversibil.

De asemenea, amplasamentele de depunere a materialului excavat pot

aduce o nota discordanta peisajului pana cand se va dezvolta vegetatia naturala în

aceste zone.

Conditii socio-culturale

În perioada lucrarilor de reconstrucţie ecologică accesul în aceste zone va fi

afectat temporar.

Realizarea lucrarilor de reconstrucţie ecologică va contribui la:

- Îmbunătăţireacalitatii vietii social-economice În aceste zone;

- Îmbunătăţireaconditiilor de reproducere si de viata a speciilor de peşti

autohtoni, specii valoroase din punct de vedere economic;

- Crearea de noi locuri de munca pe perioadele de executie si exploatare a

lucrarilor de reconstrucţie ecologică.

Impactul excavatiilor, sedimentelor si depozitarea acestora

- Pentru proiectele de reconstruct ecologică impactul excavatiilor se va

manifesta asupra:

o nivelului apelor

o adancimii apelor

o reducerea fenomenului de sedimentare

o circulatiei apelor

o biodiversităţii, ecosistemelor.

o Calitatea apelor este afectata în perioada de executie a obiectivelor pe

termen limitat şi local.

o Apare fenomenul de turbulenta datorata cantitatilor de aluviuni; ele vor fi mai

reduse prin folosirea corespunzatoare a excavatiilor iar debitele apelor pot

asigura dispersia rapida a acestora.

o Lucrarile de depozitare a materialului excavat vor avea un impact negativ

asupra solului (malurilor) conducand uneori la pierderea stabilităţii, alunecari

teren.

o Lucrarile nu modifica structura solurilor, nu amesteca straturile de sol şi nu

schimba densitatea.

Page 25: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

16916

o Impact pozitiv prin reducerea fenomenului de eutrofizare cu efecte benefice

asupra biodiversităţii.

o Impact negativ În perioada de excavare prin creşterea turbiditatii şi

reducerea fenomenului de fotosinteza.

o Impact negativ asupra peisajului datorat depunerilor de material excavat pana

la dezvoltarea vegetatiei. Lucrarile propuse vor bloca legatura dintre mediul

acvatic şi cel terestru pe o portiune limitata. Acest lucru poate duce la

modificarea sau reducerea spatiilor pentru adaposturi, odihna, hrana sau

crestere pentru unele animale într-o zona limitata.

Prin actiunea utilajelor este dislocat bentosul ce poate cuprinde organisme de

mare importanta În lanturile trofice ale ecosistemelor acvatice. Fauna piscicola

din zona de lucru a utilajelor se va refugia temporar în spatiile învecinate

neperturbate.

Depunerea materialului excavat va acoperi si distruge partial

vegetatia existenta pe malul canalelor împreuna cu o parte din fauna a carui

habitat o reprezinta.

Depozitarea pe maluri a materialului excavat trebuie sa se faca astfel încât sa

se realizeze protejarea biocenozelor de mal prin evitarea înecarii acestora cu

materialul excavat, pentru a facilita refacerea cat mai rapida a ecosistemelor locale.

Concluzii privind efectele potentiale ale lucrarilor de reconstrucţie

ecologică

Evaluarea impactului generat asupra mediului ca urmare a realizarii

lucrarilor de reconstrucţie ecologică va avea efecte beneficice asupra regimului

cantitativ si calitativ al apelor, asupra biodiversităţii si mediului socio-

economic; principalele efecte ale impactului pozitiv sunt urmatoarele:

o diminuarea debitelor solide si lichide intrate în zona polderului precum

si limitarea aportului de poluanti;

o îmbunătăţirea circulatiei apei în zonele periferice ale polderului prin

decolmatarea canalelor principale si secundare;

o cresterea capacitatii de umplere si evacuare a apei din polder cu efect

general de mentinere a nivelului optim al apei;

o îmbunătatirea generala a calitatii apei prin cresterea ratei de

împrospatare a apei;

o refacerea habitatelor de adapost si reproducere pentru ihtiofauna,

avifauna si fauna terestra;

Page 26: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

17017

o crearea unor noi habitate;

o îmbunătăţirea conditiilor de viata si socio-economice ale populatiei din

zona prin crearea de noi locuri de munca si prin îmbunatatirea

conditiilor de practicare a ecoturismului.

o în urma evaluarii impactului asupra mediului pe care îl poate genera

realizarea lucrarilor de reconstrucţie ecologică, se concluzioneaza ca în

perioada de executie a lucrarilor se poate genera un impact negativ

redus, cu caracter local si reversibil. In conditiile în care executantii vor

respecta legislatia de mediu în vigoare, în special În domeniul gestionarii

deseurilor si al exptoatarii adecvate a utilajelor si echipamentelor

folosite, intensitatea acestui impact poate fi diminuata.

Dezvoltarea turismului in zona polderului Zaghen $/ efectele potentiate

Asa cum s-a mentionat, proiectul presupune o abordare integrate prin îmbinarea

solutiilor optime de reconstrucţie ecologică, urbanizare si dezvoltare turistica.

Pentru reducerea efectelor potentiate asupra mediului datorate fenomenului

turistic sunt necesare actiuni de implementare a conceptelor de turism durabil si

ecoturism.

Din principiu, turismul durabil se disociaza de turismul de masa si se asociaza

partial cu forme de turism alternativ, contemporan.

Turismul durabil dezvolta ideea safisfacerii nevoilor turistilor actuali si a industriei

turistice si, în acelasi timp, a protejarii mediului si a oportunitatilor pentru viitor. Se

are în vedere satisfacerea tuturor nevoilor economice, sociale, estetice etc., ale

"actorilor" din turism, mentionandu-se integritatea culturala, ecologică,

diversitatea biologica si toate sistemele ce sustin viata.

Ecoturismul ca forma de turism a aparut odata cu nevoia oamenilor de a se

retrage în natura si de a vizita si cunoaste zonele naturale care se bucura sau nu

de un statut national sau international de protectie.

Atentia de care se bucura aceasta forma de turism din partea Natiunilor Unite

pleaca de la recunoasterea potentialului ecoturismului ca un instrument de

dezvoltare durabila care poate duce la realizarea celor 3 obiective importante ale

Convenţiei de la Rio:

conservarea diversitatii biologice si ecologice;

Page 27: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

o promovarea utilizarii durabile a biodiversităţii prin generarea de venituri,

locuri de munca si oportunitati de afaceri în ecoturism;

o distribuirea echitabila a beneficiilor rezultate din ecoturism catre

populatia si comunitatile locale.

Guvernele nationale ar trebui sa implice administratorii ariilor protejate si

industria turismului în dezvoltarea si implementarea planurilor pentru

turismul durabil. Acestea ar trebui sa fie parte din strategiile nationale de dezvoltare

durabila si ar trebui incluse în planurile individuale de management ale ariilor

protejate.

Masurile de care trebuie sa beneficieze ariile protejate includ:

- transformarea dezvoltării existente nondurabile in forme mai durabile;

- stabilirea standardelor durabile pentru noile dezvoltari, în special în mediile

sensibile;

- desemnarea unor zone pentru diferite grade de turism bazate pe capacitatea

portanta a ariilor protejate, incluzand sanctuare si zone linistite, ca zone

potrivite pentru diferite niveluri de folosinta turistica si de dezvoltare;

- reducerea poluarii si decongestionarea traficului de vacanta;

- evitarea turismului si a recreerii excesive în ariile protejate;

- asigurarea ca din turism beneficiaza şi comunitatile locale;

- asigurarea de ajutoare şi resurse pentru aplicarea din timp a planurilor;

- pregatirea managerilor ariilor protejate În turismul durabil.

Dezvoltarea durabila a turismului şi ecoturismul sunt concepte utilizate tot mai

des în activitatea de turism pe plan mondial cu toate implicatiile financiare şi sociale

pe care le au.

Turismul este resursa viitorului în polderul Zaghen ca şi în Rezervatia Biosferei

Delta Dunarii. În acelasi timp el este un paradox: poate produce mari pagube zonelor

protejate, în special daca nu este administrat cum trebuie, dar poate de asemenea

sa aduca mari beneficii.

Dezvoltarea "actului" turistic, tinand cont de formele de turism ce se pot practica pe

teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, poate influenta mediul deltaic, inclusiv

în polderul Zaghen, şi toate valorile naturale ale acestuia prin:

- prezenta, comportamentul şi numarul turişiilor pe trasee si în zonele adiacente

- existenta şi modul de functionare a amenajarilor si echipamentelor turistice,

dispersate în teritoriu

- circulatia mijloacelor de transport turistice

Page 28: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

- dotarile de agrement folosite.

Facilitarea dezvoltării lui în concordanta cu capacitatea de suport a

ecosistemelor din zona studiata este strans legata de dezvoltarea unui sistem de

monitoring pentru realizarea evidentei şi controlului fluxului de turisti.

In acelasi timp, ecoturismul, care este nemijlocit legat si dependent de

existenta naturii cat mai putin modificata de om este considerat un instrument

important pentru conservarea ei.

Deoarece dezvoltarea turismului si a infrastructurii turistice reprezinta

o prioritate actuala atat la nivel national cat si la nivel regional si local, este necesar a

fi cunoscute toate datele necesare dezvoltării durabile a turismului, fara a afecta

ecosistemele naturale.

Masuri propuse pentru a preveni, reduce si compensa orice efect advers

asupra mediului rezultat in urma implementarii proiectului de reconstrucţie

ecologică in polderui Zaghen

Implementarea solutiilor si actiunilor de reconstrucţie ecologică pot fi

considerate drept un set de masuri de reducere si compensare a efectelor negative

asupra mediului În zona polderului Zaghen.

Cele mai multe dintre solutiile adoptate au efecte pozitive asupra mediului,

sprijinind implementarea conceptului de dezvoltare durabila adaptabila

(conservare si dezvoltare) contribuind la refacerea functiilor naturale ale

ecosistemului, la îmbunătăţirea nivelului si standardului de viata al populatiei locale

prin dezvoltarea infrastructurii utilitatilor pubiice si reducerea poluarii si prin crearea

unor noi locuri de munca.

Solutiile concrete de interventie, care au un impact direct cuantificabil asupra

factorilor de mediu se refera în principal la reconstrucţia ecologică (lucrari

hidrotehnice) si la realizarea de infrastructuri edilitare.

Referitor la problema gestionarii deseurilor, un obiectiv este acela de a

încuraja reducerea cantitatilor de deseuri generate si colectarea separata a

deseurilor penculoase. Aceste masuri vor contribui si la indeplinirea altor

obiective, ca de exemplu reducerea emisiei gazelor de sera, reducerea si

eliminarea unor contaminanti ce pot afecta alte caracteristici de mediu.

Propunerile de limitarea a efectelor adverse ale solutiilor adoptate includ

masuri ce trebuie aplicate În diferite momente ale realizarii acestora.

Page 29: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

In perioada de solicitarii si emiterii avizului sau acordului de mediu:

- Amplasarea obiectivelor de investitii în afara arealelor protejate din punct de

vedere ai biodiversităţii, vietii salbatice si biodiversitatii sau în vecinatatea

acestora.

- Aplicarea politicilor existente privind evitarea amplasarii obiectivelor de

investitii în apropierea arealelor cu destinatie peisagistica sau care au anumita

vocatie (Parcuri Nationale, Zone Costiere).

- La stabilirea unor locatii ale viitoarelor amenajari trebuie luate în considerare

distanta fata de zonele rezidentiale sau a altor receptori sensibili, în functie de

tipul amenajarii.

- Verificarea locurilor propuse pentru amenajarea / construirea de obiective de

investitii, luand În considerare criteriile minimale: existenta unor

constrangeri de mediu sau fizice În dezvoltare, destinatia terenurilor

învecinate, efectele cumulate, inclusiv impactul advers semnificativ asupra

calitatii mediului si capacitatea infrastructurii de transport existenta sau

viitoare.

In timpul constructiei sau amenajarii:

Controlul adecvat pentru a limita impactul produs de zgomot, praf

sau alti factori de disconfort, inclusiv limitele orelor de munca.

Asigurarea limitarii emisiei de poluanti pe timpul realizarii

proiectului de investitii (de exemplu: pulberi din stocarea

neadecvata a materialelor de constructie, hidrocarburi de la utilaje, ca

urmare a defectiunilor tehnice, etc.).

Pe timpul desfasurarii activitatilor masurile sunt în general, reglementate

în functie de specificul activitatii si se refera la:

- Controlul adecvat pentru limitarea impactului produs de zgomot, praf sau alti factori

de disconfort, inclusiv stabilirea adecvata a orelor de operare.

- Controlul operational privind manipularea, depozitarea, eventual

procesarea- tratarea si eliminarea deseurilor.

- Controlul accesului autivehiculelor În zona de recreere.

- Reglementarea circulatiei navelor de agrement.

- Controlul accesului turistilor În zonele sensibile (protejate).

Page 30: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Masuri de prevenire si diminuare a situatiilor de risc în perioada desfasurarii

lucrarilor pentru realizarea obiectivelor proiectului exista posibilitatea aparitiei

unor situatii potential periculoase pentru mediul înconjurator, în cazul în care nu vor fi

respectate reglementarile specifice de mediu. Poluarile vor fi însa limitate cantitativ

si vor avea un caracter local. Nu exista riscul unor accidente cu impact semnificativ

asupra mediului.

Datorita faptului ca posibilele poluari accidentale vor fi reduse cantitativ,

masurile de diminuare a poluarii nu vor fi dificil de implementat. Executantii lucrarilor

vor trebui sa întocmeasca planuri de masuri pentru prevenirea si reducerea poluarilor

accidentale pentru toate situatiile care acestea ar putea apare.

In contractele care se vor încheia cu firmele constructoare ar trebui precizate

clauze speciale privind protectia mediului si rezolvarea situatiilor de risc pentru

fiecare dintre parti.

Pentru prevenirea situatiilor de risc ce pot apare în perioada de desfasurare a

lucrarilor se recomanda luarea urmatoarelor masuri

semnalizarea vizibila a punctelor de lucru si a zonelor navigabile;

semnalizarea zonelor si indicarea perioadelor de interzicere a

navigatiei;

verificarea utilajelor, mijloacelor de transport, echipamentelor,

mecanismelor etc. pentru a constata integritatea si buna

functionare înainte de intrarea în lucru;

verificarea indicatoarelor de interzicere a accesului În anumite zone si

a placutelor indicatoare cu însemne de pericol;

realizarea unor împrejmuiri, semnalizari sau avertizari pentru a delimita

zonele de lucru;

controlul accesului persoanelor în şantier;

controlul personalului muncitor privind disciplina în şantier etc.

Lucrarile trebuie realizate În conformitate cu prevederile documentatiilor si

caietelor de sarcini.

Expunerea motivelor care au condus la selectarea variantelor si o

descriere a modului in care s-a efectuat evaiuarea, inciusiv orice dificultati

(cum sunt deficientele tehnice sau Hpsa de know- how) fntampinate in

prelucrarea informatiilor cerute

Page 31: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Obiectivul ecologic principal al proiectului de reconstrucţie ecologică a

polderului Zaghen este renaturarea zonei umede şi refacerea biodiversităţii.

Refacerea habitatelor este premisă pentru reluarea dezvoltării durabile a

resurselor economice, turistice si de agrement local ale zonei umede.

Scenariul zero, de non-interventie, ar condamna zona lacului la colmatare

avansata în urmatorii 30-40 de ani. Zona ramasa fara interes ar fi degradata de

interventii antropice necontrolate. Deoarece capacitatea sa naturala de epurare ar fi

afectata" iremediabil, zona ar deveni o "groapa de gunoi" a orasului. Acest proces

este în fapt deja lansat:

Fara interventie, colmatarea lacului va continua pana la

compromiterea completa a functiei de atenuare a viiturilor colectate prin Valea

Tulcei. Deoarece zona de colmatare nu corespunde cu zonele de inundare critice

(adiacente zonelor locuite), traseele de evacuare a apei se vor închide, apele vor

stagna mai mult, si procesarea poluantilor se va reduce, zonele inundabile devenind

focare de infectie În imediata vecinatate a zonei locuite.

Alternativa *zero* presupune o analiza a starii actuale a factorilor de mediu În

situatia ne implementarii solutiilor, actiunilor si masurilor prevazute În proiectul de

reconstrucţie ecologică, ceea ce va conduce la o accentuare a proceselor de

poluare, degradare a mediului natural, scaderea calitatii vietii, deci vor fi afectate

majoritatea componentelor mediului, resursele naturale si calitatea vietii, asa cum

reiese din analiza de mai jos.

Pentru selectarea variantei de proiecte (actiuni, masuri) care produce cel mai

redus impact asupra mediului, respectiv efectele benefice cele mai relevante în

sensul reatizarii dezvoltării durabile, au fost studiate mai multe alternative, fiind

evaluate pentru a fi comparate din punct de vedere al efectelor potentiate asupra

mediului cu alternativa *zero* (scenariul non interventie).

Alternativa 1 - Scenariul de interventie minimala

Scenariul de interventie minimala presupune doar:

actiuni de salubrizare a zonei, cu eliminarea gospodariilor agricole în care se

cresc animale

rectificarea canalului de pe Valea Tulcei si crearea unui traseu de evacuare

directa catre statia de pompare.

Aceasta varianta ignora potentialul lacului Zaghen de a se reface ca zona

umeda si valorificarea sa ca mediu natural.

Page 32: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Daca nu se defineste o functie de interes clara pentru zona, costurile

salubrizarii nu vormtoarce un beneficiu direct si evident.

Proliferarea implantarilor ilegale nu ar putea fi blocata eficient decat prin

implantari legale.

Obiectivul de salubrizare ar putea fi atins, dar cel ecologic ar fi definitiv

compromis, datorita faramitarii folosintelor si lipsei de interes urban pentru zona de

maxim interes ecologic.

Alternativa 2 - Scenariul de interventie maxima

Scenariul de interventie maxima, renaturarea Întregii incinte Tulcea -Nufaru ca

zona inundabila, nu este fezabil deoarece digul incintei are şi rol de protectie a

municipiului Tulcea la inundatii.

Alternativa 3 - Scenarii de interventie graduala, scenarii fezabile

Aceste scenarii sunt compromisuri care trebuie sa faca echilibrul între interesul

refacerii habitatelor naturale şiinteresul comunitatii urbane de a dezvolta aceasta"

zona. Sub acest aspect, proiectul pretinde o abordare diferita fata de ansamblul

celorlalte proiecte de renaturare din Delta Dunarii.

Solutiile tehnice au fost modelate pe doua variante de principiu (I şi II) si o

varianta (III) dezvoltata pe baza observatiilor de detaliu ale beneficiarului.

Varianta I reprezinta reconstructia cu extensie semnificativa a zonei de

lac. Indiguirea zonei a fost proiectata pentru un nivel normal de retentie NNR de 1,25

m rMN, clasa Vde importanta.

Varianta II reprezinta reconstructia ca zona umeda inundabila. Protectia a

fost calculate la NNR 0,1 m rMN, clasa V de importanta. Pentru a favoriza

primenirea si oxigenarea apelor, traseul scurgerii de pe valea Tulcei a fost dirijat

spre nord.

Zona locuita va fi separata si protejata prin înaltarea terenului pe un traseu

paralel cu str. Orizontului la cota bermei de 1,00 m r MN, minim. In afara canalului

principal sunt prevazute canale secundare de ordinal I si II, pentru a stimula

diversitatea habitatelor. In aceasta varianta bazinul de decantare îşi pierde functia în

favoarea continuarii dezvoltării naturale pe care o are în prezent (cu

conservarea coloniei de catina).

Varianta III are în continuare o extensie semnificativa a luciului de apa,

rezultÎnd din proiectarea la NNR 1,00 m dMN. Varianta raspunde punctual optiunilor

Page 33: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

de detaliu ale beneficiarului (completarea unor amenajari de interes turistic,

corelarea cu alte proiecte in curs, 5.a.).

Varianta III marcheaza clarzona de protectie sanitara din sudul Lacului

Zaghen, pentru cele 10 foraje de apa exploatate de Aquaserv Tulcea. Varianta

integreaza si se coreleaza cu sistemul de management al apelor uzate si pluviale din

proiectui de reabilitare a Str. Orizontului, în derulare. Varianta III renunta la statia de

epurare independentă din zona amenajata.

Zonele şi adincimile de sapare, unde au fost necesare nu ating stratul de

turba.

Traseele de vizitare includ toate obiectvele solicitate de beneficiar. Ele sunt

accestbile pe traseu pietonal (din zona amenajata Zaghen Sud) sau pe apa.

In toate variantele canalul spre Dunare are dubla functie (evacuare si aport de

apa) si statiile de pom pa re sunt reversibile. La ambele statii, la urmatoarea faza de

proiectare (PT) se vor prevedea circuite hidraulice pentru sifonare si by-pass pentru

transferarea apei la debite mici (cu avantajul reducerii consumului de energie

electrica pentru pompare). La SP Dunare amorsarea sifonarii se va face prin

pompare. La SP Zaghen transferul apei din canal in lac se va face prin manevra unui

calugar amplasat pe un circuit de by-pass.

Sub aspect economic variantele au fost evaluate In corelare cu beneficiile

socio-economice si de mediu.

În situatia actuala evaluarile au stabilit un bilant negativ deoarece valoarea

economica actuala medie a terenului este nula (valoarea serviciilor ecologice actuale

este compensate de cheltuieli de exploatare).

In varianta II de reconstrucţie ecologică ca zona umeda inundabila, evaluarile

monetare doar ale serviciilor ecologice asociate zonelor umede sunt foarte mari,

astfel ca proiectui nu şi-ar atinge obiectivele stabilite iar societatea nu ar fi dispusa

sa plateasca aceste costuri.

Varianta III presupune o extensie semnificativa a luciului de apa, rezultata din

proiectarea la un nivel normal de retentie NNR de 1,00 dMN si corespunde

compromisului care stabileşte echilibrul între costurile estimate şi atingerea

tuturor obiectivelor proiectului. In aceasta varianta impactul asupra factorilor de

mediu are un bilant pozitiv, fapt ce o recomanda şi din punct de vedere

financiar şi socio- economic.

Page 34: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Principalele dificultati întampinate au fost cele legate de lipsa datelor necesare

caracterizarii evolutiei factorilor de mediu inclusiv al biodiversităţii, faunei si florei,

date necesare stabilirii unui program coerent si sustenabil de monitorizare si

management al zonei şi corelarea acestora cu sistemele de monitoring integrat si

management al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, dat fiind faptul ca zona studiata

este parte integrantă a acesteia.

Descrierea masurilor avute in vedere pentru monitorizarea efectelor

semnificative ale implementarii proiectului

Activitatile de monitorizare a efectelor semnificative ale implementarii

proiectului se pot realiza dupa caz, pe seama datelor, programelor şi instalatiilor de

monitorizare existente ale Administratiei Rezervatiei sau ale altor institutii

specializate pe diferite domenii care colaboreaza cu ARBDD.

Activitatea de monitoring presupune colectarea si analiza unor masuratori sau

observatii repetate cu scopul de evaluare şi determinare a potentiator modificari ale

caracteristicilor si conditiilor ecologice pe teritoriul studiat cat si pentru evaluarea

progresului legat de atingerea scopurilor de management.

Elaborarea unui sistem de monitoring de catre Administrate Rezervatiei

presupune selectarea domeniilor pe criterii bine fundamentate care pot descrie

starea si evolutia ecosistemelor cat si punerea în aplicare a regulilor si

regulamentelor pentru implicarea institutiilor care sunt mandate sa furnizeze date si

informatii sau care pot furniza date şi informatii la cerere, ca urmare a faptului ca

desfasoara activitati de cercetare si monitorizare.

Modelul conceptual al sistemului de monitoring este structurat pe doua

componente principale: sistemul de obtinere a datelor si sistemul de management al

datelor.

Selectarea domeniilor si a parametrilor în cadrul sistemului de monitoring se

bazeaza pe conceptele de cauzalitate, avand drept scop identificarea atat a

factorilor de impact care ar putea determina dezechilibre în functionarea

ecosistemelor cat si a raspunsului dat la aceste modificari.

Sistemul de monitoring pentru Delta Dunarii este realizat în prezent de

ARBDD în cooperare cu diferite institutii specializate (calitatea apei, managementui

apei, calitatea aerului si solului, impactul activitatilor economice, în special, navigatia

asupra ecosistemelor şi habitatelor naturale).

Page 35: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Scopuri program de monitoring

Programul de Monitoring are trei scopuri definite:

furnizarea de informatii pentru comunitatea stiintifica, administrate si de nivel politic,

rezultate din activitatea de cercetare In stiintele fizice, biologice si sociale; â

suport pentru schimburi sistematice de informatii §tiintifice;

suport pentru monitoringul integrat al rezervatiilor biosferei, îIn mod

special asupra schimbarilor globale, diversitatea biologica,

managementul ecosistemelor, impact antropic si dezvoltare durabila.

Sistemul de monitoring are drept scop identificarea si cuantificarea variabilelor de

stare ce caracterizeaza structura si functiile ecosistemelor zonei studiate si a

factorilor de comanda care pun în pericol integritatea ecologică a acestora pentru a

putea preveni efectele lor prin masuri de management corespunzatoare.

Domenii incluse in sistemul de monitoring integrat

Selectarea domeniilor si a parametrilor în cadrul sistemului de monitoring integrat se

bazeaza pe conceptele de cauzalitate, avand drept scop identificarea atat a factorilor

de impact care ar putea determina dezechilibre în functionarea ecosistemelor

deltaice cat si a raspunsului dat la aceste modificari.

Domeniile selectate pentru a fi incluse sistemului de monitoring integrat sunt:

clima si calitatea aerului;

hidrologie;

hidrobiologie;

calitatea apei;

calitatea solului;

biodiversitatea;

resurse naturale;

activitati economice;

populatia umana.

Pentru fiecare dintre aceste domenii s-au identificat parametri cheie care

trebuie monitorizati astfel meat sa permita obtinerea informatiilor dorite cu maximum

de eficienta.

Page 36: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

Domeniile grupate pe criteriul „fizico-chimic" includ parametrii care descriu

structura ecosistemeior si care pot reflecta o posibila evolutie a mediului.

Criteriul

Page 37: Situaţia Actuală a Polderului Zaghen Şi Principalele Disfunctionalitati

„biologic" include parametri care indica nivelul productivitatii mediului, iar criteriul

..socio-economic" grupeaza parametri care indica nivelul presiunii antropice.

Descrierea masurilor

Cunoscandu-se efectele potentiate semnificative ale implementarii proiectului,

scopurile, obiectivele si domeniile Sistemului de Monitoring al zonei studiate, sunt necesare

urmatoarele masuri:

stabilirea principalilor parametrii ce vor fi masurati pe domenii ale programului de

monitoring;

stabilirea punctelor, sectiunilor de masurare a parametrilor stabiliti;

stabilirea frecvenţei masuratorilor;

determinarea necesarului de resurse umane specializate si a dotarilor la

nivelul ARBDD;

integrarea si armonizarea Sistemului de Monitoring al zonei studiate cu

Sistemul Integrat de Monitoring al ARBDD;

crearea unei baze de date care sa permita evaluari privind evolutia factorilor de

mediu;

integrarea rezultatelor programului de monitorizare a zonei studiate in

sistemul de management al ARBDD.