Sistem Fiscal in Italia

18
Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de locuitor apropiat unor ţări ca Franţa şi Regatul Unit. Din punct de vedere economic, se poate spune despre Italia că este împărţită într-un nord industrial bine dezvoltat, dominat de companii private şi un sud agricultural, cu o rată a şomajului de 20%. Majoritatea materiilor prime necesare industriei şi mai mult decât 75% din necesarul de energie este acoperit prin importuri. În deceniul trecut, Italia a urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplini criteriile Uniunilor economice şi monetare, beneficiind de o rată a inflaţiei scăzută care i-a permis alăturarea la Euro de la conceperea sa în 1999. La un moment dat, aparuseră discuţii referitoare la o eventuala ieşire din zona euro, deşi în anii '90 italienii erau considerţi cei mai eurofili de pe continent. Italia se afla în faţa unui pericol iminent. Lipsită de abilitatea de a lasa lira să se devalorizeze pentru a masca lipsa de competitivitate, ea şi-a diminuat în schimb ritmul de creştere economică. În condiţiile în care salariile au continuat să crească, =============================================================== 1

Transcript of Sistem Fiscal in Italia

Page 1: Sistem Fiscal in Italia

Italia are o economie industrială diversificată, cu un venit pe cap de

locuitor apropiat unor ţări ca Franţa şi Regatul Unit. Din punct de vedere

economic, se poate spune despre Italia că este împărţită într-un nord industrial bine

dezvoltat, dominat de companii private şi un sud agricultural, cu o rată a şomajului

de 20%.

Majoritatea materiilor prime necesare industriei şi mai mult decât 75%

din necesarul de energie este acoperit prin importuri. În deceniul trecut, Italia a

urmărit o politică fiscală strânsă pentru a îndeplini criteriile Uniunilor economice

şi monetare, beneficiind de o rată a inflaţiei scăzută care i-a permis alăturarea la

Euro de la conceperea sa în 1999. La un moment dat, aparuseră discuţii referitoare

la o eventuala ieşire din zona euro, deşi în anii '90 italienii erau considerţi cei mai

eurofili de pe continent. Italia se afla în faţa unui pericol iminent. Lipsită de

abilitatea de a lasa lira să se devalorizeze pentru a masca lipsa de competitivitate,

ea şi-a diminuat în schimb ritmul de creştere economică. În condiţiile în care

salariile au continuat să crească, multe firme au devenit tot mai puţin competitive

pe pieţele mondiale.

Guvernul actual a iniţiat o serie de reforme pe termen scurt destinate

îmbunătăţirii competivităţii şi a creşterii economice pe termen lung, întrucât

performanţa economică italiană a rămas în urma partenerilor săi europeni; cu toate

acestea, implementarea reformelor s-a dovedit a fi lenta. Primul-ministru in

exerciţiu, Silvio Berlusconi, considera ca Noul Guvern va trebui să muncească dur

pentru a înfăptui aceste reforme, care sunt cu adevărat ambiţioase, începându-se

chiar cu politica fiscală. Recuperarea a "cel puţin două treimi din cele 200 de

miliarde de euro" sustrase de la plata taxelor urmând să fie comandamentul

viitorului prim-ministru.

===============================================================1

Page 2: Sistem Fiscal in Italia

Politica fiscala la nivelul UE. Obiective.

În perspectiva europeană, Comisia Barosso şi-a stabilit ca obiective

strategice prosperitatea, solidaritatea şi securitatea continentului. În această

direcţie, un rol esenţial pentru realizarea obiectivelor îl joacă politica fiscală şi

vamală. Priorităţile pentru a asigura buna funcţionare a acestei uriaşe pieţe

competitive sunt eliminarea birocraţiei, reducerea costurilor de conformitate,

precum şi eliminarea dublei impozitări . Este nevoie să se asigure o serie de reguli

simple, transparente şi previzibile pentru companiile care operează în mai multe

state membre. Un set unic de reguli privind impozitarea companiilor, valabil în

toată Uniunea Europeană, ar elimina majoritatea obstacolelor fiscale întâmpinate

în cazul investiţiilor transfrontaliere. Aceasta iniţiativă s-a bucurat de un sprijin

considerabil din partea mediului de afaceri. Pe termen scurt, Comisia are în vedere

o recomandare, pentru ca acele state membre doritoare, să permită, pentru o

perioada experimentală de 5 ani, întreprinderilor mici şi mijlocii să aplice regulile

fiscale valabile în ţară de reşedinţă şi filialelor din alte state membre participante.

Primele reacţii ale statelor membre la aceasta idee nu au fost, însă, favorabile.

TENDINŢELE ACTUALE ALE REFORMEI FISCALE ÎN UE1

Domeniul Ţara

Contribuţiile la securitatea socială

Impozitul pe venitul personal

Impozitul pe venitul din capital

Impozitele pe consum

Alte impozite (energie, mediu)

ITALIA Reducerea con-tribuţiilor sociale

Reducerea impozitului pentru tranşa a

Mai multe stimulente

pentru capitalizarea

Scăderea TVA pentru sectoarele

Câteva taxe au fost reclasificate ca taxe

1 Gabriel Popa, “Coordonarea fiscala comuna a tarilor membre UE si tendintele actuale ale reformelor fiscale”

===============================================================2

Page 3: Sistem Fiscal in Italia

pentru noii angajaţi şi pentru veniturile mici din salarii

doua de venit cu 1% (de la 27% la 26%)

profitului. Stimulente

pentru riscul de capital

cu muncă intensivă

ecologice

LUXEMBURG Scăderea TVA pentru sectoarele cu muncă intensivă OLANDA Reducerea

contribuţiilor sociale la partea de jos a scalei salariale.

Mărirea venitului minim exceptat. Reducerea impozitelor directe pe veniturile din muncă

Scăderea TVA pentru sectoarele cu muncă intensivă. Mărirea TVA cu 1,5%

PORTUGALIA Armonizarea contribuţiilor sociale plătite de salariaţi cu cele plătite de liber profesionişti

Scăderea TVA pentru sectoarele cu muncă intensivă

Reforma sistemului fiscal statal:

Legea 91 din aprilie 2003 prevede o reorganizare a sistemului fiscal, prin

reducerea impozitelor existente la 5 forme principale de taxare, reunite într-un cod

unic:

Taxa pe venit;

Taxa pe venitul societăţilor;

Taxa pe valoare adaugată;

Impozitul pe servicii;

Accize.

Reforma prevede şi eliminarea graduală a Impozitului Regional pentru

Activităţile Productive (IRAP).

Delegaţia legală prevede o realizare modulară a reformei sistemului

fiscal, dispunând ca legea fiscală să aducă modificări regimului de impozitare

===============================================================3

Page 4: Sistem Fiscal in Italia

personal şi celui legat de eliminarea treptată progresivă a Impozitului Regional

pentru Activităţile Productive. Legea financiara din 2003 a fost cea care a pus în

mişcare primul modul pentru reforma sistemului fiscal Italian.

Noul sistem fiscal este constituit din următoarele taxe:

IMPOZITUL PE VENIT pentru persoanele fizice şi organisme non-

comerciale, cu o reducere a cotelor în raport cu cele actuale, un sistem de

deduceri care diminuează creşterea veniturilor pentru a asigura caracterul

progresiv al colectării, o cota unică pentru taxarea câştigurilor financiare.

IMPOZITUL PE VENITUL COMPANIILOR , centrat pe aplicarea unei

cote unice de 33 %, prevede printre altele, posibilitatea pentru grupurile

sociale de a opta pentru un regim de consolidare fiscală naţională şi

internaţională, introducerea unui sistem substitutiv al DIT pentru a evita

capitalizarea certa a intreprinderilor, extinderea disciplinei cfc (societăţi

străine controlate) şi la societăţile unite.

IMPOZITUL PE SERVICII a cărui formă nouă de taxare trebuie să

unifice şi să raţionalizeze diversele forme minore de prelevare existente

(impozitul pe registru, impozitul ipotecar, taxa pe concesiuni

guvernamentale, taxa pentru contracte de bursă etc.)

TAXA PE VALOAREA ADAUGATĂ - vânzarea de mărfuri, serviciile şi

importurile sunt supuse plăţii TVA (IVA), exceptând unele activităţi şi

operaţiuni pentru care se acorda derogări. Taxa pe valoarea adaugată

standard este de 20%, iar pentru TVA redusa, de 0,04% şi 10%, se publică

liste cu produsele care beneficiază de aceste reduceri. TVA se plăteşte, de

obicei, lunar, iar pâna la data de 27 decembrie a fiecărui an TVA trebuie

platită în proporţie de 88%.

===============================================================4

Page 5: Sistem Fiscal in Italia

ACCIZELE - care vor fi şi ele reformulate pentru o armonizare mai bună cu

directivele comunitare în materie de impozite.

Bugetul Italiei a avut în perioada ianuarie-martie 2006 încasari de 79298

milioane de Euro, înregistrand o creştere de 5618 milioane Euro ( + 7,6 %). În

luna martie intrările totale au fost de 25865 milioane de Euro, din care 10272

milioane provin din impozitele directe şi 15593 din impozitele indirecte. IRPEF a

generat încasari de 36098 milioane euro şi a influenţat pozitiv variaţiile intrărilor

cu 2,7 %.

32000 34000 36000 38000 40000 42000

1

impozite indirecte ian-mar 2006

impozite indirecte ian-mar 2005

impozite directe ian-mar 2006

impozite directe ian-mar 2005

Sistemul italian de impozitare este reglementat de Codul General de

Impozitare, care este actualizat anual prin Buget (Legge Finanziaria). Sistemul

fiscal italian se bazează pe impozitarea directă (IRPEF - impozitul pe venit,

pentru persoanele fizice, IRPEG - impozitul pe profit, pentru persoane juridice,

ILOR- impozitul pe veniturile rezultate din afacerile pe plan local) şi pe cea

indirecta (TVA şi alte taxe). Persoanele rezidente sunt impozitate pe venitul

global realizat în ţară şi în străinatate (exceptând cazurile în care Italia a încheiat

acorduri de evitare a dublei impuneri cu anumite ţări), iar cele nerezidente sunt

impozitate numai pe veniturile realizate în Italia.

===============================================================5

Page 6: Sistem Fiscal in Italia

Impozitarea veniturilor obţinute din companii

Companiile incorporate în Italia, care au sediul central sau realizează

majoritatea afacerilor în această ţară sunt impozitate pe venitul global realizat

(inclusiv din străinătate). Alte companii sunt supuse impozitării pe venitul

realizat în Italia. Companiile sunt supuse unui impozit pe profit (IRPEG) de 35%

şi unui impozit local (IRAP) de 4,25 %.

Companiile rezidente şi nerezidente, cu activitate de producţie, sunt

supuse unei impozitări pe veniturile realizate. Taxa regională asupra producţei

(IRAP) a fost introdusă în luna ianuarie 1998, când o serie de alte taxe au fost

eliminate. IRAP nu este deductibilă din impozitul pe venit, este plătibilă în

fiecare perioadă de impozitare în funcţie de valoarea neta a producţiei realizate

într-o anumită regiune. Procentul plătibil este, în mod normal, de 4,25%. Sunt

exceptate de la impozitare dobânzile la titlurile de stat ca şi cele la obligaţiunile

emise sub forma de bonuri de trezorerie înainte de 30 septembrie 1986.

Facilităţi fiscale acordate companiilor

Dacă îndeplinesc anumite condiţii, firmele care înfiinţează filiale în

sudul Italiei pot beneficia de scutiri de impozite acordate în zona respectivă, cum

ar fi: scutirea de impozite locale pentru o perioadă de 10 ani pentru unităţile

industriale înfiinţate în zonă. Scutiri parţiale se aplică tot pentru 10 ani dacă

unităţile existente sunt modificate sau extinse. Scutirea se aplica numai la venitul

===============================================================6

Page 7: Sistem Fiscal in Italia

suplimentar realizat din noua investiţie. Scutirile se acorda şi pentru veniturile

reinvestite. Începând cu 1 iulie 1998, s-au introdus o serie de măsuri privind

reglementarea impozitării câştigurilor de capital. Conform acestor măsuri, se

percepe un singur impozit în procentaje diferite, în funcţie de sursa câstigurilor de

capital, respectiv de: 12,5% pentru câştigurile obţinute din investiţii financiare şi

27 % din valoarea activelor realizate din vânzarea de acţiuni.

Departamentul pentru Politica Fiscală

În cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, Administraţia Financiară

elaboreaza şi realizează politicile fiscale, asigurând bugetului statului intrările

necesare pentru acoperirea cheltuielilor. Administraţia financiară este împărţită în

Departamentul pentru Politica Fiscală (DPF) şi in 4 agenţii autonome. Această

organizare, realizată în 2001, descinde din dorinţa de a separa funcţiile de adresare

şi de control, încredinţate DPF, de cele de gestiune operaţională, desfaşurate de

cele 4 agenţii fiscale : Agenţia fiscală sectorială, Agenţia fiscală vamală, Agenţia

de acces şi cea teritorial.

Departamentul pentru Politica Fiscală proiectează politica fiscală,

veghează la elaborarea normelor şi coordonează activităţile agenţiilor. Acest lucru

asigură aplicarea sistemului tributar vis-a-vis de contribuabili, în administrarea

implementarilor fiscale şi asigurarea încasărilor.

În acest domeniu de activitate DPF :

Elaborează politica fiscală şi măsoara efectele aplicării normei tributare ;

Veghează elaborarea normelor fiscale ;

Veghează prevederile anuale din convenţiile încheiate de Agenţii prin care

sunt stabilite obiective, termene şi mijloace ;

===============================================================7

Page 8: Sistem Fiscal in Italia

Controlează actele agenţiilor pentru realizarea obiectivelor şi gestiunea

rapoartelor cu contribuabilii;

Coordonează şi monitorizează activităţile actorilor din sistemul fiscal;

Elaborează analize şi studii de politică fiscală la nivel naţional, comunitar şi

internaţional;

Îndeplineşte funcţia de legatură între dimensiunea comunitară şi cea

internaţională a sistemului fiscal.

Departamentul pentru Politica Fiscală este considerat sediul elaborării

sistemului fiscal. În birourile sale se ţin sub observaţie variabilele

macroeconomice ale statului şi se analizează realităţile sociale productive.

Informaţiile astfel selectate constituie fundamentul pentru scena politicii fiscale

adoptate de Guvernul Italiei şi de Parlament. DPF colaborează permanent cu

autorităţile legislative pentru evaluarea efectelor economice ale diferitelor opţiuni

normative.

Rezultatele politicii fiscale sunt masurate de DPF, care furnizează datele

necesare despre încasari pentru administraţia bugetului statului. Analizele asupra

efectelor soluţiilor adoptate permit intervenţia asupra legislaţiei fiscale pentru a o

reface, adaptată obiectivelor prestabilite.

Un sistem complex precum cel fiscal necesită acţiuni de coordonare

eficace, prin care să se valorifice diversitatea funcţiilor şi să se asigure eficienţa

maximă. De acest lucru se ocupă tot DPF, în baza adresarilor Ministerului,

urmărindu-se coordonarea generala a sistemului, pentru obţinerea unităţii în

exercitarea funcţiilor. În acest scop, se prelucreaza informaţiile necesare pentru

programarea obiectivelor Agenţiilor, verificându-se rezultatele obţinute.

DPF reprezintă sistemul fiscal italian în Europa şi la nivel internţtional.

În domeniul fiscal, DPF reprezintă interesele Italiei în procesul de

integrare europeană şi de cooperare internaţională  în acest scop :

===============================================================8

Page 9: Sistem Fiscal in Italia

Studiază, efectuează analize asupra sistemelor fiscale din alte

state ;

Compară rapoartele cu cele din alte state şi cu cele ale

organismelor comunitare şi internaţionale ;

Participă la elaborarea actelor normative bilaterale, comunitare şi

internaţionale ;

Coopereaza cu Garda Financiară ;

Asigură legatura cu sistemul naţional pentru realizarea

obiectivelor, urmărind dezvoltarea cooperării administrative şi a

schimbului de informaţii cu Agenţiile.

Descentralizarea administrativă şi fiscală apare ca o modalitate nouă şi

eficace de a face « maşina statului » să funcţioneze mai uşor, mai eficace,

garantând apropierea instituţiilor publice de cetăţeni. În această privinţă, DPF

promovează cooperarea şi coordonarea interinstituţională cu referire la diferitele

sfere ale autonomiei.

Comisiile tributare sunt organe jurisdicţionale speciale ce judecă

controversele în materie fiscală, având competenţe atât în ceea ce priveşte

impozitele generale cât şi cele speciale. Orice cetăţean se poate adresa Comisiei

tributare pentru a solicita anularea sau modificarea unui act fiscal.

TOTAL INCASARI (milioane Euro)

===============================================================9

Page 10: Sistem Fiscal in Italia

0

10000

20000

30000

40000

50000

60000

70000

80000

90000

100000

ian feb mar apr mai iun iul aug sept oct nov dec

2004

2005

2006

TOTAL IMPOZITE DIRECTE (milioane Euro)

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

40000

ian feb mar apr mai iun iul aug sept oct nov dec

2004

2005

2006

TOTAL IMPOZITE INDIRECTE (milioane Euro)

===============================================================10

Page 11: Sistem Fiscal in Italia

0

5000

10000

15000

20000

25000

30000

35000

ian feb mar apr mai iun iul aug sept oct nov dec

2004

2005

2006

BIBLIOGRAFIE:

===============================================================11

Page 12: Sistem Fiscal in Italia

Ambasada Romaniei la Roma

Ambasada Italiei la Bucuresti

Ministerul Economiei si Finantelor (Italia)

Wikipedia- Enciclopedia libera

Gabriel Popa , “Coordonarea fiscală comună a tarilor membre UE

si tendintele actuale ale reformei fiscale in UE”

Realitatea romaneasca, articol de Tudor Lavric (12 aprilie 2006) –

« Romano Prodi promite relaxarea imigratiei in Italia »

===============================================================12