UNIVERSITATEA SPIRU HARET FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE BUCUREŞTI SPECIALIZAREA: CIG

SINTEZĂ LA DISCIPLINA

CONTABILITATEA INSTITUŢIILOR DE CREDIT Titular disciplina : Conf. univ. dr. Rusu Bianca

1. Conţinutul tematic al cursului (programă),

Capitolul 1: Bazele organizării şi conducerii contabilităţii societăţilor bancare

1.1. Definirea sistemului bancar 1.2. Caracterizarea planului de conturi utilizat în sistemului bancar 1.3. Documentele obligatorii şi necesare utilizate de sistemul bancar

Capitolul 2: Contabilitatea capitalurilor proprii şi asimilate 2.1 Contabilitatea capitalului social, a primelor de capital şi rezervelor

2.2 Contabilitatea fondurilor 2.3 Contabilitatea provizioanelor Capitolul 3: Contabilitatea imobilizărilor

3.1 Definirea imobilizărilor 3.2 Înregistrarea şi evidenţierea imobilizărilor

3.3 Contabilitatea amortizărilor şi provizioanelor pentru valori imobilizate Capitolul 4: Contabilitatea activelor operaţionale

4.1 Contabilitatea operaţiunilor cu numerar 4.2 Contabilitatea depozitelor la bănci 4.3 Contabilitatea creditelor acordate băncilor şi clienţilor

Capitolul 5: Contabilitatea pasivelor operaţionale 5.1 Contabilitatea depozitelor la bănci 5.2 Contabilitatea împrumuturilor primate de la bănci şi de la clientelă

Capitolul 6: Contabilitatea operaţiunilor diverse 6.1Contabilitatea decontărilor cu personalul

Capitolul 7: CONTABILITATEA CHELTUIELILOR BANCARE 7.1 Contabilitatea cheltuielilor de exploatare bancară

7.2 Contabilitatea altor cheltuieli bancare

Capitolul 8: CONTABILITATEA VENITURILOR BANCARE

8.1 Contabilitatea veniturilor din activitatea de exploatare bancară 8.2 Contabilitatea altor veniturilor din operaţiuni bancare

Capitolul 9: CONTABILITATEA TRANZACŢIILOR ÎN VALUTĂ

9.1 Clasificarea şi contabilitatea operaţiunilor în devize cu clientela bancară şi financiară

Capitolul 10: CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI

2. Bibliografie minimă obligatorie

Bianca Preda, Contabilitate bancară, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2009 Legea bancară nr. 58/1998, Monitorul Oficial nr. 121/23.03.1998.

Bibliografie facultativă Coman Florin., Activitatea financir-contabilă a societăţilor bancare, Bucureşti,

Editura Lumina LEX, 2002 Dedu Vasile, Enciu Adrian, Contabilitate bancară, Bucureşti, Editura Economică,

2008

Capitolul I: BAZELE ORGANIZĂRII ŞI CONDUCERII CONTABILITĂŢII SOCIETĂŢILOR BANCARE

Introducere la tema tratată: Acest prin capitol îşi propune să familiarizeze

studenţii cu noţiunile de contabilitate bancară, instituţii de credit precum şi crearea unei imagini asupra sistemului bancar existent în România.

Obiectivul capitolului: definirea contabilităţii bancare; prezentarea sistemului bancar, a obiectivului general al conducerii contabilităţii bancare şi celui specific instituţiilor de credit.

Cuprinsul capitolului 1: Bazele organizării şi conducerii contabilităţii societăţilor bancare

1.1. Definirea sistemului bancar 1.2. Caracterizarea planului de conturi utilizat în sistemului bancar

1.3. Documentele obligatorii şi necesare utilizate de sistemul bancar Rezumatul temei tratate:

1.1. Definirea sistemului bancar. Activitatea bancară în România se desfăşoară prin instituţiile de credit autorizate.

Instituţia de credit reprezintă o entitate care desfăşoară cu titlu   rimate  ial  activitatea de atragere de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi de acordare de credite în cont propriu sau o entitate emitentă de monedă electronică, alta decât cea prevăzută mai sus.

Banca Naţională a României este exclusă din categoria instituţiilor de credit, deoarece aceasta nu are menirea de a desfăşura activitate bancară. Având în vedere legea proprie, Banca Naţională a României este o autoritate publică al cărei obiectiv fundamental este menţinerea stabilităţii monedei naţionale, contribuind astfel la menţinerea stabilităţii preţurilor, obiectiv care o îndrituieşte să elaboreze, să aplice şi să răspundă de politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi de autorizarea şi

supravegherea prudenţială a sistemului bancar. În această calitate, Banca Naţională a României nu poate fi calificată drept un participant nemijlocit, în regim concurenţial cu instituţiile de credit căci această instituţie, aşezată echidistant în economie, urmăreşte modul în care se desfăşoară activitatea bancară pe piaţă şi felul în care participanţii, instituţiile de credit, îşi îndeplinesc obligaţiile şi îşi exercită drepturile conferite de reglementările în materie. Ca o concluzie, se poate afirma că activitatea bancară se desfăşoară, în România, numai prin instituţii de credit – bănci, organizaţii cooperatiste de credit, instituţii emitente de monedă electronică şi case de economii pentru domeniul bancar – cu condiţia ca fiecare dintre acestea să fie autorizată, în condiţiile legii.

Băncile sunt obligate să organizeze şi să ţină contabilitate, adică redarea sub formă unică, generalizată a evenimentelor economice, financiare, juridice şi fiscale. Ea trebuie să reflecte în expresie bănească disponibilităţile băneşti şi depozitele băneşti, bunurile mobile şi imobile, titlurile de valoare, drepturile şi obligaţiile, precum şi mişcările şi modificările intervenite în urma operaţiunilor patrimoniale efectuate, cheltuielile, veniturile şi rezultatele obţinute.

Contabilitatea bancară este reglementată prin lege, ca şi planul de conturi al acesteia, şi prezintă anumite particularităţi cum ar fi: În activitatea bancară fiecare operaţiune bancară se traduce printr-o operaţiune contabilă care se înregistrează la locul producerii ei. Există un grad înalt de informatizare în contabilitate datorită numărului mare de înregistrări contabile. La finalul fiecărei activităţi contabile trebuie precizat o serie de informaţii despre bancă sau clienţii băncii, care sunt utilizate de către organele de supraveghere bancară sau de controlorii fiscale.

Băncile trebuie să-şi organizeze întreaga activitate în conformitate cu regulile unei bancare prudente şi sănătoase, cu cerinţele legii şi ale reglementărilor Băncii Naţionale a României. În acest sens băncile trebuie să dispună de proceduri de administrare şi contabile corespunzătoare şi de sisteme adecvate de control intern.

Pentru reducerea subiectivităţii, creşterea utilităţii şi prezentarea situaţiilor financiare în mod clar, trebuie să existe o combinaţie a legislaţiei (în limite inerente) şi interpretarea subiectivă a principiilor de contabilitate.

Principiile contabile generale sunt aplicate şi în contabilitatea bancară, având însă câteva particularităţi: a). principiul prudenţei: urmăreşte să evite un transfer în viitor al incertitudinilor . Cu alte cuvinte trebuie contabilizate pierderile certe şi probabile a veniturilor certe a veniturilor potenţiale. În contabilitatea bancară se omite acest principiu în cazul operaţiunilor de piaţă atunci când sunt evaluate la preţul pieţei; b). principiul intangibilităţii bilanţului: corespondenţa bilanţului de deschidere cu bilanţului de închidere al exerciţiului precedent; c). principiul necompensării: nu este admisă nici o compensare a activului cu pasivului sau a veniturilor cu cheltuielilor. Banca însă, face o serie de excepţii, cum ar fi operaţiunile cu titluri de tranzacţie, cu instrumente financiare la termen sau cazul swap-urilor de dobânzi; d). principiul permanenţei metodelor: asigură comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile pentru menţinerea aceloraşi norme şi reguli de înregistrări contabile;

e). principiul independenţei exerciţiilor: separarea veniturilor şi cheltuielilor angajate de bancă pe fiecare exerciţiu financiar in funcţie de momentul în care acestea sunt încasate sau plătite; f). principiul continuităţii activităţii: presupune că banca îşi continuă în mod normal activitatea fără să şi-o reducă în mod sensibil sau să intre în lichidare; g). principiul cuantificării monetare: presupune exprimarea într-o formă monetară a operaţiunilor contabile înregistrate. Moneda de bază este cea naţională, leul, dar în funcţie de specificul operaţiunii desfăşurate, apar şi monede străine.

Cunoaşterea exactă a volumului şi structurii elementelor patrimoniale la un moment dat poate asigura obţinerea informaţiilor necesare luării deciziilor de către corpul managerial. De aceea evaluarea patrimoniului reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii fără de care n-ar fi posibilă realizarea obiectului său.

Convergenţa principiilor de organizare a contabilităţii se concretizează în realizarea acelei ”imagini fidele” a realităţii economice reflectate în contabilitate şi acest lucru presupune aplicarea corectă a regulilor şi procedeelor contabile cat şi cele de evaluare a patrimoniului. În evaluarea elementelor patrimoniale se disting patru momente prevăzute în mod concret de legislaţia contabilă şi anume: - evaluarea la data intrării în patrimoniu; - evaluarea la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum; - evaluarea la data inventarierii elementelor patrimoniale; - evaluarea la închiderea exerciţiului. a).Evaluarea la data intrării în patrimoniu Bunurile şi valorile intrate în   rimate  ial agenţilor economici se evaluează şi se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, denumită valoare contabilă, care se stabileşte astfel: bunurile reprezentând aport la capitalul social sau cele obţinute cu titlu   rimate  , la valoarea de utilitate, în funcţie de preţul pieţei, utilitatea, starea şi amplasarea acestora; bunurile procurate cu titlu oneros la valoarea de achiziţie denumită cost de achiziţie; bunurile produse în bancă, la costul de producţie; creanţele şi datoriile se înregistrează în contabilitate la valoarea lor ominală. b). Evaluarea la data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum La ieşirea din patrimoniu prin vânzare, consum, distrugere, elementele patrimoniale se evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare. c). Evaluarea la data inventarierii elementelor patrimoniale Inventarierea periodică a elementelor patrimoniale se face pentru cel puţin două scopuri: - verificarea realităţii stocurilor scriptice reflectate de contabilitate, cu care ocazie se compară stocurile scriptice cu cele faptice constatate la inventariere, ambele evaluate la preţurile de intrare reflectate în contabilitate. Cu această ocazie se pot constata plusuri sau minusuri de inventar care se înregistrează în contabilitate, pentru a pune de   rimat stocurile scriptice cu cele faptice; - determinarea valorilor de inventar a diferitelor componente patrimoniale. Valoarea de inventar, ce se stabileşte la data inventarierii, este reprezentată de valoarea actuală sau de utilitate a fiecărui element patrimonial. Valoarea de utilitate este o noţiune cu conţinut contabil, constând în evaluarea unui bun cu ocazia inventarierii cu preţul prezumtiv a se

putea obţine, de la un eventual cumpărător al unităţii, în stadiul ţi la locul unde se află în cauză. Valoarea de utillitate a creanţelor şi datoriilor se stabileşte în funcţie de valoarea lor probabilă de încasat sau de plată. d). Evaluarea la închiderea exerciţiului Are loc, de regulă, la sfârşitul anului şi reprezintă o aplicare practică a principiului prudenţei, adică a contabilizării pierderilor probabile şi a necontabilizării profiturilor previzibile, chiar dacă acestea sunt foarte probabile. În acest scop valoarea de intrare, denumită şi valoarea contabilă se compară cu valoarea de utilitate stabilită pe baza inventarierii elementelor patrimoniale. Diferenţele între cele două valori sunt tratate şi regularizate în felul următor: În cazul elementelor de activ: - diferenţele constatate în plus între valoarea de inventar (din inventarele întocmite) şi valoarea de intrare (din contabilitate) nu se înregistrează în contabilitate, aceste elemente menţinându-se la valoarea lor de intrare; - diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor patrimoniale de activ se înregistrează în contabilitate ca amortizare, în cazul când deprecierea este ireversibilă sau se constituie provizioane de depreciere, atunci când deprecierea este reversibilă, valoarea contabilă a acestor elemente menţinându-se, de asemenea, la valoarea lor de intrare. În cazul elementelor patrimoniale de pasiv: - diferenţele constatate în minus între valoarea de inventar (din inventarele întocmite) şi valoarea de intrare (din contabilitate) nu se înregistreză în contabilitate, aceste elemente patrimoniale menţinându-se, în contabilitate, la valoarea lor de intrare; - diferenţele constatate în plus între valoarea stabilită la inventariere şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv se înregistrează în contabilitate prin constituirea de provizioane de depreciere, valoarea acestor elemente patrimoniale menţinându-se în contabilitate, de asemenea, la valoarea lor de intrare.

1.2. Caraterizarea planului de conturi utilizat în sistemului bancar. 1.3.

Instrumentul cu ajutorul căruia se ţine evidenţa separată a elementelor din activul şi pasivul bilanţului este contul. Totalitatea conturilor deschise în contabilitate pentru realizarea integrală a obiectului ei formează sistemul conturilor.

Deoarece elementele patrimoniale reflectate în bilanţ sunt de două feluri: de activ şi de pasiv, şi conturile sunt de activ sau de pasiv, după natura posturilor cărora le corespund conturile se folosesc nu numai pentru elementele patrimoniale, ci şi pentru conturile de rezultate (cheltuieli şi venituri), pentru elementele extrapatrimoniale, cât şi pentru contabilitatea managerială (de gestiune).

Într-o societate bancară principalul instrument de organizare în reprezintă planul de conturi. Acesta cuprinde opt clase de conturi simbolizate cu o cifră: Clasa 1 – Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare Clasa 2 – Operaţiuni cu clientele Clasa 3 – Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse Clasa 4 – Valori imobilizate Clasa 5 – Capitaluri proprii, prime şi provizioane

Clasa 6 – Cheltuieli Clasa 7 – Venituri Clasa 9 – Operaţiuni în afara bilanţului Fiecare clasă cuprinde mai multe grupe de conturi, simbolizate cu două cifre, concetrând conturile care se referă la un anumit tip de operaţiune.

În planul de conturi nu există clasa 8, totuşi aceste conturi sunt utilizate pentru contabilizarea operaţiunilor în contul trezoreriei statului. De asemenea, pentru operaţiunile aferente contabilităţii de gestiune băncile pot fi conturi distincte dar şi deschise în cadrul altor clase decât cele care figurează în planul de conturi, cum ar fi Clasa 0. Trebuie reţinut faptul că Clasa 8 şi Clasa 0 nu se includ în balanţele de verificare a conturilor de bilanţ şi în afara bilanţului.

Clasa 1.Operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare Sunt cuprinse aici toate conturile cu ajutorul cărora se înregistrează valorile în Casă, operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare cu Banca Naţională a României şi cu celelalte bânci comerciale.

Nu sunt cuprinse aici conturile care reflectă operaţiuni cu titluri, cine sunt emitenţii gestionarii acestora (aceste operaţiuni se reflectă prin conturile din clasa 3).

În această clasă, în grupele de conturi ale acesteia, există atât conturi de activ cât şi de pasiv. Prin conturile din această clasă se evidenţiază: operaţiunile de casă; operaţiunile cu Banca Naţională a României privind: rezervele obligatorii ale băncilor; conturile curente; compensarea multilaterală a plăţilor interbacare; împrumuturile de refinanţare; operaţiunile cu celelalte bănci comerciale privind: conturile de activ (Nostro, Loro); depozitele (atrase, plasate); creditele şi împrumuturile; pensiunea interbancară.

Operaţiunile de pensiune interbancară se referă la creditele acordate sau împrumuturile acordate, garantate temporar de proprietate asupra elementelor de activ cedate. Dobânzile de primit sau de plătit, care la sfârşitul lunii nu au ajuns la scadenţă sunt reflectate în conturi distincte denumite “Creanţe ataşate” şi “Datorii ataşate”.

Clasa 2. Operaţiuni cu clientela În această clasă sunt cuprinse toate conturile cu ajutorul cărora se înregistrează

operaţiunile cu clientele, alta decât băncile (denumită clientelă şi clientelă financiară), a agenţii economici, sub formă de credite acordate şi împrumuturi primite, depozite atrase. În grupele din această clasă există atât conturi de activ cât şi de pasiv.

Prin conturile din această clasă se evidenţiază: - operaţiunile de creditare ale clientelei; - operaţiunile de luare de împrumuturi de la clientele financiară (de exemplu: societăţi de leasing); - operaţiunile de pensiune; - operaţiunile în contul curent al clientelei; - operaţiunile de constituire (atragere) de depozite de la clientelă.

Şi în această clasă există conturile: “Creanţe ataşate”,   rimate  ia “Datorii ataşate” pentru reflectarea dobânzilor de primit, dobanzile de plătit, neajunse la scadenţă la sfârşitul lunii, aferente fiecărui tip de operaţiune.

Clasa 3. Operaţiuni cu titluri şi operaţiuni diverse Sunt cuprinse două principale categorii de conturi, o categorie care se ocupă cu

înregistrările de titluri şi o altă categorie (operaţiuni diverse) care cuprinde toate conturile

care nu au o clasă personalizată cu referire la: debitori, creditori, stocuri (materiale, valori din aur, obiecte de inventar etc.), decontări intrabancare, conturi de regularizare, etc. Categoria de conturi care se ocupă cu înregistrările de titluri este evidenţiată astfel: - operaţiunile cu titlurile primite sau date în pensiune; - operaţiunile cu titlurile de tranzacţie; - operaţiunile cu titlurile de plasament; - operaţiunile cu titlurile de investiţii; - operaţiunile societăţilor care operează pe piaţa de capital.

Clasa 4. Valori imobilizate Sunt cuprinse aici conturile cu ajutorul cărora se evidenţiază bunurile şi alte active

utilizate în activitatea băncii o perioadă îndelungată de timp (în general peste 1 an). Toate conturile de aici sunt conturi de activ cu excepţia contului “Vărsăminte de

efectuat pentru părţi în societăţi comerciale legate, pentru titluri de participare şi pentru titluri ale activităţii de portofoliu” şi conturilor ce înregistrează amortizarea şi provizioanele.

Activele cuprinse în această clasă pot fi grupate astfel: imobilizări financiare; imobilizări necorporale; imobilizări corporale; imobilizări în curs; leasing şi locaţia simplă.

Clasa 5. Capitaluri proprii, prime şi provizioane Cuprinde conturile care înregistrează fondurile aflate la dispoziţia băncii, cu

  rimate  i permanent sau durabil precum şi provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli şi provizioanele reglementate.

Sunt conturi de pasiv, cu excepţia conturilor: 508 – “Acţionari şi asociaţi”, 591 – “Repartizarea profitului” care sunt conturi de pasiv precum şi conturile: 581 – “Rezultatul reportat”, 591 – “Profit sau pierdere” care sunt conturi bifuncţionale. Conturile din această clasă pot fi grupate astfel: capital social;   rimate şi prime legate de capital; fonduri; diferenţe din reevaluare; subvenţii şi fonduri publice   rimate  ; profit sau pierdere din anii precedenţi (nerepartizat sau neacoperită); datorii   rimate  ial; provizioane.

Clasa 6. Cheltuieli Această clasă cuprinde conturile prin care se înregistrează toate cheltuielile

  rimate  ia de bancă (plătite sau neplătite încă). Clasa 7. Venituri Cuprinde toate conturile prin care se înregistrează toate veniturile băncii ( încasate

sau neîncasate încă). Clasa 9. Operaţiuni în afara bilanţului În această clasă intră toate conturile prin care se înregistrează operaţiunile ce vor

influenţa activitatea băncii în perioada următoare (cumpărările/vânzările de valută a căror dată de tranzacţie nu coincide cu data zilei, acreditivele etc.) sau poate influenţa activitatea băncii în perioada următoare, dacă anumite riscuri au loc (o scisoare de garanţie acordată se poate transforma în credit acordat). În mod normal, aceste operaţiuni nu se supun regulilor contabile ale conturilor de bilanţ (clasele 1-7), adică înregistrarea în partidă dublă. Totuşi, actualul plan de conturi aplicabil în băncile comerciale împarte conturile din clasa 9 după funcţia contabilă în conturi de activ, pasiv şi bifuncţionale.

Pentru operaţiunile în devize sunt create conturi în afara bilanţului care asigură corespondenţa între ele, iar pentru celelalte operaţiuni, corespondenţa se asigură printr-un singur cont bifuncţional denumit convenţional “Contrapartidă” simbolizat 999. Conturile din clasa 9 sunt grupate astfel: angajamente de finanţare; angajamente de garanţie; angajamente privind titlurile; operaţiuni în devize; angajamente diverse; angajamente îndoielnice; conturi de evidenţă.

1.3. Documentele obligatorii şi necesare utilizate de sistemul bancar Dintre documentele sintetice, Legea contabilităţii obligă societăţile bancare la

întocmirea următoarelor registre: - registrul jurnal; - registrul inventar; - registrul “cartea mare”. Aceste registre pot fi prezentate sub formă de registru sau sub formă de registru

generat de programe informatice unde procedurile de prelucrare automată a datelor trebuie să fie astfel organizate încât să permită controlul respectării reglementărilor în vigoare şi să se poată reconstitui elementele şi conţinutul conturilor, listelor şi informaţiilor controlate.

1). Registrul jurnal este un document obligatoriu, care trebuie ţinut la centrala băncii şi la fiecare subunitate cu contabilitate proprie. El înregistrează în ordine cronologică operaţiunile patrimoniale, ţinând cont de data de intrare sau de întocmirea documentelor. Registrul jurnal este ţinut sub forma unui registru general şi a unor elemente auxiliare. Datele menţionate în aceste jurnale fac referire la felul, numărul şi data documentului justificativ, explicaţiile şi conturile debitoare şi creditoare.

2). Registrul inventar înregistrează toate elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de clasificare, conform posturilor din bilanţ. Înregistrarea acestor elemente se face pa baza unor liste de inventariere, întocmite în conformitate cu normele legale. Registrul inventar se ţine centralizat şi la nivelul fiecărei subunităţi bancare.

3). Registrul “cartea mare” este un document contabil obligatoriu, întocmit de centrala băncii şi de toate subunităţile cu contabilitate proprie, în care se înscriu lunar, pentru fiecare cont, înregistrările în registrul jurnal “Recapitulaţia pe conturi a jurnalelor operaţiunilor zilei”, stabilindu-se situaţia fiecărui cont: sold iniţial, rulaje debitoare, rulaje creditoare şi sold final. Datele înscrise în registrul “Cartea mare” sunt preluate la întocmirea balanţei de verificare.

Conform legii contabilităţii şi societăţile bancare trebuie să întocmească lunar balanţa de verificare care permite verificarea înregistrărilor contabile corecte în contabilitate a operaţiunilor patrimoniale şi stă la baza întocmirii bilanţului contabil.

Balanţa de verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cât şi pentru cele analitice, permiţând verificarea concordanţei dintre ele. De asemenea, ea cuprinde conturile bilanţiere si pe cele în afara bilanţului.

Contul de profit şi pierdere sau contul de rezultate este un document de sinteză care realizează o analiză în dinamică a veniturilor şi cheltuielilor şi evidenţiază rezultatul contabil al activităţii desfăşurate.

Activele şi pasivele existente la un moment dat, deci profilul economic şi juridic, sunt reflectate cu ajutorul bilanţului.

Patrimoniul economic format din bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii formează activul bilanţului, format din drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, formează pasivul bilanţului.

Bilanţul poate fi privit, analizat şi utilizat în două ipostaze: - ca un procedeu al metodei contabilităţii, care să fie folosit pentru explicarea mecanismului partidei duble, a dublei reprezentări, dar şi a dublei înregistrări; - ca un document de sinteză şi raportare contabilă, care reprezintă în expresie bănească, în mod grupat, existenţele patrimoniale la un moment dat precum şi rezultatele financiare obţinute la finele unor perioade. Structura bilanţului poate fi, în general, aceeaşi în ambele ipostaze, dar scopul utilizării lui este diferit. Bilanţul centralizează soldurile conturilor, grupându-le în activ, pasiv şi conturi în afara bilanţului. Centralizarea conturilor contabile s-a făcut în funcţie de partenerul de afaceri şi/sau conţinutul conturilor.

Activul bilanţier centralizează soldurile debitoare ale conturilor de   rimat sau bifuncţionale. Elementele de activ sunt prezentate la valoarea lor actualizată, adică sunt corectate cu valoarea provizioanelor (soldul creditor al conturilor din grupele 19,29,39,49) şi amortizărilor. Aceste conturi (provizioane şi amortizări) sunt de pasiv şi fac o excepţie de la regula că în activul bilanţier sunt centralizate soldurile conturilor de pasiv. Activul bilanţier are următoarele poziţii: 1. Casa, bănci centrale, care cuprinde: numerarul şi cecurile de călătorie dar şi disponibilităţile băneşti aflate ăn contul la banca centrală din România (B.N.R) şi/sau din ţările unde banca are sucursale; 2. Efecte publice cuprinzând certificatele de trezorerie şi alte titluri de creanţă asupra organismelor publice emise în România precum şi instrumentele de aceeaşi natură emise în străinătate; 3. Creanţele privind băncile cuprinde ansamblul creanţelor (conturi curente – Nostro, depozite, credite etc.) asupra băncilor cu excepţia titlurilor; 4. Creanţele, cuprinde ansamblul creanţelor (creditelor), creanţele (creditele) deţinute asupra agenţilor economici nebancari, cu excepţia titlurilor; 5. Obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix cuprinde obligaţiunile şi alte venituri cu titlu fix din categoria titlurilor de investiţii, titlurilor de plasament şi titlurilor de tranzacţii; 6. Acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, cuprinde acţiunile şi alte titluri cu venit variabil de natura titlurilor de tranzacţii şi titlurilor de plasament; 7. Participaţii şi titluri ale activităţii de portofoliu, include acţiunile şi alte venituri cu titlu variabil de natura titlurilor de participare şi titlurilor activităţii de portofoliu; 8. Părţi în cadrul societăţilor comerciale legate, cuprinde acţiunile şi alte titluri cu venit variabil deţinute în societăţile comerciale legate, din categoria “Părţi în societăţile comerciale legate”; 9. Leasing şi locaţia cu opţiune de cumpărare, cuprinde ansamblul elementelor care se referă la activitatea de leasing sau de locaţie cu opţiune de cumpărare; 10. Locaţie simplă, cuprinde bunurile mobiliare şi imobiliare date cu chirie (fără opţiune de cumpărare); 11. Imobilizări necorporale, cuprinde imobilizările necorporale cat si cele în curs;

12. Imobilizările corporale, cuprinde imobilizările corporale, atât cele utilizate în activitatea de exploatare a băncii cât şi cele utilizate în afara activităţii de exploatare; 13. Capital social subscris şi nevărsat, se referă la soldul contului “Acţionari şi asociaţi”; 14. Acţiuni proprii, cuprinde acţiunile proprii răscumpărate de bancă; 15. Alte active cuprinde: decontări intrabancare, debitorii, stocurile şi alte active care nu figurează în celelalte poziţii de   rimat; 16. Conturile de regularizare, cuprind conturile de natura cheltuielilor de repartizat, cheltuielile anticipate şi venituri de primit (contrapartida conturilor de venituri pentru operaţiunile în afara bilanţului); 17. Total pasiv. Pasivul bilanţier centralizează soldurile creditoare ale conturilor de pasiv sau bifuncţionale, cu excepţia soldurilor conturilor de provizioane (din grupele 19, 29, 39 şi 49) şi amortizări care trec pe activ cu semnul minus. Pasivul având valoare egală cu activul, are următoarele poziţii: 1. Bănci centrale, cuprinde datoriile faţă da banca centrală din România (BNR) şi/sau din ţările unde banca are sucursale; 2. Datorii privind băncile,cuprinde datoriile pe care banca le are faţă de celelalte bănci comerciale (împrumuturi, depozite atrase etc.) cu excepţia datoriilor şi a titlurilor; 3. Datorii privind, cuprinde datoriile faţă de nebancară (depozite atrase, conturi curente etc.)cu excepţia datoriilor şi a titlurilor; 4. Datorii constituite prin titluri, cuprinde datoriile constituite prin titluri cesionabile, emise de bancă în România şi în străinătate; 5. Alte datoriile, cuprinde datoriile pe elemente date în pensiune şi date, la rândul lor, în pensiune sau vândute ferm, decontări intrabancare, creditori şi alte datorii în legătură cu terţii; 6. Conturi de regularizare, cuprind conturile de natura veniturilor înregistrate în avans şi cheltuielilor de plătit (contrapartida conturilor de cheltuieli pentru operaţiunile în afara bilanţului); 7. Capital social subscris; 8. Prime legate de capital; 9. Rezerve legale; 10. Rezerve statutare; 11. Rezerva generală pentru riscuri de credit; 12. Diferenţa din reevaluare; 13. Alte datorii; 14. Fonduri; 15. Datorii inregistreaza; 16. Subvenţii şi fonduri publice; 17. Provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; 18. Provizioane reglementate; 19. Rezultatul reportat; 20. Profit sau pierdere; 21. Repartizarea profitului; 22. Total pasiv.

Conturile în afara bilanţului (extrabilanţier) ca şi componentă a bilanţului, sunt grupate într-un tablou pe verticală în “Angajamente date” (cuprinzând soldurile debitoare

ale conturilor în afara bilanţului) şi “Angajamente primite” (cuprinzând soldurile creditoare ale conturilor în afara bilanţului, conturilor de pasiv).

Capitolul 2: CONTABILITATEA CAPITALURILOR PROPRII ŞI ASIMILATE

Introducere la tema tratată: Acest capitol îţi propune să prezinte capitalurile proprii şi asimilate atât din punct de vedere teoretic, legislativ, practic dar şi înregistrările contabile care le implică apariţia lor.

Obiectivul capitolului: Capitolul îşi propune sa lămurească elementele de capitaluri propriu modul de a folosi clasa respectivă de conturi, de a înregistra în contabilitate şi de a rezolva problemele contabile care apar.

Cuprinsul capitolului 2: Contabilitatea capitalurilor proprii şi asimilate 2.1 Contabilitatea capitalului social, a primelor de capital şi rezervelor

2.2 Contabilitatea fondurilor 2.3 Contabilitatea provizioanelor

Rezumatul temei tratate:

2.1 Contabilitatea capitalului social, a primelor de capital şi rezervelor

Conturile sintetice de gradul I, II, III din clasa 5, prin care se evidenţiază capitalurile proprii şi asimilate sunt definite ca expresia bănească a obligaţiilor băncii faţă de persoanele fizice şi juridice care au participat la constituirea sa.

Capitalul bancar include capitalul social vărsat, prime legate de capital, profitul nerepartizat din anii următori şi report pentru exerciţiul curent, rezultatul net al exerciţiului curent, rezerve, diferenţe din reevaluare, subvenţii, provizioane reglementate pentru riscuri şi cheltuieli şi împrumuturi pe termen lung reprezentând datorii subordonate.

Cu excepţia contului “Acţionari sau asociaţi” simbolizat 508, care este cont de activ şi se utilizează potrivit instrucţiunile Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României, toate celelalte conturi prezentate mai sus sunt conturi de pasiv.

Contul “Capital social” simbolizat 501 se creditează la constituirea capitalului social sau la majorarea lui (această majorare se realizează în baza hotărârii acţionarilor şi cu acordul BNR, din următoarele surse: emiterea de noi acţiuni; prime legate de capital rămase după acoperirea cheltuielilor legate de operaţiunile respective; rezerve constituite din profitul net; diferenţe din reevaluarea patrimoniului; obligaţiuni, dividende şi datorii convertibile în acţiuni; rezerve constituite din diferenţe favorabile de curs valutar (conform normelor legale) şi se debitează la diminuarea acestuia prin anularea acţiunilor şi acoperirea pierderilor înregistrate de bancă.

Exemplu: Pentru prezentarea operaţiunilor presupunem că are loc înfiinţarea unei bănci în următoarele condiţii:

capital social subscris: 750 mld. lei, din care:

- în lei: 110 mld. lei; - în USD: 20 mil.$ (curs 32.000 lei/$);

nr. acţiuni emise: 750.000; valoarea nominală a unei acţiuni: 1.000.000 lei.

a). subscrierea capitalului social de către acţionari sau asociaţi:

- pentru lei:

508 = 5011 110 mld. lei

Acţionari sau asociaţi Capital social nevărsat

- pentru USD:

508 = 3721 20 mil.USD

Acţionari sau asociaţi Poziţie de schimb

şi concomitent

3722 = 5011 640 mld. lei

Contravaloarea poziţiei Capital social nevărsat

de schimb

Observaţie: Este necesară precizarea, în analitic, a valutei în care se varsă capitalul social pentru că banca va întocmi o balanţă de verificare separat pe fiecare valută (inclusiv în lei) şi o balanţă generală pentru lei din valută (centralizatoare).

b). vărsarea capitalului social subscris:

- pentru lei:

111 = 508 110 mld. lei

Cont curent la BNR Acţionari sau asociaţi

şi concomitent

5011 = 5012 110 mld. lei

Capital social nevărsat Capital social vărsat

- pentru USD:

(a) în momentul vărsării, cursul de schimb este 31.000 lei/USD: 121 = 508 20 mil.$

Nostro/USD Acţionari şi asociaţi USD

şi concomitent:

5011 = 5012 640 mld. lei

Capital social nevărsat Capital social vărsat

concomitent:

519 = 3722 20 mld. lei

Alte rezerve Contravaloarea (20 mil.$ x 1.000 lei)

poziţiei de schimb

(b) în momentul vărsării, cursul de schimb este 33.500 lei/USD 121 = 508 20 mil.$

Nostro/USD Acţionari şi asociaţi/USD

şi concomitent:

5011 = 5012 640 mld. lei

Capital social nevărsat Capital social vărsat

concomitent:

3722 = 519 30 mld. lei

Contravaloarea Alte rezeve (20 mil.$ x 1.500 lei)

poziţiei de schimb

Capitalul social poate fi majorat prin:

- aport în numerar: 101 = 508

Casa Acţionari sau asociaţi

- încorporarea primelor legate de capital, rezervelor, profitului net şi a rezultatului reportat din anii anteriori:

% = 5012

581 Capital social vărsat Rezultatul reportat

592

Repartizarea profitului

- conversia unor obligaţiuni în capitalul social (transferabile în acţiuni): 3251 = 5012

Obligaţiuni Capital social vărsat

Capitalul social poate fi diminuat prin acoperirea pierderilor din anii precedenţi:

5012 = %

Capital social vărsat 581

Rezultatul reportat

591

Profit sau pierdere

Primele de capital reprezintă diferenţa dintre valoarea de emisiune, adică preţul noilor acţiuni şi valoarea nominală a acţiunilor.

Primele de capital pot fi:

- prime de emisiune = când valoarea de emisiune este mai mare decât

valoarea nominală;

- prime de aport = diferenţa între valoarea majorării de capital în natură şi

valoarea nominală a acţiunilor emise;

- prime de fuzine = contribuţia contabilă adusă de societatea absorbită este

mai mare decât valoarea nominală;

- prime de conversie = transformarea în acţiuni a obligaţiunilor emise,

datoriilor sau dividendelor.

2.2 Contabilitatea fondurilor

Fondul de dezvoltare este înregistrat din profitul net care rămâne la dispoziţia băncii sub formă de fond de dezvoltare (521), alte fonduri (528) sau repartizări la fondul de dezvoltare (529). Acesta este utilizat la executarea sau la achiziţia de mijloace fixe. Se mai poate constitui din amortizarea inclusă pe cheltuieli sau din sume obţinute la vânzarea sau dezmembrarea unor mijloace fixe.

Fondul de dezvoltare este un cont de pasiv care se creditează la constituirea fondului, în corespondenţă cu conturile 529 “Repartizări la Fondul de dezvoltare”; 592 “Repartizarea profitului” sau contul 591”Profit sau pierdere”, care arată provenienţa surselor de alimentare ale fondului şi se debitează la utilizarea lui.

2.3 Contabilitatea provizioanelor

Societăţile bancare constituie provizioane pentru a evita unele riscuri sau incertitudini ce apar în activitatea derulată de bancă şi care pot influenţa rezultatele finale ale exerciţiului. Sunt asimilate capitalurilor următoarele tipuri de provizioane:

- provizioane pentru riscuri şi cheltuieli; - provizioane reglementate. Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli sunt constituite, de regulă, la sfârşitul

exerciţiului, pentru elemente de patrimoniu a căror realizare sau plată eate incertă sau pentru cheltuieli exigibile în perioada următoare. În această categorie se constituie următoarele categorii de comisioane:

a) provizioane pentru riscuri de executare a angajamentelor prin semnătură – acestea compensează eventualele pierderi în cazul în care debitorii garantaţi de bancă nu îşi onorează obligaţiile de plată;

b) provizioane pentru facilităţi acordate personalului – apar în special în cazul unor credite fără garanţii, acordate personalului;

c) provizioane pentru riscuri de ţară – sunt create pentru compensarea unor pierderi în cazul plasamentelor externe;

d) alte provizioane pentru riscuri şi cheltuieli – vizează, în special, provizioane pentru cheltuieli ce se vor efectua în exerciţiile viitoare. Provizioanele reglementate se pot constitui facultativ, în conformitate cu normele în

vigoare, pentru a beneficia de unele facilităţi fiscale, legate preponderent de înfiinţarea de subunităţi în străinătate.

Constituirea unui provizion reprezintă o cheltuială pentru bancă. Anularea sau diminuarea lui datorită manifestării riscului, datorită eliminării riscului sau datorită lipsei obiectului pentru care s-a previzionat se face prin creşterea veniturilor băncii.

În practică, gestiunea provizioanelor vizează protecţia împotriva riscurilor. Uneori se urmăreşte şi majorarea provizioanelor, în scopul reducerii impozitului pe profit. În realitate, avem de-a face doar cu o amânare la plată a impozitului, până la expirarea perioadei de provizionare.

Provizioanele reglementate sunt conturi de pasiv care se creditează la constituirea sau majorarea provizionului, în corespondenţă cu debitul unui cont de cheltuieli şi se creditează la anularea sau diminuarea provizionului, în corespondenţă cu creditul unui cont de venituri.

Capitolul III: CONTABILITATEA IMOBILIZĂRILOR

Introducere la tema tratată: Acest capitol prezinte tipurile de imobilizări din contabiltate, modul de determinare, înregistrare şi interpretare ale acestora..

Obiectivul capitolului: Capitolul îşi propune sa lămurească elementele de capitaluri propriu modul de a folosi clasa respectivă de conturi, de a înregistra în contabilitate şi de a rezolva problemele contabile care apar.

Cuprinsul capitolului 3: Contabilitatea imobilizărilor 3.1 Definirea imobilizărilor 3.2 Înregistrarea şi evidenţierea imobilizărilor

3.3 Contabilitatea amortizărilor şi provizioanelor pentru valori imobilizate Rezumatul temei tratate:

3.1 Definirea imobilizărilor

Valorile imobilizate sunt active destinate să servească activităţii societăţii bancare pentru o perioadă mai lungă şi se evidenţiază prin conturi sintetice de gradul I, II, III din clasa 4.

Imobilizările financiare reprezintă o modalitate distinctă de utilizare, pentru o perioadă îndelungată, a capitalului social disponibil şi a altor resurse (acţiuni şi drepturi de creanţă) sub forma participării la formarea capitalului altor societăţi comerciale.

Creditele subordonate sunt creanţe pe termen lung, nereprezentate de un titlu, pentru care împrumutătorul acceptă ca drepturile sale să fie restituite numai după satisfacerea celorlaţi creanţieri. În categoria creditelor subordonate se include: credite la termen, credite participative şi alte credite subordonate la termen şi credite pe durată nedeterminată.

Creditele participative sunt creanţe de ultim rang care se caracterizează prin următoarele:

- în caz de lichidare a clientului debitor, creditele nu sunt rambursate decât după satisfacerea celorlalţi creanţieri privilegiaţi;

- în caz de redresare judiciară, rambursarea acestor credite şi plata remuneraţiilor prevăzute sunt suspendate pe toată perioada planului de redresare;

- dacă acest credit participativ face obiectul unei convenţii, rambursarea creditului şi plata remuneraţiilor prevăzute sunt suspendate pe toată perioada necesară realizării angajamentelor luate de debitor, faţă de creanţieri, în momentul încheierii convenţiei respective.

Remuneraţiile la creditele participative cuprind o parte fixă şi eventual, o parte variabilă.

Dobânda fixă a creditului poate fi înregistrată în condiţiile prevăzute în contractul de credit, cu o parte variabilă, sub forma unei clauze de participare la profitul net al clientului împrumutat.

3.2 Înregistrarea şi evidenţierea imobilizărilor

Evidenţa contabilă a creditelor participative se ţine cu ajutorul contului sintetic de gradul II: 4011 – “Credite participative”, care este un cont de activ, se debitează cu acordarea creditelor şi se creditează cu creditele rambursate, cu creditele trecute la restanţe sau îndoielnice, cu cele devenite titluri de participare sau părţi în societăţile comerciale legate. Soldul debitor al contului reprezintă credite acordate şi nerambursate.

Exemplu:

a). se evidenţiază acordarea de credite participative:

4011 = 111

Credite participative Cont curent la BNR

sau 2511

Conturi curente

b). se evidenţiază rambursarea creditelor participative:

111 = 4011

Cont curent la BNR Credite participative

sau 2511

Cont curent

c). se evidenţiază credite participative devenite titluri de participare şi părţi în societăţile legate:

% = 4011

412 Credite participative Titluri de participare

sau 411

Părţi în societăţile comerciale legate

Titlurile de participare reprezintă acţiuni şi alte titluri cu venit variabil, altele decât părţile în societăţile comerciale legate, deţinute de bancă în capitalul altor societăţi comerciale şi a căror deţinere durabilă este considerată utilă activităţii băncii.

Aceste titluri trebuie să îndeplinească una din următoarele condiţii:

a). să reprezinte 10% sau mai mult din capitalul unei societăţi comerciale, fără ca aceasta să fie controlată într-o manieră exclusivă;

b). sau să reprezinte mai puţin de 10% din capitalul unei societăţi comerciale, însă numai cu satisfacerea uneia din următoarele cerinţe:

- să fie administratori sau conducători comuni cu societatea emitentă; - societatea emitentă să deţină părţi din acţiunile emise de bancă (participaţii

reciproce); - să aparţină aceluiaşi grup controlat de persoane fizice sau juridice care

exercită controlul asupra grupului şi practică o decizie unică. Titlurile activităţii de portofoliu reprezintă acţiuni şi alte titluri cu venit variabil

deţinute de o bancă pe o perioadă îndelungată în vederea realizării unor venituri satisfăcătoare, fără drept de intervenţie în gestiunea societăţii ale cărei titluri le deţine.

Evidenţa contabilă a acestor titluri se realizează cu ajutorul contului 413 - “Titluri ale activcităţii de portofoliu” care este un cont de activ. Conţinutul economic al acestui cont este asemănător cu cel al contului 412 - “Titluri de participare”.

Contul 415 - “Titluri date cu împrumut” evidenţiază creanţele reprezentând imobilizări financiare (părţi în cadrul societăţilor legate, titluri de participare şi titluri ale activităţii de portofoliu) date cu împrumut.

În cadrul imobilizărilor necorporale se cuprind: fondul comercial, cheltuielile de constituire, concesiunile, brevetele, licenţele şi alte imobilizări necorporale.

Evidenţa imobilizărilor necorporale se realizează distinct în contabilitate pentru activitatea de exploatare bancară şi pentru alte activităţi în afara exploatării bancare, cu ajutorul următoarelor conturi sintetice de gradul I:

- 441 – “Imobilizări necorporale ale activităţii de exploatare”; - 442 – “Imobilizări necorporale în afara activităţii de exploatare”. Fondul comercial reprezintă partea din fondul de comerţ care nu figurează în

cadrul celorlalte elemente de patrimoniu, dar care concură la menţinerea sau la dezvoltarea potenţialului băncii, cum sunt: clientela, vadul, reputaţia şi alte elemente necorporale. Fondul comercial se evidenţiază în contabilitate cu ajutorul contului sintetic de gradul II: 4410 - “Fondul comercial” care este un cont de activ. Se debitează cu valoarea foncdului comercial achiziţionat de la terţi şi se creditează cu valoarea fondului comercial cedat, care nu a fost amortizat (şi trecută pe cheltuieli în cadrul contului 6461 - “Pierderi din cesiunea imobilizărilor necorporale şi corporale”) precum şi cu valoarea fondului comercial amortizat integral (prin debitul contului 4611 - “Amortizarea fondului comercial”). Soldul debitor reprezintă valoarea fondului comercial existent.

Fondul comercial se determină ca diferenţă între valoarea de aport (de utilitate) sau valoarea de achiziţie, după caz, a fondului de comerţ şi valoarea elementelor de activ înregistrate în conturile corepunzătoare.

Fondul comercial, de regulă, nu este supus amortizării, însă dacă se constată o depreciere ireversibilă, aceasta poate fi amortizată.

Cheltuielile de constituire reprezintă cheltuieli ocazionate de înfiinţarea sau modificarea activităţii băncii: taxe şi alte cheltuieli de înscriere şi înmatriculare, cheltuieli privind emiterea şi vânzarea de acţiuni, cheltuieli de prospectare a pieţiei şi de publicitate şi alte cheltuieli de această natură legate de înfiinţarea şi modificarea activităţii băncii.

Cheltuielile de această natură se amortizează într-o perioadă de cel mult cinci ani, iar evidenţa lor se ţine cu ajutorul contului 4412 - “Cheltuieli de constituire”, care este un cont de activ. Se debitează cu cheltuielile ocazionate de înfiinţarea şi extinderea băncii şi se creditează cu cheltuielile de constituire amortizate integral.

Soldul debitor al contului reprezintă valoarea cheltuielilor de constituire existente.

În cadrul altor imobilizări necorporale se cuprind: programe informatice, bunuri preluate în concesiune de către banca primitoare, brevete, licenţe, know-how-uri, alte drepturi de proprietate intelectuală, precum şi alte imobilizări necorporale.

Activele imobilizate în concesiuni cuprind valoarea bunurilor preluate cu acest titlu în patrimoniu de către bancă, potrivit contractelor încheiate.

Brevetele, licenţele, know-how-urile şi alte drepturi de proprietate intelectuală similare, achiziţionate sau dobândite pe alte căi, se înregistrează în conturile de imobilizări necorporale, la valoarea de achiziţie sau costul de producţie, după caz, şi se amortizează pe durata prevăzută pentru utilizarea lor de către unitatea bancară care le deţine.

Programele informatice create de bancă sau achiziţionate de la terţi pentru necesităţile de utilizare proprii sunt evaluate la costul de producţie, respectiv la valoarea de achiziţie şi se amortizează în funcţie de durata probabilă de utilizare, care nu poate depăşi o perioadă de cinci ani.

Evidenţa acestor imobilizări se realizează cu ajutorul contului 4419 - “Alte imobilizări necorporale ale activităţii de exploatare” care se debitează cu valoarea altor imobilizări necorporale achiziţionate de la terţi prin contul (3566), primite cu titlu gratuit prin contul 541 - “Subvenţii pentru investiţii”, imobilizări necorporale în curs recepţionate (prin contul 431 - “Imobilizări necorporale în curs” 431), cele realizate pe cont propriu (prin contul 7494 - “Venituri din producţia de imobilizări”) şi a celor achiziţionate de la terţi în devize (prin contul 3722 - “Contravaloarea poziţiei de schimb”). Se creditează cu valoarea altor imobilizări necorporale cedate sau scoase din activ (prin debitul conturilor 4611 sau 6461).

Soldul debitor reprezintă valoarea altor imobilizări necorporale existente.

Imobilizările în curs necorporale reprezintă costul de producţie, respectiv costul de achiziţie aferent imobilizărilor necorporale neterminate până la finele exerciţiului şi se evidenţiază cu ajutorul contului 431 - “Imobilizări necorporale în curs”, care este un cont de activ. Se debitează cu valoarea imobilizărilor necorporale în curs facturate de terţi, realizate pentru nevoi proprii, precum şi avansurile acordate furnizorilor de imobilizări. Se creditează cu valoarea imobilizărilor necorporale în curs, recepţionate (prin debitul

contului de imobilizări necorporale). Soldul debitor reprezintă valoarea imobilizărilor necorporale în curs.

Evidenţa imobilizărilor corporale se evidenţiază cu ajutorul contului sintetic de gradul I: “Imobilizări corporale ale activităţii de exploatare” (442), care cuprinde două conturi sintetice de gradul II: 4421 – “Terenuri”; 4422 – “Mijloace fixe”.

Evidenţa terenurilor se ţine pe două categorii: terenuri şi amenajări de terenuri prin intermediul celor două conturi sintetice de gradul III: 44211 - “Terenuri” şi 44212 - “Amenajări de trenuri”.

Terenurile se evidenţiază în contabilitate la intrarea în patrimoniu, la valoarea de achiziţie sau valoarea de aport, după caz. Terenurile de regulă nu sunt supuse amortizării, ci numai investiţiile efectuate pentru amenajarea acestora.

Aceste conturi (“Terenuri” şi “Mijloace fixe”) reflectă valori economice componenete ale activului, deci au funcţia contabilă de activ.

În debitul lor se înregistrează intrările de bunuri, iar în creditul lor se înregistrează ieşirile de imobilizări prin scoatere din activitate sau cedare. Soldul debitor reflectă valoarea imobilizărilor corporale aflate în inventarul unităţii patrimoniale.

Se consideră mijloc fix obiectul singular sau complexul de obiecte ce se utilizează ca atare şi îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:

- are o valoare mai mare decât limita stabilită de lege (conform reglementărilor legale în vigoare, această limită este de un milion);

- are o durată normală de utilizare mai mare de un an. Evidenţa mijloacelor fixe trebuie să asigurte reflectarea permanentă a existenţei şi

mişcării, precum şi calculul amortizării şi a provizioanelor constituite pentru deprecierea acestora.

Mijloacele fixe, la intrarea în patrimoniu se înregistrează în contabilitate la valoarea de intrare, prin care se înţelege:

a) costul de achiziţie, pentru mijloacele fixe porocurate cu titlu oneros; b) costul de producţie, pentru mijloacele fixe construite sau produse de bancă; c) valoarea actuală estimată la înscrierea lor în activ ţinând seama de valoarea

mijloacelor fixe cu caracteristici tehnice similare sau apropiate, pentru mijloacele fixe obţinute cu titlul gratuir;

d) valoarea de aport (de utilitate) acceptată de părţi, pentru mijloacele fixe intrate în patrimoniu cu ocazia asocierii, fuziunii, conform statelor şi contractelor;

e) valoarea rezultată în urma reevaluării, pentru mijloacele fixe reevaluate în baza dispoziţiei legale exprese.

Imobilizările în curs corporale reprezintă investiţiile neterminate efectuate în regie proprie sau în antrepriză, care se evaluează la costul de producţie, respectiv la costul de achiziţie, reprezentând preţul de deviz al investiţiei.

Evidenţa imobilizărilor în curs corporale se ţine cu ajutorul contului 432 – “Imobilizări corporale în curs” care se debitează ca valoarea imobilizărilor corporale în curs facturată de terţi sau a celor realizate în regie proprie, precum şi avansurile acordate furnizorilor de imobilizări. Se creditează cu valoarea mijloacelor fixe recepţionate sau a

amenajărilor de terenuri recepţionate. Soldul debitor reprezintă imobilizările corporale în curs.

3.3 Contabilitatea amortizărilor şi provizioanelor pentru valori imobilizate Imobilizările, ca urmare a folosirii în procesul de producţie sau chiar ca urmare a trecerii

timpului suferă anumite deprecieri. Aceste deprecieri pot fi:

- ireversibile, caz în care apar amortizările; - reversibile, caz în care apar provizioanele. Amortizarea este recuperarea, în expresie bănească a imobilizărilor ca urmare a

uzurii lor, într-o anumită perioadă de timp.

Din punct de vedere economic, amortizarea presupune includerea în cheltuielile fiecărui exerciţiu a sumei totale a deprecierilor suferite de imobilizări.

Din punct de vedere financiar, amortizarea constă în constituirea disponibilităţilor băneşti, fie pentru a înlocui imobilizările, când acestea sunt scoase din folosinţă, fie pentru a realiza o nouă investiţie.

Amortizarea se stabileşte prin aplicarea cotelor de amortizare asupra valorii de intrare a mijloacelor fixe şi se calculează pe baza planului de amortizare, de la data punerii acestora în funcţiune şi până la recuperarea integrală a valorii lor de intrare, conform duratelor normale de utilizare şi condiţiilor de utilizare a acestora.

Băncile amortizează mijloacele fixe utilizând unul din următoarele regimuri de amortizare:

a). amortizare lineară, care constă în repartizarea uniformă a valorii de intrare a mijloacelor fixe pe toată durata de funcţionare stabilită a acestora;

b). amortizare degresivă, care presupune multiplicarea cotelor de amortizare lineară cu coeficienţii prevăzuţi de lege;

c). amortizare accelerată, constând în calcularea, în exerciţiul în care mijloacele fixe intră în activul băncii, a unei amortizări până la limita prevăzută de lege din valoarea de intrare a acestora.

Spre deosebire de amortizare, care atunci când se înregistrează nu prezintă altceva decât o constatare a pierderilor efective suferite de o întreprindere, provizioanele reprezintă pierderi sau cheltuieli previzibile.

Provizioanele pentru valori imobilizate sunt evidenţiate cu sjutorul conturilor din grupa 49 – “Provizioane pentru valori imobilizate” şi se constituie pe seama cheltuielilor, de regulă, la finele exerciţiului, cu ocazia inventarierii sau la alte perioade.

Pentru evidenţierea în contabilitate a provizioanelor pentru deprecierea imobilizărilor se foloseesc conturi sintetice de gradul I care au funcţia contabilă de pasiv, se creditează cu constituirea provizioanelor, concomitent cu creşterea cheltuielilor corespunzătoare şi se debitează la finele exerciţiului când se reduc sau se anulează provizioanele rămase fără obiect, care duc la creşterea veniturilor. Soldul creditor al conturilor de provizioane se scad din soldul debitor al imobilizărilor şi se obţine valoarea netă contabilă a acestora, care se înscrie în bilanţul contabil.

La finele exerciţiului, la ieşirea din patrimoniu a valorilor imobilizate, sau la alte perioade, provizioanele constituite anterior se analizează şi se regularizează, procedându-se astfel:

- în situaţia în care deprecierea valorilor imobilizate este superioară provizionului constituit, se constituie un provizion suplimentar;

- în cazul în care deprecierea constatată este inferioară provizionului constituit, diferenţa se deduce din provizionul constituit şi se înregistrează la venituri;

- cu ocazia anulării unui provizion, la ieşirea din patrimoniu a valorilor imobilizate, provizioanele constituite se înregistrează la venituri.

Capitolul 4: CONTABILITATEA ACTIVELOR OPERAŢIONALE

Introducere la tema tratată: Acest capitol prezinte tipurile de active operaţionale, modul de determinare, înregistrare şi interpretare ale acestora..

Obiectivul capitolului: Activele operaţionale sunt acele elemente ale activului bilanţier cu care banca operează în mod   urrent şi prin care se realizează activitatea de bază a băncii. Ele produc venituri contabilizate prin conturile din clasa 7.

. Cuprinsul capitolului 4: Contabilitatea activelor operaţionale 4.1 Contabilitatea operaţiunilor cu numerar 4.2 Contabilitatea depozitelor la bănci 4.3 Contabilitatea creditelor acordate băncilor şi clienţilor

Rezumatul temei tratate:

4.1 Contabilitatea operaţiunilor cu numerar Activele operaţionale sunt acele elemente ale activului bilanţier cu care banca

operează în mod curent şi prin care se realizează activitatea de bază a băncii. Ele produc venituri contabilizate prin conturile din clasa 7.

Pentru organizarea sistemului de casierii proprii, băncile comerciale trebuie să solicite în scris, Băncii Naţionale a României aprobarea de funcţionare a acestuia. Dacă banca comercială respectă prevederile legate de operaţiuni cu numerar şi dispune de amenajări speciale, primesc autorizaţia de funcţionare împreună cu plafonul de casă.

Principalele operaţiuni cu numerar sunt: a). Primirea (intrarea) numerarului din contul curent de la BNR (plăţile ce

urmează a fi făcute cu numerar impun o alimentare a casieriei); se plăteşte un comision la BNR; % = 111

101 Cont curent la BNR Casa 6019 Comision

b). Primirea (intrarea) numerarului de la alte bănci comerciale, în special pentru valută, dar şi pentru lei (când nu există momentan disponibil în contul curent la BNR sau în afara programului la casieria BNR), se plăteşte comision.

În general, există un decalaj în timp (cel puţin o zi) între momentul când se primesc banii în numerar şi momentul când se restituie aceştia prin intermediul contului curent, impunându-se astfel folosirea unui cont intermediar de pasiv, şi anume “Alte sume datorate” (162). Primirea numerarului:

% = 162 101 Alta sume datorate Casa 6019 Comision

Restituirea prin contul curent (după o zi sau mai multe): 162 = 111 Alte sume datorate Cont curent la BNR în lei 121/122 sau Nostro/Loro, pentru valută

După restituirea prin contul curent (de corespondenţă) se face în aceeaşi zi, se poate înregistra astfel: % = 111 101 Cont curent la BNR, în lei Casa 121/122 6019 sau Nostro/Loro, pentru valută Comision

c). Primirea (intrarea) numerarului de la clienţii băncii (alimentarea contului curent sau constituirea de depozite): 101 = 2511 Casa Conturi curente sau 101 = 253 Casa Conturi de depozit

Intrări (primiri) de numerar mai pot apărea la plusuri de casă, schimb valutar, restituirea creditelor primite (mai ales, persoanele fizice).

d). Eliberarea (ieşirea) numerarului către contul curent de la BNR (s-a depăşit plafonul admis, completarea sumelor din contul curent pentru efectuarea unor plăţi, frutificare etc.):

111 = 101 Cont curent la BNR Casa e). Eliberarea (ieşirea) numerarului către bănci comerciale (dacă acestea solicită

numerar); dacă recuperarea prin contul de corespondenţă (Nostro) nu se face în aceeaşi zi se foloseşte un cont intermediar şi anume: “Valori de recuperat” (161):

161 = %

Valori de recuperat 101 Casa

7019 Venituri din comisioane Recuperarea prin contul curent (corespondent):

111 = 161 Cont curent la BNR (pentru lei) Valori de recuperat Sau 121/122 Nostro/Loro (pentru valută) f). Eliberarea (ieşirea) numerarului către clienţii băncii (ridicări de numerar de către aceştia din cont curent pentru plata salariilor sau alte plăţi în numerar, recuperarea depozitelor la scadenţă etc.): 2511 = 101 Conturi curente Casa sau 253 = 101 Conturi de depozite Casa

Ieşirea (eliberarea) de numerar mai poate avea loc pentru minusuri de casă, schimb valutar, acordarea de credite (mai ales, persoane fizice).

4.2 Contabilitatea depozitelor la bănci

1). Depozitele în cont curent, se referă la sume în lei sau valută, de care banca poate dispune în orice moment. Denumirea contului prin care se evidenţiază este “Cont curent la BNR” pentru disponibilul din BNR şi “Cont de corespondent la bănci (Nostro)” pentru disponibilul din celelalte bănci comerciale. Prin aceste conturi au loc toate “intrările (încasările) şi ieşirile (plăţile) de bani de cont”.

În practică, cel mai des, se foloseşte denumirea de Nostro: Nostro la banca…, Nostro la BNR, etc.

Trebuie reţinut că disponibilul în lei este ţinut la BNR, toate încasările (intrările) şi plăţile (ieşirile) în lei efectuându-se prin “Contul curent de la BNR”.

Pentru valută, banca poate să-şi deschidă oricâte conturi Nostro vrea la bănci din ţară sau străinătate (dacă acele bănci sunt de acord).

Depozitele în cont curent reprezintă sume depuse de titular sau de alte persoane în favoarea titularului, rezultate din cadrul operaţiunilor curente de încasări şi plăţi (ex: plata salariilor, plata şi încasarea facturilor). Aceste sume pot fi retrase de client în favoarea sa sau a altor persoane în orice miment, fără preaviz. Soldul contului trebuie să fie creditor. Excepţie fac conturile care beneficiază de un plafon de creditare din partea băncii, ce îi pemite titularului să efectueze plăţi sau retrageri fără a dispune de sumele necesare. Rata dobânzii care remunerează contul curent este printre cele mai reduse, putând să fie chiar zero.

Prin valoarea soldului, prin nivelul rulajului şi obligativitatea constituirii sale, contul curent se prezintă ca un cont de întreprindere. În ţările dezvoltate economic, în urma amplificării procesului de bancarizare, se constată totuşi un număr mai mare de conturi deschise de persoanele fizice în raport cu societăţile comerciale.

2). Depozitele la vedere, se referă la depozitele în lei sau valută constituite la alte bănci, ale căror durată de constituire este egală cu o zi lucrătoare (depozite pe 24 ore – CALL MONEY).

Depozitele la vedere reprezintă un cont slab remunerat sau chiar neremunerat, destinat să primească sume de la titular la vederea unei utilizări pe termen scurt. Soldul contului este creditor şi poate fi retras în orice moment, fără preaviz. În practică se întâlneşte şi cazul în care banca cere, mai ales pentru sume importante, un preaviz pe termen foarte scurt, de obicei o zi lucrătoare.

În lipsa unei scadenţe definite (observaţie valabilă şi pentru conturile curente), durata constituirii contului la vedere depinde de nevoile şi bunul plac al titularului. Acest fapt ar induce pentru bancă o reţinere în a utiliza o astfel de resursă. Totuşi, o observare pe termen mai lung permite constatarea unei anumite stabilităţi şi perenităţi a acestei resurse, ceea ce permite băncii alocarea sa pe o perioadă mai lungă.

Conturile utilizate pentru aceste depozite la vedere sunt: contul 131 – “Depozite la bănci” (pentru depozitele create la alte bănci) şi contul 132 – “Depozite ale băncilor” (depozitele altor bănci la bancă). Contul 131 – “Depozite la bănci” este un cont de activ. El este debitat atunci când se crează depozitul la alte bănci şi se creditează la lichidarea depozitului. Contul 132 – “Depozite ale băncilor” este un cont de pasiv. El este creditat la constituirea depozitului şi este debitat la lichidarea depozitului creat altei bănci.

Dobânzile aferente unor astfel de operaţiuni sunt contabilizate în conturile 1317 – “Creanţe ataşate”, pentru dobânzile de încasat şi 1327 – “Datorii ataşate”, pentru dobânzile de plătit.

Durata de viaţă a unui plasament (depozit) prezintă următoarele etape:

- data contactării (semnării convenţiei) – înregistrarea extrabilanţieră a depozitului de la data contractării până la data plasării efective;

- data efectuării plasamentului (data tranzacţiei) – data la care fondurile (activele)sunt puse la dispoziţia părţii cu care s-a încheiat convenţia (înregistrate în bilanţ);

- data maturităţii – data la care capitalul şi dobânda se întorc la banca care efectuează plasamentul.

Dobânzile încasate se înregistrează în contul 70131 “Dobânzi de la depozitele la vedere”.

3). Depozitele la termen, se referă la depozitele în lei sau valută constituite la alte bănci, ale căror durată iniţială de constituire este mai mare de o zi lucrătoare. Ele pot fi simple depozite la termen sau pot avea şi un alt scop (obţinerea unor garanţii) şi atunci se constituie depozite colaterale.

Creditele obişnuite se referă la sumele plasate la alt bănci comerciale pe baza unor contracte/convenţii de credite. Ele se acordă fără garanţie (în alb).

În practică, utilizarea creditelor are loc în relaţia cu băncile cu care nu există limite (plafoane) pentru constituirea de depozite sau aceste limite nu sunt suficient de mari. Aceste credite pot fi: credite acordate pentru o zi; credite la termen (durata creditului este mai mare de o zi); credite financiare (credite cumpărător), acordate

băncilor nerezidente (străine) dar ai căror beneficiari finali sunt agenţi economici nerezidenţi.

4.3 Contabilitatea creditelor acordate băncilor şi clienţilor

Pe lângă creditele obişnuite mai sunt şi creditele mobilizate care se referă la creditele acordate ce au garanţie efecte de comerţ (de exemplu, cambii) livrate sau nelivrate sau titluri nelivrate. Deci, dreptul de proprietate al acestor active se transferă temporar (pe durata creditului) asupra băncii care a acordat creditul. Este vorba de o “mobilizare” a acestor efecte de comerţ şi titluri.

Contabilizarea acestor credite se face cu ajutorul contului 151 - “Valori primite în pensiune”, iar dobânzile aferente se înregistrează în contul de venituri corespunzător: contul 7015 – “Dobânzi de la valorile în pensiune”.

Capitolul 5: CONTABILITATEA PASIVELOR OPERAŢIONALE

Introducere la tema tratată: Acest capitol îţi propune să prezinte capitalurile proprii şi asimilate atât din punct de vedere teoretic, legislativ, practic dar şi înregistrările contabile care le implică apariţia lor.

Obiectivul capitolului: Pasivele operaţionale sunt acele elemente ale pasivului bilanţier cu care banca operează în mod curent şi prin care se realizează activitatea de bază a băncii. Ele produc cheltuieli contabilizate prin conturile din clasa 6.

Cuprinsul capitolului 5: Contabilitatea pasivelor operaţionale 5.1 Contabilitatea depozitelor la bănci 5.2 Contabilitatea împrumuturilor primate de la bănci şi de la clientelă

Rezumatul temei tratate: 5.1 Contabilitatea depozitelor la bănci

Pasivele operaţionale sunt acele elemente ale pasivului bilanţier cu care banca operează în mod curent şi prin care se realizează activitatea de bază a băncii. Ele produc cheltuieli contabilizate prin conturile din clasa 6.

Depozitele bancare reprezintă o modalitate de plasare a disponibilităţilor, respectiv o modalitate de a atrage resurse de la alte bănci. Pe piaţa interbancară, aceste depozite sunt realizate pe termene scurte şi foarte scurte.

Depozitele la bănci se împart în: 1). Conturile de corespondent (LORO), sunt conturi deschise de alte bănci la

“noi”, prin ele evidenţiindu-se mişcările de bani ale acestora. Contul prin care se evidenţiază este “Cont curent la BNR” pentru disponibilul din BNR şi “Cont de corespondent ale băncilor (Loro)” numai pentru valută, toate operaţiunile în lei ale băncilor desfăşurându-se prin contul curent de la BNR.

2). Depozite la vedere de la bănci, care se referă la depozitele în lei sau valută primite de la alte bănci, ale căror durate de constituire este egală cu o zi lucrătoare.

5.2 Contabilitatea împrumuturilor primate de la bănci şi de la clientelă

Împrumuturi obişnuite se referă la împrumuturile primite de la BNR pentru anumite destinaţii speciale evidenţiate în conturi distincte, stabilite prin Regulamente

BNR (de exemplu, împrumuturi pentru finanţarea agriculturii), dar şi la împrumuturi primite de la alte bănci sub forma: împrumuturi de pe o zi pe alta, împrumuturi la termen şi împrumuturi financiare.

Pe lângă împrumuturile obişnuite mai sunt şi împrumuturi mobilizate care se referă la împrumuturile primite pentru care s-au garanţii de natura efectelor de comerţ (de exemplu, cambii) livrate sau nelivrate sau a titlurilor nelivrate. Ele reprezintă în pasivul băncii care primeşte împrumutul “oglinda” creditelor mobilizate din activul băncii care dă creditul.

Contabilizarea acestor credite se face cu ajutorul contului 152 - “Valori date în pensiune”, iar dobânzile aferente se înregistrează în contul de cheltuieli corespunzător: contul 6015 – “Dobânzio la valorile date în pensiune”.

Evidenţa disponibilităţilor, în lei şi valută se ţine prin contul 2511 - “Conturi curente” care este un cont bifuncţional şi prin contul 2521 – “Conturi de factoring” care este un cont de pasiv (pentru operaţiile de factoring).

Depozitele clienţilor pot fi la vedere (contabilizate prin contul 2531 - “Depozite la vedere”) şi la termen contabilizate prin conturile: 2532 – “Depozite la termen” (pentru depozitele simple) şi 2533 – “Depozite colaterale” (pentru depozitele care folosesc şi altor destinaţii – garanţii pentru scrisorile de garanţie, acreditive etc)

Depozitele la vedere se constituie pentru o zi lucrătoare şi dobânda plătită, acestea se reflectă în contul 60251 - “Dobânzi la depozitul la vedere”.

Rata dobânzii la depozite poate fi fixă pe întreaga perioadă a depozitului sau poate fi fluctuantă, banca modificând-o (în general în funcţie de rata dobânzii de bază a băncii care este influenţată de inflaţie, curs de schimb)

La scadenţă, dobânda la depozit se poate plăti în contul curent al clientului sau poate majora depozitul (dacă acesta se prelungeşte)

Capitolul 6: CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR DIVERSE

Introducere la tema tratată: Acest capitol îţi propune să prezinte înregistrările contabile a tuturor categoriilor patrimoniale care nu au o clasă specifică de conturi: decontări cu personalul, decontări cu bugetul statului sau decontările cu debitorii şi creditorii diverşi.

Obiectivul capitolului: Contabilitatea bancară a operaţiunilor diverse se referă la contabilitatea debitorilor şi creditorilor băncii, respectiv creanţele şi datoriile băncii în relaţiile cu: personalul, asigurările şi protecţia socială, bugetul statului şi fondurile speciale, asociaţii sau acţionarii, precum şi diverşi creditori sau debitori

Cuprinsul capitolului 6: Contabilitatea operaţiunilor diverse 6.1Contabilitatea decontărilor cu personalul

Rezumatul temei tratate: 6.1 Contabilitatea decontărilor cu personalul

Contabilitatea bancară a operaţiunilor diverse se referă la contabilitatea debitorilor şi creditorilor băncii, respectiv creanţele şi datoriile băncii în relaţiile cu: personalul, asigurările şi protecţia socială, bugetul statului şi fondurile speciale, asociaţii sau acţionarii, precum şi diverşi creditori sau debitori.

Creanţele reprezintă dreptul unei persoane, numită creditor, de a pretinde de la altă persoană, numită debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva. Creanţele sunt elemente patrimoniale de activ.

Datoriile totale de această natură sunt determinate în cadrul fondului de salarii şi cuprind următoarele elemente componente: drepturile salariale propriu-zise, sporurile, adaosurile, premiile din fondurile de salarii, indemnizaţiile pentru concediile de odihnă şi cele pentru incapacitate temporară de muncă suportate din fondul de salarii, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură datorate de bancă pentru munca prestată şi care se suportă, potrivit reglementărilor, din fondul de salarii. În categoria decontărilor cu personalul se include, în afara fondului de salarii şi în baza prevederilor contractului colectiv de muncă sau altor reglementări legale, şi alte drepturi şi avantaje, cum sunt cele privind masa caldă, alimentaţia antidot ş.a., precum şi stimulentele de natura premiilor din profit şi participarea la profit ce se acordă după aprobarea bilanţului contabil anual.

Drepturile de personal neridicate în termen se înregistrează într-un cont distinct, de persoane.

Reflectarea în contabilitate a decontărilor cu personalul se realizează cu ajutorul contului sintetic de gradul I 351 – “Personal şi conturi asimilate”, care este un cont bifuncţional şi se desfăşoară pe conturi sintetice de gradul II, care sunt conturi de pasiv (cu excepţia conturilor 3514 – “Avansuri acordate personalului” şi 35192 – “Alte creanţe în legătură cu personalul”), şi au trăsături comune, cum ar fi:

- sunt conturi de obligaţii, cu funcţie contabilă de pasiv; - oglindesc în credit datoriile unităţii faţă de salariaţi; - în debit reflectă sumele plătite salariaţilor în vederea stingerii obligaţiilor de

natură salarială; - sunt conturi de bilanţ şi prezintă solduri creditoare, care reprezintă datoriile

salariale nedecontate de unitate. Contul 3511 – “Personal – remuneraţii datorate” înregistrează pe credit salariile şi

alte drepturi cuvenite personalului, atât în lei, cât şi în devize (dacă este cazul), iar pe debit înregisrează salariile nete achitate personalului, reţinerile din salarii şi sumele neridicate de personal în termen legal. Soldul creditor al contului reprezintă remuneraţiile datorate personalului.

Contul 3515 – “Drepturi de personal neridicate” este un cont de pasiv. Se creditează cu sumele datorate personalului, neridicate în termen reprezentând salarii, sporuri, adaosuri, alocaţii de stat pentru copii, stimulente din profit, ajutoare de boală şi alte drepturi şi se debitează cu sumele achitate personalului, drepturile de personal neridicate, prescrise, datorate bugetului statului potrivit legii, sau înregistrate ca venituri excepţionale aferente perioadei. Soldul creditor al contului reflectă drepturile de personal neridicate.

Fondurile de asigurări sociale şi de protecţie socială cuprind obligaţiile băncii pentru contribuţia la asigurările sociale şi la constituirea fondului pentru ajutorul de şomaj.

Eventualele sume datorate sau care urmează a se încasa de către bancă în perioadele următoare, aferente exerciţiului în curs, se înregistrează la finele acestuia ca alte datorii şi creanţe sociale.

Capitolul 7: CONTABILITATEA CHELTUIELILOR BANCARE

Introducere la tema tratată: Acest capitol îţi propune să prezinte înregistrările contabile a tuturor categoriilor de cheltuieli întâlnite în operaţiunile ontabile bancare.

Obiectivul capitolului: Cheltuielile instituţiilor bancare reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: împrumuturile primite şi alte surse atrase, serviciile prestate şi lucrările executate da care beneficiază banca, materialele consumabile, cheltuielile cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale, cheltuieli excepţionale.

Cuprinsul capitolului 7: Bazele organizării şi conducerii contabilităţii Capitolul 7: CONTABILITATEA CHELTUIELILOR BANCARE

7.1 Contabilitatea cheltuielilor de exploatare bancară 7.2 Contabilitatea altor cheltuieli bancare

Rezumatul temei tratate: 7.1 Contabilitatea cheltuielilor de exploatare bancară

Din punct de vedere financiar-contabil, cheltuiala exprimă o constatare, înregistrată în conturi, a unui consum de valori materiale, de muncă vie sau bănească, a unui fapt generator de cheltuieli în viitor pentru acoperirea unei datorii contractate sau o pierdere de valoare care trebuie să fie acoperită.

Cheltuielile instituţiilor bancare reprezintă sumele sau valorile plătite sau de plătit pentru: împrumuturile primite şi alte surse atrase, serviciile prestate şi lucrările executate da care beneficiază banca, materialele consumabile, cheltuielile cu personalul, executarea unor obligaţii legale sau contractuale, cheltuieli excepţionale.

Pentru înregistrarea cheltuielilor se are în vedere caracterul de proces al activităţii consumatoare de resurse şi producătoare de rezultate. Efectuarea cheltuielilor se derulează în mai multe etape succesive sau simultan în timp. Cheltuielile de exploatare bancară sunt generate de activitatea de bază a societăţii bancare şi formează cea mai numeroasă grupă de cheltuieli. În majoritatea lor, acestea sunt cheltuieli ce privesc exerciţiul financiar curent.

Dobânzile plătite de bancă pentru remunerarea resurselor obţinute sub formă de împrumuturi sau depozite reprezintă cele mai importante cheltuieli de exploatare. Alte cheltuieli sunt constituite din comisioane plătite de bancă şi din pierderi înregistrate la variaţiile de curs sau la cesiunea titlurilor şi devizelor.

7.2 Contabilitatea altor cheltuieli bancare

Cheltuielile privind operaţiunile cu clientela se referă la dobânzi aferente operaţiunilor de factoring, împrumuturilor primite de la clientela financiară, soldurile creditoare ale conturilor curente deschise la bancă, depozitelor constituite de clientelă, comisioanele aferente operaţiunilor cu clientela ş.a.

Conturile care privesc dobânzile şi vărsămintele asimilate se debitează în corespondenţă cu creditul conturilor “Datorii ataşate”, iar cele care privesc comisioanele se debitează în corespondenţă cu creditul conturilor care arată plata efectivă a comisionului.

.

Capitolul 8: CONTABILITATEA VENITURILOR BANCARE

Introducere la tema tratată: Acest capitol îţi propune să prezinte înregistrările contabile a tuturor categoriilor de cheltuieli întâlnite în operaţiunile ontabile bancare.

Obiectivul capitolului: Din punct de vedere financiar-contabil, veniturile băncii reprezintă valorile sau sumele încasate sau de încasat din dobânzi aferente creditelor acordate şi altor plasamente, livrări de bunuri, executările de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care banca a consimţit să le primească, executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, venituri excepţionale.

Cuprinsul capitolului 8: CONTABILITATEA VENITURILOR BANCARE 8.1 Contabilitatea veniturilor din activitatea de exploatare bancară 8.2 Contabilitatea altor veniturilor din operaţiuni bancare Rezumatul temei tratate:

8.1 Contabilitatea veniturilor din activitatea de exploatare bancară Din punct de vedere financiar-contabil, veniturile băncii reprezintă valorile sau sumele încasate sau de încasat din dobânzi aferente creditelor acordate şi altor plasamente, livrări de bunuri, executările de lucrări, prestările de servicii şi din avantajele pe care banca a consimţit să le primească, executarea unei obligaţii legale sau contractuale din partea terţilor, venituri excepţionale.

În cadrul veniturilor pentru determinarea rezultatului exerciţiului se cuprind, de asemenea, veniturile din vânzarea activelor, producţia de imobilizări şi diminuarea sau anularea provizioanelor.

Cifra de afaceri în activitatea bancară se obţine prin însumarea veniturilor rezultate din:

- dobânzi şi venituri asimilate (din operaţiuni de trezorerie şi operaţiuni interbancare, din operaţiuni cu clientela, din operaţiuni cu obligaţiuni şi alte titluri cu venit fix şi alte dobânzi şi venituri similate);

- venituri din titluri cu venit variabil; - comisioane; - câştiguri sau pierderi din operaţiuni financiare (rezultatul net din operaţiuni cu

titluri de tranzacţii, de plasament şi din operaţiuni de schimb); - alte venituri din activitatea de exploatare. Veniturile din activitatea de exploatare bancară reprezintă cea mai diversă şi mai

importantă categorie de venituri. Acestea sunt detaliate în mod asemănător cheltuielilor din activitatea de exploatare, fiind compuse din dobânzi încasate la operaţiuni de creditare şi la depozite create la bănci, din comisioane încasate, din dobânzi, dividende şi diferenţe favorabile înregistrate la operaţiunile cu titluri şi devize, ca şi veniturile create la operaţiunile de finanţare prin leasing. Cesiunile de imobilizări pot crea, de asemenea, venituri de exploatare bancară.

Toate conturile de venituri din grupa 70 – “Venituri din activitatea de exploatare bancară” sunt conturi de pasiv şi încep a funcţiona prin creditare. Creditarea se face, de regulă, în corespondenţă cu debitarea unor conturi ataşate, pentru veniturile din dobânzi, de titluri, pentru veniturile create de acestea prin debitarea contului 3722 – “Contravaloarea poziţiei de schimb”, în cazul unor venituri la operaţiunile în devize.

Veniturile din operaţiunile de trezorerie şi operaţiunile interbancare se referă la următoarele categorii de venituri: dobânzi aferente disponibilităţilor în cont curent la B.N.R., în conturile de corespondent nostro, depozitelor constituite la bănci, creditelor acordate băncilor, comisioanelor diverse încasate şi alte venituri.

Veniturile din operaţiunile cu clientela se referă la: - dobânzile aferente creanţelor comerciale şi creditelor acordate clientelei nebancare, creditele acordate clientelei financiare, creditele acordate pe baza valorilor primite în pensiune;

- dobânzile percepute la conturile curente ale clientelei;

- dobânzi aferente creanţelor restante şi îndoielnice din operaţiunile cu clientela şi alte categorii de venituri.

8.2 Contabilitatea altor veniturilor din operaţiuni bancare

Veniturile din operaţiunile cu titluri reflectă venituri din: dobânzi şi vărsăminte asimilate aferente creditelor acordate pe baza titlurilor primite în pensiune livrată, câştiguri (diferenţe favorabile) din reevaluarea sau cesiunea titlurilor de tranzacţie la preţul pieţei, inclusiv din reevaluarea titlurilor date cu împrumut, dobânzi aferente titlurilor cu venit fix, pe perioada reziduală cu cupon nescurs, dividende şi venituri asimilate aferente titlurilor de plasament cu venit variabil, diferenţe favorabile rezultate din cesiunea titlurilor de plasament, dobânzi aferente titlurilor de investiţii pe perioada reziduală – cu cupon nescurs, comisioane aferente operaţiunilor cu titluri. Veniturile din operaţiunile în afara bilanţului cuprind următoarele categorii de venituri: - comisioane pentru acorduri de refinanţare, cauţiuni, avaluri, andosări şi alte garanţii date de bancă, comisioane de angajament, de confirmare, de deschideri, de credite; - alte comisioane privind angajamentele date. Venituri din prestaţiile de servicii financiare cuprind: comisioanele cuvenite băncii, aferente serviciilor de mandat prestate clientelei pentru gestionarea şi depozitarea portofoliului de titluri, operaţiunile cu titluri efectuate în contul clientelei, fără mandat, la ordinul acesteia, comisioane pentru asistenţă şi consiliere, inginerie financiară precum şi pentru alte prestaţii care ajută la înfiinţarea şi dezvoltarea agenţilor economici, comisioane pentru mijloace de plată la dispoziţia clienţilor (cecuri, cărţi bancare, documente pentru retrageri de numerar şi pentru viramente bancare), precum şi comisioane aferente operaţiunilor de încasări şi plăţi efectuate pentru clientelă, venituri obţinute de bancă pentru prestaţiile de servicii financiare conexe: obţinerea de informaţii (solvabilitatea sau poziţia financiară a clienţilor şi a băncilor), comisioane aferente valorilor remise la încasarea şi alte venituri din prestările de servicii financiare. Alte venituri din activitatea de exploatare bancară se referă la: veniturile cuvenite băncii care privesc operaţiile efectuate în comun de către două sau mai multe bănci pentru realizarea de produse bancare (ex.: cărţile bancare), cheltuielile refacturate de

către bancă privind operaţiunile de exploatare bancară efectuate în comun, transferarea cheltuielilor de exploatare bancară la data închiderii contabile, fie într-un cont de bilanţ, fie într-un alt cont de cheltuieli, venituri din vânzarea valorilor din aur, metale şi pietre preţioase, precum şi alte venituri diverse de exploatare bancară.

.

Capitolul 9: CONTABILITATEA TRANZACŢIILOR ÎN VALUTĂ

Introducere la tema tratată: Sunt considerate operaţiuni în devize, cele efectuate într-o altă deviză decât moneda naţională, leul.

Contabilitatea operaţiunilor care generează risc de schimb, impune utilizarea conturilor “Poziţia de schimb” şi “Contravaloarea poziţiei de schimb”, deschise în cadrul bilanţului şi în afara bilanţului, pe feluri de devize.

. Cuprinsul capitolului 9: CONTABILITATEA TRANZACŢIILOR ÎN VALUTĂ

9.1 Clasificarea şi contabilitatea operaţiunilor în devize cu clientela bancară şi financiară

Rezumatul temei tratate: 9.1 Clasificarea şi contabilitatea operaţiunilor în devize cu clientela bancară şi

financiară

Sunt considerate operaţiuni în devize, cele efectuate într-o altă deviză decât moneda naţională, leul.

Contabilitatea operaţiunilor care generează risc de schimb, impune utilizarea conturilor “Poziţia de schimb” şi “Contravaloarea poziţiei de schimb”, deschise în cadrul bilanţului şi în afara bilanţului, pe feluri de devize.

Imobilizările corporale şi necorporale, precum şi stocurile achiziţionate în devize, operaţiunile de leasing, locaţie simplă şi asimilate efectuate în devize, capitalul social, precum şi cheltuielile şi veniturile aferente datoriilor şi creanţelor ataşate în devize, se evidenţiază în moneda naţională prin intermediul contului “Contravaloarea poziţiei de schimb”.

Contul “Poziţie de schimb” reprezintă soldul net al patrimoniului într-o anumită deviză, iar acest patrimoniu este expresia riscului de schimb. Poziţiile de schimb sunt determinate de următoarele elemente:

- elemente de activ şi de pasiv exprimate în devize, inclusiv dobânzile calculate de primit sau de plătit, scadente sau nescadente;

- operaţiuni de schimb la vedere sau la termen; - diferenţe de dobânzi calculate în devize, de primit sau de plătit, scadente sau

nescadente, referitoare la operaţiunile în devize înregistrate în afara bilanţului; - dobânzi în devize nescurse, de primit sau de plătit, aferente operaţiunilor de

bilanţ şi în afara bilanţului, atunci când fac obiectul unei operaţiuni de acoperire. Poziţia de schimb se clasifică în două mari categorii: poziţie de schimb structurală

şi poziţie de schimb operaţională.

Poziţia da schimb structurală reflectă activele imobilizate exprimate în devize, cum sunt: titluri de investiţii, părţi în societăţile comerciale legate, titluri de participare, titlurile activităţii de portofoliu, dotări pentru unităţile proprii în străinătate.

Se observă că, elementele care privesc activele imobilizate exprimate în devize se exclud din calculul pozţiei de schimb, ca şi operaţiunile al căror risc de schimb este suportat de stat.

Poziţia de schimb operaţională reprezintă diferenţa între poziţia de schimb totală şi poziţia de schimb structurală.

Conturile “Poziţia de schimb” şi “Contravaloarea poziţiei de schimb” sunt conturi de legătură între contabilitatea în devize şi contabilitatea în lei, utilizate pentru restabilirea echilibrului dintre active şi pasive, prin înregistrarea în contul de rezultate a câştigurilor şi/sau pierderilor aferente evaluării operaţiunilor în devize.

Periodic, elementele exprimate în devize, de activ şi de pasiv, din bilanţ şi în afara bilanţului, se evaluează în funcţie de natura acestora, la cursurile de schimb ale pieţei valutare communicate de Banca Naţională a României. Aceste cursuri se folosesc, de asemenea, în orice tranzacţie ce are loc între bancă şi cliebţii săi, în cazurile în care nu se specifică utilizarea unui curs de schimb. Diferenţele dintre sumele rezultate din evaluarea periodică a conturilor “Poziţie de schimb” (operaţională) şi sumele înscrise în conturile corespunzătoare “Contravaloarea poziţiei de schimb” (operaţională”, se înregistrează în conturile de venituri sau cheltuieli privind operaţiunile de schimb, după caz, astfel:

- diferenţele favorabile se preiau în contul 7061 – “Venituri din operaţiunile de schimb şi arbitraj” şi apar atunci când “Contravaloarea poziţiei de schimb” (3722) este mai mare decât “Poziţie de schimb” (3721)

3722 > 3721 9362 > 9361 - diferenţele nefavorabile se preiau în contul 6061 – “Pierderi din operaţiuni de

schimb şi arbitraj” şi apar atunci când: “Contravaloarea poziţiei de schimb” (3722) este mai mică decât “Poziţie de schimb” (3721).

La data închiderii contabile periodice (lunare) diferenţele care apar între sumele reziltate din reevaluarea conturilor “Poziţie de schimb operaţională” şi sumele din “Contravaloarea poziţiei de schimb structurală” se înregistrează în conturile de venituri sau de cheltuieli, după caz.

Diferenţele rezultate din evaluarea periodică a conturilor “Poziţie de schimb” (structurală) şi sumele înscrise în comturile corespunzătoare “Contravaloarea poziţiei de schimb” (structurală), se înregistrează în conturile “Diferenţe de conversie”.

Evaluarea operaţiunilor înregistrate în conturi în afara bilanţului, corespunzător evaluării conturilor “Poziţie de schimb”, se face prin utilizarea conturilor “Conturi de ajustare devize” în contrapartida contului “Contravaloarea poziţiei de schimb”.

După reevaluarea şi înregistrarea diferenţelor rezultate, conturile “Pozţie de schimb” şi “Contravaloarea poziţiei de schimb” nu prezintă sold şi nu apar în bilanţ.

Închiderea acestor conturi se poate realiza prin două modalităţi: - conturile se soldează prin corespondenţă reciprocă la finele anului şi se

redeschid la începutul anului următor; - conturile sunt compensate fără înregistrări la nivelul sumelor raportate. Contabilitatea operaţiunilor în devize se realizează utilizând conturi distincte pe

feluri de devize.

Operaţiunile de schimb la termen, după scopul pe care-l urmăreşte banca, se împart în:

1). Operaţiuni “speculative”(termen sec);

2). Operaţiuni de “acoperire”.

1). Operaţiunile de schimb speculative sunt acelea efectuate în cadrul unei serii succesive de cumpărări sau vânzări de devize în scopul realizării unui profit prin revânzarea sau răscumpărarea lor în condiţii conjucturale favorabile.

Evidenţa operaţiunilor de schimb “speculative” se realizează în mai multe etape:

a). se înregistrează angajamentul de vânzare sau de cumpărare în conturi în afara bilanţului la cursul de la data încheierii contractului, respectiv angajamentului, cu ajutorul contului “Operaţiuni de schimb la termen”;

b). periodic, are loc evaluarea angajamentului, la cursul la termen rămas de scurs, şi se înregistrează în conturile în afara bilanţului 9363 - “Conturi de ajustare devize”, 9362 – “Contravaloarea poziţiei de schimb” şi 9361 – “Poziţie de schimb”. Concomitent, aceeaşi diferenţă de curs constatată se înregistrează în bilanţ, în conturile de venituri sau cheltuieli din operaţiuni de schimb, după caz, prin contul 372 – “Conturi de ajustare”.

c). se înregistrează livrarea sumelor care au făcut obiectul contractului, se închid conturile de ajustare de bilanţ şi în afara bilanţului.

2). Operaţiunile “de acoperire” sunt efectuate cu scopul de a compensa sau reduce riscul provenind din variaţia cursului de schimb care poate afecta un ansamblu omogen de elemente de activ, pasiv sau în afara bilanţului, exprimate în devize.

Operaţiunile de SWAP reprezintă operaţiunile de cumpărare şi vânzare simultană a aceleiaşi sume în valută cu decontarea la două date de valută diferite (de regulă spot şi forward) la cursuri de schimb stabilite (spot şi forward) la data tranzacţiei.

Operaţiunile de SWAP au la baza principiul împrumutului într-o deviză pentru a da cu împrumut într-o altă deviză, cele două operaţiuni fiind simultane şi încheiate cu aceeaşi contrapartidă. Acestea pot fi realizate sub următoarele forme:

- swap de trezorerie sau swap cambist; - swap financiar sau swap lung de devize. Swap-ul de trezorerie, denumit şi swap cambist, reprezintă două operaţiuni de

schimb a unei sume nominale în devize, pe baza a două cursuri diferite – curs la vedere la iniţierea operaţiunii şi curs la termen, la scadenţa operaţiunii. În fapt, reprezintă combinaţia dintr-o operaţiune de schimb la termen cu o operaţiune de schimb la vedere. Pe perioada dintre cele două operaţiuni nu se calculează şi nu se varsă dobânzi, deoarece valoarea acestora a fost inclusă în cursul la termen. Înregistrarea contabilă a operaţiunii de swap de trezorerie se realizează similar operaţiunilor la termen, clasice. Swap-ul financiar de devize, denumit şi swap lung de devize, este operaţiunea prin care se efectuează schimbul unei sume în devize, contra unei sume în altă deviză, urmând ca la termen să se procedeze la schimbul simetric. Swap-ul financiar reprezintă, în fapt operaţiunea de schimb la vedere combinată cu operaţiunea simetrică de schimb la termen, însoţită de fluxurile de dobânzi aferente. Pe toată perioada contractului, părţile contractante calculează şi vărsă dobânzi în funcţie de volumul schimbului de devize.

. Capitolul 10: CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI

Introducere la tema tratată: Operaţiunile în afară bilanţului reprezintă angajamente date şi primite în relaţiile cu terţii, precum şi unele bunuri şi operaţiuni ce nu pot fi incluse în activul şi pasivul bilanţier bancar.angajamentele sunt, de fapt, drepturi şi obligaţii ale căror efecte asupra mărimii şi structurii patrimoniului băncii sunt condiţionate de realizarea unor operaţiuni ulterioare.

Cuprinsul capitolului 10: CONTABILITATEA OPERAŢIUNILOR ÎN AFARA BILANŢULUI

Rezumatul temei tratate: Operaţiunile în afară bilanţului reprezintă angajamente date şi primite în relaţiile

cu terţii, precum şi unele bunuri şi operaţiuni ce nu pot fi incluse în activul şi pasivul bilanţier bancar.angajamentele sunt, de fapt, drepturi şi obligaţii ale căror efecte asupra mărimii şi structurii patrimoniului băncii sunt condiţionate de realizarea unor operaţiuni ulterioare. De exemplu, banca se angajează printr-o scrisoare de garanţie să plătească la scadenţă, în locul unui client, dacă acesta nu o face. Până la scadenţă, angajamentul băncii nu crează fluxuri financiare, nu aduce modificări în patrimoniu. Acestea sunt condiţionate de o altă operaţiune, şi anume de neexecutarea obligaţiei de plată. În acest moment, angajamentul înregistrat în conturi extrabilanţiere se transformă într-o operaţiune bilanţieră.

Pentru contabilizarea operaţiunilor extrabilanţiere există clasa 9 – “Operaţiuni în afara bilanţului”. Specific acestor înregistrări contabile este faptul că pentru majoritatea conturilor (excepţie fac conturile utilizate la operaţiunile în devize) se foloseşte drept cont corespondent în operaţiune contul 999 – “Contrapartida”.

Angajamente de finanţare reprezintă promisiuni irevocabile de a pune la dispoziţie fonduri în favoarea unui beneficiar. În raport cu banca, ele pot avea dublu sens. Ele se înregistrează la nivelul finanţării în contract şi se diminuează pe măsură ce fondurile sunt puse la dispoziţie. Evidenţierea contabilă se face în baza următoarelor conturi din grupa 90 – “Angajamente de finanţare”. Angajamente de garanţie reprezintă operaţiuni prin care o persoană numită garant se angajează în favoarea unui beneficiar să efectueze plata unei obligaţii asumate de o altă persoană, în condiţiile în care aceasta nu o poate efectua. Angajamentele de garanţie pot fi date sau primite în relaţie cu o altă bancă sau cu clientela. În contabilitate, angajamentele de garanţie sunt înregistrate în grupa 91 – “Angajamente de garanţie”din care conturile 911 – “Cauţiuni, avaluri şi alte garanţii date altor bănci” şi contul 913 – “Garanţii date pentru clientelă” sunt conturi de activ. Ele sunt debitate atunci cînd banca îşi ia angajamentul să garanteze şi sunt creditate la scadenţa operaţiunii care condiţionează angajamentul, când acesta se stinge printr-o operaţiune de plată efectuată de persoana pentru care s-a garantat sau de către bancă. Angajamente privind titlurile reprezintă angajamentele băncii de a primii un titlu sau de a-l livra într-o operaţiune de cumpărare, de vânzare, de cumpărare sau de vânzare cu posibilitatea de răscumpărare sau în alte operaţiuni cu titluri. Aceste angajamente sunt înregistrate în contabilitate prin intermediul conturilor din grupa 92 – “Angajamente privind titlurile”.

Contul 921 – “Titluri de primit” este un cont de activ. Se creditează cu valoarea titlurilor cumpărate şi încă neprimite sau a titlurilor vândute cu posibilitatea de cumpărare şi încă necumpărate şi se creditează la primirea acestor titluri, în corespondenţă cu contul 999 – “Contrapartida”. Contul 922 – “Titluri de livrat” este un cont de pasiv. El se creditează cu valoarea titlurilor vândute şi încă nelivrate sau a titlurilor cumpărate pentru care nu s-a manifestat încă posibilitatea de răscumpărare şi se debitează la livrarea titlurilor, în corespondenţă cu contul 999 – “Contrapartida”. Angajamente privind operaţiunile în devize sunt angajamente de primire sau livrare de devize sau lei, apărute în operaţiuni de schimb sau de împrumut de devize. Pentru a evidenţia contabil aceste angajamente se folosesc conturile din grupa 93 – “Operaţiuni în devize”. Spre deosebire de restul conturilor în afara bilanţului, conturile grupei 93 (excepţie 932 – “Operaţiuni privind devizele date şi luate cu împrumut”) nu fac apel pentru corespondenţă la contul 999 – “Contrapartida”, ci la conturile 9361 – “Poziţia de schimb” şi 9362 – “Contravaloarea poziţiei de schimb”. Aceste conturi sunt bifuncţionale şi funcţionează după un mecanism asemănător celui întâlnit la conturile 3721 – “Poziţie de scimb” şi 3722 – “Contravaloarea poziţiei de schimb” pentru sumele în devize, respectiv pentru suma în lei.

Alte operaţiuni în afara bilanţului în care se întâlnesc angajamente diverse, angajamente îndoielnice şi conturile de evidenţă.în această ordine ele dispun pentru înregistrare contabilă de grupele 95 – “Angajamente diverse”, 98 – “Angajamente îndoielnice” şi 99 – “Conturi de evidenţă”. Angajamentele diverse reprezintă angajamente date sau primite, care nu se regăsesc printre cele prezentate anterior. Ele se referă la operaţiuni de locaţii în gestiune, redevenţe, chirii şi titluri primite sau date în garanţie. Angajamentele îndoielnice sunt angajamente de orice natură, care reprezintă un risc probabil sau cert de neîndeplinire totală sau perţială. Pentru aceste angajamente banca constitui provizioane pentru riscuri şi cheltuieli.