SINELE IN INTERACTIUNEA COMUNICATIONALA

Conceptul de “sine”

Conceptul de sine a fost exploatat inca din Antichitate de catre filosofi, acestia considerand filosofia stiinta care il ajuta pe om sa se cunoasca pe sine, sa-si formeze o constiinta de sine raportata la realitatea sociala ( Platon afirma ca: “Nu se poate concepe mulţimea fără individ. Individul nu poate trăi decât în societate.” ) si o constiinta a alterarii care este constiinta respectului pentru ceilalti cu care traieste. Mai tarziu, psihologii au introdus conceptul de sine in cadrul psihologiei umaniste. Aceasta plaseaza in centrul psihologiei, ca obiect de cercetare al ei, omul concret si problematica sa proprie, viata sa personala si relationala presarata cu nimicurile cotidiene, dar si cu marile ei drame, ipostaze ale devenirii si autoconstructiei omului si experientele sale, atitudinea activa a omului fata de propria sa existenta. Cu alte cuvinte sinele individual si unic al omului dupa cum se exprima Rogers sau omul care trebuie sa devina ceea ce este capabil sa fie, dupa reusita expresie a lui Maslow. Avem in vedere nu numai personalitatea asa cum se manifesta, ci si asa cum este in realitate sau cum si-o imagineaza sau doreste persoana respectiva. Apoi ne intereseaza si felul cum personalitatea noastra este vazuta ( perceputa, apreciata, valorizata ) de altii, comportamentul nostru fiind direct influentat de o asemenea proiectie. In sfarsit ne intereseaza si parerea sau imaginea pe care o avem noi despre altii ca produs al propriei noastre personalitati. ( dupa Mielu Zlate, Eul si personalitatea, pagina 7, 25, Editura 3, Bucuresti 2008).

Piramida lui Maslow

Fiind permanent obligati sa ne analizam in vederea stabilirii unor relatii cu ceilalti, ne formam o imagine complexa de sine, care este verificata si confirmata de acestia. Nevoia de a avea intotdeauna certitudinea corespondentei dintre ceea ce suntem, in ochii celorlalti si ceea ce ne dorim sa fim duce la o disponibilitate de a interactiona cu semenii. Aceasta disponibilitate de a interactiona poate fi vazuta si prin perspectiva nevoilor noastre, de aceea amintim faptul ca, potrivit lui Maslow, nevoile se grupeaza conform unei ierarhii mergand de la cele elementare pana la cele greu de atins. ( fig 1 ).

La baza ierarhiei se afla nevoile fiziologice, cum sunt hrana, aerul, apa si somnul. Pe treapta de deasupra se afla nevoia generala de securitate sau de a fi eliberat de teama de vatamare. Apoi vin nevoile sociale: cea de apartenenta la grupuri, de asociere cu altii, de iubire. Dupa aceea vin nevoile personale, cum ar fi dorinta de respect de sine, dorinta de a se simti important, dorinta de a avea o pozitie sociala. In varf se afla nevoia

1 | P a g e

de autorealizare, de a-si indeplini potentialul, de a fi creativ si de a avea o viata plina de satisfactii. ( dupa Doug Newsom si Bob Carrel, Redactarea materialelor de relatii publice, paginile 64-65, editura Polirom, Iasi 2004).

Fig. 1 Ierarhia necesitatilor stabilita de Maslow

Fereastra lui Johari

(dupa Mihai Dinu, Comunicarea: repere fundamentale, Bucuresti 1994)

Deoarece pozitia emitatorul si cea a receptorului atarna de ceea ce stiu sau nu stiu unul despre celalalt, orice proces de comunicare intre oameni trebuie conditionat de gradul lor de cunoastere interpersonala.

Astfel cercetatorii Joseph Luft si Harry Ingham propun un model de cercetare pornind de la ideea simpla si ingenioasa de a reprezenta nivelul de cunoastere reciproca a persoanelor angajate intr-o interactiune comunicativa, sub forma unui desen, botezat dupa prenumele aglutinate ale celor doi fereastra lui Johari. Constructia ei porneste de la ideea ca in fiecare dintre noi exista o zona supusa controlului constient si o zona de umbra, la care nu avem acces direct, dar despre care putem afla cate ceva cu ajutorul semenilor nostri, in masura in care izbutim sa comunicam eficient cu acestia. Fereastra ne caracterizeaza atat pe noi cat si relatia noastra cu interlocutorul, intr-o anumita etapa a raporturilor reciproce. Un individ poseda atatea ferestre cate legaturi comunicationale intretine cu alti oameni si aspectul acestora sufera schimbari mai mari sau mai mici dupa fiecare noua ineractiune. ( fig 2 ).

2 | P a g e

Autorealizare

Nevoile eului

(respect pozitie sociala)

Nevoile sociale(activitate de grup,relatii interpersonale)

Nevoile de securitate(eliberarea de teama si pericole)

Nevoile fiziologice(hrana,apa,aer,nevoi sexuale,somn)

ZONA DESCHISA

Informatii cunoscute siesi si cunoscute celuilalt

ZONA OARBA

Informatii necunoscute siesi, dar cunoscute celuilalt

ZONA ASCUNSA

Informatii cunoscute siesi, dar necunoscute celuilalt

ZONA NECUNOSCUTA

Informatii necunoscute siesi si necunoscute celuilalt

Fig. 2 Fereastra lui Johari

Fiecare din panourile ferestrei corespunde unei multimi de informatii privitoare la comunicatorul C la care acesta se refera.

Zona deschisa

Zona deschisa poate cuprinde informatii legate de: numele, varsta, ocupatia, sexul, sentimentele, atitudinile, ideile si convingerile unui comunicator. Cu cat aceasta fereastra are dimensiuni mai restranse, cu atat comunicarea este mai dificila. Multe dintre contactele noastre cotidiene raman impersonale, adica nu exista o abordare decat prin prisma statutului receptorilor sau a rolului jucat de acestia in context, nu o abordare calitativa prin prisma calitatilor si defectelor. Cu cat ne simtim mai bine cu cineva are loc o extindere in zona deschisa realizata, de obicei, prin transfer de informatii dinspre zona ascunsa. Confidentele diminueaza aria zonei ascunse si prezinta avantajul ca invita la reciprocitate care, la randul ei, contribuie la amplificarea zonei deschise, de data aceasta pe baza zonei oarbe. De exemplu, un om caruia i-ai castigat increderea prin destainuiri revelatoare se va simti dator sa iti dezvaluie propriile sale constatari cu privire la unele aspecte ale personalitatii tale de care tu nu esti constient, confesiunea fiind sursa directa de autocunoastere. Procesul prin care datele inmagazinate in zona ascunsa sunt transferate zonei deschise poarta numele de autodezvaluire ( self disclosure ).

Zona oarba

Zona oarba contine acele informatii depre noi insine care ii sunt accesibile interlocutorului, dar pe care personal le ignoram. De exemplu, la inregistrarea vocii pe

3 | P a g e

un dispozitiv apare o discrepanta intre timbrul glasului si ceea ce credeam pana atunci ca este el. De asemenea, ticurile verbale, modul cum umblam, privim, gesticulam ne sunt in mare masura necunoscute. In plan moral, tindem sa ne ignoram greselile sau suntem prea putin constienti de defectele noastre, dar si, in unele cazuri, de calitatile noastre. Unii pretind ca au reusit sa suprime zona oarba insa este doar o iluzie. Altii doresc o disimulare a acesteia cu mai mult ajutor de la ceilalti, pretind ca accepta orice critica, dar cand li se aduce o contesta cu vehementa. Cel care doreste sa afle adevarul despre el insusi nu va cere direct parerea interlocutorului. Informatiile din zona oarba vor iesi treptat la iveala, pe masura ce castigam prin gesturi de autodezvaluire increderea partenerului de dialog.

Zona ascunsa

Zona ascunsa pastreaza micile sau marile noastre secrete. Tendinta de a suprima aceasta zona nu este sanatoasa. Omul echilibrat, rational stie insa cui si ce trebuie sa marturiseasca, deoarece o buna comunicare presupune dezvaluitori selectivi. Este stiut faptul ca, dincolo de toate exceptiile si accidentele locale, relatia cea mai apropiata este cea matrimoniala. Totusi se intampla ca sotii sa nu-si marturiseasca o buna parte din amintirile placute sau dureroase, din aspiratii, griji, sentimente mai ales pentru a-l menaja pe partener sau din nevoia de a pastra homeostazia cuplului. Un exemplu il constituie impresiile defavorabile despre parintii sau prietenii partenerului care dezechilibreaza balanta cuplului.

Zona necunoscuta

Zona necunoscuta isi mentine un statut aparte. Insa existenta ei poate fi pusa in discutie, deoarece reprezinta un domeniu despre care nimenu nu are nici o stire. Exista numai dovezi indirecte ale existentei ei: visul, halucinatiile produse de consumul de droguri sau de deprivarea senzoriala scot la suprafata informatii care provin din noi insine, ceea ce sugereaza, fara a demonstra insa, existenta unui stoc de date ce ne privesc si care nu se afla la indemana noastra, nici la cea a observatorului din afara.

In procesul de autodezvaluire trebuie tinut seama si de faptul ca ascunderea unor lucruri care iti stau pe suflet nu e o forma de inactiune, ci un proces activ ce presupune un consum de energie deloc neglijabila. Marturisirea aduce cu sine incetarea macinarii interioare eliberand energiile blocate in cercul vicios la tainuirii. Aruncarea mastii provoaca revenirea in propria persoana, recastigarea increderii celorlalti.

Exista insa si obstacole in calea autodezvaluirii:

Teama de autocunoastere – marturisirea unor secrete care nu ne pun intr-o lumina favorabila duce la ponosirea imaginii idealizate de sine.

4 | P a g e

Teama de pedeapsa - nu este vorba neaparat de actiune juridica, ci de anumite forme de respingere: de la ras rautacios la pierderea prietenilor.

Teama de efectul antihalou - tendinta raspandita de a se atribui persoanelor care s-au remarcat in anumite domenii o competenta asemanatoare si in alte domenii. Teama ca nepriceperea dovedita intr-un domeniu sa se extinda abuziv si in alte domenii. Teama ca prin destainuire se vor releva greseli cu caracter punctual si pasager care vor constitui argumente pentru o judecata globala asupra competentei sau valorii morale.

Interiorizarea de catre barbati a unui prototip uman popularizat in literatura si filmul de aventuri - din folclor barbatii sunt inchisi si taciturni, isi asuma responsabilitati fara ca ceilalti sa afle, isi ascund sentimentele, refuza asistenta sufleteasca. Aceasta mentalitate a prins in mintea barbatilor radacini suficient de adanci pentru ca tipul confesiv care-si verbalizeaza emotiile sa fie dispretuit si ridiculizat. Exista insa si circumstante care favorizeaza producerea autodezvaluirii. Spre exemplu, prezenta unui numar mic de persoane(ideala fiind reactia didactica) face ca reactiile receptorului sa fie mai usor de urmarit si in functie de ele se poate lua in orice moment decizia continuarii sau intreruperii destainuirii. O importanta deosebita o are si natura subiectului: vorbim cu usurinta despre gusturile si placerile noastre, insa cu greu despre propriile probleme.

Marturisirea trebuie sa fie gradata evitandu-se genul ”dai si fugi” deoarece duce la crearea unui soc in randul receptorilor la a caror prietenie e de presupus ca tinem. Mai mult ii privam pe acestia de posibilitatea de a-si exprima punctul de vedere.

Atitudinile

Esentiale pentru procesul de comunicare interumana si mai ales pentru procesul de autodezvaluire sunt atitudile. Acestea reprezinta expresia valorilor si convingerilor pe care le are un individ. Actiunile noastre modul de a analiza si retroactiunea sunt dictate de atitudinile noastre.

Andy Green distinge patru tipuri de atitudini ( mentalitati ) care preiau sau resping orice fel de informatie pe care o primim ( fig 3 ).

In conceptia lui atitudinile sunt modurile de a vedea lucrurile mai intai ca increderea pe care o avem in capacitatile noastre sau in succesul pe care credem ca il vom obtine si in al doilea rand ca pe maleabilitatea privind de informatiile noi.

5 | P a g e

HUBRIS HIBRIS

VICTIMA OSCILANT

Fig.3 Schema lui Green

Mentalitatea hubris

O mentalitate hubris savureaza succesul indicand o stare de aroganta si de siguranta in propriile capacitati fapt ce duce la sentimentul de omnipotenta. Aceasta mentalitate merge mana in mana cu rigiditatea, cu ignorarea totala a probabilitatii gasirii de noi oportunitati si idei si cu incapacitatea de a da ascultare sfaturilor.

Mentalitatea de victima

O mentalitate de victima se caracterizeaza printr-un pesimism permanent si generalizat; orice vor face vor esua. Manifesta o atitudine negativa fata de schimbare.

Mentalitatea hibris

O mentalitate hibris se bazeaza, la fel ca hubris, pe o aroganta fata de capacitatea de a obtine succesul, dar pozitiva de aceasta data. Aroganta se manifesta in urmarirea obtinerii succesului insa temperata de modestie. Cei cu aceasta mentalitate nu le stiu pe toate, au o gandire flexibila si respecta faptul ca oricand este cate ceva de invatat chiar si din cele mai nesabuite surse.

Mentalitatea oscilanta

O mentalitate oscilanta accepta faptul ca ceva trebuie facut, dar ii lipseste forta de a identifica locul de unde se poate inspira si este nesigura in aplicarea noilor cunostiinte si in roadele lor. Daca starea oscilanta nu duce spre hibris este posibil ca ea sa genereze spre o mentalitate de tip victima.

6 | P a g e

SUCCES

ESEC

RIGIDITATE FLEXIBILITATE

(dupa Andy Green, Comunicarea eficienta in relatii publice: crearea mesajelor si relatiile sociale, paginile 34-37, editura Polirom 2009)

Atitudinile lui Porter

(dupã Bernard Meyer, Les pratiques de communication, Armand Colin, Paris, 1998)

O alta clasificare a atitudinilor este data de Porter. Aceasta clasificare reprezinta o grila de analiza a relatiilor interpersonale.

Tipurile de atitudini identificate de Porter sunt:

Atitudinea de sfat /ordin- este, fara indoiala, cea mai frecventa dintre toate, mai ales ca se plaseaza intr-o relaţie ierarhica, adica inegala.

Atitudinea de sprijin/sustinere - vizeaza intarirea moralului celui ce solicita sprijin, fie minimizand problema, fie generalizand de asa maniera incat sa nu mai fie perceputa ca atare.

Atitudinea de judecata/evaluare- fie ca este de ordin moral, logic sau personal judecata face parte integranta din relatia umana, pana la punctul in care este formalizata de catre toate culturile gratie proverbelor în special.

Atitudinea de anchetare - aceasta consta nu in a raspunde remarcilor celuilalt, ci de a-i pune una sau mai multe intrebari destinate mai bunei intelegeri a dificultatilor sale.

Atitudinea de interpretare - vizeaza oferirea unei explicatii, evidentierea ratiunii profunde a problemei ridicate de celalalt.

Atitudinea de reformulare/comprehensiune - consta in a intelege cat mai profund posibil problema celuilalt si a o reformula.

Ascultarea activa

(dupa Ana Stoica Constantin – Conflictul interpersonal:prevenirea, rezolvarea, diminuarea efectelor, pagina 138)

Ascultarea activa este tehnica de conversatie prin care ii comunicam locutorului semnificatia pe care o acordam mesajului sau. Aceasta optimizeaza comunicarea fiind extrem de relavanta in cadrul relatiilor interpersonale si presupunand autodezvaluire. Are urmatoarele trei scopuri:

Informarea Suportul moral, consilierea, linistirea Raspunsul la atacul verbal

7 | P a g e

BIBLIOGRAFIE:

Mihai Dinu – Comunicarea-repere fundamentale, Bucuresti 1994

Andy Green – Comunicarea eficienta in relatii publice: crearea mesajelor si relatiile sociale, Polirom, Iasi 2009

Ana Stoica Constantin – Conflictul interpersonal:prevenirea, rezolvarea, diminuarea efectelor

Doug Newsom si Bob Carrell – Redactarea materialelor de relatii publice, Polirom, Iasi 2004

Mielu Zlate - Eul si personalitatea, Editura 3, Bucuresti 2008

Bernard Meyer - Les pratiques de communication, Armand Colin, Paris, 1998

Proiect realizat de DUGAIASU SILVIA-ANDREEA, anul I, grupa 5

8 | P a g e