Tabloul psihopatologic -deficienta mintala gradul 1

Debilii mintali prezintă o serie de particularităţi specifice atât în ceea ce priveşte procesele de cunoaştere, cât şi în domeniul motricităţii şi afectivităţii. În ce priveşte percepţiile cercetările au relevat următoarele particularităţi :

- Copii debili mintali prezintă unele deficienţe ale analizei şi sintezei; ei desprind din obiecte sau din imagini mult mai puţine detalii, fapt care face ca percepţiile lor să fie insuficient de specifice, determinând astfel confuzii. Se desprind elementele mai periferice sau cele delimitate prin contur sau culoare :

- culoarea este o însuşire care se impune şi este desprinsă cu uşurinţă de către debilii mintali faţă de formă;

- sinteza elementelor analizate este cu greu efectuată pe plan perceptiv: orice situaţie prea fragmentată este cu greu reconstituită;

- durata necesară analizei şi sintezei în percepţie este mai mare la debilii mintali decât la normali;- îngustimea câmpului perceptiv – debilii mintali percep în mod clar, într-un timp limitat, un

număr mai mic de elemente decât normalii;- orientarea în spaţiu a debilului mintal este dificilă datorită atât îngustimii câmpului perceptiv

cât mai ales capacităţii reduse de s stabili, pe plan intuitiv, relaţia dintre obiecte;- constanţa percepţiei de formă şi mărime la copilul debil mintal se realizează într-un ritm

foarte lent şi cu multe dificultăţi, constituindu-se ca o trăsătură specifică a acestor copii;- lipsă de flexibilitate a activităţii cognitive-în general, a activităţii perceptive ,în mod special.

În continuare se impune punctarea trăsăturilor specifice gândirii debilului mintal:- gândirea este caracterizată în primul rând prin predominarea funcţiilor de achiziţie comparativ cu

funcţiile de elaborare, gândirea debilului mintal nu este creativă, ci reproductivă;- decurgând din trăsătura de mai sus apare predominarea gândirii concrete şi practice faţă de

gândirea abstractă şi speculativă;- deficienţele de intelect întâlnite apar nu numai în operaţiile complexe de generalizare şi

abstractizare, ci şi în operaţiile elementare de analiză, sinteză şi comparare;- debilul mintal stabileşte mai uşor deosebirile decât asemănările - şi această trăsătură se menţine

până la o vârstă mai mare;- procesul de generalizare nu este absent din activitatea de gândire, numai că el se realizează la

un nivel scăzut;- înţelegerea care constă în integrarea cunoştinţelor noi în sistemul anterior elaborat apare cu

greu, din cauză modului defectuos în care se realizează această integrare;- capacitatea redusă de a folosi cunoştinţele vechi în înţelegerea şi rezolvarea unor situaţii diferite

este una din particularităţile de bază ce influenţează întregul proces de cunoaştere, din cauza inerţiei gândirii, în rezolvarea problemelor apar “perseverări” din care copilul debil mintal poate ieşi cu greu.

Apariţia şi dezvoltarea limbajului este considerată ca unul dintre indicii cei mai semnificativi din tabloul psihopatologic. În această direcţie se evidenţiază câteva trăsături caracteristice:

- primul cuvânt apare la copilul debil mintal în medie la vârsta de 2 ani pe când la copilul normal la vârsta de 1 an;

- utilizarea propoziţiei apare în comunicarea copilului normal la 1,7 ani, pa când la debilul mintal abia la 3 ani;

- o serie de autori stabilesc vârsta medie de apariţie a vorbirii normalilor la 15,7 luni, pe când la debilii mintali la 34,2 luni;

- cu tot decalajul şi variaţiile existente între autori, rămâne valabilă constatarea că la copilul debil mintal limbajul se dezvoltă, în general cu întârziere, sub toate aspectele sale. Cu toate acestea, cercetările au scos în evidenţă că nu orice întârziere în dezvoltarea vorbirii este un indiciu semnificativ al deficienţei mintale, deşi cea mai frecventă cauză a întârzierii vorbirii este insuficienţa intelectuală. Rezerva în stabilirea unei relaţii directe între nivelul de dezvoltare a limbajului şi nivelul intelectual este justificată şi de faptul că limbajul este un fenomen foarte sensibil la condiţiile educative. Deficienţele limbajului apar sub aspecte variate: al perceperii şi înţelegerii vorbirii interlocutorului, al volumului vocabularului, al expresivităţii vorbirii, al articulării şi ritmului vorbirii, al mijloacelor de comunicare; dar, trebuie să specificăm că întreaga gamă de deficienţe poate fi întâlnită şi la normal.

Specificul deficienţelor de limbaj constă: - o frecvenţă mai mare decât la copilul normal, aici există o anumită legitate: cu cât gradul

deficienţei este mai mare, cu atât şi frecvenţa tulburărilor de limbaj este mai mare;- o persistenţă mai mare şi o rezistenţă specifică la acţiunea de corectare.

Vocabularul copiilor debili mintali este mai limitat decât cel al normalilor: el este mai sărac în

cuvinte-noţiuni care desemnează mărimi, relaţii spaţiale, caracteristici psihice; în vocabularul utilizat în vorbire predomină substantivele, această trăsătură menţinându-se mai mult timp decât la normali; numărul de verbe este mai mic decât la normali. Se întâmpină dificultăţi considerabile în înţelegerea şi utilizarea comparaţiilor, epitetelor şi metaforelor. Fraza, atât în limbajul scris cât şi cel oral se caracterizează printr-un număr mai mic de cuvinte, precum şi printr-o construcţie defectuoasă din punct de vedere gramatical: lipsa de acord a verbului în număr şi persoană cu subiectul, omiterea subiectului, omiterea predicatului, repetarea subiectului şi predicatului la sfârşitul frazei. Aceşti copii întâmpină dificultăţi importante în însuşirea formei scrise a limbajului; datorită acestui fapt există o dislexie, disgrafie şi disortografie specifică debilului mintal. Datele existente cu privire la memoria acestor deficienţi sunt uneori contradictorii. Unii autori susţin că debilitatea mintală nu exclude posibilitatea unei memorii dezvoltate, chiar a unei hipermnezii. Alţi autori arată că de regulă, memoria este deficitară sub unele aspecte.

Dintre aceste caracteristici se pot aminti:- s-a stabilit că întinderea memoriei de cifre este mai redusă comparativ cu copilul normal de

aceeaşi V.M.;- la debilii mintali memorarea nu dobândeşte un caracter suficient de voluntar; aceşti copii nu

recurg la procedee de fixare intenţionată, nu-şi elaborează un plan de organizare a materialului nici ăn momentul fixării, nici în momentul reproducerii;

- una din caracteristicile importante ale memoriei este rigiditatea fixării şi reproducerii cunoştinţelor, care duce de fapt la dificultăţi importante în realizarea transferului de cunoştinţe;

- lipsa de fidelitate a memoriei este o altă particularitate care apare frecvent;ei nu pot oferi indicaţii demne de încredere în legătură cu obiectele văzute sau în legătură întâmplările la care au asistat, din cauza sugestibilităţii lor pronunţate;

- ei au nevoie de un număr mai mare de repetiţii decât copii normali, pentru a reţine un material verbal; au nevoie de un număr mare de repetiţii nu numai pentru a putea reţine un volum oarecare de cunoştinţe, dar şi pentru a ajunge la o scădere a greşelilor. S-a dovedit că marea majoritate a acestor copii prezintă deficienţe ale motricităţii. S-a stabilit, de asemenea, că cu cât gradul deficienţei mintale este mai mare cu atât nivelul motricităţii rămâne mai scăzut. Se ştie că gravitatea deficienţelor motrice depinde într-o anumită măsură de etiologia întârzierii mintale. Unii autori, ca, A.A.Strauss şi L.E.Lehtimen au relevat faptul că debilii mintali cu leziuni cerebrale prezintă tulburări ale motricităţii mult mai numeroase şi mai grave decât cei de tip familial. Se consideră că aceşti deficienţi prezintă între 8 şi 14 ani o întârziere de 2-4 ani în dezvoltarea motricităţii implicate în activităţi mai complexe. Întârzierea motricităţii se înregistrează mai ales sub următoarele aspecte:

- viteza mişcărilor atât ca desfăşurare cât şi ca timp de reacţie este, în general, mai scăzută; se constată că debilii mintali de tip familial sunt mai puţin deficitari sub aspectul timpului de reacţie decât cei cu leziuni cerebrale;

- precizia mişcărilor este şi ea scăzută; lipsa de precizie apare şi în mişcările mari, dar ea este mai evidentă în mişcările fine ale mâinii; imprecizia mişcărilor este însoţită de sinkinezii importante;

- el întâmpină dificultăţi în imitarea mişcărilor, fapt care influenţează negativ formarea multor deprinderi; imitarea se realizează mai greu atunci când solicită orientarea în spaţiu; debilii mintali au tendinţa de a imita mişcările ca în oglindă;

- indicaţiile verbale îi ajută în mai mică măsură în organizarea şi corectarea comportamentului motor, comparativ cu rolul aceloraşi indicaţii la copilul normal;reglarea forţei musculare este deficitară, datorită mai ales insuficienţei senzaţiilor kinestezice;

- contractarea anumitor grupe musculare nu se realizează dintr-o dată, ci numai după o perioadă de sinkinezii, în care adeseori se cuprind şi muşchii antagonişti;

- relaxarea voluntară se realizează cu dificultate la anumite grupe de muşchi, precum şi la trecerea de la o mişcare la alta;

- dexteritatea manuală prezintă deficienţe majore în special la debilii mintali cu un QI sub 60, ceea ce îi face inapţi pentru munci de precizie; copiii cu debilitate mintală uşoară rămân sub nivelul normalului numai în activităţile care necesită o dexteritate manuală pronunţată; unii sunt capabili să execute o activitate manuală tot atât de precis ca şi unii normali;

- lateralitatea manuală stângă sau ambidextră se observă mai frecvent la debilii mintali decât la normali;

- motricitatea se poate ameliora în mod simţitor, dacă se asigură condiţii de antrenament, apropiindu-se mult de nivelul normalilor, mai ales în coordonarea ochi-mână şi dexteritatea manuală;

- unii debili mintali pot fi hiperkinetici sau hipokinetici, de acest aspect trebuie să se ţină seama în corectarea deficienţelor motricităţii.

În ceea ce priveşte activitatea voluntară, s-a stabilit faptul că ea prezintă deficienţe în toate momentele desfăşurării sale:

- scopurile pe care şi le fixează debilul mintal sunt scopuri apropiate, generate de trebuinţele şi de interesele momentane;

- se abate de la scopul fixat, dacă întâmpină dificultăţi, şi execută o altă activitate mai uşoară;- efectul succesului sau insuccesului asupra activităţii ulterioare depinde nu numai de nivelul

intelectual, ci şi de unele particularităţi ale personalităţii, unii autori relevă existenţa a două categorii de debili mintali: unii care luptă pentru succes şi alţii care încearcă să evite insuccesul;

- insuficientă atenţie acordată instrucţiei, debilul mintal este înclinat să treacă imediat la acţiune, el nu prevede dificultăţile care s-ar putea ivi şi nu cere lămuriri suplimentare, este lipsit de orientare prealabilă în activitatea pe care o desfăşoară;

- manifestări de negativism apar frecvent ca efect al capacităţii reduse de lucru a scoarţei cerebrale.

Tulburările afective şi emoţionale sunt o componentă principală a tabloului psihopatologic. Afectivitatea este totdeauna perturbată fie că debilitatea constituie un teren pe care acţionează condiţiile educative defectuoase, fie că aprecierea negativă a situaţiilor, defectul de verbalizare, marea emotivitate, sentimentul de inferioritate, perturbă succesiunea diferitelor etape ale dezvoltării afective. Un studiu sistematic efectuat de M.Chazan relevă următoarea distribuţie a diferitelor tulburări ale afectivităţii la copiii debili mintali:-depresie: 16,4%,- ostilitate faţă de adulţi: 13,8%,- absenţa răspunsului la solicitări: 13,8%,- anxietate în legătură cu afecţiunea adulţilor: 10,8%,- indiferenţă faţă de aprobarea adulţilor: 10,8%,- neastâmpăr-instabilitate: 9,5%,- tensiune emotivă: 8,2%,- anxietate în legătură cu acceptarea de către alţi copii: 6,7%,- ostilitate faţă de copii: 3,9%,- variate simptome nevrotice: 2,6%.

Cea mai frecventă tulburare este imaturitatea afectivă, care face ca un copil debil mintal de vârstă şcolară să aibă manifestări proprii preşcolarilor, sub aspectul emoţiilor şi sentimentelor. Manifestările emotive sunt adeseori exagerat de puternice în raport cu cauza care l-a produs. Uneori aceşti copii prezintă frici nejustificate. Emoţia de mânie ia proporţiile unei crize de furie, însoţită de reacţii agresive faţă de cei din jur, distrugerea obiectelor, lovirea propriului corp. Manifestările descrise, cu tot caracterul lor exploziv, nu sunt expresia unor trăiri adânci şi stabile. Manifestările exterioare puternice sunt efectul capacităţii reduse a scoarţei cerebrale de a realiza un control asupra centrilor subcorticali. Mai mult, capacitatea redusă de a controla expresiile emoţionale complică relaţiile lor cu cei din jur. Nu toţi debilii mintali se caracterizează însă prin emoţii explozive. Unii dintre ei sunt placizi, au o capacitate redusă de a stabili un contact afectiv adecvat cu adulţii sau chiar cu copiii de aceeaşi vârstă. Se observă uneori predominarea unei dispoziţii: astfel, unii sunt mai frecvent euforici, alţii apatici, alţii iritabili. Chiar atunci când nu prezintă tulburări evidente ale afectivităţii, aceşti copii au o gamă mai redusă de sentimente decât normalii de aceeaşi vârstă. Copiii debili mintali, în condiţiile unei atitudini realiste a familiei reuşesc să se integreze în familie.