Si Tu Poti Fi Supernanny 2. Cu Copilul La Scoala

supernanny_btfinal_copilul la scoala.qxp 10/19/2008 7:20 PM

Irina Petrea

ªi tu poþi fi Supernanny

Cu copilul la ºcoalã


EDITORISilviu Dragomir

Vasile Dem. Zamfirescu

DTPVictoria Gârlan

DIRECTOR PRODUCŢIECristian Coban

REDACTORDaniel Focșa

CORECTURĂEugenia Ursu

COPERTAFaber Studio (S. Olteanu, A. Rădulescu, D. Dumbrăvician)

DIRECTOR EDITORIALMagdalena Mărculescu

C.P. 27-0490, BucureștiTel./Fax: +4 021 300 60 90

e-mail: [email protected]


ISBN ePUB: 978-606-719-048-9ISBN PDF: 978-606-719-049-6ISBN Print: 978-973-707-681-6

Nu există nici un lucru maibun decât cunoașterea și nici unlucru mai rău decât ignoranţa

SOCRATE


Cuprins

1. Introducere ..........................................................................................11

1.1 Copilul–familia–școala în societatea românească .................13

2. Pregătirea pentru școală ...................................................................21

2.1 Cum sprijinim, ca familie, viaţa de școlar a copilului nostru ............................................21

2.1.1 Starea emoţional-afectivă..........................................22

2.1.2 Alimentaţia..................................................................31

2.1.3 Somnul.........................................................................34

2.2 Cum ne pregătim copilul pentru o nouă zi de școală........................................................36

Trimiteţi copilul la școală bine hrănit….....................................................................38

Trimiteţi copilul la școală bine odihnit.......................................................................39

Trimiteţi copilul la școală calm și fericit.....................................................................40

Trimiteţi copilul la școală motivat (mai multe, într-un capitol special) ................41

Trimiteţi copilul la școală bine-crescut .......................................................................43


Trimiteţi copilul la școală cu temele făcute și lecţiile învăţate..............................................................45

2.3 Cum ne pregătim copilul pentru clasa I și pentru prima zi de școală .....................................................47

Cum să ne pregătim copilul de școală? ..................................48

2.4 Cum să îmbunătăţim aptitudinile copilului pentru studiu .............................................................................58

2.5 Activităţile sportive și extrașcolare .........................................62

2.6 Afterschool ....................................................................................65

3. Cele mai frecvente probleme legate de școală ............................67

3.1 Lipsa de motivaţie. Cum ne motivăm copilul să înveţe .........................................67

3.1.1. Stimulaţi încrederea în sine a copilului .........................................................................74

3.1.2. Stimulaţi interesul copilului pentru cunoaștere și curiozitatea sa naturală ...............................................81

3.1.3. Păstraţi o atitudine pozitivă faţă de școală și faţă de copil. Valorizaţi cunoașterea, învăţarea...................................84

3.1.4. Ajutaţi-l să-și rezolve problemele….......................88

3.1.5. Învăţaţi-l cum să înveţe și cum să dobândească abilităţile esenţiale pentru învăţare .................................................................90

3.1.6. Încurajaţi-l și ajutaţi-l să-și aleagă prieteni potriviţi..........................................95

Irina Petrea8


3.2 Neatenţia la ore Cum să îmbunătăţim participarea copilului la ore?....................................................97

3.3 Temele pentru acasă.................................................................104

3.3.1. Problemele cele mai frecvente legate de teme....105

3.3.2. Temele dificile și temele în exces ..........................112

3.3.3. Lipsa de motivaţie...................................................114

3.4 Chiulul .......................................................................................114

3.5 Violenţa în școală. Copilul agresiv. Copilul-victimă ............................................127

3.6 Corigenţa și repetenţia ............................................................160

3.7 Clasa/ școala nepotrivită ........................................................168

3.8 Anturajul nepotrivit.................................................................182

3.9 Dificultăţi de învăţare: dislexia, discalculia, disgrafia dispraxia, ADHD ................193

3.10 Pregătirea examenelor .............................................................197

3.11 Orientarea profesională...........................................................203

3.12 Televizorul & computerul .......................................................208

3.13 Efectul Pygmalion. Efectul hiperbolic...................................212

4. Legătura cu școala ...........................................................................220

Și tu poţi fi Supernanny. Cu copilul la școală 9


5. Părinţi și copii ..................................................................................231

5.1 Dezvoltarea copilului meu. Factori care determină dezvoltarea .......................................231

5.2 Stilul în care ne educăm copilul.............................................234

5.3 Recomandări generale pentru părinţi ...................................239

6. În loc de încheiere ...........................................................................245

Irina Petrea10


1. Introducere

Viaţa de părinte are suișuri și coborâșuri, greutăţi și bucurii. Una estesă contempli maternitatea și paternitatea (dragi tătici, eu nu vă uitniciodată!) jucându-te cinci minute cu un copil drăgălaș, și cu totulaltceva să-i dai zilnic de mâncare, să-l speli, să-l duci la grădiniţă/ lașcoală, să faci lecţii cu el, să vezi ce îl doare, să-i răspunzi la întrebări,să te joci cu el, să-i explici câte în lună și în stele. Uneori îţi vine săurli la el să te mai lase în pace, alteori, să te ascunzi undeva ca să furicâteva minute de somn. E de înţeles…

Probleme apar în viaţa oricui, dar e dureros când auzi (și cât de desse întâmplă!) această frază: Copilul meu ÎMI face probleme, ce să-i fac?Sună de parcă ar fi vorba despre o mașină pe care o duci la mecanic:S-a stricat, vedeţi ce are și remediaţi problema.

Copiii nu NE fac probleme, ci AU probleme. Unele schimbări în com-portamentul lor sunt normale, apar pe măsură ce cresc. Altele ne ara-tă că ceva nu le merge bine, că ei au o problemă ce trebuie identifica-tă și rezolvată fără întârziere, o nevoie ce trebuie satisfăcută.

Să nu ne gândim că vrem să îndreptăm (sau să înlăturăm) un com-portament greșit al copilului așa cum i-am îndepărta un fir de păr ce-iintră în ochi. Mai întâi de toate, avem nevoie să identificăm cauza carea determinat acel comportament nedorit și putem începe să orecunoaștem punându-ne câteva întrebări preliminare:

• Ce fac eu, ca părinte, în privinţa lui (și nu ar trebui să fac)?


Irina Petrea12

• Ce nu fac eu, ca părinte, în ceea ce-l privește (și ar trebui să fac)?

• Are copilul meu o problemă de sănătate? Când i-am făcut ultimulcontrol amănunţit?

• Noi îl iubim, dar el înţelege, oare? Se simte ocrotit și iubit în fami-lie, respectat și valoros?

• Are un cerc de prieteni? Cum se simte în mijlocul lor?

• De când a apărut acest comportament și de ce mă deranjează? Măderanjează doar pe mine? Ce-l precede? Cine e de faţă? Ce urmă-rește să obţină copilul: atenţie, evitarea unei situaţii neplăcute, șiuna și alta? Ce vrea să îmi comunice astfel?

• Ce schimbări au intervenit în viaţa lui și în viaţa familiei noastre?De când?

Continui ceea ce am început în Și tu poţi fi Supernanny — Cum să-ţicrești bine copilul cu o serie de câteva cărţi în care, așa cum mi-au su-gerat mai mulţi părinţi, încerc să despic firul în patru în legătură cuanumite probleme mai frecvent întâlnite în creșterea și educareacopiilor.

De ce am ales să vorbesc despre școală?

• În majoritatea cazurilor la care am participat ca Supernanny, copiiiaveau probleme la școală din pricina problemelor de acasă și, numai puţin, existau probleme în familie din cauza problemelor dela școală;

• Aproape jumătate din numărul părinţilor care au venit la consilie-re s-au plâns de probleme în legătură cu școala;

• La lectoratele cu părinţii pe care care le-am condus, aceștia mi s-auplâns de tot soiul de neajunsuri din partea cadrelor didactice și de


impactul negativ al problemelor legate de școală asupra copiluluilor și asupra vieţii de familie;

• La cursurile și întâlnirile cu cadrele didactice organizate de „SalvaţiCopiii — România“ la care am participat în calitate de trainer, amputut discuta despre multe dintre gravele probleme cu care se con-fruntă în prezent sistemul românesc de învăţământ;

• La Forumul Copiiilor din România, organizat anual de „Salvaţi Co-piii — România“, dar și la alte întâlniri cu copiii (la consiliere, laîntâlniri organizate în școli), le-am ascultat cu deosebit interespăsurile. M-a durut să-i aud vorbind despre probleme care ar fitrebuit să dispară de multă vreme; pertinenţa opiniilor lor și solu-ţiile propuse mi-au dat motive întemeiate de bucurie și speranţă —avem copii minunaţi!

• Nu în ultimul rând, am scris această carte pornind de la experien-ţa mea de elev, dar și de dascăl, la catedră; am avut atâtea de în-văţat de la profesorii mei și, nu mai puţin, de la elevii mei, fie căaveau 4, 14 sau 18 ani!

Un proverb african spune că nu e nimeni care să le știe pe toate și nue nimeni care să nu știe nimic. Sunt convinsă că, la tot ce vei citi aici,vei avea ceva de adăugat din experienţa proprie sau din cele împăr-tășite de alţii.

1.1 Copilul–familia–ºcoala în societatea româneascã

Nu se poate concepe dezvoltarea și educarea copilului în societateacontemporană în absenţa educaţiei, a instruirii. Ce să faci dacă nu știisă scrii măcar cât să te iscălești, să citești măcar cât să nu mori elec-trocutat de numeroasele aparate electrice din locuinţă, să socoteștimăcar cât să-ţi poţi lua leafa întreagă? Glumesc… Deși am constatatcu amărăciune că interesul și respectul pentru școală, pentru statutulcadrului didactic și pentru educaţie, la modul general, a scăzut la cote

Introducere 13


Irina Petrea14

alarmante. Asta în ciuda faptului că s-au construit școli, a crescut nu-mărul de cadre didactice și a scăzut numărul de elevi dintr-o clasă(noi, ceaușeii, eram și câte 45 de copii în grupă la grădiniţă și în cla-sele de școală generală!), că programa școlară a fost periată și aerisi-tă, că s-a introdus și extins învăţământul privat.

Ne-am mândrit mereu cu sistemul nostru de învăţământ serios, enci-clopedic, cu elevii noștri olimpici și cu un respect devenit tradiţie faţăde școală și dascăli. Realitatea este destul de diferită faţă de imagineaaceasta idilică a școlii românești compusă din fotografia în sepia a în-văţământului interbelic și tușa groasă a statisticilor umflate din „Epo-ca de aur“, așa cum o demonstrează cercetările și studiile recente. Ul-timul raport al Comisiei Europene, de pildă, arată că jumătate dintrecopiii români cu vârste de 15 ani au dificultăţi de citire și înţelegere,iar între anii 2000 și 2006, procentul românilor care nu înţeleg ceea cecitesc (analfabetism funcţional) a crescut de la 41,3% la 53,5%, procentce ne plasează pe ultimul loc în Europa la știinţa de carte. Și ca să nune mai umflăm deloc piepturile, un studiu realizat de Asociaţia Inter-naţională de Evaluare a Randamentului Școlar pentru anul 2006–2007,plasează România pe locul 36 în rândul celor 45 de state participan-te la studiu, la capitolul randament școlar, doar 4% dintre elevii ro-mâni putând fi încadraţi la nivelul internaţional de performanţă avan-sat. De asemenea, studiul relevă și diferenţe mari, de până la 35%, înceea ce privește performanţa elevilor, între școlile bune și cele slabe(comparativ cu numai 7% în ţări precum Norvegia sau Cipru).

Copiii cu care am stat de vorbă sunt nemulţumiţi din cauză că:

• accentul se pune, în continuare, pe toceală, nu pe creativitate și uti-lizarea practică a informaţiei (teorie și iar teorie sau, după cum seafirmă în documentul Comitetului de criză, „În lipsa unor exame-ne de absolvire orientate pe ce știe să facă elevul, pe testarea com-petenţelor legate de creativitate, iniţiativă, gândire logică, antre-prenoriat, examenul de bacalaureat ne arată doar măsura necinsteiși fraudei la care se pretează deopotrivă o mare parte dintre elevi,părinţi, cadre didactice, universitari șefi de comisii“);


• materiile opţionale nu se fac deloc, chiar și atunci când sunt des-tui elevi care se declară în favoarea materiilor respective;

• la orele de dirigenţie, adesea, elevilor li se predă suplimentar dis-ciplina „dirigului“/ „dirigăi“ și nu se discută probleme de interespentru elevi: violenţa în școală, organizarea clasei, relaţiile dintreelevi, relaţiile lor cu părinţii, orientare profesională etc. Școala numai are valenţe formatoare, ceea ce se reflectă în comportamentenecivilizate, în lipsa unei minime educaţii sociale și civice chiar șila persoane care au o diplomă de studii superioare;

• multe lecţii sunt făcute la marea improvizaţie;

• multe cadre didactice habar n-au ce predau și stau de vorbă cu ele-vii despre „verzi și uscate“ doar ca să treacă ora (iar ei au nevoie,pe urmă, de meditator);

• sunt cadre didactice care vin câte două–trei ore pe trimestru și ledau elevilor note „din burtă“ — cât să le încheie mediile (dar, înaceastă privinţă, elevii nu păreau prea deranjaţi);

• multe cadre didactice au uitat că respectul este un drum cu dublusens și îi sfidează pe elevi, îi tratează cu aroganţă, îi insultă cu ex-presii jignitoare de genul: „sunteţi cu toţii handicapaţi/ proștii lu-mii/ panarame/ mortăciuni etc.“, ba îi și lovesc, pălmuiesc, îi bat.Din această cauză, se justifică elevii, și ei se poartă obraznic cuacești profesori.

• formele și formulele adoptate pentru încurajarea unei mai mariparticipări a elevilor sunt forme fără fond. (Ehei, la noi, asta e po-veste veche!) În mod deosebit, mi-au fost prezentate acele consiliiprofesori–elevi unde copiii, chipurile, au și ei reprezentanţii lor. Cumult umor, ei mi-au descris aceste întruniri ca pe niște discuţii în-tre lupi și miei sau ședinţe de brainstorming de tip mafiot, ce să ne-gociezi cu unul care și-a pus pe masă pistolul? Pe scurt, profesoriiau toată puterea de partea lor pentru că le pot da note în mod dis-

Introducere 15


Irina Petrea16

creţionar, le pot face atmosferă, adică pot pune o presiune psihicăenormă asupra unui elev incomod, în timp ce ei înșiși sunt inata-cabili, iar directorii și inspectorii nu-i sancţionează decât dacă lu-crurile au răsuflat în presă sau părinţii elevului persecutat sunt oa-meni importanţi.

• au des conflicte cu profesorii, mai ales când sunt nedreptăţiţi lanote și nu sunt înţeleși că au un program foarte încărcat.

Mi-au mai mărturisit că nu fac șicane și nu se poartă urât cu profeso-rii care îi tratează cu respect, care știu cum să le vorbească și manifes-tă mai multă înţelegere și atenţie faţă de ei (ceea ce știam deja din pro-pria experienţă de profesor, dar le-am apreciat sinceritatea). Sigur, numi s-au plâns de pozele lor deocheate, postate nonșalant pe internet,nici că se joacă în timpul orei sau vorbesc la telefon, ascultă muzică,își fac manichiura, își trimit mesaje, vânează note, vorbesc vulgar, sepoartă urât între ei etc. Nu mi s-au plâns nici de obiceiul de a chiuliîn masă (după care fiecare se descurcă cum poate să facă rost de scu-tiri și învoiri, iar părinţii și diriginţii le motivează absenţele pe bandărulantă!). Nu mi s-au plâns nici că au medii generale și examene lua-te pe copiuţe, că-și reclamă profesorii la inspectorat pentru că au luatun opt care le strică media (când ei poate că ar fi meritat un șase!), căse bat și se înjură în școală, în clasă și chiar în timpul orelor.

Părinţii au și ei nemulţumirile lor:

• s-au săturat să tot vină la școală la tradiţionalele ședinţe spre a fimuștruluiţi de faţă cu alţi oameni și făcuţi să se simtă cel puţin in-comod;

• s-au săturat să tot dea bani pentru fondul clasei, protocoale, zilespeciale și multe altele, bani care, pentru multe familii din Româ-nia, nu sunt sume neglijabile;

• se plâng că nu le mai ajunge timpul pentru că au mult de lucru șinu se mai pot ocupa de copii, iar școala nu-i ajută mai deloc. (Aiciîmi vine destul de greu să pricep cum de părinţii noștri, care aveau


și ei serviciu + stat la cozi + ședinţe de partid + ședinţe de sindi-cat + activităţi patriotice + „Cântarea României“, toate obligatorii,aveau totuși timp să ne ajute la teme, să ne asculte la lecţii, să necitească, să meargă la școală, să vină la serbări etc.);

• școala nu mai este un mediu de formare și educare a copiilor, ci,adesea, locul unde copiii lor se strică;

• cadrele didactice (multe) nu-și mai fac meseria, ci predau de mân-tuială la clasă și părinţii sunt nevoiţi să asigure copiilor meditaţiiplătite din buzunarul propriu;

• meditaţiile au devenit o fomulă cvasimafiotă, un soi de taxă deprotecţie: dacă elevul X face meditaţie, are note mari și mediibune (care se adună la media generală necesară admiterii la li-ceu!), iar dacă nu face meditaţii, același elev (oricât de silitorsau de loază este) va fi persecutat primind note mici (care sevor aduna la aceeași medie generală necesară admiterii la li-ceu!);

• dacă un părinte are o nemulţumire legată de felul în care copilullui este verificat și apreciat la o materie (sau mai multe), dacă seplânge de modul în care copilul său este tratat la școală, nu preaface mare lucru reclamând acest lucru instanţelor competente (de-cât dacă petiţia e însoţită de mită) și are de ales dacă să înghită si-tuaţia așa cum e sau să-și mute copilul la o altă unitate de învă-ţământ;

• dacă educatoarea/ învăţătorul/ profesorul vrea să scape de unanume copil din clasă, îi face atmosferă proastă, îl umilește con-stant și îl persecută, îi instigă pe ceilalţi copii și pe părinţii acesto-ra împotriva lui, iar părinţii copilului persecutat, dacă nu sunt oa-meni influenţi, nu pot face mai nimic;

• sunt mulţi profesori cu o slabă pregătire în disciplina pe care o pre-dau, dar și psihopedagogică;

Introducere 17


Irina Petrea18

• curriculum-ul încă nu este adaptat la cerinţele social-economicedin ţară, nu ţine cont de cerinţele de pe piaţa muncii și tot este preaîncărcat (32–36 ore pe săptămână, ceea ce înseamnă între 14-18 dis-cipline), cu toate reformele făcute;

• la fiecare schimbare de ministru, apar alte schimbări în privinţamanualelor, disciplinelor de studiu, cerinţelor pentru examene șia modului de desfășurare a acestora.

Cadrele didactice se plâng din pricină că:

• au lefuri derizorii (majoritatea);

• nu există un sistem de salarizare diferenţiată în funcţie de rezultate;

• sunt sufocate de hârţogăria pe care o au de completat (deși acestehârtii sunt simple formalităţi, forme fără fond);

• au prea mulţi copii la clasă (mai ales la grădiniţe, unde ar trebuisă fie 8–10 copii la o educatoare, nu 30 cum se întâmplă de multeori);

• sunt nevoite să se ducă pe la tot felul de activităţi extrașcolare, in-struiri, workshop-uri, conferinţe ca să mai ia o adeverinţă și niștepuncte de credit menite să le aducă niște mici sporuri salariale;

• sunt agresate de părinţi, uneori și de elevi, verbal și fizic, amenin-ţate, terorizate, abuzate;

• părinţii nu prea mai dau pe la școală și nu se ocupă de copii așacum ar trebui, de aceea copiii sunt obraznici, nepoliticoși, lipsiţi derespect;

• adeseori, părinţii copiilor care au săvârșit abateri disciplinare de-cid să le rezolve prin șantaj, ameninţare sau mită;


• elevii nu mai sunt ascultători, respectuoși și silitori ca altădată (ma-joritatea);

• sunt revoltate că li se cere să asigure promovabilitate ridicată ca pevremea lui Ceaușescu, chiar și când elevii nu fac nici cel mai mic efortsă nu rămână corigenţi și repetenţi (nici măcar nu trec pe la școală!),ceea ce duce la o scădere dramatică a standardelor, fapt ilustrat, ande an de rezultatele dezastruoase la examenele și testele naţionale;

• s-au săturat să fie tratate ca niște profesioniste de pe șoseaua decentură, oferindu-li-se bani în pachete de ţigări ca să nu observecum se copiază la bacalaureat (de pildă);

• s-au săturat de corupţia colegilor de breaslă (care iau banii din pa-chetele de ţigări) ce întinează statutul unei întregi categorii profe-sionale, ajunsă un fel de Cenușăreasă a societăţii românești;

• s-au săturat să fie ameninţate dacă scot din examen elevii (și stu-denţii) pe care îi prind copiind, fără să poată face nimic altceva de-cât să închidă ochii;

• s-au săturat să fie luate în derâdere de directori și inspectori co-rupţi, incompetenţi, numiţi pe criterii politice.

Cu toţii au dreptate, problemele lor sunt reale, grave, și implicaţiilemultiple, așa cum se arată într-un studiu prezentat în septembrie 2008de Centrul Educaţia 2000+ și UNICEF, în cadrul proiectului Școala așacum este, dar și în documentul numit „Bilanţul evoluţiei educaţiei șiformării profesionale 1990–2008”, elaborat și publicat de Comitetulde criză pentru salvarea învăţământului românesc, în iulie 2008.

E adevărat, am trecut cu toţii printr-o tranziţie debusolantă, printr-uncutremur social, am văzut prea multe tinichele în loc de valori și mun-că cinstită răsplătită prin datorii și facturi neplătite la sfârșit de lună.Am avut un pluton de miniștri ai Educaţiei (unii care chiar au făcuttreabă, alţii care mai mult s-au aflat în treabă) și o reformă întorto-

Introducere 19


cheată a învăţământului. Să ţii un copil într-o școală de stat costă șialocaţiile sunt ironic de mici.

Din nefericire, la catedră ajung și mulţi inși care nu-și găsesc altfelvreun rost în viaţă, complet nepregătiţi și fără vocaţie pentru nobilaprofesia de educator. Și nobilă nu e un cuvânt prea mare din momentce educatorul este cel care se ocupă de cea mai importantă investiţiea oricărei societăţi — capitalul uman.

Rezultatul — dublarea abandonurilor școlare în ultimii zece ani (co-piii părăsind școala la vârste din ce în ce mai mici), educatori profe-sioniști care se decid să plece din învăţământ lăsând posturi vacantepentru cei care nu-și găsesc nici un alt loc de muncă, instrucţie demântuială, standarde scăzute, incompetenţă, fraudă, impostură, se-lecţie de formă și un munte de nemulţumiri.

Din fericire, se mai face școală serioasă și, personal, am cunoscut ne-număraţi educatori (cum îmi place să-i numesc pe acești oameni) caremerită să fie înălţaţi la rang de cavaleri pentru curajul cu care apărăși promovează școala românească cu tot ce are mai bun și valoros.

Școala este totuși cel mai important sprijin pe care îl avem în crește-rea și dezvoltarea copilului, în educarea și formarea lui. Nu e suficientsă ne înscriem copilul la școală, să ne plătim taxele, să criticăm minis-terul, învăţătorul, dirigintele. Pentru ca lucrurile să meargă mai bine,e nevoie să luăm școala în serios, e nevoie de implicare constructivăși comunicare.

Orice copil are nevoie ca școala și familia să lucreze împreună pentruel, nu să paseze responsabilitatea educaţiei sale ca pe o minge într-unmeci de ping-pong. Orice copil are nevoie ca părinţii și educatorii luisă discute între ei ca niște adulţi preocupaţi de bunăstarea sa, nu să-ltransforme în teatru de operaţiuni pentru șicane reciproce.

Irina Petrea20


2. Pregãtirea pentru ºcoalã

2.1 Cum sprijinim, ca familie, viaþa de ºcolar a copilului nostru

Cu cât copilul crește, cu atât are mai mult de studiat. Școala devineprincipala lui preocupare și, ca părinte, trebuie să îi arăţi că te aștepţica el să o trateze cu seriozitate. Școala devine serviciul lui.

Mulţi părinţi consideră că performanţele școlare depind de inteligen-ţa nativă, de pregătirea profesională și de harul cadrelor didactice, dedotarea materială a școlii, de accesul copiilor la cărţi, manuale, com-puter, internet, rechizite.

Școala

Familia Elevul


Nu vreau să-i dezamăgesc: părerea lor e justă, dar… incompletă. Nicinu vreau să dau apă la moară celor care, dezamăgiţi de micile lor loa-ze, le reproșează cu amar: Noi n-am avut nici măcar curent electric, amînvăţat la lumânare și ne-am ros coatele pe băncile școlilor ca să ajungemaici! Copiii noștri nu sunt răspunzători pentru nimic din tot ce ni s-aîntâmplat nouă la vârsta lor!

Cadrele didactice și ceilalţi specialiști care lucrează cu copiii (consi-lieri școlari, psihologi, psihiatri) au constatat de-a lungul anilor căexistă trei factori principali de care depinde succesul școlar al orică-rui elev: starea emoţional-afectivă, alimentaţia și somnul. Părinţiijoacă un rol esenţial în a le asigura copiilor echilibrul emoţional, o die-tă adecvată și odihnă suficientă.

2.1.1 Starea emoþional-afectivã

Cercetările și studiile efectuate pe populaţii școlare diferite, din ţăriși regiuni diferite, confirmă că grijile, depresia, anxietatea scad per-formanţele școlare. Ai zice: Și ce mari griji are un copil? Ce știe el ce eaceea grijă? Mai onest ar fi, poate, să ne gândim cum performăm noi,ca adulţi, la locul de muncă atunci când avem probleme în familie(trecem printr-un divorţ, ne pierdem un părinte, ne ipotecăm casaetc.). Știm prea bine că puterea noastră de concentrare și eficienţa scad,uităm una-alta, ne blazăm, nu ne atingem obiectivele, ba ne putem șipierde locul de muncă.

Argumentele știinţifice dovedesc că gândurile negative afectează pro-fund sistemul nostru limbic și ne provoacă probleme la acest nivel. (Deaceea este atât de important să învăţăm să gândim pozitiv!) Stresul, sta-rea emoţională negativă ne împiedică să luăm cele mai bune decizii, neafectează judecata și memoria, precum și capacitatea de a învăţa.

Copiii manifestă stres și anxietate din diverse motive legate de școa-lă, dar, în general, cadrele didactice știu cum să-i ajute să le facă faţă.Problemele cele mai grave apar însă atunci când stresul și anxietateacopiilor nu au legătură cu școala, ci cu familia.

Irina Petrea22


Reputatul psiholog Daniel Goleman1 este de părere că există cinci as-pecte emoţionale-cheie de care depinde succesul școlar al unui copil:conștiinţa de sine, gestionarea stărilor de spirit, motivaţia, empatia șiabilităţile sociale de care el dispune. Pentru succesul unui școlar, in-teligenţa emoţională (EQ) este la fel de importantă, dacă nu chiar maiimportantă decât coeficientul de inteligenţă (IQ).

Conștiinţa de sine este abilitatea de a-ţi înţelege propriile stări, gân-duri și sentimente, puncte forte și slăbiciuni, plusuri și minusuri. Dacănu înţelegi și nu accepţi ceea ce simţi, riști să nu-ţi poţi gestiona co-rect emoţiile. Copilul are nevoie să știe că, uneori, e normal să aibăemoţii negative cărora trebuie să le facă faţă în mod pozitiv, să nu re-acţioneze exagerat în situaţii neplăcute și să înţeleagă că nu e sarcinaaltor persoane să îi rezolve problemele. Altfel, riscă să se deprime sausă devină prea anxios, ceea ce se reflectă în instalarea unor compor-tamente și stări nedorite, de la agresivitate explozivă, la anorexie sau,dimpotrivă, bulimie, care vor afecta procesul de învăţare și perfor-manţele lui școlare, generând și abateri disciplinare (pentru care va fisancţionat și va avea de suferit tot el).

CazUna dintre prietenele mele are un bãieþel de nouã ani. Prietenul lui cel mai bun esteTiti, care îi este ºi coleg de bancã. George ºi Titi sunt nedespãrþiþi. Azi, îl aºteptãmîmpreunã pe George la poarta ºcolii. De cum îl vede, mama îºi dã seama cã e supã-rat nevoie mare.

— Da, m-am certat cu Titi. Sunt supãrat pe el.— Cum aºa? — Mi-a rupt caietul de teme.— Îþi aduci aminte cum s-a întâmplat?— A tras de el ºi s-a rupt! — Ce fãceaþi mai înainte de asta ?

2. Pregătirea pentru școală 23

1 Daniel Goleman este psiholog, publicist și autor de cărţi de psihologie, între carebestsellerul internaţional Inteligenţa Emoţională (1995), și este supranumit părinte-le conceptului de inteligenţă emoţională. Este cel care a dezvoltat argumentaţia po-trivit căreia abilităţile noncognitive sunt cel puţin la fel de importante ca și coefi-cientul de inteligenţă.


— Ne jucam. Eu i-am luat penarul, el mi-a luat cartea, apoi eu i-am luat macu-latorul, el mi-a luat caietul de teme…

— ªi aºa s-a rupt? — Nu. Eu i l-am tras din mânã, dar el nu i-a dat drumul ºi mi l-a rupt. — Crezi cã l-a rupt intenþionat sau din greºealã?— Nu ºtiu….— Ai dreptate sã fii supãrat cã þi s-a rupt caietul de teme, dar gândeºte-te dacã

ai dreptate sau nu sã fii supãrat pe Titi (sau numai pe Titi).— Dacã nu trãgea, nu se rupea…— Corect. Dar, în jocul vostru, s-ar fi putut distruge ºi altceva decât caietul tãu

de teme. De pildã, cartea lui. Gândeºte-te dacã eºti supãrat numai pe Titi sauºi pe tine?

— Nu ºtiu, sunt necãjit cã s-a rupt caietul, dar ºi pentru cã ne-am certat ºi nu nemai vorbim.

— Ce se poate face, oare? Ce facem noi când ne supãrãm?— Ne cerem iertare. Sã-i cer iertare? — Cred cã aºa ai proceda corect. Fã o încercare, ce ai de pierdut, ºi pe urmã îmi

spui ce s-a întâmplat.— Nu prea îmi vine…— Þi-e ruºine?— Nu.— Simþi cã nu tu eºti cel care trebuie sã-ºi cearã iertare? — Cred cã amândoi trebuie sã ne cerem iertare.— ªi eu cred la fel. Eºti furios pe el?— Nu.— Îþi pare rãu cã v-aþi certat?— Da, îmi pare rãu cã ne-am certat.— S-ar putea ca ºi el sã simtã la fel. Dacã nu vorbiþi, n-o sã ºtii. Propun ca, dupã

ce ajungem acasã ºi mâncãm de amiazã, sã-l suni. Ce zici?

George dã din cap aprobator. Mama lui e specialistã în finanþe, dar conduce un res-taurant. N-a fãcut niciodatã nici un curs de positive parenting. A doua zi, o sun sã oîntreb de George ºi de Titi. Sunt la fel ca întotdeauna, amici la cataramã, mã asigu-rã ea. ªi caietul de teme? o întreb eu. Titi îi dicteazã, George îl rescrie. Au termen osãptãmânã sã-l punã la punct. Acum le pregãtesc niºte ºtrudele cu mere, sã mear-gã treaba mai cu spor. No comment…

Cum sã dezvolt conºtiinþa de sine ºi inteligenþa emoþionalã a copilu-lui meu?

• Încerc sã-l ajut sã identifice ºi sã recunoascã emoþii ºi stãri dife-rite descriindu-le ºi comentându-le adesea ºi cu ajutorul imaginilor

Irina Petrea24



(desene ºi fotografii). Emoticoanele sunt foarte utile. Observaþia di-rectã a expresiei feþei ºi a gesturilor celor din jur îl ajutã pe copil sãînþeleagã ce simt aceºtia. Dupã ce a învãþat sã recunoascã emoþiile,pot duce exerciþiul mai departe, rugându-l sã-ºi imagineze ce ar fiputut sã-l facã pe personajul din imagine sã se simtã trist/ vesel/descumpãnit/ nervos/ speriat etc. • Îl încurajez sã-ºi exprime cât mai des gândurile ºi sentimente-le despre el însuºi ºi despre ceilalþi, despre prieteni, colegi, profe-sori, familie, cunoscuþi, despre propriile experienþe de zi cu zi. În-trebãri de genul Cum te simþi pentru cã ai sã te desparþi deprietenul tãu toatã vara? sau: Ce anume crezi cã te-a speriat/ te-aenervat? îl ajutã sã-ºi înþeleagã ºi sã-ºi exprime emoþiile. La rândulnostru, îi putem rãspunde cât mai cuprinzãtor ºi mai pe înþelesullui la întrebãri similare. Important este sã ne arãtãm disponibilita-tea ºi sã încurajãm astfel de discuþii, fie cã ele se reduc doar la osingurã întrebare pe care ne-o adreseazã, fie cã este o conversaþiemai lungã. • Încerc sã rezonez cu copilul meu în plan afectiv. Oftez dacã îl vãdtrist, zâmbesc dacã e binedispus, sunt entuziasmat dacã ºi el esteentuziasmat etc.• Accept stãrile ºi experienþele de viaþã ale copilului meu aºacum sunt. În acest fel, va învãþa ºi el sã ºi le accepte. Dacã sunt depãrere cã un copil nu are motive sã fie nervos, iritat, descumpãnit,sã se simtã înºelat etc. ºi-i tot repet cã de ce sã se simtã astfel, înloc sã îl ajut sã facã faþã unor astfel de emoþii, el va crede cã eceva în neregulã cu el, cã ceea ce simte nu e normal ºi îi va fi dince în ce mai greu sã-ºi înþeleagã, sã-ºi accepte ºi sã-ºi gestionezeemoþiile.• Îmi amintesc mereu cã orice copil îºi exprimã mai uºor emoþiileºi stãrile prin care trece prin atitudine ºi comportament decât princuvinte. O faptã indezirabilã, un comportament, neadecvat pot fitocmai expresia unei emoþii pe care nu poate (nu ºtie) sã o exprimeîn cuvinte. De pildã, e agitat pentru cã are un extemporal importantºi scapã toate lucrurile din mânã. E inutil sã-l cert pentru cã mi-aspart o canã — lui îi tremurã mâinile de emoþie. Mult mai eficient arfi sã-l iau în braþe, sã-l mângâi ºi sã-l încurajez cã totul va fi bine la


ºcoalã, sã-i dau încredere în sine ºi sã-l asigur de dragostea ºi susþi-nerea mea.• Caut sã-mi exprim în cuvinte cât mai des emoþiile ºi stãrile princare trec. În acest fel îl învãþ sã le înþeleagã ºi sã le deosebeascã, darºi cum sã le facã faþã în mod adecvat. Dacã trântesc lucrurile ºi mãrãstesc la el pentru cã am avut o zi proastã la serviciu, el poate înþele-ge cã am ceva cu el, cã nu-l iubesc. În plus, va învãþa cã a trânti lu-crurile ºi a te rãsti la cei din jur sunt manifestãri acceptate atuncicând eºti supãrat, când ai ceva cu cineva. Mult mai util ar fi sã îi ex-plic: Sunt indispusã pentru cã astãzi am avut o zi proastã la serviciu.Nu sunt supãratã pe tine, dar am nevoie sã fiu puþin singurã ca sã îmirevin, dupã care discutãm despre ce ai fãcut pentru mâine la ºcoalã.În acest fel, el va înþelege cã relaþia voastrã nu este afectatã ºi cã ori-cât de supãraþi am fi, putem sã discutãm civilizat cu cei din jur, fãrãsã-i supãrãm ºi pe ei. • Încerc sã-l ajut sã înþeleagã cã e normal sã aibã emoþii diferite,chiar contradictorii în acelaºi timp. Oricui i se întâmplã sã treacãprin momente de conflict intern între ceea ce ar vrea sã facã ºi cetrebuie sã facã, între ceea ce i-ar plãcea sã aleagã ºi ceea ce e cinstitsã aleagã, între ceea ce e mai comod (dar contra unor obiecte im-portante) ºi ceea ce e mai incomod (dar foarte util) etc. ªi eu aºvrea, puiule, sã stau mai mult cu tine, dar trebuie sã merg la servi-ciu. O sã-mi fie tare dor de tine pânã mã întorc acasã, dar dacã numã duc la muncã, nu avem cum sã mergem în excursia pe care ne-odorim amândoi atât de mult. Trebuie sã rezolv ceea ce am de fãcutacolo, ca sã nu fac greutãþi colegilor mei, ca sã-mi pot lua niºte zilelibere sãptãmâna viitoare pentru a fi împreunã mai mult timp. Poþisã-i explici cã nu e în neregulã sã se simtã invidios, dar ºi generos înacelaºi timp, cã poate sã fie supãrat, dar ºi furios, vesel, dar sã-i fieºi dor de cineva.• Disociez sentimentele, emoþiile copilului de faptele ºi compor-tamentul lui (care pot fi în regulã sau nu, dezirabile sau nu). Cautsã-l întreb mai des cum se simte ºi mai rar de ce a fãcut cutare saucutare lucru. Dacã nu ºi-a îndeplinit corect sarcina pe care i-amdat-o, degeaba îl fac prost, nemernic, leneº, rãu, neîndemânaticetc. Tot ce fac e sã-i dau astfel o etichetã pe care se va strãdui sã o

Irina Petrea26


merite, îi distrug încrederea ºi respectul de sine ºi antagonizez cuel. Mai bine îi spun, de pildã: Cartofii pe care i-ai curãþat mai auceva coajã. Ori îi cureþi mai bine, ori þi-i gãtesc aºa. Dacã nu orsã-þi placã, data viitoare sã încerci sã-i cureþi mai atent. Sau: Ai fã-cut ceva greºeli la temã, dar, dupã cum am vãzut împreunã, nu dinneºtiinþã, ci din neatenþie. Dacã la extemporal te vei concentra, veiface totul bine, dacã însã vei fi neatent, vei greºi aºa cum ai greºitla temã. Acum cã, am lãmurit aceastã chestiune, sunt convins cãvei fi mult mai atent. • Mesele în familie sunt un prilej minunat de conversaþie ºi de a-lajuta pe copil sã înþeleagã ce îi place, ce îi displace, ce îºi doreºteetc. Este total greºitã concepþia întâlnitã în nenumãrate familii po-trivit cãreia la masã se tace. Masa, aºa cum am mai spus-o, estemomentul cel mai social al zilei ºi trebuie valorificat. Este un foartebun prilej de a discuta cu copilul nostru, cu condiþia ca subiecteleneplãcute sau dureroase sã fie lãsate deoparte. ªi aºa petrecem ceamai mare parte a zilei separaþi, mãcar la masã sã fim împreunã.Dacã fiecare mãnâncã la altã orã ºi în camera lui (sau în faþa televi-zorului) ºi de-abia schimbãm trei fraze, ne transformãm în colegi deapartament.

Gestionarea stărilor de spirit. Copiii sunt, adesea, impulsivi, iar stărilelor de spirit le pot spori această impulsivitate. Când șeful te enervează,nu-i arunci în faţă ce crezi despre el, nu faci scandal, nu-l înjuri/ lovești/ameninţi că-ţi dai demisia. (Nimeni nu zice că n-ai putea să faci ceva dintoate acestea sau pe toate la un loc, dar la ce bun?) Copilul are nevoiesă înveţe cum să-și gestioneze stările de spirit. Dacă e supărat că a luato notă nemeritată (în viziunea lui) și bate un alt copil sau vorbește urâtînvăţătoarei, e clar că, din acest moment, lucrurile nu pot să evoluezedecât înspre mai rău și, la nota lui (nemeritat de mică, poate) să se ada-uge scăderea (pe merit!) a notei la purtare. Iată de ce este necesar să-ldeprindem pe copil să-și verbalizeze gândurile, emoţiile în mod civili-zat, să discute cu argumente logice, în mod constructiv, să facă faţă cri-ticii în mod raţional și să dezamorseze stările conflictuale. Exprimate ci-vilizat, în cuvinte, sentimentele negative nu se mai pot concretiza înacţiuni negative și nu se mai ajunge la violenţă verbală și fizică.



Cum sã-l învãþãm pe copil sã-ºi cotroleze impulsivitatea? Dr. Howard Knoff2 a propus o tehnicã ce l-a fãcut celebru:OPREªTE-TE ªI GÂNDEªTE-TE! Copilul învaþã sã aplice urmãtoareaschemã, înainte de a acþiona:• Opreºte-te! Gândeºte-te: e o idee bunã? E o idee rea?• Dacã e o idee rea, atunci trebuie sã mã gândesc la altceva maibun, pentru cã o idee rea nu-mi aduce ceea ce doresc cu adevãrat.• O idee bunã însã va face pe toatã lumea fericitã, inclusiv pe mine.Aceºti paºi pot fi schematizaþi pe note Post-it amplasate în casã, laîndemânã — în camera copilului, pe computer, pe frigider, pe uºa dela baie, astfel încât sã poatã sã-ºi însuºeascã aceastã tehnicã cât mairapid.

Motivaţia. Este esenţială pentru succesul școlarului nostru. Oricâtde dificilă este o materie, oricât de grea, o temă, copilul motivat seva mobiliza, pe când cel demotivat se va agăţa de orice pretext casă le evite, ba chiar să lipsească și de la școală. Motivaţia de a în-văţa a copilului poate fi de natură internă (copilului îi place să știeși să aibă succes, este absorbit de studiu și nu se mai satură să des-copere noi informaţii din alte surse, are încredere în forţele pro-prii, o bună imagine despre sine și n-ar vrea să se numere printrecei mediocri sau slabi la învăţătură) sau externă (vrea să atingă unobiectiv important pentru el — o promovare, un premiu, câștiga-rea unui concurs, vrea să fie la fel ca alţii — mai ales ca prieteniilui, vizează obţinerea unei recompense promise — o excursie, obicicletă etc.).

Vorbim mai pe larg despre motivaţie într-un capitol separat, dar secuvine să mai adaug aici că sunt copii care nu pricep de ce trebuie săînveţe, copii care nu se simt în stare de asta și copii care nu știu să seorganizeze și-și risipesc eforturile.

Irina Petrea28

2 Dr. Howard M. Knoff este psiholog, consultant și profesor universitar, directorulProgramului de Psihologie Școlară al Universităţii South Florida din Tampa. Estecodirector al Institutului pentru Reformă Școlară, Servicii Integrate, SănătateaMentală a Copilului și Politici Educaţionale din SUA, președintele AsociaţieiNaţionale a Psihologilor Școlari.


Ce e de fãcut pentru a ne motiva copilul sã înveþe mai bine?

• valorizeazã ºcoala• stimuleazã-i curiozitatea naturalã • apreciazã-i eforturile ºi micile succese personale, evidenþiazã-i

progresele• ajutã-l sã-ºi organizeze studiul• încurajeazã-l ºi susþine-l în momentele de impas • oferã-i ajutor când îl solicitã• evitã critica ofensatoare ºi comparaþiile nefavorabile lui

Evitaţi replici de genul iar n-ai fost atent, m-aș fi mirat eu să fii!/ prostu-le, de nimic nu ești în stare, cui îi semeni, oare?! Genul acesta de replici șivânarea greșelilor sunt o cale sigură de a-l demotiva, demonstrându-icât de mult greșește. Îi arată că nu vă așteptaţi la nimic bun de la el șiîi distrug încrederea în sine.

Evitaţi să exercitaţi o presiune asupra lui supraevaluându-l. Tu tre-buie să fii întotdeauna primul, 9 nu e suficient de bun pentru tine. Pânăcând nu iei 10 și la materia asta, nu mai ieși deloc la joacă și, dacă te maiîntorci cu vreun 9, întorc eu foaia! S-ar putea să nu aibă efectul scontatde părinţi — acela de a-l ambiţiona. Dimpotrivă, data viitoare, cânde ascultat la clasă sau va da extemporal/ teză, va fi atât de speriat sănu rateze nota zece, încât nu se mai putea concentra la ceea ce are defăcut, ci doar la consecinţele ratării sale. Și, astfel, probabilitatea dea rata e mai mare — câţi mari campioni en titre ratează podiumul dinpricină că nu fac faţă presiunii psihice la care sunt supuși, după care,miza fiind pierdută, se relaxează și realizează un exerciţiu perfect.

Copilul este mai ușor de motivat dacă părinţii și învăţătorul/ dirigin-tele colaborează. Să nu vă așteptaţi la succese răsunătoare de pe o zipe alta (știţi aforismul, am muncit douăzeci de ani ca să ajung la un suc-ces peste noapte!), ci la un pic mai bine în fiecare zi. Secretul? Perseve-renţa, răbdarea, încurajarea continuă.

Empatia este abilitatea de a percepe și înţelege sentimentele și stă-rile celorlalţi și de a ne păsa de ceilalţi. Când copilul nu e capabil să



empatizeze, va avea dificultăţi în a-și face prieteni, în a avea o via-ţă socială normală. Știm cât e de important pentru copilul școlar (numai puţin pentru puber și adolescent!) să aibă prieteni, să fie accep-tat de grup. Respingerea lui de către colegi va transforma școala în-tr-un loc neplăcut pe care va căuta să-l evite. Dezinteresul faţă deșcoală crește, performanţele scad, riscul de a rămâne corigent, apoirepetent și, în cele din urmă, de a abandona școala crește. Copilulrespins se poate interioriza sau poate dezvolta o agresivitate mani-festă faţă de profesori și de colegii lui. Cum ne învăţăm copilul săempatizeze? Cereţi-i să își imagineze cum s-ar simţi colegii și prie-tenii lui în situaţii ipotetice (când cineva îi ia în râs sau îi păcălește,când au luat o notă nemeritat de mică sau nemeritat de mareetc.). Popularitatea este la mare preţ pentru un elev și cei mai popu-lari copii sunt întotdeauna cei care se înţeleg cel mai bine cu toatălumea. Un elev care se împacă bine cu colegii vine la școală cu maimultă plăcere decât unul care se simte exclus sau ridiculizat decolegi.

Abilităţile sociale. Copiii sociabili sunt cei care se descurcă cel maibine la școală. Ei se integrează cel mai ușor în colectiv, sunt plăcuţide cadrele didactice și căutaţi de colegi. Majoritatea părinţilor vi-sează ca școlarul lor să manifeste calităţi de lider, închipuindu-și căacesta va reuși în viaţă și va ajunge cineva, dar, contrar estimărilorlor, copiii cei mai nesuferiţi, cei mai izolaţi și mai nefericiţi sunt ceicare vor să-și impună mereu punctul de vedere și care se vor me-reu în centrul atenţiei. Copiii cu abilităţi sociale bine dezvoltate segăsesc în mod natural în centrul atenţiei pentru că sunt plăcuţi șiadmiraţi de ceilalţi. Părerile lor sunt preţuite și ascultate fără ca eisă solicite în vreun fel acest lucru. Ei se simt astfel preţuiţi și admi-raţi de ceilalţi, importanţi în mica lor societate și au siguranţă și în-credere în sine, fapt care se transferă și la nivelul performanţelorșcolare. Părinţii pot și au datoria de a dezvolta abilităţile sociale alecopiilor lor, dar acest lucru este imposibil de realizat atunci cândnu își fac timp să stea de vorbă cu ei, să îi asculte, să stea împre-ună.

Irina Petrea30


Ce sã faci pentru a dezvolta abilitãþile sociale ale copilului tãu?• Petrece 20 de minute pe zi în compania copilului tãu, fãcândîmpreunã ceva ce îi place lui. Încearcã sã menþii un tonus bun ºi oatitudine pozitivã.• În tot acest timp, încearcã sã nu dai ordine, sã nu adresezi între-bãri iscoditoare ºi sã nu dai indicaþii. Scopul este de a petrece acelemomente împreunã într-o manierã plãcutã pentru amândoi.• În acest timp, puncteazã toate aspectele pozitive din comporta-mentul ºi atitudinea copilului. Evitã sã-l critici, chiar dacã ar merita.• Ascultã-l atent ºi lasã-l pe el sã vorbeascã mai mult.

2.1.2 Alimentaþia

O alimentaţie potrivită, echilibrată, variată și bogată în nutrienţi esteesenţială pentru creșterea și dezvoltarea fizică și mentală armonioa-să a copilului, pentru asigurarea funcţiilor cerebrale implicate în gân-dire și învăţare. Studiile au arătat că elevii subnutriţi și cei care au oalimentaţie necorespunzătoare ori nesănătoasă sunt mai predispușila probleme de învăţare, schimbări dese și bruște ale dispoziţiei, hi-peractivitate, probleme mentale, tulburări de somn și alergii.

Dietele bogate în proteine animale, acizi grași omega 3 și sărace încarbohidraţi sunt cele mai indicate pentru școlari și elevi, mai alesdacă aceștia au probleme de atenţie, deoarece stabilizează nivelul gli-cemiei, eliberează suficientă energie pentru studiu și menţin atenţiaconcentrată.

În fiecare moment, creierul nostru se scaldă într-o baie de hormonicare îi dictează „cum să se simtă”. Neurochimismul este responsabilîn mare parte de stările noastre de spirit, de schimbările de dispozi-ţie, de cât de mult sau de puţin ne concentrăm atenţia, cât de bine, derelaxaţi și de fericiţi ne simţim sau, dimpotrivă, cât de anxioși, agitaţi,iritabili, nefericiţi, depresivi suntem. Până și dragostea, sentimentelefaţă de o persoană sau alta sunt influenţate de chimia creierului. Se



spune adesea că suntem ceea ce mâncăm. Îmi permit să adaug că gân-dim, simţim și acţionăm după cum mâncăm.

Carbohidraţii complecși, de tipul celor care se găsesc în orezul brun,favorizează o mai mare stabilitate a dispoziţiei copilului. Laptele, car-nea slabă și carnea de pui sunt considerate ca având un efect liniști-tor asupra psihicului copilului. Acizii grași nesaturaţi din uleiul depește sporesc secreţia de serotonină (hormonul fericirii). Cerealele in-tegrale, bananele, asparagusul, spanacul, lintea și alunele ne ajută săavem o stare de spirit bună.

Pe de altă parte, excesul de cofeină (care se găsește nu doar în cafea,ci și în Coca-Cola) și de dulciuri rafinate mărește agitaţia, anxietateași favorizează schimbările bruște ale dispoziţiei. După unii specialiști,favorizează chiar stările depresive.

Micul dejun: e masa cea mai importantã înainte de ore, nu o sãriþi din program! Vaconþine fructe, iaurt, cereale, ouã, brânzã proaspãtã, ºuncã slabã. Evitaþi consumulde carbohidraþi (junk-food — chipsuri, prãjiturele, cereale cu ciocolatã, snack-uri,napolitane) deoarece conferã o senzaþie de moleºealã, stimulând eliberarea de se-rotoninã în creier, neurotransmiþãtorul care induce somnul.Masa de prânz: indicate sunt salatele proaspete, fructele proaspete (bananã, mere,portocale, papaya), brânza proaspãtã ºi carnea slabã — ton, pui.Cina: poate sã includã salate ºi legume proaspete, carne slabã ºi carbohidraþi — pas-te fãinoase, orez ºi pâine.

O treime din alimentaţia copilului trebuie să includă cereale integra-le (pâine, paste, orez brun, fulgi de secară, ovăz, grâu și porumb).Acestea sunt o sursă importantă de fibre, calciu, fier și complexul devitamine B (care intervine în reglarea metabolismului lipidic, gluci-dic și proteic), între care tiamina (vitamina B1) necesară și pentru func-ţionarea normală a sistemului nervos central, favorizând transmite-rea influxului nervos.

Fructele și legumele proaspete sunt coșmarul multor părinţi, dar ele-vul are nevoie de cinci porţii zilnice. O porţie este: un pahar de sucde fructe proaspăt stors (fresh de portocale/ lămâie/ mere etc.) sau o

Irina Petrea32


banană sau șapte căpșuni sau o linguriţă de stafide sau o felie de pe-pene sau o roșie sau două bucheţele de broccoli.

„Nici o masă fără pește“ era un slogan din vremea copilăriei mele.Dincolo de găselniţa regimului comunist (care încerca să ne transfor-me într-o naţiune ihtiofagă pentru a putea exporta toată carnea de vităși porc), peștele este o sursă importantă de minerale, proteine, vitami-ne și acizi grași omega 3. Copilul nu are nevoie de mai mult de douăporţii pe săptămână și peștele se găsește pe piaţă proaspăt, congelat,în suc propriu, marinat sau afumat. Se comercializează o largă varie-tate de specii, dar nu toate sunt la fel de valoroase. Preferaţi peșteleoceanic celui de apă dulce/ de crescătorie — speciile cele mai reco-mandate pentru copii sunt somonul, macroul și sardeaua. Evitaţi spe-ciile de rechini — acești pești pot conţine cantităţi mari de mercur (dincauza poluării), extrem de toxic. De asemenea, fructele de mare, deșisunt o sursă importantă de minerale și au proteine de mare valoare,pot fi extrem de periculoase dacă provin din ape poluate, prin urma-re, atenţie de unde le procuraţi!

Laptele și produsele lactate. Calciul este vital pentru dezvoltarea co-pilului, sursele cele mai importante fiind laptele, iaurtul, brânzeturi-le, soia, tofu și alunele. Nu uitaţi că cele mai mari probleme legate dedentiţia copilului apar din cauza lipsei de calciu. Consumul exageratde zaharuri rafinate topește rezervele de calciu ale organismului. Din-ţii cariaţi provoacă dureri frecvente și îl împiedică pe copil să înveţe,degajă miros neplăcut — sursă de jigniri la școală din partea celorlalţicolegi — și reprezintă o sursă de infecţie în organism. Lipsa calciuluiprovoacă rahitism, spasmofilie.

Grăsimile nesaturate din ulei vegetal de floarea-soarelui, de măsli-ne, din untura de pește, avocado, alune și seminţe (de bostan, de floa-rea-soarelui) sunt de preferat celor saturate din carne grasă, untură.

Sarea. Consumul excesiv de sare este dăunător sănătăţii, deși sareaeste un mineral esenţial pentru organism. Toate produsele tip junk-food,fast-food și semipreparatele sunt sărate, așa că încercaţi să reduceţi pe



cât puteţi consumul de afumături, salam, cârnaţi, pastramă, ceafă deporc, creme de brânză, pate, chipsuri, burgeri, sărăţele.

Excesul de dulciuri și junk-food. Cum putem face abstracţie exact debunătăţile ce constituie deliciul copiilor — junk-food și dulciuri, inclu-siv sucurile carbogazoase? Nu le putem tăia toate aceste bunătăţi dinmeniu tot timpul! Nu, desigur. Aceste produse există pe piaţă și ten-taţia e mare, nu ne putem crește copiii sub un clopot de sticlă, DARam face bine să le strecurăm așa ceva în meniu doar din când în când,sub formă de trataţie, de favoare pe care le-o facem. Un bol de cerea-le cu lapte înainte de culcare, o prăjiturică, o ciocolăţică, o napolitanămică la desert sau ca gustare într-o pauză de studiu nu sunt un de-zastru. Să nu ne umplem însă cămara cu așa ceva, altfel ne punem co-piii în pericol.

Un elev subnutrit sau prost alimentat nu se poate concentra ºi nu vaînvãþa bine. Nici mâncarea în exces nu favorizeazã procesele gândiriiimplicate în învãþare, copiii obezi având, în general, un creier „leneº”.Cofeina din Coca-Cola, produsele zaharoase în exces sunt legate destimularea anxietãþii, nervozitãþii ºi instalarea depresiei. Alte alimen-te, precum orezul brun, peºtele, laptele, carnea slabã, carnea de pui,pâinea integralã, bananele, asparagusul, spanacul, lintea ºi alunelefavorizeazã un tonus psihic bun.

2.1.3 Somnul

O altă condiţie necesară pentru succesul școlarului nostru este odihna.Studiile au arătat că dacă dormim într-o noapte cu două ore mai puţindecât avem nevoie, a doua zi avem probleme în a ne aminti ce avem defăcut, ce am studiat în ajun. Doar în timpul somnului creierul se odih-nește profund, marele computer se resetează și se restartează, procesea-ză toate evenimentele de peste zi, se relaxează, își verifică memoria.

De cât somn au nevoie copiii? Preșcolarul, de 11–13 ore, școlarul, de9–11 ore, puberul și adolescentul, de 9 ore (dar, în perioadele de creș-tere accentuată, chiar și de 14 ore!).

Irina Petrea34


Când copilul merge la culcare, este important ca starea lui de spiritsă fie bună, să se simtă fericit și iubit, să nu fie certat cu nimeni dincasă, să se simtă ocrotit și relaxat. O poveste scurtă, câteva minute pe-trecute împreună amintind ce urmează să faceţi a doua zi, un pupicde noapte bună și o îmbrăţișare îl trimit pe copil fericit în braţele luiMoș Ene. Copiii care provin din familii abuzive, unde există frecven-te certuri, neînţelegeri, violenţe, disconfort, nu se odihnesc bine. An-xietatea, supărarea, teama, îngrijorarea le afectează somnul. Au frec-vent coșmaruri, dorm iepurește, se trezesc des, nu se odihnesc destul,fac pipi în pat, se sperie ușor.

CazLa cabinet, vine un tânãr de 16 ani însoþit de mama lui, îngrijoratã de faptul cã esteîn prag de corigenþã la mai mult de trei materii ºi, deci, în iminenþã de repetenþie. Nue atent la ºcoalã, are absenþe, îºi face temele de mântuialã, uitã, nu reþine nimic ºimama nu ºtie ce sã-i mai facã. Altfel, e bãiat bun, cuminte, ascultãtor, nu i-a fãcutniciodatã probleme. Au discuþii peste discuþii ºi nimic. Mã uit la bãiat — Tavi are niº-te cearcãne vineþii accentuate ºi un aer obosit, e tras la faþã ºi destul de palid. Îl în-treb câte ore doarme pe noapte. Cam 4–5. De ce? Stã la calculator, pe messenger sause joacã pânã pe la 2–3 dimineaþa ºi la opt trebuie sã fie la liceu. Amândoi recunoscce dramã e dimineaþa, la trezire. Din aceastã cauzã, el întârzie adesea la prima orã.De aici, absenþele, cele mai multe fãcute la prima orã — întârzie aproape zilnic laºcoalã. Pãrinþii au fãcut un efort sã-i cumpere calculator de Crãciun ºi, de atunci, re-zultatele lui ºcolare au de suferit. Pentru cã nu mai doarme destul ºi e obosit, le ex-plic. Amândoi se privesc de parcã explicaþia ar fi fost mereu sub ochii lor, dar, cum-va, invizibilã. Tavi strâmbã din nas — calculatorul se închide dupã zece noaptea. El eîn creºtere ºi organismul lui are nevoie disperatã de odihnã. Dacã aº putea, l-aº duceundeva, la munte sau la mare, la aer curat, pentru o curã de somn — sã doarmã osãptãmânã câte 15–20 de ore pe zi sã se refacã. Din pãcate, nu mai are decât o lunãde ºcoalã ºi, în acest timp, trebuie sã facã tot posibilul sã evite cel puþin douã cori-genþe — cele mai uºoare (istorie ºi românã). Matematica ºi fizica rãmân pe varã. Petoate patru nu are cum sã le evite ºi, la cât de obosit este, dacã nu îºi dozeazã efor-turile ºi nu se organizeazã cu mare atenþie, riscul e sã fie declarat repetent. Peste osãptãmânã, Tavi recunoaºte cã rezistã greu tentaþiei calculatorului, care, din pãcate,îi este confiscat pânã la terminarea anului ºcolar.

Lipsa de odihnã afecteazã grav capacitatea de concentrare a copilu-lui, atenþia, memoria, reacþiile ºi, în consecinþã, capacitatea lui de în-vãþare.



Benjamin Franklin spunea „Culcatul și trezitul devreme îl fac pe omsănătos, bogat și înţelept“.

Părinţii au un rol vital în asigurarea condiţiilor esenţiale pentru suc-cesul (sau insuccesul) școlarului lor. Copiii privaţi de hrană, de somn,de dragoste și de ocrotire, de un mediu familial stabil au șanse maimici să obţină rezultate bune la învăţătură. Elevul nostru nu este res-ponsabilitatea exclusivă a școlii și nici școala nu este responsabilita-tea exclusivă a elevului din familia noastră. Multe dintre problemelemajore ale învăţământului românesc își au originea într-o insuficien-tă (adeseori inexistentă) colaborare între familie–școală–copil.

Să fim conștienţi că succesul la școală al elevului nostru depinde decât de bine pregătit pentru învăţare, din punct de vedere fizic și psi-hic, îl trimitem la școală.

Să nu ne îndoim că ceea ce copilul învaţă și deprinde în familie îl vaajuta să performeze (sau nu) la școală.

Să ţinem minte că problemele din cuplu nu sunt doar ale cuplului, ciale întregii familii, deci și ale copilului.

Nota bene!

Starea emoþional-afectivã, alimentaþia ºi odihna — trei factori esenþiali pentru suc-cesul ºcolar al copilului nostru.

2.2 Cum ne pregãtim copilul pentru o nouã zi de ºcoalã

Trimiteþi copilul la ºcoalã zilnic ºi la timp

Întreruperile de activitate scot copilul din ritm, îl fac să rămână în urmăcu materia de studiu, îl împiedică să ţină pasul cu colegii de clasă și, întimp, îl determină să trateze școala nu ca pe serviciul lui, ci ca pe unhobby. Uneori, absenţa de la școală e justificată — o boală, un deces în

Irina Petrea36


familie, un eveniment deosebit la care copilul trebuie să participe, ocompetiţie sportivă, școlară etc. Astfel de absenţe, dacă nu se întind peparcursul a numeroase zile, nu-i afectează performanţele școlare, copi-lul poate să recupereze materia și să-și intre rapid în ritmul obișnuit delucru. Alteori, absenţele nu se justifică (azi plouă tare și nu-l mai duc lașcoală să nu răcească sau azi am eu o zi liberă și putem să o petrecem împre-ună). Astfel de absenţe sunt un chiul cu binecuvântare părintească.

Ce este de fãcut ca sã nu lipseascã de la ºcoalã?• Nu gãsi pretexte sã-l scuteºti pe copil de ºcoalã doar pentru cãn-are chef sã meargã.• Nu minþi învãþãtorul, nu motiva absenþe care nu sunt justifica-bile. E calea cea mai sigurã cãtre chiulangita cronicã.• Încearcã sã nu implici copilul într-un eveniment de familie maimult de o zi–douã.• Fortificã starea de sãnãtate a copilului printr-o alimentaþie echi-libratã, odihnã suficientã ºi un tonus psihic bun. Vaccineazã-l latimp. Unii copii sunt mai bolnãvicioºi decât alþii ºi comunitãþile ºco-lare sunt deseori focare de rãceli, viroze, hepatitã ºi alte boli conta-gioase.• Învaþã-l regulile de igienã corporalã ºi insistã sã le respecte.• Du-l periodic la consultaþii medicale ºi stomatologice.• Verificã-i înãlþimea, greutatea corporalã, rezistenþa la efort.• Obiºnuieºte-l sã practice activitãþi sportive. Acestea întãresc or-ganismul ºi îmbunãtãþesc starea generalã de sãnãtate.• Petreceþi sãptãmânal un anumit timp în aer liber.

Dacă întârzierile la program devin obișnuinţă, în timp, copilul va aveaprobleme la materia predată în timpul acestor ore și își va atrage an-tipatia profesorilor deranjaţi că le tot întrerupe ora.

Ce e de fãcut ca sã nu întârzie la ºcoalã?• Asigurã-te cã respectã ora de culcare seara ºi cã se odihneºtebine noaptea.• Deprinde-l sã fie ordonat ºi sã-ºi pregãteascã ghiozdanul ºi hai-nele pentru ºcoalã de cu searã.



• Evitã sã-i montezi un televizor în dormitorul lui (sã nu se uitenoaptea pânã la nu ºtiu ce orã târzie la programe mai mult sau maipuþin deocheate).• Stabileºte o rutinã strictã de dimineaþã: trezit, înviorare, spã-lat, îmbrãcat, mic dejun, plecare. O asemenea rutinã e necesarã ºipentru copilul care învaþã dupã-amiaza, altfel, va pierde toatã di-mineaþa lâncezând ºi nu se va putea pregãti cum trebuie pentruore.

Trimiteþi copilul la ºcoalã bine hrãnit…

… Ca să se poată concentra și să fie atent la ore. Altfel, lipsa lui deatenţie va fi taxată drept lipsă de interes pentru studiu și va avea di-ficultăţi la efectuarea temelor și învăţarea lecţiilor. Profesorii spun ade-sea că lecţia se învaţă pe jumătate în clasă.

Ce e de fãcut?• Dã-i copilului zilnic fructe, legume ºi salate proaspete care sã-iasigure necesarul de minerale ºi vitamine.• Dã-i cereale integrale.• Dã-i sã bea lapte (pânã la 8 ani, copilul are nevoie sã consumedouã ceºti de lapte pe zi sau echivalentul acestora în produse lactate;de la 9 ani, copilul ar trebui sã consume trei ceºti de lapte pe zi).• Dã-i peºte, carne, ºuncã slabã.• Adoptã în familie o alimentaþie corectã ºi sãnãtoasã, altfel cum îlvei convinge numai pe el sã mãnânce sãnãtos?

CazMama îºi aduce aminte ºi acum ziua în care m-am întors de la ºcoalã ºi i-am so-licitat plinã de hotãrâre sã-mi facã un ou fiert în fiecare dimineaþã pentru cã astamã face mai deºteaptã la ºcoalã. Cum aºa, s-a intersat mama curioasã, cum þi-aidat seama? De trei zile, dimineaþa am mâncat ou moale cu pâine ºi unt. ªi în fie-care zi, am simþit cã îmi merge mintea mai bine, cã ºtiu toate rãspunsurile la toa-te orele. M-am gândit cã nu poate fi de la unt, nici de la pâine (eu mâncam mereupâine cu unt ºi cu magiun). Aºa cã numai de la ou trebuie sã fie. Te rog sã-mi fierbiun ou în fiecare zi. Mama a dat din cap bucuroasã cã nu mai trebuia sã mã convin-gã sã mãnânc ouã ºi a fost amuzatã de descoperirea mea. Sigur, nu oul mã fãcea

Irina Petrea38


mai deºteaptã, dar ceva adevãr ºtiinþific era în observaþia mea — aveam suficien-tã energie cât sã mã pot concentra mai bine ºi sã dau rãspunsuri mai deºtepte laclasã.

Trimiteþi copilul la ºcoalã bine odihnit

Stabiliţi un program de odihnă clar, cu ore fixe de culcare și trezire(cu o marjă maximă de eroare de plus/ minus 15–20 minute). Dacănu s-a odihnit suficient în timpul nopţii, copilul va moţăi a doua zi lașcoală, se va concentra greu, poate chiar să și adoarmă de-a bineleacu capul pe bancă. Nici un film/ program tv/ carte/ joc pe compu-ter etc. nu este atât de important încât să-l priveze pe copil de somn.La ora 22 cel târziu, școlarul ar trebui să fie în pat.

Ce este de fãcut?• Evitaþi sã vã întindeþi pânã târziu în mod obiºnuit — veþi aveaparte de neajunsuri tot mai mari ºi performanþele ºcolare vor fi totmai slabe.• Evitaþi sã bântuiþi noaptea prin casã fãcând agitaþie — copilul seva trezi, va dori ºi el sã stea la televizor/ sã se joace/ sã stea cu voi.Faceþi cât mai puþin zgomot dupã ce el merge la culcare.• Dacã are probleme cu somnul (adoarme greu, se trezeºte des,are coºmaruri) consultaþi imediat un medic, un psiholog. Lipsa desomn are consecinþe dezastruoase pentru sãnãtatea copilului.• Fiþi stricþi în privinþa orei de culcare de luni pânã vineri (darputeþi fi mai flexibili în weekend ºi în vacanþe). Cu vreo jumãtatede orã înainte de culcare, îngrijiþi-vã ca ºcolarul din familie sãaibã o activitate calmã, sã se liniºteascã. Evitaþi pe cât posibil pro-gramele de televiziune, computerul, telefoanele, jocurile prea an-trenante.• Încercaþi sã stabiliþi o rutinã, un ritual de culcare, care sã includãbaia, spãlatul pe dinþi, mersul la toaletã, cititul, urarea de noaptebunã.• Adoptaþi în familie un program cât mai ordonat. Dacã tata doar-me pânã la ora 11, de ce s-ar stresa copilul sã se dea jos din pat înain-tea lui?



Trimiteþi copilul la ºcoalã calm ºi fericit

Copiii sunt fericiţi și calmi atunci când familia lor constituie un me-diu stabil, care le oferă dragoste, căldură sufletească și protecţie. Anu-mite schimbări și evenimente în familie pot fi stresante pentru copil,generând îngrijorare, anxietate, nemulţumire sufletească, supărare.Stresul prelungit afectează starea psihică a copilului, sănătatea lui fi-zică și mentală, memoria, gândirea.

Ce e de fãcut?

• Eliminaþi factorii de stres. Violenþa domesticã, violenþa împotri-va copilului, consumul de alcool ºi/ sau droguri în familie, scandalu-rile, neînþelegerile frecvente sunt factori generatori de stres puternicºi prelungit pentru copil. Este nevoie sã rezolvaþi cât mai curândaceste probleme, solicitând consiliere atunci când nu faceþi faþã. Via-þa de familie ºi viaþa ºcolarã a copilului nu vor reintra în normalitateînainte de a rezolva aceste probleme.• Acordaþi copilului timp ºi susþinere moralã. Anumite evenimen-te precum moartea cuiva drag, divorþul pãrinþilor, naºterea unui co-pil, schimbarea domiciliului etc. provoacã suferinþã copilului. Aceas-ta poate fi însoþitã de tulburãri de comportament, de somn, dealimentaþie, stãri depresive, anxietate. Atenþia ºi sprijinul moral,mângâierile ºi cuvintele de încurajare pe care le oferim copilului, ac-tivitãþile pe care le facem împreunã cu el, discuþiile pe care le purtãmºi umãrul pe care i-l oferim sã poatã plânge în voie îl ajutã sã facãfaþã mai uºor ºi mai repede situaþiei prin care trece. De asemenea,consilierea de specialitate se poate dovedi extrem de utilã în astfelde împrejurãri.• Fiþi o familie unitã. O astfel de familie va face mai uºor faþã ori-cãror încercãri din viaþã. Împreunã la bine ºi la rãu, toþi pentru unul,unul pentru toþi nu sunt vorbe goale. Comunicarea ºi timpul petrecutîmpreunã sunt vitale pentru întãrirea legãturilor de familie. Nu uitaþicã mama ºi tata, fraþii ºi surorile, verii, unchii ºi mãtuºile sunt cu toþiifoarte importanþi, dar ei reprezintã „familia lãrgitã“. Familia ta estesoþul tãu/ soþia ta ºi copilul tãu, dragã cititorule. Nu e normal sã-itreci pe plan secund ºi orice faci de dragul rudelor sau al propriilor


pãrinþi nu trebuie sã afecteze în nici un fel bunul mers al familiei taleºi interesul suprem al copilului tãu.

Trimiteþi copilul la ºcoalã motivat (mai multe, într-un capitol special)

Nu există echipă slabă, există antrenor nepriceput. Un părinte con-știincios și un dascăl bun sunt cei care reușesc să motiveze un copilsă dea tot ce are mai bun, să-și folosească la maximum potenţialul,să-și dezvolte abilităţile, talentul, inteligenţa și, mai târziu, să-și gă-sească drumul în viaţă. Pe unii copii, sărăcia și lipsurile în care sezbat îi motivează mai mult decât orice altceva. Pe alţii, tocmai un traiîndestulat și lipsit de griji îi demotivează, considerând că averea pă-rinţilor este suficient de mare ca să nu-și mai bată ei capul cu nimic.

Pentru unii părinţi, performanţele școlare ale copilului sunt standar-de după care își apreciază ei înșiși succesul în viaţă (și nu acceptă ni-mic mai puţin de nota 10!). Pe alţii îi lasă rece dacă micuţul a rămasrepetent sau e printre primii în clasă.

Copiii sunt curioși de la natură, cercetători, vor să cunoască, să afle,să exploreze lumea. Părinţii și profesorii pot să-i ajute să păstrezeaceastă sete de cunoaștere sau o pot anihila.

Ce e de fãcut?

• Acordã-i copilului atenþie încã de când este mic ºi te asalteazãcu „de ce“-urile sale. Fii disponibil sã rãspunzi întrebãrilor lui oricâtar fi de ciudate sau incomode. Dacã nu ºtii rãspunsul pe loc, aflã-l ºicomunicã-i-l cât mai repede.• Manifestã entuziasm faþã de ºcoalã ºi fã-l sã simtã cã intrarea laclasa I e o chestiune de maximã însemnãtate ºi pentru tine, ºi pentru el.• Acordã atenþie fiecãrei zile de ºcoalã. Stai de vorbã cu copilul de-spre ce a fãcut, ce îi place, ce îi displace, ce crede el despre cutarematerie, cutare coleg, cutare profesor, despre ce fac la ore, ce face în



recreaþie, cum se împacã cu colegii etc. Creezi astfel un obicei sãnã-tos care va preveni multe neajunsuri, nu în ultimul rând rãspunsurilelaconice din adolescenþã (Ce aþi fãcut azi la ºcoalã? Nimic. Cum a fostazi la ºcoalã? Bine.)• Fii la curent cu evenimentele din viaþa lui de ºcolar, inclusiv cubârfele din clasã. Participã la aceste evenimente (serbãri, reuniuni,concursuri, excursii).• Fixeazã-þi aºteptãri realiste de la copilul tãu (consultã-te cu în-vãþãtorul, dirigintele ºi profesorii, chiar cu un psiholog sau consilierºcolar). Comunicã-i ce aºteptãri ai de la el, reaminteºte-i-le constantîntr-o manierã pozitivã (ªtim amândoi cã eºti bun la matematicã, teduce capul. Ai vãzut ºi tu cã, atunci când citeºti cu atenþie enunþul,rezolvi problemele fãrã greºealã. Cred cã ai sã te descurci foarte binela tezã cu condiþia sã nu te grãbeºti. Ar fi pãcat sã iei o notã mai micãdecât cea pe care o meriþi pentru cã ai fost neatent.) Uneori, pentru anu exercita o presiune, pentru a nu încorda relaþia, pentru a nu-l ci-cãli ºi a nu determina opoziþia copilului adresându-i prea multe soli-citãri ºi imperative, avem nevoie de puþinã subtilitate în comunicare(de exemplu, Cu câte zile înainte de extemporal începi sã te pregã-teºti? Întrebarea îi aratã cã te aºtepþi ca el sã studieze cel puþin câte-va zile pentru respectivul extemporal, deoarece este dificil ºi ar fibine sã-l ia mai în serios).• Apreciazã-i reuºitele, încurajeazã-i efortul. ªtiu cã poþi!/ Bravo,eram sigur cã ai sã fii foarte bun!/ Mã bucur pentru tine cã ai câºtigatconcursul. Meritai./ Nu-i nimic dacã ai pierdut câteva puncte, amconvingerea cã le vei recupera.• Laudã-i succesele în public/ de faþã cu persoane din afara casei.Se va simþi important, îi vei reconfirma cã studiul este important, cãeforturile lui sunt apreciate de tine. E un stimulent mai valoros decâto medalie olimpicã.• Discutã cu el eºecurile ºi semieºecurile. Chiar dacã eºti necãjit,þine-þi în frâu nervii, dar aratã-i cã nu eºti încântat. Nu face o dramãdin asta (mai ales dacã e vorba de un accident), dar nici nu trece to-tul cu vederea. Important e sã înþeleagã unde a greºit, sã înveþe lecþiala care a luat notã micã, sã refacã tema incorectã ºi sã tragã învãþã-minte din greºelile fãcute.

Irina Petrea42


• Fii pregãtit sã îl ajuþi la teme, la lecþii, sã îi explici ce nu înþelege,sã îl ajuþi sã repete, sã verifici ce a reþinut. Fii MEDITATOR, nu AU-TOR al temelor lui.• Poartã discuþii serioase cu el (ca ºi cum ar fi un om mare) ºi ofe-rã-i ocazia sã arate ce îl intereseazã ºi ce ºtie. Nimic nu-i face unuiºcolar mai mare bucurie decât sã arate ce ºtie. Existã ºi foarte multeaplicaþii practice la care îºi poate folosi cunoºtinþele, mai ales cele defizicã, matematicã, biologie, chimie, geografie, vocabular. Un film is-toric sau un muzeu este o bunã ocazie de a discuta cu el despre isto-rie, o vacanþã într-o altã þarã îl ajutã sã-ºi punã în valoare cunoºtin-þele de geografie ºi limbi strãine. Existã nenumãrate oportunitãþi dea purta discuþii plãcute, interesante ºi stimulante cu copilul tãu.• Nu uita, cãrþile n-au murit! Fã-i copilului o bibliotecã a lui dincare sã nu lipseascã autori clasici precum Ion Creangã ºi Mark Twain,Fraþii Grimm ºi Karl May. Nici atlasele ºi enciclopediile pentru copii.Treceþi împreunã pe la standurile de cãrþi ºi cumpãraþi periodic cãrþipentru el ºi cãrþi pentru toatã familia. Citiþi ºi voi, adulþii (sau mãcarschimbaþi cãrþile de pe noptierã mai des) ca sã capete ºi el gustulpentru lecturã. Diplomaþii, managerii de companii multinaþionale,chiar ºi multe dintre vedetele de televiziune sunt încã oameni in-struiþi ºi citiþi.

Trimiteþi copilul la ºcoalã bine-crescut

Copilul ordonat, ascultător, politicos, muncitor, respectuos, cinstit, să-ritor va cuceri de îndată aprecierea învăţătorului și a profesorilor săiși simpatia colegilor. Școala devine un mediu plăcut pentru el, valo-rizant. La rândul său, prin atitudinea și comportamentul său, copilulbine-crescut contribuie la realizarea unui mediu propice studiului șidisciplinei în școala pe care o frecventează.

Regulamentele școlare pot fi oricât de stricte și cadrele didactice pot săse străduiască din răsputeri și să aplice oricâte sancţiuni copilului, inclu-siv exmatricularea; întrebarea e: la ce-i folosește acest lucru copilului? Tri-mitem copilul la școală pentru a nu pierde alocaţia sau îl trimitem ca să-linstruim, să-l educăm, să-i dăm un start cât mai bun în viaţă?



Desigur, la școală, cadrele didactice ar trebui să formeze copiilor anu-mite deprinderi de bună purtare (unii chiar reușesc), dar, dacă aces-tea nu sunt încurajate și acasă, mă tem că efortul lor e zădărnicit șicopilul va avea nu numai rezultate slabe la învăţătură, ci și problemedisciplinare.

Exemple de atitudini și comportamente ale unui copil-bine crescut:

• Vorbește pe un ton plăcut, fără să ţipe/ să urle/ să se răstească

• Salută și răspunde la salut

• Folosește formule de politeţe: mulţumesc/ nu, mulţumesc/ vărog/ îmi cer scuze

• Își cere iertare când greșește

• Ascultă și apoi vorbește

• Nu intră în vorba celor mari fără să ceară permisiunea

• Nu întrerupe pe cineva din ceea ce face fără să-și ceară scuze

• Nu repede pe nimeni

• Nu vorbește urât, nu înjură

• Nu smucește/ îmbrâncește/ lovește/ împinge

• Nu se întoarce cu spatele la persoana care îi vorbește și nu pleacălăsând-o vorbind

• Nu folosește obiecte care nu îi aparţin fără să ceară și să primeas-că permisiunea proprietarului de drept/ părintelui său/ unei fi-guri ce reprezintă autoritatea (învăţătorul, institutorul, antrenoruletc.).

Irina Petrea44


Câteva sugestii pentru a ne asigura că elevul nostru areun comportament civilizat la școală:

• Învaþã-l pe copil respectul din fragedã copilãrie. Obiºnuieºte-l cãacorde respect ºi sã vorbeascã în mod cuviincios persoanelor adulteºi celorlalþi copii. Trateazã-l cu respect, atenþie ºi politeþe, altfel res-pectul rãmâne o vorbã goalã.• Obiºnuieºte-l pe copil sã rãspundã pozitiv solicitãrilor tale. Nu-lobiºnui sã te asculte numai dacã insiºti sau îl ºantajezi/ ameninþi/negociezi cu el. Adreseazã-i copilului solicitarea o singurã datã fru-mos, repet-o formulând consecinþa logicã/ sancþiunea pe care oatrage nerespectarea ei ºi apoi acþioneazã.• Stabileºte limite ºi reguli valabile nu doar pentru copil, cipentru toatã familia. Sã nu fie în exces, ci rezonabile, explicit for-mulate ºi suficient de des amintite, pânã sunt asimilate. Aprecierilepozitive sunt extrem de utile în etapa de învãþare a acestor reguli, înfaza de deprindere a unui comportament. Când ºi-a asimilat o regu-lã/ însuºit un comportament dezirabil, aprecierile ºi laudele trebuieacordate numai ocazional. Încãlcarea regulilor ºi limitelor stabilitetrebuie însoþitã de una din tehnicile de disciplinare pozitivã, rezo-nabil aleasã în funcþie de gravitatea faptei/ comportamentului ºivârsta copilului ºi nu direct proporþionalã cu starea de enervare pecare þi-a produs-o el.

Trimiteþi copilul la ºcoalã cu temele fãcute ºi lecþiile învãþate

Începând din clasa I, prima responsabilitate a copilului și cea mai im-portantă ar trebui să fie școala, studiul. În afară de studiu, copilul arenevoie de joacă și recreere, să nu uităm de acest lucru. Treptat, tim-pul alocat acestor activităţi se va reduce, pe măsură ce sarcinile șco-lare cresc în dificultate, însă și părinţii, și profesorii trebuie să ţină contde faptul că, în 24 de ore, orice elev trebuie să aibă timp și pentrusomn, și pentru mese, și pentru relaxare, joacă, pentru sport, pentrufamilie, prieteni, nu doar pentru studiu.



Ce e de fãcut?

• Stabiliþi împreunã un program de studiu. Zilnic, ºcolarul trebuiesã aibã o perioadã de timp alocatã temelor ºi învãþãrii lecþiilor, realizã-rii proiectelor, pregãtirii pentru extemporale, teze, verificãri ºi exame-ne. Stabiliþi niºte ore, cu pauze scurte, ºi încercaþi sã nu modificaþiplanul de lucru de la o zi la alta (altfel nu va mai exista nici un pro-gram). Recomandabil ar fi ca, dupã orele de ºcoalã, elevul sã mãnân-ce, sã se odihneascã ºi apoi sã-ºi facã temele ºi sã pregãteascã lecþiile,urmând ca dupã finalizarea acestora sã acorde timp altor activitãþi.Dacã are cursuri dupã-amiazã, ar fi bine ca programul de studiu sã fiedimineaþa ºi numai în cazul în care cerinþele curriculare sunt maimari, sã se aloce o orã seara sarcinilor ºcolare cele mai uºoare (desen,lucru manual, lecturã obligatorie, teme scurte ºi mai simple).• Ajutã-l sã se organizeze cât mai bine. Nu te aºtepta de la el sãºtie cum sã facã acest lucru. Recomandabil este sã nu se apuce deteme mai înainte de a învãþa lecþiile noi (ca sã înþeleagã cum sã leefectueze) sau sã recapitulaþi ceea ce au fãcut la clasã. În acest fel,temele îºi îndeplinesc funcþia primordialã, aceea de a fixa cunoºtin-þele predate la ºcoalã ºi de a le aplica în mod practic. De regulã, ebine sã efectuaþi mai întâi exerciþiile ºi problemele (de matematicã,fizicã, chimie, exerciþiile de gramaticã ºi vocabular), urmând ca dupãaceea sã efectuaþi comentarii literare, rezumate, povestiri dupã ima-gini, compuneri (acestea pot înghiþi timpul pe nesimþite ºi vã puteþitrezi cu o compunere minunatã pentru a doua zi, dar nici o altã temãfãcutã).• Fii pregãtit sã-l ajuþi la teme, sã-i explici când nu înþelege. Uniielevi au nevoie doar de prezenþa mamei sau a tatãlui (care le dã în-credere). Nu le reproºaþi acest moft. Treptat, vor cãpãta siguranþã ºiîncredere în ei ºi îºi vor face temele singuri.• Verificaþi temele împreunã pentru a vã asigura cã nu existã nici oscãpare, cã n-aþi uitat nimic.• Verificaþi orarul pentru a doua zi înainte de a vã apuca de lecþii ºiteme.• Fii de faþã când îºi face ghiozdanul, ca sã nu uite ceva. Treptat,lasã-l sã facã aceste lucruri mãrunte singur, pe mãsurã ce ºi-a însuºit

Irina Petrea46


tot mai multe dintre deprinderile necesare în organizarea studiului ºipregãtirea sa pentru ºcoalã.• Verificã-i uniforma, echipamentul de sport înainte de a pleca ºidupã ce vine de la ºcoalã.

Nota bene!

• Trimite-l zilnic ºi la timp• Trimite-l pregãtit sã înveþe: bine hrãnit, odihnit, fericit, calm ºi bine- crescut• Trimite-l cu temele fãcute ºi lecþiile învãþate

2.3 Cum ne pregãtim copilul pentru clasa I ºi pentru prima zi de ºcoalã

În afara celor discutate în capitolul anterior, aș vrea să insist asuprapregătirii pentru clasa I, pregătire care este deosebit de importantăpentru succesul școlar al copilului nostru. Îndeobște, această pregă-tire se realizează de-a lungul celor 3–4 ani de grădiniţă, unde copi-lul învaţă să-și coordoneze mișcările, să se exprime în propoziţii șifraze, să povestească și să memoreze, capătă deprinderi și abilităţimotrice și senzoriale, se joacă, își dezvoltă vorbirea, vocabularul,pronunţia, spiritul de observaţie, abilităţile manuale, gândirea crea-tivă, logica, atenţia, puterea de concentrare, răbdarea, deprinde abi-lităţi sociale care îl ajută să se integreze în comunitate. În plus, mer-sul la grădiniţă îl obișnuiește pe copil cu un program ordonat.

Pânã la vârsta de ºapte ani, copilul trebuie sã fie în stare:

• sã se îmbrace ºi sã se dezbrace singur, inclusiv sã-ºi lege ºiretu-rile ºi sã-ºi încheie nasturii, fermoarul sau capsele• sã se spele• sã se hrãneascã• sã stea în echilibru într-un picior (exerciþiile numite „cumpãna”ºi „cocoºul”)• sã-ºi strângã jucãriile ºi lucrurile ºi sã ºi le þinã în ordine• sã alerge fãrã sã se loveascã de obstacole, sã sarã pe ambele pi-

cioare ºi într-un picior



• sã loveascã cu mingea o þintã mare aruncând-o peste mânã saupe sub mânã• sã deseneze, sã coloreze

Evident că, în România, cel puţin la momentul actual, știm cu toţii că,dacă vrei să te asiguri de un loc la grădiniţă, ar fi bine să-ţi înscrii co-pilul imediat ce ai aflat că ești însărcinată… Glumesc, dar criza de lo-curi din învăţământul preșcolar este o problemă gravă, iar grădiniţe-le particulare, cu toate că reprezintă o alternativă foarte bună, nu sunttotuși accesibile oricui.

Cum sã ne pregãtim copilul de ºcoalã?

Să-l responsabilizăm. Școala e o responsabilitate pe care copilul arenevoie să și-o asume, altfel va avea mereu probleme; prin urmare, îlpregătim mai bine dacă îl responsabilizăm încă de mic, dându-i di-verse sarcini pe măsura capacităţilor și abilităţilor lui, începând de laa-și pune ordine în jucării și în lucrușoare, până la mici sarcini gos-podărești (să ducă gunoiul, să spele vasele, să strângă masa, să udeflorile, să sorteze hainele pentru spălat, să ducă cârligele de rufe etc.).Responsabilizându-l, el se va simţi valoros, capabil și tot mai sigur peel, va căpăta încredere în sine și acesta este un factor esenţial în mo-tivarea copilului pentru școală.

• Daþi copilului sarcini, urmãriþi îndeplinirea lor, încurajaþi-l sã seachite de ele ºi ajutaþi-l cu instrucþiuni cât mai clare ºi precise, iar lasfârºit apreciaþi pozitiv îndeplinirea lor. • Nu-l scutiþi mereu spunându-i cã e prea mic, nu se pricepe, nupoate etc. În timp, va crede ºi el cã nu e în stare de nimic.• Nu-i spuneþi cã singura lui sarcinã e sã se joace. Chiar dacãaveþi 100 de servitori ºi asistenþi, copilul tot are nevoie sã înveþe sãse descurce singur în viaþã. Doar nu o sã-i tragã cineva nãdragii toa-tã viaþa!• Nu renunþaþi sã-i mai adresaþi solicitãri doar pentru cã nu seachitã de acestea în mod corespunzãtor sau pentru cã voi le faceþi

Irina Petrea48


mai repede ºi mai bine. Copilul are nevoie de exerciþiu ca sã înveþe.Ca noi toþi, de altfel.

Să-l disciplinăm. Cu cât este mai disciplinat, cu atât va avea mai pu-ţine probleme la școală, cu cadrele didactice și cu ceilalţi colegi. Varespecta mai ușor regulile școlii, cerinţele profesorilor, va fi mai cu-minte la ore și în pauze, mai conștiincios și mai sârguincios. Cu cât emai răsfăţat, cu atât va crea și își va crea mai multe probleme, crezândcă toată lumea se cuvine să-l trateze ca pe un prinţ, așa cum fac mamași tata. Dacă el e obișnuit să se ridice și să plece când ceva nu-i con-vine, cum credeţi că va aștepta să se sune de pauză în caz că s-a să-turat de oră și are chef să alerge? Nu vă bazaţi pe faptul că școala osă-l disciplineze pentru că:

• s-ar putea să înveţe ce e disciplina în modul cel mai neplăcutcu putinţă (cu ajutorul sancţiunilor disciplinare) și

• nu e sigur că se va disciplina, ci există riscul să aibă abateri dis-ciplinare din ce în ce mai grave, mergând până la măsuri radicalecum este, de pildă, exmatricularea. Nu folosiţi medode violente,chiar dacă așa aţi fost educaţi de părinţi atunci când eraţi copii. Cău-taţi să vă însușiţi metodele disciplinei pozitive.

• Copilul trebuie sã respecte solicitarea unui adult/ persoanãînvestitã cu autoritate — fie de a se opri din ceea ce face, fie de aface ceva anume. Dacã nu ascultã atunci când învãþãtoarea îicere, de pildã, sã nu mai rãspundã neîntrebat sau sã meargã latablã, se va pune într-o situaþie dificilã, ceea ce va atrage (foarteposibil) o sancþiune. Copiii neascultãtori sunt consideraþi co-pii-problemã.• Copilul trebuie sã-ºi poatã controla nerãbdarea ºi emoþiile nega-tive, altfel riscã sã fie considerat agresiv, violent, deci, din nou, co-pil-problemã.• Copilul trebuie sã ºtie cã nu are voie sã agreseze pe alþi copii ver-bal sau fizic, sã îi ameninþe, sã-i umileascã, sã se poarte urât, altfelva intra curând în conflict cu colegii ºi cadrele didactice. Nu e sufi-



cient doar sã-i explicãm, e nevoie sã transformãm aceastã regulã în-tr-o regulã de viaþã.• Copilul trebuie sã ºtie cã nu are voie sã distrugã bunurile ºcolii ºilucrurile celorlalþi copii. O atitudine de dispreþ faþã de lucrurile sale,ale ºcolii ºi ale celorlalþi copii se clãdeºte încã din fragedã pruncie,atunci când îi permitem copilului sã izbeascã jucãriile ºi sã le distru-gã pentru cã e nervos, grãbindu-ne sã i le înlocuim pentru cã, veziDoamne, ne permitem.

Să-l ajutăm să-și dezvolte conștiinţa de sine, empatia, abilităţile so-ciale și managementul emoţiilor, așa cum am văzut la capitolul 2.1.1.

Să-l ajutăm să-și dezvolte vorbirea și vocabularul. Copiii încep săînveţe cuvintele, sensurile lor și regulile gramaticale prin observaţieși imitaţie. Prin urmare, cu cât discutăm mai mult și mai corect cu co-pilul nostru, cu cât îl încurajăm mai mult să folosească cuvintele pecare le aude și să le folosească pentru a-și formula dorinţele și cerin-ţele (în loc să arate cu degetul), cu atât mai ușor va învăţa să vorbeas-că. Drept regulă generală, fetiţele vorbesc mai repede și mai bine de-cât băieţeii, graţie unei arii corticale a vorbirii mai bine reprezentate,dar dacă vorbim mai mult, le dăm și lor mai mult șansa de a-și exer-sa vorbirea. Pentru aceasta:

• Repetaþi din când în când ceea ce copilul afirmã mai înainte de aadãuga ceva nou în conversaþie: Azi am dansat la grãdiniþã, spunecopilul. Grozav, ai dansat la grãdiniþã! Ai învãþat un dans nou?• Integraþi afirmaþiile copilului în fraze mai ample. Mã joc cu pã-puºa, spune el. Te joci cu pãpuºa primitã de la Moº Crãciun.• Citiþi copilului povestioare de la vârste foarte fragede, chiar dacãvi se pare cã e prea mic, mai ales înainte de culcare. Cãrþile colorate,cu ilustraþii atrãgãtoare sunt cele mai recomandate.• Cereþi-i sã vã spunã ºi el câte o poveste din cele pe care i le-aþicitit, mãcar din când în când.• Obiºnuiþi-l sã-ºi însoþeascã mereu cererile cu te rog, sã rãspun-dã cu mulþumesc/ nu, mulþumesc ºi sã salute. Buna creºtere ºi poli-teþea valoreazã mai mult decât aurul.

Irina Petrea50


Să-l ajutăm să citească

Cititul este una dintre abilităţile esenţiale pentru învăţare. Fără aceas-tă abilitate, nu putem vorbi de succes școlar (asta nu înseamnă că dis-lexicii nu pot face școală și nu pot reuși în viaţă). Așa cum am maispus, obiceiul de a citi se creează de la vârste mici — ideea nu estesă-l învăţăm pe copil citirea la trei ani, ci să-l obișnuim cu cărţile. Cucât îi vom citi mai mult, cu cât noi vom citi mai mult, cu cât vom aveamai multe cărţi în casă, cu atât copilul se va obișnui mai ușor cu citi-tul și cu cartea.

Dezvoltarea vocabularului este o activitate premergătoare esenţială.Descrierile după ilustraţiile din cărţi sunt o cale foarte bună de a-idezvolta copilului vocabularul, vorbirea și, mai târziu, în școală, abi-litatea de a citi.

De asemenea, ascultarea este o abilitate necesară. Istorisiţi-i ceva co-pilului și solicitaţi-i să vă povestească ce a înţeles.

• Cumpăraţi cărţi, la început, subţiri, scrise cu caractere mari, rân-duri spaţiate și viu ilustrate. Copiii vor fi încântaţi! Cărţile groaseîi descurajează și caracterele mici îi obosesc foarte repede. Concen-trarea de a nu pierde rândul le răpește toată plăcerea lecturii. Ilus-traţiile îi ajută să înţeleagă mai bine textul și să zăbovească asupracărţii, încercând să-și imagineze diferitele scene asemenea unui re-gizor când lucrează cu un scenariu de film. Citiţi împreună titlul,autorul, prima pagină. Puteţi continua să citiţi împreună cartea,mai ales la primele încercări. Va fi mult mai amuzant și mai inte-resant pentru copil. Urmăriţi cuvintele cu degetul. Comentaţi îm-preună povestirea. Opriţi-vă din când în când, discutaţi o ilustra-ţie, întrebaţi-l ce crede că se va întâmpla în continuare în carte.

• Puterea exemplului personal este capitală. Obișnuiţi să citiţi și sădiscutaţi cu copilul despre ceea ce citiţi. Umpleţi-vă casa de cărţi.Puteţi cumpăra foarte multe cu bani puţini, de la anticariate. Amintrat în atâtea case de români în care biblioteca a murit de mult,încât nici nu mă miră de ce avem atâţia copii care n-au citit nici o



carte până la vârsta de 14 ani! Pe de altă parte, am întâlnit și pă-rinţi care își duc copiii la cercuri de lectură și care le umplu biblio-tecile cu cărţile de aventuri ale copilăriei.

• Aveţi răbdare. La început, copilului îi este mai ușor să citească cuglas tare, silabisind, ca la școală. Nu-l grăbiţi, nu-l repeziţi. Aveţirăbdare și perseveraţi, dar, nu uitaţi că e inutil să-l batem la cap săcitească atât timp cât noi ne tolănim leneși, seară de seară, în faţatelevizorului sau nu ne mai dăm rând la calculator. Ajutaţi-i să de-osebească între începutul, cuprinsul și sfârșitul fiecărei cărţi, fiecă-rei naraţiuni.

Să-l ajutăm să-și dezvolte abilităţile manuale

Scrierea este o altă abilitate esenţială pentru succesul școlar. Până lașapte ani, mușchii flexori din palmă nu sunt pe deplin dezvoltaţi, prinurmare, copilul va avea dificultăţi în a prinde obiectele și a le ma-nipula, cu atât mai greu obiecte de scriere și desen, precum creioane-le, stiloul, pensula. Stângăcia cu care le manevrează scade cu cât îl în-curajăm pe copil să deseneze și să picteze mai mult și mai din timp.De asemenea, mânuţa lui va obosi din ce în ce mai greu pe măsură ceexersează atât mișcările ample (cu pensula, cu creta), dar și cele fine(efectuarea hașurilor — plimbarea vârfului creionului cu mișcăriscurte, din degete, de sus în jos, de la dreapta la stânga — și circular).Nu desconsideraţi desenatul și cărţile de colorat ca pe ceva demodat— să coloreze în interiorul contururilor, apăsând uniform vârful cre-ionului pe hârtie, se poate dovedi o sarcină mai dificilă decât un jocpe calculator. Nu râdeţi de bastonașe, cârcei și acolade — așa am în-văţat și noi să scriem, așa învaţă și ei. La grădiniţă, copiii pictează, de-senează și colorează cu răbdare, dar mai ales cu multă, multă încân-tare și sunt foarte mândri de aprecierile educatoarei. Sunt pașipremergători și atât de necesari scrierii.

Să-l pregătim pentru matematică

Matematica ne mănâncă ficaţii și multe fire de păr îi cad ofrandă,smulse din prea multă frustrare, în lupta cu exerciţiile pentru acasă.

Irina Petrea52


Matematicii — acestui monstru neîmblânzit din școală — îi cad vic-time nu doar copiii, ci și părinţii lor, însă, în mod surprinzător, un pro-fesor bun o poate dresa transformând-o din fiară într-un prieten amu-zant și fascinant în compania căruia copilul poate uita cât de repedetrece timpul.

Noi, ca părinţi, putem să devenim acești profesori pentru copilul nos-tru dacă de mic îl familiarizăm, în joacă, cu noţiuni de bază precumnumere, forme geometrice — pătrat, cerc, triunghi, dreptunghi, tra-pez, sferă, con, piramidă, cub, trunchi de piramidă — cu ajutorul unorjocuri de construcţie accesibile și foarte îndrăgite de copii.

Învăţaţi-l să numere cu ajutorul obiectelor (mai ales jucării) și cu aju-torul desenelor (desenaţi cifra 4 și patru omuleţi Gopo). De altfel, maiîn toate librăriile găsiţi cărticele (inclusiv de desenat) și jocuri care îlajută să înveţe cifrele, să numere și să efectueze operaţii matematicesimple (adunarea, scăderea). Dacă nu vi le puteţi permite, folosiţi pie-tricele, monede, buline decupate din hârtie, beţișoare din lemn, frun-ze, castane etc.

Nu în ultimul rând, copilul are nevoie să înveţe să facă și comparaţiicantitative — mai mult, mai puţin, la fel, tot, nimic, greu, ușor, plin,gol, (mai) mare, (mai) mic, (mai) gros, (mai) subţire — și să se obiș-nuiască cu cele mai uzuale unităţi de măsură: litru, gram, kilogram,metru, kilometru. La piaţă, în bucătărie, în excursie, la zoo, la maga-zin, la baie copilul are nenumărate ocazii de a învăţa toate acestea.Important e să i le arătăm, să i le explicăm și să-l ajutăm să exerseze.Evident, dacă o facem în joacă, totul devine mult mai plăcut și maiușor de reţinut pentru copil.

Important este să valorificăm cât mai multe ocazii de a-l pregăti pen-tru matematică, așa cum se ivesc acestea în mod natural, în fiecarezi, fără să ne stresăm încercând să strecurăm în programul nostru deviaţă (și așa aglomerat) LECŢIA DE MATEMATICĂ! De pildă, lamasă, putem să-l lăsăm pe el să pună feliile de pâine în coșuleţ: terog, așază câte două felii pentru mama, trei pentru tata și una pentru tine.



Irina Petrea54

La spălatul rufelor, el poate să pună măsurile de detergent în mași-na de spălat (evident, sub supravegherea noastră). De altfel, deprin-zându-l pe copil să înţeleagă de timpuriu aplicabilitatea matemati-cii, nu o va mai găsi atât de nesuferită și grea și fără rost mai târziu,la școală.

Nota bene!

Clasa I este cea mai grea pentru cã reprezintã începutul. Copilul învaþã sã scrie, sãciteascã ºi sã socoteascã — cele mai importante abilitãþi pentru toþi anii de ºcoalã.

Dacã acum rãmâne în urmã, dacã la sfârºitul clasei I nu stãpâneºte bine aceste in-strumente de învãþare, va avea probleme din ce în ce mai mari ºi va rãmâne tot maiîn urma celorlalþi elevi, pânã când va ajunge sã nu mai poatã recupera. Copilul tre-buie ajutat sã þinã pasul cu ritmul de predare, deci e nevoie sã lucrãm cu el. Are ne-voie sã se deprindã cu temele ºi lecþiile, deci le tratãm cu cea mai mare seriozitateºi le verificãm împreunã. La început, e nevoie chiar sã facem împreunã exerciþii descriere, citire ºi socotire ºi sã nu lãsãm sã treacã vacanþele fãrã sã mai punã mânape un creion ºi o carte.

Dacă micuţul n-a fost dus la grădiniţă, provocarea este încă și maimare — el nu este obișnuit cu orele, cu disciplina din timpul lecţiilor,se va plictisi mult mai ușor și se va concentra mult mai greu, își vaface prieteni cu mai multă dificultate și va fi depășit cu ușurinţă deceilalţi copii care au făcut anul pregătitor, deja obișnuiţi să ţină înmână creionul fără să obosească atât de repede, să stea cuminţi în băn-cuţe, să se joace frumos în pauze. Vestea bună este că implicarea noas-tră și cooperarea strânsă cu învăţătorul lui îl ajută să depășească maiușor acest handicap.

Să nu ne spunem „îl las mai ușor acum, că e la început, mă înfig în elmai încolo”. Cu cât rămâne mai în urmă, cu atât va recupera mai greu.În plus, se va crea deja o ierarhie în clasă și copiii (dar și învăţătoriiși profesorii) au tendinţa de a menţine aceste ierarhii (vezi efectul Pyg-malion). Dacă de la început copilul nostru se numără printre cei buni,are toate șansele să rămână în acest eșalon. Dacă e printre cei me-diocri, va avea nevoie să depună un efort considerabil, susţinut, spre


a accede în eșalonul întâi. Dacă e printre codași, putem fi aproape si-guri că acolo va rămâne.

Să nu ne liniștim spunându-ne „lasă, nici eu n-am luat coroniţă”. Dacăadolescenţii privesc școala cu ceva mai multă detașare, copiii din ci-clul primar (și chiar din ciclul gimnazial) sunt mult mai ambiţioși,mai serioși, mai interesaţi de rezultate bune, de concursuri școlare, or,dacă el e dezinteresat de la bun început, mai încolo, la 14-16 ani, s-arputea să tragem de el ca să se ducă la școală.

Prima zi din viaţa de școlar este unică și are o încărcătură emoţiona-lă cu totul specială. Nu e vorba doar de prima zi de școală la clasa I,când nu știi cine are emoţii mai mari, copilul sau părinţii și, îndeob-ște, e pregătită ca o zi de cununie. Fiecare primă zi de școală trebuiesă rămână un eveniment special, astfel, copilul începe anul școlar cumai mult entuziasm. Pregătiţi-i:

• Uniformă nouă (peste vară, prichindelul a crescut) sau un set dehăinuţe noi (nu trebuie să fie scumpe); dacă vă e greu, daţi-i mă-car un lucrușor, un accesoriu nou, ca de început de școală. Bucu-ria de a-l purta se transferă și asupra începerii școlii. Nu lăsaţi me-zinul să poarte chiar de la clasa I uniforma care i-a rămas micăfratelui mai mare. Fiecare copil își dorește uniforma lui. Încălţă-mintea să fie lustruită și igiena copilului ireproșabilă. După cumam spus, ca-n zi de cununie.

• Rechizitele necesare — caiete, etichete, creioane, radieră, învelitoride cărţi și caiete, penar, acuarele etc. Puteţi să i le cumpăraţi dintimp, câte ceva în fiecare lună de vară, să nu vă alegeţi cu o gaurăîn buget, mai ales dacă aveţi mai mult de un școlar.

• Colţul de studiu, dacă e primul copil și începe școala. Așa cum ammai precizat, este foarte important pentru copil să aibă niște cutiisau rafturi, dacă nu se poate un birou sau propria lui minibiblio-tecă unde să-și ţină în bună rânduială caietele, manualele, cărţile,ustensilele de scris. Măsuţa și scaunul lui de lucru și o veioză adec-



vată întregesc acest colţișor al lui, altfel, riscă să aibă o poziţie in-comodă și incorectă de lucru care să-i dea dureri și deformări gra-ve ale coloanei, dureri de cap, miopie.

• O floare pentru învăţătoare sau diriginte, bomboane pentru elși pentru colegi și, evident, pozele, întregesc atmosfera de săr-bătoare.

• Fiţi alături de el, mai ales la clasa I, dar și în anii următori, atât câtvă va permite (vă anunţă el când se simte confortabil să meargăsingur la școală în prima zi). Emoţiile sunt mari, dar mângâierile,cuvintele frumoase, complimentele și entuziasmul vostru sunt denatură să-l facă să se simtă bine.

• Momentul separării — când rămâne în clasă cu învăţătoarea și noiisăi colegi — poate fi foarte lacrimogen, lung și exasperant, sauemoţionant, dar scurt, încheiat cu un zâmbet, un pupic, o îmbră-ţișare caldă și promisiunea că vei veni să-l iei acasă la sfârșitul ore-lor. Pentru copiii care au fost la grădiniţă, acest moment e mai ușorde depășit decât pentru ceilalţi copii. Au repetat această scenă devreo câteva sute de ori.

• Alegeţi poza preferată din prima zi de școală la clasa I și înră-maţi-o. Inauguraţi un album 15 septembrie în care să vă pregătiţi săadunaţi pozele din prima zi de școală din fiecare an. Nici nu văvine să credeţi ce repede se va umple!

Pentru mine, prima zi de ºcoalã a fost emoþionantã, dar destul de tristã — mama,fiind cadru didactic, avea ºi ea copii de luat în primire, aºa cã m-a predat solemnºi mult prea repede învãþãtoarei — chiar de la prima orã (ca sã ajungã ºi ea latimp la clasã). Toatã dimineaþa m-am uitat cu jind la ceilalþi copii ai cãror pã-rinþi se foiau pe lângã ei ca niºte cloºti pe lângã pui ºi tot ce îmi doream în mo-mentele acelea era ca mama sã nu fi fost cadru didactic; în toate pozele arãt deparcã aº fi fost abandonatã. La final de zi, mi-am gãsit singurã drumul spre casã(ºcoala era la 500–600 de metri de blocul unde locuiam), dar parcã mi-ar fi plã-cut sã mã aºtepte ºi pe mine cineva ca sã-mi þinã de urât pe drum… Curând,aveam sã mã obiºnuiesc sã merg singurã la festivitatea de început de an, dar niciacum n-am scãpat de fluturaºii din stomac; revin la fiecare 15 septembrie.

Irina Petrea56


Școala este obligatorie, dar, mai mult decât atât, este necesară. E drept,sunt mulţi cei care reușesc să se descurce în viaţă și fără o diplomă defacultate sau chiar de bacalaureat. Și nu mă refer aici la șmecherul de Ro-mânia — un concept consacrat de o emisiune de televiziune inspirată, cila oamenii onești care muncesc pe bani buni, fără astfel de patalamalela mână. Avem însă datoria să ne ajutăm copilul să-și valorifice cât maibine potenţialul de care dispune. Dacă eu, tatăl lui, sunt zidar, de ce sămă mulţumesc să-l învăţ și pe băiatul meu această meserie, când el arputea să ajungă inginer constructor? (Nimeni nu zice că nu l-ar ajuta ex-perienţa ta profesională și nimeni nu zice că nu i-ar prinde bine să fiezidar, dar, dacă el poate mai mult, de ce să-l oprești din drumul lui?)

Mulţi dintre părinţii și bunicii noștri au fost ţărani simpli sau munci-tori care de-abia știau să scrie și să citească (unii poate nici atât), darau făcut eforturi uriașe, poate și-au rupt bucata de pâine de la gurăca să ne poarte prin școli și ne-au încurajat cum s-au priceput mai binesă ne ţinem de carte. Cu siguranţă noi, ca oameni cu mai multă cartedecât ei, putem face același lucru pentru copilul nostru. Clasa I repre-zintă primul pas pe care fiul sau fiica noastră îl face în școală —să-lajutăm să pășească cu dreptul.

Nu în ultimul rând, este important să-l ajutăm pe copil să înţeleagăcă notele și calificativele sunt mijloace de evaluare a cunoștinţelor șinu scopul învăţării. Asta nu înseamnă că ne mulţumim cu note de 5și 6! E drept, sistemul nostru de învăţământ, așa cum este în prezent,transformă elevii în vânători de note. E greu să ne războim cu minis-terul, cu sistemul, cu cadrele didactice, dar, ca părinţi, putem să nemotivăm copilul mai bine decât o face școala — în definitiv, cine îl iu-bește mai mult decât noi și cui îi pasă mai mult de soarta lui decâtnouă? Dacă nu reușim, bine ar fi să nu intrăm în panică, nici să neenervăm și să dăm harapnicul jos din cui, ci să apelăm fără zăbavă lasfatul unui specialist. Fiecare om cu meseria lui, iar unii învaţă ani dezile cum să-i înveţe pe alţii.

Nu sunt printre aceia care cred că ne naștem egali: unii vin pe lumeîntr-o vilă de lux, alţii într-o căsuţă sărăcăcioasă. Nu toţi pornim



în viaţă din poll position, ci avem starturi diferite. Știu ce înseam-nă aceasta. Nu are rost să-i invidiem pe cei din faţă — nu așa pu-tem schimba ceva. Școala este însă, dacă vreţi, o mașină la bordulcăreia putem ajunge acolo unde ne dorim. Efortul, determinarea,consecvenţa, răbdarea, munca asiduă sunt principalele sale com-ponente, cele care-i determină parametrii de performanţă. Să neformăm astfel copilul — va răzbi mai lesne prin toate greutăţilevieţii.

2.4 Cum sã îmbunãtãþim aptitudinile copilului pentru studiu

Începem de la o vârstă fragedă

Pregătirea pentru școală și dragostea de cărţi și studiu începe o datăcu poveștile pe care i le citim seara, înainte de culcare. Cărţile de co-lorat, plastilina, tăbliţele magnetice cu pilitură de fier, poezioare șicântecele, toate sunt de folos copilului, toate îi stimulează curiozita-tea, memoria, imaginaţia, gândirea, vocabularul.

Încurajăm curiozitatea nativă discutând cu ei, observând împreunămediul înconjurător, oamenii, natura, răspunzându-le la întrebări, as-cultându-i cu viu interes, dându-le explicaţii pe măsura puterii lor deînţelegere și venind cu exemple la îndemâna lor. Duceţi-i la muzee,la acvarii, planetarii, în librării și biblioteci. În drumul către școală,grădiniţa ne este de un real folos, e o etapă minunată de pregătirepentru viaţa de școlar, dar nu un substitut pentru părinţi conștiincioși.

Ne implicăm în viaţa lui de (pre)școlar

Dacă noi dăm atenţie și importanţă mersului la grădiniţă/ școală șiactivităţilor pe care el le efectuează acolo, dacă ne interesează ce face,ce învaţă, cum îi merge, ce colegi are, cum se împacă cu educatoarea/învăţătoarea etc. și copilul va dovedi interes, preocupare pentru acestgen de activitate. Entuziasmul nostru și, în general, toate atitudinilenoastre sunt contagioase pentru copil.

Irina Petrea58


Îl ajutăm să înveţe cum să se organizeze

Altfel riscă să își risipească eforturile și să nu obţină rezultatele scon-tate, să nu deprindă un management eficient al timpului (va fi dez-organizat, împrăștiat toată viaţa), să nu se poată organiza. Importanteste să-l implicăm și pe copil în organizarea studiului — în acest felva învăţa cum să procedeze, iar programul de lucru va deveni și res-ponsabilitatea lui și nu-l va percepe ca pe ceva impus (nu i se va maiîmpotrivi, deși va avea încercări de a modifica adhoc, ocazional, ore-le de lucru). Odată fixat acest program, respectaţi-l cu toţii și evitaţipe cât se poate excepţiile, mai ales la început. Să nu uităm că studiultrebuie să se realizeze zilnic, în pași mărunţi, nu în salturi. De ase-menea, stabilim împreună o agendă de lucru și obiective pe termenscurt (o lună-două) și lung (un semestru, un an școlar), dacă e nevo-ie chiar pe materii de studiu. Ţinem un calendar al evenimentelorșcolare, al verificărilor anunţate, al tezelor, în așa fel încât să ne pu-tem pregăti din vreme. Stabilirea priorităţilor este o altă abilitate de-osebit de utilă pentru toată viaţa, nu numai pentru anii de studiu.

Îi amenajăm un loc special pentru studiu

Chiar dacă nu avem o cameră care să fie numai a lui, de studiu, pu-tem să-i amenajăm un colţișor din casă în acest scop. Copilul are ne-voie de o masă bună de scris, un scaun, lumina care să-i vină din par-tea stângă, creioane, radieră, ascuţitoare, stilou, o trusă de instrumentede geometrie, creioane colorate, acuarele și pensule, caiete, cărţi și spa-ţii de depozitare a acestora. Este foarte important să aibă o poziţie er-gonomică în timpul efectuării temelor, să nu stea chircit deasupra mă-suţei de cafea, să își ţină cărţile și caietele în ordine (nu claie pestegrămadă, aruncate și terfelite cine știe pe unde). Un spaţiu de lucruunde rechizitele sale sunt păstrate îi spune că sunt importante, decistudiul și școala sunt importante. N-am văzut încă nici un elev dintrecei care își ţin cărţile și caietele mototolite și azvârlite în toate părţilesă aibă rezultate bune la învăţătură. Oricât de mare e sărăcia, tot gă-sim două-trei cutii de carton goale pe care să le amenajăm ca spaţiide depozitare, personalizându-le cu niște hârtie de ambalat. Îi putemimproviza un raft–două pe care să-și ţină efectele școlare.



Îi dăm o mână de ajutor la nevoie, fără a ne asuma răspundereatemelor lui

Și cel mai bun elev se mai împotmolește câteodată. Nu ezitaţi să-i ve-niţi în ajutor. În acest fel putem constata care sunt materiile la care co-pilul întâmpină dificultăţi (sau capitolele dificile din cadrul aceleiașidiscipline) înainte să vină acasă cu carnetul plin de note și calificati-ve proaste. Recomandabil ar fi să-l ajutăm să înţeleagă mai bine ce-rinţa temei sau a exerciţiului, în loc să facem pe profesorul, să-i ofe-rim o sugestie și să-l lăsăm să lucreze singur. Ideal e să-i dăm o mânăde ajutor în afara programului de teme. De pildă, dacă la gramaticănu înţelege o anume structură, încercăm să o introducem mai des în-tr-o discuţie. Dacă la fizică nu reușește să priceapă un fenomen, îl aju-tăm cu un mic experiment pe care îl putem organiza acasă. Uneori,prieteni de familie, colegi, rude ne pot veni în ajutor în weekend. Nueste ideal să-l ajutăm să-și facă temele în mod obișnuit — își va pier-de încrederea în el și există riscul ca temele să devină responsabilita-tea noastră, nu a lui. În plus, adesea, temele reprezintă o adevăratăcorida între părinţi și copii și tensionează relaţia, confruntările, resen-timentele, reproșurile fiind transferate în afara programului de studiu.

Schimbăm împreună ceea ce nu merge

Se prea poate ca o schemă de organizare a timpului de studiu să nu func-ţioneze așa cum ne-am așteptat ori ca lista noastră de priorităţi să fie gre-șită, ori ca obiectivele noastre să fie nerealiste, ori ca o metodă de lucrusă nu fie eficientă. Nu merge, schimbăm. Tocmai de aceea am precizatmai sus că e bine să ţinem cont și de opiniile și sugestiile copilului. Demulte ori, el vede detalii care nouă ne-au scăpat. Nu fiţi încăpăţânaţi. Nue nimic dacă propunerea noastră a dat greș și a lui funcţionează. Până laurmă, copilul ăsta așa de deștept e al nostru, deci meritul pentru ideeaaceea a lui (mai bună decât a noastră) e cumva și al nostru…

Îl ajutăm să-și dezvolte memoria, imaginaţia, creativitatea, logica,limbajul

Acestea sunt instrumente deosebit de utile în învăţare. Unii copii auo memorie fotografică, altora le trebuie mai mult timp să reţină o in-

Irina Petrea60


formaţie. Memoria e ca un mușchi — se dezvoltă cu atât mai mult cucât e pusă mai des la treabă. Să-l ajutăm să înveţe pe de rost poezii,cântece, numere de telefon, să își înveţe pe dinafară orarul, să reţinăce are de făcut fără să-și facă zece mii de notiţe (și notiţe la notiţe), cupost-it-uri peste tot. Jocurile de scrabble, sudoku, șah, desenul, mode-lajul, cititul, compunerile libere și, mai presus de toate, joaca îi suntde mare folos. Joaca de-a ceva, jocurile de rol, teatrul și teatrul de pă-puși, confecţionarea decoraţiunilor, hăinuţelor pentru păpuși, felici-tărilor, albumelor foto, decorurilor de teatru, podoabelor, cadourilorși ambalajelor pentru cadouri, toate dau frâu liber imaginaţiei copi-lului, toate îi stimulează creativitatea, dar și abilităţile manuale, înde-mânarea, simţul estetic.

Să-l ajutăm să-și dezvolte abilităţile de bază ale învăţării: cititul,scrisul, socotitul, exprimarea liberă

Fără acestea, copilul nu poate avea rezultate școlare bune. Dacă nucitește bine, nu va putea învăţa mai nimic, manualele vor rămâneaproape niște mistere. Dacă scrie greu, face greșeli mari de ortogra-fie, scrie indescifrabil, nu-și va putea lua notiţe în clasă, nu-și va pu-tea face temele, nu se va putea exprima în scris la lucrări de controlși teze, la examene. Să nu ne facem iluzii că știe să scrie pentru căbutonează tastatura computerului foarte bine — la clasă trebuie săse descurce tot cu un caiet și un pix. Dacă nu stăpânește tabla în-mulţirii, nu poate face adunări, scăderi, înmulţiri și împărţiri, nu arecum să înveţe la matematică, la fizică, la chimie și, cu fiecare an, ma-teria va deveni mai dificilă și mai greu de recuperat. Dacă nu se poa-te exprima coerent, articulat în propoziţii și fraze logice, nu stăpâ-nește un vocabular cât mai bogat, îi va fi greu să poarte o discuţie,să fie ascultat la oral, să participe la ore. Copilul are nevoie să-șiexerseze toate aceste abilităţi în mod consecvent și să le stăpâneas-că foarte bine.

Poate peste câţiva ani, fiecare prichindel va avea laptopul lui care îiva ţine loc și de cărţi și de caiete. Poate toate examenele vor fi on-line,poate toate manualele lui vor fi în format electronic. Foarte bine, suntpentru progres. Mă întreb însă ca omul practic — și dacă se întâmplă



o pană de curent? A, da, există acumulatori, aveţi dreptate. Dar dacănaufragiază, dacă e undeva, la capătul lumii, pe o plajă pustie, fărălaptop, doar cu un băţ, cum o să poată scrijeli HELP? Glumesc! Nuștiu dacă, după 6000 de ani, a venit timpul să renunţăm la scrisul demână. În ultimii zece ani, eu n-am mai primit scrisori scrise de mânădecât de la mama și vă spun cu toată sinceritatea, de fiecare dată cândle deschid, mă bucur să ating hârtia pe care a atins-o mâna ei. Scrisule ceva atât de personal, care vorbește atât de mult despre caracterulși educaţia unei persoane, încât a renunţa la scris e ca și cum am pier-de o parte importantă din noi, o abilitate care, în toată lumea vie, nuaparţine decât fiinţei umane.

Nota bene!

• Începem de timpuriu• Ne implicãm în viaþa lui de ºcolar• Îl ajutãm, fãrã sã facem temele în locul lui• Îl ajutãm sã se organizeze ºi-i amenajãm un loc de studiu• Îi ajustãm programul de lucru schimbând împreunã ceea ce nu funcþio-

neazã• Îl ajutãm sã-ºi dezvolte memoria, imaginaþia, creativitatea, logica, lim-

bajul• Îl ajutãm sã dobândeascã rapid abilitãþile esenþiale ale învãþãrii: scris, citit, so-

cotit ºi o bunã capacitate de exprimare

2.5 Activitãþile sportive ºi extraºcolare

Mens sana in corpore sano spune un dicton latin, dar se pare că dinlatinitate am extras numai ceea ce ne convine… samba si, trabajono!

Mișcarea, exerciţiul fizic ne ajută să avem un corp armonios și sănă-tos, dar beneficiile mișcării sunt mult mai numeroase. Am să mă re-fer aici strict la beneficiile pe care sportul și mișcarea în aer liber le aupentru educaţia copilului. Poate, la finalul acestui capitol, să vă con-ving să nu mai alergaţi să scoateţi adeverinţe medicale care să vă scu-tească fiica sau fiul de orele de educaţie fizică de la școală.

Irina Petrea62


Mișcarea e bună pentru mobilitatea articulaţiilor, pentru stimulareacreșterii, pentru coordonarea mișcărilor copilului. Să nu-l obișnuimcu o viaţă sedentară de mic. Riscul instalării obezităţii de la vârstefragede este cu atât mai mare și am o veste proastă — cercetătorii austabilit că elevii obezi nu sunt printre cei mai străluciţi elevi în școa-lă.

Lenea care se instalează în lipsa mișcării, lenea corpului, are tendin-ţa să se tranfere și asupra minţii. Treptat, întrebarea de ce să mă obosescsă alerg/ să mă deplasez se transferă și asupra unor activităţi mai puţinsolicitante precum scrisul și cititul.

Mișcarea contribuie la mai buna circulaţie a sângelui și la oxigenareaţesuturilor, inclusiv a creierului. Eliberează endorfinele și contribuiela crearea unui tonus psihic bun. Este un antidot excelent împotrivadepresiei și contribuie la stimularea funcţiilor cortexului, inclusiv acelor legate de procesul de învăţare.

Practicarea unui sport sau doar a exerciţiilor fizice obișnuiește copi-lul cu o anume disciplină de lucru care se reflectă și asupra celorlal-te activităţi, inclusiv asupra învăţării.

Sportul favorizează concentrarea, educarea voinţei, canalizareaeforturilor, perseverenţa, rezistenţa, organizarea, echilibrul psihicși emoţional, toate fiind elemente esenţiale pentru succesul învă-ţării.

Mișcarea favorizează eliminarea toxinelor din sânge și din organism,ceea ce ajută la menţinerea stării de sănătate. De altfel, sănătatea co-pilului și creșterea rezistenţei sale la îmbolnăviri este esenţială pen-tru succesul școlar. Unităţile de învăţământ sunt medii ideale de trans-mitere a bolilor contagioase, mai ales a virozelor și infecţiilorbacteriene. O sănătate șubredă va cauza absenţe dese și întreruperiale participării copilului la ore, prin urmare, va acumula tot mai mul-te lacune și va întâmpina dificultăţi tot mai mari în recuperarea ma-teriei de studiu.



Ce e de fãcut?

• Obiºnuiþi-vã copilul încã de mic sã facã exerciþii de înviorare.• Ieºiþi sãptãmânal cu familia în aer liber, dacã se poate în afaralocalitãþii, cât mai des. Schimbarea aerului este beneficã pentru toþiºi veþi începe sãptãmâna de lucru cu forþe proaspete.• Nu vã consumaþi weekendurile cu activitãþi casnice în proporþiecovârºitoare ºi nici nu transformaþi shoppingul în activitatea exclusi-vã de recreere a familiei. Copilul are nevoie de aer, nu sã schimbe pa-tru pereþi cu alþi patru.• Practicaþi un sport cu toatã familia: volei, fotbal, tenis, schi, pati-naj, înot. Vã va da ocazia sã petreceþi împreunã ore de recreere utileºi plãcute, benefice nu doar pentru organism, ci ºi pentru relaþia pã-rinte–copil ºi chiar pentru relaþia de cuplu.• Duceþi copilul mãcar în vacanþe la un club de sport. Vacanþa devarã este idealã pentru învãþarea înotului ºi a sporturilor de apã, a te-nisului, pentru volei pe plajã ºi fotbal, iar cea de iarnã, pentru schi,patinaj, tenis de masã, baschet, volei, gimnasticã. Nu vã gândiþi nea-pãrat la performanþã, important e sã-i daþi o ocupaþie utilã ºi sã pre-veniþi instalarea obiceiului de a pierde timpul.

Vacanţele, timpul liber sunt ideale pentru excursii și vizite la muzee,situri arheologice, delfinarii, acvarii, planetarii, observatoare astrono-mice, parcuri tematice, castele și palate, precum și pentru practicareaunor hobby-uri. Toate acestea pot fi deosebit de instructive pentru co-pil, dar valoarea lor constă în faptul că îi stimulează curiozitatea natu-rală, îi îmbogăţește experienţa de viaţă și îi stimulează plăcerea de acunoaște, de a se informa, prin urmare, de a învăţa.

Taberele de lucru, taberele de creaţie sunt soluţii foarte potrivite pen-tru vacanţă, ce dau copilului posibilitatea de a-și exersa anumite abi-lităţi, de a-și cultiva un eventual talent, de a-și face prieteni, de a-șiîmbunătăţi nu doar cunoașterea, ci și abilităţile sociale, atât de impor-tante pentru succesul la școală.

De multe ori, toate aceste activităţi presupun un efort de imaginaţieși de voinţă cu mult mai mare decât cel financiar. Skyjeturile, ATV-u-

Irina Petrea64


rile și mașinuţele electrice par foarte tentante și la modă, dar, în afa-ră de faptul că sunt deja o marcă a arivismului, nu aduc copilului be-neficii considerabile, ci doar eventuale accidente.

Excursiile în străinătate au devenit tot mai accesibile pentru un nu-măr foarte mare de părinţi. Putem profita de aceste ocazii pentru a-lajuta pe copil să înveţe câte ceva despre cultura, istoria, civilizaţiaţării pe care o vizitaţi. Dacă ne pierdem timpul cu zeci de mii de pozeori făcând pe cameramanul amator, vom observa destinaţiile de va-canţă doar prin obiectiv. Trăiţi vacanţele cu toate simţurile și bucu-raţi-vă de fiecare zi de vacanţă. Când trageţi linie la venire, nu mă-suraţi beneficiile în numărul de poze și de casete înregistrate, nici încât de închis e bronzul de Mediterana. Cu cât veţi constata că aţi aflatmai multe lucruri noi despre locurile acelea, cu atât mai utilă a fostvacanţa pentru toată familia, inclusiv pentru copil. O vacanţă poatefi o experienţă sau doar un drum între plajă — hotel — restaurant.

Nota bene!

Activitãþile sportive ºi extraºcolare, atent îndrumate ºi bine organizate, contribuiesubstanþial la ridicarea randamentului ºcolar al copilului, îmbunãtãþirea perfor-manþelor sale ºcolare, autodisciplinare ºi lãrgirea orizontului sãu de cunoaºtere.

2.6 Afterschool

Este o soluţie pentru care optează din ce în ce mai mulţi părinţi ocupaţi,mai ales în orașele mari. Dacă școala unde învaţă copilul oferă serviciide afterschool, sugestia mea ar fi să îl înscrieţi. În acest fel, putem ști căse pregătește pentru a doua zi sub supraveghere specializată, că nu ris-că să meargă cu temele nefăcute și lecţiile neînvăţate și seara poate fi de-dicată activităţilor de recreere și relaxare, pentru odihnă și armonie. Dece să o stricaţi cu plânsete isterice, cu reproșuri și scene dramatice?

Dacă școala nu oferă acest serviciu de afterschool, sunt alte companiicare îl oferă. Va trebui să alegeţi cu grijă și să verificaţi cum decurglucrurile.



Ce e de făcut?

• Ne convingem mai întâi că nu e o escrocherie. Solicitaţi numărulde înregistrare al firmei, verificaţi prin cunoscuţi sau la RegistrulComerţului.

• Luăm legătura cu cel sau cea care este director. Vă interesează săștiţi câţi oameni au, ce calificări au aceștia și ce experienţă au în lu-crul cu copiii. Dacă la fiecare tutore/ institutor sunt mai mult de8 copii, există riscul ca acesta să nu se poată ocupa de toţi așa cumtrebuie.

• Verificăm ce se întâmplă dacă s-ar putea să întârziem să-l luăm.Rămâne cineva cu el sau e scos în stradă?

• Facem o vizită pentru a observa atmosfera de lucru. Dacă e haos,dacă se vorbește mult, dacă cei mici par că se joacă și nu suntatenţi, plecaţi cât mai repede de acolo.

• Ne interesăm cum și cât de des sunt informaţi părinţii în legăturăcu progresele copilului, ce informări se fac.

• Căutăm un afterschool care să nu fie foarte departe de școală sau decasă. Uneori, putem fi destul de norocoși să găsim un afterschool înapropierea locului unde avem serviciul.

Irina Petrea66


3. Cele mai frecvente probleme legate de ºcoalã

3.1 Lipsa de motivaþie. Cum ne motivãm copilul sã înveþe

Cum sã ne motivãm copilul sã înveþe?

Dacă opiniile tale despre învăţătură se rezumă la n-are importanţă câtăcarte știi, ci câţi bani știi să faci…

Dacă ești de părere că prea multă carte te prostește…

Dacă râzi a nu mai spune! când școlarul tău îţi explică ceva cu toatăseriozitatea, bazat pe cele învăţate la școală, studii și observaţii pro-prii, ori dacă i-o tai scurt cu un taci, măi, de când învaţă oul pe găină…

Dacă nu discuţi cu copilul tău despre școală, despre ce-i place lui acolo,despre colegii, notele, eforturile, temerile, problemele și satisfacţiile sale…

Dacă te arăţi lipsit de respect faţă de învăţătorul, dirigintele și profe-sorii lui și vorbești urât la adresa lor…

… să nu te aștepţi ca școlarul tău să aibă o atitudine favorabilă faţăde școală, nici rezultate bune la învăţătură, ci probleme. Din ce în cemai mari. Copilul tău va adopta curând atitudinea ta și va privi școa-la ca pe ceva inutil/ pierdere de timp/ pepinieră de viitori rataţi.Curând, o va lega de gard.

Dacă cel mic te tot aude mormăind plin de năduf că ţi-ai tocit coate-le pe băncile școlilor ca să te chinuiești acum cu o leafă de nimic, întimp ce șmecherii îţi dau cu tifla…


Dacă te arăţi invidios faţă de cei care sunt auziţi vorbind agramatîn difuzoarele televizorului în timp ce-și etalează ochelarii de soarede sute de euro și hainele de firmă ori, Doamne ferește, îi admirideschis…

Dacă te duci la serviciu ca și cum te-ai duce la spânzurătoare și nu știice metode să mai inventezi ca să tragi chiulul…

… să nu te aștepţi ca el să aibă o atitudine favorabilă faţă de școală șirezultate bune la învăţătură. Va începe să dispreţuiască nu numaișcoala, cartea, dascălii, ci și pe tine (te va considera un ratat) și fami-lia modestă din care face parte. În loc să studieze, va începe să aler-ge după cai verzi pe pereţi (castinguri, cluburi de fotbal, figuraţie,modă, modelling, mașini, motociclete, băieţi de bani gata). În loc să-șiumple mintea cu suficiente cunoștinţe pentru a-și putea face un rostîn viaţă, și-o va umple cu visuri deșarte și idei găunoase.

Nu am nimic împotriva afirmării talentelor. Dimpotrivă, copiii talen-taţi au mare nevoie să fie încurajaţi și susţinuţi. Dacă un copil se do-vedește un bun atlet, de ce să nu persevereze și să facă performanţă?Dacă are o voce bună, talent la muzică, la dans, la desen, la actorie,de ce să nu ia lecţii, să-și cultive talentul și să continue în această di-recţie? Însă copiii nu trebuie împinși de la spate, fie că le place, fie cănu, să facă aceste lucruri numai și numai pentru a da satisfacţie ma-melor și taţilor care și-au propus să devină părinţi de vedetă cu totdinadinsul. Ei îmi aduc aminte de un cântecel despre aceia care vinîn cetatea de celuloid — Hollywood — plini de visuri și speranţe șisfârșesc prin a face plinul de benzină limuzinelor vedetelor. Aseme-nea părinţi, cu așteptări nerealiste din partea copiilor lor și încăpăţâ-naţi să-și îndeplinească propriile visuri (nerealizate) prin copiii lor, îiîmping pe aceștia spre ratare și nefericire.

De altfel, și copiii talentaţi au nevoie de școală, măcar atât cât să nustâlcească cuvintele și să poată să articuleze coerent răspunsurile în-tr-un interviu pentru prima pagină a ziarelor…

Irina Petrea68


3. Cele mai frecvente probleme legate de școală 69

Pe de altă parte, și copiii care nu au vreun talent deosebit trebuie în-curajaţi să cânte, să danseze, să facă un sport, să deseneze, să aibă unhobby de vreun fel, nu doar să tocească. Toate aceste activităţi îi aju-tă să se dezvolte armonios și să înveţe mai bine (și aici mă adresez cudeosebire părinţilor care nu le mai permit copiilor să sară nici coardaîn faţa blocului, ci îi ţin în casă cu orele ca să scoată din ei savanţi la15 ani!).

Pe scurt, copiii au nevoie de școală, au nevoie de instruire pentru dez-voltarea lor fizică, intelectuală și psihică, pentru valorificarea optimăa potenţialului lor. E un drept al lor tot atât de valabil precum drep-tul la viaţă, consfinţit de legea română și de Convenţia ONU cu pri-vire la drepturile copiilor. N-avem voie să li-l încălcăm.

Toþi copiii au dreptul la educaþie

Unii copii iubesc școala și cartea în mod natural, curiozitatea îi îm-pinge să facă experimente, să descopere, să citească, să înveţe. Stu-diul îi absoarbe, tot ce află li se pare interesant și găsesc plăcere îna cunoaște tot mai mult (la modul general sau într-un domeniu anu-me). Pe acești copii, ceea ce îi motivează să înveţe este bucuria, plă-cerea de a ști. Veţi spune că asemenea copii sunt rarităţi și părinţiilor sunt norocoși. Nu, toţi copiii au acest potenţial — să ne aducemaminte cât de curios este copilul mic, cum merge de-a bușilea, cumscormonește în pământ, în noroi, în praf, cum scoate, trage, răstoar-nă, răscolește lucrurile și le cercetează încercând să vadă ce sunt,cum funcţionează și la ce sunt bune, cum le atinge, trage de ele, leÎmpinge testându-le rezistenţa, cum îţi bagă până și degeţelele îngură să vadă cum ţi se mișcă limba când scoţi anumite sunete! Câteîntrebări ne pune (și de câte ori le pune doar ca să se convingă că ebun răspunsul primit!), cum vrea să facă tot ce vede la noi și laceilalţi.

Curiozitatea naturalã a copilului ºi plãcerea de a ºti sunt factori deo-sebit de motivanþi pentru învãþare


Copilul este dotat de la natură cu pasiune pentru cunoaștere. Din pă-cate, prea mulţi părinţi taie mugurii curiozităţii naturale a copilului,motorul învăţării sale, încă din fașă: lasă-mă în pace cu prostiile tale/ numai pune atâtea întrebări/ nu pune mâna/ stai cuminte/ nu te interesează lace folosește treaba asta/ nu te privește, nu e treaba ta/ taci din gură/ chiardacă îţi explic, tot n-ai să înţelegi/ ai să vezi când ai să fii mare etc.

Pentru unii copii, studiul este o plăcere (are valoare internă); pentrualţii, e o cale de a obţine succese și recompense (are valoare externă).Și unii, și alţii sunt conștienţi că vor și pot să înveţe și chiar atunci cândîntâmpină dificultăţi se străduiesc să înveţe știind că vor reuși în celedin urmă. Copiii învaţă și pentru că doresc să fie primii în clasă, să iaun examen, să fie admiși la o școală anume, să participe și să câștigeconcursuri școlare, burse ori ca să primească nu știu ce recompensăpromisă de părinţi (excursie, bicicletă, mașină etc.). Toate acestea suntobiective importante pe care copiii vor să le atingă și oricât de greu eceea ce au de învăţat, oricât de multe teme au de pregătit, oricât demult efort și timp trebuie să aloce studiului, sunt dispuși să facă aceas-tă investiţie pentru că rezultatul merită. Ei sunt pregătiţi să achite cos-turile învăţării, renunţând la anumite activităţi de relaxare și recreere,activităţi sociale, hobbyuri etc.

Cazªtiind cã admiterea la facultate presupunea o concurenþã acerbã (eram 40 de con-curenþi pe loc!), ºtiind cã dacã ratam, nu mã puteam înscrie la nici o altã facultateîn toamnã — unde ar mai fi rãmas locuri (de obicei erau facultãþi din Politehnicã ºimateria de admitere era cu totul alta faþã de ceea ce studiam eu), ºtiind cã un eºecînsemna un an întreg de studiu irosit, plus bani de meditaþii aruncaþi pe apa sâm-betei, mi-am fãcut un program zilnic strict în care studiul ocupa 8 ore, iar lectura2 ore (aveam nevoie sã citesc cât mai multã literaturã). Lectura ºi din când în când,un film la televizor erau aproape singurele activitãþi de recreere din timpul sãptã-mânii. Îmi îngãduiam numai sâmbãtã ºi duminica sã ies la plimbare douã ore. Aufost 10 luni de muncã asiduã, au fost zile când îmi venea sã-mi iau lumea în cap.ªtiam însã cã nu aº fi reuºit altfel.

Să ne gândim la gimnastele care muncesc asiduu, de la vârste frage-de, de multe ori departe de familie și de prieteni, pentru șansa ca, o

Irina Petrea70


dată la patru ani, să încerce să cucerească o medalie olimpică. Dacăn-ar fi atât de motivate să reușească, nu ar renunţa la atât de multe șinu ar depune atât efort, nu și-ar asuma atât de multe riscuri și atât demari, inclusiv acela de a se nenoroci pe viaţă la un antrenament ba-nal, inclusiv acela de a rata podiumul la o miime, din pricina unei ba-nale gripe sau a unei crampe musculare.

Motivaţia este ceea ce îi determină pe oameni să acţioneze așa cumacţionează. Încrederea în sine, dorinţa de a ști, curiozitatea, convin-gerile proprii, voinţa, cunoștinţele acumulate, familia și prietenii (an-turajul) îl pot determina pe copil să înveţe sau nu.

CazTata nu ºtia nimic din tot ce m-ar fi putut motiva sã învãþ, dar când am intrat laºcoalã, mi-a spus foarte clar (spre dezaprobarea mamei care era pedagog!) cã nu-mai opt clase sunt obligatorii (aºa era pe atunci) ºi cã dacã nu-mi place cartea, potsã mãtur strãzile, sã adun gunoiul ºi sã spãl pe jos. Lumea nu e fãcutã numai dinintelectuali ºi e nevoie de oameni care sã presteze tot felul de munci. Nu vreau sãinsult pe nimeni, dar remarca lui, spusã pe un ton ºi serios, ºi degajat (deci, dacã nuînvãþam, nu era nici o nenorocire din punctul lui de vedere, pur ºi simplu ºtia ce arede fãcut), m-a speriat mai mult decât orice altceva. Gunoiul nu era depozitat peatunci în containere cu capac ºi lucrãtorii de la salubritate nu aveau uniforme ºi mã-nuºi. Aveam gunoierniþe (niºte cãsuþe cu pereþi din împletiturã de lemn ºi acope-riº) unde toate resturile se aruncau de-a valma ºi erau lãsate sã putrezeascã ºidouã–trei sãptãmâni (pânã la umplerea lor), abia apoi veneau maºinile de gunoi.Bieþii oameni încãrcau totul la lopatã, iar mie îmi era greaþã ºi sã trec pe acolo. Vãînchipuiþi ce efect au avut cuvintele lui asupra mea! Eram disperatã cã orice califi-cativ sub FB ºi orice notã sub 8 mã împingeau inexorabil cãtre gunoierniþã ºi am rã-suflat ceva mai uºuratã când, dupã câþiva ani, primãria mi-a venit în ajutor, intro-ducând containerele metalice, urcate pe maºini cu scripeþi ºi cârlige.

Mama însã a apelat la cu totul altã metodã: discuþiile. Discutam împreunã despretot ce fãceam eu la ºcoalã, despre tot ce învãþam ºi deschidea subiecte noi, intere-sante, care sã-mi aprindã curiozitatea. Mã lãsa sã mã documentez, sã citesc, sã în-vãþ, apoi le reluam. De multe ori, se întâmpla sã reluãm anumite discuþii de faþã ºicu alte persoane (colege de-ale ei, rude, prieteni) ºi întotdeauna ea conducea dia-logul în aºa fel încât sã scoatã de la mine întrebãri interesante ºi opinii pertinente,care îi fãceau pe cei din jur sã mã admire ºi sã intre ºi ei în dialog. Mai târziu am în-þeles cã, mai mult decât sã-mi stimuleze curiozitatea naturalã ºi sã îmi dea atenþie,mama îmi crea oportunitãþi de succes menite sã-mi dea încredere în mine ºi sã-mi



sporeascã plãcerea ºi dorinþa de a învãþa mai mult, mã ajuta sã-mi dezvolt abilitã-þile sociale ºi de comunicare, spiritul critic ºi analitic, sã formulez opinii proprii, sãle exprim ºi sã le susþin cu argumente.

CazAlex are 8 ani ºi trece în clasa a II-a. A încheiat primul an de ºcoalã cu chiu cu vai,de-abia îºi aduce aminte cum se fac literele, de citire fuge ca dracul de tãmâie ºicând e luat din faþa calculatorului pe sus ca sã mai scrie douã-trei rânduri, sã nuuite ºi bruma ce ºtie în vacanþa de varã, face de parcã e posedat de o întreagã le-giune de duhuri rele. Nimic nu-l convinge sã ia în mânã stiloul, nimic în afarã debani. Un rând = 1 leu. Neputincioasã, mama se învoieºte de fiecare datã. Tata râde:ce bãiat deºtept are! Alex scrie 2–3 rânduri, suficient cât sã se învârtã de o înghe-þatã sau un suc ºi decreteazã cu aerul lui Goe: Gata, nu mai pot! Dã-mi banii! Sce-na pare irealã, mama îmi surâde stânjenitã de propria-i inabilitate de a-ºi motivacopilul ºi de a rezista ºantajului. Situaþia e penibilã pentru un pãrinte. Glumesc: Lacât am scris în ºcoalã, dacã mi-ar fi dat mama câte 1 leu de fiecare rând, aº fi fostde mult multimilionarã. Când Alex se întoarce de afarã, produc o carte-caiet spe-cialã pentru învãþarea scrierii. Are poze, are rânduri gata începute, numai bune decontinuat. Pagina nu mai e atât de dezarmant de albã. Decretez: Alex, dacã maivrei sã ieºi la joacã zilnic, trebuie sã scrii în fiecare zi cel puþin o foaie din acest ca-iet. Alex cerceteazã curios caietul ºi uitã cã ar trebui sã se opunã. Când trebuie sãîncep? întreabã el dând filele. Chiar de azi. Sunt surprinsã, dar mã þin tare. Mã aº-teptam la mai multã opoziþie, dar curiozitatea copilului a învins încãpãþânarea lui.Pot sã încep de unde vreau? Mã învoiesc cu el cã e liber sã-ºi aleagã ce literã arechef. S! Pagina cu litera S ºi toate cuvintele care încep cu S cade la pãmânt într-ojumãtate de orã. Nici n-a miºcat de la masã. La final, priveºte mândru. Îl aprob ºieu, ºi mama cu entuziasm. Alex e mândru. Ca un maestru pianist, îºi destinde de-getele. Mai vreau o literã! Pot? Mã uit la el de parcã mi-ar fi cerut sã-i dau niºte aurdegeaba. Bine, dar numai una mai ai voie pe ziua de azi. Nu vreau sã facã prea multdin prima ºi sã se plictiseascã. E totuºi un efort pentru el ºi, la fel ca la sala de for-þã, ar putea sã facã o febrã muscularã, la propriu (la palmã), dar ºi la figurat, ºi sãpierd tot ce-am câºtigat (interesul lui). Din ziua aceea, Alex n-a mai vrut nicioda-tã bani ºi nici n-a fost vreodatã nevoie sã fie sancþionat pentru cã nu ºi-a fãcut nor-ma de scris. La clasa a II-a, a devenit primul din clasa lui, uimind pe toatã lumeaºi, probabil, ºi pe el însuºi.

Curiozitatea naturalã, plãcerea de a ºti, încrederea în sine, dorinþade a practica o anumitã profesie/ de a îmbrãþiºa o anume carierã(eventual aceeaºi cu cea a pãrinþilor), nevoia de a evada dintr-unmediu familial ºi/ sau social marcat de sãrãcie sunt tot atâþia fac-tori puternici de motivare a copilului.

Irina Petrea72


Există și mulţi copii care sunt total demotivaţi să înveţe deoarece:

• nu au încredere în ei, consideră că nu pot, nu sunt în stare și oriceefort ar depune, e inutil

• nu au nici un interes pentru studiu (curiozitatea naturală le-a mu-rit mai dinainte de a trece pragul școlii) și nu găsesc nici o plăcereîn a ști

• nu vor să plătească acele costuri ale învăţării de care vorbeam maisus (li se pare că nu merită să stea să se pregătească pentru teza dea doua zi și să piardă o întâlnire cu băieţii în faţa blocului, sau unfilm bun la televizor)

• nu știu cum să înveţe, să își organizeze studiul, își irosesc efortu-rile și nu dau randament

• părinţii și cadrele didactice au așteptări reduse de la ei, chiar dacăîi tot bat la cap să înveţe3

• atmosfera din familie este tensionată• mediul social și familial nu valorizează școala

CazDe importanþa mediului social ºi familial ºi maniera în care acesta valorizeazã (saunu) ºcoala ºi-au dat seama ºi pãrinþii Anuþei, o fatã de 13 ani, pe care i-am cunos-cut în peregrinãrile mele ca Supernanny. Florica ºi Mihai nu avuseserã parte de ocopilãrie fericitã, dimpotrivã, ea crescuse într-un orfelinat, el, fãrã tatã. Aveau îm-preunã trei copii, douã fete ºi un bãiat, pentru care munceau din greu, pentru careacceptau orice muncã, ºi la negru, numai bani sã iasã, sã-ºi amenajeze decentapartamentul, sã le cumpere copiilor cele necesare, sã-i þinã în ºcoli, sã-i facã oa-meni. Din pãcate, bãnuþii nu le ajunseserã decât atât cât sã-ºi cumpere unapartament, destul de mic, într-un cartier de la periferia orãºelului unde locuiau,un cartier în care majoritatea vecinilor aveau o concepþie de viaþã total diferitã dea lor: nu munceau ºi dispreþuiau munca cinstitã, preferau sã trãiascã din ajutor so-cial ºi din alocaþiile celor 4–5 copii pe care îi aveau de familie, obiºnuiau sã fureuna–alta ºi sã vândã la un preþ de nimic marfa furatã, nu-ºi dãdeau copiii la ºcoa-lã ºi dispreþuiau pe cei care mergeau la ºcoalã, vorbeau urât, consumau alcool, ad-mirau pe oricine reuºea sã facã bani fãrã efort, din învârteli ºi ºmecherii. Trãind înacest mediu, intrând zilnic în contact cu vecinii lor, copiii lui Mihai ºi ai Floricãi de-veneau tot mai confuzi: ceea ce li se spunea în familie era total diferit, antagonicchiar, cu ceea ce observau afarã, în faþa blocului. Treptat, fetiþa cea mare, Anuþa aînceput sã neglijeze ºcoala, sã chiuleascã tot mai mult, sã nu mai înveþe, sã se îm-


3 Efectul Pygmalion. Mai multe detalii într-un capitol special.


Irina Petrea74

brace ºi sã se machieze ca ºi celelalte fete de la bloc ºi sã viseze la maºini în caresã o plimbe feþi-frumoºi cu ochelari de firmã, lanþuri grele de aur la gât, tricouridin lycra mulate ºi pãrul nãclãit cu gel. Într-un singur an, a reuºit sã rãmânã repe-tentã, sã fugã de acasã ºi sã ajungã la poliþie în câteva rânduri. Bãiatul cel mic, Gelu,de nici cinci ani, deprinsese ºi el sã înjure la fiecare trei fraze, sã vorbeascã vulgar,sã scuipe, sã se batã, sã se vrea ºmecher, sã nu mai asculte de mama ºi de tatapentru cã sunt niºte fraieri. Mezina nu avea decât un an ºi era, deocamdatã, feri-tã de influenþa nefastã a mediului social în care trãia familia ei. Florica ºi Mihaierau disperaþi ºi nu mai ºtiau ce sã facã în privinþa Anuþei ºi a lui Gelu. Pãrea cãtoate eforturile lor erau, din zi în zi, tot mai lipsite de utilitate, sabotate constantde apucãturile ºi filosofia de viaþã a vecinilor. Înainte sã plec din familia lor amdiscutat dacã n-ar fi mai bine sã se mute de acolo, chiar dacã de-abia îºi termina-serã de aranjat apartamentul. N-au mai stat pe gânduri. Astãzi, locuiesc în Fran-þa, într-o localitate din apropierea Parisului, copiii sunt în ºcoli ºi se descurcã foar-te bine, Anuþa e fata cuminte ºi serioasã de odinioarã ºi viaþa lor de familie decurgenormal.

Ce este de fãcut pentru a ne motiva copilul?

• Stimuleazã-i încrederea în sine• Stimuleazã-i dorinþa de cunoaºtere ºi curiozitatea naturalã• Valorizeazã educaþia• Pãstreazã o atitudine favorabilã faþã de copil ºi de ºcoalã• Ajutã-l sã-ºi facã prieteni potriviþi

3.1.1. Stimulaþi încrederea în sine a copilului

Când elevul primește o temă de lucru sau orice altă sarcină școla-ră, dacă el crede că o poate realiza, că dispune de abilităţile, price-perile și cunoștinţele necesare, e foarte probabil să se apuce să orezolve și să persevereze chiar dacă întâmpină dificultăţi pe par-curs.

Un elev care se gândește că e prost, că nu e în stare și, oricât ar în-cerca, nu va rezolva nimic, că oricum va obţine tot o notă proastă, vaabandona sarcina primită mai înainte de a încerca să vadă dacă poa-te sau nu să-și facă tema/ să-și înveţe lecţia/ să-și pregătească pro-iectul. (Alex din cazul descris mai sus suferea și el de așa ceva, pă-



rinţii făcând mereu comparaţii nefavorabile între el și sora lui maimare.)

Un elev care își dorește să reușească, dar se teme să nu greșească, aremari șanse să eșueze. Nesiguranţa și neîncrederea în sine sunt factoricare sabotează eforturile unui elev, oricât de mult se străduiește el,pentru că îl împiedică să se concentreze și să gândească limpede (co-pilul se îndoiește de răspunsul lui, ezită, are emoţii pentru că i se parecă nu e bine și, la ascultare, profesorul crrede că acesta n-a învăţatprea bine, motiv pentru care îi dă o notă mai mică ce, în continuare,îi va demonstra copilului că, indiferent de eforturile sale, el nu se poa-te ridica peste un anumit nivel). De asemenea, îl determină să se pre-cipite (să termine mai repede o lucrare, de exemplu, ca să scape degrijă) și să comită greșeli.

Ce-l face pe copil să creadă că va reuși să-și facă temele, să-și pregă-tească lecţiile, proiectele, tezele, să studieze pentru examene și să per-severeze? Ce îl ajută să aibă mai multă încredere în sine?

• Succesele proprii. Aceste experienţe personale pot fi legate de re-alizarea unor sarcini școlare sau de altceva. Am făcut eu o teză dezece la mate și n-am să pot rezolva problema asta?, își va spune copilulcând se luptă cu o temă mai dificilă sau A fost mult mai greu să am gri-jă de fraţii mei mai mici când a fost mama în spital, să mă pregătesc pen-tru teză e floare la ureche, n-am nevoie decât de vreo 3 ore de lucru. Să-icreăm cât mai multe oportunităţi de afirmare, de succes. De exem-plu, dacă el e bun la istorie, îl vom antrena într-o discuţie pe temeistorice în faţa unui public format din rude, prieteni, colegi, în așafel, încât să poată fi admirat și apreciat de aceștia. De asemenea,îl putem înscrie la concursuri școlare sau extrașcolare pe teme deistorie.

• Obiectivele și așteptările realiste. Să-i cerem copilului prea multpoate fi la fel de rău cu a nu-i cere nimic. Nu înveţi un căluţ să sarăpeste obstacole dacă nu-i așezi nici unul în cale, dar nici dacă i le


ridici prea sus mai înainte să fie pregătit pentru ele (își va rupe pi-ciorul sau se va teme atât de mult, încât nu va mai sări niciodată).Încrederea în sine vine o dată cu succesul. Obiectivele trebuie sta-bilite gradat. Să nu uităm că unul dintre principiile pedagogiei estede la ușor la greu, de la simplu, la complex. Prin urmare, să nu ce-rem copilului prea mult dintr-o dată. Dacă așteptările noastre suntprea mari, copilul va crede că orice ar face nu e suficient, va înce-pe să se teamă să-și facă lecţiile singur, să ridice mâna în clasă dinproprie iniţiativă, poate chiar să mai meargă la școală. Se va îndoide capacitatea sa, de ceea ce a făcut sau a învăţat, va fi ezitant, ner-vos, agitat, ceea ce îi reduce puterea de concentrare, îi afecteazămemoria și gândirea. Încrederea în sine scade vertiginos și la fel șimotivaţia de a învăţa.

CazAveam la clasã o profesoarã de fizicã extrem de severã. Un opt era nota maximã laea în mod obiºnuit, nouã era acordat pentru rezultate remarcabile, iar un zece îiscãpa o datã la câþiva ani. Unii dintre pãrinþii colegilor mei n-au înþeles cã notelede la fizicã, mai mici decât celelalte, nu erau din vina copiilor ºi au început sã exer-cite o presiune asupra lor sã obþinã tot nouã ºi zece. Sãracii de ei, erau ca între cio-can ºi nicovalã. ªi mie îmi era teamã de ea ºi altor colegi, dar, pentru noi, nota optnu era atât de stresantã. Efectul? Cei presaþi de pãrinþi ezitau, se bâlbâiau îngrozi-tor, de-abia rãspundeau cu voce stinsã ºi pãreau cã habar n-au, aºa cã primeaunote mai mici decât ale noastre, ale celor care, mai degajaþi ºi mai siguri pe noi,reuºeam sã ne concentrãm mai bine ºi sã luãm mai des note de nouã.

• Aprecierea succeselor și eforturilor, susţinerea iniţiativei lui dea învăţa și de a-și face singur temele. Este nevoie să apreciem con-stant eforturile și reușitele copilului, oricât de neînsemnate ni separ prin comparaţie cu așteptările noastre sau oricât de normale.Să-i vânăm succesele, să-i apreciem eforturile, încercările, dorinţade a face ceva original/ creativ/ corect/ performant. Aprecieriletrebuie rostite imediat, cu entuziasm și voce caldă: Mă bucur că te-aidescurcat singur atât de bine. Nici eu n-aș fi putut lucra mai bine. Sau(dacă a greșit ceva): Nu e nimic, se poate întâmpla oricui să greșeascădacă e obosit sau nu se concentrează suficient. Important e că ţi-ai făcuttema și că ne-am dat seama la timp unde e greșeala. Mâine, ai să te con-

Irina Petrea76


centrezi mai mult și ai să te descurci mai bine. Școlarii mici (mai alescei de clasa I) au nevoie de încurajări chiar pe parcursul efectuăriitemelor, pentru a le susţine voinţa de a le termina și a le menţineatenţia concentrată pe efectuarea lor. Nu se poate să nu reușesc să re-ţin teoria asta, doar toată lumea zice că mă duce capul, își va zice copi-lul luptându-se să memoreze materia pentru teza la fizică. Efortulși iniţiativa lui de a-și face singur tema nu o să-i aducă de primadată calificativele cele mai bune, dar semnificaţia acestui gest esteextrem de importantă — copilul ne arată că e conștient de respon-sabilitatea care îi revine ca elev, de așteptările pe care le avem dela el și a înţeles că prioritatea lui cea mai mare este studiul, și abiadupă aceea joaca. De aceea, e important să îl apreciem. Știu, vi separe absolut normal să facă asta, dar el poate s-a gândit și la fap-tul că o să vă facă o bucurie — nu-l dezamăgiţi. Aprecierea stimu-lează, critica demoralizează.

CazO mamã mi-a povestit cã a avut nevoie de 10 ani de lucru cu copilul pentru a-lface sã-ºi recapete încrederea în sine dupã ce odatã, nervoasã cã bãiatul ºi-agreºit tema, l-a fãcut prost. Nimic nu e mai nociv pentru performanþele ºcola-re ale unui copil decât lipsa de încredere în sine. Oricât de supãraþi am fi (ºi pebunã dreptate), e nevoie sã evitãm atacul la persoanã, umilinþele, invectivele,pedepsele corporale ºi sã discutãm despre problemã; trebuie sã criticãm fap-tele/ atitudinea, nu copilul, sã-i tãiem privilegiile, sã-l lãsãm sã suporte con-secinþa unor note proaste, fãrã sã-i strivim demnitatea sub un torent de umi-linþe.

• Încrederea în copil și comunicarea așteptărilor pe care le avem dela el/ ea. Opiniile noastre le influenţează pe ale lui, copilul are ne-voie să știe că ne așteptăm ca el să-și asume răspunderea pentru în-deplinirea sarcinilor școlare, să se achite de acestea în mod constant,cât mai bine, să persevereze atunci când întâmpină dificultăţi, săaibă un comportament civilizat faţă de colegi și de profesori.

Încurajările și aprecierile sunt căile cele mai recomandabile de a neexprima aceste așteptări și, în același timp, de a consolida încredereacopilului în sine.



O formulare de genul Știu că materia pentru examen este dificilă, că vreisă continui și antrenamentele și sunt convins că îţi va fi greu. Cred că tevei descurca dacă îţi vei organiza bine programul zilnic și te vei apuca săînveţi materia din timp, constant și cu atenţie este de natură să îi suge-reze copilului ce trebuie să facă, dar și că este în stare de acest lucru.Formularea Ai examen anul acesta, vreau să o mai rărești cu antrenamen-tele că altfel n-ai nici o șansă exprimă un ordin (și copilul se va revoltaîmpotriva noastră și a ideii de examen, în loc să coopereze); de aseme-nea, exprimă neîncrederea în capacitatea lui de a se organiza și de aface faţă cerinţelor (chiar dacă ne va contrazice pe faţă, se va îndoi șiel în sinea lui).

Alt exemplu: Știu că ești foarte bun la fizică, dar până și campionii mon-diali își pierd titlul dacă răresc antrenamentele. Câte zile ai stabilit că vei re-peta pentru teză? îi arată copilului patru lucruri: apreciere pentru rezul-tatele sale, încredere în potenţialul lui, un semnal de alarmă pentru căs-a culcat pe lauri și așteptarea pe care o aveţi de la el de a obţine unrezultat bun la teză, pe măsura potenţialului și cunoștinţelor sale. Dacăîi spunem: Nu-mi place că ai legat fizica de gard în ultima vreme și nu te-aiapucat să înveţi pentru teză. Nu știu ce-ţi fac dacă îmi vii acasă cu o notăproastă și-ţi strici media generală!, facem patru greșeli dintr-un foc: neexprimăm o atitudine critică la adresa lui, îi profeţim un eșec la teză,îi dăm de înţeles că sarcinile sale școlare ne privesc direct și, cel mairău, proferăm o ameninţare la adresa lui. Nu e prea motivant, nu?

• Încurajările și susţinerea în momentele dificile. Nu m-am descurcatașa grozav la ultimul extemporal, dar, cum a zis și profa, am greșit pen-tru că nu m-am concentrat suficient de mult și, dacă mă străduiesc, potsă fac o teză perfectă, își va zice elevul încurajat de profesoară înain-tea tezei, după un moment în care nu s-a ridicat la înălţimea aștep-tărilor. Dacă profesoara i-ar fi reproșat că s-a lenevit și că în stilulacesta va face o teză dezastruoasă, l-ar fi setat pentru eșec (elevulera și așa dezamăgit de rezultatul lucrării). În maniera în care ea aprocedat, a reușit să-i explice elevului unde a greșit, să-i arate ceare de făcut și să-i păstreze încrederea în sine, ambiţionându-l săse ridice din nou la valoarea lui.

Irina Petrea78


• Evitarea criticii ofensatoare, a jignirilor, umilinţelor și etiche-telor la adresa copilului atunci când acesta înregistrează un eșec,întâmpină dificultăţi, are o problemă. Știm că și celor mai buni șiblânzi părinţi le poate scăpa o vorbă rea când sunt îndureraţi/frustraţi/ înfuriaţi de prestaţia copilului, de neputinţa, îndărăt-nicia, lipsa lui de interes, neglijenţa, pripeala, ezitarea sau fricalui. Din păcate, pentru mulţi părinţi, o asemenea atitudine esteceva obișnuit și fraze gen: Prostule, nu ești în stare de nimic!/ Eștitotal antitalent la limbi străine/ Ești o catastrofă la matematică etc.zdruncină încrederea copilului în sine, respectul pentru el însuși,relaţia cu părinţii, cu școala. Scapă un purcel de cerneală pe ca-ietul de teme, nu ne repezim să-i reproșăm: Eram sigur că n-ai săte descurci de capul tău. De ce nu poţi să fii mai atent? De ce trebuiesă stau mereu cu tine ca să scrii frumos și îngrijit? Este calea cea maisigură de a-l face pe elev să perceapă școala drept sursa tuturorproblemelor, umilinţelor și nefericirii sale și de a-l face să renun-ţe la orice strădanie, să se răzbune în cele mai ciudate moduri (pepărinţi, pe profesori, pe colegii de clasă, pe fraţii și surorile sale),să caute cele mai ingenioase metode de a se sustrage de la oriceare legătură cu școala. Un elev căruia îi intră în cap că e slab saumediocru, arareori se va strădui să-și depășească condiţia și sădemonstreze că poate mai mult. Reproșul îl va face pe copil să sesimtă incapabil, neputincios și temător să se mai aventureze deunul singur la teme, să se creadă pierdut fără tata și mama caresă-l asiste la teme și lecţii. Unii se revoltă și perseverează în gre-șeală. Tot reproș e și atunci când îi rupem foaia din caiet pentrucă a greșit. Mai bine e să o luăm de la capăt, pe o foaie nouă dehârie (în felul acesta, învăţătorul poate să vadă că a fost o temăcu adevărat muncită). Alternativ, putem avea două caiete, un ma-culator și unul de curat.

CazAveam la gimnaziu un coleg care repeta clasa a ºasea ºi care nu se ridica des pestecinci ºi ºase. Era, în ochii noºtri ºi ai profesorilor, printre codaºi ºi, adesea, acestoranu li se prea acorda atenþie la predare pentru cã nu aveau niciodatã nimic de spus,zãceau în bãnci absenþi (când nu-ºi gãseau altceva de fãcut) ºi nu erau în stare sãparticipe la ore. S-a întâmplat însã ca, la o lecþie, acest coleg — Florin — sã aibã



niºte comentarii extrem de pertinente cu privire la poezia ce ni se preda. El nu ri-dica decât foarte rar mâna sã rãspundã la orã, dar avea nevoie de note, prin urma-re, profesoara i-a adresat o primã întrebare. Rãspunsul lui ne-a lãsat mascã. Era olecþie nouã, nu una deja predatã, ceea ce solicita elaborarea de raþionamente ºi nuo simplã citare din memorie (cum se întâmplã din pãcate, adesea, la ascultare).Florin putea, deci, sã gândeascã ºi încã foarte bine! A fost o revelaþie pentru toatãlumea, inclusiv pentru el, care trebuie sã mai fi avut idei bune cu multe alte oca-zii, numai cã n-a fost nimeni sã-l încurajeze sã le rosteascã cu voce tare. Pe mãsu-rã ce lecþia a continuat, profesoara i-a mai adresat o întrebare, la care, din nou,rãspunsul lui a fost foarte bine apreciat de toþi. Vãzându-se astfel în centrul aten-þiei ºi încurajat de aprecierile primite, Florin a început sã ridice mâna sã rãspundãde unde stãtea el în fundul clasei, mai întâi timid, apoi tot mai agitat, dornic par-cã sã dea el toate rãspunsurile ºi sã comenteze numai el poezia cea nouã. Nu nevenea sã credem ce l-a apucat ºi aproape cã nu mai eram atenþi la altceva decât laurmãtorul lui rãspuns! La final, a marcat un nouã de toatã frumuseþea. Ziua aceeaa însemnat foarte mult pentru el: n-a devenit un elev strãlucit, dar nici nu-mi aducaminte sã mai fi rãmas corigent, iar orele de românã au devenit preferatele sale ºipãreau cã-l transformã ca prin magie într-un elev mai bun decât la celelalte ore.Cum limba românã era materie de examen pentru treapta I (admiterea la liceu), areuºit sã fie acceptat într-un liceu destul de bun din oraº, trãgându-i mult în susmedia de admitere. Pãcat cã nimeni altcineva n-a urmat exemplul profesoareinoastre de românã ºi n-a ºtiut cum sã valorifice cât mai bine acel moment de gra-þie din viaþa lui de elev. Nu ºtiu ce s-a mai întâmplat cu el, au trecut 25 de ani deatunci. Sper însã cã ºi-a adus aminte de lecþia aceea de limba românã în momen-tele lui de îndoialã ºi slãbiciune.

• Evitarea comparaţiilor nefavorabile la adresa copilului. De ce nupoţi să înveţi la fel de bine ca sora ta? Ea cum poate și tu nu? Aveţi ace-lași condiţii amândoi! Mulţi părinţi cred că o astfel de comparaţieare darul de a mobiliza copilul, de a-l ambiţiona să înveţe mai multși să ajungă la nivelul de excelenţă al surorii sale. De fapt, efectuleste exact contrar. Mica loază va urî și mai mult cartea, pe sora luiaia grozavă, pe părinţii lui care se mândresc atât de mult cu ea și-iscot lui ochii cât e ea de deșteaptă, va urî școala, lumea și pe el în-suși pentru neputinţa de a face ceva remarcabil. Se va căzni să-șinecăjească sora, să-i distrugă preţioasele cărţi, caietele superîngri-jite, o va face proastă/ tocilară etc. și se va strădui să-i demonstrezecă el e mult mai șmecher, mult mai tare decât ea, mai priceput lacalculatoar/ la sport/ la altceva și ar fi mai tare decât ea și la școa-

Irina Petrea80


lă dacă ar vrea, dar nu vrea pentru că nu e un tocilar ca ea. Vi se parecunoscut sindromul? Atunci să spunem adio unor asemenea stra-tegii și să-l ajutăm să vadă legătura care se stabilește între obiec-tiv–efort–progres. Comparaţi, de pildă, rezultatele obţinute de eldupă ce și-a pregătit mai bine o lecţie/ temă/ extemporal cu rezul-tatele obţinute atunci când nu s-a pregătit, ca să constate ce poateface prin efort propriu.

3.1.2. Stimulaþi interesul copilului pentru cunoaºtere ºicuriozitatea sa naturalã

• Arătaţi-vă disponibilitatea faţă de întrebările și curiozităţile copi-lului. Nu aștepta ca puiul tău să ajungă la liceu ca să purtaţi dis-cuţii interesante, ci începe de la cea mai fragedă vârstă, de cândgângurește (el îţi arată ceva, tu denumește obiectul respectiv, re-petă cuvântul, eventual arată-i cum și la ce folosește). Nu-l respin-ge niciodată atunci când îţi adresează o întrebare, când dorește oexplicaţie, oricât de stupidă/ hilară/ stânjenitoare ţi se pare (tati,de ce au berzele picioare roșii?). Dacă nu știi răspunsul sau nu eștipregătit/ nu ai cum să i-l dai, nu te preface că nu-l auzi (copiii suntatât de insistenţi!), nici nu-l repezi (lasă-mă cu prostiile tale, nu vezică am treabă/ mă doare capul sau ce întrebare stupidă pui și tu, altcevamai interesant nu ai găsit?). Ce va crede despre tine, tatăl său saumama lui? Că habar n-ai sau că nu-l iubești! Discuţiile trebuie săfie interesante pentru el, nu pentru tine.

• Încurajaţi-l să gândească, să găsească singur posibile răspunsurila întrebările sale, bazat pe cunoștinţele și pe experienţa sa, apoidiscutaţi-le împreună.

CazPredam la un liceu cu profil industrial, unde cei mai mulþi elevi nu erau tocmaistrãluciþi. Le lipseau multe noþiuni de culturã generalã, nu citeau bibliografia obli-gatorie, nu se pricepeau la analizã literarã (nici la limba românã), or, eu tocmaiasta trebuia sã fac cu ei. Dar în englezã! La lecþia Tragedia lui Iulius Caesar deW. Shakespeare, a fost nevoie, mai întâi, sã le explic cine a fost Iulius Caesar, cãcinu auziserã vreodatã de el. De Shakespeare da, ºtiau, dar nu puteau spune cam



când a trãit, pentru cã filmul cu blonda Gwyneth Paltrow — Shakespeare in Love— nu se realizase încã. Bieþii elevi, se simþeau atât de penibili ºi de inapþi, încât laprimele ore de analizã literarã nu îndrãzneau nici sã deschidã gura. I-am încura-jat sã spunã ce gândesc aºa cum pot, cât în englezã, cât în românã, nu avea nici oimportanþã dacã stâlceau cuvintele, dacã fãceau dezacorduri, tot ce voiam era sãle descleºtez limbile ºi, odatã îndepãrtat acest impediment, sã-i determin sã-ºiconcentreze atenþia asupra textului ºi sã înceapã sã gândeascã. Unul dintre eleviide clasa a XII-a mi-a ºi sugerat la una din aceste prime ore (chinuitoare ºi pentruei, ºi pentru mine) cã ar fi fost mai simplu sã le dictez aceste comentarii ºi ei sã letoceascã, aºa cum fãcuse precedenta lor profesoarã de englezã. I-am rãspuns cãsunt sãtulã de opiniile mele ºi de ale criticilor literari, cã m-am plictisit de ele ºivreau sã le aflu pe ale lor, sã aflu ce cred ei pentru cã fiecare are idei proprii, origi-nale, pe care ar fi pãcat sã nu le auzim ºi m-aº bucura dacã ºi le-ar susþine cu ar-gumente. Le-am interzis sã râdã de eventualele greºeli de exprimare sau stângã-cii, le-am dat voie sã rãspundã fãrã sã mai ridice mâna ºi sã se ridice în picioare,sã rosteascã ideea care le trecea prin cap din bancã, numai sã nu vorbeascã uniipeste alþii ºi sã iasã o babilonie. Eu notam toate ideile lor pe tablã ca sã facem osintezã la final. Rezultatul a fost destul de modest la început, se ruºinau parcã sãspunã ce gândesc, dar, treptat, vãzând cã iau în serios opiniile tuturor, au prins cu-raj ºi orele de criticã literarã pe care ei le urau fiindcã erau grele au devenit atât deintersante ºi de animate, încât m-am trezit la ore cu elevi care chiuleau de la alteclase, atraºi de profa care nu dicteazã la clasã, ci scrie pe tablã ce spun elevii. Nuvã spun câte idei originale au fost astfel dezbãtute, ce încredere în ei cãpãtaserã,ce plãcere aveau sã analizeze texte literare ºi ce uºor le venea sã lege cuvinte en-glezeºti în propoziþii ºi fraze logice, chiar dacã, uneori, ceea ce le ieºea pe gurã eraun fel de Romlish. Unul dintre elevi mi-a spus. Ce bine, dacã toate orele ar fi aºa!Sigur cã nu pot fi toate aºa, sunt materii ºi materii, i-am replicat. Da’ de unde, mi-arãspuns el, sunt profesori ºi profesori.

• Arătaţi entuziasm faţă de cunoștinţele și informaţiile copilului șifaţă de cunoaștere în general. Să-l lăsăm să ne arate, să ne expliceși el ceva, să nu facem pe deștepţii. Nu suntem găina proverbială,iar el, oul. S-ar putea chiar să învăţăm ceva util! Nici nu ne închi-puim ce bine se simte un copil când aude din gura unei persoaneatât de importantă ca mama sau ca tata: Uite că nu știam lucrul aces-ta!/ Mă uimești câte știi despre viaţa dinozaurilor!/ Poţi să îmi arăţi șimie cum să folosesc acest program? Mama mea, care nu studiase lamatematică mulţimi, mă punea mereu să-i explic și se arăta uimi-tă de cunoștinţele mele.

Irina Petrea82


• Discutaţi cu copilul cât mai des, chiar zilnic. Copiii nu sunt făcuţipentru a fi văzuţi, niciodată auziţi cum spune o zicală englezească.Nu ne trebuie o temă anume sau foarte mult timp. Așa cum nu negândim că trebuie să facem conversaţie cu soţul/ soţia ca și cum arfi o datorie, ci o facem în mod natural (sper…), tot așa putem dis-cuta și cu copilul. Aceasta presupune nu doar să-i vorbim, ci și să-lascultăm cu atenţie, privindu-l și oprindu-ne din alte preocupăridacă acest lucru împiedică ascultarea activă.

• Daţi-i explicaţii adecvate vârstei lui, explicaţii reale, ca să nu fiedezamăgit și să-și piardă încrederea în mama și tata atunci cândaflă adevărul. Și să fie verificabile (aceasta îi va mări încrederea învoi), bazate pe noţiuni cunoscute lui (nu poate înţelege ceva ce nuștie cu ajutorul a altceva ce nu știe), amuzante, imaginative, sim-ple, concise (rezistă tentaţiei de a face pe marele prof’ universitarîn faţa unui amfiteatru plin cu studenţi).

• Asiguraţi-i accesul la activităţi și experienţe cât mai numeroase șivariate. Cu cât este mai expus, cu atât își dezvoltă curiozitatea, vadori să afle mai multe, să încerce și el. Încercând, își dezvoltă abi-lităţi și priceperi (citit, desenat, modelat, construit, socotit etc.), îșilărgește orizontul de cunoaștere și aria de interes, capătă încrede-re în sine și îl motivează să încerce și altceva similar. Sportul, dan-sul, studiul instrumentelor muzicale, canto-ul, modelajul, trafora-jul, înscrierea la un club (de lectură/ teatru/ pictură/ olărit/ lucrumanual/ fotografie etc.), constituirea unei colecţii proprii (de tim-bre/ capace de bere/ șerveţele/ mașinuţe/ fotografii/ reviste etc.,jocurile de leggo/ puzzle/ scrabble etc.), practicarea unui hobby,grădinăritul, îngrijirea animalelor și multe alte activităţi, fie că suntpracticate în familie, fie că le practică de unul singur (sau cu alţicopii), toate îl ajută. Să nu ne îngrijorăm că îi vor mânca din tim-pul pentru învăţare, că-l vor distrage (oricum, are nevoie să de-prindă cum se gestionează timpul, cum se stabilesc priorităţile), cică, dimpotrivă, îl vor motiva și îl vor ajuta să aibă performanţe șco-lare mai bune.



3.1.3. Pãstraþi o atitudine pozitivã faþã de ºcoalã ºi faþã de copil.Valorizaþi cunoaºterea, învãþarea

Copiii adoptă cu ușurinţă valorile, opiniile și atitudinile părinţilor lorcu care vor să se identifice. Citiţi, documentaţi-vă, cumpăraţi revistede știinţă, enciclopedii, urmăriţi împreună programe documentare șicomentaţi-le, vizitaţi împreună biblioteci și librării. Cu cât vom fi maientuziasmaţi și mai preocupaţi de toate aceste lucruri, cu atât seteade cunoaștere a copilului nostru, motorul performanţelor lui școlare,va crește. Pofta vine mâncând!

Adesea, copiii, mai ales cei din clasele mici, nu înţeleg cum tocind laistorie, de pildă, îi poate ajuta să devină medici sau brokeri sau sol-daţi profesioniști sau piloţi de curse. Nu ne ajută să ne lansăm în ex-plicaţii de genul trebuie să știi să porţi o conversaţie/ trebuie să cunoștiistoria patriei tale — copilul s-ar putea să ne răspundă că o să evite peviitor subiectul cu pricina! Putem fi mai practici dacă le spunem opoveste, de pildă, ce le-a făcut Vlad Ţepeș cerșetorilor din Bucureștiori despre celebrul său atac de noapte asupra taberei turcești (consi-derat prima operaţiune de comando din istorie) și imortalizat pe pân-ză de Theodor Aman (în Bătălia cu facle). Urmăriţi și comentaţi îm-preună filme gen Ștefan cel Mare, Buzduganul cu trei peceţi, Fraţii Jderi,Războiul de independenţă, Salvaţi-l pe soldatul Ryan, Troia, Alexandru celMare și lista poate continua, găsiţi toate aceste filme pe DVD-uri. Ele-vii mici sunt fascinaţi de acţiune, de eroi în armuri sau uniforme. Si-gur vor avea întrebări și sigur le veţi putea da mai multe detalii. Leputeţi da și cărţi pe teme istorice cu condiţia să nu fie compendii, ciliteratură beletristică. Când mergeţi în vacanţă, vizitaţi un muzeu,niște situri arheologice și fiţi atenţi la explicaţiile ghidului sau docu-mentaţi-vă înainte și faceţi voi pe ghidul pentru copil, nu vă preocu-paţi numai de poze gen Eu și fiu-miu stând cu fundul pe o bucată de co-loană de la Efes astă vară, când am fost în Antalia. Vezi ce bronzaţi eram?

Un adolescent care se pregătește pentru medicină, de exemplu, poa-te să nu mai răspundă la fel de entuziast încercărilor noastre de a-istârni interesul pentru istorie (deși e discutabil, contează mai mult


maniera de aplicare a metodei și nu metoda în sine). Dacă nu vă dăprin gând să faceţi un fel de istorie a medicinei, pornind de la As-clepios (zeul medicinei la grecii antici) și Galenius (celebrul medicroman), la medicina arabă din epoca cruciadelor, la disecţiile, schi-ţele și invenţiile lui Leonardo, la descoperirea penicilinei, a vaccinu-lui antirabic și la cursa pentru realizarea primului transplant de ini-mă la mijlocul secolului XX (o cursă la fel de palpitantă ca aceeapentru punerea primului pas pe Lună), ajutaţi-l măcar să vadă le-gătura dintre blestemata de istorie și drumul pe care îl are de par-curs ca să ajungă la facultatea de medicină. Așa făcea profesorul meude fizică din liceu când încerca să ne motiveze să învăţăm pentrutreapta a II-a (cred că vă mai aduceţi aminte că era examenul de se-lecţie pentru clasele superioare de liceu, respectiv a XI-a și a XII-a).Ne spunea: Ok, nu vă place fizica — e dreptul vostru. Nu o găsiţi inte-resantă și să presupunem că nu o să vă folosească niciodată în viaţă (deșio să vă convingeţi de aplicabilitatea ei!), dar gândiţi-vă că treapta a II-anu e decât o treaptă pe scara ce vă duce de aici, de unde sunteţi, către ceeace vreţi să deveniţi. Închipuiţi-vă că nu puteţi să o săriţi, să o evitaţi, să oocoliţi, că nu există altă cale. Prin urmare, dacă vreţi cu tot dinadinsul săajungeţi să faceţi o facultate (noi toţi ne visam studenţi), oricare facul-tate, trebuie să vă luaţi mai întâi bacalaureatul și, ca să vă luaţi bacalau-reatul, trebuie să faceţi clasa a XI-a și a XII-a. Pe care nu aveţi cum să lefaceţi dacă nu luaţi acest examen de treaptă. E cam ca la jocul acela —Piticot — dacă nu parcurgi tot traseul, nu poţi câștiga, nu poţi ajun-ge unde îţi dorești.

• Învăţaţi-l să iubească școala. E crucial să ne străduim să-l facempe copil să iubească școala și cartea pentru că atitudinea părinţi-lor faţă de școală, de studiu, influenţează în mare măsură și atitu-dinea copilului. Cu cât ne arătăm mai interesaţi și mai entuziaști(insist asupra acestui aspect) faţă de activităţile școlare ale copi-lului, faţă de ceea ce știe și faţă de rezultatele sale, cu atât vomtransmite mai bine această atitudine și copilului. Sigur, dacă ele-vul ia patru pe linie ori chiulește în disperare, nu avem de ce sămanifestăm o atitudine entuziastă, logic, dar nu e mai puţin ade-vărat că pedepsele, critica neconstructivă și conflictele generate



de problemele de la școală nu rezolvă mare lucru. Dimpotrivă, cucât există mai multă tensiune între părinţi și copil din pricina re-zultatelor la învăţătură și/ sau a abaterilor disciplinare, cu atât co-pilul va urî mai mult școala și va fi mai dezinteresat de ea. Poatepe termen scurt, el se va strădui să depună mai mult efort ca să-șiînmoaie părinţii, dar, pe termen lung, această strategie este per-dantă.

• Ajutaţi-l să înţeleagă valoarea și utilitatea cunoștinţelor acumu-late. Daţi-i ocazia să le pună în practică. Mulţi copii se întreabăde ce trebuie să merg la școală/ de ce trebuie să mai fac și tema aceasta/de ce trebuie să dăm lucrări de control/ de ce trebuie să știu despre te-orema asta? La ce îmi folosește? Întrebările sunt mai legitime decâtam fi tentaţi să le considerăm, iar răspunsurile gen: Că așa tre-buie!/ Că așa spun eu!/ Că așa ţi-a dat doamna învăţătoare nu expli-că nimic și nu-l motivează pe copil, nu-l fac mai cooperant. Prinurmare, bine ar fi să le evităm. Ca orice om, are tot dreptul să seîntrebe de ce trebuie să facă ceva anume, la ce-i folosește? Din ne-fericire, școala românească are, printre multe hibe, una mare, defond: pune accentul pe teorie și pe acumularea de informaţii,dând foarte puţine ocazii elevilor de a înţelege utilitatea practi-că a celor învăţate, de a face ceva cu ceea ce știu, de a-și formadeprinderi, aptitudini, atitudini și de a-și dezvolta competenţe.Cum nu putem noi, ca părinţi, convinge ministerul să-și schim-be optica și nici nu ne putem permite toţi să ne dăm copiii la școliparticulare sau să-i trimitem la studii în străinătate, să încercămsă ne ajutăm copiii dându-le ocazia să aplice cele învăţate (de pil-dă, ce au învăţat la geografie despre orientare, în cadrul unei dru-meţii montane), evidenţiind utilitatea cunoștinţelor acumulate(de pildă, cum se pot sluji de regula de trei simplă la stabilireaunui cost, cum să calculeze o suprafaţă, un volum, cum să stabi-lească concentraţia unei soluţii, cum să acorde primul ajutor etc.).De asemenea, foarte util este ne ajutăm copiii să înţeleagă că școa-la nu este un scop în sine, ci o perioadă de instruire care ne vaajuta să ne câștigăm traiul, să practicăm o meserie anume, săavem o profesie.

Irina Petrea86


• Ajutaţi-l să se gândească la o carieră, să se orienteze către o pro-fesie potrivită cu potenţialul său și, în funcţie de aceasta, să alea-gă ce școală/ liceu/ facultate ar dori să urmeze. Anumiţi copii vă-desc talent pentru muzică, dans, desen, design, artă dramatică,fotografie, sport, vădesc înclinaţii pentru matematică, informatică,literatură, limbi străine, pasiune pentru studiul unor disciplineanume etc. Orientarea profesională a acestor copii, alegerea uneicariere se poate face cu mai multă ușurinţă (deși, uneori, părinţiinu sunt de acord cu alegerile și pasiunile copiilor lor și li se opun,iar efectele pot fi extrem de nefericite). Alţi copii îndrăgesc mese-ria/ ocupaţia părinţilor și le pășesc pe urme. Ei găsesc plăcere înceea ce fac și aceasta îi motivează. Alţii au nevoie să fie ajutaţi să-șidescopere potenţialul și să-l valorifice, să înţeleagă ce și-ar dori sădevină, ce vocaţie au (dacă au), ce anume le-ar putea da satisfac-ţie profesională și, da, ce anume le-ar putea asigura un nivel detrai cât mai bun — visul oricărui părinte! În funcţie de această ale-gere, stabilim împreună o anumită pregătire și educaţie, alegem oanumită școală/ liceu/ facultate și ne concentrăm eforturile în di-recţia aleasă. O dată ce știe ce anume și-ar dori să facă, copilul estemult mai motivat să înveţe, să persevereze. Reamintiţi-i constantce examene trebuie să treacă, ce materii are de studiat și cum îl vaajuta ceea ce face în prezent să avanseze pe drumul pe care și l-aales. Obiectivele pe termen scurt îl ajută pe copil să înţeleagă pro-gresele pe care le face, dar, pe lângă acestea, este nevoie să stabi-liţi și obiective pe termen lung (alegerea unei cariere) și mediu (lace discipline are mai mult de lucru pentru a obţine un progres, pen-tru a participa la un concurs etc.). Atât obiectivele pe termen scurt,cât și cele pe termen mediu, cărora li se subscriu, pot și ar fi binesă fie notate într-un jurnal/ agendă de lucru/ planificare pentru ale ţine evidenţa mai bine (ceea ce se dovedește motivant în sine).

Sigur că cei mai mulţi copii, mai ales la vârsta adolescenţei, își dorescsă îmbrăţișeze tot felul de cariere, se imaginează făcând ba una, baalta și se răzgândesc cu aceeași viteză, ceea ce, ţinând cont de faptulcă la această vârstă au de dat tot felul de examene importante, nu etocmai un motiv de bucurie pentru părinţi, ci de îngrijorare. Există



riscul ca elevul nostru să-și irosească eforturile, să facă o alegere careîi aduce nemulţumire, frustrare, nefericire, să descrie o acoladă în des-tinul lui sau să și-l înscrie pe o cu totul altă traiectorie decât ar fi dedorit. Nu este lipsit de utilitate să cereţi opinia avizată a unui specia-list psiholog/ consilier școlar/ expert în resurse umane. În școlilenoastre, orientarea profesională este cvasi-inexistentă, dar interesulsuperior al copilului nostru primează și, din nou, până când minis-terul va face ceva, iniţiativa trebuie să ne aparţină.

3.1.4. Ajutaþi-l sã-ºi rezolve problemele…

Dar nu le rezolvaţi voi în locul lui! Acest lucru îi arată că, deși școalae responsabilitatea lui, nu-l lăsaţi să se zbată singur și nu vă e indife-rent că întâmpină probleme. Ajutorul pe care i-l acordaţi îi spune cătreaba e cât se poate de serioasă, prin urmare, există șanse mai marica și el să își adune puterile și să depună toate eforturile în scopul sur-montării eventualelor probleme. Fie că are nevoie de noi pentru re-zolvarea unor sarcini școlare dificile (teme, lecţii, proiecte), fie pentrurezolvarea unor situaţii dificile apărute în relaţia lui cu colegii și/ saucadrele didactice, cu cât îl vom susţine mai mult și-l vom ajuta să gă-sească o rezolvare, cu atât va reuși să le facă faţă mai bine și va căpă-ta mai multă încredere în sine, dar și în noi — fiind convins că nu-llăsăm la greu.

Nu rezolvaþi problemele în locul lui.

• Ajutaţi-l să vadă legătura directă dintre efort-abilitate-perfor-manţe (rezultate) înregistrate. Va înţelege că succesul îi stă laîndemână dacă se străduiește și perseverează. Aprecieri de ge-nul: Uite cât de bine ai lucrat dacă ai fost atent/ Mă așteptam să ob-ţii zece la teză, am văzut cât de mult ai învăţat de această dată și eramsigur că te vei descurca foarte bine. Felicitări! pot să vă pară pom-poase, oarecum nefirești, dar au efect. Îl fac pe copil să se sim-tă bine și, cum comportamentele reîntărite revin — copilul seva strădui să retrăiască o experienţă plăcută, pozitivă, deci le varepeta.

Irina Petrea88



• Puneţi accent pe progresul personal și mai puţin pe rezultatelesale în comparaţie cu ale celorlalţi. E adevărată vorba aceea —chiorul e rege în ţara orbilor — dar nu cred că trebuie să ne mul-ţumim dacă elevul nostru e primul în clasa lui. Să ne păzim deautosuficienţă, important este ceea ce știe copilul și ce abilităţi adobândit, dacă acestea îl ajută să se descurce bine în orice școală,să se înscrie la un liceu bun, să fie admis la facultatea pe care și-odorește. Consultaţi www.edu.ro pentru a verifica standardele na-ţionale. Și dacă elevul nostru are rezultate mediocre sau slabe tote nevoie să ne concentrăm asupra eforturilor personale și asupraprogresului pe care îl înregistrează nu prin comparaţie cu ceilalţicopii din familie/ clasă/ grupul de prieteni/ școală, ci prin com-paraţie cu rezultatele sale anterioare. De multe ori ne putem aju-ta școlarul să vadă progresele personale cu ajutorul unei grile,după modelele de mai jos.

Săptămâni/zile

Număr răspunsuri la tema la mate

1 2 3 4 5 6 7 8

Răs

puns

uri c

orec

te


Irina Petrea90

• Monitorizaţi-i rezultatele școlare, urmăriţi cum se achită desarcinile de lucru individual și exprimaţi-vă opinia în aceastăprivinţă. Astfel, îi arătaţi cât sunt de importante aceste aspec-te, ce valoare au și, în același timp, aveţi ocazia de a-i întări în-crederea în sine. Ce grozavă compunere ai făcut! Nici nu aveai cumsă iei mai puţin de zece./ Îmi pare rău că ai luat 7 la desen. Știu căte așteptai la mai mult — compoziţia era bună, cromatica bine alea-să, dar cred că tușele finale au fost cam neglijente. Dacă vei avea maimultă răbdare și ai să lucrezi mai îngrijit, la următoarea planșă tevei descurca mult mai bine/ Nu cred că a fost un accident aceastănotă de la teză, mai mică decât la cea anterioară — ai studiat multmai puţin. Cred că e foarte limpede că trebuie să dai mai multă aten-ţie acestei materii.

Nu uitaþi cã elevii cei mai timizi ezitã cel mai mult sã cearã ajutor, laclasã ºi acasã. Ei trebuie încurajaþi sã-l cearã atunci când întâmpinãdificultãþi.

3.1.5. Învãþaþi-l cum sã înveþe ºi cum sã dobândeascã abilitãþile esenþiale pentru învãþare

• Ajutaţi-l să studieze constant, să-și stabilească pe termen scurtobiective specifice pe care să le atingă și provocări pe care să leînvingă. Mulţi copii (în special liceeni, dar nu numai) învaţă în sal-turi — perioade de efort intens (mai ales în preajma extemporale-lor, a tezelor și a încheierii mediilor) alternând cu perioade când

Nr. exerciţii/ ore de studio Rezultate eronate Note

Săptămâna 1 30 exerciţii/ 2 h 18 6

Săptămâna 2 40 exerciţii/ 3 h 14 —

Săptămâna 3 55 exerciţii/ 3,45 h 9 —

Săptămâna 4 60 exerciţii/ 3,30 h 2 8



nu studiază mai deloc. Un asemenea stil de studiu îl poate ajutape elev să vâneze note suficient de bune, mai ales dacă profesorulde la clasă nu obișnuiește să facă verificări pe parcurs și să acordenote la teme și pentru participarea elevului la oră. Principalul ne-ajuns al unui asemenea stil este uitarea, care se instalează la fel derepede. Memoria de scurtă durată funcţionează ca un memorystick — ca să înveţe și pentru următoarea teză/ următorul examen,elevul/ studentul va trebui să șteargă ceea ce tocmai a învăţat îngrabă, în numai câteva zile (sau ore) și să facă loc pentru următoa-rea tranșă de informaţie.

CazÎn studenþie, aveam o colegã cu o memorie fotograficã: trecea o singurã datã prin-tr-un curs (în grabã) ºi-l memora la punct ºi virgulã, cu numai câteva zile înainte deexamen. Lua zece dupã zece, spre disperarea noastrã, a celorlalþi, care toceam defiecare datã mai mult decât ea ºi nu luam de fiecare datã 10. Peste câteva sãptã-mâni, însã, ea de-abia dacã îºi mai aducea aminte de ceva, noi ceilalþi puteam sãdãm examenul ºi a doua oarã. Ea învãþa repede, dar uita ºi mai repede ºi, evident,nu scãpam nici un prilej (invidioºi cum eram) sã o împungem ori de câte ori se în-tâmpla sã ne întrebe câte ceva: Cum, tu trebuie sã ºtii cel mai bine, doar ai luat zecela examen. De altfel, legat de obiceiul studenþilor de a învãþa numai în sesiune, cir-cula ºi un banc prin facultate: într-un tren cãlãtoresc împreunã un student, un pre-ot, un securist, un miliþian ºi un medic. La un moment dat, securistul deschide dis-cuþia ºi, din vorbã în vorbã, ajung ºi la limba ºi cultura chinezã. În cât timp aþi reuºitsã învãþaþi chineza? îl întreabã securistul pe medic. În doi ani, poate. Preotul credecã în vreo cinci, miliþianul în zece. Studentul moþãie, absent la discuþie. Ce e, ce s-aîntâmplat?, tresare el când îl scurturã securistul. Nimic. În cât timp înveþi limba chi-nezã? Studentul cascã buimac: Nu ºtiu, câte zile zici cã mai am pânã la examen?

Cu cât înveţi mai sistematic, mai organizat, cu cât repeţi mai mult întimp, cu atât informaţiile sunt stocate mai bine în memorie, cu atâtabilităţile se dezvoltă mai bine, cu atât priceperile se rafinează. Nudegeaba se spune că repetiţia e mama învăţării. Caligrafia nu se ob-ţine peste noapte, ci prin exerciţiu, cu perseverenţă și răbdare. For-mulele matematice și chimice, teoremele nu se învaţă peste noapte, ciprin exerciţiu, aplicându-le cu perseverenţă și răbdare. Cuvintele uneilimbi străine nu se memorează cu dicţionarul în faţă, ci utilizându-lecât mai des, în contexte cât mai variate.


Irina Petrea92

Obiectivele pe termen scurt sunt jaloane care ne ajută copilul să stu-dieze zilnic, cu răbdare și perseverenţă. De ce? Asemenea obiectivesunt mult mai palpabile și mai ușor de atins. De pildă, să înveţe ta-belul lui Mendeleev în zece zile e mult mai simplu și mai rapid de ob-ţinut decât o medie generală peste 8 la chimie (dar învăţarea tabelu-lui lui Mendeleev este esenţială pentru o medie generală peste 8, altfelriscă și o corigenţă). Copilul, mai ales cel din clasele mici, are o abor-dare diferită a timpului, pentru el un an e o perioadă fooooarte lungăde timp și zece ani îi par un secol. De aceea, obiectivele pe termenscurt îl motivează mai lesne (tot așa cum cărţile subţiri și scrise cu li-tere mari sunt mai ușor de citit — se termină mai repede): el se poa-te bucura mai curând de satisfacţia de a le fi atins, sesizează mai ușorprogresul și legătura dintre eforturile personale și aceste mici victo-rii, prin urmare va fi mai dispus să parcurgă etapă cu etapă progra-mul de lucru stabilit. Seamănă cumva cu un traseu de orientare turis-tică — cu cât ai atins mai multe puncte, cu atât ești mai aproape definish.

Micile provocări măresc încrederea copilului în sine, ceea ce este unfactor motivant în sine. Și eu pot! va spune el cu mare satisfacţie dupăce va face fără nici o greșeală de ortografie tema la engleză. Aseme-nea provocări trebuie alese cu grijă — să fie suficient de dificile încâtsă solicite efort din partea copilului (și să-i dea satisfacţia de a fi reu-șit), dar nu prea dificile încât să nu reușească oricât de mult ar încer-ca (și să-l descurajeze).

Obiectivele specifice motivează mai mult decât cele generale. Să știepe de rost toate formulele de calcul pentru ariile totale, laterale și pen-tru volumele corpurilor geometrice este un obiectiv mult mai speci-fic decât să fie printre primii în clasă la matematică.

• Învăţaţi-l pe copil să se organizeze, să își planifice activitatea deînvăţare și efectuare a temelor. Unii copii se pot organiza singuri,alţii au nevoie de ajutor. Dacă programul lui se dovedește inefi-cient, schimbaţi-l. Este indicat să discutăm această organizare cuei, pornind de la maniera în care lor le este cel mai ușor să înveţe.


• Învăţaţi-l pe copil să-și controleze emoţiile în timpul efectuăriisarcinilor școlare, în timpul tezelor, lucrărilor de control, exame-nelor. Este foarte important pentru că mulţi copii găsesc că aceas-ta este problema cea mai mare. Sora mea lua note mici la dictarepentru că, nereușind să ţină ritmul, rămânea în urmă, se enerva șinu mai scria nimic până la final.

• Învăţaţi-l să se autoevalueze. Este un pas important spre autocu-noaștere, spre evaluarea plusurilor și minusurilor sale, pentru au-tomotivare, pentru a-și stabili așteptări realiste și a-și fixa obiecti-ve realiste. Aveam profesori în liceu care obișnuiau să ne ceară săne evaluăm singuri prestaţia la tablă sau extemporalele. Acasă, pu-tem organiza teste de autoverificare, punându-i copilului la dispo-ziţie o grilă după care să se ghideze.

• Ajutaţi-vă copilul să își menţină atenţia și concentrarea în timp,pe durate din ce în ce mai mari, pornind de la reprize scurte (5–10minute la început, până la 20, 30, 40 și 50 de minute — cât are ooră la școală). Copiii care au examene la sfârșit de an au nevoie săfie ajutaţi să se concentreze o perioadă de timp egală cu durataunui examen (2–3 ore). Ca orice antrenament, și acesta trebuie săevolueze gradat, în mod constant, în pași mici.

• Exersaţi-i memoria tot așa cum i-aţi antrena un mușchi. Încurajaţi-lsă ţină minte ce are de făcut, mai curând decât să-și facă liste și lis-tuţe (și asta nu doar în privinţa sarcinilor școlare). Memorarea po-eziilor, cântecelor și numerelor de telefon constituie un exerciţiufoarte bun. Memoria este esenţială în învăţare și, cu cât și-o exer-sează mai mult, cu atât îi va fi mai ușor să înveţe și cu atât va că-păta mai multă încredere în el.

• Exersaţi cu el abilităţile esenţiale — scris, citit, socotit. Fără acesteabilităţi, învăţarea nu este posibilă și sarcinile școlare devin tot maidificile, copilul rămâne tot mai mult în urma colegilor săi și e totmai frustrat de neputinţa sa, școala va deveni tot mai nesuferită șiel va căuta să se sustragă tot mai mult de la aceste activităţi care îl



pun în situaţii neplăcute, umilitoare. Copilul are nevoie să citeascăîn mod cursiv, la început cu voce tare, apoi în gând și să înţeleagăce citește, altfel cum ar putea să studieze? Are nevoie să stăpâneas-că operaţiile matematice elementare — adunare, scădere, înmulţi-re, împărţire —, altfel, nu va fi în stare să studieze matematica șiaceasta e o disciplină de studiu esenţială, de la clasa I până în ul-timul an de liceu (nu mai vorbesc de facultăţile tehnice). Copilultrebuie să înveţe să scrie cât mai citeţ și rapid pentru a-și putea luanotiţe și a se face înţeles la lucrările scrise. Trebuie să se exprimearticulat și coerent, oral și în scris. Ţineţi la ortografie și punctua-ţie, nu sunt fleacuri! Pe lângă faptul că greșelile de ortografie șipunctuaţie îi pot scădea nota la lucrări, teze, examene, nici nu văputeţi imagina cum e să încerci să înţelegi ce vrea cineva să îţi spu-nă într-un mesaj scris fără punct, virgulă, cratimă, paragraf, scri-ind cuvintele anapoda, prescurtat, despărţindu-le aiurea în silabe,ce mai, adevărate hieroglife! Nu-i permiteţi să eludeze aceste re-guli nici pe mail, nici pe sms.

• Stimulaţi-i creativitatea. Pentru aceasta, asiguraţi-i copilului acce-sul la materiale stimulative (jocuri diverse gen Hăinuţe pentru pă-puși, hai să tricotăm, Trusa mea de traforaj, materiale textile, instrumen-te muzicale, cărţi etc.). Este important să nu fim prea prescriptivi, cisă-i lăsăm copilului iniţiativa, să nu-i dictăm încontinuu ce să facă,cum să se joace. Încurajaţi originalitatea, fantezia și evitaţi să-l adu-ceţi veșnic cu picioarele pe pământ. Dacă, de pildă, desenează cerulroșu, nu vă grăbiţi să-i spuneţi cu un aer doct NU așa se face cerul.Cerul e albastru! I-aţi dat în cap creativităţii, ca să mă exprim așa (și,nu uitaţi că EXISTĂ și cer roșu! Aţi privit vreodată un asfinţit de au-gust călduros?) Lăsaţi-l să încerce lucruri noi, să aibă acces la câtmai multe culturi și experienţe culturale în cadrul unor excursii, vi-zite, degustând bucătăria altor popoare, încercând haine și acceso-rii tradiţionale. Cu alte cuvinte, să nu fim fixomani și să impunemcopilului alegerile și preferinţele noastre, ci să-l lăsăm să și le desco-pere singur. Jucaţi jocuri gen Rege pentru o zi/ Ce aș face eu dacă…/ Ces-ar fi întâmplat dacă…, lăsaţi-l să dea alte finaluri unor povești/ po-vestiri/ romane/ filme. Jucaţi jocuri de rol (eu sunt tu și tu ești eu/ eu

Irina Petrea94


sunt Elvis, tu ești Madonna etc.). Jucaţi pantomimă, lăsaţi-l să-și deacu părerea despre cum să mai aranjaţi lucrurile prin casă, ce aţi pu-tea face cu obiectele vechi pe cale de a fi aruncate, dacă le mai pu-tem găsi o destinaţie. Fiţi flexibili și creativi.

• Recompensa materială utilizaţi-o pentru obiective pe termen scurtși când copilului chiar nu-i place ce are de studiat. Folosiţi schemecare să vă ajute să monitorizaţi progresul și să-i arate cât de aproa-pe este de recompensa materială promisă. Nu faceţi promisiunifără acoperire — data viitoare nu va mai funcţiona! Nu acordaţirecompense materiale copiilor care sunt motivaţi să înveţe pentrucă le reduceţi motivaţia internă (care e cea mai importantă). Stabi-liţi, de pildă, că dacă își face toate temele fără greșeală toată săp-tămâna, sâmbătă îl duceţi la un film. Evitaţi să-i oferiţi bani; pre-feraţi drept recompensă activităţile care îi fac plăcere și petrecereatimpului împreună, iar dacă vă gândiţi la obiecte, alegeţi-le pe ace-lea de care are nevoie.

3.1.6. Încurajaþi-l ºi ajutaþi-l sã-ºi aleagã prieteni potriviþi

Anturajul copilului poate avea un rol major în motivarea copilului șiîn atitudinea sa faţă de școală și instruire. De multe ori, descoperimcu durere și suntem îngrozitor de frustraţi să constatăm că anturajulcopilului nostru ne subminează toate eforturile și-l abate de la preo-cupările legate de școală, ba chiar îi alterează comportamentul.

Să nu uităm însă că anturajul atacă precum un virus tocmai acolounde copilul nostru e cel mai vulnerabil. Copiii au tendinţa de a seasocia, de a se împrieteni cu alţi copii care au aceleași preocupări, opi-nii similare, care trăiesc experienţe similare, au tendinţa de a adera lagrupuri unde își găsesc o identitate și care le conferă sentimentul deapartenenţă. Spune-mi cu cine te însoţești ca să-ţi spun cine ești e o zica-lă care își dovedește mereu valabilitatea.

• De ce acești prieteni? Atunci când nu ne place anturajul copilu-lui, să ne punem și să-i punem și lui întrebarea de ce s-a asociat toc-



mai cu ei, ce îi place la ei? Odată aflat răspunsul, primul lucru pecare avem nevoie să-l facem este să ne corectăm propriile greșeliîn relaţia cu el, să-i satisfacem nevoia de atenţie, dragoste, aprecie-re, îndrumare, identitate etc.

• Nu-i atacaţi prietenii. Evitaţi să-i atacaţi prietenii, să-i denigraţi șisă-i interziceţi categoric să-i mai vadă. Tot ce veţi reuși să faceţi vafi să antagonizaţi cu el. Să nu uităm că, la vârsta școlară, impor-tanţa prietenilor este majoră, prieteniile de acum sunt pe viaţă șipuţine lucruri îi rănesc atât de tare precum critica la adresa prie-tenilor și presiunea de a renunţa la ei.

• Ne ţinem prietenii aproape și dușmanii și mai aproape. Să-l în-curajăm să ne vorbească despre prietenii lui, să-i aducă acasă. Esteobligatoriu să-i cunoaștem bine și extrem de periculos să nu știmcu cine umblă, fiindcă ne putem trezi cu surprize dintre cele maineplăcute. Acordaţi aceeași atenţie prieteniilor de pe internet, gru-pului cu care discută pe messenger. Și aceste întâlniri în cyberspacepot fi extrem de periculoase. Discutaţi cu el despre pericolele carese pot ascunde în spatele acestor necunoscuţi (pedofili, proxeneţi,hoţi, hackeri).

• Să fim subtili și diplomaţi. Atunci când doriţi să-l scoateţi din-tr-un anturaj nepotrivit sau să puneţi capăt unei prietenii cu carenu sunteţi de acord, fiţi subtil. Daţi-i preocupări care să-l antrene-ze și să-l ţină departe de acești prieteni din ce în ce mai mult. Spor-tul, hobby-urile, excursiile, vacanţele petrecute în altă localitate,înscrierea la cluburi ale copiilor, la cercuri de muzică, pictură,dans, artă dramatică, modelling, literatură, fotografie etc., îi um-plu timpul în mod util și-l previn să se mai întâlnească cu aceștiprieteni nepotriviţi a căror influenţă va scădea ca intensitate și im-portanţă. De multe ori, mai ales în adolescenţă, existenţa unei prie-tene sau a unui prieten de sex opus are efecte benefice pentru ac-tivitatea școlară a copilului nostru și pentru a-l scoate de subinfluenţa unui cerc de prieteni nepotriviţi. Dar, se prea poate săaibă și efectele opuse — să-l distragă de la învăţătură și să-l atra-

Irina Petrea96


gă într-un anturaj unde se consumă alcool, droguri, unde se fu-mează și se taie frunză la câini. Sunt anumite perioade (de pildăla 9–12 ani) când copilul respinge sfaturile părinţilor, dar le accep-tă din gura unei alte persoane în care are deplină încredere și faţăde care nutrește admiraţie (învăţător, profesor, o rudă apropiată,un vecin, un prieten de familie etc.). Să-i folosim pe post de me-dium pentru transmiterea mesajelor și sfaturilor noastre cătrecopil.

• Să-i creăm oportunităţi de a se împrieteni cu alţi copii, de a se în-tâlni, apropia și cunoaște persoane de vârsta lui preocupate deșcoală și de activităţi interesante care să-l ajute să-și valorifice po-tenţialul. Încurajaţi prieteniile cu alţi colegi buni la învăţătură, în-curajaţi-i să-i aducă acasă și să înveţe împreună. E mult mai amu-zant, mai ușor, mai antrenant.

3.2 Neatenþia la ore Cum sã îmbunãtãþim participarea copilului la ore?

Sarcinile obișnuite ale oricărui elev sunt: participarea la ore, efectua-rea temelor pentru acasă, studierea materiei de curs (studiu individu-al). Elevul este evaluat periodic și primește calificative sau note și ceimai mulţi părinţi își doresc să vadă că performanţele școlare ale co-pilului lor sunt bune și foarte bune.

Știm că repetiţia este mama învăţării și că reușim să facem ceva dince în ce mai bine pe măsură ce exersăm. Exerciţiul cere însă efort, răb-dare și perseverenţă. La fel trebuie să procedeze și elevul nostru. Te-mele pentru acasă și studiul individual au această menire. Cum însăla efectuarea lor copilul nu beneficiază de supraveghere și îndruma-re calificată (cu excepţia cazului când are meditator sau este înscris laun afterschool), participarea sa la clasă este esenţială pentru înţelege-rea materiilor de studiu, pregătirea temelor și ușurarea studiului in-dividual. Cadrele didactice au chiar o vorbă: o lecţie e pe jumătate în-văţată din clasă dacă elevul e atent la oră.



Irina Petrea98

Beneficiile participării active la ore. Participarea la activităţile de laclasă îl ajută pe elev:

• să fie mai atent la explicaţiile profesorului și să le înţeleagă mai bine

• să își exprime opiniile, să contribuie la desfășurarea discuţiilor

• să îndeplinească sarcinile de la clasă

• să formuleze întrebări și să răspundă la întrebări

• să solicite ajutor

• să valorifice optim timpul petrecut la școală.

Consecinţele unei slabe participări la ore sunt dintre cele maigrave:

• performanţe școlare scăzute, reflectate de note și calificative slabe

• probleme la efectuarea temelor pentru acasă (copilul nu le poateface singur, le efectuează incorect, incomplet sau deloc, de multeori nici nu știe ce are de făcut pentru acasă sau își notează cu totulaltceva decât trebuie)

• probleme disciplinare (copilul distrage atenţia celorlalţi copii, de-ranjează clasa, întrerupe lecţia, se ceartă cu profesorii etc.).

Toate acestea sunt semne ce ar trebui să-i indice limpede oricărui pă-rinte că elevul lui, la ore, nu este atent și nu participă: visează cu ochiideschiși, vorbește cu colegul de bancă, citește (orice, numai literatu-ră nu!), se joacă, face clovnerii, ascultă muzică, scrie mesaje, poatechiar chiulește. De altfel, de cele mai multe ori, un elev care nu esteactiv la ore are un interes foarte scăzut pentru școală și, cel mai ade-sea, dacă nu beneficiază de eforturile conjugate ale familiei și cadre-lor didactice, o va abandona curând.



De ce nu ești atent la ore? De ce nu participi? Confruntaţi cu acestreproș (rostit adesea pe un ton inchizitorial), copiii se pot dovedi marimeșteri la inventat scuze pe care știu să le servească cu mare artă, cuochi de căprior, umezi și nevinovaţi. Evident că EL nu e niciodată vi-novat, ci Gigel (care l-a făcut să râdă), ori profa (că vorbește prea re-pede), ori proful (că vorbește prea încet), ori materia de studiu (preadificilă/ prea nesuferită/ prea anostă), ori elemente ce scapă contro-lului uman (de pildă, lumina soarelui care îi venea drept în ochi denu mai putea el să vadă la tablă!).

În același timp, nu trebuie să aruncăm din start vina pe copil pentrucă nu participă la ore, ci să căutăm adevăratele cauze: e obosit, e bol-nav, e retras ori trist ori angoasat, are probleme de concentrare, de în-ţelegere, de memorare, i-a fost rău, a fost flămând, e demotivat, îi lip-sesc abilităţile esenţiale — scris, citit, socotit — a avut parte deexperienţe neplăcute, de incidente cu profesorul care predă materiarespectivă? Se prea poate ca și stilul de predare să fie neinteresant,unii copii reușesc să se mobilizeze, alţii nu dacă cel de la catedră nuștie cum să-și facă ora atractivă. Chiar și atunci când elevul face clov-nerii sau vorbește cu colegul de bancă, trebuie să ne întrebăm de ceface toate acestea mai înainte de a-i arunca reproșuri, de a proferaameninţări și de a-i aplica pedepse (care, oricum, nu vor rezolvaaceste probleme, fiţi pe pace).

CazCarina are 10 ani ºi, de câteva luni, pãrinþii s-au separat ºi sunt în divorþ. Preocupaþide lupta pentru adjudecarea fiicei, a bunurilor ºi stabilirea pensiei alimentare, pã-rinþii nu observã cã fetiþa e din ce în ce mai abãtutã, e dusã pe gânduri, zâmbeºterar, e mai retrasã. Nici nu mai au timp sã treacã pe la ºcoalã sã discute cu învãþã-toarea — ar afla cã, la ore, ea nu mai ridicã mâna ca altãdatã, cã nici nu se mai poa-te concentra ºi învaþã din ce în ce mai prost. Mama vine la cabinet neliniºtitã abiacând învãþãtoarea, care nu ºtie nimic din tot ce se întâmplã în viaþa ºi în sufletul Ca-rinei, i-a trimis un bilet somând-o sã vinã la ºcoalã.

În faþa mea, Carina stã cu ochii în jos, cu pumnii strânºi, ascultând-o pe mama carese plânge de ea cã-i face probleme, dupã ce cã ºi aºa are destule, ºi dã apã la moa-rã tatãlui ºi avocatului acestuia de a pleda pentru custodia Carinei deoarece, iatã,de când el a plecat de acasã, ea, mama, nu mai este în stare sã aibã grijã de copilul


lor. Simt cum creºte revolta în mine la cote alarmante ºi respir adânc — dacã cine-va are nevoie de un avocat pledant, e aceastã fetiþã cu ochii duºi în fundul capului,cu cearcãne mari ºi buze de pe care a dispãrut orice urmã de zâmbet, strânse par-cã sã nu lase sã-i scape urletul de durere din suflet. Cu mama de faþã, Carina refu-zã orice dialog. Când iese, îmi declarã cã s-a sãturat de viaþa asta ºi cã ar da oricenumai ca lucrurile sã fie ca mai înainte.

E greu sã explici unui pãrinte apãsat de un divorþ urât, care îºi iubeºte copilul ºie îngrijorat de scãderea rezultatelor sale ºcolare, cã acesta e în pragul depresieila doar 10 ani ºi ºcoala, brusc, nu prea mai are importanþã când tot ce-i e maidrag pe lume — familia — se nãruie în jurul ei. E însã de o mie de ori mai greupentru un copil care îºi adorã ambii pãrinþi sã accepte cã dragostea sa pentrutata ºi mama nu e un adeziv suficient de puternic ca sã-i mai þinã împreunã ºicã nici una din schemele de împãcare la care se gândeºte non-stop, la ore, în pa-uze, acasã, în detrimentul învãþãrii, nu va funcþiona, nici mãcar dacã îºi taie ve-nele, aºa cum are de gând…

Ce pot face pentru a îmbunãtãþi participarea copilului meu la activi-tãþile de la clasã?• Trimite-l la ºcoalã odihnit, hrãnit ºi pregãtit sufleteºte. Îngrijeº-te-te de starea lui afectiv-emoþionalã (are nevoie sã se simtã iubit,ocrotit ºi fericit).• Þine legãtura în mod regulat cu dirigintele sau învãþãtorul, even-tual cu profesorii de la clasã. • Stabileºte împreunã cu copilului tãu ce aºteptãri ai de la el în le-gãturã cu participarea lui la clasã ºi ce înseamnã aceastã participare. • Monitorizeazã progresele. • Apreciazã-i eforturile, încurajeazã-l.

Nu mai insist asupra primului punct — am vorbit pe larg în capito-lul 2.2.

Ţine legătura în mod regulat cu dirigintele/ învăţătorul/ profesoriide la clasă

Este esenţial să discuţi mai des, direct sau la telefon, cu profesorii, maiales cu dirigintele și cu cei ce predau materii la care copilul tău arenote mai slabe și întâmpină dificultăţi. La clasele I–IV, întâlnirile cu

Irina Petrea100


învăţătorul ar trebui să devină un fel de ritual ţinut măcar o dată pelună. Nu e nevoie să staţi la discuţii două ore, nu ești numai tu ocu-pat, și învăţătorul sau dirigintele are programul încărcat, dar 15–20de minute o dată la 3–4 săptămâni sau cel puţin un telefon la zece zilenu sunt imposibile.

Iată și câteva întrebări pe care să le adresaţi cadrelor didactice:

• E copilul meu atent la explicaţii?

• Participă la discuţiile de la clasă?

• Își îndeplinește sarcinile de lucru individual la oră?

• Ridică mâna ca să răspundă la întrebările pe care le adresaţi cla-sei?

• Dacă îi cereţi să răspundă, cât de des se întâmplă să răspundă co-rect?

• Vă pune întrebări legate de materia predată?

• Vă cere explicaţii și îndrumări suplimentare la lucrul individual?

• Cât de des deranjează ora? Cum? Singur? Împreună cu altcineva?

• Este atent la răspunsurile colegilor? Se întâmplă să corecteze răs-punsurile incorecte sau incomplete?

Din discuţiile acestea părinte–cadru didactic, la care e recomandabilsă participe (măcar din când în când) și un consilier școlar, copilul(cu condiţia să nu transformaţi întâlnirea într-un proces de la Nüren-berg pentru el!), vă veţi putea da seama nu numai cum se prezintăcopilul la școală, ci și care sunt cauzele pentru care nu este atent șinu participă la ore. Acestea pot fi multiple și le amintesc aici pe celemai frecvente: un coleg care îi distrage ușor atenţia, plasarea într-obancă prea departe de tablă, probleme în familie (financiare, de cu-



plu), probleme în relaţia dintre copil și unul/ ambii părinţi, venireaunui bebeluș în familie, boala, neglijarea copilului de către părinţi,alimentaţie deficitară, carenţe de minerale și/ sau vitamine, proble-me de creștere, schimbarea domiciliului/ a școlii/ a colectivului dincare face parte, pierderea cuiva drag, presiunile din partea părinţi-lor de a performa la școală etc. La puberi și la adolescenţi, e foarteposibil ca lipsa lor de atenţie să fie cauzată de faptul că s-au îndră-gostit (poate chiar de un coleg/ colegă de clasă). De asemenea, trans-formările prin care trec (îngrășatul, acneea, alungirea trăsăturiloretc.), depresia, furtunile hormonale, angoasele pot fi cauze ale scă-derii interesului pentru activităţile de la clasă și faţă de școală, în ge-neral.

Odată identificate aceste cauze, știţi de unde trebuie să porniţi ladrum și nu ezitaţi să cereţi sfatul unui psiholog. Dacă doar vă întoar-ceţi acasă nervoși pe micul nenorocit și-l luaţi pe sus cu fulgi cu tot, îlpedepsiţi și-i faceţi un circ de zile mari, să nu vă așteptaţi să obţineţio îmbunătăţire a situaţiei lui școlare și cu atât mai puţin una radica-lă. Poate va face eforturi să fie mai atent o săptămână, câteva zile,după care va reveni la vechile obiceiuri. Este foarte posibil ca situaţialui școlară să se înrăutăţească după un asemenea eveniment, în semnde protest faţă de atitudinea voastră sau, cel mai adesea, ca un sem-nal de alarmă că lui nu-i este bine, ci are o problemă serioasă care secere rezolvată. Nu uitaţi că scopul întâlnirii cu cadrul didactic nu estesă te întorci acasă cu o litanie de reproșuri, ci să identificaţi împreu-nă problemele copilului, cauzele acestor probleme și cele mai potri-vite soluţii și metode de rezolvare.

Stabilește împreună cu copilul tău ce așteptări ai de la el în legătu-ră cu participarea lui la clasă și ce înseamnă această participare.

O dată ce ai acţionat asupra cauzelor, stabilește împreună cu el ce aș-teptări aveţi la fiecare materie și per ansamblu, ce trebuie să facă pen-tru a deveni mai atent și mai activ la ore, cum să-și ia notiţe, cum săprocedeze ca să nu uite ce are de făcut. Poate chiar să construiţi înacest sens o rutină (pe care o repetaţi împreună), mai ales dacă e ge-nul de copil uituc sau a cărui atenţie e distrasă ușor.

Irina Petrea102


Nu lăsaţi nimic nediscutat, chiar dacă vi se pare un amănunt ridicol.Un elev mic, de pildă, poate fi mai timid și se teme să pună întrebăridacă nu înţelege lecţia. Altuia, mai mare, poate că îi este rușine să nufacă ceilalţi colegi glume pe socoteala lui. Lucrurile acestea trebuieaduse în discuţie cu toată seriozitatea.

Stabiliţi, săptămână de săptămână, din aproape în aproape, obiectivemenite să sporească participarea copilului la clasă. De exemplu, sta-biliţi că va ridica mâna să răspundă măcar o dată la fiecare oră decurs, apoi din ce în ce mai des. Sau că va formula o opinie la fiecareoră de literatură. Ori va ridica mâna să iasă la tablă din proprie ini-ţiativă la materii precum matematica, fizica, chimia o dată pe săptă-mână (apoi, treptat, la fiecare oră), ori să citească cu voce tare și săfacă exerciţii la limbile străine, la citire, la gramatică etc. În stabilireaacestor obiective, este indicat să discutaţi cu învăţătorul/ profesorulsau consilierul școlar.

Monitorizează progresele. Nu vei ști cât de bine se descurcă copilulla ore dacă nu vei continua să ţii legătura cu dirigintele/ învăţătorul/profesorul la materia la care are probleme. Vă puteţi întâlni faţă în faţăla 2–3 săptămâni, dar puteţi comunica prin telefon/ mail/ bilet săp-tămânal (la început chiar zilnic).

Copilul trebuie să știe că ţineţi legătura și are nevoie să primească șiel un feedback pozitiv. Ar fi recomandabil (mai ales pentru copiii deșcoală generală) să realizaţi un grafic al progreselor și să faceţi legă-tura între rezultatele reflectate prin note/ calificative și participareacopilului la activitatea de la ore. În acest fel, va înţelege mai bine caresunt beneficiile implicării sale la clasă.

Apreciază-i eforturile, încurajează-l. Încurajările și aprecierea nu doara reușitelor, ci și a eforturilor sunt esenţiale. Iată câteva exemple:

• Mă bucur că ai ridicat o întrebare atât de interesantă la clasă. Înseam-nă că ai meditat mai mult decât ceilalţi colegi la cele explicate deprofesor.



• Știu că ţi-ai învăţat lecţia, dar dacă nu ridici mâna, cum poate doamnaînvăţătoare să ghicească dacă tu știi răspunsul?

• Te înţeleg că ai emoţii când trebuie să ieși la tablă, și eu eram la fel, darcu cât ieși mai des, cu atât te obișnuiești mai repede.

• Nu e nimic dacă te-ai bâlbâit și au râs colegii. N-au fost răutăcioși, pro-babil că li s-a părut nostim ori aveau și ei emoţii și le-ai dat ocazia să sedescarce nervos. Probabil și tu ai fi făcut la fel dacă ar fi fost altul în lo-cul tău. Important este că ai știut răspunsul.

• Nu te descuraja dacă ai ridicat mâna și ai dat un răspuns greșit. Eraiconvinsă că aveai dreptate, dar oricui i se mai întâmplă să greșească.Important este că ai înţeles unde greșeai și la teste nu ai să te mai în-curci.

De asemenea, succesele și eforturile pot fi răsplătite zilnic sau săptă-mânal, printr-o activitate agreabilă, dorită de copil, cum ar fi o ieșirela film, la plimbare, un desert favorit etc. După o perioadă mai lun-gă de timp (de pildă o lună, două), drept recompensă, copilul poatesă fie lăsat să aibă o activitate extrașcolară regulată (să practice unsport, un hobby) sau să meargă în vacanţă într-o tabără. Voi, ca pă-rinţi, știţi cel mai bine ce își dorește el foarte tare, dar aveţi grijă, nu-idaţi totul dintr-o dată. Așa cum am mai spus, eu recomand evitarearecompenselor bănești.

3.3 Temele pentru acasã

Știu cât de greu e să îţi păstrezi calmul când ajungi acasă obosit dupăo zi de muncă, e deja seară, și copilul tău drăguţ n-a făcut nimic, nicio temă, toată după-amiaza. Mai sunt trei ore până la culcare și atâteade făcut. Ai fi vrut să petreceţi o seară plăcută, vizionând un film bunsau citind ceva după cină și descoperi că nu mai ai nici timp de baie.Te enervezi, îl cerţi, el răspunde că nu știe/ e prea mult/ prea greu șite-a așteptat pe tine, începi să ţipi la el, el la tine, trântim cărţi, caie-

Irina Petrea104


te, descoperim că nici nu prea știe ce are de făcut, urlăm, dăm tele-foane, ne apucăm de treabă, mâncăm târziu, ne culcăm și mai târziu.

Cam așa îmi prezintă unii părinţi tabloul vieţii de școlar a copiluluilor și coșmarul temelor pentru acasă. Cine le-o mai fi inventat și de ce?

Rolul temelor pentru acasă este de a repeta și consolida cunoștinţeleacumulate de elevi la orele de curs, de a exersa și dezvolta abilităţilede calcul matematic, de scriere, de analiză, de sinteză, de a-i ajuta săaplice în mod practic ceea ce au învăţat în teorie, de a le îmbunătăţiprocesul de învăţare. Temele îi învaţă pe copii și o anume disciplinăa muncii, organizarea timpului, stabilirea priorităţilor, cum să își do-zeze efortul, cum să lucreze independent, cum să își asume răspun-deri, să ia decizii și să suporte consecinţele acestora.

Unii specialiști afirmă că este recomandabil ca temele pentru acasăsă nu necesite mai mult de 20 de minute la clasele I–IV, 40 de minutela V–VI, două ore la VII-VIII. Alţii prevăd câte 10 minute pe zi/ ni-vel de an de studiu (adică, 10 minute la clasa I, 20 de minute la cla-sa a II a ș.a.m.d.). La noi, cele mai multe cadre didactice se gândescla orice atunci când dau elevilor teme pentru acasă, numai la timpulacestora nu.

Când temele devin o problemă, generează o stare conflictuală întrecopil și părinţi și au un impact negativ asupra întregii atmosfere defamilie, precum și a activităţilor cu caracter recreativ și social.

3.3.1. Problemele cele mai frecvente legate de teme

• Refuzul de a le face (pe toate sau numai anumite teme).

• Temele făcute în grabă, incorect și/ sau parţial, fără nici o preocu-pare pentru aspectul îngrijit sau pentru corectitudine.

• Solicitarea frecventă a ajutorului părinţilor (sau fraţilor mai mari)la efectuarea temelor.



Irina Petrea106

• Tărăgănarea momentului începerii pregătirii temelor și lecţiilor.

• Pierderea frecventă a interesului pentru teme și lecţii, cu întreru-perea acestora în favoarea unor activităţi mai plăcute.

Ce e de fãcut?

• Ajutaþi-l sã se organizeze.• Creaþi-i un spaþiu de studiu.• Limitaþi-i stimulii care îl distrag.• Pãstraþi o atmosferã propice studiului.• Ajutaþi-l dacã nu se descurcã, dar nu faceþi temele/ proiectele înlocul lui, nu vã asumaþi sarcinile lui de ºcoalã.• Discutaþi zilnic despre teme.• Verificaþi temele împreunã.• Þineþi legãtura cu cadrele didactice.

Ajutaţi-l să se organizeze

Rutina zilnică a școlarului trebuie să includă un timp alocat efectuăriitemelor și pregătirii lecţiilor. Stabiliţi foarte clar care este intervalulorar, în funcţie de programul de școală al elevului, în așa fel încât să-ipermiteţi odihna de dinainte de teme, pauzele (care trebuie să fie scur-te) și momentul verificării acestora. După teme, e bine să permiteţi co-pilului o activitate plăcută de relaxare și recreere și abia pe urmă daţi-io sarcină domestică (dacă este cazul). În anumite familii, în anumitesituaţii, poate copilul trebuie să dea o mână de ajutor părinţilor la gos-podărie, să aibă grijă de fraţi mai mici etc., dar, chiar și în asemeneacondiţii, lăsaţi-i o pauză de 10–15 minute, măcar cât să se joace puţincu animalul său de companie sau să stea de vorbă cu un amic.

Creaţi-i un spaţiu al lui, de studiu

Acest lucru e nu doar foarte necesar din punct de vedere practic, cieste și motivant, arătându-i copilului importanţa pe care o acordaţilecţiilor și temelor sale, îndatoririlor sale de elev. Spaţiul trebuie săaibă masă de scris, scaun, sursă bună de lumină naturală și artifi-


cială, să fie aerisit, să aibă cărţile, caietele și rechizitele copilului.Acestea sunt sacrosante și trebuie respectate ca atare. Nu aveţi raf-turi și nici un birou special, așezaţi-le în cutii etichetate. Azvârlitepeste tot, nu își pierd numai valorea morală, ci se pot distruge șimurdări. Elevul poate fi sancţionat cu note mici și calificative ne-mulţumitoare.

Limitaţi-i stimulii care îl distrag

Unii copii vor să-și facă temele cu televizorul pornit, acultând muzi-că sau un program la radio, în faţa computerului (să intre și de zecemii de ori pe messenger). Pretind că se concentrează mai bine, că nuvor să piardă nu știu ce rezultate de etapă, că au un mesaj importantpe care îl așteaptă — pretexte pot inventa cu duimul. Telefoanele, ști-rile, filmele, programele sport, muzica, internetul, jucăriile, jocurile ledistrag atenţia, sunt tentaţii care îi împiedică să se concentreze. Le pu-teţi permite să asculte muzică instrumentală, în surdină, în timpulefectuării unor exerciţii mai ușoare, de rutină, dar computerul și te-levizorul trebuie să rămână închise pentru el până când temele suntîncheiate, verificate și corectate și lecţiile învăţate.

Păstraţi în casă o atmosferă propice studiului

Familia trebuie să menţină o atmosferă propice studiului pentru fie-care copil-școlar în parte. Altfel îi vom distrage atenţia, îl vom necăjiși îi vom arăta că nu îi respectăm programul de lucru (prin urmare,de ce l-ar respecta el?). Copiii mai mici sunt gălăgioși și îi pot împie-dica pe cei mari să-și facă temele, de aceea este recomandabil să leoferim niște activităţi mai puţin zgomotoase, să-i ducem afară sau săfacă nani. Nu-i lăsaţi să se joace cu lucrurile de școală ale copiluluimai mare, mai ales cu cărţi și caiete pe care le pot distruge. Aceastaîl enervează pe elev, el riscând să primească note mici din pricina dis-trugerilor cauzate de fraţii lui mai mici. Sunt și situaţii când copiiimai mari, care și-au terminat lecţiile, îi pot deranja pe școlarii maimici din aceeași familie dacă ascultă muzică prea tare, se joacă la cal-culator sau urmăresc programe la televizor în aceeași cameră cu ei,chiar când aceștia își efectuează temele sau încearcă să-și pregăteas-



Irina Petrea108

că lecţiile pentru a doua zi. Mai mulţi școlari în casă înseamnă o maijudicioasă organizare a spaţiului și a programului zilnic.

Și părinţii pot fi factori de distragere a atenţiei. Nu le tot aduceţi câteceva de ronţăit sau de băut la fiecare sfert de oră — la școală, orelesunt ore, pauzele sunt pauze. Nu-i ţineţi de vorbă, nu-i trimiteţi dupămici cumpărături la chioșcul din colţ, nu le cereţi să vă ajute cu cevatocmai când își fac temele. Orice întrerupere atrage o prelungire a tim-pului de studiu în detrimentul altor activităţi. La nevoie, copilul vamotiva că a luat o notă mică pentru că l-aţi pus la treabă! Evitaţi con-fruntările, certurile, scandalurile în timp ce copilul își face temele. Nuîi va mai sta mintea la fleacurile legate de școală când familia lui are(din nou) probleme!

Ajutaţi-l, dar nu vă asumaţi răspunderile școlarului, mai ales laefectuarea temelor

Nimic nu este mai periculos și nimic nu se poate instala atât de insi-dios ca acest obicei păgubos. Temele sunt ale lui, lecţiile sunt ale lui.Nu vă lăsaţi șantajaţi de un Ce preferi, să iau o notă mică sau să mă ajuţi?,ameninţaţi de un Dacă nu-mi faci exerciţiul la engleză, nu mă duc mâinela școală. Unii părinţi, chiar dacă nu fac temele în locul elevului, îșiasumă sarcina efectuării temelor (stau pe capul copiilor să și le facă,îi roagă, îi ameninţă, îi bat la cap și nu se lasă chiar dacă trebuie să seculce toată casa la două noaptea până nu termină și ultima ecuaţie lamatematică). Dacă nu-și pot face temele singuri în mod obișnuit, dacănu vor să-și facă temele singuri în mod obișnuit, dacă nu reușesc săfacă toate temele în timp util, lăsaţi-i să meargă a doua zi la școală, decâteva ori, cu temele incomplete sau nefăcute, cu lecţiile în pom și săsuporte consecinţele.

CazAndru are 9 ani ºi nu ºi-ar face singur temele pentru nimic în lume. Pãrinþii luiterminã lucrul la ora cinci, pânã ajung acasã se face ora ºase-ºapte ºi Andru n-afãcut nimic pentru a doua zi. Îi aºteaptã pe ei, altfel nici nu concepe sã deschidãun caiet. Învãþãtoarea le dã cam multe exerciþii ºi, searã de searã, sunt scanda-luri ºi lacrimi în familia lui Andru: mama ºi tata îi reproºeazã cã nu ºtie, cã e le-



neº, cã nu e în stare, el se plânge cã nu poate, apoi mama ºi tata nu se lasã pânãnu fac împreunã ºi ultimul exerciþiu. Îi prinde frecvent ºi ora unu noaptea. Copi-lul are cearcãne, e obosit, dar îi e teamã sã se culce pânã nu face toate temele, sãnu ia calificative mici. Nici nu s-ar apuca de ele singur, astfel încât, când pãrinþiise întorc acasã, doar sã verifice temele împreunã. Pe de altã parte, deºi lucrurileevolueazã din ce în ce mai rãu, tata are pretenþii foarte mari de la bãiat, tot ce esub FB nu e acceptabil, el trebuie sã fie primul, sã fie ambiþios, sã aibã o menta-litate de învingãtor etc. etc. Îi întreb ce s-ar întâmpla dacã l-ar lãsa sã meargã adoua zi cu temele nefãcute, sã suporte consecinþele logice ºi naturale? A, nici nupoate fi vorba, face o crizã de pominã, îºi smulge pãrul ºi se dã cu capul de pereþinumai sã nu meargã a doua zi nepregãtit la ºcoalã. Îi întreb de ce cred ei cã semanifestã astfel ºi de ce cred ei cã nu face singur temele? La prima întrebare, tatarãspunde mândru cã e un ambiþios. La a doua întrebare, se încruntã ºi-l face le-neº. De fapt, Andru trãieºte zilnic într-o mare presiune psihicã: pretenþiile tatã-lui de a fi primul ºi nesiguranþa de sine sunt mult prea greu de suportat pentruel. Andru se teme sã lucreze singur de fricã sã nu greºeascã ceva ºi sã-ºi dezamã-geascã tatãl primind calificative inacceptabile. Copilul nu se descurcã la nivelulaºteptãrilor pãrinþilor ºi nici nu este motivat sã înveþe. El nu gãseºte nici o plãce-re în studiu, ci are ca singur scop sã vâneze calificative bune ca sã-i facã tatãluipe plac, altfel, tatãl nu l-ar accepta, iar el nu poate suporta acest lucru. Pãrinþii,mai ales tatãl, au creat o spiralã descendentã, un vârtej care îl face pe Andru sãse afunde tot mai jos, neputincios, frustrat ºi înspãimântat cã o greºealã la temel-ar putea costa iubirea tatãlui. Preferã tot circul cu care, între timp, s-a obiºnuit.ªi ca tacâmul sã fie complet, Andru are ºi o sorã mai mare, foarte conºtiincioasã,cu care este comparat neîncetat. Cât de greu trebuie sã fie ca, la numai 9 ani, sãtrãieºti cu spaima cã fiecare zi de ºcoalã, fiecare semn cu cernealã roºie pe caie-tul de teme, te poate costa iubirea ºi aprecierea familiei, te poate transforma în-tr-un nimeni dispreþuit chiar de oamenii pe care îi iubeºti cel mai mult? Vã daþiseama ce calvar poate fi?

Ca să nu se obișnuiască să vă tot ceară ajutorul la teme și să vătransforme în coautori, încercaţi să:

• împărţiţi tema în etape

• alocaţi fiecărei etape un anume timp de efectuare (să zicem, 10 mi-nute)

• folosiţi un metronom/ cronometru/ ceas de gătit spre a marca in-tervalul orar


• nu-i permiteţi să vă solicite ajutorul înainte de expirarea timpuluide etapă

• nu-i săriţi în ajutor dacă n-a depus nici un efort în timpul alo-cat

• încurajaţi-l și apreciaţi-l după fiecare etapă

• stabiliţi obiective săptămânale și semestriale, urmăriţi îndeplinirealor

• realizaţi un grafic al evoluţiei sale pentru a-l ajuta să înţeleagă maibine progresul înregistrat.

De asemenea, copilul are nevoie să știe că, mai înainte de a vă solici-ta ajutorul:

• trebuie să-și fi bătut capul singur și să poată dovedi că a încercatsă se descurce singur

• trebuie să știe ce întrebare/ întrebări să formuleze. Nu știu cum seface/ Nu pot/ Nu înţeleg nu sunt de ajuns, trebuie să-i cereţi să văspună unde anume s-a împotmolit, ce anume crede că nu pricepe,de ce crede el că nu se descurcă

• trebuie să fie în stare să propună surse de informare suplimentare(o carte, un site, un dicţionar, o lecţie anterior studiată etc.) pe caresă le exploraţi împreună, mai curând decât să-i daţi soluţia pe tavăși să fi apelat deja la ajutorul unui coleg de clasă, al unui prieten.Oricât de simplu vi s-ar părea să-i curmaţi suferinţa făcându-itema, e mult mai util pe termen lung să parcurgeţi toţi acești pași.

Înţeleg cât e de tentant să scurtaţi toată această agonie dându-i rezol-varea pe tavă, dar problema e că îl obișnuiţi așa și nu-l ajutaţi să în-veţe să se descurce singur. În loc să-l ajutaţi să capete tot mai multăîncredere în el și să devină autonom, îl faceţi dependent de ajutorulvostru și tot mai neîncrezător în sine.

Irina Petrea110


Discutaţi zilnic despre teme. E o metodă bună de a ști ce teme arede făcut, eventual dacă și le-a făcut, fără să aducă a investigaţiepoliţienească. Începeţi prin a vorbi cu el despre ce a făcut la școa-lă în ziua respectivă, cum i s-au părut lecţiile, dacă e ceva ce îl ne-dumerește, care e orarul pentru a doua zi și ce teme are de făcut.Ca să evitaţi greșelile și repetarea temelor, puteţi discuta la înce-putul fiecărei teme care sunt cerinţele acesteia. Nu insistaţi însădacă vă dă asigurări că știe, că tema e ușoară. Daţi-i șansa să vădovedească.

Verificaţi temele împreună. E de preferat să verificăm temele cu elde faţă, implicându-l, decât să acţionăm ca un controlor CTC. Veţiobserva că, de multe ori, copilul va fi primul care își va descoperigreșelile. Exprimaţi-vă părerile în mod obiectiv și constructiv, evi-tând reproșurile, generalizările, umilinţele. Cereţi-i să rescrie temadacă aceasta are un aspect neîngrijit și să-și corecteze greșelile. În-cercaţi ca, de fiecare dată, să-i daţi șansa de a-și descoperi singureventualele greșeli și de a sugera el însuși varianta corectă. Atuncicând verificaţi o temă la literatură/ geografie/ limbi străine/ reli-gie, bine ar fi să le corectaţi discutând, explicând, argumentând șiunul, și celălalt, dar fără să îi impuneţi punctul dumneavoastră devedere (chiar dacă aveţi dreptate). În acest fel, copilul va învăţa săaibă opinii, să și le afirme, să și le apere și să își asume responsabi-litatea pentru acestea. Încercaţi să evitaţi pe cât posibil să faceţi voicorecturile pe caiet și el să rescrie tema în mod mecanic. Nu va fi în-ţeles nimic din greșelile făcute și, foarte probabil, le va repeta, cazîn care a fost o pierdere de timp și de energie și pentru unul, și pen-tru celălalt.

Ţineţi o strânsă legătură cu cadrele didactice

Se întâmplă frecvent ca:

• Copilul să nu aibă teme sau să aibă suspect de puţine teme?

• Să aibă dificultăţi în rezolvarea lor (se plânge că nu știe să le re-zolve)?



• Temele îi ocupă foarte mult timp, în detrimentul odihnei, meselor,activităţilor de recreere și activităţilor sociale?

• Și le notează în mod frecvent eronat?

Dacă răspunsul e afirmativ măcar la una dintre întrebările de mai sus,e cazul să discutaţi cât mai urgent cu profesorii/ învăţătorul. Se preapoate ca elevul vostru să nu fie atent la ore, să nu se poată concentrala clasă suficient de mult, să aibă probleme cu memoria, să nu înţe-leagă explicaţiile la clasă, temele să aibă un grad de complexitate multpeste nivelul lui de pregătire; sau minte, e distrat, indiferent etc.

3.3.2. Temele dificile ºi temele în exces

Au un efect demoralizator asupra copilului care își pierde curând în-crederea în sine și chiar interesul. Dacă volumul de teme vi se pareimposibil de finalizat într-un timp decent de lucru (nu reușește bie-tul copil nici după 4–5 ore de muncă asiduă să le termine) și asta seîntâmplă zilnic (sau constant la o anumită materie), dacă și alţi colegiși părinţi se plâng de același lucru, nu ezitaţi să discutaţi cu cadreledidactice în timpul cel mai scurt. Uneori, profesorii, de dragul perfor-manţelor, uită că nu toate generaţiile sunt la fel, că unele clase suntmai bune decât altele, că unii elevi pot mai mult decât alţii, că nu auîn bănci roboţi, ci niște copii care mai au nevoie să facă și altceva de-cât teme și lecţii.

Cum tot ce e prea puţin nu ajunge și tot ce e prea mult strică, un ca-dru didactic priceput știe să dea un optim de teme pentru acasă, me-nite să-i ajute pe elevi să înveţe, fără să-i încarce cu mai mult decâtpot duce. Pentru un cadru didactic experimentat, nu e greu să vadăcă, la o anumită clasă de elevi poate lucra cu ei mai mult și mai bine,iar la alta nu poate lucra decât minumul necesar prevăzut de progra-mă (uneori, poate, nici atât). Secretul unui dascăl bun este să aprecie-ze just potenţialul fiecărui elev și să-l ajute să și-l valorifice cât maibine. Chiar la aceeași clasă, anumiţi elevi pot lucra mai mult, alţii sedescurcă mai greu. Unora poţi să le dai teme cu un grad sporit de di-

Irina Petrea112


ficultate sau lucru suplimentar, altora teme moderat de dificile, caresă-i ajute să înţeleagă și să reţină esenţialul predat la cursuri (altfel,riscul e să nu priceapă nici măcar atât și, ca învăţător sau profesor, în-seamnă că n-ai făcut mare lucru pentru ei).

Dacă temele sunt prea grele (și, în mod vizibil nu e vorba de lene saude o atitudine răuvoitoare din partea copilului), poate că lecţiile n-aufost suficient de bine explicate (și e nevoie să se revină asupra lor sauchiar să se schimbe maniera de lucru la clasă dacă cei mai mulţi elevise plâng de același lucru), poate materia parcursă depășește în difi-cultate programa școlară sau poate elevul nostru are o problemă cumateria respectivă, nu înţelege, nu se descurcă, are nevoie de lucruindividual sub îndrumare de specialitate. În loc să ne smulgem toţidin familie părul din cap, să ne stresăm unii pe alţii și să plângem dis-peraţi, mai bine ar fi să discutăm cu învăţătorul/ dirigintele/ profe-sorul de specialitate și împreună să găsim soluţia cea mai potrivităpentru copil, în așa fel încât el să înveţe, să își facă temele și să nuscoată din minţi pe toată lumea.

Dacă temele sunt în exces și consumă exagerat de mult timp, în de-trimentul altor materii de studiu, activităţi și preocupări, chiar și îndetrimentul orelor de odihnă și nu există înţelegere din partea școlii,este în puterea noastră să găsim o soluţie de bun-simţ. De pildă, lamatematică, copilul primește foarte multe exerciţii, de același fel, depe o zi pe alta. Dacă le face pe toate, nu-i mai rămâne decât foarte pu-ţin timp să se pregătească și la celelalte materii de studiu pentru adoua zi. Dacă face, să zicem, trei sferturi din tema la matematică șidovedește că a înţeles metoda de calcul/ teorema/ formulele preda-te, putem să acceptăm să lase restul temei deoparte ca să se pregă-tească și la gramatică, limba străină, istorie, să mai citească câte ceva.Dacă după pregătirea celorlalte teme și lecţii i-a mai rămas timp, poa-te să continue la matematică, dacă nu, merge a doua zi cu tema facu-tă pe trei sferturi. În acest fel, sigur, nu va primi nota maximă la ma-tematică, dar nici o notă slabă, și va putea învăţa și la alte materii decare are nevoie pentru o pregătire completă și multidisciplinară. Înplus, toate notele contează pentru înscrierea la liceu.



3.3.3. Lipsa de motivaþie

Este cauza celor mai numeroase probleme legate de școală și de teme.Un copil motivat își face singur temele când vine ora de studiu. Oca-zional, poate cere ajutorul unui părinte sau al unui frate mai mare/coleg de clasă/ prieten, dar de cele mai multe ori se descurcă prinefort propriu. Este concentrat în timpul studiului și evită să se între-rupă din lucru, ba chiar protestează dacă e necăjit de un frate mai micsau de gălăgia din casă, nu se opune la verificare, dă explicaţii și, lanevoie, își reface temele fără tam-tam. Un copil motivat nu renunţăsă-și facă tema dacă aceasta presupune un volum foarte mare de mun-că, dacă e foarte dificilă, ci se străduiește încă și mai mult (uneori, pă-rinţii trebuie să intervină pentru ca el să ia o pauză).

Acesta nu e portretul elevului ideal, de negăsit în viaţa reală, ci esteportretul elevului motivat. Am discutat despre cum putem să-l moti-văm pe copil în capitolul 3.1. Nu degeaba am pus în fruntea proble-melor legate de școală lipsa de motivaţie.

3.4 Chiulul

Chiulul e la fel de vechi precum școala și nu știu câţi se pot lăuda căn-au chiulit niciodată în viaţa lor de elev. Dar una e să chiulești o datăîntr-un an de zile pentru că nu ţi-ai învăţat lecţia și ai preferat o ab-senţă nemotivată unui doi cât casa sau te-ai dus să vezi nu știu ce filmla cinema și cu totul altceva când chiulul este la ordinea zilei și pre-zenţa la școală devine excepţia.

Chiulul este o problemă majoră, deoarece:

• Elevul irosește timpul alocat studiului la școală cu alte activităţi(cele mai multe la fel de utile ca tăiatul de frunze la câini). Cu câtare mai multe absenţe, cu atât mai greu îi este să înţeleagă mate-ria și să ia note de trecere — de multe ori, doar meditaţiile îl maipot ajuta și asta, evident, contra cost, ceea ce poate aduce o atin-gere serioasă bugetului familiei.


• Obișnuinţa de a chiuli induce copilului/ tânărului o atitudine ne-potrivită, contraproductivă faţă de muncă, lipsă de responsabili-tate și seriozitate faţă de îndatoririle sale.

• Există întotdeauna riscul ca, în orele chiulite, nesupravegheat fi-ind, copilul să se accidenteze, să ajungă în situaţii nedorite, difici-le, în anturaje nepotrivite, chiar să fie atras în reţele de delincvenţi,traficanţi de droguri, prostituţie. Mai toate prostiile — mari și mici— pe care le comitem în viaţa de școlar sunt înfăptuite în orelechiulite.

De ce chiulește copilul meu?

• Vrea să-mi atragă atenţia asupra lui (nu primește destulă, nu îmifac timp pentru el).

• Vrea să atragă atenţia prietenilor sau a profesorilor (nu se simtevalorizat, luat în seamă și e disperat să fie acceptat și admirat).

• Fuge de posibilele probleme de la școală și/ sau de acasă (pe carenu știe cum să le rezolve).

• La școală este agresat/ umilit/ intimidat/ ameninţat/ hărţuit/căutat de persoane (pe care, chiulind, încearcă să le evite).

• Are probleme cu învăţatul (și îi este teamă să nu ia note proaste).

• Are amici care chiulesc (și s-a obișnuit să chiulească cu ei).

• Crede că așa e mai șmecher, mai cool decât ceilalţi colegi (și astfelcrede că iese în evidenţă).

• A fost provocat să chiulească (și n-a știut cum să facă faţă provo-cării).

• S-a organizat un chiul în masă (și el n-a vrut să fie spărgătorul dechiul).



• Este furios pe mama sau pe tata (și se răzbună știind că îi supărăchiulind).

• Avea chef să se joace, să facă ceva mai amuzant (poate acasă nuare parte de suficiente activităţi de relaxare și recreere, de suficien-te momente de joacă).

• Nu conștientizează că școala e răspunderea lui (nu e învăţat să îșiasume răspunderi).

• Știe că poate face ce vrea (mama și tata nu-l lasă să suporte nicio-dată consecinţele faptelor sale, așa că vor face ei un aranjament cușcoala).

• Nu consideră că școala e necesară, că îl ajută în viaţă (atitudineafamiliei faţă de muncă, de studiu, este dispreţuitoare).

• Trăiește mirajul banilor făcuţi din șmecherii, a succesului pestenoapte, fără efort, fără muncă (din pricina anturajului, a lipsei deeducaţie, a naivităţii sale etc.).

Acestea sunt cele mai frecvente motive pentru care copilul chiuleștede la ore. Se cuvine să facem o distincţie între chiulul ocazional șichiulul ca obișnuinţă, dar să ţinem minte că este un viciu care se iarepede, dar de care se scapă greu!

Chiulul ocazional. Spaima de a nu lua o notă mică pentru că nu și-aînvăţat lecţia/ nu și-a făcut tema/ a uitat echipamentul sau desenulsau proiectul acasă îl poate determina pe elev să prefere o absenţă ne-motivată unei note mici, care să-i strice media, mai ales că sistemulnostru de învăţământ încurajează vânătoarea de note. Alteori, un eve-niment deosebit îl face să plece de la școală (a venit circul în oraș șivrea să vadă animalele în menajerie), mai ales dacă părinţii sunt des-tul de restrictivi în privinţa activităţilor sale de recreere și relaxare.Câteodată, chiulul este determinat de o stare emoţională proastă (ado-lescenta tocmai s-a certat în pauză cu prietenul ei, care învaţă la o cla-

Irina Petrea116


să paralelă, și nu se mai poate opri din plâns, lumea toată s-a prăbu-șit o dată cu dragostea ei și prozaica oră de matematică e ultimul lu-cru care o interesează), de întârzierea la oră (unele cadre didactice numai primesc copilul după ce au intrat la clasă), de pregătirea unui eve-niment important (copilul are spectacol/ concurs/ o teză a doua zi șivrea să repete mai mult). Nimic din toate acestea nu reprezintă o jus-tificare valabilă, dar o asemenea opţiune are logica ei în viziunea co-pilului. În toate aceste situaţii, e de preferat să ne manifestăm deza-probarea, calm, dar ferm, și să îl ajutăm să se organizeze mai bine, săfacă faţă situaţiei mai dificile prin care trece, să-i oferim mai multăatenţie, afecţiune, timp, șanse de recreere și relaxare.

Uneori, el chiulește în ciuda voinţei sale — de pildă, clasa a hotărâtcă se chiulește în masă și el nu putea să fie singurul prezent la oră, caun trădător. Deși ar fi fost mai corect prin prisma îndatoririlor sale deelev, o asemenea faptă i-ar fi atras nepopularitatea între colegi. Da,privind retrospectiv, ar fi putut să tragă de timp până ar fi venit la cla-să profesoara, punând astfel capăt tentativei de evadare din Azkaban,dar, sub presiunea celorlalţi, nu i-a trecut prin cap. Dacă ni se prezin-tă cu o asemenea poveste, a chiulului impus de clasă, ar fi indicat sădiscutăm imediat cu dirigintele între patru ochi, dar și cu ceilalţi pă-rinţi și cadre didactice la prima ședinţă. O soluţie ar fi ca profesoriisă vină mai repede la clasă (chiar din timpul pauzei, fără să înceapăora mai înainte de a se suna de intrare), să organizeze un fel de șta-fetă pentru a asigura prezenţa la clasă, chiar și în pauze, a unui cadrudidactic și a descuraja tentativele de chiul în masă. Sunt și alte mă-suri pe care direcţiunea școlii le poate adopta, mergând chiar până ladezorganizarea clasei și redistribuirea elevilor la celelalte clase din an.

Chiulul cronic. Este întotdeauna vârful de iceberg al unei proble-me încă și mai mari, mai profunde, din viaţa copilului nostru: lene,lipsă de responsabilitate, de seriozitate, de implicare și de perse-verenţă, nesupraveghere, neglijare, răsfăţ, abuz (acasă și/ sau lașcoală), neîncredere în sine, o proastă opinie despre sine, anturajnepotrivit, lipsa de implicare și seriozitate din partea școlii pe careo urmează, o atmosferă de familie tensionată, marcată de violen-



ţă, lipsuri și alte probleme, lipsa unui părinte (sau a ambilor pă-rinţi) din viaţa lui, lipsă de motivaţie, de interes faţă de educaţiaproprie și viitorul său (deci, o carenţă în educaţia pe care i-amdat-o noi, ca părinţi), lipsa de atenţie și/ sau de înţelegere din par-tea noastră, ca părinţi mult prea preocupaţi de carieră, serviciu,continuarea propriilor studii, afaceri, relaţii personale sau de unalt copil, un eșec major, un început de depresie, o stare emoţiona-lă negativă prelungită, o școală/ liceu nepotrivite, probleme cu unanumit cadru didactic, o dragoste fulgerătoare (adolescentul fugede la ore ca să petreacă timp cu prietena/ prietenul său) și listapoate continua.

La noi, în multe unităţi de învăţământ, chiulul a ajuns un „sport”de masă. Se chiulește pe capete, de la vârste din ce în ce mai frage-de. Elevii se justifică afirmând că orele sunt plictisitoare, profesoriinesuferiţi/ plictisitori, materia inutilă. Alteori, pur și simplu pre-tind că sunt prea obosiţi pentru ultimele ore, au chef să stea de vor-bă între ei, să se joace, să se ducă la un film sau la barul din colţulstrăzii unde să fumeze, să bea cafea și (cu toate interdicţiile) alcool!

De cele mai multe ori, soluţia cea mai indicată este schimbarea meto-dei de predare și de lucru la clasă. O lecţie interesantă, un cadru didac-tic plăcut, care știe să-și facă lecţiile atractive și comunică bine cu ele-vii, este antidotul cel mai bun împotriva chiulangitei acute sau cronice.

Din păcate, “soluţia” adoptată de cei mai mulţi adulţi — motivareaabsenţelor pe bandă rulantă — a devenit o industrie la care părinţii,medicii și cadrele didactice devin complicii elevilor! Să nu ne mai mi-răm, deci, că puștii chiulesc în disperare când tocmai adulţii îi ajutăsă dribleze regulamentele școlare.

Nota bene!

• Chiulul nu poate fi rezolvat dacã nu înþelegem cauza, motivul pentru care co-pilul nu se duce la ore.

• Chiulul se transformã repede în obiºnuinþã.• Chiulul nu poate fi acceptat ca soluþie la nici o problemã.

Irina Petrea118


Ce e de fãcut?

• Discutãm cu copilul imediat ce am aflat.• Ascultãm cu atenþie ce are de spus ºi el.• Ne exprimãm verbal nemulþumirea, supãrarea, dar calm ºi ferm,fãrãa meninþãri, injurii ºi ºantaje sentimentale. Ne abþinem sã facemo crizã de nervi de faþã cu el ºi sã-1 pedepsim cu bãtaia, încuindu-1 încasã, umilindu-1 în faþa familiei, a cunoscuþilor, a clasei.• Luãm imediat legãtura cu ºcoala. • Nu-i motivãm chiulul, ci il lãsãm sã suporte consecinþele logiceºi naturale.• Identificãm cauza din pricina cãreia chiuleºte ºi ne strãduim sãgãsim soluþia cea mai bunã, cea mai adecvatã pentru copilul nostru,în colaborare cu cadrele didactice, un consilier ºcolar, un terapeutetc.• Stabilim împreunã cu el o strategie de motivare ºi de a rezistatentaþiei de a chiuli. Dãm copilului un avertisment, instituim o grilãde pierdere a privilegiilor ºi de sancþiuni pe care o punem în practicãchiar de la urmãtoarea absenþã nemotivatã: nu-1 mai lãsãm la film lasfârºit de sãptãmânã/ la meci/ nu-1 mai ducem în vizitã, nu-i maiîncãrcãm cartela telefonicã etc.• îl ajutãm sã recupereze (poate chiar cu meditatori) materia pier-dutã în orele la care a chiulit. îi cerem sã lucreze suplimentar pentrufiecare orã de chiul.

Discutăm imediat cu el. Orice amânare face rezolvarea mai dificilă,iar problemele copilului nostru sporesc și se adâncesc între timp. Nuare rost să începem cu clasica întrebare: De ce ai chiulit? Vom consta-ta că a amuţit subit sau se va smiorcăi sau va începe să debiteze totsoiul de scuze și minciuni care ne vor face tensiunea să urce pericu-los de mult. Nu conducem o investigaţie criminală, ci încercăm să pur-tăm o discuţie cu propriul nostru copil care a chiulit și, posibil, are oproblemă, ce trebuie identificată, altfel nu avem cum s-o rezolvăm.

• Cere-i să-ţi povestească ce s-a întâmplat de a lipsit de la ore? și așa veiafla și de ce s-a întâmplat.



• Nu-l întrerupe cu întrebări. Lasă-l să-și ducă frazele până la capătși numai când se oprește adresează-i o nouă întrebare.

• Nu-l asalta cu mai mult de o întrebare o dată, altfel îl zăpăcești șinu faci decât să încurci și mai tare iţele.

• Când ezită, când pare că nu mai știe cum să continue sau nu în-drăznește, nu te înfige în el (se va inhiba și mai tare), ci încurajea-ză-l să continue cu un așa/ da/ te ascult/ până aici am înţeles/ bun, maideparte.

Ascultăm cu atenţie ce are de spus și el. Dacă l-ai convins că nu îi ieicapul și a început să articuleze trei cuvinte, nu te repezi să îl potopeșticu zeci de întrebări ca în beciurile Securităţii. Va deveni mut într-o cli-pă sau va începe să brodeze minciuni. Lasă-l să spună ce are de spusși ascultă-l cu atenţie, fără să-l ţintuiești cu privirea. Nu e indicat săstăm prea aproape de el (la mai puţin de o jumătate de metru distan-ţă) pentru că se va simţi ameninţat sau cel puţin inconfortabil. Staţijos, formând un unghi de 90 de grade între voi sau staţi unul lângăcelălalt — poziţia aceasta este favorabilă medierii, negocierii, discu-ţiei. Faţă în faţă este o poziţie de confruntare și nu se va simţi încura-jat să vorbească deschis.

Ne exprimăm verbal sentimentele, calm și ferm, dar numai după ceel a terminat de povestit versiunea lui. Normal că-ţi vine să dai cu elde pământ, dar cu cât faci un scandal mai mare, cu atât crește risculca el să își acopere mai bine urmele data viitoare. Exprimă-ţi senti-mentele prin vorbe, nu prin gesturi, altfel riști să devii ridicol, maiales în faţa unui adolescent. Folosește cuvinte civilizate, nu invective.Discută cu el civilizat, pe un ton decent, nu-i ţine o tiradă moraliza-toare și jignitoare.

Rămâi calm, nu face o criză de nervi, altfel există riscul să izbuc-nească și el sau să descoperim că i-a mâncat pisica limba! Străduieș-te-te să îţi menţii vocea calmă, coborâtă (are mult mai multă greuta-te decât vocea stridentă, iritată), repetă-i (îţi repeţi astfel și ţie) că nute vei enerva pe el și că îl vei ajuta să rezolve problema, oricare ar fiaceasta (mai puţin că îi vei motiva absenţa, caz în care se va simţi li-

Irina Petrea120


ber să mai chiulească și altădată). Dacă refuză colaborarea, nu ai cumsă rezolvi problema! Ascultă-l, apoi arată-i că e foarte grav ce s-a în-tâmplat și că ești nemulţumit și supărat, dar nu face o scenă. Evităsă-l faci să se simtă excesiv de vinovat, mai ales dacă motivul pen-tru care a chiulit pare să fie destul de valabil (de pildă, s-a săturat săfie ciuca bătăilor sau glumelor proaste ale colegilor săi sau să fie ţa-pul ispășitor al clasei). Controlează-ţi vocea, păstrează o atitudinedecentă, fără plânsete, fără să-ţi smulgi părul din cap. Nu recurge lalamentaţii, ameninţări, șantaje sentimentale. Ai să mă bagi în mormânt,nu ţi-e milă de mine cât muncesc nu-l va face să se căiască și să verselacrimi amare, mai ales dacă percepţia lui e că nu-ţi pasă deloc de el,ci doar de serviciul acela nenorocit.Tăcerea lui încruntată se poate tra-duce prin nici ţie nu-ţi pasă de mine! Sau va îngăima un ba îmi pasă ur-mat de o minciună (gen am înţeles că nu era profa în școală și am plecatmai devreme). De multe ori, în mijlocul unui asemenea circ, copilul vaavea și el o izbucnire nervoasă, aruncându-ţi în faţă tot felul de re-proșuri, din care poţi afla adevărata cauză a chiulului. Totuși nuaceasta este calea cea mai bună de a ajunge la fondul problemei, în-trucât nu stimulează comunicarea, ci o blochează, alterează relaţia șiîmpiedică găsirea de soluţii.

Rezistă tentaţiei de a-i da o bătaie soră cu moartea ca să se înveţe min-te nenorocitul nerecunoscător, de a-i aplica tot soiul de pedepse aberan-te, abuzive, direct proporţionale cu frustrarea noastră: să-l încuiem încasă, să-i distrugem niște lucruri personale la care ţine, să-l umilim înfaţa colegilor, a familiei lărgite, a cunoscuţilor etc.

Luăm imediat legătura cu școală. În acest fel, nu doar există șansebune de a rezolva în timp util, eficient și cu un minim de efort pro-blema, dar dovedești cadrelor didactice că ești un părinte implicat.Nu uita că acestea au tendinţa de a se ocupa mai mult de elevii ai că-ror părinţi dovedesc interes faţă de școală, respect faţă de cadrele di-dactice și dorinţa de a coopera cu școala. Problema copilului tău nue doar problema lui și a ta, ci și problema școlii unde învaţă. Găsiţiîmpreună, eventual cu ajutorul unui psiholog/ consilier școlar și, evi-dent, cu implicarea copilului, o strategie comună de motivare, ca de



exemplu să-l implicaţi într-un proiect important, să-l ajutaţi să parti-cipe mai mult la ore, să se simtă mai apreciat.

Nu-i motivăm chiulul, ci îl lăsăm să suporte consecinţele logiceși naturale. Tentaţia părinţilor este de a sări în ajutorul miculuichiulangiu motivându-i absenţele „pentru a-i repera onoarea pă-tată“, pentru a-l absolvi de consecinţele logice ale faptei sale. Nufacem decât să-i întărim convingerile că poate chiuli oricând, ori-cât, preţul e o ceartă sau o bătaie (pe care el o suportă cu stoicism).Curând vom avea o problemă să-l mai aducem la școală. Uneori,chiar diriginţii dau o mână de ajutor părinţilor solicitându-le scu-tire medicală/ bilet de învoire pentru anumite zile și ore. Nimicmai greșit. Ne rezolvăm problema pe loc, dar o agravăm pe ter-men lung.

E o modă acum să îţi scutești copilul de la orele de educaţie fizică șicazurile în care acesta chiar are o afecţiune medicală ce reclamă între-ruperea efortului fizic sunt extrem de rare. În alte ţări ale lumii, exis-tă mult mai multe ore de sport decât în curricula românească și ni-meni nu se gândește să-și ţină copilul pe bancă, iar competiţiilesportive intra- și interșcolare sunt deliciul elevilor și mândria școlilor.În afară de faptul că scutirea de la orele de sport e împotriva intere-sului copilului, e un indiciu foarte bun că ar putea să mai sară și alteore din program cu sprijinul tău! De altfel, ce face el util în timpulacelei ore? Crezi că mai rezolvă niște ecuaţii matematice? Da’ deunde? Cască gura prin școală, umblă brambura, taie frunză la câini,pierde timpul.

Manifestaţi-vă intoleranţa faţa de chiul ca soluţie adoptată de elev, in-diferent ce scuză invocă. Încercaţi să rezistaţi oricăror rugăminţi și să-irefuzaţi să rămână acasă într-o zi friguroasă și ploioasă. Încercaţi săevitaţi pe cât posibil ca activităţile sociale și de recreere ale familiei săinterfereze cu programul lui de școală (de pildă, vă întoarceţi din we-ekend luni dimineaţă, când el ar trebui să fie deja la ore). Vă veţi trezică va aduce ca argumente idei de genul mă învoiești numai când vrei tusă mergem la munte.

Irina Petrea122


Identificăm cauza din pricina căreia chiulește, altfel există riscul sămai chiulească și altădată și din ce în ce mai des. Mai cu seamă chiu-langita cronică nu poate fi rezolvată câtă vreme nu înţelegem caresunt cauzele instalării ei. Dacă îl întrebăm direct de ce ai chiulit, nemer-nicule? nu sunt mari șanse să ne dea un răspuns edificator, ci să toar-ne o ditamai minciuna. Prin urmare, întreabă-l dacă are o problemăla școală, ce îi displace acolo, ce îi place, cum se simte, cum se împa-că cu colegii, cu cadrele didactice, ce materii îi plac, ce materii i se pardificile, dacă îl doare ceva, dacă are o nemulţumire legată de familie,de prieteni, de școală, griji, temeri, îndoieli, dacă îi e frică de ceva/de cineva acasă sau la școală, cum sunt profesorii lui, colegii lui, prie-tenii lui, ei ce fac, cum învaţă, ce ar vrea să se facă el în viaţă și cumcrede că va reuși, dacă are o supărare, dacă s-a îndrăgostit, ce facecând chiulește și mai ales cum se simte în momentele acelea etc. În-trebările ar trebui să se axeze asupra sentimentelor copilului și trăiri-lor sale și mai puţin asupra faptelor sale. Cu alte cuvinte, nu discu-tăm cu el ca un poliţist de la secţia omucideri sau crimă organizată,ci ca un prieten/ duhovnic/ consilier/ terapeut, străduindu-ne să-lfacem să vorbească despre el, despre problemele, nevoile și dorinţe-le lui, evitând să dăm sentinţe, sfaturi nesolicitate și să-l criticăm, săfacem comparaţii nefavorabile la adresa lui, să îi spunem ce vrednicieram noi la vârsta lui (asta e în topul teoriilor celor mai nesuferite!)și să-i scoatem ochii aducându-i aminte câte am făcut noi pentru el(sau ea) și ce nerecunoscător (nerecunoscătoare) este faţă de noi. Dacănu vă simţiţi în stare să vă abţineţi de la toate acestea (și e de înţeles,propriile emoţii negative vă stau în cale), apelaţi la serviciile unui spe-cialist, ale duhovnicului familiei, ale unei rude sau prieten în care co-pilul are încredere și în prezenţa căruia se simte confortabil și i se poa-te deschide sufletește.

Stabiliţi împreună o strategie de motivare a copilului și de a rezis-ta tentaţiei de a chiuli. Iată câteva recomandări:

• Elimină cauza. Odată identificată motivaţia chiulului (vorbim decel cronic), primul lucru este eliminarea cauzei. Acest lucru poatesă implice chiar schimbarea școlii sau a clasei dacă el are o proble-



mă cu colectivul ori cu școala ori cu anumiţi profesori, dacă estevictima abuzurilor și nu există o cale raţională de a le opri, dacămajoritatea elevilor manifestă lipsă de interes faţă de școală și ma-joritatea cadrelor didactice dovedește lipsă de implicare.

• Schimbarea începe cu tine. Corectează ceea ce ai tu, ca părinte, decorectat în atitudinea ta faţă de copil, faţă de familie, faţă de școa-lă: acordă copilului mai multă atenţie pozitivă și timp, răsfaţă-l maipuţin, acordă-i mai mult respect, afecţiune, apreciază-l pentru ca-lităţile, eforturile și reușitele sale, discută cu el mai des, ieșiţi îm-preună mai des, caută să-l motivezi să înveţe (vezi capitolul 3.1),implică-te mai mult în viaţa de familie etc. După identificarea ca-uzei, vei ști mai bine și ce ai de făcut tu în privinţa ta. Dacă niciacum nu realizezi ce ar trebui să schimbi la tine și în relaţia cu co-pilul, apelează de urgenţă la sfaturile unui consilier/ psiholog.

• Menţine o strânsă legătură cu școala. Ai nevoie să menţii constantlegătura cu școala, să fii săptămânal la curent cu situaţia notelor șiabsenţelor. Chiar cadrele didactice ar putea avea sugestii foarte uti-le dacă discutaţi des, ca de la om la om, preocupaţi nu atât de chiul,cât de cauzele pentru care copilul chiulește și de motivarea copi-lului pentru a învăţa.

• Alegeţi, în colaborare cu cadrele didactice și cu un specialist, ma-niera cea mai adecvată de motivare a copilului faţă de școală. Dealtfel, o dată ce eliminaţi cauzele și vă corectaţi propriile neajun-suri, motivarea copilului a și început deja. Încercaţi să descoperiţiadevăratul său potenţial al său și să-i oferiţi cât mai multe ocaziide a și-l pune în valoare, inclusiv de a-l înscrie la un club sportiv,club școlar, cerc artistic etc.

• Stabiliţi împreună obiective realiste legate de școală. Fixaţi îm-preună obiective pe temen lung, dar urmăriţi atingerea lor prin în-deplinirea unor obiective pe termen mediu și scurt. În primul rând,urmăriţi să aibă o prezenţă de 100% la clasă. Condu-l și adu-l dela școală, fă-i vizite scurte în pauze, discutaţi la telefon în pauze,

Irina Petrea124


convinge-l să te sune întotdeauna când i se face chef de chiulit maiînainte de a pleca din școală (ţine-l de vorbă la telefon până cândtrece pauza și vine profesorul la clasă). Într-o primă fază, pânăcând el și-a recăpătat obiceiul de a rămâne la ore, nu te lega de no-tele slabe obţinute, nu-i reproșa acest lucru. Fixaţi treptat alte obiec-tive intermediare — să participe mai mult la ore, să își facă mai destemele, să citească anumite cărţi, să studieze mai mult la anumitematerii. Între obiectivele pe termen lung, nu uitaţi să includeţi șiorientarea lui către o anumită profesie.

• Ajută-l la lecţii și teme dat fiind că unii copii chiulesc pentru cănu înţeleg nimic din ce se predă la clasă, nu și-au făcut temele șise tem de note proaste. Uneori, meditaţiile îl ajută să recuperezemateria pierdută. Poţi să aloci bani din fondurile care îi erau des-tinate ca bani de buzunar, pentru haine, excursii, telefon, internetetc.

• Ajută-l să reziste tentaţiei de a chiuli. Stabiliţi să te sune din ban-ca lui ori de câte ori îi vine să plece de la oră și ţine-l de vorbă pânătrece pauza. În acest fel, profesorul de la ora următoare îl va prin-de în clasă și el va rămâne la școală. Dacă poţi, fă-i vizite scurte lașcoală, în pauza mare, adu o gustare pe care să o luaţi împreună.(Știu o mamă care a întrerupt serviciul o perioadă de câteva luni,mergând la școală zilnic cu fiica ei de clasa a șaptea, rămânând înșcoală de la prima până la ultima oră de curs și însoţind-o acasă,până când fetiţa și-a pierdut obiceiul de a chiuli și și-a reintrat înnormal.)

• Instauraţi un sistem de privilegii și recompense cu puncte/ ste-le/ buline obţinute de copil pentru prezenţa la clasă, participareala oră, efectuarea temelor, învăţarea lecţiilor, obţinerea de califica-tive sau note mai bune. Transformaţi scorul obţinut la finalul uneisăptămâni și luni de școală în recompense.

• Redefinește-i anturajul. Încurajează prieteniile lui cu alţi copii șicolegi mai buni la învăţătură și mai serioși. Oferă-i noi oportunităţi



de a cunoaște alţi copii înscriindu-l la un cerc, un club al copiilor,un club sportiv, o companie de teatru/ dans etc. Ţine cont în alege-re și de preferinţele și înclinaţiile sale. Invită acasă colegi/ prietenide-ai lui, buni la învăţătură, cu care copilul tău să-și facă temele, săînveţe, să-și schimbe preocupările. De multe ori, prietenii de chiulvor încerca să-l determine să revină la vechile obiceiuri, îl vor luaîn râs, îl vor tachina, îl vor provoca. Este important să discutaţi cufiul sau cu fetiţa voastră zilnic și să-i întăriţi convingerea că e pedrumul cel bun, că adevăraţii prieteni nu te îndeamnă la rău, ci teajută să perseverezi în ceea ce e util și bine pentru tine.

• Acordă atenţie eforturilor sale și recompensează-le după o grilăprestabilită. De pildă, pentru fiecare zi când are o prezenţă la cla-să de 100% are zece puncte și pentru fiecare zi în care are fie și osingură absenţă are zero puncte. Pentru fiecare temă efectuată are2 puncte, pentru fiecare temă lipsă zero puncte. Pentru o notă de6 are trei puncte, pentru 7–8 patru puncte, pentru 9–10 zece punc-te. Dacă la final de săptămână are minim 50 de puncte, are voie săse joace la calculator (sau să facă o activitate care îi face mare plă-cere), dacă are între 50–70 de puncte, primește o bonificaţie la ac-tivitatea respectivă (de exemplu, 15–30 de minute în plus), dacăare între 70–90 de puncte, poate să iasă cu prietenii la film, dacăare minim 100 de puncte, merge în excursie.

• Evită aplicarea de pedepse abuzive. Retragerea privilegiilor dupăo anumită grilă, suportarea consecinţelor logice și naturale suntsancţiunile pe care copilul trebuie să le suporte. Orice alte moda-lităţi de a-l pedepsi îl vor demotiva, îi vor întări convingerea căeste neînţeles, asuprit, discriminat, că n-are cu cine să discute și-lvor înverșuna și mai mult împotriva școlii. Chiulul și notele proas-te devin o armă redutabilă pentru el în acest război al nervilor, omanieră de a vă pedepsi pentru felul în care îl trataţi.

Irina Petrea126


3.5 Violenþa în ºcoalã. Copilul agresiv. Copilul-victimã

În 2007, un studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii4 efectuat în37 de ţări dezvăluia faptul că România se află pe unul dintre locurilefruntașe la violenţa în școală — peste jumătate din numărul de cadredidactice raportează acte de huliganism la ore și solicită protecţie pen-tru ei și pentru elevii lor, un elev din patru (mai ales din claseleVII-VIII) se teme să nu fie atacat sau să devină victimă a violenţei înșcoală, 70% dintre elevi se duc cu teamă la ore.

Știrile abundă în cazuri, care mai de care mai incredibile: comporta-mente huliganice, atitudini necivilizate, furturi și tâlhării, ameninţăricu bombă, copii înjunghiaţi la școală sau bătuţi până la moarte de alţicolegi sau de persoane din afara școlii, elevi bătuţi de profesori, pro-fesori agresaţi de elevi, de părinţi, acte de vandalism, posesie de armede foc, săbii, cuţite, toate completează tabloul școlii românești con-temporane.

Unii cred că de vină pentru această situaţie este o proastă înţelegerea libertăţii și a democraţiei și susţin că mai multe măsuri coercitive arrezolva problema. Alţii susţin chiar că ar fi nevoie să li se permită ca-drelor didactice utilizarea moderată a forţei împotriva elevilor5, deșiavem articole de lege care interzic clar orice formă de violenţă (mo-derată sau nu) împotriva copilului.

Violenţa este agresiunea comisă de o persoană sau mai multe (agre-sorul) împotriva unei alte persoane (victima) în scopul terorizării, umi-

4 Studiul a fost efectuat de OMS împreună cu Asociaţia Mondială de Psihiatrie, Aso-ciaţia Internaţională de Psihiatrie a Copilului și Adolescentului și asociaţii de pro-fesioniști și se intitulează Violenţa școlară: epidemiologie, istoric și prevenţie. Rata vio-lenţei școlare s-a calculat în funcţie de raportările profesorilor privind siguranţalor și a elevilor: România (50%), Kuweit, Iran, Columbia, Ungaria, Portugalia, Spa-nia, Grecia, Slovenia, Belgia, Singapore, Islanda, Australia, Hong-Kong, Coreea,Norvegia, Cipru, Slovacia, Lituania… SUA (10%). Studiul a fost efectuat în 2006.

5 Senatoarea PSD Lia-Olguţa Vasilescu, președinta Comisiei Senatului pentru în-văţământ este autoarea acestei propuneri despre care s-a scris pe larg în presă îniunie 2007.


lirii, înfrângerii voinţei și supunerii sale totale. Violenţa poate fi fizică(bătaie, lovire, îmbrâncire, rănire etc.), verbală (injurii, jigniri, repro-șuri, urlete etc.) sexuală (de exemplu: penetrare orală, anală, vagina-lă, nuditate forţată, expunere forţată la pornografie), psihică/ emoţio-nală (critică ofensatoare, vânarea greșelilor, umilire sistematică,telefoane și mesaje de ameninţare, urmărire, izolare, control excesiv,ameninţări, defăimare, ironie mușcătoare, sarcasm, maliţiozitate, șan-taj emoţional). De multe ori, escaladarea violenţei se face pe nesimţi-te — de la o înjurătură se ajunge la o palmă, de la ironie mușcătoarese ajunge la bătaie.

Avem, ca societate, ne place sau nu, admitem sau nu, un grad ridicatde agresivitate și, de multe ori, nici nu ne dăm seama că devenimagresori sau că suntem agresaţi, anumite forme de violenţă (mai alesverbală, psihică și emoţională) intrând deja în normalitate. Mulţi con-sideră că doar agresiunea fizică se poate numi violenţă, iar dacă aceas-ta e îndreptată împotriva unei femei sau a unui copil în scop corecţio-nal, educativ, devine o sfântă de bătaie.

În viaţa de zi de zi, obișnuim să facem în mod direct, brutal și umili-tor evaluări negative la adresa unei alte persoane, a însușirilor, com-portamentelor, acţiunilor sale, criticăm excesiv de mult, facem repro-șuri dese, cicălim. Preferăm să spunem Ești prost! în loc de Nu a ieșittocmai bine! Nu te pricepi! în loc de Noi procedăm așa, nu altminteri!, Nuești în stare! în loc de Poate că nu ţi-am explicat eu suficient de bine, hai sămai încercăm o dată cu atenţie. Și exemplele ar putea continua la infinit.

Insultăm, umilim, înjurăm, dăm porecle, etichetăm cu multă ușurin-ţă, preferăm să vânăm greșelile celorlalţi (chiar și pe cele mai redu-se), și mult mai rar progresele și reușitele lor, considerând că așa îiajutăm să se îndrepte, când, de fapt, ceea ce sigur reușim să facem esă le mărim teama de eșec, neîncrederea în sine și să le subminăm sti-ma de sine.

Manifestăm dispreţ faţă de greșelile altuia și îngăduinţă faţă de alenoastre, avem des nemulţumiri la adresa celorlalţi și ni le exprimăm

Irina Petrea128


făţiș, reacţionăm exagerat, exploziv, proferăm ameninţări, manifes-tăm dorinţa de a-i controla excesiv pe cei din jur și de a ne impunepunctul de vedere, nu-l ascultăm pe interlocutorul nostru, îl repezim,îl întrerupem, schimbăm vorba când el nici n-a apucat să-și ducă pânăla capăt fraza.

Pe cât suntem de nerăbdători, neînţelegători și neiertători cu ceilalţi,pe atât de pricepuţi suntem să ne găsim mereu scuze pentru neajun-surile noastre. Imediat ce ne atrage cineva atenţia că am greșit, intrămîn defensivă. Preferăm să dăm ordine celuilalt (Închide radioul ăla cămă doare capul) în loc să spunem politicos ce nevoi, ce probleme avem(Nu mă pot concentra din pricină că e muzica prea tare și am mare nevoiesă termin lucrarea aceasta ca să o predau mâine. M-ai ajuta enorm dacă aivrea să mai reduci volumul. Îţi mulţumesc.).

La supărare, trântim, izbim, facem semne obscene, ridicăm vocea, ţi-păm, urlăm (chipurile, avem temperament!), fără să ne gândim că ceidin jur nu sunt vinovaţi de starea noastră.

Ne purtăm agresiv noi între noi, de faţă cu copiii noștri sau ai altora,în familie, la serviciu, în lume, pe stradă, la volanul mașinii, sub pa-ravanul latinităţii pe care o invocăm ca pe o scuză universală pentrucomportamente și reacţii care nu ne fac cinste, generate de deficienţede comunicare mai mult sau mai puţin grave, de o slabă capacitatede gestionare a emoţiilor proprii și empatie scăzută. Perpetuăm omentalitate corozivă căreia îi cad victime noi și noi generaţii de copii.E drept, stresul cotidian este un factor agravant, dar nu este cauzaacestui stil de viaţă isteric și violent.

Încă mai credem că bătaia e ruptă din rai. Un studiu al organizaţiei„Salvaţi Copiii–România“ din 2006 arăta că 75% dintre părinţii ro-mâni admit că își articulează copiii și 86% dintre copii mărturisesc căsunt educaţi cu bătaia (dintre care 20% cu obiecte contondente). Ști-ind că cei mici învaţă prin imitare și că bătăușii sunt, cei mai mulţidintre ei, copii bătuţi, agresaţi, de ce ne mai mirăm că violenţa dinșcolile românești este endemică?



Un impact grav asupra copilului îl are violenţa domestică care, chiarși atunci când este doar verbală, chiar și atunci când nu se manifestădirect asupra lui, îl afectează, influenţându-i negativ starea afectiv-e-moţională, sănătatea mentală, comportamentul, atitudinea, limbajulși, da, performanţele școlare.

Ne-am obișnuit să așteptăm intervenţii miraculoase din partea auto-rităţilor, a școlii și proniei cerești. O vorbă de-a noastră spune că Dum-nezeu îi ajută pe cei care se ajută. Schimbarea nu poate să înceapă de-cât cu noi, cu fiecare dintre noi. Și putem începe chiar de azi,corectându-ne propriul comportament și îmbunătăţindu-ne stilul dea comunica. Dacă nu puteţi apela la serviciile unor specialiști, vă pu-teţi ghida după o altă vorbă de-a noastră (de care am cam uitat): poar-tă-te cu ceilalţi așa cum ţi-ai dori să se poarte și ei cu tine sau ce ţienu-ţi place, altuia nu face.

Sunt destule măsuri pe care le pot lua autorităţile locale, ministerulde resort, dar și unităţile școlare pentru reducerea și eliminarea vio-lenţei în școală. Firmele de pază și protecţie, supravegherea cu mij-loace video, dotarea cu alarmă, colaborarea mai strânsă cu poliţiștiide proximitate sunt tot atâtea soluţii punctuale, imediate și foarteadecvate pentru ameninţările de natură externă. Personalul firmelorde pază și protecţie reușește să impună respectul elevilor cu apucă-turi violente și să-i tempereze reducând actele de agresiune și van-dalism, dar la clasă, în timpul orelor și în imediata apropiere a șco-lii, intervenţia lor e limitată. Nu se poate ca fiecare elev să aibă câteun bodyguard menit să-l apere sau să-l tempereze și nici nu e dedorit.

Pe termen lung, noi, ca părinţi și educatori, putem contribui seriosla reducerea violenţei în rândul copiilor și în școală dacă:

• Nu acceptăm violenţa în familie ca pe un mod de viaţă, ci încer-căm să ne rezolvăm problemele cât mai civilizat, rapid și eficient,cu ajutor de specialitate. Cei care au cel mai mult de suferit suntîntotdeauna copiii!

Irina Petrea130


• Abordăm o conduită civilizată, respectuoasă, în familie și în socie-tate, dându-le astfel copiilor cel mai bun exemplu;

• Ne obișnuim să dialogăm și evităm critica excesivă, cicăleala și re-proșurile la adresa celorlalţi;

• Ne educăm copiii după principiile disciplinei pozitive, solicitândla nevoie ajutorul unui psiholog, consilier școlar, cadru didactic;

• Ne asigurăm că există o bună bună comunicare între noi, ca pă-rinţi, și copil, între noi și cadrele didactice și între copilul nostru șiceilalţi copii și cadrele didactice;

Nu vă gândiţi A, păi și ce dacă eu îmi educ bine copilul, dacă Popescu, Cu-tărescu și Xsulescu nu, tot degeaba. Mai bine îl învăţ și eu pe al meu să dea.Nu rezolvăm nimic gândind așa, ci riscăm să transformăm școala în-tr-o gală K1. A doua zi, copiii lui Popescu, Cutărescu și Xsulescu potveni la școală cu pistoale, săbii și cuţite, iar profesorii cu spray-uri pa-ralizante și veste antiglonţ (am citit într-un studiu american privindviolenţa în școală că profesorilor din anumite localităţi texane li sepermite accesul în școli cu arme de foc!). O asemenea mentalitate —și eu pot să bat — nu reduce violenţa, ci o amplifică.

Violenţa, indiferent de formă, afectează climatul de la clasă, din școa-lă și perturbă întreg procesul de învăţământ.

Agresiunea se poate manifesta fizic, verbal, ca intimidare, terorizareemoţională, hărţuire (inclusiv sexuală), rasism.

Abuzul fizic se exercită prin: lovire (cu pumnii, cu picioarele, cu obiec-te contondente), pălmuire, scuipare, îmbrâncire, zgâlţâire, izbire, muș-care, tras de păr, rănire, ardere, sufocare etc.

Abuzul psihic/ emoţional înseamnă batjocorire, insinuare, umilire,jignire, etichetare, poreclire, bârfire, ameninţare, critică ofensatoare,excluderea din grup și refuzul de a permite copilului-victimă să par-



Irina Petrea132

ticipe la activităţile grupului, interdicţia de a i se vorbi și de a se adre-sa vreunuia dintre membrii grupului, blamare, izolare, intimidare, in-terdicţia de a comunica, controlul excesiv (unde ai fost, de ce ai stat atât,unde te duci, cu cine etc.), distrugerea obiectelor personale, deposeda-rea de acestea, torturarea și uciderea animalului de companie al vic-timei, răspândire de zvonuri maliţioase, defăimătoare, expedierea demesaje de ameninţare sau cu caracter batjocoritor pe telefonul mobil,e-mail, messenger, prin bilete, grafitti și afișarea de simboluri umili-toare referitoare la culoarea pielii, obiceiuri, accent, origine, îmbrăcă-minte, păr, rasă, etnie. Violenţa de limbaj e, prin urmare, tot o formăde abuz emoţional.

Abuzul sexual nu presupune numai violul și tentativele de viol, ci șiatingerea, pipăirea zonelor intime, îmbrăţișarea forţată, sărutul, des-cheiatul bluzei, desfăcutul sutienului, dezbrăcarea (nuditate) fortaţă,comentariile cu conotaţii sexuale la adresa cuiva, expunerea la porno-grafie și la materiale cu caracter pornografic împotriva voinţei uneipersoane.

Dintre toate tipurile de abuz, abuzul emoţional este săvârșit cel maifrecvent de părinţi și de cadrele didactice și îmbracă forma îndrumă-rilor preţioase, a sfaturilor, avertismentelor, a vânării greșelilor și dez-aprobării constante a copilului (suntem veșnic cu gura pe el, veșnicnemulţumiţi și critici la adresa lui, veșnic îi spunem ce are de făcut).Agresiunea emoţională are adeseori efectul unei adevărate acţiuni despălare a creierului, distruge încrederea în sine, stima de sine pânăcând victima nu mai poate să judece cu realism nici o situaţie, deve-nind incapabilă parcă de discernământ. Adesea, se culpabilizează (co-pilul ajunge să creadă că el e de vină pentru orice, pentru că nu poa-te face nimic ca lumea, pentru că tu te superi pe el) și nu maiîndrăznește să facă nimic fără aprobarea părintelui/ profesorului/persoanei care îl agresează emoţional.

Dintre toate tipurile de abuz, cel emoţional e cel mai greu de doveditși de înţeles, are consecinţele cele mai insidioase, cele mai subtile și,adesea, cele mai periculoase.


Oricare ar fi violenţa pe care o comite, obiectivul agresorului este dea-și exercita controlul, puterea asupra victimei (și, prin puterea exem-plului, și asupra celorlalţi din grup, mai puţin vulnerabili decât vic-tima), să fie în centrul atenţiei, să capete notorietate și, adesea, iden-titate și recunoaștere (pe care nu știe să le obţină altfel). De multe orise întâmplă ca agresorul să fie, la rândul lui, o victimă a agresiuniiexercitate de părinţi, familie, copii mai mari, profesori asupra lui, săsufere de o afecţiune psihică.

Oricare ar fi tipul de agresiune la care este supusă, victima se va simţimereu ameninţată, izolată, neputincioasă, înfricoșată, vinovată de ceeace i se întâmplă.

CazC. a ajuns colegul meu în clasa a V-a. Era pentru a doua oarã repetent, avea cu 3 animai mult decât noi, ceea ce se vedea ºi din înfãþiºarea ºi forþa sa fizicã mult superioa-rã nouã, celorlalþi. Privind retrospectiv, cred cã suferea de o afecþiune psihicã, avea ointeligenþã subnormalã, nu se putea concentra câtuºi de puþin la lecþie. Citea silabi-sind ºi scria ca un copil la început de clasa I, vorbea urât tot timpul (sindrom Toure-te), deranja frecvent orele, dar cel mai grav era cã ne sâcâia, ne înjura, batjocorea,ameninþa ºi bãtea, ne lua ºi ne distrugea lucrurile. Stãtea în ultima bancã ºi nu aveanici un prieten, deºi unii dintre cei mai slabi elevi la învãþãturã stãteau uneori cu elde vorbã. Cea mai mare bucurie a noastrã era când chiulea. Ne era fricã sã plecãmsinguri de la ºcoalã (mai ales dupã lãsarea serii — învãþam dupã-amiaza) ºi ne adu-nam câte 4–5 copii care mergeau în aceeaºi direcþie spre a face faþã unui eventualatac din partea lui. Într-o zi, diriginta a hotãrât sã mã aºeze în bancã cu acest haida-mac sã-l cuminþesc! Am devenit din acea clipã þinta lui predilectã ºi, dupã numai câ-teva sãpãmâni ajunsesem sã nu mã mai pot concentra deloc la ore, atentã sã nu mãînþepe cu ace cu gãmãlie, sã nu mã taie cu lama, sã nu mã pipãie. Eram cu nervii lapãmânt ºi mã cutremuram numai la gândul cã ajung la ºcoalã. Acasã, mama credeacã mã miorlãi pentru cã nu ºtiu sã-l pun la punct; la ºcoalã, nimeni nu contesta de-cizia dirigintei. La început, am încercat sã-l ajut la teme, sã-i suflu la lecþii, sã-l las sãcopieze la lucrãri, sã-i dau covrigi. În pauze, reuºeam sã mai scap de el, dar la ore, eraimposibil. În cele din urmã, sãtulã cã nimeni nu ia în seamã plângerile mele, am ve-nit la ºcoalã înarmatã cu un cablu de oþel tras în plastic. De fiecare datã când C. în-cerca sã mã mai loveascã sau îmi fãcea vreo ºicanã, îl loveam cu toatã forþa cu acelcablu de care nu mã despãrþeam, nici chiar în timpul orelor. Atacurile lui s-au rãrit,dar au devenit încã ºi mai nemiloase. Am încasat pumni, palme ºi picioare în burtãºi lucrurile s-au înrãutãþit. Am vorbit din nou cu mama, i-am explicat cã nu mai potsã mã duc la ºcoalã, cã nu mã gândesc decât cum sã-l omor pe colegul de bancã. La



rândul lui, C. nãscocea în fiecare zi mijloace noi de a mã agresa. Mama a vorbit cu di-riginta, care ºi-a dat seama cã fãcuse o greºealã, ºi l-a mutat din nou, singur, în ulti-ma bancã. Pentru mine, lucrurile au revenit la normal. În clasa a VI-a, C. a fost dus lao ºcoalã specialã ºi am scãpat de el pentru totdeauna.

Agresorii pot fi copii (în general mai mari), de ambele sexe, dar ºi ca-dre didactice ºi personal administrativ! Au abilitãþi sociale reduse,empatie scãzutã (sau inexistentã), o slabã conºtiinþã de sine, capaci-tate redusã de gestionare a emoþiilor, complexe, sunt lipsiþi de com-petenþe, rol ºi status, au o pãrere proastã despre ei. Se simt bine nu-mai atunci când îºi exercitã puterea de control asupra victimei. Suntlaºi ºi nu îºi lanseazã atacurile asupra indivizilor pe care îi percep cafiind puternici, înconjuraþi de prieteni (pe aceºtia încearcã sã-i mani-puleze prin linguºire ºi mici servicii), ci asupra celor mai slabi decâtei. Cu cât victima le face mai mult pe plac, se aratã mai supusã, maiînfrântã, cu atât agresorii îºi vor exercita mai des ºi mai violent con-trolul asupra ei. Rezistenþa îl enerveazã pe agresor, dar îl ºi descum-pãneºte. Se înconjoarã adesea de o gaºcã de inºi care se tem de el,dar s-au aliat cu el ca sã nu-i cadã victime ºi sã se bucure de putere.

Copilul meu e victimă

Victimă poate fi orice persoană vulnerabilă, mai retrasă, fără (sau cufoarte puţini) prieteni, percepută uneori ca un străin/ intrus. Ea esteselectată dintre copiii mai mici, mai slăbuţi, mai fricoși, mai timizi de-cât alţi copii, mai puţin asertivi, mai singuratici, care prezintă anumi-te trăsături fizice care îi scot în evidenţă (culoarea părului, forma șimărimea nasului, urechi clăpăuge, dinţi mari/ rari etc.), infirmităţi,deficienţe, impedimente de vorbire, poartă aparat dentar, ochelari devedere, sunt mai stângaci, se mișcă mai greu etc.) au anumite obiec-te personale care atrag atenţia și invidia celorlaţi (un ceas mai deose-bit, adidași, ghiozdan, telefon mobil etc.), obiecte care le pot fi distru-se sau de care sunt deposedaţi sistematic.

Uneori, copilul-victimă provoacă fără să vrea invidie, gelozie și tea-ma de a răsturna ierarhii prin calităţile pe care le are (de exemplu, ofată nou-venită într-o școală, frumoasă, bine îmbrăcată și inteligentă,

Irina Petrea134


poate deveni lesne ţinta atacurilor altor fete care se tem că aceasta vadeveni mai populară decât ele), prin faptul că este admirată de cadredidactice și colegi.

Victimele violenţei școlare pot fi copii, dar și cadre didactice, maiales cele care nu reușesc să câștige încrederea, respectul și admira-ţia elevilor.

O dată ce agresorul i-a înfrânt opoziţia (fizică, psihică), poate să-iimpună să facă lucruri pe care copilul nu le-ar face în mod nor-mal — să-i dea bani, mâncare, să-i scrie temele, să-i ducă ghiozda-nul, să-i lustruiască încălţămintea, să-i cedeze obiectele râvnite deagresor (ca să nu mai fie și bătut, și jefuit) etc. Violenţa în școalănu se produce literalmente numai în incinta unităţii de învăţământ,la ore și în pauze, ci, adesea, are loc în drum spre casă sau spreșcoală.

Copilul-victimă este, de cele mai multe ori, copleșit de rușine și devină și, în loc să-și informeze imediat părinţii și cadrele didactice așacum ar trebui, preferă să ţină totul pentru el în speranţa că nu va aflanimeni și lucrurile se vor rezolva de la sine. Adesea, este chiar ame-ninţat de agresor că, dacă spune cuiva despre cele întâmplate, dataviitoare va fi și mai rău. Sunt și copii care spun imediat ce au păţit șiașa avem șansa de a lua măsuri imediate, dar ce să facem atunci cândcopilul nostru este victima predilectă a agresorului de serviciu dinșcoală și el nu ne spune nimic?

Cum știu dacă copilul meu este victima unui agresor? Ce semne, ce simptome prezintă?

• Este trist, tăcut, apatic, retras sau, dimpotrivă, agresiv, iritabil, ţâf-nos, întors pe dos, nervos, izbucnește în plâns din te miri ce, are ex-plozii nervoase și reacţii exagerate, schimbări bruște de dispoziţie.

• Prezintă vânătăi, zgârieturi, umflături pe faţă sau pe corp (mai alespe membre) și, întrebat de unde le are, născocește tot felul de mo-tive bizare.



• Mănâncă puţin și fără chef.

• E neliniștit, îngrijorat mai ales când trebuie să meargă la școală saucând vine de la școală.

• Are coșmaruri, doarme puţin, se odihnește greu, are cearcăne.

• Are dureri de burtă, de cap, stări de greaţă, de rău, de vomă maiales când trebuie să plece la școală (copilul somatizează frica).

• Se concentrează mai greu la școală, la teme, îi scade interesul pen-tru școală, scad performanţele sale școlare. E neatent, cufundat îngândurile sale.

• Chiulește, caută mereu pretexte să nu se mai ducă la școală, min-te dacă e prins că a chiulit (n-a venit profesorul, le-a dat drumul maidevreme etc.).

• Pierde în mod inexplicabil obiecte (de fapt, i-au fost luate cu forţade agresor), cheltuiește mai mulţi bani decât de obicei (taxa de pro-tecţie), vine cu hainele descusute, murdare (dacă a fost îmbrâncitîn pereţi sau pus pe jos), solicită sume mai mari de bani, obiecte,mâncare (pe care să le ducă agresorului său, la cererea și sub ame-ninţarea acestuia).

Pe lângă aceste semne (cărora copilul le poate găsi tot soiul de expli-caţii, mai mult sau mai puţin convingătoare), putem să-i adresăm câ-teva întrebări spre a descoperi dacă e victima agresiunii, în cazul încare lui/ ei îi este prea frică sau rușine să ne spună.

Ce întrebări putem să-i adresăm ca să ne dăm seama dacă e victima

unei agresiuni?

• Ce ai făcut azi la școală, cum a fost?

• Ai făcut ceva ce ţi-a plăcut?

Irina Petrea136


• Ai făcut ceva sau s-a întâmplat ceva ce nu ţi-a plăcut?

• Ce ai făcut în pauze?

• Ai vrea să inviţi acasă pe vreunul dintre colegii tăi?

• Cu cine te-ai jucat? (dacă e un școlar mai mic)

• De-a ce te-ai jucat? (idem ca mai sus)

• Ţi-a plăcut cum te-ai jucat? (idem ca mai sus)

• Ţi-ar fi plăcut să te joci cu altcineva? Cum? Cu cine? (idem ca maisus)

• Cum sunt prietenii tăi?

• E cineva la școală care nu-ţi place/ te enervează?

• Cum crezi că o să fie mâine la școală?

Ce să facem dacă aflăm că a fost agresat, intimidat, terorizat, maiales în mod repetat?

• Discutăm cu el. La cea mai mică bănuială, întrebaţi-l direct dacă ci-neva, copil sau adult, îi face probleme la școală, în drum spre școa-lă sau spre casă, și ajutaţi-l să vă povestească ce s-a întâmplat. Uniicopii, de frică, s-ar putea să nu spună nimic, dar, în cazul lor, unrăspuns evaziv e un răspuns afirmativ. Dacă își deschide sufletul șivă povestește, va trebui să-l ajutaţi să treacă peste momentele stân-jenitoare și amănuntele penibile, așa că nu insistaţi să pronunţe anu-mite cuvinte, să formuleze anumite fraze, ci sugeraţi-i-le și lăsaţi-lsă vă răspundă cu da sau nu — îi va fi mai ușor. Interesaţi-vă decând a început să fie agresat, de câte ori a fost, în ce fel, cum s-aupetrecut lucrurile, ce a făcut după aceea, ce a încercat el să facă pen-tru a pune capăt agresiunilor, cu cine a vorbit, cui a mai povestit.



• Ne stăpânim emoţiile, ne păstrăm autocontrolul. Nu vă enervaţipe el, nu-l certaţi, nu daţi vina pe el. (Da, numai de tine se putealua, de ce nu s-a luat de Gigel? Pentru că Gigel nu e gură mare și nicifraier ca tine!) Încercaţi să nu vă pierdeţi stăpânirea de sine pen-tru că mai rău îi faceţi, sugerându-i prin comportamentul vostrucă el a făcut ceva rău, nu agresorul lui. Dacă sunteţi prea iscodi-tori, prea insistenţi sau enervaţi îl puteţi inhiba. Dacă reacţionaţiprea emoţional, ar putea să nu mai găsească puterea de a conti-nua să vă spună ce a păţit. Mângâiaţi-l, îmbrăţișaţi-l, asiguraţi-lcă totul va fi bine — are nevoie mai mult ca oricând să se simtăiubit și ocrotit.

• Îl conducem la școală și-l luăm de la ore chiar de a doua zi, chiardin faţa clasei. Căutaţi să vă faceţi simţită prezenţa cât mai cu-rând și mai pregnant în preajma copilului — în acest fel, îi sem-nalaţi agresorului că știţi ce s-a întâmplat și, chiar dacă fixaţia pecare o are asupra copilului vostru n-a dispărut, nemaiputând să-șiexercite puterea asupra lui, îl va lăsa în pace și-și va alege o altăvictimă.

• Îi aducem la cunoștinţa învăţătorului/ dirigintelui cele întâmpla-te. Discutaţi ce măsuri are de gând să ia în privinţa agresorului(dacă e unul dintre elevii școlii) și cum înţelege să vă protejeze co-pilul (dar și pe ceilalţi elevi) de o posibilă nouă agresiune în viitor.Vorbiţi-i politicos, calm, fără să-i faceţi reproșuri, fără critică. Ori-cât aţi fi de supărat, abţineţi-vă să-i faceţi o scenă. Riscaţi să anta-gonizaţi tocmai cu cei care vă pot oferi un sprijin valoros. Amenin-ţările de genul vă reclam la inspectorat/ vă fac eu să vă daţi demisia/pun eu o vorbă unde trebuie nu vor rezolva situaţia copilului vostru,ci i-o vor îngreuna.

• NU ne facem singuri dreptate. NU îl agresăm pe agresor, nici ver-bal, nici fizic, nu-l ameninţăm, nu-l rezolvăm năimind gealaţi caresă-l bată. Riscaţi ca familia lui să riposteze, riscaţi să declanșaţi unrăzboi în care copilul vostru va fi, cu siguranţă, una dintre victime.Riscaţi un dosar penal și chiar pedeapsă cu închisoarea până la 7 ani

Irina Petrea138


(dacă l-aţi vătămat grav pe agresorul copilului vostru). Staţi de vor-bă cu agresorul — bine ar fi să discutaţi și cu părinţii sau tutorii lui,în prezenţa copilului vostru, a cadrului didactic de la clasă, eventu-al a directorului școlii și (recomandabil) a unui consilier școlar.

• Luăm legătura și cu alţi părinţi, discutăm cu direcţiunea școlii.Poate se impun anumite măsuri ce ţin de regulamentul de ordineinterioară, de angajarea unei firme de pază și protecţie. Faceţi totposibilul pentru ca agresiunea suferită de copilul vostru să nu fietrecută sub tăcere din frica de a nu aduce atingere reputaţiei șco-lii. Nici o școală nu e la adăpost de agresori și agresiune datorităreputaţiei sale, ci diferenţa între o școală bună și una rău famată edată de reacţia promptă și măsurile luate de conducere pentru li-mitarea și eliminarea fenomenului. Cadrele didactice, ceilalţi co-legi, părinţii și personalul școlii trebuie să lucreze ca o echipă și sădeclare toleranţă zero faţă de asemenea acte de violenţă. Copiii nutrebuie lăsaţi să se apere singuri. Metodele pe care victimele le gă-sesc spre a ieși dintr-o astfel de situaţie pot fi dintre cele mai dra-matice. De pildă, sinuciderea este, în viziunea unui copil hărţuit șicu nervii la pământ, care nu are cui spune ce i s-a întâmplat saucăruia îi e prea rușine și frică să spună, singura soluţie. Cu sigu-ranţă nu vrem să ajungem aici!

• Îl ajutăm să-și descarce sufletul. Încurajaţi-l să-și exprime verbalsentimentele (altfel riscaţi să le manifeste prin comportamente șiatitudini indezirabile). Ajutaţi-l să înţeleagă comportamentul șisentimentele agresorului său, motivele pentru care l-a ales dreptvictimă, spre a nu rămâne cu convingerea greșită că el ar fi de vină(adesea, victima crede că a făcut ceva ce a încurajat agresorul să oatace). Ceea ce trebuie să-i explicaţi copilului este că agresorul luipoate fi, la rândul lui, o victimă și că a devenit ceea ce este din pri-cina agresiunii la care e supus acasă sau a neglijării. Îi spunem cutoată convingerea că agresorul este o persoană cu probleme serioa-se, ce are nevoie de ajutor, că, prin ceea ce face, caută să obţină no-torietatea și puterea pe care și le dorește, dar pe care nu știe să leobţină altfel.



• Îl ajutăm să-și dezvolte propriul mecanism prin care să facă faţăagresiunii. Învăţaţi-l să refuze cu un categoric NU să mai dea cursimperativelor agresorului, ci să adopte o ţinută și o postură mai si-gură pe sine (agresorii atacă persoanele vădit vulnerabile), să fugăde agresor (mai ales când acesta este însoţit de o gașcă), și să-l evi-te constant (dacă agresiunea e fizică). În cazul în care agresiuneaconstă preponderent în umilinţe, jigniri, etichetări, să ne ajutăm co-pilul să găsească cele mai bune replici (în limitele decenţei și alebunului simţ), să-l învăţăm să-și păstreze calmul, să nu se lase in-timidat. Aprecierile pozitive la adresa lui, evidenţierea calităţilor,practicarea unui sport sunt de natură să-i stimuleze copilului-vic-timă încrederea în sine.

• Îl ducem la consiliere/ terapie. Un specialist poate să-l ajute maibine decât noi să-și descarce sufletul, să-și dezvolte mecanismulde coping, să socializeze, să facă faţă traumei prin care a trecut,fără ca aceasta să-i provoace tulburări de comportament, afecţiunipsihice. Nu ezitaţi să apelaţi de urgenţă la astfel de servicii.

• Îl ajutăm să socializeze mai mult și să-și lărgească cercul de prie-teni, invitându-i pe unii dintre colegii lui de clasă acasă, înscriin-du-l într-un cerc școlar, într-o echipă sportivă. Se va simţi mai pu-ţin singur, va căpăta mai multă siguranţă de sine. Agresorii seînconjoară și ei de prieteni (sau se asociază cu alţii) nu numai pen-tru că adoră să-și facă numărul în faţa unui public de admiratori,ci și pentru că gașca proprie îl susţine, îi întărește puterea. În modparadoxal, agresorii sunt mai lași decât am bănui; copilul nostruare nevoie de prieteni care să-i fie alături pentru că agresorii pre-feră copiii vulnerabili, nepopulari și retrași, cărora nimeni nu lesare în ajutor.

• Îl ducem la cursuri de autoapărare. Chiar dacă nu va mai aveaocazia să pună în practică ceea ce învaţă acolo, știind că știe cumsă se apere, nu va mai fi paralizat de frică, deci nu va mai fi vul-nerabil, prin urmare, scade riscul de a mai fi agresat. A nu se con-funda tehnicile de autoapărare cu tehnici de cultivare a agresivi-

Irina Petrea140



tăţii și promovare a violenţei! Autoapărarea presupune calm, aser-tivitate, autocontrol, adică exact ceea ce lipsește agresorului!

• Îl ajutăm să-și corecteze anumite defecte, trăsături și obiceiurideranjante pentru ceilalţi colegi. De pildă, copilul pârăște, pândeș-te, fură, miroase urât, nu se îngrijește, se laudă cu ceea ce are șiface în ciudă altor colegi, deranjează ora, face glume proaste etc.,pe scurt, e nesuferit. Cine să-i sară în ajutor când e agresat dacătoată lumea se bucură că a fost pus la punct?

• Îl mutăm din clasă sau din școală dacă nu există înţelegere și spri-jin din partea cadrelor didactice sau dacă agresorul este chiar uncadru didactic din categoria intangibililor (piloși, cu proptele po-litice, cu funcţii administrative importante). Nu are rost să ne trans-formăm copilul într-un teatru de operaţiuni, să-l aruncăm în vâl-toarea unei lupte a voinţelor. Dacă învăţătorul sau dirigintele sauun anumit profesor și-a propus să-l șicaneze, să-l hărţuiască, să sca-pe de el, e cumplit. Chiar dacă intervine direcţiunea/ inspectora-tul/ ministerul în rezolvarea situaţiei, atât timp cât acel cadru di-dactic-agresor rămâne la clasă, nu e îndepărtat, îl poate teroriza pecopil ascultându-l oră de oră, îl poate umili vânându-i greșelile, îipoate oricând da note sub cele pe care le merită. Cine să-l contra-zică? Nu ne putem lupta singuri dacă cei care au de partea lor le-gea și regulamentele de ordine interioară nu sunt dispuși sau setem să intervină sau abuzează de poziţia în care se află sau aplicălegea junglei.

Ce trebuie să-i spunem copilului nostru dacă e victima agresiunii?

• Nu e vina ta! Agresorul tău are o problemă, nu tu. Amândoi aveţinevoie de ajutor, dar în mod diferit.

• Agresorul tău te agresează pentru că, la rândul lui, e agresat aca-să, în familie sau de alţi copii mai mari (tu nu ai de unde să știi șiel nu va recunoaște asta). Vrea să devină popular (poate că acasănu-l/ n-o laudă niciodată nimeni), să capete notorietate, să pară că


este tare, că deţine controlul, îi place să vă vadă că vă este teamăde el/ ea și vă face pe toţi să faceţi cum vrea el/ ea. Unii agresoriau nevoie să li se dea atenţie (să fie băgaţi în seamă) și nu reușescaltfel, alţii sunt geloși/ invidioși pe cei pe care îi agresează.

• Agresorul tău este o persoană nesigură pe ea, dar se preface că eun dur. Va alege întotdeauna să-și măsoare forţele cu cineva maimic, mai slab decât el. Dacă îi arăţi că nu ţi-e frică și rămâi calm șistăpân pe tine, va încerca să te ameninţe, însă va da înapoi curândde frică să nu se facă de râs în faţa celorlalţi și să-și piardă toatăputerea.

• Nu-ţi fie teamă sau rușine să ne spui dacă se mai întâmplă, mie,învăţătoarei/ dirigintei/ unei alte persoane din familie/ consilierșcolar etc. Numai așa te putem ajuta. Să spui că ai fost agresat nuînseamnă să pârăști și nu e nedrept sau nedemn. Ceea ce face agre-sorul tău e nedrept și nedemn. Încearcă să-l eviţi pe cât poţi și, cândse lansează împotriva ta, spune-i ferm și clar să se oprească, du-teîn clasă/ stai lângă prietenii tăi/ cheamă bodyguard-ul/ mergi lacancelarie/ dă-mi telefon. Chiar dacă ţi se pare că ai rezolvat pro-blema de unul singur, tot e bine să ne spui și nouă, asta ca să nuse mai repete. Dacă ţi-e jenă să vorbești despre cele întâmplate,scrie totul pe o foaie de hârtie. Spune-ne CE s-a întâmplat (ţie saualtui copil), CINE e făptașul, CÂND și CUM s-a întâmplat, CE AIFĂCUT TU, cine a mai fost de faţă, cât de des se întâmplă. Poţinota într-un caiet data, ora, locul, persoanele implicate, cum s-aupetrecut lucrurile, cine ce a făcut.

• Dacă ţi-e frică să spui ceva la școală, încearcă să stai de vorbă în-tre patru ochi cu dirigintele/ învăţătorul/ un profesor în care aiîncredere, sub un pretext oarecare.

• Fii politicos și amabil cu toată lumea, pe cât posibil. Zâmbește,privește oamenii deschis, în ochi, atunci când le vorbești. Încearcăsă-ţi faci prieteni buni și să vă uniţi împotriva agresorului: unulpentru toţi, toţi pentru unul.

Irina Petrea142



• Unește-ţi forţele cu alţi copii agresaţi. Agresorul e ca un lup careintră între oi și le rupe pe rând, una câte una. Nu poate să-și mă-soare forţele cu toată lumea în același timp.

• Să nu-ţi fie rușine pentru că ieși în evidenţă prin caracteristi-cile tale. Un nas lung sau o pereche de ochelari de vedere, o vocesubţire, un trup firav nu dă nimănui dreptul să-și bată joc detine. Și tu ai calităţi și defecte ca toată lumea și, ca fiecare om,ești unic în felul tău. Ceea ce contează este ceea ce simţi și ceeace faci.

• Nu sta deoparte dacă vezi că un alt copil e agresat. Mesajul pe careîl transmiţi agresorului este că:

• ţi-e frică de el (și te va agresa într-o zi și pe tine)

• ești de acord cu ce face

• e mult prea puternic ca să se pună cineva cu el. Nu uita că, în-tr-o altă zi, copilul care a fost agresat și în ajutorul căruia ai să-rit te poate ajuta la rândul său. Ajută-l pe copilul-victimă che-mând ajutoare, ajută-l să aducă incidentul la cunoștinţa unuiadult (profesor/ diriginte/ învăţător/ părinte/ frate mai mare),dă-i primul ajutor dacă are nevoie, mângâie-l, îmbărbătează-l,ajută-l să-și strângă lucrurile, să-și revină. Stai cu el (sau ea),acordă-i atenţie, include-l în cercul tău de prieteni ca să-l prote-jezi de agresor.

• Nu te enerva când ești agresat, nu ceda ameninţărilor, nu răspun-de provocărilor. Exact asta vrea agresorul tău, adoră să te enerve-ze. Respiră adânc, rar, rămâi calm și stăpân pe tine. Nu discuta cuagresorul, nu-i da replici de șmecher, nu argumenta cu el (n-o scoţioricum la capăt cu el/ ea!). Mulţumește-te să i-o tai scurt: În sfâr-șit, cum zici tu!/ Nu știam că ai și umor./ Mă rog, părerea ta, ai tot drep-tul./ Și ce dacă?!/ Ajunge odată!/ Nu-mi pasă nici ce spui, nici ce faci./Te repeţi ca o placă stricată./ N-avem ce discuta!


• Nu răspunde la agresiune cu agresiune. Riști să înrăutăţeștifoarte mult lucrurile. Dacă ești atacat, apără-te, dar caută să ieșidin situaţia respectivă, să pleci. Un agresor nu joacă niciodatăcinstit, tot ce vrea e să iasă învingător și, dacă vede că n-are sorţide izbândă, poate chema în ajutor prieteni (cărora nu ai să lemai poţi face faţă) sau să scoată o armă/ un spray paralizantîmpotriva ta. În plus, s-ar putea să nici nu mai fii crezut că aifost atacat, ci să se considere la școală că ești la fel de vinovatpentru ceea ce s-a întâmplat ca și copilul-agresor și să fii pedep-sit și tu.

• Nu-i spune nimic dacă te strigă în toate felurile. Arată-i că nicinu-ţi pasă — asta îl va durea cel mai mult. Nu pune la suflet și nucrede în nimic din tot ce spune despre tine. Știi doar că tot ce vreaeste să te rănească. Adu-ţi aminte de toate calităţile pe care le ai:ești bun la matematică, ești amabil, ești îngrijit îmbrăcat, ești sări-tor etc.

• Evită să rămâi singur, evită să rezolvi problema de unul singur.Mergi în pauze în locuri unde sunt mulţi copii, mai ales prieteni,posibil cadre didactice, bodyguarzi.

• Dacă cel care te agresează, te necăjește, te hărţuiește, te umileș-te e adult, nu-ţi fie teamă să ne aduci acest lucru la cunoștinţă ime-diat, chiar dacă te ameninţă să nu spui nimănui. De fapt, se temesă nu fie prins/ demascat. De unul singur, e mai puţin probabil căvei reuși să-i faci faţă, dar alţi adulţi te pot ajuta.

• Dacă crezi că cineva are de gând să facă ceva periculos și rău, ţi-ne-te deoparte de persoana respectivă și adu imediat la cunoștin-ţă acest lucru mie, unui alt adult în care ai încredere și care, la rân-dul lui are încredere în tine — cadru didactic, director, consilierșcolar, bodyguard, poliţist de proximitate.

• Nu aduce arme în școală ca să te aperi de cineva sau să aperi pecineva. Riști să te rănești și să rănești și pe altcineva.

Irina Petrea144


Copilul meu e agresor

De multe ori, părinţilor le vine foarte greu să creadă că micuţul lor sim-patic și atât de bine-crescut sau micuţa lor atât de dulce și ingenuă setransformă la școală în teroristul de serviciu: insultă, batjocoresc, șica-nează, ameninţă, mint, manipulează copii și cadre didactice, distrug lu-crurile altor copii, vandalizează, bat, scuipă, bruschează, răspândescminciuni și zvonuri maliţioase și denigratoare la adresa altor copii, tri-mit mesaje și dau telefoane de intimidare, jignitoare, fumează, consu-mă alcool și forţează alţi colegi să facă la fel, sunt șefi de găști care faclegea în școală și se delectează răspândind groază. Prima reacţie a pă-rinţilor este să conteste acuzele aduse și să se revolte împotriva atmo-sferei care i se face copilului lor la școală. Ceea ce trebuie să știe ei estecă, adesea, micul terorist este Dr. Jekyll și Mr. Hyde: amabilitatea, po-liteţea și drăgălășenia sunt doar o mască sub care se ascunde adevăra-ta sa personalitate — agresivă, maliţioasă, manipulatoare, antisocială.

Asemenea copii, de cele mai multe ori, reușesc să păcălească și să ma-nipuleze și cadrele didactice, mai ales dacă sunt inteligenţi, au rezul-tate școlare bune și au dibuit slăbiciunile celorlaţi (aceasta este spe-cialitatea lor!). Abili, ei reușesc să obţină o poziţie care le conferăputere (șeful clasei, căpitanul echipei etc), poziţie de care se folosescpentru a-i controla și teroriza pe ceilalţi și a dobândi diverse avanta-je (nu în ultimul rând de natură materială).

CazÎn clasa I, printre colegii mei se numãra ºi Lelia, fetiþa unei învãþãtoare care preda lao altã ºcoalã din oraº decât aceea unde învãþam noi. Lelia era inteligentã, dar nu ceamai bunã elevã din clasã, extrem de sigurã pe ea ºi asertivã. Avea farmec, era politi-coasã, ºi codiþele ei cu fundiþe îi dãdeau o înfãþiºare de ilustratã dintr-o carte pentrucopii. Era preferata învãþãtoarei noastre cu care purta conversaþii vivace ºi pe care ºtias-o perieze cu incredibilã candoare ºi artã, spre deosebire de noi — timizi ºi stângaci.În scurt timp, Lelia a devenit ºefa clasei ºi mâna dreaptã a învãþãtoarei. Apoi, s-a dez-lãnþuit împotriva noastrã: ne marca în carneþelul ei dacã vorbeam în orã sau doar i sepãrea cã am vorbit (pe cine nu suferea ea îl marca de mai multe ori, ceea ce însem-na tot atâtea beþe la palmã), ne fãcea observaþii aspre, ne jignea, ne controla la temeºi ne pâra învãþãtoarei dacã ieºeam din curtea ºcolii pânã la brutãria din colþ unde neduceam dupã covrigi calzi (dar aveam de traversat o stradã), dacã ne ciondãneam în



pauze, râdeam prea tare, ne îmbrânceam în joacã, nu stãteam perfect aliniaþi la rândca sã intrãm în clasã. A trecut ºi la ameninþãri împotriva noastrã ºi, de la un timp, ºi-aluat chiar libertatea de a ne bate la palmã cu linia (parcã o aud ºi acum cum ne spu-nea cu vocea ei poruncitoare: Ce vrei, sã-þi dau eu cu linia la palmã sau sã te spun to-varãºei învãþãtoare ºi te sã te batã ea cu bãþul? Îþi dai seama cât o sã se supere? Iarnoi acceptam sã ne batã ea numai sã n-o supãrãm pe tovarãºa…) Nãscocea minciunidespre copiii care nu-i cântau în strunã ºi nu îi îndeplineau dorinþele, fãcea tot ce-ºidorea ºi ne teroriza în fiecare zi un pic mai mult, transformând ºcoala în osândã. Înnumai câteva luni, a reuºit sã scandalizeze aproape tot colectivul de pãrinþi care, sã-tui de plângerile noastre ºi de faptul cã lucrurile o luau razna rãu de tot, au cerut în-vãþãtoarei sã ia mãsuri. Învãþãtoarea noastrã a fost foarte ºocatã (la fel ºi mama Le-liei), neînþelegând ce au toþi acei oameni împotriva acestui copilul atât de dulce, deconºtiincios, de politicos ºi de inteligent. Spre finalul anului ºcolar, Lelia reuºise sãne ostilizeze pe toþi ºi sã ne uneascã împotriva ei. Am înþeles atunci, aºa copii cumeram, cã împreunã o putem izola ºi-i putem anula puterea. Victoria noastrã era însãplinã de amãrãciune pentru cã învãþãtoarea noastrã pãrea cã nu vede adevãrata faþãa Leliei ºi continua sã îi dea calificative ºi note mult mai bune decât performanþele eiºcolare. Fãrã sã ne fi explicat nimeni nimic, am reuºit sã inversãm balanþa de pute-re ºi, din clasa a II-a, Lelia a plecat la ºcoala unde preda mama ei.

La finalul clasei a opta, când eu ºi cei mai mulþi colegi de clasã am fost admiºi la celmai bun liceu din oraº (ºi din judeþ), de curiozitate, am cãutat-o pe listele cu admiºipe unica, extraordinara ºi inegalabila Lelia Comºa. Nu micã ne-a fost satisfacþia cândn-am gãsit-o…

Alţi copii sunt agresivi și acasă, și la școală și faptele lor nu-i mai sur-prind pe părinţi. Ei știu că odrasla lor e soi rău, ei înșiși afirmă că auîncercat de nenumărate ori să o aducă pe calea cea bună cu bătaia, cupedepse care mai de care mai aspre, toate fără nici un rezultat. Părin-ţii consideră că, la școală, copilul lor e responsabilitatea cadrelor di-dactice și acestea trebuie să se descurce cum știu mai bine. Ceea ce nurealizează ei (și, din păcate, uneori, nici cadrele didactice) este că aceșticopii-agresori sunt, adesea, victimele abuzurilor pe care cei din fami-lie le-au comis împotriva lor, a expunerii lor la violenţă domestică, aneglijării, lipsei de atenţie și afecţiune, pe scurt, a mediului din careprovin, mediu caracterizat de violenţă, sărăcie, promiscuitate și ungrad scăzut de educaţie.

Sunt cazuri când copilul ajunge agresor pentru că propriii părinţiși fraţi mai mari (sau cineva din familia lărgită) i-a cultivat latura

Irina Petrea146


agresivă și l-a educat întru violenţă pentru a-l întări, pentru a facedin el un dur care să nu ajungă niciodată victima nimănui. Cât demult se înșală și cum nu-și dau seama că, deja, acest copil pe careei îl pregătesc să se descurce în lumea cea mare și rea, plină de peri-cole și ameninţări, e deja o victimă, un individ cu un comportamentantisocial, antrenat să creeze probleme celor din jur și lui însuși,să nu respecte nici un fel de autoritate, incapabil să se facă înţe-les, iubit, acceptat și respectat, ci temut, urât, respins și izolat deceilalţi.

Agresorul își insultă victima în mod repetat și o batjocorește, inven-tează povești pe care le pune pe seama victimei spre a o băga în bu-cluc, îi îndepărtează prietenii și o izolează social, o lovește/ bate/ îm-pinge/ trage de păr/ bruschează/ scuipă/ zgârâie/ înţeapă/ îi punepiedică, face remarci răutăcioase în legătură cu aspectul fizic, anumi-te trăsături, obiceiuri, le spune altor copii să nu-i fie prieteni, îi faceatmosferă, răspândește zvonuri mincinoase, defăimătoare, îi face în-scenări menite să-i ruineze reputaţia și chiar să suporte pedepse șisancţiuni, îi distruge lucrurile sau i le ascunde, își bate joc de cultu-ra/ religia/ obiceiurile/ culoarea pielii, face remarci cu carater rasist/xenofob, o șantajează, o ameninţă, o pipăie, o forţează să întreţină ra-porturi sexuale, o dezbracă, o umilește, inclusiv punându-i viaţa înpericol (de pildă, o bagă cu capul în toaletă sau o ţine cu capul subapă, în bazin, chipurile în glumă!), îi rupe hainele, îi ia obiectele per-sonale de valoare (stilou, bani, ceas, telefon, bijuterie etc), îi cere să-iaducă bani.

Nota bene!

Se întâmplã adesea ca un copil care nu face în mod obiºnuit, de unul singur, nimicdin toate acestea, sã comitã o agresiune împotriva unui alt copil, instigat fiind dealþi copii-agresori. Nu putem sã-i trecem acest lucru cu vederea, nici dacã benefi-ciazã de circumstanþe atenunate. Nu putem accepta asemenea fapte din partea niciunui copil ºi cu fiecare se poate discuta în aºa fel încât sã înþeleagã cã a face rãu cui-va e o limitã pe care nu avem voie sã o încãlcãm.



De ce copilul meu e teroristul școlii? De ce este agresiv, maliţios, pornit pe rele?

Este întrebarea pe care și-o pun legitim mulţi părinţi, neînţelegând ces-a întâmplat, nevenindu-le să creadă nici măcar atunci când au în faţăprobe concrete. Această întrebare este, ar trebui să fie, punctul de ple-care în orice demers de reducere și eliminare a violenţei. Părinţii și ca-drele didactice au nevoie să înţeleagă ce anume îl determină pe copilsă agreseze alţi copii, să intimideze, să semene teroare. De multe ori,răspunsul nu este deloc evident și avem nevoie de sprijinul unui spe-cialist — psiholog, consilier școlar, psihiatru, pediatru. Iată și câtevaposibile răspunsuri bazate pe studiile și observaţiile unor specialiști înpsihologie, educaţie, sănătate mentală, lege și ordine publică:

• Copilul-agresor este sau a fost supus, în mod repetat, agresiuniiexercitate de părinţii săi, fraţi mai mari, rude, vecini, cunoscuţi, alţicopii mai mari, antrenori etc.

• Copilul-agresor are o relaţie disfuncţională cu tatăl sau cu mamasau cu ambii părinţi (nu se înţelege cu ei, se ceartă sau e certat ade-sea, e pedepsit prea aspru, inclusiv fizic, e criticat excesiv, e umi-lit, jignit, izolat, închis, ameninţat).

• Copilul-agresor este victima abuzului sexual (părinţii pot să nuafle niciodată despre acest lucru — copilului îi este rușine sau fri-că să mărturisească sau nici nu-și mai aduce aminte, mai ales dacăabuzul s-a săvârșit asupra lui la o vârstă foarte mică).

• Copilul-agresor provine dintr-o familie dezorganizată, disfuncţio-nală, marcată de violenţă domestică la care este martor și/ sau vic-timă, consum de alcool, droguri. Familia are probleme cu legea (unmembru al familiei sau mai mulţi au făcut pușcărie, sunt implicaţiîn grupuri delinctogene, prostituţie, crimă organizată, trafic de per-soane/ droguri/ arme), eventual tatăl sau mama sau ambii părinţisunt închiși pentru fapte penale.

• Părinţii au divorţat și copilul nu se poate răzbuna pe cel pe care îlconsideră vinovat (amanta tatălui, prietenul mamei, tata, mama).

Irina Petrea148


• Tatăl sau mama sau ambii părinţi sunt plecaţi de acasă la muncăîn străinătate și copilul este lăsat nesupravegheat sau e neglijat oriabuzat de cei în grija cărora a fost lăsat.

• Copilul-agresor este oaia neagră din familia lui, este acela care, din-tre toţi fraţii și surorile, face cele mai multe năzbâtii și ţapul ispă-șitor pentru toate poznele celorlalţi fraţi și surori.

• Copilul-agresor are uneori un vocabular redus și probleme în ex-primarea verbală (nu-și poate verbaliza emoţiile, gândurile), deaceea își pierde cumpătul ușor.

• Copilul-agresor este martor, victimă sau complice la acte de cruzi-me, de sadism înfăptuite de părinţi/ fraţi/ rude/ vecini/ alte per-soane din cercul lui de cunoscuţi (de pildă, omorârea și torturareaanimalelor sau copiilor foarte mici).

• În familia copilului-agresor, au venit pe lume bebeluși asupra că-rora se concentrează întreaga afecţiune și atenţie a părinţilor, în de-trimentul lui, care crede că a pierdut iubirea și atenţia părinţilor.Cum înţelege că nu trebuie sau se teme să se răzbune pe bebeluș,copilul își îndreaptă agresivitatea asupra altor copii.

• Copilul-agresor a suferit o pierdere însemnată — decesul unuipărinte sau al ambilor părinţi, al unui frate/ soră, bunic, rudă,prieten, animal de companie pentru care copilul se consideră res-ponsabil, pe sine sau pe cineva pe care nu se poate răzbuna (depildă, un accident de mașină făcut de mama în urma căruia a mu-rit tata — copilul nu o poate lovi pe mama sa, dar va lovi pe alţicopii).

• Copilului i-a fost interzisă de către părinţi o anume activitate, unsport, un hobby (fotbalul e pentru golani), o anume relaţie percepu-tă ca nepotrivită, fie de dragoste (fata asta e prea neserioasă pentrutine/ băiatul ăsta e un golan), fie de prietenie (n-ai de ce să fii prietencu Georgel, tatăl lui e în pușcărie), înscrierea la o anume școală (cu



profil artistic/ sportiv/ informatic etc.), considerată de părinţi cainadecvată, ori i-a fost refuzat privilegiul de a păstra un anumeanimal de companie. Copilul nu se poate răzbuna lovindu-și pă-rinţii, nu poate sau nu știe sau nu vrea sau nu are cu cine să dis-cute pentru a-și verbaliza nemulţumirea, suferinţa, frustrarea și,atunci, snopește în bătaie orice copil care îl provoacă chiar fără săvrea.

• Copilul-agresor este izolat la școală, nepopular printre ceilalţi co-pii, i se face atmosferă proastă și se răzbună agresându-i pe cei careîl resping.

• Copilul-agresor este umilit în mod frecvent de cadrele didacticepentru o anume dificultate de învăţare, pentru că se bâlbâie, nuștie să răspundă, este neastâmpărat, neatent la ore.

• Copilului-agresor nu i se acordă aceeași atenţie și respect, acelașitratament ca și celorlalţi copii (este discriminat, izolat, alungat) fieacasă, fie la școală, fie și acasă, și la școală.

• Copilul-agresor este prea răsfăţat în familie, obișnuit să dea ordi-ne pe care ceilalţi i le îndeplinesc, să i se facă toate poftele, să de-cidă pentru toată lumea și, la școală, când întâmpină opoziţia ce-lorlalţi copii, își impune punctul de vedere în forţă.

• Copilul este antrenat să fie violent, să bată, să lovească, să-și im-pună punctul de vedere în forţă, în ideea că mai bine e să bată de-cât să vină acasă bătut, el însuși neînţelegând diferenţa dintre auto-apărare și comportamentul violent.

• Copilul are afecţiuni de natură psihică ce trebuie identificate și tra-tate cât mai curând, în mod corespunzător.

• Copilul este neglijat de părinţi, privat de afecţiune (sau așa perce-pe el pentru că nu e îmbrăţișat, mângâiat, pupat, nu i se zâmbeș-te, nu i se acordă atenţie, e criticat, repezit, bruscat, jignit).

Irina Petrea150


Cum să discut cu micul meu terorist?

• Gândește-te bine, ai făcut rău cuiva? Ai lovit, ai insultat, ai înjurat,ai ameninţat, ai întors spatele cuiva, l-ai făcut în fel și chip, i-ai pusporecle, ai trimis mesaje de intimidare/ jignitoare pe telefon saue-mail, ai bruscat, ai tras de păr, ai scuipat, ai bătut în mod con-stant pe cineva?

• Dacă da, ce crezi că te-a determinat să acţionezi așa, ce ai simţitatunci? Ce s-a întâmplat înainte, ce s-a întâmplat după incident?Cum te-ai simţit înainte? Cum te-ai simţit după?

• Dacă nu, de ce crezi că ceilalţi fac aceste afirmaţii la adresa ta? Cumte simţi ascultând aceste acuzaţii?

• Te simţi bine, te simţi puternic, te simţi important/ admirat făcândastfel de lucruri unor persoane? Te-ai gândit cum ai putea să tesimţi bine/ puternic/ important/ admirat și în alt fel? Hai să ve-dem cum.

• Ce ţi-ai propus să obţii făcând aceste lucruri? Crezi că le-ai puteaobţine și altfel? Hai să vedem cum.

• Crezi că ceilalţi copii, colegii, te admiră sau se tem de tine? Te apre-ciază, sunt sinceri cu tine sau te mint?

• Ţie cum îţi place să fii tratat/ tratată? Dacă altcineva ţi-ar faceaceste lucruri cum ai reacţiona? Este cineva care se poartă cu tineașa cum te porţi tu cu acest copil/ acești copii?

• Știi ce se poate întâmpla dacă rănești/ vatămi un alt copil? (Copi-lul nostru agresor poate să nu cunoască prevederile legale care con-damnă agresiunile și vătămarea corporală. Copilul răspunde pe-nal chiar de la vârsta de 14 ani dacă se dovedește că a avutdiscernământ în momentul comiterii agresiunii, iar de la vârsta de16 ani răspunde penal, putând fi trimis chiar și la închisoare,deși judecătorii preferă internarea lor în centre de reeducare.)



Ce să facem atunci când copilul nostru e agresor?

După ce ne-am convins că nu e vorba despre o înscenare sau o neîn-ţelegere, se impune să luăm urgent măsuri pentru ca lucrurile să nudegenereze. Așa cum victima are nevoie să înveţe să facă faţă agreso-rului, și agresorul are nevoie de ajutor ca să înveţe să-și controlezeimpulsurile, să-și gestioneze emoţiile, să-și cunoască slăbiciunile. Nupuneţi mâna pe băţ ci:

• Discutaţi cu el. E foarte important să ne dăm seama ce simte, cenevoi nesatisfăcute are, cu ce probleme se confruntă, ce își doreș-te să obţină printr-un comportament agresiv.

• Discutaţi cu cadrele didactice. Luaţi imediat legătura cu școala șimanifestaţi-vă disponibilitatea de a coopera în vederea rezolvăriiproblemelor. Nu fiţi defensivi — nu rezolvaţi nimic încercând săgăsiţi scuze pentru violenţele săvârșite de copilul vostru, altfel de-cât invocând problemele pe care le are și care trebuie rezolvate, in-clusiv cu ajutorul cadrelor didactice.

• Consiliere&terapie. Un copil-agresor are nevoie de consiliere și,adesea, de terapie. Nu neglijaţi acest lucru și nu vă mulţumiţi să-iaplicaţi sancţiuni care nu fac decât să-i întărească convingerea căviolenţa este răspunsul la problemele lui. De multe ori, se poate carespectivul copil să aibă tulburări psihice. Nu excludeţi aceastăposibilitate după criteriul noi n-am avut nebuni în familie. Sănătateamentală nu depinde numai de componenta genetică!

• Apelaţi la un adult sau la un frate/ soră mai mare în care copilulare încredere. De multe ori, părinţii nu-și pot permite sau nu auacces la un consiler/ psiholog/ terapeut. Copilul poate refuza săle vorbească și, oricât încearcă aceștia să scoată ceva de la el, nu re-ușesc (comunicarea și relaţia lor este alterată — poate tocmai aceas-ta este cauza agresivităţii lui). Un alt adult de încredere sau un fra-te/ o soră mai mare cu care copilul are o relaţie bună l-ar puteaajuta să își deschidă sufletul să-i vorbească despre problemele care

Irina Petrea152


îl macină, gândurile, dorinţele lui ascunse. În plus, ar putea deveniun bun medium pentru transmiterea mesajelor între părinţi și co-pil, un intermediar preţios.

• AAA - Atenţie, afecţiune, apreciere. Deseori, agresivitatea estedoar un mod disperat prin care copilul ne atrage atenţia asupranevoii sale acute de a primi atenţie, afecţiune și apreciere. Acor-daţi-i-le cu generozitate, cât mai curând.

• Nu-l pedepsiţi abuziv. Bătaia, umilinţele, jignirile în familie sauîn văzul lumii sunt contraindicate. Acestea nu fac decât să-i reali-menteze sursa agresivităţii.

Nota bene!

Agresiunea poate fi accidentalã, ca urmare a unui incident între agresor ºi victimã.

Problemele cele mai mari apar atunci când aceste agresiuni se produc în mod re-

petat de cãtre acelaºi agresor asupra unei aceleiaºi victime (sau mai multe victime).

Uneori, copiii au tendinþa de a exagera, mai ales când simt cã au pierdut la puncte

în faþa altui copil. Pot pretind cã sunt victime (ºi chiar joacã teatru), exagerând în

descrierea celor întâmplate pentru a se rãzbuna. Alþi copii exagereazã prin prisma

propriilor emoþii.

Copilul-agresor poate sã fie expert în manipulare, vã poate pãcãli ºi, adesea, are di-

ficultãþi în a-ºi verbaliza ºi controla emoþiile, în a empatiza ºi a se relaþiona cu cei

din jur. Masca de amabilitate ºi bunãvoinþã îi cade ori de câte ori nu i se face pe plac,

nu i se dã satisfacþie.

Violenþa nu poate fi redusã ºi eliminatã cât timp ne îngrijim doar de victimã ºi ne

mulþumim sã pedepsim agresorul. Copilul-agresor are cel puþin tot atâta nevoie de

terapie ºi consiliere ca ºi copilul-victimã.

Ce să facem dacă agresorul e un cadru didactic?

Un cadru didactic poate fi agresiv și fără să fi dat în viaţa lui o palmăvreunui copil. Insultele, terorizarea, umilirea, vânarea greșelilor, ati-tudinea superioară, ironia mușcătoare, critica ofensatoare, reproșuri-



le, notele părtinitoare, toate pot induce copiilor un sentiment de frus-trare, de neputinţă, de spaimă, de ură. La ore, elevii se simt încolţiţi,vânaţi, terorizaţi. Au impresia că sunt proști, leneși, inapţi. Atmosfe-ra de la clasă e apăsătoare, încordată.

Chiar dacă reușesc să păstreze liniștea la clasă, astfel de cadre didac-tice nu obţin performanţe deosebite de la elevii lor. Le obţin supune-rea, nu respectul, tăcerea, nu cooperarea. Când înveţi de frică, nu în-veţi cu plăcere și cu interes. Lecţiile și temele sunt o povară de carede-abia așteaptă să scape și, odată finalizate, nu se mai gândesc la ni-mic din ce ar putea avea legătură chiar și de departe cu materia decurs. Cu alte cuvinte, vorbim de toceală, nu de educaţie, de instruc-ţie, de cunoaștere.

Unele cadre didactice hărţuiesc și abuzează sexual copii și tineri pro-fitând de încrederea pe care aceștia o au în ei, de situaţii care îi avan-tajează (de pildă, o excursie cu școala), recurgând la șantaj (îi dă notăde trecere dacă acceptă să facă sex cu el/ ea). Asemenea situaţii suntdestul de des întâlnite și la noi, mai ales la liceu și în facultate, dar șiîn școala generală, victimele predilecte fiind fetele. Adesea, ele se ru-șinează sau se tem să spună ceva cuiva și, când spun, nu sunt crezu-te sau, mai rău, sunt acuzate că au meritat ceea ce li s-a întâmplat (da-că porţi fuste așa de scurte și umbli cu buricul gol!).

Am constatat, nu fără oroare și revoltă, ce vajnice moraliste sunt une-le femei în toată firea care nu vor să admită că o fată de 16 ani, oricâtde sexy și de libertină ar fi, nu merită să fie agresată sexual de un băr-bat în toată firea. Am fost șocată să aud femei care nu găseau nici oscuză unei fete de liceu violată de un profesor de 45 de ani doar pen-tru că violul se produsese la el acasă și ce căuta ea dacă era fată bună lael, fără să își pună problema: ce căuta el cu ea dacă e serios? Le spuncu toată seriozitatea că un bărbat în toată firea care își propune să se-ducă o femeie poate reuși chiar dacă femeia respectivă are 40 de aniși experienţa vieţii. Agresorul este un prădător care știe cine este maivulnerabil, cine poate fi următoarea victimă. Și mai știe când și cumsă acţioneze ca să obţină ce și-a propus. Acestor doamne, vajnice apă-

Irina Petrea154


rătoare ale moralităţii, care nu găsesc nici o vină unui violator de mi-nore doar pentru că el are studii și ele poartă fuste scurte, le dorescsă se gândească la fiicele lor, cum s-ar simţi dacă ar fi vreodată viola-te. Sau, și mai bine, la ele însele!

CazEram în facultate, aveam 20 de ani. Refuzam sã mã mai consider un copil, dar, evi-dent, nici coaptã nu eram. În anul I, am coborât pânã la secretariat sã iau de acoloo listã de care aveam nevoie la clasã. În drum, m-a zãrit din capãtul culoarului unuldintre profesorii noºtri — l-am salutat cu o înclinare a capului, mi-a rãspuns la fel.Ajunsã la secretariat, o aºtept pe secretarã sã termine convesaþia telefonicã ºi-i so-licit lista. Mi-o dã spunându-mi cã, dacã tot urc pe etaj, sã-i duc un catalog dom-nului profesor X. Era tocmai cel pe care îl salutasem în drum spre secretariat. Intui-se cã mã duceam acolo (eram în timpul unei ore ºi nu era nevoie sã iau liftul ca sãmã duc la toaletã, prin urmare, luam liftul ca sã merg la bibliotecã sau la secreta-riat). Fãrã nici o bãnuialã, accept comisionul, dar în cabinetul respectabilului domnprofesor mã aºteaptã o surprizã: mã invitã sã iau loc, îmi oferã un mãr ºi începe sãmã întrebe de situaþia mea familialã, dacã locuiesc la cãmin sau cu chirie, dacã ambani ºi tot ce îmi trebuie, iar dacã nu, sã vin sã-i spun lui, cã mã ajutã. Discuþia, deºiaparent inocentã — un cadru didactic care voia sã se asigure cã unuia din cei maibuni studenþi ai sãi, ºi ºef de an, nu-i lipsesc mijloacele unui trai decent, mi s-a pã-rut total incomodã ºi nelalocul ei. Mãrul mi se pãrea straniu; la fel ºi vocea lui caremi se pãrea mult prea afectatã. În Biblie, parcã era femeia cea care îl ispiteºte pebãrbat, nu invers, m-am trezit vorbind ºi m-am ridicat imediat ca sã plec. Momentîn care s-a aruncat asupra mea. Am evitat impactul ºi am început un fel de cursã àla Tom ºi Jerry prin birou, eu cãutând ieºirea, el cãutând sã mã înhaþe. Primul meuimpuls a fost sã-l lovesc ºi apoi sã ies din birou, dar mi s-a pãrut infam din parteamea sã dau într-un om bãtrân. Am plecat în fugã. Incidentul n-a avut nici un fel deurmãri pentru mine, dar, dacã s-ar fi întâmplat ceva, am certitudinea cã cei maimulþi s-ar fi întrebat ce cautam eu în birou la el ºi mi-ar fi gãsit mie vinã.

CazD. e profesor la liceu. Serios, bun, apreciat. Face meditaþii. Puþini ºtiu de ciudãþe-nia sa — preferã sã se satisfacã masturbându-se pe faþa câte unuia dintre bãieþiipe care îi mediteazã. Nici unul nu l-a demascat. Încã. El însã vrea sã se poatã opridin aceastã practicã sexualã ce presupune abuzarea minorilor. Îi pare rãu, ar vreasã nu mai facã, dar nu se poate opri. A început terapia. Cum a început totul? Cuprofesorul lui care îl medita în liceu ºi care i-a fãcut exact aºa. Nici el n-a spus nici-odatã nimãnui nimic. De fricã, de ruºine, din pricina unui sentiment de vinã. Nupoþi sã nu te întrebi câþi dintre copiii abuzaþi de el vor comite la rândul lor abuzuriasupra altor copii?



E greu să lupţi ca părinte împotriva agresiunii exercitate de care uncadru didactic asupra copilului tău. De cele mai multe ori, tot ce poţisă faci este să-i asiguri suport emoţional și, la nevoie, să-i schimbi cla-sa sau școala pentru a-l scăpa de hărţuire.

Dacă agresiunea unui cadru didactic împotriva copilului este de na-tură fizică sau sexuală, chiar dacă există îndoieli în privinţa produce-rii, este imperativ să:

• Evitaţi contactul copilului cu respectivul cadru didactic, chiar dacăacest lucru presupune absentarea de la școală.

• Supuneţi copilul unui examen medico-legal de urgenţă. Cu câtacest examen se face mai repede, cu atât este mai relevant, altfelriscăm să nu mai putem dovedi nimic.

• Nu vă manifestaţi nemulţumirea faţă de copil chiar dacă sunteţide părere că și-a făcut-o cu mâna lui, adică a contribuit cumva lacrearea situaţiei în care a devenit victima agresorului. Nu-i repro-șaţi că a fost fraier/ prost/ că n-a știut să se apere sau să evite.Nu uitaţi că un cadru didactic este o persoană învestită cu încre-dere și cu autoritate, iar copilul poate fi ușor de păcălit sau de in-timidat.

• Anunţaţi imediat conducerea școlii. Nu vă isterizaţi, nu proferaţiameninţări în dreapta și-n stânga, nu acuzaţi direcţiunea că nuface și nu drege. Nu obţineţi nimic dacă vă aruncaţi ca un dober-man turbat la gâtul celorlalţi oameni din școală — nu sunt psi-hiatri, nici psihologi și nici poliţiști sub acoperire — și ei pot fi pă-căliţi de un personaj atât de prefăcut ca un serial bully6. Durereași revolta dumneavoastră sunt de înţeles, dar nu-i atacaţi chiar pecei care vă pot ajuta cel mai mult, nu-i determinaţi să reacţionezedefensiv.

Irina Petrea156

6 to bully (engl.) = a intimida pe cei mai slabi ca tine;serial bully (engl.) = persoană care intimidează în mod obișnuit, agresor în serie;la acest gen de agresor mă refer preponderent în acest capitol.


• Depuneţi urgent o reclamaţie împotriva cadului didactic ce v-amolestat copilul la școală, la inspectoratul școlar, la direcţia loca-lă de protecţie a copilului, la poliţie. Nu vă lăsaţi convins să re-nunţaţi. Chiar dacă nu reușiţi să faceţi nimic, o nouă reclamaţiefăcută de altcineva, ulterior, o va dezgropa și pe a dumneavoas-tră sau poate chiar reclamaţia voastră să contribuie la soluţiona-rea cazului unui alt copil, agresat înaintea copilului vostru, deaceeași persoană.

• Angajaţi un avocat/ reprezentant juridic dacă vă permiteţi, văpoate fi de mare ajutor în tot labirintul de formalităţi pe care leaveţi de făcut și în stabilirea unei strategii corecte de abordare acazului.

• Solicitaţi serviciile unui psiholog/ terapeut/ consilier școlar pen-tru copilul abuzat. Poate să fie traumatizat mai rău decât estimaţi,iar cercetările care urmează pot să-i amplifice trauma. Un terape-ut poate să facă cele mai bune recomandări și să contribuie la li-mitarea consecinţelor nefaste ale agresiunii.

• Dacă nu știţi ce să faceţi și nici nu vă permiteţi să plătiţi servici-ile unui terapeut, nici pe cele ale unui consilier juridic, adresaţi-văde urgenţă unui ONG care se ocupă de apărarea drepturilor co-pilului pentru a vă susţine în demersurile dumneavoastră. Nu-mai Organizaţia „Salvaţi–Copiii România“ are 14 filiale în toatăţara.

• Retrageţi temporar copilul de la școală până la soluţionareacazului. Alocaţi acest răstimp terapiei. Are nevoie să fie la adă-post de colegi curioși, de cadre didactice suspicioase, de bâr-fe, comentarii maliţioase, priviri cu subînţeles și de toată teva-tura.

• Discutaţi și cu alţi copii de la școală și cu părinţii lor. De multe ori,adevărul este tăinuit de frică, de rușine și agresorul scapă neprins.Puteţi să găsiţi printre colegii copilului vostru sau printre foști elevi



ai școlii martori preţioși care să vă ajute la demascarea și pedepsi-rea agresorului.

Nu uitaţi că, în absenţa unui sistem on-line naţional centralizat de în-registrare a personalului din învăţământ, cu poze și CV-uri care să cu-prindă diplome, gradaţii, performanţe, lucrări de specialitate, meriteobţinute, dar și eventuale abateri disciplinare, un cadru didactic agre-sor poate să plece dintr-un judeţ și să se angajeze în altul, fără că ni-meni să știe ceva despre el și trecutul lui. S-au mai văzut cazuri. Prinurmare, gândiţi-vă că un profesor-agresor e ca lupul paznic la oi. Nucedaţi în ideea că sunteţi prea neputincios pentru a face ceva. Gân-diţi-vă cum vă va percepe copilul dacă, atunci când el are nevoie desprijin, nu vă luptaţi să-l apăraţi și să-l susţineţi, ci vă comportaţi culașitate și resemnare.

În mod normal, școala, inspectoratul, Direcţia de protecţie a copilu-lui trebuie să vă acorde toată susţinerea, dar dacă veţi constata o lip-să de implicare și tărăgănare sau, și mai grav, dorinţa de mușamali-zare, nu cedaţi la presiuni, nu renunţaţi la expunerea agresorului —cine vă garantează, din nou că copilul nu va fi agresat? Cine spunecă nu vor mai fi și alte victime? Dacă vă simţiţi prea slab și încolţit decei care fac presiuni asupra voastră, adresaţi-vă unei organizaţii ne-guvernamentale ce apără drepturile copilului și renunţaţi să vă maitrimiteţi copilul la respectiva școală. Va fi ca o minge de fotbal în caretoată lumea dă cu piciorul. De asemenea, puteţi să faceţi un site sauun blog unde să spuneţi ceea ce s-a întâmplat copilului dumneavoas-tră în școală, fără să daţi numele agresorului-cadru didactic, ci numaiiniţialele. În felul acesta, nu veţi putea fi acuzat de defăimare și alţicopii și părinţi s-ar putea să fie încurajaţi să intre în legătură cu voi.E și acest lucru un sprijin moral pentru copil și pentru familia voas-tră și, mai important decât atât, va fi un semnal de alarmă pentru cei-lalţi părinţi și copii.

Nota bene!

Tãcerea e tãinuire. Tãinuirea e complicitate. Complicitatea cu agresorul propriuluivostru copil.

Irina Petrea158


CCee ppooaattee ffaaccee ººccooaallaa ppeennttrruu rreedduucceerreeaa vviioolleennþþeeii??

Părinţii și copiii pot contribui substanţial la reducerea și eliminareaviolenţei. Să fim bine înţeleși — cât timp vor fi copii, vor exista bătăiîntre puști, șicane între fete, bârfe mai mult sau mai puţin nevinova-te, certuri, porecle și chiar accidente teribile. Toate acestea sunt în li-mitele normalităţii atât timp cât sunt excepţii și comportamentul co-piilor este preponderent în limitele decenţei, traiului civilizat,moralităţii.

Violenţa endemică, violenţa devenită normă e ceea ce ne îngrijorea-ză. Ministerul Educaţiei poate face multe pentru reducerea violenţeidin învăţământul românesc, dar și școlile pot și trebuie să aibă un rolimportant în această direcţie. E foarte simplu să ne plângem și să cri-ticăm, dar avem destule mijloace concrete și legale la care putem ape-la. Iată numai câteva dintre acestea, aplicate de mulţi dintre foștii meicolegi de breaslă.

• Regulamente de ordine interioară stricte, cu toleranţă zero faţă deviolenţă, indiferent cine sunt agresorii — elevi sau cadre didacti-ce. Cel mai indicat ar fi ca aceste regulamente și strategii de redu-cere a violenţei să fie elaborate în colaborare cu reprezentanţii ele-vilor. Și nu doar de formă!

• Schimb de experienţă și solicitarea sprijinulului altor școli dinRomânia și din străinătate care s-au confruntat cu această proble-mă și au reușit să găsească soluţii viabile. Roata nu trebuie rein-ventată de fiecare dată.

• O pagină de web antiviolenţă sau un blog pe pagina de web a șco-lii unde elevii, părinţii și cadrele didactice să comunice deschis de-spre violenţa din școala lor și despre agresori.

• Elevii și părinţii încurajaţi să aducă la cunoștinţa cadrelor didac-tice/ direcţiunii orice act de agresiune comis împotriva cuiva dinșcoală, în școală sau în imediata vecinătate a școlii, imediat ce aces-ta a fost comis.



• Organizarea unor dezbateri deschise cu elevi, profesori și părinţipe tema violenţei, a tehnicilor de comunicare și a metodelor deeducare non-violentă.

• Angajarea unor firme de pază și protecţie pentru asigurarea secu-rităţii elevilor și cadrelor didactice în școală.

• Angajarea unui consilier școlar.

• Sprijin din partea unei organizaţii neguvernamentale în cadrulunui program de instruire pentru reducerea violenţei și dezvolta-re a capacităţii de comunicare în școală.

3.6 Corigenþa ºi repetenþia

Repetenţia este sinonimă cu eșecul școlar, iar corigenţa este trambu-lina spre repetenţie. Apelativul repetentule este încă o formulă de umi-lire și etichetare a elevului, un stigmat aplicat fără milă, care îl trans-formă într-un paria al clasei. Din păcate, multe cadre didactice, știindcă un elev repetent înseamnă, de obicei, probleme la clasă, fac tot cele stă în putere să-l evite. În extrem, ajung să comită acte nedemne —izolează copilul, întreţin o atmosferă ostilă faţă de el la clasă, fac pre-siuni asupra părinţilor. În cazul de mai jos, un diriginte persuadeazăpărinţii să-și retragă copilul de la școală!

Caz Nina are 12 ani ºi locuieºte într-un cartier mãrginaº al Bucureºtiului. Provine din-tr-o familie cu opt copii, din care doi majori. Din cei ºase minori ai familiei, ea estecea mai mare ºi ar trebui sã fie în clasa a VI-a, dar repetã clasa a V-a. Vorba vine…De la începutul anului ºcolar, n-a fost la ºcoalã decât o lunã–douã adunate. Dupãvacanþa de iarnã, nu s-a mai dus deloc la ºcoalã. E înainte de Paºti când facem cu-noºtinþã. Face pe deºteapta, se plâng pãrinþii, toatã lumea la ºcoalã, toþi profesoriisunt niºte proºti în ochii ei ºi ea, de deºteaptã ce e, a repetat clasa. Fata nu zice ni-mic, þine capul în jos, la rãstimpuri, aruncã pieziº priviri încãrcate de obidã. Se ab-þine sã spunã ceva — se teme sã nu ºi-o fure dacã mai face comentarii (deºi ar aveavreo câteva, se vede). Îi ascult pe pãrinþii care mai au ºi alþi copii la ºcoalã, doi bã-ieþi, dintre care unul merge foarte bine ºi ei sunt mândri de el. Ea a luat decizia sãnu mai meargã la ºcoalã, zice mama, n-am retras-o noi. Grozavã justificare, nu mã

Irina Petrea160


pot abþine sã le spun! La 12 ani, un copil poate lua tot soiul de decizii nebuneºti, nuhotãrãºte cã leagã ºcoala de gard ºi pãrinþii n-au nimic de comentat! O întreb peNina ce a fost în sufletul ei de s-a hotãrât sã nu se mai ducã la ºcoalã. Frustrarea ºiumilinþele înghiþite în luni de zile rãbufnesc rãstit; cuvintele i se rostogolesc în vi-tezã, lovind ca viitura: Diriga mi-a tot cerut bani pentru fondul clasei — 3 milioa-ne — ºi ai mei n-au vrut sã dea bani (cã nu avem de unde). Nici bani de manualenu am avut ºi nu aveam dupã ce sã învãþ ºi sã-mi fac temele ºi ceilalþi copii nu mãlãsau sã copiez sau sã citesc ºi eu de la ei din carte, sã-mi iau ºi eu tema pentru aca-sã. Toþi îmi ziceau cã sunt o repetentã… izbucneºte într-un plâns cu sughiþuri. Omângâi ºi o întreb dacã ei i-ar plãcea sã meargã iar la ºcoalã. Dã din cap ºi ofteazã:da, sunt ºi eu copil, normal cã da, chiar dacã nu mã duce capul ca pe ceilalþi… Unºuvoi proaspãt de lacrimi îi sugrumã vocea, moment prielnic pentru tatã sã intervi-nã, zicându-mi cã era inutil sã mai dea ºi bani pentru fondul clasei ºi manuale, cãea tot nu ar fi învãþat, cã e o leneºã, stã acasã ºi nu face nimic, nici de fraþii ºi suro-rile ei mai mici nu are grijã cum trebuie… Da, grozavã meserie la 12 ani sã stai aca-sã în loc sã mergi la ºcoalã, pe post de dãdacã pentru ceilalþi fraþi. Nici tata, nicimama nu au serviciu, trãiesc toþi din alocaþiile copiilor ºi din ce mai primesc de lacei doi copii mari (care au serviciu) ºi de la rude. Încerc sã înþeleg de ce: mama, da,are atâþia oameni de hrãnit zilnic, de spãlat, de curãþat, de cãlcat — e un job cu nor-mã întreagã. Dar tatãl? N-are nici un beteºug ºi nici vreun comentariu… Oricât mãstrãduiesc sã fac în minte calcule, nu pot pricepe cum trãiesc opt oameni cu maipuþin de 100 Euro pe lunã. În fine, e prea târziu pentru Nina sã mai promoveze cla-sa a V-a. O retragem temporar, îi încheiem situaþia ºi o înscriem la un centru edu-caþional special al Organizaþiei Salvaþi Copiii, unde, sub supravegherea tutorilor, fe-tiþa va recupera materia în aºa fel încât de la toamnã sã poatã fi înscrisã din nou laºcoalã. Sã vã descriu privirea fetiþei când am anunþat-o — plinã de speranþã ºi deteamã cã e o pãcãlealã? Sau reacþia ei entuziastã când a ajuns la centru?

Cele mai multe abandonuri școlare se înregistrează în rândul copiilorcare rămân corigenţi și repetenţi, iar sărăcia, adesea, înclină balanţaîn defavoarea lor. Asemenea părinţilor Ninei, mulţi oameni săraci con-sideră că educaţia unui copil este un soi de pariu pe un cal câștigă-tor: vezi că mișcă, are șanse, pui banii pe el. Îl vezi mai slab, nu-i maidai nici o găleată de apă. Toţi copiii, chiar și cei mai săraci, și cei carenu par prea deștepţi, au vise. Merg la școală, au o șansă (fie și mini-mă) să și le împlinească, nu merg, sunt condamnaţi la o existenţă mi-zeră, la periferia societăţii.

În alte ţări, există formula acceptată a educaţiei acasă. La noi nu, prinurmare, abandonul școlar este una dintre cele mai sigure formule de



expediere a copilului într-o zonă de excluziune socială, marcată de să-răcie și criminalitate. Ce viitor ar putea avea, de pildă, Nelu, un băie-ţel de nouă ani pe care părinţii nu-l duc la școală (pentru că, zic ei, areceva la cap)? Îl ţin acasă ca să aibă cine sta cu surorile lui mai mici.Dincolo de vociferări și justificări, înţeleg prea bine că pe tatăl lui vi-treg nu-l interesează soarta acestui copil și preferă să bea și să-și lasefetiţele în seama lui Nelu. Ceea ce nu înţeleg este cum de mama luianalfabetă, care știe cel mai bine cât de greu îţi câștigi traiul când nupoţi scrie și citi, acceptă această situaţie și, mai mult, încearcă să-l con-vingă și pe copil că are minte puţină? Cum și-ar putea Nelu câștigaexistenţa altfel decât muncind la negru, fără nici o calificare, fărăprotecţie socială, pensie, asigurări medicale etc.? Ce alternativă are înafară de prostituţie, proxenetism, trafic, cerșetorie, comiterea de fur-turi și tâlhării? Născut și crescut într-o îngrămădire de cocioabe dinmarginea Bucureștiului, Nelu nu are nici măcar șansele unui copil dela ţară care, de bine de rău, moștenește o bucată de pământ de pe careîși poate câștiga mămăliga zilnică. Și, așa cum au dovedit-o testele me-dicale și psihiatrice la care l-am supus ulterior, nici nu are vreun bete-șug la minte.

Ce viitor o așteaptă pe Nina dacă la 12 ani ar rămâne acasă să-și creas-că fraţii și surorile mai mici? Cum o pregătesc părinţii pentru viaţă?

Greșeala multor părinţi este să creadă că numai copiii deștepţi trebuieţinuţi în școală, când, prin instrucţie, și un copil cu mai puţină inteli-genţă nativă se ascute la minte.

Corigenţa este o trambulină spre repetenţie și repetenţia este antica-mera abandonului școlar. De aceea, trebuie evitate prin motivarea co-pilului, pregătirea lui adecvată pentru școală, colaborarea părinţilorcu cadrele didactice, sprijin acordat copilului la efectuarea sarcinilorșcolare și la organizarea studiului, supraveghere, implicare, încuraja-re și crearea acelei atmosfere de familie propice studiului.

Este alarmantă revelaţia studiului realizat de Centrul Educaţia 2000+și UNICEF, în cadrul proiectului Școala așa cum este: în numai zece ani,

Irina Petrea162


între 1997–2008, rata abandonului școlar în România s-a dublat și vâr-sta de abandon a coborât mult către clasele primare.

Ce putem face când copilul deja a rămas corigent, repetent sau afost retras de la școală?

Corigenţa. Dacă a rămas corigent, elevul are mare nevoie să ia notăde trecere în vară, altfel repetă clasa. Dacă a rămas corigent la maimult de două materii, e declarat repetent. Prin urmare, e nevoie demare atenţie pe parcursul întregului an școlar, să nu ne trezim la fi-nal cu vreo surpriză. De frica represaliilor, copiii pot să ascundă gra-vitatea situaţiei școlare până când nu se mai poate face nimic și, dacănu ţinem regulat legătura cu învăţătorul și dirigintele, nu putem afladin timp ce note are copilul și câte absenţe a adunat. O corigenţă pre-supune organizarea judicioasă a studiului pe timpul vacanţei și aju-tor, eventual cu meditator.

• De ce e corigent copilul meu? Problema poate fi materia de studiusau un conflict cu cadrul didactic ce predă disciplina respectivă.Dacă are probleme cu profesorul e nevoie să discutaţi imediat cuacesta, eventual de faţă și cu dirigintele, să dezamorsaţi situaţia con-flictuală, să ajungeţi la o reconciliere mai înainte de examenul decorigenţă. Dacă problema e materia de studiu, e nevoie să înţele-geţi de ce: lipsa de motivaţie, lacune serioase acumulate în timp (deexemplu, a rămas corigent la matematică în clasa a cincea după ceel s-a chinuit s-o scoată la capăt patru ani de zile, la ciclul primar),un stil de predare la care el nu s-a putut adapta și n-a reușit să ţinăpasul cu ceilalţi, rămânând în urmă cu materia, o fixaţie în legătu-ră cu materia la care a rămas corigent (i-a intrat în cap că nu poatesă ţină minte perioadele, anii de domnie și războaiele la istorie, decinu poate să înveţe la istorie și nu face nici un efort în acest sens).Discuţia cu cadrul didactic este esenţială pentru că acesta vă poateda lămuriri în privinţa cauzelor și poate face sugestii despre cumsă procedaţi pentru a vă ajuta copilul să ia corigenţa.

• Motivaţia. Dacă lipsa de motivaţie l-a împins către corigenţă, nuputeţi să treceţi acest lucru cu vederea și să vă concentraţi numai



asupra studiului. Corigenţa în sine nu e un factor motivant (copi-lul nu-și spune „vai de mine, am rămas corigent, trebuie să mă pun cuburta pe carte“), ci dimpotrivă, un factor demotivant (sunt paralel lamateria asta, nu-mi place, n-am chef, profu’ are ceva cu mine, orice așface, n-am să iau corigenţa). Căutaţi să aflaţi ce anume îl demotivea-ză și rezolvaţi această problemă simultan cu pregătirea pentru exa-menul de corigenţă. E ca în sport: un antrenor bun nu se ocupădoar de antrenamente, ci și de starea psihică, de motivarea cam-pionului. Aţi văzut filmul Rocky?

• Organizare judicioasă a vacanţei și a materiei de studiu. Odată in-trat în vacanţă, copilul are nevoie de relaxare și recreere, dar și de oorganizare judicioasă a timpului de studiu pentru pregătirea exame-nului de corigenţă. Nu lăsaţi să treacă săptămânile fără să facă nimic.E vorba totuși de o disciplină de studiu pe care nu și-a însușit-o înșase luni și pe care trebuie să o înveţe în numai 60 de zile. Structu-raţi materia și planificaţi în fiecare zi un mimim de 2–3 ore de stu-diu, în funcţie de teme/ capitole/ lecţii, în așa fel încât să permiteţireluarea materiei de cel puţin 2–3 ori și o recapitulare generală îna-inte cu o săptămână de examen. Faceţi un grafic care să-i indice co-pilului în orice zi cât a parcurs și cât mai are de parcurs. Faceţi și unAMR (câte zile au mai rămas până la examinare). La fiecare final desăptămână, faceţi-i o evaluare ca să vedeţi ce a reușit să înveţe și undemai are probleme, unde trebuie să insiste. Ajutaţi-l să înţeleagă ceeace n-a priceput, dacă puteţi. În weekend, puteţi reduce studiul la30 de minute zilnic sau de tot, în situaţia în care copilul e în grafic.

• Apelaţi la un meditator. Dacă nu puteţi să-l ajutaţi să înveţe și elare probleme mari de înţelegere a materiei, dacă remarcaţi că pro-gresele sale sunt slabe, dacă el nu poate respecta singur (cât sun-teţi la serviciu) programul de studiu stabilit și nu aveţi cu cine să-llăsaţi să înveţe, apelaţi la serviciile unui meditator. Altfel, riscaţisă transformaţi corigenţa în repetenţie.

• Pregătiţi-l pentru ziua când își dă corigenţa. Nu-l lăsaţi singur,mergeţi cu el la școală. Asiguraţi-vă că s-a odihnit bine în ajun, că

Irina Petrea164


a mâncat ceva înainte de examen. Nu uitaţi că miza este mare, lafel și presiunea psihică. Daţi-i asigurări că se va descurca și totulva fi bine. Dacă a avut conflicte cu profesorul de la clasă (care, con-form regulamentului, trebuie să îl și examineze), asiguraţi-l că nue ziua în care se reglează conturile, ci doar o zi în care el trebuie sădea tot ce poate. Dacă el dovedește că știe materia, chiar dacă pro-fesorul îi găsește nod în papură, se poate face contestaţie, se poa-te cere reexaminare în caz că îl pică. Are nevoie să știe că există osoluţie și pentru această situaţie, important e ca el să cunoascămateria.

• După examen, felicitaţi-l și trageţi concluziile. O corigenţă e o ex-perienţă neplăcută și poate fi o învăţătură de minte copilului, darnu-l lăsaţi să tragă singur concluziile. Felicitaţi-l dacă a luat notade trecere și treceţi în revistă efortul verii, comentaţi cu cât mai fru-moasă ar fi fost vacanţa dacă în timpul școlii ar fi depus tot acelefort ca să înveţe, conveniţi să discutaţi zilnic despre școală, lecţiiși teme, să vă solicite ajutorul mereu din timp, fără teamă, pentrua face fiecare lucru cum trebuie, la timpul său.

Se practică intens corigenţa ca mijloc de extorcare: dacă elevul nu ese descurcă prea bine la o materie anume și părinţii lui au venituridecente, anumiţi profesori găsesc destule motive pentru a nu-i da me-die de trecere, dar, îndatoritori, se oferă să-l mediteze pe timpul ve-rii… Sau, și mai bine, pentru a nu exista nici o suspiciune, profesorulle recomandă părinţilor un coleg de breaslă. Meditaţiile curg, baniicurg, dar cel puţin curg cu folos: progresul copilului este miraculosși el trece corigenţa cu bine. Ceea ce nu știu părinţii e că între profe-sorul care l-a picat și cel care l-a meditat există un troc și fiecare me-ditează elevii celuilalt, pentru ca nici unul să nu poată fi acuzat că arfi solicitat ceea ce limbajul popular a consacrat sub denumirea de șpa-gă. Ce poţi face când ţi se cere să dai mită și cel care are de suferit estecopilul tău? Să dai bani sau să nu dai motive…

Repetenţia are consecinţe devastatoare pentru moralul, prestigiul șiimaginea de sine a unui copil. Corigenţa e penibilă la final de an



școlar, stă ca un spin în ochi pe timpul vacanţei de vară, dar, întoamnă, copilul se alătură din nou colegilor săi de clasă și viaţa eOK. Când acest lucru nu mai este posibil, copilul suferă: pierdereacolegilor, umilinţa statutului de repetent și disconfortul redistribui-rii sale într-o nouă clasă unde se va simţi ca un fost deţinut, care aieșit din zeghe, dar zeghea n-a ieșit din el. Știindu-l repetent, profe-sorii au, în general, așteptări reduse în privinţa lui (un nou eșec șco-lar) și, ca într-o oglindă7, și el va avea de la sine aceleași așteptăripentru eșec. Ce e de făcut ca situaţia copilului să nu o ia în jos ca petobogan?

• Repetenţia — o lecţie cu învăţăminte. Dovediţi-le profesorilor cărepetenţia lui a fost învăţătură de minte și pentru el, și pentru voi,ca părinţi. Menţineţi în permanenţă contactul cu șoala. Unii dintreprofesorii lui s-ar putea să-l cunoască, alţii nu. Cu cât vă vor ve-dea mai interesaţi și mai cooperanţi, cu atât vor avea o atitudinemai binevoitoare la adresa lui, cu atât îi veţi ajuta să-l cunoască maibine și să tăiaţi din rădăcină eventualele prejudecăţi la adresa lui.În mod deosebit, ţineţi o bună legătură cu noul diriginte, invitaţi-lsă vă facă vizite acasă, stabiliţi și menţineţi întâlniri regulate,schimbaţi numere de telefon, adrese de e-mail. Cereţi-i explicit aju-torul.

• Ajutaţi copilul să se integreze în noul colectiv. Încurajaţi-l să-iaducă pe unii dintre noii săi colegi acasă, să vă vorbească despreaceștia și să se împrietenească cu ei (nu cu codașii clasei, care îladoptă primii ca pe unul de-al lor). Organizaţi petreceri, partici-paţi la evenimentele clasei (reuniuni, vizite, excursii).

• Stimulaţi copilului încrederea în sine. Despre acest lucru am vor-bit foarte pe larg la capitolul 3.1 despre motivaţie. Găsiţi-i și o pre-ocupare extrașcolară (sport, hobby) pentru care are ceva înclinaţiinative, la care să fie bun, să se evidenţieze.

Irina Petrea166

7 Acesta este așa-numitul efect Pygmalion, despre care voi vorbi într-un capitolseparat.


• Ajutaţi-l să participe mai activ la ore, să se pregătească mai binepentru școală. Vezi capitolul 3.2.

• Analizaţi cauzele repetenţiei. Este foarte posibil ca o stare afec-tiv-emoţională proastă să fi generat dezinteresul lui pentru școalăsau incapacitatea lui de a se achita de sarcinile școlare în anul pre-cedent. Încercaţi să rezolvaţi cât mai grabnic situaţia din familie șidisfuncţionalităţile din relaţia părinte–copil. Solicitaţi sfatul unuiprofesionist (psiholog, consilier școlar, medic).

Abandonul școlar. Reprezintă nu atât eșecul lui, ca elev, cât maiales al nostru, ca părinţi, și al cadrelor didactice care s-au ocupatde el. Există întotdeauna soluţii atunci când ne dorim ca fiul saufiica noastră să urmeze o școală. Există întotdeauna soluţii atuncicând observăm că un elev nu e încurajat și susţinut de familie sărămână în școală. Chiar și copiii care au rămas repetenţi de douăori, care au fost retrași de la școală din diverse motive ori nu au fostînscriși niciodată au astăzi șanse. Există centre educaţionale gen Adoua șansă, există școli care asigură învăţământ la distanţă/ cu frec-venţă redusă. Poate nu în localitatea voastră, dar pe undeva aproa-pe. Luaţi legătura cu Direcţia de Protecţie a Copilului de pe razalocalităţii voastre, interesaţi-vă la Inspectoratul Școlar local, discu-taţi cu cadrele didactice, găsiţi un ONG care să vă ajute. Nici unefort nu e prea mic pentru a susţine un copil în școală. Locul copi-ilor este la școală!

Pentru adolescentul care nu dorește sau nu poate să urmeze un liceunici la învăţământul seral, nici la frecvenţă redusă, există varianta șco-lilor de meserii. Nu-l lăsaţi să-și înceapă viaţa fără nici un fel de pre-gătire profesională.

Facultăţile sunt… facultative, dar, până acolo, drumul e lung și ușorde rătăcit, anii trec repede și, o dată cu ei, cresc sau, dimpotrivă, scadșansele copiilor noștri pentru o viaţă mai de Doamne-ajută. Cu sigu-ranţă, cartea nu o să-i facă bogaţi peste închipuire, nu o să-i ajute să-șicumpere palate aurite, dar, cu siguranţă, îi va ajuta să se descurce maibine.



3.7 Clasa/ ºcoala nepotrivitã

Alegerea ºi schimbarea ºcolii/clasei

Toţi părinţii conștiincioși își doresc o școală bună, cât mai bună, dacănu cea mai bună, pentru copilul lor. În alegerea școlii, avem nevoie săţinem cont de un număr de factori relevanţi, astfel încât să evităm pecât putem schimbarea școlii mai înainte de încheierea unui ciclu deînvăţământ (primar/ gimnazial/ liceal). Aceasta, pentru că schimba-rea școlii are unele efecte negative asupra copilului ce pot determinascăderea performanţelor sale școlare și instalarea unor tulburări decomportament, apariţia unor abateri disciplinare, alterarea relaţiei cupărinţii. Desigur, există situaţii în care schimbarea școlii este cea maibună măsură, însă decizia trebuie luată după o analiză atentă a tutu-ror opţiunilor.

Cum să alegi bine școala?

În funcţie de finanţe, de preferinţe, de cartierul și localitatea în carelocuiţi, de liceul la care credeţi că o să meargă copilul. Este genul dedecizie care trebuie luată privind lucrurile în perspectivă. Avem ne-voie să ne gândim dacă:

• Îmi voi putea permite să fac faţă cheltuielilor în următorii patruani?

• Unde este situată școala faţă de locuinţa noastră? Departe?Aproape? Vom putea face zilnic acest drum, dus și întors, vre-me de patru ani? E lung, e obositor, e costisitor? Traverseazăzone periculoase (parcuri, locuri virane, zone puţin circulate, pie-ţe), artere cu un trafic rutier intens, cartiere rău famate, trece pelângă baruri, locuri unde se adună cerșetori, alcoolici, drogaţietc.?

• E o școală bună unde se face carte serios, unde disciplina e la eaacasă?



• E o școală unde cei mai mulţi copii provin din familii asemănătoa-re cu a noastră sau din medii abuzive, disfuncţionale, care nu va-lorizează școala? Familii cu venituri ca ale noastre sau familii cuvenituri mult peste ale noastre? (în ambele cazuri, copilul are pu-tea să se simtă rău, să fie complexat, să aibă un sentiment de vinăsau de inferioritate și riscă să fie izolat de ceilalţi colegi, ironizatsau invidiat).

• Condiţiile din școală sunt propice studiului, unitatea este îngrijităsau nu are apă curentă, sistem de încălzire, pereţii au igrasie, struc-tura de rezistenţă e șubrezită etc.?

• Ce sistem de pază și protecţie a elevilor și a cadrelor didactice areșcoala? Cum se face accesul persoanelor străine în școală? Va fi co-pilul meu în siguranţă acolo?

• Există reclamaţii frecvente ale părinţilor, plângeri, nemulţumiri le-gate de condiţiile din școală, de activitatea și conduita cadrelor di-dactice? Există incidente dese, o istorie a violenţelor în această școa-lă, a abuzurilor, a corupţiei?

• Este școala implicată în proiecte didactice, în schimburi de expe-rienţă cu alte școli din România și din Europa, în organizarea deconcursuri școlare?

Trebuie să pregătim cu atenţie și minuţiozitate înscrierea copilului lașcoală, în așa fel încât să nu intrăm în criză de timp și nici să nu fa-cem o alegere în necunoștinţă de cauză pe care să o regretăm ulteriorși să fie nevoie să mutăm copilul la o altă școală.

Nici în regimul comunist ºcolile nu erau toate la fel, existau ºcoli bune ºi ºcoli maipuþin performante. La þarã, se fãcea carte cam tot cum se face astãzi ºi nu vedeaimulþi copii de la sate care sã reuºeascã sã fie admiºi la cele mai bune licee din þarã(sigur, cine era cu adevãrat capabil sã facã faþã competiþiei la treaptã8 reuºea). E

8 Treapta I era concursul de admitere în liceu, pentru clasele a IX-a și a X-a. Treap-ta a II-a era examenul de admitere în clasele superioare de liceu, a XI-a și a XII-a.


adevãrat, existau mai puþine incidente ºi violenþe între elevi datoritã mãsurilor co-ercitive mult mai aspre ºi nimeni nu venea la ºcoalã cu arme albe, lanþuri ºi spray-uri paralizante pentru simplul motiv cã erau complet interzise în societate (erai prinscu aºa ceva, ajungeai direct la secþia de miliþie). Dar nici nu era ordine ºi disciplinãchiar în orice unitate de învãþãmânt, sã nu ne facem iluzii (la mine în oraº, liceul deconstrucþii ºi cel cu profil agricol aveau o reputaþie teribilã în acest sens). Erau multmai multe cadre didactice care bãteau elevii (chiar cu obiecte contondente), care îiumileau ºi îi jigneau, îi abuzau sexual, condiþiile de lucru erau aspre (de pildã, eu,deºi învãþam la cel mai bun liceu din judeþ, nu aveam cãldurã iarna decât douã oredimineaþa, dupã care rãmâneam în frig pânã la ora douã, când terminam orele. ªinici nu aveam voie sã stãm în bãnci cu paltoanele pe noi, ci eram obligaþi sã rãmâ-nem în uniformã). Se solicita ºi pe atunci mitã ºi se dãdea mitã, existau ºi pe atunciexamene cumpãrate ºi luate pe copiuþe, aranjamente nedemne. Sã nu privim tre-cutul în mod idealist.

Prin urmare, alegerea școlii implică cercetarea mai multor criterii: per-formanţă, disciplină, dotare, corp didactic, specializări diverse.

• Cercetează cu atenţie terenul. Interesează-te ce școli sunt în zonaunde locuiești și ce reputaţie au. Recomandabil este ca școala sănu fie departe de casă pentru a evita drumurile lungi, traficul aglo-merat, schimbarea mijloacelor de transport. Dacă nici o școală dinzona în care locuiești nu are o reputaţie bună, atunci e de preferatsă înscrii copilul la o altă școală, chiar dacă e mai departe.

• Discută cu copilul. Poate are și el vreo preferinţă ce ţine cont deprieteni, de dotarea școlii (una poate să aibă, de pildă, o sală maibună de sport sau un laborator de informatică mai bine dotat). Numai vorbesc de faptul că alegerea unui liceu nu se face doar de că-tre părinţi — adolescentul are și el ceva de spus, la fel și profeso-rii care l-au avut elev ani buni de zile.

• Fă investigaţii amănunţite. Fă o listă scurtă a câtorva posibileșcoli, după care efectuează vizite cu prilejul cărora să constaţi câtsunt de îngrijite, de dotate, de curate, cum se comportă elevii înpauze, cum vin îmbrăcaţi la școală. Toate aceste observaţii conţindetalii preţioase referitoare la regulamentul școlii și la modul încare se respectă acesta. Dacă în pauze elevii urlă, distrug, fumea-

Irina Petrea170


ză pe coridoare, se bat în curtea școlii și nu e nici ţipenie de pro-fesor (sau toate acestea se petrec chiar sub ochii cadrelor didac-tic), fugi! Într-o asemenea școală, disciplina, seriozitatea și profe-sionalismul sunt cuvinte fără sens. Dacă aparenţele suntmulţumitoare, solicită o audienţă la director, stai de vorbă cu unînvăţător, interesează-te de profilul școlii (unele au predare inten-sivă de limbi străine, altele de informatică etc.) și alege ce crezi căse potrivește mai bine copilului tău (după ce ai discutat și cu el!).

• Discută cu unii dintre părinţii și elevii acelei școli — input-ullor îţi poate fi extrem de util. S-ar putea ca anumite probleme sănu fie vizibile cu ocazia vizitei tale și nici să nu fie aduse în dis-cuţie de conducere și cadrele didactice cu care ai stat de vorbă.Un amănunt important pe care trebuie să-l afli este dacă cei maimulţi profesori și învăţători predau la școala respectivă de maimultă vreme sau există un du-te-vino de cadre didactice care setot perindă pe acolo, dar nu rezistă mai mult de un an sau doi.Schimbarea frecventă a cadrelor didactice este semn că școala areprobleme de disciplină și securitate cărora nu le poate face faţă,ceea ce în sine este o problemă foarte gravă. În plus, fiecare pro-fesor și învăţător are stilul lui de a preda și schimbările dese decadre didactice la clasă nu rămân fără efecte negative asupra ele-vilor.

• Pregătește din timp actele necesare înscrierii. Interesează-te cândîncep și se termină înscrierile și câte locuri sunt la școlile de pe lis-ta ta scurtă. Întocmește dosarul din timp, nu lăsa totul pe ultimasută de metri ca să riști să nu-l mai poţi înscrie. Uneori, trebuie săînfrunţi cozi kilometrice și să te înarmezi cu o extradoză de răbda-re. Merită — e vorba de copilul tău. De multe ori, toate aceste ne-ajunsuri se datorează sistemului — pregătește-te însă pentru alte-le, cu mult mai grave.

• Școlile particulare. Școlile din alte localităţi. Sunt o opţiuneviabilă pentru părinţii cu posibilităţi financiare, însă trebuie săiei în calcul, așa cum precizam și mai sus, dacă vei putea să asi-



guri continuarea studiilor copilului și în cazul în care îţi pierziserviciul, divorţezi, dă faliment afacerea ta. Poate n-ar strica să-i asiguri din timp un cont de economii pentru taxe școlare, cumult înainte ca fiul sau fiica voastră să înceapă școala, în așa felîncât, în cazul unui eveniment nefericit, copilul să nu fie nevoitsă suporte o traumă suplimentară pierzând legătura cu colegii,cadrele didactice și școala unde s-a obișnuit. Dacă te gândești să-ţi trimiţi copilul la școală în altă localitate, acest lucru presupu-ne nu doar cheltuială cu cazarea și masa, ci și supravegherea co-pilului și despărţirea lui de familie pentru perioade lungi detimp, ceea ce nu orice copil poate suporta. Mai ales acest ultimaspect este bine să fie analizat cu ajutorul unui specialist înain-te de a lua o decizie.

Cum îmi dau seama dacă școala pe care o urmează copilul meu esteuna bună sau nu, e potrivită sau nu pentru el?

Ne place sau nu, există școli unde nu se face carte și școli unde se faceși chiar foarte bine. Nu e greu să ne dăm seama de asta încă din pri-mele luni. Există o programă școlară la nivel naţional, ce poate fi ac-cesată de pe site-ul www.edu.ro și standarde ce trebuie atinse de elevi.Putem verifica dacă materia se parcurge conform programei sau multsub cerinţele acesteia, dacă copilul se încadrează în standarde (presu-punând că este bine apreciat la școală, are note și calificative bune).

Discutând zilnic despre școală, copilul ne va spune ce face, dacă îiplace acolo (sau nu) și de ce, dacă se simte bine, dacă i se pare intere-sant ce face, dacă se împacă bine cu colegii și cadrele didactice, dacăse simte apreciat sau, dimpotrivă, are probleme.

Dacă în școala pe care o urmează copilul dumneavoastră:

• sunt profesori care lipsesc frecvent de la clasă

• elevii primesc adesea note din burtă, ca să li se încheie mediile

• absenţele nu se trec în catalog

• elevilor li se dă frecvent drumul mai devreme de la școală

Irina Petrea172


• nu toate disciplinele de studiu sunt predate

• un singur cadru didactic predă nu știu câte discipline care nu suntconexe (de pildă, engleză și chimie)

• abaterile disciplinare ale elevilor nu sunt sancţionate conform re-gulamentelor școlare în vigoare

• au acces persoane străine, fără legătură cu elevii, cadrele didacti-ce sau procesul de învăţământ

• se face contrabandă, se consumă și se vinde alcool, droguri, ţigări

• există frecvente cazuri din abuz și agresiune săvârșite fie de cadre-le didactice, fie de elevi

• programa școlară nu se parcurge la clasă așa cum este stabilit șicopilul rămâne cu lacune serioase

• copilul nu primește sarcini școlare de efectuat acasă,

aveţi motive să vă alarmaţi. Toate situaţiile menţionate mai sus suntsemnale serioase de care trebuie să ţineţi seama și să analizaţi cu toa-tă răspunderea dacă vă mai trimiteţi copilul la școala respectivă saucăutaţi să-l înscrieţi altundeva.

Există și cazuri când nu școala, ci clasa trebuie schimbată. Ne placesau nu, chiar și la cele mai bune școli se pot nimeri colective de copiicare, separaţi, nu ar avea probleme, dar împreună alcătuiesc un coc-ktail exploziv (spunem că a tunat și i-a adunat!): fac gălăgie la ore șinu participă la lecţie, nu sunt atenţi, nu învaţă, nu își fac temele, chiu-lesc, iar profesorilor le este imposibil să parcurgă materia de studiuîn ritmul și la standardele stabilite. Oricât de mult s-ar strădui copi-lul nostru, atmosfera de la clasă nu este prielnică studiului și e maibine pentru el să meargă la altă clasă.

Există și situaţia când școala e bună, la clasă, cadrele didactice lucrea-ză bine, nimeni nu se plânge de nimic, dar copilul nostru e nefericitși se duce acolo ca la tăiere din pricină că:



• situaţia sa materială e mult sub nivelul celei a colegilor lui — el su-feră din pricina umilinţei de a fi mai prost îmbrăcat, a frustrării dea nu avea mai nimic din gadgeturile și accesoriile de firmă ale co-legilor săi, de a nu-și putea permite să participe la excursiile și re-uniunile clasei

• apartenenţa sa la o minoritate etnică sau religioasă l-a transformatîn ţinta glumelor și a atacurilor colegilor lui — e, pur și simplu,evitat și izolat de aceștia

• situaţia familiei sale (are părinte unic, părinţii sunt divorţaţi, nuare părinţi) îi atrage batjocură și umilinţe din partea colegilor săi,e ostracizat (în general, asemenea atitudini le sunt induse copiilorde către părinţi: să nu te prind că te joci cu băiatul lui terchea-bercheaăla sau nu ai de ce să fii prietenă cu fata asta — dacă mă-sa e o poamă,nu știe nici cine e tatăl copilului ei, nici fata nu poate fi altfel)

• copilul are o anumită caracteristică sau dizabilitate — din acestmotiv e discriminat

• nu ţine pasul cu clasa, cu toate eforturile sale și cu tot sprijinul nos-tru — posibil din pricina unei deficienţe de învăţare sau pentru căare o inteligenţă sub media clasei, caz în care, cu toate eforturilesale și ale noastre conjugate, nu ţine ritmul cu colegii săi, ia noteproaste și se simte inferior tuturor

• dintr-un motiv sau altul, i se face atmosferă negativă și a devenitoaia neagră și ţapul ispășitor al clasei.

În toate aceste cazuri și în multe alte situaţii similare, este bine să luămîn calcul schimbarea clasei mai întâi și, abia apoi, a școlii. Pentruaceasta, este nevoie să discutăm cu învăţătorul/ dirigintele, conduce-rea școlii și un consilier școlar sau psiholog și după ce s-au făcut eva-luările necesare, după ce au fost încercate și alte propuneri de soluţii,optaţi pentru schimbarea clasei, iar la nevoie a școlii.

Irina Petrea174


CazO profesoarã îmi povesteºte cã, la clasa ei, a avut odatã un copil care pãrea cã nici-odatã nu învaþã ºi nu înþelege nimic din lecþii. Dupã ce acesta a acumulat o serie denote foarte slabe, care îl aduceau în situaþia de a rãmâne corigent la mai multe obiec-te ºi de a repeta clasa, diriginta a convocat-o pe mamã la o întâlnire ca sã discutesituaþia copilului. Convingerea dirigintei era cã acesta nu învaþã ºi nu depune nicicel mai mic efort la clasã sau acasã. Mama însã i-a explicat cã toceau împreunã lec-þiile pentru a doua zi, doar cã el nu pãrea sã le þinã minte. Era foarte revoltatã ºi su-pãratã pe copilul sãu ºi frustratã cã toate eforturile ei se soldau cu eºecuri. Noroculcopilului a fost cã diriginta ºi-a dat seama cã nu e vorba de reavoinþã, ci de inteli-genþa copilului care era sub medie, aºa cum a reieºit la testele la care a fost supusulterior. Pãrinþii lui, oameni inteligenþi ºi educaþi, nu îºi dãduserã seama de acestlucru ºi refuzaserã sã-ºi imagineze cã fiul lor ar fi putut sã aibã un IQ mai mic ºi abi-litãþi reduse de învãþare care solicitau înscrierea copilului în învãþãmântul special.Odatã lãmuritã problema, copilul a fost mutat la ºcoala specialã. Nu micã este, dupãaproape douãzeci de ani, satisfacþia acestui cadru didactic când se întâlneºte cu elpe stradã — fostul ei elev a primit educaþia adecvatã ºi a putut sã se dezvolte ºi sã-ºifacã un rost în viaþã. Viaþa lui normalã de astãzi nu ar fi fost posibilã dacã ar fi fostmenþinut în ºcoala la care a fost înscris, unde n-ar fi reuºit sã înveþe nimic, ci ar fipierdut timp preþios ºi ar fi fost continuu umilit, în loc sã fie ajutat sã înveþe pe mã-sura posibilitãþilor sale. Iatã cât de importantã (salutarã chiar) poate sã fie colabo-rarea dintre pãrinþi ºi cadrele didactice.

Uneori, ca pãrinte, nu poþi sau refuzi sã accepþi evidenþa, mai ales dacã e vorba de-spre un adevãr neplãcut sau dureros legat de copilul tãu. Poate cã tu, cel care l-ainãscut, îl cunoºti cel mai bine, dar ascultã ºi þine cont ºi de opinia unui om prin mâi-nile cãruia au trecut generaþii de copii. Cu siguranþã cã ºtie ceva mai multe desprecopii decât tine care, în toatã viaþa ta, nu te vei ocupa decât de copiii tãi.

Un cadru didactic ce înţelege că menirea sa nu este doar să vină înfaţa clasei, să-și turuie lecţia și să dea note elevilor, ci să se aplececu dragoste și atenţie asupra tuturor copiilor ca un adevărat peda-gog, poate săvârși adevărate minuni. Un dascăl lucrează cu sufletepe care le poate zidi asemenea Creatorului sau le poate distruge caun potrivnic. Oamenii își lasă în grija lui tot ce au mai preţios — co-piii. La asta ar trebui să se gândească fiecare cadru didactic când sedecide să intre în învăţământ, fiecare guvern când decide cât inves-tește în educaţie și fiecare cetăţean când se decide să comită evaziu-ne fiscală.



CazDragoº are nouã ani ºi, de cum îl vezi, privirea lui ghiduºã îþi spune cã are umor. Îiplace sã facã poante, îi place sã-i facã pe cei din jur sã râdã, îi place sã organizezescenete ºi îºi doreºte sã devinã actor. Dar nu de asta am venit la cabinet, mã aver-tizeazã mãmica lui. Dragoº are probleme la ºcoalã, unde învãþãtoarea îl ceartã tottimpul cã nu e atent la ore, cã-i rãspunde, cã deranjeazã clasa cu remarcile lui, cãnu se concentreazã la ore. Mi-a spus cã are ADHD ºi cã aº face mai bine sã-l mut laaltã ºcoalã. Mai mult, a început sã instige ºi pe ceilalþi elevi împotriva lui, dar ºi pepãrinþii acestora, cãrora le-a spus sã insiste ºi ei sã scape clasa de Dragoº pentru cãaltfel toþi ceilalþi copii vor avea de suferit.Relatarea mamei e ºocantã! Chiar dacã Dragoº ar avea ADHD (ceea ce nu are, aºadupã cum se vede cu ochiul liber ºi cum au confirmat ºi medicii), o asemenea ati-tudine e de neconceput pentru un cadru didactic. Copilul scrie urât ºi are problemecu cifrele. Suspiciunea mea merge cãtre dipraxie ºi discalculie, nici într-un caz ADHD.Nimeni nu meritã o asemenea atmosferã ºi cu atât mai puþin un copil cu dificultãþide învãþare. Dragoº are nevoie de îndrumare ºi sprijin, de lucru pentru depãºirea di-ficultãþilor sale ºi de aprecierea, de punerea în valoare a calitãþilor lui, între care, laloc de cinste, umorul ºi vorbirea sa extraordinar de articulatã. Dacã închid ochii, amimpresia cã discut cu un adolescent — e o realã plãcere sã faci conversaþie cu el (oareOscar Wilde sau I.L. Caragiale cum erau la vârsta lui Dragoº?). Nu ºtiu dacã învãþã-toarea acestui copil se numãrã printre fanii lui Tom Cruise. Sper sã n-o dezamãgescprea tare dacã îi aduc la cunoºtinþã cã celebrul actor suferã de dislexie (dificultateade a citi), ceea ce nu îl împiedicã sã parcurgã scenariile filmelor în care joacã… Pesteani ºi ani, dintre toþi elevii sãi, Dragoº, ar putea fi cel mai cunoscut! Numai cã mamalui s-a hotãrât deja sã-l mute într-o altã ºcoalã, unde copilul sã fie acceptat ºi aju-tat ºi unde cadrele didactice nu poartã ochelari de cal.

Alegerea școlii trebuie analizată cu minuţiozitate pentru a nu fi ne-voie să o schimbăm. Dincolo de acest pas premergător, este nevoie săţinem o bună legătură cu școala și cadrele didactice și să ne implicămmai mult în viaţa școlii unde învaţă copilul nostru pentru a încerca săprevenim și să rezolvăm cât mai eficient și în timpul cel mai scurteventualele probleme, să nu fim nevoiţi să recurgem la măsura schim-bării clasei și/ sau a școlii.

Nu în ultimul rând, schimbarea domiciliului din motive de carieră șiemigrarea în străinătate sunt decizii ce nu pot fi luate fără să cântă-rim posibilele efecte negative pentru copilul nostru, fără să ţinem sea-ma de faptul că aceasta presupune ruperea de vechea școală, de pro-fesori și de prieteni. Pierderea este majoră la nivel emoţional și un

Irina Petrea176


copil e mult mai vulnerabil decât un adult (chiar dacă are și o extra-ordinară capacitate de adaptare la situaţii noi). Există riscul de a dez-volta anumite tulburări de comportament, riscul depresiei din cauzadificultăţilor de adaptare la noua școală, a traumei, a statutului deimigrant.

Ce urmări are schimbarea clasei/ a școlii pentru copil?

Chiar și atunci când se impune soluţia schimbării școlii sau a clasei,aceasta nu este întotdeauna însoţită de efectele benefice scontate. Pen-tru copil, intrarea într-un colectiv nou (cu atât mai mult înscrierea lao nouă școală) constituie o schimbare majoră în viaţa lui, adesea sub-estimată de adulţi.

Lucrul de care se teme cel mai tare copilul într-o școală nouă estecă nu cunoaște pe nimeni acolo. Când am venit la școala cea nouă, mise părea așa ciudat că nu știam pe nimeni. La început, stăteam mai multsingur și nimeni nu se juca cu mine. Îmi era dor de prietenii mei de lașcoala veche în fiecare zi, îmi povestea Adi, de 9 ani, care a trebuit săplece de la școala unde începuse pentru că părinţii nu-și mai pu-teau permite să plătească taxele. I-a fost necesar un an ca să nu maifie privit ca un prinţ scăpătat și să ajungă să fie apreciat la valoa-rea lui.

De obicei, ne așteptăm ca, o dată cu schimbarea clasei și/ sau a șco-lii, copilul să înveţe mai bine, să se simtă mai bine între noii colegi,mai ales dacă în fostul colectiv era persecutat/ izolat/ neacceptat.Ne așteptăm ca el să fie mai fericit și să-și pună mai bine în valoa-re potenţialul, dar există anumite aspecte de care trebuie să ţinemseama: schimbarea colegilor, pierderea prietenilor (când ai foartepuţini prieteni, așa cum se întâmplă în cazul copiilor nepopulari,pierderea lor e și mai greu de suportat), statutul de intrus, schim-barea standardelor de evaluare, a stilului de predare și de lucru laclasă.

Toate acestea determină o anumită inerţie la început (copilul nu echiar așa de popular cum era obișnuit, nu obţine note la fel de bune



ca mai înainte, deși învaţă mai mult, e mai obosit, mai îngrijorat, maiface gafe etc.), după care, încet-încet, lucrurile intră în normalitate.Când schimbarea nu e dorită și de el, ci numai de părinţi, e și maigreu de suportat.

Schimbarea clasei și/ sau a școlii, nu trebuie să coincidă și cu un alteveniment major, neplăcut sau mult prea solicitant pentru copil, deoa-rece devine infinit mai stresantă și copilul îi va face faţă mult maigreu.

CazCosti este elev în clasa a VII-a la o ºcoalã foarte bunã, din centru. Locuieºte cu fa-milia — pãrinþii ºi surioara lui — într-un cartier, destul de departe de centru. Înfiecare zi, face acest drum pânã la ºcoalã ºi înapoi — douã ore. Pânã în clasa a IV-a,a fost la o altã ºcoalã, din cartierul unde locuieºte. Apoi, pãrinþii au decis cã e maibine sã urmeze o ºcoalã mai bunã. Doar cã schimbarea nu a avut efectul scontat.Dimpotrivã, Costi s-a înrãit, aºa cum spun ei, e obraznic la ore, rãspunde, nu înva-þã, ºi-a fãcut prieteni numai printre codaºii clasei ºi lucrurile merg din ce în ce mairãu. Clasa a V-a a mai fost cum a mai fost, dar a VI-a a trecut-o pe brânci. Acum,e la începutul clasei a VII-a ºi pãrinþii sunt deja panicaþi: deºi au trecut numaidouã sãptãmâni, au fost deja convocaþi de diriginte. Îi ascult cu atenþie. Costi eîn camera lui. Fetiþa e pe covoraº, în faþa noastrã, se joacã. E o dulceaþã de co-pil, nu poþi sã nu te topeºti de dragul ei când o vezi. Câþi ani are?, întreb eu. Trei?Da, îmi rãspund ei, tocmai i-a împlinit la începutul lunii — pe 3 septembrie. Clic!Prin urmare, cu trei ani în urmã, Costi a primit douã lovituri în mai puþin de olunã — a apãrut surioara lui pe lume (când el avea zece ani) ºi a vãzut toatã aten-þia pãrinþilor, rudelor ºi prietenilor aþintitã asupra ei ºi, ca ºi cum aceastã dra-mã n-ar fi fost destul pentru un bãieþel, pãrinþii au decis sã-l mute la o altã ºcoa-lã, pierzându-ºi toþi colegii, prietenii ºi învãþãtoarea. Cum n-a putut face faþãschimbãrii, fãrã sprijin emoþional, disperat sã atragã atenþia asupra lui, a fãcutla ºcoalã numai belele, atrâgându-ºi antipatia profesorilor, a colegilor ºi nemul-þumirea pãrinþilor. În termenii unui adult, aceastã dublã loviturã ar fi la fel decumplitã ca ºi cum prietenul cel mai bun þi-ar lua soþia ºi copiii ºi te-ar obligasã pleci din casã, dupã care, deprimat cum eºti ºi ineficient, ºeful se gândeºtesã te concedieze ºi toþi te acuzã pentru cã te-ai apucat de bãuturã. Cât de dis-perat poþi sã strigi dupã ajutor ca sã te audã, în sfârºit, cineva? Cât de disperatºi de îndurerat trebuie sã ajungã acest copil de treisprezece ani, câte prostii tre-buie sã mai facã pânã când cineva sã-l înþeleagã cã tot ce îºi doreºte e ca tata ºimama sã-l iubeascã ºi sã-i dea atenþie ca mai înainte de naºterea surorii sale —pe care o iubeºte ºi o gelozeºte, în acelaºi timp? ªi lui nu-i lipseºte atât atenþiamamei (care se ocupã ºi de el, cu masa, temele, hainele, baia), cât atenþia tatã-

Irina Petrea178



lui, care înþelege nevoia copilului sãu mai mare, dar nu ºtie cum sã i-o satisfa-cã fãrã sã-i stârneascã suspiciuni, fãrã sã parã cã joacã teatru ºi face ceva ce i-amsugerat eu, o persoanã din afara casei, ºi nu ceva ce îºi doreºte el, din toatã ini-ma? Soluþia e simplã — sugestia mea e sã meargã împreunã la tenis — sportullor favorit. Sã-l invite pe bãiat fãrã emfazã, ca ºi cum ar fi lucrul cel mai natural,fãrã teorii gen Bãiete, când ai de gând sã te apuci serios de ºcoalã? Tata vrea sãridice o condiþie — dacã se apucã sã înveþe mai bine, va mai veni cu el. Îi spuncã nu mi se pare o idee bunã. Copilul nu l-ar mai crede cã îºi doreºte sã petrea-cã timp în compania lui, ci ar vedea în ieºirea lor la tenis un mod prin care tatãlîncearcã sã obþinã ceea ce îºi doreºte mai mult — ca el sã nu-i mai facã proble-me la ºcoalã. Copilul tãu e special pentru tine? îl întreb pe tatã. Da, sunã rãs-punsul lui uimit. Atunci aratã-i acest lucru ºi nu va mai avea nevoie sã-ºi strigedisperarea chiulind, rãspunzând obraznic, bãtându-se în ºcoalã, refuzând sã-ºiscrie temele ºi sã înveþe, fãcând orice îi trece prin cap ºi-i stã în puteri ca sã tesupere, aºa cum îl superi ºi tu ignorându-l.

Nota bene!

• Alegeþi ºcoala cu mare atenþie ºi alegeþi sã schimbaþi colectivul sau ºcoala caultimã soluþie.• Fiþi pregãtit ca, dupã schimbare, copilul sã aibã o perioadã mai lungã sau maiscurtã de readaptare.• Nu-l excludeþi din decizii referitoare la schimbarea domiciliului, a localitãþiisau la emigrare. Nu-i arãtaþi cã nici nu vã pasã cã ruperea lui de ºcoala, colegi ºi pro-fesorii/ învãþãtorul lui e dureroasã pentru el. Riscaþi o alterare a relaþiei, apariþiaunor tulburãri de comportament, depresie, scãderea interesului ºi a performanþe-lor sale ºcolare, abateri disciplinare.

Cum să-mi ajut copilul să facă mai bine faţă schimbării școlii?

MMMAAA — mult mai multă atenţie, afecţiune, apreciere. Pierde-rea colegilor, a prietenilor, a unor cadre didactice de care copilul s-alegat îl întristează și, cel puţin pentru o perioadă, așteptaţi-vă să-i fiefoarte dor de ei. Starea lui emoţională fiind afectată, rezultatele la în-văţătură pot să scadă, cel puţin la început, de aceea copilul are nevo-ie de cât mai mult sprijin afectiv din partea familiei. În această perioa-dă, putem să-l ajutăm să-și revadă prietenii vechi și să menţinălegătura cu ei, putem să-l sprijinim cu porţii suplimentare de atenţieși afecţiune. Căutaţi să-l înveseliţi și să-i ridicaţi moralul, să-l asigu-


raţi că nu este nimic în neregulă cu el. Dacă tot îi spuneţi că nu are dece să fie trist, riscaţi să vă creadă egoiști, neînţelegători, răi, neiubitori.

În cazul în care copilul a emigrat cu părinţii, e cu atât mai importantsprijinul lor emoţional — nu e doar un copil nou într-o școală nouă.E un străin într-o ţară străină!

Să-l încurajăm și să-l ajutăm mai mult la lecţii și la teme. Schimba-rea stilului de predare la clasă poate să-l afecteze mai puţin dacă noi,părinţii, îl ajutăm mai mult acasă cu explicaţii, discuţii, demonstraţii,idei sau îi punem meditator, cel puţin pentru perioada de început,până când își intră în ritm. Schimbarea standardelor (de la standardemai scăzute, la unele mai ridicate) se pot reflecta în rezultate școlaremai puţin bune decât cele anterioare. Copilul se poate descuraja, îipoate scădea încrederea și stima de sine. Ca părinţi, putem fi alăturide el ajutându-l să vadă progresele pe care le face comparativ nu cuceilalţi colegi, ci cu ceea ce știa înainte. De exemplu, se prea poate caîn noua clasă/ școală, la matematică să nu mai aibă 10 pe linie, ci 8 și9, dar să fie în stare să rezolve probleme cu mult mai dificile decâtînainte.

Dacă în noua școală predarea se face într-o altă limbă (copilul a emi-grat cu părinţii săi), schimbarea e cu atât mai dificilă și copilul poatenu înţelege tot, prin urmare, are și mai multă nevoie de sprijinul nostru.

Să-l ajutăm să facă impresie bună. El e cel mai în măsură să se facăplăcut la noua școală, dar îl putem ajuta și noi făcând vizite mai desela școală, stând de vorbă cu cadrele didactice, care, văzându-vă in-tersaţi de copil, își vor forma o părere mai degrabă favorabilă lui. Opărere pozitivă determină așteptări pozitive, deci copilul va fi maibine văzut. Și de profesorii, și de noii colegi de clasă și, astfel, are șan-se mai bune de a se integra mai repede și mai bine.

Ca imigrant, e nevoie să înţelegi cum merg lucrurile într-un sistemdiferit de învăţământ, cum decurge activitatea în școală și să ţineţiaproape de cadrele didactice și de grupul de părinţi.

Irina Petrea180


Intrarea într-o altă clasă îi aduce copilului statutul de intrus. Una e săfii de la început într-un colectiv și altceva să intri ulterior. Ca intrus,copilul poate fi perceput drept o ameninţare pentru răsturnarea ierar-hiei prestabilite, poate deveni o minge de ping-pong între bisericuţeledin clasă, poate să fie respins, izolat sau hărţuit. Participarea noastrăca părinţi la activităţile clasei (vizite, reuniuni, serbări, zilele cariereietc.) îl poate ajuta să fie respectat de ceilalţi colegi, acceptat, recunos-cut. Între copii, contează cine e mama ta, cine e tatăl tău, conteazădacă ești un părinte popular, îndrăgit, admirat, plăcut de copiii dincartier și din școala unde învaţă copilul tău.

Să-l ajutăm să-și facă prieteni. Abilităţile sociale ale copilului, empa-tia, buna conștiinţă de sine, capacitatea de a-și gestiona emoţiile îi suntde foarte mare ajutor să se integreze în noul colectiv. Însă învăţătorulsau dirigintele, prin atitudini și acţiuni menite să-i crească populari-tatea, pot să-l ajute să se integreze mai ușor și să-i determine pe cole-gii lui să-l accepte mai repede. Cadrul didactic știe și poate cel maiușor să creeze oportunităţi de succes pentru noul copil și situaţii încare să-și pună în valoare calităţile, astfel încât ceilalţi copii să-l cu-noască mai repede și să-l aprecieze corect.

Ca părinte, îl putem ajuta suplimentar dacă îi invităm pe câţiva din-tre colegii cu care se împacă mai bine acasă, dacă participăm la orga-nizarea și desfășurarea unor activităţi extrașcolare ale colectivului (ex-cursii, vizite, reuniuni) și chiar formulând câteva sugestii și ajutându-lsă le pună în practică:

• Să fie amabil și politicos cu toata lumea.

• Să stea de vorbă cu toată lumea.

• Să încerce să fie amuzant și plăcut.

• Să ceară voie celorlalţi copii să se joace cu ei.

• Să fie săritor, să dea oricând o mână de ajutor.



• Să zâmbească celor din jur și să-i privească atunci când le vorbește.

• Să participe la ore, să contribuie cu opinii și sugestii.

• Să nu se izoleze de restul lumii și nici să nu încerce să atragă cuorice preţ atenţia asupra lui.

• Să caute să se împrietenească mai întâi cu unul-doi copii — e maiușor decât cu tot grupul deodată.

• Să nu facă remarci jignitoare, nepoliticoase.

• Să nu bârfească.

• Să întrebe colegii și/ sau profesorii atunci când nu știe sau nu în-ţelege ceva.

• Să ne spună întotdeauna dacă are greutăţi, dacă dorește să afle maimulte despre cluburile școlii, activităţile care au loc în școală, com-petiţii și cercuri etc.

• Să remarce, chiar notându-și într-un jurnal, lucrurile bune, plăcu-te, deosebite legate de noua școală sau clasă (exemplu: o sală desport mai mare, un laborator mai dotat, obiceiuri și reguli care îiplac etc.). Copilul are nevoie de o atitudine tonică din partea noas-tră, de aceea e bine să-l ajutăm să vadă și jumătatea plină a paha-rului, nu doar să-l căinăm întruna pentru ceea ce a pierdut.

• Similar, să-l ajutăm să se gândească la toate lucrurile neplăcute pecare le-a lăsat în urmă, la școala sau clasa veche.

3.8 Anturajul nepotrivit

Mulţi părinţi sunt nemulţumiţi și se plâng de faptul că slabele rezul-tate școlare ale copilului lor, abaterile sale disciplinare și chiulul de la

Irina Petrea182


ore se datorează prietenilor nepotriviţi. Copilul nimerește într-o gașcăalături de care se apucă să fumeze, să bea alcool, eventual să ia dro-guri, să chiulească, să fure, să vandalizeze, să terorizeze școala și car-tierul, să se tatueze și, evident, să nu înveţe.

Adesea însă părinţii nu văd nici o legătură între relaţia dintre ei și co-pilul lor, educaţia pe care i-au dat-o și alipirea copilului la asemeneagăști și grupuri cu preocupări, atitudini, comportamente și limbaj in-dezirabile din punctul lor de vedere.

CazAdela are 13 ani ºi, în tipul vacanþei de iarnã, a intrat într-un anturaj nepotrivit. Pã-rinþii se plâng la cabinet de faptul cã fata lor, pânã mai ieri elevã cuminte ºi silitoa-re, a început sã se îmbrace revoltãtor, sã se tatueze, sã fumeze, sã vorbeascã urât,sã asculte tare muzicã drãceascã ºi, cel mai îngrijorãtor, sã chiuleascã de la ºcoalã,sã nu mai înveþe, preocupatã numai de întâlnirile cu noudescoperiþii ei amici. I-auinterzis sã mai iasã din casã în afara orelor de ºcoalã, i-au interzis sã mai stea pechat cu ei. Rezultatul acestor mãsuri a fost înmulþirea absenþelor în catalog, fatachiulind ca sã se vadã cu ei (prietenii ei erau mai mari, cu vârste între 16–18 ani ºimai mergeau la ºcoalã). Evident, relaþia Adelei cu pãrinþii s-a alterat ºi mai tare —este nervoasã, mereu rebelã ºi revoltatã, þipã, nu ascultã ºi, oricâte pedepse i-ar apli-ca, se îndârjeºte ºi mai tare. În gaºcã a fost obligatã sã întreþinã relaþii sexuale cumai mulþi parteneri (regula gãºtii), dar ºi aºa continuã sã caute compania amicilorei.

Ce a putut sã o împingã pe Adela în mijlocul acestui grup de tineri care nu împãr-tãºeau totuºi nici unele dintre preocupãrile ei? Ce anume a putut s-o determine sãaccepte pânã ºi raporturi sexuale nedorite ºi pentru care nu era pregãtitã, numai ºinumai ca sã nu fie exclusã din grup? Pãrinþii nu înþelegeau de ce o fatã inteligentãºi cuminte ca fetiþa lor s-a transformat peste noapte într-o persoanã atât de diferi-tã.

Era limpede cã o fatã cuminte ºi inteligentã ca Adela nu se putea schimba atât demult. Era limpede cã ceva nu mergea bine în relaþia cu pãrinþii, cã nevoia funda-mentalã de afecþiune, atenþie, apreciere nu-i era satisfãcutã, cã era atât de profundnemulþumitã de ea, de viaþa ei ºi de relaþia cu propriii pãrinþi, încât acest grup (încare a intrat prin intermediul unei colege de clasã) a adoptat-o ºi a devenit pentruea o familie-surogat. Grupul i-a dat atenþie (Adela era cel mai nou membru ºi tre-buia iniþiat) ºi i-a conferit o identitate mai valoroasã în ochii ei decât aceea pe careo avea acasã, oricare ar fi fost aceasta. Dacã ea a acceptat sã-ºi altereze comporta-mentul, dacã nici întreþinerea unor relaþii sexuale pe care ea nu le-a dorit nu a de-terminat-o sã renunþe la grup, concluzia este cã nevoia ei de acceptare, de afecþiu-



ne ºi de identitate era atât de mare, încât preþul plãtit i s-a pãrut rezonabil. Înaintede a emite orice soluþie, a trebuit sã ne întrebãm cu toþii, pãrinþi, copil ºi consilier,cum de s-a ajuns la o asemenea situaþie?

Pãrinþii Adelei aveau probleme în cuplu, neînþelegeri, scandaluri ºi discuþii frec-vente despre divorþ, fãrã sã se ajungã la vreun rezultat — împãcare sau despãrþi-re. Problemele au început pe când Adela avea 10 ani, pânã atunci, familia trãise îndestulã armonie. Treptat, absorbiþi de propriile necazuri din cuplu ºi de insatisfac-þiile lor, pãrinþii n-au observat tristeþea Adelei ºi nici îngrijorarea ei pentru desti-nul familiei sale. Obiºnuiþi ca Adela sã fie un copil-model, nu ºi-au dat seama nicicã au început sã se preocupe din ce în ce mai puþin de viaþa ei de ºcolar, de succe-sele ei, de prietenii ei, de ea însãºi. Mai mult, fiecare pãrinte a început sã trãiascãpe cont propriu o altã relaþie, contribuind suplimentar la dezagregarea familiei lorce se fãrâmiþa tot mai mult în matriþa mariajului care o împiedica sã se risipeas-cã. Apariþia acestui anturaj i-a dat Adelei ocazia de a gãsi afecþiunea, coeziunea deinterese ºi armonia care lipseau în familia ei. I-a dat ocazia de a se simþi impor-tantã, nu doar o umbrã printre alte umbre, i-a dat ocazia sã iasã în evidenþã în modnegativ (prin purtare, îmbrãcãminte, tatuaje, chiul, note proaste, vocabular inde-cent) ºi, pentru prima oarã în trei ani, sã atragã toatã atenþia pãrinþilor asupra ei— ceea ce nu reuºise în tot acest timp, oricât de bine învãþase, oricât de cumintear fi fost. Pãrinþilor ei, obiºnuiþi ca numai ei sã aibã probleme ºi absorbiþi de ele, lis-a pãrut cã transformarea Adelei a venit peste noapte ºi au privit ca pe ceva totalde neînþeles ºi nemeritat ceea ce li s-a întâmplat (lor, nu fetiþei!). De aceea au ve-nit la consiliere.

Cu aceastã ocazie, au putut remarca, pentru prima oarã în trei ani de zile, cã feti-þa lor crescuse ºi se transformase într-un puber îngrijorat, trist ºi cvasiexclus dinpropria familie. Pentru prima oarã în trei ani de zile, au discutat despre probleme-le din cuplu ca fiind ale întregii familii, nu doar ale lor. Pentru prima oarã în treiani de zile, ambii pãrinþii au fost, în sfârºit, mai interesaþi de copilul lor, decât deei înºiºi ºi ºi-au îndreptat amândoi atenþia asupra ei. Adela gãsise, întâmplãtor,rãspunsul la dilema ei — cum sã-i aducã pe mama ºi pe tata împreunã. Tot ceeace nu reuºise ca un copil model de cuminþenie ºi seriozitate, dobândise fiind exactopusul a ceea ce-ºi dorea: pãrinþii ei erau împreunã ºi nu se mai contraziceau; în-grijoraþi de soarta ei ºi doreau sã facã ceva pentru ca ei sã-i fie mai bine. Când ale-sese sã intre în gaºcã, nu se gândise la nimic din toate acestea, tot ce-ºi dorise erasã fie iubitã, acceptatã, apreciatã. Relaþiile sexuale din gaºcã nu erau exact formu-la de iubire de care ea avea nevoie, dar le-a acceptat pentru cã erau mai bune de-cât nimic. Prietenii ei cei noi nu erau oamenii cei mai admiraþi, dar o plãceau peea ºi îi apreciau frumuseþea fizicã. Gaºca nu putea sã o ajute sã ajungã medic, aºa

Irina Petrea184


cum îºi dorea, dar îi dãdea atenþie ºi o asculta vorbind. ªi, mai important decât ori-ce altceva, prietenii cei noi o înþelegeau aºa cum nimeni nu o înþelegea. În ochiilor, nu mai era o fetiþã invizibilã, ci un membru cu drepturi depline, cel mai tânãrºi mai haios.

Am putea să ne întrebăm: bine, dar de ce a fost nevoie să se ajun-gă atât de departe pentru ca doi oameni să vadă ceea ce era evi-dent pentru toată lumea? Răspunsul este cât se poate de simplu— într-un război, există întotdeauna victime colaterale. În proble-mele dintre mama și tata, cei mai afectaţi vor fi, întotdeauna,copiii.

Începând chiar de la vârsta școlară (8–9 ani), nevoia copiilor de a aveaprieteni este tot mai mare și grupul de prieteni capătă o importanţăcrescândă pentru ei. Au nevoie de prieteni, au nevoie să fie acceptaţide un grup de copii în mijlocul căruia să se simtă bine, să se simtăapreciaţi, valorizaţi, să aibă un rol și un statut. Grupul de prieteni nuînlocuiește familia, ci are un rol complementar în dezvoltarea norma-lă a copilului. Modul în care copiii își aleg prietenii spune foarte mul-te despre copil și familia lui. Practic, grupul de prieteni funcţioneazăca o radiografie a stării psihice a copilului și a funcţionalităţii (sau dis-funcţionalităţii) familiei din care face parte.

Cu cât familia este mai armonioasă, cu cât relaţiile dintre copil și pă-rinţi sunt mai bune, cu cât copilul se bucură mai mult de aprecie-rea, atenţia și afecţiunea părinţilor săi, cu atât este mai probabil caacel copil să aibă o stare emoţional-afectivă mai echilibrată și abili-tăţi sociale mai bune, prin urmare, să își facă prieteni potriviţi, bu-curându-se de relaţia cu ei. Supravegherea discretă a părinţilor și în-drumările lor contribuie, de asemenea, la alegerea unui anturajpotrivit.

Cu cât familia este mai disfuncţională, mai afectată de violenţe, ne-înţelegeri, abuz de alcool, cu cât relaţiile dintre copil și membrii fa-miliei sale, părinţi și fraţi, vor fi mai precare, cu cât părinţii sunt maiabuzivi, autocraţi sau mai neglijenţi, cu cât copilul va fi mai puţin



apreciat în familie, mai criticat, mai umilit, mai îngrădit sau mai ig-norat, cu cât se va simţi mai puţin iubit, înţeles și acceptat, cu atâtcrește riscul ca acel copil să nimerească într-un anturaj nepotrivit. Prac-tic, familia îl împinge către un astfel de anturaj unde el speră să gă-sească, asemnea Adelei, tot ceea ce nu găsește acasă: afecţiune, aten-ţie, apreciere.

Ce este un anturaj nepotrivit și ce înţeleg uneori părinţii prin anturajnepotrivit pot fi două lucruri diferite. Un grup de indivizi de vârstăapropiată sau mai mare decât a copilului pentru care școala nu e im-portantă, care nu învaţă, chiulesc, se comportă indecent, violent, an-tisocial, au un limbaj vulgar și atitudini nepotrivite faţă de muncă, în-văţătură, responsabilităţi, viaţă cinstită, manifestă înclinaţie sprepromiscuitate, pornografie, delincvenţă, sex comercial, consum de al-cool, droguri, șantaj etc. este un anturaj nepotrivit. Nu e nevoie cagrupul să prezinte toate aceste simptome pentru a fi catalogat dreptnepotrivit, e suficient, de pildă, doar ca membrii să chiulească în modobișnuit de la școală.

Uneori însă părinţii nu înţeleg că să te îmbraci mai ciudat când ai16 ani, să-ţi faci o freză stranie și să porţi cămășile întoarse pe dos, săasculţi muzică tare și să folosești prea mult dermatograf și ojă neagrănu înseamnă că ai luat-o pe căi greșite. Nici măcar piercingu-rile (brr!)ori tatuajele nu înseamnă nimic mai mult decât o modă care cere sa-crificii și lasă urme în piele. De asemenea, prietenii mai săraci sau maibogaţi decât familia noastră nu constituie neapărat un anturaj nepo-trivit pentru copilul nostru (dacă nu îl îndeamnă să lege școala degard ca să facă bani furând sau fugind de acasă ori să nu-și mai batăcapul să facă nimic pentru că părinţii trebuie să te întreţină până aibarbă și mustăţi albe).

Important este să reţinem că un copil, chiar dacă nimerește într-unanturaj nepotrivit, din întâmplare sau prin intermediul unui prie-ten, al unei iubite sau altfel, nu va rămâne în acest grup, ci se va dis-tanţa dacă obiectivele sale nu sunt cele ale grupului, înclinaţiile salenu sunt cele ale grupului și va descoperi că nu are nimic în comun

Irina Petrea186


cu cei din grup. Atât timp cât nevoia sa de atenţie, afecţiune și ac-ceptare este satisfăcută cel puţin de familia din care face parte, co-pilul nu va fi dispus să se supună regulilor acelui grup spre a fi ac-ceptat de acesta, ci se va distanţa de grup, căutând ceva mai potrivitcu aspiraţiile, dorinţele și valorile sale. În plus, având o relaţie bunăcu părinţii și linii de comunicare directe deschise, va discuta cu eidespre noii săi amici și va putea primi îndrumare corectă la timp.

Părinţii (și într-o bună măsură cadrele didactice) pot fi copilului demare ajutor în selectarea prietenilor potriviţi sau, dimpotrivă, îl potîmpinge (cu lipsa lor de atenţie, înţelegere, apreciere și iubire) cătreamici indezirabili.

Care sunt cele mai frecvente motive pentru care copilul poateajunge într-un anturaj nepotrivit?

• Familie disfuncţională, marcată de violenţe, certuri, neînţelegeri,scandal, consum de alcool, droguri.

• Probleme financiare generate de lipsa constantă a veniturilor în fa-milie. Părinţii sunt mai mereu ba șomeri, ba muncesc la negru, baau un loc de muncă, ba nu au.

• Abuzurile săvârșite de părinţi (sau doar de un părinte) împotrivacopilului (sau de către alţi membri ai familiei — fraţi mai mari,rude): bătăi, privare de libertate, îngrădirea libertăţii de mișcare,exploatare prin muncă, abuz sexual, exploatare sexuală, implica-rea copilului în activităţi cu caracter criminal (cerșetorie, proxene-tism, trafic de droguri) etc.

• Divorţul părinţilor;

• Decesul părinţilor sau al unui părinte;

• Refacerea familiilor (părinţii se recăsătoresc și copilul comun ră-mâne între două familii, nici una în care să se simtă acceptat și iu-bit și membru deplin);



• Atitudine părtinitoare a părinţilor faţă de fraţi, comparaţii negati-ve la adresa copilului etichetat drept oaia neagră a familiei (cel maipuţin deștept, harnic, bun și frumos);

• Lipsă de atenţie, afecţiune și apreciere din partea părinţilor saudoar a unui părinte, fie tata, fie mama, adesea, neconștientizată depărinţi (de pildă, lipsa complimentelor din partea părinţilor estepercepută de copil ca fiind o lipsă de iubire și apreciere);

• Părinţi prea severi, excesivi de critici și neapreciativi la adresa co-pilului, pe care îl abuzează emoţional (prin critică ofensatoare, jig-niri, reproșuri, umilire, etichetare, izolare, control excesiv, interdic-ţia de a-și exprima opiniile etc.) sau pe care îl abuzează fizic (prinbătaie, lovire etc. să le știe de frică);

• Abuzul sexual săvârșit în familie de un membru (părinte, concu-bin al mamei sau frate) sau de cineva din familia lărgită, în cazulîn care locuiesc împreună (unchi, bunic, văr);

• Lipsa de supraveghere și implicare a părinţilor în viaţa copilului,lipsa de comunicare sau o slabă comunicare cu copilul;

• Absenţa prelungită a părinţilor din viaţa copilului (prin plecare lamuncă în străinătate sau în altă localitate și lăsarea copilului în gri-ja rudelor, prietenilor, statului);

• Silirea copilului să urmeze o școală pe care nu și-a dorit-o sau sărenunţe la școala pe care și-a dorit-o (sau la școală, în general);

• Schimbarea școlii sau a clasei și lipsa de adaptare a copilului lanoul colectiv și la cerinţele noii școli.

De ce a intrat copilul meu într-un anturaj nepotrivit?Ce îi oferă mai mult decât îi ofer eu, ca părinte?

Sunt întrebări legitime pe care și le pun cei mai mulţi părinţi supăraţipe grupul de prieteni ai copilului lor și revoltaţi că fiul sau fiica lor a

Irina Petrea188


intrat într-un anturaj nepotrivit. Iată câteva dintre cele mai frecventerăspunsuri ale copiilor, așa cum au rezultat acestea din întâlnirile laorele de consiliere:

• Nu mă înţelg cu ai mei. Mereu ţipă la mine și mă jignesc. Prieteniimei se poartă cu mine frumos.

• Mama/ tata nu mă iubește, o iubește pe sora mea sau îl iubește pefratele meu mai mult. Prietenii mei mă iubesc mai mult.

• Pe mama și tata oricum nu-i intersează decât notele, nu ceea ce simteu; iar pe mine nu mă interesează ce îi interesează pe ei.

• Familia din care fac parte este o familie de fraieri care n-au reușitnimic în viaţă, decât să trăim în sărăcie. Alături de gașca mea facrost de mai mulţi bani decât au tata și mama la un loc și îmi iautot ce doresc.

• Familia mea nu-mi oferă nimic, prietenii mei au grijă de mine.

• Prietenul meu face parte dintr-un astfel de grup și, dacă nu îl ur-mez, se desparte de mine, ceea ce eu nu vreau.

• Mama și tata sunt mai mult plecaţi. Am nevoie și eu să fiu cu alţiimai de vârsta mea, nu cu moșnegi și babe ca bunicii mei.

• Mă simt bine în grupul din care fac parte. Aici, părerea mea con-tează și nimeni nu-mi spune să tac.

• N-am chef să fiu bătut. În școala asta/ în cartierul ăsta, dacă nufaci parte din gașca asta, faci parte din categoria fraierilor care aude suferit. Mama și tata nu mă pot proteja de grup, prin urmare,singura soluţie e să fac parte din grup.

• Ce treabă am eu cu mama și cu tata? Ei sunt în Italia, îmi trimitbani și atât. Îi văd o dată la un an, abia dacă îmi mai aduc aminte



cum arată. Eu mă simt bine cu prietenii mei, mă văd cu ei zilnic,am cu cine să-mi petrec timpul.

• Mama și tata au divorţat și acum fiecare are pe altcineva, nu-l maiinteresează pe nici unul de mine, au alţi copii care sunt mai im-portanţi acum pentru ei. Mie de ce mi-ar păsa de ei și de ce credei despre prietenii mei (măcar aceștia nu mă trădează cum au fă-cut ei!).

• Mama a murit și tata e un beţiv, mi-e și silă, și frică să mai vin peacasă. Mă simt bine cu prietenii mei.

• Pe mama și pe tata nu îi interesează nimic din tot ce fac eu. Ce trea-bă au ei cine sunt prietenii mei?

• Mama și tata mi-au permis întotdeauna orice. Nu văd ce le-a că-șunat acum pe prietenii mei?

Și lista poate continua cu răspunsuri care mai de care mai puţin mă-gulitoare la adresa părinţilor sau mai dramatice sau mai revoltate.

Anturajul nepotrivit funcţionează adesea ca o familie-surogat ceoferă copilului/ tânărului afecţiune, acceptare, apreciere, companie,sprijin, înţelegere, prietenie. Copilul plătește acceptarea lui în grupchiulind, abandonând școala, chiar familia, întreţinând relaţii se-xuale cu membrii grupului (și chiar exploatarea lui sexuală), furând,cerșind, șantajând, vandalizând, adoptând un anume limbaj și stilvestimentar, cu alte cuvinte, respectând stilul de viaţă și preocupă-rile familiei-surogat.

Ce e de făcut în situaţia în care copilul meu face parte dintr-un an-turaj nepotrivit?

• Atenţie la definiţie! Nu uitaţi că nu orice anturaj e nepotrivit pen-tru copilul dumneavoastră doar pentru că nu sunteţi de acord cugrupul respectiv. S-ar putea ca, în pofida hainelor, expresiilor (și

Irina Petrea190


chiar a piercingu-rilor), grupul să fie ok — copiii își văd de școală.S-ar putea ca, deși copiii cu care fiul sau fiica voastră se întâlneștesunt mai săraci sau mai bogaţi decât el sau ea, grupul să nu fie ne-potrivit pentru el, ci, dimpotrivă, să-l ajute să se dezvolte normal.Un anturaj este nepotrivit atunci când îl face pe copilul dumnea-voastră să-și neglijeze școala, să chiulească, să aibă abateri discipli-nare și tulburări de comportament, să consume alcool și droguri,să lipsească de acasă, să vorbească urât, să se implice în acţiuni cucaracter antisocial, să sfideze autoritatea părintească, să ia bani dincasă, să acţioneze iresponsabil și împotriva intereselor sale.

• Analizaţi-vă cât mai obiectiv propria familie, cu problemele sale,relaţia de cuplu, relaţia fiecărui părinte cu copilul respectiv și, even-tual, cu ceilalţi copii. Chiar dacă relaţia copilului cu un părinte estebună, lipsa celuilalt părinte sau o relaţie disfuncţională cu celălaltpărinte poate determina aderarea lui la un anturaj nepotrivit.

• Acordaţi-i copilului AAA (afecţiune, atenţie, apreciere). Adesea, ca-uza pentru care copilul intră într-un anturaj nepotrivit este lipsa noas-tră de supraveghere (atenţie), lipsa de comunicare (nu știm nimic de-spre el sau ea), lipsa noastră de apreciere (doar îl criticăm atunci cândgreșește, nu vedem nimic din tot ce face bun, doar îl pedepsim, nu-lși recompensăm), nu-i arătăm prin vorbe bune și gesturi afectuoasecă îl iubim (ci avem pretenţia ca el/ ea să deducă acest lucru din fap-tul că îl hrănim, îi cumpărăm cele necesare și îl trimitem la școală).

• Discutaţi cu el, chiar prefăcându-vă că acceptaţi grupul, ca săaflaţi ce anume îl atrage la amicii lui și încercaţi să-i satisfaceţinevoia care l-a împins către acel grup: identitate, apreciere, afec-ţiune, acceptare, atenţie, preocupări comune etc. Este contrapro-ductiv să înfieraţi grupul și să-l criticaţi, să-i reproșaţi că s-a în-hăitat cu niște indivizi care nu sunt de teapa lui, cu niște nemernici,fraieri și pierde-vară, cu niște golani fără căpătâi care ascultă mu-zică de tâmpiţi, se îmbracă precum dobitocii și nu mai știu câtetatuaje să-și facă pe fiecare centimetru pătrat de piele și câţi cer-cei să-și mai pună în nas, limbă, urechi, buric și sprâncene. Toate



aceste critici aduse grupului vor fi luate de copilul vostru dreptcritici și ofense aduse direct persoanei sale. Nu veţi face decât să-iîntăriţi ideea că nu-l iubiţi, că nu-l înţelegeţi și nu-l apreciaţi, căaveţi ceva cu el/ ea și, evident, cu toţi cei care îl/ o iubesc pe el/ea, că aveţi ceva împotriva lui/ ei și prietenilor lui/ ei, că nu-lvreţi fericit și nu vă interesează decât notele sale. Vă vor face săpăreţi depășit de situaţie și de timpul în care trăiţi, inapt să re-zolvaţi situaţia, un looser de care îi este jenă. Îi veţi arăta că nuaveţi nici priceperea și nici capacitatea de a face ceva pentru el.

• Încercaţi să îi oferiţi alternative mai plăcute la gașca respectivă, cre-ându-i oportunităţi atractive de a petrece mai mult timp în afaragrupului și de a cunoaște alţi copii și tineri (mai potriviţi din punc-tul dumneavoastră de vedere să-i fie prieteni) în cadrul unor clu-buri sportive, cercuri, tabere, excursii, vizite prelungite la rude dinaltă localitate etc.

• Atât timp cât nu identificaţi motivele pentru care se află în antu-rajul nepotrivit, atât timp cât nu cunoașteţi ce se petrece în antu-rajul respectiv, oricâte pedepse și sancţiuni aţi aplica și oricâtereguli de bun-simţ aţi adopta, nu vor funcţiona, ci, dimpotrivă, vorface tot mai dificilă soluţionarea problemei.

• Luaţi legătura cu un specialist, chiar dacă copilul refuză, discutândcu acesta și solicitându-i ajutorul. Este mai sigur că veţi identificacauzele pentru care copilul a intrat în acel anturaj, precum și solu-ţiile cele mai bune de ieșire din criză.

• Sunt cazuri în care intervenţia autorităţilor este salvatoare. Nu ezi-taţi să faceţi apel la poliţie și la direcţia de protecţie a copiluluidacă simţiţi că fiul sau fiica dumneavostră este în pericol. Chiardacă va avea de suportat rigorile legii, e mai bine să le suporte de-cât să ajungă să fie traficat, exploatat sexual sau prin muncă, săriște să moară de o supradoză, să intre într-un grup de delincvenţietc.

Irina Petrea192



Nota bene!

Anturajul nepotrivit este privit adesea de cãtre pãrinþi ca o nenorocire nemeritatãcãzutã pe capul lor. Este, de fapt, rezultatul unui lanþ de greºeli comise de pãrinþi îneducarea copilului ºi a unei relaþii defectuoase pãrinte–copil.

3.9 Dificultãþi de învãþare: dislexia, discalculia, disgrafiadispraxia, ADHD

Există numeroși copii care, oricâte eforturi par să depună, nu reu-șesc să înveţe să citească, să socotească, să scrie, să se concentrezela ore, să răspundă corect.

Cel mai adesea, părinţii și cadrele didactice, deopotrivă frustraţi delipsa de progres a copilului, devin tot mai nervoși și exasperaţi dincauza copilului pe care încep să-l jignească, să-l acuze de reavoinţă,de lene, să-l umilească pentru incapacitatea lui de a fi în pas cu cei-lalţi copii. Din nefericire, tot ce fac este să distrugă încrederea copilu-lui în sine și să altereze sensibil relaţia cu el.

Există dificultăţi specifice de învăţare: dislexie, dispraxie, discalculie,deficit de atenţie și nici un copil nu e ferit de acestea. Nu trebuie săle privim ca pe o nenorocire și să ne simţim vinovaţi ca părinţi că ile-am transmis cumva ereditar. De altfel, așa cum arată personalităţiprecum Albert Einstein (care era dislexic) sau Tom Cruise, dificultă-ţile de învăţare nu reprezintă impedimente majore pentru dezvolta-rea copilului câtă vreme el primește sprijin și îndrumare adecvată.

Dislexia este dificultatea de a citi. Copilul modifică cuvinte, facegreșeli de lectură. Uneori are și probleme de vorbire, memoreazăgreu, gândește încet. Problemele cele mai mari nu-i vin atât din fap-tul că are creierul cablat altfel decât ceilalţi oameni, ci din atitudineacelor din jur faţă de el (adesea, copilul este luat în râs, umilit, com-parat nefavorabil). Ceea ce trebuie să-l învăţăm pe copil este că e di-ferit de ceilalţi, prin umare, să nu vrea să facă lucrurile ca ceilalţi, ciîn stilul său propriu. Sunt copii deosebit de creativi, care văd lucru-


rile cu totul special și, nu întâmplător, unii dintre cei mai mari inven-tatori, artiști și vizionari au fost copii dislexici (Leonardo da Vinci,Pablo Picasso, Thomas Edison, Albert Einstein, Richard Branson, TomCruise, Robin Williams, Winston Churchil). Copilul dislexic are ne-voie să înveţe să-și păstreze calmul (ca să facă faţă celor ce râd de el),să studieze mai ales seara și noaptea, când se poate concentra maibine, să respire adânc atunci când nu înţelege, să se relaxeze și să aș-tepte. Nu are rost să-l puneţi să repete, cu el, nu merge. Copilul dis-lexic învaţă dintr-o dată sau deloc. Muzica îl poate ajuta să se dez-volte, la fel și tehnologia (către care vădește înclinaţii cu totulspeciale). Un copil dislexic poate fi un adevărat magician al compu-terului, al mașinăriilor de tot felul. Felul în care el privește lucrurileîl ajută să găsească soluţii la care nimeni nu s-a gândit și perspecti-ve neexplorate. Ajutaţi-l să-și pună în valoare aceste calităţi și să seexprime în maniera proprie, în loc să-l bateţi la cap să intre în rândcu ceilalţi. Locul lui nu e în gloată.

Dispraxia este dificultatea copilului de a-și păstra echilibrul, de a-șicoordona mișcările, de a manipula obiecte. Mai pe românește, amdefini copilul drept împiedicat și neîndemânatic. Scrie urât și vor-bește uneori greoi. Dispraxia poate fi însoţită și de o hiper- sau hi-posensibilitate la lumină, zgomot și atingere. Toate jocurile și acti-vităţile care dezvoltă manualitatea sunt indicate: desen, pictură,bricolaj, tricotaj, ţesut, cusut, olărit, șlefuit etc. Și unele activităţi cas-nice pot ajuta copilul dispraxic — alegerea orezului, depănușare, cu-răţirea legumelor și fructelor de coajă, frământarea aluatului, împle-tirea pâinii, a cornuleţelor, măsurarea și cântărirea, copilireaplantelor etc.

Disgrafia definește probleme ce apar în actul grafic al copilului: inver-sează literele și cifrele sau scrie de-a-ndoaselea, are probleme să reţi-nă punctuaţia și ortografia cuvintelor, scrisul său este neîngrijit. Copi-lul care suferă de disgrafie are dificultăţi în organizarea informaţiilorși a detaliilor, de aceea, nu trebuie grăbit, el având nevoie să înceti-nească ritmul de scriere pentru a reuși să scrie corect. De multe ori, uncopil care se blochează pentru că nu mai știe cum se scrie un cuvânt

Irina Petrea194


nu mai poate să continue deloc tema/ dictarea/ lucrarea. Blocajul descriere determină și un blocaj de idei. De aceea, e bine ca, la începutullucrării, să-și noteze cuvintele-cheie sau o frază-cheie pentru fiecareparagraf. De asemenea, poate să schiţeze un desen care să-i exprimeideile pe care le va așterne pe hârtie. Util îi este și să lucreze la tasta-tura computerului și să facă mai multe exerciţii de caligrafie (copiere).Unora le vine mai ușor dacă silabisesc cuvintele pe litere în timp ce lescriu. Jocul de scrabble vine în ajutorul acestor copii, ei putându-sejuca în voie cu literele compunând și descompunând cuvinte.

Discalculia este dificultatea legată de cifre și efectuarea operaţiilormatematice elementare. De asemenea, copilul poate avea dificultăţiși la efectuarea de măsurători și citirea orei, calcularea preţului și arestului la cumpărături. Uneori, copilul capătă o fobie faţă de ma-tematică, adesea, generată de o experienţă neplăcută la școală, laora de matematică sau de frica de profesorul de matematică. Unastfel de copil are nevoie de timp pentru a vizualiza problema dematematică pe care are nevoie să o rezolve, de a înţelege figurilegeometrice, graficele, desenele. Are nevoie să citească enunţurileproblemelor cu voce tare, să lucreze întotdeauna pe caiete de ma-tematică și nu pe foi fără caroiaj, să evite să-și încarce paginile cuprea multă informaţie și calcule (are nevoie de ordine, nu de mâz-găleli care îl împiedică să se concentreze asupra a ceea ce e impor-tant). Cu atât mai evidentă este nevoia acestui copil de a lucra în-tr-un spaţiu organizat și ordonat. Dezordinea îl împiedică să seconcentreze. Uneori, muzica, ritmul îl ajută să memoreze (de pildă,tabla înmulţirii sau anumite formule pe care pare că le învaţă cân-tându-le).

Deficitul de atenţie este la mare modă în România în ultima vreme.Adesea însoţit și de hiperkinetism, este mai cunoscut sub numele deADHD. Din păcate, diagnosticul nu se pune cu ușurinţă, ci prin di-ferenţiere, printr-o investigaţie serioasă care cere mult timp și con-cursul mai multor specialiști (pediatru, psiholog, psihiatru), precumși al părinţilor și cadrelor didactice. Nu orice copil neliniștit, agitat,neastâmpărat, care nu-și găsește locul, care e impulsiv are ADHD.



De altfel, una este energia în exces care îl face pe copil să semene cuun perpetuum mobile și cu totul altceva impulsivitatea specifică șilipsa de autocontrol a copilului cu ADHD. Deficitul de atenţie în-seamnă incapacitatea de concentrare a copilului, care este ușor dis-tras de orice stimul. În ultimul timp, nepermis de multe cadre didac-tice stabilesc fără vreo competenţă pentru nepermis de mulţi copiiacest diagnostic, justificându-și incapacitatea de a lucra cu un copilmai dificil. Din păcate însă chiar și medicii stabilesc cu prea multăușurinţă un asemenea diagnostic și recomandă tratamente necores-punzătoare ce afectează dezvoltarea normală a copilului. Și copilulcu ADHD poate avea probleme de vorbire — vorbește prea repede,repezit, nu termină ce are de zis, are fugă de idei, ţipă din senin, vor-bește neîntrebat.

Este extrem de important să ne dăm seama din timp în legătură cuoricare dintre aceste deficienţe, iar problemele de vorbire sunt frec-vent asociate cu acestea. Mergeţi din timp la specialist și cereţi-isfatul.

• Ascultaţi-vă instinctul de părinte. Dacă simţiţi că ceva e în neregu-lă, nu vă lăsaţi liniștiţi de cei din jur. Mergeţi cu copilul la specialiști.

• Dacă remarcaţi că are probleme la citit, scris și socotit, dacă învă-ţătorul se plânge de lipsa lui de atenţie, dacă nu se poate controla,încercaţi să-l observaţi cât mai bine, notaţi totul într-un jurnal șimergeţi la specialist cu cât mai multe informaţii. Veţi afla încă șimai multe dacă discutaţi cu copilul și aflaţi ce anume îi vine greusă facă și ce simte.

• Cooperarea dintre părinţi și educatori este esenţială în cazul orică-rei deficienţe de învăţare. Informaţi învăţătorul sau dirigintele înlegătură cu deficienţa copilului și discutaţi cum puteţi să-l ajutaţiși acasă, și la școală.

• Nu vă supăraţi pe copil și nu vă pierdeţi cumpătul cu el. Nu e vinalui că suferă de această deficienţă, nu e nici vina voastră. Persona-

Irina Petrea196


litatea lui nu se reduce doar la atât și viaţa lui nu atârnă de aceas-tă deficienţă. Încercaţi să-l susţineţi emoţional, să-i ridicaţi mora-lul, să-i stimulaţi încrederea în sine.

3.10 Pregãtirea examenelor

Cine se scoală de dimineaţă, departe ajunge. Acesta trebuie să fie mot-to-ul oricărui copil și tânăr care se pregătește pentru examen. Engle-zii au o vorbă: if you fail to prepare, then prepare to fail9.

Cum să ne pregătim copilul pentru examen? Ce să-l sfătuim?

Planificarea studiului e cheia. Nu lăsaţi totul pe ultima lună/ în ul-timul semetru sau în luna de dinainte de examen. Materia trebuie îm-părţită pe subiecte/ capitole/ teme și acestea distribuite pe zile și săp-tămâni de studiu, conform unei planificări: săptămâna 1, subiectele 1,2, 3; săptămâna 2, subiectele 4, 5, 6 ș.a.m.d. Planificarea trebuie să pre-vadă cât mai multe repetiţii, la început, intervalul dintre o recapitu-lare a materiei și următoarea recapitulare este mai mare, dar trebuiesă se reducă pe măsură ce ne apropiem de examen. Concret, pentruun examen de sfârșit de an (bacalaureat, de pildă), dacă la începutaveam nevoie de trei luni pentru parcurgerea tuturor subiectelor deexamen, următoarea recapitulare va dura doar două luni, apoi o lună,apoi două săptămâni, o săptămână, două zile.

Începeţi din timp. Nimic nu zboară mai repede decât timpul și nimicnu îl aduce înapoi. Nu irosiţi săptămâni preţioase lăsând totul pe mâi-ne/ săptămâna/ luna viitoare. Pregătirea se face cu fiecare temă și lecţieînvăţată, săptămână de săptămână, încă din timpul școlii.

Prezenţa la ore este esenţială, chiar dacă îi punem copilului medi-tatori. Nu poţi fi și serios și neserios în privinţa aceleiași chestiuni,matematica, de pildă, e la fel de importantă și dacă o faci cu profe-sorul X la clasă, și cu profesorul Y în particular. Orele de la școală


9 Dacă eșuezi în a te pregăti, atunci pregătește-te să eșuezi.


sunt ocazii bune de a înţelege bine materia, de a o parcurge și de ao repeta, de a evidenţia eventualele lipsuri, de a verifica ce a reţinutcopilul. De multe ori, notiţele de la clasă sunt mană cerească. Și nucostă nimic! Copilul poate să întrebe profesorul la clasă tot ceea cen-a înţeles și împreună, părinte și copil, să-i solicitaţi părerea în le-gătură cu ceea ce ar mai trebui să facă pentru a-și îmbunătăţi per-formanţa.

Nu treceţi peste ceea ce nu a înţeles. Fiecare etapă de parcurs se ba-zează pe cunoștinţele acumulate în etapa precedentă. Dacă elevul arenelămuriri, e nevoie de ajutorul cuiva — profesorul de la clasă, un co-leg care stăpânește mai bine materia, un meditator, altfel riscă să în-ţeleagă și să reţină din ce în ce mai puţin.

Nu alteraţi planificarea din mers, ci încercaţi să ţineţi ritmul. Atuncicând copilul a rămas în urmă cu studiul într-o anumită săptămână saulună, faceţi un efort suplimentar să recupereze materia, altfel riscă sănu mai aibă timp de recapitulare, poate nici măcar să parcurgă toatămateria pentru examen. O dată ce aţi făcut o planificare, respectaţi-o.

Verificaţi-i cunoștinţele. Uneori, copilului i se pare că, oricât a învă-ţat, tot nu știe nimic și se demoralizează. Ajutaţi-l să-și verificecunoștinţele pe parcurs. Dacă nu puteţi, aranjaţi să facă acest lucrucu un coleg bun sau cu un prieten sau cu altcineva din familie (fra-te, văr, bunic etc.). De multe ori, copilul a înţeles materia de la clasăși meditatorii nu fac altceva decât să planifice și să verifice ceea cecopilul studiază singur și îl obligă să ţină ritmul. Nu e nevoie să daţibani pentru acest serviciu, dar, dacă nu se poate altfel, nu ezitaţi. Unexamen e ca un drum de parcurs și copilul are nevoie de un copilot.Dacă nu puteţi fi voi, părinţii, angajaţi pe cineva. În plus, verificareasub îndrumarea cuiva de specialitate îi poate arăta copilului puncte-le slabe și punctele forte din pregătirea sa și constituie un feedbackpreţios.

Locul de studiu să fie curat și îngrijit. Ajutaţi-l să-și pregătească șisă-și menţină acasă un colţ unde să înveţe. Dezordinea din jur și pre-

Irina Petrea198


zenţa stimulilor (televizor, computer, un alt frate etc.) face mai difici-lă, dacă nu imposibilă concentrarea și învăţarea.

Familia să asigure liniștea în timpul studiului. Degeaba îi cereţi săstudieze dacă restul familiei se distrează copios la televizor, cu ușiledeschise, ori dă o petrecere chiar în săptămâna de dinaintea exame-nului. Fiţi solidari cu el. Păstraţi liniștea în casă ca într-o bibliotecăacademică în timp ce el învaţă. Citiţi, gătiţi, jucaţi șah, ascultaţi mu-zica la căști sau în surdină.

Programaţi-i activităţi de recreere și scurte pauze. Copilul va da ran-dament mai mare dacă programul lui de viaţă este echilibrat. Nu-l lă-saţi să studieze în detrimentul somnului pentru a putea face faţă maimultor solicitări (de pildă, nu vrea să rărească antrenamentele, dardoarme mai puţin ca să înveţe). Fără odihnă, va obosi și își va irosieforturile. În plus, riscă să se îmbolnăvească foarte serios. Ţineţi min-te că e greu să ai mai multe performanţe diferite și toate în același timp,iar aceasta nu se face fără un mare consum nervos și epuizare fizică.

Studiu individual versus studiu colectiv. Cel mai recomandat estestudiul individual, dar, așa cum am precizat mai sus, uneori copilulpoate învăţa mai ușor împreună cu altcineva. Există însă riscul să facăpauze lungi în care să discute despre cu totul altceva și atunci studiule mai mult o pierdere de timp. Atenţie, deci!

Ajutaţi-l să evite surmenajul în ajun de examen. Nu uitaţi vorba aceeaneaoșă — porcul nu se îngrașă în ajun! Chiar dacă memoria de scurtădurată îl ajută, există întotdeauna riscul să fie prea obosit de un efortmult prea intens pe o perioadă scurtă de timp și să aibă un blocaj întimpul examenului. Studiul efectuat pe îndelete, temeinic este cheiasuccesului. Nu uitaţi povestea întrecerii dintre broasca ţestoasă și ie-pure — consecvenţa și efortul susţinut sunt factori ce favorizează suc-cesul mai mult decât inspiraţia, norocul ori talentul natural.

Dacă examenul e oral, ajutaţi-l să facă prezentarea subiectelor cuvoce tare. Unii copii învaţă cu voce tare indiferent de maniera de des-



fășurare a examenului pentru că așa le este lor mai ușor. Dacă însăcopilul are obiceiul să repete în gând și examenul e oral, ajutaţi-l săse exprime cu voce tare. Îi va fi de mare ajutor să-și facă expunereavorbind de unul singur sau în faţa unui public — tata, mama, buni-cii etc.

Cu o săptămână înainte de examen:

• Recapitulaţi toată materia cu el, împărţind-o pe zile în așa fel în-cât să nu lăsaţi nimic, nici un subiect neatins.

• Asiguraţi-vă că doarme minim 7 ore pe noapte.

• Nu-l îndopaţi cu mâncare, sucuri, cafea și hidrataţi-l bine cu apăși ceai.

• Nu veniţi la el cu tot felul de zvonuri alarmiste.

• Menţineţi în familie o atmosferă cât mai calmă.

• Nu organizaţi petreceri, evenimente, aniversări etc.

• Încercaţi să-l întrerupeţi cât mai rar în orele de studiu.

• Asiguraţi-i sprijin emoţional, daţi-i încredere și curaj.

Cu o zi înainte de examen:

• Nu-i permiteţi să stea cu nasul în cărţi de dimineaţă până noap-tea târziu. O recapitulare scurtă, a principalelor subiecte sau acelor mai dificile aspecte sau a celor care au fost mai greu deasimilat e suficientă. În după-amiaza și seara acelei zile, nu-imai permiteţi să recapituleze — există riscul de a deveniconfuz.

• Nu discutaţi despre evenimente, persoane și amintiri care l-ar pu-tea indispune.

Irina Petrea200


• Adoptaţi o atitudine relaxată și calmă — panica și îngrijorarea suntcontagioase.

• Nu-i permiteţi să stea noaptea până târziu.

• Pregătiţi tot ce are nevoie de cu seara: haine, mic dejun, acte, us-tensile de scris, de desenat, schiţe etc.

• Cina să fie ușoară, să nu-i dea indigestie a doua zi.

În ziua examenului:

• Asiguraţi-i un mic dejun ușor: un ou fiert, pâine prăjită, unt, iaurt,un fruct. Nu-l îndopaţi ca să nu-l ia somnul la examen.

• Nu-l lăsaţi să plece în grabă, nemâncat. Scăderea glicemiei în tim-pul examenului îi poate zădărnici eforturile de un an de zile.

• Asiguraţi-vă că și-a luat tot ce are nevoie pentru examen.

• După ce pleacă, mai verificaţi o dată în urma lui dacă a luat tot ce-itrebuie. Dacă a uitat ceva, sunaţi-l ca să nu se intre în panică și săse întoarcă din drum și duceţi-i imediat ceea ce are nevoie.

Eu mi-am uitat buletinul chiar la primul examen de la treapta I ºi nu mi-am dat sea-ma de asta decât cu 20 de minute înainte de sosirea subiectelor. ªi acum þin min-te ce goanã nebunã am tras pânã acasã, cum am ajuns pe ultima sutã de metri îna-poi la clasã ºi cã am pierdut 15 minute ca sã mã liniºtesc, sã-mi trag sufletul.

Alte sugestii utile:

• Evitaţi surmenajul înainte de examen.

• Evitaţi înfometarea sau consumul excesiv de dulciuri/ cola/ cafea.

• Daţi-i din când în când teste ca la examen pe parcursul studieriimateriei pentru a se obișnui să-și dozeze eforturile, să-și menţinăconcentrarea.



• Învăţaţi-l cum să facă faţă panicii în timpul examenului: să respi-re adânc de câteva ori, cu ochii închiși, și să se gândească la cevaplăcut. Stabiliţi împreună la ce anume să se gândească — un lacliniștit, o apă curgătoare, o floare, o persoană dragă, o culoare.Este bine să spună în gând o rugăciune scurtă. Dacă e un copil pa-nicos, n-ar strica să-l duceţi din timp la un terapeut ca să exerse-ze împreună o tehnică potrivită de combatere a anxietăţii și deconcentrare.

• Învăţaţi-l să rezolve mai întâi subiectele cele mai ușoare și pe celepe care le știe cel mai bine. Acestea îi aduc garantat puncte. Să lasela urmă subiectul cel mai vast, cel mai dificil sau pe care îl știe celmai puţin. În acest fel, va evita să intre în criză de timp și să nufacă nici ceea ce știe.

• Să nu se grăbească nici chiar dacă știe foarte bine subiectul. Riscăsă fie neatent. Să-și lase mereu timp să verifice ceea ce a făcut. Poa-te evita surprize de proporţii.

• Să nu plece din clasă chiar dacă a terminat mai devreme. Să folo-sească timpul rămas pentru verificarea lucrării. Verificarea să por-nească chiar de la recitirea instrucţiunilor și să includă și ortogra-fia, și punctuaţia.

• Să rămână calm și să citească cu grijă toate instrucţiunile și formu-lările, să nu se grăbească. Dacă nu înţelege formularea subiectelor,să solicite lămuriri din partea profesorilor supraveghetori, nu dinpartea celorlalţi elevi.

• Dacă are de scris un eseu, o compunere, un rezumat, să-și notezepe o ciornă ideile principale (sau, și mai bine, cuvinte-cheie caresă-i amintească ideile principale). Faceţi din timp exerciţii cu elpentru a-l obișnui cu acest stil de lucru.

• Să nu vorbească cu cei din jur și nici să încerce să copieze. Numizaţi pe istoriile povestite de alţii, s-ar putea ca tocmai copi-

Irina Petrea202


lul vostru să aibă parte de un supraveghetor mai catolic decâtpapa!

3.11 Orientarea profesionalã

Una dintre marile întrebări ale oricărui părinte este ce va fi copilul meu?Ce profesie va îmbrăţișa? Ce să studieze pentru a avea un loc de mun-că mai sigur, mai bine plătit și care să îi asigure un trai cât mai îndes-tulat.

E de înţeles îngrijorarea oricărei mame și a oricărui tată, doar oricepărinte conștiincios și iubitor își dorește tot ce e mai bun pentru co-pilul lui. Cum să te asiguri că ai dat cel mai bun start în viaţă copilu-lui, că l-ai înscris la cel mai bun liceu, că urmează cea mai potrivităfacultate?

Dacă întrebi copiii de vârstă școlară ce vor să se facă atunci când vorfi mari, cei mai mulţi îţi vor da un răspuns în strânsă legătură cu oexperienţă recentă, deosebit de plăcută pentru ei, cu ocupaţiile pă-rinţilor lor sau ale unor personaje pe care ei le îndrăgesc în mod de-osebit. De pildă, fetiţa de șapte ani a unei prietene, care a participatîmpreună cu mama ei la un târg de carte, a declarat ulterior că vreasă se facă vânzătoare pentru că a vândut la stand mai multe volume,a fost apreciată de cei mari și a stat de vorbă cu mai multă lume. Afost o experinţă nouă și plăcută, copilul s-a simţit valorizat, a discu-tat, a fost în centrul atenţiei. Mulţi băieţei vor să facă fotbal doar casă ajungă ca Bănel Nicoliţă sau Hagi, mulţi copii nici nu știu ce or săse facă când vor fi mari și dau răspunsuri de genul eu mă fac AndreeaMarin!

Puţini copii știu încă de pe băncile școlii că vor să ajungă medici, în-văţători, profesori, cântăreţi, actori, sportivi, ingineri, dansatori, de-signeri etc. și își urmează visul neabătut, studiind în mod deosebitanumite discipline, absolvind școli și cursuri de profil, luându-și o li-cenţă.



Cei mai mulţi copii își descoperă, pe măsură ce cresc și învaţă la școa-lă, înclinaţia și interesul pentru anumite discipline (la care devin dince în ce mai buni), așa încât liceul și facultatea pe care le vor urmasunt alese în funcţie de acestea.

Sunt alţi copii care nu manifestă nici o preferinţă anume pentru vreodisciplină sau alta, pentru o profesie sau alta, până cu puţin înaintede înscrierea la facultate. Sunt unii care cred că le-ar plăcea să facăceva și, după un timp, descoperă că s-au înșelat, renunţă și o iau dela capăt (sau decid să meargă înainte). Sunt destule cazuri când pă-rinţii impun sau le interzic copiilor să urmeze anumite școli și să îm-brăţișeze anumite profesii. Motivele din spatele unor astfel de deciziisunt adesea personale și, din păcate, se bazează prea rar pe o atentăobservare și cunoaștere a copilului.

În liceu, eram pasionatã de studiul istoriei, dar niciodatã nu mi-am dorit sã aleg ofacultate de profil. Pentru mine, istoria era un hobby. La o olimpiadã naþionalã, amîntâlnit un puºti de o vârstã cu mine ºi la fel de pasionat de istorie. Lui chiar i-ar fiplãcut sã devinã istoric, dar pãrinþii (ambii medici) nici nu voiau sã audã de aºa ceva.Stabiliserã cã va fi medic ºi medicinã a urmat. Astãzi e medic. Nu ºtiu cât de împli-nit se simte, dar atunci, când mi-a povestit, l-am privit ca pe un ciudat — cum adi-cã sã-þi impunã pãrinþii ce sã urmezi? Mi se pãrea nu doar nedrept, ci de-a dreptulstupid ºi cel mai tare m-a enervat resemnarea cu care acceptase sã renunþe la ceeace iubea cu pasiune pentru cã aºa deciseserã mama ºi tata. ªi eu m-am pregãtitpentru medicinã patru ani de liceu, dar mi-am da seama cã nu era ceea ce voiam sãfac cu trei luni înainte de bac, când am renunþat ºi am ales sã mã pregãtesc pentrualtã facultate. Mama a fost uluitã ºi deznãdãjduitã cã m-am rãzgândit cu atât depuþin timp înainte de admitere ºi era convinsã cã am fãcut o mare greºealã, dar n-aîncercat sã mã împiedice, ci doar sã mã facã sã mã gândesc foarte serios la deciziamea. Prima mea opþiune a fost filosofia — ceea ce, dat fiind cã era pe vremea regi-mului comunist — i-a cauzat o hiperventilaþie. Din clipa în care m-am decis ce vreausã fac, m-a susþinut necondiþionat.

CazUnul dintre amicii mei are o fiicã ce, la 18 ani, se visa, ca multe alte fete, actriþã, ve-detã, star de cinema. În pofida faptului cã nu avea cine ºtie ce talent, a dat examenºi a fost admisã la o facultate de teatru. Fata era inteligentã ºi avea, în mod evident,alte calitãþi decât cele necesare actoriei, dar pãrinþii au lãsat-o sã facã ce vrea, sã-ºiurmeze visul, cu toate cã prietenii familiei au tot încercat sã-i facã sã ia mãsuri. Tâ-nãra a absolvit actoria fãrã succes ºi, dupã câþiva ani de încercãri nereuºite de a in-

Irina Petrea204


tra într-o companie de teatru, de a juca în vreun film, de a face reclame, de a intraîn televiziune, la îndemnul pãrinþilor, care s-au oferit sã o sprijine în continuare, apus actoria în cui ºi s-a apucat de o altã facultate. De visul ei de a strãluci sub lumi-na reflectoarelor s-a ales praful, dar astãzi e avocat ºi încã unul foarte bun. Poate nue cea mai fericitã, dar, cel puþin, nu s-a ratat profesional ºi social. Dacã pãrinþii ar fiinsistat la final de liceu ca ea sã renunþe la ideea de a da la actorie, aºa cum suge-rau prietenii, poate cã fata n-ar fi irosit câþiva ani încercând sã-ºi realizeze visul. Pede altã parte, cel puþin din punctul meu de vedere, cred cã amicii mei au fost pãrinþifoarte buni care au înþeles cã, dacã ar fi oprit-o sã dea la teatru, fiica lor nu s-ar ficonvins niciodatã cã n-ar fi putut sã facã o carierã în aceastã direcþie ºi ar fi suferit.Poate ºi relaþia ei cu pãrinþii ar fi avut de suferit din pricina reproºurilor, acuzelor,remuºcãrilor, frustrãrii. Maniera în care au procedat ei a ajutat-o sã se cunoascã maibine ºi sã caute sã facã altceva. Se cuvine sã adaug cã nici unul dintre pãrinþi nu i-areproºat vreodatã cã le-ar fi irosit banii fãcând douã facultãþi. Sigur, nu toatã lumeaîºi permite ceea ce ºi-au permis ei, dar un pãrinte cu o altã situaþie materialã, maiprecarã, ar fi putut sã o ajute altfel sã înþeleagã cã nu era fãcutã pentru teatru (depildã, sã o ducã la cluburi de teatru de amatori, sã lucreze o vreme cu vreun maes-tru care sã o evalueze, sã o ducã la evaluare psihologicã etc.).

E știut că ceea ce faci cu plăcere, faci mai ușor și mai bine. Auzim ade-sea de unii care se consideră norocoși pentru că au avut șansa ca, înviaţă, să facă ceea ce le place cel mai mult și să facă și bani din asta.În mod deschis sau pe ascuns, îi invidiem, mai ales dacă avem omeserie ce nu ne aduce nici satisfacţii profesionale, nici nu ne permi-te să achităm toate facturile la sfârșit de lună ori să obţinem un cre-dit ipotecar.

Cu timpul, o profesie, o meserie care, chiar dacă ne aduce destui bani,nu ne dă și satisfacţia de a face ceva ce ne place, poate să ne provoa-ce o stare de disconfort, de tristeţe, o senzaţie de inutilitate și chiardepresie. Știu destui oameni care, privindu-și viaţa (confortabilă și re-alizată, de alminteri) își spun asta nu e viaţa mea! Unii au puterea dea o lua de la capăt, alţii nu. Cu puţină atenţie, implicare și ajutor despecialitate, putem să prevenim o asemenea problemă majoră în via-ţa de adult a copilului nostru.

Sunt părinţi care spun, și pe bună dreptate, că un copil la 14 ani poa-te să aibă tot felul de avioane în cap și să nu știe ce liceu e cel mai in-



dicat pentru el. Cum să-l las să facă ce-i dă prin cap, nu o să vină vremeacând o să mă judece că n-am știut să-l opresc? se întreba o mamă buimă-cită de legea recent dată de legiuitorii noștri, conform căreia copiii îșipot da părinţii în judecată dacă i-au obligat să se înscrie la un liceufără să ţină cont și de opiniile lor.

Pe de altă parte, sunt mulţi în favoarea unei astfel de legi, argumen-tând că și pe ei i-au obligat părinţii să facă nu știu ce școală și și-auirosit astfel talentul de desenator, dansator, actor etc. doar pentru cămama și/ sau tata n-au fost de acord cu alegerea lor.

Cum să știm ce este cel mai bine pentru copilul nostru? Cum să-lajutăm să facă alegerea profesională cea mai bună pentru el?

• Să-l observăm cu atenţie de când e mic. Vom afla astfel care suntposibilele sale înclinaţii naturale și eventuale talente ce pot fi puseîn valoare prin activităţi adecvate.

• Să discutăm cu el cât mai des și cât mai mult, pe o cât mai marevarietate de subiecte. Doar așa vom afla din timp pentru ce dome-niu vădește interes, pricepere, aptitudini.

• Să dăm copilului ocazia să practice cât mai multe sporturi, hob-by-uri, activităţi. Așa vom afla și noi, și el ce îi place, ce îl atrage,la ce se pricepe, ce îi iese. E mult mai ușor decât să stăm cu o foa-ie de hârtie și cu un creion în mână și să-l chestionăm ca la arma-tă: Asta îţi place? Asta ai face?

• Să evităm ideile preconcepute, de tipul: eu am fost patinator bun,deci și copilul meu trebuie să facă patinaj. Păstraţi deschise cât maimulte opţiuni.

• Să nu ne opunem fără temei dorinţelor copilului de a practica unanume sport, de a merge la un anume cerc, de a învăţa să cânte laun anumit instrument etc. Cu cât îi veţi interzice mai mult o acti-vitate dorită de el, cu atât va deveni mai obsedat de ea. Daţi-i oca-

Irina Petrea206


zia să vadă cât de mult îi place, cât de bun este. În cel mai rău caz,nu va fi decât o experienţă ca oricare alta, menită să-l ajute să secunoască mai bine. De altfel, ar trebui să încurajăm cât mai multeastfel de activităţi — pictură, desen, sport, dans, artă dramatică,bucătărie, carting, traforaj, pescuit, meșteșuguri — până la urmă,copilul va alege să continue ceea ce îi va plăcea cel mai mult. Saunu va alege nimic, dar va fi făcut câte puţin din toate, ceea ce îl aju-tă oricum în dezvoltarea lui.

• Să nu ne opunem din start, categoric, dorinţelor lui de a încerca o ac-tivitate sau alta, dar nici să nu ne dăm peste cap să-i facem orice moft.Ieri voia să se apuce de fotbal, azi i-am luat tot echipamentul, săpă-mâna viitoare renunţă și vrea pictură. A doua zi îi luăm pensule,acuarele, planșe etc., peste o lună le aruncăm pe toate la gunoi. Dis-cutaţi întotdeauna cu el ca să vedeţi cât e de serioasă hotărârea lui,cât de mult își dorește să facă ceea ce și-a propus. Cereţi-i să afle maimulte detalii și să reluaţi discuţia. La nevoie, să propună chiar solu-ţii care să vă ajute să o puneţi în practică. Dacă e decis să încerce ceși-a propus, va face toate acestea. Dacă nu, va renunţa ușor. Daţi-i operioadă de încercare în care să se lămurească dacă vrea să continuesau nu, abia pe urmă investiţi mai serios în preocuparea lui.

• Să citească mult, mai mult. Cărţile îl pot ajuta să descopere ce vrea,ce îi place, ce îl interesează mai mult decât ne imaginăm.

• Să-i deschidem pe cât putem orizontul cunoașterii. Duceţi-l la tea-tru, la film, la muzee, în excursii și vizite de studiu, lăsaţi-l să mear-gă în tabere tematice. Școala este nu doar o perioadă de instrucţie,ci și una de autodescoperire și de formare a copilului.

• Să-l ducem în vizită la locurile de muncă ale diverșilor prieteni,rude, cunoscuţi. Îi dăm astfel ocazia să afle cât mai multe desprediverse ocupaţii și să descopere eventual una care i-ar plăcea.

• Să organizăm la școală, împreună cu învăţătorul sau cu diriginte-le și ceilalţi părinţi, zilele carierei — întâlniri ale elevilor cu diverși



părinţi de la clasă, în cadrul orelor de diriginţie, pentru a le vorbielevilor despre profesia lor.

• Să ducem copilul, regulat, la anumite intervale de timp (unan–doi) la cabinete de psihotestare. Putem afla lucruri la care nicinu ne-am fi gândit, ca de pildă, că ar putea fi un foarte bun pilotde încercare.

• Să ţinem o strânsă legătură cu școala. Cadrele didactice au price-perea de a cunoaște elevii din perspectiva unui profesionist și dea le descoperi la clasă abilităţi, priceperi, înclinaţii și talente pe careacasă nu și le pot manifesta (sau nu atât de evident). Opiniile lorsunt avizate și de mare folos.

• Să solicităm serviciile unui consultant de resurse umane, ale unui con-silier școlar sau psiholog atunci când suntem pe punctul de a lua odecizie importantă referitoare la orientarea profesională a copilului.

Nota bene!

Sã þineþi cont ºi de pãrerile copilului ºi sã încercaþi sã discutaþi de fiecare datã cu elorice decizie legatã de viitorul lui. Nu-l excludeþi din ecuaþie doar pentru cã e prea tâ-nãr ºi crud ca sã ºtie ce e bine pentru el. De multe ori, vã poate surprinde cu ideile luioriginale, cu intuiþia ºi determinarea lui. ªi s-ar putea ca, aºa tânãr ºi necopt cum e,sã ºtie mai bine ce îºi doreºte ºi ce e mai bine pentru el decât oricine altcineva.

3.12 Televizorul & computerul

Cei mai mulţi copii își petrec astăzi timpul liber în faţa televizoruluisau a computerului, iar părinţii sunt mulţumiţi pentru că își știu co-piii acasă, în siguranţă, fără să-i deranjeze pe ei sau pe vecini, jucân-du-se și făcând gălăgie.

În afară de obezitate, efectul vizibil al acestui mod sedentar de petre-cere a timpului liber, mai există multe alte consecinţe mai subtile, in-sidioase, extrem de periculoase.

Irina Petrea208


Mulţi sunt de părere că violenţa este efectul direct al jocurilor pecomputer și al programelor de televiziune pe care copiii le urmăresc.E adevărat că, așa cum arată studiile psihologilor, copiii din ziua deazi, deși inteligenţi și foarte bine informaţi, au totuși o capacitate re-dusă de autoreglare faţă de copiii de acum 60 de ani: își gestioneazămai greu emoţiile, se stăpânesc mai greu, se descurcă singuri maigreu, reacţionează mai impulsiv, își asumă mai greu răspunderi, suntmai greu de disciplinat, sunt mai nervoși, sunt mai încăpăţânaţi. Di-minuarea acestei importante funcţii cognitive se datorează faptuluică, în prezent, copiii se joacă mai rar și mai puţin de-a ceva, citesc maipuţin și joacă mai rar jocuri cu instrucţiuni precise (gen Macao, Nu tesupăra, frate!, rummy etc.) cu parteneri de aceeași vârstă. Joaca esteînlocuită de privitul la televizor și jocurile pe calculator.

Care este legătura dintre școală — joacă — televizor & calculator?, măveţi întreba, și ce e cu această funcţie cognitivă mai redusă a copiilordin prezent? Tot psihologii care studiază copiii afirmă că funcţia exe-cutivă, funcţia de autoreglare, este indicatorul cel mai bun pentru suc-cesul copilului la școală și în orice alt domeniu de activitate. Este unindicator mai bun chiar decât coeficientul de inteligenţă pentru că uncopil care se stăpânește mai bine, care are un mai bun autocontrol, seconcenterază mai bine la lecţii, respectă mai bine instrucţiunile, estemai diligent, mai sociabil, mai perseverent, mai responsabil, își facesingur temele și studiază din proprie iniţiativă, fără să mai fie nevo-ie de intervenţia părinţilor. Prin urmare, lăsaţi-vă copiii să se joace cape timpuri, toate jocurile copilăriei, dacă vreţi să reușească mai binela școală.

În ceea ce privește televizorul și computerul, acestea sunt simple in-strumente de informare și de lucru, dar există câteva reguli de care enevoie să ţinem seama, altfel, riscăm să le transformăm în dușmaniai copilului, subminându-i constant eforturile de învăţare și șubrezin-du-i sănătatea.

• Nu instalaţi computerul și televizorul în camera copilului. Existăriscul să se trezească noaptea și să se joace sau să urmărească cine



știe ce programe, în detrimentul odihnei. Nu puţini sunt copiii carese duc la școală cu ochii umflaţi de somn și nu sunt în stare să seconcentreze pentru că au stat ore în șir treji. Știu că avem o proble-mă cu spaţiul locativ, dar nu tot ce e comod e și folositor.

• Stabiliţi foarte clar un program de acces al copilului la computerși la televizor: întotdeauna după ce s-a achitat de sarcinile școlare,adică a învăţat pentru a doua zi și și-a făcut temele.

• Computerul și televizorul sunt stimuli care distrag atenţia copi-lului de la studiu. El are nevoie de liniște ca să se poată concen-tra asupra temelor și lecţiilor, prin urmare, spaţiul lui de studiusă nu includă nici televizor, nici computer. Computerul nu îl aju-tă la învăţare așa cum greșit cred unii. Copiii pot să se documen-teze de pe internet în timpul programului prestabilit de acces lacomputer.

• Computerul e doar un instrument de lucru. Cercetarea făcută asu-pra unui număr de 100 000 de elevi pe o perioadă de 15 ani, în 32de ţări ale lumii, a confirmat că, folosite în exces, computerele scadperformanţele școlare ale elevilor. Ei citesc mai puţin, scriu mai pu-ţin, studiază mai puţină literatură și literatură de specialitate, frec-ventează mai puţin bibliotecile (acolo unde informaţia este verifi-cată și certificată), fac mai puţine exerciţii, se implică mai rar înproiecte și competiţii școlare (gen olimpiade), sunt mai superficialiși mai dezinteresaţi. Cercetarea știinţifică a dovedit că cea mai să-nătoasă și mai sigură cale de a învăţa rămâne tot cartea tipărită,deoarece calculatorul, pe de o parte, nu este o metodă eficientă dea acumula, selecta și reţine informaţiile, iar, pe de altă parte, poatefi folosit și în scopuri extrașcolare, distrăgând atenţia elevilor de laînvăţat.

• Alegeţi ce programe de televiziune are voie copilul să urmăreascăși respectaţi indicaţiile difuzorilor. Priviţi-le împreună cu copilulși comentaţi-le. În acest fel, va deveni un privitor mai puţin pasivși veţi putea realiza ce și cât a înţeles din ceea ce a urmărit.

Irina Petrea210


• Încercaţi să limitaţi accesul copilului la televizor și să-l înlocuiţiprin jocuri și activităţi amuzante, interesante, antrenante. Cereţisfatul unui educator.

• Cronometraţi durata momentelor de publicitate și, sub un pretextoarecare, îndepărtaţi-l pe copil de televizor sau măcar distrageţi-iatenţia în tot acest timp ori schimbaţi canalul. Studiile arată că, trans-formaţi prea curând în consumatori, copiii cad pradă depresiei șicomplexului de inferioritate. Nici una, nici alta nu sunt premise bunepentru succesul copilului în școală și în viaţă și îi dăunează grav să-nătăţii. Cu un copil mai mare, comentaţi reclamele (tu chiar crezi căe adevărat, că poate avea efectele acelea?); ajungeţi chiar la mici înţele-geri: „Știi că noi nu cumpărăm orice, indiferent ce spun unii și alţii,indiferent ce fac părinţii lui Georgel. Fiecare casă cu regulile ei. Ce,pe Georgel îl duc la munte atât de des cum te ducem noi pe tine?”

• Nu staţi la masă uitându-vă la televizor în același timp. La masă sesocializează și copilul are o foarte bună ocazie de a-și dezvolta și exer-sa abilităţile sociale, esenţiale pentru succesul la școală și în viaţă.

• Nu lăsaţi televizorul pe post de „zgomot de fond”. Îl porniţi cândvreţi să urmăriţi un program, îl opriţi după aceea.

• Nu programaţi anumite posturi din grila de programe — mai alescele care difuzează programe pornografice și alte programe inter-zise minorilor pe timpul nopţii.

• Propuneţi-i soluţii alternative: jocuri (cât mai multe, pe care să lejucaţi în familie), plimbări, vizite, sporturi, hobby-uri etc. Sunt maisănătoase și pentru minte, și pentru trup și favorizează obţinereade rezultate școlare bune prin stimularea funcţiei de autoreglare,a abilităţilor sociale, a curiozităţii sale naturale, printr-o mai bunămotivare și stimulare a încrederii în sine.

• Radioul este o alternativă mai sănătoasă decât televizorul. Copilulpoate asculta programe muzicale, teatru radiofonic, povești, glu-



me, ghicitori etc. și, în același timp, să se joace. Cărţile sunt o alter-nativă și mai bună decât televizorul sau computerul.

3.13 Efectul Pygmalion. Efectul hiperbolic

Sculptorul Pygmalion este eroul unuia dintre cele mai cunoscute mi-turi ale Greciei antice: dezamăgit că nu-și găsește o soţie potrivită, și-afăurit el una așa cum și-o dorea, sculptând-o în marmură. S-a îndră-gostit de ea și s-a rugat zeiţei Afrodita să dăruiască viaţă statuii, ast-fel încât să se poată căsători cu ea. Deși toată lumea ajunsese să-l con-sidere nebun, zeiţa s-a îndurat de rugăminţile și jertfele lui, și a dăruitviaţă Galateei.

Efectul Pygmalion și-a primit însă numele după piesa omonimă a luiG.B. Shaw, mai cunoscută nouă din musicalul My Fair Lady, unde Pro-fesorul Higgins transformă o biată florăreasă într-o adevărată lady.Replica Elizei Doolittle (Diferenţa dintre o lady și o florăreasă nu stă înmaniera în care se comportă aceasta, ci în maniera în care este tratată de cei-lalţi. Pentru Profesorul Higgings, am să fiu veșnic o florăreasă (el se poartăîntotdeauna cu mine de parcă aș fi o florăreasă), dar pentru dumneata, știucă pot să fiu o lady deoarece întotdeauna m-ai considerat o lady) a rămas lafel de celebră ca interpretarea graţioasei Audrey Hepburn.

Cu alte cuvinte, efectul Pygmalion reprezintă, în sens larg, profeţiaîmplinită. În mod voit sau involuntar, le arătăm celor din jurul nos-tru ce așteptări avem de la ei: direct, prin vorbe, sau mai subtil (și ade-sea inconștient) prin semne și gesturi mai mult sau mai puţin discre-te (ridicarea sprâncenei, datul din cap, înclinarea capului, încreţireafrunţii, dilatarea nărilor, bărbia îndreptată înspre înainte, gura strân-să, un zâmbet, un surâs, o grimasă, fluturatul mâinii, bătutul din pi-cior etc.). Cei din jurul nostru își ajustează purtarea și faptele în con-secinţă. (Nu vi s-a întâmplat niciodată să vă opriţi din povestit unbanc mai picant văzând grimasa indignată a vreunei doamne mai învârstă din jur care pare să vă spună: Nu mă așteptam la așa ceva din par-tea ta!?)

Irina Petrea212


CazO tânãrã suspicioasã ºi geloasã din fire îºi bãnuieºte mereu prietenul cã o înºalã, cão minte. De fiecare datã când întârzie acasã sau nu rãspunde prompt la telefon sauprimeºte telefoane târzii, îl ia la rost ca un anchetator de profesie. Nu atât întrebã-rile ei ºi argumentele lipsite de logicã îl zãpãcesc, cât atitudinea ºi gesturile care îispun: Orice mi-ai zice, eu ºtiu cã minþi. Tot ce vreau e sã recunoºti cã minþi ºi cã amdreptate; de ce mã minþi? El face tot felul de raþionamente de genul dacã îi spun cãam avut mult de lucru, n-o sã mã creadã, deci trebuie sã-i spun ceva mai credibil,prin urmare minte; minþind, se bâlbâie, priveºte în altã parte ºi ea, încrâncenatã caun buldog, îl înfundã cu fiecare replicã tot mai adânc într-un hãþiº de minciuni cesfideazã absurdul. Dupã care îl întreabã retoric: Vezi, cum sã mai am încredere întine? Nu fãrã satisfacþia de a-i mai fi dovedit o datã ce greu e ea de pãcãlit ºi ce min-cinos ordinar ºi necinstit e el. Qui prodest?

Tot așa se întâmplă și la școală: profesorii au anumite așteptări de laelevi. Ca într-o oglindă, elevii au și ei aceleași așteptări de la ei în-șiși, chiar dacă acestea sunt supra sau subevaluate. Mai clar, dacă unelev e considerat bun de profesori (ei așteaptă de la el să participe laore, să-și facă temele, să înveţe, să nu chiulească, să ia note bune),elevul va asimila aceste așteptări, le va interioriza și va căuta să leîmplinească.

Invers, dacă un elev e considerat slab, profesorii nu se așteaptă de lael să știe, să fi învăţat și chiar și atunci când știe, poate să primeascăo notă mai mică decât un elev bun, la performanţă egală. De la unelev slab sau mediocru, cele mai multe cadre didactice nu se așteap-tă să participe la ore, prin urmare, elevul nu e încurajat, deși unui elevbun i cere opinia chiar și atunci când nu ridică mâna, plecând de lasupoziţia că oricum se gândește el la ceva. De la un elev slab, nimeninu se așteaptă la cine știe ce rezultate școlare și, adesea, chiar și cândar merita un 9 sau un 8, primește tot un 7.

Nu vă grăbiţi să puneţi la zid cadrele didactice pentru o asemenea ati-tudine părtinitoare. Cel mai probabil este că, dacă aţi fi în locul lor, aţiface la fel. De altfel, efectul Pygmalion a fost studiat mai întâi pe gru-pe de adulţi în raporturile șef-subordonat. Aceia dintre noi care au însubordinea lor o mână de oameni știu cel mai bine că maniera în careîi tratăm este influenţată subtil de așteptările pe care le avem din par-



tea lor. Imaginea contează! O carte foarte bună scrisă de un autor caren-a mai fost publicat întâmpină adesea refuzul editorilor pe motiv că ofi bună, dar cine o cumpără, că nimeni n-a mai auzit de scriitorul X. Similar,un om politic e votat de mai mulţi alegători doar pentru că e mult maicunoscut publicului (apare tot timpul la televizor și în presa scrisă) de-cât un altul care lucrează neștiut la o mulţime de legi în parlament șinu scoate capul din birou. Actorii știu că trebuie să-și menţină un sta-tut de vedetă dacă vor să aducă bani cât mai mulţi filmelor unde suntdistribuiţi (și nu mai puţin lor).

Cum funcţionează imaginea în școală? Să zicem că elevul X are notefoarte bune la matematică, fizică, română etc. Profesorul de chimie nu-lcunoaște decât de o lună de zile, de când elevii au început anul școlar.La prima ascultare, elevul X a știut, dar a mai avut și ezitări. Profeso-rul stă în cumpănă — să fie 8 sau 9? Parcă răspunsurile lui au fost de8, dar, ia te uită, la celelalte discipline are numai 9 și 10. Ei, de 10 par-că n-a fost, dar îi dă 9. Același profesor însă, pentru aceeași performan-ţă, ar fi dat 8, poate chiar 7 unui elev cu note din acest segment, influ-enţat de aprecierile celorlalţi profesori. Am fost cadru didactic și știucă a da note pe merit nu e simplu. De multe ori, am stat pe gânduri șimi-am făcut reproșuri că am dat prea puţin sau prea mult unui elevsau altuia. Îmi spuneam că nu se face primăvară cu o floare — elevulY a știut foarte bine la lecţia de azi, de 10 chiar, dar, în mod obișnuit,nu-și face temele și nu învaţă. S-a pregătit pentru azi știind că n-arenotă și sunt șanse să fie ascultat ca să împuște o notă mare, să își asi-gure media de trecere și să nu mai înveţe nimic semestrul acesta. Al-teori, îmi spuneam că fiecare om are și zile mai proaste — elevul Z n-aînvăţat azi și merita un 2 cât el de mare, dar e un elev bun, care, deobicei, nu vine cu temele nefăcute și lecţiile neînvăţate, așa că decidsă-i dau un 4, poate chiar un 5 dacă a reușit totuși să articuleze cevasau îi las în catalog doar o dată, urmând să-l mai ascult și ora viitoareși să-i dau șansa să ia o notă bună ca să nu-și strice media.

Bine, veţi zice, dar de ce să nu-i dai elevului un 2 dacă l-ai prins căn-a învăţat (chiar dacă are catalogul plin de note mari) și un 10 dacăa știut foarte bine (cu toate că celelalte note se scaldă între 3–6)? E și

Irina Petrea214


drept, e și nedrept. E drept deoarece cadrul didactic, în evaluarea pecare o face elevilor, nu pune accentul doar pe o performanţă de mo-ment, ci pe una de ansamblu (tot așa cum patronul nu te dă afară doarpentru că ai întârziat o dată la serviciu). E și nedrept dacă profesorulnu știe să dea o notă de încurajare unui elev cu rezultate slabe saumediocre și să-l motiveze să urce în ierarhia clasei. O notă mai slabădecât prestaţia lui, după un efort considerabil (făcut poate în speran-ţa că-și va mări media), riscă să-i distrugă total încrederea în sine șibruma de motivaţie. Pentru ce să mă mai obosesc dacă ei tot mă cred prost,își va spune în sinea lui și are dreptate, bietul de el. Un pedagog bunștie când să încurajeze și să motiveze un elev, fără să se lase păcălitde un vânător de note, știe și când să sancţioneze, și când să ierte.

Noi, ca părinţi, trebuie să avem grijă de maniera în care copilul seachită de sarcinile sale școlare încă din clasa I. Odată stabilită o ierar-hie în clasă, greu se reface. E și o vorbă care spune dacă profesorii te iaude bun de la început, așa te ţin patru ani de zile. Din nou, atrag atenţiaasupra importanţei de a stimula copilului încrederea în sine și de a-iarăta că avem așteptări pozitive de la el:

• mă aștept să înveţi bine (n-am nici o îndoială că nu vei reuși, eștiinteligent, harnic, perseverent și conștiincios)

• mă aștept să fii sincer cu mine (nu ai de să mă minţi, eu am încre-dere în tine și vreau să te ajut)

• mă aștept să nu chiulești (ești un copil responsabil, te achiţi de ce-lelalte îndatoriri foarte bine)

• mă aștept să te porţi civilizat la școală (ești bine-crescut și ai bun-simţ)

• mă aștept să-mi povestești despre toate succesele și bucuriile tale(îmi face plăcere să le împărtășesc cu tine, sunt mândră de tine),

• mă aștept să-mi vorbești despre toate necazurile și problemele tale(sunt oricând gata să te ajut să le depășești), despre îndoielile care



te muncesc (putem discuta întorcând totul pe toate feţele pânăcând te lămurești ce vrei să faci).

Ce e de făcut atunci când copilul nostru e victima efectului Pygmalion?

• Stimulaţi încrederea de sine a copilului și stima sa de sine. Maimulte detalii la capitolul despre motivaţie.

• Arătaţi-i că aveţi așteptări pozitive din partea lui. Credeţi cu toa-tă convingerea în rezultate pozitive, altfel, dacă una spuneţi și altagândiţi, limbajul gesturilor vă va da de gol. Revedeţi lista așteptă-rilor pozitive de mai sus.

• Ţineţi o mai bună legătură cu școala, cu cadrele didactice și înmod deosebit cu învăţătoarea și dirigintele. Toate cadrele didacti-ce sunt plăcut impresionate de părinţii care vădesc interes pentruevoluţia elevului lor. Vorbiţi-le despre fiul sau fiica dumneavoas-tră, despre cât de minuţios își pregătește lecţiile și cât de mult îșidorește să ajungă printre cei mai buni elevi din clasă, chiar dacă aavut un start mai slab. Le veţi oferi cadrelor didactice șansa să în-ţeleagă că micile progrese din ultima perioadă nu sunt accidenta-le, ci rodul unei schimbări de lungă durată și vă vor putea susţinemai bine în eforturile pe care le depuneţi.

• Solicitaţi cadrelor didactice ajutor în stabilirea și atingerea obiec-tivelor imediate și pe termen mediu ale copilului în vederea ri-dicării performanţelor sale școlare. Veniţi cu idei pe care să le dis-cutaţi cu ei, nu le cereţi să vă dea ei toată strategia de-a gata(răspunsul va fi sec: să înveţe și să-și facă temele, să fie mai atent laoră). Dacă le cereţi părerea în legătură cu o strategie la care v-aţigândit, vor fi bucuroase să vă ajute și, fiţi siguri, vor da copiluluișansa să-și pună în valoare cunoștinţele, adresându-i mai des în-trebări, scoţându-l mai des la tablă, solicitându-i mai des opinia șialocându-i mai des diverse însărcinări și proiecte. De asemenea,vor remarca mai ușor orice progres pe care copilul îl înregistrează,ceea ce, în sine, este foarte motivant pentru elev.

Irina Petrea216


• Participaţi mai des la acţiuni împreună cu clasa/ școala — reu-niuni, vizite, excursii, concursuri și întreceri, zile festive etc. Veţida copilului șansa să fie mai mult în centrul atenţiei colegilor săi,îl veţi putea ajuta să se facă remarcat și veţi putea sta mai multde vorbă cu cadrele didactice, ajutându-le să-l cunoască și elemai bine. Nu priviţi această implicare drept un soi de lingușea-lă, de intrare pe sub pielea învăţătorului/ dirigintelui. Voi aveţiun copil, ei au 30 în grija lor și multe sarcini de îndeplinit — une-ori, au nevoie de ajutor să ajungă să-i cunoască mai repede petoţi. Ca părinţi, puteţi să-i ajutaţi. Nu de dragul lor, ci al copilu-lui vostru.

• Susţineţi eforturile copilului. Se prea poate să se descurajeze,mai ales dacă notele obţinute sunt mult sub așteptările și efor-turile sale, ori în mod flagrant mai mici decât ale altor elevi. Onedreptate, așa cum percepe el acest lucru din partea profesori-lor, îl poate demotiva total. Fiţi alături de el cu exemple potrivi-te și ajutaţi-l să persevereze, să aibă răbdare și să continue sprea putea convinge pe toată lumea că s-a schimbat. Încercaţi să-iarătaţi că nu învaţă pentru notă, ci pentru el însuși, pentru be-neficiul lui, așa că încercaţi să-i oferiţi ocazia de a pune în prac-tică ceva ce a învăţat. (Mai multe, la capitolul referitor la moti-varea copilului).

Ce să NU facem atunci când copilul este victima efectului Pygmalionla școală?

• Să nu aveţi și voi așteptări negative de la el (eram sigură că se vaîntâmpla așa/ numai ţie ţi se poate întâmpla așa ceva/ de ce nu te cred?/nu m-am amăgit că o să iei notă de trecere, nu la scorpia aia care nu tepoate suferi etc.). Se prea poate ca tocmai așteptările negative dinfamilie să fi determinat rezultatele lui slabe la învăţătură și aștep-tări negative și din partea cadrelor didactice la școală.

• Să nu deschideţi ostilităţile cu cadrele didactice și cu direcţiu-nea școlii pe motiv că elevul vostru e nedreptăţit, persecutat.



Chiar dacă sunteţi nemulţumit, alegeţi o cale mai diplomatică dea prezenta acest lucru la întrevederile cu învăţătorul/ diriginte-le. Poate că a știut mai mult decât a dovedit la clasă, eu însumi l-amascultat cu o seară înainte și știa foarte bine, nu înţeleg cum de n-a re-ușit să se descurce foarte bine/ Unde credeţi că a greșit și ce anume artrebui să facem? este o abordare mult mai utilă și mai constructi-vă decât: Nu înţeleg ce aveţi cu copilul meu. Dacă a știut de zece, daţi-izece. Când știe de nota doi, daţi-i doi. Fiţi drept! În primul caz, pro-fesorul va fi mult mai atent data viitoare la clasă și va căuta săîncurajeze copilul crezând că îl intimidează cumva. În al doileacaz, profesorul vă va replica ceva în genul: Știu eu să-mi fac trea-ba, doar nu mă învăţaţi acum dumneavoastră. Vreţi să vă demonstrezcât știe copilul? Nu, nu veţi vrea să vedeţi o asemenea demonstra-ţie, nu e bine să-i faceţi copilului atmosferă proastă. Data viitoa-re la clasă, profesorul va scoate untul din el hotărât să vă aratecă vă înșelaţi și el a avut dreptate. Cine are de suferit cel maimult? Evident, copilul.

• Nu daţi vina pe copil. Nu ajută la nimic, ci, dimpotrivă, îl facesă se simtă neînţeles și nedreptăţit din toate părţile, lăsat singur,de izbeliște să înfrunte pe oamenii cei mari și răi. Sigur, și el con-tribuie într-o măsură mai mare sau mai mică la crearea unei ima-gini nefavorabile sieși: nu e suficient de asertiv, nu are curajulde a-și afirma ideile, de a-și susţine opiniile, nu se concentreazăsuficient la ore, se lasă distras de tot felul de fleacuri (un colegcare face mutre haioase sau îl ţine de vorbă) etc. Încercaţi să-lajutaţi să-și corecteze toate aceste neajunsuri (după ce le-aţi iden-tificat).

• Nu mituiţi cadrele didactice în speranţa că-și vor schimba opiniadespre copil cu una mai favorabilă. Nu ajută la nimic, se vor pre-face și, curând, copilul își va da seama că noua atitudine nu e re-zultatul eforturilor sale, ci ale atenţiilor făcute de mama și de tata.Pe termen lung, cel care are de pierdut este copilul. Nu veţi puteamitui întotdeauna, pe oricine.

Irina Petrea218


Nota bene!

• Pãrinþi sau cadre didactice, suntem pentru copiii noºtri asemenea sculptoru-lui Pygmalion — cum ne modelãm copiii aºa îi avem.

• Dacã avem aºteptãri pozitive în privinþa lui, copilul va avea rezultate bune laînvãþãturã ºi un comportament civilizat în ºcoalã. Dacã avem aºteptãri negative, co-pilul va avea rezultate mai slabe ºi, foarte posibil, abateri disciplinare.

• Stimulaþi încrederea copilului în sine ºi respectul pentru el însuºi, ajutaþi-l sãaibã o imagine de sine cât mai bunã. Vânaþi-i succesele ºi scoateþi-i în evidenþã ca-litãþile, ajutaþi-l sã-ºi corecteze greºelile ºi sã se autoevalueze corect.



4. Legãtura cu ºcoala

Cum să comunicăm mai bine cu cadrele didactice?

La această întrebare, probabil că mi-aţi și răspuns deja cu alta: de cear trebui să comunic eu mai bine cu cadrele didactice?! Așa că am săvă răspund mai întâi la aceasta.

Studiile efectuate pe grupuri mari de elevi din mai multe ţări ale lu-mii (unde se dă importanţa cuvenită educaţiei!) au arătat că, în gene-ral, implicarea părinţilor în viaţa de elev a copiilor și o colaborarestrânsă cu cadrele didactice de la clasă au ca efect îmbunătăţirea re-zultatelor școlare, pe când neimplicarea are, de cele mai multe ori,consecinţe grave, soldându-se, în final, cu abandonul școlar. Familiași școala trebuie să lucreze asemenea unei echipe de tehnicieni în au-tomobilismul de Formula 1: cu cât fiecare își face treaba mai eficientși mai bine, sincronizându-se cu restul echipei, cu atât performanţe-le pilotului sunt mai strălucite.

Copilul nostru are nevoie ca noi, părinţii lui, să-i cunoaștem cadreledidactice, să discutăm și să colaborăm cu ele, în mod deosebit cu în-văţătorul și dirigintele.

Unii își spun: dau banul și mă am foarte bine cu toţi, ce mare chestie? Per-miteţi-mi să vă dau un exemplu ce vine din copilăria mea.

Sã nu credeþi cã în Romania lui Ceauºescu nu mergeau bine plocoanele ºi banii în plic(dar mai cu ferealã, cã legea 18 a ilicitului funcþiona mai bine decât legile împotriva co-rupþiei din zilele noastre, asta ca sã ne convingem încã o datã ce greu mor nãravurile!).Între pãrinþii unora din colegii mei de clasã era o adevãratã întrecere cine cumpãrã cu-tare set de cristal scump/ porþelan chinezesc/ bibelouri etc. pentru tovarãºa. Mama,cadru didactic, n-avea bani pentru aºa ceva (erau prost plãtiþi ºi pe atunci oamenii dinînvãþãmânt, cum spuneam, obiceiurile proaste mor greu), în plus, avea principii: copi-lul sã înveþe ºi sã ia note pe merit. Acesta era refrenul pe care mi-l punea ori de câte ori


veneam acasã cu o falcã în cer ºi una în pãmânt pentru cã vreo loazã ai cãrei pãrinþi îm-pingeau atenþii tovarãºei lua o notã la fel de bunã cu a mea (sau chiar mai bunã), deºinu ºtiuse nici pe jumãtate cât mine. ªocul meu cel mare a fost în clasa a IV-a sã vãd lafinal de an ºcolar, cu numai câteva zile înainte de serbare, carnetul de elev al unei cole-ge. Toate notele ºi mediile ei fuseserã umflate, cifrele cele noi lãfãindu-se mari, roºii ºineruºinate peste notele originale, îngropându-le. Îmi fãcusem calculul pentru mediageneralã ºi ºtiam cã eram pe locul II, depãºitã numai de o colegã. Þineam cu toþii evi-denþa notelor ºi mediilor principalilor candidaþi la coroniþã mai ceva ca la gimnasticã,în concursul individual compus, ºi ne ºtiam poziþia în clasament în orice zi. Carnetul cumodificãri m-a pus pe gânduri. Câteva zile mai târziu, la serbare, m-am trezit pe locultrei, la egalitate de puncte cu vreo 4–5 loaze de colegi, în vreme ce alte 4–5 fuseserã în-grãmãdite peste mine pe locul doi! (Peste un an, aveam sã o înþeleg pe Nadia, la olim-piada de la Moscova, azvârlitã pe locul II, la egalitate cu Maxi Gnauk, ca sã iasã în faþarusoaica Davîdova.) Am venit acasã de la serbare plânsã toatã, revoltatã cã am muncitdegeaba un an de zile. Mama m-a împãcat spunându-mi cã putea sã iasã ºi mai rãu(adicã nici sã nu prind podiumul) ºi cã ºtiinþa mea de carte nu stã într-o diplomã: Cândcineva te întreabã ceva, aºteaptã de la tine un rãspuns, nu sã-i arãþi un petic de hârtie,mi-a spus ea, dacã nu ºtii ce sã rãspunzi, degeaba ai diplomã. Ce înveþi aceea vei ºti! Ces-a ales de copiii aceia cu note cumpãrate? De unii ºtiu cã au dat rateuri la admiterea laliceu, la treapta a doua ºi la facultate, de alþii nu mai ºtiu nimic, dar aº fi tare curioasãsã aflu; a) ce mai fac; b) dacã ºi-au pãstrat diplomele de la premiile acelea nemeritate;c) dacã îndrãznesc sã le arate ºi sã se mândreascã cu ele în faþa copiilor lor.

Educaţia e cea mai bună investiţie pe care o poţi face pentru copilul tău.Banii se fac și se pierd, dar ceea ce știi rămâne. Un amic, ce și-a școlitfiica la unele din cele mai elitiste universităţi din străinătate, contemplainvestiţia făcută în patru ani — peste 500 000 de euro. Aș fi putut să-i dauacești bani și să înceapă o afacere. Mă întreb dacă am făcut bine ce am făcutpentru copilul meu. Orice părinte, orice om are îndoielile sale. În cazulamicului meu, răspunsul a venit foarte repede. Fiica lui și-a găsit curânddupă absolvire un post unde poate recupera toţi banii investiţi în edu-caţia ei în numai câţiva ani și viaţa ei profesională e înscrisă într-un cir-cuit la care n-ar fi avut acces niciodată fără educaţia primită. Cu baniiaceia, da, și-ar fi putut deschide o afacere care să-i asigure traiul pentrutot restul vieţii, dar, foarte bine, ar fi putut și să dea faliment.

Acordaţi atenţie și respect învăţătorului/ dirigintelui copilului

Întâlniţi-vă cât mai des, ascultaţi ce are de spus și trataţi-l cu respec-tul cuvenit unui membru al familiei. O educatoare, un învăţător sau

4. Legătura cu școala 221


un diriginte devine o persoană importantă pentru dezvoltarea, in-struirea și educarea copilului datorită pregătirii profesionale, dar șitimpului pe care copilul îl petrece la grădiniţă sau la școală. Cunoaș-terea și înţelegerea reciprocă între părinţi și cadrul didactic de la cla-să este absolut necesară.

Cu cât aveţi întâlniri mai dese, regulate, cu atât cadrul didactic va rea-liza că sunteţi interesat și implicat în educaţia copilului. Va simţi că areîn dumneavoastră un sprijin. Spuneţi-i că doriţi să vă ajutaţi copilul săînveţe cât mai bine și rugaţi-l să vă explice cum anume să procedaţiacasă cu el. Chiar dacă sunteţi o persoană educată, cu studii înalte, obiș-nuită să înveţe și, în principiu, știţi ce anume trebuie făcut când e vor-ba de studiu, acordaţi atenţie celor spuse de învăţătorul/ dirigintele co-pilului pentru că s-ar putea să vă ofere câteva sugestii utile pornind dela cerinţele programei școlare actuale și de la particularităţile persona-lităţii copilului, văzute din perspectiva profesionistului.

Ascultaţi ce are să vă spună și căutaţi să înţelegeţi punctul său de ve-dere, abia pe urmă încercaţi să vă faceţi înţelese problemele, punctulde vedere, să daţi explicaţii, să veniţi cu argumente. O discuţie încare celălalt îl întrerupe pe fiecare, fără să-și dea reciproc șansa dea-și termina fraza, o discuţie în care fiecare încearcă să se facă auzitmai curând decât să asculte și ridică vocea ca să-l acopere pe celălalt,degenerează repede și se va sfârși cu reproșuri, critici, frustrare șisentimentul că am vorbit la pereţi, nu găsim înţelegere, prin urma-re, nu mai avem ce discuta. Și, în loc să rezolvăm problema copilu-lui, ne-am trezit cu una nouă — ne-am luat în beţe cu învăţătorul/dirigintele.

De ce este important să-l asculţi pe învăţător/ diriginte până la capătși apoi să-i vorbești? Pentru că astfel, îi arăţi că îl respecţi în calitateasa profesională și consideri că are ceva important să-ţi comunice înlegătură cu copilul tău. La fel te simţi și tu, fie că ești medic, tâmplar,broker sau ceasornicar — cine vine la tine, vine după o opinie aviza-tă și dacă tot a venit, ar face bine să te asculte, altfel, dacă e atât dedeștept și priceput (cum vrea să îţi arate), să se descurce singur!

Irina Petrea222


Puneţi-vă în locul cadrului didactic. Dumneavoastră aveţi un singurcopil de care trebuie să vă interesaţi și problemele lui sunt cele maiimportante. El (sau ea) are o clasă întreagă de copii, toţi cu problememai mari sau mai mici, dar toate importante.

Fiţi amabil cu cadrele didactice

Vorbiţi politicos, arătaţi-vă aprecierea faţă de eforturile lor și preocu-parea pentru copilul vostru, faţă de activităţile de la clasă. Veţi fi per-ceput ca o persoană civilizată, săritoare și implicată în viaţa clasei șia școlii unde învaţă copilul.

Fiţi onest faţă de cadrele didactice. Ţineţi-vă promisiunile faţă de școală

Dacă există probleme în familie, învăţătorul/ dirigintele trebuie săștie. Nimeni nu vă cere să vă spălaţi rufele în public, ci doar să adu-ceţi la cunoștinţa celui care se ocupă de educaţia copilului la școalăcă traversaţi o perioadă mai dificilă (neînţelegeri în cuplu, chestiunifinanciare, stres la serviciu, schimbare de domiciliu, deces în familie,apariţia unui bebeluș etc.). Toate acestea se vor reflecta în performan-ţele școlare ale copilului și, dacă sunt prevenite, cadrele didactice vorști cum să-l ajute să facă faţă mai bine perioadei dificile prin care tre-ce. Altfel, neînţelegând ce i se întâmplă, există riscul de a-i amplificastresul, frustrările, suferinţa, punând presiune suplimentară asupralui. În plus, educatorul, în tandem cu un psiholog sau cu un consilierșcolar, va ști să vă ofere sfaturile cele mai bune pe care să le aplicaţiacasă în folosul copilului și vă va ajuta să găsiţi o strategie de lucrucât mai adecvată.

Atunci când stabiliţi ceva împreună cu învăţătorul/ profesorul copi-lului, când faceţi o promisiune, ţineţi-o, altfel, cel care va avea de su-ferit cel mai mult va fi tot copilul. Promisiunile nerespectate îi înrău-tăţesc situaţia prin faptul că vor reduce încrederea de care vă bucuraţiîn ochii cadrului didactic și, ca urmare, acesta vă va retrage sprijinulși înţelegerea sa.



Colaboraţi cu învăţătorul/ dirigintele

Și evitaţi pe cât puteţi să-i daţi indicaţii despre cum să-și facă mese-ria. Se va simţi insultat (voi nu v-aţi simţi la fel dacă un client v-ar în-văţa cum să vă faceţi treaba?). De asemenea, evitaţi să daţi vina pe el(sau pe ea) ori de câte ori se întâmplă un incident neplăcut la clasă.

Nu porniţi de la premisa că vă cunoașteţi copilul mai bine decât ori-cine și că e un sfânt. Se poate ca acasă să nu aibă ocazia să-și mani-feste toate faţetele personalităţii sale și, la școală, există situaţii com-plet diferite faţă de cele de acasă, situaţii cărora el nu știe, nu poatesă le facă faţă.

CazGeorge, de nouã ani, e foarte cuminte acasã, calm, politicos, dar, la ºcoalã, mai batedin când în când copiii. Într-o zi, a spart arcada unui coleg de clasã într-o pauzã. Mamalui e sideratã, nu-i vine sã creadã. George afirmã cã acel coleg a râs de el pentru cã nuare tatã, iar învãþãtoarea a decis sã-i scadã lui George nota la purtare pentru cã inci-dentul s-a soldat cu vãtãmarea celuilalt copil. Mama afimã cã ºi celãlalt copil e res-ponsabil de incidentul creat ºi învãþãtoarea n-a procedat corect, întrucât ºi victimamerita sã i se scadã nota la purtare pentru cã l-a provocat pe George, care e un copilbun ºi nu face nimic rãu acasã. Evident cã acasã nu-l provoacã nimeni, dar asta nuînseamnã cã nu e violent! Învãþãtoarea ºi mama celuilalt copil sunt revoltate — Geor-ge are o problemã gravã privind gestionarea emoþiilor ºi rezolvarea conflictelor, iarmama lui, în loc sã vadã ce e de fãcut în privinþa lui, face petiþii peste petiþii la direc-þiunea ºcolii ºi inspectorat. Sigur, nici celãlalt copil nu s-a purtat cuviincios, dar acumare votul de simpatie, în timp ce George, care are o suferinþã, l-a pierdut.

Ca tată sau mamă, ar trebui să aveţi destulă autoritate cât să puteţiinterveni adecvat și cu obiectivitate pentru a reglementa o situaţiespre binele copilului și în interesul lui, cu ajutorul învăţătorului/ pro-fesorului, nu războindu-ne cu acesta.

Uneori, ne doare dacă situaţia s-a soldat cu o notă mică sau o sanc-ţiune pentru copilul nostru și ni se pare că învăţătoarea/ diriginta nua procedat corect. Tendinţa e să criticăm cadrul didactic, să-i repro-șăm și să-i dăm indicaţii despre cum ar fi fost mai nimerit să proce-deze, deși atitudinea noastră este subiectivă și neprofesională, lipsin-du-ne experienţa și răspunderile unui pedagog.

Irina Petrea224


Evident, și cadrele didactice comit erori. Tocmai de aceea este util săcolaborăm cu ele, nu să dăm vina pe ele și să ne luptăm împotriva lor.Cu cât discutăm mai mult, cu cât ne arătăm disponibilitatea de a-i aju-ta să rezolve o situaţie neplăcută în care este implicat copilul nostrusau să corecteze atitudinea lui necorespunzătoare, cu atât va fi maibine pentru copil.

Revenind la cazul lui George, mult mai constructiv ar fi fost dacă mamalui ar fi discutat cu învăţătoarea despre cât de greu îi vine băiatului săfacă faţă divorţului părinţilor și faptului că tăticul lui a plecat de acasăși se văd foarte rar, că se simte părăsit de acesta și că plânge des, dacăar fi căutat ca, împreună, să găsească o cale de a-l ajuta și la școală săfacă faţă pierderii suferite și emoţiilor negative care îl încearcă, în locsă încerce să impună colectivului să-l protejeze așa cum face ea acasă.De asemenea, pornind de la acest incident, mama ar fi putut cere spri-jinul învăţătoarei pentru organizarea unei ore speciale în care să se dis-cute despre sentimente și cum ni le exprimăm, cum ni le respectăm uniialtora, astfel încât să nu ne jignim și să ne rănim reciproc. Alegând săantagonizeze cu învăţătoarea, a făcut trei greșeli și nimic util:

• nu l-a ajutat pe George să facă faţă furiei, prin urmare acesta vaavea în continuare probleme legate de gestionarea emoţiilor;

• nu i-a ajutat pe ceilalţi copii să înţeleagă cât îi este de greu lui Geor-ge pentru că nu are tată și că nu e vina lui, nu i-a ajutat să empa-tizeze cu el, prin urmare, copiii vor continua să-i facă mizerii (șiGeorge riscă să fie umilit în continuare, să se bată și să primeascănoi sancţiuni);

• și-a pierdut sprijinul învăţătoarei și orice credit în ochii ei, fiind ta-xată drept genul de părinte care face probleme (cui să semene copi-lul!), prin urmare, tot George va avea de suferit, riscând să pri-mească statutul de ţap ispășitor și pentru alte incidente de la clasă.

De multe ori, un cadru didactic te ajută să vezi neajunsurile din edu-caţia copilului tău și te poate ajuta să le corectezi. De pildă, acasă,



copilului nu i se cere să facă nimic, e ca iedul cu trei capre și habarn-are ce înseamnă să muncească serios, să își asume o responsabili-tate, fapt care îl va afecta mai târziu în viaţa profesională și perso-nală (la 28 de ani încă îţi mai cere bani de buzunar ca să-și scoatăprietena în oraș și va refuza să se ducă la muncă pe motiv că e prostplătit, șeful și toţi ceilaţi de la serviciu sunt niște proști). Sarcinilelegate de școală și exigenţa cadrului didactic îl pot ajuta să-și schim-be atitudinea și să-și valorifice mai bine potenţialul de care dispu-ne. Cu o condiţie — părinţii să joace în aceeași echipă cu învăţăto-rul, nu să-l faulteze.

Se prea poate ca, în anumite situaţii, poziţia cadrului didactic și a pă-rinţilor să fie ireconciliabilă fără intervenţia unei terţe părţi. E reco-mandabil ca, în acest caz, să vă adresaţi direcţiunii școlii și să solici-taţi o întrevedere cu directorul și dirigintele/ profesorul/ învăţătorul.Foarte indicată este și participarea unui consilier școlar. Nu-l împroș-caţi cu noroi din cap până-n picioare pe diriginte/ profesor/ învăţă-tor de faţă cu directorul (nu uitaţi că e colegul sau colega lui și pro-cedând astfel, riscaţi să vi-l antagonizaţi din start). Afirmaţi-vă poziţiaclar, ferm, politicos, fără să ridicaţi tonul vocii, fără miorlăială, fărăacuze, reproșuri, invective. Prezentaţi situaţia cât puteţi de obiectiv,rezumaţi-vă la fapte. Recomandabil ar fi să spuneţi și ceva de bine înprivinţa cadrului didactic cu care sunteţi în dispută, chiar dacă apre-cierea respectivă nu are nici o legătură cu situaţia dată (de pildă, cuma reușit să-l facă pe copil să scrie mai frumos). Nu uitaţi că nimeni nue fără de greșeală.

Cum să comunicăm eficient cu învăţătorul/ dirigintele/ profesorul de la clasă?

• Să vedem în dirigintele/ învăţătorul/ profesorul copilului nostruun partener, nu un adversar. Nu fiţi nici agresivi, nici defensiviatunci când acesta vă aduce la cunoștinţă anumite aspecte mai pu-ţin măgulitoare legate de performanţele școlare ale copilului saude comportamentul său. Cereţi detalii, explicaţii, încercaţi ca îm-preună cu cadrul didactic să puneţi lucrurile în perspectivă și săformulaţi soluţii.

Irina Petrea226


• Să stăm de vorbă ori de câte ori ne întâlnim cu învăţătorul/ diri-gintele/ profesorul. Dacă timpul sau conjunctura nu vă permite odiscuţie, schimbaţi câteva vorbe, câteva amabilităţi. Veţi ajunge săvă cunoașteţi mai bine și să comunicaţi mai ușor, mai deschis înprivinţa copilului și spre binele lui.

• Să nu ocolim școala și solicitările primite din partea învăţătorului/dirigintelui sau unui alt cadru didactic. Cu cât vă veţi implica înmai multe activităţi (ziua curăţeniei generale, reuniuni de clasă,excursii, întâlniri, lectorate etc.), cu atât veţi ști mai multe despreșcoală și colectivul didactic, despre politica școlii, despre proble-mele cu care se confruntă, despre obiectivele pe care le are. Veţi dala rându-vă șansa de a vă face cunoscuţi și apreciaţi de personaluldidactic și le veţi demonstra că vă pasă de școala unde învaţă co-pilul vostru.

• Dacă nu putem discuta direct cu învăţătorul/ dirigintele/ profe-sorul sau nu putem veni mai des pe la școală, să ţinem legătura cupărinţii altor copii de la clasă care trec mai des pe la școală. Mer-geţi măcar la ședinţele cu părinţii, ţineţi legătura prin e-mail saula telefon cu cadrele didactice.

• Să nu ne fie jenă să fim cel care sparge gheaţa în relaţia cu învăţă-torul/ dirigintele/ profesorul. Chiar dacă sunteţi mai timid din firesau aveţi impresia că nu știţi sau nu aveţi ce discuta cu acesta, gân-diţi-vă că aveţi tot dreptul să staţi de vorbă cu el și vă va primi cutot firescul atunci când vă prezentaţi: Bună ziua, sunt mămica/ tăti-cul elevului X, am dorit să vă cunosc și să mă cunoașteţi și aș dori să știucum se comportă copilul meu, dacă se descurcă la clasă, dacă vă face pro-bleme și cum aș putea să vă ajut să le rezolvăm. Ca fiică de cadru di-dactic și ca fost cadru didactic, pot să spun că nici un părinte nuface impresie proastă pentru că are o haină mai sărăcuţă, pantofimai scâlciaţi, mâini bătătorite de muncă, face dezacorduri grama-ticale sau are stângăcii în exprimare. Lipsa lui de interes faţă deșcoala unde învaţă copilul său, dispreţul și, eventual, agresivitateafaţă de cadrele didactice fac impresie proastă.



• Să stăm de vorbă cât mai des cu cadrele didactice, chiar de la înce-putul anului școlar. Nu vă amintiţi că aveţi copil în școală la sfârși-tul lunii mai și încercaţi să daţi pe la cancelarie nu doar din Paști înCrăciun. Interesaţi-vă care este programul învăţătorului/ diriginte-lui/ profesorului cu care doriţi să staţi de vorbă și străduiţi-vă să văfaceţi timp să-l vedeţi măcar o dată pe lună. E foarte simplu să văjustificaţi cu un nu-mi permite programul, dar nici la medic nu te ducicând ai tu timp, ci când e acesta la cabinet. Tu ai nevoie de el, nu elde tine pentru că nu e vorba despre copilul lui, ci de al tău. El nupoate să-și acomodeze agenda în funcţie de orarul de lucru al celor35 de perechi de părinţi de la clasă, ci părinţii trebuie să-și facă timppentru aceste întâlniri în funcţie de orarul său. E elementar, nu?

• Să nu așteptăm numai ca școala să ia legătura cu noi, ca învă-ţătorul/ dirigintele/ profesorul să ne abordeze dacă ceva nu eîn regulă. Nici nu putem presupune că, dacă nu ne contactează,totul e în ordine. Cu cât discutaţi mai des cu învăţătorul/ diri-gintele/ profesorul, cu atât cresc șansele de a rezolva orice pro-blemă care se ivește, încă din fașă. Nu ezitaţi să contactaţi învă-ţătorul/ dirigintele/ profesorul ori de câte ori mirosiţi oproblemă, chiar cu riscul de a părea prea suspicios. Mai bineprevii decât să tratezi.

Cum să comunicăm cu învăţătorul/ dirigintele/ profesorul

• Întâlnirile directe cu învăţătorul/ dirigintele/ profesorul sunt celemai eficiente.

• Telefoanele, e-mail-ul și comunicările scrise (bilete) completeazăcomunicarea. Împreună puteţi stabili cel mai bine maniera de co-municare care vă convinge cel mai mult.

Cât de des să comunicămcu învăţătorul/ dirigintele/ profesorul

• Să nu lipsim de la ședinţele cu părinţii și ori de câte ori suntemconvocaţi.

Irina Petrea228


• Dacă ceva ne-a împiedicat să ajungem la ședinţă, să solicităm o în-trevedere imediat a doua sau a treia zi după.

• Dacă nu există probleme specifice, să luăm legătura cu diriginte-le/ învăţătorul la două–trei săptămâni o dată.

• Întotdeauna înainte de venirea tezelor și testelor.

• Zilnic în situaţii deosebit de grave (absenţe numeroase, note foar-te slabe, comportament agresiv), în așa fel, încât să putem moni-toriza cât mai bine situaţia.

Ce ne interesează să discutăm cu învăţătorul/ dirigintele/ profesorul

• Cum participă copilul nostru la activităţile de la clasă: cât de desrăspunde și cât de corect, cât de atent este, cât de corect își înde-plinește sarcinile de lucru individual la clasă, cum își ia notiţe, dacăderanjează ora.

• Cum se comportă copilul nostru faţă de cadrele didactice și faţă decolegi.

• Cum se integrează copilul nostru în colectiv.

• Ce note are.

• Câte absenţe are.

• Cum își pregătește acasă lecţiile și temele.

• Care este calendarul lucrărilor scrise, tezelor și examenelor și ceare de pregătit pentru acestea.

• Care sunt cerinţele prevăzute de programa școlară.

• Ce bibliografie obligatorie are.



• Ce teme de lucru pentru vacanţă a primit.

• Cum participă la activităţile extrașcolare ale colectivului.

• Ce abilităţi, priceperi și înclinaţii manifestă și faţă de care disci-pline.

• Cum se face orientarea profesională, către ce liceu sau facultate săse orienteze în funcţie de abilităţile și înclinaţiile sale.

• Care sunt punctele slabe și punctele forte ale copilului.

• Care sunt problemele pe care le sesizăm ca părinţi (legate de teme,disciplină, prieteni etc.).

• Ce eventuale probleme există în familie și ce probleme de sănăta-te are (dacă are) copilul.

• Ce probleme sau succese din trecut ale copilului pot fi relevantepentru înţelegerea și rezolvarea unei situaţii prezente (de pildă, laschimbarea unui profesor de la o anume disciplină de studiu, co-pilul nu mai învaţă la fel de bine ca mai înainte, dar problema nue materia — copilul avea note foarte bune — ci maniera de lucrula clasă a noului profesor).

Irina Petrea230


5. Pãrinþi ºi copii

5.1 Dezvoltarea copilului meu. Factori care determinã dezvoltarea

Încă din momentul concepţiei și până la maturitate, copilul se dez-voltă fizic, mental și afectiv.

Dezvoltarea fizică presupune dezvoltarea sa corporală (creșterea înînălţime și greutate, dezvoltarea mușchilor, glandelor, creierului, or-ganelor sale), dezvoltarea abilităţilor sale motorii (mers, desenat, scrisetc.), dar și starea generală de sănătate a copilului și alimentaţia sa.

Dezvoltarea cognitivă înseamnă dezvoltarea tuturor proceselor menta-le ce intervin în actul cunoașterii și adaptării și mediul înconjurător șiinclude: percepţia, imaginaţia, gândirea, memoria, învăţarea, limbajul.

Dezvoltarea psihosocială înseamnă dezvoltarea personalităţii copi-lului și a abilităţilor sale sociale, dezvoltarea sa emoţională.

Nu putem evalua just dezvoltarea unui copil dacă nu luăm în calcultoate aceste componente.

Rezultatele slabe la învăţătură ale unui elev, comportamentul lui in-disciplinat, atitudinea dezinteresată faţă de școală, lipsa de concen-trare și atenţie, chiulul, dificultăţile de scriere și citire și multe alteprobleme nu-și au întotdeauna răspunsul în lipsa lui de voinţă saude inteligenţă, așa cum ne grăbim să concluzionăm și să-l catalogămcu nepermisă cruzime drept soi rău, prost sau leneș.

De nenumărate ori, cauzele pentru care copilul are note mici și/ saueste indisciplinat se regăsesc într-o alimentaţie incorectă, lipsa deodihnă, probleme de sănătate (vedere scăzută, tulburare endocrină,anemie etc.), lipsa de atenţie, susţinere și apreciere din partea fami-


liei, neîncredere în sine, stimă de sine scăzută, atitudine nefavorabi-lă faţă de școală a familiei (sau, dimpotrivă, presiunea pe care o puneasupra lui pentru a performa), în faptul că nu se simte iubit necondi-ţionat de părinţi, în venirea pe lume a unui alt copil în familie, pro-blemele economice și/ sau maritale ale părinţilor lui (chiar dacă nu evorba de divorţ), expunerea lui la violenţă fizică sau verbală, la abuzemoţional, sexual (direct sau doar în calitate de martor), schimbareadomiciliului, pierderea cuiva drag, agresarea lui la școală (e amenin-ţat/ terorizat de bătăuși și/ sau de cadre didactice) și în multe alte as-pecte pe care, dacă nu le explorăm cu seriozitate, promptitudine, dra-goste, înţelegere și delicateţe, nu vom putea îndrepta lucrurile și nu-lvom putea ajuta să facă faţă cu bine cerinţelor școlii și nevoilor salede instruire.

Factorii care determină dezvoltarea copilului

Ereditatea — moștenirea genetică, zestrea nativă diferă de la copil la co-pil, chiar și în cazul gemenilor! Este o formulă unică pentru fiecare in-divid și o adevărată loterie (încă). Unii acordă o importanţă exageratăfactorului genetic, chiar exclusivitate, nemeritată în opinia multor spe-cialiști. Există, e drept, predispoziţii native, dar numai acestea nu suntsuficiente. Există, de altfel, nenumărate exemple de talente și de geniinăscute din părinţi obișnuiţi și nu mai puţini copii care par că n-au nicio vagă legătură de rudenie cu talentaţii și inteligenţii lor părinţi.

Mediul în care crește și se dezvoltă copilul este deosebit de impor-tant. Vorbim în primul rând de familie, școală, rude, prieteni, dar vor-bim și de societatea în ansamblu, cu particularităţile sale economice,culturale, sociale la un moment dat. Uneori, nu e suficient să ai par-te de o familie impecabilă și de o educaţie fără cusur; influenţele dinmass-media, atitudinea generală a celorlalţi oameni (adulţi sau mi-nori) cu care copilul vine în contact, condiţiile economice și socialepot interveni în dezvoltarea copilului și pot influenţa atitudinea luifaţă de școală.

Educaţia are un rol major în dezvoltarea copilului. Fără acest pro-ces, care trebuie să fie permanent și continuu, nu îi putem asigura

Irina Petrea232


adaptarea la cerinţele societăţii în care trăiește. Educaţia nu în-seamnă numai instruirea copilului în școală, ci presupune toate in-fluenţele informative venite din familie și societate. Presupune șieducaţia lui morală și estetică. Un copil nu este educat doar pen-tru a deveni un profesionist bun, ci și un părinte bun, un cetăţeancivilizat, un individ moral, un om care să își poată înţelege, con-trola și exprima emoţiile personale, capabil să înţeleagă emoţiilealtora și să se relaţioneze cu alţi indivizi. (Câţi din criminalii derăzboi nu sunt personaje de o cultură deosebită, soţi devotaţi și taţiiubitori, de te întrebi cum de au fost în stare să săvârșească atâteaorori? Câţi profesioniști minunaţi și oameni de mare talent n-aupreferat să-și refuze niște oportunităţi de afirmare profesională întimpul dictaturii comuniste pentru că preţul acestora era delaţiu-nea?) Cunoașterea, moralitatea, simţul estetic, pe lângă instruireaprofesională sunt roadele educaţiei care trebuie să vizeze dezvol-tarea cognitivă a copilului, dar și pe cea psihosocială. Să nu uitămnici de educaţia fizică, educaţia întru dezvoltarea armonioasă șisănătoasă a corpului nostru. Lenea, acest viciu răspunzător de mul-te dintre problemele școlarului, începe cu nemișcarea și neîngriji-rea trupului.

Factorul de imprevizibilitate. Presupunând că genele noastre perfec-te sunt perfect transmise copiilor noștri, că educaţia pe care le-o acor-dăm este perfectă, că familia noastră și societatea în care trăim ar fiperfecte, copiii noștri, culmea, tot ar putea să fie imperfecţi! De ce? Oîntâmplare dramatică, un accident, o boală, o traumă, o pierdere acuiva drag, o despărţire, o discuţie, o întâlnire, o vacanţă, o carte, unfilm, fiecare poate avea un impact mai mare sau mai mic asupra dez-voltării fizice, cognitive și psihice a copilului nostru. Oricât de marene-ar fi vigilenţa, oricât de mare știinţa, hazardul ne poate juca feste.Important este să știm cum să-i facem faţă în mod raţional și, maiales, să ne ajutăm copilul să-i facă faţă. E trist să vezi un copil care,după ani de muncă asiduă, din pricina unui banal accident la antre-nament, trebuie să renunţe la cariera sportivă, la marele lui vis decampion. Ar fi însă și mai trist ca propria noastră decepţie să-l arun-ce în cea mai cumplită depresie.

5. Părinţi și copii 233


Nota bene!

Sã trãim ºi sã ne creºtem copiii strãduindu-ne sã schimbãm lucrurile pe care le pu-tem schimba, acceptând ceea ce nu putem schimba ºi având înþelepciunea de a ledeosebi.

5.2 Stilul în care ne educãm copilul

Stilul autocratic (părintele despot). Părintele autocrat trebuie să deţi-nă controlul asupra tuturor persoanelor și chestiunilor din viaţa copi-lului, chiar și a celor mai mărunte detalii (de pildă, ce culoare să aibăfularul, ce șosete să poarte copilul). Părintele autocrat e ușor de recu-noscut după tonul de comandă pe care îl are în orice comunicare (dincare, adesea, răzbate un aer de superioritate), după mulţimea întrebă-rilor pe care le adresează cu răspuns în da sau nu și cu răspuns suge-rat, după frecvenţa cu care utilizează expresii de genul pentru că așaspun eu sau faci așa cum zic eu că eu știu mai bine sau taci, nu mai comen-ta! Răspunde, de obicei, în locul copilului la întrebări adresate directacestuia de terţe persoane, fără să-i dea răgaz să formuleze el însușivreun răspuns. Trebuie în permanenţă să verifice TOT ce a făcut copi-lul și e veșnic neîncrezător în capacitatea acestuia de a face ceva. Apli-că frecvent pedepse aspre, uneori ilogice și disproporţionat de severefaţă de faptele indezirabile ale copilului pe care îl critică, îl umilește șicăruia îi vânează greșelile fără milă, pe care îl cicălește necontenit șifaţă de care nu are niciodată răbdare. Nimic din tot ce face copilul nue bun dacă nu e perfect. Pentru un astfel de părinte, copilul este un eta-lon de măsurare a statusului lui social, a respectabilităţii sale, fie căvorbim de oameni simpli sau de persoane ultrasofisticate.

Copilul, indiferent dacă are 6, 10 sau 17 ani, nu are voie să exprimenici o opinie și nici să ia singur vreo decizie (oricum nu e în stare sauo să facă el ce-o vrea când o fi la casa lui). În ierarhia familiei, copilul ocu-pă un loc inferior și este tratat ca o fiinţă incapabilă. Adeseori, esteexcesiv de protejat, cocoloșit, părintele nemaiatribuindu-i nici o sar-cină și nici o răspundere (pentru că oricum nu e în stare să o ducă pânăla capăt/ fac eu mai repede și mai bine).

Irina Petrea234


Rareori părintele autocrat discută cu copilul, îi dă explicaţii (el nu con-sideră că trebuie să se justifice în faţa copilului), vine cu argumentelogice (la ce să-și piardă vremea când copilul trebuie să facă așa cuma zis el, că de nu..). Și mai rar laudă succesul, apreciază efortul, încu-rajează și ridică moralul copilului în caz de eșec — de obicei, dever-sează o tonă de critici în capul lui și un potop de ţi-am spus eu… vezidacă n-ai făcut cum ţi-am zis.

Un părinte autocrat stabilește nenumărate reguli, multe adhoc, pe carenumai el le poate încălca dacă vrea — semn al puterii sale.

Copilul unui astfel de părinte este timorat, neîncrezător, are o părereproastă despre sine, comunică prost cu părintele său, se ascunde de el,învaţă cum să-l mintă și să-l păcălescă, să-i adoarmă vigilenţa. Este uncopil nehotărât, ia greu decizii (pe care nu le respectă), nu își asumărăspunderi. Adesea, se transformă într-un mototol. Nu se simte valo-rizat, iubit, înţeles și apreciat, nu poate fi relaxat în preajma părinteluisău (de care are o teamă cumplită). Cât e mic, se străduiește să facămereu pe plac părintelui său, indiferent de ceea ce își dorește el și, trep-tat, ajunge să nu mai facă decât ceea ce își dorește sau apreciază pă-rintele lui. Din păcate, va continua să trăiască astfel și la maturitate, șiacest lucru îl va împiedica să-și trăiască viaţa după cum își dorește. Operioadă, nu va conștientiza acest lucru, dar va deveni tot mai neferi-cit și va acumula probleme în viaţa personală și profesională.

Spre adolescenţă, teama lui de părintele său se va nuanţa cu alte sen-timente — ură, revoltă, neputinţă — generând un cocktail de emoţiinegative extrem de toxic. Unii copii pot deveni obraznici faţă de pă-rinte (simt că au crescut, că nu mai sunt ţânci), se îndepărtează (parcă-și închid părinţii pe dinafara sufletului lor), se încăpăţânează să nufacă ceea ce li se cere (sau fac exact pe dos) — forma lor de a se revol-ta. Alţi adolescenţi continuă să-și asculte părinţii de frică, dar se vorsimţi tot mai neînţeleși și mai străini în propria familie, preferând totmai mult compania prietenilor în mijlocul cărora se simt apreciaţi, li-beri, îndrăgiţi, motiv de a pleca de acasă cu orele ori de a sta închișiîn camera lor, cu căștile pe urechi, pe messenger, tot cu orele.



Ca adulţi, acești copii pot dezvolta o problemă vizavis de orice for-mă de autoritate (șef, patron, regulamente etc.) pe care tind să nu orespecte, asociind-o, cu un părinte abuziv, supranormativ.

Stilul autocratic poate părea unora eficient pentru că obţin obedienţacopilului. Întrucât nu favorizează un climat de afecţiune, de încrede-re și apropiere, întrucât nu favorizează comunicarea și cunoaștereareciprocă și nu se obţine cooperarea copilului, ci doar supunerea sa,pe termen lung, acest stil de educaţie este păgubos pentru dezvolta-rea emoţional-afectivă a copilului, devenirea lui ca adult și, evident,pentru relaţia părinte–copil. Un asemenea părinte confundă educaţiacu dresura.

Stilul permisiv. Altfel spus, este stilul ne tragem de șireturi, opusul ce-lui autocratic, născut adesea ca o reacţie de revoltă a părintelui faţăde despotismul propriilor săi părinţi (ajunși acum bunici). Un astfelde părinte nu impune copilului nici o regulă, nici o limită, crezând că,astfel, copilul îl va iubi mai mult și își va dezvolta neîngrădit perso-nalitatea, ba chiar că va învăţa să conducă, să devină lider! Acest pă-rinte este iubitor, chiar tandru faţă de copilul său de la care are însăpuţine așteptări. Orice face acesta e acceptat, chiar și atunci când co-pilul ar fi putut lua o decizie mai bună.

Acest gen de părinte, cu toate că își iubește mult copilul (căruia îi ofe-ră, dacă finanţele îi permit, tot ce acesta își dorește), răspunde într-odestul de mică măsură nevoilor reale, în primul rând nevoii de a aveaîn preajmă un adult ferm și iubitor, care să-i fie sprijin și îndrumătorpriceput. Copilul are libertatea de a-și exprima și impune părerile șideciziile, adesea fără să ţină câtuși de puţin cont de sentimentele ce-lor din jur, de ce este mai bine pentru toată lumea. Părintele poate săîncerce, la început, să vină cu argumente și explicaţii, să negocieze cucopilul, dar, în cele din urmă, va alege să renunţe în favoarea acestu-ia. Copilul crește răsfăţat și egoist, autosuficient, leneș, nesimţit, ne-politicos, obișnuit să primească, nu și să dea. Riscă să nu-și dezvolteabilităţile sociale, empatia, să nu înveţe să-și gestioneze emoţiile, să-șidea aere de șef faţă de ceilalţi copii, să fie nesuferit și să aibă probleme

Irina Petrea236


la școală, atât în relaţia cu colegii, cât și cu profesorii. Performanţelesale școlare sunt, în general, mediocre sau slabe. Riscul, pentru părin-tele permisiv, este de a-și scăpa din mână copilul care nu mai ajungesă își dezvolte optim potenţialul de care dispune.

Stilul neimplicat (părintele lasă-mă să te las). Părintele este dezin-teresat faţă de mai tot ce face copilul pe care îl lasă să facă așa cum îltaie capul, să ia decizii singur și, în general, să se descurce cum poa-te. Copilul nu e supravegheat, vine și pleacă de acasă când vrea, mă-nâncă ce-și face singur sau ce găsește, e neîngrijit și are o igienă pre-cară comparativ cu ceilalţi copii. Crescând, se deprinde să-și poartesingur de grijă și să ia decizii (tot păţitul e priceput!). Nu se simte (su-ficient de) iubit și ocrotit de părinţii săi de care însă, în multe cazuri,este foarte atașat și pe care caută să-i ajute. Se străduiește să obţinăatenţia acestora, apreciere, mângâieri, cuvinte bune și, din acest mo-tiv, rezultatele lui școlare pot fi foarte bune (cu preţul unor eforturiuriașe).

La limită, acest stil educaţional devine neglijarea copilului care, înlipsa unui părinte grijuliu și iubitor, poate adera la un grup — suro-gat de familie —, poate pleca de acasă în mod voluntar, abandonașcoala, poate deveni victimă a traficului de persoane și exploatării înscopuri sexuale.

Nu e lipsită de importanţă statistica Autorităţii Naţionale de LuptăÎmpotriva Traficului de Persoane (ANLITP) care ne arată că, în 2007,93% dintre dispariţiile de copii nu sunt răpiri, omoruri și accidente,ci plecări voluntare de acasă. Acești copii ce pleacă de acasă s-au să-turat să tot fie neglijaţi (lăsaţi flămânzi, neîngrijiţi, murdari) de părin-ţii lor indiferenţi, ori agresaţi (bătuţi, ameninţaţi, violaţi) de părinţiabuzivi, adesea alcoolici sau drogaţi, lipsiţi de venituri regulate cuexcepţia alocaţiilor copiilor lor.

În lipsa unei îndrumări, în lipsa unor adulţi care să-i poarte de gri-jă, copilul poate lesne intra în anturajul altor copii și tineri alături decare începe să fure, să vândă droguri, să se prostitueze, să consume



alcool și droguri. Chiar dacă grupul la care aderă nu este unuldelinctogen, o dată acceptat de grup, copilul va respecta regulile aces-tuia, oricare ar fi ele și oricât de puţin le-ar agrea, doar ca să nu fieexclus.

În căutarea afecţiunii și grijii de care le privează propriii taţi și mame,multe adolescente își încep viaţa sexuală aruncându-se orbește (darpline de speranţă) în relaţii promiscue cu bărbaţi mai mari decât ele,care le pot exploata sexual și chiar trafica în scopuri sexuale. Sarcini-le la adolescenţă, avorturile, căsătoriile (legale sau nelegalizate) suntfrecvente la fetele neglijate de familie.

Alţi copii neglijaţi de părinţi se interiorizează profund, se distanţea-ză și se izolează de ei, trăiesc parcă într-o lume a lor, pot deveni de-presivi, pot avea tendinţe de suicid.

Stilul autoritar-echilibrat. Este o abordare plină de dragoste, grijă șirespect pentru copil. Părintele impune anumite limite și reguli pe carele respectă toţi membrii familiei și care îl vor ajuta pe copil să înveţesă se poarte adecvat în familie și în societate, să își însușească valori-le morale, etice și estetice. Cerinţele părintelui faţă de copil sunt întot-deauna rezonabile. Părintele este ferm, dar blând, discută și explică,acordă timp și atenţie fiecărui copil, laudă și încurajează, apreciazăsuccesul și eforturile, glumește, critică faptele și nu persoana și sanc-ţionează comportamentele și atitudinile indezirabile just și prompt, decele mai multe ori lăsându-l pe copil să suporte consecinţele logice șinaturale ale faptelor sale. Copilul are dreptul să își exprime în mod ci-vilizat opiniile (care îi sunt ascultate, dezbătute și acceptate în modmeritat), este încurajat să ia decizii pe care să le respecte, să își asumeresponsabilităţi. Este îndrumat, protejat, îngrijit, fără a fi răsfăţat, sesimte ocrotit și iubit, important, valoros. Chiar și atunci când este sanc-ţionat, nu se simte altfel decât iubit de părintele său și știe că a meri-tat sancţiunea, înţelege unde a greșit, învaţă cum să procedeze corectpe viitor. Comunicarea este bună, respectul și afecţiunea sunt împăr-tășite reciproc. Copilul se simte special în ochii părintelui său și estefericit.

Irina Petrea238


Acest tip de relaţie aduce mulţumire sufletească și dragoste, favori-zează înţelegerea, cunoașterea reciprocă și apropierea între copil șipărinţii săi. Fiecare dă tot ce are mai bun, viaţa de familie este maiplăcută, greutăţile și situaţiile dificile sunt depășite mai ușor. Copi-lul învaţă să-și gestioneze emoţiile, să empatizeze, își dezvoltă abili-tăţile sociale, inteligenţa, capacitatea de adaptare și o bună conștiin-ţă de sine. Se dezvoltă normal, echilibrat, din punct de vedere fizic,cognitiv și emoţional-afectiv, învaţă bine la școală, își poate valorifi-ca în mod optim întregul său potenţial. În plus, va învăţa cum să de-vină el însuși un părinte bun pentru copilul său.

5.3 Recomandãri generale pentru pãrinþi

Să-i arătăm copilului cât mai des afecţiune, atenţie și apreciere(AAA) prin gesturi și cuvinte, fără să ne fie teamă că suntem ridi-coli ori că, din această pricină, copilul nostru își va lua nasul la pur-tare. Și adolescenţii adoră să fie admiraţi chiar dacă par că nici nu lepasă de complimentele pe care le primesc de la noi! Nu oferiţi însăaceste gesturi și cuvinte de afecţiune imediat după ce copilul s-a pur-tat urât, altfel, se va simţi recompensat pentru fapta lui indezirabilăși o va repeta.

Să fim un exemplu bun pentru copilul nostru. Copilul învaţă multprin observaţie și imitaţie, iar noi, ca părinţi, suntem primele și celemai importante modele din viaţa sa. Dacă noi ne stăpânim furia, și elva învăţa cum să se stăpânească, dacă noi vorbim urât, la fel va faceși el. Să nu ne transformăm în lupi moraliști, ci să facem noi înșine totceea ce solicităm și așteptăm de la copilul nostru (inclusiv să mai ci-tim și câte o carte…).

Să fim consecvenţi, blânzi, fermi și previzibili. Copilul are nevo-ie să știe la ce să se aștepte din partea voastră, care sunt regulile ca-sei, ce are voie și ce nu are voie să facă. Are nevoie de părinţi careștiu ce vor de la el, blânzi și siguri pe ei, care nu-și schimbă dinmers opiniile, regulile și așteptările. Ambii părinţi trebuie să aibă



aceleași cerinţe și așteptări din partea copilului și să-i aplice ace-leași reguli și tehnici de discipliniare. Altfel, se naște confuzie șianarhie.

Să ne observăm copilul cu atenţie. Atunci când copilul nostru are oproblemă reală, este absolut necesar să identificăm cauza care a dus laapariţia ei, altfel riscăm să o agravăm (așa cum se întâmplă dacă luămmedicamente după ureche, fără să știm de ce boală suferim și ce anu-me a cauzat-o). De asemenea, e nevoie să observăm frecvenţa cu care seproduce un anume comportament/ atitudine indezirabil(ă), intensitateași durata sa. De multe ori, avem impresia că un anume comportamentapare din senin, fără logică când, de fapt, nu suntem atenţi la evenimen-tele care-l precedă, la conjunctura în care se produce. Acestea se numescantecedente și identificarea lor ne este de foarte mare ajutor în depistareacauzei și în corectarea comportamentelor/ atitudinilor indezirabile.

Ce trebuie să facem dacă fiul sau fiica noastră are un comportamentcare ne deranjează?

• Să observăm cum se manifestă comportamentul și cât durează.

• Să observăm în ce situaţii, în ce conjunctură se produce, ce anumeîl precede.

• Să observăm cât de des apare; cine mai e de faţă.

• Să observăm ce intensitate are și ce efecte produce.

• Să încercăm să determinăm ce urmărește copilul să obţină sau săne comunice astfel.

Comportamentele (re)întărite revin. Dacă ne place ceea ce face copi-lul, să ne exprimăm aprecierea direct (Mi-a plăcut că ai făcut ordine încameră după ce te-ai jucat cu musafirul tău sau Grozavă compunere ai scris.Mi-a făcut plăcere să o citesc și m-am simţit foarte bine la ultima ședinţă,când diriginta ţi-a apreciat-o de faţă cu toată lumea). Nu dorim să repeteun comportament indezirabil, nu-l recompensăm cu atenţie (sau ori-

Irina Petrea240


ce altceva își dorește copilul). Să nu considerăm nimic din tot ceea ceface copilul nostru corect și bine drept „normal“, ci să ne exprimămîntotdeauna aprecierea:

• de fiecare dată atunci când dorim să-i formăm un comportament/abilitate/ obișnuinţă;

• cu ocazia performanţelor deosebite pe măsură ce învaţă;

• când și când, în mod aleatoriu, după ce și l-a însușit.

NB: Să-i vânăm reușitele, nu greșelile!

Să nu pedepsim copilul direct proporţional cu enervarea pe carene-a provocat-o, ci cu gravitatea faptei/ atitudinii/ comportamentu-lui său. Reacţia noastră faţă de comportamentul și atitudinea copi-lului nostru, maniera în care răspundem, nu trebuie să depindă destările și dispoziţiile noastre, ci exclusiv de ceea ce a făcut el (sau nua făcut). Aplicaţi metode de disciplinare nonviolente chiar și pentrucele mai grave abateri ale copilului și aplicaţi-le imediat după ce co-pilul s-a purtat urât (mai târziu, mai ales în cazul copiilor mici, numai au nici un efect, ei au uitat deja ce s-a întâmplat!). Păstraţi-vă au-tocontrolul chiar și atunci când vi se pare că dinadins a făcut copilulce a făcut, ca să vă facă în ciudă și să vă enerveze. Nu pedepsiţiaceeași faptă de două ori (iniţial, îi spui că nu are voie la televizor înseara respectivă pentru că nu și-a scris temele pentru a doua zi și, lasfârșit de săptămână, îi spui că nu-l mai iei în oraș tot pentru că nuși-a scris temele în ziua de miercuri. E aberant! Nici măcar justiţiadin România nu pedepsește o faptă de două ori). Nu ţineţi mânie pecopil după ce l-aţi pedepsit și nu-i mai reproșaţi fapta o dată ce a fostsancţionat pentru aceasta. E ca și cum nu l-aţi fi sancţionat destul.

Să formulăm solicitări clare și concise. Îndeplinirea sau neîndepli-nirea acestor solicitări de către copil depinde în mare măsură demaniera în care noi i le adresăm. Este util ca, pe lângă solicitare, săoferim copilului și instrucţiuni, mai ales dacă e mic sau îi solicităm



să facă ceva ce de-abia a învăţat sau e în curs de a învăţa. Priviţi-lcând îi vorbiţi și adoptaţi un ton calm și ferm. De multe ori, din to-nul vocii noastre el își dă seama dacă noi ne așteptăm să ne ia înserios sau nu. Și se poartă în consecinţă. Așadar, când îi cereţi săfacă ceva, nici să nu vă gândiţi că ar putea să vă ignore. Nu ţipaţipeste capul lui, nu răcniţi la el din camera învecinată. Nu-i adresaţio mulţime de solicitări în același timp ca și cum aţi dicta secretareice are de făcut în următoarele ore și nu-i daţi instrucţiuni vagi(Georgel, să nu faci rele), ci cât mai precise (Georgel, te rog să cerivoie copiilor înainte de a le lua lucrurile, nu după). Exprimaţi-văaprecierea faţă de copil ori de câte ori le duce la îndeplinire, fie șiprintr-un simplu mulţumesc. Fiţi pregătiţi ca, atunci când copilul nudă curs solicitărilor pe care i le-aţi adresat, să-i daţi un singur aver-tisment, după care să acţionaţi.

Să avem reguli puţine, clare și de bun-simţ valabile pentru toatăfamilia. Nu faceţi un milion de reguli pe care nu le puteţi respectanici voi înșivă (sau pe care le respectaţi când și când). O dată ce for-mulaţi o regulă, stabiliţi și sancţiunea pe care o atrage încălcarea ei.Nu adoptaţi reguli și pedepse abuzive. Nu-l ameninţaţi pe copil cupedepse pe care nu vreţi sau nu puteţi să le puneţi în practică, altfelvă erodaţi autoritatea și vă pierdeţi încrederea de care vă bucuraţi înochii lui.

Să oferim copilului zilnic șansa de a ne da o mână de ajutor în gos-podărie. Așa îl obișnuim de mic să fie curat, îngrijit și ordonat, să îșiasume responsabilităţi și să se implice în viaţa de familie. În plus, esteo șansă minunată de a petrece mai mult timp cu el, de a-l învăţa totfelul de lucruri utile, de a-l cunoaște mai bine și de a ni-l apropia.Copiii adoră să fie de folos, se simt importanţi, valorizaţi și capătă în-credere în ei.

Să nu-l lăsăm nesupravegheat. Un părinte trebuie să se asigure căștie unde este copilul lui și de ce e acolo, să îi cunoască prietenii, si-tuaţia școlară, locurile frecventate. Nu trebuie să devenim maniaci șisă-l controlăm de n ori pe zi (așa îl facem să se simtă nedemn de în-

Irina Petrea242


crederea noastră și vulnerabil, îl irităm, îl revoltăm). Să nu uităm însăcă el comite cele mai multe pozne, intră în cele mai mari buclucuri șii se întâmplă cele mai grave accidente când este nesupravegheat.

Să ne străduim să fim o companie plăcută pentru copil. Învăţaţi săvă jucaţi cu el, să petreceţi timpul împreună în mod plăcut, chiar dacăare 6 ani (și va fi nevoie să cunoașteţi toate aventurile lui Supermansau DeeDee) ori 16 ani (și va fi nevoie să vă informaţi în legătură cuultimele gadgeturi, hituri, tunsori și designeri trendy). Să nu vă fieteamă de ridicol dacă mergeţi prin casă în patru labe împreună cumicuţul de doi ani, dar nici să nu deveniţi ridicoli în ochii adolescen-tului vostru încercând să-i demonstraţi cu toată seriozitatea că pu-teţi dansa în ritmuri de hip-hop de faţă cu cei mai buni amici ai lui.Evitaţi să transformaţi weekendurile în zile de corvoadă (cumpără-turi, spălat de rufe, curăţenie, mâncare) din a căror rutină nu ieșiţidecât o dată pe an, în concediu, pentru că deveniţi insipizi, plictisi-tori și lipsiţi de umor. (Cărui copil i-ar plăcea să aibă o mamă ursu-ză și un tată morocănos? Dacă aveţi nevoie de inspiraţie, vizionaţiMs. Doubtfire, Mary Poppins sau Sunetul muzicii.) Nu-l lăsaţi toată ziuape capul bunicilor sau în compania unei armate de dădace și body-guarzi ca să participaţi la toate evenimentele mondene la care sun-teţi invitaţi și să semnaţi săptămânal condica de prezenţă la cluburi-le din oraș. Curând, veţi deveni niște străini pentru el.

Să evităm să-l tratăm ca pe o fiinţă inferioară dându-ne aere de su-perioritate, ţinându-i predici pompoase, cicălindu-l fără odihnă, fă-cându-i reproșuri peste reproșuri, ţipând la el, insultându-l, punân-du-i etichete și porecle, umilindu-l, ameninţându-l, brutalizându-l șibătându-l. Acest tip de abordare înrăutăţește situaţia întărindu-i com-portamentele și atitudinile sale indezirabile, distrugându-i imagineade sine, încrederea în el, tăind punţi de comunicare între noi și el.Copilul se va simţi neiubit, nevalorizat, neînţeles, neacceptat.

Să evităm întrebările care încep cu de ce. Să nu ne asaltăm copilul cuacest gen de întrebări — De ce n-ai mâncat? De ce te-ai bătut la școală?De ce nu ţi-ai făcut tema? etc. Mult mai important este să-l întrebăm



CUM TE SIMŢI? CUM/ CE S-A ÎNTÂMPLAT? Astfel, De ce n-aimâncat? devine Am văzut că n-ai mâncat azi, cum te simţi, ţi-e rău?/ Dece te-ai bătut la școală? devine Spune-mi, ce s-a întâmplat azi la școală?/Cum s-au petrecut lucrurile de tu și colegul tău aţi ajuns să vă bateţi?/ Dece nu ţi-ai făcut temele? devine Ce ai păţit de nu ţi-ai scris temele?

Dacă punem întrebări care cer copilului justificarea acţiunilor sale seprea poate să nu primim nici un răspuns (nu poate să-și justifice ac-ţiunile și faptele) sau să primim scuze și justificări în loc de o relata-re care să ne permită și nouă, ca părinţi, și copilului, să înţelegem ces-a întâmplat greșit și cum trebuie procedat. Din păcate, în loc să neconcentrăm asupra emoţiilor și gândurilor copilului („Cum te simţi?“„Ce s-a întâmplat?“, ne concentrăm, adesea, numai asupra faptelorsale. De aceea nu înţelegem ce anume l-a determinat să facă ce a fă-cut. Nu înţelegem, de fapt, ce se petrece în sufletul lui. De-abia cândputem să înţelegem resorturile emoţiilor și gândurilor sale, vom pu-tea înţelege și faptele, comportamentele și atitudinile sale și le putemcorecta.

NB:

Un copil nu e o mașinărie care trebuie să funcţioneze unsă. Nici unanimăluţ care trebuie să fie domesticit, dresat. Un copil e asemneaunei plante: are nevoie de dragoste ca de un pământ fertil din careîși trage seva; are nevoie de atenţie ca de soare și de apreciere, ca deapă.

Faceţi-vă copilul să se simtă special. E grozav să trăiești cu senti-mentul că ești cea mai importantă persoană din viaţa celor mai im-portante două persoane din viaţa ta: MAMA și TATA!

Irina Petrea244


6. În loc de încheiere

Mi-am trăit viaţa de elev sub dictatură, într-o vreme în care singure-le distracţii ale copilăriei erau cărţile, The Muppets Show și deseneleanimate. Aveam 120 de minute de program tv pe zi din care, vremede 90 de minute, se vorbea despre succesele cuplului Ceaușescu înpolitica internaţională, despre duduitul economiei socialiste româ-nești și viaţa noastră fericită (ce includea alimentaţia raţionalizată pecare ţi-o câștigai stând la cozi kilometrice cu cartela în mână), în ţaracu cele mai multe lumânări pe cap de locuitor (curentul electric ve-nea numai cât să prindem cele două ore de program tv, să nu-l pier-dem din vedere pe multiubitul și pe multstimata10). La Piatra Neamţ,nu-i puteam prinde nici pe bulgari, nici pe sârbi sau unguri, numaipe ruși via Chișinău11.

Vara alergam de dimineaţa până seara cu cheia de gât, jucându-măcu ceilalţi 60 de copii din cvartal. Noaptea, citeam cu nesaţ până cândmama trebuia să vină și să-mi confiște lanterna.

Tânjeam după toate minunile Occidentului: blugi, ciocolată, banane,spray și săpun Fa, pantofi Leonardo. Nici nu-mi imaginam că o să levăd vreodată stând pe rafturile magazinelor și eu o să trec nepăsătoa-re pe lângă aceste produse, căutând ceva mai bun. Tricourile și teni-

10 Pentru cei mai tineri sau cei care, din fericire, au uitat, lui Nicolae Ceaușescu i sespunea adesea Multiubitul tovarăș conducător, în timp ce Elena Ceaușescu era nu-mită multstimata tovarășă. În Televiziunea Română erau persoane special angaja-te care numărau de câte ori și ce apelative primeau cei doi în fiecare program ceurma să fie difuzat…

11 E vorba de vizionarea programelor televiziunilor naţionale ale ţărilor vecine. A-iprinde pe bulgari însemna a prinde semnalul televiziunii naţionale bulgărești.


șii chinezești, pasta de dinţi MAXAM și șamponul de mere verzi bul-găresc erau dovada că și fraţii noștri comuniști pot face (dacă vor) mi-nunăţii cu iz capitalist. Cafeaua nu mă interesa, nechezolul făcea des-tul zaţ cât să ghicim în el. Pe toate le cumpăram de pe piaţa neagră,la preţuri astronomice (dar reale din punct de vedere economic), cumai multă spaimă în oase și măsuri de prevedere decât își achiziţio-nează azi narcomanii dozele în Ferentari.

Am dus-o greu — mulţi alţii au dus-o și mai greu decât mine. În toa-tă nebunia vieţii de atunci, au existat însă câteva minuni care mi-aufăcut existenţa suportabilă: bibliotecara școlii, biblioteca judeţeană,radioul și Irina Margareta Nistor.

Bibliotecara școlii era o DOAMNĂ îmbrăcată ca în filmele britanicedin anii ’50, cu bluză albă, impecabil apretată și călcată, cardigan,fustă dreaptă și ciorapi cu dungă. Avea o coafură perfectă și ochelaripeste care ne privea cu ochi sfredelitori. Biblioteca școlii era templulunde slujea ca o vestală credincioasă. De la ea am învăţat cum să teporţi cu o carte — cu atenţie, respect și admiraţie. Când îmi întindeaun volum de pe raft, părea că ţine în mâinile ei Sfintele Daruri. Eu oprimeam ca pe împărtășanie. Luam două-trei cărţi cu împrumut lafiecare zece zile și, când le aduceam înapoi, Doamna Bibliotecară măverifica subtil, discutând amabil despre personaje și aventurile lor…

În clasa a V-a am primit dreptul să-mi deschid fișă de împrumut laBiblioteca Judeţeană, unde mergeam de câte două ori pe lună, cărândsacoșe de cărţi pe care le alegeam cu atenţie dintre sute de volume,parcurgând în vârful picioarelor culoarele dintre rafturi, vorbind înșoaptă, să nu tulbur liniștea acelui spaţiu sacrosant.

Cărţile erau fereastra prin care evadam din lumea săracă și îngrăditădin jurul meu, care, din zi în zi, devenea mai cenușie, mai îngheţatăși mai lipsită de speranţă.

Aparatul de radio era puntea mea aeriană spre lumea liberă trei orepe săptămână: joi seara, când ascultam o oră topul Bilboard Magazi-

Irina Petrea246


ne la Vocea Americii și sâmbăta seara, când Radio Kuweit transmiteadouă ore Music by request. Melodiile Madonnei, ale lui Peter Gabriel,Bon Jovi, Cindy Lauper, ascultate seara, după ora 10, pe întuneric, cusonorul la mic (să nu audă vreun vecin și să mă toarne la Securitate),mă făceau să visez la o viaţă trăită și altfel, în mai bine.

La vremea aceea, Irina Margareta Nistor era VOCEA filmelor. Toate sta-rurile de la Hollywood, de la Meg Ryan, Billy Crystal, Michael Douglas,la Demi Moore, Arnold Schwartzenegger, Jack Nicholson și Danny deVito, aveau aceeași voce — guturală, vivace, nostimă, inconfundabilă.Nopţi întregi am petrecut în compania vocii Irinei Nistor, privind pe as-cuns filme (interzise!), copiate la a șaptea mână pe casete VHS (interzi-se!), derulându-se în aparate video (interzise!), cauzându-mi vise (inter-zise!). Pe Irina Margareta Nistor n-o putea interzice nimeni!

Era, pe atunci, școala așa de frumoasă cum cred unii? Aș! Iarna tre-muram de frig în uniforma de tergal subţire și vara mă sufocamde cald pentru că era 100% sintetică. Sălile de clasă erau când ade-vărate saune, când frigidere. Laboratoarele nu mai primeau de zecide ani materiale didactice și orele de fizică, chimie și biologie sederulau mai mult în clasă — norocul meu că îmi imaginam reacţi-ile, fenomenele și experimentele despre care învăţam. Aveam orede informare politică, materialism dialectic și istoric și propagan-dă de partid. Nu erau burse în străinătate, de plecări nici nu pu-tea fi vorba (chiar și în lagărul comunist era greu să te miști), nuaveai de unde să cumperi cărţi în limbi străine sau reviste de spe-cialitate. Profesorii își ţineau însă orele cu toată seriozitatea. Nuerau perfecţi, nu erau nici pe departe perfecţi, dar îi luam în se-rios. Eu, tata, mama, ceilalţi copii, ceilalţi părinţi, toată lumea. Nedoream să fim ca ei — respectaţi și salutaţi de toată lumea, în școa-lă, pe stradă, în oraș. Unora le puneam porecle, pe alţii îi imitam.Au fost și unii pe care i-am înjurat (în gând, cu sentimentul că amcomis o blasfemie!).

Unii profesori erau ca niște oameni de lumină ce îmi umpleau sufle-tul de bucurie cu simpla lor prezenţă — mi se păreau incredibili de

6. În loc de încheiere 247


frumoși și le sorbeam fiecare cuvânt, îmi dădeau încredere în mine șiîmi dezvăluiau secrete minunate cu ajutorul cărora îi minunam maideparte pe bunicii mei bătrâni, pe copiii de la bloc, pe colegele ma-mei… Pe tata nu știu dacă l-am minunat vreodată, dar sper să reușesc.

Alţi profesori intrau la clasă aducând cu ei crivăţ, grindină și ploaie,asemenea uriașului din povestea lui Oscar Wilde (mai ales o anumeprofesoară care era la fel de temută ca o tornadă F6!). Semănau teroa-rea în bănci și, dincolo de invectivele cu care ne împroșcau, îmi aducdistinct aminte de bătaia inimii pe care mi-o auzeam în urechi ca otobă: bum, bum, bum. La fiecare oră. Bum! Bum!

N-am fost o elevă model, n-am fost un copil ca la carte. Aduceamacasă pui de pisică plini de purici, mă băteam câteodată cu sora meapână ne dădea sângele, puneam porecle, mă suiam prin toţi copa-cii, pierdeam frecvent cheia casei și banii de buzunar. Uram spana-cul, somnul de după-amiază și interdicţiile de tot felul. Vreo câtevaluni (eram în școala generală), m-am delectat furând din magazine(numai săpunuri fine de faţă, în special săpunul Oana!). Prima ten-tativă de a fuma a fost la șase ani, ultima la treizeci (totuși nu m-amapucat de fumat niciodată). Nimeni nu trebuia să-mi aducă amintecă am de făcut teme — mi le făceam singură, până să vină mama dela muncă. Am învăţat singură pentru toate examenele și n-am făcutmeditaţii decât cu trei luni înainte de admiterea la facultate. Îmi pur-tam părul vâlvoi sau tuns cu lama (de mine) și aveam grijă să-ischimb culoarea cam la două luni o dată, dar asta nu mă împiedicasă particip și să câștig premii la concursurile școlare și la olimpia-de. Purtam uniforma regulamentară, dar o asortam cu ciorapi în cu-lori care astăzi mi-ar râcâi retina. Veneam machiată la școală (cu fondde ten, pudră și fard de obraz), dar cu temele făcute și lecţiile învă-ţate. Purtam tocuri stiletto și, evident, panglicuţa albă pe cap. Gar-deroba era pe trei sferturi creaţia mea — de la tricotaje pe care mi leadmirau toate bunicile din parc, la fuste scurte care-l făceau pe tatasă spumege de furie și haine largi care o făceau pe mama să se în-trebe cum de nu mi le zbura vântul de pe mine. Nu schingiuiam ani-male, nu consumam alcool și n-am fugit de acasă niciodată (deși

Irina Petrea248


m-am gândit la asta de vreo câteva ori!). Sunt convinsă că i-am fă-cut pe mulţi să se întrebe ce se va alege de mine și de viaţa mea, deșiam fost un copil și un adolescent absolut normal.

La școală, deși aveam note bune și nici o abatere disciplinară, amfost totuși bătută, ameninţată, umilită, jignită de unele cadredidactice, alături de mulţi alţi copii mult mai inteligenţi și mai cu-minţi decât mine. Unii profesori păreau că nu observă la noi decâtdefecte, în vreme ce pe alţii nu-i interesa decât dacă învăţam bine șine purtam civilizat.

Odată ajunsă la catedră, am luat hotărârea să mă port cu elevii meiașa cum s-au purtat cu mine profesorii mei cei mai dragi (și cum mi-arfi plăcut să se poarte toţi):

• Să le vorbesc frumos (chiar și când sunt supărată sau nervoasă)

• Să îi tratez cu respect (chiar dacă ei nu-mi arată respect)

• Să nu întârzii ori să lipsesc de la ore (ca să nu le dau un exempluprost)

• Să le cer scuze când greșesc faţă de ei (fără teama că îmi știrbescdin prestigiu)

• Să admit când au dreptate (pentru că nu e nimeni care să le știe petoate și nimeni care să nu știe nimic)

• Să nu le critic îmbrăcămintea, coafura și, mai grav, accesoriile (nusunt stilist și, pe urmă, gusturile nu se discută!)

• Să le ascult opiniile și să ţin cont de acestea (altfel cum aș fi pututsă le pretind să îmi asculte opiniile?)

• Să îi apreciez și să le dau note pe merit, fără părtinire (în aminti-rea atâtor lacrimi pe care le-am vărsat din această pricină)



• Să nu îi jignesc, să nu îi insult, să nu-i tratez cu superioritate (alt-fel, ar fi fost ca și cum n-aș fi fost ca ei niciodată)

• Să le fac orele cât mai plăcute și interesante (să-mi irosesc timpular fi fost curată prostie, să-l irosesc pe al lor ar fi fost o crimă)

• Să îi încurajez să gândească liber, să își afirme opiniile și să le sus-ţină cu argumente (de la Revoluţia Franceză încoace, milioane deoameni au suferit și au murit în numele acestui drept fundamen-tal, al libertăţii de exprimare; cine eram eu ca să li-l încalc?)

• Să le ofer ocazia să viseze, fie și numai câteva secunde, măcar dincând în când, la ceea ce își doresc să devină în viaţă și să ajungăacolo unde își doresc să ajungă (visul m-a ajutat adesea să rămânîntreagă la minte și mi-a dat putere să merg mai departe, chiar șiatunci când logica îmi spunea că nu am nici o șansă)

• Să-i fac să preţuiască viaţa ca pe darul cel mai de preţ de la BunulDumnezeu și să n-o irosească, să-i ajut să se preţuiască pe ei înșiși(fără respectul de sine, omul e ca o casă fără ferestre. Pe unde săintre lumina?)

• Să le ascult ofurile și să încerc să-i ajut ori de câte ori întâmpinau oproblemă (altfel, aș fi fost un om mai mic decât ei, nu unul mai mare).

Cea mai plăcută amintire de elev? Ora la care profesoara de limba ro-mână, după ce mi-a citit compunerea, mi-a spus că, dacă n-ar fi știutcine a scris-o, ar fi putut jura că-i a lui Geo Bogza. Cea mai neplăcu-tă? Bătaia: cu băţul la palmă, cu palma peste faţă, cu capul de tablă șitrasul de păr. Dureros, umilitor, revoltător!

Cea mai plăcută amintire la catedră? Inspecţia de grad. Elevii știaucât era de importantă pentru mine și că nota mea depindea și de ei.Dragii de ei, au fost atât de curajoși și de inimoși, atât de atenţi și deconcentraţi! Cu toţii au dat ce au avut mai bun, ca niște soldăţei pefront. Nu se gândeau decât la mine, să nu mă facă de râs.

Irina Petrea250


Într-o zi de 8 Martie, câţiva elevi de-ai mei s-au gândit să-mi facă uncadou: un buchet de flori și o carte. Cea mai frumoasă dedicaţie pecare am primit-o vreodată se afla acolo, pe prima pagină: A rose isbeautiful for a day but you are beautiful for ever. Sper că am rămas înamintirea lor așa cum au rămas și ei în amintirea mea — pentru tot-deauna.

Profesorilor și elevilor mei dragi le dedic această carte. Școala poatefi cu mult mai mult decât o instituţie. Școala poate fi o parte impor-tantă din noi înșine. Depinde numai de noi.



Si Tu Poti Fi Supernanny 2. Cu Copilul La Scoala

Documents

Transcript of Si Tu Poti Fi Supernanny 2. Cu Copilul La Scoala