Sfantul Siluan Si Sfanta Tereza de Lisieux Catalin Popi

7/30/2019 Sfantul Siluan Si Sfanta Tereza de Lisieux Catalin Popi

http://slidepdf.com/reader/full/sfantul-siluan-si-sfanta-tereza-de-lisieux-catalin-popi 1/29

UNIVERSITATEA „1 DECEMBRIE 1918” ALBA IULIAFACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Cătălin Cornelius Popistudent, secţia Teologie Pastorală, anul IV

Chemarea la sfinţeniepentru tineriisecolului XXI.

Modelul Sfântului SiluanAthonitul

şi al Sfintei Tereza de

Lisieux

1



Sesiunea de Comunicări Ştiinţifice a StudenţilorOradea, 14-15 martie 2008

ARGUMENT

„O, iubire a Domnului. N-am putere să o descriu, căci enemăsurat de mare si minunată”

SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL

„Vocaţia mea este iubirea. Vrei un mijloc care să teconducă la perfecţiune? Numai un singur mijloc cunosc, şiacesta este iubirea”.

SFÂNTA TEREZA DE LISIEUX

„Sufletul meu însetează după Dumnezeul Cel Viu. Sufletulmeu caută să se sature iarăşi de dulceaţa Domnului. O,nepătrunsă mila Domnului: din ţărână l-a zidit Domnul pe om si

a suflat în nările lui suflare de viaţă, si sufletul omului a ajunsînrudit cu Dumnezeu. Atât de mult a iubit Dumnezeu zidirea Sa,că a dat omului pe Duhul Sfânt, iar omul a cunoscut pe Ziditorulsău si iubeşte pe Domnul Său".


„Sufletul meu este în întuneric, dar sunt fericită. O, da,sunt foarte fericită fiindcă nu sunt consolată, ar trebui să măruşinez dacă iubirea mea ar fi asemănătoare cu cea a

logodnicelor pământeşti, care se uită mereu la mânalogodnicului, de la care aşteaptă să le aducă ceva, sauurmăresc pe faţa lui zâmbetul de iubire. Tereza, mica logodnicăa lui Iisus, îl iubeşte pe Iisus pentru El însuşi''.


„Deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat.Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă săse mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slavaDomnului şi să se desfăteze de iubirea tui Dumnezeu".

2




„O, Domnul meu şi Dumnezeul meu! Tu ştii că deseori, înmelancolia mea, mă îndepărtez de Tine, aripioarele mele curate

le înmoi în mocirla pământului. Atunci strig, ca şi puiul derândunică; gem, şi gemetele mele ajung la Tine, iar Tu, oinfinită milostivire, îţi aminteşti că "nu ai venit să chemi pe ceidrepţi, ci pe cei păcătoşi".


„Doamne, trimite peste noi Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şitoate ale Tale se cunosc numai prin Duhul Sfânt, pe Care L-aidat la început lui A dam, apoi Sfinţilor Prooroci şi pe urmăcreştinilor. Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagădulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământuluişi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi sătrăiască în pace, făcând mia Ta spre slava Ta".


a. ASPECTE PRELIMINARE:

Încercarea de a privi în paralel moştenirea spirituală lăsatăposterităţii de Sfântul Siluan Athonitul şi de Sfânta Tereza de

Lisieux, sfinţi ce aparţin unor tradiţii creştine complet diferite,poate părea în ochii unora un act exagerat sau o forţare inutilăa subiectului, în sensul identificării unor similitudini între celetipuri de gândire care, în această accepţie, nu ar avea nimic de-a face una cu cealaltă.

Sau, s-ar putea crede că o asemenea punere în paralel adouă personalităţi ce fac parte din tradiţii spirituale diferite, înacest caz, monahismul răsăritean şi monahismul apusean, nu enimic altceva decât o exagerare cu pretenţii de ecumenism

spiritual, care egalizează experienţele duhovniceşti, punândastfel semnul de egalitate între nevoinţa monahală ortodoxă şimodul romano-catolic de a înţelege experienţa personală cuDumnezeu.

Şi totuşi, nici una din aceste presupuse prejudecăţi nuconstituie finalitatea lucrării noastre. Intenţia noastră, în cadrulacestui studiu este acela de a observa, cu maximă obiectivitate,modul concret în care doi sfinţi apropiaţi de epoca în care trăimau înţeles să Îi urmeze lui Dumnezeu şi să intre în legătură

personală cu El, prin punerea în valoare a iubirii jertfelnice şi adăruirii faţă de toţi oamenii.

3



Într-adevăr, dacă e să privim în paralel viaţa SfântuluiSiluan Athonitul, mediul în care a trăit, experienţele sale deviaţă şi modul în care şi-a trăit vocaţia monahală cu modul încare Sfânta Tereza de Lisieux a înţeles chemarea urmării

Domnului Hristos, ne este dat să observăm diferenţe evidente,care par a nu lăsa locul unor interpretări ulterioare. Dar, pe dealtă parte, există şi numeroase aspecte care îi apropie pe ceidoi Sfinţi, în special în modul în care au înţeles marea iubire alui Dumnezeu faţă de întreaga lume şi faţă de întreaga creaţie,până şi faţă de cei mai păcătoşi oameni, iubire pe care auobservat-o, în primul la nivel personal, ca revărsare a milostivimdivine asupra propriilor lor persoane.

Astfel, Sfântul Siluan, conştient fiind de starea

păcătoşeniei în care s-a aflat odinioară şi privind modul uimitor în care a primit izbăvirea de păcate, va exclama: „Pentru păcatele mele sunt mai râu decât un câine râios, dar m-amrugat lui Dumnezeu sa mi le ierte, şi El mi-a dat nu numaiiertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut peDumnezeu” .

La rândul său, Sfânta Tereza de Lisieux, conştientă demarele dar pe care Dumnezeu i l-a făcut, prin aceea că a ferit-ode căderea în păcate grave şi i-a deschis calea înţelegeriitainelor vieţii spirituale, va afirma: „O, Domnul meu şiDumnezeul meu! Tu ştii că deseori, în melancolia mea, măîndepărtez de Tine, aripioarele mele curate le înmoi în mocirla

pământului. Atunci strig, ca şi puiul de rândunică; gem, şigemetele mele ajung la Tine, iar Tu, o infinită milostivire, îţiaminteşti că «nu ai venit să chemi pe cei drepţi, ci pe cei

păcătoşi»".În acelaşi sens, Sfântul Siluan Athonitul şi Sfânta Tereza de

Lisieux se aseamănă şi prin modul în care au înţelessemnificaţia smereniei pentru viaţa duhovnicească, a rugăciuniipentru toţi oamenii sau a necesităţii dobândirii Duhului Sfânt pecalea rugăciunii.Şi totuşi, simpla prezentare a asemănărilor sau deosebirilordintre cei doi Sfinţi supuşi atenţiei nu ar fi îndeajuns pentru unreal folos spiritual, fapt pentru care demersul nostru va încercasă abordeze sensuri mult mai largi, cu implicaţii directe în viaţaduhovnicească.

4



b. SECŢIUNEA CENTRALĂ

b. 1. ASPECTE BIOGRAFICE:Biografia Sfântului Siluan Athonitul. Biografia Sfintei Tereza de

Lisieux

b. 1. 1. BIOGRAFIA SFÂNTULUI SILUAN ATHONITUL:

„Fost-a un om pe pământ mistuit de dorinţa lui Dumnezeu.Numele său era Simeon. El s-a rugat îndelung, vărsând lacriminestăvilite şi zicând «Miluieşte-mă!". Dar strigătul său se

pierdea în tăcerea lui Dumnezeu. Luni şi luni de zile a rămas în

această rugăciune şi puterile sufletului său s-au istovit. Atunci acăzut în deznădejde şi a strigat: „Eşti neînduplecat!" Şi când, odată cu aceste cuvinte, încă un lucru s-a rupt in sufletul săustrivit de deznădejde, dintr-o dată ia scânteierea unei clipe îlvede pe Hristos viu. Inima şi trupul său au fost năpădite cu totulde un foc atât de năprasnic încât, dacă vederea ar fi durat doar o clipă mai mult, n-ar mai fi putut să-i supravieţuiască. Şi deatunci n-a mai putut uita privirea lui Hristos, o privire de onegrăită blândeţe, nesfârşit iubitoare, plină de pace şi bucurie.

Şi în toţi anii îndelungatei sale vieţi ce se vor scurge mai apoi,el a dat neobosit mărturie că Dumnezeu este Iubire, Iubirenesfârşită, nepătrunsă...”.

ARHIMANDRITUL SOFRONIE SAHAROV

Cuviosul Siluan, pe numele de mirean Simeon IvanoviciAntonov, s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă deţărani ruşi, alcătuită, pe lângă părinţi, din cinci băieţi şi douăfete. Tatăl lui Simeon, un om plin de adâncă credinţă, blândeţe

şi de multă înţelepciune, îi este primul model în viaţa salăuntrică.Încă de mic copil, Simeon şi-a pus în gând, deşi avea doar

patru ani, ca atunci „când va fi mare să caute pe Dumnezeu întot pământul”. Auzind mai apoi de viaţa sfântă şi minunilesăvârşite de Ioan Zăvorâtul, un sfânt rus contemporan, tânărulSimeon şi-a dat seama că „dacă există Sfinţi, înseamnă căDumnezeu e cu noi şi n-am nevoie să străbat tot pământul să-Lgăsesc."

De îndată ce şi-a dat seama că a găsit credinţa, împlinise19 ani, Simeon, înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, simte o

5



negrăita bucurie a rugăciunii lui Iisus: „Doamne, IisuseHristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

Într-o seară, pe când se ruga înaintea icoanei MaiciiDomnului, dobândeşte, ca un dar nepreţuit, rugăciunea inimii,

ce ţâşnea de la sine, fără încetare.Lipsit de experienţă, tânărul frate cade mai apoi pradăunor ispite cumplite: chinurile demonice.

După şase luni de sfâşieri lăuntrice, într-o după-amiază,şezând în chilia sa, a atins treapta ultimă a deznădejdii,

încercând preţ de o oră sentimentul unei părăsiri totale de cătreDumnezeu, fapt care i-a cufundat sufletul în întunericul uneispaime de iad.

Pradă aceleiaşi spaime şi întristări, se duce la Vecernie în

paraclisul „Sfântului Ilie” şi abia şopteşte „Doamne, IisuseHristoase, miluieşte-mă! Atunci, în dreapta uşilor împărăteşti, înlocul icoanei Mântuitorului, îl vede pe Domnul Hristos însuşi.

întreaga sa făptură s-a atunci umplut de focul harului DuhuluiSfânt, o lumină dumnezeiască l-a învăluit, răpindu-i mintea lacer, iar intensitatea viziunii îi provoacă o stare de epuizareaproape de moarte.

Cuviosul Siluan face parte din acei rari sfinţi creştini careprimesc încă de la începutul căii lor ascetice arătareadesăvârşită a harului lui Dumnezeu. Calea lor este însă cea maianevoioasă, căci sentimentul părăsirii şi al pierderii haruluisfâşie sufletul. „Nu puteţi înţeleg durerea mea'' spunea SfântulSiluan.

Câteva zile după arătarea Domnului Hristos, Simeontrăieşte o stare de fericire pascală. A trecut apoi un răstimp.

într-o zi de sărbătoare, acelaşi har 1-a cercetat a doua oară, darcu mai puţină intensitate, după care treptat lucrarea sa simţităa început să slăbească, pacea şi bucuria lăsând loc uneichinuitoare nelinişti şi temeri de a pierde barul.

În efortul de a păstra adânca pace a Iui Hristos, frateleSimeon, devenit acum monahul Siluan, recurge la mijloaceascetice care pot părea incredibile.

Păstrându-şi „ascultarea" de economul mănăstirii cu pestedouă mii de vieţuitori, se cufundă şi mai adânc în rugăciune.

Începe o lungă perioadă de alternări continue între viziteale harului şi părăsiri dublate de intense atacuri demonice.

După cincisprezece ani de la prima arătare a DomnuluiHristos, într-o înfricoşătoare noapte de luptă spirituală împotrivademonilor, Sfântul Siluan cade din nou în ghearele unei

7



disperări vecine cu moartea si necredinţa. Descurajat, cu inima îndurerată, se roagă fierbinte. Şi atunci aude glasul Domnului;„Cei mândri suferă pururea din pricina demonilor”.

„Doamne, spune atunci Siluan, învaţă-mă ce să fac ca

sufletul meu să ajungă smeri?.Şi din nou, în inima sa primeşte acest răspuns de laDumnezeu:

„Ţine mintea ta în iad şi nu deznădăjdui”.Începând din acel moment sufletul său a înţeles că locul de

bătălie împotriva răului se găseşte în inima noastră, că rădăcinaultimă a păcatului stă în mândrie, acest flagel al umanităţiicare-i smulge pe oameni de lângă Dumnezeu şi cufundă lumea

în nenorociri şi suferinţe; mândria, această adevărată sămânţă

a morţii care face să apese asupra întregii omeniri întunericuldeznădejdii.De acum înainte, Siluan îşi concentrează toate puterile

sufletului pentru a dobândi smerenia lui Hristos: biruieşte oricesuferinţă pământească, aruncându-se într-o suferinţă încă fi maimare, osândindu-se la iad, ca nefiind vrednic de Dumnezeu.

însă, sigur de iubirea Domnului său, stă în chip înţelept pemarginea adâncului, „şi nu deznădăjduieşte".

Timp de încă cincisprezece ani, Siluan urmează calea ce i-afost arătată. De acum înainte harul nu-I mai părăseşte ca mai

înainte, Duhul Sfânt dăruindu-i din nou puterea de a iubi.În această stare, Cuviosul Siluan începe să înţeleagă în

profunzimea lor marile taine ale vieţii duhovniceşti. Puţin câtepuţin, în rugăciunea sa începe să predomine compătimireapentru cei ce nu-1 cunosc pe Dumnezeu.

Întinsă la extrem şi însoţită de lacrimi din belşug,rugăciunea sa trece dincolo de marginile timpului. Duhul Sfânt îi

îngăduie să trăiască aievea iubirea pentru „întregul Adam",iubirea lui Hristos pentru toată omenirea.

Aceeaşi iubire îl îndeamnă pe Siluan să-ţi aşterne în scrisexperienţa interioară, extraordinara sa viaţă duhovnicească,ignorată aproape cu totul de confraţii săi monahi. în aceastăperioadă a vieţii sale îl descoperă Arhimandritul Sofronie, celcare avea să publice însemnările sale.

Sfârşitul pământesc al Cuviosului Siluan de la Athos a fostla fel de blând, liniştit şi smerit ca întreaga sa viaţa de călugăr.După o scurtă suferinţă, perfect lucid, senin şi cufundat înrugăciune, se stinge uşor, fără ca vecinii de infirmerie să audă

8



ceva, în noaptea de 24 septembrie a anului 1938, în timp ce înparaclisul infirmeriei se cânta Utrenia.

Prin viaţa sfântă şi însemnările Părintelui Siluan Amonitul,Hristos transmite un mesaj umanităţii strivite de absurditatea

experienţelor cotidiene, durere şi deznădejde. Probabil, dupăcum spunea Părintele Sofronie întruna din cărţile sale, ultimul.O extraordinară mărturie în sensul cunoaşterii şi

experimentării lui Dumnezeu va aduce la începutul secolului XXSfântul Siluan Athonitul.

După zecile de ani de nevoinţă la Sfântul Munte el lăsaposterităţii un număr de însemnări care s-au dovedit „unuldintre cele mai tulburătoare documente spirituale ale epociinoastre"4. Publicate de ucenicul sau, Arhimandritul Sofronie de

la Essex, gândurile Sfântului Siluan arată nemărginita iubire aDomnului, harul Duhului Sfânt şi puterea mântuitoare asmereniei.

Este interesant faptul că însemnările Sfântului Siluan aufost publicate cam în aceeaşi perioadă cu lucrări cum ar fibunăoară Mitul lui Sisif al lui Albert Camus, în care celebrulautor francez discuta despre absurdul existenţei umane. PentruCamus, absurdul este contrariul speranţei, este „acea evidenţăpe care omul o constată fără să consimtă la ea.

În fata adversităţilor vieţii, „omul absurd" ia act derealitatea ostilă, nu o acceptă, dar nici nu încearcă să oschimbe, considerând că nu există nici o speranţă. Omul serefugiază într-un fel de epoché, sub care musteşte sfâşierealăuntrică si deznădejdea.

Din contră, Sfântul Siluan ne spune că există o speranţăpentru că există Dumnezeu, care este alături de noi. Lumeaaceasta nu este un iad al deznădejdii, deoarece iadul a fostbinecuvântat de kenoza Fiului, dovadă supremă a iubirii divine,prilej de îndumnezeire a omului.

Părintele Siluan a citit şi a crezut aceste lucruri dinScripturi şi Sfinţii Părinţi dar, mai mult decât atât, el s-a

învrednicit de cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu prin harulDuhului Sfânt: „Prin Duhul Sfânt ara cunoscut iubirea Domnului.Iubirea Domnului e iubire arzătoare. Duhul Sfânt nu ne-adescoperit numai cele de pe pământ, ci şi cele ce sunt în cer".

„Fără Duh Sfânt omul nu e decât ţărână fi păcat. Domnul ticreşte pe copiii Săi prin Duhul Sfânt, a hrăneşte cu Prea CuratulLui Sânge ţi cu trupul Lui Prea Curat, si toţi cei ce urmeazăDomnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor"''.

9



Cel atins de har cunoaşte o bucurie nesfârşită, odihnă înDomnul şi TI iubeşte pe Dumnezeu şi întreaga creaţie: „Este cuneputinţa de tăiaţii felul cum ne iubeşte Domnul. Numai prinDuhul Sfânt poate fi cunoscută această iubire si atunci sufletul

o simte într-un chip neînţeles" .Mândria, orgoliul propriilor opinii, sunt cauze care îl împiedică pe om să II cunoască pe Dumnezeu: „Chiar dacă ar studia toate cărţile pământului, omul mândru nu va cunoaşteniciodată pe Domnul. Căci mândria lui nu lasă loc în el pentruharul Sfântului Duh"s.

Mândria, ego-ul exacerbat, instinctul de conservare celoveşte în alţii, opacizează sufletul, fiind cauze majore aleRăului.

Dorind să ne prezervăm fiinţa, ne închidem în sine, fiind defapt mai aproape de moarte. Numai aparent paradoxaladeschidere către ceilalţi şi către Domnul, prin iubire şi renunţarede sine, ne oferă gustul împlinirii şi restaurarea persoanei.

Pentru aceasta trebuie să lepădăm mândria şi să apucămcalea smereniei Este o afirmaţie care şochează spiritulindividualist al zilelor noastre, care vede în smerenie ocalamitate, propovăduită de cei slabi, fiind o manifestare alaşităţii şi fricii. Aceste lucruri amintesc de acuzaţiile aduse înantichitate creştinismului, că ar fi o religie a sclavilor şi afemeilor slabe de înger.

Însemnările Sfântului Siluan îi vor întări pe unii pe drumulcredinţei, pe alţii îi vor îndemna sa pornească pe el, pe alţii îivor lăsa indiferenţi. Şi de acest lucru era conştient SfântulSiluan când a scris parabola cu vulturul şi cocoşul. Dar şi peaceştia i-a iubit, s-a rugat pentru ei pe pământ şi se roagă acum

în ceruri pentru ca Domnul să le cerceteze şi lor sufletul.

b. 1. 2. BIOGRAFIA SFINTEI TEREZA DE LISIEUX1:

„O, cât de mult aş duri să cutreier acest pământ întristat şi, cuvoce tare, să propovăduiesc numele Tău; in întunericul

păgânilor să luminez cu lumina credinţei. Pe pământul acela plin de scaieţi aş planta pomul gloriei, Crucea Ta sfântă, oRăstignitul meu logodnic... Numai dragostea este aceea care ne

poate face plăcuţi în faţa lui Dumnezeu, şi de aceea, numai unsingur lucru caut, numai o singură strădanie am - ca din toată

puterea sufletului meu, cu fiecare bătaie a inimii mele, pe El să-l iubesc”.

10




Tereza Martin, mult mai cunoscută sub numele de Terezade Lisieux, se naşte la Alençon, în 1873 şi moare de tuberculoză

în 1897, în mănăstirea carmelitană din Lisieux, unde intrase la15 ani.Din ascultare faţă de Superioară, scrie mai întâi amintirile

ei din copilărie, apoi câteva reflecţii asupra experienţei salemonahale. Când respectivele scrieri se publică, în 1898, cu titlul„Istoria unui suflet", Biserica Romano-Catolică întreagă pare săexalte de uimire şi de bucurie.

În Biserica Romano-Catolică, Tereza este definită mai întâica „fata cea mai iubită de pe pământ”, apoi ca „cea mai mare

sfântă a timpurilor moderni”.Este canonizată în 1925, şi deja atunci mai mult de 4000de miracole erau atribuite mijlocirii sale. între timp,autobiografia se răspândea în lume, fiind tradusă în peste 60 delimbi.

Sfânta Tereza este revendicată de credinţa populară, darde istoria vieţii şi a spiritualităţii sale sunt interesaţi şi teologii,care văd în ea începutul unei „renaşteri spirituale", precum şioameni de cultură (literaţi, filosofi, artişti), fascinaţi de misterulsău.

Tereza este proclamată „Patroana misiunilor catoliceuniversale" (1927), „Protectoarea Rusiei" (1932), „PatroanaFranţei" (1944) şi „Doctor al Bisericii" (1997).

Cum a fost posibil un astfel de „uragan de glorie", dupăexpresia Papei Pius al XI-lea, în jurul unei fete normande care atrăit doar 24 de ani, din care noua petrecuţi în absoluta izolare aunei mănăstiri de clauzură?

Expresia care s-a răspândit în pas cu credinţa populară, şicare a servit la sintetizarea „noii doctrine" aduse de Sfânta deLisieux, a fost următoarea: „calea cea mică a copilărieispirituale".

Am putea considera această expresie incompletă şilimitată. E clar însă că Tereza a venit ca să le aminteascăcreştinilor că a deveni sfinţi nu este un lucru supraomenesc, nicio sarcina dificilă a sufletelor eroice, ci simpla abandonare acelui care acceptă să traverseze cu iubire toate circumstanţelevieţii.

Experienţele noastre de slăbiciune, de micime, şt până şisensul nimicului sau al absurdului care îi obsedează pe mulţi din

11



contemporanii noştri, experienţe care sunt de altfel tot timpul înconflict cu dorinţele noastre de glorie, de mărire şi de putere,pot deveni înălţătoare dacă nu sunt unite în actul celui care seabandonează în braţele lui Dumnezeu Tatăl, pentru ca El însuşi

să devină Puterea şi Sfinţenia noastră.Istoria vieţii Sfintei Tereza de Lisieux este şi istoria uneifamilii numeroase care a trăit vocaţia sa într-un mod deosebit, ofamilie în care părinţii trăiesc pentru copii şi ştiu că trebuie săfie pentru ei semnul infinitei iubiri a lui Dumnezeu.

Louis Martin şi Zelia Guerin au avut 9 copii, ultimul copil,născut când mama era deja grav bolnavă, a fost Tereza, iasănumai cinci fiice au supravieţuit.

Despre familia şi copilăria sa, Sfânta Tereza va scrie: „Am

avut fericirea de-a aparţine unor părinţi incomparabili.Dumnezeu a făcut ca să mă nasc pe un pământ sfânt,.. BunulDumnezeu mi-a dat harul de a-mi deschide inteligenţa foartecurând şi să-mi întipăresc astfel profund în memorie amintirilecopilăriei mele, care îmi lasă impresia că lucrurile ce le voi

povesti, s-au întâmplat ieri. Negreşit că Iisus dorea, în iubireasa, s-o cunosc pe incomparabila Mamă pe care mi-o dăruise"16

Casa Terezei era una burgheză, confortabilă, de la sfârşitulanilor 180(1, unde sentimentele erau îngrijite în fiecare zi, iarviaţa se alimenta de bună voie din credinţa comună transmisăcu bucurie. A învăţat astfel să trăiască în familie ca într-oambianţă sacră şi dulce, unde Domnul Hristos era prezent înfiecare zi, şi a învăţat să meargă la Biserică aşa cum se mergela o întâlnire solemnă şi veselă, duminica, în special, casa şiBiserica devenind o singură locuinţă.

Este ştiut faptul că Sfânta Tereza este numită Sfânta„copilăriei spirituale" şi se consideră că doctrina sa este legatăde experienţa privilegiată pe care a trăit-o in familia sa. Însacopilăria Terezei nu a fost numai candoare şi inocenţă, ci acunoscut şi suferinţă. Rana morţii mamei sale a fost incurabilăşi s-a repetat când sora mai mare, care a avut mereu grijă deea, a intrat în mănăstirea carmelitană din Lisieux. Tereza nuavea încă zece ani şi a reacţionat printr-o cădere nervoasă carei-a grăbit moartea.

Chiar experimentând o copilărie învăluită de gingăşie şi îngrijiri, suferinţa nu a lipsit şi adolescenţa Terezei a suferit unanumit dezechilibru: ea poseda o mare maturitate interioară,dar în exterior rămânea prea copilă, victima unei excesivesensibilităţi. însă, în noaptea de Crăciun a anului 1886, Tereza a

12



primit harul de a se elibera de orice infantilism şi sa devină„copil”, în sensul evanghelic al cuvântului.

În accepţia romano-catolică a conceptului, „copilăriaevanghelică" este înainte de toate cea a Domnului Hristos Care,

făcându-se Copil, îşi manifestă în ochii noştri modul său de a fiFiu al lui Dumnezeu, tinzând către Tatăl ceresc şi fiind ascultătoral glasului Său. De această „copilărie", Iisus nu se va mai

îndepărta niciodată: trăind în mijlocul nostru, El ne arată cum sădevenim adulţi rămânând mereu cu adevărat fii: mereu copii înfaţa Celui care este cerescul nostru „Avva”.

Acestei „divine copilării” i se abandonează Tereza şi înţelege imediat că locul său adult de copil este în acelaşi timplângă ieslea din Betleem şi la picioarele Crucii, precum Fecioara

Măria. În acest fel ia naştere „Tereza Pruncului Iisus”: „A trebuit ca hunul Dumnezeu să înfăptuiască o mică minune ca să măfacă să cresc într-un moment şi a făcut acest miracol înneuitata seară de Crăciun. În acea noapte luminoasă, Iisus,dulcele şi micul Copilaş de o oră, a schimbat noaptea sufletuluimeu în torente de lumină... în acea noapte în care se făcea slabşi suferind din iubite pentru mine, El m-a făcui puternică şicurajoasă... în acea noapte de lumină a început perioada ceamai frumoasă a vieţii mele, cea mai plină de harul Cerului...Într-o Duminică, privind o imagine a Domnului Nostru pe Cruce,am fost izbită de sângele care cădea dintr-una din mâinile saleDivine, am simţit o mare durere gândindu-mă că acel sângecădea pe pământ fără ca nimeni să aibă grija de a-l strânge, şiam hotărât să mă păstrez în spirit la picioarele Crucii pentru a

primi roua Divină care ţâşnea, înţelegând că după aceea ar fitrebuit s-o presar peste suflete”.

Mănăstirile carmelitane de clauzură, fondate de Sfânta Tereza din Avila în secolul al XVI-lea, sunt locuri unde trăiescmici comunităţi de femei consacrate rugăciunii contemplativedin iubire pentru Domnul Hristos.

Pe timpul Terezei de Lisieux se spunea: „Dacă vrei săgăseşti suflete mari, trebuie să mergi într-un Carmel”. Tereza a

început, încă de foarte mică, să spună că s-ar fi făcut călugăriţă, întrucât repeta tot ce auzea de la sora mai mare.

Însă ea a considerat mereu această „imitare” copilăroasăca pe un har, ca pe o atenţie deosebită a Domnului Hristos careo „prevenea" şi o ferea de căderea în păcat. După harul deCrăciun s-a simţit pregătită şi a cerut să intre în Carmel la 15ani. Mulţi adulţi, inclusiv clerici, au sfătuit-o călduros să nu facă

13



acest lucru, întrucât era încă foarte mică. Însă Tereza tocmaiacest lucru îl dorea: copilă fiind, să meargă acolo unde iubireaera deja mare şi puternică, după cum spunea Sfântul Ioan alCrucii: „Nu aveam nici călăuză, nici lumină, în afară de cea

care-mi strălucea în inimă acea lumină mă călăuzea mai sigur decât cea de la amiaza spre locul în care mă aştepta Cel caremă cunoaşte perfect. Acel loc era Carmelul: înainte să mă«odihnesc la umbra Celui pe care-l doream», trebuia să trec

peste multe încercări, dar chemarea Divină era atât destăruitoare încât, dacă ar fi trebuit să trec prin foc, aş fi făcut-oca să-i fiu fidelă lui Iisus” .

Mulţi adulţi, din familie şi dintre preoţi, nu înţelegeau de ceo fetiţă atât de tânără voia să intre într-o mănăstire de clauzură.

Dar tatăl său a înţeles. Tereza a vorbit cu tatăl ei pe 29 mai1887. La începutul acelei luni, Louis Martin suferise deja un primatac trecător de paralizie.

Printre cei care se opuneau intrării Terezei în Carmelul dinLisieux, era şi Superiorul religios al mănăstirii, înverşunat într-unmod deosebit în a judeca chestiunea ca nechibzuită. Acesta s-aarătat nemulţumit până la sfârşit şi i-a scris Terezei; „Eu sunt fericit că dumneata îi ceri lui Dumnezeu harul de a fi o sfântăcarmelitană, dar îmi pare rău că insişti atât de mult ca să-ţigrăbeşti intrarea. Mă tem că mai târziu te vei cai”.

Tereza însă spunea: „Cât de bun e Pruncul Iisus să mă iaatât de tânără”. Era atât de convinsă, încât s-a dus ea însăşi să-şi apere cauza, mai întâi la Episcopul diecezei, apoi la Roma,direct la Papa. Lui Leon al XIII-lea i-a fost prezentată chiar aşa:„o fetiţă care cere să intre în Carmel la 15 ani”, Terezaconsiderând acest pelerinaj prin toată Italia, până la Roma, cafiind „călătoria sa de nuntă”.

Ca orice viaţă creştină, şi viaţa carmelitană constă înrespectarea a două „mari porunci”: iubirea de Dumnezeu şiiubirea aproapelui, clauzură făcând evidentă, în rugăciune lungăşi în tăcere, exclusiva apartenenţă a „fiecărei surori” la DomnulHristos, provocarea fund mult mai înalta: fiecare ti oferă LuiHristos spaţiul propriei umanităţi pentru ca El însuşi, în fiecarecreatură, să iubească şi să fie iubit.

Începând cu 10 ianuarie 1889, Tereza Pruncului lisus18 aadăugat numelui său un nou „titlu”: „a Sfintei Feţe”, ca urmarea observării de către Sfânta Tereza a suferinţelor pe care leavea de îndurat tatăl său ca urmare a unei boli groaznice, care

în final îi va aduce moartea.

14



Sfânta Tereza observă cât este de greu să accepte invitaţiaevanghelică spre sfinţenie şi să nu se lase atacată de mândriesau de deznădejdea propriilor limite.

În timpurile în care Sfânta Tereza a trăit, mănăstirile erau

locuri de eroism şi se insista mult pe greutatea căii sfinţeniei şipe „marile opere” necesare pentru a o dobândi. „Mica Tereza” aintuit existenţa unui nou mod de a atinge sfinţenia: devenindtot mai mică, pentru a obţine mereu tot mai multa milostivire.

La începutul anului 1895, cu doi ani şi jumătate înainte demoartea Terezei, Maica Agneza a lui Iisus, sora şi superioaraSfintei, i-a cerut, „din ascultare”, să îşi scrie amintirile dincopilărie. Tereza s-a supus şi, introducând naraţiunea, s-a opritsă precizeze că urmează să nareze cu precădere gândurile sale

referitoare la Milostivirea lui Dumnezeu. Astfel, fără o atenţiespecială în acest sens, Tereza a realizat un minunat rezumat alacelei „teologii a Milostivirii” pe care ea a indicat-o întregiiBiserici, cele mari patru principii ale acestei concepţii putând firezumate astfel:

• Perfecţiunea constă în a împlini voia lui Dumnezeu, în afi ceea ce El vrea să fim;

• Iubirea Domnului nostru se descoperă atât în sufletulcel mai simplu care nu se împotriveşte deloc harului său, cât şi

în sufletul de-a dreptul sublim, căci iubirea are calitatea de a sesmeri;

• La fel cum soarele luminează în acelaşi timp cedrii şifiecare floare mică de parcă ar fi singură pe pământ, tot aşaDomnul nostru se apleacă asupra fiecărui suflet în parte,considerându-l fără egal;

• La fel cum în natură, toate anotimpurile sunt orânduiteastfel încât, în ziua hotărâtă, cea mai umilă părăluţă să

înflorească, tot astfel toate sunt făcute spre binele fiecăruisuflet21;

La 24 de ani, Tereza a murit de tuberculoză, cu plămâniiaproape în întregime distruşi, fiecare respiraţie devenit o torturăpentru ea: Eu nu spun ca ceilalţi: Dacă e greu să trăieşti înCarmel, este însă frumos să mori. Eu spun: Dacă e dulce sătrăieşti în Carmel, e şi mai dulce să mori”. La ora 7 seara, înziua de 30 septembrie 1897, după o teribilă agonie, Tereza sestinge din viaţă, privindu-şi crucifixul de la piept şi rostind: „O,eu îl iubesc... Dumnezeul meu... eu... Te iubesc".

Sfânta Tereza a avut un incredibil spirit de inovaţie, în locsă vadă în sfinţenie o ascensiune către Cer, în afara pământului,

15



ea considera că Cerul trebuia considerat o continuare a misiuniicare ne-a fost încredinţată pe pământ.

Ea iubea într-adevăr pământul, nu ca pe-un mijloc, cipentru el însuşi, cum face Creatorul: „Eu nu mor, intru în viaţă…

Simt că misiunea mea va începe: misiunea mea este de a faceca Dumnezeu să fie iubit precum îl iubesc eu, de a da sufletelor micul meu drum. Dacă dorinţele mele vor fi îndeplinite, cerulmeu va străbate pământul până la sfârşitul lumii. Da, vreau să-mi petrec cerul meu ca să fac bine pe pământ... Nu, n-o să mă

pot odihni până la sfârşitul veacului şi atât cât vor mat fi sufletecare trebuie mântuite.. , Ceea ce mă atrage către împărăţiaCerurilor este vocea Domnului, este speranţa de a-l putea, însfârşit, iubi aşa cum am dorit mereu şi gândul că-l voi putea

face iubit de o mulţime de suflete care-l vor binecuvânta înveac.

c. 1. ASPECTE TEOLOGICESpiritualitatea Sfântului Siluan Athonitul. „Ţine-ţi mintea în iadşi nu deznădăjdui

Spiritualitatea Sfintei Tereza de Lisieux. „Calea cea mică acopilăriei spirituale”

c. 1. 2. SPIRITUALITATEA SFÂNTULUI SILUAN ATHONITUL. „Ţ INE-ŢI MINTEA ÎN IAD ŞI NU DEZNĂDĂJDUI

Trebuie observat faptul că învăţătura despre DomnulHristos este centrală în gândirea Sfântului Siluan, în forma

16



semnificaţiei existenţiale a acestei învăţături. Astfel, SfântulSiluan abordează hristologia dinlăuntrul kenozei şi accentueazăcalea crucii ca drum existenţial spre mântuire.

Nu putem dobândi viaţa daca nu murim, aşa cum a făcut-o

şi Hristos înainte de a învia. Faimoasa expresie „Ţine-ţi minteaîn iad şi nu deznădăjdui e cumplit de nihilistă dacă este scoasădin contextul ei hristologic.

Astfel, iadul este doar un punct de trecere, nu o destinaţie.Noi nu suntem chemaţi să rămânem în iad, însă nu există nici oscurtătură pe care să o urmăm pentru a evita această trecere,aceasta dacă dorim să ajungem la destinaţia noastră finală,

împărăţia lui Dumnezeu. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât însuşi Hristos a trecut prin experienţa iadului.

Sfântul Siluan a înţeles care este cauza ultimă a pierderiiharului, şi anume mândria, rădăcina păcatului strămoşesc şisămânţa morţii în om, şi a ajuns să înţeleagă faptul că secretulultim al ascezei creştine, sensul ei profund şi. specific, seconcretizează în dobândirea smereniei. Iar calea câştigăriismereniei este cea a urmării şi asemănării, a identificării cusmerenia, golirea de sine „kenoza”. Astfel, „Smerenia e lumina

prin care putem vedea Lumina-Dumnezeu”.Gândirea Sfântului Siluan este hristologică şi din acest

motiv nu conduce la deznădejde, întrucât biruinţa lui Hristoseste condiţia prealabilă a trecerii noastre prin iad. înţeleasăhristologic, această temă face ca virtuţile duhovniceşti, precumsmerenia şi iubirea, să fie profund teologice. Astfel, ţinândmintea în iad, ne smerim pe noi înşine nu în mod psihologic, ciontologic.

Luăm parte la adâncul nefiinţei din care am venit înainteca Dumnezeu să ne aducă la fiinţă, experiem absenţa luiDumnezeu ca vid al nostru existenţial şi aici, în acest gol, îl

întâlnim pe strămoşul nostru Adam plângând şi tânguindu-sepentru pierderea raiului. în acest mod, devenim identici cu

întreaga umanitate, mai cu scamă în starea ei căzută, şiidentificându-ne cu ea în căderea ei, dobândim adevăratacunoaştere de sine şi încetăm de a ne mai mândri, şi astfel îiiubim pe toţi nu în mod sentimental, ci existenţial, nu silindu-nesă facem aceasta dintr-un imperativ etic, ci împărtăşind însăşiexistenţa lor, separaţia lor de Dumnezeu, moartea lor. Toateaceste lucruri le-a făcut Hristos, iar fără ele hristologia rămâneo învăţătură moartă.

17



Fraza „Ţine-fi mintea în iad şi nu deznădăjdui” reprezintămanifestarea prin excelenţa a actualităţii stareţului Siluan,expresie sintetică a învăţăturii sale spirituale, a căii spresfinţenie şi mântuire pe care a trasat-o şi unul din motivele

popularităţii sale, un cuvânt care frapează şi care cerc explicaţii,o frază misterioasă şi problematică”.În mod normal, ne punem justificate întrebare: „Cum să

înţelegem cuvintele «Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui". Trebuie sa observăm că putem identifica trei sensurifundamentale ale acestei fraze.

Mai întâi, o semnificaţie mai curând psihologică, fără îndoiala cea mai îndepărtată de semnificaţia sa originală;expresia Sfântului Siluan este un cuvânt de mângâiere. În acest

mod este cel mai adesea primit, înţeles de lume, sub forma unuirăspuns de consolare la suferinţa umană, un ajutor pentru toţicei care obosesc sub greutatea lumii şi a existenţei, care suntconfruntaţi cu nefericirea, boala, singurătatea, un mod de aspune: „Viaţa mea este un iad, dar Dumnezeu, prin SfântulSiluan, îmi spune că, deşi mă aflu în aceste condiţii dificile, nutrebuie sa deznădăjduiesc".

Apoi, o altă interpretare, analogica, mult mai apropiată deexperienţa Sfântului Siluan, dar pe un plan mai general,

înţelege prin această frază expresia legii fundamentale acreştinismului, aşa cum apare ea în semnificaţia crucii, camoarte şi biruinţă asupra morţii, si în Fericiri: fericiţi cei careplâng, care sunt flămânzi, persecutaţi, căci ei vor cunoaşteslava lui Dumnezeu.

Ceea ce contează în aceasta comparaţie sunt mai puţintermenii propriu-zişi ai frazei, cât legătura care îi uneşte: pe de-o parte suferinţa, iadul, moartea, ţine mintea ta în iad, pe dealtă parte fericirea, nădejdea, învierea, nu deznădăjdui.Legătură asemănătoare botezului nostru, moartea omului vechişi învierea omului nou în Hristos, şi de asemenea ascezei, princare actualizăm şi facem să rodească harul aceluiaşi botez,asceză care, în sensul ei profund, nu este decât un mod de a-Iurma lui Hristos, Care ne-a arătat ca drumul către înviere, cătreviaţa veşnică, trece prin cruce şi iad.

În acest sens, acest cuvânt de mântuire nu indică altcevadecât calea pocăinţei: ,Nu poate cineva ajunge în împărăţiaceruţilor, unde nimic necurat nu intră, decât prin mari suferinţe,curăţit prin mulţimea lacrimilor”, scrie Stareţul Siluan.

18



Cu alte cuvinte, nu se ajunge la înviere decât prin moarte,la adevărata lumină decât prin întuneric, la bucurie decât prinsuferinţă. După cum Hristos S-a golit pe Sine pentru a luacondiţia de rob, aşa şi noi trebuie să ne golim pe noi înşine, să

ne curăţim de patimi pentru a face din inima noastră un loc încare harul Duhului Sfânt va putea să trăiască, să îşi manifesteprezenţa sa. Dar ceea ce este în noi şi este un obstacol în caleaharului, este, după cum îi spune Hristos Sfântului Siluan,mândria, nici mai mult nici mai puţin decât rădăcina oricăruirău, izvor al tuturor necazurilor, care a tăcut să cadă Adam şiEva.

Pentru vindecarea acestei boli sufleteşti nu exista decât unmijloc, care de altfel este scopul ascezei, şi anume dobândirea

smereniei. Pentru Stareţul Siluan, smerenia este uşa mântuirii,cheia luptei spirituale, izvorul libertăţii, „lumina în care noiputem vedea Lumina". Modelul acestei smerenii este evidentHristos, şi de asemenea Fecioara Măria, care a ştiut să renunţela voinţa sa proprie pentru a trăi după voinţa lui Dumnezeu.

Un alt mijloc terapeutic care permite vindecarea de boalamândriei, această armă spirituală împotriva patimilor, oreprezintă autocondamnarea. Stareţul Siluan, care nu ezită a seconsidera pe sine însuşi asemenea unui „câine râios", scrie: „Eunu sunt vrednic de Dumnezeu, nici de rai. Eu sunt vrednic dechinurile iadului si veşnic foi arde în foc. Când eu ţin minteamea în iad, sufletul meu este în pace. Când, dimpotrivă, lasmintea mea să hoinărească, gândurile care nu-i plac luiDumnezeu revin cu puteri .

Trebuie să înţelegem bine sensul cuvintelor, în specialsemnificaţia cuvântului iad. Pentru aceasta trebuie să depăşimacea imaginaţie încă marcată de reprezentările medievale.

împărăţia morţii, iadul, nu este un loc geografic, ci o starespirituală, starea sufletului depărtat de Dumnezeu din cauzapăcatelor sale, starea sufletului cufundat în dragostea luiDumnezeu, dar încă prea opac, prea închis, prea plin de patimipentru a primi aceasta lumină şi a-i răspunde, după cum spuneSfântul Isaac Sirul: „Chinurile iadului sunt chinurile dragoste?.

în această perspectivă, fraza lui Hristos adresată stareţuluiSiluan exprimă pur şi simplu pocăinţa la cea mai înaltă treaptăde intensitate. Focul iadului nu este altul decât focul dragosteide Dumnezeu, iadul nu este altceva decât acţiunea foculuiharului asupra sufletului încă necurăţit de patimi.

19



Nu se va putea vorbi poate niciodată îndeajuns despreimportanţa pocăinţei pentru Sfântul Siluan. Prin pocăinţă, nespune el, totul se îndreptează. Păcătoşii sunt iertaţi, Duhul Sfântne este dăruit. Sfinţii sunt oameni ta fel ca şi ceilalţi, asemenea

nouă; mulţi au fost mari păcătoşi, însă prin pocăinţă au ajuns în împărăţia cerurilor.Celui ce se pocăieşte, Domnul îi dă pacea Sa, împărăţia

Cerurilor, raiul, libertatea de a iubi. Stareţul Siluan repetă: dacătoţi oamenii ar avea pocăinţă, dacă ar păzi porunciledumnezeieşti, raiul ar fi pe pământ, întrucât împărăţia Ceruriloreste în mijlocul nostru.

Expresia „Nu deznădăjdui", ne îndeamnă să nu cădem înmarea patima a disperării, care nu este decât o altă formă,

extrem de subtila, a mândriei, a dragostei de sine, a egoismului închis în sine însuşi sau, după cum spune Sfântul Siluan: „Eu aşfi căzut sub greutatea păcatelor mele fi deja de mult timp as fifost în iad, dacii Domnul fi Maica Domnului nu se milostiveauspre mine... Eu aş fi deznădăjduit de mântuirea mea dacaDomnul nu mi-ar fi dat harul Sfântului Duh. Trebuie ca sufletulsa se condamne pe sine însuşi, dar sa nu se deznădăjduiascăde bunătatea si dragostea dumnezeiască” .

Cu alte cuvinte, trebuie să nădăjduim ferm în Dumnezeu.Căci Dumnezeu, Care ne iubeşte mai mult decât orice, vreamântuirea noastră.

C. 1. 2. SPIRITUALITATEA SFINTEI TEREZA DE LISIEUX. „C ALEA CEA MICĂ A COPILĂRIEI SPIRITUALE”:

Într-o epoca care îndeamnă prin toate mijloacele ladezvoltare, maturizare intelectuală şi responsabilitate civică, avorbi despre semnificaţia „copilăriei spirituale” poate părea undemers deplasat şi lipsit de orice actualitate. Mai mult decâtatât, „calea mică" a vieţii spirituale, idee asociată cu experienţaduhovnicească a Sfintei Tereza de Lisieux, poate fi înţeleasă cuuşurinţă într-un sens contrar celui propriu.

În scrierile sale, concentrate pe această idee a „copilărieispirituale”, Sfânta Tereza nu promovează infantilismul,pasivitatea sau imaturitatea şi nici nu oferă o oarecare nuanţaromanţată existenţei, ci indică o viziune teocentrică referitoarela harul divin: Dumnezeu este Cel Care stabileşte relaţii, Caredă naştere, Care înrâurează existenţele, noi putând să

20



recunoaştem, să descoperim, să răspundem şi să creştem înambianţa iubirii, a încrederii, a iertării şi a generozităţii.

Experienţa duhovnicească a Sfintei Tereza de Lisieux i-apermis acesteia să recunoască faptul că Dumnezeu, înţeles ca

Iubire absolută, este centrul existenţei sale, fapt pentru care, înperspectiva imensităţii universului şi a complexităţii vieţii, ea s-a văzut pe sine asemenea unui copil, mică, neînsemnată, însăplina de puterea lui Dumnezeu care i-a îndrumat viaţa pe caleacredinţei.

• Copilăria spirituală:Episcopul Guy Gaucher precizează faptul că noţiunea de

copilărie spirituală, aşa cum îi este aplicată Sfintei Tereza de

Lisieux, reprezintă o expresie limitată şi poate chiar sădistorsioneze semnificaţia spiritualităţi sale. Maica Agnes arecunoscut faptul că a introdus în mod deliberat aceastăexpresie în lunga sa sinteză prezentată în raportul premergător

începerii acţiunii de beatificare a Sfintei Tereza.O observaţie similară a fost făcută şi de teologul Hans Urs

von Balthasar35: „învăţătura sa [a Sfintei Tereza de Lisieux, n.n.] nu este un sistem teologic.,.; este o viziune imediată, totală,fapt pentru care cere numeroase forme de expunere. Viziunea

ei sugerează o putere creştină primară, înrădăcinată în misterul pasat! al morţii si al învierii, al morţii si al renaşterii, fapt pentrucare nici o imagine nu poate conţine în sine adâncimea şi

profunzimea călătoriei spirituale a Sfintei Tereza”.Imaginea copilăriei îşi găseşte locul în experienţa spirituală

a Sfintei Tereza în două moduri fundamentale:• prin aceea că a cultivat o relaţie personală cu Pruncul

Iisus;• a întrebuinţat imaginea copilăriei sau a micimii personale

pentru a-şi exprima propria cale spirituală”;Relaţia cu Pruncul Iisus potenţează umanitatea lui Hristos şisugerează un sens al dependenţei, sărăciei şi încrederii.

Imaginea Domnului Hristos privit ca Prunc se regăseşte înpredicile Sfântului Bernard de Clairvaux şi în scrierile tradiţieifranciscane.

Devoţiunea faţă de Pruncul Iisus era cât se poate defamiliară în Franţa secolului al XIX-lea. Relaţia personală aSfintei Tereza cu Pruncul Iisus provenea din iniţiativa Surorii

Agnes, cea de-a doua sa mamă. De pildă, când Tereza aveanouă sau zece ani, ea a primit o scrisoare din partea Surorii

21



Agnes, care o încuraja: „Să fii foarte cuminte în acest Post. Înfiecare zi va trebui să îi aduci Pruncului Iisus un buchet frumosde fapte virtuoase”. Superioara Carmelului de la Osieuxcunoştea faptul că Tereza suferea grav din punct de vedere

emoţional din cauza pierderii mamei sale, precum şi a suroriisale mai-mari, care intrase în Carmel.Spiritualitatea Sfintei Tereza se va concentra asupra iubirii,

acceptând rutina cotidianului şi a activităţilor obişnuite, căutândsă le ofere tuturor acestor aspecte ale vieţii un sens sfinţitor.Astfel, numele său în viaţa religioasă a devenit „Sora Tereza aPruncului Iisus şi a Sfintei Feţe" la data de 10 ianuarie 1889,ziua în care Tereza a primit intrarea oficială în Carmel.

Este important să observăm că stilul literar al Terezei poate

fi adesea obscur şi mult prea adânc din cauza adâncimiiexperienţei religioase şi a hotărârii care a marcat călătoria saspirituală.

Ea utiliza diminutive care pot distrage de la semnificaţiareala a „căii mici”, ea văzându-se pe sine sub forma „miciipustnice" sau a „micii bărcuţe”, într-o scrisoare adresată suroriisale Celine, în 1893, referindu-se la sine însăşi, de pildă, ca fiind„un mic strop de rouă”.

Imaginea „copilăriei spirituale" sau a „căii mici” răsare din însăşi experienţa Terezei în înţelegerea şi trăirea SfinteiScripturi, a vieţii de familie şi a vierii religioase.

Conceptul copilăriei spirituale îi permite Terezei să exprimecel puţin trei convingeri referitoare la calea credinţei, convingerice izvorăsc din imaginea pe care ea o avea despre Dumnezeu,despre sine şi despre înţelesul pe care ea 1-a aplicat ascultării şiuceniciei perfecte.

a. Imaginea Sfintei Tereza despre Dumnezeu:

Tereza a crescut în Franţa secolului al XIX-lea, o ţară care încă mai suferea de urmările rigorilor janseniste şi îşi revenea încă de pe urma pierderii războiului Franco-Prusac. Ca oconsecinţă a acestui fapt, Dumnezeu apare în gândirea multorasub forma unui Judecător drept, Care pedepsea Franţa pentrupăcatele sale.

Bineînţeles că şi Tereza a fost influenţată de acest climat, însă imaginea Dumnezeului Judecător nu a pus în umbră ceeace ea a desprins din Sfânta Scriptură şi din propria experienţăreligioasă: mai presus de orice, Dumnezeu este iubire milostivă.

22



în manuscrisul A al Istoriei unui suflet, Tereza face clar faptul căfiind copilă a experimentat iubirea lui Dumnezeu.

b. Imaginea despre sine însăşi:

O primă citire a lucrării autobiografice Istoriei unui suflet arputea conduce la concluzia că Tereza suferea de o lipsă destimă pentru sine însăşi, întrucât ea se referă adesea laslăbiciunile ei, la faptul că este mică, imperfectă sau limitată.

Însă un al doilea nivel al considerării va descoperi faptul căSfânta Tereza avea un caracter foarte puternic: îşi punea

încrederea în propria experienţă cu Dumnezeu, vorbea mereudespre adevăr, fie că acest lucru plăcea sau nu, a ştiut să

îndure suferinţa fără a cârti, cu un simţ deosebit al vizăriiscopului final al existenţei. Astfel, starea de copil în care se aflao făcea să îşi accepte slăbiciunile şi limitările în faţa iubirii şi amilostivirii divine.

Sfânta Tereza oferă o viziune alternativă asupra relaţiei cuDumnezeu, nu una formală, încremenită, perfecţionistă,scrupuloasă sau temătoare, ci una degajată, deschisă şi plinăde sens.

c. Înţelegerea atribuită ascultării şi uceniciei:

Pentru că Terezei îi era imposibil să atingă singură iubireaperfectă, ea s-a centrat pe iubirea milostivă a lui Dumnezeu.Ceea ce Tereza descoperă este caracterul paradoxal al ascultăriişi uceniciei creştine.

Conrad de Meester a exprimat sensul spiritual al ascultăriişi al uceniciei, aşa cum l-a înţeles Sfânta Tereza. Astfel, iubireacere o fidelitate centrată în jurul nenumăratelor aspecte banaleale vierii de zi cu zi, lucruri mici şi aparent nesemnificative.

Şi totuşi, observăm faptul că Sfânta Tereza nu apără osoluţie facilă, eroismul creştin nefiind eliminat, ci fiind maidegrabă adus în apropiere de persoana umană umilă.Izbucnirea de iubire este canalizată în viaţa de zi cu zi, înactivităţile obişnuite. Astfel, suntem uimiţi de locul deţinut detoate lucrurile mărunte prezente în programul Terezei, prin careea a dorit sa îşi realizeze visul de a deveni iubirea din inimaBisericii41.

Într-un eseu intitulat „Idei pentru o Teologe a Copilăriei” ,

Karl Rahner notează faptul că copilăria sugerează deschidere.

23



Copilăria matură a unui adult semnifică o deschidere înascultarea şi ucenicia faţă de Iisus Hristos, cu toate căcircumstanţele şi experienţele obişnuite ale vierii ne tenteazăsă ne închidem în noi înşine, să ne retragem.

Aceasta se întâmplă datorită harului divin, lui DumnezeuCare ne arată că deschiderea faţă de existenţă este posibila.„Totul este har" spunea Sfânta Tereza, în sensul că roateexperienţele sale duhovniceşti îşi găsesc centrul într-o unirefundamentală a iubirii lui Dumnezeu şi a iubirii semenului.Sfânta Tereza a trăit această dedicare în timpul ultimului ei ande viaţă, prin întristarea şi suferinţa de care a avut parte. înacest fel, copilul de odinioară s-a transformat în „copilul” adultal ascultării şi uceniciei mature, ambele aspecte fiind

identificate în inima iubirii.d. Sfânta Tereza şi calea cea mică:

În ceea ce priveşte semnificaţia căii celei mici pentruSfânta Tereza, trebuie să înţelegem că în viziunea ei, „calea ceamica” reprezintă o imagine care încearcă să surprindă modul încare a înţeles să Îi urmeze Domnului Hristos, să caute sfinţenia

în viaţa sa, în lucrurile obişnuite ale fiecărei zile. Sfânta Terezaşi-a fundamentat „calea cea mica" pe două convingerifundamentale:

• Dumnezeu îşi arată iubirea Sa prin milostivire si iertare;• Nu poate fi perfectă în urmarea Domnului;

Sfânta Tereza credea că oamenii vremurilor sale trăiau într-o teamă mult prea mare faţă de judecata lui Dumnezeu. Teamaera apăsătoare şi nu le permitea acestora să experimenteze„libertatea fiilor lui Dumnezeu".

Sfânta Tereza ştia din propria ei viaţă că Dumnezeu este

iubire milostivă, aspect ce reiese din multe pasaje biblice.Sfânta Tereza chiar a scris că nu poate înţelege cum cinevas-ar putea teme de un Dumnezeu Care S-a făcut Prunc.

Totodată, ea a ştiut că nu va fi niciodată perfectă, faptpentru care se îndrepta spre Dumnezeu după cum un copil se

îndreaptă către părintele său, cu braţele deschise şi cu o încredere profundă.

Sfânta Tereza a transpus „calea cea mică" în termeniiangajamentului faţă de provocările şi oamenii pe care îi întâlnea

în viaţa de zi cu zi. Ea şi-a luat îndatorirea în conventul de laLisieux de a manifesta iubirea ei pentru Dumnezeu şi pentru

24



ceilalţi. Astfel, a muncit ca sacristiară, având grijă de altar şi decapelă, a servit în trapeză şi la spălătorie.

Viaţa sa pare plină de rutină şi obişnuită, însă se îndreptadirect înspre asumarea iubirii care nu cunoaşte nici o

înfrângere. Această cale se numeşte „calea cea mică” tocmaipentru că este simpla, directă, deşi presupune o putere şi odedicare extraordinare.

În trăirea vieţii sale de credinţă, Sfânta Tereza a ajuns laconcluzia că tot ceea ce a putut realiza provenea din iubireageneroasă a lui Dumnezeu care s-a manifestat în viaţa sa. Eraconvinsă că la sfârşitul vieţii se va înfăţişa înaintea Domnului cumâinile goale, întrucât tot ceea ce a realizat a împlinit în strânsăcolaborare cu Dumnezeu.

„Calea cea mică" a Sfintei Tereza pare a aşeza sfinţeniavieţii în capacitatea imediată a oamenilor de a o atinge. Trăireavieţii cu încredere în iubirea lui Dumnezeu faţă de om,recunoaşterea că fiecare nouă zi este un dar prin care omulpoate face o diferenţă prin felul în care alege să o trăiască,alegerea vieţii, şi nu a întunericului meschinăriei şi mândrieisunt numai câteva din ideile practice ce deriva din înţelegereaacestei „căi mici”. Şi aceasta pentru că Sfânta Tereza a ştiutcare este diferenţa pe care iubirea o poate face în lume, iubirepe care a oferit-o ca pe o mărturie nepieritoare în fiecare zi avieţii sale.

c. ASPECTE FINALE:

25



Sensul comunitar al sfinţeniei

Sfinţenia este, pentru tinerii zilelor noastre, o categorie cetrebuie să depăşească sfera preocupărilor curente. Şi nu estevorba doar despre faptul că omul de astăzi, renunţând să îşi maipună probleme legate de nivelul spiritual al realităţii, nu maieste preocupat de sfinţenie. Oricât ar fi de ignorant sau de plinde sine, contemporanul se simte provocat, pentru că lasfinţenie îl cheamă neîncetat Dumnezeu Însuşi. Inflexibilitateasa spirituală nu îl izolează definitiv de darul sfinţeniei, însă îl

împiedică să fie însetat de acesta, să şi-1 dorească cu toata

fiinţa, pentru a putea răspunde unei chemări care solicită opermanentă şi deloc confortabilă, pentru obişnuinţele noastre,ieşire din sine.

Chiar şi atunci când este atras de problematica sacrului,omul contemporan rămâne doar la periferia manifestăriloracestuia. In aceste condiţii, sacrul devine obiect de speculaţiesau ideal moral suprauman. Însa, abstractizând, teoretizândexcesiv în lipsa oricărei intenţii de sfinţire, omul îşi adânceşteagonia şi Iasă nevindecată nostalgia sa după o existenţa

sanctificată. Tradiţia vie a creştinilor înţelege sfinţenia ca o categoricexistenţială în interiorul Bisericii lui Hristos, vizând împlinireaumanului, după expresia lui Nichifor Crainic. în Liturghie,Biserica se descoperă ca şi comuniune a sfinţilor, fie ca e vorbadespre potenţialitatea sau vocaţia sa de manifestare a sfinţenieisau de împlinirea sfinţeniei Trupului lui Hristos, modul de viaţaeclezial este sfinţenia.

Mai mult decât sub aspect instituţionalizat, Biserica lui

Hristos, ca eveniment divino-uman şi comunitate de viaţă plinăde Duhul lui Dumnezeu, descoperă practic, acum şi aici, înrelaţiile dintre membrii săi, comuniunea cu Sfânta Treime.Prezenţa lui Iisus Hristos şi activarea comuniunii, intensificarearelaţiilor dintre membrii unei comunităţi creştine conformcredinţei într-un singur Dumnezeu şi lată, împlinirea comuniunii

în Duhul Sfânt, fac din orice adunare liturgică o comunitate asfinţilor.

Biblic si liturgic deopotrivă, comuniunea sfinţilor presupune împărtăşirea cu şi în cele sfinte, „Sfintele sfinţilor", în carecomunitatea îl contemplă în slava lui Dumnezeu Tatăl pe Unicul

26



sfânt, Iisus Hristos, primind Duhul lui Dumnezeu şi edificându-seasupra conţinutului adevărat al credinţei Bisericii, relaţia vie cupersoanele dumnezeieşti. Pe de altă parte, şi îninterdependenţă cu împărtăşirea din Sfintele Taine, comuniunea

sfinţilor reprezintă realizarea concretă a idealului creştin devieţuire, conform căruia membrii comunităţii eclezialerealizează un salt existenţial, sfinţenia, tocmai în interiorul şi îndesfăşurarea relaţiilor de iubire dintre ei, imitând modul deviaţă divin.

Orientându-se asupra sensului comunitar al sfinţeniei,pentru Biserica lui Hristos echivalentul modului de viaţă alcreştinilor, postmodernitatea are prilejul reconfigurăriidestinului umanităţii conform valorilor duhovniceşti ecleziale, cu

adevărat consistente. Chiar dacă, din obişnuinţe seculare,refuză să răspundă chemării divine la sfinţenie, resimţindu-sedupă ravagiile ideologiilor individualiste şi egalitariste,postmodernitatea caută să realizeze o noua construcţie politică,

în stare să articuleze atât la nivel local, cât şi global, diverseleaspecte ale umanităţii.

Astfel, orice întreprindere sfinţitoare dinspre credinţa şiviaţa Bisericii constituie o provocare culturală şi existenţiala decare omul contemporan, dacă este sincer cu el însuşi şiconsecvent abisului propriilor căutări, va ţine cont.

În acest sens trebuie înţeles modelul de sfinţenie alSfântului Siluan Amonitul şi al Sfintei Tereza de Lisieux pentrulumea contemporană, ca manifestări ale unor repere morale

într-o epocă a deziluziilor şi a deturnării valorilor. Prin mărturiaacestor Sfinţi, înţelegem că sensul complet al existenţei umanepoate fi experimentat numai în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţăde semeni, în smerenie şi în căutarea neîncetată a sfinţiriipropriei vieţi, prin mijloacele specifice ale vieţii de zi cu zi, carene sunt accesibile.

27



LUCRĂRI CONSULTATE în vederea întocmirii lucrării

• SFÂNTUL SILUAN ATHONITUL:

1. ***, Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui. SpiritualitateaSfântului Siluan Athonitul - Tâlcuiri teologice, ediţie îngrijită şitraducere de Maria-Cornelia şi diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, EdituraDeisis, 2000.2. EGGER, MAXIME, Un cuvânt de mântuire — Cuviosul Siluan

Athonitul, „Ţine mintea în iad şi nu deznădăjdui” , în rev.

„Contacts”, nr. 171, 1995.3. SILUAN A THONITUL, Cuviosul, Între iadul deznădejdii şi iadulsmereniei — Însemnări duhovniceşti, ediţia a IV-a, revizuită,studiu introductiv şi traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu,Editura Deisis, 2001.4. SOFRONIE, ARHIMANDRITUL, Viaţa şi învăţătura stareţului Siluan

Athonitul, traducere de pr. prof. dr. Ioan I. Ică, Sibiu, EdituraDeisis, 1999.5. IDEM, Nevoinţa cunoaşterii lui Dumnezeu, Alba Iulia, Editura

Reîntregirea, 2006.

28



6. IDEM, Rugăciunea - experienţa vieţii veşnice, Sibiu, EdituraDeisis, 2001.7. SPIDLIK , TOMAS, S. J., Spiritualitatea Răsăritului creştin. III,Monahismul, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Sibiu, Editura

Deisis, 2004.• SFÂNTA TEREZA DE LISIEUX:

1. GAUCHER, GUY, Je voudrais parcourir la terre. Therese de Lisieux thaumaturge, docteur et missionnaire, Paris, Editions du Cerf,2003.2. JOHNSON, VERNON, Spiritual Childhood. The Spiritualiţy of St.Therese of Lisieux, Boston, Ignatius Publishing House, 2001.

3. MEESTER, CONRAD DE, Dynamique de la confiance. Genese elstructure de la „voie spirituelle” de sainte Therese de Lisieux t Paris, Editions du Cerf, 1995.4. RAŞCU, I. M., La Lisieux, cu Sfânta Tereza, ediţia a II-a,Bucureşti, Editura O. Bianchi, 1943.5. TEREZA DE LISIEUX, SFÂNTA, Povestea vieţii mele — O autobiografiespirituală. Bucureşti, Editura Pauline, 2004.6. VON BALTHASAR, HANS URS, Love must be perceived, Boston,Ignatius Press, 2001.

Sfantul Siluan Si Sfanta Tereza de Lisieux Catalin Popi

Documents

Transcript of Sfantul Siluan Si Sfanta Tereza de Lisieux Catalin Popi