SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR – Educaţia copiilor

„Vă rog, să întindeţi mână de ajutor copiilor voştri, ca să nu fim pedepsiţi şi pentru păcatele săvârşite de ei. Nu ştiţi, oare, ce a păţit preotul Eli, că n-a îndreptat cum se cuvine păcatele copiilor lui? (I Regi, 4, 18-19). După cum un doctor nu vindecă o rană dacă întrebuinţează plasture în loc de cuţit, când rana are nevoie de cuţit, tot aşa şi preotul acela a primit aceeaşi pedeapsă ca şi copii lui, pentru că s-a purtat cu ei cu multă blândeţe, în loc să-i pedepsească pe măsura păcatelor lor.Să ne temem, vă rog, de această pildă! Iar dacă avem copii să ne îngrijim de creşterea lor.” (Omilii la Facere, omilia LIX, V, în col. PSB, vol. 22, p. 263)

 „Să nu ne străduim, dar, să adunăm bani, ca să-i lăsăm copiilor noştri, ci să-i învăţăm virtutea şi să chemăm peste ei binecuvântarea lui Dumnezeu. Acesta, acestea e cea mai mare bogăţie, aceasta e bogăţia cea nespusă, cea necheltuită, care sporeşte în fiecare zi bogăţia noastră. Nimic nu-i egal cu virtutea, nimic nu-i mai puternic decât ea. Chiar de mi-ai vorbi de demnitate de împărat, de cel cu coroana pe cap!  Dacă nu e virtuos, va fi mai ticălos decât un om îmbrăcat în zdrenţe. La ce poate folosi diadema sau porfira dacă-i lipsit de virtute? Crezi, oare, că Stăpânul se uită la deosebirea de dregătorii? Crezi, oare, că ţine seamă de strălucirea persoanelor? Nu! Cel care n-a dobândit aici pe pământ îndrăznire către El, nu va avea parte nici pe lumea cealaltă de cinste şi de îndrăznire.

Lucrul acesta să-l urmărim cu toţii. Să învăţăm pe copii noştri să pună virtutea mai presus de orice şi să socotească bogăţia o nimic. Aceasta, da, aceasta este adeseori piedică în calea virtuţii, când tânărul nu ştie să se folosească de bani cum trebuie. Şi după cum copii cei mici adeseori se rănesc când umblă cu cuţite sau săbii, pentru că nu ştiu să le folosească cum trebuie – de aceea mamele nici nu-i lasă să pună mâna pe ele – tot aşa şi tinerii cad în mari primejdii, când primesc moştenire de averi şi nu vor să le întrebuinţeze aşa cum trebuie. Cu ele îşi adună povară de păcate. Din ele se nasc desfătările, plăcerile ruşinoase şi nenumărate rele. Nu vreau să spun că averile-s de vină, ci că de vină sunt cei care moştenesc averile şi nu ştiu cum să se folosească cum trebuie de ele”. (Omilii la Facere, omilia LXVI, IV, în col. PSB, vol. 22, p. 329)

„Ascultă cum se îngrijea Iov de creşterea copiilor lui! Nu-i răsfăţa peste măsură, aşa cum facem noi, ci le cerea să aibă viaţă desăvârşită. Dacă aducea jertfe pentru păcatele neştiute ale copiilor lui (Iov 1, 5), gândeşte-te ce judecător aspru era al faptelor lor ştiute!” (Omilii la Matei, omilia XXXIII, VI, în col. PSB, vol. 23, p. 416)

„Un tânăr, de a cărui educaţie nu te ocupi este ca un pământ înţelenit pe care cresc mulţi spini. Să aruncăm, dar, asupra tinerilor focul Duhului Sfânt, să ardem dorinţele lor rele, să întoarcem brazdele ogorului sufletului lor şi să-i facem gata de a primi sămânţa. Să arătăm lumii pe tinerii noştri mai cuminţi şi mai înţelepţi decât bătrânii păgânilor”. (Omilii la Matei, omilia XLIX, V, în col. PSB, vol. 23, pp. 576-577)

„Şi doar nu este o artă mai mare ca aceasta. Care artă poate fi egală cu arta de a educa sufletul copilului, de a-i forma mintea tânărului? Cel care practică această artă trebuie să fie mai priceput şi mai talentat decât un pictor şi decât un sculptor”. (Omilii la Matei, omilia LIX, VII, în col. PSB, vol. 23, p. 695)

„Cea dintâi mare este marea vârstei copilăriei, care e tare agitată din pricina neştiinţei, a uşurătăţii şi a nestatorniciei. De aceea punem copiilor şi dascăli, ca aceştia, prin purtarea lor de grijă, să dea firii ceea ce-i lipseşte, întocmai ca pe mare, prin meşteşugul conducerii corăbiei.” (Omilii la Matei, omilia LXXXI, V, în col. PSB, vol. 23, p. 924)

„În mod principal această vârstă are nevoie de învăţăturile noastre: cum ea este fragedă, învăţăturile care i se dau intră uşor în sufletul lor, şi se imprimă ca şi sigiliul pe ceară în sufletul lor; este momentul critic de care depinde viaţa lor întreagă să aleagă viciul sau virtutea. Dacă deci de la început şi din primii ani, sunt întorşi copiii de la păcat, şi sunt puşi pe calea cea dreaptă, li se va imprima lor obicei bun care va rămâne în ei ca o a doua natură; ei nu vor fi duşi uşor de la sine la rău, obiceiul îi va reţine şi-i va antrena la bine. Prin aceia, noi îi vom face mult mai folositori pentru stat chiar decât bătrânii şi le vom insufla din tinereţe, virtuţile maturităţii.” (Comentar la Evanghelia de la Ioan, omilia III, 1, p. 16)

„Să nu ne gândim dar cum să lăsăm pe copii bogaţi, ci cum să-i lăsăm virtuoşi. Dacă ei au avere în care se încurajează, nu se vor mai îndeletnici cu nimic, fiindcă prin averea lor cea multă vor astupa, aşa zicând, relele ce-i stăpânesc, pe când dacă se vor vedea goi şi lipsiţi de mângâiere, vor face totul ca prin virtutea lor să găsească mângâiere în sărăcie. Deci să nu le laşi avere, ca să le laşi virtutea.” (Omilii la Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, omilia VII, p. 123)

„Tinereţea este sălbatică, având nevoie de mulţi purtători de grijă, dascăli, pedagogi, îngrijitori, de mulţi hrănitori. Este de dorit, deci, ca după atâtea necazuri, să poată fi stăpânită. Tinereţea este ca un cal sălbatic, ca şi o fiară sălbatică, şi dacă de la început şi din cea mai fragedă vârstă a copilăriei îi vom pune nişte hotare bune, după aceea nu vom avea anevoie de multe osteneli, ci obişnuinţa va deveni lege. Să nu-i dăm să facă ceva din cele plăcute şi vătămătoare şi nici ca unor copii să le facem totdeauna pe placul lor, ci mai cu seamă să-i ţinem în întreaga înţelepciune şi cumpătare, fiindcă abuzul de acestea pierde tinereţea mai mult decât orice.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a IX-a, p. 97)

„Mare depozit avem noi în copiii noştri. Să ne îngrijim de ei, iar aceasta să o facem ca nu cumva vicleanul diavol să ne piardă chiar pe noi. Acum, însă, toate sunt contrare pentru noi. Pentru ca să putem avea ţarina bună şi rodnică, toate le facem: şi ca să o încredinţăm unui bărbat credincios, şi să căutăm a avea un îngrijitor de măgari, un altul pentru catâri, un iconom, şi un logofăt deştept; iar tocmai ceea ce este mai de preţ pentru noi, să ne îngrijim de a încredinţa pe copilul nostru unuia care ar putea să-i păstreze neatinsă întreaga ui înţelepciune, la aceasta nu ne gândim, deşi aceasta este proprietatea noastră cea mai de preţ, iar celelalte prin el vin. Ne îngrijim de proprietăţile ce le vom da lor, şi nu ne îngrijim de ei. Ai văzut câtă lipsă de judecată?

Cercetează sufletul copilului, şi la urmă vor veni şi acelea; iar dacă acest bun nu este, nici un folos nu va avea el din averi, pe când dacă va câştiga acest bun, nici o vătămare nu va avea de la sărăcie. Voieşti a-l lăsa pe el bogat? Învaţă-l să fie om bun şi cinstit, fiindcă astfel va putea şi averile să şi le stăpânească şi dacă nu va putea câştiga altele din nou, cel puţin nu va fi mai prejos decât cele deja câştigate. Iar dacă copilul este rău, chiar de i-ai lăsa lui nenumărată avere, dacă nu i-ai lăsat păzitor, l-ai făcut mai rău decât cei ce ajung la cea mai de pe urmă sărăcie. Copiilor celor care nu sunt bine crescuţi le este mai bună sărăcia decât bogăţia. Sărăcia ţine pe cineva în

virtute chiar şi fără voia lui, pe când bogăţia nici pe cei ce voiesc nu-i lasă să fie înţelepţi, ci îl scoate pe om, îl zdrobeşte şi îl bagă în mii de rele.

Mamelor! Îngrijiţi-vă mai ales de fetele voastre, căci este mai uşoară pentru voi o astfel de îngrijire; luaţi seama bine, ca să se deprindă să stea în casă, iar mai cu seamă învăţaţi-le să fie evlavioase, demne a dispreţui averile, să fie simple şi fără pretenţii în îmbrăcăminte şi în felul acesta daţi-le în căsătorie. Cu chipul acesta nu numai pe ele, ci şi pe bărbatul pe care îl vor avea l-aţi mântuit şi l-aţi scăpat din neajunsuri; şi nu numai pe bărbat, ci şi pe copii, şi nu numai pe copii, ci şi pe nepoţi. Că dacă rădăcina este bună, ramurile se vor întinde tot mai bine, iar pentru toate acestea veţi lua plată. Noi facem toate astfel încât să folosim nu numai unui suflet, ci printr-un suflet să folosim multora. Fata ta, astfel trebuie a ieşi din casa părintească la căsătorie, precum iese un luptător din locul de antrenament, având toată ştiinţa, cu cea mai mare exactitate, ca şi un aluat care trebuie a dospi întreaga frământătură şi a o preface în pâine bună. Şi băieţii trebuie să fie aşa de sfioşi, prin demnitatea şi întreaga înţelepciune, încât să aibă laudă şi de la oameni, şi de la Dumnezeu. Să se înveţe a-şi păzi pântecele, a fugi de lux, a fi iconomi, iubitori, să înveţe să fie cumpătaţi. Căci numai aşa vor putea şi părinţilor a le pricinui o mai multă plată şi cu chipul acesta toate vor fi spre slava lui Dumnezeu, şi spre a noastră mântuire.” (Tâlcuiri la Epistola întâi către Timotei, omilia a IX-a, pp. 97-98)

,,Acesta, Eli, este unul dintre cei care au păcătuit din pricina răutăţii copiilor lui, dar, mai bine spus, din pricina trândăviei lui. N-a fost pedepsit pentru că avea copii răi, ci pentru că-i cruţa mai mult decât trebuie şi n-a apărat legile lui Dumnezeu când copiii lui le călcau în picioare (I Regi 2, 13-18; 23-26).” (Despre necazuri şi biruirea tristeţii (III). Cuvânt către Staghirie, 6, în vol. Despre mărginita putere a diavolului. Despre căinţă…, p. 214)

„Când cineva ne face stăpâni peste unul dintre semenii noştri, ne face o cinste deosebită, dar cinstea aceasta ne sileşte foarte mult să purtăm grijă de el; dacă nu ne obligă altceva, apoi faptul că soarta aceluia stă în mâinile noastre este destul de puternic să ne înduplece la aceasta şi n-am admite să trădăm cu uşurinţă pe cel încredinţat nouă. Obligaţia aceasta însă creşte şi mai mult când ştim că cel care ne-a dat cinstea de a fi stăpâni peste cineva se supără, se mânie, mai mult decât cel de sub stăpânirea noastră, şi ne pedepseşte cumplit când nu ne facem datoria. Tot aşa a procedat şi Dumnezeu.

Pentru ca părinţii să nu dispreţuiască poruncile lui Dumnezeu prin care li se porunceşte să-şi crească copiii, El le-a sădit în suflet o necesitate firească, dragostea de copii. Dar pentru ca nu cumva dragostea de copii să slăbească şi să se frângă din pricina purtării urâte a acestora faţă de părinţi, Dumnezeu a rânduit pedepse pentru copii, date atât de El, cât şi de părinţi, ca astfel copiii să se supună părinţilor cu toată luarea-aminte, iar părinţii să capete, prin această rânduială, o şi mai mare dragoste de copii.

Dumnezeu nu numai că pedepseşte pe copii când se poartă urât cu părinţii, şi îi cinsteşte şi îi laudă când sunt buni, dar se poartă la fel şi cu părinţii, îi pedepseşte amar când nu se îngrijesc de creşterea copiilor, şi-i cinsteşte şi-i laudă când le dă o bună creştere.” (Apologia vieţii monahale, 4, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 253-254)

„… să-i chemăm acasă pe fiii noştri doar când vor fi puternici, când vor fi de folos şi altora. Să-i scoatem din mănăstire numai atunci când lumina vieţii lor va putea lumina pe toţi, când lumina lor poate fi pusă în sfeşnic (Matei 5, 14-16). Atunci veţi vedea ce fii aveţi voi şi ce fii au ceilalţi părinţi, care şi-au lăsat copiii în lume şi pe care voi îi fericeaţi.” (Apologia vieţii monahale, 18, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 309)

„Aşa ar trebui să procedeze şi cei care dau legi societăţii omeneşti, dacă vor să aibă vreun folos de pe urma legiuirii lor. N-ar trebui să aplice pedepsele cuvenite tinerilor atunci când ajung bărbaţi, ci să-i formeze şi să-i educe atunci când sunt copii. Dacă ar proceda aşa, n-ar mai avea nevoie mai târziu de pedepse. În starea de azi a lucrurilor, legiuitorii se aseamănă cu un doctor care, în faţa unui om cuprins de o boală uşoară, n-ar spune nimic, nu i-ar arăta cum să scape de boală, dar i-ar prescrie nenumărate reţete medicale atunci când boala l-a doborât şi nu mai poate fi vindecat. Tot astfel şi cei care fac legi, atunci încearcă să ne facă educaţia, când ne-am stricat cu totul.

Pavel însă nu gândeşte aşa, dimpotrivă, cere ca tinerii să aibă de Ia început şi din copilărie lângă ei dascăli ai virtuţii. Prin această poruncă Pavel împiedică strecurarea viciului în sufletele lor. Aceasta-i învăţătura cea mai bună.

Nu-i bună deloc aceea care mai întâi îngăduie ca răutatea să pună stăpânire pe sufletele tinerilor, iar apoi caută s-o alunge. Noi să procedăm altfel. Să ne dăm toată silinţa, să nu precupeţim nimic spre a face ca răutatea să nu se strecoare în sufletul copiilor noştri.

Pentru aceea vă sfătuiesc:Nu împiedicaţi pe alţi oameni care vor să înveţe pe fiii voştri virtutea. Veniţi-le voi în ajutor, ca să salvaţi de la înec corabia sufletului copiilor voştri. Puneţi-le totul la îndemână, astfel ca fiii voştri să traverseze cu bine marea acestei vieţi.

Dacă toţi am gândi aşa despre creşterea copiilor noştri, dacă toţi am căuta să-i povăţuim mai mult spre virtute decât spre toate celelalte bunuri ale lumii, încredinţaţi fiind că virtutea este adevăratul bun, iar celelalte sunt bunuri de puţină însemnătate, fiii noştri s-ar împodobi cu bunătăţi atât de mari, încât amintindu-le ar părea că aiurez.” (Apologia vieţii monahale, 18, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 309-310)

„Iar pricina tuturor relelor din lume provine din principiul pe care îl punem la temelia educaţiei copiilor noştri. Şi vă voi explica acest lucru în cele ce urmează.” (Despre creşterea copiilor, 15, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 398)

„Dacă o fată este crescută în casa părintească în dragostea şi patima după podoabe femeieşti, când va pleca din casa părinţilor va fi de nesuferit soţului ei şi greu de mulţumit şi mai împovărătoare decât cei care strâng impozitele. V-am mai spus şi altădată că răul nu poate fi îndreptat din lume din pricină că nici un om nu are grijă de copii, nimeni nu le vorbeşte despre feciorie, nimeni nu le spune despre curăţia trupească şi sufletească, nimeni nu-i învaţă să dispreţuiască averile şi măririle, nimeni nu le vorbeşte despre poruncile vestite în Scripturi.

Ce se va întâmpla cu copiii noştri dacă n-au, chiar din prima vârstă, educatori? Dacă oamenii care au fost educaţi chiar de când s-au născut şi au fost instruiţi până la bătrâneţe nu reuşesc totuşi să ajungă oameni desăvârşiţi, cât rău nu vor săvârşi cei care de la începutul vieţii lor au fost obişnuiţi sa audă vorbindu-li-se numai despre lucrurile pământeşti? În vremea noastră fiecare părinte îşi dă toată silinţa să instruiască pe copiii lui în meserii, în arte, în ştiinţă, în oratorie, dar nici unul nu se interesează cât de puţin să educe sufletul lor.

Nu încetez de a vă ruga, de a vă ruga cu lacrimi şi a vă cere ca, înainte de toate celelalte, să daţi copiilor voştri o bună educaţie. Dacă-ţi iubeşti copilul, arat-o prin educaţia ce i-o dai. De altfel, ai şi răsplată. Ascultă ce spune Pavel: …dacă vor stărui, cu înţelepciune, în credinţă, în dragoste şi în sfinţenie (I Tim., 2, 5). Dacă ai nenumărate păcate adunate în conştiinţa ta, atunci născoceşte o iertare a păcatelor tale, şi anume: creşte un atlet pentru Hristos. Prin aceste cuvinte nu-ţi spun: Nu-l lăsa să se căsătorească. Trimite-l în pustie. Pregăteşte-l să îmbrăţişeze viaţa monahilor! Nu-ţi spun asta! Aş vrea negreşit şi aş dori ca toţi să îmbrăţişeze viaţa monahală, dar nu silesc pe nimeni, pentru că o astfel de viaţă pare prea greu de purtat. Creşte un atlet pentru Hristos! Învaţă-ţi copilul din prima vârstă să trăiască cu evlavie în lume!” (Despre creşterea copiilor, 17-19, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 399-400)

„Dacă vei întipări  în  sufletul  lui încă fraged învăţăturile cele bune, nimeni nu va putea să i le desprindă; ele se întăresc ca şi sigiliul aplicat pe ceară. Copilul, când e mic, tremură, se teme şi are respect şi de chipul tău, şi de cuvintele tale, şi de tot ce faci. Întrebuinţează cum trebuie superioritatea ta. Tu eşti cel dintâi care te vei bucura de bunătăţi dacă ai un copil bun, şi apoi Dumnezeu. Prin educarea copilului tău lucrezi pentru tine însuţi.” (Despre creşterea copiilor, 20, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 400)

„Pune deci  numaidecât copilului  lege ca să nu ocărască pe nimeni, să nu hulească pe nimeni, să nu se jure, să nu înjure, să nu se bată. Când îl vezi că-ţi calcă legea, pedepseşte-l, uneori printr-o căutătură aspră şi severă, alteori prin cuvinte usturătoare, iar alteori, prin cuvinte de mustrare; deşteaptă-i uneori ambiţia prin cuvinte măgulitoare de a fi mai bun decât alţii, alteori făgăduieşte-i răsplată pentru o purtare bună. Nu-l bate mereu şi fără socoteală, ca să nu-l obişnuieşti să fie crescut prin bătaie. Dacă se va obişnui să fie educat numai prin bătaie, va învăţa să dispreţuiască bătaia. Iar dacă a învăţat să dispreţuiască bătaia, ai stricat totul. Dimpotrivă, să se teamă de bătaie, dar să n-o primească. Să fie mişcat biciul, dar să nu cadă pe spatele copilului. Ameninţările să nu meargă până la faptă. Dar să nu creadă că se reduc numai la ameninţări cuvintele tale. Ameninţarea atunci este bună, când este crezut că se va traduce în faptă. Căci dacă cel ce a greşit îţi află gândul, va dispreţui şi ameninţarea, şi bătaia. Dimpotrivă, să se aştepte sa fie pedepsit, dar să nu-l pedepseşti, ca să nu se stingă teama de pedeapsă, ci teama să rămână ca un foc plin de putere ce arde de peste tot toţi spinii, sau ca o cazma ascuţită ce sapă până în adânc. Când vei vedea că teama are bune rezultate, fii blând. Firea omenească are nevoie şi de blândeţe.

Învaţă pe copil să fie îngăduitor şi bun cu oamenii. Dacă-l vei vedea că înjură şi insultă pe servitor, nu trece cu vederea acest lucru, ci pedepseşte-l pe copil. Dacă ştie că nu-i este îngăduit să înjure şi să insulte sluga, cu atât mai mult nu va înjura şi insulta pe ceilalţi oameni, închide-i gura la orice cuvânt râu şi urât. Dacă-l vei vedea că huleşte pe cineva, astupă-i gura şi îndreaptă-i limba spre propriile sale greşeli şi scăderi.

Sfătuieşte şi pe mamă să-i dea copilului astfel de învăţături; tot aşa şi pe pedagog, ca şi pe servitorul ce-l însoţeşte la plimbare, pentru ca toţi la un loc să-i fie paznici şi să observe ca nu cumva să iasă din gura copilului, prin uşile cele de aur, acele cuvinte urâte şi rele.

Să nu crezi că-ţi trebuie mult timp ca să ajungi la bune rezultate, îţi sunt de-ajuns două luni şi ai reuşit în totul dacă de la început îl observi, îl ameninţi şi pui atât de mulţi supraveghetori. Buna lui deprindere se preface într-o a doua natură.

Aşadar, această poartă va ajunge o poartă vrednică de a intra prin ea Domnul numai dacă nu se vor rosti nici cuvinte de ruşine, nici cuvinte necugetate şi nici un alt cuvânt rău, ci numai cele ce se cuvin Stăpânului. Dacă cei care instruiesc pe copiii lor pentru a fi buni ostaşi, îi iau de mici şi-i învaţă să tragă cu arcul, să se îmbrace cu haine ostăşeşti, să călărească, fără ca vârsta copiilor să le fie o piedică, cu cât mai mult trebuie ca aceia care se pregătesc pentru oastea cerească să se îmbrace cu toată această podoabă împărătească! Să fie învăţat deci copilul să cânte psalmi lui Dumnezeu, spre a nu-şi petrece vremea cu cântece de ruşine şi povestiri nefolositoare.” (Despre creşterea copiilor, 30-34, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 404-405)

„Dacă poveştile băbeşti pun atâta stăpânire pe sufletul copilului, încât îşi închipuie că sunt adevărate cele povestite, cum oare n-ar pune stăpânire pe sufletul lui şi nu l-ar umple de multă teamă, când i s-ar spune istorisiri cu totul adevărate?” (Despre creşterea copiilor, 44, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 411)

„Să nu duci niciodată copilul la teatru, ca să nu se pângărească în întregime prin cele ce aude şi vede. În pieţe, mai cu seamă când trece prin înghesuială de lume, pedagogul să ţină seamă de această lege şi să vorbească cu el în aşa chip, încât să nu se pângărească ochii copilului.

Sunt multe mijloace prin care poţi face pe copil să nu-şi închipuie că merită să fie văzut şi admirat: dezbracă-l de prea multa podoabă; tunde-i părul de pe cap, aşa cum se cade să fie un copil. Dacă se supără copilul că este lipsit de podoabe, învaţă-l în primul rând că el este cea mai mare podoabă.

Astfel, pentru a face pe copil să nu se uite cu plăcere Ia lucrurile care i-ar vătăma sufletul, serveşte-te de povestirile acelea, destul de bune pentru a-l feri, în care se vorbeşte despre păcatele săvârşite de fiii Iui Dumnezeu cu fiicele oamenilor (Fac., 6, 4; Mt. 34, 37-39; Lc. 17, 27), despre cele întâmplate sodomiţilor (Fac., 19, 1- 28), despre gheenă şi încă multe altele.

În privinţa educaţiei ochilor, pedagogul şi însoţitorul copilului trebuie să aibă multă grijă. Arată-i alte frumuseţi şi întoarce-i privirile, de la priveliştile de ruşine, spre cer, soare, stele, florile pământului, livezi, spre pozele frumoase din cărţi. Cu astfel de frumuseţi să-i încânţi vederea. Şi sunt încă alte multe lucruri frumoase care nu sunt vătămătoare.

Greu de păzit este această poartă.   Foc zace înlăuntrul ochilor; focul este legat de însăşi natura ochilor şi ai  putea spune că este chiar constrângător.  Să înveţe copilul cântece dumnezeieşti. Dacă în lăuntrul sufletului său nu se deşteaptă nici o poftă, apoi nu doreşte să vadă nici în afară.

Să nu facă baie cu femeile (rău e obiceiul acesta), nici să nu fie trimis unde sunt adunate mai multe femei la un loc.

Să audă necontenit întreaga istorie a vieţii lui Iosif. Să afle învăţăturile despre împărăţia cerurilor şi ce mare răsplată se dă celor ce trăiesc în castitate. Făgăduieşte-i că ai să-i dai o mireasă frumoasă şi ai să-l faci moştenitorul averii tale. Ameninţă-l în toate chipurile. Ameninţă-l în toate chipurile dacă vezi că face altceva decât doreşti şi grăieşte-i aşa:Nu vom reuşi, fiule, să-ţi găsim o soţie virtuoasă dacă nu vei arăta multă grijă de tine, dacă nu vei dori să trăieşti virtuos. Dar dacă te vei sili să trăieşti aşa, te voi însura curând.

Dacă va fi învăţat copilul să nu rostească mai ales cuvinte de ruşine, atunci să sădeşti de sus, de la Dumnezeu, în sufletul lui evlavia. Vorbeşte-i despre frumuseţea sufletului. Fă să se nască în sufletul lui gânduri şi sentimente curate faţă de femei. Spune-i: Cel care se lasă dispreţuit de o servitoare este el însuşi un servitor. Spune-i că tânărul trebuie să aibă foarte multă grijă de el însuşi. Să aibă grijă mai mult de ochi decât de limbă: cuvintele sunt auzite îndată de oameni, pe când privirile nu sunt observate de toţi. Simţul văzului merge iute; poate ademeni, chiar între mulţi oameni, fără să fie observat, cu aruncăturile ochilor orice faţă ar vrea. Tânărul să nu aibă legătură cu nici o femeie afară de mama lui. Nu-i da bani pe mână. Să nu se găsească ceva ruşinos în preajma lui. Învaţă-l să dispreţuiască distracţiile şi altele asemenea acestora.

Să nu obişnuim trupul copilului cu haine moi şi nici să nu-i îngăduim să se apropie de alte trupuri. Să căutăm să facem rezistent trupul copilului. Trebuie să ne gândim că noi creştem un atlet pentru Dumnezeu. Să nu întrebuinţeze deci nici aşternut moale şi nici haine moi. În acest chip să dăm legi simţului tactil.” (Despre creşterea copiilor, 56-63, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 415-417)

„Prin urmare, o lege de netrecut să fie pentru copil: să nu se răzbune niciodată când este insultat el sau când suferă vreo nedreptate sau ceva rău; dar niciodată să nu treacă cu vederea pe altul care suferă pe nedrept.

Dacă tatăl învaţă aceste lucruri pe copiii lui şi-i creşte aşa, atunci şi el va fi cu mult mai bun. Şi va căuta să fie cu mult mai bun dacă nu pentru alt motiv, cel puţin din obligaţia de a nu-şi prejudicia învăţătura prin exemplul său.

Să fie învăţat copilul să rabde dispreţul şi lipsa de consideraţie. Să nu ceară de la servitori să-i facă servicii pentru simplul fapt că este fiul stăpânului. Să se servească singur, în acelea numai sa fie slujit de servitori în care nu poate să se servească singur, spre exemplu a face de mâncare, îndatorire ce nu-i de căderea unui om liber. Într-adevăr, copilul nu trebuie să neglijeze treburile ce sunt de căderea omului liber, iar în schimb să se ocupe cu lucrurile ce trebuie făcute de sclavi. Când trebuie spălat pe picioare, să nu-l spele servitorul, ci sa se spele copilul însuşi. Dacă se poartă aşa, el ajunge iubit şi respectat de servitori. Să nu-l îmbrace nimeni cu hainele şi nici să nu aştepte in baie ca să fie servit de cineva, ci el însuşi să le facă pe toate. Dacă va face aşa, va ajunge sănătos, lipsit de mândrie şi plăcut celorlalţi oameni.

Învaţă-l pe copil că toţi oamenii sunt egali prin fire; spune-i ce este un rob şi ce este un om liber.

Vorbeşte-i aşa:În vechime, fiule, pe vremea strămoşilor noştri, nu erau robi. Păcatul a adus pe pământ robia. Odinioară, la început, un fiu a insultat pe tatăl său şi a fost pedepsit ca să fie rob fraţilor săi (Fac., 9, 20-25).

Bagă de seamă deci să nu fii rob robilor. Dacă te vei mânia şi te vei supăra ca robii şi vei face aceleaşi fapte ca şi ei, atunci nu eşti întru nimic mai presus de ei în ceea ce priveşte virtutea şi nici nu vei mai avea vrednicia de om liber. Sârguieşte-te dar să fii stăpânul for; şi să fii stăpân nu prin faptul că eşti stăpân, ci prin felul tău de a te purta; să fii stăpânul pornirilor tale, ca nu cumva să fii găsit rob al lor, deşi eşti liber. Oare nu vezi câţi părinţi au dezmoştenit pe copiii lor şi i-au făcut moştenitori în locul lor pe sclavi? Ai grijă deci să nu se întâmple aşa ceva. Din partea mea nici n-o vreau, nici n-o doresc; tu eşti stăpân şi pe una, şi pe alta.

Potoleşte-i în acest chip mânia. Porunceşte-i să se poarte cu slugile cum se poartă cu fraţii. Învaţă-I că toţi oamenii sunt egali prin fire…” (Despre creşterea copiilor, 69-72, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 419-420)

„Spune deci copilului:Dacă vei vedea că un servitor ţi-a pierdut creionul, sau ţi-a stricat pana de scris, nu te mânia, nici nu insulta şi nici nu înjura; dimpotrivă, fii iertător, potoleşte-te repede. Dacă te vei învăţa să suporţi fără supărări pagube mici, vei suporta şi pe cele mari, când ai să pierzi cureaua de Ia tăbliţă sau lănţişorul de aramă.

Copiii sunt tare supărăcioşi când pierd astfel de mărunţişuri şi şi-ar da mai degrabă viaţa decât să lase nepedepsite asemenea pierderi. Atunci este timpul să înmoi asprimea mâniei Iui. Fii încredinţat că dacă va fi liniştit şi blând faţă de aceste pagube, când va fi bărbat va suporta cu uşurinţă orice pagubă. Dacă va avea copilul plăcuţa lucrată frumos din lemn foarte curată şi fără nici o pată, iar lângă ea lănţişoare de aramă şi creioane strălucitoare ca şi argintul şi alte obiecte de acestea copilăreşti şi dacă le va pierde sau le va strica servitorul care-l însoţeşte, iar copilul nu se va supăra, nici nu se va mânia, a dat dovadă de cea mai mare înţelepciune. Să nu-i cumperi îndată lucrurile pierdute sau stricate, ca nu cumva să se stingă dorinţa prin înlocuirea obiectelor. Dimpotrivă, atunci să-i înlocuieşti ceea ce l-a supărat, când vei vedea că nu le mai doreşte şi nici nu mai suferă din pricina lor.

Nu este vorba aici de lucruri mici, ci sunt lucruri care ţin de orânduirea întregii lumi. Învaţă-l să dea precădere fratelui mai mic, dacă are; de nu are frate, servitorului. Şi acesta este un semn de cea mai mare înţelegere.

Înmuiaţi prin aceste mijloace mânia copilului, ca să dea naştere la gânduri potolite şi blânde. Dacă nu simte dezgust de nimeni, dacă suportă paguba, dacă n-are nevoie să fie servit, dacă nu se revoltă când altul este cinstit şi preţuit, cum poate să se mai mânie?” (Despre creşterea copiilor, 73-75, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 421-422)

„Învaţă-ţi copilul să nu pună nici un preţ pe bani, nici pe slava omenească, nici numai pe viaţa de aici. Dacă va avea astfel de gânduri, va fi un înţelept.” (Despre creşterea copiilor, 87, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 427)

„Dacă vrea să se facă militar, dacă vrea să se facă avocat sau orice altceva, învaţă-l să nu-şi câştige existenţa în chip ruşinos.

Mama să caute să-şi crească fiica în acelaşi chip, să îndepărteze de faţa ei luxul, podoaba şi toate celelalte lucruri cu care se împodobesc femeile stricate. În afară de aceasta, să stabileşti o lege generală ca să îndepărtezi, atât pe tânăr, cât şi pe fată, de lux şi de beţie. Şi acest lucru este de mare ajutor pentru păzirea castităţii. Pe tineri îi ispiteşte pofta trupească, iar pe fete, dragostea de podoabe şi uşurătatea. Să căutăm să stârpim toate aceste porniri.

Crescând astfel de atleţi, vom putea să plăcem lui Dumnezeu ca să putem şi noi, şi copiii noştri, să dobândim bunătăţile făgăduite celor ce-L iubesc pe El…” (Despre creşterea copiilor, 89-90, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, p. 427)

,,Ca un sculptor minunat, care face o statuie de aur şi o lucrează cu foarte mare grijă, aşa lucra şi Iov sufletul copiilor, formându-l şi împodobindu-l. şi ca un plugar vrednic, care udă, apără şi împrejmuieşte trunchiurile finicilor sau ale măslinilor şi-i îngrijeşte în tot chipul, aşa şi Iov nu lasă nimic la o parte pentru a creşte, ca pe un măslin plin de rod, sufletul fiecărui copil cu un spor mai mare de virtute.” (Omilii la săracul Lazăr, cuvântul V, în vol. Omilii la săracul Lazăr. Despre soartă şi Providenţă…, p. 121)

,,Că adeseori când o slujnică aprinde sfeşnicul, îi poruncim să nu-l ducă unde este vreo trestie sau iarbă uscată sau ceva de acest fel, ca nu cumva uitând noi de el, să cadă vreo scânteie şi, pornind de la acea uscătură, să se aprindă toată casa. Această purtare de grijă să o avem şi pentru copii şi să nu le ducem privirile unde sunt slujnice desfrânate , fete destrăbălate ori roabe neînfrânate, ci să poruncim cu tărie ca, şi dacă avem o asemenea slujnică, sau vecină, sau pur şi simplu orice fată care este astfel , să nu vină nici sub privirile, nici să nu aibă convorbiri cu cei tineri, ca nu cumva căzând din acelea vreo scânteie, să aprindă întreg sufletul copilului şi nefericirea să devină nemângâiată. Şi nu numai de imagini, ci şi de auziri dulci şi desfrânate să-i ferim  ca să nu li se vrăjească  prin acestea sufletul. Nici la spectacole să nu-i ducem, nici la ospeţe şi beţii, ci mai degrabă tinerii să fie păziţi mai tare decât fecioarele în cămările lor . Că nimic nu împodobeşte aşa de mult vârsta lor precum cununa întregii înţelepciuni [σωφροσυνη] şi a veni la nuntă curat de toată desfrânarea . Iar dacă sufletul nu a cugetat mai înainte [προμελεταω] la desfrâu , nici nu s-a stricat, ci tânărul a cunoscut doar pe femeia cu care s-a unit prin nuntă, atunci şi soţiile le vor deveni dorite. Când tinerii vor păşi spre căsătorie cu o asemenea pază, atunci şi pornirile drăgăstoase [ερωτες] vor fi mai calde şi dragostea [ευνια] mai adevărată şi prietenia [φιλια] lor mai adâncă şi mai strânsă. Iar cele ce se întâmplă acum nu sunt nuntă, ci pur şi simplu înavuţire şi negoţ. Căci atunci când tânărul este stricat dinainte de nuntă, iar după nuntă iarăşi se uită la altă femeie, care mai este folosul nunţii, spune-mi?” (Cinci cuvântări despre Ana şi Samuel, cuvântul I, în vol. Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor…, pp. 25-27)

,,… să-i creştem (pe copii – n.n.) cu multă sârguinţă [în legea lui Dumnezeu] şi să îndepărtăm pe cei tineri de orice răutate, mai cu seamă de neînfrânare şi împrăştiere . Cumplit este acest război şi nimic nu primejduieşte atât de mult vârsta copilăriei şi tinereţii ca această patimă. Din toate părţile să-i îngrădim şi să-i ocrotim cu sfătuiri, cu îndemnuri, cu înfricoşări, cu ameninţări . Dacă ei vor birui această poftă, nu vor fi biruiţi degrabă de vreo alta, ci vor fi şi mai tari decât banii, se vor înfrâna şi de la beţie, şi chefurile şi întâlnirile stricate le vor îndepărta cu toată râvna, le vor fi mai iubiţi şi părinţilor, vor fi mai respectaţi şi de toţi oamenii.” (Cinci cuvântări despre Ana şi Samuel, cuvântul I, în vol. Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor…, cuvântul II, p. 42)

,,… ca să fie respectaţi şi de oameni şi să fie doriţi şi lui Dumnezeu copiii [noştri], să împodobim sufletele lor şi să-i aducem către nuntă cu [zestrea] întregii înţelepciuni [σωφροσυνη] . Căci astfel se vor revărsa asupra lor ca din nişte izvoare şi toate cele ale veacului de acum şi Îl vor avea milostiv şi pe Dumnezeu. Se vor bucura şi de slava de acum şi de cea viitoare .” (Cinci cuvântări despre Ana şi Samuel, cuvântul II, în vol. Omilii şi cuvântări despre educaţia copiilor…, p. 43)

,,Ascultă-l pe Pavel zicând: [femeia se va mântui prin naştere de prunci] dacă ei [copiii] stăruie în credinţă, în iubire şi sfinţenie cu cuminţenie [en pistei, en agape, en hagiasmo meta sophrosynes, 1 Timotei 2, 15]. Chiar dacă ştii de mii de rele în tine însuţi, gândeşte-te că ai totuşi o mângâiere pentru relele tale. Creşte un atlet pentru Hristos! Nu-ţi spun: întoarce-l de la căsătorie, trimite-l în pustie, pregăteşte-l să-şi aleagă viaţa monahilor! Nu-ţi spun aceasta. Desigur, vreau acest lucru şi aş dori ca toţi să-l îmbrăţişeze, dar fiindcă el pare să fie o povară, nu vă silesc. Creşte un atlet pentru Hristos şi, fiind în lume, învaţă-l evlavia din fragedă vârstă.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 107-108)

,,Dacă în sufletul încă fraged se întipăresc învăţăturile bune, nimeni nu le va mai putea şterge atunci când se vor face tari ca o întipărire, precum ceara. Îl ai încă tremurând înfricoşat şi temător la orice privire, la orice cuvânt şi oricare alt lucru; să te foloseşti de începutul [vieţii lui] spre ceea ce se cuvine. De vei avea un fiu bun, tu cel dintâi te vei bucura de cele bune, apoi şi Dumnezeu; pentru tine însuţi lucrezi.

Se spune că atunci când sunt pescuite, mărgăritarele sunt apă. Iar dacă pescarul e iscusit, punând pe mână picătura aceea şi rotind-o în palmă cu mâna cealaltă o face rotundă şi-i dă formă perfect sferică. Dar după ce i s-a întipărit forma, nu mai poate fi modificată. Fiindcă tot ce este fraged poate primi orice neavând încă forma lui proprie fixă, drept pentru care e trasă uşor spre oricare formă; dar ceea ce este tare, dat fiind că a dobândit ca stare duritatea nu iese uşor din ea, nici nu trece uşor într-o altă stare.

Aşadar, fiecare dintre voi, părinţi şi mame, aşa cum îi vedem pe pictori făcându-şi tablourile şi statuile cu multă luare-aminte, tot aşa să ne îngrijim şi de aceste minunate statui [care sunt copiii]. Căci pictorii, punându-şi în fiecare zi tabloul înaintea lor, întind culorile cum se cuvine. Iar sculptorii în piatră fac şi ei acelaşi lucru, îndepărtând ce e de prisos şi adăugând ce lipseşte. Aşa şi voi, ca nişte făcători de statui, să aveţi spre aceasta toată zăbava făcând statui minunate lui Dumnezeu; suprimaţi ce e de prisos şi adăugaţi ce lipseşte; şi priviţi la ele în fiecare zi [să vedeţi]

ce înzestrare prisositoare au din fire, ca să o sporiţi, şi ce deficienţă din fire, ca să o suprimaţi. Şi cu multă luare-aminte alungaţi de la ei prilejul desfrânării, căci această dragoste [eros] este foarte vătămătoare pentru sufletele tinerilor. Ci mai înainte de a ajunge la experienţa ei învaţă-l să fie treaz şi veghetor.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 108-109)

,,Şi dacă-l vezi călcând legea, pedepseşte-l, uneori cu o privire severă, alteori cu cuvinte muşcătoare, uneori cu reproşuri, alteori răsfaţă-l şi fă-i făgăduinţe. Nu-l lovi încontinuu, nici nu-l obişnui să fie pedepsit aşa, căci dacă se învaţă să fie pedepsit încontinuu, se va învăţa să le dispreţuiască, iar învăţând să le dispreţuiască, s-ar răsturna toate. Ci să se teamă mereu de lovituri, dar să nu le primească; biciul să pocnească, dar să nu lovească. Iar ameninţările să nu fie transpuse în faptă. Să nu se vadă însă că vorbele sunt doar simple ameninţări, fiindcă doar atunci este bună ameninţarea când se crede că va fi transpusă în faptă, căci dacă cel ce a greşit află îngăduinţă, o va dispreţui. Ci să se aştepte să fie pedepsit, ca să nu se stingă frica, ci să rămână ca un foc care creşte şi smulge toţi spinii de peste tot şi ca o sapă ascuţită care sapă adânc. Dar când vezi că frica îi este de folos, uşurează-l, căci firea noastră are nevoie şi de uşurare.

Învaţă-l să fie îngăduitor şi iubitor de oameni. Şi dacă vezi că-şi ocărăşte servitorul însoţitor, nu trece cu vederea faptul şi pedepseşte-l pe el, cel liber. Căci cel ce ştie că nu-i este îngăduit să ocărască pe sluga sa, cu atât mai mult nu va defăima, nici nu va huli pe cel liber şi egal în cinstire cu el. Coase-i gura de la răutate. Dacă-l vezi defăimând pe cineva, închide-i gura şi mută-i limba împotriva greşelilor lui. Îndeamnă şi pe mama lui, precum şi pe pedagogul şi servitorul lui însoţitor să-i spună acestea, ca toţi să-i fie străjeri şi să observe ca nici unul din acele gânduri să nu scape din gura acelui copil şi din uşile de aur. Şi să nu socoteşti că lucrul are nevoie de mult timp. Dacă porunceşti şi ameninţi sever de la început aşezi atâţia străjeri, sunt de ajuns două luni şi totul se va îndrepta şi lucrul va dobândi tăria sigură a firii.

Şi această poartă se va putea face vrednică de Dumnezeu atunci când el nu va rosti nici o obrăznicie, nici o glumă, nimic lipsit de minte şi nimic altceva, ci toate vor fi cum se cuvin Stăpânului. Căci dacă cel care învaţă meseria militară trupească îşi învaţă de devreme copiii să fie soldaţi şi să mânuiască armele, să îmbrace mantaua militară şi să urce pe cal, şi vârsta lor nu este pentru ei nici o piedică, cu atât mai mult cei ce vor să fie soldaţi sus [în cer] trebuie să îmbrace toată găteala împărătească. Să înveţe deci să cânte psalmi lui Dumnezeu ca să nu-şi petreacă timpul în cântări ruşinoase şi poveşti nelalocul lor. Aşa să fie asigurată poarta aceasta şi cetăţenii aceia  să fie înscrişi în liste, iar pe ceilalţi să-i omorâm înăuntru, cum omoară albinele viespile nelăsându-le să iasă afară, nici să bâzâie.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 112-113)

,,… copiii să nu audă nimic nelalocul lui nici de la alţi copii, nici de la pedagog, nici de la doici. Ci aşa cum plantele au nevoie de cea mai mare îngrijire atunci când sunt fragede, tot aşa şi copiii. Să purtăm astfel de grijă să aibă doici bune, pentru ca să li se pună de la bază o temelie bună şi să nu primească încă de la început nimic rău. Prin urmare, să nu audă poveşti [mythous] flecare şi băbeşti [cf. 1 Timotei 4, 7]: Cutare a iubit pe cutare. Fiul împăratului şi fiica sa mai mică au făcut acestea. Să nu audă nimic din acestea, ci să audă altele fără nici un ocoliş cu toată simplitatea.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 114)

„Prin urmare, să nu audă astfel de basme [mythois]. Ci atunci când se relaxează de ostenelile studiilor — fiindcă îi plac povestirile din vechime — vorbeşte-i depărtându-l de la orice copilărie, căci creşti un filosof, un atlet şi un cetăţean al cerurilor. Spune-i, aşadar, şi p0ovesşte-te-i: Erau la început doi copii ai unui tată, doi fraţi [cf. Facere 4, 1 sq.]. după care, oprindu-te, reia: Şi care au ieşit din acelaşi sân. Unul era mai mare, iar altul mai mic. Primul era plugar, iar celălalt păstor. Şi acela îşi scotea oile în văi şi la iazuri. Şi îndulceşte cele povestite, ca să aibă copilul o desfătare şi să nu-l părăsească însufleţirea. Unul semăna şi sădea. Şi i s-a părut potrivit odată să cinstească prin acestea pe Dumnezeu. Iar păstorul i-a adus lui Dumnezeu întâi-născuţii turmelor sale. Nu este oare cu mult mai bine ca în loc de oi cu lâna de aur şi de basmul acela* să-i povesteşti acestea? După cate ţine-i trează atenţia — căci povestirea are cea de acest fel — neadăugând nimic mincinos, ci doar pe cel din Scriptură. Iar atunci când a adus lui Dumnezeu întâi-născuţii [turmelor sale], de îndată s-a pogorât foc din cer şi a răpit toate la jertfelnicul de sus. Dar cel mai mare nu a făcut aşa, ci s-a dus şi, punându-şi deoparte pentru sine primele roade, i-a adus lui Dumnezeu pe cele de pe urmă. Şi Dumnezeu n-a luat seamă la ele, ci S-a întors de la ele şi le-a lăsat să rămână pe pământ; dar pe acelea [ale celui mai mic] le-a primit la Sine. Aşa cum se întâmplă şi cu cei ce stau la ţară: pe unul din cei ce-i aduc daruri stăpânul îl cinsteşti şi-l primeşte înăuntru, dar pe altul îl lasă să stea afară. Aşa s-a întâmplat şi atunci. Dar ce s-a petrecut după aceasta? Fratele mai mare s-a întristat că a fost lipsit de cinste şi a fost trecut cu vederea în ce priveşte bunăvoinţa, şi era mâhnit. Îi spune lui atunci Dumnezeu: «Pentru ce te-ai întristat? Nu ştii că lui Dumnezeu i-ai adus jertfă? Pentru ce m-ai supărat? Ce ai de reclamat? Pentru ce mi-ai adus roadele de pe urmă?». Iar dacă ţi se pare potrivit să foloseşti un limbaj mai simplu, vei spune: «Şi acela, neavând ce să spună, a rămas liniştit», sau mai degrabă a tăcut. După care, văzându-l pe fratele său mai mic, îi spune: <Să ieşim la câmp>. Şi luându-l cu viclenie, fratele mai mare l-a omorât. Şi credea că lucrul rămâne ascuns de Dumnezeu. Dar vine la el Dumnezeu şi-i spune: «Unde e fratele tău?». Şi acela spune: «Nu ştiu. Oare nu cumva sunt eu păzitorul fratelui meu?». Şi îi zice atunci Dumnezeu: «Iată, sângele fratelui tău strigă la Mine din pământ».

Dar şi mama să stea alături atunci când sufletul copilului se plămădeşte astfel prin asemenea povestiri, ca să ajute şi ea şi să laude cele zise.

Deci ce s-a întâmplat după aceasta? Pe acela Dumnezeu l-a primit în cer şi, sfârşindu-şi viaţa, e acum sus [în cer]. Fiindcă prin asemenea povestiri copilul primeşte cuvântul despre înviere. Căci dacă în basme se povestesc lucruri de necrezut, spunându-se că aceasta a făcut-o semizeu iar copilul crede aceasta şi, chiar dacă nu ştie ce este un semizeu, şuie că e ceva mai mare ca omul şi, auzind aceasta, se minunează, cu atât mai mult când aude vorbindu-se despre înviere şi că sufletul acestuia a urcat la cer. Deci pe acela l-a luat numaidecât sus, dar acesta, care l-a omorât, a trăit încă mulţi ani rău pătimind, trăind cu frică şi cutremur, şi a suferit de4ci de mii de lucruri cumplite fiind pedepsit în fiecare zi. Şi vorbeşte-i de pedeapsă cu seriozitate, nu spune pur şi simplu: Au auzit de la Dumnezeu: «Suspinând şi tremurând să fii pe pământ», căci nu ştie copilul ce este aceasta; ci spune-i: Aşa cum tu stai în picioare în faţa învăţătorului neliniştit dacă vei fi biciuit sau nu, şi tremuri şi te înspăimântezi, tot aşa şi acela a trăit mereu ca unul care L-a supărat pe Dumnezeu.

Îi este de ajuns să-i povesteşti până aici, şi spune-i această povestire într-o seară la cină. Iar ama să-i spună iarăşi aceleaşi lucruri. Apoi, după ce le-a auzit de mai multe ori, cere-i şi lui: Spune-mi povestea, ca să se şi ambiţioneze. Şi când va fi reţinut povestirea, atunci să-i spui şi folosul.

Căci sufletul său, care a primit în el povestirea, ştie să aducă roade chiar şi înainte de sfârşitul muncii tale. După care spune-i şi tu: Vezi cât de rea este lăcomia pântecelui? Cât de rău este să-ţi omori fratele? Vezi cât de rău este să crezi că te poţi ascunde de Dumnezeu? Fiindcă El le vede pe toate, chiar şi pe cele făcute în ascuns. Dacă şi numai această învăţătură o vei fi însămânţat în copilul tău, nu vei mai avea nevoie de pedagog, această frică de Dumnezeu păzind copilul mai mult decât orice frică şi zguduindu-i sufletul. Dar nu numai aceasta. Ci du-l de mână şi la biserică sârguindu-te să-l duci mai cu seamă [în prima săptămână din Postul Mare] atunci când se citeşte această povestire. Fiindcă îl vei vedea strălucind de bucurie, săltând şi bucurându-se, pentru că ştie ceea ce toţi nu ştiu, luând-o înaintea citirii, recunoscând-o şi folosindu-se mult. Şi de acum lucrul e bine aşezat în amintirea sa – dar sunt şi alte foloase ce pot fi scoase din povestire. Să înveţe de la tine că nu trebuie să se îndurereze atunci când suferă rele; Dumnezeu i-a arătat aici aceasta încă de la început, pentru că pe cel care i-a fost bine-plăcut l-a luat prin moarte sus, la cer.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 114-117)

,,… când va fi crescut, spune-i şi povestiri mai înfricoşătoare. Câtă vreme gândirea sa e fragedă, să nu o împovărezi peste măsură, ca să nu se sperie. Dar când se va face de cincisprezece ani sau mai mult, să audă cele despre gheenă, iar când va fi de zece, de opt sau chiar mai puţini ani, să audă cele despre potop, cele despre Sodoma, cele făcute împotriva Egiptului, toate lucruri care sunt pline de pedepse, şi să le audă foarte pe larg. Iar când va creşte mai mult, să audă şi cele ale Noului Testament, cele ale harului, cele ale gheenei. Cu aceste povestiri şi cu multele altele împrejmuieşte-i auzul oferindu-i şi exemple de acasă*.

Iar dacă cineva povesteşte lucruri îndoielnice, nicidecum să nu lăsăm, cum spuneam, să ajungă la el. Dacă vezi un servitor vorbind lucruri de ruşine în faţa lui, pedepseşte-l îndată şi cercetează cu severitate şi asprime greşelile făcute. Dacă vezi o fată, mai bine să nu se apropie de el acea fată ca să nu se aprindă focul, afară numai dacă e o femeie bătrână şi care n-are nimic care să poată atrage un tânăr; dar de o femeie tânără să se ferească mai mult ca de foc. Căci aşa nici nu va spune ceva nelalocul lui, dacă nu va auzi nimic nelalocul lui, ci va fi crescut în acestea.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 122)

,,… să îndepărtezi excesul de eleganţă tăindu-i părul care-i cade de sus pentru a-i da o înfăţişare serioasă. Iar dacă copilului îi va veni greu să fie lipsit de podoabă, să înveţe mai întâi că aceasta e cea mai frumoasă podoabă. Iar ca să nu vadă [lucruri indecente], vor fi de ajuns pentru pază povestirile privitoare la fiii lui Dumnezeu care au alunecat spre fiicele oamenilor [Facere 6, 1-4], la sodomeni [Facere 19, 1-29], gheenă şi toate celelalte.

Aici mai ales pedagogul şi servitorul însoţitor trebuie să aibă mare grijă. Arată-i însă alte lucruri frumoase şi abate-i ochii spre cer, spre soare, spre stele, spre florile pământului, spre pajişti, spre frumuseţile [ilustraţiilor] cărţilor; spre acestea întoarce-i privirile. Şi sunt multele altele care nu aduc vătămare. Căci această poartă e cu anevoie de păzit fiindcă are focul înăuntrul ei, precum şi o necesitate, cum ar spune cineva, naturală. Să înveţe cântările dumnezeieşti [psalmii]. Dacă nu e trezită înăuntru, el nu vrea nici să vadă în afară. Să nu facă baie cu femei, căci e un obicei rău, nici să nu fie trimis în mulţime de femei.

Să audă necontenit toate cele privitoare la Iosif*; să înveţe apoi cele privitoare la Împărăţia cerurilor, care e plata pusă deoparte celor cuminţi. Făgăduieşte-i că-i vei aduce o mireasă frumoasă şi-l vei face moştenitor şi urmaş. Ameninţă-l cu de toate, dacă vezi lucruri contrare, şi spune-i: Nu-ţi vom găsi copile, o femeie virtuoasă, dacă nu vei arăta multă pază şi dăruire în virtute; dar de cum te vei stăpâni, de îndată te voi aduce la nuntă. Mai cu seamă dacă e educat să nu grăiască lucruri ruşinoase, el are evlavie din tinereţe. Vorbeşte-i despre frumuseţea sufletului. Fă să se nască în el un gând înţelept faţă de femei. Spune-i că a fi dispreţuit de slugi e un lucru vrednic de o slugă şi că mai cu seamă tânărul are nevoie de multă sârguinţă. Căci cel ce grăieşte ceva nelalocul său va fi vădit, dar cel ce priveşte nu va fi vădit – pentru că acest simţ e repede – şi chiar şezând între mulţi o poate seduce prin aruncături ale ochilor pe cea pe care o vrea. Să nu aibă nimic comun cu vreo femeie. Afară de mama sa să nu mai vadă nici o femeie. Nu-i da bani. Nimic ruşinos să nu pătrundă în el. Să dispreţuiască bogăţia  şi celelalte asemenea ei.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 123-125)

,,Creştem un atlet, să ne gândim la asta.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 125)

,,Să venim, aşadar, la puterea tiranică: irascibilitatea [thymos]. Ea nu trebuie nici retezată cu desăvârşire în tânăr, nici nu trebuie îngăduit ca el să se folosească pretutindeni de ea, ci să-i educăm de la cea mai fragedă vârstă ca atunci când suferă o nedreptate, să o suporte, iar dacă văd pe cineva suferind o nedreptate, să meargă cu vitejie şi să ia cu cuvenită măsură apărarea celui ce suferă. Dar aceasta cum va fi? Dacă se antrenează cu cei ai casei lor şi suportă să fie dispreţuiţi şi să nu se înfurie când nu sunt ascultaţi, ci îşi cercetează cu exactitate cele pe care le greşesc faţă de alţii. Peste tot în unele ca acestea tatăl va fi stăpân, fiind aspru şi neînduplecat când legile sunt călcate, dar blând şi binevoitor şi dăruind copilului multe răsplăţi atunci când sunt respectate. Căci tot aşa guvernează şi Dumnezeu lumea prin frica de gheenă şi prin făgăduinţa Împărăţiei. Şi tot aşa să fim şi noi faţă de copiii noştri.

Mulţi de pretutindenea să fie cei care îi îmboldesc pentru a-i antrena şi deprinde între ai săi să suporte suferinţa. Şi aşa cum înainte de concursuri atleţii se antrenează pe terenuri între ei, ca, izbândind între ei, să fie nebiruiţi de adversarii lor, tot aşa să fie educat acasă şi copilul. Şi adeseori tatăl sau fratele lui să fie cel care-l provoacă; şi toţi să se sârguiască pentru biruinţa lui, cineva fie apărându-se, fie împotrivindu-i-se în luptă ca prin aceasta să se antreneze. Tot aşa şi servitorii să-l înţepe necontenit şi pe drept şi pe nedrept, ca să înveţe să-şi stăpânească pretutindeni suferinţa. Căci dacă tatăl îl va înţepa, nu e lucru mare, pentru că numele tatălui, stăpânind dinainte peste sufletul său, nu-l lasă să se revolte. Ci să facă aceasta cei de-o vârstă cu el, slugi sau liberi, ca să înveţe între aceştia îngăduinţa.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 126-127)

,,Când se înfurie, adu-i aminte pătimirile proprii, când se enervează pe un servitor, adu-i aminte dacă nu cumva i-a greşit şi el şi cum s-ar purta el însuşi în asemenea împrejurări. Dacă-l vezi lovind un servitor, pedepseşte-l pentru asta, iar dacă-l vezi ocărându-l, pedepseşte-l şi pentru aceasta. Să nu fie nici moale, nici sălbatic, ca să fie şi bărbat şi îngăduitor. Căci adeseori va avea nevoie de ajutorul irascibilităţii, ca, de exemplu, dacă va avea cândva copii şi el sau va fi stăpân

peste slugi. Irascibilitatea e folositoare pretutindeni; e nefolositoare însă atunci când ne apărăm pe noi înşine. De aceea şi Pavel nu se foloseşte nicicând de ea pentru el însuşi, ci numai pentru cei care au suferit o nedreptate. Şi Moise văzând un frate nedreptăţit s-a folosit de irascibilitate şi încă foarte vitejeşte [Ieşire 2, 11-15], el care era şi mai blând dintre toţi oamenii [Numeri 12, 3]; dar când a fost ocărât, nu s-a apărat, ci a fugit.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 127)

,,Să aibă această singură lege; să nu se apere niciodată când e ocărât sau suferă cele rele şi să nu rabde nicicând văzând pe un altul suferind aceasta.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 127)

,,Înmoaie-i, aşadar, irascibilitatea astfel încât să nu dea naştere unor gânduri îngăduitoare; căci atunci când nu mai e ataşat pasional de nimic, când suportă paguba, când nu cere îngrijire, când nu e agasat atunci când e cinstit un altul, din ce pricină s-ar mai înfuria?” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 130)

,,Medicii spun că această poftă [sexuală – n.n.] îi cuprinde cu vigoare pe copii după cincisprezece ani [vârsta pubertăţii]. Deci cum vom lega această fiară? Ce vom face? Ce frâu îi vom pune? Nu ştiu altul decât pe cel al gheenei. Mai întâi să-l abatem de la privelişti şi auziri ruşinoase şi un copil liber să nu calce niciodată în teatru. Dacă totuşi caută desfătarea de acolo, de vom găsi, să-i arătăm pe alţii de o vârstă cu el care se reţin [să meargă acolo], ca să se reţină şi el din emulaţie [zelo]; căci nimic nu îndreaptă aşa de bine ca emulaţia, nimic. Şi aşa să lucrăm în toate, mai ales dacă e sensibil la emulaţie [zelotypos], fiindcă aceasta are o putere mult mai mare decât frica, promisiunile şi decât toate.

După care să ne gândim la desfătări nevătămătoare pentru ei. Să-i ducem la bărbaţi sfinţi. Să-i oferim o uşurare. Să-l cinstim cu multe daruri, ca sufletul lui să suporte necinstirea care-i vine de aici [adică de la faptul că nu merge la teatru]. Şi în loc de spectacolele acelea, introdu povestiri desfătătoare, pajişti şi edificii strălucitoare. După care să le dăm jos pe acelea prin cuvânt, spunând către el: O, copile, acele spectacole unde se văd femei dezbrăcate şi se grăiesc lucruri ruşinoase sunt pentru sclavii neliberi. Făgăduieşte că nu vei auzi, nici nu vei spune nimic necuviincios, şi du-te. Dar nu e cu putinţă să nu auzi acolo nimic ruşinos. Cele ce se petrec acolo sunt nedemne de ochii tăi. Spunând acestea să-l sărutăm cu drag şi să-l cuprindem şi să-l strângem cu mâinile ca să-i arătăm afecţiunea noastră. Şi prin toate acestea îl vom înmuia.

Dar ce? Am spus deja ca nicicând o fată tânără să nu se apropie de el, nici să-i slujească, ci doar o slujnică deja înaintată în vârstă, o femeie bătrână. Şi cuvântul să aducă vorba de Împărăţie [a cerurilor] şi de cei ce au strălucit odinioară în curăţie şi dintre cei din afară [păgâni] şi dintre cei ai noştri [creştini]; şi necontenit să-i umplem urechea cu aceştia. Iar dacă avem servitori [oiketes] înfrânaţi şi cuminţi, să dăm exemple şi dintre aceştia spunându-i că e foarte nelalocul lui ca servitorul să fie atât de cuminte, iar omul liber [eleutheros] să fie mai rău decât acela.

Dar mai există un alt leac. Care e acesta? Să fie învăţat şi să postească, dacă nu mereu, măcar de două ori pe săptămână: miercurea şi vinerea. Şi să meargă la biserică. Şi luându-l seara, când se termină spectacolele, tatăl să-i arate pe cei ce ies de acolo şi să râdă de bătrâni, pentru că s-au

făcut mai lipsiţi de minte decât tinerii, şi de tineri, pentru că ard [de patimi]. Şi să întrebe pe copil: Ce au câştigat toţi aceştia? Nimic altceva decât ruşine, ocară şi batjocură. Căci nu e lucru puţin pentru cuminţenie să se abţină de la toate acele privelişti şi auziri.

Dar mai e ceva: să fie învăţat să se roage cu multă râvnă şi străpungere [a inimii]. Şi să nu-mi spui că un copilaş n-ar accepta cândva acestea, fiindcă mai cu seamă copilul acceptă acestea având privire ageră şi fiind treaz. Căci vedem multe astfel de exemple la cei din vechime, ca, de pildă, pe Daniel şi pe Iosif. Să nu-mi spui că Iosif avea şaptesprezece ani [Facere 37, 2], ci cugetă la aceasta: de unde vine că el l-a atras pe tatăl său mai mult decât fraţii săi mai mari? Iar Iacob nu era mai mic? Dar Ieremia? Iar Daniel nu avea doisprezece ani? Şi Solomon n-avea şi el doisprezece ani când s-a rugat cu acea minunată rugăciune? Iar Samuel nu l-a povăţuit, tânăr fiind, pe învăţătorul său? Aşa încât să nu deznădăjduim; căci dacă cineva nu acceptă acestea e fiindcă e prea tânăr la suflet, nu la vârstă. Să fie educat, aşadar, să se roage cu multă străpungere [a inimii] şi să privegheze după putinţă şi să se pună asupra copilului întipărirea unui bărbat sfânt. Căci cel care sârguieşte nici să jure, nici să ocărască atunci când e ocărât, nici să defaime, nici să urască, ci posteşte şi se roagă, are din acestea îndemn îndeajuns spre cuminţenie [sophrosyne].” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 130-132)

,,Există şi o altă pază a cuminţeniei: să vadă necontenit pe întâi-stătătorul Bisericii [pe episcop sau preot] şi să audă de la acela multe laude, iar tatăl să se mândrească pentru aceasta faţă de toţi. Văzându-l, fetele să se umple de respect. Şi astfel povestirile [biblice], frica de tatăl său şi făgăduinţele, şi după acestea răsplata de la Dumnezeu şi lucrurile bune de care se desfată cei cuminţi îi vor aduce multă siguranţă. Adaugă la aceasta şi favorurile din armată şi în treburile publice. Pe lângă acestea, să ai necontenit un cuvânt de dispreţ împotriva desfrânării şi multe laude la adresa cuminţeniei. Acestea toate sunt de ajuns pentru a reţine sufletul copilului. Şi aşa se vor naşte în el gânduri cuviincioase.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 134)

,,Să-i aducem aminte cuvintele de îndemn: Copile, numai de Dumnezeu să te temi şi afară de El să nu te temi de altcineva. Plecând de aici va fi bărbat priceput şi plăcut, căci nimic nu-l fac pe om atât de lipsit de minte ca aceste patimi. Frica de Dumnezeu e de ajuns pentru înţelepciune şi pentru a avea în lucrurile omeneşti judecata pe care se cuvine să o avem. Căci culmea înţelepciunii aceasta este: a nu fi pasionat de cele copilăreşti. Să fie educat să socotească drept nimic banii, drept nimic slava omenească, drept nimic puterea, drept nimic moartea, drept nimic viaţa de faţă; şi aşa va fi chibzuit. Dacă după un astfel de antrenament [askeseos] îl vom duce la nuntă, gândeşte-te ce mare dar va fi pentru mireasă.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, pp. 134-135)

,,Să-l facem să se apropie după putere şi de treburile publice [pragmaton politikon] care nu au păcate. Iar dacă serveşte ca militar, să înveţe să nu umble după câştig ruşinos; la fel şi dacă [e avocat şi] ia apărarea celor nedreptăţiţi sau dacă face orice altceva de acest fel.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 135)

,,Iar mama să înveţe să-şi educe şi ea fata în acestea şi să o abată de la lux şi podoabe, şi de la toate celelalte lucruri care sunt ale femeilor desfrânate. Toate să le facă după legea aceasta şi atât tânărul, cât şi fata să se abţină de la plăcere şi beţie. Căci acesta este un lucru mare pentru cuminţenie, fiindcă pe tineri îi tulbură pofta sexuală, iar pe femei dragostea de podoabe şi fleacuri.” (Cuvânt despre cum se cade să-şi crească părinţii copiii, în vol. Sfaturi pentru o educaţie ortodoxă a copiilor de azi…, p. 135)

„Dacă copilul tău este demonizat, alergi pe la toţi Sfinţii şi asceţii şi-i rogi să ţi-l izbăvească; însă dacă păcătuieşte – şi asta e mai grav -  eşti nepăsător. Adevărat, ce lucru bizar! Pentru că atunci când copilul tău este chinuit de demon nu-i aşa de înfricoşător, căci în felul acesta poate scăpa de iad; dimpotrivă, din această încercare cineva se poate mântui şi încununa, dacă o rabdă cu nădejde. Însă cel care trăieşte în păcat, este imposibil să se mântuiască. Astfel, şi în viaţa aceasta este ruşinat, şi după moarte va fi pedepsit veşnic.” (Din vol. Problemele vieţii, p. 122)

„De aceea, precum caii care aleargă necugetat către prăpastie, şi îi ţinem în frâu şi îi pedepsim lovindu-i – şi pedeapsa aceasta este spre izbăvirea lor —, aşa şi pe copii trebuie să-i ţinem în frâu, să-i strunim şi să-i pedepsim pentru greşelile lor. Pentru că, dacă nu-i pedepsim noi, îi aşteaptă alte pedepse, pedepse veşnice, ca şi pe noi.” (Din vol. Problemele vieţii, p.125)

„Dar se cade să socotească părinţii şi tatăl şi mama nu cum să facă pe fiul lor cu bani şi cu avuţie de galbeni, ci cum să-i poată să-i facă mai avuţi la smerenie şi omenie şi la învăţătură şi la bunătate şi la înţelepciune mai multă decât toate, să nu le trebuiască multe ca să nu fie daţi la pofte şi la lucrurile cele lumeşti ale tinereţii, ci să fie plecaţi, să fie învăţaţi, să fie înţelepţi. Cade-se ca voi, părinţi, să cercetaţi, adică să vedeţi ieşirile şi intrările lor, umbletele lor cu amănuntul şi cu grijă mare să vedeţi umbletele lor şi cu cine se unesc, pentru că atunci când vă leneviţi de toate acestea nu aveţi nici o iertare de la Dumnezeu.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 3)

„Căci sufletul copiilor este ca pânza albă care în orice fel se va vopsi întâi aşa va fi până la sfârşit. Chiar de ar vrea cineva să o vopsească cu altă culoare, pururea se arată vopseala cea dintâi. Aşa şi copiii cei mici, când se obişnuiesc la bine, cu anevoie se întorc la rău.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 5) „Deci să nu gândim cum să-i lăsăm pe copiii noştri bogaţi, ci cum să-i pedepsim şi să-i lăsăm înţelepţi, pentru că de ar avea nădejdea lor la avuţie, n-au grijă să facă alte bunătăţi decât să acopere cu bogăţie faptele lor cele rele. Deci să nu ne apucăm de alt lucru până ce vom îndrepta sufletele copiilor noştri.” (Din vol. Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, p. 6)

„Acest lucru i se cuvine în mod deosebit femeii. Două prime motive sunt cunoscute. Mai întâi este aptitudinea minunată dată de Dumnezeu femeii privind opera educaţiei. Apoi uşurinţa pe care i-o procură viaţa liniştită şi tăcută pe care o duce ea în casă, departe de luptele şi de tulburările vieţii publice. Mai este încă o a treia raţiune pe care ne-o arată Pavel. Educaţia bună a copiilor este pentru femeie răscumpărarea unei greşeli vechi. Ea a fost sedusă, 1-a sedus pe bărbat; să lucreze acum la mântuirea celor pe care i-a pierdut prin păcatul ei în Paradisul pământesc. Femeia se va mântui prin naşterea de fii, dacă-i va educa.” (Din vol. Bogăţiile oratorice, p. 257)

„Să nu fim, dar, nepăsători, ştiind că cei care se poartă după voia lui Dumnezeu cu părinţii lor vor fi slăviţi şi străluciţi şi în viaţa aceasta. Pe cel virtuos şi blând îl respectă şi-l cinstesc toţi, de-ar fi el mai sărac decât toţi, după cum pe cel rău şi vicios îl urăsc şi-i întorc spatele toţi, de-ar avea el mare bogăţie. (Cel virtuos) va fi respectat nu numai de ceilalţi oameni, dar îţi va fi mai drag şi ţie, tatăl lui, că vei avea şi alt temei de dragoste, nu mai mic decât glasul sângelui, virtutea. Şi-ţi va fi nu numai drag, ci şi mai de folos, că te va cinsti, te va sluji şi te va îngriji la bătrâ-neţe. După cum cei nerecunoscători faţă de Dumnezeu sunt dispreţuitori şi faţă de părinţi, tot aşa cei care-L cin¬stesc pe Făcător cinstesc mult şi pe cei ce i-au născut. Aşa¬dar, ca să-ţi fie copilul slăvit şi de Dumnezeu, şi de oameni, să-ţi facă şi ţie viaţa plăcută şi să scapi şi tu de osânda ce va să fie, ai grijă mare de creşterea lui.” (La cuvintele: <<Văduva să nu fie înscrisă dacă are mai puţin de şaizeci de ani>>; şi despre creşterea copiilor; şi despre milostenie, 8, în vol. Despre schimbarea numelor. Despre răbdare. Despre milostenie…, pp. 357-358)