Serghei Esenin - Aburi ling in treacatAburi ling in treacatMalul somnoros.Galbenul capastruLunii-i scapa jos.

Luntrea mea izbesteTarmul indesat.Peste gard, biserici:Clai de fan roscat.

Cheama lung din baltaTriste gainusi:Liturghia noptiiVa incepe-acus.

Crangul, pe paraginiLasa ceata grea.In ascuns ruga-ma-voiPentru soarta ta.

Serghei Esenin - Ca Tine Nu-s Pe Lumea Asta Douǎ(Surorei mele Sura)

Ca tine nu-s pe lumea asta doua.În viata ta cu licariri de stea, Nadejdea mea-i iar teafara si nouaSi se repeta tineretea mea.

Tu – vorba mea de busuioc maiastra, Pe veci esti scumpa sufletului meu.Cum mai traieste astazi vaca noastra, Smulgând tristetea paielor mereu?

De-ncepi sa cânti dispare orice geamat.Cu visuri de copil ma lecuiesti, Sub geamul alb s-a scuturat de freamatScorusul vesnic gata de povesti?

Torcând – ce cânta mama mult dorita?Pe veci plecai din sat dar… tot mai stiuCa-i batatura casei troienitaDe frunza unui viscol purpuriu.

Mai stiu ca pentru biata noastra soarta, În loc de plans si-n loc de tânguit, Lânga zaplaz, ca dupa-o fata moarta, A prins sa urle-un câine parasit.

Eu n-am sa-mi mai vad satul din câmpie, Caci prea târziu primit-am, dupa ani, Ca dragostea, ca orice bucurie, Basmaua ta frumoasa de Riazani.

Serghei Esenin - Ceata, vînt, zapada si tacereCeata, vînt, zapada si tacere, Raza lunii fîlfîie tacut.Inima c-o molcoma durereÎsi aduce-aminte de trecut.

Spulberat, omatul se despica.Pe-asa luna, eu, pe-ascuns iesit.Îndesîndu-mi cusma de pisica, Casa parinteasca-am parasit.

Iarasi sunt în locurile mele.M-au uitat? Sau minte ma mai tin?Stau mîhnit, ca un gonit de rele, Reîntors la vechiul meu camin.

Cusma mi-o framînt fara cuvinte, Sufletul prin gînduri mi-l desir.De bunicii mei mi-aduc aminteSi de-nzapezitul cimitir.

Toti vom fi acolo... Poti sa sameniViata ta cu rîs sau cu tumult...Pentru asta trag asa spre oameniSi-i iubesc pe toti atît de mult.

Pentru asta inima mi-i moartaCînd privesc al anilor prapad...Vechea casa c-un dulau la poarta, Parca stiu ca n-am s-o mai revad.

Serghei Esenin - Florile îmi Spun Rămas Bun

Florile îmi spun ramas bunaplecându-si spre glie corolele.Nu voi zari chipul tinutului strabunnicicând poate, numarate-mi sunt orele.

Ei, si ce-i cu asta, iubita?Am vazut destule... pamântulca o mângâiere reînnoitacum ocolea în tremur mormântul.

Deoarece viata-mi întreagaam privit-o c-un surâs îngaduitor, pot sa vorbesc despre clipa ce-aleargaîmpreuna cu al lumii amurg trecator.

Dupa mine, un altul îsi va încerca norocul, mâhnirea de-a atinge înaltele cote.Parasit voi fi, un altul va ispiti loculintonând alte cântece si alte note.

Iubita-mi cu altul va merge la brat, dar cântecu-mi ascultând cu fervoarese va gândi la mine cu nesatca la o irepetabila floare.

Serghei Esenin - Omul NegruSunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste masura.Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.Ma frâng.Parca galopeaza vântulSuierând prin stepa sura, Parca-n creier alcoolulFierbe ca-n septemvre-un crâng.

Ca o pasare din aripi, Capul din urechi vibreaza.El picioarele trudite Sa-si mai poarte n-are cum.Un om negru, Un om negru, Un om negruVine si pe pat s-aseaza.Un om negru Nu ma lasa s-adorm noaptea nicidecum.

Un om negruPlimba-un deget pe o carte ticaloasaSi ca pestee-un mort calugar,

Mormaindu-mi din abis, Îmi citeste viata unui zurbagiu, De patimi roasa, Împlântând în suflet groazaSi umplându-l de plictis.

Un om negru, Negru, negru!

"Hei, asculta-ma, asculta -Mormaie miscându-si gheara - În aceasta carte-s multe planuri mariSi mari idei.Acest om trait-a-n taraCare-o stapâneau scârbavnici, Prefacuti si mari misei.

T;ara ceea, în decemvre, E draceste de frumoasa sub zapezile de spuma, Viscolele tes fuioareDe pe caierele moi.Acest om a fost odata aventurier, Nu gluma, De cea mai aleasa vitaSi de cel mai falnic soi.

A fost ferches, Pe deasupra si poet, c-o înnascuta, Desi nu prea mare forta, Care nu placea oricui.Pe-o femeie oarecare, Peste patruzeci trecuta, O numea fetita scumpaSi spunea ca-i draga lui.

Fericirea - spunea dânsul -E în dibacia mânii si în agerimea mintii.Cei cu suflete stângace sunt în veci nefericti.Nu-i nimicCa-n traiul nostru biciuirea suferinteiNe aduce gânduri falseSi ne lasa istoviti.

Când te bântuie tristetea, Când pierzi toate, Când te doare, Când te-nsfaca gerul vietii, Sub furtuni, sub ani, sub vânt, -Sa zâmbesti cu nepasareE cea mai înalta artaDintre câte-s pe pamânt."

"Omule, omule negru!

Nu vei cuteza aceasta, Doar în valuri, Ca scafandru nu ti-e rostul sa te-njugi, Mi-e indiferenta viata unui biet poetce umbla dupa chefuri si scandaluri.Te poftesc oricui, nu mie, S-o citesti si sa-l îndrugi."

Omul negru se încrunta si se uita fix la mine.În vomitaturi albastre ochii lui s-au înecat.Parc-ar vrea fatis sa-mi spuieCa-s tâlhar fara rusine, Ca pe cineva câineste l-am caznitSi l-am pradat.

... Sunt bolnav de tot, prieteni, Sunt bolnav peste masura.Singur nu stiu cum si unde m-am îmbolnavit.Ma frâng.Parca galopeaza vântulSuierând prin stepa sura, Parca-n creier alcoolulFierbe ca-n septemvre-un crâng...

Noaptea e geroasa.DoarmeLinistea rascrucii goale.Singur stau la geam.Pe nimeniNu astept.MI-e gândul stâns.A acoperit tot sesul varul nisipos si moale.Niste calareti - copacii -În gradina mea s-au strâns.

Undeva, cobind, boceste cucuvaia, Ca un scheaun.Isca tropot de copiteSumbrii calareti de lemn.Iata iarasiOmul negruS-a ivit, S-a pus pe scaun, Dând jobenul catre ceafa, Desfacându-si haina, demn.

"Hei, asculta-ma, asculta! -Mârâie, privindu-mi fata care parca-ntepenesteSi plecându-se asupra-mi tot mai rau, Mai fioros, -Pâna astazi niciodata n-am vazut asa prostesteSuferind de insomnie pe-un mai mare ticalos.

Ah! Sa presupunem însa c-am gresi!Afara-i luna.Ce mai vrea si luna astaToropita-n balti ceresti?Poate c-o îmbie tainic"Ea"Cu coapsa groasa, Bruna, Printre lirice miazmeDe iubire sa-i citesti.

Ah! Mi-s foarte dragi poetii!Sleahta de caraghiosi.Eu îmi amintesc povestea cunoscuta si banalaCum unei studente, Pline pe obraz de cosi, Din mersO hâzanie pletoasa, ros de pofta sexuala, Îi vorbeste prins de vervaTocmai despre univers.

Nu mai stiu, Nu mai tin minte, Într-un sat, poate-n Kaluga, Poate undeva-n Reazan, Traia un copil cuminte, Cu par galben, Ochi albastri, În familia lui simpla si saracaDe tarani.

Si-a crescut, Acum e vârstnicSi poet - chiar de elita.De-o puetere nu prea mare, Dar de-un nesecat tumult.Pe-o femeie oarecare, Peste patruzeci pornita, O numea fetita scumpaSi-o iubea nespus de mult."

"Omule, omule negru!Esti un oaspat de ocara.Faima ta de când e lumeaSe lateste peste tot."Sunt turbat, M-a prins furia -Si bastonul sare, zboara, Cu nebuna-nversunareÎl izbeste drept în bot.

Luna a murit.La geamuri

Zorile-s albastre, line.Ah, tu, nuoapte cruda, Ce-ai scornit, ce-ai vrut s-arati?Cu jobenu-n cap pe scaunSedSi nimeni nu-i cu mine.Singur sunt, bolnav...Si-oglindaZace sparta în bucati.

Serghei Esenin - Ne ducem totiNe ducem toti cîte putin, mereu, Catre-un liman de tihna si-mpacare, Poate curînd va trebui si euBulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!In [Cuvînt scris incorect.] preajma sorocitei adormiriEu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespusTot ce în trupuri sufletul adie.Spun pace voua, salcii ce-n apusVa oglinditi în apa purpurie.

Atît de multe gînduri am urzit, Am scris atîtea cîntece visateSi pe pamîntul trist sunt fericitC-am respirat si c-am trait de toate.

Sunt fericit c-am sarutat femeiSi-am lenevit pe iarba parfumata, Iar fiarelor, ca unor frati ai mei, Eu nu le-am zdrobit capul niciodata.

Acolo stiu ca nu fosneste-n zariCu gîturi lungi de lebada, secara...De asta-n preajma tainicei plecariEu ma-nfior si-mi simt adînc povara.

Acolo stiu ca nu vor mai fi fagiNici holdele cu aur viu pe nume...De asta poate mi-s asa de dragiToti oamenii cu care sunt pe lume.

Serghei Esenin - Nu sunt oare vrednic de iubire?Nu sunt oare vrednic de iubire?Nu tii tu la mine cat de cat...Ochii ti-i ascunzi si in nestire'Bratele ma cuprind de dupa gat.

Voluptoasa, tanara, fierbinte, Nu-s cu tine gingas si nici rau.Cate buza, cate maini tii minte?Cati ai dezmierdat la sanul tau?

Nimeni n-a stiut sa te aprinda, S-au topit ca umbrele sub pasi.Ai lasat pe multi sa te cuprinda, Pe genunchii mei precum te lasi.

Stiu ca esti cu gandul dus departe, Ca ascunzi un altul in priviri, Dar nici mie nu-mi esti draga foarte, podidit de scumpe amintiri.

Nu lua drept soarta nalucireaPatimasa de o clipa doar, -Cum ne-a fost fugara intalnirea, Nici dezbinul nu-mi va fi amar.

Vei pleca si tu sa-ti vanturi zguraDe pe suflet poate intr-o zi, Dar pe cine n-a stiut arsuraSarutarii, cruta-l, nu-l trezi!

Si cu-n altul de vei trece poate, Flecarind navalnic de amor, Negresit hazardul ma va scoateIn cararea ta ratacitor.

Si simtind caldura altui umar, Pogorandu-ti ochii ca prin vis, Vesi rosti in soapta: "Seara buna!"Voi raspunde: "Seara buna miss!"

Si nimic in suflet sa adie.Sa trezeasca un fior in noi...Nu, iubirea moarta nu invie, Dorul stins nu-l mai aprinzi apoi.

Serghei Esenin - Pe ploaie lutul mai mustesteDe ploaie lutul mai musteste –Pe moinã-s numai bãlti verzui, Iar loboda se ofilestePe-un câmp uitat si-al nimãnui.

Bat ulita pe tina moale, La ceasul toamnei suferindSi-n câti bãrbati îmi ies în caleDoar chipul tãu vreau sã-l surprind.

Priviri mereu mai sibilinePe arãtura gri-ti petreci.Norocul nostru-ti apartineSi prietenia mea pe veci.

Si dacã-odatã voia sortiiVa umple ochii tãi cu vânt, Îti jur cã-n umbra ta si-a mortiiPorni-voi umbra pe pãmânt.

Serghei Esenin - Sania goneste, zarile se spargSania goneste, zarile se sparg.Bine-i cu iubita sa te pierzi în larg.

Vîntul cerne stele pe surîsul tau.Peste cîmp, de-a dura, fuge-un zurgalau.

Prin troiene sargul uite-l c-a turbat!Undeva-n poiana joaca-un paltin beat.

Ne-om opri-ntrebîndu-l: ce-i cu tine, ce-i?Si-auzind armonici, vom juca tustrei.

Serghei Esenin - PrezicereS'au pus la sfat mestecenii de aurIn lunca trândavita, dela drum.Si' n zbor mâhnit pluteste câte-un graur

Ce dupa nimeni nu regreta- acum.

Ce-ar regreta? Toti sunt drumeti prin lume, Trec, intra'n case si iar calea-si fac...Doar cânepa-i mai cheama'ncet pe nume, C'o luna larga peste-un vânat lac.

Stau singur pe câmpia diminetii, Trec graurii spre zarea unui rost, Sunt plin de amintirea tineretiiDar nu regret nimic din câte-au fost.

Nu-mi pare rau de anii ce-adormira, Nici rau nu-mi pare ca nu-i pot trezi.Arzând scorusul flacara-si resfiraDar nici un suflet nu poate' ncalzi.

Arzând scorusul nu se mistuieste, Nu piere iarba ruginind mereu.Cum frunzele copacul risipeste, Cuvinte triste risipesc si eu.

Si daca vântul vremii pe coclaurLe-o spulbera, cu mine, catre vis, Spuneti asa... ca lumea mea de aurCu glas iubit aceasta mi-a prezis.

Serghei Esenin - Spranceana serii si-a inchis tristeteaSpranceana serii si-a inchis tristetea, Stau inhamati in curte niste cai.Au ieri mi-am dat de dusca tineretea?Au nu ca ieri, tu draga imi erai?

Nu sforai tu, troica-ntarziata, Trecuta viata n-o mai prinzi pe deal.Ca maine, poate, soarta mea ciudataVa conteni-o patul de spital.

Ca maine, poate, voi pleca aiurea, Lipsit de tel si culegand ponos.

Cum canta ploaia sura si padurea, Asculta omul cat e sanatos.

Mi-oi trece suferintele-n uitare, La vechea rana nu vreau sa ma uit.Tu, chip iubit! Tu, voce-alinatoare!Pe tine numai n-am sa te mai uit.

Chiar de-oi iubi pe alta, pe oricine, Din amintiri te-oi scormoni mahnitSi povestindu-i, scumpo, despre tine, I-oi spune ca iubita te-am numit.

I-oi povesti cum curse viata noastra, Care fiind se pare ca n-a fost...Tu, capul meu, in goana ta albastra, De ce ma faci sa sufar fara rost?

Serghei Esenin - Vânãt e cerul, cãpestrele noiVânãt e cerul, cãpestrele noi, Marginea stepei aleargã-napoi.Sate de zmeurã, dâre de fum, Ciori prabusindu-si ospãtul pe drum.

Iar vãd ruptura stiutã de deal, Trunchiuri de sãlcii o umplu si meal.Pal e ovãsul, si viespile – cred –Ele-mi evocã aroma de mied.

T;arã-a mea! Vatrã de rusi si mordvinti, Tot cu parabola cetii-ntre dinti!Fâlfâie îngeri pe sus si-auzimCruci pe morminte jelind anonim.

Multi te visarã, icoanã si dor, Ocnele gem de suspinele lor.Îi obsedeazã, puternici si rãi, Gustul de fragã al sânilor tãi.

Dar izbãvirea tu nu o vei daCelui ce uitã de temnita ta…Larmã-n dumbrãvi, adevãrul în cer:Dulce zvonire pe-un scrâsnet de fier.