CONSILIUL EUROPEI

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECŢIUNEA A PATRA

CAUZA BIMER S.A. c. MOLDOVEI

(Cererea nr. 15084/03)

HOTĂRÎRE

STRASBOURG

10 iulie 2007

Această hotărîre va deveni definitivă în condiţiile prevăzute de articolul 44 § 2 din Convenţie. Ea poate fi supusă unei revizuiri editoriale.

CONSEILDE L’EUROPE

COUNCILOF EUROPE

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 1

În cauza Bimer S.A. c. Moldovei,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţiunea a Patra), statuînd în

Camera compusă din:Sir Nicolas BRATZA, Preşedinte,Dl J. CASADEVALL,Dl G. BONELLO,Dl K. TRAJA,Dl S. PAVLOVSCHI,Dl J. MIJOVIĆ,Dna J. ŠIKUTA, judecători,

şi domnul T.L. EARLY, Grefier al Secţiunii,Deliberînd cu uşile închise la 25 mai şi 19 iunie 2007,Pronunţă următoarea hotărîre, care a fost adoptată în varianta sa

definitivă la această ultimă dată:

PROCEDURA

1.  Cauza a fost iniţiată la 7 martie 2003, printr-o cerere (nr. 15084/03) introdusă contra Republicii Moldova la Curte, potrivit articolului 34 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (“Convenţia”), de Bimer S.A. (“reclamant”), o companie, care este înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova.

2.  Compania reclamantă a fost reprezentată de dl R. Zeglovs, jurist ce practică în Riga, Letonia. Guvernul Republicii Moldova (“Guvernul”) a fost reprezentat de Agentul său, dl Vitalie Pîrlog.

3.  Compania reclamantă a susţinut, în special, că închiderea magazinului şi a barului său duty-free a constituit o ingerinţă în drepturile sale, potrivit articolului 1 al Protocolului 1 la Convenţie.

4.  Cererea a fost repartizată Secţiunii a Patra a Curţii (articolul 52 §1 din Regulamentul Curţii).

5. Prin decizia din 23 mai 2006 Curtea a declarat cererea admisibilă.  6. Atît compania reclamantă cît şi Guvernul au prezentat observaţii cu

privire la admisibilitatea şi fondul cauzei (articolul 59 § 1), după care Camera, consultînd părţile, a decis că nu este necesară organizarea unei audieri asupra fondului (articolul 59 § 3 in fine).

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 2

ÎN FAPT

I.  CIRCUMSTANŢELE CAUZEI

7.  Compania reclamantă, Bimer S.A., este o companie înregistrată în Republica Moldova. La data înregistrării companiei, cotele părţi ale acesteia aparţineau investitorilor din Republica Moldova, Statele Unite ale Americii şi Insulele Bahamas. Investitorii au invocat că compania aparţine acestora şi, prin urmare, beneficiază de anumite privilegii şi garanţii porivit Legii cu privire la investiţiile străine (a se vedea paragraful 24 infra).

1.  Fondul cauzei

8.  La 8 iunie 1994, a fost promulgat decretul Preşedintelui nr. 195 (în continuare “decret”). Astfel, s-a creat oportunitatea creării şi deschiderii magazinelor duty-free la trecerea frontierei terestre, navale şi aeriene. Potrivit decretului, magazinele duty-free erau destinate pentru comercializarea mărfurilor care sunt scutite de plata taxelor vamale.

9.  La 12 iunie 1997 compania reclamantă a semnat un contract cu Biroul Vamal Leuşeni, amplasat la frontiera vamală dintre Republica Moldova şi România, care prevedea deschiderea magazinelor duty-free pe teritoriul vamal. Contractul nu conţinea careva prevederi referitoare la durata acestora. Contractul respectiv a fost aprobat de Directorul Departamentului Vamal al Republicii Moldova şi de Ministrul Securităţii Naţionale.

10.  La 3 iulie 1998 şi la 2 decembrie 1998 compania reclamantă a obţinut două licenţe pentru deschiderea unui magazin duty-free şi a unui bar duty-free în cadrul acestui magazin, în punctul vamal Leuşeni. Licenţele au fost eliberate în conformitate cu decretul menţionat, neconţinînd careva prevederi referitoare la durata acestora. Drept urmare, compania reclamantă a achiziţionat echipamentul necesar, a construit magazinul şi barul şi şi-a început activitatea.

2.  Modificarea legislaţiei

11.  La 24 aprilie 2002 Parlamentul Republicii Moldova a operat modificări în Codul Vamal al Republicii Moldova prin care comercializarea mărfurilor în magazine duty-free era restricţionată la aeroporturi internaţionale şi la bordul aeronavelor destinate curselor internaţionale (a se vedea paragraful 25 infra).

12.  La 18 mai 2002 Departamentul Vamal a dispus printr-un ordin închiderea tuturor magazinelor duty-free care nu erau amplasate în aeroporturile internaţionale sau la bordul aeronavelor antrenate în rute internaţionale (în continuare “ordinul”).

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 3

2. Contestarea în instanţă a ordinului emis

13.  La 12 iunie 2002 compania reclamantă, de comun acord cu alte companii care au fost afectate în acelaşi mod, a iniţiat o acţiune de contestare a ordinului la Curtea de Apel a Republicii Moldova,.

14.  Compania reclamantă a susţinut inter alia, că motivele invocate de Departamentul Vamal la momentul închiderii magazinului şi barului său, nu sunt prevăzute în lista exhaustivă de motive pentru închiderea unor asemenea magazine, prevăzută de articolul 56 din Codul Vamal.

15.  Pe lîngă acest fapt, în lumina articolului 46 din Legea nr. 780 (a se vedea paragraful 26 infra) noile modificări operate la Codul Vamal, nu au un efect retroactiv şi pot fi interpretate, în sensul, că limitează deschiderea acestora numai pentru viitor, nu şi închiderea celora deja deschise.

16.  Potrivit companiei reclamante, ordinul menţionat este contrar articolului 40 din Legea cu privire la investiţiile străine (a se vedea paragraful 24 infra), care prevede că activitatea întreprinderii cu investiţii străine nu poate fi întreruptă decît prin hotărîrea Guvernului Republicii Moldova sau printr-o hotărîre a instanţei judecătoreşti şi numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi prevederile documentelor de constituire a întreprinderii.

17.  În plus, compania reclamantă a susţinut că potrivit prevederilor articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine (a se vedea paragraful 24 infra) în cazul adoptării unor noi acte legislative mai puţin favorabile, companiile ai căror proprietari sunt investitori străini aveau dreptul să activeze în baza legislaţiei vechi pentru o perioadă de 10 ani. Perioada de 10 ani începe a curge din momentul intrării în vigoare a noilor acte legislative. Pe lîngă acest fapt, paragraful 2 al aliniatului 2 din acelaşi articol prevede că companiile cu investiţii străine, care beneficiau de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii.

3.  Decizia Curţii de Apel a Republicii Moldova

18.  La 26 iunie 2002 Curtea de Apel a Republicii Moldova a statuat în favoarea companiei reclamante, a anulat ordinul menţionat, bazîndu-se inter alia pe următoarele raţionamente:

“...Colegiul Civil consideră că ordinul Departmentului Vamal al Republicii Moldova nr. 127 din 18 mai 2002, emis întru executarea Legii Republicii Moldova nr. 1022-XV din 25 aprilie 2002 [privind modificarea Codului Vamal al Republicii Moldova], prin care a fost sistată activitatea magazinelor de tip duty-free începînd cu 18 mai 2002...este nelegitim, deoarece contravine legislaţiei în vigoare.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 4

Legea nr. 1022 din 25 aprilie 2002, prin care a fost modificat articolul 51 din Codul Vamal al Republicii Moldova ... nu prevede sistarea activităţii magazinelor de acest tip deja create şi care activează în alte locuri decît în aeroporturile internaţionale şi la bordul aeronavelor.

Cu atît mai mult, ordinul nominalizat [al Deparatmentului Vamal] este contrar prevederilor articolului 56 din Codul Vamal al Republicii Moldova, care nu prevede ca temei de lichidare a magazinelor duty-free, motivul invocat în ordinul nominalizat – modificarea legislaţiei în vigoare.

Colegiul Civil consideră că noua redacţie a artocolului 51 din Codul Vamal nu poate să se răsfrîngă asupra activităţii magazinelor duty-free deja create şi care activează, deoarece aceasta contravine punctului 1 al articolului 46 din Legea privind actele legislative, care prevede că actul legislativ produce efecte numai în timpul cît este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv.

Din considerentul că în calitate de reclamanţi apar întreprinderi cu investiţii străine, Colegiul Civil consideră că ordinul contestat contravine şi punctului 1 al articolului 39 din Legea cu privire la investiţiile străine, care prevede că în Republica Moldova investiţiilor străine li se acordă siguranţă şi protecţie deplină.

Cu atît mai mult, activitatea reclamanţilor, potrivit punctului 1 al articolului 40 din Legea cu privire la investiţiile străine, nu poate fi întreruptă forţat decît printr-o hotărîre a Guvernului sau a unei instanţe judecăroreşti competente şi, numai în cazul în care activitatea acesteia încălcă flagrant prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi prevederile documentelor de constituire a întreprinderii. Or, ordinul contestat nu conţine vreo referinţă la o careva încălcare a legislaţiei în vigoare în activitatea magazinelor duty-free şi, nu este bazat pe decizia Guvernului sau pe hotărîrea instanţei judecătoreşti.

Este necesar de menţionat că potrivit punctului 1 al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine în cazul adoptării unor noi acte legislative care vor schimba condiţiile de activitate a întreprinderii cu investiţii străine înfiinţate pînă la adoptarea unor asemenea acte, întreprinderea respectivă, în termen de 10 ani de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative, are dreptul să se conducă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare la data înfiinţării întreprinderii.

Potrivit punctului 2 al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine, întreprinderile cu investiţii străine, care beneficiau de facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosesacă de aceste facilităţi şi după întrarea în vigoare a noii legislaţii.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 5

...

Colegiul Civil consideră că prin ordinul contestat de reclamanţi a fost încălcat şi dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţia Republicii Moldova, articolele 1, 40, 41 din Legea cu privire la proprietate şi articolul 1 al Protocolului 1 la Convenţie.”

19.  Departamentul Vamal al Republicii Moldova a depus recurs împotriva acestei decizii la Curtea Supremă de Justiţie.

4.  Decizia Curţii Supreme de Justiţie

20.  La 11 septembrie 2002 Curtea Supreme de Justiţie a admis recursul Departamentului Vamal al Republicii Moldova, a anulat decizia Curţii de Apel şi a respins pretenţiile companiei reclamante. Curtea Supremă de Justiţie s-a bazat pe următoarele motive:

“Instanţa de fond admiţînd acţiunea, şi-a argumentat soluţia prin concluzii ce decurg din interpretarea greşită a legii, or ordinul contestat nu impune sistarea în general a activităţii magazinelor „duty-free” deschise de reclamanţi, ci numai în locurile interzise prin legea nominalizată .

Prin urmare, nu este corectă concluzia instanţei de fond precum că ordinul a avut drept efect încetarea activităţii investitorilor străini, care au deschis aceste magazine şi că prin acesta s-a încălcat dreptul lor la siguranţă şi protecţie deplină prevăzut de articolul 31 din Legea privind investiţiile străine.

Articolul 51 din Codul Vamal modificat prin Legea nr. 1022-XV din 25.04.2002 defineşte magazinul “duty-free” ca un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală în locuri special amenajate, amplasate în aeroporturi internaţionale şi la bordul aeronavelor.

Deci, prin această normă de drept legislatorul reglementează şi limitează locurile de amplasare a acestor magazine, dar nu face nici o interdicţie în partea ce ţine de activitatea lor, astfel argumentele instanţei în sensul că a fost încălcat dreptul la activitate a investitorilor străini sunt lipsite de suport legal, reclamanţii nefiind privaţi de dreptul de a-şi deschide magazinele în locurile prevăzute de lege, adică – în aeroporturile internaţionale şi la bordul aeronavelor.

...

Potrivit Statutelor acestor întreprinderi ele practică diferite genuri de activitate, inclusiv şi realizarea mărfurilor în regim vamal duty-free.

Nu este corectă concluzia instanţei în sensul că prin ordinul contestat a fost încălcat dreptul la proprietate a reclamanţilor protejat de

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 6

Constituţie şi de legislaţia internaţională întrucît, prin sistarea activităţii acestor magazine în punctele vamale indicate nu li se interzice deschiderea, adică plasarea, în locurile prevăzute de articolul 51 din Codul Vamal, nu li se întrerupe activitatea în genere a întreprinderii, precum şi nu li se deposedează careva patrimoniu, astfel dreptul la proprietate nu este nici într-un fel afectat...

Referirea instanţei de fond la articolul 40 din Legea privind investiţiile străine, în sensul că activitatea reclamanţilor ca întreprinderi cu investiţii străine nu poate fi întreruptă forţat decît prin decizia Guvernului RM sau a unei instanţe de judecată, denotă o interpretare greşită a acestei legi şi vine în contradicţie cu circumstanţele de fapt a cauzei, întrucît prin ordinul contestat nu s-a sistat întreaga activitate a acestor întreprinderi, ci numai comercializarea mărfurilor în regim vamal duty-free, statutul lor prevăzînd şi alte genuri de activităţi.”

21.   Curtea Supremă de Justiţie nu s-a expus în nici un fel referitor la alegaţia companiei reclamante sau decizia Curţii de Apel privind aplicabilitatea paragrafului 2 al alineatului (2) al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine asupra prezentei cauze. Decizia era definitivă.

II. DREPT INTERN PERTINENT

22.  Prevederile pertinente din Constituţia Republicii Moldova prevăd următoarele:

“Articolul 46. Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

(1) Dreptul la  proprietate  privată ... [este] garantat.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobîndită  licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobîndirii se prezumă.

...”

23. Decretul Preşedintelui RM nr. 195 din 10 iunie 1994, inter alia, prevede următoarele:

“... Art.3. Mărfurile din  import,  destinate comercializării  prin  magazinele "duty-free… se exceptează de la plata taxelor vamale.

...“Se permite deshiderea magazinelor, în punctele de trecere  a frontierei  vamale, prin care se efectuează traficul aerian, terestru şi naval...”

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 7

24.  Legea cu privire la investiţiile străine, inter alia, prevede următoarele:

“Articolul 1. Dreptul aplicabil

...

3...Actele legislative care contravin prezentei Legi, în partea referitoare la investiţiile străine nu sunt aplicabile.

...

Articolul 35. Facilităţi vamale pentru bunurile aduse

1. Valorile materiale prevăzute la art.3 al prezentei Legi [maşini, echipamente, inclusiv echipamente pentru oficiu, materie primă şi materiale], în calitate de bunuri ce constituie aportul la formarea şi majorarea capitalului social al întreprinderii sunt scutite de taxe vamale.

...

Articolul 36. Facilităţi vamale la importuri şi exporturi

...

2. Intreprinderea cu investiţii străine se scuteşte de plata taxelor vamale pentru acele bunuri (materie primă, semifabricate etc.), importate pentru a fi folosite la fabricarea articolelor pentru export.

Articolul 39. Garanţii în caz de naţionalizare sau expropriere a investiţiilor străine.  

1. În Republica Moldova investiţiilor străine li se acorda siguranţă şi protecţie deplină.

2. Investiţiile străine nu pot fi expropriate, naţionalizate sau supuse altor măsuri similare decît prin lege sau în temeiul unei legi şi numai în cazul apărării intereselor naţionale şi cu acordarea unei compensaţii.

3. Compensaţia trebuie să corespundă valorii investiţiei alienate potrivit evaluării, efectuate nemijlocit înainte de momentul în care exproprierea, naţionalizarea sau alte măsuri similare au devenit publice. Ea va fi plătită în termen de trei luni de la momentul aplicării măsurii respective, incluzînd dobînda bancară aferentă, calculată pînă la data plaţii. Suma compensaţiei se plăteşte persoanei împuternicite în valuta în care a fost efectuată investiţia şi poate fi transferată peste hotare neîngrădit.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 8

4. Plata compensaţiei este asigurată de organul de stat împuternicit cu realizarea exproprierii, naţionalizării sau altor măsuri similare. Organul de stat va asigura valoarea şi modul de plată ale compensaţiei, cel tîrziu pîna la momentul aplicării sancţiunilor respective. Dacă organul de stat nu dispune de mijloacele financiare necesare, plata compensaţiei se va face de la bugetul de stat.

5. Investitorul afectat are dreptul să ceara, în modul stabilit de legislaţie, verificarea legalităţii exproprierii, naţionalizării sau altor măsuri similare, precum şi a corectitudinii cuantumului compensaţiei.”

Articolul 40. Garanţii în caz de întrerupere forţată şi de suspendare a activităţii

1. Activitatea întreprinderii cu investiţii străine nu poate fi întreruptă forţat decît prin decizia Guvernului Republicii Moldova, sau a instanţei judecătoreşti competente şi numai în cazul în care activitatea acesteia încalcă flagrant prevederile legislaţiei Republicii Moldova şi prevederile documentelor de constituire a întreprinderii...

2. Dacă din iniţiativa organului administraţiei de stat, în scopul verificării, a fost suspendată activitatea întreprinderii cu investiţii străine şi nu au fost descoperite încălcări ale prevederilor legislaţiei Republicii Moldova şi ale prevederilor documentelor de constituire a întreprinderii, organul respectiv va recupera pierderile suportate de întreprindere, inclusiv profitul ratat. In cazul în care organul administrativ respectiv nu dispune de mijloacele necesare, compensaţia pierderilor se va recupera de la bugetul de stat.

3. Valorile materiale ale investitorului străin care se disponibilizează în legătură cu lichidarea întreprinderii sau retragerea învestitorului străin pot fi duse peste hotare fară licenţă.”

...

“Articolul 43. Garanţii în legătură cu modificarea legislaţiei

1.  In cazul adoptării unor noi acte legislative care vor schimba condiţiile de activitate a întreprinderii cu investiţii străine înfiinţate pîna la adoptarea unor asemenea acte, întreprinderea respectivă, în termen de zece ani de la data intrarii în vigoare a noilor acte legislative, are dreptul să se conducă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare la data înfiinţării întreprinderii.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 9

2. Prevederile punctului 1 nu se extind asupra legislaţiei vamale, fiscale, antimonopol, financiare, monetare de credite, valutare, precum şi asupra legislaţiei care reglementează asigurarea securităţii statului protecţia mediului înconjurator, ordinii publice, moralităţii şi sănătăţii populaţiei.

Investitorii străini şi întreprinderile cu investiţii străine care beneficiau de facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare au dreptul sa se folosească de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii...”

25.  Modificările operate la 24 aprilie 2002, în Codul Vamal al Republicii Moldova, prevăd următoarele:

“Articolul 51. Magazinul duty-free - este un regim vamal care constă în comercializarea mărfurilor sub supraveghere vamală, în locuri special amenajate, amplasate în  aeroporturile internaţionale şi la bordul aeronavelor.

Articolul 56. Magazinul duty-free poate fi închis în caz dacă a expirat licenţa, dacă aceasta a fost anulată sau dacă aceasta a fost retrasă în conformitate cu prevederile legale. ”

26. Prevederile pertinente din Legea nr. 780 din 27 decembrie 2002 privind actele legislative prevăd:

“Articolul 46 § 1. Actul legislativ produce efecte numai în timpul cît este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv.”

27.  Tratatul încheiat între Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova, referitor la încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor, semnat la Washington la 21 aprilie 1993, inter alia, prevede următoarele:

“...

Articolul II. 3. (a)  Investiţiile în toate cazurile trebuie să se bucure de un tratament corect şi echitabil, să aibă o sferă sigură şi o protecţie totală, şi nici într-un caz acestea nu trebuie să fie inferioare standardelor internaţionale de drept impuse.

(b)  Nici una din părţi nu trebuie în vreun mod sau altul să influienţeze arbititrar sau discriminatoriu întreprinderea unor măsuri care să influienţeze conducerea, operaţiunile sau deservirea, folosirea, beneficierea, achiziţionarea, extinderea sau înstrăinarea investiţiilor. În scopul reglementării disputelor în lumina articolelor VI şi VII, măsura poate fi arbitrară sau discriminatorie chiar dacă Partea ar fi avut sau şi-

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 10

ar fi exercitat posibilitatea de a contesta o asemenea măsură în instanţele judecătoreşti sau tribunalele administrative ale Părţii.

(c)  Fiecare Parte trebuie să monitorizeze fiecare obligaţie care a intrat în sfera de interferinţă a investiţiilor.

...

Articolul III. 1. Investiţiile nu trebuie să fie subiect al exproprierii sau al naţionalizării directe sau prin alte măsuri indirecte, echivalente exproprierii sau naţionalizării (“expropriere”), cu excepţia: în cazul interesului public; într-o manieră nediscriminatorie; în cazul achitării unei compensaţii rapide, adecvate şi echitabile; în conformitate cu o procedură legală existentă şi cu principiile general aplicabile, care sunt prevăzute în articolul II (3). Compensaţia va fi echivalentă cu valoarea acesteia pe piaţă sau, cu valoarea imediată înainte de a fi efectuată exproprierea sau din momentul în care aceasta a devenit cunoscută pînă la expropriere; va fi calculată într-o valută liber convertibilă în baza ratelor de schimb existente la acel moment; şi va fi achitată fără careva reţineri; inclusiv includerea unei penalităţi faţă de rata comercială rezonabilă aplicabilă la data exproprierii; să fie în totalitate realizabilă; şi să fie liber transferabilă.”

28.  La 31 iulie 2001 Comisia Parlamentară pentru Economie, Industrie, Budget şi Finaţe a Republicii Moldova a răspuns la interpelarea formulată de compania reclamantă referitoare la interpretarea articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine. În scrisoarea semnată de Preşedintele Comisiei, dl N.B., se statua următoarele:

“Punctul 1 al articolului 43 stabileşte că în cazul adoptării unor noi acte legislative, care vor schimba condiţiile de activitate a întreprinderii cu investiţii străine înfiinţate pînă la adoptarea unor asemenea acte, întreprinderea respectivă, în termen de 10 ani de la data intrării în vigoare a noilor acte legislative, are dreptul să se conducă de legislaţia Republicii Moldova în vigoare la data înfiinţării întreprinderii.

Aceasta fiind o normă generală, se referă la toate actele legislative care schimbă condiţiile generale de activitate a întreprinderii cu investiţii străine.

Punctul 2 al aliniatului 1 stabileşte legislaţia asupra căreia nu se răsfrînge prevederile punctului 1 şi care se aplică din momentul intrării în vigoare a acesteia.

Aliniatul 2 al punctului 2 stabileşte excepţiile de la norma prevăzută la punctul 2 aliniatul 1. Aceste excepţii se referă numai la facilităţi (înlesniri, scutiri de plăţi ş.a), concret stabilite de legilaţie pentru investitorii străini şi întreprinderile cu investiţii străine, care sunt în vigoare la momentul înfiinţării întreprinderii.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 11

Astfel, aliniatul 2 din punctul 2 al articolului 43 nu vine în contradicţie cu prevederile aliniatului 1, ci concretizează că întreprinderile cu investiţii străine, care beneficiază de anumite facilităţi vamale, fiscale şi de altă natură în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova anterior în vigoare, au dreptul să se folosească de aceste facilităţi şi după intrarea în vigoare a noii legislaţii în decurs de 10 ani.”

29.  În observaţiile sale din octombrie 2005, Guvernul a susţinut că scrisoarea menţionată nu a fost semnată de Preşedintele Comisiei Parlamentare pentru Economie, Industrie, Budget şi Finanţe, ci de un membru al Comisiei, care în orice caz, potrivit legislaţiei moldoveneşti, nu poate fi catalogată ca fiind o interpretare oficială a articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine, ci numai o simplă explicaţie. Drept consecinţă, Guvernul a solicitat Curţii, să nu admită acesată scrisoare în calitate de probă.

30.  Compania reclamantă a atras atenţia Curţii asupra deciziei Curţii de Apel a Republicii Moldova în cauza Bimer contra Biroul Vamal Ungheni, în care s-a decis în privinţa unei chestiuni similare. În cauza respectivă, compania reclamantă a contestat cu succes închiderea unui alt magazin duty-free gestionat de aceasta în punctul vamal Ungheni, pentru aceleaşi motive ca şi în prezenta cauză. Prin decizia sa definitivă din 9 iulie 2002, Curtea de Apel a constatat, inter alia, faptul că, compania reclamantă este în drept să se bazeze pe al doilea paragraf al alineatului (2) al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine, deoarece modificările operate în articolul 51 din Codul Vamal al Republicii Moldova nu se resfrîng în nici un fel asupra companiei reclamante, din moment ce potrivit articolului 46 din Legea nr. 780, acestea nu au efect retroactiv asupra magazinelor duty-free care au fost deschise înaintea operării unor asemenea modificări.

ÎN DREPT

I.  PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL 1 LA CONVENŢIE

31. Compania reclamantă s-a plîns de faptul că, prin închiderea magazinului şi a barului său, i-a fost încălcat dreptul garantat potrivit articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie, care prevede următoarele:

“Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decît pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 12

Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.”

A.  Argumentele părţilor

32. Guvernul a susţinut că comercializarea mărfurilor în cadrul magazinului şi a barului duty-free, nu constituiau unica sferă de activitate care era prevăzută în actele de constituire ale companiei reclamante. Drept urmare, este incorectă afirmaţia, precum că închiderea magazinului şi a barului duty-free au stopat în întregime activitatea companiei reclamante.

33.  Compania reclamantă avea dreptul să deschidă un magazin şi un bar duty-free în aeroport şi la bordul aeroavelor. În acelaşi timp, compania reclamantă nu a fost deposedată de mărfurile sale, pe motiv că aceasta putea folosi sediul actualului magazin duty-free pentru alt scop şi putea să comercializeze mărfurile sale în parametrii unui alt regim ordinar non duty-free. Drept consecinţă, măsurile aplicate companiei reclamante pot fi caracterizate drept unele de control al folosirii proprietăţii.

34.  Ingerinţa în dreptul la proprietate a companiei reclamante a fost în conformitate cu noile prevederi ale articolului 51 din Codul Vamal şi, respectiv, a fost prevăzută de lege şi a urmărit interesul public de prevenire şi reducere a numărului de delicte financiare sau impozitare.

35.  Potrivit Guvernului, regimul vamal duty-free de care beneficia compania reclamantă în termenii licenţelor sale nu constituia “o facilitate vamală, o scutire de plată sau altă facilitate” în sensul paragrafului 2 al alineatului (2) al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine şi, prin urmare, compania reclamantă nu putea să se bazeze pe prevederile respective şi să spere că faţă de ea, pentru următorii 10 ani, se va aplica vechea legislaţie.

36.  Guvernul a susţinut că “facilităţile vamale, scutirile de plată sau alte facilităţi”, care sunt menţionate în cel de-al doilea paragraf al alineatului (2) al articolului 43, se referă numai la facilităţile care sunt prevăzute în articolele 35 şi 36 din Legea cu privire la investiţiile străine.

37.  De asemenea, Guvernul a menţionat că pornind de la faptul că ambele legi, cea cu privire la investiţiile străine şi Codul Vamal al Republicii Moldova sunt legi organice, legea nouă, Codul Vamal al Republicii Moldova are prioritate în sfera de aplicabilitate.

38.  În calitate de argument final în susţinerea poziţiei sale precum că regimul vamal duty-free nu constituie “o facilitate vamală, o scutire de plată sau altă facilitate” în sensul celui de-al doilea paragraf al alineatului (2) al articolului 43, Guvernul a prezentat o scrisoare parvenită de la Departamentul Vamal al Republicii Moldova, care în viziunea acestuia este unicul organ statal specializat în a acorda explicaţii referitoare la legislaţia

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 13

vamală. În acea scrisoare, Departamentul Vamal a reiterat poziţia sa din cadrul procesului judiciar la nivel naţional, potrivit căreia regimul vamal duty-free nu constituie “o facilitate vamală, o scutire de plată sau altă facilitate”, în sensul celui de-al doilea paragraf al alineatului (2) al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine.

39.  Compania reclamantă a susţinut că comercializarea mărfurilor în magazinul şi barul său duty-free constituia unica sa activitate. Aceasta a susţinut că Legea cu privire la investiţiile străine clar statua că investiţiilor străine le sunt garantate o securitate şi o protecţie deplină. Acest fapt este expus în articolul 39 din lege. Potrivit companiei reclamante, această lege a fost adoptată în vederea încurajării investitorilor străini de a investi bani în economia Republicii Moldova, în condiţiile unei securităţi fără a fi supus riscurilor, care pot fi generate de schimbarea legislaţiei sau a cursului politic al Republicii Moldova. În asemenea circumstanţe, orice prevedere legală ambiguă referitoare la garanţiile oferite acestora de prezenta lege, ar trebui să fie interpretată în favoarea investitorilor. Dacă statul a interpretat contradicţiile din legislaţia sa în propriul său beneficiu, aceasta a constituit o încălcare a principiului legalităţii şi, drept urmare, o încălcare a dreptului la respectarea bunurilor.

40. Compania reclamantă a susţinut că efectele legislaţiei aplicate acesteia erau imprevizibile şi, respectiv, ingerinţa în dreptul său la proprietate nu a fost prevăzută de lege.

41. În particular, compania reclamantă s-a referit la garanţiile prevăzute în articolul 43 din Legea cu privire la investiţiile străine.

42.  În plus, principiul neretroactivităţii prevederilor legislative prevăzut de articolul 46 din Legea nr. 780 a fost încălcat de autorităţi în momentul în care acestea au aplicat noile prevederi ale articolului 51 din Codul Vamal magazinelor duty-free deschise în 1998.

43.  Închiderea magazinelor duty-free a fost de asemenea o măsură ilegală, deoarece contravenea cu articolul 56 din Codul Vamal, care enumera într-o manieră exhaustivă motivele care pot condiţiona închiderea magazinelor duty-free. Acea prevedere nu specifica nimic despre închiderea magazinelor duty-free în cazul modificării legislaţiei.

44.  Compania reclamantă a susţinut că într-o cauză similară care a fost judecată de instanţele judecătoreşti naţionale, printr-o hotărîre definitivă din 9 iulie 2002, legislaţia la care s-a făcut referire mai sus, a fost interpretată şi aplicată diferit (a se vedea paragraful 30 supra). Totuşi, autorităţile moldoveneşti nu s-au conformat acelei hotărîri.

45.  Pornind de la faptul că 60% din acţiunile companiei erau deţinute de un rezident al Statelor Unite ale Americii, tratamentul aplicat acesteia a fost contrar prevederilor tratatului semnat între Statele Unite ale Americii şi Republica Moldova referitor la încurajarea şi protecţia reciprocă a investiţiilor.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 14

46. În egală măsură, compania reclamantă a susţinut că ingerinţa a constituit o povară excesivă pentru aceasta şi că un echilibru echitabil între interesul public şi drepturile sale individuale nu a fost respectat.

47.  Posibilitatea teoretică pentru compania reclamantă de a relocaliza magazinul şi barul duty-free în conformitate cu noile prevederi ale articolului 51 din Codul Vamal a fost exclusă din considerentul că asemenea acţiuni ar necesita mari investiţii suplimentare, care nu erau prevăzute de planul investiţional iniţial adoptat, şi în plus, compania reclamantă nu ar avea careva garanţii că după o astfel de relocalizare prevederile legale nu se vor modifica din nou şi că ea nu-şi va pierde iarăşi afacerea sa.

48.  De asemenea, compania reclamantă a susţinut că ingerinţa a constituit o deposedare şi că nici o compensaţie nu a fost achitată de stat.

B.  Aprecierile Curţii

49.  Între părţi nu se contestă faptul că licenţa companiei reclamante prin care acesteia i s-a permis deschiderea unui magazin şi a unui bar duty-free a constituit o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie. Curtea reaminteşte că, potrivit jurisprudenţei sale, încetarea valabilităţi unei licenţe prin care se permitea desfăşurarea unei afaceri, constituie o ingerinţă în dreptul de a se bucura de bunurile sale, garantat de articolul 1 din Protocolul 1 (Tre Traktörer Aktiebolag c. Suediei, hotărîre din 7 iulie 1989, Seria A nr. 159, § 55 şi Rosenzweig şi Bonded Warehouses Ltd. c. Poloniei, nr. 51728/99, § 48, din 28 iulie 2005).

50.  În decizia sa prin care a fost casată decizia Colegiului Civil al Curţii de Apel, Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a constatat că ordinul Deparatmentului Vamal nu a dus la vreo ingerinţă în activitatea companiei reclamante, pe motiv că aceasta îşi menţinea dreptul de a deschide magazine duty-free în altă parte şi de a desfăşura alte genuri de activitate prevăzute în documentele sale de constituire: Ordinul nu a încetat activitatea companiei reclamante, ci doar comercializarea mărfurilor în regim vamal duty-free. Drept consecinţă, Curtea Supremă de Justiţie a constatat că Colegiul Civil al Curţii de Apel incorect a concluzionat că ordinul respectiv a încălcat dreptul companiei reclamante la proprietate garantat de Constituţie şi de dreptul internaţional.

51.  Curtea nu poate accepta punctul de vedere care decurge din interpretarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie potrivit căruia ordinul, din cauza impactului său limitat, nu a constituit o ingerinţă în proprietatea companiei reclamante în sensul articolului 1 din Protocolul nr.1. Este adevărat că ordinul nu a împiedicat compania reclamantă să desfăşoare alte activităţi autorizate de actele sale de constituire, de exemplu un simplu comerţ cu amănuntul, sau posibilitatea, în principiu, de a aplica pentru dobîndirea unei noi licenţe în vederea deschiderii unui magazin duty-free în incinta unui aeroport, însă este în afara oricărei dispute că ordinul a avut un

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 15

efect imediat şi planificat de a nu permite reclamantului să-şi continue afacerea sa în regim duty-free la Biroul vamal Leuşeni şi invalidarea licenţei deţinute de reclamant de a-şi desfăşura afacerea în acel loc. În aceste circumstanţe, Curtea constată că a existat o ingerinţă evidentă în dreptul companiei reclamante la proprietate în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii menţionată în paragraful 49 supra, o astfel de ingerinţă constituie o măsură de control în folosirea proprietăţii care urmează a fi examinată prin prisma celui de-al doilea paragraf al acestui articol.

52.  Pentru ca o măsură care constituie control în folosire să fie justificată, aceasta trebuie să fie legală (a se vedea Katsaros v.Grecia, nr.51473/99, § 43, 6 iunie 2002) şi să corespundă cu „interesul general” sau să fie destinată „asigurării achitării taxelor sau altor contribuţii sau penalităţi”. Măsura, de asemenea, trebuie să fie proporţională cu scopul urmărit; totuşi, este necesar de examinat numai proporţionalitatea unei ingerinţe legale (a se vedea Katsaros, citată supra, § 43).

53.  În ceea ce priveşte legalitatea ingerinţei, Curtea notează că principala dispută dintre părţi, atît în faţa instanţelor naţionale cît şi în faţa Curţii, constă în faptul dacă regimul duty free în care activa compania reclamantă în baza Decretului constituia „facilităţi vamale, scutire sau alte facilităţi” în sensul paragrafului 2 al aliniatului 2 din articolul 43 şi dacă aceasta, respectiv, ar putea să aibă dreptul să beneficieze de legislaţia anterioară mai favorabilă pentru o perioadă de cel puţin zece ani, după cum se prevedea în aliniatul 1 al articolului 43

54. Guvernul a susţinut că regimul duty free de care beneficia compania reclamantă în termenii prevăzuţi de licenţele sale, nu constituia „facilităţi vamale, scutire sau alte facilităţi” în sensul articolului 43 al Legii cu privire la investiţiile străine, astfel de „facilităţi” vizînd doar cazurile prevăzute în articolele 35 şi 36 din legea nominalizată. După cum s-a notat mai sus (paragraful 38), Guvernul a prezentat o scrisoare de la Departamentul Vamal în care se susţinea această interpretare a articolului. În continuare, Guvernul a susţinut faptul că Legea cu privire la investiţiile străine şi Codul vamal erau legi organice, iar Codul, fiind o lege mai recentă, era aplicabil cazului dat.

55.  Curtea notează că argumente similare au fost înaintate de Departamentul Vamal în speţa în cauză în faţa Curţii de Apel şi au fost respinse de acea instanţă, care a conchis că articolul 43 din Lege era aplicabil afacerii reclamantului şi că efectul legislaţiei din 2002 a constat în schimbarea condiţiilor de activitate a companiei reclamante, care a fost creată cu investiţii străine înainte de adoptarea acestei legislaţii. În continuare, Curtea de Apel a statuat că conform paragrafului doi al articolului 43 al Legii, astfel de întreprinderi cu capital străin cum este compania reclamantă, care au beneficiat de facilităţi vamale, scutiri sau alte facilităţi în baza legislaţiei Republicii Moldova anterior în vigoare, aveau

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 16

dreptul de a beneficia de acele facilităţi pentru o perioadă de zece ani după intrarea în vigoare a noii legislaţii. Respectiv, Ordinul care a avut drept consecinţă încetarea efectului acelor facilităţi vamale a fost ilegal deoarece el era contrar legislaţiei în vigoare.

56. Acest punct de vedere a fost confirmat de Curtea de Apel în decizia sa din 9 iulie 2002 (a se vedea paragraful 30 supra), prin care s-a constatat că compania reclamantă a fost în drept să se bazeze pe al doilea paragraf al alineatului (2) al articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine, deoarece modificările operate în articolul 51 din Codul Vamal al Republicii Moldova nu putea să se răsfrîngă în nici un fel asupra companiei reclamante, în timp ce potrivit articolului 56 din Legea nr. 780, acestea nu puteau avea efect retroactiv asupra magazinelor duty-free deschise anterior adoptării acestor modificări.

57.  Contrar ultimei, decizia Curţii de Apel niciodată nu a devenit definitivă, deoarece ea a fost anulată de Curtea Supremă de Justiţie. Totuşi, după cum a fost menţionat, de această decizie nu s-a ţinut cont deoarece nu a existat vreo ingerinţă în sfera de activitate a companiei reclamante sau în dreptul de proprietate a acesteia, în lumina prevederilor legale internaţionale. Curtea Supremă de Justiţie nu a disputat interpretarea Curţii de Apel vis-a-vis de articolul 43 din Legea cu privire la investiţiile străine sau viziunea acesteia precum că paragraful 2 al acestui articol ar fi aplicabil în cazul oricărei ingerinţe în dreptul unei companii cu capital străin de a desfăşura afaceri în regim duty-free. Curtea a constatat mai sus, că a existat o asemenea ingerinţă în prezenta cauză.

58.  Curtea reiterează, că sarcina de a interpreta şi aplica legislaţia naţională aparţine autorităţilor naţionale, în deosebi instanţelor judecătoreşti (Jahn şi alţii c. Germaniei [MC] nr. 46720/99, 72203/01 şi 72552/01, § 86, CEDO 2005- ). În prezenta cauză Curtea nu constată vreun raţionament să pună în discuţie poziţia exprimată de Curtea de Apel în două cauze diferite, şi anume că articolul 43 este aplicabil cauzei companiei reclamante şi că Ordinul Departamentului Vamal, prin care se impunea închiderea imediată a activităţii în regim duty-free a companiei reclamante la biroul vamal Leuşeni, nu a fost legal potrivit prevederilor legislaţiei naţionale.

59.  În consecinţă, ingerinţa în dreptul de proprietate al companiei reclamante în prezenta cauză a fost ilegală, fiind prin urmare incompatibilă cu dreptul companiei reclamante de a beneficia de bunurile sale în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie. Această concluzie nu implică examinarea suplimentară a altor cerinţe prevăzute de paragraful 2 al articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie (a se vedea Iatridis c. Greciei [MC], nr. 31107/96, § 62, CEDO 1999-II).

60.  Astfel, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 17

II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENŢIE

61.  Articolul 41 din Convenţie prevede:

“Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltelor Părţi Contractante nu permite decît o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o satisfacţie echitabilă.”

A.  Prejudiciul

62. Compania reclamantă a pretins suma de 798.956,51 dolari SUA cu titlu de prejudiciu material suportat în rezultatul încălcării dreptului său garantat de articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie. Suma includea venitul ratat pentru o perioadă de 10 ani în valoare de 256.134,80 dolari SUA, costul proprietăţii imobiliare amplasate în zona vamală Leuşeni, care nu putea fi folosită de compania reclamantă după închiderea magazinului şi barului duty free în valoare de 234.329,18 dolari SUA, dobînda bancară aferentă în valoare de 176.444,63 dolari SUA şi compensaţia din cauza inflaţiei estimată la 132.047,90 dolari SUA.

63.  În scrisoarea sa din 14 martie 2007, urmare a observaţiilor prezentate de Guvern ca replică la observaţiile sale, compania reclamantă a solicitat Curţii să rezerveze chestuinea cu privire la aplicarea articolului 41 pentru o hotărîre separată. 64.  Guvernul nu a fost de acord cu reclamantul şi a susţinut că metodele de calcul utilizate de acesta în calcularea fiecărei sume din cele indicate mai sus erau greşite. În susţinerea punctului său de vedere, Guvernul a prezentat o explicaţie detaliată. Guvernul a informat Curtea despre faptul că, în vederea determinării valorii prejudiciului suferit de compania reclamantă, acesta a dispus efectuarea unei expertize economico-finaciare care urma să fie executată de Centrul Naţional de Expertize Judiciare, subordonat Ministerului Justiţiei („Centru Naţional”) În legătură cu aceasta, la doi experţi de la Centrul Naţional li s-a solicitat să determine valoarea proprietăţii imobiliare amplasate în limitele zonei vamale Leuşeni, venitul ratat al companiei reclamante calculat pentru o perioadă de zece ani, dobînda bancară aferentă, precum şi pierderile suportate în legătură cu inflaţia. 65.  Într-un raport datat cu 14 noiembrie 2006, experţii au determinat că valoarea proprietăţii imobiliare amplasate în zona Vamală Leuşeni era de 197 089,68 dolari SUA; venitul ratat pentru perioada de 10 ani era de 256 134,80 dolari SUA; dobînda bancară aferentă era în mărime de 92 208,53 dolari SUA; şi că pierderile suportate din cauza inflaţiei ajungeau la 68.971,98 dolari SUA.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 18

66.  Bazîndu-se pe raportul Centrului Naţional, Guvernul a susţinut că prejudiciul suportat de compania reclamantă era în mărime de 614.404,99 dolari SUA şi a solicitat Curţii să respingă pretenţiile companiei reclamante ca nefondate.

67.  Curtea ia act de solicitarea companiei reclamante de a rezerva chestiunea în ceea ce priveşte aplicarea articolului 41; totuşi, ţinînd cont de materialele aflate în posesia Curţii, consideră că problema respectivă este gata pentru a fi luată o decizie. În particular, în timp ce calculele părţilor diferă, discrepanţa dintre ele nu este într-atît de fundamentală încît să necesite aminarea examinării chestiunii.

68.  Curtea reaminteşte că o hotărîre în care se constată o încălcare a Convenţiei impune statului reclamat obligaţia juridică de a pune capăt încălcării şi de a repara consecinţele, astfel încît să restabilească pe cît posibil situaţia existentă înaintea încălcării (a se vedea Brumărescu c. României (satisfacţia echitabilă) [MC], nr. 28342/95, § 19, CEDO 2001-I).

69.  În prezenta cauză, Curtea a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenţie din raţionamentul că închiderea magazinului şi a barului duty free a companiei reclamante a fost ilegală în sensul acestei prevederi. În lumina materialelor pe care le deţine şi a observaţiilor părţilor, aceasta consideră că compania reclamantă a suferit un prejudiciu material, care ar fi putut fi evitat dacă statul nu închidea magazinul şi barul duty-free.

70. Părţile, în principiu, au fost de acord că calcularea prejudiciului ar trebui să fie determinat în baza unor elemente precum ar fi costul proprietăţii imobiliare amplasate în limitele zonei vamale Leuşeni, venitul ratat al companiei reclamante calculat pentru o perioadă de zece ani, dobînda bancară aferentă şi pierderile suportate în legătură cu inflaţia. Părţile au disputat doar metodele de calcul şi sumele care urmau să rezulte din fiecare din aceste elemente.

71.  Analizînd susţinerile părţilor şi metodele de calcul utilizate de ele, ţinînd cont de specificul circumstanţelor prezentei cauze, de materialele aflate în posesia Curţii şi statuînd pe bază echitabilă, Curtea decide să acorde companiei reclamante suma de 520 000 EUR cu titlu de prejudiciu material.72.  Din considerentul că compania reclamantă nu a înaintant pretenţii cu titlu de prejudiciu moral sau costuri şi cheltuieli, Curtea nu consideră necesar să acorde careva sume în acest sens.

B.  Penalităţi

73.  Curtea consideră oportun ca penalitatea de întîrziere să fie bazată pe rata limită a dobînzii Băncii Centrale Europene, căreia urmează să i se adauge trei procente. 

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 19

DIN ACESTE CONSIDERENTE, CURTEA ÎN UNANIMITATE

1.  Susţine că a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie;

2.  Susţine (a)  că statul reclamat trebuie să achite companiei reclamante, în decurs de trei luni de la data la care hotărîrea va deveni definitivă în conformitate cu prevederile articolului 44 § 2 din Convenţie, 520 000 EUR (cinci sute douăzeci de mii de euro) cu titlu de prejudiciu material, sumă de bani care urmează a fi achitată în valuta naţională a statului reclamat la rata de schimb aplicabilă la data efectuării plăţii, plus orice taxă care ar putea fi încasată; (b)  că din momentul expirării celor trei luni sus menţionate, o penalitate de întîrziere va fi achitată reieşind din cuantumurile de mai sus la rata minimă a dobînzii Băncii Centrale Europene pentru perioada de întîrziere plus trei procente;

3.  Respinge, în unanimitate, restul pretenţiilor companiei reclamante de satisfacţie echitabilă.

Întocmită în limba engleză şi notificată în scris la 10 iulie 2007, potrivit articolului 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii.

T.L. EARLY Nicolas BRATZAGrefier Preşedinte

În conformitate cu articolul 45 § 2 din Convenţie şi articolul 74 § 2 din Regulamentul Curţii, la prezenta hotărîre se anexează următoarele opinii separate:

-  opinia concurentă a judecătorului Sir Nicolas Bratza;-  opinia concurentă a judecătorului Stanislav Pavlovschi.

N.B.

T.L.E.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 20

OPINIA CONCURENTĂ A JUDECĂTORULUI SIR NICOLAS BRATZA

1. Sunt în totalitate de acord cu ceilalţi membri ai Camerei că drepturile companiei reclamante potrivit articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie au fost încălcate în prezenta cauză. Cu toate acestea, ajungînd la această concluzie, eu aş prefera o altă argumentare decît cea din hotărîre.

2.  După cum este notat în hotărîre (§ 58), părţile nu contestă faptul că licenţele companiei reclamante de a activa într-un magazin şi într-un bar duty-free au constituit o posesie în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie. După cum se notează în continuare în hotărîre (§ 60), Ordinul Departamentului Vamal din 18 mai 2002 a avut un efect imediat şi planificat de a împiedica compania reclamantă să-şi continue afacerea sa duty-free în zona vamală Leuşeni, precum şi să anuleze licenţele valide ale companiei reclamante de a-şi desfăşura afacerea în această zonă. Chiar dacă Ordinul nu a generat o  îngerinţă în “activitatea” companiei reclamante în sensul articolului 40 al Legii cu privire la investiţiile străine sau în drepturile garantate de Constituţia Moldovei în baza faptului că reclamantul îşi menţine dreptul de a desfăşura alte domenii de afaceri, după cum a statuat Curtea Supremă de Justiţie a Moldovei, aceasta în mod clar constituie o ingerinţă în dreptul companiei reclamante la respectarea bunurilor sale în sensul articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie (a se vedea, de exemplu, Tre Traktörer Aktiebolag c. Suediei, hotărîre din 7 iulie 1989, Seria A nr. 159, § 55).

3.  Deşi compania reclamantă nu a putut desfăşura afacerea în regim duty free, aceasta şi-a menţinut anumite drepturi economice, şi anume proprietatea sa la frontieră şi activele sale imobiliare, inclusiv stocurile nevîndute. În aceste circumstanţe, similar cazului Tre Traktörer, retragerea sau suspendarea licenţelor trebuie privită nu ca o privare de proprietate în sensul celei de-a doua propoziţii al articolului 1 din Protocolul 1 la Convenţie, ci ca o măsură de control al folosirii proprietăţii care trebue examinată prin prisma paragrafului doi al acestui articol.

4.  Pentru a se încadra în reglementările paragrafului doi, trebuie de demonstrat că măsura care costituie controlul folosinţei a fost una legală, că era “în conformitate cu interesul general ”, şi că a existat un raport rezonabil de proporţionalitate dintre mijloacele utilizate şi scopul ce se urmărea a fi atins. Concluzia Camerei în hotărîre, că drepturile companiei reclamante garantate de articolul 1 au fost încălcate, se bazează pe faptul că Ordinul nu a fost “ legal” deoarece, după cum a constatat Curtea de Apel a Moldovei, acesta era contrar prevederilor articolului 43 din Legea cu privire la investiţiile străine, conform căreia compania reclamantă avea dreptul de a

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 21

beneficia de facilităţi vamale pentru o perioadă de 10 ani după intrarea în vigoare a modificărilor la Codul Vamal, care restrîngeau vînzările în regim duty-free la magazinele amplasate în aeroporturi internaţionale şi la bordul aeronavelor care circulă pe rute internaţionale. Eu aş prefera ca chestiunea cu privire la legalitatea măsurii să fie lăsată deschisă, iar Curtea să se focuseze preponderent asupra proporţionalităţii acesteia cu scopul legitim urmărit prin acea măsură.

5.  Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii, paragraful doi al articolului 1 trebuie examinat în lumina principiilor generale enunţate în prima propoziţie şi cere ca să fie respectat un echilibru echitabil dintre necesităţile intereselor generale ale societăţii care sunt servite prin măsura în cauză, şi drepturile fundamentale ale individului care sunt afectate prin acea măsură. Determinînd dacă se respectă acest ehilibru echitabil, Curte recunoaşte că Statul dispune de o marjă largă de apreciere atît referitor la alegerea mijloacelor de implimentare cît şi cît la constatarea faptului dacă consecinţele acestor măsuri au fost justificate de interesul general în scopul realizării obiectului legii în cauză (a se vedea, de exemplu, AGOSI c. Marii Britanii, hotărîrea din 24 octombrie 1986, Seria A nr. 108, § 52). Balanţa necesară nu va fi respectată dacă individul vizat a fost obligat să suporte “o sarcină individuală excesivă ”. Existenţa sau lipsa clauzelor de compensare în legislaţia relevantă poate fi un factor material în aprecierea faptului dacă prin măsura contestată se respectă echilibrul echitabil necesar şi, în special, dacă aceasta impune o sarcină disproporţionată pe seama reclamantului (a se vedea, de exemplu, Holy Monasteries (The) c. Greciei hotărîrea din 9 decembrie 1994, Seria A nr. 301-A, § 71 şi, în contextul specific al paragrafului 2 al articolului 1, Immobiliare Saffi c. Italiei [MC], nr. 22774/93, § 57, CEDO 1999V).

6.  Guvernul a susţinut, că prin supunerea vînzării bunurilor în regim dufy-free unui sistem de licenţiere, legislaţia moldovenească a întreprins măsuri de implimentare a politicii naţionale în acest domeniu. Aceasta a fost în contextul politicii economice a Moldovei în general, obiectivul căreia a fost controlul folosinţei mărfurilor în interes general. Guvernul a argumentat în continuare că modificarea Codului vamal din aprilie 2002 a fost planificată să constribuie interesului general de a reduce sau elimina încălcările de lege cu caracter financiar şi fiscal.

7.  Compania reclamantă nu contestă că controlul folosinţei bunurilor în regimul vamal duty-free prin intermediul unui sistem de licenţiere a servit interesul general al societăţii, ceea ce eu sunt gata să accept. Eu de asemenea accept că prevederile legislative care au fost planificate să prevină fraude sau infracţiuni fiscale din partea celor care desfăşurau afaceri în regim duty-free serveşte un scop legitim în interesul general. Chestiunea principală, însă, rămîne a fi dacă prin aplicarea acelor măsuri în cazul

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 22

particular al companiei reclamante s-a respectat un echilibru echtabil între interesele concurente publice şi private.

8. La determinarea acestei întrebări cîteva trăsături ale cazului par a fi importante:

(i) Au fost şi nu sunt sugestii că compania reclamată în orice fel a mers împotriva legii sau că era suspectată de delicte de natură fiscală sau de altă natură în activitatea sa în cadrul afacerii duty-free. După cum era evidenţiat şi în hotărîrea Curţii de Apel, articolul 40 din Legea cu privire la investiţiile străine permitea suspendarea activităţilor întreprinderii cu investiţii străine doar în baza deciziei Guvernului Republicii Moldova sau a unei instanţe competente, dar Ordinul în cauză nu conţinea nici o referinţă la asemenea încălcări din partea companiei reclamante şi nu era bazat pe asemenea decizii sau hotărîri. În această privinţă, poziţia copaniei reclamante este în clar contrast cu cel al reclamantului din cauza Tre Traktörer, unde revocarea licenţei la alcool al reclamantului era bazată pe discrepanţa din contabilitatea titularului licenţei privind vînzarea băuturilor alcoolice, care au fost constatate ca fiind foarte semnificative în raport cu cifra de afaceri a companiei şi la care Curtea a punctat în mod deosebit, făcînd concluzia sa că o balanţă echitabilă nu a fost încălcată.

(ii) Repercusiunile financiare la lichidarea afacerii companiei reclamante au fost foarte serioase. Compania reclamantă a obţinut licenţa să deschidă un magazin duty-free în 1998; a cumpărat echipamentul necesar, a construit imobilul ce urma să fie magazinul propriu-zis şi a desfăşurat afacerea timp de 2-3 ani înaintea emiterii Ordinului din mai 2002. Scara pierderilor suferite de către compania reclamată în rezultatul lichidării imediate a afacerii poate fi calculată din estimarea Guvernului a pagubelor suportate de compania reclamantă, care au depăşit suma de 614 000 USD, inclusiv pierderea profiturilor în sumă de 256 000 USD pentru o perioadă de zece ani.

(iii)  Într-un contrast şi mai mare faţă de cazul Tre Traktörer, nimic nu sugerează că măsura în cauză putea fi prevăzută sau că puteau fi luate măsuri de către compania reclamantă ca să-şi micşoreze pierderile. După cum este menţionat în Hotărîrea Curţii, licenţa nu prevedea limitarea duratei sale şi nu era nimic în legislaţia pertinentă la momentul eliberării licenţei să sugereze că ea ar putea fi revocată, cu excepţia motivelor indicate în articolul 56 din Codul Vamal.

(iv)  În pofida impactului important pe care noua legislaţia l-ar avea probabil asupra afacerii duty-free, nici o excepţie n-a fost făcută în legislaţie pentru aşa gen de activitate şi nu a fost acordată o perioadă de tranziţie în timpul căreia activitatea duty-free ar putea fi lichidată şi găsită o sursă de

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 23

venit alternativ. Nici nu au fost careva compensaţii acordate să diminueze efectul pierderilor substanţiale care ar fi fost inevitabil suportate de companii sau persoane fizice afectate de Ordin.

9. Aceşti factori, luaţi împreună, m-au condus să fac concluzie că, totuşi în pofida marjei de apreciere acordată statului, o balanţă echitabilă nu a fost respectată în acest caz şi că, compania reclamantă a trebuit să suporte o povoară individuală şi excesivă, contrar articolului 1 din Protocolul 1.

 10.  În ce priveşte chestiunea privind satisfacţia echitabilă potrivit articolului 41 din Convenţie, în timp ce este adevărat că calcularea pierderilor pecuniare ale companiei reclamante poate în principiu să varieze în dependenţă de faptul dacă încălcarea articolului 1 era bazat pe ilegalitatea ingerinţei sau pe lipsa proporţionalităţii, eu menţionez că Guvernul nu a sugerat că o altă abordare ar putea fi adoptată în prezenta cauză. Corespunzător, eu nu văd temei să adopt o abordare diferită şi am votat cu ceilalţi membri ai Camerei în acordarea sumei expuse în paragraful 80 al hotărîrii.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 24

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 25

OPINIA CONCURENTĂ A JUDECĂTORULUI PAVLOVSCHI

În opinia mea, prezenta cerere este inadmisibilă pe motivul omisiunii companiei reclamante de a epuiza toate remediile interne disponibile, aşa cum o cer prevederile Convenţiei, în încercarea de a obţine despăgubirea totală pentru prejudiciul suportat.

Problema despăgubirii prejudiciului nu este doar strîns legată de problema epuizării sau neepuizării remediilor interne. În opinia mea, este de asemenea strîns legată de problema proporţionalităţii, ce constituie o parte din examinarea fondului cauzei.

Contrar propriei mele convingerii că prezenta cerere este inadmisibilă, eu am decis să mă alătur colegilor judecători în constatarea încălcării în cauza Bimer S.A. contra Moldovei.

Permiteţi-mi să vă explic argumentele care m-au condus la această decizie şi care – într-o anumită măsură – sînt similare cu cele expuse în opinia mea parţial concurentă în cauza Cooperativa Agricolă Slobozia-Hanesei contra Moldovei (cererea nr. 39745/02), şi anume că judecătorii internaţionali în activitatea lor de luare a deciziilor sunt într-o anumită măsură legaţi de poziţia expusă de părţi şi de dovezile furnizate de ele.

Revenind la prezentul caz, eu consider că acesta poate fi tratat ca fiind un alt caz din seria cazurilor economice care au fost deja examinate sau sunt încă pe rol în faţa acestei Curţi.

Cazurile economice mereu prezumă existenţa a unor întrebări complexe, răspunsurile cărora necesită cunoştinţe profesionale şi profunde în domeniu. Examinarea lor fiind şi mai dificilă cînd aceste cazuri includ subiecte fiscale luate împreună cu shimbările legislative variate. Avînd de a face cu impozitarea, aceasta creează probleme chiar şi persoanelor care sunt specializate în acest domeniu, nemaivorbind de judecătorii internaţionali. Din această cauză, prezentările părţilor sînt cruciale şi decisive în adjudecarea corectă a acestor cauze. Cînd o parte nu se conformă cu obligaţiile sale procedurale, problema Curţii devine şi mai dificilă.

Cazul Bimer S.A. prezintă o ilustrare clară a celor menţionate supra. În opinia mea acest caz are două aspecte de bază.

Primul din aceste aspecte este o dispută administrativă dintre Bimer S.A. şi Departementul Vamal. Această parte a cauzei a început la 11 iunie 2002 cînd Bimer S.A. a depus o cerere în faţa instanţei de contencios

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 26

administrativ urmărind anularea ordinului Departamentului Vamal no 127-0 din 18 mai 2002, ordin care a avut un efect imediat şi a împiedicat compania reclamantă să continue activitatea sa în regim duty free în zona vamală Leuşeni şi care a finisat existenţa licenţei companiei reclamante în ceea ce priveşte continuarea afacerii sale în această zonă. Acest proces s-a finisat cu adoptarea deciziei finale a Curţii Supreme de Justiţie din 11 septembrie 2002, care a respins acţiunea companiei reclamante.

Astfel, în ceea ce priveşte anularea ordinului Departamentului Vamal, compania reclamantă într-adevăr a epuizat toate remediile interne.

Cel de-al doilea aspect al cauzei se referă la faptul, dacă compania reclamantă a epuizat remediile interne referitor la plîngerea sa pentru compensarea prejudiciului pretins, cauzat prin închiderea magazinului şi a barului său duty-free. Aici am cîteva dubii foarte serioase.

Nimeni nu poate pune la îndoială puterea suverană a Parlamentelor naţionale ale Statelor membre să emită orice legi despre care consideră că se integrează în domeniul fiscal, cu scopul de a reflecta realităţile naţionale, obligaţiile internaţionale şi situaţia economică existentă în aceste state. În emiterea unor asemenea măsuri Statele trebuie să ia în considerare diverse interese concurente.

Potrivit jurisprudenţei bine stabilite a Curţii, o ingerinţă, inclusiv una care rezultă din măsurile pentru asigurarea plăţii impozitelor, trebuie să asigure “o balanţă echitabilă” între interesele generale ale societăţii şi cerinţele de protejare ale drepturilor fundamentale ale indivizilor.

Mai mult decît atît, determînd dacă această cerinţa a fost satisfăcută, este recunoscut faptul, că Statele Contractante nu în ultimul rînd, la crearea şi la îndeplinirea politicii fiscale, se bucură de o marjă largă de apreciere, şi, că Curtea va respecta decizia legislatorului în astfel de cazuri, cu excepţia cazului cînd este lipsită de o bază raţională (a se vedea National & Provincial Building Society, Leeds Permanent Building Society and Yorkshire Building Society c. Marii Britanii, hotărîrea din 23 octombrie 1997, Culegeri de hotărîri şi decizii 1997-VII, §§ 80-82).

Ordinul Departamentului Vamal a avut ca efect retragerea unei licenţe valabile de gestionare a unei afaceri, fapt ce constituie o imixtiune în dreptul de proprietate garantat de articolul 1 al Protocolului 1. O astfel de imixtiune reprezintă o măsură de control a folosirii proprietăţii aşa cum este prevăzut în paragraful doi al acestui articol.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 27

În lumina celor de mai sus, este important să studiem modul în care legislaţia naţională stabileşte “o balanţă echitabilă” între interesele generale ale comunităţii şi cerinţele de protejare ale drepturilor fundamentale ale indivizilor. Or, exprimîndu-ne mai direct, ce forme de compensare pentru prejudiciul cauzat investitorilor străini prin diverse forme de imixtiune în drepturile lor de proprietate au existat, au fost disponibile şi, corespunzător ar fi trebuit să fie epuizate de compania reclamantă?

În conexiune cu aceasta, este în particular relevantă Legea cu privire la investiţiile străine. Aici mă refer la legislaţia moldovenească care era în vigoare la acel moment. Articolul 39 din această lege prevede expres că investiţiilor străine în Moldova li se garantează o securitate şi o protecţie deplină. Acestea nu pot fi expropriate, naţionalizate sau să fie subiectul unei alte măsuri similare în oricare alt caz decît celui care este prevăzut de lege...şi contra “unei compensaţii rezonabile”. Compensarea trebuie să corespundă valorii investiţiei evaluate imediat înainte de momentul exproprierii, naţionalizării sau altei măsuri similare. Trebuie să fie plătită nu mai tîrziu de trei luni din momentul cînd acţiunile de mai sus sunt efectuate, cu o dobîndă bancară adecvată, calculată înainte de data plăţii (a se vedea paragraful 24 din hotărîrii).

În conformitate cu articolul 45 al aceleiaşi legi, toate litigiile dintre investitorii străini şi organele statale referitoare la modul de aplicare a acestei legi şi a prevederilor altor acte normative ale Republicii Moldova, vor fi soluţionate de Judecătoria Economică a Republicii Moldovei.

În opinia mea, decizia de a retrage licenţa a fost o măsură clară de control a sectorului fiscal al statului. O astfel de decizie a implicat privarea de proprietate, în măsura în care însăşi licenţa poate fi considerată o posesiune, dar în circumstanţele prezentului caz privarea a format un element constitutiv al controlului exercitat asupra folosirii proprietăţii în scopuri fiscale.

Avînd în vedere că compania reclamantă a suportat pierderi pecuniare ca rezultat al acţiunilor autorităţilor Statului, aceasta ar fi trebuit să iniţieze proceduri de compensare la Judecătoria Economică a Republicii Moldova, în conformitate cu prevederile articolelor 39 şi 45 din Legea cu privire la investiţiile străine menţionate mai sus. Aceasta nu a fost efectuat. În termeni practici, aceasta înseamnă că reclamantul a omis să epuizeze toate remediile interne disponibile.

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 28

La etapa comunicării cererii, Guvernul a fost chestionat direct prin întrebarea: “A epuizat oare compania reclamantă toate remediile interne disponibile prin prisma legislaţiei naţionale ?”

În pofida faptului că – în circumstanţele particulare ale prezentului caz – răspunsul la această întrebare se impunea de la sine şi nu prezenta nici o dificultate particulară, reprezentanţii Guvernului au omis să răspundă sau au preferat să nu introducă această întrebare în observaţiile lor.

Dacă un caz este comunicat Guvernului reclamat, este o practică normală a Curţii de a nu declara cererea inadmisibilă pentru omisiunea de a epuiza remediile interne dacă aceasta nu a fost invocat de Guvern în observaţiile sale (a se vedea Rehbock c. Sloveniei, nr. 29462/95, (dec), 20 mai 1998).

Omisiunea reprezentanţilor Guvernului de a răspunde direct la întrebarea adresată de către Curte a avut ca rezultat următoarea constatare unanimă, reflectată în decizia de admisibilitate din 23 mai 2006: “...Curtea reţine că Guvernul reclamat nu a pledat asupra faptului că compania reclamantă a omis să utilizeze remediile interne şi de aceea nu este necesar să fie examinat acest subiect...” (a se vedea decizia cu privire la admisibilitate în cauza Bimer S.A. c. Moldovei din 23 mai 2006, cererea nr. 15084/03).

Curtea a decis să declare prezenta cerere admisibilă.

Astfel, opinia mea este că omisiunea Guvernului de a invoca neepuizarea remediilor interne a decis soarta acestui litigiu de la bun început şi, a făcut ca soluţia acestui caz să fie previzibilă.

Astfel de deficienţe creează falsa impresie despre inexistenţa în Republica Moldova a unor remedii pentru protejarea investiţiilor străine sau a unor posibilităţi pentru investitorii străini de a obţine compensaţii pentru prejudiciul cauzat de către autorităţile statale, ceva, care în opinia mea, este completamente incorect.

Prejudiciile acordate de către Curte în prezentul caz sunt destul de impresionante, dar ele se bazează pe calculele companiei reclamante precum şi pe cele prezentate de Guvern. Ultimele calcule au fost efectuate de către Centrul Naţional de Expertiză şi Analiză şi, în termeni generali, sunt similare cu calculele prezentate de către compania reclamantă. De exemplu, dacă reclamantul a solicitat 798 956,51 USD (a se vedea paragraful 71), atunci Guvernul, în replică, a statuat că prejudiciu suferit de către Bimer S.A. a constituit 614 404,99 USD (a se vedea paragraful 75). Acordarea a

Hotãrîrea BIMER S.A. c. MOLDOVEI 29

520 000 EUR într-o astfel de situaţie poate fi considerată o sumă perfect echitabilă, pentru că reprezintă o balanţă echitabilă între suma solicitată de către compania reclamantă şi cifra prezentată de Guvern.

În opinia mea, în astfel de circumstanţe Curtea pur şi simplu nu a avut o altă opţiune decît să accepte abordarea de „balanţă echitabilă”.