http://www.adevarul.ro/societate/viata/Desene_Animate-_De_la_-Nu_zaietz_pagadi-_la_extraterestrii_lui_Ben_10_0_269973003.html

Scurta istorie a benzii desenate. Pionierii povestirilor in cuvinte si imagini

Autor: Dragos Cojocaru

Cind a aparut banda desenata? O intrebare al carei raspuns depinde in mare masura de definitia acestei arte? Dar daca intram in acest periculos joc al definitiilor riscam sa pierdem mult prea mult timp. E suficient sa spunem ca banda desenata, in forma pe care o cunoastem astazi, s-a nascut in paginile cotidienelor americane la sfirsitul secolului al XIX-lea si cel care a urmat, odata cu filmul si animatia. Dar, daca spunem ca BD-ul este o forma de ilustratie narativa, atunci trebuie sa mergem mai departe in timp.

Inapoi la origini

Multi dintre entuziastii acestei a noua arte spun ca primele exemple de BD pot fi intilnite inca din antichitate, in frizele si basoreliefurile din Grecia si Egipt si mai ales in Columna lui Traian - cel mai cunoscut exemplu de poveste spusa printr-un sir de imagini, sculptate in cazul de fata. Mai tirziu, istoria inregistreaza celebra Tapiserie de la Bayeux (care spunea povestea cuceririi Angliei de catre William normandul) si multe manuscrise ilustrate medievale. Multe dintre acestea din urma seamana tulburator de mult cu benzile desenate actuale, imagini pictate imbinate cu textele scrise cu migala de mina calugarilor pentru povestiri, in marea lor majoritate religioase.

Spre deosebire de cele moderne, aceste asa-zise benzi desenate avant la lettre difereau intr-un aspect esential: ele pretindeau "cititorilor" sa se deplaseze pentru a le "citi" sau erau ascunse in bibliotecile manastirilor. A trebuit ca tiparul sa fie inventat pentru ca banda desenata sa se nasca si sa ajunga la cititorii ei.

Inventarea tiparului in Evul Mediu si dezvoltarea tehnicilor tipografice au dus incetul cu incetul la aparitia presei, mediul in care banda desenata avea sa se dezvolte pina la a trai pe picioarele ei. Mai ales ziarele au avut nevoie inca de la inceputul istoriei lor de ilustratii si caricaturi, care au fost numite, de prin 1840 incoace, "cartoons". Inainte insa, la rascrucea secolelor al XVIII-lea si al XIX-lea, au aparut bulele sau filacterele, acele baloane cu text specifice BD-ului, si tot atunci desenatorii au inceput sa experimenteze povestile narate prin mai multe imagini succesive. A True Narrative of the Horrid Hellish Popish Plot (1682) al lui Francis Barlow, The Punishments of Lemuel Gulliver sau A Rake's Progress al lui William Hogarth sint astfel de exemple de proto-BD. Mai ales Hogarth, pictor dar si autor de

desene satirice din Anglia secolului al XVIII-lea, este creditat de multi specialisti drept pionierul "artei secventiale" apusene.

In aceasta perioada, medievalul "phylacter" - un soi de pergament desenat ce insotea in ilustratii cite un personaj si pe care era notat ce spunea acel personaj - a evoluat si el spre "bula" de text. Artisti precum britanicul George Cruikshank au folosit din plin aceste bule care, pe vremea aceea, se numeau "labels", desi erau utilizate mai mult pentru a povesti ce se intimpla in imagini decit pentru dialog. In scurta vreme, artistii aveau sa renunte la bule in favoarea dialogului trecut sub imagine. Ele aveau sa fie reinviate abia de americanul Richard Felton Outcault, unul dintre inventatorii comics-urilor moderne.

Povestile domnului profesor

Poate ca banda desenata s-a nascut cu adevarat undeva prin 1827, in ziua in care Rodolphe Töpffer, un inimos profesor elvetian, a distribuit elevilor sai o mica poveste scrisa si desenata. O istorie extrem de amuzanta, peripetiile unui anume domn Vieux Bois, inventate si realizate de domnul profesor si multiplicate printr-un procedeu numit "autografie", o ruda apropiata a litografiei ce permitea autorului sa deseneze liber cu penita pe o hirtie preparata special.

Odata cu aventurile batrinului Vieux Bois, domnul Töpffer a semnat actul de nastere al benzii desenate. "El a inventat totul", spune astazi Thierry Groenteen, director al Muzeului Benzii Desenate din Angouleme si specialist in istoria BD. "Inainte de Töpffer, artistii brodau sau pictau in imagini povesti religioase, legende sau povesti. Opere deseori disponibile intr-un unic exemplar. Töpffer a fost primul care a spus in imagini povesti inventate de el."

Povesti umoristice in care autorul ridea de contemporanii sai, dar care, trebuie subliniat, erau multiplicate pentru a fi citite de un numar cit mai mare de oameni. Nu in multe exemplare, ele treceau din mina in mina, de la un cititor la altul.

Mai important insa, Rodolphe Töpffer a fost constient ca a creat astfel un nou fel de a povesti, ca era primul "travailleur" al unei noi arte, la intersectia dintre pictura si literatura - "istorii in stampe".

Töpffer a fost astfel si unul dintre primii teoreticieni ai BD-ului. In 1843, profesorul elvetian si-a notat gindurile intr-un "Essai de Physiognomonie" unde a afirmat ca, in acest nou tip de povestire, imaginea si textul sint indisociabile, si a subliniat accesibilitatea sporita a BD-ului fata de literatura, importanta personajului si a "fizionomiei" (necesitatea ca aceste personaje sa fie dotate cu chipuri foarte expresive).

"Pentru a construi o poveste in imagini nu trebuie doar sa desenezi totul (...), ci trebuie sa inventezi un anume joc in care partile sint aranjate dupa un anume plan pentru a forma un intreg satisfacator", scria Töpffer in 1845.

Primii pasi

Pina la moartea sa, in 1845, Töpffer a scris mai multe astfel de "povestiri in stampe - Histoire de monsieur Jabot, Monsieur Pencil, Histoire d'Albert sau Histoire de monsieur Cryptograme. Toate povestile sale au avut un succes urias. "Sint atit de caraghioase! Stralucesc de verva si spirit!" , se extazia Goethe. "Citeva din paginile sale sint incomparabile. Daca in viitor si-ar alege un subiect mai putin frivol si ar deveni si mai concis, dl. Töpffer ar putea realiza lucruri care depasesc imaginatia! "

Succesul a facut ca aceste istorii sa fie redesenate cu grija si editate in adevarate albume ce au aparut din 1833, trase in cite 500 de exemplare si reeditate constant.

Aproape imediat albumele au fost plagiate - intr-o era in care nu se vorbea despre copyright, munca lui Töpffer a adus bani frumosi unor editori lipsiti de scrupule. Dar furtul nu a facut decit sa contribuie la succesul "istoriilor" - in scurta vreme, Töpffer era cunoscut in intreaga Europa, pina in Anglia, Norvegia, iar in 1842 albumele lui erau traduse peste Ocean, in Statele Unite. Profesorul din Elvetia devenise o vedeta si un model de urmat pentru alti desenatori.

Asa se face ca, in Franta, un biolog pasionat de pictura, un anume Georges Colomb (care, printre altele, a fost profesorul unui anume Marcel Proust) a realizat in 1899 primul BD francez: Familia Feneuillard ale carei aventuri au fost publicate in "Le Petit Francais illustre", o revista pentru copii, dar in timp au devenit foarte populare printre intelectuali. Au urmat L'idee fixe du savant Cosinus, Le Sapeur Camembert, Les Malices de Plick et Plock si Le Baron de Cramoisy, toate foarte populare. Inainte de autorii de film, Colomb a inteles foarte bine un lucru crucial in BD si anume ca, variind cadrajele, poti da povestii un anume ritm.

Inainte de Colomb, in Germania vecina opera lui Töpffer il inspira pe un anume William Busch care, in 1865, ii crea pe celebrii Max si Moritz in paginile unui ziar. Busch a rafinat conventiile BD si a devenit la rindul sau un influent autor de BD. Max si Moritz - aventurile desenate si povestite in cuplete a doi teribili derbedei sint populare si astazi in Germania, Austria si Elvetia unde multi parinti inca obisnuiesc, daca au doi baieti, sa le dea acestora numele personajelor create de William Busch.

Pustiul care a creat industria

In tot acest timp, banda desenata continua sa evolueze. In 1884, in Anglia a aparut "Ally Sloper's Half Holiday", o revista pentru copii care atragea mai ales printr-un strip ce-l avea ca erou pe Ally Sloper - primul personaj din istorie care a avut la dispozitie propria lui revista, maniera specifica azi mai ales industriei americane a comics-urilor. Traditia britanica insa avea sa fie intemeiata in 1890, odata cu aparitia revistelor "Comic Cuts" si "Illustrated Chips" - englezii prefera sa isi guste benzile desenate in publicatii cu aparitie periodica ce string laolalta povesti cu mai multi eroi.

Americanii aveau sa urmeze Europa pe calea BD-ului cu oarecare intirziere. Primul personaj cu adevarat important al celei de a 9-a arte isi facea aparitia in 1895 in paginile "New York World", important cotidian ce apartinea lui Joseph Pullitzer.

Autorul, Richard Felton Outcault, desenator la ziar, a inceput sa publice intii desene cu personajele urmate pe 17 ianuarie 1895 de un strip numit "Hogan's Alley", descris ca "un teatru al orasului la sfirsit de secol, in care tensiunile rasiale si de clasa ale noului mediu urban si consumerist sint repuse in scena de un grup de pusti rautaciosi". Liderul acestei gasti, un pusti ras in cap, ca un copil cu paduchi si imbracat intr-o camasa lunga si galbena, avea sa devina o emblema pentru tinara arta in SUA. The Yellow Kid, asa cum a fost numit personajul lui Outcault, avea sa devina o asemenea celebritate incit ziarele care ii publicau aventurile - "World" si "Journal American" - au fost cunoscute ca "ziarele cu pustiul galben", denumire care in timp avea sa dea nastere sintagmei "yellow journalism", nume gasit pentru un anume mod de a face presa (senzationalism ieftin).

In ceea ce ne intereseaza, Yellow Kid avea sa semneze actul de nastere al benzii desenate moderne. Outcault avea sa revolutioneze forma BD-ului reintroducind bulele de text. Iar banda lui desenata avea sa fie prima care sa cunoasca o difuzare in milioane de exemplare saptaminal. "Odata cu Yellow Kid, BD-ul a inceput sa fie produs industrial, a devenit o cultura de masa", subliniaza Thierry Groenteen.

De peste mari si tari

La mare distanta de Europa, in China, introducerea noilor tehnici litografice avea sa duca la o uriasa dezvoltare a unui BD specific Asiei, numit "manhua". La fel ca in Europa sau Statele Unite, si in China incepusera sa fie gustate desenele umoristice ce apareau tot mai des in paginile cotidienelor sau ale revistelor satirice, precum "The China Punch". Primul mic BD desenat de un chinez si retinut in istorie este The Situation in the Far East de Tse Tsan-Tai, care a fost tiparit in 1899 in Japonia, dar banda desenata circula pe atunci sub forma de "lianhuanhua" (imagini in serial), cartulii cu povesti secventiale de mici dimensiuni, cu cite o singura imagine insotita de text pe pagina.

In 1927, in China s-a fondat o asociatie a benzii desenate ce purta numele de Manhua Hui si care a reglementat mediul. Un an mai tirziu aparea prima revista de manhua, "Shanghai Sketch", urmata de alte 17 titluri pina la inceputul celui de al Doilea Razboi Mondial.

Manhua au devenit foarte populare in Asia, atit in China, cit si in Hong Kong si Taiwan. In acest timp, Japonia isi descoperea propria versiune de banda desenata numita aici "manga", ceea ce ar insemna intr-o traducere libera "desene caraghioase". Forma sub care manga de azi a invadat lumea intreaga a fost stabilita dupa ultimul razboi mondial, dar inceputurile celei de a noua arte nipone pot fi gasite in albumele cu picturi din secolul al XVIII-lea sau inceputul celui de al XIX-lea, de exemplu in stampele din Shiji no yukikai (1789) ale Santo Kyoden, in Manga

hyakujo (1814) a lui Aikawa Minwa si mai ales in cartuliile celebrului Hokusai, artist plastic ce a avut o mare influenta asupra pictorilor europeni din a doua jumatate a secolului al XIX-lea.

Astazi, banda desenata asiatica, in special manga, a cucerit intreaga lume. In Japonia, toata lumea citeste manga, iar piata de profil reprezinta o industrie de aur (3,6 miliarde de dolari numai in 2007).