Scufita Rosie: poveste si desene animateIntr-un sat, langa o padure batrana, locuia candva o fetita

frumoasa, atat de frumoasa, incat parea un ingeras. Era iubita de

toata lumea, mai ales de catre bunica ei, care ii facuse cadou o

scufita din catifea rosie, ce i se potrivea atat de bine, incat nu

mai purta nimic altceva pe capsor.

Din aceasta cauza, i se spunea Scufita Rosie.

Intr-o zi insorita, mama ei i-a spus:”Uite, Scufita Rosie, ai aici

niste prajituri si o sticla de vin. Du-le bunicii tale, caci e tare

bolnava si slabita, si ii vor face bine si o vor inzdraveni.

Pleaca acum, inainte ca soarele sa dogoreasca, si mergi frumos,

fara sa alergi in afara cararii, ca nu cumva sa cazi si spargi sticla,

si sa nu mai ai astfel ce sa ii duci bunicii.

Atunci cand intri in casa, nu uita sa ii spui “Buna dimineata”, si

nu te uita curioasa prin jur inainte sa faci asta.”

“Voi avea grija si voi face intocmai cum mi-ai spus,” i-a zis

Scufita Rosie mamei ei, si apoi si-a luat ramas bun.

Bunica locuia in mijlocul padurii, la o jumatate de leghe de sat si,

atunci cand Scufita Rosie a inaintat printre copacii desi, s-a

intalnit cu un lup. Fetita nu stia cat de rau era acest animal si nu-

i era deloc frica de el.

“Buna ziua, Scufita Rosie”, a grait el.

“Multumesc frumos, lupule.”

“Unde ai plecat asa de dimineata, Scufita Rosie?”

“La bunica mea.”

“Si ce ai in buzunarul sortuletului tau?”

“Prajituri si vin. Ieri a fost ziua de copt, asa ca bolnavioara mea

bunicuta va avea parte de ceva bun, care o sa-i dea putere.”

“Unde locuieste bunica ta, Scufita Rosie?”

“La mai bine de un sfert de leghe de aici. Casa ei e asezata sub

cei trei stejari batrani, iar mai jos de ea este un crang cu aluni.

Sigur stii unde este,” i-a raspuns fetita.

Lupul s-a gandit in sinea lui, “Ce copilasa frageda! Ce

imbucatura gustoasa, sigur e mai buna de mancat de batrana ei

bunica.

Trebuie sa ma port cu siretenie, ca sa le pot infuleca pe

amandoua.” Din aceasta pricina, a mai mers scurt timp alaturi de

fetita si apoi i-a zis: “Vezi ce frumoase sunt florile de aici? De ce

nu te uiti in jur? Nu auzi, de asemenea, cat de dulce canta

pasarelele? Mergi pe carare asa de serioasa de parca te-ai

indrepta catre scoala, in timp ce tot ce te inconjoara e plin de

frumusete si voiosie!”

Scufita Rosie si-a ridicat ochii si, cand a zarit razele soarelui

dansand printre ramurile copacilor si incantatoarele flori ce

cresteau peste tot prin preajma, s-a gandit:

“Cred ca bunicii i-ar place un buchetel din floricele proaspete.

Este inca destul de divreme si am cum sa ajung la timp,” asa ca a

fugit de pe carare catre o poiana plina cu flori. In vreme ce

culegea una, i se parea ca vede o alta, si mai frumoasa, putin mai

incolo, si alerga dupa ea, in acest fel patrunzand tot mai adanc in

padure.

Scufita Rosie il intalneste pe lup

Profitand de intarzierea fetitei, lupul s-a dus direct la bunica si a

batut la usa.

“Cine este acolo?”

“Scufita Rosie,” a raspuns lupul. “Ti-am adus prajituri si vin.

Deschide usa.”

“Ridica zavorul,” i-a spus bunicuta, “eu sunt asa de slabita ca nu

ajung la el.”

Lupul a saltat zavorul, a deschis usa larg, in laturi, si, fara a

spune vreo vorba, s-a repezit la patul bunicii si a mancat-o pe loc.

Apoi, s-a imbracat cu hainele ei, si-a pus pe cap scufia bunicutei,

a tras perdelele de la fereastra si s-a strecurat in pat.

In aceasta vreme, Scufita Rosie continuase sa culeaga flori si

adunase atat de multe incat nu putea sa le care pe toate, dar si-a

adus aminte, deodata, de bunica, si s-a intors pe cararea catre

casa ei.

A fost tare mirata cand a gasit usa deschisa si, atunci cand a

intrat in camera, a trecut-o un fior brusc si si-a zis: “Vai! Ce

stingherita ma simt, iar alta data imi placea asa de mult sa fiu la

bunica.” A spus cu voce tare “Buna dimineata”, dar nu a primit

nici un raspuns, asa ca a tras perdelele de la fereastra si a mers

spre pat. Acolo, statea intinsa bunica, cu scufia trasa peste fata si

aratand foarte, foarte ciudat.

foto 1, 2 domeniu public (dupa ilustratiile lui Carl Offterdinger,

sfarsitul sec XIX)

“Vai, bunicuto, a spus ea, “ce urechi mari ai!”

“Ca sa te aud mai bine, copila mea”, s-a auzit dinspre pat.

“Vai, bunicuto, si ce ochi mari ai!” a continuat ea.

“Ca sa te vad mai bine, draga mea!”

“Dar, bunico, ce maini mari ai!”

“Ca sa te imbratisez mai bine!”

“Si, vai, bunicuto, ce gura mare ai!”

“Ca sa te mananc mai bine!”

Nici n-a terminat bine de spus lupul aceste cuvinte ca a si sarit

din pat si a inghitit-o pe loc.

Dupa ce si-a potolit astfel foamea, s-a asezat inapoi in pat, a

adormit, si a inceput sa sforaie zgomotos. Vanatorul, care tocmai

trecea pe langa casa, si-a spus in sinea lui, “Ce tare sforaie

batranica! Trebuie sa vad daca nu are nevoie de ceva.” A intrat

in casa si, cand s-a apropiat de pat, a vazut lupul intins pe el.

“Aici erai, ticalosule!” a zis el. “De cand te caut!” Dupa aceea, si-

a indreptat pusca catre lup, dar i-a trecut prin minte ca poate o

mancase pe bunica si ca aceasta putea fi inca salvata. Nu a tras

nici un foc, ci a luat un foarfece mare si a inceput sa taie burta

lupului adormit. Dupa ce a facut doua taieturi, a vazut stralucirea

scufitei rosii si, dupa alte doua taieturi, fetita a tasnit afara,

strigand:

“Vai, ce speriata am fost! Ce intuneric era in burta lupului!”

Imediat dupa aceea, a iesit la iveala si bunica, inca in viata, dar

abia mai putand respira. Scufita Rosie a adunat degraba niste

pietre mari, cu care a umplut burta lupului, asa ca atunci cand

acesta s-a trezit si a dat sa fuga, nu s-a putut misca, intr-atat de

grele erau pietrele, si a cazut lat pe odea, murind de indata.

Apoi, cei trei au fost tare fericiti. Vanatorul a jupuit blana lupului

si a luat-o la el acasa. Bunica a baut vinul si a mancat prajiturile

aduse de Scufita Rosie si si-a revenit in simtiri, intremandu-se cat

de cat, iar Scufita Rosie si-a spus in gand:

“Atata timp cat am sa mai traiesc, nu voi mai parasi poteca si nu

voi mai fugi in padure, asa cum m-a invatat mama.”

Se mai spune ca, intr-o alta zi, cand mergea sa ii duca bunicii

prajituri, Scufita Rosie a intalnit un alt lup care i-a vorbit si a

ispitit-o sa paraseasca cararea. Fetita isi invatase insa bine lectia

si a mers drept catre bunicuta, fara a mai face vreun ocolis sau a

mai intra in padure.

I-a spus bunicii ca lupul ii zisese “Buna dimineata”, dar ca avea o

asa de mare rautate in ochi incat, daca nu ar fi fost pe un drum

umblat de oameni, probabil ca ar fi mancat-o.

“Ei bine,” i-a raspuns bunica, “Vom incuia usa si el nu va mai

putea sa intre.” La putin timp dupa aceea, lupul a batut in usa si

a strigat: “Deschide usa, bunicuto, sunt Scufita Rosie, si ti-am

adus niste prajituri.”

Nici fetita, nici bunica nu au scos insa vreo vorba si nici nu au

deschis usa, asa ca lupul a mai tarcoale de doua-trei ori in jurul

casei si, in cele din urma, a sarit pe acoperis, vrand sa astepte

acolo pana cand Scufita Rosie iesea de la bunica, sa o

urmareasca pe nesimtite, si sa o manance in intunecimea

padurii.

Bunica i-a ghicit insa gandurile. Chiar in fata casei se afla o cada

mare si adanca din piatra, iar bunicuta i-a spus fetitei: “Adu

galeata, Scufita Rosie. Am facut ieri niste caltabosi si vreau sa

versi apa in care i-am fiert in cada.” Scufita Rosie a carat din

acea apa pana s-a umplut ochi cada.

Apoi, mirosul caltabosilor a ajuns la lup, iar el a tot mirosit si s-a

tot uitat pe furis in jos pana cand cand si-a lungit gatul atat de

tare incat nu s-a mai putut tine pe picioare, a alunecat de pe

acoperis, a cazut drept in cada cu apa si s-a inecat.

Scufita Rosie a plecat voioasa catre casa mamei si nu a mai facut

niciodata vreo fapta care i-ar fi putut pricinui rau cuiva.