SCUFITA ROSIE

- un alt mod de a privi lucrurile -

“Scufita Rosie” este basmul maturizarii sexuale si a trecerii din

etapa pubertatii si stadiul de fetita in faza initierii sexuale si stadiul

de femeie, integrarea feminitatii si a principiului cresterii.

Basmul incepe printr-o incursiune in starea curenta a Scufitei

Rosii, asa aflam ca “Era odata o fetita fermecatoare pe care oricine,

de cum o vedea, o indragea.” Astfel, Scufita Rosie isi proiecteaza

feminitatea in exterior, dar nu stim inca in ce relatii se afla cu animus-

ul ei, aspect care pe parcurs se va clarifica.

Relatia cu mama este una conflictuala, chiar daca din basm nu

reiese evident. Pentru ca mama, dupa ce i-a pus pe cap fetitei o

scufita rosie ii atribuie o sarcina extrem de periculoasa, care impinge

trecerea ei din stadiul de fetita in cel de femeie. In mod simbolic

Scufita Rosie duce niste “bunatati” in “cosulet”, evident un simbol

pentru organele genitale feminine (placintele), respectiv virginitatea

prin vinul care este simbolul sangelui sacrificat la deflorare (in alte

basme intalnim cutia cu bijuterii, sau lada cu comori) si se

aventureaza in “padurea” in care misuna “lupi”.

Imaginea mamei este logosul prescriptiv, rational: “Trebuie sa

pornesti pana nu se face prea clad, copila mea, iar cand vei ajunge in

padure, vezi sa urmezi calea stiuta, sa nu te abati din drum si sa fii

atenta sa nu spargi sticla, caci altfel nu-i vei mai putea duce nimic

bunicutei”. Imaginea bunicii este criteriul de referinta extern, capatul

drumului, simbol al linistii si calmului interior.

Totusi apare un prim conflict intre logos ( mama) si erosul

nediferentiat al fetei: desi Scufita Rosie se aventureaza intr-o lume

periculoasa si trebuie sa tina un drum drept pentru a fi in siguranta

(deci scopul este protejarea ei), tocmai scufita rosie pe care o poarta

pe cap este accesoriul care o pune cel mai mult in pericol (scufita pe

care a primit-o cadou de la mama) deoarece atrage atentia asupra ei.

Astfel, asistam la un logos amestecat cu franturi de eros, pentru ca

modul de implinire a scopului presupune intrinsec din start tocmai

sabotarea scopului declarat si infaptuirea scopului mai adanc:

Imaginea mamei din mintea fetitei o impinge la maturizare, la

relationarea cu sexul opus (lupii), o arunca in universul tenebros al

padurii (simbol al fricii, nesigurantei, necunoasterii, dar si context

ideal pentru mutatii semnificative).

Dupa cum ne asteptam, “cum ajunse in padure, Scufitei Rosii ii

aparu in fata lupul”, lucru de altfel pe care il puteam intui inca inainte

sa fie precizat acest lucru (la ce te poti astepta atunci cand intr-o

padure plina de lupi mergi intr-o fustita scurta si cu o scufita rosie pe

cap, ambele nefacand altceva decat sa atraga atentia. Numai ca

“Scufita Rosie nu stia insa ce animal ticalos e el si nu se temu.”

Observam ce animus dezvoltat are fetita, o resursa nepretuita pentru

ea si devenirea ei. Totusi feminitatea nu este constientizata si

acceptata ca atare, mai degraba ignorata. Astfel ca Scufita Rosie

raspunde ca un adult la intrebarile lupului, ofera informatii, fara a-si

utiliza capacitatea feminina premonitorie de a intui un posibil

scenariu in derulare.

Observam o ruptura mare intre planul mental al fetitei si cel al

lupului, ale carui intentii sunt explicit mentionate in dialogul sau

interior: “Frageda, copila asta, buna bucatica va fi dupa ce-oi manca-o

pe bunica-sa.” Bunica nu este o entitate in sine, ci chiar animus-ul,

partea rationala, sfatoasa, care o data ce va fi “mancata”, suprimata,

lupul – alias barbatul care intentioneaza sa o smulga pe fetita din

copilaria ei si din universul ignoraneti pentru a o arunca in lumea

versatilitatii, a acceptarii, integrarii si cultivarii feminitatii.

In cazul lupului se poate constata un echilibru foarte bun intre

logos si eros, se cauta implinirea erosului utilizand instrumente

rationale, specifice logosului. Lupul este prototipul seducatorului

experimentat, metodic, care isi abordeaza prada intr-un mod gradat si

bine-gandit. El ii arata Scufitei Rosii cat de frumoase sunt florile,

pentru a o ispiti sa nu mai asculte vocea mamei care o sfatuia sa nu se

abata de la drum, vocea rationala a animusului, ci in schimb sa

urmeze o cale hedonista, sa se ghideze dupa principiul placerii.

Acesta este punctul in care fetitei i se reveleaza existenta placerilor

care o determina sa se afunde si mai mult, ca intr-un final sa se

rataceasca in “padure”. Observam acuratetea predictiilor lupului in

planificarea actiunilor seductive.

Urmeaza episodul violent al devorarii bunicii de catre lup. Astfel

el ajunge sa suprime, dar in acelasi timp sa si contina vocea ratiunii,

sa isi implineasca foamea.

Dupa indelungi rataciri prin padure, Scufita Rosie ajunge intr-

un final la scopul declarat al calatoriei sale, casa bunicii. Asisstam la

deghizarea lupului seducator in bunica, laolalta cu grotescu cauzat de

incompatibilitatea continuturilor celor 2 entitati (lupul nu reuseste sa

asceada in mod veridic la imaginea bunicii, desi isi doreste acest

lucru). Aici incepe un joc de explorare, pe care il putem asimila

cautarii si descoperirii celuilalt sex, precum si curiozitatii care

insoteste acest demers, concretizata in intrebarile Scufitei Rosii “dar

ce… mari ai”. Este de remarcat faptul ca actul in sine nu se consuma

la fel de brutal ca in cazul bunicii, ci are o latura ludica foarte

dezvoltata. Lupul, apasat de complexul incompatibilitatii dintre

imaginea dorita si ceea obtinuta in deghizarea lui, constient de faptul

ca lumea Scufitei Rosii ii este inaccesibila, dar o cauta ca pe un drog,

intra in jocul intrebarilor si raspunsurilor pana cand este demascat

complet, moment crucial in care nu poate accepta realitatea si

cedeaza pulsiunilor erosului, inghitind-o pe fetita. Aici putem spune

ca s-a realizat trecererea pentru Scufita Rosie, momentul maturizarii

propriu-zise fiind cel al salvarii victimelor de catre vanator.

Vanatorul este un alt simbol al logusului, este figura paterna

protectoare, care de asemenea reprezinta solutia din impas. Ca si

actul asimilarii (integrarii), actul separararii este de asemenea de o

violenta uriasa, astfel ca lupului i se taie burta, de unde ies bunica si

Scufita Rosie, adica fetita si animusul ei. Constientizarea si

maturizarea propriu-zise sunt marcate de remarca “Vai, ce groaznic,

ce intuneric era in burta lupului!”.

Initierea este completa, personajul feminin este imbogatit de

aceasta experienta, care a avut si o puternica latura traumatizanta,

dar ea a reusit astfel sa isi integreze erosul cu logosul, sa isi uneasca

latura impulsiva cu latura rationala practic intr-un proces de

devenire.